Sunteți pe pagina 1din 292

OZANA ALEXANDRESCU

*

CATALOGUL MANUSCRISELOR MUZICALE DE TRADIŢIE

BIZANTINĂ DIN SECOLUL AL XVII-LEA

OZANA ALEXANDRESCU

OZANA ALEXANDRESCU CATALOGUL MANUSCRISELOR MUZICALE DE TRADIŢIE BIZANTINĂ DIN SECOLUL AL XVII-LEA Editura Arvin Press

CATALOGUL MANUSCRISELOR MUZICALE DE TRADIŢIE BIZANTINĂ DIN SECOLUL AL XVII-LEA

Editura Arvin Press Bucureşti 2005

Tehnoredactare: Vlad Crişu Imprimare: Arvin Press

Carte publicată cu sprijin acordat de

Arvin Press Carte publicată cu sprijin acordat de © Toate drepturile rezervate autoarei Descrierea CIP a

© Toate drepturile rezervate autoarei

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ALEXANDRESCU, OZANA Catalogul manuscriselor muzicale de tradiţie bizantină din secolul al XVII-lea / Ozana Alexandrescu ; pref.: acad. Virgil Cândea. - Bucureşti : Arvin Press, 2005 Index ISBN 973-7849-29-9

I. Cândea, Virgil (pref.)

783(495)

Cuvântul autorului

În ultimele decenii, cercetarea dedicată muzicii de tradiţie bizantină s-a afirmat constant ca disciplină a muzicologiei româneşti. Au fost publicate numeroase studii şi ediţii de documente în facsimil, însoţite de transcrieri din notaţia neumatică. Interesul cercetătorilor pentru domeniul bizantinologiei s-a intensificat după 1990 şi s-a concretizat în articole şi comunicări cu o tematică diversificată şi cu multiple unghiuri de abordare ale muzicii de tradiţie bizantină. Acţiunea de înregistrare a documentelor, atât a celor din colecţii mai mici din România, cât şi a celor de provenienţă românească aflate în arhive din străinătate, a extins continuu fondul de manuscrise accesibil cercetării. Cu toate acestea, în bibliotecile importante din România în care se păstrează manuscrise cuprinzând muzică de tradiţie bizantină, nu există un catalog analitic al acestor documente, lipsă ce ne-a determinat să elaborăm lucrarea de faţă. Întrucât documentele din secolul al XVI-lea au fost publicate aproape în totalitate, ne-am îndreptat atenţia asupra secolului al XVII-lea. Deşi în Catalogul manuscriselor muzicale de tradiţie bizantină din secolul al XVII-lea sunt incluse doar volume aflate în fondurile din România, cercetarea pe care am întreprins-o în Grecia – peste 350 de manauscrise – a contribuit considerabil la elucidarea unor aspecte necesare alcătuirii acestui catalog, aspecte insuficient relevate în materialul existent în România. Pe durata stagiului de cercetare în Grecia, am primit sprijinul unor distinşi specialişti, cărora le mulţumim pe această cale: muzicologii bizantinologi prof. univ. dr. Gregorios Stathis de la Universitatea din Atena, dr. Manoles Chatzegiakoumes, dr. Georgios Konstantinou şi dr. Ekaterini Kordouli de la departamentul de manuscrise al Bibliotecii Naţionale a Greciei din Atena. În România, aducem mulţumirile noastre tuturor celor care ne-au sprijinit la elaborarea prezentei lucrări, începând cu conducerea şi colectivul departamentului de manuscrise din toate instituţiile în care am desfăşurat cercetarea – biblioteci, arhive, muzee; domnului academician Virgil Cândea pentru amabilitatea de a prefaţa lucrarea; doamnei dr. Natalia Trandafirescu, arhivist principal la Arhivele Statului pentru verificarea traducerilor din limba greacă; în mod special mulţumim pentru colaborare colegului nostru dr. Daniel Suceava, muzicolog bizantinolog la Institutul de Istoria Artei „George Oprescu” al Academiei Române. Mulţumim de asemenea sponsorului nostru BANCA ROMÂNEASCĂ – Membră a Grupului National Bank of Greece.

Acknowledgements

For the last several decades, research of the Byzantine tradition music emerged as a scholarly constant in Romanian musicology. There have been published numerous studies as well as facsimilae of manuscripts together with transcriptions from the neumatic notation. The interest in Byzantine studies has strengthened after 1990 and has resulted in articles and scholarly papers with a wide thematic array and from different perspectives. The steady investigation of various collections, both in Romanian archives and abroad, has made an ever increasing number of relevant manuscripts accesible to researchers. However, there is no analitic catalogue of the documents extant in the main Romanian libraries that house manuscripts containing Byzantine tradition music. It is precisely this lack of reference material that inspired us to publish the present study. In view of the fact that most of the 16 th century manuscripts have already been published, the focus of the present study is on 17 th century documents. Although only volumes housed in Romanian archives have been considered here, the cataloging process has benefited grately from research we undertook several years ago in Greece. While there, we consulted over 350 manuscripts which shed light on various aspects insufficiently expressed in the Romanian materials. We would like to take this opportunity to thank various specialists in the field who provided generous help and support during our research in Greece: Dr. Gregorios Stathis, profesor at the University of Athens, Dr. Manoles Chatzegiakoumes and Dr. Georgios Konstantinou as well as to Dr. Ekaterini Kordouli from the departament of manuscripts at the National Library of Greece in Athens. We would also like to thank to the staff in the many Romanian libraries, archives and museums in which we carried out the bulk of our research. In addition, we would like to express our gratitude to Professor Virgil Cândea, Member of the Romanian Academy for graciously accepting to write the foreword to this catalogue; to Dr. Natalia Trandafirescu, main archivist to the State Archives for checking our translations from Greek; and, especially, to our friend and collegue Dr. Daniel Suceava, musicologist and byzantinologist at the Institute of Art History „George Oprescu” at the Romanian Academy. Many thanks also go to our sponsor Banca Românească – Member of the National Bank of Greece.

CUVÂNT ÎNAINTE

Un repertoriu al manuscriselor muzicale româneşti în notaţie neobizantină din secolul al XVII-lea reprezintă în viaţa ştiinţifică actuală din ţara noastră un eveniment cu semnificaţii multiple, care se cer subliniate. Identificarea, descrierea şi datarea riguroasă a unor monumente ale muzicii sacre de acum mai bine de trei veacuri face parte din opera de salvare

şi protecţie a patrimoniului cultural naţional. Risipite în colecţii diverse din

ţară, descrise până acum sumar în inventare şi cataloage, este evident că numai un repertoriu ştiinţific întocmit le poate releva apartenenţa la un fenomen intelectual şi artistic unitar, aducându-le în atenţia specialiştilor de pretutindeni, evaluându-le importanţa, şi stimulând astfel măsurile de conservare şi valorificare cuvenite unor venerabile mărturii ale tradiţiei noastre spirituale. Asemenea repertorii fac parte din echipamentul indispensabil cercetării. Cel de faţă este cu atât mai preţios cu cât vechea creaţie muzicală este un domeniu al culturii noastre asupra căruia savanţi reputaţi români sau străini s-au aplecat cu pasiune şi competenţă încă din secolul al XIX-lea, chiar în condiţii în care cercetările erau afectate tocmai de absenţa instrumentelor elementare de lucru. Descrierile exacte ale vechilor manuscrise sunt în multe cazuri acte de identitate reconstituite postum, care stabilesc originea operelor descrise, evitând confuzii, atribuiri greşite şi controversate de care nici muzicologia nu a fost scutită, după cum se ştie, până în perioade recente. În viaţa ştiinţifică de azi din ţara noastră, acest repertoriu este, deopotrivă, act de curaj, omagiu reverent pentru venerabili cărturari, compozitori şi psalţi de altă dată, pe nedrept uitaţi, dar şi îndemn la împlinirea unui imperativ de maximă actualitate. Act de curaj al doamnei dr. Ozana Alexandrescu, care a investit ani de-a rândul o ştiinţă acumulată cu pasiune şi eforturi neprecupeţite într-o întreprindere intelectuală adresată unei confrerii selecte de iniţiaţi în melurgia Răsăritului Creştin. Încrezătoare în legitimitatea unui sacrificiu de care vor profita, aparent, specialişti puţini dar de înaltă calitate, autoarea cărţii ne oferă exemplul unui devotament pentru ştiinţă puţin obişnuit într-o vreme în care eforturile cercetării sunt cu totul altfel orientate. Omagiu adus melozilor români din trecut, pentru care perpetuarea nobilei tradiţii bizantine în viaţa liturgică de la noi a fost ascultare călugărească, iar pentru copiştii de manuscrise, dascălii, psalţii şi alcătuitorii laici de cântări bisericeşti era datorie duhovnicească împlinită cu smerenie, cu

o discreţie care deznădăjduieşte adesea pe cercetătorii moderni dornici să-i identifice.

Şi, repet, o asemenea lucrare cuprinde într-o vreme când ne pregătim pentru un nou statut al convieţuirii pe bătrânul nostru continent, un îndemn la reflecţie şi acţiuni pentru păstrarea acelor tradiţii care i-au hotărât un loc eminent între civilizaţiile lumii. Vechea Respublica Christiana, Europa statelor naţionale moderne, devine sub ochii noştri o Uniune Europeană în care tocmai valenţele religioase şi etnice sunt lăsate pe un plan secund, ca responsabile de catastrofe şi disensiuni persistente din antichitate până în istoria recentă. Unul dintre artizanii acestor profunde prefaceri, filosoful elveţian Denis de Rougemont, vedea în culturile regionale principalul liant al Noii Europe şi în manifestul său intitulat Lettre ouverte aux européens se adresa anume românilor, pe care îi cunoştea prin erudiţie şi prieteni, între care Tudor Vianu şi Virgil Gheorghiu. În Uniunea Europeană cultura va fi, aparent, temeiul profundei unităţi în diversitate, poate chiar mai mult decât factorii mai variabili, economici sau politici, deocamdată prioritari. Cultura veche românească include ca factor constitutiv şi identitar tradiţia creştină, iar muzica liturgică este una din cele mai stabile şi mai rafinate expresii ale Revelaţiei Logosului Întrupat Cartea doamnei dr. Ozana Alexandrescu îmbie spre asemenea consideraţii, cutezate chiar de un nespecialist, ca semnatarul acestor rânduri de elogioasă întâmpinare. Acest repertoriu savant de vechi manuscrise sacre româneşti impunător prin acribie şi rigoare va deveni îndată lucrare de referinţă pentru toţi specialiştii în muzica sacră bizantină din ţară şi din străinătate. Dar prin semnificaţiile ei, cartea trimite spre reflecţii profitabile tuturor iubitorilor culturii româneşti. Aceasta mi se pare a fi principala răsplată şi mulţumire a autoarei, dincolo de preţuirea şi recunoştinţa pe care i-o mărturisim acum.

