Religia geto-dacilor

Inceputurile religiei geto-dace

Dacii au creat o arhitectura a cetatilor de munte, o arta a lucrarii

argintului si o religie cuprinzand o teologie spritualista proprie pe care marii
scriitori antici o compara cu aceea a grecilor si a romanilor.
Daco-getii erau ramura a tracilor, popor ce se intindea peste nordul si
centrul Peninsulei Balcanice; ramurile lor ce locuiau in nordul Dunarii se
numeau daci si geti, triburi trace care cu vremea s-au contopit intr-un singur
popor.
La inceput religia daco-getilor era simpla legata de fenomenele
naturii, de animalele care inspirau frica si impuneau respect. Trecerea de la
formele religioase primordiale la cele superioare s-a facut cu destula
usurinta. Intregul proces de umanizare a zeilor, credintelor si riturilor
stravechi- ca cel in legatura cu adorarea focului purificator-
s-a pastrat in aceasta perioada.
Cultul focului era urmatorul: intotdeauna in altarul casei se aflau
carbuni aprinsi in anumite ore ale zilei se puneau pe foc ierburi uscate si
lemne si atunci zeul focului stralucea cu flacari luminoase. I se aducea
sacrificii turnandu-se in foc untdelem, mirodenii, grasimea animalelor
sacrificate.
Totemul lupului sau al capului de lup, care se confunda cu insusi
neamul trac si indeosebi cu tribul dacilor a fost pastrat intr-un mod deosebit.
Acest totem devenit si balaur, a fost apoi adoptat ca steag de lupta si prin
gura lui deschisa vuia vantul. Suierul lui produs de corzile ce ii atarnau si
fluturau in urma imita oarecum urletul lupilor in goana dupa vanat. Aceasta
ii imbarbata pe vitejii traci, bine cunoscuti ca razboinici fara frica de moarte.
Credinta in nemurire ii facea sa dispretuiasca moartea si sa se arunce
cu un curaj salbatic in batalii, convinsi fiindca se vor duce intr-o lume mai
buna si mai frumoasa.
Se spune despre Zamolxe, profetul vietii fara sfarsit ca s-ar fi ascuns
in pamant spre a reaparea dupa patru ani, infatisand astfel ideea invierii
secole inaintite de Hristos. Despre Zamolxe legenda spune că s-a retras intr-
o pestera (sub ceasul solar din ceramica de la Sarmisegetusa si presupune ca
ar fi existat o grota, apoi, in Pestera Pahomie, numita si Pestera lui Zamolxe
sau Pestera Polovragi unde ar fi stat timp de patru ani ca sihastru. Retragerea
în sanul naturii poate fi interpretata ca perioada de refacere psihica si fizica a
lui Zamolxe, după ce si-a dus misiunea la sfarşit, si nu metodă de a se face
divinizat.
Faptul ca daco-getii credeau intr-un zeu suprem (alaturi de care
existau divinitati mai mici) si in existenta unei lumi de dincolo, arata
grecilor ca se afla in fata unei conceptii superioare despre Univers.
Vorbind despre cultul lui Zamolxe, Herodot precizeaza: “Iata cum se
cred nemuritori getii: ei cred ca nu mor si ca cel care dispare in lumea
noastra se duce la zeul Zamolxe.”
Herodot continua: ”Tot la al cincilea an ei trimit la Zamolxe un sol
tras la sorti, cu porunca sa-I faca cunoscute lucrurile de care de fiecare data
au nevoie.”
Ca sa-l trimita pe sol zeului, tracii infigeau in pamant trei sulite cu
varful in sus, il luau pe cel ales de maini si de picioare, il azvarleau in asa
fel, incat acesta trebuia sa cada in varful sulitelor. Daca cel aruncat in suliti
murea, era semn ca zeul a primit solia, iar daca nu tracii ii reprosau ca este
un ticalos si alegeau pe altul ca sa fie trimis la ceruri.
In paleoliticul inferior, societatea omeneasca de pe teritoriul Romaniei
era organizata in ceata primita, apoi a trecut la ginta matriarhala in perioada
neolitica si la organizarea patriarhala odata cu prelucrarea metalelor.
Civilizatia fierului, “ultima si cea mai insemnata dintre toate materiile
prime care a jucat un rol revolutionar in istorie”, si-a facut aparitia pe
teritoriul tarii noastre in secolul al XII-lea i.e.n. In acesta epoca, societatea
era organizata sub forma unei democratii militare de tip incipient; razboaiele
devin tot mai numeroase. Din masa populatiei se desprinde treptat o patura
razboinica, dornica de imbogatire – aristocratia gentilica tribala- ce se va
separa tot mai mult de restul comunitatii.
In cea de-a doua faza a fierului apare proprietatea privata asupra
bunurilor mobile- mai ales asupra turmelor- apoi si asupra pamantului.
Istoricul Herodot vorbeste inca din epoca sa despre existenta unei
aristocratii trace ce traia din razboaie si prazi, razboiul fiind indeletnicirea de
seama si la aristocratia geto-dacilor, dupa cum dovedesc sapaturile
arheologice si relatarile istoricilor de mai tarziu. De altfel, chiar Herodot
pomeneste in mod explicit despre existenta acestei paturi aristocratice,
atunci cand aminteste de “fruntasii” geto-daci. Dupa informatiile geografului
Strabon, rezulta ca inca din vremea legendarului Zamolxe societatea geto-
