LITERATURA UNIVERSALA

«In complexul urias al culturii universale, Antichitatea, atat ea orientala, cat si cea clasica, sta
ca un sacru depozit de modele pentru eternitate»
Zoe Dumitrescu-Busulenga

Gujea
Intelegerea mitului se va umara intr-o zi printre cele mai utile
descoperiri ale secolului XX

Mitul este o povestire fabuloasă care cuprinde

MITURILE SI MITOLOGIA
credințele popoarelor (antice) despre originea
universului (cosmogeneză) și a fenomenelor naturii,
despre zei și eroi legendari. Mitul implică ființe
spirituale, precum Dumnezeu, îngeri sau demoni și
personaje fantastice. Narațiune alegorică sau
legendă despre zei și eroi care personifică forțe ale
naturii sau ale societății. Având o factură folclorică și
transmițându-se oral, mitul multor popoare au fost
culese la un moment dat și transformate în epopei,
care reprezintă adevărate monumente ale vechilor
culturi și fac parte din tezaurul culturii universale (ex.
epopeele homerice, indice, etc.)
Daca Orientul Apropiat infuzase, in Evul Mediu, o doza considerabila de fabulos culturii europene, contactul oricat
de superficial la inceput cu Persia, India, China etc. avea sa deschida un fagas spre acele filoane ale spiritualitatii
nici pana astazi epuizate

LITERATURILE POPOARELOR ORIENTALE

LITERATURA SUMERO-BABILONIANĂ (mesopotamieni,
babilonieni, asirieni)
Cuprinde un număr impresionant de tăbliţe de
argilă, cu scriere cuneiformă, aceste producţii literare
putând fi grupate în trei categorii:
· literatură religioasă
· scrieri filozofico-morale
· mituri şi eposuri
Cea mai importantă este Epopeea lui Ghilgameş,
cel dintâi epos al omenirii, transmisă fragmentar în mai
multe versiuni redactate în diferite limbi din Asia Mică, a
căror vechime se situează la începutul mileniului al III-lea.
LITERATURA EGIPTEANĂ
Vechimea acesteia merge până aproape de anul
3000 î.Hr. cuprinzând o mare varietate de texte, cele

LITERATURA EGIPTEANA
mai valoroase din punct de vedere artistic
fiind imnurile şi povestirile. Imnurile egiptene sunt
adresate, în majoritate, zeului Soare. Dacă la început
cuprindeau numeroase aluzii la legendele despre viaţa
zeilor şi facerea lumii, treptat va domina caracterul de
venerare a naturii.
Imnul lui Ekhnaton (sec XIV î.Hr.), compus de
faraonul Amenofis al IV-lea, transformă Soarele în zeu
al iubirii, al binefacerii al fertilităţii şi al păcii. Pentru
prima dată apare ideea egalităţii tuturor oamenilor în
faţa Soarelui. Influenţează psalmul ebraic 104.
Povestea celor doi fraţi – oferă un realist şi
sugestiv tablou al vieţii şi ocupaţiilor obişnuite ale
ţăranilor.
LITERATURA EBRAICĂ ( cananiţi, iudei şi israelieni)
Scrisă în limbile ebraică şi arameană, a suferit
influenţa literaturii babiloniene. Este cuprinsă aproape în

LITARATURA EBRAICA
exclusivitate în Vechiul Testament, care însumează scrieri cu
un caracter foarte variat şi datând din epoci diferite. Dintre
scrierile cu caracter pur literar mai importante sunt sunt
povestirile, operele lirice şi Cărţile profeţilor. Epicul cu
caracter realist este reprezentat de Povestea lui Iosif.
Primul loc în lirică îl ocupă Psalmii şi Cântarea
cântărilor. Din cei 150 de psalmi, se pare că aparţin regelui
David cel mult jumătate, aceştia fiind operă a mai mulţi poeţi
anonimi. Caracterul lor este foarte variat: imnuri, elegii,
rugăciuni, ode etc. Este vizibilă influenţa psalmilor
penitenţiali (de căinţă) babilonieni sau a imnului egiptean
către Ehnaton în psalmul 104. Cântarea cântărilor este un
ansamblu de cântece erotice nupţiale, un poem de dragoste
de o sensibilitate luxuriantă şi de un lirism deosebit de
puternic.
LITERATURA INDIANĂ
Este valoroasă mai ales prin cele peste o mie de imnuri
care alcătuiesc Rig-Veda. Aceste imnuri au caracter de
adorare a elementelor naturii şi sunt închinate soarelui, lunii,