Acad. VIRGIL CÂNDEA

FOREWORD

A catalogue of the 17 th century Romanian musical manuscripts in Neo-Byzantine notation constitutes an event with noteworthy significance for our country's scientific life. To identify, to describe and to rigorously date the masterpieces of sacred music that are more than three centuries old contributes to the wider efforts dedicated to saving and protecting our national cultural heritage. Scattered around the country in different collections, only briefly described in one or other inventory, these manuscripts undoubtedly needed to be registered in a scientifically elaborated catalogue. This is the only appropriate way to establish their place within a consistent intellectual and artistic trend and to bring them to the attention of experts around the world, as well as to help evaluate their importance, thus encouraging measures for the safeguard of these venerable proofs of our spiritual tradition. Such catalogues belong to the endowment that research cannot do without. The value of the one under scrutiny is even more important than that, considering that the old musical creation is a field of our culture that famous Romanian and foreign scholars started to survey, with passion and competence, as early as the 19 th century, in spite of difficulties encountered because of the very absence of such elementary study tools. The accurate description of manuscripts often provides "identity papers" posthumously reconstituted, establishing the origin of these works and helping avoid confusion and controversy, that even musicology has been faced with until recently, as we know.

For our country's current scientific community, this catalogue is as much an act of courage, of reverence towards old scholars and psalm composers that have been unjustly forgotten, as it is an incentive to follow an aim of utmost importance nowadays. It is an act of courage of Dr. Ozana Alexandrescu, who, for years, has invested the knowledge she has stored with enthusiasm and unsparing efforts in an intellectual undertaking addressed to a select circle of fellow musicologists, initiated in the liturgical creation of the Christian Orient. Confident in the legitimacy of a sacrifice whose beneficiaries would apparently be few but excellent scholars, the authoress offers the example of a devotion to science very unusual at a time when research efforts are being oriented in entirely different directions. The present work is meant to pay homage to the Romanian psalm composers of the past, for whom the continuity of the noble Byzantine tradition

in this country's liturgical life was seen first and foremost as monastic obedience, just as it was clerical duty for manuscript copyists and secular authors of chants performed with such humility and discretion that it discourages modern researchers from trying to identify them. I feel bound to reiterate the idea that, at a time when Romania is preparing for a restored place in the family of the European states, such a work as Dr. Ozana Alexandrescu's is an incentive to meditate and to take steps in order to preserve those traditions that have secured our country a prominent position among world civilizations. The old Respublica Christiana, the Europe of modern national states, is becoming, under our own eyes a European Union where religious and ethnic values are left in the background, deemed to lie at the root of various catastrophes and dissensions persisting from Antiquity to recent times. One of the designers of these profound changes, the Swiss philosopher Denis de Rougemont, saw in the regional cultures the main binding element of the New Europe. In his manifesto Lettre ouverte aux Européens he addressed particularly the Romanians, whom he knew through his erudition and his friends, such as Tudor Vianu and Virgil Gheorghiu. Within the European Union, culture should obviously be the foundation of a deep unity through diversity, possibly even more than such variable factors as the economic or political ones that, for the time being, are considered more significant.The old Romanian culture comprises Christian tradition as a substantial element of its identity, with liturgical music as one of the more stable and most refined expressions of the Revelation of the Incarnated Word Dr. Ozana Alexandrescu's book invites such considerations even from scholars who are not specialists in musicology, such as the signer of these commendatory lines. This expert catalogue of old Romanian manuscripts, imposing by its rigour, will soon become a reference work for musicologists specializing in Byzantine sacred music, both in Romania and abroad. On the other hand, this book invites reflections that all Romanian lovers of culture could benefit from. This seems to me to be the authoress' main reward and satisfaction, apart from our appreciation and gratitude, which we heartily extend herewith.

Professor VIRGIL CÂNDEA Member of the Romanian Academy

INTRODUCERE

Muzica liturgică a ritului ortodox s-a transmis timp de peste 500 de ani prin intermediul manuscrisului. Culegerea de cântări – cartea-manuscris – în care se găsea repertoriul necesar tuturor oficiilor liturgice a asigurat fiinţarea şi continuitatea acestui tip de muzică. Deşi tradiţia orală a constituit o importantă modalitate de transmitere a artei muzicii din generaţie în generaţie, manuscrisul a reprezentat forma de tezaurizare a repertoriului. De dimensiuni relativ reduse, aşadar uşor de transportat, manuscrisul în notaţie neumatică bizantină a circulat în întreg spaţiul cultural sud-est european. Spre deosebire de muzica liturgică a Occidentului european, care a fost tipărită începând cu secolul al XVI-lea, muzica de tradiţie bizantină a continuat să fie notată de către copist până în secolul al XIX-lea 1 . Manuscrisele muzicale păstrate în fondurile româneşti sunt în cea mai mare parte anonime, nedatate şi fără precizarea locului de provenienţă. Codexurile sunt fie alcătuite pe teritoriul românesc, fie aduse din spaţiul cultural ortodox, în special din Grecia. De asemenea, există manuscrise muzicale româneşti în diferite fonduri din străinătate. Dinamica procesului de evoluţie a muzicii de tradiţie bizantină, considerată în ansamblu, a cunoscut perioade de mare înflorire şi perioade de stagnare 2 . După destrămarea Imperiului, urmează un regres în planul creaţiei, însă tradiţia este păstrată. În secolul al XVI-lea (1500–1580) se înregistrează o bogată activitate de copiere la mănăstirile de la Muntele Athos, iar în zonele periferice cum sunt Serbia, Cipru, Creta şi Moldova se afirmă centre de cultivare a muzicii de tradiţie bizantină. Perioada cuprinsă între 1580 şi 1650 reprezintă pregătirea pentru o nouă dezvoltare ce va fi stimulată prin intensificarea activităţii de copiere, a celei didactice şi prin relansarea creaţiei. Două nume se impun în creaţia acestei perioade: Melhisedek Rhaidestinos şi discipolul acestuia, Georgios Rhaidestinos. Alţi doi importanţi autori, Theophanes Karykes şi Arsenios ieromonahul, şi-au legat numele de introducerea unui gen de cântare cu mare circulaţie până în secolul al XVIII-lea, kratima fără text literar, cu pregnante rezonanţe din muzica laică,

1 The New Oxford History of Music, vol. III, London, Oxford University Press, 1960, p. 253 şi vol. IV, 1968, p. 420. Titus Moisescu, Prolegomene bizantine, 1985, p.81-100.

2 Manoles K. Chatzegiakoumes, Cheirographa ekklesiastikes mousikes. 1453– 1820, Atena, 1980, p.23–53.

„exoteriki”. Perioada de renaştere şi efervescenţă creatoare este cuprinsă

aproximativ între anii 1650–1720. În această epocă se înnoieşte cântarea tradiţională prin apariţia unor genuri noi care se aplică în practica muzicală şi

se regăsesc în manuscrise; de asemenea se fac încercări pentru simplificarea

semiografiei tradiţionale. Principala schimbare a constituit-o recompunerea repertoriului pentru culegerile de bază. Această remodelare sub aspect stilistic s-a datorat celor trei reprezentanţi de seamă din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, Hrysafis cel Nou, Germanos Neon Patron şi Balasios nomofilax. Noile versiuni de repertoriu au înlocuit pe cele din secolele XV-XVI pentru patru categorii de culegere – Stihirar, Anastasimatar, Irmologhion, Doxastar – iar noua înveşmântare melodică a impus culegerile respective ca modele care au circulat apoi timp de un secol. O înnoire la nivelul formelor a constituit-o noul gen de irmos calofonic. Această formă reflectă cerinţele epocii în problema stilului, şi anume calofonic dar în acelaşi timp restrâns ca dimensiuni, genul irmosului calofonic fiind şi cel mai deschis influenţelor din muzica laică. La trecerea dintre secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea, personalitatea cea mai marcantă este Petru Bereket, autor a cărui creaţie a circulat şi sub formă de culegere integrală a operei. Următoarea perioadă, aproximativ între anii 1720–1770, prezintă în primele decenii o fază de stagnare şi apoi o fază de pregătire a unui nou reviriment în planul creaţiei. În această perioadă predomină muzica din perioada anterioară, foarte bogată şi diversă prin contribuţia unui număr însemnat de autori. Pe lângă muzica oarecum recentă faţă de secolul al XVIII-lea, se face apel şi la creaţia mult mai veche, din secolele XIV-XVI. În consecinţă, în secolul al XVIII-lea apare un tip de antologie alcătuită cu intenţia includerii unui repertoriu cât mai complet, dacă nu chiar exhaustiv. În Antologhioanele din secolul al XVIII-lea – unele deosebit de voluminoase – se întâlneşte acelaşi text literar în câte 5–7 sau mai multe variante muzicale,

fiecare piesă fiind atribuită altui autor. În cazul cântărilor care figurează în mod obligatoriu în toate ehurile, se ajunge la 15–20 de variante muzicale, având acelaşi text literar, pentru un singur eh. Acest bogat material a reprezentat baza de lucru pentru numeroşi psalţi-copişti care au desfăşurat o activitate prodigioasă de alcătuire a manuscriselor. Ultima perioadă, cuprinsă aproximativ între anii 1770–1820 este considerată ca a doua mare înflorire în domeniul acestei arte. Numele emblematic al acestei perioade este Petru Lampadarios Peloponisiul, personalitate care a marcat decisiv evoluţia ulterioară a acestui tip de muzică.

A fost autorul care a recompus, în conformitate cu noile cerinţe ale epocii,

repertoriul principalelor culegeri, Anastasimatar, Irmologhion şi Doxastar; a compus în toate genurile, a contribuit la simplificarea grafiei prin numeroasele

sale versiuni „exigisis” pentru piese din vechiul repertoriu şi a deschis calea

spre o mai largă pătrundere a influenţelor laice „exoterika”. De mare importanţă este preioada 1790–1810 dominată de activitatea celor doi protopsalţi, Iakobos şi Petru Bizantios, cei care au fondat a treia Şcoală de muzică de pe lângă Patriarhia Constantinopolitană. Începând cu anul 1814, se impune reforma întreprinsă de Hrysanthos, Gregorios şi Hourmouzios, dar în copierea manuscriselor s-a continuat şi după această dată utilizarea vechiului sistem de notaţie. Situaţia prezentată este reflectată şi de fondul de manuscrise existent în România, fond ce cuprinde aproximativ 250 de volume în notaţie veche (neobizantină). Încadrarea acestora este următoarea: două exemplare din secolele XIII-XIV, 11 din secolul al XVI-lea, 29 de manuscrise catalogate de noi ca aparţinând secolului al XVII-lea, restul fiind alcătuite în secolul al XVIII-lea şi începutul celui de al XIX-lea. După secolul al XVI-lea, marcat de înflorirea Şcolii muzicale de la Putna, în următoarele secole activitatea legată de muzica liturgică se desfăşoară cu precădere în Ţara Românească. În secolele XVII-XVIII, în spiritul ecumenic al ortodoxiei, actele de cultură din ţările române s-au datorat uneori unor greci iar cele din Grecia unor români. Fenomenul s-a bazat atât pe comunitatea confesională, cât şi pe cea lingvistică la nivelul culturii; deoarece din secolul al XVII-lea în ţările române limba slavonă este înlocuită de limba greacă, se înregistrează coexistenţa a două curente culturale, unul exprimat în limba română, celălalt în limba greacă 3 . Elocvent în acest sens este exemplul cărturarului aparţinând ambelor culturi, greacă şi română, cum a fost Luca Cipriotul sau Luca al Ungrovlahiei, episcop de Buzău (1583–1603) şi mitropolit al Ţării Româneşti (1603–1629) 4 . Un discipol al său, Iakobos, a semnat 11 manuscrise dintre care trei de muzică 5 . Manuscrisul alcătuit în 1624 de Iakobos arhiereul de la Mitropolia Ungrovlahiei (Ms. gr. 1096, BAR) este deosebit de valoros deoarece este cel mai vechi codex din secolul al XVII-lea păstrat în România; constituind prototipul de Antologhion valabil timp de peste cinci decenii, volumul din 1624 reprezintă un etalon pentru repertoriu şi un reper în ceea ce priveşte evoluţia la nivelul semiografiei şi al stilului muzicii. O

3 Cornelia Papacostea-Danielopolu – Lidia Demeny, Carte şi tipar în societatea românească şi sud-est europeană (secolele XVII-XIX), Ed. Eminescu, Bucureşti, 1985, p.148–151.

