Liceul Nr 5,Trgovite

STUDIU DE CAZ

-DIMENSIUNEA RELIGIOAS A EXISTENEI-

Profesor ndrumtor: Manea Marina

ELEVI: Tudorache Ionela

"A tia latura religioas din istoria literaturii romneti nseamn a renuna la cunoaterea trsturii celei mai caracteristice din cultura noastr veche i una din feele ei de glorie.
Nicolae Cartojan

DIMENSIUNEA RELIGIOAS A EXISTENEI

Inceputurile literaturii romane sunt legate de contextul ariei culturale din rasaritul Europei, un spatiu complex format pe temeliile traditiei bizantine. Incepand cu sec al VII- lea, limba slavona, limba oficierii serviciului divin in biserica, incepe sa fie inlocuita treptat cu limba romana. In aceasta perioada s-au tradus si s-au tiparit carti religioase de care aveau nevoie toti credinciosii. Acestea au fost cazaniile si pravilele (corpuri de legi). Domniile lui Matei Basarab, in Muntenia, si Vasile Lupu in Molodova, au marcat inceputul unei epoci de inviorare culturala. Prin tipografiile infiintate cu sprijinul lui Petru Movila cartile religioase se raspandesc si contribuie la unificarea limbii romane literare. Zorii literaturii religioase poarta astfel amprenta cartilor religioase care au iesit din aceste tipografii.

n cele ce urmeaz, facem o scurt cltorie n istoria i cultura poporului romn, pentru a cunoate i rememora etapele n care poporul romn a primit credina cretin n limba latin, s-a deschis cu bunvoin termenilor venii din zona slav, pentru ca, mai apoi, n secolele XVII-XVIII, limba romn s se impun ca limb liturgic n mod definitiv.
Pentru a nelege schimbarea adus de cretinism n viaa i concepia despre via a daco-geilor este important s cunoatem credinele anterioare ale acestora. Religia geto-dacilor consta n credina n mai muli zei (politeism). Principalii zei cunoscui sunt: Zamolxe, Gebeleizis, Kogaion, Bendis. Zamolxe - Controversele asupra personalitii lui Zamolxe au nceput s apar odata cu menionarea lui de ctre Herodot i continu pn azi. Se presupune ca in jurul anului 1400ien, acest dac pe nume Zamolxe a calatorit prin lume ajungand pana in Egipt ajungand sclav al lui Pitagora, desi Herodot este de parere ca Zamolxe a trait cu mult inainte de Pitagora. In peregrinarile sale, Zamolxe a acumulat multe invataturi in domeniul astronomiei, prevestirii, medicinii. ntors napoi pe meleagurile natale, el ajuns vicerege. Din aceasta pozitie a pus s i se amenajeze o pestera pe muntele cunoscut mai tarziu sub denumirea de Kogaion. El s-a retras aici in solitudine, arar primind pe rege si pe fruntasii daci. Pentru a da o lectie poporului care se pare ca nu il mai asculta, el a disparut timp de patru ani, iar cand a revenit, poporul care isi daduse de seama de pierderea suferita, l-a zeificat. Zamolxe a ajuns sa fie considerat zeul cerului senin si al soarelui, el controland locurile unde ajungeau dacii dupa moarte. Religia dacica mai cuprindea cateva ritualuri care ajuta la definirea ei si care merita mentionate:

Herodot a descris poporul dac ca "cei mai viteji si mai drepti" traci. Curajul soldatilor in lupta era dat de nepasarea in fata mortii stiind ca vor ajunge in imparatia lui Zamolxe. Soldatii plecau in lupta strigand numele zeului si mureau zambind cu numele aceluiasi zeu pe buze. Un ritual tot pentru a stimula curajul soldatilor era sfintirea cu apa din Dunare. Se pare ca inainte de inceperea luptei fiecare soldat gusta apa din fluviu care era considerat sacru.

Dupa disparitia fizica a lui Zamolxe, contactul cu acesta se mentinea printrun ritual de sacrificiu care decurgea astfel: la fiecare patru ani un ales din cei mai viteji, mai frumosi si mai inteligenti daci era aruncat in sus, el caznd in sulitele tinute in aer de alti patru daci. Acestuia inaninte de a muri primea rugamintile poporului pentru zeul lor. Daca solul murea, insemna ca zeul a primit doleantele. Daca insa mesagerul supravetuia, insemna ca zeul refuza solia si tanarul era apostrofat ca nu era demn de sarcina cu care fusese insarcinat. Acest ritual nu trebuie vazut ca unul barbar daca se are in vedere in primul rand ororile la care erau martori dacii in numeroasele razboaie pe care erau nevoiti sa le poarte,in al doilea rand ca era un ritual care se petrecea la intervale mari de timp si al treilea rand ca acest ritual a fost mentionat o singura data, deci nu trebuie luat ca o certitudine. O alta caracteristica a religiei stramosilor nostri, la fel de enigmatica ca si religia in sine sunt locurile in care era practicata: sanctuarele. Acestea erau amplasate intotdeauna pe inaltimi, pe tease artificial amenajate, cel mai adesea langa cetati si ce este interesant nu in interiorul fortificatiei ci in afara acestora, ele fiind aparate mai mult de relief decat artificial. Aceste amplasari ofereau intotdeauna un colt de liniste, necesar meditatiei sau poate studiului, existand ipoteza ca aceste sanctuare erau folosite si ca scoala. Ele erau alcatuite din tamburi de andezit sau calcar, rar din alte tipuri de roci cand cele mentionate nu existau in imprejurimi. Acesti tamburi erau asezati de cele mai multe ori pe patru randuri de cate 13 tamburi. In marea majoritate a cetatilor mai existau si alte sanctuare cu aranjamente diferite ale tamburilor. Cea mai insemnata incinta sacra este cea din capitala Sarmizegetusa in care au existat in timpul lui Decebal un numar de 8 sanctuare din care doua erau de forma circulara si care prin aranjamentul blocurilor se parea ca indeplineau functia de calendar.

GEBELEIZIS Zeu geto-dacic al cerului innourat si pluvial, diriguitor al furtunii si al fulgerelor, in onoarea sau impotriva caruia dacii trageau cu arcurile (dupa unii spre a purifica fata zeului ceresc risipindu-i norii, dupa altii spre a-i reprosa

norii excesivi, aducatori de grindina si de trasnete primejdioase pentru paduri, gospodarii, grane si pentru vita de vie). Gebeleizis e amintit numai de Herodot care il citeaza imediat dupa Zamolxis ceea ce a dus la false presupuneri ca cei doi s-ar confunda. In iconografia romaneasca s-a pastrat ca Sf.Ilie. Aadar trecerea de la religia politeist la cea monoteist, cretinismul, nu a fost brusc, ci treptat, o dat cu procesul de romanizare, legionarii romani i colonitii avnd un rol important n raspandirea lui. Putem spune deci c poporul romn a cunoscut credina cretin prin nsui procesul su de formare. ncretinarea poporului romn a fost un proces desfurat concomitent cu etnogeneza sa. Rspndirea cretinismului n spaiul carpato-danubiano-pontic s-a fcut n limba latin, astfel c noua credin a devenit unul dintre factorii principali ai promovrii elementelor romane printre geto-daci. Factorul cretin apare n procesul de romanizare de la originea poporului romn cu un rol determinant. Limba n care se slujea la nceput n cultul cretin pe teritoriul rii noastre a fost limba latina.

