Moştenirea culturală a

Orientului antic
Scrierea, literatura, ştiinţa, arta
Spiritualitatea Orientului antic
• Cultura lumii antice se caracterizează prin:
• varietatea manifestărilor în diferite domenii
• caracterul practic al cunoştinţelor
• originalitate
• influenţa reciprocă a civilizaţiilor diferitelor
popoare.
• În Orient, cultura a avut o dezvoltare mai lentă,
ea fiind un privilegiu al claselor înstărite.
 Apariţia scrierii
• Apariţia scrisului a făcut posibilă acumularea,
transmiterea şi păstrarea cunoştinţelor umane.
• La inventarea scrierii au contribuit: apariţia statului
şi dezvoltarea comerţului.
• Negustorii trebuiau să ţină socoteala mărfurilor
vândute sau cumpărate.
• Funcţionarii ţineau socoteala impozitelor şi a
obligaţiilor oamenilor de rând şi înregistrau mărfurile
intrate în hambarele regilor.
• Preoţii consemnau legendele şi miturile, rugăciunile
şi ritualurile religioase.
• Judecătorii împărţeau dreptatea după legi.
 Scrisul şi evoluţia sa
• Scrisul a avut forme variate: scrierea
pictografică, scrierea cuneiformă, scrierea
hieroglifică, scrierea alfabetică.
• Se scria pe: tăbliţe de lut, plăcuţe de lemn
(India), fâşii de mătase (China), papirus
(Egipt), pergament (Persia). Textele cele
mai importante (legi, texte religioase) erau
cioplite în piatră.
• Fenicienii sunt creatorii primului alfabet,
compus din 22 de semne, numai
consoane.
 Scrierea sumeriană
• Scrierea pictografică se făcea
cu ajutorul desenelor ce
exprimau anumite idei.
• Mai târziu au fost înlocuite
cu semne şi simboluri. Aşa a
apărut scrierea cuneiformă
(cuneus = cui).
• S-a descoperit o bibliotecă
de tăbliţe de argilă la Ninive,
în Imperiul Asirian. Ea are
peste 100 000 de asemenea
tăbliţe. Aici s-a găsit şi
Legenda sau Epopeea lui
Ghilgameş.
Scriere cuneiformă
Cartea morţilor

Scrierea egipteană
Egiptenii au avut o scriere proprie, numită
hieroglifică. Ea cuprindea mii de semne.
Grecii au au dat scrierii egiptene numele de
scriere sacră (hieros – sacru şi glyfein – a
grava). Fiind foarte complicată, nu putea fi
învăţată decât de persoane care toată viaţa
se ocupau cu învăţătura, ca: preoţi, înalţi
Mentuhotep II
funcţionari, scribi.
 Cifre babiloniene

Alfabetul a fost o necesitate vitală

pentru fenicieni, datorită dezvoltării
navigaţiei, comerţului şi întocmirii
diferitelor acte şi tranzacţii
comerciale
 Literatura
• Literatura popoarelor din Orientul antic este
foarte bogată, variată şi interesantă.
• Cuprinde: povestiri şi legende (mituri), imnuri,
fabule, învăţături, proverbe.
• Prezintă: frumuseţea naturii şi faptele de
seamă ale oamenilor.
• Unele opere literare sunt considerate
capodopere ale literaturii universale:
Epopeea lui Ghilgameş, Biblia, poemele
indiene (Ramayana şi Mahabharata).
 LITERATURA EGIPTEANĂ
• Vechimea acesteia merge până aproape de anul 3000 î.Hr.
cuprinzând o mare varietate de texte, cele mai valoroase
din punct de vedere artistic fiind imnurile şi povestirile.
Imnurile egiptene sunt adresate, în majoritate, zeului Soare.
Dacă la început cuprindeau numeroase aluzii la legendele
despre viaţa zeilor şi facerea lumii, treptat va domina
caracterul de venerare a naturii.
• Imnul lui Ekhnaton (sec XIV î.Hr.), compus de
faraonul Amenofis al IV-lea, transformă Soarele în zeu al
iubirii, al binefacerii al fertilităţii şi al păcii. Pentru prima dată
apare ideea egalităţii tuturor oamenilor în faţa Soarelui.
Influenţează psalmul ebraic 104.
• Povestea celor doi fraţi – oferă un realist şi sugestiv
tablou al vieţii şi ocupaţiilor obişnuite ale ţăranilor.
 LITERATURA SUMERO-BABILONIANĂ
(mesopotamieni, babilonieni, asirieni)
• Cuprinde un număr impresionant de tăbliţe de argilă, cu
scriere cuneiformă, aceste producţii literare putând fi
grupate în trei categorii:
• · literatură religioasă
• · scrieri filozofico-morale
• · mituri şi eposuri
• Cea mai importantă este Epopeea lui
Ghilgameş, cel dintâi epos al omenirii, transmisă
fragmentar în mai multe versiuni redactate în diferite
limbi din Asia Mică, a căror vechime se situează la
începutul mileniului al III-lea.
 Poemul lui Ghilgameş cuprine 3600 de versuri
scrise pe 12 tăbliţe de argilă. Sunt descrise
faptele eroului, apărător al dreptăţii. După ce îi
învinge pe duşmani, pleacă la capătul lumii
pentru a găsi leacul contra morţii şi a dobândi
nemurirea. Este redată şi legenda despre potop,
inspirată din înfricoşătoarele revărsări ale
Tigrului şi Eufratului.
 LITERATURA EBRAICĂ
• Scrisă în limbile ebraică şi arameană, a suferit influenţa
literaturii babiloniene. Este cuprinsă aproape în exclusivitate
în Vechiul Testament, care însumează scrieri cu un caracter
foarte variat şi datând din epoci diferite. Dintre scrierile cu
caracter pur literar mai importante sunt sunt povestirile,
operele lirice şi Cărţile profeţilor. Epicul cu caracter realist
este reprezentat de Povestea lui Iosif.
• Primul loc în lirică îl ocupă Psalmii şi Cântarea cântărilor.
Din cei 150 de psalmi, se pare că aparţin regelui David cel
mult jumătate, aceştia fiind operă a mai mulţi poeţi anonimi.
Caracterul lor este foarte variat: imnuri, elegii, rugăciuni, ode
etc. Este vizibilă influenţa psalmilor penitenţiali (de căinţă)
babilonieni sau a imnului egiptean către Ehnaton în psalmul
104. Cântarea cântărilor este un ansamblu de cântece
erotice nupţiale, un poem de dragoste de o sensibilitate
luxuriantă şi de un lirism deosebit de puternic.
 Manuscris ilustrat - Mahabharata