4 Nikos A. Bees, Les manuscrits des Météores. Catalogue descriptif des manuscrits conservés dans les monastères des Météores, vol. II: Les manuscrits du Monastère de Barlaam, Atena, 1984, p. 43, p. 87.

5 Demetrios Z. Sofianos, Les manuscrits des Météores. Catalogue descriptif des manuscrits conservés dans les monastères des Météores, vol. III: Les manuscrits du Monastère Hagios Stephanos, Atena, 1986, p. 317.

citire paralelă între o piesă copiată în 1624 şi aceeaşi piesă copiată într-un volum din deceniul opt, pune în evidenţă diferenţe care semnifică evoluţia firească în decursul unei jumătăţi de secol. Un alt aspect de mare importanţă îl reprezintă utilizarea limbii greceşti, atât în notarea textului literar al cântărilor, cât şi pentru indicaţiile tipiconale. Aspectul este de interes întrucât în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în Ţara Românească se utiliza încă slavona ca limbă de cultură, ultimul susţinător al slavonismului fiind Udrişte Năsturel 6 . Pentru muzica de tradiţie bizantină situaţia este total diferită. Manuscrisul lui Iakobos din anul 1624, scris integral în limba greacă, demonstrează faptul că muzica liturgică din secolul al XVII-lea s-a cântat exclusiv în limba greacă. Următoarele manuscrise în ordine cronologică, datate în funcţie de însemnări notate pe volum, sunt: un Antologhion ante 1664 şi un Irmologhion ante 1665. Se ştie că după 1665 o personalitate a muzicii de tradiţie bizantină, Germanos Neon Patron, a venit în Ţara Românească unde şi-a desfăşurat activitatea până la sfârşitul vieţii; dintr-o însemnare notată în manuscrisul 4466 de la Copenhaga reiese faptul că renumitul muzician s-a aflat sub protecţia marelui spătar Mihail Cantacuzino. Prin prezenţa lui Germanos Neon Patron în Ţara Românească, predarea muzicii a atins un înalt nivel; discipolul său Iovaskos Vlahos sau Ioan Vlahos – numele acestuia este consemnat în ambele variante –

a ajuns la cea mai înaltă treaptă în ierarhia profesiunii, deţinând titlul de

protopsalt al Curţii Ungrovlahiei în timpul domniei lui Şerban Cantacuzino 7 . Valoarea creaţiei sale a fost recunoscută şi în afara ţării, piesele ce i se atribuie

figurând în antologiile din epocă, volume păstrate actualmente în România, Grecia, Bulgaria, Austria şi Danemarca 8 . Manuscrisul 4466, păstrat la Biblioteca Regală din Copenhaga, are în cuprins, pe lângă cântările protopsaltului Iovaskos Vlahos, piese compuse de Ioan, unul dintre copiştii volumului, şi de Konstantinos, doi autori ce nu figurează în alte volume. În Ms. 100 din fondul Bibliotecii Naţionale de la Viena se găseşte atât o creaţie atribuită lui Iovaskos Vlahos, cât şi o piesă a unui alt autor român, Vlad grămăticul şi vameş la Câineni, după cum semnează şi în calitate de proprietar

al culegerii. Un alt exemplu de cântare singulară se întâlneşte într-un volum din

secolul al XVII-lea, Ms. gr. 670 BAR, o doxologie atribuită lui Ianake din Bucureşti. Deşi nu au cunoscut circulaţia în alte manuscrise, compoziţiile

6 P. P. Panaitescu, Contribuţii la istoria culturii româneşti, Ed. Minerva, Bucureşti, 1971, p. 26. 7 Sebastian Barbu-Bucur, Iovaşcu Vlahul “protopsaltul Curţii Ungrovlahiei” şi epoca sa în manuscrise psaltice de la Muntele Athos, BOR, an CVI (1988), nr.7-8, p. 62-104.

8 Ozana Alexandrescu, Un manuscris inedit din secolul al XVII-lea, Muzica, nr.4, 1998, p. 135-142.

autorilor Vlad grămăticul, Ioan copistul, Konstantinos şi Ianake din Bucureşti, demonstrează faptul că muzicienii români nu au fost doar simpli copişti şi executanţi. Buni cunoscători ai muzicii de tradiţie bizantină, şi-au apropriat normele compoziţionale şi au îmbogăţit repertoriul standardizat cu variante muzicale personale. Sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de al XVIII-lea au fost marcate de activitatea altui copist-autor de cântări român: muzicianul de epocă brâncovenească s-a numit Kallistos ieromonahul. Din cele trei manuscrise semnate de Kallistos se păstrează numai două; volumul alcătuit în anul 1705 s-a pierdut definitiv 9 . Primul manuscris copiat de Kallistos se păstrează la Biblioteca Naţională de la Atena şi până la cercetarea pe care am întreprins-o personal nu a fost cunoscut muzicologilor români 10 . Acesta a fost alcătuit în 1694 iar al doilea în 1695 (Ms. 52, Muzeul Olteniei, Craiova). Repertoriul compus de Kallistos (cinci sau şase piese), deşi foarte restrâns, a cunoscut succesul selectării în manuscrise, demonstrând astfel valoarea şi aprecierea de care s-a bucurat creaţia sa. Având în vedere prevalenţa repertoriului compus de psalţii greci, includerea lui Kallistos în rândul autorilor renumiţi în epocă este remarcabilă, numele său adăugându-se celor care au contribuit la îmbogăţirea patrimoniului muzicii de tradiţie bizantină. În fondurile româneşti situaţia se prezintă foarte diferit între secolul al XVI-lea şi al XVII-lea. Din secolul al XVI-lea ni s-au transmis doar manuscrise cuprinzând muzică în stil papadic (Antologhioane sau Stihirare calofonice). Numărul mult mai mare de volume (29) din secolul al XVII-lea oferă o diversitate de tipuri de culegere şi, în consecinţă, o diferenţiere stilistică pe cele trei genuri consacrate, irmologic, stihiraric şi papadic, în plus stilul calofonic. Repartizarea pe categorie de culegere este de asemenea diversă, din secolul al XVII-lea provenind exemplare din toate categoriile. Muzica în stil irmologic se găseşte în Irmologhion iar cea în stil stihiraric este ilustrată de volumele cu conţinut de Stihirar-Triod-Penticostar şi Doxastar. Volumele din fondurile româneşti din această categorie se înscriu pe linia urmărită în întreg arealul ortodoxiei; modelele care au circulat în ţările române sunt cele general vehiculate, respectiv variantele Hrysafis cel Nou şi Germanos Neon Patron. Antologhioanele, unele deosebit de cuprinzătoare, oferă un material extrem de bogat prin multitudinea autorilor selectaţi. Un tip de manuscris foarte rar întâlnit se află în fondurile româneşti doar în două exemplare: este culegerea

9 Marcu Beza, Urme româneşti în Răsăritul ortodox, Bucureşti, 1937, p.137, 141; Linos Politis, Palaiographika apo ten Epeiro, în Epistemonike Epeteris tes Philosophikes Scholes. Panepistemion Thessalonikes 12 (1973), p.334-336. 10 Ozana Alexandrescu, Kallistos ieromonahul, Muzica nr. 1, 1998, p. 110-118.

Theotokar 11 ; de asemenea o categorie foarte rară este şi Kratimatarul, într-un singur volum în România (Ms. gr. I-22 BCU Iaşi). În ansamblu, manuscrisele din secolul al XVII-lea reprezintă un segment deosebit de important pentru cunoaşterea muzicii de tradiţie bizantină care s-a practicat şi a circulat pe teritoriul românesc. După cum am amintit, notaţia denumită neobizantină, koukouzeliană, a fost utilizată pe o perioadă foarte îndelungată, până la începutul secolului al XIX-lea. Anul 1814 reprezintă o demarcaţie clară în ceea ce priveşte datarea unui manuscris, întrucât notaţia hrysantică situează alcătuirea volumului după adoptarea noului sistem. Pentru un manuscris din secole anterioare, în notaţie neobizantină, datarea se stabileşte pe baza unor criterii aplicabile în funcţie de informaţiile oferite de respectivul codex. Primul criteriu de datare, cel care prezintă certitudine, îl constituie colofonul, însemnarea copistului de la sfârşitul volumului; există colofoane în care se precizează data şi locul alcătuirii volumului, numele şi funcţia copistului, după cum se prezintă în Ms. gr. 1096 BAR Bucureşti, Ms. III-85 BCU Iaşi, Ms. 204 din Arhivele Statului Iaşi. Uneori se menţionează doar numele copistului (ex. Ms. I-20 BCU Iaşi) sau doar locul unde a fost scris (ex. Ms. 206 Arhivele Statului Iaşi). Existenţa colofonului este extrem de rară, deoarece filele de la finalul volumului sunt adesea rupte din corpul volumului. Al doilea criteriu de datare îl constituie însemnările de proprietar în care se notează cu precizie data; în acest caz, volumul se datează, în principiu, anterior datei menţionate în însemnare (ex. Mss. gr. 670, 832 BAR). Al treilea criteriu de datare îl constituie filigranul hârtiei. Este un criteriu adiacent, orientativ, deoarece este foarte posibil ca hârtia să fi fost stocată mai mult timp până la utilizare, iar multe filigrane asemănătoare nu sunt incluse în cataloage. Reconstituirea completă a unui filigran este dificilă, în special în cazul hârtiei foarte uzate şi al volumelor de format mic. Datarea în funcţie de filigran este valabilă pentru manuscrisele mai vechi, până la 1600. Pentru secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, cataloagele din seria Monumenta Chartae Papyraceae nu mai cuprind foarte multe din filigranele întâlnite în manuscrise. Pentru secolul al XVII-lea, filigrane aflate în volumele din România le-am identificat în volumul I din seria Monumenta Chartae Papyraceae [MCP], editat de Edward Heawood, volum la care vom face trimiterile de numerotare şi datare a filigranului. Un alt criteriu de datare se aplică Antologhioanelor, codexuri ce includ cântările numite polihronioane. Aceste cântări dedicate domnitorului sau unor înalţi ierarhi, menţionează uneori numele acelui personaj. Polihronioanele care păstrează numele domnitorului sau al patriarhului sau al mitropolitului oferă

