MARIA PASTOURMADZIS

Sfantul
Ed. Egumenita, 2014

DEZNADEJDE:
“Ati vazut fratilor? – a spus Sfantul indata ce a terminat de citit – un talhar condamnat. Facuse,
se pare, crime mari, de vreme ce l-au rastignit. Probabil ca omorase si oameni in timpul
talhariilor savarsite de el. Isi platea pacatele alaturi de Hristos Cel rastignit. Cine stie oare, ce s-a
intamplat, eu zic ca Hristos Si-a intors capul spre el si l-a privit. Si aceasta privire a Lui, privirea
indurerata a Fiului lui Dumnezeu care Se jertfea, i-a patruns in suflet, a sfasiat toate straturile
de rautate si de cruzime care se stransesera peste sufletul lui si aceasta privire a ajuns pana in
adancul sufletului talharului, acolo unde exista bunatate si noblete. Iar privirea lui Dumnezeu l-a
topit si talharul s-a pocait. A plans acolo sus pe cruce si a spus numai o propozitie simpla, insa
uriasa, pentru ca Il recunostea pe Fiul, Domnul Dumnezeu rastignit: “Pomeneste-ma, Doamne,
cand vei veni intru Imparatia Ta!” Iar dumnezeu, ati vazut cata bunatate are Dumnezeu? Fara
intrebari, fara interogatorii, fara explicatii, fara mustrari… Nimic! Si-a deschis dintr-odata
amandoua mainile Sale pe Cruce, ca sa il imbratiseze, ca si cum ar fi asteptat sa faca acest lucru.
A deschis imediat portile cele incuiate ale cerului si a spus: “Astazi, in aceasta clipa, vei fi cu
mine in rai”. Iar talharul a devenit primul sfant, primul om care s-a reintors in patria sa
cereasca; a luat-o inaintea pustnicilor si a ascetilor, a cuviosilor si a martirilor care au suferit
atata si atatea pentru slava lui Dumnezeu. El nu a facut nimic. O singura lacrima si doar un
singur cuvant – “pomeneste-ma” – este pocainta; si totusi, cu aceata ultima clipa a vietii lui a
furat raiul. A furat cu un “pomeneste-ma” imparatia lui Dumnezeu. A furat bucuria vesnica,
mantuirea. <…> De aceea, va spun fiilor, a inchiat cu caldura Sfantul, cel mai mare si ma
prostesc pacat este deznadejdea. De ce sa deznadajduim? Orice am facut, se curate prin
pocainta, iar vinovatia devine bucurie. Esti negru? Te faci alb ca zapada, asa cum spune si David.
Esti criminal? Devii sfant. Sa va dau un exemplu sa va aduceti aminte de el: ce este tot pacatul
pe care poate sa il faca omul? Este un carbine aprins. Si ce este iubirea lui Dumnezeu? Este un
ocean. Aruncati carbunele in ocean. Se vas tinge, va disparea in el” – pp. 49-53

EUHARISTIE:
“Imi aduceam aminte ca atunci cand eram copii, ne punea mama, inainte sa ne impartasim,
sambata seara, sa dam si sa cerem iertare. Acum vom ierta si ne vom ierta unii pe altii, spunea
ea, sa nu existe nici o rautate in sufletul vostru fata de nimeni, nici amaraciune si nici un repros.
Sa fie doar bunatate si iertare, pentru ca nu se poate altfel sa ne impartasim cu Trupul si
Sangele lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeul nostru este iubire si din iubire si-a varsat Sangele
Lui pe cruce; sus pe cruce El i-a iertat pe cei care L-au rastignit” – pg. 38

FURT:
“Ai facut milostenie cu lucruri furate si te lauzi? Cel care da celui sarac, il face siesi pe
Dumnezeu dator, adica ia din ceea ce este al lui, din munca sa si ii ofera lui Dumnezeu. Mai, tu
ce ii dadeai lui Dumnezeu? Lucrurile furate de tine? O astfel de milostenie ne cere Evanghelia sa
facem? Ce spune Sfantul Apostol Pavel? “Cel care fura, sa nu mai faca aceasta, ci sa lucreze cu
mainile lui – de ce? – ca sa poata sa dea si celui care nu are”. Asa vrea Dumnezeu sa facem: prin
sudoarea ta sa iti castigi banii si apoi din ei sa pui deoparte si pentru cel sarac. Nu ai vazut cand
Hristos a laudat-o pe vaduva care a dat doi banuti pentru nevoile templului? “Aceasta, a spus El,
a dat mai mult decat toti saracii la un loc. Ea a dat tot ce avea”. Vaduva nu a spus: “Sa ma duc sa
fur, ca sad au mai mult” – pp. 64-65

