Prima parte FILOSOFIA RELIGIEL 1. Conceptul de filosofia religiei Filosofia religici se intogreazd ca disciplina in religiologic, alituri de istoria religilor, fenomsiolgia eligi Remeneuiea rl psihologia religiei si sociologia wligiei i. Fae: complemen og} In infelegerea filosofieiTehigici este escafiala”taportarca L discipline din studiul religici,colaborarea cu ele. Relatia dintre cle are Ja —bazii complementaritatca, nu opovitia, in afari de disciplind, filosofia poate Hvamal scao metdide sada lige. Ce tae exist malt sine de soul al 22Gca,Hlosofia religici se impune ca disciplina o data cu cercetarea lui Rudolf Otto, care, 8 ovidentiazd c& sacrul se te la bava rligi et piseaed caracieni cpeieiet rigban dost ciel Hooks aig cristalizase. insi, in secolul-al~XiX-lex-Omdati cu pasiunea mare a filosofiei idealiste germane pentru iny Un rol fundamental, in sens, au avut lucririle lui Friedri Schleiermacher, Friedrich Schell W.F. Hegel si Arthur ‘Schopenhauer, ive sunt si corcetirile domeniu ale lui Immanuel autorit romini cu o contribufie substanfiali in fitosofia religiei se euvin citafi: Daca Ran Stain ‘Nac lonescu. P os i $1 CEa a confinutului de sade ios so ‘gasesc la baza filosofici religiei. Accasti disciplin’ ‘asa cum indies Nae Tonescu, ,0 filosofare asupra eet Daten pet de ‘vedere religios, ci o cercetare filosofica — * Rudolf Otto, Das Heilige. Uber das Irrationele in der Idee des Gottlichen und sein Werhalinis zum Rationatien. Gotha, Zehate Auflage, Breslau Trewendt und Granier, 1923. B‘intdmplat", Reflecfia filosofica asupra religiei a pus accentul in timp pe semaificafia sa in procesee istorice, urmirind modztut filosofici idealiste ‘germane. Pe de alti parte, scoala anglo-american subliniaza ca obiect al filosofici religici _ilustrarca —atlovn Cfedintelo? religioase. Pragmatismul ese_direcia. major iar fapele_sunt tne lsdfiet religici rancezi insist’ asupra_impactalui_sovial~al-religiel Taalga tubser se elect to Sloofa eit pin tdi spe analiza conceptelor vehiculate de cétre jologia _religioasa. Cercetitori in studiul religiei au mutat atenfia, ins, asupra i i antropologice si psihologice a miturilor gi ritunilor, precum si a funofi acestora in existenfa omului si societae. Nu existi, asadar,-vorisens injelegerea concepnilui de filosofia religiei= eum sublinize ‘Davies, dezacordurile sunt ambivalente, fiind legate deopotriva de natura J filosofci, dar si de natura religie’ Important’ nu este confruntarea acer puncte tiferitede VERE, ci interdependens lori crearca viziunii ‘complexe asupra conceptului de filosofia religici Metoda cémparafiva, deviza inferdisciplinaritafi, principiu! ‘cchidistanfei, intorpretirile sfeculative, argumentiirile rafionale sunt tot atitea mirci caracteristice ale filosofiei retigii. in conceptul de flosofia religiei, accentul se pune pe religie, iar mu pp filosofie, Fie ci surprinde esenia religici, fie confinutul de adevar, abordarea filosoficd a religici are avantajul de a fi profind’t sj integratoare, Gy oh > & : Gb Ship, I. Discurs despre metods in religie c* jin capitolul al doilea din La nostalgie des origines. Méthodologie et histoire des religions (Nostalgia origmilor. Metodologie gi istorie a religiilon, intitulat Privire retrospective asupra istortei religitlor: de ta 1912 pana azi, Mircea Eliade wece in revista principalele contributii la ‘studiul religiei, Nu sunt citate toate, Ins, si nu se insisth asupra lor, iat ‘organizarea acestora nu este stricta. Majoritatea acestor matode au cApitat 2 Nav Ionescu, Prelegeri de filosofia religiei, Cluj-Napoca, Bditura Apostrof, 1994, p. 21. 5 Brian Davies, Infreducere i fllosojia religiei, wadusi din englezi, Bucuresti, Editura Humanitas, 1997, p. 7. 4 Universitatea Spiru Haretstatut de discipline si au fost preocupate de gasirea elementului aflat la ‘Unnitoarele interpretiri s-au distins in religiologie pe parcursul timpului: 1) dinamista sau preanimist (R. R. Maret): sentimentul de team si uimire fafa de puterea impersonali mana. In di wl sau preanimistR. R. Marett preia explicatile despre religie ale etnologilor dinaintea sa. Credinfa in mana seprecinti-un prim. irre ‘in insulele oceanice, mana are in primul rind semnificafia de_putere impersonal, dar este vazuti si ca: influens’, for, glove, ineligenf, dominafie, Qivinitate, capacitate, putere cxtraordinari, adorare si profetizare. Mana inscamni o putere misterioasd si activa, supranarural, ‘care posed eficacitate, onoare, bogijie si poate fi legati de persoane, sefiumi sau de cele mai diverse lucruri. La mumeroase populafit ale lumii sau descoperit termeni echivalenti cu cel de mana, iar Gerardus Van der ‘Locus’ ajunge si le descopere in concepte provenind din diverse cultur: dao_chinezes¢, Per ti hinduismul vedic, asha_ta iranieni in religia lui “at la vechii egipteni $i moira la vechii greci. Mana, potrivit lui R. R. Maret, este o putore impersonal care determina aparitia sacrlui si instituie numeroase tabauri ce-I separ de profan. 2) animisia (Edward Bumett Tylor): sufletal se gaseste ca clement de bazi in religie. Teoria animist pomeste de la credinta co spiritele sunt canze personificate, Animalele si celelalte fiinje ar avea si ele suflet ca si —wWamenii si chiar acel suflet a fost anterior umn. fn opinia avizatt a lui Edward Bumett Tylor, exprima in cartea Pri prt) animiomalcxnetrzert ‘triburi aflate jos pe scara umanitii, dar este bazapentm Blosofia religet~ATHET spus, cultura inalth pentm animism est filosofia rebgiet, far cea joasi o repein supersiile.__ ~ Riliitiismral-st Ta baz conceptici despre suflete si divinitate in general. Edward Bumett Tylor atrage atenfia cd animismul de jos nu este imoral, _si_nonmoral, pentru ci deseori se judecd gresit animismul ou grila —stalizaig_modeme Referitor la semnificatile doctrine’ animiste, savantul Tylor distinge dou’: a) sufletele individuale si b) spiritele aflate Gerardus Van der Lecuvs, La religion dans son essence et ses manifestations, tradusi din olandez’ de Jacques Marty, Paris, Editions Payot. 1970, p. 17 1spe o anumiti teapti pe scar puterilor supranaturale. in plus, Edward Bumett Tylor a pus bazele studiului antropalogic al religiei. 3) originard (Wilhclm Schmidt)~Credinfa intrui~mare Wilhelm —Schimdt reprezinti scoala monoteismului _primitiy ‘Monoteismul constituie forma primitiva a religiei si se explica printr-o revelajic de la care vor deriva toate celelalte religii printr-o evotutic regresivi, Wilhelm Schmidt ajunge, in cartea sa Der Ursprung der Gontesicce (Originea ideii de divinitate) ta concluzia od exist tri mari tape in evolufia culturala a societait primitive: a) primitiva (stadiul culegerii fructelor naturale); b} primara (stadiul lucrarii si cultivarit paméntului) si c) secundaré (stadiul amestecului intre culturi primare si primitive), 4) magicd (James George Frazer): religia se inridacineaz’ in ‘magi, Pentru primitiv, lumea ¢ mancvrata de agenti supranaturali, care, ca si el, acfioneazd prin impulsuri si motive, speranfe si temeri James George Frazer susfine ci intoarcerea la invagiturile culturlor si religillor athaice sc face pentru a recupera legitura dintre natural gi supranatural, pentra c& ,xun silbatic cu greu concepe distinctia dintre natural si supranatural, trasati in mod obignuit de popoarele mai avansate™. [deca este reluati de Mircea Eliade, influentat in viziunea sa despre religic de capodopera Ini Frazer, The Golden Bough. A Study in ‘Magic and Religion (Creanga de aur. Un studiu despre magic si religic). Savantul roman indeamna la recuperarea sacrului, 1a reintoarcerea in umd la culturile gi religiile arhaice pentra c& se aflau mai aproape de Dumnozeu. Potrivit lui James George Frazer, magia se bazeaz pe dou’ principii: 1) cauzi si efect - law of similarity (logea similartatii), 2) continuitate Qucruri care au fost in contact, continud si rian in contact si dup despinire) - law of contact or comagion (logea contactului sau a contagiunii)®, Savantul scofian distinge doua categorii de magie: 1) magie homeopatica sau imitativa - sheoretical magic (magic teoreticx) si 2) magie simpatetic& sau contagioasa - practical magic (magic practica). Unul dintre scopurile magiei hameopatice este si * Tames George Frazer, The Golden Bough. A Study in Magic and Religion, Hertfordshire, Wordsworth Editions Lid., 1993, p. 10, * ibidem, p11. 6 Universitatea Spiru Haretrevind sau si vindece boala’ Magia homeopatica se leagi de cea imitativa. Magia simpatetict sau contagioast are si precepte nogative (tabu-uri). nu doar pozitive (famece). In sens pozitiv, este vorba de producerea unui eveniment dorit, iar in cel negativ - de evitarea unui ‘eveniment nedorit. Un exemplu oferit de autor este mancarea animalelor si plantelor de citre silbatic, aritindu-se c2, prin aceasta, el indeplineste magia pozitiva, cici se asigari ci va avea calitafile fiinfei mancate* James George Frazer identificd esenja magiei in exersarea influenjei ‘simpatetice la distanga®, Pentru Frazer, ins, magia este mai aproape de sting’ decat de religie. Mult mai devreme in istorie, Hugues de Saint-Victor, un teolog care s-a sprijinit foarte mult pe relatirile lui Isidor din Sevilla, clasifica in secolul al XIllea categoriile magici in ansambluri de cinci_grupe: a) mantica (include necromantia si divinafia prin cele pai elemente: amit, apd, acr si foc); b) matematica (include haruspiciile si horoscopul); ¢) sortilegium (cercetarea sorjilor), d) maleficum (vrajitoria) sie) prestigium (ituzia). La randul su, Giordano Bruno identifica trei tipuri de magic: «) dived, cae cuprinde miraculosulgminunea rein B) fo, uit de alfi autori magie natural, care utlizeaz’ proprietigile active si pasive ale lucrurilor pentru a provoca efocte aparcnt stupefiante si insolite prin necunoasterea procesubui declangat sic) matematied, ce foloseste figurile si caracterele (geometria), numerele gi calculele (aritmetica), timpul si Iigcéiile (astronomia), precum $i vraja prin privire (optica). Astizi se distinge intre magie alb& si magic neagri. 5) psihologicé (William James): descoperirea inconstientului (Sigmund Freud)_foarte importanti pentru studiul miturilor si simbohurilor, precum gi conceptul de inconstient colectiv si teoria athetipului (ca Gustav Jung). Pentru Sigmund Freud, i Wautoritar™®. Functia psihologicd de regres infantil este departe de a explica in adéncime sentimental religios, credinfa, atitudinile si comportamentele religioase ale omului. William James vine in religiologie cu un fundament psihologic, au de tcologic sau istoria religilor, prin urmare il intereseaza sentimentelereligioase gi impulsuile religioase''. Atat religia, cit si psihologia se unesc in credinfa c& exist forte in afara constin(ei individuale care aduc méntuirea, numai c& psihologia le vede ca subconsticnte si imanente, iar teologia crestind ca ‘transcendente, supranaturale gi ale lui Duminezeu'*. Psihologul american al religiei nu judeca, ci descrie varietatea experienfelor si atitudinilor religioase in cartea sa The Varieties of Religious Experience (Varitatile -experienfei retigioasc), 6) aniropologica i structyrala (Claude Lévi-Strauss): structura mitului, totemismul si géndirea salbatica (la Claude “Lévi-Strauss), rocum si ipoteza existentei mentalitiii prelogice la primitivi (la Lucien Lévy-Bruhl). Potrivit lui Claude Lévi-Strauss se poate distinge intre etnocentrismul secundar (a te socoti finta spre care converg, celelalte calturi) si etnocentrismul primar (a considera obiceiurile altora drept barbarie). Primitiv inseamnd prim, arhaic gi nu primar. Nu cu instrumen- tele evolujioniste ale civilizatiei si in parametrii mei dezvoltiri numite progres trebuic infelese culturile $i religile arhaice. Lucien Lévy-Bruhl sustine ci omul primitiv e incorsetat intro schema mental. misticd, incapabil de observatie obiectiv’, de a injelege legile naturi side a invaja din experient, iar aceasta se intmp!& din pricina unei aversiuni putemice fat de ratiune, 7) filosoficd (Rudolf Oto): sacral (das Heilige) ca fundament al religii si caracterul irational al experienizi religioase 8) istoricd (Raffaele Petizzzoni): incercarea de a acoperi intreaga aric a religioi cu specialisti pe domenii restrinse: O. Kem si Walter Otto (religia greaca), Louis Massignon gi Henri Corbin (islam); ‘© Philippe Gaudin (coordonator), Marile religi ludaismul, crestinismul, islamismul, hinduism! si buddhismat, tadusa din franceza de Sanda Aronescu, Bucuresti, Editura Orizonturi si Editura Lider, p.27, " Wiltiam James, The Varieties of Religious Experience, Cambridge (Massachusetts) and London, Harvard University Press, 1985, p. 12. © William Yames, op. cit. p. 174 18 Universitatea Spiru HaretHermann Oldenberg. Heinrich Zimmer si Helmuth von Glascnapp (eligiile Indiei). Asa cum aratii Mac Linscott Ricketts, Mircea Eliade, ca istoric al religiilor, a propus studierca fenomenului religios ca atare si nu demistificarea sa prin reducere la alteeva decit este’. Demersultui Eliade presupune trei etape: un prim pas este acela al reconstrucfiei istoricd-ge~ Detice a faptului religios studiat, uma¢ de ordonazea materialului fn seri fenomenologice si cdutarea structurilor comune, aldtari de interpretare gi jnjelegere. Raffaele Pettazzoni este un precursor si un mentor pentn Mircea Eliade, Acesta igi reedsoste proprile principii metodologice in Iucrivile tarzii le lui Pettazzoni. Este vorba de pasiunea pentru totalitate, jn ciuda simplei descriesi istoricc a faptului religios si mai ales de complementaritatea istoriei, fenomenologici, hermencuticii si a altor ‘metode de studin in religic'*, 9) sociologic’ (Emile Durkheim): religia ca reflectare a expericntei sociale, societatea ca ,,suflet al religiei”. Directia sociologica de studiu al religiei a fost continuat& de Marcel Mauss si Hensi Hubert, dar sublimati de Max Weber si Joachim Wach, Emile Durkheim reduce religia la un fapt social. Pentru el, religia este proiectia existemtei sociale. Totodats, savantul franoez descric totemismul ca o forma elementara a religii. leac& de la supranatural gi de la mister. Pe de alté parte, el mizeazi pe diferenja radical gi absolut dintre sacra si profan, dowd realititi paralle, care mu comunicd intre ele. Sacrul este definit ca o fort anonima, impersonal, manifestat sub fooma totemului. Rezultatele au fost ‘confirmate de discipolii lui Durkheim, Henri Hubert si Marcel Mauss, in special in sfera magiei sia sacrificiulu 10) mitologica (Georges Dumézil): mitologia indo-curopean’ si teza tipartifieifimetionale in societatea indo-curopeand: a) suveranitatea magico-religioasa; b) suvermitatea rizboinicd si c) suveranitatea productiv-reproductiva. Mac Linsoot Ricketts, Mircea Hliade: The Romanian Roots, 41907-1945, no. 248, Boulder, East European Monographs, 1988, p. 1205-1206. \$ Raffaele Pettazzoni, The Supreme Being: Phenomenological Structure and Historical Development, in Mircea Eliade si Toseph Mitsuo Kitagawa (editori), The History of Religions: Essays in Methodology, Chicago, Chicago University Press, 1959, p. 66. »11) geografica (Marija Gimbutas): stabilirea patriei de origine a indo-europenilor (stepele Rusiei), dar si conceptul de ,vechea Europa”, functional ined din neotitic. Conform altor cercetator, patria de origine ar iin Pamir sau chiar in zona carpato-danubiano-pontica, 12) etimologiedi si lingvistice (William Jones): descoperirea epocala a ‘unor similaritai inte elind (greac& veche), latin’ si sanserit, dar si faptul c& aceasta a condus la ipoteza existentei umei limbi-parinte - indo-europeana, reconstituité prin compari sistematice. Direcfia a fost continua de Max. Miller si a condus la formarea diseiplinei numite gramatica comparaté a Jimbilor indo-europene. 