Adrian Andrei Rusu, Ctitori şi biserici în Ţara Haţegului până la 1700, Editura

Muzeului Sătmărean, Satu Mare, 1997

Subiect: Autorul încearcă să sublinieze care este gradul de integrare a elitei

româneşti din districtul medieval al Haţegului, în sistemul politic, social confesionalal
Regatului Maghiar şi al Principatului Transilvaniei

Scop: Doreşte să urmărească procesul de integrare a elitei româneşti

Cronologie: Secolul XIV-Secolul XVII. Abordează această limită inferioară deoarece

de atunci apar date semnificative cu privire la viaţa religioasă a Haţegului. Limita superioară o
constitue în istoria Bisericii, apariţie unei alte confesiuni, cea a unirii cu Roma.

Metode:

Principala metodă în abordarea datării ctitoriilor era aceea de a pleca de la ceea ce s-a
afirmat în istoriografie, pentru a cerceta ulterior pe cale arheologică şi a confirma prin accesul
la surse primare.

Apariţia unei biserici indică exteriorizarea unor posibilităţi materiale.

Indiferent de religia stăpânului biserica era bunul său patrimonial.

Cheia pentru studierea istoriei bisericii este studierea istoriei ctitorilor. Apelează la
istoria familie nobiliare locale pentru a identifica datarea bisericii.

Apelează la discipline auxilieare: arheologie, istoria artei, diplomatică.

Descoperirea unor monede în interiorul mormintelor din exteriorul şi interiorul

bisercii ajută la datarea bisericii.

Elemente precum (iconostas, masa altarului, tetrapod) inidcă o biserică ortodoxă.

Biserica de lemn este atestată prin capella, iar cea de piatră prin ecclesia.

Reforma elimina necesitatea mesei altarului.

Crede că genealogia ctitorilor are o relaţie directă cu cea a bisericilor. Scindarea unor
vechi famili stăpânitoare peste cnezate mari, stă la originea apariţiei unor biserici noi.

Apelul la onomastică indică opţiunile religioase ale ctitorilor şi familiilor lor.

 Numele de familie a început să apară la marile familii la începutul secolului al XV-
lea. Numele de familie poate sta sub adoptarea unui vechi patronim, ori din denominaţia
moşiilor patrimoniale.

Se regăsesc pisanii, care ajută la contrucţia unei cronologii, a identificării confesiunii

familiilor.

Numele duble tind să indice o categorie socială nenobilă.

Arheologia ajută la cunoaşterea unor construcţii, morminte de ctitori, ori slujbaşi ai

bisericiii, rituri legate de înmormântare, date privitoare la cultura materială şi spirituală a celor
care s-au servit de biserici.

In cercetarea ctitorilor şi a bisericii, recurge la o schemă: localizare, date istorice

despre familiile nobiliare locale, informaţii despre biserici şi slujitorii lor.

Cercetează nu doar fenomenele religioase ortodoxe, ci şi cele romano-catolice,

reformate.

Concepte: Adrian Rusu afirmă că în secolul al XIV-lea, fiecare feudal în dependenţa

de suveranul său trebuia să îndeplinească doua condiţii: întocmirea unui raport scris, urmat de
o confirmare şi parteneşa la religia romană. Însă mai jos afirmă că niciuna din diplomele de
recunoaştere a nobilităţii nu conţine clauze prohibitive în materie religioasă, de unde ideea
autorului că a existat în rândul cnezimii haţegane dorinţa de promovare socială.

Pentru înţelegerea evoluţiei religioase a familiilor nobiliare din Haţeg, e important

termenul de oportunism politic. Colaborarea cu statul constitue garanţia stării sociale
privilegiate.

Oportunism religios- ocuparea unor slujbe importante- comiţi, vicecomitţi şi juzi ai

nobililor- şi consecvente presupunea şi metamorfoze de natură religioasă. Aici citează
exemplul lui Mihai Viteazul , care ajuns stăpân în Transilvania mergea 15 zile la biserica
românească şi 15 la cea catolică1. Asociază acest gest cu oportunismul politic. Formularea e
cam ambiguu formată.

Oportunism social: un astfel de exemplu îl constitue botezarea diferită a băieţilor de

fete din secolul al XV-lea, conform onomasticii. Starea socială trebuia întreţinută prin
1
A. Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti. Acte şi
scrisori.VI. Bucureşti, 1933, p.76.
administraţie şi/sau ostăşire. Oprtunismul social este sincronizat cu oportunismul politic.
Colaborarea cu statul le oferă o individualitate socială, etnică şi religioasă. Sincronizarea
oprtunismului politic cu cel social, duce înspre noi conjuncturi de factură culturală: învăţarea
limbii maghiare, mod cosmopolit, ţinută diferită.

Promovare socială: este un concept introdus de autor, tocmai datorită faptului că în

istoriografia românească nu s-a mai sccris despre astfel de motivaţii. Acest concept apare în
relaţia cnez haţegan şi regalitate. Adrian Rusu afirmă că aproprierea de regalitate, duce la
construcţia sentimentului regnicolar, de unde apare nevoia de integrare şi adaptare.

