TETRAEVANGHELIAR

Ediție facsimilată după manuscrisul grec 1175

din Biblioteca Academiei Române

Editura Vremea
București
2023
Această carte apare sub egida Bibliotecii Academiei Române

Coordonator
Gabriela Dumitrescu

Studiu introductiv de
Monah Filotheu Bălan

Coperta: Gabriela Dumitrescu

Redactor: Catrinel Henig
Corector: Alexandra Ciuciulin
Tehnoredactor: Gabriela Dumitrescu
Prepress: Teodor-Alexandru Pricop
Copyright © Biblioteca Academiei Române, 2023

Editura Vremea este acreditată CNCS, categoria B,

domeniul Istorie și Studii culturale

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

Tetraevangheliar. - Ed. facsimilată după manuscrisul grec 1175
din Biblioteca Academiei Române. - Bucureşti : Vremea, 2023
ISBN 978-606-081-151-0

2
 STUDIU INTRODUCTIV
Manuscrisul grecesc 1175 din colecția Bibliotecii Academiei Române din
București este un Tetraevangheliar bizantin, comisionat unuia din scriptoriile din
Orientul Apropiat din jurul anului 1000 d.Hr. În cataloagele de manuscrise
folosite de specialiştii contemporani este cunoscut ca GA 27601 și D112502.
Manuscrisul a aparținut locotenent-colonelului Dimitrie Papazoglu (1811-1892)3,
un fiu duhovnicesc al Sfântului Calinic de la Cernica, apropiat de Biserică și de
mănăstiri. Este cunoscut faptul că a vizitat nu mai puțin de 60 de mănăstiri,
catalogând obiectele prețioase descoperite în aceste lăcașuri și colecționând de
prin ţară și de pe la mănăstiri o mulţime de obiecte de cult, manuscrise, cărţi,
documente, hărţi etc., pe care le-a organizat într-un muzeu în casa sa de pe Calea
Văcărești din București.4 Probabil cu această ocazie, Tetraevangheliarul a intrat în
posesia sa (semnătura de posesor a lui D. Papazoglu, fără an, se găsește în ma-
nuscris la fila 260r). A fost donat Bibliotecii Academiei Române de către familia
ofițerului, la începutul anilor 1940.5 Conform însemnărilor de la filele 1v și 260r,
1
Gregory-Aland 2760: Kurt Aland, Michael Welte, Beate Köster - Kurzgefaßte Liste der
griechischen Handschriften des Neuen Testaments, în seria Arbeiten Zur Neutestamentlichen
Textforschung 1, ed. W. De Gruyter, Berlin, New York, 1994, p. 208, 454.
2
Diktyon 11250 în baza de date online Pinakes a tuturor mss. grecești aflate în biblio-
tecile lumii https://pinakes.irht.cnrs.fr/notices/cote/11250/
3
O schiţă a vieţii și activităţii sale a fost realizată în Arhim. Policarp Chiţulescu – Un
militar istoric, prieten al sfinților: maiorul Dimitrie Papazoglu, în ziarul „Lumina” din
28 Oct. 2022 (partea I) și 7 Nov. 2022 (partea a II-a).
4
Primele încercări de cartografiere a României, articol publicat în ziarul „România
liberă” din 6 aprilie 2013. Un sumar inventar al muzeului său este publicat în lucrarea
Muzeul Papazoglu, București, Tipografia C. A. Rosetti, 1864. Tetraevangheliarul grecesc
păstrat astăzi sub cota BAR Gr. 1175 este menţionat la p. 70. Muzeul a fost preluat de
statul român în anul 1909 și colecţiile sale împărţite între diferite instituţii culturale.
Un studiu despre acesta în Aurica Ichim – Dimitrie Papazoglu și cultura muzeală a
secolului al XIX-lea, în Buletinul „Ioan Neculce” al Muzeului de Istorie a Moldovei,
nr. XIX(serie nouă), seria Istorie, Iași, an 2013, p. 203-216.
5
Ion Barnea – Un manuscris grecesc cu miniaturi din Biblioteca Academiei Române, în
Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice 1943-1944 (anul XXXVI-XXXVII),
Ianuarie-Decemvrie, p. 102-108.

5
manuscrisul este posibil să fi aparținut cândva Mănăstirii athonite Simonos Petra:
Αὐτο το ηυανγελίον εινη απο το αγιειονορος απο το σιμοπετρας [„Această
Evanghelie este de la Sfântul Munte, de la Simonos Petra”]. Grafia acestor
însemnări pare a fi din veacul al XIX-lea şi este una aproape iliterată; probabil este
scrisă de un scrib care nu era grec de neam (un român?). Rămâne ca pe viitor să
se încerce refacerea însemnării de pe fila 1r, care după scris pare a fi din veacurile
XVI-XVII și care ar putea să fi conţinut o însemnare de posesor al Mănăstirii
Simonos Petra6. La noi, legată direct de Mănăstirea Simonos Petra a fost Mănăsti-
rea Mihai Vodă din București, care a fost metoc al ei până la secularizarea lui Cuza
(1864). Ce este aproape sigur este că Tetraevangheliarul a fost copiat în Palestina
în jurul anului 1000, precum se va vedea din analiza de mai jos.
Manuscrisul BAR Gr. 1175 a avut parte de mai multe descrieri și analize
de-a lungul deceniilor în care a făcut parte din această colecție7. Metodologia
6
Precum este cea de pe forzaţul ms. BAR Gr. 665, care are și ștampila mănăstirii, și
semnătura stareţului ei.
7
I. Barnea – Un manuscris grecesc ..., București, 1943; Corina Nicolescu – Miniatura și
ornamentul cărţii manuscrise din Ţările Române : sec. XIV-XVIII : catalog, București,
1964, cat. 3; Alexandru Elian – Manuscrisele grecești din Biblioteca Academiei, în Studii
și cercetări de documentare și bibliologie, anul 9 (serie nouă), nr. 2-3, iunie-septembrie
1967, p. 275; Gabriel Ştrempel – Miniaturi și ornamente în manuscrise grecești ale
Bibliotecii Academiei R. S. România, în „Buletinul Monumentelor Istorice”, 1971, anul XL,
tom 3, p. 35-36; Ion Barnea, Octavian Iliescu, Corina Nicolescu – Cultura bizantină
în România. La culture byzantine en Roumanie. [Catalogul expoziției ... organizată cu
prilejul celui de al XIV-lea congres internațional de studii bizantine, București, 6-12
Septembrie 1971], București, 1971, cat. 67, p. 119; D. Barbu – Manuscrise bizantine
în colecții din România, ed. Meridiane, București, 1984, p. 19-23; Mihai Caratașu –
Catalogul manuscriselor grecești din Biblioteca Academiei Române, volumul III,
București, 2004, p. 159-162; David C. Parker – Greek Gospel Manuscripts in Bucharest
and Sofia în Manuscripts, Texts, Theology. Collected Papers 1977-2007, în Arbeiten zur
neutestamentlichen Textforschung 40, 2009, p. 144; Andreas Rhoby – Ausgewählte
byzantinische Epigramme in illuminierten Handschriften, Wien, 2018, p. 377-378;
Georgi Parpulov – Middle-Byzantine Evangelist Portraits. A Corpus of Miniature Paintings
(Manuscripta Biblica. Paratextus Biblici III), ed. W. De Gruyter, Berlin/Boston 2022,
p. 24, etc. O descriere detaliată și consideraţii pe marginea paratextelor din BAR.
Gr. 1175 va apărea în volumul publicat de Inès Carlier și Marie-Ève Geiger – Lexikalische
und exegetische Lesehilfen in griechischen Tetraevangelien. Untersuchung, kritische
Edition und Übersetzung (Manuscripta Biblica 6), W. De Gruyter, Berlin, 2023.

6
cercetării contemporane a manuscriselor scripturistice, prin nivelul de cercetare
dedicat de mai multe instituţii contemporane8 acestui tip de codici, impune, însă,
o revizuire a descrierii ms. BAR Gr. 1175 existente în limba română.
1. Descriere generală.
Codexul BAR Gr. 1175 are 261 de file de dimensiunea 180x228mm. Este
scris în principal pe pergament, însă are câteva inserţii de hârtie, anume filele
4r-9v (cu un întreg fascicul, aproape sigur scris pe hârtie, care a existat cândva
între actualele file 6v și 7r, precum se va demonstra mai jos), 76r-v, 119r-v, 188r-v.
Ele conţin scrisoarea lui Eusebiu de Cesareea către Carpianos, tabelele de pericope
eusebiene și miniaturile celor patru Sfinţi Evangheliști. O analiză atentă a scrisului
de pe aceste file de hârtie ne arată că este același cu scrisul cu unciale alexandrine
distincte9 de pe filele de pergament (spre exemplu, f. 73v-75v, 116v-118v, etc). În
concluzie, a fost un singur copist al ms. BAR Gr. 1175, din secolul al XI-lea10, care a
folosit două tipuri de scriere – minuscula vremii sale și unciala alexandrină distinctă –,
care într-o primă fază a scris codicele pe pergament, iar la final anumite părţi
8
Pinakes al Institut de Recherche et d’histoire des textes de la Paris (care menţine o
bază de date a tuturor manuscriselor grecești din lume, cu pagina de internet https://
pinakes.irht.cnrs.fr/), Institut für Neutestamentliche Textforschung (INTF) de la Univer-
sitatea Münster (cu pagina de internet https://ntvmr.uni-muenster.de/manuscript-
workspace/), Göttingen Septuagint de la Niedersächsische Akademie der Wissenschaften
zu Göttingen (cu pagina de internet https://septuaginta.uni-goettingen.de/), The
Center for the Study of New Testament Manuscripts (cu pagina de internet https://
www.csntm.org/), Baza de date a epigramelor bizantine de la Universitatea din Gent
(cu pagina de internet https://www.dbbe.ugent.be/), Baza de date a paratextelor biblice
de la Universitatea Ludwig Maximilian din München (cu pagina de internet https://
www.manuscripta-biblica.org/) etc.
9
Acest tip de scriere a fost denumită Alexandrinische Auszeichnungsmajuskel de către
un ilustru paleograf, Herbert Hunger. A se vedea studiul său Minuskel und
Auszeichnungsschriften im 10. - 12. Jahrhundert, în La paléographie grecque et byzantine.
Actes du Colloque international organisé dans le cadre des Colloques internationaux
du Centre National de la Recherche Scientifique à Paris du 21 au 25 octobre 1974, Paris
(1977), p. 201-220.
10
Datarea în veacul al XI-lea a fost efectuată de K. Aland, M. Welte, B. Köster – Kurzgefaßte
Liste ..., p. 208 şi de Andreas Rhoby – Ausgewählte Byzantinische Epigramme in
illuminierten Handschriften, Österreichische Akademie der Wissenschaften Philosophisch-
Historische Klasse Denkschriften, 504. Band, Wien, 2018, p. 377.

7
le-a completat scriindu-le pe hârtie, icoanele miniate fiind executate tot pe hârtie
de un pictor angajat pentru aceasta, așa cum au observat și I. Barnea11 și D. Barbu12.
Folosirea hârtiei a început în spaţiul creștin din Orientul Mijlociu după anul
700, pergamentul fiind înlocuit treptat de hârtia de bumbac, după ce apar primele
fabrici de hârtie pe cuprinsul fostului Imperiu Persan, aflat atunci sub stăpânire
islamică. Deja spre anul 800, utilizarea hârtiei de bumbac pătrunsese până la
graniţele Imperiului Roman Creștin: manuscrisul Vatican Graecus 2200, care
conţine un important florilegiu ortodox, a fost copiat integral pe hârtie în Damasc
la anul 800 d.Hr. Pentru creștinii rămași în afara Imperiului Roman, hârtia devenise
un suport important pentru fundamentala activitate a scrisului. Apariţia hârtiei
cu toate calităţile sale a fost cea care a determinat în cele din urmă dispariţia pro-
ducţiei de papirus egiptean în veacul al VIII-lea.
Observaţiile prof. Daniel Barbu privitoare la hârtia folosită în manuscris
sunt meritorii și le voi reda aici: „Nota specifică a acestui manuscris este dată de
prezența celor nouă file de hârtie care, așa cum a demonstrat Ion Barnea printr-o
temeinică refutatio a eventualelor obiecții privind lipsa de omogenitate a
codicelui13, au intrat încă de la început în constituirea cărții, alături de încă două,
astăzi pierdute. Din succesiunea tabelelor de canoane lipsesc patru planșe, căci
Tetraevangheliarul a folosit tipul de concordanță grecească mare, în șase părți14.
[...] Hârtia cod. BAR Ms. gr. 1175 are o nuanță brună, suprafața pare să fi fost bine
apretată – atât cât lasă să se vadă starea de uzură a filelor, e relativ groasă, deși
suplă, pasta e omogenă. Vărgăturile, măsurate pe grupe de câte douăzeci, dar
numai la filele 6 și 118 (degradările și recondiționările care afectează celelalte file
au împiedicat operația), au o grosime de 38 mm. O grosime a vărgăturilor mai
mare de 34 mm este specifică, de regulă, hârtiei occidentale, dar și formatului
celui mai mare al hârtiei arabe15. Legăturile de apă sunt indiscernabile, situație
frecventă la bombycin16, dar nefirească pentru hârtia italiană. Aceasta din urmă
11
I. Barnea – Un manuscris grecesc cu miniaturi din Biblioteca Academiei Române, în
„Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice” 1943-1944 (anul XXXVI-XXXVII), p. 102-108.
12
D. Barbu – Manuscrise bizantine în colecții din România, ed. Meridiane, București,
1984, p. 21.
13
Un. ms. gr., p. 106. (n. D. Barbu)
14
C. Nordenfalk, Die spätantiken Kanontafeln, p. 57. (n. D. Barbu)
15
Irigoin, Les premiers mss. gr., p. 198, la Vat. gr. 504 din 1105 și la Paris. gr. 1715 din
1298, ibidem, pp. 202-203. (n. D. Barbu)
16
Ibidem, p. 196. (n. D. Barbu)

8
prezintă, la sfârșitul veacului XIII, un fascicol de vărgături lat de 38 mm17, dar
numai asociat cu un format al colii de 276/290x444/446 mm, un format superior,
de aproximativ 360x560 mm, fiind obținut în Occident odată cu începutul
secolului următor când18 o astfel de lățime a vărgăturilor dispare. În codice, filele
de hârtie rămase până astăzi se așază în felul următor: f. 3 independentă, lipită de
o prelungire a foliei de pergament; un caiet in-4° (ff. 4-7) în care s-ar fi integrat și
cele două file pierdute; f. 8 răzleață, articulată în același mod ca prima; ff. 75 și 118
introduse în fasciculele de pergament printr-o prelungire de 15 mm; f. 187 întărită
pe trei sferturi de o filă de pergament. Vărgăturile sunt dispuse vertical, ceea ce
înseamnă că dimensiunea minimă a colii de hârtie a fost de 360 x 456 mm. Hârtia,
fără filigran și cu legăturile de apă invizibile, nu poate fi, în consecință, de origine
apuseană. Analizând dimensiunile și dispoziția filelor rămase, am ajuns la
concluzia că șapte din ele, împreună cu cele două dispărute, au aparținut unei
singure coli cu formatul de 540x68419, încadrându-se coordonatelor metrice ale
celui mai mare tip de hârtie arabă20: 450/560x604/768 mm, filele 75 și 118, cu
dimensiuni diferite, 195x228 mm, fiind extrase dintr-o altă coală. Odată hotărâtă
proveniența orientală a hârtiei21, termenul post quem de datare a codicelui, stabilit
de I. Barnea la sfârșitul secolului XIII22 și acceptat de toți cercetătorii ulteriori23,
17
La codicele pariziene suppl. gr. 618 și gr. 2207 din 1298 și, respectiv, 1299, ibidem,
p. 203. (n. D. Barbu)
18
Ibidem, loc. cit. (n. D. Barbu)
19
Coala de hârtie, de dimensiunile stabilite, a fost împărţită în nouă sectoare astfel: s-a
tăiat o secţiune de 180x684 mm din care s-au extras trei file de 180x228 mm (ff. 3, 8,
187), iar din partea rămasă s-au tăiat alte trei porţiuni de 360x228 mm, din care s-a
alcătuit caietul (una dintre porţiuni este pierdută). (n. D. Barbu)
20
Un format similar a fost obţinut în Occident numai în sec. XVI, ibidem, p. 197. (n. D.
Barbu)
21
Mi-a fost inaccesibil studiul profesorului Irigoin, Papiers orientaux et occidentaux, din
„La Paleographie grecque et byzantine. Paris 21-25 octobre 1974, Colloques
internationnaux du C.N.R.S.”, pp. 45-53, care rezumă stadiul cercetărilor în domeniul
în care este un desăvârșit expert. (n. D. Barbu)
22
op. cit., loc. cit.; o scurtă notă a dr. Barnea în studiul său Un. ms. byz., p. 329 n. 57, care
amintește „d’un second manuscrit grec illustré du XI-XII siècle”, mă convinge că și
domnia sa, în urma unor reflecţii ulterioare studiului din 1943, a ajuns la o concluzie
similară și numai preocupările sale concentrate în alte direcţii nu i-au îngăduit să o
expună mai amănunţit. (n. D. Barbu)
23
V. lucrările citate la bibliografie sub voce; autorul catalogului Museului Pappasoglu
consideră ms. o „ediţie din secolul al 9-lea”. (n. D. Barbu)