Ramayana

Poemele eroice indiene,

povestesc luptele crâncene
ale unor eroi legendari, foarte
populari în India.
Conţin descrieri ale naturii şi
ale faptelor de arme, precum
şi cugetări de o rară
frumuseţe.
 LITERATURA INDIANĂ
• Este valoroasă mai ales prin cele peste o mie de imnuri care alcătuiesc
Rig-Veda. Aceste imnuri au caracter de adorare a elementelor naturii şi
sunt închinate soarelui, lunii, stelelor, vântului, ploii etc. Unele au
caracter cosmogonic sau filozofic.
• Mahabharata şi Ramayana sunt cele două mari epopei ale vechii
literaturi indiene. Mahabharata este socotită cea mai mare operă de
imaginaţie a Asiei, subiectul constând în povestirea luptelor dintre două
neamuri ariene, finalul, de o rară măreţie, e un blestem al violenţei, un
apel la împăcarea neamurilor învrăjbite şi la lupta comună împotriva
răului.
• Ramayana, povestea prinţului Rama, este scrisă de poetul Valmiki
cu unul sau două secole mai târziu decât Mahabharata. Dar cel mai
mare poet al Indiei a fost Kalidasa, a cărui dramă – Sakuntala – a
devenit celebră în toată lumea (text admirat de Schiller şi Goethe şi
tradus de George Coşbuc). E povestea de dragoste şi devotament a
fiicei adoptive a unui pustnic, respinsă de iubitul ei, regele Duşanta.
 LITERATURA CHINEZĂ
• Opera de bază a literaturii chineze, Cartea cântecelor, o
antologie de 300 de poezii populare, alcătuită de Confucius în
sec.V î. Hr. Sunt poezii cu teme foarte variate, reconstituind o
imagine vie a vieţii poporului, cu tradiţii, obiceiuri, preocupări
de fiecare zi, constituind cea mai preţioasă tradiţie realistă a
poeziei clasice chineze.
• China a dat literaturii universale doi mari poeţi: Li Taipe şi
Tu Fu (sau Du Fu). Primul cultivă o poezie elegantă,
graţioasă, în care fineţea notaţiei se îmbină cu puritatea
sentimentului. Contemporanul său, Tu Fu, este superior prin
profunzimea sentimentului, realismul viziunii şi forţa expresiei.
Prin participarea afectivă intensă la viaţa timpului său, prin
patosul dramatic al expresiei, în care gem suferinţele şi
durerea mulţimilor, Tu Fu nu e numai cel mai mare poet al
Chinei, ci şi unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii.
 LITERATURA PERSANĂ
• Primul moment literar persan de importanţă majoră este marcat de poetul
Ferdousi. Opera sa de mare întindere, Cartea regilor, cu peste o sută de
mii de versuri, este o grandioasă reconstituire a întregului trecut, real sau
legendar, al poporului persan. Materia operei o constituie luptele,
duelurile, scenele de vânătoare, de petreceri sau de război.
• Aproximativ aceluiaşi timp îi aparţine un scriitor bine cunoscut lumii
civilizate – Omar Khayyam. Strălucit matematician, fizician, astronom,
medic şi filozof, autor a numeroase opere ştiinţifice scrise în arabă, este
şi autorul a circa 250 de catrene ( rubaiate). Caracterul general al poeziei
sale este dat de scepticismul şi pesimismul profund.
• În sec. al XIII-lea, poetul persan reprezentativ şi devenit poet de mare
circulaţie universală, este Saadi. Bustan ( Livada cu fructe) şi Golestan
( Grădina florilor) sunt cele două capodopere ale sale, caracterizate prin
prezenţa elementelor autobiografice, a tonului de simplitate şi naturaleţe.
Grădina florilor, manual de bază în şcoli timp de şapte secole, este o
suită de povestiri în proză ritmată, întrerupte de versuri în care sunt
concentrate aforisme, precepte etice sau sfaturi pur practice, precum şi
consideraţii care transformă această operă într-o admirabilă oglindă a
condiţiilor sociale ale epocii.
 Importanţa literaturii
• Este un izvor istoric
deoarece:
• Reflectă viaţa de
toate zilele a
oamenilor
• Modul lor de gândire
• Ideile şi concepţiile
lor despre lume şi
societate
Scribul egiptean
Ramses al II-lea
Istoria
► A apărut ca urmare a
consemnării în scris a celor mai
importante evenimente, a
cronologiei regilor, a tratatelor
de pace.
► Din scenele reproduse pe unul
din templele lui lui Ramses şi din
analele sale a putut fi
reconstituită, pentru prima dată în
istoria Antichităţii, desfăşurarea
unei bătălii (de la Kadeş, 1296 î.H.)
► Tot în timpul lui Ramses II, între
egipteni şi hittiţi, s-a încheiat cel
mai vechi tratat de pace cunoscut
în istorie (1283 î.H.)
 Şcoala
• În Egipt, Mesopotamia, India şi China s-au înfiinţat
primele şcoli pe lângă temple.
• Se învăţau: scrisul, cititul, recitarea de legende,
operaţiile aritmetice.
• În Mesopotamia s-au găsit urme de săli de clasă,
bănci, tăbliţe de lut pentru scris exerciţii.
• Erau şcoli speciale pentru scribi, institute superioare
şi observatoare astronomice (de ex. cele instalate în
vârful zugguratelor).
• Au existat şi biblioteci, unele conţinând zeci şi sute
de mii de tăbliţe, suluri de papirus, mătase etc.
 Arta
• Popoarele Orientului antic au lăsat opere
de artă nepieritoare în arhitectură,
sculptură, pictură şi ceramică.
• Toate marile construcţii (palate, temple,
morminte) erau de proporţii monumentale
şi împodobite cu picturi, basoreliefuri,
cărămizi smălţuite, hieroglife etc.
• Ele preamăreau puterea zeilor şi a
monarhului.
 Arhitectura Egiptului
Sfinxul de la Gizeh între piramide