Crestinismul in Dacia
In anul 106, imparatul Traian a cucerit o parte din teritoriul fostului stat al geto-dacilor, condus de regele Decebal, care a fost transformat in provincie romana (Transilvania, Banatul, Oltenia si o parte din Muntenia de mai tarziu). In urma acestor schimbari de ordin politic-teritorial, s-au creat conditii favorabile pentru propagarea noii invataturi si in nordul Dunarii. Se poate vorbi de anumiti misionari neoficiali recrutati dintre colonisti, soldati din armata romana, negustori sau sclavi, care imbratisasera credinta crestina inainte de a veni in Dacia. In secolul al III-lea numarul acestor crestinismul era cunoscut din veacul apostolic. Din randul lor, unii erau hirotoniti ca episcopi, horepiscopi, preoti si diaconi. Trebuie mentionat ca predicarea Evangheliei in cuprinsul imperiului roman a intampinat multe greutati, datorita faptului ca pana in anul 313 cand imparatul Constantin cel Mare (306-337) i-a acordat libertate, prin cunoscutul Edict de la Mediolanum (azi Milano) - era considerata ca religio illicita (neadmisa). Dar dupa retragerea administratiei si a legiunilor romane

din provincia Dacia, prin anii 271/275, s-au creat premise favorabile pentru raspandirea crestinismului in spatiul carpato-dunarean. La aceasta a contribuit si faptul ca in timpul lui Constantin cel Mare Campia munteana a reintrat in stapanirea imperiului, deci legaturile permanente ale locuitorilor de aceeasi limba de pe ambele maluri ale Dunarii au contribuit la raspandirea masiva a invataturii crestine. Marturii arheologice paleocrestine. Acest lucru este confirmat si de un numar apreciabil de piese arheologice paleocrestine, descoperite in peste o suta de asezari daco-romane (in numar mult mai mare s-au descoperit in Scythia Minor). Intre cele mai semnificative retinem: gema de la Potaissa (azi Turda) cu o serie de reprezentari simbolice, intre care si Bunul Pastor; o tablita votiva (donarium) de la Biertan, langa Medias, cu inscriptia Ego Zenovius votum posul si un disc cu monograma lui Hristos (XP); un fragment ceramic descoperit la Porolissum (azi Moigrad, jud. Salaj); mai multe opaite (lampi) de bronz sau de lut ars, decorate cu semnul crucii sau cu monograma lui Hristos, descoperite mai ales in centrele urbane ale fostei provincii. Alte obiecte paleocrestine s-au descoperit in Banat si in Oltenia (de pilda, parti dintr-un candelabru de bronz, descoperit la Racari-Dolj, folosit desigur intr-un lacas de cult. Majoritatea acestora sunt din secolul al IV-lea, dar unele par sa fie si mai vechi. S-au descoperit si cateva obiecte paleocrestine la Barbosi-Galati, important cap de pod roman la confluenta Siretului cu Dunarea, care, dupa aprecierea arheologilor apartin secolului al III-lea. Un lucru care trebuie subliniat in chip deosebit este acela ca - pentru secolul IV - avem primele dovezi literare si arheologice privind existenta unor lacasuri de cult in teritoriile daco-romane nord-dunarene. Astfel de biserici paleocrestine s-au construit peste ruinele castrului roman de la Slaveni (jud. Olt); iar la Porolissum (azi Moigrad, jud. Salaj) un fost templu pagan a fost transformat in lacas de cult crestin. In alte doua centre s-au descoperit fundatiile unor bazilici si anume la Sucidava (azi Celei-Corabia, jud. Olt), cu o serie de inscriptii crestine in limba greaca si la Morisena (azi Cenad, jud. Timis). Se pare ca si actuala lucrare din Densus (jud. Hunedoara) este un fost monument funerar roman transformat in lacas de cult crestin prin secolul al IV-lea. In actul martiric al Sfantului Sava, care si-a dat viata pentru Hristos undeva in partile Buzaului, la 12 aprilie 372, se relata ca el canta psalmi in

biserica. Fireste, toate aceste lacasuri de cult presupun existenta unor preoti si ierarhi, cum vom constata in paginile urmatoare. Marturii lingvistice. Un argument convingator asupra vechimii crestinismului romanesc ne ofera numeroasele cuvinte cu sens religios din fondul principal lexical al limbii romane, folosite din secolele III-IV pana azi. O parte din termeni au fost preluati din latina populara vorbita de stramosii nostri daco-romani si increstinati, iar altii creati pe loc de noii marturisitori ai credintei crestine. Notam cuvintele biserica (din basilica), credinta, lege, Inviere, Inaltare, Boboteaza, Treime, Tata, Fecioara, inger, altar, cruce, rugaciune, toaca, tampla, pacat, parinte, pagan, a boteza, a cununa, a cumineca, a se inchina, a se ruga s.a.latina popular. Noiunile de baz ale credinei cretine sunt redate n limba noastr prin cuvinte de origine latin, fapt ce arat c aproape toate denumirile de baz ale credinei i unele forme ale cultului cretin au fost create pn n secolul al IV-lea. Cea mai cunoscut rugciune, Tatl Nostru, este alctuit n proporie de peste 90 la sut din cuvinte de origine latin, excepie fcnd cuvinte precum greeal, ispit.