15) fnomenoloied (Gerri Vi savantul olandez. Alti reprozentanti ai acestei metode sunt: Max Scheler, Maurice Leenhardt, Friedrich Heiler, Geo Widengren, Nathan ‘Soderblom, Ananda K. CoomAraswAmy, Juan Martin Velasco, Anna ‘Teresa-Tymieniecka ete Cratofenia este manifestarea sacrului preponderent ca putere magica. in lumina acestei conceptii isi dezvolté Gerardus Van der Lecuw ‘teoria manifestirii sacrului drept cratofanie (manifestare a putorii), definind pe cel ce are experienta religioasé drept ormul care erede in prezenja unei forte sisi ghideazh comportamentul in fimetic de aceasti creding’. Utilizarea conceptului de fenomenologie in religie s-a produs pentru prima dati in Discursuri asupra religici, lucrarea din 1799 a hui Friedrich Schleiermacher. Aici autorul ia pozitie impotriva tajionalismului agresiv in studiul religiei din vremea sa. El le cere ‘contemporanilor si se intoarc la rolul fundamental al constiinfei umane in ceea ce priveste reflectia asupra religic. Ca disciplind, fenomenologia religiei a aparut la sfairgitul anilor 1880. Atunci P. D, Chantepie de la Saussave, considerat drept fondatorul disciplinei, a avansat ideea, in lucrarea sa Manual de istorie a religiilor (1887), ca studiul istoric al tradifiilor religioase trebuie si se indrepte gi si. progreseze spre studiul fenomenologic al esentei interioare a experientei religioase. Chantepie numeste fenomenologia religiet ,eligia esentiala” ‘ce consti in credinja in forfele supranaturale i in adorarea Jor, iar prezenfa sa diferentiazd limpede fenomenele religioase de faptele pur 20 Universitatea Spiru Haretprofane. Plecind de la accastd injelegere a fenomenologiei, Chantepie sta~ bileste 0 clasificare a manifestirilor religioase in trei clemente principale: cultul, doctrina si obiceiurile. Exista irei sooli de bazi in fenomenologia religiei: a) descriptive (W. Brede-Kristensen si C. Jouco-Bleeker), care se limiteazi ta a clasifica si ordona fenomenele religioase: b) ripologica Goachim Wach), care cauta si defineasca diferitele tipuri de religit $i ©) esentialistd (Gerardus Van der Leeuw, Rudolf Otto si Mircea Eliade), care cauti escnja, semnificafia gi structura fenomemului religios"’. Desigur, metoda fetomenologied este mai veche decét disciplina gi ‘re mult mai multi reprezentangi atit in religiologie, ct si in teologie. ‘Termenul de fenomenologie aplicat la studiul religici se refer fn general Ja metod’ de interpretare a faptului religios caracterizat’ prin dorinta de ‘otalitate. Este studiat faptul religios in toate aspectele sale. De asemenca, se iau drept punct de plecare in interpretare toate posibilele manifestiri ale sacrului de-a lungul istoriei. Tnterpretarea fenomenologicd se caracterizeazi prin accentul pus pe comprehensiunea faptului retigios, ca si prin renunfarea de a-1 explica reducfindu-I la orice alt tip de fenomen. Nathan Séderblom cauti 0 tipologie a multiplelor manifest religioase din dorinta de a infelege mucleu! lor esengial, nucleul prin care toate acestea pot fi socotite religioase gi pot fi ondonate dup’ o linie evolutiva coerenti. Ca exempli al apropierii tui Nathan Séderblom de fenomenologia religici este concluzia cAtfii sale ntroducere la istoria religiilor in care se ocupa de concepte ca: sacru, Dumnezeu gi cult ete., sdiindu-le cele mai importante forme, dezvoltarea si consecintele istorice, Rezulti un reaumat a ceea ce se numeste astizi fenomenologia Fr. Heiler, descriind in a sa fenomenologie a religiei formele fandamentale ale tir religioase, este de pirere c& respectul religios reprezinti substratul oricdrei triiri religioase. Acest sentiment foarte complex comporté 0 gama intreagi de nuanfe, de la frici pind la pierdorea de sine, trecénd prin admiratie i zl. 14) morfologicad (Mircea Eliade): Tnoereaea de suprinde structura comund a fenomenelor religioase-——~~ \ Douglas Allen, Afircea Eliade ef le phénoméne religieux, tradusi din cenglezii, Paris, Fitions Payot, 1982, p. 44-51 215) comporattva (Joachim Wach). William Robertson Smith a {olosit metoda comparativa mai mult pentru a sublinia diferenjele dintre religiile primitive si religiile modeme, cénd, de fapt, metoda se impusese prin evidenticrea mai degrabii.a similaritatilor. Joachim Wach, in cartea sa inftulat Sociologia religiei, scrie despre .stiinfa sistematicd a religiilor”, despre .studiul comparat al religiilor” si arati cA sensul metodei ‘comparative in religiologie este al aprofundarii propriei religii. Alf cervetitori care au intrebuinjat metoda comparativa in studiile religioase au fost Vittorio Macchioro si Mircea Eliade s.a.m.d. 16) teologica (Thoma d’ Aquino): argumentul ontologic si argu- ‘mentele scolasticii cu privire la demonstrarea existentei lui Dumnezeu. 17) rafionalisté (Immanuel Kant): religia in granijele ration Aspectele specifice ale explicarii rafionaliste a religiei sunt urmitoarele potrivit lui Juan Martin Velasco: reintoarcerea ta explicarea originii prin fica i admirajie coplesitoare in fafa realitatilor naturale; ignoranta gi viclenia clasei sacerdotale: compararea credinjelor orientale gi arhaice cu crestinismul pentru impunerea superiorititii acestuia si stabilirea unei religii naturale a rafiunii, avnd un confinut sedus la afirmarea existenjei unei fiinfe supreme si la practicarea unei morale fondate pe rajunes omlui'®, fn cova ce priveste pe Immanuel Kant, ar trebui addugate si conceptile sale deistl, criticist gi transcendentalistl, precum gi cea cu privire la supremafia morale in religie. 18) diuministd (Friedrich Schleiermacher): © concepfie deopotriva teologic’ si filosoficd asupra religici, dar cu aoventul pe om si nu pe Dumnezeu sau puterile supranaturale. Tuminismul reprezentat prin G.E Lessing, J. W. Goethe, Herder si Fr. Scheleiermacher readuce omul {n central atentic, el fiind msura faptului religios. Un alt punet de vedere este religia ca fior la J. W. Goethe. Friedrich Schleiermacher vede religia can domenin specific al constingei. 19) materialista (Karl Marx): singura existenfA este materia, iar religia, ccupandu-se de spirit, este 0 iluzie. Scoala materialist pomegte de la critica rationalisté a religiei ficuté de Ludwig Feuerbach si intenia Tui de a distruge speculatile hegclicne despre religic, Karl Manx priveste religia din unghiul materialismutui dialectic, expriméndu-se astfel ** Juan Martin Velasco, Jntroducere in fenamenologta religel, tradust din spanioli de Cristian Badilt,Tasi, Editura Polirom, 1997, p. 10. 2 Universitatea Spiru Haret.Religia este goamztul finfei doborit, sufletal unei lumi lipsite de inima i spiritul unei lumi lipsite de spirit. Ea este opiul poporului™’, Alfi reprezentanti ai metodei materialiste au fost: Friedrich Engels si Vladimir Tici Lenin etc 20) ateistd (Friedrich Nietzsche): declaratia morfi hui Dumnezeu si fa necredin{ei in oxistonta sa. Celebrul strigat al lui Fr, Nietzsche, ~Dumnozeu a murit” inseamn mai degrabi o reconsiderars a Crestinismului, reconstruirea une’ religii noi decit ateism, IH]. Doctrine filosofice fn studiul religiei in ceca ce priveste raportarca doctrinard la Dumnezeu se remarci, ‘mai multe sisteme, direcfi sau doctrine ilosofice in stuciul religiei ‘Astfel, agnosticismul, avand ca teprezentant pe Herbert Spencer, {inte algi, admite necesitatea rafionala a postulésii Absolutului, Necon- itionatului, dincolo de selativ si de obicctele condifionate ale cunoasteri noastre. Absolutul, Dumnezeu nefiind de cunoscut este, de fapt ‘Necunoscutul, Nu se poate predica in legaturi cu existenfa lui Dumnezeu. °Maierialism sasjine CX materia este os explicata prin mecanica gi chimic, géndirea abstracté este redusit la un eetcnd aah Danaesrear cesar ond asia supremd. Existenfa lui Dumneze et materalismul ‘imbindndu-se cu ateisenal “Uti alt sistem care se fhtrepitrunde ca afeismul (incxistenta lui Dumnezeu) este evolutionisraul. Acesta se bazeaz§ pe teoria evolufici __ speciilor, pe scloctia naturald, pe calegoria de intamplitor si pe ssupravie{uirea prin adaptabilitate Pe de alti parte, panteismul evidentiaz’ prezenta lui Dumnezeu promtindeni: in istorie, naturi, cosmos, lume~si-sufletul omului $a. ‘Asadar, panteismul nu se rezaumé la viziunea despre Dumnczeu in natura, cum, de pild’, ca apare le Baruch Spinoza. Panteismul cauti o punte de legiturd intre teism si ateism sau mai degraba intre religie i stiinps Conform panteismului, Dumnezeu nu este impersonal, ci transpersonal, mai presus de orice determing, caltéti si atribute. Paradoxal, el este © Karl Marx, Critique de la philosophie du droit de Hegel, tradusi din germand. Paris, Aubier, p. 51 23 sh‘transcendent $i imanent deopotriva. Nu este ilogicd echivalenfa dintre transcendenfé si imanenti sau inte dincolo gi aici (spatial) pentru c& mu nc mai aflam fn planu! logicitformale, ci in sfera logit religiei, 0 logic noua, simbolicd, dar nu in linie matematica, ci incarcata de sens. Totusi, ‘tanscendenta nu se reduce la nivelul spatial, dar pe de alti parte diferenja inte om si Dumnezeu ny mai justified atoputemicia fui Dumnezen faptul c& el este Totul, Intregul, aga cum teismul afirm’ cu tare. Panteismul propune abolirea principiului contradiefici, un exeraplu itustra find transcenderea opozitei dintre fini si infinit. Un contraargument fafi dde panteism il eprezintt concepfia ca lumea nu este perfestd, ci are doar grade de perfectiune. Totugi, panteismul nu se referi Ia intreg totalmente, ci esenjialmente, Acuza din partea crticismului este dura si nefondata: pantzismul ar fi o forma pervertiti gi confuza de teism. Politeisnau! pune accent pe diferent si multiplicitate, avnd la baza credinfa in mai multi zei, in vreme ce henoeisméal (kathenoteismul) SB credinja in mai mulgi zei, fiecare fiind pe rind zeu suprem, dacd nu o tiecere spre monoteism, este o incercare de organizare a pantheonului zeilor prin principii ca: optiunea si libertatea. Degi exista in religiile indigene si arhaice, monoteismau (credinfa intrun singur zeu) a fost impus de religiile clasice (iudaism. crestinism gi islam) drept sistermul superior i religie, Dac dualism divide universul in dow mari puteri, a binelui gi a ‘iului, monismul identificl pe Dumnezeu cu universal si susjine ideea unitagii supreme, Sublimarea doctrinélor filosofice in Teligie 8 face nu prin monoteism, ci prin monism. Ontologismal, reprezentat ta_special prin Malebranche, este un sistem care araté cA omul are ‘mod nanifal-o cunodstere nemijloci, ‘ntuitivé a fui Dumnezeu, dar nu in sonsul cit vede fafi in fai, ci cil cunoaste in relafie cu creaturile, Acest act de cognitie se refera la a fi constient de propria fiingl, iar adevarul existentei lui Dumnezeu este un datum filosofic, ca gi o idee abstract despre fiinta. Deismul susfine ci Dumnezeu este Creatonil_dars-a retras dup Creafie si nu mai intervine in lume. Deismul se regiseste in religiile Africii. Prin raportare la crestinism. deismul filosofic este 0 conceptic ‘mecanicisti asupra lui Dumnezeu, neaga Sfanta Treime, dumnezeirea lui lisus Hristos gi miracolele. Cea mai ilustra forma a deismul este ‘transcendentalismu! lui Immanuel Kant. Filosoful de la Kénigsberg neagi 4 Universitatea Spiru Haret‘DumneZeu-ca-o-lege-morala-imip agnosticism la Heamiltonr si Manse, filosofi care Iau inspirat pe Spencer, dar intr-o forma de panteism sau mai curdnd in teofanism in idealismul ‘german al lui Fichte, Schelling si Hegel. Cu toate acestea, criticismul transcendental al Iui Immanuel Kant a tins spre agnosticism si spre ‘conceperea eresinismuiui ca nondogmatic, clidit pe baza solidi a moralei, soootit, printr-o exagerare subicctivista, singura religie moral Dar in religia moral (si dintre toate religiile cunoscute, numai religia crestin3 ment acest nume) ¢ un pnincipiu fundamental cd fiecare trebuic ‘i facd tot oeea ce depinde de el pentru a deveni mai bun si numai cdnd omal a intrebuinfat, pentru a deveni mai bun, dispozitia primitiva spre bine, fi ¢ ingiduit s& spere c& o cooperafic superioard va desivarsi ozea oe fu ¢ in puterca sa”. Kant deduce existenfa lui Dumnezeu din legea ‘moral, Pentru Kant Jocul religici este nu in limitele, ci in granijele ‘ragiunii. ‘Teismul se bazeaz& pe doveri a priori sau deductive si a posteriori ‘sa inductive legate de existenja hui Dumnezeu. Dovada a priori cea mai cloventi este _coa_a argumentului ontologic. Argumentul @ priori ontologic se refera la deducerea & hui fir i ‘iremntt u. Sfantul Anselm, argumentul ‘ontologic este exprimat astfcl: ideca de Dumnezeu ca infinit inseamna cA Fiinfa poate fi ganditi, iar Dumnezeu existi nu doar in minte, ci gi in fara ei, René Descartes susfine 4 ideea clari si distinct a unei fiinje— perfecte si absolute confine nojiunea existenfei actuale, iar avand ideca unei astfel de fiinfe, atunci ea trebuie ci exist. Leibniz, la rindul siu, arali ci Dumnezeu este posibil de vreme ce a-1 concepe ca infinit mi implica nici o contradictio, iar daca este pasibil.trhuie si existe, deoarece éusienla. Majoritatea filosofilorscolastici au _espins, cotologisy De asemenca, esto invocat Ree al Tevet, cacao prin credini, axgumental fore Sind Sfinta Scripturé, Argumentele a posteriori au fost adesea dezbatute de scolastici, dar au fost cel mai bine sistematizate de Sfinml Toma Immanuel Kant, Religia in limitele ratiunit, profajA de Constantin Ridulescu-Motm, Bucuresti, Imprimeria Fundatiei Culturale _Principele Carol”, 1924, p. 26. 25Aquino": a) migcarea - trecerea de la putere la actiune in univers implica primum movens immobile (un prim migcator nemigcat), adic& Dumnezeu; b) cauza - cauzele eficiente ce opereazi in univers implicd cexistenfa unei cauze prime, adic Dumnezeu; c) necesitatea = faptal ci exist fiinfc in contingent implica necesitatea existenfei unei Fiinje, adic Dumnezeu; d) perfectiunea ~ gradele de perfecsiune ale fiinjelor din univers se infeleg prin comparafie cu un standard absolut, cu o perfectiune supremé, adic Dumnezeu, ¢) transcendenya - ordinea tuturor hucrurilor i fiingelor din univers implic& un ordonator transmundan, adic Dumnezeu: +0 fling inteligent prin care toate lucrurile si fie conduse catre scopul lor. $i accasta fiinti este numiti Dumnezeu™’. Toma d'Aquino vede teologia ca o sting rationala si, asa cum noteazi Gheorghe Viidutescu, introduce si datele credinjei, degi revelate, in termeni rationali” Numai o& existenfa lui Dumnegeu-mu-are_newoie_ de argumente rafionale pentmu a fi probati. De asemenea, accasti chestiume-nu-se ridic8 pentru c& intrebarea nu-si are rostul, nefiind decdt o singurd varianta de rispuns. Toate céte exist sunt supuse interpretirii, mai putin existenta hui Dumnezeu. Baruch Spinoza sctia ci Tot ce existi se giseste in Dumnezeu gi nimic mu poate si existe, nici si fic conceput firs Dumnezen”™ — Materia prima era inert si_uniformé,iaratunci_n 7 diferenfierea nu pot fi concepuie decdt dinafari. Pe de’ alti parie, argumentul cauzal s¢ regascste in panteism prin Absolutul, Ideea, Vointa sau Energia. Diferenta dintre panteism gi teism const mu in existenta uni cauze prime si inteligente, ci in aceea a unui Dumnezen personal, transcendent, unic si diferit de cosmos, lume, mintea gi sufletul omului (Ccismul). Panteismul nu opune spiritul materiei, enunfind superiortatea si anterioritatea spiritului, ca teismal, ci le vede in complementaritate, ‘materia fiind o expresie a spiritului, 0 hierofanie (manifestare a sacrului) Thoma d’ Aquino, Summa Theologica 1, 2.3. > idem, 1, 2,3. Gheorghe Viddufescu, in votumul Ratiune si credinfal, Bucuresti, Eadinura Stinjficd si Enciclopedic’, 1983, p. 219. ® Baruch Spinoza, Elica, radusi din german de Alexandra Posescu, ‘Bucuresti, Editura Stiingifica si Enciclopedici, 1981, propozitia a XV-a, 26 Universitatee Spiry HaretTeologii teisti adauga argumente ca: moral, ctic, estetic, cosmologic si teleologic (orientat spre scop). Traditia teisté a religiilorclasice insisté asupra dependen(ei absolute ‘a universului de Dumnezeu. Viziunea unificatoare, integratoare si panteist’ a religiilor cosmice pune accentul pe armonia universului, pe } intrepatrunderea dintre acesta si Dummezeu. in filosofie, Spinoza propune ‘Substanta,Fichte - Eul Absolut, Schelling - Absolutul, Hegel - Ideea Absolut’. Aceste doua sisteme nu trebuie confruntaie, cci mu sunt opuse, ‘Compleifientare. A vedea conflictal intre teism gi panteism este ca gi ‘cum am miza pe separatia radicala si partizanala dintre religie si stiing’. Asemenea confruntari nu sunt in beneficiul omului. De asemenea, religiile cosmice au fundament istori, iar religileistorice au o important variant cosmicd mai ales prin mistica lor. Traditionalismul afiema ca nici o cunoastere a existenfei si naturii tui Dumnezeu nu se obfine prin rajiunea umand firk sprijinul revelaici supranaturale. ‘Modernismul sc remarc& prin prelungirea agnosticismului si 0 perspectiva intelectual’ negativa cu privire la Dumnezeu, in vreme co osimodemismul in religie are 0 conoepfie pozitiva, preocupat de experienja imediat8, nemijlocité a fui Dumnezeu Ateismal inseamn’ necrodinja ia existenja hui Durmnezeu, Pomindu-se de la doclavatia lui Friedrich Nietzsche c& Dumnezeu a murit, s-a conturat in timp teologia morfii lui Dumnezeu. De fapt, Nietzsche