IERTARE:
“M-ai intrebat daca l-am iertat! Ce sa iti spun? Nu l-am iertat eu. Nu pot decat sa urasc sis a ma
amarasc. Nu am avut iertare, ca sa o dau. El mi-a dat-o, Dumnezeu. Iar eu tremur, ma tem sa nu
distrug aceasta minune, sa nu se trezeasca fiara, firea mea cea omeneasca sis a incep din nous a
urasc. De aceea ma rog zi si noapte si Dumnezeu ma invredniceste sa traiesc minunea Lui” – pg.
44

IUBIRE:
“Iubirea pune stapanire usor pe om. Iar iubirea la vremea tineretii este un lucru salbatic, nebun,
care innebuneste mintea, iti chinuie maruntaiele, te scutura ca paiele la vanturat” – pp. 42-43

LUCA 23, 39-43:

“Ati vazut fratilor? – a spus Sfantul indata ce a terminat de citit – un talhar condamnat. Facuse,
se pare, crime mari, de vreme ce l-au rastignit. Probabil ca omorase si oameni in timpul
talhariilor savarsite de el. Isi platea pacatele alaturi de Hristos Cel rastignit. Cine stie oare, ce s-a
intamplat, eu zic ca Hristos Si-a intors capul spre el si l-a privit. Si aceasta privire a Lui, privirea
indurerata a Fiului lui Dumnezeu care Se jertfea, i-a patruns in suflet, a sfasiat toate straturile
de rautate si de cruzime care se stransesera peste sufletul lui si aceasta privire a ajuns pana in
adancul sufletului talharului, acolo unde exista bunatate si noblete. Iar privirea lui Dumnezeu l-a
topit si talharul s-a pocait. A plans acolo sus pe cruce si a spus numai o propozitie simpla, insa
uriasa, pentru ca Il recunostea pe Fiul, Domnul Dumnezeu rastignit: “Pomeneste-ma, Doamne,
cand vei veni intru Imparatia Ta!” Iar dumnezeu, ati vazut cata bunatate are Dumnezeu? Fara
intrebari, fara interogatorii, fara explicatii, fara mustrari… Nimic! Si-a deschis dintr-odata
amandoua mainile Sale pe Cruce, ca sa il imbratiseze, ca si cum ar fi asteptat sa faca acest lucru.
A deschis imediat portile cele incuiate ale cerului si a spus: “Astazi, in aceasta clipa, vei fi cu
mine in rai”. Iar talharul a devenit primul sfant, primul om care s-a reintors in patria sa
cereasca; a luat-o inaintea pustnicilor si a ascetilor, a cuviosilor si a martirilor care au suferit
atata si atatea pentru slava lui Dumnezeu. El nu a facut nimic. O singura lacrima si doar un
singur cuvant – “pomeneste-ma” – este pocainta; si totusi, cu aceata ultima clipa a vietii lui a
furat raiul. A furat cu un “pomeneste-ma” imparatia lui Dumnezeu. A furat bucuria vesnica,
mantuirea. <…> De aceea, va spun fiilor, a inchiat cu caldura Sfantul, cel mai mare si ma
prostesc pacat este deznadejdea. De ce sa deznadajduim? Orice am facut, se curate prin
pocainta, iar vinovatia devine bucurie. Esti negru? Te faci alb ca zapada, asa cum spune si David.
Esti criminal? Devii sfant. Sa va dau un exemplu sa va aduceti aminte de el: ce este tot pacatul
pe care poate sa il faca omul? Este un carbine aprins. Si ce este iubirea lui Dumnezeu? Este un
ocean. Aruncati carbunele in ocean. Se vas tinge, va disparea in el” – pp. 49-53

MILOSTENIE:
- cu lucruri furate: “Ai facut milostenie cu lucruri furate si te lauzi? Cel care da celui sarac, il face
siesi pe Dumnezeu dator, adica ia din ceea ce este al lui, din munca sa si ii ofera lui Dumnezeu.
Mai, tu ce ii dadeai lui Dumnezeu? Lucrurile furate de tine? O astfel de milostenie ne cere
Evanghelia sa facem? Ce spune Sfantul Apostol Pavel? “Cel care fura, sa nu mai faca aceasta, ci
sa lucreze cu mainile lui – de ce? – ca sa poata sa dea si celui care nu are”. Asa vrea Dumnezeu
sa facem: prin sudoarea ta sa iti castigi banii si apoi din ei sa pui deoparte si pentru cel sarac. Nu
ai vazut cand Hristos a laudat-o pe vaduva care a dat doi banuti pentru nevoile templului?
“Aceasta, a spus El, a dat mai mult decat toti saracii la un loc. Ea a dat tot ce avea”. Vaduva nu a
spus: “Sa ma duc sa fur, ca sad au mai mult” – pp. 64-65