.Argumentul 1- Recunoaşterea regnicolarităţii s-a făcut prin aşezarea elitei în slujbe de

castelani, comiţi, căpitani, bani, cămăraşi, slujbaşi ai Bisericii catolice. Un exemplu în acest
sens îl constitue cazul Cîndeştilor din Rîu de Mori. S-au integrat prin participări la campanii
militare şi ” slujbe credincioase”. Primul lor succes însemnat, a fost obţinerea dreptului de
administrare a vămii de la Poarta de Fier a Transilvaniei, pe la 1430. Fii lui Ioan Cândea sunt
semnalaţi în toate marile campaii militare, de la mijlocul secolului al XV-lea, împotriva
turcilor, Hapsburgilor şi Ţărilor Române. Ioan Cândea şi Ladislau I, fiul său au fost castelani
de Haţeg. Cîndea II şi Ioan Cîndreş , fiul său, au fost vicecomiţi şi comiţi de Maramureş.2

In cazul Sărăcineştilor din Sălaşu de Sus, aproprierea de confesiunea romano-catolică este

trădată de atestarea lui Ştefan Olah din Sălaşu, călugăr ajuns în capitulul de la Buda, între
1470-1498, deţinând chiar funcţia de notar regal.3

Un alt caz este al Arceştilor din Densuş. Ladislau Arca, fiul unui oltean anonim şi al unei
haţegance, care a ajuns în slujba directă a episcopului de Alba-Iulia, Ladislau Gereb de
Vingard. In 1498, Ioan Arca, fiul lui Ladislau, este răsplătit cu o danie.4

Un alt exmplu pentru a susţine dorinţa de promovare îl constitue cel al istoriei Ciulenilor. Fii
lui Vladul de Ciula, vor accede la cele mai înalte demnităţi din cadrul regatului maghiar.
Ladislau Ficior a ajuns ban de Jaiţa, Bosnia, Severin şi Belgrad, iar după 1470 mare comis

2
A Rusu, Cândeştii, p.558-566.
3
Bonis, Gy, A jogtudo értelmiség a Mohacs előtti Magyaroszágon, Budapest, 1971, p.299.
4
Adrian A. Rusu, Ioan A. Pop, Familia nobiliară românească Arca din Ţara Haţegului ( sfârşitul
sec.XV-ÎNECP. SEC.XVI), în ActaMN, XXI,1984,P.216.
regal.5 Gheorghe More a fost ban de Severin şi Belgrad, iar după 1470 şi mare comis regal. 6,
iar unul dintre fraţi mai mici Filip More, secretar regal şi episcop de Pecs.7

Toate aceste exemple vin să întărească argumentul că starea nobiliară avea interes să se
integreze în nobilimea regatului. Haţegul a dat naştere unei elite intelectuale de formaţie latină
pusă în slujba bisericii Romane.

Arg2. Adrian Rusu, afirmă că ocuparea unor slujbe importante-comiţi, vicecomitţi şi juzi ai
nobililor- şi consecvente presupunea şi metamorfoze de natură religioasă. Cel mai elocvent
exemplu este cel al Cîndeştilor. Iniţial aceştia au aparţinute creştinismului de tip răsăritean, în
secolul al XV-lea. Şi-au construit o mănăstire privată la Colţi, unu dintre ei Nicolae-Nicodim,
a fost călugăr.8 Ladislau I a dăruit mănăstirii Neamţu ,din Moldova, o ferecătură de argint. 9
Pâna la 1497 pe verso-ul documentelor lor de familie se găseau adnotări chirilice. 10 Ceea ce
semnalează schimbarea confesiunii este ascensiunea în funcţii publice a Cîndeştlor, precum şi
ctitorirea de către Ioan Cîndreş a unei capele închinate Sfintei Fecioare, din cetatea Hust. 11

Prin metamorfoze religioase, autorul se referă la metamorfoze etnice. La sfârşitul secolului al

XV-lea, familia Cîndeş se desparte în două ramuri, familia Kendeffy şi familia Kenderessy.
Familia Kendeffy (fiul lui Cîndea) s-a maghiarizat, iar de la catolicism a trecut la religia
calvină. Pentru investigarea uletrioară a familiei Kendeffy, apelează la documente cu privire
la alte două posesiuni a familiei: Cîrneşti şi Sîntămărie Orlea. La Sîntămărie Orlea era instalat
cu cel puţin patru ani înainte de 1559, un paroh reformat cu numele de Martin. El se afla sub
autoritatea Miliţei Kendeffy de Rîu de Mori, la porunca cărei o va cununa de doua ori pe
Margareta Muşina de Răchitova.12 La Cîrneşti nu am găsit în carte referinţa la trecerea la
Reformă.