il face pe Dumnezeu vinovat de negarea omenescului si a valorii viefii omului Nicolae I. Maris ii prezintd pe cijiva dintre teologii acestui curent, numindu-i cei sase evanghelisti ai morfii lui Dumnezeu™. William ‘Hamilton este intaiul teolog protestant american care, baziindu-se pe existenfa réului in fumea contemporan’, anunfa ,moartea lui Dumnezeu™. Thomas J. J. Altizer si-a formulat tcoria cu scopul reinnoiri reale si radicale a crestinismului, impotsiva unicitii ® Nicolae I. Maris, Jnvoluf’ in spiritualizatea americans contemporand: Teologia ,morii lui Dumnezeu”, Bucuresti, Editura Mere Serv, 2000. p. 12. * William Hamilton, The New Essence of Christianity, New York, The Association Press, 1964 27total a unui Dumnezcu transcendent”. De altfel, Thomas J. J. Altizer, scriind despre dialectica sacrului la Mireea Eliade, remarea la un moment dat ci .transcendenta divinititi se poate eleva numai ca imanenté, in idcntificarea gi, deci, prin devalorizarea ctemului ca prezent™. Totusi, nu se face trecerea simbolicd din transcendent in imanent pentru c acest tip de weologie respinge transcendenta Tui Dumnezeu, ci prin argumente stiinjfice, mai ales prin cAlatoriile in spajiu. Precizaim ci ar fi bine si se stie c& existenfa lui Dumnezeu nu este o chestiune empiricd, ma se ia fn sens concret, ci se interpreteazi simbolic. Mai interesanti este, insd, observatia c& Dumnezeu! traditiei crestine, find transcendent si ditant, este 0 divinitate a refuzului istorici. Este vorba fri indoiala de un paradox pentru ci Dummnezeu se impune ca prezent in istorie in tradifia jiudeo-crestin. Paul M. Van Buren face apel la filosofia neopozitivist gi 0 tnirebuingeaza in hemeneutica textelor evanghelice. Harvey Cox pune Ja baza cercetirii sale modul pragmatic de viaté american si numeste pe Dumnezeu drept conduedtor, cat vreme omul este copauticipant, JA. T. Robinson evidentiazi existenfa unei pripastii intr: imaginea supranaturala prezenta in Bible si in traditia clasicd cresting fa de lumca ‘moderna. iar, in cele din uma, desi preot anglican, opteaza pentru ateism. G. Vahanian, teolog protestant calvinist, considers ci notiunea de Dumnezeu este irelevantA pentru condifia uman& contemporand’. Considerém c& disprejil sau ignorarea uni pozitii in teologia neoprotestant nu sunt démne de urmat, ct amu canzelor acestei perspective. contestatare. iS cov "atom (some soli fiind 51 frecerea lui Dumnezeu in persoana lui lisus Hristos), ci de o atitudine rebel izvorditi din d ca Dumnezeu si fie mai_aproape de cm a din accea de rediseutare a cosinianDtur De altfel, ci lanseaza gi conceptul de theology of change Geologie a schimbirii), aga cum se {ntémpla si in cazal modclului lor - filosoful Friedrich Nietzsche, Demolarea valorilor clasice nu inseamna scepticism, ci o reconstructie, 0 % Thomas J. 5. Allizer, Toward a New Christianity: Readings in the Death of God Theology, New York, Harcourt, Brace and World, 1967, 301 Thomas J.J. Altizer, Mircea Eliade and the Dialectic of the Sacred, Philadelphia, The Westminster Press, 1968, p. 39. *'G Vahanian, The Death of God, New York, George Braziller, 1961 28 Universitatea Spicu Heretremodelare a orestinismului. Teologii ,morfii lui Dumnezeu” propun nogarea opozifiei dintre om si Dumnezeu, dar nu prin identitate, ci prin disparijia unuia dintre termeni, a lui Dumnezeu. Sustinem c& celebrarea Viefii omului, in ciuda teologici ,mortit fui Dumnezeu”, nu se face prin alungarea sau uciderea tui Dumnezeu, ei tocmai prin pogorirea Tui din cer, din transendena imanent, in ihima sin existenja omulu. Teismul insearnna credinja in Dumnezeu, ‘iar atcismul - necredinta in Dumnezeu, Teismul exagereaza prin izolarea lui Dumnezeu de om fie temporal (deismul), fie spatial (monoteismul, dualismut si politeismu. Ateismul iI ucide pe Dumnezeu. .Daci Dumnezeu nu existi, totul ¢ cenusi*. Credem c& sotufia ar fi teofinistnul, adicd fot cova ce exist ‘este manifestarca lai Dumbezed Sau, altfel'spus, prezenja lui Dumnezeu pretutindeni: cosmds,-naturi, itor, lume gi sufletul omului. Dumnezeu e ‘in toate, toate sunt intra Dumnezeu. Atcismul este o marcd putemica a socictifii contemporanc. Mulfi oameni se declari atei. Se pot distinge, istoric vorbind, trei forme de ateism: a) antic; b) tluminist si c) comemporan, cu predilectic nietzscheean “Sau Tmarxist. Pe dealt parte, se poate vorbi despre ateism dogmatic, sceptie $i ertic. Critica mitologiei $a reliiei din partea unor filosofi greci din antichitate, continusta de critica relgiei din partea ‘ingei pozitiviste si apoi a tehnologiei si a materialismului, precum si a ideologiilor socialiste si comuniste sunt tot atitea momente istorice ‘marcind impactul atcismului asupra populatiei. Punctul de plecare c& exist numai ce poate fi demonstrat din punct de vedere concret, este fals. Stiinja insigsi se bazeaz’ pe ipoteze, aga cum religia pe speculati. La fel cum teoreticul si practicul, subiectivul si obiectivul trebuie imbinate, tot astfel stiinia ¢ireligia mu sunt opuse, ci complementare. Omul are nevoie atit de adevarul stiinffic, cit gi de adevarul religios in viala sa, de fapt acelasi adevar in cele din unm. ei lui Dumnezeu este un demers inuti, la fel ‘Obsesia concretetii, a palpabilului arunca o mare umbri asupra existentei umane. Experien{a argumenteaz cA exist multe elemente situate dincolo de nivelul coneret-fizic (idei, ginduri, sentimente, vise. triir, chiar ‘experienfe, de pilda moartea clinica etc.) Nu trebuie obligatoriu si aparfit ® Mircea Eliade, in filmal Ini Paul Barblneagri, Mircea Eliade et la redécouverte du sacré: Si Dieu n’existe pas, toul est cendre” 29lumii fizice pentru a fi. Iegind din sfera religiei si patranzénd cu totul in ceaa stiinei, un argument solid ci exist ceva dincolo de lumea fizica, de ppalpabil il eprezinté in univers energia neagri, materia neagra sau gaurrile negre. Experienta ne invagi cd masinile nu sunt perfecte. cl un om poate trai gi fara nici un ban, c& materia are un scop care o transcende. Totodatii, materialismul nu este totul. Nu se pune problema confruntirii intre materialism si idealism, ci a depisirii conflictului dintre ele, nu prin opfiune pentra una sau alta, ci prin complementaritatea lor, Cea mai valoroasé idee filosoficd este coincicentia oppositorum (coincidenta contrasilor). Omul este mereu obsedat si divids in doi poli si si aleaga fic unvl, fic altul, cand, de fapt, ar trebui s& caute ca prin altemanfi si complementaritate si anihileze iluzia opozitici gi si meargd inspre unificare gi identitate, si mizeze pe acestea. Sunt multe exemple de polaritifi, care ar trebui reunificate: religie si stiint, creafie si evolutie, absolut si relativ, ctem si cfimer, fire si devenire, unu si multiplu, transcendent si imanent, subiectiv gi obiectiv, vertical si orizontal, bine gi ‘ru, mare gi mic, tare gi slab, mascufin si ferninin, spirit gi materie gam.d, IV. dei religioase 1. Ideea de religie CN a Termeruil ,religie” in limba roménd termenul .religie” provine de la substantivul latinese religio, avind sermaificafiile de cult, cinstire adusi 2cilor si practica religions, De ascmenea, substantivul religo se refer la legarea mdinilor gi picioarelor mortului pentru a nu se reintoaree printre cei vi. Totodata, verbele religo-religare inseamn’ ,a relega”, ,a ataga”, iar relego-relegere semnific& ,a rect”, ,a ecita” sau ,a atinge”. De aici se poate deduce ci misiunea religiei este de a reface legitura dintre aici si dincolo, dint efemer si peren, relativ si absolut, (om gi cosmos. Daci stiinta are menirea si duci pe aici, dincolo, religia - sé+l adued pe dincolo, aici. Gerardus Van der Leeuw arati ca in religie, Dumnezeu e ce! care acfioneaz in raport cu omul; stinga a cunoaste decat actiunca omului in raport cu Durmezeu”™. in coca ce priveste raportul in istorie intre religie si stint, in ciuda unor conflicte, ® Gorardus Van der Leouw, op. cit, p. 9. 30 Universitatea Spiru HaretAlexandru Surdu, care propune conceptul de logic a religic, subliniaza ‘cl opozitia dintre sing’ si religie, dintre sciemtificitate gi religiozitate nu a ‘cxistat in profiinzime fntre cele dou’, ci intre reprezentanfii lor, care au trasat deosebiri rigide intre eredinta (Glaube) si stinga (Wissen). Ulterio, in istorie, refigia a ajuns s& desemneze reguli,intendicti gi ractici religioase. Cicero deriva cavntul ,,eligie” de la relegere, cu semnificatiile de a recita”, .a repeta”. Obligatia fafa de zei este esenfial ‘simu fenomenul religios. Atitudinea omului fafa de zei conteazi. In plind tradifie a antchitati, Cicero definea religia ca indeplinirea datorici fafa de zei, Democrit reduce religia la un rezultat al zbuciumului sufletesc si 0 expresie a fricii de puteri superioare. Ultetior religio se va referi la ritualuri pentru a deveni expresia legiturii personale a omului cu divinitatea, Pentru Sfintul Augustin, religio nu este un sistem al credingei, nici o forma institufionalizata, ci adorarca lui Dumnezeu. Corostarca esto cenunfatdi de el prin dowd demersuri: de Deo (despre Dumnezeu) si de anima (despre suflet), prima fiind scopul, iar a doua mijlocul”’, Pentru Toma d’Aquino reiigio este expresia exterioar’ a credinfei, activitatea sufletului in sensul adorSrii lui Dumnezeu si legitura ce uneste acest suflet cu Dumnezeu™. b. Definiti ale religiei Definijia nu are rostul si restrangi, si izoleze sensul, ci si Limureascd, s& deschida posiblitafi de cunoagtere prin cuprinderea intr-o sintez a unui méinunchi de semnificati. Emifian Vasilescu araté cd religia este un ansamblu de credinfe, sentimente, reguli morale gi rituri provenite din congtiinga indivizilor sau a colectivititilor, ce se afl in legaturd ca o fiinfS suprema sau cu mai multe fiinfo superioare de care depind”™”. Lipsese din aceasti definitic ideile ® Alexandru Surdu, Géndirea speculative, Bucuresti, Editura Paideia, 2001, p. 327 8 Hearitnénge Maou, ftntud Augustin $i sfrstu cult! antice. ‘radusd din francezA de Dragan Stoianovici si Lucia Wald, Bucuresti, Editura Humanitas, 1997, p. 159. * Remus Rus, in Mihai D. Vasile, Tradita simbolied a logosului ‘restin, Bucuresti, Editura Punct, 2000, p. 15 ~ Emitian Vasilescu, Jsoria relgilor, Bucuresti, Editur Insitutului Biblic si de Misine al Bisericii Otodoxe Romine, 1982, p. 10. 31religioase, dogmele si mai ales viata spirituald si experienja mistic’, ins accentul se pune corect pe ideva de le géiturd. Complexitatca si bogitia semnificatilor este evident in ccea co priveste religia, iar cuprinderea ei intr-o definite, cat de exactl, este riscantd fn cele din usm. William James, de altel, avertiza asupta acestai fapt: ,Cuvantul religie mu inseamn doar un singur principiu sau 0 esenfs, ci este mai degraba un nume colectiv"™. Cu toate acesiea, psihologul american al religici oferd si cl o posibild definitie: .Sentimentele, actele si experientele indivizilor in singuratate, atta vreme cat ei se inteleg pe sine ca stind in relayie cu orice ar socoti divinul”, iar ,pentru oamenii obignuigi religia semnifica intotdeauna o stare a minfii luat foarte serios”. Pentru Carl Gustav Jung, asczat form tot pe pozitia psthologici,religia este ,una dintre cele mai vechi gi mai generale forme de manifestare a sufletului omenesc”, filosoful precizind 4 ea .nu este numai un fenomen sociologic sau istori, ci si o important problema personala™*. Edward Bumett Tylor definca religia prin expresia ,crodinja in Fiinte Spirimale™” James George Frazer arati o& Prin religie injoleg 0 impdcare san o conciliere a puterilor superioare omului despre care se crede cd directioneazi sau controleaz4 cursul naturit gi al vie omenesti’*", Rezalti ci religia consist din dou clemente: teorstic si practic, adic8 credinfa in puteri mai inalte ca onuul si incercarca de a le face lor pe plac. Cu timpul religia a devenit ,swbmission to the divine” (supunere la divin)”. ‘Marcus Bach se exprimi poetic si intr-o directie crestin’ in definitia. sa: religia este .cruce, Scriptura, umdnare, sperangi, clutare si coremonii™, Nicolac Achimescu scoate in lumind faptal c& onl trlieste > William Fames, op. cit, p. 30. Tbidem, p. 34 §p. 38 © Carl Gustav Jung, Imaginea omului si imaginea hui Dumnezeu, tradusa din german de Maria-Magdalena Anghelescu, Bucuresti, Editura ‘Teora, 1997, p. IL "Edward Bumett Tylor, Primitive Culture, vol. 1, London, John Murray, 1891, p. 424. ® James George Frazer, op. cit, p. 50. » idem, p. 59. * Marcus Bach, Marile eligi ale lumi, tradusi din germans, Bucuresti, Editura Gnosis, 1997, p. 17 32 Universitatea Spiru Haretdintotdeauna in religic gi defineste religia ca ,traire si viata autentic’, experien{a vie Absolutului, a legiturii cu El". Totodati, el avertizeaz’ corect ci religia nu inscamnd cunoastcre subjugal de rafimme, ci ‘cunoastere tainicd, direeti, intuitiva, presupundnd 0 filosofie gi 0 Injelepcinme a viegi®. Fundamentaki in religie este relafia dintre om si divinitate, G. W. F. Hegel definind religia ca ,raportul nostm la Dumnezeu™’, Experimental stiinific pune accentul pe ceea ce diferenfiaz’, cata vreme religia pe ceea ce uneste. G. W. F. Hegel definea sacrul ca cea ce are puterea dea uni, Esenfa unei religii o constituie sacrut (das Heilige) in opinia avizats a lui Rudolf Otto", ,Religia este experienja sacrului”, dup cum sustine Joachim Wach. in cea ce priveste fundamentul religiei, Joachim Wach sublinia c&: ,sentimentul, gndirea, vointa au fost privite, rind pe rnd, rept esenti a experienjei religioase”™”. De altfel, Joachim Wach avertiza supra pericolului definiii exterioare a teligiei in ciuda dimensiunii sale interioare de experienti a sacrului: ,Trebuie evitati gregeala de a defini religia in mod atbitrar, prin identificarea ei exclusiva cu idei, rituri sam insttufi, care sunt subiect de schimbare gi transformare, in loc de a 0 concepe drept acea sursi, cea mai profund’, prin care toati existenta ‘umand este hréniti si de care depinde in toate aspectele sale, comuniunea ‘omului cu Dumnezeu’™*. fl continu Mircea Eliade, precizind cé religia reprezinta relatia omului cu sacrul din preistorie gi pana in zilele * Nicolae Achimescu, Jstoria si filasofia religiei a popoarele antice, Iasi, Editura Tehnopress, 2002, p. 7 Nicolae Achimescu, op. cit, p.8. © G. W. F. Hegel, Prelegeri de filosofta religiet, Bucuresti, Editura Humanitas, 1995, p. 1 “Idem, Spirtul crestinismulu $i destinul stu, tradusi din germand de Dragos Popescu, Bucuresti, Eitura Paideia, 2002, p38. ® Rudolf Otto, op. ci, p. 1 * Joachim Wach, Sociology of Religion, Chicago, University of Chicago Press, 1946, p. 13. * idem, Sociologia religiel, tadusd din engleza, Yagi, Editura Potisom, 1997, p. 47. * Ioidem, p. 383. 