9
rămâne fără obiect, celui interesat de istoria manuscrisului oferindu-i-se un
interval generos de explorare, care se deschide cu mijlocul secolului al XI-lea și
se oprește la sfârșitul secolului XIV, suprapunând întreaga perioadă în care
bizantinii au folosit hârtia arabă, impunându-se totuși atenției, ca fiind investite
cu o mai mare probabilitate, două momente: începutul veacului XII și sfârșitul
celui următor24.”
A. Structura internă a unui Tetraevangheliar
Înainte de a trece la descrierea sa, este necesar să punem în context evoluția
copierii de manuscrise scripturistice în Imperiul Roman de Răsărit. De-a lungul
veacurilor, codicii scripturistici au avut o istorie proprie, atât ca utilizare, cât și
ca organizare internă (care au implicat încă din primele veacuri paratexte25 și
ornamentare specifice). Copierea textelor scripturistice a plecat de la sulurile de
papirus (sau, mai rar, de pergament) pe care erau scrise cărțile Vechiului și Noului
Testament. Se afirmă că deja în secolul I de Creștinism26, copiștii creștini au trecut
la folosirea pe scară largă a codexului – strămoșul cărților de astăzi –, forțați fiind
de dimensiunile mari ale textelor copiate și de necesitatea alcătuirii de colecții
tematice ale cărților Sfintei Scripturi. În privința Noului Testament, trei mari
colecții au fost alcătuite în format de codici, încă din primele două veacuri: Sfintele
Evanghelii, Epistolele pauline și colecţia Faptelor Apostolilor împreună cu Episto-
lele sobornicești. Începând din veacul al II-lea, acestora li s-a adăugat și Apocalipsa,
care a fost ultima carte apostolică intrată în canonul nou-testamentar și care a
avut o difuzare mai restrânsă la început.
Avem, așadar, începând cu veacul al II-lea creștin, copiști și chiar scriptorii
întregi în care colecțiile de mai sus erau copiate și distribuite în toată lumea.
24
Irigoin, Les premiers mss. gr., p. 198, 202, 203. (n. D. Barbu)
25
M. van der Poel – Neo-Latin Philology: Old Tradition, New Approaches, Leuven University
Press, 2014; G. Ciotti, H. Lin – Tracing Manuscripts in Time and Space Through
Paratexts, Berlin, De Gruyter, 2016; L. Hurtado – Texts and Artefacts: Essays on Textual
Criticism and Early Christian Manuscripts, LNTS 584, T&T Clark, London, 2018. A
se vedea conceptul şi proiectul de inventariere şi analiză a paratextului biblic început
de Universitatea Ludwig-Maximilian din München la adresa http://paratexbib.eu/.
26
L. Hurtado, The Earliest Christian Artifacts, ed. William B. Eerdmans, 2006, pp. 43–93; M.
Wallraff, Kodex und Kanon. Das Buch im frühen Christentum, ed. Hans-Lietzmann-Vorlesung,
2010, pp. 8–25; Roger S. Bagnall, Early Christian Books in Egypt, Princeton University Press,
2009, pp. 70–90. Scott D. Charlesworth, Early Christian Gospels: Their Production and
Transmission, Papyrologica Florentina 47, Firenze, Edizioni Gonnelli, 2016.

10
Aceasta s-a întâmplat nu numai în spațiul ellinofon, ci, de îndată ce au început
traducerile diferitelor părți din Sfânta Scriptură (în syriacă, latină etc), acestea au
fost promovate de scribii din toate colțurile lumii civilizate. Cultul zilnic al Bisericii,
întemeiat în egală măsură pe citirile (și cântările) scripturistice și pe imnografia
compusă de melozi, a impus încă din primele veacuri apariția unui tip anume de
colecție, numit lecționar. Lecţionarul este o selecție de citiri din textul original al
Sfintei Scripturi și poate fi de trei feluri: a Vechiului Testament (intitulat și
Profetologhion), a Sfintelor Evanghelii și a Epistolelor apostolice. Cu trecerea
vremii, apărând, încă din veacul al II-lea de Creștinism, exegeți patristici ai Sfintei
Scripturi și chiar școli exegetice, în principal în spaţiile culturale ale Antiohiei și
Alexandriei, s-a simțit nevoia adunării diferitelor opinii patristice nu doar separat,
ci într-un format care să combine esenţa acestora împreună cu textul Sfintei Scripturi
pe care îl tâlcuiau. Astfel au apărut, începând cu a doua jumătate a veacului al IV-lea,
Catenele scripturistice27.
Așadar, putem vorbi, după anul 400, de trei tipuri majore ale Sfintei Scripturi
care sunt distribuite în Antichitate:
a. Sfânta Scriptură, copiată integral sau pe colecții,
b. Lecţionarele cu citirile scripturistice din cadrul slujbelor Bisericii,
c. Catenele scripturistice.
În mod firesc, datorat hristocentrismului Bisericii, cele mai copiate dintre
toate au fost colecţiile de texte ce conţin Sfintele Evanghelii, intitulate Tetraevan-
gheliare. Foarte rar au fost copiate Evanghelii separate sau combinații de câte
două ori trei Evanghelii.
Date fiind contextul scrierii Sfintelor Evanghelii și istoriei primelor decenii
de Creștinism, cele patru Evanghelii au fost aranjate în ordinea cronologică28 a
scrierii lor – Matthei, Marcu, Luca și Ioan. În prima jumătate a veacului al IV-lea,
27
Pentru Noul Testament, cel mai bun studiu la zi despre Catenele Noului Testament
îi aparţine lui William Lamb – Conservation And Conversation. New Testament Catenae
in Byzantium, publicat în D. Krueger & R. Nelson (eds.) – The New Testament in Byzantium,
Dumbarton Oaks, Washington, 2016, p. 277-299. În același timp, o echipă internaţio-
nală continuă eforturile pe acest palier în Proiectul Catena al Universităţii Birmingham
(https://www.birmingham.ac.uk/research/itsee/projects/catena/project.aspx).
28
Singura excepţie majoră fiind „tipul occidental”, în care ordinea Evangheliilor este
Matthei, Ioan, Luca, Marcu. Un articol recent cu bibliografie pe acest subiect îi aparţine
lui Andrew J. Patton – Greek Catenae and the „Western” Order of the Gospels, în Novum
Testamentum 64 (2022), p. 115–129.

11
episcopul Eusebios din Cesareea Palestinei a făcut 10 tabele care au fost așezate
la începutul Tetraevangheliarelor. Vom reveni mai jos asupra lor, când vom
descrie tabelele de pericope eusebiene din ms. BAR Gr. 1775.
La scurtă vreme după alcătuirea pericopelor eusebiene, a fost introdus la
începutul textului fiecărei Evanghelii câte un scurt cuprins al pericopelor cuprinse
în textul scripturistic, fiecare subtitlu primind un număr separat ce se regăsește
la începutul respectivei pericope, adăugat marginal (și de multe ori și în antetul
ori subsolul paginii, împreună cu subtitlul său). Astfel au apărut ceea ce specialiștii
numesc paratexte, care în ultimele decenii au primit din ce în ce mai multă atenţie
din partea cercetătorilor.29
În prima parte a veacului al IV-lea au început să fie create în scriptorii
Tetraevangheliare de lux30, pentru marile personalități ale epocii, care conțineau
în miniatură icoana fiecărui sfânt evanghelist la începutul fiecărei Evanghelii, iar
unele chiar miniaturi ale scenelor evanghelice ori ale Prorocilor care au profeţit
despre ele. În acelaşi timp, li s-au adăugat şi iniţiale şi frontispicii de un mare
rafinament artistic, multe dintre ele realizate cu foiţă de aur. Datorită frumuseţii
lor, au devenit, cu timpul, modele nu numai pentru curtea imperială și pentru
aristocraţie, ci și pentru unele așezăminte monastice. Putem bănui că la scurtă
vreme după anul 313, prezenţa icoanelor miniate la începutul fiecărei Evanghelii
a devenit un standard pentru manuscrisele aristocraţiei (și nu numai).
Desigur, în vremea persecuţiei iconoclaste (730-842), pe teritoriul Imperiului
Roman de Răsărit nu au mai fost produse Tetraevangheliare cu portretele miniate
ale Sfinţilor Evangheliști (sau dacă au fost, acestea au fost excepţii). Aceasta, însă,
nu a împiedicat scriptoriile bogate din afara imperiului să împodobească cu icoane
cărţile produse31; așadar, tradiţia a continuat, iar după încetarea persecuţiilor, ea
a revenit cu putere în întreg imperiul.
29
Un întreg proiect european, desfăşurat astăzi de către Universitatea Ludwig Maximilian
din München, a listat deja mai multe sute de manuscrise scripturistice, împreună cu
toate paratextele lor (uneori chiar și însemnările din codici), și își propune să treacă
în revistă toate manuscrisele aflate în bibliotecile europene: https://www.manuscripta-
biblica.org/about/.
30
Deși nu ni se păstrează vreun astfel de exemplar din acea epocă, au ajuns până la noi
câteva fragmente din veacul al VI-lea, precum este Codex purpureus Rossanensis, un
Tetraevangheliar fragmentar, miniat aproape integral, scris cu aur și argint pe perga-
ment purpuriu.
31
Paris BNF Grec 923

12
 Nu numai atât, dar în această perioadă, Tetraevangheliarele au dobândit
patru noi adaosuri înainte de fiecare din Evanghelii, și anume câte o scurtă viaţă
a fiecărui Sfânt Evanghelist în parte. Ele au fost extrase din scrierile unora precum
Cosmas Indicopleustes (+550) sau Sf. Sofronie al Ierusalimului (+639). Ca atare,
ideea adăugării lor în fiecare codex a fost preluată de cele mai multe din scriptorii.
De vreme ce multe relatări din Sfintele Evanghelii puteau trezi întrebări
cititorilor acestor colecţii (în special unele părute neconcordante între relatările
apostolice), la sfârșitul Tetraevangheliarelor sau chiar marginal, în dreptul pasa-
jelor comentate, au fost adăugate scurte erminii preluate din Catene sau din
scrierile unor autori patristici. Un astfel de caz, cel al extraselor din scrierile lui
Hypollitos din Theba, un autor din veacul al VII-lea, va fi analizat mai jos.
De asemenea, în multe dintre copiile Tetraevangheliarelor au fost adăugate
(la început sau la sfârșit) şi tabele cu citirile din colecţiile de tip Lecţionar, pentru
a permite posesorilor lor posibilitatea unei lecturi zilnice în acord cu citirile din
Biserică, în special pentru zilele de peste săptămână.
Cam acesta a fost stadiul la care s-a ajuns în veacul al X-lea. Evoluţii ale
conţinutului intern al Tetraevangheliarelor au continuat și după această vreme,
însă adaosurile la schema prezentată până aici au fost mai puţin importante,
comparativ cu cele făcute până în această perioadă. Putem considera că, din punct
de vedere al structurii interne, majoritatea Tetraevangheliarelor bizantine copiate
după veacul al X-lea reflectă acest punct de maturitate.
B. Conținutul și împărțirea ms. BAR Gr. 1175.
Prima încercare de descriere a conţinutului acestui Tetraevangheliar a fost
realizată de Ion Barnea32, la scurtă vreme după intrarea manuscrisului în colecţiile
BAR. Deși au mai fost și alţii care s-au aplecat asupra sa, primul care a încercat o
descriere sistematică a fost Daniel Barbu33, însă cu câteva erori. Apariţia online a
ms BAR Gr. 1175 a determinat pe mai mulţi cercetători să se aplece asupra sa și
să-l includă alături de altele asemenea lui, fie din punct de vedere al conţinutului,
fie din punct de vedere al textului, fie din altele.34
32
I. Barnea – Un manuscris grecesc cu miniaturi..., p. 102-108.
33
D. Barbu – Manuscrise bizantine în colecții din România, ed. Meridiane, București,
1984, p. 19-23.
34
Una dintre cele mai amănunţite cercetări au făcut-o cercetătorii de la Universitatea
Ludwig-Maximilian din München, menţionaţi deja mai sus. Rezultatele ei se află aici:
https://www.manuscripta-biblica.org/manuscript/?diktyon=11250.

13
 Prima descriere amănunţită a codexului BAR Gr. 1175 a fost realizată recent
de tânăra cercetătoare Marie-Ève Geiger35, care a analizat toate elementele
particulare (mai puţin cele artistice) ale manuscrisului, în următoarea formă:
1r - 1r Annotationes, Annotatio maior [Added item, not part of the original
production unit]
Refers to: Euangelia
Textus: ευαγ [...] θ(εο)υ (θεου) (?)· του στρ [...] τιου· Πιλατου [...] εραν
(σωτηριαν ?). [14-17 ? cent.]
2r Imago picta [crucea pictată în chenar, care pare a fi adăugată în altă epocă,
din alt scriptoriu]
2r Versus et epigrammata, Incipit „σταυρὸν ὁρῶν ἄνθρωπε φόβῳ προσκύνει”.
DBBE Type 7090
2r Versus et epigrammata, Incipit „μικρὸς ὁ τύπος, μέγας ὁ φόβος”. DBBE
Type 7092
[PERICOPELE EUSEBIENE]
3r - 4r Eusebius Caesariensis, Epistula ad Carpianum. CPG 3465.1
4v - 7r Eusebius Caesariensis, Canones Euangeliorum. CPG 3465.2
[EVANGHELIA DUPĂ MATTHEI]
7v - 8v Capitula librorum biblicorum, In Matth.: capitula [cuprinsul și nu-
merotarea capitolelor din Evanghelia după Matthei]
9r Versus et epigrammata, Incipit „ενταυθα την θελγουσαν” (von Soden
16). DBBE Type 1945
9v Imago picta [miniatură: Sfântul Evanghelist Matthei]
10r - 71r Testamentum nouum, Euangelium sec. Matthaeum
71v - 73r col. 2 Prologi Librorum Biblicorum, In Matth.: notitia de euangelista
e Cosma excerpta.
BHG 1228a (Pars I)
73r col. 2 - 73v col. 1 Prologi Librorum Biblicorum, In Matth.: notitia breuis de
euangelista e Cosma excerpta. BHG 1228a (Pars II)
73v col. 2 - - 74r col. 2 Prologi Librorum Biblicorum, In Matth.: argumenta
miscellanea
73v col. 2 - 73v col. 2 Prologi Librorum Biblicorum, In Matth.: argumentum von
Soden p. 311 [108]
35
https://www.manuscripta-biblica.org/manuscript/?diktyon=11250.