Perioada manuscriselor slave n pofida vechimii cretinismului pe teritoriul rii noastre, curentul slavon care s-a dezvoltat cu repeziciune la nceputul mileniului al II-lea n Peninsula

Balcanic s-a impus pentru un timp i n zona noastr, poporul romn asumndu-i limba i cultura slavon. Elementele limbii slavone s-au introdus n limba noastr n secolele VI-X, prin contactul ndelungat al slavilor cu poporul romn. Organizarea ecleziastica, instalarea unei ierarhii bisericiesti au asteptat sfarsitul marilor nvliri barbare si coincid, probabil, cu perioada de glorie a primului arat bulgar.Iata de ce romnii au pstrat slavona veche drept limba bisericeasca pana la sfarsitul secolului al XVII- lea. Organizarea temeinic a statelor romneti, Muntenia i Moldova, n secolele al XIV-lea i al XV-lea, ca state independente, a uurat procesul de introducere a limbii romne n Biserica noastr. Un alt factor care a favorizat traducerea scrierilor religioase din limba slavon n limba romn a fost apariia tiparului. Manuscrisele aprute pn n secolul al XVI-lea au nceput s fie concurate foarte serios de versiunile tiprite, dup apariia tiparului. colile de caligrafi au nceput s-i piard din nsemntate, locul manuscriselor fiind luat, pas cu pas, de crile tiprite. Principatele Romne au fost printre primele ri din Europa care, la doar civa zeci de ani de la inventarea tiparului de ctre germanul Johannes Gutenberg, au introdus noua tehnic i, imediat dup 1500, au nceput s apar i la noi cri tiprite. Prima carte ieit de sub teascurile unei tiparnie, pe teritoriul Romniei, este Liturghierul, aprut n anul 1508. Pentru a consolida prestigiul Bisericii, ca principal sprijin al Statului, domnul l-a adus n ar pe clugrul Macarie, ieromonah srb din Muntenegru, care, nvnd meteugul tiparului la Veneia, ncepe aceast activitate la Trgovite, capitala rii Romneti. Sprijinit de luminatul domn Radu cel Mare (1495-1508), va scoate de sub tipar primul liturghier tiprit din lumea ortodox, care va reprezenta prototipul unor viitoare ediii ale Liturghierului n limba slavon, iar, n anii ce au urmat, a realizat i alte cri cu coninut religios: un Octoih slavon, n anul 1510, i un Tetraevanghel slavon, publicat la patru ani de la prima tipritur, n 1512, lucrri care vor deschide drumul istoric i benefic al ediiilor urmtoare. Cele

trei scrieri tiprite de Macarie au fost rspndite att n provinciile romneti, ct i n mnstirile din Balcani, dar i n bibliotecile centrelor culturale din Europa. Acesta a fost poate primul pas decisiv pentru ca limba romn s-i ctige dreptul de limb liturgic n mod definitiv. In aceasta perioada s-au tradus si s-au tiparit carti religioase de care aveau nevoie toti credinciosii. Acestea au fost cazaniile (evanghelii explicate, cuprinzand invataturi morale dezvoltate pe marginea textului biblic) si pravilele(corpuri de legi). Actele de cultura din cele 3 tari romane demonstreaza ca mentalitatea religioasa, caracteristica Evului Mediu este dominanta. Domniile lui Matei Basarab, in Muntenia si Vasile Lupu, in Moldova, au marcat inceputul unei epoci de inviorare culturala. Pin tipografiile infiintate cu sprijinul lui Petru Movila, fiu de voievod moldovean ajuns mitropolit al Kievului, cartile religioase se raspandesc si contribuie la unificarea limbii romane literare. Zorii literaturii religioase poata astfel amprenta cartilor religioase care au iesit din aceste tipografii. Religia si literatura dezvolta, incepand cu secolul al XVI-lea, un palier comun, in care prelati si carturari contribuie la modelarea limbii romane in dorinta de a da glas credintei. La acest palier participa si cultura populara, prin componenta religioasa, crestinismul popular, si prin creatia folclorica. Cultura romaneasca intre secolele XVI-XVII poate fi abordata la nivelul culturii carturaresti (religie crestina, carte religioasa si literatura) si la nivelul culturii populare (crestinism popular si folclor). Inceputurile culturii scrise a romanilor sunt profund legate de viata lor spirituala, de credinta in Dumnezeu si de raportarea la sacru a fiecarui individ, fie el om simplu, slujitor al bisericii sau voievod. Religia, alaturi de istorie, este cel dintai fundal de manifestare a culturii scrise si a literaturii. Cartea religioasa romaneasca este mai intai o carte de cult in limba slavona, apoi o carte de cult in limba romana. Traducerea ei prilejuieste cea dintai exprimare a creativitatii prin cuvant in limba noastra, chiar daca timida, aproape insesizabila la inceput. Trairea religioasa determina trecerea prin mai multe filtre a dogmei crestine si a cartilor sfinte; unul este cel al identitatii si al culturii colective, altul al identitatii si al culturii individuale. Dimensiunea religioasa a existentei capata treptat forme de expresie romaneasca mai intai prin actul traducerii, apoi prin actul creatiei individuale,

fie in cadrul bisericii, ca literatura religioasa, fie in afara ei, ca literatura de inspiratie religioasa. Cultura romaneasca premoderna se constituie din interactiunea mai multor grupuri culturale: cel eclezial, cel carturaresc, cel folcoric. Intre cele 3 zone de cultura si cei care participala la ele -prelati, carturari, oameni simpli- se produc schimburi, influente, asimilari, determinate de mediul de formare si de mediile culturale pe care le traverseaza indivizii. Primele forme de manifestare ale culturii romanesti scrise sunt legate de religia crestina, de institutia ecleziala si de necesitatea comunicarii in interiorul comunitatii de credinta. Manuscrisele crestine in limba slavona si in limba romana, apoi tipariturile deschid calea pentru exprimarea sentimentului religios. Biblioteca crestinismului contine doua compartimente: cel destinat spatiului eclezial (literatura patristica, liturgica, apologetica, teologala, canonica, pastorala, duhovniceasca) si cel destinat spatiului extraeclezial (pe de o parte, o literatura destinata educatiei crestine si edificarii duhovnicesti a bunului crestin, legata de religia traita- Biblia, rugaciuni zilnice, cantari bisericesti, ode si imnuri, canoane, acatiste, Psaltirea, catehismul; pe de alta parte, o literatura pioasa: carti de rugaciune, scrieri apocrife, creatii hagiografice, literatura mistico-ascetica, calendare, literatura moral-edificatoare, literatura culta de inspiratie religioasa).