33noastre™. Religia trebuie si imbine credinja in Dumnezeu cu experienja saenului, ordo ad Deum cu ordo ad sanctum, conform cu termenii lui ‘Nathan Soderblom. Friedrich Schleicrmacher arita c& credinta este la baza religiei, iar .esenfa religiei consti in sentimental unei dependente absolute a ommului de Dumnezeu™”. Conform cu Friedrich Schleiermacher, religia nu are ca scop explicarea cosmosului, cdutarea adeviirului absolut sau desivargirca ‘moral, la baza ci fiind contemplaia, intuifia si sentimentul, Potrivit tui Wilhelm Schmidt, religia este ,cumoastere si sentiment de dependent’ de puteri extramundane cu care omul intri in relafie reciproca”™', Emile Durkheim defineste religia ca un sistem solidar de credine si practici legate de Iucrurile sacre, adic8 separate, interzise; eredinfe si practici ce nese intr-o singura comunitate moral’, numit Biserica, pe toi cei care Je accepti”””. Jean Delumeau se situzazi in acelasi orizont si ageaz alituri credinta si practicile la baza religiei idemtificate cu ,tot coca ce ‘camenii cred gi fac in cinstea puterilor supranaturale”™ in definitia religiei, parintele-profesor D Dumitru Stiniloae insists asupra unei abordsri integrale si comparative. Il critica pe Lucian Blaga, ‘care risca o suprapunere perfect intre religic si cultura si, indeosebi, vedea religia ca subsumati determinanilor stitistice. Dumitra Stiniloae subliniaza necesitatea prezenjei umnitoaretor cinci elemente: 1) credinja, vizutd ca universald si prezenta in toate religiile, nu ca o simpla facultate sau atitudine, ci drept ceva mai profund, care d& certitudine, ordine si angajeazi omul in adevarul celor propovaduite: 2) aspectul personal al dui Dumnezeu, cici fii el adeziunea pe care 0 reatizeaz3 credinga mu ar fi total; 3) natura, superioritatea realititii ultime fas de ordinca naturii; 4) autorevelarea ui Dumnezeu, necesari pentra ca omul si intre in © Mircea Eliade, La nostalgie des origines. Méthodologie et histoire des religions, Pai, Editions Gallimard, 1978, p. 116. Friedrich Schleiermacber, in Michel Meslin, Stina religiei, tradus din franceza de Suzana Russo, Bucuresti, Fditura Humanitas, 1993, p. 42. ® Wilhelm Schmidt, in Juan Martin Velasco, op. cit.. p. 17. ® Emile Durkheim, Formele elementare ale view religioase, tadust din franceza, lagi, Editura Polirom, 1995, p. 65. © Jean Delumean, Religiile lumii, tradust din francezi, Bucuresti, Editura Humanitas, 1993, p. 292 34 Universitatea Spiru Haretcontact si apoi in comuniune cu Dumnezeu si 5) speranfa fn mantuire™ Desigur existi numeroase definifii ale religici. Important nu este fnchiderea termonului religie” intr-o definitie, ci lémurirea sensului indeosebi prin descoperirea elementelor comune fn toate aceste definiti, ‘ce! mai reprezentativ gi cu cea mai mare ocuren’ fiind acela de legiturd {ntre Dumnezeu si om. Jin concluzie, riscim o definitie a religiei ou scopul infelegerii esenfei acestcia, fird a 0 izola sau reduce: religia este relatia perendi a omulut cu Dumnezew (sacrul), exprimattt prin sentimente, atitudini, comportamente, reguli morale, practici, dogme, idei, credinge, viati Spiritual $ttrtire misticd c. Semnificagit si scopur ale religiei Pentru injelegerea religii, teologia propune ca obiect o discuic despre Dumnezeu, chestiunea transcendenjei, iar ca fundament eredin{a fntr-un zeu sau in mai mulfi zi. Pe de altd parte, religiologia sau stiinja religiei subliniaz’ & religia ar fi bine si-si aleagit drept obiect omul si -viaja sa, accental si cad pe problema imanenfei si si aibé Is baz cexperienfa sacrului, si fie 0 ontologie in cole din urma. Ins, mult mai important decit aceasti diferent de pireri este unitatea lor in fata scientismului, ateismului si pozitivismnlui, care nu reusesc 5’ infcleag’i cu adevrat religia deoarcet © privesc din afard si intr-un cadru restrictiv ‘evolutionist, occa ce le impiedicd sf aiba acces la sensul de baz al weligiei sile cantoneaza in perspective reductionist. Un exemplu al interpreta extorioare gi reductioniste ofera S. A. Tokarev. El vede religia ca o forma a constiinfei sociale reflectind denaturat cxistenja social, condigile viel ‘materiale a oamenilor si vorbeste chiar de , fantezii eligioase” in loc de religii'®. Pentru Limurirea cu privire la cea ce este religia, aceasta trebuie ‘cunoscuti din interiorul ei i, urménd sfetul lui William James, ,pentra a injelege religia, trebuie si fii religios”™” Religia poate 6 priviti in mai multe feluri, de pilda: cao intuifie a fiinfei absolute, a realitiiiultime, dar gi ca o revelafie metafizica. Ea este Dumitra Stiniloae, Pozifia dommului Lucian Blaga fat de crestinism si ortodoxie, Bucuresti, Edtura Paideia, 1997, p. 38-78. 35, A, Tokarev, Religia in istoria popoarelor hum, tradust din mist 4e I, Vasilescu-Albu, Bucuresti, 1982, p. 15. * William James, op. cit, p. 48. 35‘efortul omului spre desivargirea spiritual’, calea spre mantuire, Religia poate fi: 1) individuald,rainicd si personala sau 2) colectiva, social si institutional, Emile Durkheim susfinea c& .societatea este sufletul religici’*’, Factorul obiectiv reprezentat de ritualuri, culte, ceremonii si institupi se imbind in religie ca factorul subiectiv dat de sentimentul religios, de credinfa si de tairea misticd. Nu ar trebui neglijat nici unul dintre cele dow’ aspecte, dup% cum nici interpretarea textelor sacre. Este 0 chestiune de accent, adicd pe care dintre cele doud direcfii se insist. William James considera religia porsonald fundamentald spre deosebire de twologic si ecleziasm, pentru c& ¢ comuniunea personald direct cu divinal. De asemenea, psihologul american al religiei pune inte Pparanteze institajionalul” si pune accentul pe individual, pe .religia personal pura si simpli”. Se cuvine ficuti distincia, totodati, intre a) religie a fenomen ‘cultura-istorie (sensul sociologic) si b) religie ca manifestare a sacrutu (ensul fenomenologic). Religia in esenja ei inseamna liberate si nu tabu-usi, de asemenca soteriologie si mu dogma. Ea nu trebuie confundaté cur morala sau redusé la ca, fiind ceva mult mai complex. Textele sacre ar fi bine si fie interpretate i spirtal, nu in fitera lr, intrucat nu sunt texto de leg Pentru cunoasterea profund a religiei ar fi bine sf fie avute in atenfic patru factori major: 1) intelectual - ideile retigioase; 2) afecrivul = credinjcle religioase; 3) practicul - atitudinea si comportamentul si 4) experienga - viala spiritual’ si tririle mistice. Exist, de asemenca, un nivel concret-istoric in care faptul religios este eterogen, complex si ‘nuanfat, un nivel psihic gi mental, al sentimentelor, dogmelor, ideilor si doctrinelor religioase, un nivel al experientei religioase personale si al capacititii triini sacralitii, ingelegerii simbolismului si participarii la sens, dar si un ultim nivel al spiritulni cuprinzaind consticntul, subconstientul, inconstientul si transconstientul Religia are mai multe scopuri, intre care se disting: raportul dintre om si zeu, refacerca legiturii dintre om gi cosmos, relativ si absolut, ‘efemer si ctem, evidenficrea natunii divine a omului, luminarea prezenjei lui Dumnezeu in istorie, in natura pretutindeni, a ne face mai buni, © mile Durkheim, op.cit.,p. 28. & William James, op. cit, p. 33. ® Ibidem, p. 32. 36 Universitatee Spiru Haret‘cunoasterea, desivargirea spiritual, pacea, linistea interioard, serenitatea, injelepciunea, mntuirea, eliberarea, libertatea, nemmurirca ct. Studiul religiei nu se face de dragul impuneri superioriti rligici proprii fat de celetalte, nici a preamarini diferentelor specific, ei pentru a cluta structurile comune ale religiilor, care trimit la bazele fiintei gi existenfei umane. Astazi istoria religiilor las locul disciplinei numite religii comparate, Studiul comparat al religilor nu se face cu prejudecata superioritifi eligi crestine, cum apare in prefaja manualului semnat de Alexandru Stan si Remus Rus ® sau a oricdrei altei religii fay de celelalte, Crestinismul igi argumenteaz‘i valoarea si importanfa fn sine, prin mesajul siu, fd a avea ncvoie de o pozic aroganti si dispre(uitoare fBf& de alte religti, imprimati de unii reprezentanti habotnici. Tinta studierii altor religit o reprezinta aprofundarea proprici religi, Com- ‘parafia, pentra a fi justi, trebuie si respecte principial egalitii temenilor de comparat. De asemenca, true si iain considerare aseminasile, dar s diferenjele specifice, Ins nu cu scopul stabilirii vreunui clasament. in studiul religiei scopuri sunt urmétoarele: adevanul absolut, problema ccunoasterii, formarea personaliiti, desivargirea spiritual, infelepciumea, bbunatatea gi blindefea si, in cele din urma, mantuirea. . Clasificri ale religilor Religiile se pot divide in mai multe clase. Joseph Mitsuo Kitagawa le separa in: a) religit primitive; b) religit clasice si c) religi! ale lumii moderne", Propunem urmitoarea imparfire a religiilor: a) religii arhaice; ') religit orientale, ¢) religiiindo-europene; d) relig clasice gi ¢) religit contemporane. Religiile arhaice se mai pot mumi indigene, primitive sau primare. Distanja temporala este criteriul specific al acestei clase, in ‘vreme ce distanta spatial imparte religile orientale in functic de zona din Orient unde se gasesc. Unele dintre ele si, in special, buddhistmul sfideaza criteriul geografic, definindu-se ca religie panasiatica, desi radacina sa este in India. Religille indo-europene aveau o larg’ aric si o mare {nsomnatate in mileniul al I-ea i, Hr, Cu toate cd au disparut, aspecte ale © Alexandra Stan, Remus Rus, [storia religitior, Maral pentru seminariile teologice, Bucuresti, Editura Insttutalui Biblic si de Misiune al Bisericii Ontodoxe Romine, 1991, p. 7 © Joseph Mitsuo Kitagawa, in ciiutarea unitai. Jtoria religioasd a omenirii, tradust din engle7’, Bucuresti, Editura Humanitas, 1993, p. 55. 37Jor supraviefuiesc gi astazi in religiile Europei si Asiei. Religiile clasice sunt originare din Asia Mica, dar an devenit mondiale. Au un mare numar de credinciosi pe toate melegurile lumii. Religiile contemporane sant in ‘mare parte dezvoltiri sau reforme in interiorul religiilor clasice. alti clasificare a religiilor le gaseste diferenfiate in: religii tibale, eligi locale, religii nafionale i eligi universale. Spatial vorbind, religiile se gisesc divizate in umatoarcle clase: religile Asici, religiile Oceanici, religile Australi, wligiile Aftici, religile Americii de Nord, religile Americit Latine si religile indo-europene ga. Din punct de vedere temporal distingem intre: religiile in preistorie, religiile indigene, religille clasice si religiile contemporane. Dupii cum se raporteazi la autoritate, rligile pot fi traditionale sau reformate. Numarul divinitailor cdrora se inchind credinciogii separa religiile in: politeiste, henoteiste, dualiste, monoteiste si moniste. Ideatic religiile se pot impart in alte dou’ ‘mati grupe: 1) naturale sau uman-cosmice si 2) supranaturale sau revelat-divine. Din punctal de vedere al ideilor, distinctia dintre religii istorice gi religii cosmice este esenfiala. Primele il vid pe Dumnezeu in istorie, celelalte ~ in naturi, istorie, lume, sufletul omului si cosmos. Religilo clasice so inseriu in categoria de religit istorice: iudaismul, crestinismul gi islamul, dar, totugi, cunose gi variante cosmice prin mistica Jor, prin sufism in islam, Kabbala in indaism gi crestinismul cosmic ca ‘variant a crestinismului ortodox roménesc. in gencral religiile athaice gi religiile asiatice se inscriu in categoria religiilor cosmice, desi nu pierd cu totul dimensiunea istoricd. Religit prin excelent cosmice, cum sunt de ‘exemplu cea a vechiului Egipt sau buddhismul, pot fi infelese si ca religii istorice. fn aceasta ordine de idei, la Nac Ionescu apare distincfia intre religiile istorice si religile pure, adovirate. Foarte important. este diferenja dintre religile cosmice, caracterizate prin viziunea teofanicd, a prezenjei fui Dumnezeu in naturi, in toate si religile istorice, potrivit cfrora Dumnezeu ¢ evacuat din cosmos si adus in istorie. Refinem celebra cexpresie a pirintelui Dumitru Stiniloae, care confirma imaginea istorii a teofanie: ,Pasii lui Dumnezeu calcd duduind magnific prin intreaga istorie"”. Crestinismul ortodox rominese ‘gi plstreazi specificitatea istoricd, dar reugeste si includa si paradigma cosmici intro sintez © Dumitra Stinilose, Ortodoxie $i roméinism, Sibiu, Tiparul ‘Tipografiei Arhidiecezane, 1939, p. 311. 38 Universtatea Spiru Heretsublima. Scoatem in evident cd pe ideea crestinismului cosmic au mizat in special Mircea Eliade si Lucian Blaga, primul definindu-l ca fenomen de creativitate folclorica, far al doilea lansénd conceptul de transcendent care coboari. Nu exist opozitic, ci altemanfé, complementaritate intre ccaracterulistoric gi cel cosmic al religiilor lumi. diviziunea interesant’ a religiilor ofera Gerardus Van der Leeuw: a) religiile indepatsii (confucianismul); b) religile luptei (zoroastrismul ‘si manibeisrnul); c) religiile repaosului; d) religiile nelinigti; ¢) religile elanului (religia greacd); £) religiile infinitului si ale ascezei (hinduismul); ) religia neantului si a milei (buddhismul): h) religia voingei si a supunerii (judaismul); i) religia maicstiit si a umilinjei (slamul) si 4) religia iubirii (crestinismul). in aceasti ordine de idei, fenomenologul ‘olandez al religici considera gresit c& buddhismul este o religic a negativulu, iar drumal spre infinit conduce la neant in buddhism®, cand rirvANa inseam sacra, absolutu,eliberarea,peradisul, Totodat, el ar trebui si facd distincfia intre mili gi compasiune, a doua nojiune caracterizind buddhismul, iar prima Dacé ne raportim la criteriul elrfii sacre, deoscbim trei clase de religii: 1) religii ale unei otirfi sacre; 2) religit care au mai multe ctrti Sacre fir ca influenta vreuneia si fie precumpéinitoare si 3) relighi sub influenja unor cart de Itteraturt devenite sacre. in prima categorie integréim: judaismul cu Thora, mazdeismul ou Zend-Avesta: shintoisrmul cu Kojiki (Cartea tucrurilor vehi), crestinismul eu Biblia; islamul cu Quran; sikhismul cu Adi Granth, religia vedic’ in cadrul hinduisrmului cu Veda, text vazutca un corpus unitar. in a doua categorie intra religiille precolumbienilor cu Popol vuk si Tonalamatl (Cartea zilelor); religia vechilor egipieni cu Immurile cdtre 2et, Textele piramidelor, Textele sarcofagelor $i Cartea morgtlor etc.; orfismul cu Immurt cetire zei, religia romana cu Céirfile sibiline etc; maniheisnul cu Scripturile maniheiene; buddhismul cu Dhammapada, Abhidhamma, Vinaya SYta si Milindapadha sa; wligia brahmanicd din cadnul hinduismului cu BrAhmaNa, PurANa, AraNjaka si UpaniZid, jainiseoul cu ATZa gi UpaT ga, davismul cu Dao De Jing, Lie-zi $i Zhuang-2i; confucianismul cu cole cinci carfi clasice ale Chinei (Xe Siu) ~ Cartea schimbctilor (ft jing), Cartea documentelor istorice (Shu jing), Cartea odelor (Shi © Gerardus Van der Leeuw, op. cit, p 613. 39Jing), Cartea rinurilor (Li jf) $i Cartec mzicti (Yue jing); religia baha‘i cu ‘Bayan si Kitab-i-Akdas. in ultima categorie figureazi religia sumero- babiloncand cu Bpopeca Ini Ghilgames, Ima citre zelja Ishiar si Legenda ‘ha Nergal si Ereshkigal, religia vechilor germani si vechilor scandinavi ‘cu Bada, religia romana cu operele lui Seneca, Vergilius, Cato si Cicero, religia vechilor greci cu operelc lui Hesiod, Homer si ale tragicilor helen, hhinduismul epopeic cu RAmAyANa, MahAbhArata si Bhagavad GRA. 2. Idea de Dumnezen Btimologic, cuvantul Durnezen provine din cuvéntul div (a strituci), care a dat in latina substantival deus (zeu). Acest cuvant latinese are ‘corespondenta in mai toate limbile indo-curopene: fiéos in greaca veche, daeva in iraniand, deva in sanscrt8, dsius in hitits, dievas in lithuaniand, dia in Gaelic (a celfi) gi in irlandez’, chow in galez8, Tin in veches sgermand ete. Dummnezeu este vazut drept Creatoral si Stipénitom! universubui. ‘Omul se raporteazi la cl prin fried, supunere, devotiune si iubire. Este Absolutul, Realitatea supremd, ultima, Sinele universal, Infinitul, Perfectiunea, Unitatea, intregul si Totul. Poate avea un aspect personal, impersonal sau transpersonal. in uncle religii este vazut ca transcendent si tunic, in altele ca imanent si unu prezent in multiplicitatea de nume si forme din univers. Intre atributele Ini Dumnezeu se gisesc: infinitatea, unitatea, unicitatea, simplitatca, personalitatea, ctemitatea, imensitatea, omni pprezenfa, atotputernicia sau omnipotenta, nemigcarea $a. Lor li se adauga atributele divine (inteligenja, bunatatea, voinfa si omniscienfa). Ele sunt prezontc in totalitate sau parfal in diferitele sisteme filosofice in religie sau in credinfele religioase. Infinitatca lui Dumnezeu se refer la faptul c& el este nelimitat in orice aspect al perfeciunii sale. Din infinitatea lui Dumnezeu este dedust unicitatea sa, cti vreme unitatea - din unitatea uuniversului, Uneori unitatea si unicitatea lui Dumnezeu sunt deduse din faptul c& acesta este existenti suficienta siegi. Dumnezeu este substan simpli, excluzénd in natura sa formele compuse atit fizice, edt si ‘metafizice. Drept urmare, Dumnezeu nu poate fi definit sau clasificat Dumnezeu ca persoand inseamna ci este inteligentl si Ibertate. Totodats, este distinet de Creatic gi de creaturi, Misterul treimii crestine se refera la 40 Universitatea Spiru Haretideea c& Dumnezeu este Unu! in Fiings, tei fn persoane (Tatil, Fiul si Sfiintul Dub). Spundind ci Dumnezeu este ctemitate, se subliniaz’ o& in esenta, viata gi actiumile sale Dumnezeu este dincolo de orice limite gi relati temporale, El nu este inceput san sfirgt, durati sau succesiune de momente temporale. Transcendenfa Iui Dumnezeu in raport cu timpul, ‘exprimati prin eteritatea sa, este continuat de transcenden{a in raport ca ‘spatiul, redaté de imensitatea sa. Dumnezeu este ubicuu, adica sc gaseste pretutindeni, omniprezenfa find completsti de omnipotenfa sau atotputemicia sa. Dumnezeu este imuabil, neschimbitor. Dumnezeu este ‘cunoastere absoluta, deci este omniscient. Voinfa libera este Dumnezeu gi ‘accasta. implic8 puterea do alegere. Dar cel mai important element al voinjei divine a iui Dumnezeu este Providenfa, Aceasta este schema din mintea divind prin care toate fiinjele gi lucrurile sunt ordonate si conduse eficient spre un scop comun. Existi conccpiia od voinja nu vine de la ‘Dumnezeu prin gratia divind (Sfintul Augustin), ci este Dumnezeu, in afar ‘de har intervenind si voinga omulai (semipetagianisinal lui Toan Cassia), Leszek Kolakowski subliniaz’ importanta ca esena si existenfa Ini Dumnezeu si conveargi®. De asemonca, el prezinti competent imaginea Jui Dumnezew potrivit ou diferite doctrine: teodiceea, rafionalismul si mistica, precum si in report cu sacral, moartea, erosul, limbajul ile Excluderea lui Dumnezeu si a intervenfici sale in viata oamenilor este pus pe seama legilor sociale. Dumnezeu nu este 6 scuz’. Dumnezeu sie un principiu, un model al omului, despovairat de concret gi efemer, este 0 instituire prin gindiwe a omului in absolut. Mulft au impresia c& Durnezeu este responsabil pentru tot eeea ce ci nu pot face. Adesea arunci in seama lui Dumnezeu rispunderea pentru toate si se instaleazé ‘comod, debarasindu-se de vind sau de responsabilitate, Dumnezeu nu este 0 forfé oarba exterioard, mu reprezinté destinul implacabil, ci este armonia universului, unitatea, realul, since. Mircea Vulc&nescu scrie despre Dumnezeu ca . fiinta particulars care face si desface”, ca ,ins si ipostas”, ca flint de-sine-stitatoare”, Leszek Kolakowski, Religia, tradusi din englezA de Sorin ‘Marculescu, Bucuresti, Editura Humanitas, 1993, p. 24, Ibidem, p. \T-IT3. 