11 Ms. gr. I–20 BCU Iaşi şi Ms. 397 BCU Bucureşti.

posibilitatea unei datări foarte apropiate de data scrierii volumului. Un exemplu de acest fel se întâlneşte în Ms. gr. 564 BAR, datat pe baza unei însemnări de proprietar ante 1709. În Ms. gr. 564 se găseşte un polihronion dedicat lui Constantin Brâncoveanu, astfel încât data alcătuirii se poate aprecia chiar începând cu anul 1688–1689, aşadar cu mult înainte de anul 1709. Totuşi, polihronionul cu numele unui domnitor sau ierarh nu poate fi luat ca element de datare în mod izolat. Este posibil ca un polihronion să fi fost copiat integral, inclusiv numele personajului, într-o culegere mult mai târzie (ex. Ms. gr. 693 BAR). Neconcordanţa dintre perioada istorică indicată de polihronion şi perioada reală a scrierii volumului este semnalată de alte elemente luate în considerare pentru datare. Un criteriu de mare importanţă îl reprezintă încadrarea în epocă a autorilor pieselor, criteriu ce se aplică în special categoriei Antologhionului. Având în vedere transmiterea muzicii de tradiţie bizantină prin copierea modelelor mai vechi, numele autorilor de secol XIV–XV se întâlnesc şi în codexuri din secolul al XVIII-lea. Astfel, în orientarea datării se utilizează doar autorii consideraţi aproape contemporani cu perioada scrierii volumului, epoca atestării respectivilor autori fiind limita în timp sub care nu se poate coborî datarea. În aplicarea acestui criteriu ne-am ghidat după cataloagele apărute în Grecia: Gregorios Stathis, Les manuscrits de musique byzantine – Mont Athos. Catalogue descriptif des manuscrits de musique byzantine conservés dans les bibliothèques des monastères et des scètes du Mont Athos, Atena, vol. I (1975), vol. II (1976), vol. III (1993), Manoles Chatzegiakoumes, Mousika cheirographa Tourkokratias (1453–1832), Atena, 1975 şi Cheirographa ekklesiastikes mousikes. 1453–1820, Atena, 1980. Pentru alte categorii de culegere – Stihirar-Triod-Penticostar, Doxastar, Irmologhion, Anastasimatar – numele autorului se precizează la începutul culegerii, dar nici această atribuire nu poate fi considerată izolat. Dacă nu deţinem nici unul dintre elementele cu funcţie de criteriu de datare, orientarea se bazează exclusiv pe criterii muzicale. Întrucât la nivelul semiografiei modificările se remarcă pe perioade lungi, de câteva decenii, diferenţele înregistrate în notaţie pun în evidenţă perioada în care a fost alcătuit volumul. Astfel, în textul unor piese aflate în circulaţie timp de secole – am luat exemplul celor 11 eotinale atribuite melurgului din secolul al XIII-lea, incluse şi în volume din secolul al XVIII-lea – se înregistrează modificări la nivelul semiografiei determinate de evoluţia sistemului de notaţie. Prin citirea paralelă a aceleiaşi piese din manuscrise alcătuite în perioade diferite, am urmărit în ce măsură s-a respectat exactitatea copierii. Precizăm că identitatea dintre copiile manuale nu este cea perfectă, rezultat al unei copieri mecanice, deoarece fiecare copist are propria sa manieră de grafie. Utilizarea diferenţiată a numărului de semne – mărturii interioare, semne chironomice, formulele thematismos eso şi thematismos exo, notarea ftoralelor, în special a

celei nenano şi a mărturiei cromatice, semne de notare a ritmului, notarea isonului mic cu funcţie de apogiatură – denotă o etapă a evoluţiei notaţiei. Cercetarea comparată a unor texte din cinci manuscrise alcătuite la interval de câteva decenii, evidenţiază această departajare la nivelul semiografiei. A doua abordare pe baza cercetării comparate a urmărit evoluţia sub aspect stilistic. Fenomenul permanentei înnoiri a repertoriului, respectiv compunerea de variante muzicale, a atras după sine o schimbare în plan stilistic, ce aparţine sferei esteticului. Procedeul „înfrumuseţării” pieselor atribuite autorilor mai vechi de către cei contemporani indică modalitatea de remodelare a unei piese conform cerinţelor epocii. În concordanţă cu schema compoziţională utilizată în muzica de tradiţie bizantină, o piesă încadrată strict într-un anumit gen – am luat exemplul heruvicului duminical – cu acelaşi text literar, acelaşi eh şi aceleaşi formule, nu se poate diferenţia considerabil în funcţie de autor. Totuşi, din variantele muzicale ale unor autori din perioade diferite reiese o prelucrare a materialului comun cu o nouă amprentă stilistică, materializată în primul rând în îmbogăţirea liniei melodice prin ornamentări şi prin extinderea dimensiunilor piesei. Subliniem faptul că atât criteriile codicologice, cât şi cele muzicale nu pot fi operante luate în parte. În afara colofonului, celelalte criterii nu pot determina în mod izolat datarea unui manuscris. De aceea se impune corelarea acestor elemente în vederea obţinerii unui rezultat cât mai corect. În cazul în care principiile enunţate nu conduc spre o concluzie, abordarea studiului comparativ poate influenţa sau chiar determina aprecierea datării. Prin aplicarea criteriilor prezentate şi a cercetării comparate am stabilit apartenenţa unor manuscrise muzicale de tradiţie bizantină la secolul al XVII-lea, fără a considera însă anul 1700 ca limită fixă în timp. Nu există posibilitatea de a departaja două volume alcătuite la interval de câţiva ani, astfel încât este probabil ca unele dintre manuscrisele prezentului catalog să fi fost alcătuite în primii ani ai secolului al XVIII-lea; volumele cu însemnări de proprietar datate în primul sfert al secolului al XVII-lea au fost încadrate în catalog, deoarece se presupune trecerea unui interval de timp mai îndelungat de la momentul scrierii volumului până la data când a ajuns în posesia unui proprietar. În lucrări de specialitate anterioare, există volume încadrate în mod eronat în secolul al XVII-lea şi de asemenea unele informaţii eronate 12 . Corecturile noastre sunt

12 Nicu Moldoveanu, Izvoare ale cîntării psaltice în Biserica Ortodoxă Română. Manuscrisele muzicale vechi bizantine din România (greceşti, româneşti şi româno-greceşti), pînă la începutul secolului al XIX-lea, BOR XCII, 1974, p.131-280. Extras, Bucureşti 1974; Sebastian Barbu-Bucur, Cultura muzicală de tradiţie bizantină pe teritoriul României în secolul XVIII

şi începutul secolului XIX şi aportul original al culturii autohtone, Bucureşti

1989.

următoarele: două manuscrise din fondul BAR cu date neobservate până la

cercetarea întreprinsă personal: Ms. gr 832 este alcătuit ante 1701 şi nu 1710 iar Ms. gr. 670 este alcătuit ante 1711 şi nu 1719; în acelaşi fond Ms. gr. 564, datat ante 1709 îl considerăm din ultimul deceniu al secolului al XVII-lea, începând cu anul 1688; Ms. gr. 136, Ms. gr. 686, Ms. gr. 760 şi Ms. gr. 762 aparţin evident secolului al XVIII-lea. Din fondul BCU Iaşi: Ms. III–73, datat

1626, conţine exclusiv texte literare, aşadar nu se justifică prezentarea în

catalog; Ms. III–85 are notat în colofon anul 1723 şi nu 1703; Ms. III–96 conţine o inscripţie în limba română cu anul şters, dar din ce se poate distinge, cifra sutelor indică o dată începând cu anul 1700. Manuscrisele I–19, I–24; III– 86 şi III–89 sunt în mod clar alcătuite în secolul al XVIII-lea. În fondul BAR Cluj, Ms. O. 356 are o însemnare datată 1758 şi nu 1712. Din secolul al XVIII-lea fac parte şi volumele: inv. 27.822 („Visarion”) de la Biblioteca Naţională a României şi Ms. 203 de la Arhivele Statului din Iaşi. În fondul de manuscrise păstrat la Biblioteca Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din Bucureşti am identificat două volume aparţinând perioadei de sfârşit de secol

XVII şi început de XVIII. Manuscrisele au aparţinut colecţiei „George

Breazul”, au avut numerotarea mai veche 550 şi 552, cea mai recentă fiind 4694 şi 4697; în momentul în care am solicitat cercetarea volumelor pentru a le include în prezentul catalog, am constatat dispariţia acestora din fondul bibliotecii. Prezentul catalog însumează 29 de manuscrise existente în România. În fonduri din străinătate se păstrează încă 4 manuscrise de provenienţă românească, a căror prezentare nu am inclus-o în acest catalog 13 . Două se află în Grecia: EBE 2213 – Biblioteca Naţională a Greciei (Atena) (Linos Politis şi Maria Politi, Katalogos cheirographon tes Ethnikes Bibliothekes tes Hellados, Atena 1991 [Pragmateiai tes Akademias Athenon, 54]) şi Leimonos 258 (M. K. Chatzegiakoumes, Mousika cheirographa tourkokratias vol. I, pp. 31–33). Un volum de referinţă este manuscrisul 4466 din fondul Bibliotecii Regale de la Copenhaga, recenzat în detaliu de cercetătorul danez Bjarne Schartau (Cahiers de l’Institut du Moyen Âge grec et latin, 48, 1984, p. 21-39). Al patrulea este manuscrisul Ms. Suppl. gr. 100 din Biblioteca Naţională a Austriei (Herbert Hunger, Katalog der griechischen Handschriften der Österreichischen Nationalbibliothek. Supplementum graecum, Wien 1957 [Biblos-Schriften, 15], p. 68), prezentat în studiul muzicologului Nicu Moldoveanu Cercetări asupra manuscriselor în notaţie bizantină existente în Biblioteca Naţională din Viena (Biserica Ortodoxă Română, an CII, 1984, nr. 3-4, pp. 238–245).