14
 73v col. 2 - 74r col. 2 Prologi Librorum Biblicorum, In Euang.: excerptum ex
Irenaeo de quattuor euangeliis „(ἰστέον ὅτι) τέσσαρα... ἐμφανίζει”
[EVANGHELIA DUPĂ MARCU]
74v - 75r Capitula librorum biblicorum, In Marc.: capitula [cuprinsul și
numerotarea capitolelor din Evanghelia după Marcu]
75v Versus et epigrammata, Incipit „λογων ο Μαρκος” (von Soden 17). DBBE
Type 2009
76v Imago picta [miniatură: Sfântul Evanghelist Marcu]
77r - 116r col. 1 Testamentum nouum, Euangelium sec. Marcum
116r col. 2 - 116v col. 1 Prologi Librorum Biblicorum, In Marc.: notitia de
euangelista e Cosma excerpta. BHG 1038a (Pars I)
116v col. 1 - 116v col. 2 Prologi Librorum Biblicorum, In Marc.: notitia breuis
de euangelista e Cosma excerpta. BHG 1038a (Pars II)
116v col. 2 - 116v col. 2 Prologi Librorum Biblicorum, In Marc.: argumentum
von Soden p. 311 [108]
[EVANGHELIA DUPĂ LUCA]
117r - 118v Capitula librorum biblicorum, In Luc.: capitula [cuprinsul și
numerotarea capitolelor din Evanghelia după Luca]
118v Versus et epigrammata, Incipit „Λουκα παρελθε” (von Soden 18). DBBE
Type 2011
119v Imago picta [miniatură: Sfântul Evanghelist Luca]
120r - 184v Testamentum nouum, Euangelium sec. Lucam
185r col. 1 - 185v col. 2 Prologi Librorum Biblicorum, In Luc.: notitia de
euangelista e Cosma excerpta. BHG 0991a (Pars I)
185v col. 2 - 186r Prologi Librorum Biblicorum, In Luc.: notitia breuis de
euangelista e Cosma excerpta. BHG 0991a (Pars II)
186r - 186v Prologi Librorum Biblicorum, In Luc.: argumentum von Soden
p. 311 [108]
[EVANGHELIA DUPĂ IOAN]
186v Capitula librorum biblicorum, In Ioh.: capitula [cuprinsul și numero-
tarea capitolelor din Evanghelia după Ioan]
187r Versus et epigrammata, Incipit „βροντης γονε” (von Soden 19). DBBE
Type 1887
188v Imago picta [miniatură: Sfântul Evanghelist Ioan]
189r - 236v Testamentum nouum, Euangelium sec. Iohannem

15
 237r col. 1 - 238r col. 1 Prologi Librorum Biblicorum, In Ioh.: notitia de
euangelista e Cosma excerpta. BHG 0919c (Pars I)
238r col. 1 - 238r col. 2 Prologi Librorum Biblicorum, In Ioh.: argumentum
von Soden p. 311 [108]
238v - 238v Versus et epigrammata, Incipit „ευαγγελιστων τους θεοπνευστους”
(von Soden 2). DBBE Type 1961
[TABELE CU CITIRI DIN LECŢIONAR]
239r - 254v Liturgica, Tabulae liturgicae
239r - 247r Liturgica, Paschales lectiones [citiri peste an după ordinea pascală]
247r - 254v Liturgica, Synaxarium lectiones [citiri peste an la pomenirea
Sfinţilor din Sinaxar]
254v Versus et epigrammata, Incipit „ἡ τετρὰς ὧδε τῶν μαθητῶν τοῦ λόγου”
(von Soden 1). DBBE Type 1982
[FRAGMENTE EXEGETICE]
255r - 255v col. 2 Hippolytus Thebanus, Excerptum De Iacobo fratre Domini.
BHG 0766f-j
255v col. 2 - 258v col. 1 Scholia exegetica biblica, De resurrectione: de
concordia euangeliorum, incipit „κατὰ Ἰωάννην Μαρία μόνη πρωί”
258v col. 2 - 259r Scholia exegetica biblica, De resurrectione: de concordia
euangeliorum, incipit „κατὰ Μάρκον μετὰ τὴν ἀνάστασιν”
259r Versus et epigrammata, Incipit „τω συντελεστη”. DBBE Type 2110
259v Annotationes, Annotatio anagraphica alia (Incipit μηνὶ αὐγούστῷ θʹ
ἰνδ[ικτιῶνος] ιαʹ ἤτους [ἔτους] ͵ϛφλςʹ [AD 1028]... Desinit: ἐγεννήθη Εἰρήνη ἡ
θυγάτηρ μοῦ.) [însemnările unuia din primii posesori ai Tetraevangheliarului]
Crucea și epigramele de la începutul ms. BAR. Gr. 1175 au fost descrise în
amănunt de Andreas Rhoby36 astfel:
„Miniatura este așezată într-o ramă ornamentată cu palmetă de colț. Crucea
vopsită în albastru este centrată și decorată cu numeroase ornamente. Între brațe
este scris cu cerneală aurie și cu unciale alexandrine Ι[ΗΣΟΥ]Σ ⁜ Χ[ΡΙΣΤΟ]Σ ⁜
ΦΩΣ ⁜ ΖΩΗ [Iisus Hristos Lumină Viaţă]. În colțuri, tot cu cerneală de aur și cu
unciale alexandrine distincte, sunt scrise două epigrame. Începutul fiecărei epigrame
este marcat cu o cruce. Sfârșitul textului este marcat cu două puncte și tilde. Întrucât
versurile 1 și 2 ale ambelor epigrame (așa cum sunt văzute de privitor) sunt plasate
36
A. Rhoby – Ausgewählte byzantinische Epigramme in illuminierten Handschriften, p.
377-378.

16
la stânga și, respectiv, la dreapta trunchiului crucii, versetul 3 este despărțit de
trunchiul crucii.
Epigrama I a Sfintei Cruci37
Σταυρὸν ὁρῶν, ἄνθρωπε, φόβῳ προσκύνει Crucea văzând, omule, cu frică închină-te
Χριστὸς γὰρ τούτῳ προσηλωθείς σου πύλας căci Hristos cu aceasta țintuindu-ți porţile
τὰς οὐρανίους ἀνέῳξεν εἰκότως. cu cuviinţă ţi le-a deschis pe cele cerești.

Epigrama a II-a a Sfintei Cruci

Μικρὸς ὁ τύπος, μέγας ὁ φόβος· Mic este semnul, mare este frica.
ὁρῶν τὸν τύπον τίμα τὸν τρόπον· Văzînd semnul cinsteşte felul [Răstignirea Domnului]
οὗτος ὁ τύπος σῴζει τὸν κόσμον. Semnul acesta mântuieşte lumea.
Prima epigramă este formată din trei versuri de douăsprezece silabe fără
prozodie, cu terminații interne corect plasate. Pronumele personal din cel de-al
doilea vers este în genitiv (σου) în loc de dativul așteptat (σοι), ceea ce sugerează
influențe vernaculare. Cea de-a doua epigramă este alcătuită din trei versuri de
câte zece silabe fiecare (închidere internă regulată după a cincea silabă); folosirea
acestui metru trimite și ea la domeniul vernacular, deoarece cele zece silabe sunt
folosite în cântecele ritmice vernaculare.38 Ambele texte sunt o variație a puterii
Crucii, care este transferată aici imaginii ei. Credinciosul este îndemnat să
cinstească crucea atunci când contemplă imaginea crucii, întrucât aceasta din
urmă a jucat un rol central în istoria mântuirii. În special cea de-a doua epigramă
se bazează pe un vocabular de formule care este inscripționat în formă identică
în absida bisericii Pancarlik din Cappadocia, care datează de la începutul secolului
al X-lea. Acolo, însă, versurile nu însoțesc crucea, ci sunt plasate sub o reprezentare
a lui Hristos pe tron.39 Tot în Cappadocia (Bezirhani) este atestată inscripţia unor
versuri din epigrama a doua, care ar fi putut fi plasată inițial lângă reprezentarea
unei cruci. Alte dovezi inscripționale care datează din antichitatea târzie documen-
tează, de asemenea, formula vocabularul formulaic al celei de-a doua epigrame40.”
37
Traducerile din limba greacă din textul de faţă aparţin, în cea mai mare parte,
monahiei Parascheva Enache, căreia îi mulţumesc cu recunoștinţă.
38
M.D. Lauxtermann – The Spring of Rhythm. An Essay on the Political Verse and Other
Byzantine Metres (BV XXII). Wien 1999, p. 76.
39
C. Jolivet-Levy – Les églises byzantines de Cappadoce: le programme iconographique
de l’abside et de ses abords, Paris 1991, p. 222.
40
A. Rhoby – Byzantinische Epigramme auf Fresken und Mosaiken, Verlag der
Österreichischen Akademie der Wissenschaften, Vienna, 2009, Nr. 197 (p. 286-288).

17
 C. Pericopele eusebiene
Pericopă vine de la grecescul περικοπή, care înseamnă tăiere a unui fragment
de materie de jur împrejur. În cazul textelor, o traducere aproape de adevăr ar fi
„fragment textual”, deşi în mod limpede cuvântul grec trimite la un fragment cu
un subiect anume.
Deja la trecerea dintre veacurile al II-lea și al III-lea, în Alexandria Egyptului
un anume Ammonios41 a alcătuit un Diatessaron42 (un text care armonizează toate
cele patru Sfinte Evanghelii) pe care l-a secţionat în pericope, cărora le-a atribuit
numere. Aceste numere au fost intitulate pericopele ammoniene și probabil au
avut o circulaţie redusă în manuscrise, fiind atașate Diatessaronului lui Ammonios.
Pe baza ideii pericopelor lui Ammonios, Eusebiu din Cesareea a alcătuit un număr
de 10 tabele care conţin numerele pericopelor din fiecare Sfântă Evanghelie și
corespondenţa între ele, intitulându-le tabele de canoane, ducând mult mai
departe ceea ce făcuse predecesorul său.
Trei din cele patru cele mai vechi Biblii copiate în secolele al IV-lea și al V-lea,
și anume Codex Sinaiticus, Codex Alexandrinus și Codex Ephraemi Rescriptus
au numele pericopelor eusebiene în marginea Sfintelor Evanghelii, deși nu conţin
tabelele de canoane.
Scrisoarea lui Eusebiu de Cesareea către Carpianos
Ευσέβιος Καρπιανῷ ἀγαπητῷ ἀδελφῷ ἐν Eusebios către iubitul frate Carpian: să se
Κυρίῳ χαίρειν. bucure în Domnul!
Ἀμμώνιος μὲν ὁ Ἀλεξανδρεὺς πολλὴν ὡς εἰκὸς Ammonios Alexandrinul, punând multă
φιλοπονίαν καὶ σπουδὴν εἰσαγηοχὼς τὸ διὰ sârguință și iubire de osteneală cum se cuvine,
τεσσάρων ἡμῖν καταλέλοιπεν εὐαγγέλιον, ne-a lăsat Evanghelia Diatessaron, adăugând
τῷ κατὰ Ματθαῖον τὰς ὁμοφώνους τῶν λοιπῶν la cea după Matei pericopele corespunzătoare
εὐαγγελιστῶν περικοπὰς παραθείς, ὡς ἐξ celorlalți Evangheliști, încât în mod necesar
ἀνάγκης συμβῆναι τὸν τῆς ἀκολουθίας s-a întâmplat ca ordinea înlănțuirii celorlalte

41
Identificat de mulţi cercetători cu filosoful Ammonios Sakkas, un creștin care a condus
școala de filosofie din Alexandria și care i-a avut ca ucenici pe celebrii Plotin (fondatorul
școlii filosofice neoplatonice) și Origen. Lucrarea fundamentală pentru istoria și înţele-
gerea pericopelor eusebiene este cea a lui Matthew R. Crawford - The Eusebian Canon
Tables. Ordering Textual Knowledge in Late Antiquity, Oxford University Press, 2019.
42
Primul alcătuitor al unui Diatessaron este creditat a fi Tatian Syrianul, pe la anii 160-175
d.Hr., deși unii cercetători afirmă că este posibil ca dascălul său, Sf. Mucenic Iustin
Filosoful (+165) să fi folosit deja o variantă proprie (Helmut Koester - Introduction to
the New Testament, Vol. 2, ed. W. De Gruyter, Berin, 2000, p. 32).

18
εἱρμὸν τῶν τριῶν διαφθαρῆναι ὅσον ἐπὶ τῷ
ὕφει τῆς ἀναγνώσεως· ἵνα δὲ σωζομένου καὶ
τοῦ τῶν λοιπῶν δι’ ὅλου σώματός τε καὶ
εἱρμοῦ εἰδέναι ἔχοις τοὺς οἰκείους ἑκάστου
εὐαγγελιστοῦ τόπους, ἐν οἷς κατὰ τῶν αὐτῶν
ἠνέχθησαν φιλαλήθως εἰπεῖν, ἐκ τοῦ
πονήματος τοῦ προειρημένου ἀνδρὸς
εἰληφὼς ἀφορμὰς καθ’ ἑτέραν μέθοδον
κανόνας δέκα τὸν ἀριθμὸν διεχάραξά σοι
τοὺς ὑποτεταγμένους.
ὧν ὁ μὲν πρῶτος περιέχει ἀριθμοὺς ἐν οἷς τὰ
παραπλήσια εἰρήκασιν οἱ τέσσαρες, Ματθαῖος
Μάρκος Λοῦκας Ἰωάννης·
ὁ δεύτερος, ἐν ᾧ οἱ τρεῖς, Ματθαῖος
Μάρκος Λουκᾶς·
ὁ τρίτος, ἐν ᾧ οἱ τρεῖς, Ματθαῖος Λουκᾶς
Ἰωάννες·
ὁ τέταρτος, ἐν ᾧ οἱ τρεῖς, Ματθαῖος
Μάρκος Ἰωάννης·
ὁ πέμπτος, ἐν ᾧ οἱ δύο, Ματθαῖος Λουκᾶς·
ὁ ἕκτος, ἐν ᾧ οἱ δύο, Ματθαῖος Μάρκος·
ὁ ἕβδομος, ἐν ᾧ οἱ δύο, Ματθαῖος Ἰωάννης·
ὁ ὄγδοος, ἐν ᾧ οἱ δύο, Λοuκᾶς Μάρκος·
ὁ ἕνατος, ἐν ᾧ οἱ δύο, Λουκᾶς Ἰωάννης·
ὁ δέκατος, ἐν ᾧ ἕκαστος αὐτῶν περί τινων
ἰδίως ἀνέγραψεν.
αὕτη μὲν οὖν ἡ τῶν ὑποτεταγμένων κανόνων
ὑπόθεσις, ἡ δὲ σαφὴς αὑτῶν διήγησίς ἐστιν
ἥδε. ἐφ’ ἑκάστῳ τῶν τεσσάρων εὐαγγελίων
ἀριθμός τις πρόκειται, κατὰ μέρος
ἀρχόμενος ἀπὸ τοῦ πρώτου, εἶτα δευτέρου
καὶ τρίτου, καὶ καθεξῆς προϊὼν δι’ ὅλου
μέχρι τοῦ τέλους τῶν βιβλίων.
καθ’ ἕκαστον δὲ ἀριθμὸν ὑποσημείωσις
πρόκειται διὰ κινναβάρεως, δηλοῦσα ἐν
ποίῳ τῶν δέκα κανόνων κείμενος ὁ ἀριθμὸς
τυγχάνει. οἷον εἰ μὲν α’, δῆλον ὡς ἐν τῷ
πρώτῳ· εἰ δὲ β’, ἐν τῷ δευτέρῳ· καὶ οὕτως
μέχρι τῶν δέκα. εἰ οὖν ἀναπτύξας ἔν τι
τῶν τεσσάρων εὐαγγελίων ὁποιονδήποτε
βουληθείης ἐπιστῆσαί τινι ᾧ βούλει
κεφαλαίῳ, καὶ γνῶναι τίνες τὰ παραπλήσια
εἰρήκασιν, καὶ τοὺς οἰκείους ἐν ἑκάστῳ
trei să fie afectată cât privește textul lecturii.
Dar ca să poți ști şi locurile proprii fiecărui
Evanghelist, păstrând ordinea celorlalți în
întreg corpusul, în care cu iubire de adevăr au
fost îndemnați să vorbească despre aceleași
lucruri, luând model din osteneala bărbatului
amintit mai înainte, după altă metodă, ți-am
separat un număr de zece canoane/tabele
dispuse mai jos.
între care cel dintâi cuprinde numerele în
care cei patru [Evangheliști] Matei, Marcu,
Luca și Ioan au spus lucruri apropiate.
al doilea canon/tabel, în care se află cei trei
Matei, Marcu și Luca;
al treilea în care se află trei Matei, Luca, Ioan;
al patrulea, în care se află cei trei Matei,
Marcu, Ioan;
al cincilea în care se află cei doi, Matei și
Luca;
al șaselea în care se află cei doi, Matei și Marcu;
al șaptelea în care se află cei doi Matei și Ioan;
al optulea în care se află Luca și Marcu;
al nouălea în care se află cei doi Luca și Ioan;
al zecelea în care fiecare dintre aceștia au scris
în mod particular/ separat despre unele
lucruri.
Aceasta este dispunerea canoanelor/tabelelor
așezate mai jos, iar explicarea/istorisirea lor
clară este aceasta: De la fiecare dintre cele
patru Evanghelii se pune înainte un număr,
începând în parte cu primul, apoi cu al
doilea, și al treilea în continuare, și tot așa
înaintând până la sfârșitul cărților.
La fiecare număr se pune o notă cu chinovar
(cerneală roșie) arătând în care din cele zece
canoane / tabele este pus numărul. De pildă,
dacă este 1, este limpede că este în primul
canon, dacă 2 în al doilea, și tot așa până la
zece.
Așadar, dacă, deschizând una din oricare cele
patru Evanghelii, vrând să afli pentru orice
capitol vrei și să cunoști ce lucruri
asemănătoare au spus (ceilalți Evangheliști) și
19
 τόπους εὑρεῖν, ἐν οἷς κατὰ τῶν αὐτῶν
ἠνέχθησαν, ἧς ἐπέχεις περικοπῆς ἀναλαβὼν
τὸν προκείμενον ἀριθμόν, ἐπιζητήσας τε
αὐτὸν ἔνδον ἐν τῷ κανόνι ὃν ἡ διὰ τοῦ
κινναβάρεως ὑποσημείωσις ὑποβέβληκεν,
εἴσῃ μὲν εὐθὺς ἐκ τῶν ἐπὶ μετώπου τοῦ
κανόνος προγραφῶν ὁπόσοι τε καὶ τίνες
περὶ οὗ ζητεῖς εἰρήκασιν· ἐπιστήσας δὲ
καὶ τοῖς τῶν λοιπῶν εὐαγγελίων ἀριθμοῖς
τοῖς ἐν τῷ κανόνι ᾧ ἐπέχεις ἀριθμῷ
παρακειμένοις, ἐπιζητήσας τε αὐτοὺς ἔνδον
ἐν τοῖς οἰκείοις ἑκάστου εὐαγγελίου τόποις,
τὰ παραπλήσια λέγοντας αὐτοὺς εὑρήσεις.
ἔρρωσο ἐν κυρίῳ.
să afli propriile locuri la fiecare în care au
fost aduse potrivit cu ele, luând numărul
pericopei respective și căutându-l pe el în
interiorul canonului/tabelului pe care a fost
pusă o notă dedesubt cu chinovar (cerneală
roșie) vei ști îndată din descrierile din fruntea
canonului câte anume și ce anume au spus
(ceilalți Evangheliști) despre locul pe care îl
cauți. Dar urmărind și numerele celorlalte
Evanghelii care sunt puse în canonul cu
numărul pe care îl ai și căutându-le în
locurile proprii fiecărei Evanghelii le vei afla
pe cele care spun lucruri asemănătoare.
Să fii sănătos întru Domnul!