41precum gi despre lucrarea vazuta ca determinanta caracterufui divinitai gi despre teofania lumii. Potrivit lui Olivier Clément, expresile findamentale ale doctrinei Jui Dumitr Stiniloae despre Dumnezeu sunt: a) echilibral dintre ‘contemplate si actiune, b) sensul cosmic al crestinismufui, al piranitor romani pentru care lumea este 0 teofanie si o transparengi a uminii gi ©) umanitatea infinita, ilustrati. prin indumnezeirea omului, jntracdt ‘ndumnezeirea este pentru el singura cale a unei umanizari complete". in mod paradoxal Dumnezeu reprezint& transcendenfa si imanenfa. {n acelasi timp. El este unul si aoclasi fd incetare, indiferent de credinje si religii, Chiar dacd unii mistici ca Meister Eckhart sau Sat karAcarya au facut © distincfie intre Deus si Deitas la crestin sau ‘tutre [vara si Brahman la hindus, totusi -au vazut pe Dumnezeu, in cele din urma, ca ‘unul, fra atribute, £r% calizji, nedcterminat, tanspersonal, acelagi cu sinele individual, cu silagul din sufletal ommului si de prettindeni 3. Ideea de sacra Sacrul confine atét ideea de transcendenfi, cat gi pe aceea de imanengi. El nu reprezint un stadiu in evolutia congtinte, ci elementul de bazé fn structura ci. Este, totodatd, si un mod exemplar de a fi in lume, un model de trie, de vial. Sacrul este conoeput ca dat al constinnji, ca intuitie a fiinfei supreme, ca realitate ultima. El se gaseste in sufletul omului gi, deopotriva, in afara lui, Sacrul este un athetip cosmic. El este metaistoric $i se mani fest prin hierofanii si simboluri, numite de Michel [Meslin modalititi ale sale. Cunoasterea sacrului se face prin experienti spiritual gi mai ales prin traire mistic’. Sacrul definegte realul. fn timp ce pentns transconstient este o valoare, pentru constiinfa este o categorie. Sacral poate fi privit ca prezent la toate nivelele psihicului, de la Mircea Vulednescu, Dimensiumea roméneascd a existenii, Bucureqi, Editura Fundayei Cultrale Romine, 1991, p. 76-84, © Olivier Clément, in Antonie Pkimadeati, Mircea Pacurariy, Joan I Ie, Persoandi $i comuniune. Prinos de cinstire preotului profesor academician Dumitru Stiniloae, 1903-1993, Sibiu, Editura si Tiparal Arhicpiscopici Ontodoxe Sibiu, 1993, p. 83. © Michel Mestin, Stinza religilor, tradusé din francez8, Bucuresti, Editura Humanitas, 1993, p. 158. 2 Universitatea Spiru Haretinconstient 1a supraconstient. EI are menirea si Je reunease, dar mai degraba este ceva care transcende psihicul, pentm cd induce atitudini axiologice, dar indeosebi pentru c& este 0 revelajie a absofutului. A ‘cunoaste sacrul inseamnd a infelege fenomenul religios si a valoriza spiritual existenfa umand. Intrarea in universul sacrului produce 0 mupturai de nivel”, asa cum arat’i Mircea Eliade, deoarece se trece intr-un ‘nou mod de existent. Putere sacré inscamna realitate, perenitate, dar gi eficacitate. Rudolf Otto a optat pentru analiza modalititilor de exprimare a ‘experienfei religioase si nu pentru o dezbatere teologica despre ideva de ‘Dumnezeu sau despre aceea de religie. Caracteral neutru, transpersonal al fiinjei supreme iose in evidengi. Religia in viziunea Iui Mircea Eliade implicd experienta sacrului mai presus de ideea credinfei in Dumnezeu, in zei sau in spirite. Ea inseamnd mai degrabi ontologie decat teologic. Relagia cu sacrul,imteresul acordat problematicii sacrului caracterizeaza in ‘mod fundamental religia. Accentul cade pe structura religiei, pe universalitatea ci, pe caracterul ci cosmic si, desigur, pe ruptura de expresic radicala fata de comportamentele seculare si profane”. Unii cercetitori ai sacrului se plaseazd intrn cadru univoc si iuzoriu de evolutie. De pild’, in analiza fenomenului religios interpretari rafionaliste, pozitiviste, sociologice sau psihologice s-au mulfumit si fie unilaterale gi si reduc sensul fimdamental al sacrului, icindu-se vinovate de reductionism. Prin asemenea perspective metodologice se ignori, se falsified, se deturneaza esenga sacrului, Izolarea sa intr-un cada restrictiv si nonrcligios este amendati prin postulatul ireductibilitigt sacrului, Acesta, devenit principiu hemmencutic, are menirea de a reda fenomenul religios in totalitatea si specificitatea sa. Prin urmare, sacral mu este doar un fenomen istoric, aga cum Raffaele Pettazzoni il concepe, ci trebuie vazut in complexitatea, totalitatea gi ambiguitatea sa. La savantul italian al religilor, fenomenu! religios este vzut ca fapt religios si, prin prisma istoricismului, ca fenomen istoric. © Mircea Eliade, Traité dhistoire des religions, Paris, fitions Payot, 1949. p, 5. ® Mircea Ita, Introducere in hermeneuticad, Brasov, Editura Orientul > latin, 2002, p. 87. 8Precedat de cereetirile filosofului Friedrich Scheleiermacher in domeniu, Rudolf Otto va impune categoria sacrului ca fundamentals in studiile religioase, El scrie despre ,irafional” ca tarim predilect de exprimare experienfei religioase, Sacrul se sustrage rafionalului si riméne inefubil, inaccesibil prin injelegerea conceptuala. Potrivit fui Rudolf Otto, sacrul este das gare Andere (cu totul altceva), expresic format in urma lecturilor sale din textele upanisadice indiene, unde a descoperit expresia sanscriti anyod eva (si celalalt). Rudolf Otto defineste sacral prin exprosia mystevivm tremendhum ef fascinans, teama si vimirea ‘impletindu-se sublim in relatia dintze om si sactu. Etapele teoriei sacrului Ja filosoful german al religiei sunt: 1) das ganz Andere - definirea sacrului ca transcendent, .cu totul altul”, 2) majestas - imaginea sacrului se impune in faia cmului; 4) numinosum - sacrul ca esen; 5) mysterium ~ rmisterul ca forma a confinutului calitatv al numinosului; 6) sremendum - teama resimfita inaintea imaginii sacrului gi 7) fascinans - uiraimwa resimfit inaintea imaginii sacrului”™ ‘Opozitia dintre sacra si profan, revelatorie pentna stractura sacralui Ja Roger Caillois, a fost analizatd in detaliu de Emile Durkheim”, Potnvit parintelui sociologiei religiei, diferenta dintre sacru gi profan este absolut si au se topeste in complementaritate. Emile Durkheim dinstinge intre realitajile profane gi realitiile sacre. Ele sunt total si irevocabil separate $i ‘nu au nici un clement comun™. Pentru sociologul Durkheim sacrul este 0 fort anonima, impersonala, manifestata sub forma sensibili a totemului, Durkheim se inseald, finde, in realitate, nu exist dowd realitii (sacrul gi profanul), ci doar una singura (sacrul). Lumea profani este domeniul de ‘manifestare a sacrului. Tot ecea ce existi este 0 proiectie a ini Dumnezeu. Jn plan relativ se cristalizeazi dialectica sacrului, pe cand in plan absolut cxisti numai sacrul, entitate de care se ocup’ metafizica sacrubui Mac Linscott Ricketts a amendat punciul de vedere al hui Thomas J. J. Altizer, precizind ci sacrul si profanul in viziunea lui ‘Mircea Eliade mu sunt dowd entitéiti de-sine-statatoare, ci doud aspecte ale aceleasi structuri— sacrul, in realitate singura existent”. istinefia dintre sacra si profan nu exist decdt in plan relativ. Ea este paradoxali, operational, epistomologica gi mu ontologica. Tensiunea Rudolf Otto, op. cit, p. 18. 7 Emile Duikheim, Les formes dlémoncires de lave rligewse, Pass, 1960. Ibidem, p. 49-58. ™ Mac Linscott Ricketts, Mircea Eliade et la mort de Dieu, in L Herne, Paris, Editions de I'Heme, 1987, p. 116. 4a Universitates Spiru Haretdialectica existent intre sacrul transistor gi profanul istoric dezvaluie © Anna-Teresa Tymieniecka (editor), From the Sacred to the Divine. A new Phenomenological Approach, Dordrecht, Boston, London, Kluwer ‘Academic Publishers, 1994, p. X. Thomas Ryba, in AnnaTeresa Tymicniecka, op. cit, p42. 454. deca de eredingat Credinfa nn este doar un sentiment, legati exclusiv de afectivitate, ci poate fi un mod de cunoastere si un mod de viaté. Dumitru Stiniloac susfine c& credinfa este ,certitudinea despre existenfa lui Dumnezeu™”’, inima ei fiind certitudinea. Nu o vede doar ca fenomen Kiuntric, ci si cao raportare Ja realitate. Credinja ordoneazi existenfa umand, fi da certitudine, stablitae si siguranta Pentru Anselm, proba credinfei ¢ mai putemick decét accca a rafiunii, Averroes mizeazi pe primatul filosofiei si al rafiunii asupra credinfci si teologiei. La Toma d’ Aquino primatul este al credinjei si mu al rafiunii, ca la Averroes. Credinja nu tnseamn numai afect, ci implic& si gindirea, voinfa, precum si participarea altor componente importante lumane. Toate energiile superioare converg penta a se exprima in credinfa. $tiinfa nu trebuie in mod absolut necesar sd inlocuiascd credinta, iar religiosul nu este un stadin uman de depasit. Credinta mu apartine exclusiv unor religi, ci este wn dat al ommului in general, indiferent de uncle deosebiri de forma. Ea este universald. Unicitatea revelatii iudeo- crestine mu se sustine daca o raportim la umanism sila esenga religiei. Credinfa igi are izvorul in intimitatea omului, in spirit, unde so reveleaz confinutul religios. Georg Wilhelm Friedrich Hegel susfinea ¢& adevaratul confinut exist in oredintd, clirvia ii lipseste, insa, forma gindiri””, ceca ce o face o treapti inferioars in calea spre imparigia spiritului: ,prima stare, aceea a religiei si credinjei nemijlocite, naive; a doua e starea intelectului, a asa-zisilor oameni culfi, a reflectici si iluminismului, si, in sfarsit, starea a treia, treapta filosofiei””*. Filosofia justificd religia. gindirea fiind judcedtoral absolut, dar ,masturia spiritului, a adevarului se giseste in religie”, cum Hegel da impresia c& s-ar contrazice“°. Departe de noi gndul de a confrunta disciplinele pentra ‘a enunfa superioritatea vreuneia fai de alta. Considerdm o& credinja este profunda si nicidecum naiva, fiind o sintezi intre simfire si giindire, 0 ® Dumitru Stiniloae, sus Hristos sau restaurarea omului, Craiova, Editura Omniscop. 1993. p. 9. * G. W. F. Hegel, Prelegeri de flosofte o religie, radusd din german de D. D, Rosca, Bucuresti, Editura Humanitas, 1995, p, 507, ® Ibidem. p. 508. © Ibidem. p. 507. 46 Universitatea Spiru Haretadevératé trie, Reflectia na reprezintS o treapti superioari fat de trie in general, ci mumai fapi de anumite experienfe superficiale. Nu este imperios necesar si ajungem de la experienta nemijlocité a viefii la gindire, Ia judecarea acesteia cu maturitate, asa cum procizeaz’ G. W. F. Hegel”. Astfel, am putea dilua somnificajia tii $i pierde sensul ei, Potrivit lui Joachim Wack, exist trei expresii ale experionfei eligioase: a) teoretied (mitul, dogma si doctrina): b) practicd (rtualul gi ‘cultul sic) sociologica (comuniunca)*® ‘Hajime Nakamura evindenfiazi cA sunt mai multe utiliziri ale termenului de credini&: a) bund credintd, cu semnificatia de corectitudine; b) corpus de invajaturi, cu semnificatia de teligie: ) convingere: 4) sperantis, ©) inaredintare; £) incredere; g) atitudine; h) supunere gi i) certinucine™. ‘Martin Heidegger pune accentul pe sensul existential al credingei si acesta este renasterea vazutd ca mod al existirii istorice a Dasein-ului ‘eredincios faptic in acea istorie care incepe cu momontul revelari Credinja se intireste prin rugdciune in crestinism, islam si iudaism sau prin meditate in buddhism, shintoism si hinduism etc, Aceste forme de manifestare a credinjei ajutt 1a redescoperirea lui Dumnezeu si la reciistigarca pAcii, sorenitifii si a linistii interioare. Omul devine puternic in credinja si se apr mai bine de rele, sti neclintt in fafa valutilor si vanturilor fumii. Credinta reprezinta forma cea mai profundA a triinii si se afl la baza fiinfei umane. Credinfa este o legiturd tainicd prin care se uneste omul cu Dumnezen, un bun untric, 0 dovada a ceza ce este dincolo, cunoagtere adevarat’ si deopotriva speranfi. Necredinfa nu exista in sine, ci reprezint una din fefele viclene ale ignoranfei. Se intalneste si fenomenul intunecérii teismului prin aga-zisul ateism, care este fie ignoranti (a), fie Ibidem, p. 507. © Joachim Wach, op. cit, p. 19-34. © Hajime Nakamura, Orient $i Oocident: 0 istorie comparatts a ideilor, tradusi din engleza de Dinu Luca, Bucuresti, Editora Humanitas, 1997, p, 202-206 ‘Martin Heideggcr, Fenomenologie si teologie, in Martin Heidegger, Repere pe drumal garry, traduss din german de Thomas Kleininger gi Gabriel Liiceam, Bucuresti, Hditura Politica, 1988, p. 411, a7‘redingé in altceva docét Dumnezeu (b). Chiar gi acolo unde aparent nu exist Dumnezeu, el se reflect’ intr-o hierofanie sau intr-un simbol. Se spune adeseori gresit despre buddhism c& ar fi o religie fird ‘Dumnezeu. In buddhismul MahAyAna, al .marii cdi”, de fapt si cel mai rispindit, Buddha are statut de zeu, in vreme ce in buddhismul HinAyAna, al .micii cli”, el este un profet gi are statut uman, Dumnezeu ‘rece in idoea de nirv AN: (Eira voin(). Pe de alti parte, 0 data cu Friedrich Nietzsche s-a afirmat cu putere teologia negativa a morfii lui Dumnezeu. Dar aceasta mu a vrit si ‘insemne atcism, ci aducerea soartei in mana omului. In cele din unm, negand existenfa lai Dumnezeu, s-a ajuns la crearea unei noi religii gi a ‘unui Dumnnezeu vizut in vointa sau in altceva, 5. deca de experien spiritual ‘Trdirea este un act existential adine si halt. Prin ca se implineste menirea noastrd ca fiinfe si se d4 contur rostului victii pe paimént, Mai presus de cugetare si sentiment, trfirea nu le anihileazi, ci te ‘ingemineaz’, unind totodata gi celelalte caimpuri de expresic ale omului, asezate in trepte, de la nivelurile fizic, fiziologic si psibie pank la nivelurile afectiv, mental si spiritual. Tréirea adund toate accste energii jntru desavargirea individului. Ea este o experienta profunda, de natura religioasd. Existi, fireste, mai multe tipuri de experienge, dar consideram ‘tritiri acele experiente incdrcate de sens gi sacralitate. Exist mai multe tipuri de traize, Nu toate au acceasi profunzime, Cel mai inalt grad de sacralitate il are triirea misticd, enstaza sau beatitudinea, starea de pace si fericire supremé. A fi nu inseamnd numai a exista, ci a exista prin participarca fntregii fiinfe, a trai, Trfirea este experienfa profunda. Experienfa ‘manifesta actul existential, fi d4 menire. Numai cd ea nu trebuie si fie superficial, ci, din contra, esential. Consideram trea alt ea punct de plecare, cdt mai ales ca punet de sosire in acest itinerariwinitiatic wman inspre central fiinfei si al existenei. De fapt, paradoxal, drumul merge nainte pentru a se reintoarce in urma, iar cunoasterea este in esenjd o redescoperire. Prin triire Wilhelm Dilthey infelege o pogordre a spiritului in el insusi, 0 anumiti stare sufleteascd ‘nalté, dar aflati in relajic cu 48. Universitatea Spins Haretobiectivitatea lumii inconjurdtoare®*. Trairea trebuie diferent de experienja concreta, dup ce in prealabil ea a fost delimitati de experiment, In viala de zi cu zi expericnta religioas& tit a ajuns si fie chiar discreditat2. Cauza este materialismul, alituri de nepasarea si ignoranga lumii modeme, nu atit reducerea fa sentiment si masurarca yalorii ci in fumctie de intensitatea acestui sentiment, cum sustinea Gerardus Van der Lecuw®. Dar fenomenologul olandez al religiei sublinia corect 8 expericnfa nu se reduce la sentimental religios®”. Pentn 8 iinfolege cel mai bine trlirca, Gerardus Van der Leeuw sugereazi raportarea ei la eveniment"*, Experienfa taiti nefiind obiectivi, expetimentarea ii conferd acest caracter. De la sens si semnificalii so troce la fapt si fenomene. Pentru a explica sensul experienjei religioase, Gerardus Van der Lecuw evidenjiazd legitura ei cu fatregul, cu ‘ctemitatea gi cu realitatea ultima. In viziunea lui triirea religioasé este de naturi eshatologica si se depageste pe ea insigi, insemndind vie acquise (viata implinits)"*. Max Weber vorbeste deo divizare a unititii ce ‘aracteriza imaginea primitivilor asupra Iumii tn dou’ direct: 1) 0 cunoastere rational si 0 dominare a rafiunii asupra natu si b) experienele misitce, care confer méntuirea intra intimitatea divin’, In ceca ce priveste experienta mistic’, sociologul german al religiilor 0 defineste ca orgiasticd, extatica si extracotidiand, ca indepairtata de orice fel de aofiune a ratiumii orientata catre un scop concret, motiv pentru care constatii ci e considerati sacri”. William James, in analiza sa deveniti lasic& asupra experientei religioase, mengioneaza ci aceasta comport 0 anumitd impresie de realitate™. Trairea religioasi ne poartlintr-un alt fel *S Wilhelm Dilthey, Trdire si poezie, tradusi din german de Elena ‘Andrei siJ. M. Stefan, Bucuresti, Editura Univers, 1977, p. 206. ‘Gerardus Van der Leeuw, op. cit, p. 451. © Ibidem, p. 451 © bide, p. 452. © Bide, 9. 