Emanciparea limbii romne- mitropolitul Varlaam

Cel dintai dintre carturarii afirmati intr-un context cultural caracterizat prin incercarile tot mai insistente de introducere a limbii romane in biserica a fost mitopolitul Varlaam. Mitropolitul Varlaam s-a nscut n jurul anului 1580, dintr-o familie de rzei din Borceti (Neam), sat disprut situat lng Trgu Neam. Numele su de mirean a fost Vasile Mooc. De tnr i-a ndreptat paii spre Schitul Zosim de pe valea prului Secu, unde a nvat carte, i-a dezvoltat talentul de vorbitor i scriitor i a deprins limbile slavon, latin i greac. n 1628, ca urmare a faptului c era sfetnic de ncredere al Domnitorului Miron Barnovschi, a fost trimis ntr-o misiune ecumenic la Moscova i Kiev. ntors n ar, primete vestea morii Mitropolitului Anastasie Crimca (1629) i pe cea a nlturrii Domnitorului Miron Barnovschi, ceea ce l determin s se retrag la Mnstirea Secu. n scurt timp ns, n anul 1632, n timpul domniei Voievodului Alexandru Ilia, Arhimandritul Varlaam a fost chemat la Iai i numit n fruntea Mitropoliei Moldovei in locul Mitropolitului decedat Atanasie (1629-1632). Ca nou mitropolit, Varlaam reuete s aib multe realizri, mai ales c reuete s-i atrag i sprijinul Domnitorului Vasile Lupu. Sprijinit i de Sfntul Mitropolit Petru Movil al Kievului, Mitropolitul Varlaam reuete chiar nfiinarea primei tipografii romneti din Moldova, n anul 1640, pe care a instalat-o la Mnstirea "Sfinii Trei Ierarhi" din Iai. Mitropolitul Varlaam s-a numrat, n anul 1639, ntre cei trei candidai propui pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului. n timpul Mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidit frumoasa i renumita biseric a Mnstirii "Sfinii Trei Ierarhi" din Iai, ctitoria cea mai cunoscut a Domnitorului Vasile Lupu. n anul 1641, n aceasta biseric, a adus moatele Cuvioasei Sf. Parascheva, druite Domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenica de Constantinopol. n anul 1640, cu ajutorul Domnitorului Vasile Lupu, reuete s ntemeieze la Iai, prima coala de grad nalt din Moldova, dup modelul Academiei Duhovniceti de la Kiev, nfiinat acolo de Sfntul Ierarh Petru Movil. n aprilie 1653 s-a retras la mnstirea Secu, de unde a trecut la cele venice n anul 1657. La propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei i Bucovinei, n data de 12 februarie 2007, Sfntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romne

a nscris n rndul sfinilor din calendar pe nvatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august.

Principala sa contributie in domeniul culturii religioase este Cazania, lucrare in care limba romana dobandeste un stil propriu, departandu-se astfel de modelele slavone. Considerat de Iorga, drept opera cea mai popular a epocii noastre vechi, ea conine primele versuri n limba romn, intitulate Stihuri n stema domniei Moldovei, prin care este recunoscut meritul domnitorului Vasile Lupu n tiprirea crii. Cazania are dou pri: partea I cuprinde extrase din Evanghelie i comentariul lor pentru 32 de duminici; partea a II-a povestete vieile sfinilor, ordonate calendaristic, de la Simion Stlpnicul (1 septembrie) pn la Tierea capului Sfntului Ioan (29 august). Mitropolitul Varlaam pune in valoare, prin fraze expresive, intreaga bogatie a limbii romane. Primele accente ale prozei artistice pot fi intalnite in pasaje remarcabile prin energia tonului si prin ritmul constructiei. Figuri de stil precum repetitia si enumeratia ies imediat in evidenta: Pentr-acea, sa socoteasca cine cum este intru inima sa si cine cu ce gand asculta cuvantul lui Dumnezeu, ca pentru acea scrie evanghelistul lui Dumnezeu ca, graind Domnul Hristos aceste cuvinte, striga: Cine are urechi de auzit, sa auda. Striga Hristos cu cuvantul, cu lucrul, cu vieata, cu moartea, ca sa ne intoarcem catr-insul. Striga celor surzi sa auda, stiga celor ce dorm ca sa se trezeasca, striga celor lenesi ca sa se simta, striga celor neintelegatori sa inteleaga, striga celor rataciti sa se intoarca, striga celor pacatosi sa se pocaeasca. Striga cu scripturile in toate zilele, cu slugile sale, cu arhiereii, cu preotii, cu toti invatatorii bisericei; striga tuturor de toata varsta: batranilor, tinerilor, sanatosilor, bogatilor, saracilor; striga sa-si aduca aminte de moarte, de ziua cea infricosata a giudetului si de prapastia iadului, unde se vor munci pacatosii carii nu se pocaesc; striga sa-si aduca aminte dup-aceea de imparatia ceriului si de plata aceea ce va sa o dea Dumnezeu intr-acea zi: bunatatea, framsetea, dulceata, odihna, veselia intru imparatia cea de sus a ceriului. Cazania lui Varlaam contine cele dintai pagini cu valente literare din cultura noastra, un exemplu elocvent constituindu-l acest pasaj in care fumul devine un simbol al vietii pacatoase:

Cand petreace omul in fum, atunci-i lacramadza ochii si de iutimea fumului doru-l ochii si orbasc: iar deaca iase la vazduh curat si la vreame cu senin de se prambla pre langa izvoara de ape curatatoare, atunce samtu mai vesel ochii si mai curati, si sanatate dobandesc di in vazduh curat. Asea si noi, fratilor, deaca intram in fumul pacatelor lumiei acestia, intru mancari fara vreame si in betii, in lacomia avutiei aurului si argintului satelor si a vecinilor, si intr-alte pohte de pacate, atunce si noua foarte lacramadza ochii sufletului nostru, si de iutimea acelui fum inselatoriu durere si orbie foarte cumplita rabda ochii nostri. Ca a nimica alta nu se asamana ispravile noastre intr-aceasta lume, numai fumului. Si nu numai ispravile noastre, ce si dzilele si anii si viata noastra, toate ca un fum trec. Si cine va petreace intr-aceaste fumuroase si inselatoare lucruri, aceluia-i iaste mentea intunecata cu intunearecul pacatelor si pohtelor trupului..
Nicolae Manolescu, n Istoria critic a literaturii romne desprinde urmtoarele trsturi ale operei: frumuseea limbii utilizate -vorbete pe nelesul tuturor, presrnd explicaiile cu ntrebri retorice i cu ndemnuri, arta povestirii -este primul nostru povestitor, nfind rnete chestiunile teologice.