daca cunostea deosebirea dintre “capetenii” si “poporul de rand”.
O evolutie a zalmoxianismului este de presupus in randul preotimii
geto-dace si a raspandirii doctrinei. Relativ la textul lui Herodot cu privire la
Zamolxe ne-a mai ramas de spus ca mesagerul pe care-l trimit getii cu
scopul exprimat de a comunica “ceea ce doresc ei in fiecare imprejurare” nu
este decat reactualizarea legaturii directe si ca rastimpul dupa care trimit un
nou sol este cel al ocultatiei.
De la Diodor din Sicilia aflam ca sacrificiile umane sunt prezentate
foarte timpuriu in practicile de cult ale geto-dacilor. Prizonierii de razboi
sunt injunghiati in cinstea zeilor.
Printre interdictiile pythagoreice se inscrie si carnea animalelor
vanate. De la Strabon aflam ca din porunca lui Zamolxe getii se abtineau de
la carne, obiceiul care s-a pastrat pana in vremea lui Burebista.
Exista o multime de asemanari dar si deosebiri intre doctrina
zamolxiana si cea pythagoreica.Printre deosebiri se inscrie si metempshioza
prezenta la adeptii lui Pythagoras si absenta in cultul zalmoxian.
Zamolxe a relevant posibilitatea obtinerii imortalitatii parcurgand o
initiere care comporta o coborare ad inferos, o ocultatie, o moarte rituala
urmata de o renastere, de o inviere(epifanie). El a fost deci, profetul,
fondatorul unui cult de tip initiatic si misteric cu bune analogii in lumea
greceasca si mai ales in pythatoreism, intr-un orizont, spiritual de structura
pythagoreica. Este greu de spus daca zalmoxiasmul a luat nastere ca urmare
a unor influente grecesti ori a fost o creatie proprie.
Zamolxe a fost o existenta istorica, asa cum reiese din toate izvoarele
literare. Chiar daca ar fi vorba de o existenta mitica este limpede ca aceasta
doctrina au fost propagate de preotime. Noua doctrina va fi imbratisata de
aristocratie si de casta preoteasca care se recruta si ea din randul nobilimii.
Doctrina zalmoxiana va dura, foarte probabil, pana la cucerirea
romana.
Cu privire la initiere s-a presupus ca ea ar fi fost de doua feluri|: una
pe seama maselor concretizata in trimiterea mesagerului si alta pe seama
aristocratiei, andreonul. O asemenea ipoteza nu poate fi admisa din simplul
motiv ca intregul lui. Nimic nu se autorizeaza sa postulam un cult initiatic pe
seama maselor si altul pe seama aristicratiei. Pe langa textul limpede al lui
Herodot care vorbeste de “fruntasii tarii” se mai adauga si faptul ca
pythagoreismul cu care are atatea asemanari cultul zamolxian, a fost
imbratisat si el tot de aristocratie. Marea masa a poporului a ramas la vechile
credinte. Ca nu toti geto-dacii au fost adeptii noului cult introdus de
Zamolxe reiese chiar din textul lui Herodot care ne spune ca numai “unii
dintre ei socotesc ca acesta(Zamolxe) este Nebeleizis”. Deci, altii si-au
pastrat vechea credinta in Marele Zeu al carui preot a fost si Zamolxe. In
acelasi sens s-ar putea cita si mentionarea in lexiconul lui Suidas a unei
zeite cu numele de Zamolxe.
 Dupa aparitia lui Zamolxe si introducerea noului cult, o parte a geto-
dacilor au ramas la vechile lor credinte. Pe baza textului lui Strabon, asa cum
am mai spus, s-ar putea presupune ca pe vremea lui, cultul zalmoxian s-ar fi
raspandit si in popor, daca nu cumva este si de data aceasta doar o
rastalmacire a textului lui Herodot ce-I apartine lui Strabon ori lui
Poseidonios.
Cultul zalmoxian nu poate fi socotit drept religie a geto-dacilor, ci
doar a aristocratiei si a preotimii cu toate ca a fost considerat ca atare de
catre autorii antici ce se bazau pe relatarea lui Herodot si mai cu seama de
catre invatatii moderni.
Cultul lui Zamolxe nu-l mai regasim dupa cucerirea romana. El va
dispare o data cu nobilimea si cu preotimea geto-daca, in schimb se vor
perpetua in interpretarea romana divinitatile principale geto-dacice: Marele
Zeu si Marea Zeita.
Tot in aceasta perioada a fierului (Latene) geto-dacii erau, din punct
de vedere politic, impartiti intr-o serie de triburi ce aveau teritorii distincte,
insa unitare sub raportul formelor de cultura, unitate definitiva prin termenul
arheologic de “cultura Basarabi”.
Ca urmare a dezvoltarii fortelor de productie in cea de-a doua faza a
civilizatieie fierului,populatia sporeste.
Existenta unor uniuni de geto-daci in Campia Dunarii este dovedita
de relatarile unor istorici antici in jurul anului 300 i.e.n., se vorbeste despre
existenta unei uniuni bine inchegata de triburi aflate in faza democratiei
militare si avand ca nucleu probabil pe geto-dacii din Campia Dunarii: este
vorba de “regatul” lui Dromihete despre care aminteste istoricul grec Diodor
din Sicilia cu ocazia luptelor pe care Lysimach, urmasul lui Alexandru
Macedon le-a dus impotriva getilor.
In fruntea triburilor si a uniunilor de triburi geto-dace se afla un sef