453, © Max Weber, Sociologte des religions, tradusa din germant de Jean- Pierre Grosscin, Paris, Editions Gallimard, 1996, p. 352. ° Thidem, p. 361. * William James, experience religieuse, tradus’ din englez8, Paris, 1908, p. 41-66. 49de realitate, deosebita esenfial de experienfa obisnuitd. intre clementele ce se diferenfiazd, Juan Martin Velasco numeste: transeendenga si ruphura de nivel in chip defintiv, total siultim"? Sensul experienfei religioase ori al wairii nu este empiric, senzorial ‘sau percoptiv. Fl se afl in existenja, iar nu in cunoastere. Penta Immanuel Kant experienja este un produs al dinamismului constiinte, iar aceasta 0 modcleazé. Raportul este inversat Ia Max Scheler, intrucit primeaz experienfa. La Kant, experienta ,consisti in legarea sinteticl a fenomenclor intr-o consting’, intrucat aceasta legdtura este nccesara™*. Nu ne preocupa acest tip de expericngi plasata de Kant intre simfuri $i intelect, ca loc de formare a cinoasterii si ca teritoriu prodilect al obiectelor. Filosoful de la Kénigsberg defineste experienta ca ,sistem pe baz de logi empirice””*, insa el admite c& experienfa in general formeazt un sistem ce are ca fundament legi transcendentale si cle confin condifia ei de posibilitate. Formele cunoasterii si esenfa in sine a Iucrurilor, altfel spus fenomenul pur si lucrul in sine sunt cele dow’ elemente ale expericn{ei potrvit Iui Immanuel Kant. Arthur Schopenhauer distinge fntre experienfi extema gi experientd intern’, obiectul metafizicit nefiind cereetarea experienjei particulare, ci explicarca experienfei in ansamblu, a sursei acesteia””. ‘fotusi, Kant, si dup el Schopenhauer, leagit cu predilecfie experienta de cunoasterea empirick. Este vorba, insi, si de o ‘experienti mult mai profund’, 0 experienji religioasa, tirim al subiectului, legati de ontologic si mu de gnoseologic sau de epistemologie, Relatia nu se realizeaz3 intre subiect si lucrul in sine, aga coum apiea in teoria ui Immanuel Kant despre experien, ci intre om $i Dumnozeu, intro relatiy gi absolut, intre parte gi intreg. Accasti relafie speciala o definim ca triire. Stiinfele spiritului cunosc diverse tipuri de ® Juan Mantin Velasco, op. cit, p. 59. Immanuel Kant, Critica rapiunii pure, partea a Tha, Bucuresti, Ecditura Stiinfficd, 1969, p. 184-187, "idem, Critica facultatit de judecore, traducere de Vasile Dem. Zamfirescu si Alexandru Surdu, Bucuresti, Editora Stinpifica gi Enciclopedica, 1981, p. 400. Arthur Schopenhauer, Limea cat vointd si reprezentare, tradusi de Emilia Doleu, Viore! Dumitragcu si Gheorghe Puiu, lagi, Editura Moldova, 1995, p. 312. 50 Universitatea Spiru Haretexpericnte, umele dintre ele, ixsi, depagind sfera stinfificd, Este vorba mai ales de experientele filosofice sau de cele religioase, adica de experienjele de natura spiritual. Expericnfa poate fi de dow feluri: 1) empirica, obiecriva, bazata pe experiment $2) spiritual, subiectiva, in escnf trie. Edmund Husser|sublinia chestiunea idealizini experienc in stiinje si combate caracteru! unilateral al acestei viziuni”. Panntelo fenomenologiei filosofice este interesat de gencalogia experiengei si cau’ ‘s@ acccada la momentul anterior impunerii avestei perspective idealizante asupra expericnjei, co marcheazi stiinfele. Francis Bacon evidenfiazi dificultatile morale si ambiguitijile antropologice prezente in procesul cunoasterii experienjei. Aristotel aduce in discujie unitatea unica a exporicnfei si caracterul ei universal. Aceastd universalitate este diferitA de cea a stiinfei. De ascmenca, filosofial helen concepe experienfa prin raportare Ia stint. Infelesul stinjei la el este diffrit de accla al stiintelor modeme, cici inseamna ,,cunoastere”. G. W. F. Hegel aduce 0 contributic important’ in teoria despre experienfé. Este vorba de elemental dialectic al experionfei. Potrivit viziunii lui Hegel, experienfa este realizarea scepticismului prin el insugi. Constiinfa care intreprinde experienta este umgekehrt (reintoarsa), Ea se reintoarce spre sine, Prin umare, cel ce trece prin experienfi ia cunostingi de experienta sa. Acest proces al Wintoarcerii constiinfci spre ca insési prin experienfa este © migcare dialecticd. Martin Heidegger constati of Hegel nu interpreteaz ‘experienja in termenii dialecticii. Din contri, gfindeste dialectica pornind de fa esenta experientei” Experienfa nu este injeleast numai in muce (in sine), ci si cum rrelatione (in relatie). Accentul cade pe continuitatea experienfci, pe Jegatura ei cu experiente noi. Se formeazé, astfel, un lant al experienjelor. Potrivit observafiei inedite a lui Hans-Georg Gadamer, un om al experienfei nu este un om trecut prin ct mai multe experienfe, ci unul deschis spre experienye noi”. Interescazi, asadar, factorul calitativ, nu cel ‘cantitativ in experiont&. Onmul trece prin mai multe experienfe in decursul Edmund Hussetl, Die Krisis der europaischen Wissenschaften und die transzendentale Phainomenologie, p. 48. & Martin Heidegger, Hegels Begrif der Erfahrung, in Holzwege, p. 169. ® ‘Hans-Georg Gadamer, Wahrheit und Methode. Grundzilge einer Philosophischen Hermenewtik, Tabingen, 5. C.B. Mohr, 1990, p. 361 Bt-vefi sal, iar cle au menirea de a- forma, Experienga veritabilé este accea a proprici istoricitati. Ea di omului constiinga finitudinii sale. In consecing’, pparintele hemmencuticii filosofice numeste experienta drept expresic a finitudinii umane™®, cdnd, de fapt, sensul profiund al experientei subliniaz’ tocmai infinitudinea umand, La avest adevar trimite experienja spiritual, Pe aceast’ vizitme adiinc& a experienfei mizcaz4 Vittorio Macchioro in cartea sa Teoria della religione comme una esperienca. Exist mai multe tipuri de experienie spiritaale, dintre care cole mai profimde sunt experienfele religioase, iar dintre acestea ~ tirea misticl 6. Ideea de tretire misticd ‘Metafizica, dar indcosebi mistica sunt disciplinele la care ar fi bine si ne reintoarcem. Nae fonescu definea metafizica drept ,acea viziune de ansamblu, acca viziune totalé a existenjei™°'. Totodati, el aria c& ea ofera echilibrul in existengi ,acelora care si-au ratat méntuirea”, dar ea condluce la impacare si nu la mantuire ca experienja religioass**. Arthur Schopenhauer evidenfia, ca mulfi afi filosofi, nevoia de metafizicd a ommlui, pe care-l numeste ,animal metafizic”'°*, réspunzind astfel conceptiei lui Aristotel despre om ca 200n poiitikon (animal politic). Martin Heidegger se intreba ce este metafizica. in ceea ce priveste filosofia, el o numeste .stimd a fiinfei” pentra a o elibera ulterior de stiinfficitate prin demonstrarea tezei cd filosofia nu este stings, ci a devenit libera”°*, Avand ca obiecte libertatea, nemurirea si Dumnezeu, metafizica nu este sting la Immanuel Kant, Dacii metafizica descoperi centrul existenfei in interiorul omulu, teologia il plaseaz’ in afara lui, in Dumnezen. fn atare conditii, mistica este chemata si le uneasca, si faci sinteza 3 Fhidem, p. 363. © Nae Tonescu, Tratat de metafizicd, Buowesti, Editura Roza ‘vanturilor, 1999, p. 18. 52 Joidem, p. 19. °°. arthur Schopenhauer, op. cit, vol, p.291. 1 Martin Heidegger, in Fenomenologie si teologie din Repere pe drumul gandirit, p. 398-402. 2 Universitatea Spiru Haretfn coca ce privestc mistica, Nichifor Crainic 0 numeste ,stiinfa indumnezeirii omului™”* si are convingerea c& misticii trliesc realul sil vad pe Dumnezeu in sufictul lor. Experienta misticd este cca mai profunda dintre experienfele umane trite. De la mistica sufletului se altoresteinitiatic spre mistica adéncirii fn sine gi a inteioriti, mistica spiritului, mistica lui Dumnezeu si mistica viziunii unitiii, Mistica mu {inseamni fantezie vizionard, ocultism, spirtism, mister ori foame de iracole. Se deosebeste i de sensul peiorativ dat cuvantului .misticism”. Extazal mistic este mai degrab o enstazii si nu trebuie confundat cu manifestari patologice sau diverse tipuri de maladii psihice, esengialul find contemplatia diving, purtatea sufleteasc’ si sfinjenia viet, nimic exceptional, ci tol firesc, conducdnd spre identitatea supremi. Mistica Teprezinti o cale de acces citre adevarul ultim, care este unitatea suprema si absolut, identitatca dintre parte si intreg, dintre sinele individual gi sinole universal. Este cea mai profunda dintre disciplinele religiei, insemnind comuniunea dintre om si Dumnezeu. Petre Tujca subliniaz’ ‘importanja misticii cunoasterii, 0 raporteaz la har, de care este intim legaté, sugereaz injelegerca relajici dintre har, chemare si clutare, ‘aprociazi mistica pentru ca transcende tensiunea dint subiect gi obiect ‘si, de asemenea, accentucaz’ ci: .Istoria ne arat& o& certitudinca are sediul in mistica’®°*, Mistica iudatea este reprezentati: de Kabbala, disociati inte 0 doctrin’ scereti si o invajétura practic8, Scopul suprem in Kabbala este cunoasterea lui Dumnezeu. In vreme ce Kabbala teoretica se clédeste pe oud opere fundamentale: Zohar (Lacrarca carului) gi Sepher Yetsirah (Lacrarea creafii), Kabbala practicd umieste purificarea omului prin ‘comuniunea eu divinitatea Mistica islamied datoreaza mult sufismului, dar $iunor personalitti ca: Tbn’Arabi, Al-Hallaj si ALGazzali. Filosoful islamic Al-Gazzali sublinia transformarea radical a omului prin mistic& si oferea util definitic a acesteia: ,.Doringa gi pasiunea se sting, constiinta este goliti de obicctele lumii si se concentreazit asupra lui Dumnezeu, iar in cele din "5 Nichifor Crainic, Curs de teologie misticd, Bucuresti, Editura Universitit Bucuresti, 1938, p. 34 \ etre Tujea, Onul. Tratat de antropologie crestind, vol. U, asi, Editura Timpul, 1993, p. 5. 33uma misticul este binecuvantat cu viziunea plind de fericire, astfel incit iese din sine si silisluieste in Realitatea Divina” Mistica buddhist congine viziuiea scolii MahAyAna (marca cale), care interpreteaza experienta misticd prin teoria originii relationale (patitya samutpAda) ca Z¥nyatA (vid). Golul, ins, cum arati: Hajime ‘Nakamura, ,.mu este neant sau anihilare, ci este acel ceva care se afla la rijloc intre afirmajic si negate, existenf gi nonexisten{%, etemitate si anihilare™ °°. Filosoful japonez avertiza c& doctrina vidului in buddhism nna inseamna nihilism, ci o deplindtate a existenfci, nicidecum neantul, vidul fiind umplut cu dragoste si compasiune de bodhisattva’?*, Pe de alti parte, deca de nirvAN: salveazi buddhismul de interpretarea eronat ci ar fi nibilist. Credinfa, pe care se fimdamenteaz mistica buddhist c& totul este vid exprima, de fapt, starea de echilibra perfect, de zero dintre cei doi poli, pozitiv si negativ. Mistica Zen buddhisté are convingerea c& omul are de la inceput sfinditea lui Buddha si are nevoie numai de experimentarea ei concreta ofi, mai profund, de triirea acestui adevar, Se practic’, prin urmare, diverse discipline meditative, care au menirea si-I readucd la huming pe Buddha din ficcare din noi. Maestrii Zen dau intdictate experiengei waite prin mistica fai de cuvintele si invagitura textelor sacre. Nu discriminarea prin gindirea discursiva, ci experienfa mistici, unificatoare conteaza in vial. Mistica hindusd are centmul in ideea de dharma, Termenal a fost tradus prin ,Jege”, dar trebuic retinut o& reprezints Jegea cosmic’, singura lege adevarati aflati la baza universului. Georges Dumézil dcfineste dharma din unghiul vechii societifi indiene ca: ansamblul privilegiilor si servitugilor specifice fiecanui tip, fiecirei clase de ‘cameni™"®, Pentru credinciosal hinda mistica inseamna cufundare in coceanu! firii, spiritului si beatitudinii (SaccidAnanda), potrivit cu © al-Gazzali, in TAYA Chand, Growth of Islamic Thought in India, in SarvepAlli RAGhAKP=Nan (editor), The History of Philesophy. Eastern and Western, London, George Allen and Unwin Ltd. 1952, p. 498. 8 Hajime Nakauoura, op. cit, p. 39. °° Ibidem, p. 395. 1° Georges Dumézil, Idées romaines, Paris, Editions Gallimard, 1969, ps5. 54 Universitatea Spiru Haretterminologia preferati de SwAml VivekAnanda"", precum si o uniune ‘sublima cu Dumnezeu. Mistica cresting are diverse aspecte. Accentul cade fie pe ‘indumnezeirea omului (Dumitru Stiniloac), fie pe inomenirea tui Dumnezeu (loan Cassian). Nikolai Berdiaev propune 0 impostanti deplasare de accent in mistica scriind umndtoarele: , Misticii propovaduian taina nasteri fui Durnnezeu in om. Dar exist o alt tain - taina nagterii ‘omului in Dumnezeu, Exist o chemare a omului ca Dumnezeu si se nasca ‘in el, Dar exist gi o chemare a Ini Dumnezeu ca omul si se nasca in ef", Filosofil rus identifica in acest punct taina crestinismului, exprimati prin modelul Tui lisus Hristos. Menirea omului este, aga’ cum citim in Horologium Sepiertiae, a kui Heintich Seuse, .per Christum hominem ad Christum deum "°°, Aceasta e calea mannuini, Ali mistici crestini au fost: Francesco d”Assisi, Santa Teresa de Jestis gi San Juan de Ia Cruz et. Parmenides si viziunea sa despre unitate, despre Total vesnic, ‘existent, static si noncreat, care este Unu'™, ca si Plotin cu teoria sa despre Unu ca existenti primordial, in linistea lui maicstucast si tema’*", sumt alte modele de mistici’ Mircea Florian, desi o mumeste Iisticism, folosind un termen cu sens peiorativ in roman’, vede mistica dept principiul idealismului si al panieismului, drept resortul imanenjei'**. Misticit an subliniat structura unitara a universului si au ‘excelat printr-o viziunea monisti a Iui. Monistii au luminat existenfa uunitiii de la baza sintezei universale. Prin misticd se intuiese principiile absolute, esenfa fiintei si existenfei din univers, "Swami VivekAnanda, The Complete Works of SwAmI VivekAnanda, vol. IV, New Delhi, MotilAl BanArsidAss, 1937, p. 323. " ‘Nikolai Berdiaev, Sensul creatiei, traducere de Anca Oroveanu, Editura Humanitas, 1992, p. 130. ™* Heinrich Seuse, in Nichifor Crainic, Curs de mistic® germand, in Astra”, nr, 1, Brasov, 2000, p. 76: ,de la Hristos om la Hristos zeut” "* Pannenides din Elea, in Filosofia greacd pana la Platon, vol. 1, Partea a 2-a, Bucuresti, Editura Stinjfica gi Enciclopedica, 1979, p. 220 ™S Plotin, in Grigore Tausan, Filosofia lui Plotin, Tasi, Editura Agora, 1993, p48 Yi toa Foran, Mision 3 credintd, Bucuresti, Editura Fundatici Regale pentru Literatur’ si Art, 1946, 557. Adeea de unitate Cu privire la relafia dintre Dumnezeu si om, ea se manifesta fie pe ccalea devotiunit prin rugaciune, fie a misticii prin moditatic, Trairea religioasd, cu toafc c& mult mai mult decét un sentiment, are gi ipostaza acestuia, dar intro imbinare sublima a finitului cu infinitul sau, cum spunea Friedrich Schleiermacher, a dependenfei absolute cu gustul infinitului™*". Intre om si Dumnezeu nu existi o diferemi de calitate, ci de cantitate, accca dintre parte si intreg. Unitatea calitativa este conferiti de spirit. Esenfa spiritului nu se géseste in afara lui, in reprezentare, asa cum explica G. W. F. Hegel’, ci fn subiect, nu in predicat, in sine, nu in exprimare gi manifestare, Spiritul exist prin el insusi, mu prin formele sale de expresie i el simbolizeaza suprema identitae. ‘Adevatrata identitate a fiecdruia dintre aoi este dati de natura divina a sufletului, Ea este, de fapt, identitatea supremé dintre sincle individoal si sinele universal, dintre parte si tntreg, dintre om si Dumnezeu, fin ceca ce priveste relatia dintre sufletul uman i Dumnezeu, Olivier Lacombe distingea trei ditectii majore: 1) erestinismul - diferenga ontologica dintre sufletal uman gi Dumnezeu, desi putem descoperi in Biblie ideca identitatii supreme*'*; 2) hinduismul - suflctal uman este uml gi acelasi cu. Dumnezeu (echivalenfa _Atman~Brahmen), 3) buddhist ~ doctrina inexistenfei sufletului (anAtmaw Ada), enunfati de Buddha celor cinci fideli discipoli la SamAth imediat dupa iluminare‘*. in vechea culturd egipteand regisim acceasi idee a identtagi dintre Dumnezen si sufletul omului in Cartea mortifor, unde se spune la un moment dat: ,Ea sunt eternitatea/ cu sunt R4/ care a venit 17 Friedrich Schleiermacher, Discours sur la religion, traducere, Pars, 1944, p, 152. "GW. F. Hegel, Fenomenologia spiritului, traducere, Bucuresti, Editura Ir, 2000, p. 3. " Biblia sau Sfinta Scripturd, Joan X, 30 $i 38 si Luca XVI, 21, Bocuresti, Editura Insitutalui Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romine, 1991, p. 1220, "8 Ojiviet Lacombe, Indianité. Etudes historiques et comparatives sur Ja pensée indienne, Paris, Société d’édition Les Belles Lettres, 1979, p. 9 56 Universitatea Spitu Heretdin Noun/ si sufletul meu este Dumnezou”*. fn religia Amazulu cuvéntul simunye este fundamental si inglobeazd sensul identitii ‘supreme, fnsemndnd , impreund”=* Scopul mu este unirea cu Dumnezeu, ci reintoarcerea fa unitatea ‘tema, care-1 are pe Dumnezeu drept cel mai reprezentativ model, deci nu tun deo unitwm (unit cu Dumnezeu), ci cum deo unum ac idem (cum Dumnezeu cste unul, tot astiel onmul), conform cu terminologia ‘consacratii de Meister Johann Eckhart!?