Cele 10 tabele eusebiene, intitulate „Canoane” chiar de către autorul lor,

conţin 1165 de pericope: 355 de pericope ale Evangheliei după Matthei, 235 de
pericope ale Evangheliei după Marcu, 343 de pericope ale Evangheliei după Luca,
și 232 de pericope ale Evangheliei după Ioan. Cu toate acestea, există mici variaţii
ale numerelor lor între diferitele familii de manuscrise. Ele au fost gândite astfel:
Matthei Marcu Luca Ioan
Corespondenţa între cele patru Sfinte Evanghelii:
Canon I. Da Da Da Da
Corespondenţa între câte trei Evanghelii:
Canon II. Da Da Da
Canon III. Da Da Da
Canon IV. Da Da Da
Corespondenţa între câte două Evanghelii:
Canon V. Da Da
Canon VI. Da Da
Canon VII. Da Da
Canon VIII. Da Da
Canon IX. Da Da
Pericope care se găsesc doar la Evanghelistul Matthei:
Canon X Da
Pericope care se găsesc doar la Evanghelistul Marcu:
Canon X Da
Pericope care se găsesc doar la Evanghelistul Luca:
Canon X Da
Pericope care se găsesc doar la Evanghelistul Ioan:
Canon X Da

20
 În manuscrisul BAR Gr. 1175, acestea sunt distribuite în 6 tablouri duble,
frumos ornate, între filele 4v-7r, astfel:
La fila 4v și în primul tabel din tabloul filei 5r avem Canonul I.
În al doilea tabel din tabloul filei 5r și în tablourile de la filele 5v și 6r avem
Canonul II.
La fila 6v avem Canonul III și canonul IV.
La fila 7r avem o parte din Canonul X, și anume pericopele existente doar
la Evanghelistul Luca și la Evanghelistul Ioan.
În mod evident, un întreg fascicol care conţinea Canoanele V, VI, VII, VIII,
IX și primele două tabele din Canonul X a fost pierdut.
D. Cuprinsul fiecărei Evanghelii și citirile din Lecţionar
Pe lângă numerele aflate marginal în dreptul pericopelor eusebiene, textul
scripturistic din manuscrisul BAR Gr. 1175 mai are încă două seturi de numere
care se regăsesc pe întreaga sa întindere.
Primul set de numere îl constituie cele atribuite de cuprinsul fiecărei Evan-
ghelii în parte. Ele corespund câte unui subtitlu descriptiv al unei pericope și se
găsesc la filele 7v-8v (Matthei), 74v-75r (Marcu), 117r-118v (Luca), 186v (Ioan)
și sunt în număr de 68 la Matthei, 48 la Marcu, 83 la Luca, respectiv 1943 la Ioan.
Al doilea set de numere îl constituie cele din tabelele citirilor din Lecţionar.
Biserica a folosit, încă din vremea Sfinţilor Apostoli, citirile din Sfintele Evanghelii
ca lecturi liturgice în cadrul slujbelor duminicale și de peste săptămână. Aceste
citiri au fost numerotate și ele în tabele speciale, corespunzătoare săptămânilor
ce urmează Duminicii Învierii (și apoi Duminicii Cincizecimii, considerată ca zi
de naștere a Bisericii) și pomenirii Sfinților din sinaxar pentru fiecare zi de peste
an. În manuscrisul BAR Gr. 1175 citirile ciclului pascal din Duminici și de peste
săptămână se află între filele 239r-247r, iar cele ale sinaxarului se află între filele
247r-254v. În Lecţionar se face trimitere către numărul pericopei dat de Eusebiu
de Cesareea în cadrul fiecărei Evanghelii, şi se dau şi cuvintele care încheie
respectiva citire.
43
Foarte multe manuscrise din aceeași perioadă au doar 18 subcapitole notate pentru
Evanghelia după Ioan. BAR Gr. 1175 are un al 19-lea, inclus ca nr. 10, despre femeia
adulteră – Περὶ τῆς μοιχαλίδος. Acest fapt se constituie într-un „semn distinctiv” con-
form căruia manuscrisul nostru poate fi mai ușor inclus într-o familie de manuscrise
și identificată provenienţa sa.

21
 În cazul în care dăm peste două sau trei numere marginale la citirea Evan-
gheliei, numărul scris cu roșu este, precum Eusebiu de Cesareea a explicat mai
sus, indicația pentru căutarea în tabloul numărului roșu numărul pericopei scris
cu auriu. Dacă este un singur număr scris cu aur marginal, cu o bară deasupra, el
se referă la numărul pericopei eusebiene. Dacă sunt două numere marginale scrise
cu aur, de obicei numărul mai mic reprezintă numărul subtitlului existent în
cuprinsul de la începutul Evangheliei (confirmat de obicei prin redarea aceluiași
număr și a subtitlului în antetul paginii) şi este scris deasupra celui mai mare, care
reprezintă numărul pericopei eusebiene.
E. Autorii manuscrisului
BAR Gr. 1175 are trei autori: copistul principal (scriitorul celor patru
Evanghelii, care a scris și paratextele), ornamentistul care a împodobit cu măiestrie
începuturile Evangheliilor, tabelele de pericope eusebiene și multe dintre iniţiale,
și pictorul miniaturilor celor patru Sfinţi Evangheliști. Se observă, așadar, că este
vorba de lucru în echipă, așa cum este de așteptat din partea unor copiști și artiști
care aparţin unui scriptoriu. Desigur, nu este neapărat necesar ca toţi să fi făcut
parte din același scriptoriu sau ca toţi să fie contemporani.
1. Copistul principal al Tetraevangheliarului este un copist din veacul al
XI-lea, lucru care poate fi dovedit de scrisul său, care se apropie de cel al copiștilor
mss. Sinai Gr. 229 (sec. XI-XII, numéro diktyon: 58604)44, Sinai Gr. 188 (sec. XI,
numéro diktyon: 58563), Sinai Gr. 364 (a.1042-1050, numéro diktyon: 58739),
Ierusalim Sf. Sava 243 (sec. XI, numéro diktyon: 34499), Sf. Sava 258 (sec. XI,
numéro diktyon: 34514), Sf. Sava 358 (sec. XI, numéro diktyon: 34619), Ierusalim
Sf. Cruce 3 (sec. X-XI, numéro diktyon: 35899), Sf. Cruce 13 (sec. X-XI, numéro
diktyon: 35909), Ierusalim Sf. Mormânt 28 (sec. XI, numéro diktyon: 35265), Londra
BL Add MS 37001 (sec. XI, numéro diktyon: 39142), Athos Lavra A7 (sec. XI,
numéro diktyon: 26935), Lavra A22 (sec. XI-XII, numéro diktyon: 26950), Lavra
A48 (sec. XI-XII, numéro diktyon: 26976), ba chiar Athos Vatopedi 936 (sec. XI,
numéro diktyon: 19080) și Vatopedi 949 (sec. XI, numéro diktyon: 19093, copiat
de un celebru copist pe nume Ἐφραΐμ).
44
Numéro diktyon este cel atribuit de Institut de recherche et d’histoire des textes de la
Paris în marea bază de date cu descrieri ale tuturor manuscriselor grecești din biblio-
tecile lumii, Pinakes, și el poate fi folosit în linkuri online de forma https://pinakes.
irht.cnrs.fr/notices/cote/58604/.

22
 În continuarea acestor mostre de scris din veacul al XI-lea, afirmăm că tipul
de scriere al copistului din ms. BAR Gr. 1175 este cursiva minusculă, cu caracte-
ristici atât ale „tipului Efrem”45, cât și ale „tipului Theofan de la Iviron”46.
Datarea manuscrisului, precum am arătat și mai sus, a variat între secolele
XI-XIII. Curios, însă, este faptul că nimeni nu s-a aplecat cu atenţie asupra
însemnărilor de posesor de pe fila 259v a manuscrisului BAR Gr. 1175. Este vorba
despre o serie de șase însemnări personale ale posesorului cărţii, precum urmează:
[1] + μηνὶ αὐγούστῷ θʹ ἰνδ[ικτιῶνος] ιαʹ ἤτους [ἔτους] ͵ϛφλςʹ [AD 1028]
ἡμέρα ἕκτη ὥρα ἡ αὐτὴ ἐγεννήθη Ἰωσήφ ὁ υἱὸς μοῦ, τοῦ ἁγίου ἀποστόλου
Ματθαίου. [Luna lui August 9, indictionul 11, anii 6536 (1028 d.Hr.) ziua a șasea
(Vineri) la aceeași oră s-a născut Iosif fiul meu, de Sfântul Apostol Matthei
(probabil eroare; pe 9 August este pomenirea Sf. Ap. Mathia)]
[2] + μηνὶ ἰανουαρίῳ ϊ ἰνδ[ικτιῶνος] ιγʹ ἤτους [ἔτους] ͵ϛφληʹ [AD 1030]
ἡμέρα ζ’ ὥρα γ’ τῆς ἡμέρας ἐγεννήθη Θεόδουλος ὁ υἱὸς μοῦ, τοῦ ὁσίου Μαρκιανοῦ
καὶ τοῦ ἁγίου Γρηγορίου Νύσσης. [Luna Ianuarie 10, indictionul 13, anii 6538
(1030 d.Hr.) ziua a 7-a (Sâmbătă), 3 ceasuri din zi s-a născut Theodul fiul meu,
de Cuviosul Marchian și de Sfântul Grigorie al Nyssei]
[3] + μηνὶ ἰανουαρίῳ κδ’ ἰνδ[ικτιῶνος] ιε’ ἤτους [ἔτους] ͵ϛφμʹ [AD 1032]
ἐγεννήθη Θωμᾶς ὁ υἱὸς μοῦ, ἡμέρα β’ ὥρα δ’ τῆς νυκτός. [Luna Ianuarie 24,
indictionul 15, anii 6540 (1032 d.Hr.) s-a născut Thomas, fiul meu, în ziua a 2-a
(Luni), ora 4 a nopţii.]
[4] + μηνὶ δεκεμβρίῳ καὶ ἰνδ[ικτιῶνος] β’ ἤτους [ἔτους] ͵ϛφμβʹ [AD 1034]
ἐγεννήθη Λέον ὁ υἱὸς μοῦ, ἡμέρα ἕκτη ὥρα τῆς αὐτῆς νυκτός. [Luna Decembrie
și indictionul 2, anii 6542 (1034 d.Hr.) s-a născut Leon, fiul meu, în ziua a șasea
(Vineri), în ceasul același (6) al nopţii] (observaţie: în acel an ziua de 6 Decembrie
a căzut într-o zi de Vineri, a șasea a săptămânii)]
45
Lidia Perria – Γραφίς. Per una storia della scrittura greca libraria (secoli IV a.C. – XVI
d.C.), Quaderni di Νέα Ῥώμη 1 (2011), p. 84-86. Efrem monahul este atestat ca scrib
al manuscriselor: Athena EBE 1, Athos Vatopedi 949 (a. 948), Vatopedi 747 (a. 949),
Lavra Β 64, Stavronikita 43, Veneţia Marciana Gr. 201 (a. 954), Gr. IV.1, Vatican Barb.
gr. 87, Urb. Gr. 130, Vat. gr. 124. Bibliografia la zi despre el și activitatea sa, aici: https://
pinakes.irht.cnrs.fr/notices/copiste-possesseur-autre/1172/.
46
Ibidem, p. 118-120. Theofan ieromonahul de la Iviron este atestat ca scrib al manuscri-
selor: Londra, British Library, Add. 36751 (a. 1008), Moscova GIM Sinod. gr. 015
(Vlad. 381) (a. 1023) și Sinod. gr. 162 (Vlad. 380), Paris BNF Grec 529 (a. 1020), Vatican
Ott. gr. 422 (a. 1004) și Ott. gr. 428. Bibliografia la zi despre el și activitatea sa, aici:
https://pinakes.irht.cnrs.fr/notices/copiste-possesseur-autre/3057/.

23
 [5] + μηνὶ ἰανουαρίῳ κβʹ ἰνδ[ικτιῶνος] εʹ ἤτους [ἔτους] ͵ϛφμεʹ [AD 1037]
ἡμέρα ζ’ ὥρα τῆς αὐτῆς ἡμέρας ἐγεννήθη Ἄννα ἡ θυγάτηρ μοῦ. [Luna Ianuarie
22, indictionul 5, anii 6545 (1037 d.Hr.), în ziua a 7-a (Sâmbătă), în aceeași oră a
zilei s-a născut Anna, fiica mea.]
[6] + μηνὶ ὀκτωβρίῳ ιγʹ ἰνδ[ικτιῶνος] ιβʹ ἤτους [ἔτους] ͵ϛφνβʹ [AD 1044]
ἡμέρα ζ’ ὥρα α’ τῆς ἡμέρας ἐγεννήθη Εἰρήνη ἡ θυγάτηρ μοῦ. [Luna Octombrie
13, indictionul 12, anii 6552 (1044 d.Hr.), în ziua a 7-a (Sâmbătă), la ceasul 1 al
zilei s-a născut Irina, fiica mea.]
Cu acestea, cred că încercarea de datare a manuscrisului BAR Gr. 1175
capătă un terminus ante quem în anul 1029 d.Hr. și mută perioada de activitate a
copistului la sfârșitul veacului al X-lea sau începutul celui de-al XI-lea. Desigur,
analiza atentă a scrisului ar putea releva faptul că nu există diferenţe majore de
grafie între primele însemnări [1-4], fiind posibil ca acestea să fi fost transcrise de
pe o altă foaie păstrată de posesor, ultimele două însemnări fiind ușor diferite de
restul, semn evident că au fost transcrise la date diferite. În acest caz, terminus
ante quem cel mai târziu al manuscrisului nostru este dat de anul reţinut de
însemnarea a 4-a, anume AD 1034.
Precum s-a putut observa din descrierea manuscrisului, structura includerii
fiecărei Sfinte Evanghelii în codex este următoarea:
– cuprinsul Evangheliei (titlurile pericopelor)
– epigramă
– miniatură cu icoana Sfântului Evanghelist
– textul Evangheliei
– notă din Cosmas Indicopleustes despre viaţa Sfântului Evanghelist
– scurte note despre contextul în care s-a scris Evanghelia și relaţia cu cele-
lalte trei Evanghelii
*
Redau în continuare textul celor patru epigrame așezate între cuprins și
icoana miniată, așa cum se regăsesc ele în manuscrisul BAR Gr. 1175, împreună
cu manuscrisele de secol X și XI recenzate până astăzi în care se regăsesc:
Epigrama anterioară Evangheliei după Matthei (von Soden 16, DBBE Type 194547):
Ἐνταῦθα τὴν θέλγουσαν εἰκότως λύραν Aici fermecătoarea liră în chip potrivit /
κινῶν τελώνης συγκινεῖ καὶ τοὺς λίθους vameșul mișcând-o, și pietrele le mișcă. /
ὅθεν πλάνος σίγησον Ὀρφέως λύρα pentru aceea, [tu,] liră înșelătoare a lui Orfeu, taci, /
πόνοις γὰρ Νικόλαος ἥρμοσε ξένην căci cu osteneli Nicolae a potrivit străină [liră]/
καθημεροῦσαν τὴν λιθότροπον φύσιν. care îmblânzește și firea cea de piatră.