Varlaam a lasat toata invataura cata o stia si o putea stii si a vorbit pe intelesul taranilor sai. De aici vine un fapt pe care l-am constatat in Ardeal nu o data: in biserici parasite, prin praful ingramadit, de sute de ani poate, iese din cand in cand cate o foaie cu acea slova mare, hotarata in care recunosti imediat Cazania lui Varlaam. In biserica nu se mai slujeste, glasurile au amutit de multa vreme, in cuprinsul zidurilor pustii s-a ingramadit pulberea uitarii din an in an, din deceniu in deceniu, din secol in secol, si cu toate acestea nu mor folile din Cazania lui Varlaam, care arata ce legaturi existau candva intre toti romanii, din toate satele cuprinsului romanesc, macar de ar fi fost pe alocuri stapanitori de alt neam decat al calugarasului ajuns mitropolit al Molodovei. Si aceasta inca este opera de unitate nationala, o unitate in care se face in suflete pentru ca ardeleanul cere acelas grai pe care il cere si moldoveanul si munteanul. Nu o data cand vine in staele de acum, un preot cu teologie si vrea sa introduca in minta satenilor lui elemente de carturarie, asa cum de multe ori nu le intelege nici el singur, desi a dat, sau , mai adevarat, tocmai pentru ca a dat examene dintr-insele, se ridica din multimea aceasta un glas care zice : Parinte, zici foarte bine, dar mai bine dupa cartea cea veche. Cartea cea veche pentru toate provinciile romanesti este aceasta carte a parintelui Varlaam. (Nicolae Iorga, Istoria literaturii romanesti. Introducere sintetica)

Mitropolitul Moldovei Dosoftei Alaturi de marile personalitati romanesti care au ilustrat viata noastra culturala din secolul al XVII-lea se asaza si figura mitropolitului Moldovei, Dosoftei. Acest Dosofteiu mitropolitul scrie Ion Neculce nu era om prost de felul lui; era neam de mazil (dupa o alta redactie a operei lui Neculce : Fecior de negutator). Prea invatat ; multe limbi stia: elineste, latineste, slovineste si alte. Adanc din carti stia; si deplin calugar, si cucernic, si bland, ca un miel; in tara noastra pre aceste vremuri nu se afla om ca acesta 1. Iar un copist rus al unui manuscris slavonesc a lui Dosoftei spune: Traducatorul acestei carti sfinte, preasfintitul Dosoftei, mitropolit ortodox al Sucevei multi care l-au cunoscut vorbesc bine despre el2. Patriarhul Moscovei, Ioachim, intr-o scrisoare din 16 decembrie 1679, il compara pe Dosoftei, ca intelepciune, cu Moise, si ca iubire de adevar cu Solomon3. Se poate spune, fara exagerare, ca mitropolitul Dosoftei a fost una din cele mai luminate fete bisericesti ale ortodoxismului, care joaca un rol insemnat nu numai la romani, ci si in viata cultural-bisericeasca a Ucrainei si a Rusiei moscovite. Datele noi care s-au gasit in ultimul timp au permis a se stabili ca eruditul mitropolit al Moldovei se tragea dintr-o familie de negustori din Lvov, Papara, de origine macedoromana, care a stat mult timp in Moldova si ulterior a trecut in Polonia orientala. Acolo, acesta familie a jucat un rol insemnat in viata publica, fiind primita in randurile nobilimii poloneze4. Originea macedoromana a lui Dosoftei se confirma si prin unele macedoromanisme semnalate in opera lui de profesorul D. Gazdaru. Anul nasterii mitropolitului Dosoftei nu se cunoaste, dar, dupa unele date indirecte, el s-ar fi nascut pe 26 octombrie 1624. Cunostiintele mari ale mitropolitului Moldovei si preocuparile lui intelectuale ne fac sa presupunem ca el nu a fost un auto-didact, ci a urmat o scoala superioara bine organizata, asa cum era scoala fraternitatii ortodoxe din Lvov, unde se predau limbile latina, greaca, poloneza si slava bisericeasca si unde existau si catedre de retorica si poezia.
1

2 3 4

Familia Papara, din care se tragea Dosoftei, era sprijinitoarea acestei scoli si, deci, viitorul mitropolit al Moldovei isi facea studiile la acesta scoala. Dupa terminarea studiilor, Dosoftei trece in Moldova, unde il gasim prin anul 1649 in calitate de calugar modest la manastirea Pobrata( Probota). In anul 1658, el devine episcope al Husilo, iar in anul urmator trece in aceasi calitate la Roman. In anul 1671, pe timpul domniei lui Duca Voda, ocupa scaunul de miropolit al Moldovei, pe care-l detine cu o mica intrerupere din motive politice , pana in anul 1686. In acest din urma an, regale Poloniei, Jan Sobieski, facu o incursiune militara in Moldova, ocupa Iasul si-l lua pe mitropolitul Dosoftei in Polonia. Aici mitropolitul Dosoftei a fost nevoit sa stea la castelul Stryj si la manastirea Zolkiev pana in anul 1693, cand moare, la 13 decembrie, si este inmormantat la aceasta din urma manastire. Mitropolitul Dosoftei a lasat o urma adanca in viata religioasa a Moldovei, dandu-i acestei vieti un impuls nou. Prin reinfiintarea tipografiei, prin tiparirea de carti noi, in special de ritualul bisericesc, Dosoftei este continuatorul direct a operei culturale din epoca lui Vasile Lupu. Si activitatea lui se desfasoara in directia trasata de inaintasii sai, in legatura cu miscarea culturala provocata de catre mitropolitul Petru Movila. Principala opera a mitropolitului Dosoftei si prima lui scriere care a vazut lumina tiparului este Psaltirea in versuri, care apare in anul 1673, intr-un orasel polonez, Uniev. Se vede ca mitropolitul Dosoftei, in anii lui de sedere la manastirea Probota si de pastorie la Husi si Roman, se ocupa intens de traducerea si de alcatuirea cartilor pe care le scoate intre anii 1673 si 1686. Psaltirea in versuri a necesitat o munca indelungata. El face la inceput talcovania acestii sfinte carti, carea iaste plina de ruga si plina de tainele ceale mare a lui Dumnezeu. Pentru aceia cu multa truda si vreame indelungata, el, cum a putut mai frumos , a trades aceasta carte din slavoneste. Aceasta traducere cu textul ei slav, care se deosebeste ca limba de limba traducerilor romanesti de atunci, a vazut lumina tiparului in anul 1680. Textul tradus in proza a fost tocmit in versuri , in cinci ani foarte cu usardie multa. Crescut in mediul cultural al Poloniei, unde poezia inca in secolul al XVI-lea ajunge la o mare perfectiune sub pana poetului umanist Jan Kochanowski (1530-1584), mitropolitul Dosoftei are o deosebita atractie pentru versificatie. Astfel, in toate tipariturile sale el publica niste stihuri la luminatul gherb a Tarii Moldovei. Iar in precuvantarea lui din Psaltirea in

versuri Dosoftei ne da un fel de tratat de versificatie, prima lucrare in acest gen in limba romaneasca. In Molitvelnicul lui (1681) si in Parimiile aparute in anul 1683, Dosoftei tipareste o lunga Cronologie a Tarii Moldovei , scrisa in versuri silabice, compusa din 136 de randuri. Are si niste versuri dedicate patriarhului Moscovei, Ioachim. Ceea ce este mai interesant, este faptul ca mitropolitul Dosoftei a scris si niste versuri asupra silabelor, in limba poloneza, pe care le publica in aceleasi Parimii si care n-au fost retiparite pana acum in literatura noastra. Faptul acesta denota ca mitropolitul Dosoftei cunostea bine limba poloneza. Importanta Psaltirii in versuri a mitropolitului Dosoftei pentru literatura noastra veche este foarte mare. Cu toate defectele de limba si de forma, Psaltirea a avut o circulatie mare ; ca dovada ca a fost citita, este faptul ca unul din psalmii versificati, in spcial acei scrisi in ritmul cantecelor poporului nostrum, au patruns in literature noastra populara sub forma de cantece de stea. Asa este recunoscut psalmul 46, care incepe astfel:

Limbile sa salte Cu cantece nalte Sa strige n tarie Glas de bucurie Ludnd pre Domnul, S cnte tot omul. Domnul iaste tare, Iaste- mprat mare Preste tot pmntul i-i ine cuvntul Cntai pre-mpratul C nu-I ca dns altul S domnesc-n lume Cu sfntul su nume.
Psaltirea in versuri a lui Dosoftei a fost cea dintai opera mare versificata in romaneste si, date fiind calitatile ei poetice si popularitatea operei lui David, psalmii transpusi in versuri inspira increderea in vigoarea

limbii romanesti, care de atunci inainte devine capabila de a imprima in melodia cuvantului toata gama sensibilitatii sufletului romanului. Citez un mic fragment din Psaltirea lui Dosoftei:

Catre tine am nadejde Doamne, cndu-s in primejdie Si s nu-mi vie stideala Preste veaci sminteala, S ma scoi din greutate. i te pleaca de m-asculta, Se ma scoti din grija multa, S-mi hii domn si sprejeneala i stnca despre nval

La sfarsitul Psaltirii, Dosoftei tipareste si versurile lui Miron Costin privitoare la originea neamului romanesc. Terminand observatiile noastre cu privire la activitatea mitropolitului Dosoftei, constatam rvna lui fara de seaman pentru raspandirea cartii romanesti. Sub el nu apare nici o carte slavoneasca, cu toate ca el cunostea bine limba slava. Toate cartile publicate sub pastoria lui sunt rezultatul muncii lui, toate sunt traduse sau alcatuite de el. Limba scrierilor lui insa n-are cursivitatea si frumusetea limbii lui Varlaam sau a cronicarilor nostri. Intr-un studio mai vechi s-a remarcat ca in opera lui Dosoftei ar fi marturisiri din care ar reiesi ca el a invatat romaneste mai tarziu. Probabil ca limba romaneasca el a invatat-o mai tarziu. Este limba carturarului erudit, adeseori greoaie, lipsita de claritatea graiului, desi, alaturi de numeroasele slavonisme, si el intrebuinteaza cuvinte populare, chiar provincialisme. Este necesar s mentionam ca neobositul carturar al Moldovei, in ultimii ani vietii sale petrecuti in Polonia, desfasoara o activitate mare pe terenul culturii religioase din Moscova si Ucraina. Ca i concluzie a lucrrii neobosite a mitropolitului Dosoftei, citm:

Cel mai mare merit al lui Dosoftei acesta i este: de a fi oferit n Psaltire, pe neateptate, ntiul monument de limb poetic romneasc. n acest scop, el a uzat de toat cultura lui lingvistic, mprumutnd i calchiind termini din cinci sau ase limbi; a creat, totodat, alii namaiauzii, apelnd la vorbirea i, poate, i la poezia poporului, a silit cuvintele s primeasc accentual trebuitor prozodiei lui pe att de nave, pe att de sophisticate; a supus topica unor distorsiuni care ne duc cu gndul la unii poei din secolul XX, ca Ion Barbu, de exemplu; a organizat, n fine, un adevrat sistem de rime i a ncercat mai multe cadene i mai muli metri dect gsim n toat poezia noastr de pn la romantism.(Nicolae Manolescu Istoria critic a literaturii romne)

Antim Ivireanul

Cel mai de seam ierarh al rii Romneti, deopotriv pastor i nvtor, a fost i rmne Mitropolitul Antim Ivireanul . Dei n-a fost romn de neam, prin harul cuvintelor i al vieii lui, Mitropolitul Antim a fost iubit i preuit de poporul nostru , care a vzut n el un adevrat om al lui Dumnezeu . Aa se i explic decizia Sfntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romne din iunie 1992, prin care strlucitul ntre ierarhi, Antim Ivireanul , a fost confirmat (oficial ) n rndul sfinilor, ca Ierarh Martir , prznuit la 27 septembrie. Originar din Iviria, pe numele de botez Andrei, tnrul este luat rob de turci i adus la Constantinopol. Aici este rscumprat de Patriarhia ecumenic unde nva sculptura n lemn, pictura i broderia, precum i limbile greac, turc i arab. n jurul anilor 1960, binecredinciosul voievod Constantin Brncoveanu l aduce n ara Romneasc, unde devine ucenic tipograf la fostul episcop Mitrofan al Huilor. Intr n cinul monahal i este hirotonit preot, ntre anii 1691 - 1694 prelund i conducerea tipografiei domneti din Bucureti , unde tiprete trei cri. Dup 1696 este egumen la mnstirea Snagov unde, pn n 1701, tiprete alte 15 cri dintre care 5 n romnete, iar una bilingv Liturghierul greco-arab (1701), prima ediie n limba arab, pentru credincioii din Antiohia. Revine apoi n Bucureti, vreme de 4 ani, continund s tipreasc alte 15 cri n special de cult.