* Bliberat de ego, de orice dualitate, multiplicitate, diferenticre si diversitate, spiritul omului se contopeste sublim cu Dumnezcu. Accasta esto cea mai adénc& si cca mai inal triire. Nu este greu s& ajungi a ea, dar este aproape imposibil s-o pastrezi si in acest punct rezida suferinga gi drama umani, Remus Rus subliniaza cele dou’ ci dinspre Durnnezeu spre om si invers prin dowd clemente de baza ca: ,partciparea iubitoare si iertitoare a lui Dumnezeu la viaja omului, dar si patticiparea prin danuire total a ‘omni la viaga divina™** Relatia cu divinul, towuna cu sacrul in cele din uma, este coa care prevaleazd. Existi dowd concepte diferite, sacrul si divinul, das Heilige, sacer, la genul noutru si der Hetlige, sanctum, la genul masculin Wilhelm Daca socoteste c& sanctum este valoarea maxima a divinului, in vreme ce sacer este valoarea reflectati a divinului'®°, Considerim cd mai degrabi sanctum semnifict tramscendenja, divinol, iar saver - imanenta, sacrul. in coca ce priveste raportul dintre sacru si divin, aocentul nu tebuic si cadi nici pe separarea lor ca in religiile monoteiste, nici pe confuzia lor ca in religile indigene, ci pe intograrea lor intr-o The Book of the Dead, 153 b, editaté de B. B. A. W. Budge, in Max Guilmot, Le message spirimuel de !'Fgypte ancienne, Paris, Editions Hachette, 1970, p. 143, © Zulu Tribal Heritage, Cape Town, Struk Poblishers Ld, 2000, p. 29, ' Rudolf Oto, Mstica Orientului $i mistica Occidentuld, vaducere de ‘Mihail Gridinar si Frcdtich Michael, Iai, Editura Sopentrion, 1993, p. 85, * Remus Rus, in Antonie Pkimvideal’, Mircea Pécurariu, loan 1. Icd, itp. 530, Wilhelm Danea, Mircea Eliade. Defintio sacri, Bucuresti, Editura ‘Ars Longa, 1998, p. 113. 7siructura unitard. Scopul ar fi revelarea divinului in om sau théosis (Indumnezeitea) de care vorbea Dionisie Pscudo-Areopagitul. Dar indumnezeirea, cum arati Dumitra Stiniloac, ,nu sti int-o dilatare fizicd, substantial a naturii omenesti, ci intr-o purificare si intensificare spiritual, (...) 0 trezire si o amplificare a puterilor spirituale ce stan amorfite in firea noastei”?*. Indumnezeirea este vaizuti de Dumitru Stiniloae ca o crestere continua a dragostci din ca insisi. in aceeasi ‘misurit in care sporeste dragostea divind, tot astfel gi capacitatea de iubire a omului, Dumitru Sténiloae mizeaza pe eliberarea indumnezeirii omului de tirania conceptelor si pe exprimarea ei prin iubire El ascazi la baza ‘indumnezeirii firii omenesti problema chenozei, a smereniei, cea care preschimb& firea dumnezeiasci in fire omeneascd. Prin smerenic ‘dumnezeirea a pogorat in umanitate. innobilarea se produce, insé, nu din afar, ci dinlauntrul omufui prin indumnezeirea frit sale, Dumitra Stiniloae interpreteazi chenoza ca 0 autorestringere a_puterii_ lui ‘Dumnezeu. Renunfarea la aceasti putere direct conduce la inlocuirea ei ‘cu iubirea, Chenoza ajuta la impletivea dintre firea dummezeiasc’ gi cea ‘omenesca, la comunicarea si comuniunea lor si, totodatd, inlesneste manifestarea indumnezeinii omului in cele din uri. De asemenca, ‘Sféntul Grigorie Palama este vizut in interiorul isihasmului crestin ca exemplu al triumfului viziunii moniste despre onnul chemat pe piimént si se bucure de roadele indumnezeini“’. Potrivit Sfantului Athanasie scopul suprem al vietii omului este indumnezeirea, realizata prin har si dup modelul lui lisus Hristos*“* Conceptal théasis (indumnezeirea), prezent in crestinismul ortodox, indiferent crestinismului catolic, este aprig contestat de reformati si protestan{i, socotit drept naturalizare a harului. Dificultale receptirii ei in teologia reformata si protestanti sunt identificate de Hans-Dieter Dopmann in influenfa vominalismulai medieval si respectiv a tut Immanuel Kant, care transeazA prin exprimarea opozitiei dint intelect gi 26 Dumitru Stiniloze, Tisus Hristos sau restaurarea omului, p. 187. © Dunit Stiniloae, SYantud Grigorie Palama. Viafa st scrierite tut, in Filocatia, vol. Vil, Bucuresti, Fditura Intitutului Biblic si de Misiune al Biserieii Ortodoxe Romine, 1977, p. 211 8 Mihai D. Vasile, op. ci, p. 245. 38 Universitatea Spiru Haretsensibilitate, personal si ontologic, etic si fizic, spre deosebire de patristic Prozenfa in om implica prezenga in acte, faptul c&i Dumnezeu este ‘mai presus de bine si ru, de orice fel de atribute, dar riméne imanent, Geranins Van der Lecuw afirmi convingitor ci Dumnezeu inseamn’ ‘experienfa titi, iar forma de expresie a acesteia este puterea spiituala!”” 8. ddeea de om a, Omul religios Preocuparea pentru stabilirea fundamentului fiinfei umane este veche si de mare insemnatate, Fsenfa umani poate fi priviti dintr-o ‘multiudine de puncte de vedere. Homo faber este omul care confecjioneart unetc. Stipénirea focului a reprezentat un moment crucial pentru om si omenire. Apoi, véndtoarea a determinat diviziunea muncii dupa sex (barbafii aduccan came, iar femeile — fiucte gi radacini), acest Juctu intensificdind procesul de umanizare. Alte identitapi ale omului sunt: ‘homo sapiens, homo ludens, homo economicus gi zoon politikon (animal Politic). Colebra donumire de homo sapiens prezint& omul drept cea mai importanta fiinfS din univers. Anticii, pentru a relicfa importanfa omului si modul stu de manifestar, au vizut ca microcosmos, ca entitate ce Soncentreaza in sine toate elementele universului, apartinand atét lumii ‘materiale, ct si clei spirituale. Conceptul de homo ludens defineste-ornul ca fing care se joacd sau se amuzii pe sine. De aici a derivat arta Oamenti au fost mai apoi recunoscufi, de asemenea, si ca fine religioase i simbolice, apatand conceptele de homo religious si homo symbolicus, Daca privim spre cele mai indeplirtate momente ale umanitii, descopesim caracteristici si activititi care demonstreazi eforturile concentrate ale omului de a-si orienta viata in relajie cu sacrul, De la Mmonminte pnd la picturile din pesteri, gisim semne evidente ale radicinilor religioase ale umanititi, O anumiti constinf& exclusiv antropologicd prezentt in lumea crestind a creat conceptul de homo deus (om-zeu), ce reprezint& condifia si destinul viefii noastre. Modelul este Miintuitorul lisus Hristos. Lumea antic: nu cunostea un astitl de raport © Hans-Dieter Dopmann, in Antonie Pliazidcali, Mircea Pacurariu, Toan I led, op. cit, p, 259. ™ Gerardus Van der Lecuw, op. cit, p.153, 9fat de om. Crestinismul a fntors fntreaga lume spre om gi a fScut din om ‘soare al Tumi’. Totusi, antropocentrismul trebuie inlocuit cu teofanismul si cosmocentrismul. S-a impus mai apoi conceptul de homo humanus (om uman), Mircea Eliade, pe care Constantin Noica il compara cu G. W. F. Hegel, roménul avand asupra sa ,tiria faptelor”, pe clind germanul - .tiria speculatiilor””*, propune o reintoarcere la invagitura societijlor athaice in vederea recuperirii sacrului, a cosmomorfismalut uman, 2 statutului omului ca homo religiosus (om religios), in ciuda definifiei sale ca zoon politikon (animal politic) din lumea civilizata modema. Functia de bazi a sacmufui este medierca intre realitatea transcendent si omul religios. Aceasta medicre se exprimé cu predilectic pprin: mit, ritual si simbol. Homo religiosus este omul legat profund sacru prin existonfa sa, El este subiectul experienjei religioase si al ti religioase, spre deosebire de omul contemporan care refuza transcendenta si trecerea, se construieste in istoria evenimentiala, socotindu-se subiect si ‘gent al istorici. Omul religios se giseste la intlnsrea dintre axa vertical’ si.cea orizontal teicste sub semmul spritualitapi si este insetat de adevir si de scmnificatile sale. Toate activititile lui sunt sacramente, efci se afl permanent in comunicare cu zeii si particip& la sfinfirea lumii, Impulsionat de nevoia de centr, de voinfa de a fi in contra! universului, ‘omul religios sacralizeaza spatiul sisi cosmicizeazi existenia, iar lumea ‘a devine un tir al sacralitii, ordinii gi structurii, opas haosului profanului”*?. Homo religiosus se striduieste Si ajunga periodic in acel ilud Jempus, in timpul originar, in clipa desivargité in care s-a creat total ‘Timpul originit este prin excelen{ timpul cosmogoniei, clipa in care a apdrut lumea. Omul rcligios redevine periodic contemporan cu 2eii, ‘transcende timpul istoric si ajunge si triiasca in timpul care nu se scurge. 151 Patrick T. Burke, The Mayor Religions, Oxford, Blackwell Publishing-House, 1996, p. 287. "52 Constantin Noica, Adevratul infeles al sacrului, in Istoricitae $i cternitate, Bucuresti, Editura Capricom, 1989, p.219. "5° Carl Olson, The Theology and Philosophy of Eliade, London, Mac Millan Academic and Professional Lid, 1992, p. 103. 6 Universitatea Spiru HaretNostalgia perfecfiunii inceputurilor explicé reintoarcerea in illo tempore, Omul religios tebuie si imite modelul zeilor pe baza principiului filosofic imitario Dei, si faci ccea ce au facut acestia la inceputurile lumii. Pentru omul roligios viafa este cea mai mare taind din univers, iar ‘moartea nu ¢ privita in mod tragic ca un sfarsit, ci ca o continuare a viefi intun al plan de existenfa: .Moartea omului si cea a umanitifit sunt indispensabile regeneratii lor. C formé, oricare ar fica, din chiar faptul c& exist ca atare si c& dureazd, slabeste si se uzeazi: ca si-gi recapete Vigoarea, trebuie sai fie reabsorbitd fn amorf, fie si numai pentru o clipa: Si fie eimegrati in unitatea primordiald din care a iesit; cu alte cuvinte, sd reintre in haos Gn plan cosmic), in orgie (in plan social), in ateric (pentru seminfe), in apt (botezal pe plan uman, Ateriida in plan istoric)"™*, Omul religios isi traieste existenfa pe doud planuri: visja lumand si viaja transumand, reprezentind participarca activa la existenja intregului cosmos. Fiinjarea omului athaic este deschisi spre lume. El nu triieste niciodatt singur pentru ca in el tr8ieste o parte a lumii, Fiecare ‘actiune umand igi are un corespondent in lumea zeitafilor Bryan S. Rennie vede homo religiosus ca simbol al umanitigii in general’”*. Conceptul de homo religious nu este reduefionist pentru ci ste integrator. Definirea omului ca om religios, plasarea religiozitii la baza fiinfei mu este exclusivists, ci include toate celelalte identtiti ale omului intr-o relatie de tip intreg - parti componente. Identitatea de om religios il ajuta pe om si-si creeze un ideal in vial, s8-gi cosmicizeze existenfa (Si-i imprime ordine si siguranfa) gi si-i confere sons, Paradigma care ne ajuta si injelegem ideea tril, homo religiosus Peprésente Vhomme total” (reprezint onmul total), in vizitmea lui Mircea Eliade, care defineste omul ca om religios'®. Omul total in viziunea lui Lucian Blaga ar fi omul cultural, creajia culturalé fiind esenfa omului, ‘Totusi, in definirca fiinfei umanc, religiozitatea in sonsul credinfei are ‘Primatul in fafa creativitaii, nu tofi camenii find creativi, * Mircea Eliade, Mitul eternei reintoarcert. Arhetipuri si repetare, Bucuresti, Bditura Univers Enciclopedic, 1999, p. 8, ™S Bryan S, Rennie, Reconstructing Eliade. Making Sense of Religion, Albany, The State University of New York Press, 1996, p. 4. ™ Mircea Eliade, La nostalgie des origines. Méthodologie et histoire des religions, p27 6b, Onmul areligios in conceptia Ini Charles Darwin, onmul apare ca ultimul produs al ‘unui proces mecanic evolutiv. Omul contemporan gi-a desacralizat treptat cexistonfa, incerednd s& se elibereze de supersifiile strimosilor sti, El este marcat de neglri si refuzuri ale realitafilor sacre, de care incearcd in continu si se lepede. El este omul arcligios si se socoteste doar subiect si agent al istorici, ‘intrucat mu recunoaste nici o chemare catre transcendent. Totodati, el consider ci sacrul este 0 piedicd in calea libertti sale, Majoritatea celor fii Dumnezcu sau fara religie, au insd in continuare, in mod inconstient, un comportament religios. Nu exist profan in stare puri. Se pune intrebarea daci existenja omului modem tai este incdreati de vreun sens sau are un destin tragic. El traieste in {storie, darn istoria evenimenfiald, fairl incescarea de ao aboli. In esemfa, {storia insearina memorie si nu eveniment. Mircea Eliade araté ci pentru ‘omul traditional, omul modem nu oferé nici tipul unei fine fibere. nici al ‘unui creator de istorio”” ‘Omul areligios este marcat de o crizk profumdi a_sensului. Descoperirea modemitifi, mirajele civilizafici au condus cate un progres material, dar si cdtre desacralizare, pierderea reperului, confuzia valorilor, ignorarea csenfei existenfei umane si chiar citre haos. Dintre caracteristicile civilizafici de avi, care adeseori ignord valorile culturale, se impun dictatorial tehnicismul si materialismal. Omul este redus ta famefiile masinii, El devine robot. Totodati, se absolutizeazi rolul ccuceririlor tchnicii, vazuté ca scop nu ca mijloc, iar banii sunt luati drept valoare suprema. Multe viefi se irosesc cu intentia voit de a fave edt mai ulti bani, de a profita de 0 pozitic socialé in detrimentul celoriali Tpocrizia, egoismul, arogania gi ignoranta, cele mai crunte defecte umane, sunt privite drept calitati. Extremismul si excentricitatea sunt considerate valori, Institutile de stat concentreaza puterca si in fata Lor individul pare o firdma, Nu numai c4 nu mai cste ascultat, ci este umilit si tratst ca dispret. Colectivitatea, masa, cantitatea, marimea contcaza, individul find strivit. Acestea se ascund in spatele unor legi, care nu sunt universale, asadar sacre, ci relative, plimadite tot de oameni, Societatea este cladita pe baze materiale, nu spirituale si de aceea se clatind inaintea valorilor absolute, in primul rind a libertifii- Modelu! pe care-1 propunem nu este © Jdem, Mituleterei reitoarceri. Arhetipuri si repetare,p. 150. a Universitatea Spiru Haretsihistria, ci agezarea comunititilor umane pe alt fandament, Legiturile spicituale sunt cele trainice. Familia trebuie si fie centrul, nw statul Dragostea, prictenia sunt perene si pe cle este necesar sa cladim. Socialul, economicul, politicul mizeaza pe rupturi st condue Ia haos, cat vreme religiosul se inalgs pe unitate gi este singurul rezistent. Religia, ns, in csenfa ei este individual gi tainied, mu institutional gi publica. Religia mu inseamna reguli, obliga, tabuuri, i drepturi,lbertiti,altfe! si-ar perima sensul de baz, Educafia este cea care fixeaza de timpusiu anumite norme de conviepire, nicidecum religia, ce are menirea si poviquiasc’,