47
https://www.dbbe.ugent.be/types/1945

24
 Epigrama aceasta este o compoziţie în cinci versuri, dodecasilabică, identi-
ficată până acum în 19 codici din diferite biblioteci, care în alte două manuscrise
(unul provenind probabil din aceeași școală: Vienna, ÖNB Suppl. Gr. 50*, din
sec. XI), iar altul copiat mult mai târziu (Patmos 334, datat în anul 1368) reţin doar
trei din acestea, anume versetele 2, 3 și 5; deși se observă că printr-o astfel de
scurtare îşi pierde din logica iniţială, una din consecinţe este că numele miniatu-
ristului ori al ornamentistului este lăsat deoparte. Unui alt manuscris valoros,
produs în același atelier cu BAR Gr. 1175 (precum se va arăta mai jos) pe la anii
1040-106048, Baltimore Walters Art Museum W 529, îi lipsește ultimul verset, iar
numele din epigramă este Ματθαίος, copistul ms. W.529 referindu-se probabil la
Sfântul Evanghelist Matthei. Codicele Vatican Gr. 1650 [a.1037] (f. 186r), copiat
de un anume Theodor Sicilianul într-o scriere caracteristică Italiei de Sud, reţine
această epigramă ca text continuu în interiorul unui altuia mai amplu, scris cu
majuscule (copistul se vede că face eforturi să copieze cât mai corect originalul,
fără a ţine cont de metrica textului), evident, din sec. X (sau mai vechi), numele
din epigramă fiind tot Νικόλαος. Redau aici textul epigramei din Vat. Gr. 1650
(care acoperă textul celor trecute de către von Soden la nr. 1, 2 și 16):
1 Ἡ τετρὰς ὧδε τῶν μαθητῶν τοῦ λόγου Pătrimea de aici a ucenicilor Cuvântului
2 ἐκχεῖ τὸ ῥεῦμα τῶν ἀειρρύτων λόγων. varsă curgerea cuvintelor celor de-a pururea
3 Τοίνυν ὁ διψῶν μὴ κατόκνει τοῦ πίνειν curgătoare.
4 ψυχὴν κατάρδων καὶ ποτίζων τὰς φρένας. Așadar, cel ce însetezi, nu pregeta să bei
5 Εὐαγγελιστῶν τοὺς θεοπνεύ|στους λόγους, răcorindu-ți sufletul și adăpându-ți cugetele.
6 τομαῖς διαι|ρεθέντας ἐυεπιβόλοις Ale Evangheliștilor cuvinte cele de
7 καὶ | τῆδε βίβλω τεχνικῶς ἠρ|μωσμένους, Dumnezeu insuflate
8 ἅπας ἀκούων | καὶ τρυφῶν καθημέραν· despărțite în secțiuni inteligente și reunite cu
9 ἕστωσιν ὠσὶν τοὺς ὑποφω|νουμένους· meșteșug în această carte oricine auzindu-le
10 Νικόλαον θαύ|μαζε τῆς εὐβουλίας, și desfătându-se de ele în fiecare zi,
11 τὸν ἀυ|τὸν ἐπίσκοπον τὸν προρη|θέντα, să-și plece urechile la cele rostite.
12 σπούδασμα πολλοῖς | οὐ πρὶν De Nicolae cel cu bună sfătuire minunează-te,
ἐσπουδασμένον· | – de același episcop de care am vorbit –,
13 καὶ σπουδάσαντα συντό||νως προθυμίαις cu multe sârguinţe deși mai înainte
14 καὶ καλλι|εργήσαντα κόσμοις ποικίλοις· | nesârguindu-se, și stăruitor nevoindu-se cu
15 τοὺς μὲν ξενίζει τοὺς ὁρῶντας | ὡς ἔχει, îndemnări și înfrumusețând cu podoabe
16 τοῖς τοῦ θ(εο)ῦ δὲ ρήμασιν | ψυχοτρόφοις· felurite pe cei care îl văd cum este îi uimește,
17 εὐεργετεῖ ἅπαντας | ἀκροωμένους· iar prin cuvintele lui Dumnezeu de suflet
18 Ἐνταῦθα τὴν θέλγουσαν εἰκότως λύραν hrănitoare,

48
G. Parpulov catalog Baltimore

25
19 κινῶν τελώνης συγκινεῖ καὶ τοὺς λίθους bine le face tuturor celor ce-l ascultă.
20 ὅθεν πλάνος σίγησον Ὀρφέως λύρα Aici fermecătoarea liră în chip potrivit
21 πόνοις γὰρ Νικόλαος ἥρμοσε ξένην vameșul mișcând-o, și pietrele le mișcă.
22 καθημεροῦσαν τὴν λιθότροπον φύσιν. Pentru aceea, liră înșelătoare a lui Orfeu, taci,
căci cu osteneli Nicolae a potrivit străină [liră]
care îmblânzește și firea cea de piatră.
Precum se observă, este vorba de un îndemn la citirea Sfintelor Evanghelii
și o îndoită laudă unui episcop Nicolae care a împodobit Tetraevangheliarul. În
ms. Vatican Gr. 1650 epigrama, scrisă cu litere majuscule (semn că a fost moștenită
dintr-un alt manuscris în care a fost scrisă cu unciale), pare a fi textul original din
care s-au desprins trei dintre epigramele existente în ms. BAR Gr. 1175 (la filele
254v, 238v și 9r) şi în mulţi alţi codici. Concluzionăm, așadar, că locul acestei
epigrame este între pericopele eusebiene și Evanghelia după Matthei.
Precizând că versetele 5-17 ale epigramei care îl laudă pe episcopul Nicolae
se află și în manuscrisul pe care îl analizăm la fila 238v, devine limpede că epigrama
a făcut parte dintr-un Tetraevangheliar mai vechi de veacul al X-lea, a fost scrisă
cu litere unciale și a fost mult mai lungă, așa cum a înţeles să o copieze, la a doua
sau a treia mână, şi copistul ms. Vat. Gr. 1650. Socotesc că suntem binecuvântaţi
că a ajuns până la noi ms. Vat. Gr. 1650, care, deși nu este o bijuterie artistică, este
singurul care a păstrat integral varianta iniţială a epigramei cu 22 de versete.
Cât de vechi să fie originalul acestei epigrame de 22 de versete? Greu de
estimat. În ms. Florenţa BML Plut.VI.18 (f. 268v) și în ms. Paris BNF Grec 89 (f.
157v), ambele din secolul al X-lea, ea se află deja în forma fragmentară a versetelor
5-17, așa cum se regăsește în cele mai multe manuscrise, deci am putea bănui că
varianta integrală este mai veche decât anul 900.
Revenind la textul din versetele 18-22 ale epigramei, în ms. St. Petersburg
RNB, Ф. № 906 Gr. 67 (Granstrem 249) [sec. XI] (f. 86v), numele din epigramă
este Θεοφάνης. În ms. St. Petersburg RNB, Ф. № 906 (Gr.) Gr. 101, I (Granstrem
349) [sec. XI] (f. 6v), numele din epigramă este Ἱλαρίων. În ms. Sinai Gr. 182 [sec.
XI] (f. 2v), numele din epigramă este tot Ἱλαρίων, acesta și cel anterior fiind fără
vreo înrudire între ele. În ms. București, Muzeul Naţional de Artă nr. 1 [sec. XII]
(f. 7v), numele din epigramă este Ἰωάννης, însă epigrama este mult mai lungă,
având 11 versete. Același nume se găsește și în ms. Sinai Gr. 193 [a.1124] (f. 322v),
şi în Vatican Barb. Gr. 520 [un codice scris în Italia pe la anii 1150-1200] (f. 3r)
fără vreo legătură cu cel anterior. În ms. Athos Lavra Β. 26 [a.1150-1200] (f. 10v),
în epigramă numele este Ἱλαρίων, iar în ms. Athos Lavra Λ. 173 [a. 1172] (f. 153r)
în epigramă numele este Θεοφάνης.

26
 După vizualizarea tuturor acestora descrise aici, o primă observaţie ar fi
aceea că sunt destul de puţine numele folosite: în cele 11 manuscrise văzute, sunt
doar cinci nume folosite: Ἱλαρίων și Ἰωάννης de câte trei ori, Νικόλαος și
Θεοφάνης de câte două ori, și Ματθαίος o dată, cel mai probabil cu referire la
Sfântul Evanghelist Matthei, iar nu la cel ce a înfrumuseţat codicele. Destul de
puţine nume, aș zice, și destul de improbabil ca artiști din locaţii și vremuri atât
de diferite să fi avut doar patru nume. Mimetismul copiștilor, remarcat în mai
toate epocile și contextele, cred că poate fi observat și aici. În concluzie, atribuirea
miniaturii sau ornamentării ms. BAR Gr. 1175 unui anume Νικόλαος pe baza
textului epigramei de la fila 9r49 este cât se poate de improbabilă.
Epigrama anterioară Evangheliei după Marcu
(von Soden 17, DBBE Type 200950):
Λόγων ὁ Μᾶρκος τὴν ἀείρρυτον χύσιν Şuvoiul pururea curgător al cuvintelor, Marcu,/
εἰς πλῆθος ἐκκένωσον, ἀντλήσας, ὅπως scoțându-l din belșug, deșartă-l, ca/
κόσμος παρηγόρημα τοῦ δίψους λάβοι. lumea să primească alinare din sete.
Această epigramă a fost identificată până acum în 19 manuscrise din secolele
XI-XIV, dintre care cele mai vechi sunt 9 manuscrise din veacul al XI-lea. Acestea
sunt: BAR Gr. 1175 [sec. XI] (f. 75v), Milano Biblioteca Ambrosiana F 17 sup.
[sec. XI] (f. 99v), St. Petersburg RNB, Ф. № 906 (Gr.) Gr. 67 (Granstrem 249) [sec.
XI] (f. 89v), St. Petersburg RNB, Ф. № 906 (Gr.) Gr. 101, I (Granstrem 349) [sec.
XI] (f. 6v), Sinai. Gr. 182 [sec. XI] (f. 80r), Vat. Gr. 363 [sec. XI-XII] (f. 50r), Athos
Dohiariu 21 (Lambros 2695) (f. 71r) [sec. XI], London Lambeth Palace Library
ms. 1178 [sec. XI] p. 162, Paris BNF Grec 89 [sec. XI] (f. 48v). Textul este același,
fără diferenţe majore între manuscrise.
Epigrama anterioară Evangheliei după Luca
(von Soden 18, DBBE Type 201151):
Λουκᾶ πάρελθε καὶ ξένην φράσον τρίβον Luca, treci și spune cărarea cea străină /
τοῖς ἀσκόπως τρέχουσιν εἰς τρίβον πλάνης· celor ce aleargă fără rost în calea înșelării, /
λαοῖς δὲ δεῖξον ἐν σκότῳ καθημένοις dar arată popoarelor celor ce șed în întuneric /
οἷον βλέπειν ἔδειξε φῶς Ἰωάννης. Lumina pe care le-a arătat-o Ioan să o vadă.
Spre diferență de celelalte epigrame, aceasta pare a fi fost așezată cândva la
sfârșitul Evangheliei după Luca, iar apoi copiștii au mutat-o la început, pierzându-și
49
D. Barbu – op. cit., p. 19, 23.
50
https://www.dbbe.ugent.be/types/2009
51
https://www.dbbe.ugent.be/types/2011

27
înțelesul inițial. Textul spune clar că Sfântul Luca „trece”, iar Sfântul Ioan urmează
să arate lumii pe Lumina Hristos. Epigrama a fost identificată până acum în 22
de manuscrise din secolele XI-XIV, dintre care cele mai vechi sunt 7 manuscrise52 din
veacul al XI-lea: BAR Gr. 1175 [sec. XI] (f. 118v), St. Petersburg RNB, Ф. № 906
(Gr.) Gr. 67 (Granstrem 249) [sec. XI] (f. 132v), Sinai Gr. 182 [sec. XI] (f. 125v),
Vat. Gr. 363 [sec. XI-XII] (f. 82r), London Lambeth Palace Library 1178 [sec. XI]
p. 266, Athos Dohiariu 21 (Lambros 2695) [sec. XI] (f. 116v), Baltimore (MD)
Walters Art Museum W 529 [sec. XI](f. 137v).
Ca o curiozitate, deși epigrama inițială are sens doar în contextul în care
este vorba despre cei doi Sfinți Evangheliști – Luca și Ioan –, feluriți copiști,
așezând epigrama la începutul Evangheliei lui Luca (de obicei la sfârșitul cuprin-
sului și înainte de icoana miniată și textul scripturistic), au gândit că este cazul să
își pună numele în interiorul ei. Dar, precum am remarcat mai sus, aceasta nu s-a
întâmplat cu fiecare copist, mimetismul păstrând de multe ori numele scribului sau
scribilor anteriori. În cele șapte manuscrise din veacul al XI-lea care conţin această
epigramă, se află un singur nume, și anume Θεοφάνης (în mss. BAR Gr. 1175,
St. Petersburg RNB, Ф. № 906 Gr. 67, Sinai Gr. 182, Vat. Gr. 363, Athos Dohiariu 21,
Baltimore Walters Art Museum W 529), cu o singură excepţie: copistul ms. London
Lambeth Palace Library 1178 a modificat numele de Θεοφάνης în Θεοῦ Λόγος iar
versetul respectiv devine „[Lumina pe care le-a arătat-o] Dumnezeu Cuvântul [să
o vadă]”. Alte asemenea nume apar în Tetraevangheliare din veacurile următoare.
În concluzie, atribuirea vreunuia din Tetraevangheliarele veacului al XI-lea
unui copist pe nume Theofan trebuie exclusă, fiind cu totul improbabilă.
Epigrama anterioară Evangheliei după Ioan
(von Soden 19, DBBE Type 188753):
Βροντῆς γόνε, βρόντησον ὑψόθεν μέγα Fiule al tunetului, tună de sus tare/
καὶ σήμανον πῶς ἡ προάρχιος φύσις Şi [dă] semn cum firea cea mai înainte de început/
Θεὸς βροτός τε καὶ Θεὸς πάλιν μένει, Dumnezeu S-a făcut muritor și iarăși rămâne
δίδου δὲ λύσιν τῶν ὀφλημάτων βίου Dumnezeu/ dar dă dezlegare datoriilor vieții/
Θεοφάνῃ κοσμοῦντι τὸν χρόνου κύκλον lui Theofan care împodobește cununa timpului/
εὐαγγελιστῶν τῶν σοφωτάτων λόγοις. cu cuvintele prea-înțelepților Evangheliști.