Pentru viaa sa nalt duhovniceasc oglindit i activitatea sa cultural, a fost ales episcop al Rmnicului la 16 martie 1705, ntemeind i aici o tipografie, unde n 3 ani, scoate la lumin 9 cri ntre care 3 n romnete i 3 n ediie bilingv slavo-romn. Scrie Tomul bucuriei,(1706) contra catolicilor i Liturghierul cu Molitvelnicul (1706), primele ediii romneti din Muntenia. Potrivit recomandrii testamentare a mitropolitului Teodosie ( +27 ian. 1708) care pstorise credincioii din ara Romneasc timp de 40 de ani, la 22 februarie 1708, episcopul Antim este nscunat mitropolit, de fa fiind i patriarhii Alexandriei i Ierusalimului. Tiprete la Trgovite , ntr-o nou tipografie, 18 cri (11 n romnete), introducnd n cult limba poporului i desvrind ceea ce se ncepuse sub Matei Basarab ( tipicul) i erban Cantacuzino ( textele biblice ). Erau deja tiprite n romnete, deci, Psaltirea (1710), Octoihul (1712), Liturghierul (1713), Catavasierul , Ceaslovul (1715). Rmn totui netraduse Mineiele, Triodul i Penticostarul. n 1715 mut tipografia n Bucureti, n noua mnstire, ctitoria sa, cu hramul Tuturor sfinilor. n total, Sfntul Antim a tiprit 63 de cri, 39 cu mna sa, 21 n romnete, 4 fiind scrise de el nsui. Multe cri sunt ilustrate cu miniaturi gravate chiar de mna lui, de o miestrie i frumusee deosebit. ntre crile de folos sufletesc puse la ndemna credincioilor se numr i Didahiile ( predicile) sale, precum i nvturile cretineti (1700). De asemenea, preocupat de grija romnilor din Transilvania, Sfntul Antim, n 1699, trimite un ucenic la Alba Iulia s tipreasc unele lucrri i cri de cult ortodoxe. Chiar dup dureroasa dezbinare din 1701, Mitropolitul Antim trimite scrisori de mbrbtare ctre romnii din cheii Braovului, ndemnndu-i s rmn statornici n dreapta credin, hirotonindu-le preoi i diaconi. nflcrat patriot i lupttor mpotriva asupririi turceti, ca i voievodul i susintorul su Constantin Brncoveanu, Mitropolitul Antim este arestat, n primvara anului 1716; forat s-i de-a demisia i refuznd-o, Mitropolitul Antim este caterisit, pe nedrept, de Patriarhia ecumenic, urmnd s fie nchis pe via n Mnstirea Sfnta Ecaterina din muntele Sinai. Pe drum, ns, ostaii turci l-au omort, aruncndu-i trupul n apele rului Tungisa, lng Adrianopol. Abia dup 250 de ani (1966), Patriarhia ecumenic a anulat nedreapta sentin de caterisire dat asupra marelui Ierarh i Mucenic Antim.

Prin predicile sale (Didahiile) rostite de la nlimea amvonului mitropoliei de la Bucureti, unde erau ascultate cu mare interes, Antim Ivireanul se apropie sensibil de literatur. Dei imitau strlucitele omilii (cuvntri religioase) ale bisericii, predicile mitropolitului Antim au multe pri originale. Preocupat de viaa moral a credincioilor, el surprinde slbiciunile i excesele contemporanilor pe care, dup modelul Sf. Ioan Hrisostomul (Gur de Aur), se simte dator s le ndrepte. Antim Ivireanul nu este prin Didahii numai un teolog, ci i un ndrumtor care prin mijloacele artei oratorice ncearc s ptrund n inima celor rtcii i s-i aduc pe calea dreapt. El afirm cu hotrre dreptul pstorului de a veghea asupra credincioilor si, ale cror suflete i sunt date n paz de la Dumnezeu. Predicile mitropolitului (n numr de 28, la care se mai adaug 7, ocazionale) sunt construite dup un plan riguros. Ele se deschid cu o introducere n subiect, care se continu cu un exordiu (enunarea sumar a coninutului), urmat de o tratare (plin de tlcuri alegorice) i finalizat printr-o ncheiere. Procedeele artei oratorice a lui Antim sunt cele ale artei oratorice clasice: comparaia, antiteza, interogaia retoric. Stilul predicilor sale a fost remarcat de ctre toi cercettorii literaturii romne vechi: Privit sub aspect stilistic, fraza lui Antim Ivireanul e cnd scurt i paratactic, n ritm sacadat, cnd periodic, n ritm lin i unduios; cnd simpl, potolit i reinut, cnd complex, ampl i plin de cldur. Exclamativ i admirativ uneori, incisive i sarcastic alteori, retoric pe alcuri, plastic ntotdeauna, Antim Ivireanul i expune predicile ntr-o limb plin de nerv, convingtoare. ( Al. Rosetti, B.Cazacu,Liviu Onu, Istoria limbii romne literare) Ctre aceeai direcie conduc i observaiile criticului G.Clinescu: Cunoaterea limbii romne este uimitoare la Antim i de altfel, din toate atitudinile, Ivireanul apare ca un perfect asimilat. Cunosctor de limbi strine, el e pe deasipra un om cu ritorie, un spirit nflcrat, cu sinceriti ncnttoare. Cazaniile lui pot fi compilaii i n unele puncte chiar traduceri, modelul de cpetenie fiind Ilie Miniat, venetul (ale crui predici fur tiprite i n romnete la Bucureti n 1742), dar compoziia, naturaleea frazei i a aplicrilor locale rmn personale.

Spontaneitatea exordiilor, trecerea fireasc de la planul material la cel alegoric, reitrrile familiale n chestiune, indignrile, ntristrile, mustrrile, interogaiile retorice, curmate la timp nainte de a deveni bombastic, pasiunea ce echilibreaz toat exacta mainrie a cazaniei destinuie un oratoe excelent i un stilist desvrit.( G. Clinescu Istoria literaturii romne de la origini pn n prezent) Predoslovie la cuvantul de invatatura in duminica florilor

O ,cat sunt de minunate semnele bucuriei, ce arata astazi Ierusalimului, la intrarea domnului Hristos!Ca un pre biruitoriu il priimeste.Toata cetatea iase intru intampinarea lui. Norodul si multimea,toata randuiala i sa inchina cu cucerie si toata varsta il cinsteste cu laude.Unii astern hainele lor pre pamant ca sa treaca si altii cu frunzele copacilor ii impodobesc calea.Altii merg inainte cu stalpari si altii ii urma cu ramuri.Altii il slavesc ca pre un fiiu a lui David: Osana,fiiul lui David si altii il propovaduiesc imparat lui Israil:Blagoscovit cel ce vine in numele domnului,imparatul lui Israil. Si pentru ca sa fie bucuriia mai cu mult minunata pana si pruncii cei far de raotate,cu ramuri in maini si cu laude striga: Osana,celui dintru inaltime. Dara oare de unde atatea glasuri veselitoare?De unde atatea mariri?Din ce pricina atata bucurie la norod si atata cinste mantuitoriului Hristos?Ne-o spune, fetzii miei, evanghelistul Ioan la Evanghelia de astazi,zicand:Pentru aceeia il si intampina pre el norodul ca auzise ca au facut el acest semn! Inviiarea cea trupeasca a lui Lazar au dat pricina norodului sa faca catra Hristos o priiminta neobiciunita ca aceasta,sa alerge intru inampinarea lui cu stalpari,sa-l mareasca cu laude:Osana,fiiul lui David. Si gandul cel de taina a acestii invieri imi da mie pricina sa fac astazi, inaintea dragostei voastre, aceasta vorba. Insa voiu sa va arat cui sa inchipuiaste acest Lazar si a cata mila are trebuinta pentru ca sa inviiaze, cele ce zace ca Lazar mort de 4 zile in groapa.Ce asculti cu dragoste,de pohtiti sa va folositi sufleteste.