militar ce impartea puterea cu capetenie religioasa. Impletirea puterii
clericale cu cea politica reliefeaza in mod concret importanta factorului
religios. Faptul este dovedit si prin aceea ca diferite misiuni politice, cum ar
fi de pilda incheierea unei conventii de pace, erau incredintate capeteniilor
religioase.
Religia geto-daca a avut un rol important in viata sociala deoarece a
fost unul dintre elementele ce au favorizat inchegarea uniunilor tribale prin
inlaturarea divinitatilor gentilice, prin introducerea unui cult comun si prin
consolidarea autoritatii regale, pe care o infatiseaza ca expresie a vointei
divine. 5’ Puterea suprema din stat era detinuta de rege. Regele era seful
militar, judecatorul suprem, dar putea fi si mare preot.
 In cadrul statului dac dupa afirmatiile pe care ni le ofera Iordanes in
cartea sa “Getica”, autoritatea religioasa avea un rol deosebit de important,
intrucat spiritualitatea daca se considera ca atat puterea regelui cat si legile,
sunt de origine divina, pe de o parte iar pe de alta parte acesteia ii reveneau
si principalele atributiuni judecatoresti.
Autoritatea religioasa si-a adus o contributie fundamentala la
elaborarea si aplicarea sistemului de drept geto-dac.(9)
Perioada democratiei militare geto-dace a insemnat o epoca de
inceput in cristalizarea normelor juridice cutumiare, norme care, tinand
seama de impletirea puterii religioase si politice in vederea ocrotorii
eficiente a intereselor “fruntasilor”, se poate deduce ca aveau o puterinca
coloratura religioasa ca pretutindeni in antichitatea incipienta. Faptul este
dovedit si de un text al lui Diodor din Sicilia care ne relateaza ca
reformatorul Zamolxe- zeificat mai apoi de geto-daci, afirma ca “legile” pe
care el le-a dat acestora i-au fost inspirate de zei; istoricul adauga insa, de
indata ca cele spuse de Zamolxe se explica fie prin dorinta de a-si dovedi
“nascocirea ca fiind mai vrednica de cinstire intrucat era dumnezeiasca, fie
din pricina credintei ca multimea temandu-se de taria puterii celora care au
inspirit legile se vor supune mai cu usurinta.(5)
Referitor la originea, vechimea si autoritatea normelor de conduita
fara caracter juridic ale geto-dacilor Strabon ne-a transmis informatii
extreme de importante, avem in vedere si normele cu caracter religios. El
spune ca potrivit unor traditii pe care le-a cunoscut, un grec pe nume
Zamolxe a fost discipolul lui Pitagora si a studiat astronomie in Egipt, dupa
care s-a intors in tara sa, acreditand ideea ca este in masura sa citeasca
semnele ceresti si sa talmaceasca vointa zeilor, in felul acesta a fost numit un
mare preot, un fel de vicerege, iar apoi a fost considerat zeu el insusi.
Pornind de la acest caz, regii getilor au constat ca se bucura de o mai
multa autoritate daca pun originea normelor de conduita pe seama zeilor, asa
incat toti marii preoti se retrageau intr-o pestera din Muntele Sfant (Cogeon)
de unde ieseau foarte rar, pentru a comunica regelui si supusilor sai care este
vointa geto-dacilor. Acest obicei s-a pastrat pana in vremea lui Deceneu,
care, Strabon recurgea la magie pentru a talmacii vointa zeilor. 6
Autorul Ion Horatiu Crisan considera ca pentru a elucida problemele
vietii spirituale la traci este nevoie sa apelam si la textele autorilor antici.
Vom aminti marturiile lui Poseidonis, cunoscute noua prin desele referiri pe
care le face Strabon la ele, si care spun ca la traci exista un zeu- autor al
tuturor lucrurilor divine. Pomponius Mela afirma ca dintre toti, getii erau cei
mai pregatiti pentru a infrunta moartea. Si stim cu totii cuvintele lui Herodot
care spunea despre geti ca se considerau nemuritori. In marturiile lui Iulian
Apostatul , care ii caracteriza pe traci ca fiind cei mai razboinici si mai viteji
din lume gratie puterii armelor si mai cu seama credintei lor in nemurire; ei
credeau ca dupa moarte se duc la Zamolxe si se pregateau de moarte ca si
cum ar fi facut o calatorie. Geto-dacii o priveau cu seninatate, caci ei
credeau in nemurirea sufletului. Gratie acestui fapt, ei au imbratisat usor
conceptia crestina despre viata de apoi si mai cu seama, ideea reinvierii.
Autorul M. Pop este de parere ca in conceptia dacilor, neantul avea
doua jumatati: aceea a viilor si aceea a mortilor. Cei trecuti in jumatatea
mortilor puteau reveni – nu este vorba de metempsihoza, ci de viata care
renaste din moarte. Si daca ei mureau, adica dispareau din familia celor vii,
erau primiti in familia stramosilor, a mortilor. Iata cum se rotunjeste
conceptia geto-dacilor despre spatiu si timp. Ea exprima o continuitate a
vietii ca persoana individuala si vie si a vietii ca fiinta plecata “dincolo”. In
acest fel, fiecare individ apartinea atat colectivitatii, cat si stramosilor.