52
În baza de date de la Ghent (https://www.dbbe.ugent.be/types/2011) mai sunt listate
încă trei manuscrise, dar sunt eronat trecute acolo; nici numărul filelor nu corespunde
realității – Patmos 7 [sec. XI] (f. 22v), Patmos 759 [sec. XI-XII] (f. 22v), Patmos 777
[sec. XIV] (f. 22v) – conform verificării pe care am făcut-o la data de 28.01.2023.
53
https://www.dbbe.ugent.be/types/1887

28
 Precum se observă, dacă alte epigrame fac referinţă la ornamentiști, minia-
turiști sau comanditari ai Tetraevangheliarelor, aceasta face directă referire la
copistul principal al arhetipului codicelui din veacul al X-lea sau mai devreme.
Această epigramă a fost identificată până acum în 20 manuscrise din secolele
XI-XIV, dintre care cele mai vechi sunt 7 manuscrise din veacul al XI-lea. Acestea
sunt: BAR Gr. 1175 [sec. XI] (f. 187r), Baltimore Walters Art Museum W 529
[sec. XI] (f. 217v), Athos Dohiariu 21 [sec. XI] (f. 188r), London Lambeth Palace
Library 1178 [sec. XI] p. 442, St. Petersburg RNB, Ф. № 906 Gr. 67 (Granstrem
249) [sec. XI] (f. 203r), Sinai. Gr. 182 [sec. XI] (f. 194v), Vat. Gr. 363 [sec. XI-XII]
(f. 128r). Textul este același, fără diferenţe majore între manuscrise.
Numele prezente în epigrama premergătoare Sfântului Evanghelist Ioan
sunt: Θεοφάνῃ, în mss. BAR. Gr. 1175, Athos Dohiariu 21, St. Petersburg RNB,
Ф. № 906 Gr. 67, Sinai. Gr. 182; Μανουὴλ: în mss. Baltimore Walters Art Museum
W 529 și London Lambeth Palace Library 1178; Ἰωάννῃ, în ms. Vat. Gr. 363,
acestea fiind o altă dovadă a mimetismului copiștilor.
Alte epigrame
În manuscrisul BAR Gr. 1175, la fila 238v se află un fragment („Εὐαγγελιστῶν
τοὺς θεοπνεύστους λόγους”) dintr-o veche epigramă (aflată integral doar în ms.
Vat. Gr. 1650), fragment care a primit următoarele atribuiri: von Soden 2 şi DBBE
Type 1961.
La filele 239r-254v ale ms. BAR Gr. 1175 se află tabele liturgice cu indicaţiile
privitoare la pericopele evanghelice ale Lecţionarului, adică cele ce se citesc în
fiecare zi liturgică de peste an, și, de asemenea, cele ce sunt atribuite sfinţilor din
sinaxarul Bisericii din veacul al XI-lea.
La fila 254v se află iarăși un fragment („Ἡ τετρὰς ὧδε τῶν μαθητῶν τοῦ
λόγου”) din vechea epigramă (păstrată integral doar în ms. Vat. Gr. 1650),
fragment care a primit următoarele atribuiri: von Soden 1 și DBBE Type 1982.
Ambele epigrame au fost analizate mai sus.
Texte hermeneutice
După încheierea textelor evanghelice și a tabelelor liturgice corespunzătoare
Lecţionarului, urmează câteva scurte texte hermeneutice necesare pentru înţele-
gerea corectă, ortodoxă a unor aspecte din Sfintele Evanghelii.
Întâiul text hermeneutic se află la filele 255r-255v și este dedicat Dreptului
Iosif, logodnicul Maicii Domnului și relaţiilor de rudenie dintre mai multe
personaje menţionate în Sfintele Evanghelii, cu acest incipit: Ἰάκωβος, γενόμενος
ἐπίσκοπος πρῶτος Ἱεροσολύμων ὑπὸ τῶν ἀποστόλων, ἀδελφὸς μὲν τοῦ Κυρίου
κατὰ σάρκα λέγεται εἶναι, υἱὸς δὲ τοῦ τέκτονος Ἰωσήφ („Iacov, fiind făcut episcop

29
al Ierusalimului de către Apostoli, pe de o parte se zice a fi frate al Domnului după
trup, iar pe de altă parte fiu al lui Iosif tâmplarul...”). Textul acesta a fost identificat
până astăzi în mai multe manuscrise (baza de date Biblissima identifică un număr
de 95 de mss cu variante ale acestui text)54, având un autor incert. Întrucât există
mai multe variante ale acestui text aghiografic, cel din BAR Gr. 1175 a fost
identificat de cercetători ca fiind de tipul BHG 0766f-j55. Cel mai vechi martor al
acestuia se găsește în ms. Moscova ГИМ Sinodal Grec 399, un Tetraevangheliar
scris cu unciale la începutul veacului al IX-lea sau poate mai vechi. În general este
acceptat faptul că autorul textului este Hypollitos din Theba, un foarte influent
istoric de la sfârșitul veacului al VII-lea care a scris o cronică56 despre istoria Noului
Testament. Cronica lui Hypollitos a fost preluată de către un omilet bizantin dintre
anii 730-850, Cosmas Vestitor57, unele manuscrise numindu-l pe acesta autor al textu-
lui aghiografic despre Sfântul Iacov și ceilalţi Apostoli. De asemenea, textul a fost
preluat ca atare și de cronicarul bizantin Gheorghios Synkellos (sec. VIII-IX).
Am pus în paranteze drepte varianta existentă în textul critic și în acolade
varianta prin care textul din ms. BAR Gr. 1175 f. 255r-255v se diferenţiază de
textul ediţiei critice.
Ἰάκωβος, γενόμενος [ὁ γεγονὼς] ἐπίσκοπος Iacov, fiind făcut de Apostoli cel dintâi episcop
πρῶτος {Ἱεροσολύμων} ὑπὸ τῶν ἀποστόλων, al Ierusalimului, se spune că este frate al
ἀδελφὸς μὲν τοῦ Κυρίου κατὰ σάρκα λέγεται Domnului după trup și fiu al tâmplarului Iosif,
εἶναι, υἱὸς δὲ τοῦ τέκτονος Ἰωσήφ [ἐστιν]. dar este fiu al tâmplarului Iosif din femeia lui
{Ἰωσήφ γὰρ,} ἐκ τῆς βιωτικῆς αὐτοῦ γυναικός, din această viață, frate cu Simon și Iuda și Iosif.
ἀδελφὸς Σίμωνος καὶ Ἰούδα καὶ Ἰωσή. Τέσσαρας Căci Iosif avea patru fii și două fiice, pe Esther
γὰρ υἱοὺς ἔσχεν ὁ Ἰωσὴφ καὶ δύο θυγατέρας, și pe Tamar [Martha], din femeia lui, Salomeea,
τὴν τε Ἐσθὴρ καὶ τὴν Θάμαρ [Μάρθαν], ἐκ τῆς fiica lui Agheu, fratele lui Zaharia preotul, și
γυναικὸς αὐτοῦ τῆς Σαλώμης, θυγατρὸς {δὲ} tatăl lui Ioan Botezătorul, [fiu] al lui Varahia,
Ἀγγαίου τοῦ ἀδελφοῦ Ζαχαρίου τοῦ ἱερέως, fiul lui Abia preotul. Şi atunci Iosif a rămas
τοῦ πατρὸς Ἰωάννου τοῦ Βαπτιστοῦ, [υἱοῦ] văduv, încât Salomeea și Ioan Botezătorul erau
Βαραχίου τοῦ υἱοῦ Ἀβιᾶ τοῦ ἱερέως. Καὶ τότε copii a doi bărbați frați; Agheu, fiul lui Varahia,

54
https://portail.biblissima.fr/fr/ark:/43093/oedata6bf4924bf25ca68115503fb9448411
ca6c2593b8
55
F. Halkin – Bibliotheca Hagiographica Graeca, tom. I, Bruxelles, 1957, p. 253-254.
56
Tipărită după un manuscris cu erori în Antiquitas Ecclesiæ dissertationibus, monimentis
ac notis illustrata, Roma, 1692, 510-513. Ediţia critică a textului cronicii și cel mai bun
studiu de autor se află în Franz Diekamp, Hippolytos von Theben. Texte und
Untersuchungen, Münster, Aschendorff, 1898, folosite pentru studiul de faţă.
57
În omilia a 3-a despre Zaharia: F. Halkin – Zacharie, père de Jean Baptiste. Trois
panégyriques par Cosmas Vestitor, în Analecta Bollandiana 105 (1987): 252-263.

30
 ἐχήρευσεν ὁ Ἰωσήφ, ὡς εἶναι τὴν Σαλώμην καὶ era unchi al lui Ioan; la fel și Zaharia, fratele lui
τὸν Βαπτιστὴν Ἰωάννην ἀδελφῶν τέκνα Agheu, era unchi al Salomeei, femeia lui Iosif
ἀρρενικῶν· ὁ γὰρ Ἀγγαῖος, υἱὸς Βαραχίου, θεῖος [tâmplarul].
[δὲ] ἦν Ἰωάννου· ὁμοίως δὲ καὶ ὁ Ζαχαρίας ὁ [Dar când vorbesc de Salomeea, nu mă refer la
ἀδελφὸς Ἀγγαίου, θεῖος δὲ Σαλώμης τῆς moașă, ci la femeia tâmplarului Iosif]. Căci
γυναικὸς Ἰωσὴφ [τοῦ τέκτονος]. moașa era din Betleem, fiind și aceasta vară a
[Σαλώμην δὲ φημι οὐ τὴν μαΐαν, ἀλλὰ τὴν Elisabetei și a Sfintei Fecioare Maria [și arată
γυναῖκα τοῦ τέκτονος Ἰωσήφ] Ἡ γὰρ μαΐα ἀπὸ aceasta Evanghelia după Luca]. Căci erau trei
Βηθλεὲμ ἐτύγχανεν, ἀνεψιὰ καὶ αὐτὴ ἐτύγχανεν surori din Betleem, fiice ale lui Matthan preotul
[ὑπάρχουσα] τῆς Ἐλισάβετ καὶ τῆς ἁγίας și ale Mariei, femeia lui, în vremea împărăției
παρθένου Μαρίας· [καὶ δηλοῖ τὸ κατὰ Λουκᾶν Cleopatrei, înainte de împărăția lui Irod, fiul
εὐαγγέλιον]. Τρεῖς γάρ εἰσιν[ἦσαν] ἀδελφαὶ lui Antipator; numele celei dintâi – Maria,
ἀπὸ Βηθλεὲμ θυγατέρες Ματθᾶν τοῦ ἱερέως καὶ numele celei de-a doua – Sobbe, și numele celei
Μαρίας τῆς αὐτοῦ γυναικός, ἐπὶ τῆς βασιλείας de-a treia – Anna.
Κλεοπάτρας, πρὸ τῆς βασιλείας Ἡρῴδου υἱοῦ Cea dintâi s-a căsătorit în Betleem și a născut-o
Ἀντιπάτρου· ὄνομα τῇ πρώτῃ Μαρία, καὶ ὄνομα pe Salomeea, moașa. Şi a doua s-a căsătorit în
τῇ δευτέρᾳ Σοββῆ, καὶ ὄνομα τῇ τρίτῃ Ἄννα. Betleem și a născut-o pe Elisabeta. S-a căsătorit
Ἔγημεν τε ἡ πρώτη ἐν Βηθλεέμ, καὶ ἔτεκε și a treia în pământul Galileei și a născut pe
Σαλώμην τὴν μαΐαν· ἔγημεν τε καὶ ἡ δευτέρα ἐν Maria Născătoarea de Dumnezeu în Betleem,
Βηθλεέμ, καὶ ἔτεκεν τὴν Ἐλισάβετ· ἔγημεν τε καὶ încât Salomeea moașa și Elisabeta, și Maria
ἡ τρίτη εἰς τὴν γῆν τῆς Γαλιλαίας, καὶ ἐγέννησε Născătoarea de Dumnezeu erau fiicele a trei
τὴν Μαρίαν τὴν Θεοτόκον ἐν Βηθλεέμ, ὡς εἶναι femei surori. De aici se spune că Ioan
Σαλώμην τὴν μαΐαν καὶ τὴν Ἐλισάβετ καὶ τὴν Botezătorul și Domnul nostru erau nepoți
ἁγίαν Μαρίαν τὴν Θεοτόκον θυγατέρας ἀδελφῶν {adică veri}, dar Domnul era socotit fiu al lui
τριῶν θηλείων. Ἐντεῦθεν οὖν ὁ Βαπτιστὴς Iosif.
Ἰωάννης καὶ ὁ Κύριος ἡμῶν ἀνεψιοὶ λέγονται
εἶναι· {τουτέστιν ἐξάδελφοι}· υἱὸς δὲ τοῦ Ἰωσὴφ
ὁ Κύριος ἐνομίζετο [λέγεται].
Următorul text hermeneutic se află în BAR Gr. 1175 între filele 255v-258v
și este un text lămuritor cu privire la concordanţele relatărilor Învierii, cu accent
pe pericopa Sfintelor Mironosiţe, cu titlul: Ὅτι οὐ διαφωνοῦσιν οἱ δ’ εὐαγγελισταὶ
περὶ τὴν τοῦ Χριστου ἀνάστασιν („Că nu sunt în dezacord cei patru Evanghelişti
cu privire la Învierea lui Hristos”). El a fost identificat până acum în 14 codici din
veacurile XI-XII58 și se regăsește în următoarele manuscrise din veacul al XI-lea:
München BSB Cod. graec. 594 f.301v-304, Athos Dohiariu 021 (Lambros 2695)
f.241v-244v, Athos Iviron 7 (vechi 203) (Lambros 4127) f.208-210v, Ierusalim
Bibl. Patr. Avraam 065 (Naos Anastaseos 15) f.255r-257v, Londra British Library
Add. 16943 f.184v, Paris BNF Suppl. Grec 1316 f.264r-266v, St. Petersburg RNB
58
https://pinakes.irht.cnrs.fr/notices/oeuvre/15885/