13 Pe lîngă cel cercetat în original (EBE 2213), celelalte 3 au fost studiate personal pe copii microfilmate.

*

*

*

Prezentul catalog este structurat pe fonduri, ordinea fiind următoarea:

1. Biblioteca Academiei Române din Bucureşti [BAR] – 14 volume

2. Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu” din Iaşi [BCU Iaşi] – 5 volume

3. Biblioteca Academiei Române din Cluj Napoca [BAR Cluj] – 2 volume

4. Muzeul Olteniei din Craiova [Mz. O. Cr.] – 4 volume

5. Arhivele Statului din Craiova [Ar. S. Cr.] – 1 volum

6. Biblioteca Naţională a României din Bucureşti [BNR] – 1 volum

7. Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti [BCU] – 1 volum

8. Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti [MNAR] – 1 volum

În cadrul aceluiaşi fond, manuscrisele sunt prezentate în ordine cronologică, conform datării stabilite. Pentru fondul BAR există şi o grupare pe categorie de manuscris, respectiv cele cu conţinut de Antologhion şi cele din categoria Stihirar-Triod-Penticostar, deoarece am considerat acest tip de alăturare favorabil comparaţiei între volume. Manuscrisele Stihirar-Triod- Penticostar – sau doar secţiuni din această categorie au recenzarea integrală, întrucât nu există exemplare identice din punct de vedere al conţinutului; există mici diferenţe, uneori de câteva piese, ce pot fi relevante pentru cercetarea comparată. Nu am prezentat in extenso cuprinsul secţiunii de Anastasimatar din toate volumele în care figurează, deoarece repertoriul de Anastasimatar este invariabil. În ceea ce priveşte forma de redare a textului din manuscris, am adoptat un mod de scriere cât mai apropiat de forma originală: incipitul pieselor – textul literar notat sub neume – apare fără semne diacritice (spirite şi accente) şi majuscule, iar pentru textul indicaţiilor tipiconale se utilizează semne diacritice şi majuscule (în notarea cu majusculă ne-am orientat după Nicolaus Nilles, Kalendarium manuale utriusque Ecclesiae, orientalis et occidentalis, Innsbruck, vol. I [1879], vol. II [1881]).

INTRODUCTORY NOTE

Byzantine tradition music is to be found in today’s Romanian fund in over 250 manuscripts ranging from the 11 th century to the beginning of the 19 th century. This valuable collection bears testimony to the constant concern for cultivating Byzantine tradition music, thus proving the importance of music for the Romanian culture. Notated manuscripts and the oral tradition supported both liturgical music as well as the process of handing down the art of music from generation to generation. Notated manuscripts existing in Romania are for the most part anonymous, undated and make no reference to their place of origin. The codices are either put together on Romanian teritory or brought from the Orthodox cultural space, mainly from Greece. Furthermore, Romanian notated manuscripts are to be found in various collections abroad. For the Romanian musical history, the time between the end of the 15 th and the end of the 16 th century represents the period of the Musical School of Putna, thus called because all manuscripts from this period known so far have been compiled in Putna or in other monastic centers in the surrounding area 1 . Towards the end of the 16 th century, no more documents originated in the Musical School of Putna have been found, so it is possible that an unfavorable historical context might have contributed to the decline of the Moldavian centers. In the centuries that followed, the activity related to liturgical music develops mostly in Wallachia. Given the replacement of the Old-Slavonic by Greek, in the 17 th century the characteristic feature of the Romanian culture was the coexistance of two cultural trends, one expressed in Romanian, the other in Greek 2 . Due to this fact and also due to shared Orthodox faith, cultural enterprises in the Romanian Provinces were sometimes carried out by Greeks and those in Greece by Romanians. Thus, the scholar belonging to both Greek and Romanian cultures represents the common South-Eastern European type in the 17 th -18 th centuries. An example of this type is the renowned calligrapher, who, between 1583-1603 was bishop οf Buzău, the place where he formed a scriptorium. He is known as Louka the Cypriote or Louka Bozeu, or Louka

1 Titus Moisescu, Putna – un puternic centru de cultură muzicală medievală românească, in: Muzica bizantină în spaţiul cultural românesc, Bucureşti 1996, p. 8-18. 2 Cornelia Papacostea-Danielopolu – Lidia Demeny, Carte şi tipar în societatea românească şi sud-est europeană (secolele XVII-XIX), Ed. Eminescu, Bucureşti, 1985, p.148–151.

Ungrovlahias because between 1603-1629 he held the highest ecclesiastical rank in the country, that is the Metropolites of Ungrovlahia 3 . During this time, one of his disciples was Iakobos, a monk from Simonpetra monastery, promoted to arhiereos in Bucharest and who, afterwards, returned to Greece and became bishop of Sides till 1637, and later on bishop of Ganos-Horas (1637-1639). According to Greek catalogues, besides being a copyist he was also a setting author 4 . The first of the three notated manuscripts - out of a total of 11 signed by Iakobos - was put together in 1624 in Bucharest. Among the 29 manuscripts that survive from the 17 th century in Romania, the one from 1624 is the oldest and represents a standard for the Anthology prototype which remained valid throughout the whole century. Moreover, being written entirely in Greek, Iakobos’ notated manuscript from 1624 demonstrates the fact that during the 17 th century in the Romanian Provinces the liturgical music was to be included among the Romanian cultural events relying on Greek, being performed exclusively in Greek. We are emphasizing this aspect due to the fact that, in the first half of the 17 th century, in Wallachia the Old-Slavonic was still used as the cultured language 5 . The very presence of Iakobos’ Anthology pinpoints that the situation was totally different in what the Byzantine tradition music is concerned. The following two manuscripts in chronological order were dated based on the owners’ inscriptions: an Anthologion before 1664 and an Irmologion before 1665. The assertion, that music was given due attention in the Romanian culture at the time and that it was practiced in an organised fashion, has further support. It is known that about 1665, Germanos Neon Patron, a famous authority in the 17 th century music, came to Wallachia where he continued to work to the end of his life. As the documents reveal, he was under the protection of the High Spatharus Mihail Cantacuzino. The renowened author, whose impressive musical output is comprised in the majority of the collections from the second half of the 17 th century and the beginning of the 18 th , had a Romanian disciple by name of Iovaskos Vlahos or

3 Nikos A. Bees, Les manuscrits des Météores. Catalogue descriptif des manuscrits conservés dans les monastères des Météores, vol. II: Les manuscrits du Monastère de Barlaam, Atena, 1984, p. 43, p. 87.

4 Demetrios Z. Sofianos, Les manuscrits des Météores. Catalogue descriptif des manuscrits conservés dans les monastères des Météores, vol. III: Les manuscrits du Monastère Hagios Stephanos, Atena, 1986, p. 317. K. Chatzegiakoumes, Mousika cheirographa tourkokratias, 1453-1832, vol. I, Atena 1975, pp. 298-299.

5 P. P. Panaitescu, Contribuţii la istoria culturii româneşti, Ed. Minerva, Bucureşti, 1971, p. 26.

Ioan Vlahos 6 . A most valuable volume from the 17 th century, preserved at the Royal Library in Copenhagen (Denmark), provides us with a piece of information of utmost importance regarding the Romanian author. Since it contains four polyhronion-settings dedicated to the prince Şerban Cantacuzino, we have considered the volume to be compiled between 1678 and 1688, the span of time when Cantacuzino ruled. According to this volume, as well as to other two from Mount Athos, Iovaskos Vlahos was at the time the most prominent musician in the country, bearing the title of Protopsaltes of the Wallachian Court. His contemporaries recognized the value of his work which became part of the standardized repertory. As a result, the chants of the Romanian author circulated more than half a century in the South-Eastern European area. Nowadays, manuscripts mentioning his name can be found in Greece - mostly at Mount Athos - but also in Romania, Bulgaria, Austria and Denmark. Besides the Doxology (4 authentic mode) which was the most circulated, there are a few settings less copyied. We would like to point out that, in a manuscript from the National Library in Athens, we have found such a less copyied setting atributed to Ioan Vlahos 7 . Comparing the written versions of another chant ascribed in one volume to Iovaskos Vlahos and in another to Ioan Vlahos, we have ruled out the existence of two different authors; Iovaskos Vlahos and Ioan Vlahos are the two variants of the same author’s name. The Copenhagen volume provides us, in addition, with other two names of authors whose musical output did not circulate in the chant- selections of the period; one is Ioannes „o grapheus” who partially compiled the volume and also signed a few of the chants, the other is Konstantinos. Another notated manuscript originated from Wallachia but preserved abroad, at the National Library in Vienna, contains, besides a singular setting by Iovaskos Vlahos, a setting by another Romanian author, Vlad the Grammarian. He was the psaltes who owned the manuscript between 1681-1691 and who wrote down at the end of the volume a „troparion nekrosimon”, a chant not found in any other manuscript. A similar situation can be noticed in another volume belonging to the 17 th century, namely a Doxology attributed to the author Ianake from Bucharest. Although Vlad the Grammarian, Ioannes „o grapheus”, Konstantinos and Ianake from Bucharest are names which did not occur in other manuscript, their chants suggest that Romanian musicians were not always merely copyists and performers. Skilled in the appropriate

6 Sebastian Barbu-Bucur, Iovaşcu Vlahul “protopsaltul Curţii Ungrovlahiei” şi epoca sa în manuscrise psaltice de la Muntele Athos, BOR, an CVI (1988), nr.7-8, p. 62-104.

7 Ozana Alexandrescu, Un manuscris inedit din secolul al XVII-lea, Muzica, nr.4, 1998, p. 135-142.

compositional techniques, Romanian musicians have enriched the standardized repertory with musical versions of their own. In Wallachia, the end of the 17 th century and the beginning of the 18 th were marked by the reign of a highly cultivated prince, Constantin Brâncoveanu (1688-1714). This period known as the „Brancovenian epoch” represented a time during which Romanian culture flourished to a degree unknown before. Fine arts, architecture, literature, music, translation and printing, all were highly supported and promoted. For this reason, this period is known in the Romanian culture as the Brancovenian Renaissance. As far as our field of interest is concerned, one of the musicians known to be active during the Brancovenian epoch was Kallistos the Hieromonk. He was the owner of a large musical library which contained one of the only two Medio-Byzantine notated volumes extant in Romania. His authority as a musician is also confirmed by the attribution formula „Kallistos the hieromonk and our theacher” since the quality of „didaskalos” was not automatically granted to all psaltae. As copyist he compiled and signed three volumes: the first manuscript, dated 1694, preserved at the National Library in Athens, was unknown to Romanian musicologists before the research carried out by ourselves; the second manuscript, dated 1695, is in Romania, at the Museum in Craiova; the third volume, dated 1705 as mentioned in Greek and Romanian sources, is nowadays lost 8 . As chant author however, it is difficult to reconstruct his output, given the fact that Greek catalogues mention several authors by the name of Kallistos. Helpful is the attribution found in a manuscript from Mount Athos, which specifies not only the ecclesiastical rank, but also the ethnic origin, i. e. arhimandrites Vlahobogdanos, meaning the Romanian. On the basis of a careful inquiry of the available data, we have decided on a number of five or six chants by this author which circulated in various manuscripts 9 . Although relatively few, these pieces were compiled together with those of renowned Greek authors, a fact which suggests their relevance in the context of the contemporaneous repertory. Out of the total amount of notated manuscripts compiled before the implementation of the hrysanthic system in 1814, we have decided upon 29 volumes as pertaining to the 17 th century. The first dating criterion, the one which offers certitude, is the presence of the colophon. The scribe’s final note, in a complete formula, makes a mention about the date when it was put together, the name and function of the copyist and the place where the codex

8 Marcu Beza, Urme româneşti în Răsăritul ortodox, Bucureşti, 1937, p.137, 141; Linos Politis, Palaiographika apo ten Epeiro, în Epistemonike Epeteris tes Philosophikes Scholes. Panepistemion Thessalonikes 12 (1973), p. 334-336.