Ion Ramureanu, in prima marturie a sa considera ca din punct de
vedere crestin ar exista o singura biserica: aceea a viilor si aceea a mortilor,
a celor care traiesc, ca si a sufletelor celor disparuti.
Cele mai bogate informatii ni le furnizeaza arheologia cu privire la
riturile de imormantare si la ceremoniile care le insotesc. Din cucerirea
atenta a acestor urme se pot trage concluzii interesante despre anumite
credinte ale geto-dacilor.
S-au observat de catre multi cercetatori ca la inceputul epocii
hallstattiene ritul predominant era acela al inhumatiei. Mortul era depus intr-
o groapa peste care se ridica, deobicei, o movila inalta de pamant, un tumul.
Rareori mortul era ingropat fara a avea alaturi de el diferite obiecte; deobicei
i se puneau in mormant unelte, arme si podoabe de care se slujise in timpul
vietii, precum si vase cu mancare si bautura. Acest obicei se lega, fireste, de
credinta intr-o viata dupa moarte si de teama superstitioasa si absurda, astfel
daca iar lipsi ceva, mortul ar fi in stare sa se intoarca pe pamant pentru a-i
nelinistii pe cei ramasi in viata si a se razbuna impotriva lor.
Incineratia corespunde unei noi conceptii despre nemurire; daca
inainte se credea ca in viata de dincolo de mormant omul trece cu trup cu tot,
si de aceea i se pastra corpul, inhumandu-se acum se infiripase convingerea
ca numai sufletul imaterial e nemuritor si ca e mai bine sa fie eliberat, prin
ardere, din inchisoarea-I trupeasca.
In cea de-a doua marturie a lui Ion Ramureanu, Invierea crestina
exprima ideea continuitatii fizice si nu pe cea spirituala. Iata de ce Blaga –
referindu-se la daci- folosea termenul de postexistenta si nu pe acela de
nemurire.
 H. Daicoviciu, plecand de la descoperiri arheologice ce ar demonstra
caracterul urano-salar, considera ca in sec. I i.e.n. – I e.n. religia geto-dacilor
a ajuns aici printr-un proces social-politic-cultural datorita caruia vechea
divinitate populara chtoniana Zamolxe a cedat locul zeilor urano-solari,
considerati ca patroni ai aristocratiei, ai regelui si ai statului. Fireste nu
despre asa ceva este vorba. Divinitatile urano-solare au fost cinstite incepand
inca din epoca bronzului.
Consider ca pe temeiul dovezilor arheologice si al textelor literare se
poate spune ca religia geto-daca are un cert caracter politeist. Panteonul
geto-dacic este format din mai multe divinitati, in frunte cu un zeu si o zeita
suprema, la care se adauga: un zeu al razboiului, unul al soarelui, o divinitate
ocrotitoare a vatrei si a casei, un zeu al sanatatii, unul al focului si al
metalelor si foarte probabil, inca multi altii.
Din lunga istorie a religiei geto-dacice noi cunoastem ceva mai bine
(datorita izvoarelor literare) doar o secventa tarzie. La inceput ea a putut
avea o triada de divinitati de tip indoeuropean corespunzand celor trei
categorii componente ale societatii: luptatori, agricultori si preoti, cum sunt:
Iupiter, Varuna, Mithras, Odin, iar pe de alta parte Mars, Indra, Thor si in
sfarsit, Quirinus, Naatya, Freyr, Marele Zeu, Marea Zeitza si zeul
razboiului la geto-daci reflecta o asemenea veche traditie. Pg 433
Cel mai vechi document scris cu privire la religia geto-dacilor il
constituie textul lui Herodot care se refera la doctrina zalmoxiana. Poate ca
nu cu mult inainte de vremea in care a trait  “parintele istoriei” geto-dacii
trecusera la antropomorfizarea divinitatilor lor. Primele reprezentari cu chip
uman ale Marelui Zeu ori ale Marei Zeite dateaza din sec V-IV i.e.n. si mai
ales din a doua jumatate a secolului al- IV-lea i.e.n pentru a continua apoi
pe parcursul vecurilor urmatoare. Religia geto-dacica din perioadele
anterioare este foarte greu de reconstituit. La indemana ne stau doar cateva
simboluri si practici de cult sesizabile arheologic ce se refera la o divinitate
urano-solara care va primi mai tarziu chipul Marelui Zeu. Fara indoiala insa
ca au fost cinstite si alte forte ale naturii, ca mitologia stramosilor nostri era
populata si cu alte divinitati greu de identificat pe baza materialelor
arheologice, singurele izvoare de care dispunem.
Concluzia care se impune este aceea, ca religia geto-dacica nu face
exceptii. Ea se inscrie printre religiile obisnuite ale popoarelor Europei
antice ce fac parte din marea familie indoeuropeana. Panteonul stramosilor
nostri era alcatuit din diverse divinitati, avand in frunte un Mare Zeu si o
Mare Zeita, unul fiind de natura urano-solara, iar cea de-a doua chtonian-
agrara. O importanta deosebita a avut in religia geto-daca doctrina
zalmoxiana imbratisata de preotime si de nobilime in frunte cu regele.
Aceasta propovaduia credinta in nemurirea sufletului care se obtinea prin
practici misterice de tip initiatic.