31
Ф. № 906 (Gr.) 067 (Granstrem 249) f.254v-257v, Sinai Grec 0182 f.262r-264v.
Dintre ele, cel mai vechi, care ar putea fi datat de la sfârșitul veacului al X-lea, este
München BSB Cod. graec. 594.
BAR Gr. 1175 f. 255v-258v:
Ὅτι οὐ διαφωνοῦσιν οἱ δ’ εὐαγγελισταὶ περὶ τὴν τοῦ Χριστου ἀνάστασιν
Κατὰ Ἰωάννην· Μαρία μόνη πρωὶ ἔτι σκοτίας
οὔσης ἐλθοῦσα εἰς τὸ μνημεῖον, βλέπει τὸν
λίθον ἠρμένον. Τούτο μόνον εἶτα ἐκεῖθεν ἔρχεται
πρὸς τοὺς μαθητὰς· καὶ πάλιν μόνη αὐτὸν βλέπει
σὺν τοῖς ἀποστόλοις δεύτερον δὲ ἐλθοῦσα.
Βλέπει τοὺς δύο ἀγγέλους ἔνδον καὶ μετὰ ταῦτα
τὸν Ἰησοῦν· ὅς καὶ εἶπεν αὐτῇ μή μου ἅπτου·
οὔπω γὰρ ἀναβέβηκα πρὸς τὸν Πατέρα μου.
Τὸ πρῶτον ἐλθοῦσα Μαρία, μόνον ὁρᾶ τὸν
λίθον ἠρμένον· τὸ δεύτερον ἐλθοῦσα ὁρᾶ δύο
ἀγγέλους ἔνδον· εἶτα τὸν Ἰησοῦν· οὗ καὶ
βουλομένη ἅψασθαι κωλύεται· οὔπω γὰρ
ἀναβεβήκει πρὸς τὸν Πατέρα.
Κατὰ Ματθαῖον· ὀψὲ Σαββάτων τῇ ἐπιφωσκούσῃ
εἰς μίαν Σαββάτων, αἱ δύο Μαρίαι ἦλθον καὶ
ὁρῶσι τὸν ἄγγελον ἐπὶ τὸν λίθον καθήμενος·
ὃς καὶ εἶπεν αὐταῖς· Μὴ φοβεῖσθε ὑμεῖς. Μετὰ
τοῦτο ὁ Ἰησοῦς ἀπήντησεν αὐταῖς ἐπανιούσαις
καὶ εἶπεν αὐταῖς· Χαίρετε; Αἱ δὲ ἐκράτησαν
αὐτοῦ τοὺς πόδας καὶ προσεκύνησαν αὐτῷ. Τὸ
πρώτον μόνη θεασαμένη τοὺς ἀγγέλους καὶ
τὸν Ἰησοῦν ἄπεισιν, εἶτα συμπαραλαβοῦσα τὴν
ἄλλην Μαρίαν, ἐπανέρχεται σὺν αὐτῇ καὶ ὁρῶσιν.
Οὐκ ἔτι δύο οὐδὲ ἕνα, ἀλλὰ ἄγγελον ἐκτὸς
καθήμενον ἐπὶ τοῦ λίθου, εἶτα τὸν Ἰησοῦν οὗ
καὶ τῶν ποδῶν ἅπτονται, ὡς ἤδη ἀναβεβηκότος
πρὸς τὸν Πατέρα.
Κατὰ Μάρκον· διὰ γενομένου τοῦ Σαββάτου,
αἱ δύο Μαρίαι καὶ Σαλώμη ἔρχονται λίαν πρωὶ
ἀνατείλαντος τοῦ ἡλίου, καὶ εἰσελθοῦσαι εἰς τὸ
μνημεῖον, νεανίσκον εἶδον καθήμενον ἐν τοῖς
δεξιοῖς, ὃς καὶ εἶπεν αὐταῖς τὰ γεγραμμένα, αἱ
δὲ ἀκούσασαι ἔφυγον, καὶ οὐδενὶ οὐδὲν εἶπαν,
ἐφοβοῦντο γὰρ. Θεασάμεναι αἱ παρὰ τῷ Ματθαῖῳ
δύο Μαρίαι ἀπῆλθον, καὶ πάλιν ἐπανέρχονται
32
După Ioan: Maria singură, dis-de-dimineață,
pe când încă era întuneric, venind la
mormânt, vede piatra ridicată. Şi numai după
aceea de acolo vine la ucenici, și apoi iarăși Îl
vede singură, când a venit a doua oară cu
Apostolii. Vede pe cei doi îngeri în lăuntru și
după aceea pe Iisus, Care i-a și spus: Nu Mă
atinge! Căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu.
Când a venit prima dată Maria a văzut numai
piatra ridicată. Când a venit a doua oară vede
doi îngeri în lăuntru, apoi pe Iisus de Care
vrând să se atingă, este împiedicată pentru că
încă nu Se suise la Tatăl.
După Matei: După ce a trecut Sâmbăta, când
se lumina de ziua întâi a săptămânii, cele două
Marii au venit și îl văd pe înger șezând pe
piatră care le-a și zis: Nu vă temeți voi. După
aceea Iisus S-a întâlnit cu ele pe când se întor-
ceau și le-a zis lor: Bucurați-vă! Iar ele I-au
ținut picioarele și I s-au închinat Lui. Mai întâi
numai ea văzând pe îngeri și pe Iisus, pleacă,
apoi, luând cu ea pe cealaltă Marie se întoarce
împreună cu ea și văd. Dar nu mai văd doi,
nici unul [în lăuntru], ci pe înger șezând afară
pe piatră, apoi pe Iisus de ale Cărui picioare
se ating, ca Unul Care deja Se suise la Tatăl.
După Marcu: După ce a trecut ziua Sâmbetei,
cele două Marii și Salomeea vin la mormânt
foarte de dimineață de cum a răsărit soarele și
intrând în mormânt au văzut un tânăr șezând
în dreapta, care le-a și spus lor cele scrise, iar ele
auzind au fugit și nu au spus nimănui nimic,
căci se temeau. La Matei, văzând cele două Marii,
au plecat, și iarăși s-au întors luând-o cu ele și
pe Salomeea și astfel cele trei, la Marcu, văd
συμπαραλαβοῦσαι Σαλώμην, καὶ οὕτως αἱ τρεῖς
τὸν παρὰ τῷ Μάρκῳ θεωροῦσιν ἄγγελον μόνον
ἔνδον.
Κατὰ Λουκᾶν· τῇ μία τῶν Σαββάτων ὄρθρου
βαθέως γυναῖκες αἵτινες ἦσαν συνεληλυθυῖαι ἀπὸ
τῆς Γαλιλαίας, ἦλθον ἐπὶ τὸ μνημεῖον φέρουσαι
ἀρώματα, καὶ ἰδοῦ ἄνδρες δύο ἐπέστησαν
αὐταῖς, οἱ καὶ εἶπον· Τὶ ζητεῖτε τὸν ζῶντα μετὰ
τῶν νεκρῶν; ἦσαν δὲ αἱ δύο Μαρίαι καὶ Ἰωάννα
καὶ αἱ λοιπαὶ σὺν αὐταῖς. Αἳ καὶ ἀπήγγειλαν τοῖς
μαθηταῖς, οἱ δὲ οὐκ ἐπίστευσαν. Αἱ παρὰ τῷ
Μάρκῳ τρεῖς ἀπελθοῦσαι, συμπαρέλαβον
Ἰωάνναν καὶ ἄλλας πλείους γυναῖκας, μεθ’ ὦν
πάλιν ἐπανέρχονται, καὶ ὁρῶσι δύο ἄνδρας τοὺς
παρὰ τῷ Λουκᾷ. Φαίνεται τοίνυν ἐπιστᾶσα τῷ
μνημείῳ κατὰ διαφόρους χρόνους.
Ἡ γὰρ τοῦ θαύματος ὑπερβολὴ καὶ ἡ θέα τῶν
ἀδιαφόρων ἐφ’ ἑκάστης ὥρας θεωρουμένων,
εἷλκεν αὐτὴν ἐπὶ τὸν αὐτὸν τόπον, καθ᾿ἑκάστην
δὲ πάροδον ἐπήγετό τινας.
Τὸ μὲν οὖν πρῶτον, μόνη ἐπέστη τῷ μνημείῳ
κατὰ Ἰωάννην πρωὶ ἔτι οὔσης σκοτίας.
Τὸ δὲ δεύτερον, ἅμα τῳ Πέτρῳ καὶ Ἰωάννῃ
ἔρχεται κατὰ τὴν αὐτὴν ὥραν.
Τὸ δὲ τρίτον, τὴν ἑτέραν παραλαβοῦσα Μαρίαν
μόνην ὀψὲ Σαββάτων τῇ ἐπιφωσκούσῃ εἰς μίαν
Σαββάτων κατὰ τὸν Ματθαῖον.
Τέταρτον ἅμα Σαλώμη καὶ τῇ ἑτέρᾳ Μαρίᾳ,
ἀνατείλαντος τοῦ ἡλίου κατὰ τὸν Μάρκον.
Τὸ πέμπτον τῇ μίᾳ τῶν Σαββάτων ἅμα Ἰωάννα
καὶ ἑτέραις πλείοσι κατὰ Λουκᾶν.
Φαίνεται τοίνυν διὰ τούτων πρώτη ἡ Μαρία,
πέμπτον ἐπιστᾶσα τῷ μνημείῳ κατὰ διαφόρους
χρόνους. Μαρία ἡ Μαγδαλυνὴ βλέπει τὸν λίθον
ἠρμένον καὶ δύο ἀγγέλους ἔνδον, εἶτα καὶ
αὐτὸν τὸν Ἰησοῦν. Ἡ Μαγδαλυνὴ Μαρία καὶ ἡ
ἄλλη Μαρία εἶδον ἄγγελον καθήμενον ἐπὶ τοῦ
λίθου καὶ αὐτὸν τὸν Ἰησοῦν. Ἡ Μαγδαλυνὴ
Μαρία καὶ Μαρία Ἰακώβου τοῦ μικροῦ καὶ
Σαλώμη εἶδον νεανίσκον καθήμενον ἐν τοῖς
δεξιοῖς. Ἡ Μαγδαλυνὴ Μαρία καὶ Μαρία
numai un singur înger în lăuntru.
După Luca: În ziua cea dintâi a săptămânii, foarte
de dimineață femeile care veniseră împreună din
Galileea au venit la mormânt aducând aromate, și
iată doi bărbați le-au întâmpinat şi le-au spus:
Pentru ce căutați pe Cel viu cu cei morți? Iar ele
erau cele două Marii și Ioana și celelalte dimpreună
cu ele. Ele au și vestit ucenicilor, iar ei nu au crezut.
Cele trei de la Marcu plecând, au luat cu ele pe
Ioana și mai multe femei, împreună cu care iarăși
se întorc și văd doi bărbați, cei de la Luca. Prin
urmare, se arată venind la mormânt în momente
diferite.
Căci înălțimea minunii și vederea acelorași
lucruri văzute nediferit în fiecare ceas au
atras-o pe ea în același loc, și la fiecare trecere
aducea cu ea pe unele.
Prima dată a venit singură la mormânt, după
[Evanghelia lui] Ioan, dimineața încă fiind
întuneric.
A doua oară, vine împreună cu Petru și Ioan
la aceeași oră.
A treia oară, luând cu ea numai pe cealaltă
Marie după Sâmbătă când s-a luminat de ziuă
în ziua întâi a săptămânii, după Matei.
A patra oară împreună cu Salomeea și cealaltă
Marie după ce a răsărit soarele, după Marcu.
A cincea oară în ziua întâi după Sâmbătă
împreună cu Ioana și altele mai multe, după
Luca.
Prin urmare, se arată prin acestea că cea dintâi
a fost Maria, care a venit de cinci ori la mormânt
în momente diferite. Maria Magdalena vede
piatra răsturnată și doi îngeri înlăuntru, apoi
și pe Însuși Iisus. Magdalena Maria și altă
Marie au văzut un înger șezând pe piatră și
pe Însuși Iisus. Magdalena Maria și Maria lui
Iacov cel mic și Salomeea au văzut un tânăr
șezând de-a dreapta. Magdalena Maria și
Maria lui Iacov și Ioana și celelalte au văzut
doi bărbați
33
 Ἰακώβου καὶ Ἰωάννα καὶ αἱ λοιπαὶ εἶδον ἄνδρας
δύο ἐν ἐσθήσεσιν ἀστραπτούσαις.
Κατὰ Ἰωάννην, Μαρία ἡ Μαγδαλυνὴ καὶ ἄλλη
Μαρία· κατὰ Μάρκον, Μαρία ἡ Μαγδαλυνὴ
καὶ Μαρία Ἰακώβου καὶ Σαλώμη· κατὰ Λουκᾶν,
ἡ Μαγδαλυνὴ Μαρία καὶ Μαρία Ἰακώβου καὶ
Ἰωάννα καὶ αἱ λοιπαὶ σὺν αὐταῖς.
Κατὰ Ἰωάννην, τῇ μιᾷ τῶν Σαββάτων πρωὶ ἔτι
σκοτίας οὔσης· κατὰ Ματθαῖον, ὀψὲ Σαββάτων
τῇ ἐπιφωσκούσῃ εἰς μίαν Σαββάτων· κατὰ
Μάρκον, διαγεναμένου τοῦ Σαββάτου,
ἀνατείλαντος τοῦ ἡλίου· κατὰ Λουκᾶν, τῇ μιᾷ
τῶν Σαββάτων ὄρθρου βαθέως.
Δοκεῖ μοι ὁ Ματθαῖος εἰπὼν «ὀψὲ Σαββάτων»,
προστεθεικέναι καὶ «τῇ ἐπιφωσκούσῃ εἰς μίαν
Σαββάτων», ἵνα τὴν ὥραν τὴν παρὰ τῷ Ἰωάννῃ
κειμένην σημάνῃ. Ὁ μὲν γὰρ Ἰωάννης φησὶ
«πρωὶ ἔτι σκοτίας οὔσης», ὁ δὲ ἐπιφωσκούσης
εἰς μίαν Σαββάτων», ὡς εἶναι αὐτὴ τὴν ὥραν ἢ
περὶ αὐτήν, τὸ δὲ «ὀψὲ Σαββάτων» ἀκουστέον,
οὐχ ὡς ἐπὶ τῆς ἑσπερινῆς ὥρας καθὼς οἴονταί
τινες, οὐ γὰρ ἂν ἐπῆγεν «τῇ ἐπιφωσκούσῃ εἰς
μίαν Σαββάτων»· λέγει δὲ τὸ ὀψὲ, ἀντὶ τοῦ
βράδιον, τὸ γὰρ βαθὺ καὶ βράδιον καὶ ὄψιμον
τῆς νυκτερινῆς ὥρας τοῦ Σαββάτου ἤδη
πλησιάζον τῇ ἕω τῇ ἐπιφωσκούσῃ εἰς μίαν
Σαββάτων. Τούτο δὲ καὶ ἡ τῶν πραγμάτων
ἱστορία παρίστησιν, οὐ γὰρ οἷον τε ἢν ἐν τῇ
ἑσπερινῇ ὥρα τοῦ Σαββάτου τὴν Μαγδαλυνὴν
Μαρίαν θεασαμένη τὸ ἄγγελον καὶ αὐτὸν τὸν
Ἰησοῦν, καὶ τῶν ποδῶν αὐτοῦ ἄμα τῇ ἑτέρᾳ
Μαρίᾳ ἁψαμένην, κατὰ τὸν Ματθαῖον,
ὕστερον καὶ μετὰ ταῦτα ἐλθοῦσαν κατὰ τὸν
Ἰωάννην καὶ ἰδοῦσαν τὸν λίθον ἠρμένον ἀπὸ
τοῦ μνημείου, εἰρηκέναι «ἤραν τὸν Κύριον μου
ἐκ τοῦ μνημείου καὶ οὐκ οἴδαμεν ποῦ ἔθηκαν
αὐτὸν». Πῶς γὰρ ἂν εἶπεν τοῦτο ἡ τεθεαμένη
αὐτὸν καὶ ἁψαμένη αὐτοῦ ἤδη πρότερον; Πῶς
δὲ κατὰ Ματθαῖον κρατησάσῃ αὐτὸν τοὺς
*
În original (Mat. 28:1) este folosită expresia ὀψὲ Σαββάτων, care poate fi înţeleasă în
trei feluri: „după ce a trecut săptămîna”, „după Sîmbătă” sau „Sîmbătă seara”.
34
în veșminte strălucitoare.
La Ioan – Maria Magdalena și cealaltă Maria;
la Marcu – Maria Magdalena și Maria lui
Iacov și Salomeea; la Luca – Magdalena Maria
și Maria lui Iacov și Ioana și celelalte împreună
cu acestea.
La Ioan – în ziua întâi a săptămânii, dis-de-dimi-
neață, pe când încă era întuneric; la Matthei –
după ziua Sâmbetei, când se lumina de ziuă, în
ziua întâi a săptămânii; la Marcu – trecând
Sâmbăta, după ce a răsărit soarele, la Luca – în
ziua întâi după Sâmbătă, de cu zori.
Mi se pare mie că Matthei, zicând „după
Sâmbătă” *, a adăugat și «când s-a luminat de
ziuă în ziua întâi a săptămânii», ca să însemneze
ora pusă la Ioan. Căci Ioan spune «dis-de-di-
mineață, pe când încă era întuneric», iar
[Matei], «când s-a luminat de ziuă în ziua întâi
a săptămânii», încât este aceeași oră sau
aproximativ aceeași, iar acel «ὀψὲ Σαββάτων»
(după Sâmbătă) trebuie înțeles nu la ceasul serii
cum cred unii, căci nu ar fi adăugat «când se
lumina de ziuă în ziua întâi a săptămânii»; dar
zice ὀψὲ în loc de târziu, căci ceasul adânc și
târziu și înaintat din noapte este aproape de
zorii zilei, când se luminează de ziuă, în ziua
întâi a săptămânii. Dar aceasta o prezintă și
istorisirea faptelor, căci nu era cu putință ca, în
ceasul serii de Sâmbătă, Maria Magdalena,
după ce a văzut pe înger și pe Însuși Iisus și
după ce s-a atins de picioarele Lui împreună cu
cealaltă Marie, după Matei, ulterior și după
acestea, venind, după Ioan, și văzând piatra
răsturnată de pe mormânt să spună că «L-au
luat pe Domnul meu din mormânt și nu știm
unde L-au pus». Căci cum ar spune aceasta cea
care L-a văzut pe El și s-a atins deja de El mai
înainte?
Cum la Matei I-a ținut picioarele, dacă după
 πόδας εἶπεν, ἂν μετὰ ταῦτα «μή μου ἅπτου· aceea i-a zis: «Nu Mă atinge! Căci nu M-am suit
οὔπω γὰρ ἀναβέβηκα πρὸς τὸν Πατέρα μου»; încă la Tatăl Meu.»?
Ἀλλὰ πρῶτα μὲν ἢν τὰ κατὰ Ἰωάννην Ci primele au fost cele arătate la Ioan; al doilea
δηλούμενα, δεύτερα δὲ τὰ κατὰ τὸν Ματθαῖον, – cele de la Matei; al treilea – cele de la Marcu
τρίτα τὰ κατὰ τὸν Μάρκον, καὶ μετὰ ταῦτα τὰ și după acestea cele de la Luca, încât nu mai este
κατὰ Λουκᾶν, ὡς μηδεμίαν διαφωνίας χώραν nici un loc pentru contradicție, faptul că la
ἔχειν, τὸ εἰς διαφόρους ὥρας καὶ διάφορα fiecare dintre Evangheliști se prezintă la ore
πρόσωπα καὶ διαφόρους ὀπτασίας, καθ᾿ἕκαστον diferite și persoane diferite și perspective
τῶν εὐαγγελιστῶν παρίστασθαι. diferite.
Ultimul text hermeneutic din BAR Gr. 1175 se află între filele 258v-259r și
este iarăși un text despre concordanţa relatărilor Învierii, cu titlul: Ὅτι
δι᾿ἀμφοτέρων μετὰ τὴν Ἀνάστασιν ὤφθη τοῖς μαθηταῖς ὁ Χριστός („Că în ambele
[locaţii] după Înviere li S-a arătat Hristos ucenicilor”), fiind vorba despre concor-
danţa dintre cele patru Evanghelii, în care se vorbește despre arătarea Mântuitorului
în Ierusalim și în Galileia după Înviere. Acesta s-a păstrat în 16 codici dintre
veacurile XI-XV59. Pe lângă BAR Gr. 1175, manuscrisele din veacul al XI-lea
sunt: Athos Iviron 7 (vechi 203) (Lambros 4127) f.211, Ierusalim Bibl. Patr.
Avraam 065 (Naos Anastaseos 15) f.258, Paris BNF Suppl. Grec 1316 f.267, St.
Petersburg RNB Ф. № 906 (Gr.) 067 (Granstrem 249) f.257v-258, Sinai Grec 0182
f.265, Vatican Barb. gr. 319 f.173v.
BAR Gr. 1175 f. 258v-259r:
Ὅτι δι᾿ἀμφοτέρων μετὰ τὴν Ἀνάστασιν ὤφθη τοῖς μαθηταῖς ὁ Χριστός
Κατὰ Μάρκον μετὰ τὴν ἀνάστασιν λέγεται La Marcu, se zice că după Înviere că S-a arătat
ὤφθαι τοῖς μαθηταῖς· κατὰ Ματθαῖον, μετὰ τὴν [Mântuitorul] ucenicilor; la Matthei, după
ἀνάστασιν τοῖς μαθηταῖς ὤφθη ἐν τῇ Γαλιλαίᾳ· Înviere S-a arătat ucenicilor în Galileea; la Ioan,
κατὰ Ἰωάννην, ἐν αὐτῇ τῇ ἡμέρᾳ τῆς ἀναστάσεως în însăși ziua Învierii, ușile fiind încuiate, Iisus
τῶν θυρῶν κεκλεισμένων ὁ Ἰησοῦς μέσος τῶν a stat în mijlocul ucenicilor, Thoma nefiind de
μαθητῶν, μὴ παρόντος Θωμᾶ ἕστη. Καὶ μεθ’ faţă. Şi după a opta zi iarăși prin ușile încuiate,
ἡμέρας ὀκτὼ πάλιν τῶν θυρῶν κεκλεισμένων a stat în mijlocul lor, fiind de faţă și Thoma.
ἕστη μέσος αὐτῶν παρόντος καὶ τοῦ Θωμᾶ. Şi după acestea iarăși S-a arătat lor la marea
Καὶ μετὰ ταῦτα πάλιν ἐφάνη αὐτοῖς ἐπὶ τῆς Tiberiadei. După Luca, S-a arătat lui Cleopa,
θαλάσσης τῆς Τιβεριάδος. Κατὰ Λουκὰν, ὤφθη împreună și unui altuia în aceeași zi a Învierii.
Κλεώπᾳ σὺν τῷ ἑτέρῳ αὐτῇ τῇ ἡμέρᾳ τῆς Şi iarăși întorcându-se, S-a arătat în aceeași zi,
ἀναστάσεως. Καὶ πάλιν ἐπιστρέψασιν εἰς fiind strânși ucenicii, și iarăși i-a scos pe ei în
Ἱερουσαλήμ, ὤφθη τῇ αὐτῇ ἡμέρᾳ συνηγμένων Bethania și S-a depărtat de la ei.
τῶν μαθητῶν, καὶ πάλιν ἐξήγαγεν αὐτοὺς εἰς
Βηθανίαν καὶ διέστη ἀπ’ αὐτῶν.