S-ar putea să vă placă și

• 77 Intamplari Nostime Din Viata Parintilor

  

  Document3 pagini

  77 Intamplari Nostime Din Viata Parintilor

  Paul-Cristian Voicila

  Încă nu există evaluări
• Maria Pastourmadzis

  

  Document5 pagini

  Maria Pastourmadzis

  Paul-Cristian Voicila

  Încă nu există evaluări
• Tematica Master Comunicare Si Comuniune in Mediul Eclesial 2021

  

  Document1 pagină

  Tematica Master Comunicare Si Comuniune in Mediul Eclesial 2021

  Paul-Cristian Voicila

  Încă nu există evaluări
• • Reviste
  • Podcast-uri
  • Partitură
• SF M MC Gheorghe

  

  Document2 pagini

  SF M MC Gheorghe

  Paul-Cristian Voicila

  Încă nu există evaluări
• Formule Melodice Folosite de Evstatie

  

  Document7 pagini

  Formule Melodice Folosite de Evstatie

  Paul-Cristian Voicila

  Încă nu există evaluări
• Raport de Activitate

  

  Document1 pagină

  Raport de Activitate

  Paul-Cristian Voicila

  Încă nu există evaluări
• Voicila Paul

  

  Document13 pagini

  Voicila Paul

  Paul-Cristian Voicila

  Încă nu există evaluări
• Note Substol Licenta

  

  Document1 pagină

  Note Substol Licenta

  Paul-Cristian Voicila

  Încă nu există evaluări
• Misiune Crestina Si Contra

  

  Document1 pagină

  Misiune Crestina Si Contra

  Paul-Cristian Voicila

  Încă nu există evaluări
• Fisa Inmatriculare Blank

  

  Document1 pagină

  Fisa Inmatriculare Blank

  Paul-Cristian Voicila

  Încă nu există evaluări
• Cornel Constantin Ciomazga

  

  Document16 pagini

  Cornel Constantin Ciomazga

  Paul-Cristian Voicila

  Încă nu există evaluări
• Anexa 8

  

  Document4 pagini

  Anexa 8

  Paul-Cristian Voicila

  100% (1)
• Citate Din Carti Citite

  

  Document41 pagini

  Citate Din Carti Citite

  Paul-Cristian Voicila

  Încă nu există evaluări
• Anatole France

  

  Document2 pagini

  Anatole France

  Paul-Cristian Voicila

  Încă nu există evaluări
• Savatie Bastovoi - Antiparenting

  

  Document6 pagini

  Savatie Bastovoi - Antiparenting

  Paul-Cristian Voicila

  Încă nu există evaluări
• Manuscrisele Lui Evstatie

  

  Document8 pagini

  Manuscrisele Lui Evstatie

  Paul-Cristian Voicila

  Încă nu există evaluări