5
Ioan Drăgan, Un căpiatn român pe frontul antiotoman: Ladislau Ficior de Ciula (?- 1492), I în Acta
MN, xxii-xxiii, 1985-1986, p.261-262.
6
Ibidem, p.262-264.
7
I. Drăgan, Diplomatul şi umanistul de origine română Filip More din Ciula( 1470- 1526), în
Apulum, XXI, 1983, p.183-189.
8
Ibidem, p.560.
9
Idem, Datarea ferecăturii evangheliarului Laţcu Cînde de la Mănăstirea Neamţ, în AIIA,
Iaşi,XXII/2, 1985, P.743-746.
10
Hunyadmegyeu tőrténelmi és régészeti társulat ávkőnyve.Arad, Budapest, Deva., 11, 1900, p.140
11
Adrian A. Rusu, Miscellanea, (I), p.187, 197-198.
12
Jakab E., Egyházőrténelmi emlákek Dávid Ferenc áletraizához, Budapest, 1879, p.8.
Un alt exemplul pentru maghiarizarea numelui este atestat în cazul familie Ciula. Urmaşii
unui Ştefan capitaneus, atribut câştigat servind cetatea Belgradului 13, din cursul secolului al
XVI-lea, au devenit reformaţi. Erau cunoscuţi sub numele de Csulay. Gheorghe Csulay
urmează cursurile universităţii din Heidelberg, ajunge la curtea princiară a lui Gheorghe
Rakoczi al II-lea, iar apoi în 1648-1650, a fost ales episcop calvin. 14 Crede că la Ciula se află
o filie a bisericii reformate de la Densuş.15

Un alt exemplu pentru atestarea unor metamorfoze religioase, este apariţia numelor catolice
pe pisania bisericii din Sălaşu de Sus. Numele femeilor în acest caz este grăitor: Mărghită, de
la Margareta, Dorca poate de la Dorotea. Fetele Dorcă şi ale lui Ioan Sărăcin, care nu apar în
pisanie, s-au numit Ana, Adviga, Drusiana şi Dorotee.

In cazul satului Cîrneşti, în arborele genealogic al familiei nobiliare pornită de la un nobil

localnc, Petru se întâlnesc metamorfoze religioase la nivelul numelui. Nepotul lui Petru este
Baltazar şi se căsătoreşte de doua ori cu Brabara Szalanczi şi Susana Mara. Fica lor Clara se
căsătoreşte cu Paul Boldogfalvi şi ulterio cu Blasiu Nalatzi, fiica lor Elena cu Alexandru
Csolnokosi, un nepot al altui fiu Andrei se numeşte Baltazar.16

3 O altă modalitate prin care nobilimea s-a integrat a fost prin alianţe matrimoniale. Petru,
descendent din familia din satul Galaţi, se căsătoreşete a doua oara cu Ana Barcsai, sora lui
Acaţiu Barcsai. În timpul în care cumnatul său ajunge principe, Petru este atestat deţinând
funcţia de vicecomite al Hunedoarei, la 1641.17

Un alt exempu, este atestat în istoria familie Muşineştilor din secolul al XVI-lea, din satul
Răchitova. Este atestată în 1559 Margareta de Muşina de Răchitova care s-a cununat cel puţin
a doua oară sub oficiile preotului reformat Martin, de la Sîntămărie Orlea. Aranjamentele
matrimoniale au fost făcute de către familia Kenderesi din Rîu de Mori. Mai mult, după
mărturia preotului reformat a fost nevoie de un translator din limba română pentru a se
înţelege cu mireasa.18
13
23 iunie 1507, Ivanyi B., A Lossonczy Banffy csalad tortenete. Okleveltar. II, Budapest, 1928,
p.414.
14
Bőthe, Odőn, Hunyadmedge sztrigymelleki reszenek es nemes csaladainak tortenete, tekinttel a
birtok- viszonyokra, Budapest, 1891, p.154-155.
15
Dane, Istvan, Hunzadi Zarandival egyesult egyhazmegye es azon agyhazmegyebeni egyhazak
tortelnemle, în Az Erdely reformata anyaszentegyhaz nevkonyve 1863 ra., Cluj, 1863, p.5.
16
ITH, I, p.283-285.
17
Botjthe, p.121.
18
Jakab E., p.8.
Un alt exemplu este cel al Ecaterinei din familia Muşineştilor, care s-a căsătorit cu Mihail
Csemeny alias Farcaş.19

Concluzie: Concluzia nu pare să sugereze o părere. Sigura idee care se desprinde este aceea că
toate aceste informaţii deschid întrebări şi cercetări ulterioare. Mai afirmă că ”modelul
haţegan” poate constitui un model tipic transilvan.

Critică: Nu a reuşit să dea coerenţă tutoror acelor informaţii obţinute. Totuţi le-a organizat şi a
reuşit să expună plecând de la documente, cultura materială câteva repere cronologice pentru
viaţa religioasă a Haţegului în decursul secolelor XIV-XVII.

Sursele: Este un bun cunoscător al limbii maghiare ceea ce îl determină să folosească lucrări
din acest repertoriu: Arhiva reformată Cluj-Napoca, Protocoalele Protopopiatului Hunedoara,
Miko Imre, Colecţia genealogică, Kemeny Joszef Miscellanea, Arhivele Statului Tg. Mureş,
Arhiva Naţională Maghiară

19
Tortenelmi Tar, 1885, p.76.