PACAT:
“Ati vazut fratilor? – a spus Sfantul indata ce a terminat de citit – un talhar condamnat. Facuse,
se pare, crime mari, de vreme ce l-au rastignit. Probabil ca omorase si oameni in timpul
talhariilor savarsite de el. Isi platea pacatele alaturi de Hristos Cel rastignit. Cine stie oare, ce s-a
intamplat, eu zic ca Hristos Si-a intors capul spre el si l-a privit. Si aceasta privire a Lui, privirea
indurerata a Fiului lui Dumnezeu care Se jertfea, i-a patruns in suflet, a sfasiat toate straturile
de rautate si de cruzime care se stransesera peste sufletul lui si aceasta privire a ajuns pana in
adancul sufletului talharului, acolo unde exista bunatate si noblete. Iar privirea lui Dumnezeu l-a
topit si talharul s-a pocait. A plans acolo sus pe cruce si a spus numai o propozitie simpla, insa
uriasa, pentru ca Il recunostea pe Fiul, Domnul Dumnezeu rastignit: “Pomeneste-ma, Doamne,
cand vei veni intru Imparatia Ta!” Iar dumnezeu, ati vazut cata bunatate are Dumnezeu? Fara
intrebari, fara interogatorii, fara explicatii, fara mustrari… Nimic! Si-a deschis dintr-odata
amandoua mainile Sale pe Cruce, ca sa il imbratiseze, ca si cum ar fi asteptat sa faca acest lucru.
A deschis imediat portile cele incuiate ale cerului si a spus: “Astazi, in aceasta clipa, vei fi cu
mine in rai”. Iar talharul a devenit primul sfant, primul om care s-a reintors in patria sa
cereasca; a luat-o inaintea pustnicilor si a ascetilor, a cuviosilor si a martirilor care au suferit
atata si atatea pentru slava lui Dumnezeu. El nu a facut nimic. O singura lacrima si doar un
singur cuvant – “pomeneste-ma” – este pocainta; si totusi, cu aceata ultima clipa a vietii lui a
furat raiul. A furat cu un “pomeneste-ma” imparatia lui Dumnezeu. A furat bucuria vesnica,
mantuirea. <…> De aceea, va spun fiilor, a inchiat cu caldura Sfantul, cel mai mare si ma
prostesc pacat este deznadejdea. De ce sa deznadajduim? Orice am facut, se curate prin
pocainta, iar vinovatia devine bucurie. Esti negru? Te faci alb ca zapada, asa cum spune si David.
Esti criminal? Devii sfant. Sa va dau un exemplu sa va aduceti aminte de el: ce este tot pacatul
pe care poate sa il faca omul? Este un carbine aprins. Si ce este iubirea lui Dumnezeu? Este un
ocean. Aruncati carbunele in ocean. Se vas tinge, va disparea in el” – pp. 49-53

