Sfântul Gheorghe

Alături de Nicolae, Gheorghe se numără printre cei mai îndrăgiți sfinți ai creștinătății.
Viața, jertfa și minunile sale au străbătut veacurile până în prezent, servind drept model
duhovnicesc pentru mulți creștini, fiind venerat ca un mare martir întru Hristos. De
asemenea, Sfântul Gheorghe se numără în cercul select al puținelor personaje creștine adorate
chiar de o parte a musulmanilor: sub numele de Haderiliaz, Gheorghe este respectat și
glorificat în republicile caucaziene preponderant musulmane, în Turcia, Kurdistan,
Turkmenistan și Kazahstan. Oamenii l-au iubit atât de mult încât este și astăzi patron al unor
țări, orașe, categorii sociale și chiar echipe de fotbal. Împreună cu Dimitrie Izvoditorul de
Mir, Gheorghe împarte statutul unic de sfânt-soldat al ortodoxiei. Mai mult de atât, faima și
dragostea care însoțesc personalitatea martirului, au dus la respectul sau deopotrivă în cultele
romano-catolic, anglican, lutheran, armean și copt. Îmbrăcat soldățește într-o cămașă de zale
și înarmat cu o suliță prevăzută cu o cruce, Sfântul Gheorghe este patron-protector a
numeroase țări și ținuturi precum Anglia, Etiopia, Grecia, Lituania, Osetia, Serbia,
Muntenegru, Aragon, Germania, Sicilia, Tirol, Palestina, Catalunia, Bucovina, Portugalia,
Rusia și Bulgaria. Însă, nicaieri nu este mai iubit și mai respectat decât într-un mic stat din
Caucaz ai cărei locuitori au ales ca țara lor să se mai numească și Georgia, pe lângă
denumirea de Kartvelia sau Gruzia, cum au botezat-o rușii. Îl mai regăsim pe Sfântul
Gheorghe în postura de patron al unor orașe importante precum Beirut, Liubliana, Ferarra,
Moscova, Lod, Milano, Genova, Suceava, Barcelona, Veneția.

Dragostea sa mare față de oameni a făcut ca multe categorii sociale și tagme să-și
găsească în el patronul, protectorul și mijlocitorul întru Hristos. În primul rând, este
protectorul tuturor celor care lucrează pământul, al agricultorilor și ciobanilor, al soților și
cavalerilor, al arcașilor, măcelarilor, călăreților, călătorilor, țăranilor, fierarilor, lemnarilor,
dogarilor, șelarilor, curelarilor și soldaților. De la cavalerii templieri, maltezi și teutoni până
la sifilitici și leprosi – toți și-au găsit de-a lungul veacurilor reazem și alinare în rugăciunile
adresate Sfântului Gheorghe ca un drept mijlocitor între credincioși și Bunul Dumnezeu. Tot
el este cel care apără de urgia ciumei, febrei și bolilor de piele. O cruce roșie pe fond alb este
simbolul acestui sfânt mare mucenic, pe scuturile medievale cruciate, sau pe drapelul
Georgiei și Angliei. Crucea sa sta la originea însemnului heraldic al Ierusalimului și Georgiei,
fiind însoțită de 4 cruci mai mici simbolizând cu totul cele 5 răni ale Mântuitorului. Acest

1
însemn a fost purtat pentru prima dată de prinții georgieni creștinati, urmați de templierul
Godefroi de Boullion, întemeietorul regatului Ierusalimului.

Luptător al dreptei credințe

Sfântul Gheorghe a fost la origine un cetățean al Imperiului Roman, născut undeva

între anii 275-285 d.Hr. în orașul Lydda din Palestina. Tatăl sau, Geronzio, descindea din
nobila familie Anici, și avea rangul de conducător al trupelor armatei romane dislocate în
provincia Capadocia din Asia Mică, iar mama sa Policronia era de neam palestinian. Părinții
săi erau creștini devotați care practicau acestă nouă religie în condiții de absolută
clandestinitate. Ei i-au ales numele de Gheorghe care în greaca veche simboliza protectorul
pămîntului, agricultorul. Etimologia numelui vine din grecesul „geos” adică pământ și „orge”
a semăna, a cultiva.

Sfântul Gheorghe în conștiința românească

Nicio evocare a Sfântului Gheorghe nu poate fi completă fără readucerea aminte

a uciderii balaurului petrecută după moartea sfântului. Conform legendei, lângă cetatea
Selente din Palestina exista un demon care luase forma unui balaur și cerea jertfă oamenilor
pentru a-i lăsa să ia apă din râul care curgea în apropiere. Dacă la început cerea ca jertfă oi și
capre, pe măsura trecerii timpului balaurul s-a lăcomit și a început să pretindă oameni.
Oamenii speriați au tras victimele la sorți, iar într-o bună zi a căzut chiar fata regelui.
Rugăciunile fetei și ale tatălui ei către războinicul-sfânt din Capadocia au fost ascultate,
iar Sfântul Gheorghe și-a făcut apariția călare și a ucis balaurul. Un aspect interesant este
reținut de iconografia ortodoxă în care Sfântul Gheorghe este reprezentat înarmat cu o suliță
nefiresc de subțire și firavă, pentru a ne arăta că Binele înfrânge ușor Răul, dacă există
credință. Sfântul Gheorghe este prezent în credințele populare ale românilor încă din cele mai
vechi timpuri. Cei doi mari sfinți militari ai Ortodoxiei, Gheorghe (23 aprilie) și Dimitrie (26
octombrie) împart dintotdeauna anul pastoral în cele două mari etape ale transhumanței.
Credințele populare afirmă că Dumnezeu însuși i-a incredințat „cheile vremii” cu care el
deschide sezonul cald, în timp ce Sfântul Dimitrie (Samedru) închide anul pastoral.

Armata română se afla sub ocrotirea Sfântului Gheorghe încă din vremea lui Ștefan
cel Mare, al cărui stindard de biruință purta imaginea acestuia. Romanii l-au mai cinstit pe
războinicul din Capadocia care a devenit Sfânt Mucenic, dând numele său unui oraș și al unui
2
braț al Dunării. Numele de Gheorghe cu tot cu derivatele sale moderne este cel mai răspândit
nume românesc după Ion. Astăzi din ce în ce mai puțini români își botează copiii cu numele
neaoș de Gheorghe, preferând formele moderne: George, Georgeta, Georgiana, în loc de
Gheorghe și Gheorghița. Acest obicei a fost adus în țară secolele trecute de tinerii boieri care,
trimiși la studii în Franța, se întorceau în țară cu dorința de a franțuzi orice cuvânt cu
corespondent în limba română. Astfel încât, încetul cu încetul, Gheorghe s-a transformat în
George…

Bibliografie: www.descoperă.ro

Realizat de: Marchiș Irina-Theodora, clasa a IX a F