LITERATURA INDIANA
stelelor, vântului, ploii etc. Unele au caracter cosmogonic sau
filozofic.
Mahabharata şi Ramayana sunt cele două mari epopei
ale vechii literaturi indiene. Mahabharata este socotită cea
mai mare operă de imaginaţie a Asiei, subiectul constând în
povestirea luptelor dintre două neamuri ariene, finalul, de o
rară măreţie, e un blestem al violenţei, un apel la împăcarea
neamurilor învrăjbite şi la lupta comună împotriva răului.
Ramayana, povestea prinţului Rama, este scrisă de
poetul Valmiki cu unul sau două secole mai târziu
decât Mahabharata. Dar cel mai mare poet al Indiei a fost
Kalidasa, a cărui dramă – Sakuntala – a devenit celebră în
toată lumea (text admirat de Schiller şi Goethe şi tradus de
George Coşbuc). E povestea de dragoste şi devotament a
fiicei adoptive a unui pustnic, respinsă de iubitul ei, regele
Duşanta.
HOMER

Literatura Greciei antice se referă la literatura scrisă

în greaca veche de la cele mai vechi opere scrise în
limba greacă până în secolul al V-lea și ridicarea Imperiului

LITERATURA GREACA
Bizantin. Cele mai importante opere de la
începuturile literaturii grecești îi aparțin lui Homer, Iliada și
Odiseea.
Părintele mitului grec, Homer este la rândul lui un
personaj aproape mitic: incredibila cantitate de
informaţii vehiculate în Antichitate în legătură cu el,
adesea în contradicţie unele cu altele, demonstrează că
din biografia sa se cunoşteau foarte puţine detalii certe
şi că elementul de legendă l-a depăşit rapid pe cel
istoric.
Nu se cunoştea semnificaţia precisă a numelui său, care
apare pentru prima oară în fragm. 357 (incert) din
Hesiod: după unii însemna „orb”, în dialectul eolidian
din Cumae, iar după alţii, „ostatic”. Mai frecvent însă,
prin antonomază, era numit „Poetul”.
ODISEEA

Odiseea alcătuiește, împreună cu Iliada, un grup de două

opere grecești atribuite rapsodului popular orb Homer. Scrisă
ulterior evenimentelor narate, în a doua jumătate a secolul VIII
i. Hr, Odiseea este una dintre cele mai vechi și renumite lucrări
din literatura antică. Ea prezintă peripețiile
regelui Odiseu (Ulise) și ale însoțitorilor lui din Itaca, pe drumul
de întoarcere acasă, după încheierea Războiului troian.

ODISEEA
În multe limbi, termenul de „odisee”, inspirat de această
epopee, desemnează o călătorie lungă și plină de aventuri.

Pentru a crea o atmosferă încordată, Homer recurge la un

complex de istorisiri paralele, cu privire în trecut, și aspecte de
perspectivă, cu povestiri și descrieri alternative. Acțiunea nu
este prezentată cronologic, începând cu invocarea muzei de
către Homer și prezentarea consiliului zeilor cu privire la soarta
lui Odiseu. Printre temele cruciale ale poemului se numără
ideile de nostos (νόστος; „întoarcere”), rătăcire, xenia (ξενία;
„ospitalitate”), încercări și preziceri.
ILIADA

Vastul poem al "Iliadei", atribuit lui Homer, este

una dintre cele mai vechi opere literare ale
civilizatiei grecesticare ne-au ramas in totalitate
din mostenirea Antichitatii.Evenimentele cuprinse
in « Iliada » se polarizeaza, catre doua centre de
gravitate: izbucnirea de orgoliuprovocata de

ILIADA
Agamemnon si ura fata de Hector. Mania lui Ahile
fata de Agamemnon are drept consecinta
inevitabilareculul aheilor in fata ofensivei conduse
de Hector. De aici, porneste un grup de
evenimente solidare intre ele. Ofensivatroiana nu
poate fi oprita decat prin interventia lui Patrocle si
aceasta coincide cu moartea eroului, ucis de
Hector. Alteevenimente incep sa se desfasoare insa
se pune in lumina razbunarea uciderii prin ucidere.
MEDUSA

Medusa (în greacă veche :Médousa ), numită și Gorgon ( Γοργώ, Gorgô ), este în mitologia
greacă una dintre cele trei Gorgon(cu surorile sale) Ea este singura care este muritoare. Fiica
lui Phorcys și Keto și, prin urmare, nepoata unirii Pământului ( Gaia ) cu Oceanul ( Pontos ), ea
aparține grupului de zeități primordiale, la fel ca și verii ei, Chimera și Hydra de la Lerna, care au
avut și ei trăsături asociate cu imaginea șarpelui și au fost distruse de eroi. Deși apare pe
frontonul mai multor temple, nu a făcut obiectul nici unui cult. Caracteristicile sale devin mai
uman și feminizat în epoca clasică

MITURI