POCAINTA:
“Toate pacatele le sterge Dumnezeu prin pocainta omului” – pg. 27
“Ati vazut fratilor? – a spus Sfantul indata ce a terminat de citit – un talhar condamnat. Facuse,
se pare, crime mari, de vreme ce l-au rastignit. Probabil ca omorase si oameni in timpul
talhariilor savarsite de el. Isi platea pacatele alaturi de Hristos Cel rastignit. Cine stie oare, ce s-a
intamplat, eu zic ca Hristos Si-a intors capul spre el si l-a privit. Si aceasta privire a Lui, privirea
indurerata a Fiului lui Dumnezeu care Se jertfea, i-a patruns in suflet, a sfasiat toate straturile
de rautate si de cruzime care se stransesera peste sufletul lui si aceasta privire a ajuns pana in
adancul sufletului talharului, acolo unde exista bunatate si noblete. Iar privirea lui Dumnezeu l-a
topit si talharul s-a pocait. A plans acolo sus pe cruce si a spus numai o propozitie simpla, insa
uriasa, pentru ca Il recunostea pe Fiul, Domnul Dumnezeu rastignit: “Pomeneste-ma, Doamne,
cand vei veni intru Imparatia Ta!” Iar dumnezeu, ati vazut cata bunatate are Dumnezeu? Fara
intrebari, fara interogatorii, fara explicatii, fara mustrari… Nimic! Si-a deschis dintr-odata
amandoua mainile Sale pe Cruce, ca sa il imbratiseze, ca si cum ar fi asteptat sa faca acest lucru.
A deschis imediat portile cele incuiate ale cerului si a spus: “Astazi, in aceasta clipa, vei fi cu
mine in rai”. Iar talharul a devenit primul sfant, primul om care s-a reintors in patria sa
cereasca; a luat-o inaintea pustnicilor si a ascetilor, a cuviosilor si a martirilor care au suferit
atata si atatea pentru slava lui Dumnezeu. El nu a facut nimic. O singura lacrima si doar un
singur cuvant – “pomeneste-ma” – este pocainta; si totusi, cu aceata ultima clipa a vietii lui a
furat raiul. A furat cu un “pomeneste-ma” imparatia lui Dumnezeu. A furat bucuria vesnica,
mantuirea. <…> De aceea, va spun fiilor, a inchiat cu caldura Sfantul, cel mai mare si ma
prostesc pacat este deznadejdea. De ce sa deznadajduim? Orice am facut, se curate prin
pocainta, iar vinovatia devine bucurie. Esti negru? Te faci alb ca zapada, asa cum spune si David.
Esti criminal? Devii sfant. Sa va dau un exemplu sa va aduceti aminte de el: ce este tot pacatul
pe care poate sa il faca omul? Este un carbine aprins. Si ce este iubirea lui Dumnezeu? Este un
ocean. Aruncati carbunele in ocean. Se vas tinge, va disparea in el” – pp. 49-53
SMERENIE:
“Intelepciunea lui Dumnezeu se odihneste in cel smerit” – pg. 147

TALHARUL DE PE CRUCE:
“Ati vazut fratilor? – a spus Sfantul indata ce a terminat de citit – un talhar condamnat. Facuse,
se pare, crime mari, de vreme ce l-au rastignit. Probabil ca omorase si oameni in timpul
talhariilor savarsite de el. Isi platea pacatele alaturi de Hristos Cel rastignit. Cine stie oare, ce s-a
intamplat, eu zic ca Hristos Si-a intors capul spre el si l-a privit. Si aceasta privire a Lui, privirea
indurerata a Fiului lui Dumnezeu care Se jertfea, i-a patruns in suflet, a sfasiat toate straturile
de rautate si de cruzime care se stransesera peste sufletul lui si aceasta privire a ajuns pana in
adancul sufletului talharului, acolo unde exista bunatate si noblete. Iar privirea lui Dumnezeu l-a
topit si talharul s-a pocait. A plans acolo sus pe cruce si a spus numai o propozitie simpla, insa
uriasa, pentru ca Il recunostea pe Fiul, Domnul Dumnezeu rastignit: “Pomeneste-ma, Doamne,
cand vei veni intru Imparatia Ta!” Iar dumnezeu, ati vazut cata bunatate are Dumnezeu? Fara
intrebari, fara interogatorii, fara explicatii, fara mustrari… Nimic! Si-a deschis dintr-odata
amandoua mainile Sale pe Cruce, ca sa il imbratiseze, ca si cum ar fi asteptat sa faca acest lucru.
A deschis imediat portile cele incuiate ale cerului si a spus: “Astazi, in aceasta clipa, vei fi cu
mine in rai”. Iar talharul a devenit primul sfant, primul om care s-a reintors in patria sa
cereasca; a luat-o inaintea pustnicilor si a ascetilor, a cuviosilor si a martirilor care au suferit
atata si atatea pentru slava lui Dumnezeu. El nu a facut nimic. O singura lacrima si doar un
singur cuvant – “pomeneste-ma” – este pocainta; si totusi, cu aceata ultima clipa a vietii lui a
furat raiul. A furat cu un “pomeneste-ma” imparatia lui Dumnezeu. A furat bucuria vesnica,
mantuirea. <…> De aceea, va spun fiilor, a inchiat cu caldura Sfantul, cel mai mare si ma
prostesc pacat este deznadejdea. De ce sa deznadajduim? Orice am facut, se curate prin
pocainta, iar vinovatia devine bucurie. Esti negru? Te faci alb ca zapada, asa cum spune si David.
Esti criminal? Devii sfant. Sa va dau un exemplu sa va aduceti aminte de el: ce este tot pacatul
pe care poate sa il faca omul? Este un carbine aprins. Si ce este iubirea lui Dumnezeu? Este un
ocean. Aruncati carbunele in ocean. Se vas tinge, va disparea in el” – pp. 49-53