Importanta lui Zamolxe in viata geto-dacilor

Zamolxe este un zeu al cerului ,deci de pur caracter uranian; toata

teologia acestui cult este uraniana. Zeul geto-dac infatisa cerul albastru
tulburarea firii e adusa de demonii rai a furtunilor, norilor, grindinei; de
aceea getul ajuta zeul suprem la linistirea lumii, tragand el insusi cu arcul in
norii care ascund si intuneca fata zeului din cer. Si de aceea zeul e adorat pe
muntii inalti, in singuratatea unde numai vulturii, iar nu oamenii mai pot
urca. Deci cat mai sus, cat mai aproape de cer.
Zamolxe este zeul unic al geto-dacilor. Unic cu acel inteles de
suprem, de singur stapan, pentru ca influentele straine si superstitiile lor mai
creasera inca multe si marunte divinitati, care nu s-au putut ridica pana la
Zamolxe.
Viata viitoare si deci nemurirea sufletului, care stie tot un element de
religie indo-europeana, sta in puterea lui Zamolxe, si acolo la el, in cerul
senin si albastru. La moarte sufletul isi paraseste haina pamantesca spre a se
ridica, abur nevazut, spre cerul lui Zamolxe, acolo unde il asteapta viata cea
vesnica. Toti cei care mor se indreapta catre marele zeu; nimeni nu este
impiedicat si nimanui nu i se cer conditii speciale spre a dobandi aceasta
viata eterna. Mare deosebire deci fata de nemurirea pe care Dyonysos-
Sabazios o oferea tracilor. Aceasta viata nu era sub pamant, la lumina
tortelor, ci in cer, la stralucirea zilei eterne.
Totodata era in cer un zeu al tunetului si al furtunii, care aparea ca un
razvratit fata de Zamolxe si pe care geto-dacii il tineau cu sageti cand
intuneca fata cea senina a marelui zeu. Zeul acesta este stravechiul stapan al
furtunii si al tunetului din mitologia indo-europeana, caracter uranian, pe
care geto-dacii l-au mostenit fara nici o alterare.
Marea majoritate a popoarelor concep regele un produs al
convergentei fericite, care se realizeaza intre natura umana si natura divina.
In momentul in care omul este investit cu putere regala, el devine zeu. Se
intampla acest fenomen la multe dintre popoarele antichitatii. Este un
raspuns pe care comunitatea il da “pastorului”, prin care il investeste insa si
cu responsabilitate; comunitatea asteapta de la El toate raspunsurile pentru
problemele care il framanta. In acest sens, Zamolxe cumuleaza cele doua
puteri in mod gradual: este initial preot al Zeului cel mai slavit, cooptat
partas la domnie, iar mai apoi acapareaza puterea regala.
 Desigur, toate celelalte calitati (de profet,filosof) il vor ajuta in a-si
impune conceptiile. Toate textele antice, care se refera la Zamolxe il
creioneaza pe acesta in asa maniera, incat putem vedea in el regele-preot si
magician. Desi, nimeni nu poate pretinde ca regalitatea ar deriva din
sacerdotiu, functiile sacerdotiale ale regelui sunt incontestabile. Se poate
crede – ca in multe dintre cazurile concrete ale popoarelor antice – regele era
si preotul; in orice caz era preotul ideal, preotul prin excelenta. Putem
suspecta, in cazul lui Zamolxe si existenta unor puteri magice, avand in
vedere stagiile existentiale efectuate de acesta in Egipt si in Grecia (chiar
daca exista multa indoiala in aceste afirmatii, mai cu seama in ceea ce
priveste statutul de sclav al lui Pitagora, pe care Zamolxe l-ar fi avut).
Regele putea fi un magician, dar el nu ajungea in acesta postura
pentru ca poseda aceste puteri. Magicianul poate deveni rege, dar puterile
sale magice nu sunt suficiente pentru a-i asigura accesul la tron. Magicianul
in vechile societati, era un functionar al societatii, instituit de ea in cele mai
multe cazuri, care nu-si gaseste in sine propriile puteri magice. Legatura
fireasca care se impune de cele mai multe ori, in societatea arhaica, este cea
intre Rege-preot, mai putin Rege-magician; desigur ca nu este exclus ca
toate aceste atribute sa se regaseasca intr-unul si acelasi personal. Intr-o
oarecare masura, statutul de magician este considerat in unele cazuri
degradant.