Traditii

Poporul roman era, in trecut, foarte credincios, numeroase sarbatori traditionale, de multe ori pagane, isi aveau un corespondent in cele religioase. Sarbatorile religioase erau in trecut motive de a nu lucra, pentru a se capta astfel bunavointa unui sfant de a carui manie sau razbunare se temea persoana respectiva. A. Candrea in cartea Calendarul Babelor scrie ca mai ales la tara se tineau 96 de sarbatori cu date fixe, 34 sarbatori cu date mobile, cele 52 de duminici din an, 12 vineri din post plus martea si joia din Postul Pastelui. Totalul zilelor in care nu se lucra deloc sau se lucra partial era de 196, ramanand astfel 169 de zile integral lucratoare. In Maramures, obiceiurile de la marile sarbatori de peste an, Craciunul si Pastele sunt si ele comune cu cele din restul tarii. De Craciun, copiii umbla in grupuri pe la casele oamenilor pentru a-i colinda si a primi dulciuri, fructe si bani. In noaptea de Paste, la biserica, se sfintesc cozonacii facuti in diferite forme, numiti in Bucovina Babele. Un obicei care se practica numai in Bucovina in noaptea de Inviere este acela ca fetele se duc in clopotnita si spala limba clopotului cu apa neinceputa. Apa neanceputa inseamna ca dupa ce apa a fost scoasa de la fantana, cel care o transporta nu vorbeste pana cand va fi folosita la spalatul clopotului. Cu aceasta apa se spala apoi fetele in zorii zilei de Paste ca sa fie frumoase tot anul si asa cum alearga oamenii la Inviere cand se trag clopotele la biserica, asa sa alerge si feciorii la ele. In Bucovina, in trecut, feciorii isi alegeau un crai dintre cei mai harnici pentru a le judeca si pedepsi toate greselile facute de-a lungul anului. Ce gasiti vinovati erau purtati in jurul bisericii si la fiecare latura erau loviti cu vergele de lemn la talpi pentru a nu mai repeta greselile in anul viitor. Craciunul (25 decembrie): pana in secolul XIX romanii au sarbatorit Anul Nou in ziua de Craciun. Pentru ca aceasta avea o importanta atat de mare, Biserica a suprapus acestei date sarbatoarea Nasterii Domnului. Aceasta se sarbatorea pe 6 ianuarie, aceasta data fiind doar o Nastere spirituala prin botez.

Concluzie:

Dimensiunea religioasa a calauzit nu numai existenta, da si conceptia celor care au scris in aceasta perioada. Ei cred ca tot ce se petrece pe pamant este hotarat de Dumnezeu, dupa cum marturiseste si Miron Costin: Orice nevointa pune omul, sorocul lui Dumnezeu, cum este oranduit, a-l clati nime nu poate. Dintotdeaua religia a fost piatra de temelie a umanitatii, fiind nu numai motivul evolutiei dar totodata si centrul acesteia. Lucrul acesta a fost posibil prin credinta si prin cultura diferitelor popoare in diferite momente ale istoriei.

Bibliografie:

1. Limba si literatura romana, Manual pentru clasa a XIa, Editura ART, Adrian Costache, Florin Ionita, M.N. Lascar, Adrian Savoiu 2.internet 3.Blaga Lucian, Opere, Editura Minerva, Bucuresti, 1985, 4.Calinescu George,Istoria Literaturii romane de la origini pana in present.Editura Minerva,Bucuresti1982,Epoca veche secolele XVI-XVII Literatura religioasa, pag 9-10 5.Manolescu Nicolae, Istoria critica a literaturii romane,Editura Minerva,Bucuresti 1900,pag 84-85 6.Ciobanu Stefan, Istoria literaturii romane vechi,Editura Eminescu, Bucuresti, 1989 7.Antim Ivireanul,Didahiile,Editura Minerva,Bucuresti 1985,pag 111 8.Geneza identitatii nationale la romanii ardeleni,Editura Humanitas,pag 331-362.

Aplicatii

Cand petreace omul in fum, atunci-i lacramadza ochii si de iutimea fumului doru-l ochii si orbasc: iar deaca iase la vazduh curat si la vreame cu senin de se prambla pre langa izvoara de ape curatatoare, atunce samtu mai vesel ochii si mai curati, si sanatate dobandesc di in vazduh curat. Asea si noi, fratilor, deaca intram in fumul pacatelor lumiei acestia, intru mancari fara vreame si in betii, in lacomia avutiei aurului si argintului satelor si a vecinilor, si intr-alte pohte de pacate, atunce si noua foarte lacramadza ochii sufletului nostru, si de iutimea acelui fum inselatoriu durere si orbie foarte cumplita rabda ochii nostri. Ca a nimica alta nu se asamana ispravile noastre intr-aceasta lume, numai fumului. Si nu numai ispravile noastre, ce si dzilele si anii si viata noastra, toate ca un fum trec. Si cine va petreace intr-aceaste fumuroase si inselatoare lucruri, aceluia-i iaste mentea intunecata cu intunearecul pacatelor si pohtelor trupului.. Cazania lui Varlaam
1. Extrageti tema fragmentului. 2. Extrageti elemente de limba veche romaneasca. 3. Identificati si discutati semnificatia unei metafore.

Doamne, mi-asculta de ruga Ce ma rog din vriame lunga Si strigarea mea sa marga Spre tine sa sa-nteleaga ; Nu-ti intoarce dfanta fata De catra mine cu greata ; Si le dzi ce sunt cu jiale Si cu tanga de gresiale. Pleaca-ti auzul spre mine Si sa-mi hii, Doamne, cu bine. Si la ce zi te-oi striga-te, Sa-mi auz de greutate, Ca-mi trec zilele ca fumul, Oasele mi-s saci ca scrumul. Ca neste iarba taiata M-este inema sacata, Ca sta uitata de mine, Ce-am gatat sa mananc paine. De suspinuri si de jale

Mi-am lipitu-mi os de piele. De-atocma cu pelecanul, Prin pustii petrecc tot anul, Si ca corbul cel de nopate Im petrec zilele toate, Ca o vrabie ramasa In supt streasina de casa. Toata ziua mi sa stramba Piezmasii miei, de-m fac scarba, Si ceia ce ma-mbuneaza Fac giuramant sa ma piarza. Am mancat paine cu zgura Si lacrimi in batatura, De fata miniii tale, Ce mi-ai dat de sus la vale. Mi-s zilele trecatoare, De fug ca umbra de soare, Si ca iarba cea taiata Mi-este vartutea sacata. Psalmul 101 din Psaltirea in versuri a lui Dosoftei

1. Identificati tema textului. 2. Alegeti o metafora si o comparatie si comentati-le. 3. Gasiti 3 argumente pentru a demonstra ca este psalm.