9 Ozana Alexandrescu, Kallistos ieromonahul, Muzica nr. 1, 1998, p. 110-118.

was written (ex. Ms. Gr. 1096 BAR, Ms. III-85 BCU Iaşi, Ms. 204 Ar.S.Iaşi). Sometimes only the author’s name is mentioned (Ms. I-20 BCU Iaşi) or only the place where the codex has been compiled (Ms. 206 Ar. S. Iaşi), without a date. The second dating criterion is given by the notes made by the owner which contain an accurate date. In the case of such a dated note, the manuscript is generally dated before that date (ex. Mss. Gr. 670 and 832 BAR). Some manuscripts, especially the Anthologies, offer an extra dating criterion, that is the inclusion of some polyhronion-setting in their contents. These settings dedicated to the ruler or to some prelates sometimes mention the name of the personality, thus facilitating a fairly accurate dating. For example, Ms. Gr. 564 BAR bears an owner notice from 1709 and contains a polyhronion-setting dedicated to Constantin Brâncoveanu, so that we can estimate that this volume was compiled before 1700, as the reign of this ruler starts in 1688. Nevertheless, the setting with the name of the ruler or prelate can not be taken as dating element on its own. It is possible that a polyhronion is copied entirely, the name of the personality included, in a much later collection (ex. Ms. Gr. 693 BAR), in which case the inaccuracy regarding the historical period of the volume’s compiling is signaled by other elements taken into account with a view to dating. Another dating criterion is given by the paper watermark. It is a secondary, aproximate criterion since it is highly probable that the paper has been kept in storage for a long time. There is also a multitude of resembling watermarks, not all of them recorded in the watermarks catalogues. The dating according to watermark is valid for older manuscripts. For the 17 th and 18 th centuries the catalogues in the Monumenta Chartae Papyraceae [MCP] series (vol. I Edward Heawood) no longer record quite a few of the watermarks existing in the manuscripts. An important dating criterion is given by the authors of the settings. This criterion is applied especially to the category of Anthology, the collection in which many authors’ names are mentioned. The Byzantine tradition music was handed down by means of copying older models, the setting of a certain author circulating sometimes for centuries. Dating is guided by considering the authors who are roughly contemporary with the epoch of the manuscript’s compiling, the period of their activity being the lower time limit. In applying this criterion we have followed two Greek catalogues: Gregorios Stathis, Les manuscrits de musique bzyantine du Mont Athos. Catalogue descriptif des manuscrits de musique bzyantine conservés dans les bibliothèques des monastères et des scètes du Mont Athos and Manoles K. Chatzegiakoumes, Mousika heirographa tourkokratias (1453-1832), Athens, 1975. If all these elemens are missing, the strictly musical criteria may guide the dating, the semiography and the stylistical aspects being determinant. In

order to follow the musical semiography, we focused our attention upon the settings which circulated for centuries, the copies. By means of parallel reading of the musical text existing in manuscripts from different periods, roughly distributed during one century, we surveyed the extent to which the accuracy of the copy has been observed. We emphasize that the identity of any handwritten copy is not the one realized by mechanical means, so that the insignificant differences due to the scribe’s own manner of writing may be overlooked. The appliance of the parallel reading upon the one and the same setting - for exemple, one of the 11 Eothinals ascribed to the 13 th century author, included even în volumes from the 18 th century - has revealed the evolution at the notation level marked by semiographical changes. The procedure applied to one genre of setting - for exemple the Heroubikon Hymn - with the same literary text, the same compositional frame and the same mode, but ascribed to different authors from different epochs, reveals the change in point of aesthetics. This change is due to the updating of the repertory, a phenomenon materialized in the practice of reshaping a setting according to new stylistical views. We stress the fact that codicological criteria as well as musical ones are inoperant taken separately. That is why it is necessary to corroborate these elements in order to obtain the most accurate result possible. Our research, carried out taking into account all these elements, has as a result the ascribing of 29 notated manuscripts to the 17 th century, without taking the year 1700 as a fixed limit. Because of the irrelevance of a few years between two copies, it is possible that some of the included manuscripts have been compiled at the beginning of the 18 th century. Furthermore, we included the volumes which bear dated notices from the first quarter of the 18 th century, because a longer time span is supposed to have elapsed from the moment of compiling till the date the manuscript reached an owner. The literature published so far, includes in the 17 th century some manuscripts which we consider to be from the 18 th as well as inaccurate information 10 . Thus, two volumes from BAR bear a date overlooked till our personal inquiry: Ms. Gr. 832 the date 1701 and Ms. Gr.670 the date 1711; also in BAR there is the Ms. Gr. 564 which may be dated in the last decade of the

10 Nicu Moldoveanu, Izvoare ale cîntării psaltice în Biserica Ortodoxă Română. Manuscrisele muzicale vechi bizantine din România (greceşti, româneşti şi româno-greceşti), pînă la începutul secolului al XIX-lea, BOR XCII, 1974, 131-280. Extras, Bucureşti 1974; Sebastian Barbu-Bucur, Cultura muzicală de tradiţie bizantină pe teritoriul României în secolul XVIII şi

începutul secolului XIX şi aportul original al culturii autohtone, Bucureşti

1989.

century (even starting 1688); Mss. Gr. 136, 686, 760, 693, 762 are from the 18 th century. At the BCU Library in Iaşi, Ms. III-73 dated 1626 comprises only literary texts, so that the inclusion in this catalogue is not justified; Ms. III-85 has a colophon with the date 1723 and not 1703; Ms. III-96 bears an inscription in which the year is crossed out, but as far as one can see, it is obvious a figure pointing to a year after 1700; Mss. I-24, I-19, III-86, III-89 are from the 18 th century. At the BAR Library in Cluj Ms. O. 356 bears an inscription dated 1758 and not 1712. Also from the 18 th century are Ms. 27822 from the Biblioteca Naţională (National Library) Bucharest and Ms. 203 from the Arhivele Statului (State Archives) in Iaşi. Besides the 29 volumes included in our catalogue, there are four manuscripts which we consider to be from the 17 th century, compiled in Romania, nowadays kept abroad 11 . Two volumes in Greece: at the National Library in Athens - EBE 2213 (Linos Politis and Maria Politi, Katalogos cheirographon tes Ethnikes Bibliothekes tes Hellados, Atena 1991 [Pragmateiai tes Akademias Athenon, 54], p.246) and at the monastery in Leimonos 258 (M. K. Chatzegiakoumes, Mousika cheirographa tourkokratias, vol. I, pp. 31-33). Ms. Suppl. gr. 100 from the National Library of Austria in Viena (Herbert Hunger, Katalog der griechischen Handschriften der Österreichischen Nationalbibliothek. Supplementum graecum, Wien 1957 [Biblos-Schriften, 15], p. 68) was described by the Romanian musicologist Nicu Moldoveanu in the publication “Biserica Ortodoxă Română” CII, 1984, nr. 3-4, pp. 238-245 (Cercetări asupra manuscriselor în notaţie bizantină existente în Biblioteca Naţională din Viena). Ms. 4466 from the Royal Library of Denmark, in Copenhagen, was included by the Danish researcher Bjarne Schartau in “Chaiers de l’Institut du Moyen Âge grec et latin” 48, 1984, p.

21-39.

*

*

*

The present catalogue is structured according to the place the material is kept, in the following order:

1. The Romanian Academy Library in Bucharest [BAR] - 14 volumes

2. The Central University Library “Mihai Eminescu” in Iaşi [BCU Iaşi] - 5 volumes

3. The Romanian Academy Library in Cluj Napoca [BAR Cluj] - 2 volumes

11 We have studied these volumes, one in original (EBE 2213) and the other three on microfilm.

4.

The “Oltenia” Museum in Craiova [Mz. O. Cr.] - 4 volumes

5. The State Archives in Craiova [Ar. S. Cr.] - 1 volume

6. The National Library of Romania in Bucharest [BNR] - 1 volume

7. The Central University Library in Bucharest [BCU] - 1 volume

8. The National Art Museum of Romania in Bucharest [MNAR] - 1 volume

The volumes belonging to the same fund are presented in the chronological order established by the author. For the BAR fund, besides the chronological order we have also taken into account the type of the manuscript, i.e. the Anthology-type and the Sticherarion-Triodion-Pentekostarion one, because we deemed such a presentation to be favourable to the comparison between volumes of the same kind. The Sticherarion-Triodion-Pentekostarion manuscripts - or only sections of this category - is to be found in an integral form, as there are no identical volumes regarding the contents; there are slight differences, sometimes only a few settings, which could be relevant to the comparative research. We did not present in extenso the repertory of the Anastasimatarion section of all the volumes containing it, as it is an invariable one.

As regards the rendition of the Greek text, we adopted a way of writing as close as possible to the original form: the beginnings of the settings - the literary text beneath the neumes - appears without diacritical signs and capital letters; the text expressing various indications is rendered with diacritical signs and capital letters (we have chosen the capital letters on the basis of such a reference work as N. Nilles, Kalendarium manuale utriusque Ecclesiae, orientalis et occidentalis, Innsbruck, vol.I [1879], vol.II [1881]).

1

Ms. gr. 1096 BAR Dimensiuni: 180 x 120 mm File: 296 Datare: 1624 Antologhion

Volumul se păstrează în stare foarte bună de conservare; are scoarţe îmbrăcate în piele, aceeaşi hârtie în întreg volumul; scris cu cerneală neagră şi roşie şi cu frontispicii colorate cu albastru şi aur coloidal (f. 1, 11, 16, 29, 43v, 53v, 69, 80, 111v, 122v, 180, 246, 283); miniaturi pe toată oglinda paginii se găsesc la f. 10v, 79v, 178v, 179v, 245. Are 3 file albe la început, numerotarea începe la f. 4, iar la final sunt 6 file albe nenumerotate. Are o ştampilă rotundă ex-libris aplicată pe diferite file, cu textul: ”Biblioteca Prof. C. M. Mateescu - R. Vâlcea”. Textul este dispus în 12 rânduri pe pagină; după fila cu colofon (279v) urmează 3 file albe după care, la f. 280, acelaşi copist a mai adăugat câteva piese. La f. 297v se află următorul colofon: ”¦γρVφη δι χειρÎς ¦µοØ œακfβου ˜ρχιερXως Óντος µου ¦ν µητροπóλει οÛγκροβλαχ\ας κατ ζρλβ” (s-a scris prin mâna mea, Iakobos arhiereul, fiind eu la mitropolia Ungrovlahiei în anul 1624). Pe f. 1 se află o însemnare în limba română: „s-au dat maichii Evghinii pentru învăţătură nepoată-mea, 1840 în iunie 3”.