Zamolxe– om, parinte spiritual al natiunii, geniu creator

national, mare savant, fondator de religie, mare preot, fondator
de scoala filosofica a cunoasterii, educator, moralist, legislator,
medic, Domnul Zeu, simbol generic al nemuritorilor, intemeietor
de confrerie a cunoasterii.

Este om pentru ca a fost si ramane om al acestui loc, ridicat din

pamantul acestei tari. Urmele sale exista, identificarea lui chiar in dinastia
zamolxiana, ori ca nume generic existent nu mai poate fi pusa la indoiala.
A fost un geniu creator complex al natiunii daco-romane pentru ca a
reusit ca prin opera sa modelatoare sa determine o natiune sa se somporte
dupa legile cunoscute de ea. De altfel, modul de a gandi, de a trai, de a lucra,
de a manca, de a lupta cu fiarele padurii, ori de a lupta in razboaie, de a
cultiva pamantul, de a creste animale, de a respecta traditiile si de a creste si
a educa copiii, de a petrece si de a se relaxa.
 Alaturi de adevar, dreptate si munca, trebuie sa fie credinta.
Fondatorul credintei nationale la vremuri de rastriste, cand oamenii inca nu
aveau o credinta una si buna, a reusit sa fundamenteze o astfel de credinta
care a tinut natiunea aproape, a consolidat solidaritatea sociala, coeziunea
comunitara, interumana, a intarit moral pe producator, pe soldat, pe negustor
si pe rege, pe oricare om al tarii. Apartenenta a fost imbogatita de legaturile
multiple dintre individ si tara, dintre cunoastere si actiune, dintre om si
colectivitatea in care traieste.
Ca mare preot, a asigurat confesiunea oamenilor locului, a slujit
credintei,a indeplinit ritualurile specifice si a ajutat oamenii sa-si mentina
puterea credintei, sa se intareasca moral la vreme de rastriste, a oferit
adapost in Temple pentru cei aflati in confuzie.
A fost mare savant al lumii noastre pentru ca a reusit sa cuprinda cu
mintea sa invatatura vremii sale, dupa o educatie intelectuala aleasa, cu o
mare forta constructiva pe masura, a dobandit o vasta cultura enciclopedica
integratoare, patrunzand spiritul lumii din acea vreme, sintetizand
cunoasterea intr-un cod vizionar sine qua non pentru existenta umanitatii un
urias tezaur de cunostiinte utile vietii umane individuale, de familie, de
comunitate de neam si de stat de atunci, precum si urmasilor acestora.
Ca prim intemeietor de scoala si ca educator model a consolidat si
sistematizat cunostiintele vremii sale si le-a asigurat transmiterea lor catre
cei insetati de cunoastere, de adevarat si de dreptate, a asigurat continuitatea
culturala, a stimulat si orientat traditiile si obiceiurilor mostenite de la
inaintasi.
Militand pentru relatii pasnice in cadrul societatii sale, intre indivizi si
societate, intre societatile nationale intre ele a redactat un cod de legi care-i
poarta numele, fiind venerat ca unul dintre precursorii filosofiei dreptului
european, ai dreptului international umanitar.
Ca legislator a reusit sa fundamenteze un sistem legislativ eficient,
tehnic, realist, un cod care a fost folosit ca model si de alte popoare, si a
constituit un model peste timp si pentru alte natiuni ale lumii mai vechi si
mai noi.
Ca medic a reusit sa aline durerile celor raniti, bolnavi sau pe patul de
moarte. Prin cunostiintele sale despre tratamentul intregului si implicit ale
partii, precum si prin cunoasterea deosebita a plantelor si animalelor care pot
folosi la tratamentele oamenilor bolnavi, Zamolxe a reusit sa prelungeasca
viata unor oameni suferinzi sau aflati pe patul de moarte.
Ca Domn zeu, simbol generic al nemuritorilor, prin el se deschide o
noua era in istoria religiilor lumii. Daco-Romania se inscrie, ca tara si
natiune, cu o contributie importanta la aparitia pentru prima data in istorie a
unei religii originale, viguroase, capabile sa dea sperante de mai bine, nu
numai natiunii daco-romane, ci chiar umanitatii intregi.
Prin faptul ca a dovedit o intelepciune iesita din comun, punand
bazele pentru prima data in istorie a unei confrerii a cunoasterii, cu el s-a
inceput adevarata francmasonerie care a rezistat si azi.
Zamolxe, contemporanul primelor inceputuri in cultura europeana a
pasit din planul conceptual, educativ, intelectual, de cercetare, in planul
actional, practic, pragmatic, eficient pentru binele natiunii sale, al Vechii
Europe si al umanitatii, in general.