Templul lui Isis

Templul lui Amon de la

Luxor (lângă Teba)
 Mesopotamia,Palestina, Persia
Marele ziggurat din Ur Templul lui Solomon

Zigguratele erau temple cu Persepolis

şapte etaje. Fiecare etaj era
mai retras şi mai îngust
decât cel inferior şi vopsit în
altă culoare (alb, negru,
roşu, albastru, roz, argintiu,
auriu). Aveau scări
exterioare în spirală.
India şi China

În India, palatele şi templele

erau mari, unele construite
în stânci, bogat împodobite
atât în interior, cât şi în
exterior.
În China, palatele şi
templele (pagode) aveau
etaje cu acoperişurile
curbate şi colţurile
streşinilor ridicate. Erau
decorate cu picturi,
basoreliefuri, incrustaţii în
lemn, sidef, jad etc.
 Sculptura, pictura, ceramica
• Statuile care reprezentau zei, faraoni, regi, împăraţi, mari
preoţi erau de mărimi colosale.
• Statuile care redau aspecte de muncă, ostaşi sau slujbaşi sunt
de proporţii mai mici.
• Foarte valoroase sunt picturile, basoreliefurile şi frizele care
împodobeau palatele şi interiorul piramidelor. Acestea redau:
animale, păsări, flori, scene de vânătoare, de război, petreceri,
alaiuri regeşti.
• Deosebit de interesante sunt scenele de muncă: aratul,
seceratul, construirea unei corăbii; topitorii de aur, tăbăcarii,
tăietorii de piatră; se observă uneltele pe care le foloseau:
ciocan, ferăstrău, secure etc.
• Obiectele de ceramică, vase, statuete erau pictate în diferite
culori şi cu mult gust artistic.
• S-au descoperit splendide bijuterii: cercei, brăţări, paftale,
măşti mortuare, sicrie frumos împodobite, tronuri,cufere,etc.
 Masca mortuară
a faraonului
Tutankamon
Regina Nefertiti
Vas fenician

Bijuterii sumeriene