1

ΜεγVλα σηµVδια ψαλλóµενα πVντα éφXληµα ποιηθ¥ν παρ $ΙωVννου µαjστορος τοØ ΚουκουζXλους, Ισον ολιγον οξεια

3

$Αρχ¬ σ×ν Θεè γτäν σηµαδ\ων τς ψαλτικς τXχνης, τäν τε νιóντων κα κατιóντων σηµαδ\ων, σωµVτων τε κα πνευµVτων, κα πVσης χειρονοµ\ας κα •κολουθ\ας, συντεθειµXνης εœς αÛτZν, παρ

τäν κατ καιρο×ς ναδειχθXντων ποιητäν παλαιäν τε κα νXων, Αρχη µεση και τελος

11

$Αρχ¬ σ×ν Θεè γτäν ¦κκλησιαστικäν

ÄσµVτων τοØ ¦νιαυτοØ,

νευ µXντοι τäν κανóνων κα τäν œδιοµXλων, ταbτα γ ρ ¦ξðρηται, ¸ δ¬ παντ± κοιν± φων± παπαδικ¬ ¦πικXκληται, ρκτXον οÞν πρfτον τäν συλλειτουργικäν κατ τÎ •κóλουθον 2α Αµην αγιος ο θεος, αγιος ισχυρος, αγιος αθανατος

11v

τερον ¦κκλησιαστικóν,

Αγιος ο θεος

τερον τρισVγιον ¦ντÎς τοØ βZµατος, 2α Αγιος ο θεος

12

∆υναµις - Αγιος ο θεος

12v

λλο τοØ Κορäνους ¦ν χειροτον\ä,

∆υναµις - Αγιος ο θεος

ποθεν ρξου τοØ ²χZµατος, εœ βοbλει τερεντ\στεµα - inserare pe

f.12v

13

τερον, εœς τ ς δεσποτικ ς ©ορτVς, 1πλ Οσοι εις χριστον,

∆υναµις -

13v

Οσοι εις χριστον - εœ βοbλει τÎ τεχνικfτερον - inserare în text τοØτο δè τ± τοØ σταυροØ ©ορτ±, 2α Τον σταυρον σου, ∆υναµις - Τον σταυρον σου

14

$ΑρκτXον δè κα τινäν λληλουιαρ\ων, τÎ παρÎν κυρ\ου Μανου¬λ τοØ ΧρυσVφου, 1α Αλληλουια

14v

τοØ αÛτοØ, 3α, 4α Αλληλουια

15

τερον, 1πλ Αλληλουια

15v

τερον, Θεοδοbλου µοναχοØ, 3πλ Αλληλουια

16

$ΑρκτXον οÞν κα τäν κατ’ Êχον χερουβικäν, τÎ µèν παρ κυρ\ου

Μανου¬λ τοØ ΧρυσVφου,

Οι τα χερουβιµ - 10 heruvice cu autorii:

Κωνσταντ\νου πρωτοψVλτου τοØ ¦ξ $ΑγχιVλου - 2a (17v), ΧρυσVφου - 3a (18v), $Ανθ\µου µοναχοØ - 4a (20), ΚουκουζXλη - 1pl (21v), ΘεοφVνους Καρbκη - 1pl (22v), ΓλυκXως - 2pl (23v),

ΧρυσVφου -

3pl (24v), Κωνσταντ\νου ¦ξ $ΑγχιVλου - 4pl (26),

Συροποbλου - 4pl (27v)

29

$ΑρκτXον δ¬ κα τäν κατ’ Êχον κοινωνικäν, τÎ µèν παρÎν ποιηθ¥ν

29v

παρ Κωνσταντ\νου πρωτοψVλτου τοØ ¦ξ $ΑγχιVλου, 1α Αινειτε τον κυριον τερον, ÊερXως τοØ ΠλουσιαδηνοØ, 1α Αινειτε τον κυριον

30v

τοØ ΧρυσVφου, 1α Αινειτε τον κυριον

31

τοØ αÛτoØ, εœς τ ς ©ορτ ς τς Θεοτóκου,

Ποτηριον σωτηριου

31v

τερον τοØ αÛτοØ, 2α Αινειτε τον κυριον

32

τερον τοØ αÛτοØ, εœς τÎν ΕÛαγγελισµÎν τς Θεοτóκου, 2α Εξελεξατο κυριος την σιων

32v

τερον κ×ρ Γερασ\µου µοναχοØ,

Αινειτε τον κυριον

33v

τοØ ΧρυσVφου, εœς µνZµας γ\ων, 3α Εις µνηµοσυνον αιωνιον

34

τερον τοØ αÛτοØ, 4α Εις µνηµοσυνον αιωνιον

34v

τερον τοØ Γερασ\µου, 4α Αινειτε τον κυριον- urmează 6 kinonice cu

autorii: ΛασκVρεως - 4a (35v), ΧρυσVφη - 1pl (36), λαµπαδαρ\ου τοØ Κλαδâ - 2pl nenano (36v), Μανου¬λ ΧρυσVφου - 3pl (37), ΧρυσVφου - 3pl (38), ∆ηµητρ\ου τοØ ΡαιδεστινοØ - 3pl (38v)

39

εœς τ¬ν ΧριστοØ γXννησιν, τÎ παρÎν τοØ ΧρυσVφου, 3πλ Λυτρωσιν απεστειλε

39v

τοØ αÛτοØ,

εœς τ¬ν Μεταµóρφωσιν τοØ ΧριστοØ,

3πλ Εν τω φωτι της

δοξης σου

40

τερον ποιηθ¥ν παρ κυρ\ου Γαβρι¬λ,

4πλ Αινειτε τον κυριον

40v

τοØ ΧρυσVφου, 4πλ Αινειτε τον κυριον

41v

τοØ αÛτοØ ποιητοØ, 4πλ Αινειτε τον κυριον

42

τοØ Κλαδâ κα λαµπαδαρ\ου, εœς τ¬ν ©ορτ¬ν τäν Θεοφανε\ων 1α Επεφανη η χαρις του θεου

42v

τοØ ΧρυσVφου, εœς µVρτυρας,

3πλ Αγαλλιασθε δικαιοι εν κυριω

43

τοØτο δè ποιηθ¥ν παρ Γαβρι¬λ µοναχοØ τοØ ¦ξ $ΑγχιVλου

43v

2πλ νενανω Ειη το ονοµα κυριου $ΑρκτXον κατ τÎ ˜κóλουθον κα º θε\α Λειτουργ\α τοØ ΜεγVλου

44

Βασιλε\ου, µXλος κυρ\ου $ΙωVννου τοØ ΓλυκXως, 2α Αγιος κυριος σαβαωθ Σε υµνουµεν σε ευλογουµεν

44v

τοØτο δè εœς τÎ ¦ξαιρXτως ντ τοØ Αξιον εστιν, πονηθ¥ν παρ κ×ρ

45v

ΞXνου τοØ Κορfνη , 4πλ Επι σοι χαιρει κεχαριτωµενη τVδε κα º θε\α Λειτουργ\α τäν ΠροηγιασµXνων, 2πλ Κατευθυνθητω

46

τÎ παρÎν ποιηθ¥ν παρ τοØ γ\ου $ΙωVννου ¦κ ∆αµασκοØ, αι δυναµεις

2πλ Νυν

46v

τερον τοØ Λογγ\νου,

2πλ Νυν αι δυναµεις

47

τοØ Κλαδâ , 1α Γευσασθε και ιδετε

47v

λλος τοØ ΧρυσVφου, 2πλ νενανω Γευσασθε και ιδετε

48

τ± γ\‘ κα µεγVλü εr, ντ τοØ χερουβικοØ λXγεται τοØτο κα •ντÂ

49

τοØ κοινωνικοØ τοØτο λXγεται, πο\ηµα Νικηφóρου τοØ $ΗθικοØ, 2πλ Του δειπνου σου τè γκα µεγVλå σαββVτå, ντ τοØ •λληλουιαρ\ου λXγεται

49v

τοØτο, 3πλ Αναστα ο θεος, τερον τεχνικfτερον 3πλ Αναστα ο θεος ντ τοØ χερουβικοØ λXγεται τοØτο, τ± αÛτ± γ\‘ ºµXρ, τοØ $ΗθικοØ

50v

1πλ Σηγησατω πασα σαρξ βροτεια ντ τοØ κοινωνικοØ, τÎ παρÎν πο\ηµα τοØ Κλαδâ

51

Εξηγερθη ως ο υπνων τ± γ\‘ κα µεγVλü κυριακ± τοØ ΠVσχα, ντ τοØ κοινωνικοØ, τÎ

51v

παρÎν πο\ηµα τοØ ΧρυσVφου, 3α Σωµα χριστου τοØ αÛτοØ, 4α Σωµα χριστου

52

τερον κοινωνικÎν ψαλλóµενον εœς τ¬ν $ΑνVληψιν τοØ Σωτρος

52v

ΧριστοØ, πο\ηµα τοØ ΚορωνXως, 3πλ Ανεβη ο θεος τερον κοινωνικÎν ψαλλóµενον ε\ς τ¬ν ©ορτ¬ν τς γ\ας

53v

Πεντηκοστς, τοØ Κλαδâ, 1α Το πνευµα σου το αγιον $Αρχ¬ σ×ν Θεè γτοØ µεγVλου ©σπερινοØ, ποιηθXντος ßπÎ διαφóρων ποιητäν γνfστων κα ¦γνωσµXνων, ψVλλεται εœς 4πλ, Ò πρäτος χορÎς ρχεται

59

4πλ Ανοιξαντος σου την χειρα - urmează stihurile de la anixandare cu următorii autori: ΚουκουζXλη (54, 54v, 56v), ΠαναρXτου (54v), Κοντοπετρ(55), ΧρυσVφου (55v), Κλαδâ (56, 57), τοØ αÛτοØ (57v) κα πληρωθXντων τäν τριαδικäν, ρχεται Ò •ριστερÎς χορóς, τÎ

62

παρÎν §ξω, 4πλ Μακαριος ανηρ - urmează stihurile psalmului 1 cu autorii: ΚουκουζXλη ( 60), Χαλιβοbρη (60v), Κορfνη (61) εÎτα Ò πρäτος χορóς , τÎ παρÎν ποιηθ¥ν παρ κ×ρ ΞXνου τοØ Κορfνη