Biserica lui Zamolxe

In Dacia, totul se cladea pe temelia Bisericii lui Zamolxe. Religia se

baza pe nemurirea sufletului si continua renastere. Zamolxe a fost, pentru
daci, temelia pe care si-au construit destinul. Intelepiciunea lui a facut multe
suflete sa-l urmeze. Purtarea si faptele sale au fost pilda pentru daci, iar ei s-
au straduit sa-I semene.
Barbatul si femeia aveau drepturi egale. Femeile erau botezate numai
de catre preotii barbati si invers- partea masculina era botezata de preotii
-femei.
In biserica la slujba, lua parte intreaga comunitate, iar predica era
sustinuta de catre preot. Latura administrative a bisericii era incredintata
comunitatii. Titlul de preot se obtinea prin harisma. Preotii erau voluntari.
Fiecare localitate avea o singura biserica. Daca se ridica o noua
biserica, se spunea ca, din cea veche, a plecat Zalmoxe.
Biserica se construia in centrul localitatii, pe cel mai inalt loc unde se
petrecea tot ceea ce era ziditor pentru societate. In biserica, erau trei statui,
ce reprezentau Sfanta Treime si o statuie care il infatisa pe Zamolxe, adica
cei patru heruvimi.
Pe partea dinspre Rasarit, se afla o farfurie, pe care era pictat soarele.
Deasupra farfuriei, se aseza un strengar, iar candela se afla dedesubt. Pe
biserica se afla cruce cu doua sulite incrucisate.
Biserica era singurul loc unde barbatii si femeile se desparteau-
barbatii stateau in partea dreapta, iar femeile in partea stanga. Acest lucru se
facea pentru ca rugaciunea sa se afle in echilibrul barbat-femeie ca sa ajunga
la Cer. Se spunea ca, in biserica, totul ii apartine lui Zamolxe si, numai
acolo, fiecare se simtea cu adevarat liber.
 Rugaciunea dacilor se faca din inima si era transmisa in Cer prin
ritmul de toaca. Aceasta forma de comunicare se numea “limba lui
Zamolxe” si a fost transformat, mai tarziu in Alfabetul Morse.
Un pericol care venea spre Dacia era anuntat, din vreme, de catre
Zamolxe, care oferea si solutia pentru echilibrarea raului.
Dupa fiecare slujba, in fata bisericii se pune paine si un butoi de vin
din care se facea impartasania. Daca intr-o comunitate, dupa slujba se imbata
un om, era semn ca starea spirituala a comunitatii este in decadere. Daca se
imbatau doua-trei persoane, se taia via si se schimba preotul. Vinul era
barometrul credintei, in Dacia. Se spunea ca omul cu credinta nu se imbata
niciodata.
Religia nu era politica de stat .Cel care avea gradul “Cavaler in 7
Ceruri” studia, singur, in biserica, tainele divine. Se considera ca cel care l-a
gasit pe Dumnezeu, invata numai de la El.
Pentru daci, postul reprezenta perioada de timp in care corpul era
pregatit pentru alimentatia cu razele soarelui. Prima perioada de pregatire era
de trei zile, a doua de 9 zile, iar cea de-a treia de 40 de zile. Cand trupul era
pregatit pentru alimentatia cu lumina, sufletul(prin corp) facea, fara nici o
problema, legatura cu Cerul-corpul devenea Lumina.
Cel care reusea sa tina postul de trei ori anual, trecand aceste 40 de
zile, devenea preot, cu gradul “Gura de aur” si trasmitea lumii informatiile
venite din Cer.
Primul Deceneu-Marele Preot- si primul rege al Daciei Primordiale au
fost feciorii lui Zamolxe-gemenii Andrei si Zaharia.
Ulterior, pentru functia de Deceneu, candidatul era propus de catre
rege si validat de regine. Deceneu avea la dispozitie 12 Derenei-un grad mai
sus fata de cei 72 de preoti. Cu totii, locuiau intr-un templu aflat la curtea
regala. Preotii aveau familii, la fel ca oricare cetatean.
Omul care, dupa ce trecea prin scoala zeilor, atingea desavarsirea in
toate tainele lui Zamolxe, devenea zeu.
Zamolxe si zeii nu detineau nici o functie in stat, ci erau considerati
ocrotitori.
Zamolxe traia ca orice om-avea familie si copii, care erau alesi de
popor, ca regi. Intotdeauna, regele Daciei a fost fiu sl lui Zamolxe.Zeii erau
responsabili de cresterea copiilor lui Zamolxe, pana la botez.
Zamolxe nu accepta ca cineva sa stea in genunchi in fata sa sau alte
gesturi de preamarire si zicea ca maretia celui mare este sa se coboare la
nivelul celui mic. Le spunea oamenilor sa se straduiasca sa ajunga ca el si
atunci vor petrece mai mult timp impreuna.
 Forma casei lui Zamolxe simboliza viata. Zona era ingradita energetic
si nici un om cu ganduri ascunse nu putea patrunde. In casa lui Zamoxe de
pe Pamant intrau numai cei curati cu inima, care paseau cu usurinta si in cea
din Cer. Kogaion se descifra: “Capul eonilor”.
Zamolxe nu avea slugi. El nu cerea niciodata ajutor, ci facea totul
singur. Cel care dorea sa-I fie de folos, facea acest lucru prin fapte si nu
promitea niciodata, nimic.
O data la 500 de ani, Zamolxe pleca de pe Pamant. El disparea si
revenea dupa patru ani, pentru ca oamenii sa se convinga ca nemurirea exista
cu adevarat. Dacii stiau ca, in intervalul in care lipsea, Zamolxe punea
temelia unui Nou Pamant.
Zamolxe i-a instruit pe geto-daci in medicină. Discipolii săi sunt
menţionţi de Platon care relatează concepţia zalmoxiana "nu poţi să vindeci
trupul fără a ţine seama de suflet. Invăţăturile cuprindeau şi cunoştinţe
profunde şi complexe de psihologie, (astronomie, matematică şi medicină).