59
https://pinakes.irht.cnrs.fr/notices/oeuvre/17979/

35
 La finalul manuscrisului BAR Gr. 1175, la fila 259r, copistul a scris un scurt
text de încheiere: Τῷ συντελεστῇ τῶν καλῶν Θεῷ χάρις – Har lui Dumnezeu,
Desăvârșitorului celor bune60. (DBBE Type 2110).
Singurele două cele mai vechi manuscrise care conţin aceleași epigrame ca
manuscrisul de la Academia Română sunt St. Petersburg RNB, Ф. № 906 Gr. 67
și Sinai Gr. 182. O cercetare comparativă ne arată că, deși sunt înrudite, nici unul
dintre ele nu este strămoș direct al BAR Gr. 1175, deși ms. St. Petersburg RNB,
Ф. № 906 Gr. 67 este înrudit direct prin structură și ornamentică cu el (inclusiv
prin prezenţa celor 19 subtitluri în cuprinsul Evangheliei după Ioan). Sinai Gr.
182 nu are miniaturi ale Evangheliștilor, nu are o structură identică, și ornamentica
sa diferă destul de mult de cea din BAR Gr. 1175.
În lumea contemporană un foarte mare interes se acordă familiilor de texte
din care face parte un anume text scripturistic. La o analiză atentă se pot observa
rămăşiţe ale familiilor textuale din Antichitatea târzie (care au împărţit textul
Noului Testament în patru mari familii, cea mai numeroasă fiind cea a textului
bizantin, apoi cea a textului alexandrin, apoi cea a textului apusean şi cea a textului
cesareean). Manuscrisul nostru se înscrie în marea familie a Tetraevangheliarelor
cu text bizantin. Comparaţia sa în câteva puncte cheie cu doi martori răsăriteni
precum Basel, Universitätsbibliothek, AN IV 2 (un celebru Tetraevangheliar de
secol XII) și British Library Egerton MS 2610 (un altul, din veacul al XI-lea), nu
a relevat nimic particular care să atragă atenţia din punctul de vedere al familiilor
textuale mai rare.

2. Ornamentistul. Manuscrisul BAR Gr. 1175 provine din același scriptoriu

cu Baltimore Walters Art Museum W 529 și este înrudit cu Vienna, ÖNB Suppl.
Gr. 50* și cu catena la Evanghelii din ms. Budapesta ELTE Gr.1 [sec. XI] (f. 10r),
însă acestea din urmă au alte epigrame, alese pentru cei patru Sfinţi Evangheliști.
Dintre acestea, ms. Baltimore Walters Art Museum W 529 este împodobit
cu tabele canonice ale pericopelor eusebiene, frontispicii, iniţiale și ornamente de
către același ornamentist care a împodobit ms. BAR Gr. 1175. Observaţia îi aparţine
cercetătorului paleograf Georgi Parpoulov de la Universitatea Birmingham, care
mi-a remis-o într-o corespondenţă trimisă la începutul realizării acestui studiu.
Într-adevăr, comparaţia manuscriselor BAR Gr. 1175 și Baltimore Walters Art
60
Exprimarea ar putea părea astăzi ciudată, însă ea este foarte veche și a fost atestată deja
în 253 de mss, dintre care cel mai vechi este din veacul al IX-lea (München Bayerische
Staatsbibliothek Gr. 270). Mai multe detalii aici: https://www.dbbe.ugent.be/types/2110

36
Museum W 529 relevă fără dubiu faptul că cele două aparţin aceluiași scriptorium.
Manuscrisul Baltimore W 529, conform datării sale din catalogul realizat în anul
200461, a fost scris pe la anii 1040-1060, ceea ce confirmă data aproximativă a
scrierii ms. BAR Gr. 1175, însă faptul că ms. W 529 a aparţinut Sfântului Mormânt
de la Ierusalim62 (de unde a ajuns la Constantinopol, apoi Paris și în cele din urmă
Baltimore) și faptul că BAR Gr. 1175 are mai multe fascicule scrise pe hârtie de
bumbac de provenienţă arabă situează cei doi codici, de la București și de la
Baltimore, într-un scriptoriu levantin, cel mai probabil din Ierusalim.

3. Miniaturistul. Zugravul care a pictat chipurile celor patru Sfinţi Evangheliști

nu pare a fi dintre cei mai buni iconografi ai vremii sale, și probabil nici ai
scriptoriului de care aparţinea. Georgi Parpoulov, un specialist în manuscrisele
scripturistice ale epocii bizantine, mi-a mărturisit în corespondenţa pe tema
acestui codice că nu a întâlnit nicăieri vreo altă miniatură realizată de acest zugrav.
Prof. Daniel Barbu, analizând în urmă cu patru decenii portretele celor patru
Evangheliști, a scris următoarele:
„Analiza stilistică a celor patru ilustrații, precedată de o arheologie icono-
grafică, va fi în măsură să ofere cărții un reper cronologic mai ferm. Miniaturile
aparțin categoriei portretului de autor și conțin toate atributele specifice genului.
Aureolele și inscripțiile sunt trasate simplu, cu roșu, pe fondul de aur. Cartea,
motiv constant al inspirației, este înfățișată sub formă de codice și numai la f. 8v
apare și în ipostază de rotulus. Construcția plastică a cărții este regulată: o jumătate
a manuscrisului este albă, iar cealaltă albastră, mici triunghiuri roșii semnalizează
cotorul, paginile deschise fiind acoperite cu șiruri monotone de grafeme angulare,
lipsite de semnificație. Instrumentele de scris sunt convenționale: toc, trusă de
cerneluri, călimară, stylus (f. 118v), cuțit pentru linierea filelor (f. 75v).
61
Georgi Parpulov – A Catalogue of Greek Manuscripts at the Walters Art Museum, în
The Journal of the Walters Art Museum, vol. 62, 2004, p. 108.
62
Ibidem. În catalogul lui A. Papadopoulos Kerameus (Ἱεροσολυμιτική βιβλιοθήκη, ἤτοι
κατάλογος τῶν ἐν ταίς βιβλιοθήκαις τοῦ ἁγιωτάτου ἀποστολικοῦ τε καί καθολικοῦ
ὀρθοδόξου πατριαρχικοῦ θρόνου τῶν Ἱεροσολύμων καί πάσης Παλαιστίνης ἀποκειμένων
ἑλληνικῶν κωδίκῶν / ὑπό Α. Παπαδοπούλου-Κεραμέως, tom 4, Petrograd, 1899) al
mss. Metocului Sfântului Mormânt de la Constantinopol acesta purta numărul 275,
apoi s-a rătăcit până la achiziţia americană, când a devenit ms. Baltimore W 529.
Manuscrisul a avut la f. 87v o însemnare din 1592 care i-a aparţinut patriarhului Sofronie
al IV-lea al Ierusalimului (A. Papadopoulos Kerameos la pag. 253 a catalogului său),
astăzi pierdută, care preciza că Tetraevangheliarul aparţinea Sfântului Mormânt.

37
 Mobilierul este, și el, alcătuit din piesele obișnuite acestei situații iconografice:
masă de scris masivă, brună (la f. 118v este de culoare albastră cu panouri galbene), cu
lesene desenate în cerneală (galbene la f. 187v), peste care se înalță, cu ajutorul unei
torsade, un pupitru; scaun fără spătar, cu excepția celui destinat evanghelistului Ioan,
cu o infrastructură greoaie, de culoare verde cu lumini albe (f. 75v), galbenă cu umbre
brun (f. 118v) sau numai brun (ff. 8v, 187v). Autorii portretizați își sprijină picioarele
pe un suppedaneum de aur, cu fețele laterale albastre-crom pe care se desfășoară puncte
și grupuri de puncte albe, roșii și albastre de lapis lazuli, sugerând pietrele încrustate.
Veșmintele prezintă, la rândul lor, aceeași lipsă de varietate: tunici lungi până la glezne,
de culoare albastră, cu faldurile semnalate de linii albe și brune (f. 8v), albe și albastre
(ff. 75v, 118v), albe, albastre și brune (f. 187v), peste care este îmbrăcată câte o mantie
largă acoperind brațul stâng (ff. 75 v, 118v), atingând și umărul drept (f. 8v) sau
înfășurând ambele brațe (f. 187v), colorată cu brun sau brun-roșcat, cu faldurile
consemnate de dungi roșii, albe și brune. Drapajul este realizat după trasee neregulate,
ascunde structura trupului, ceea ce face ca picioarele să iasă de sub tunici în direcții
surprinzătoare. Tratarea drapajelor e mai ales decorativă, faldurile sunt realizate
predominant grafic, deși la ff. 118v și 187v este vizibilă și o tendință de vibrare a
suprafeței prin saturarea diferită a culorii, tendință care nu depășește însă limitele
arbitrarului atunci când este raportată la constituția anatomică. Carnația este construită
pe un proplasm brun-roșcat, realizat prin suprapunerea unui strat foarte fin de brun
pe un fond ocru-roșcat, trăsăturile feței sunt conturate cu umbre verzi și brun-închis,
fruntea și pomeții se accentuează prin lumegiaturi albe. O suprapunere imperfectă a
straturilor care compun proplasmul lasă uneori o impresie de modelare a suprafeței:
chipul Evanghelistului Luca sau brațul drept al lui Marcu. Mâinile și picioarele sunt
realizate plat, numai în conturul brun. Părul evangheliștilor și barba tunsă scurt sunt
obținute prin suprapunerea unor tușe albe, cu o densitate redusă la f. 75v, pe un suport
albastru. De un tratament special se bucură figura Evanghelistului Luca, aproape
imberb, cu părul obținut prin aglomerarea unor trăsături de cerneală pe un fond brun.
Aceste elemente de morfologie iconografică sunt uniform compuse în cele patru
miniaturi. Siluetele personajelor și recuzita se află în expansiune pe întreg spațiul
delimitat de chenar, exercitând chiar o presiune prin contact asupra benzii decorative
din dreapta. Orientarea picioarelor, cel stâng la Matei și Marcu și cel drept la Luca și
loan, se face după o direcție verticală care împarte cadrul într-o secțiune de aur (mai
aproximată la f. 187v). În prima miniatură, Evanghelistul este plasat în josul paginii,
silueta sa este compactă, raportul dintre mărimea capului și lungimea trupului este
de aproximativ 2/8, diagonala ce se înalță spre dreapta orientează compoziția.
Silueta lui Marcu este descrisă mai amănunțit, e mai desfăcută, relația proporțională

38
dintre cap și trup este mult mai favorabilă celui din urmă și se apropie de cea
firească, paginația este centrată, iar tensiunea dintre liniile de forță ale compoziției
este rezolvată în calm. Autorul celei de-a treia Evanghelii recheamă proporțiile
primei miniaturi, deși plasarea în cadru rămâne centrală, acțiunea pregătirii
pentru scris este susținută de draparea dinamică a mantiei în jurul torsului și de
reducerea mărimii picioarelor, dintre care cel stâng este ocultat cu totul. Ultima
ilustrație consemnează un moment al reflecției. Dinamismul este înlăturat prin
axarea compoziției pe diagonala ce urcă spre stânga, sugestia de concentrare, de
suspendare a oricărei acțiuni este subliniată prin înfășurarea aproape completă a
trupului în mantie, simultan cu exilarea călimării în colțul din stânga-jos al
imaginii și cu închiderea instrumentelor de scris în trusă.
Chipurile celor patru evangheliști sunt redate în trei sferturi, umărul drept
este mereu prezentat frontal, imprimând sistemului comunicațional al miniaturii
un caracter direct, implicând privitorul ca un element constitutiv al procesului
de enunțare a imaginii.
Tipologia orientală a figurilor, realizate în contrastul puternic dintre umbrele
verzi și luminile albe, caracterul precumpănitor grafic al concepției figurative,
economia severă a semnelor plastice, accentul pus pe funcția de semnificare a ima-
ginii în detrimentul celei artistice, nu sunt decât puncte nodale ale unei rețele de
argumente capabile să sprijine afilierea manuscrisului la un grup de codice [...]”.63
Desigur că încercarea prof. Daniel Barbu de a atribui miniaturile unei școli
athonite iese acum din calcul, cu atât mai mult cu cât el însuși atrage atenţia asupra
hârtiei de provenienţă arabă și a tipologiei orientale a chipurilor celor patru
Evangheliști miniaţi în actualul ms. BAR. Gr. 1175. Acestea toate plasează o dată
mai mult locaţia geografică a scriptoriului în Orientul Apropiat, cel mai probabil
în Palestina, poate chiar Ierusalim, precum am arătat, în jurul anului 1000 d.Hr.
Măiestria ornamentistică și miniaturală a artiștilor din Ierusalim se regăsește
foarte vie, la mai bine de 150 de ani distanţă de realizarea ms. BAR. Gr. 1175, în
două superbe manuscrise latine, Paris BNF Latin 276 și Vatican Latin 5974 (scrise
în ultimele decenii ale stăpânirii cruciate a Palestinei, ~1170-1180), împodobite de
cei mai buni ornamentiști și miniaturiști aghiopoliţi ortodocși. Motivele și tehnica
ornamenticii din BAR. Gr.1175 se regăsesc din plin în aceste două bijuterii coman-
date de aristocraţii cruciaţi, semn că școlile și scriptoriile aghiopolite au continuat
să producă astfel de bijuterii pentru slava lui Dumnezeu și în acele încercate
vremuri.
63
D. Barbu, op. cit., p. 22.

39
 Am încercat, și sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să fi reușit, să atrag atenţia
asupra necesităţii studierii multivalente a manuscriselor importante ale istoriei
noastre. Cercetarea trebuie făcută nu doar din punct de vedere exterior, legat de
istoria bibliofilă a codexului, de arta folosită, de școli, de tendinţe, de paleografie, de
copiști și de saga unui asemenea martor milenar, ci și din punct de vedere interior,
luând în calcul și organizarea internă a textului și maniera de gândire a necesităţilor
imediate ale cititorilor Sfintei Scripturi, în interiorul unei tradiţii autentice.
Mulţumiri se cuvin aduse Prea Cuviosului Părinte Arhimandrit Hariton
Negrea, Stareţul Mănăstirii Petru Vodă, care mi-a binecuvântat ostenelile activităţi-
lor paleografice și ale acestui studiu, sugerat de distinsa doamnă Gabriela Dumitrescu,
Directoarea secţiei de Manuscrise și Carte Rară a Bibliotecii Academiei Române
din București64.
Manuscrisul BAR. Gr. 1175, prin vechimea milenară, imensa valoare de
conţinut și calitatea artistică a acestui manuscris, este un tezaur. Un tezaur și o bucurie
pentru Biserică și pentru cultura universală, care, graţie proniei lui Dumnezeu și
bunăvoinţei Bibliotecii Academiei Române din București, vine să întâmpine ochii și
inima cititorului contemporan, ca mărturie a lui Dumnezeu Adevărul și Dumnezeu
Frumosul, Cel veșnic Același.
Monahul Filotheu Bălan
Mănăstirea Petru Vodă

64
O altă binecuvântată colaborare am avut la volumul Imnul acatist al Maicii Domnului
(ediţie facsimil după manuscrisul grec 113 al Bibliotecii Academice Române), ed.
Excelenţă prin cultură, București, 2019, și la multe alte proiecte.

40