Marturii straine despre Zamolxe

Clemens din Alexandria ne spune si el despre prezenta lui Zamolxe ca

divinitate a geto–dacilor, insa el spunand ca este doar un semizeu adica, mai
mult un zeu local decat un zeu care sa stapaneasca peste toate tinuturile
geto–dacilor. Este important faptul ca il numeste pe Zamolxe ca divinitate ,
desi nu se stie cat de bine informat era despre religia geto – dacilor de
momrnt ce el spune ca getii aleg in fiecare an cate un sol pe care sa- l trimita
lui Zamolxe .

Enea din Gaza este si el destul de explicit cand spune ca getii socotesc
drept unic zeu pe servitorul lui Pitagora, adica pe Zamolxe .(Caci majoritatea
scriitorilor antici spuneau ca Zamolxe a fost sclav al lui Pitagora, dupa ce s-a
eliberat, el intorcandu-se in patria sa si invatand poporul sau nemurirea ,
despre care se zice ca ar fi invatat-o de la el). Din opera lui ne-a ramas un
dialog intitulat "Teofrast sau despre nemurirea sufletelor si invierea
sufletelor", in care citim:

"Locuiesc in Tracia, pe langa fluviul Istru, getii, care socotesc ca unic zeu pe
servitorul lui Pythagoras (Zamolxis). Acesta a fost fugar si a profesat filosofia
stapanului sau. Getii sugruma pe cei mai frumosi si mai buni dintre ei si ii fac astfel
nemuritori, dupa parerea lor".
 Cea mai plauzibia teorie este cea potrivit careia au existat mai multe
zeitati inainte de venirea lui Zamolxe dar odata cu venirea sa, geto-dacii au
inceput sa renunte la celelalte zeiti si sa creada in cele spuse de el ca intr-un
adevarat zeu, el ajungand sa fie adorat ca unul din zeii de inainte, ba chiar
mai mult, el luand locul tuturor zeilor. De asemenea, de cate ori aparea cate
cineva care ii invata vointa zeilor, acea persoana era considerata zeu, si era
cinstita ca atare, drept dovada, Deceneu, care se pare ca era vicerege, el
ajungand chiar la conducerea Daciei .
Misterul religiei geto-dacice probabil nu va fi niciodata dezlegat, fiind
un lucru foarte complicat, si lipsit de prea multe si certe informatii cu privire
la el. Omul modern trebuie sa faca doar presupuneri cu privire la religia
vechilor daci, fara sa impuna o anumita opinie, cel putin atata timp cat nu se
gasesc alte informatii certe sau descoperiri arheologice cu adevarat graitoare
cu privire la caracterul ei .
De asemenea, religia geto-dacilor a ajutat la raspandirea
crestinismului, avand dovezi ca inca din crestinismul primar au existat
persoane care au imbratisat aceasta religie, ba chiar mai mult si-au dat viata
pentru ea.

Manea Ana-Maria Loredana