64v

4πλ Ινα τι εφρυαξαν εθνη τερος στ\χος καλοφωνικÎς ποιηθ¥ν παρ κ×ρ Μανου¬λ τοØ

66v

ΧρυσVφου, 4πλ Εγω σηµερον γεγεννικα σε τερος στ\χος καλοφωνικÎς ποιηθ¥ν παρ $ΙωVννου τοØ µαjστορος

69

ΚουκουζXλη §ντεχνος, 4πλ ∆ουλευσατε τω κυριω εν φοβου $Αρχ¬ σ×ν Θεè γτäν κεκραγαρ\ων, κατευθυνθZτων τε κα ΘXος

69v

Κbριων λλ δ¬ κα τäν λληλουιαρ\ων κατ’Êχον 1α Κυριε εκεκραξα, Κατευθυνθητω εœς τÎν Óρθρον, Θεος κυριος , Αλληλουια - această grupare se repetă pentru toate cele 8 ehuri, fiecare având stihurile corespunzătoare semnalate prin indicaţia: àµνοι τριαδικοÂ

77

$ΑρκτXον κατ τÎ •κóλουθον κα τäν προκειµXνων, ³τοι δοχäν καλουµXνων, τäν πλäν ψαλλóµενων, τ± κυριακ± ©σπXρας , 1α Ιδου δη ευλογειτε τον κυριον

77

τ± βr ©σπXρας,

Κυριος εισακουσεται µου

77v

τ± γr ©σπXρας, 1πλ Το ελεος σου κυριε

77v

τ± δr ©σπXρας, 1πλ Ο θεος εν τω ονοµατι σου

77v

τ± εr ©σπXρας, 2πλ Η βοηθεια µου παρα κυριου

77v

τ± παρασκευ± ©σπXρας,

3πλ Ο θεος αντιληπτωρ µου

78

τè σαββVτå ©σπXρας,

2πλ νενανω Ο κυριος εβασιλευσεν ευπρεπειαν

78

τερον τεχνικfτερον,

Ο κυριος εβασιλευσεν

78

ταûτα τ βr προκε\µενα ψVλλονται εœς τ ς κυριακ ς τς γ\ας κα\

78v

µεγVλης µr •λλασσóµενα, 4πλ Εδωκας κληρονοµιαν τοις φοβουµενοις 4πλ Μη αποστρεψης το πρωσοπον σου

78v

τ± γ\ä κα µεγVλü κυριακ± τοØ ΠVσχα λλ δ¬ κα τς γ\ας κα µεγVλης Πεντηκοστς, 3πλ Τις θεος µεγας ως ο θεος

80

$ΑρκτXον καθ’ ©ξς κα τοØ πολυελXου ½ς Κουκουµâς §χει τ¬ν κλσιν πρÎς τοØ ποιZσαντος µεταθε\ς, τÎ Óνοµα Êν γ ρ τè πεποιηκóτι Κουκουµâς Óνοµα, ψVλλεται δè ñς 1α §ξω, ∆ουλοι κυριον - polieleu complet cu autorii: Κωνσταντ\νου τοØ Μαγουλâ ¦καλλωπ\σθη δè παρ Μανου¬λ τοØ Γαζ(82v), º βουλγVρα καλουµXνη πο\ηµα

κυρ\ου $ΙωVννου τοØ ΓλυκXως, τεροι λXγουν τοØ µαjστορος (87v), στ\χος καλοφωνικÎς ποιηθεÂς παρ κυρ\ου ΞXνου τοØ Κορäνους

92

τερος πολυXλεος ποιηθεÂς παρV κ×ρ Μανου¬λ τοØ ΧρυσVφου, ¦ν

γρυπν\αις ψαλλóµενος, 1α §ξω ∆ουλοι κυριον - polieleu cu selecţie de stihuri

100

¦κλογα διVφοραι εœς διαφóρους γ\ους , ¦ν γρυπν\αις ψαλλóµεναι 2α Μακαριος ανηρ

100v

πολυXλεος ¦κκλησιαστικóς,

∆ουλοι κυριον, Αινειτε τον κυριον

Πασα η γη,

Της δεησεως µου,

100v

εœς τ ς ©ορτ ς τς Θεοτóκου,

Υποµενων υπεµεινας τον κυριον

 

101

τ± κυριακ± τς τυρινς, 3α Επι των ποταµων βαβυλωνος, Αλληλουια

101

τÎ παρÎν εœς τÎ εÛαγγXλιον, ψVλλεται εœς 4πλ Πασα πνοη

102

τερον §ντεχνον κ×ρ $ΙωVννου τοØ ΚουκουζXλη, 1πλ Πασα πνοη

104

µετ τÎ εÛαγγXλιον Óντος, εÎτα τÎ παρóν, 2α ∆οξα πατρι

στ\χος ¦λXησóν µε Ò Θεóς,

Αναστας ο ιησους

 

104v

εœ δX ¦στι κυριακ¬ τς µεγVλης µr λXγε τοØτο

104v

4πλ Της µετανοιας ανοιξον µοι πυλας ζωοδοτα στ\χος ¦λXησóν µε Ò Θεóς, 2πλ Τα πληθη των πεπραγµενων

105

εœ βοbλει ¦µµελäς Åδε τοbτå τè θεοτοκκατ τ¬ν θεοτοκZν, τÎ

παρÎν τοØ ΧρυσVφου,

Καθειλε δυναστας

105v

τερον τοØ αÛτοØ, 2α Καθειλε δυναστας

 

106

τερον τοØ Λαλοbτζου,

2πλ νενανω Καθειλε δυναστας

106v

©τXρη ÏκτVηχος κα δ\χορος ψαλλοµXνη ποιηθεîσα παρ

Κωνσταντ\νου πρωτοψVλτου τοØ εξ $ΑγχιVλου,

Την οντως θεοτοκον

- cele 8 stihuri

109

$ΑρκτXον δ¥ κα τäν πασαπνοαρ\ων κατ’ Êχον, Πασα πνοη, Αινειτε

111v

τον κυριον - pentru toate cele 8 ehuri $ΑρκτXον δ¥ κα τäν ©ωθινäν ποιηθXντων παρ κ×ρ ΛXοντος τοØ

111v

σοφοØ κα βασιλXως 1α ∆οξα πατρι, Εις το ορος τοις µαθηταις

112

∆οξα πατρι, Μετα µυρων προσελθουσαις

112v

∆οξα πατρι, Της µαγδαληνης µαριας την του σωτηρος

113v

∆οξα πατρι, Ορθρος ην βαθυς και αι γυναικες

114

1πλ ∆οξα πατρι, Ω των σοφων σου κριµατων

115v

2πλ ∆οξα πατρι, Η οντως ειρηνη σου χριστε

116

3πλ ∆οξα πατρι, Ιδου σκοτεια και πρωι

117

4πλ ∆οξα πατρι, Τα της µαριας δακρυα

117v

1πλ ∆οξα πατρι, Ως επ’ εσχατων των χρονων

118v

2πλ νενανω ∆οξα πατρι, Μετα την εις αδου καθοδον

119

4πλ ∆οξα πατρι, Φανερων εαυτον τοις µαθηταις

120v

τρισVγιον ψαλλóµενον εœς τÎ τXλος τοØ Óρθρου, δ\χορον ποιηθ¥ν

παρ Γαβρι¬λ πρωτοψVλτου τοØ ¦ξ

$ΑγχιVλου, 1πλ Αγιος ο θεος

121

τερον τοØ αÛτοØ, 4α Αγιος ο θεος

121v

τερον, εœς τ¬ν σταυροØ προσκbνησιν, 4α Αγιος ο θεος

122

τερον τοØ Λαλοbτζης 4πλ Αγιος ο θεος

122v

$Αρχ¬ σ×ν Θεè γκα τäν κατ’ Êχον τερεντιζóντων ²χηµVτων

123v

σµικρυνθXντων κα παραλαγXντων παρ τοØ νεοφVνους ΚουκουζXλους κυρ\ου $ΙωVσαφ, τÎ µèν παρ τοØ ΧρυσVφου 1α - urmează 36 de piese fără text literar τερον εœς 2α, Γαβρι¬λ πρωτοψVλτου ¦καλλωπ\σθη δ¥ κα παρ τοØ

124v

Καρbκη πÎ τ¬ν ηδäν τερον 3α, τερον 4α (125v), ³χηµα 1πλ (126), τερον ³χηµα 2πλ

130v

(127v), τερον 3πλ (128), τερον 4πλ (129) τερα κρατZµατα ÏφXληµα πρóς µαθητιfντας τXχνην κα κατ’ Êχον,

132v

τÎ µèν παρÎν πονηθ¥ν παρ Κωνσταντ\νου πρωτοψVλτου τοØ ¦ξ $ΑγχιVλου, 1α τερον τοØ αÛτοØ ποιηθ¥ν εœς τÎν αÛτÎν Êχον τετρVφωνος 1α

133v

aceeaşi indicaţie ca la 132v

134v

τερον τοØ Κορfνη εœς 2α, τÎ καλοbµενον ηδäν, τοØ αÛτοØ,

138

2α (136v) τερον κ×ρ $ΙωVννου τοØ ΚουκουζXλη, 2α

139v

τερον κ×ρ Νικηφóρου τοØ $ΗθικοØ, 3α

141

τερον τÎ καλοbµενον ψαλτZρα, πο\ηµα κυρ\ου Γρηγορ\ου Μποbνου

143

τοØ $ΑλυVτου, 4α - pe f.142v este inserat δεµXνον τερον εœς 4α, ² καλουµXνη κιννbρα, ποιηθ¥ν παρ Μανου¬λ τοØ

145

ΧρυσVφου Ïργανικóν, πο\ηµα κυρ\ου ΜVρκου ¦πισκóπου τοØ Κορ\νθου, 4α

146v

τερον εœς 4α, ποιηθ¥ν παρ τοØ Κωνσταντ\νου πρωτοψVλτου τοØ ¦ξ

148

$ΑγχιVλου τερον εœς 1πλ, ποιηθ¥ν παρ $ΙωVννου µαjστορος τοØ ΚουκουζXλη,

150

πολεµικÎν λεγóµενον τερον τοØ αÛτοØ, τÎ λεγóµενον Ïρφανóν, 1πλ

152

τερον ³χηµα πVνυ §ντεχνον, δbσκολον κα φθορικÎν κα ÏφXληµον,

155v

πο\ηµα κυρ\ου Γρηγορ\ου τοØ $ΑλυVτου, 2πλ τερον τοØ ΚουκουζXλη, τÎ λεγóµενον δbσκολον, 2πλ

157v

τερον τοØ αÛτοØ, φθορικÎς τερεντισµóς, 2πλ

159

τερον κυρ\ου $ΙωVννου τοØ ΓληκXως , τÎ λεγóµενον σουρλâς, 2πλ

160v

τερον φθορικÎν κα πXρσικον, πο\ηµα κ×ρ $ΙωVννου µαjστορος τοØ

163

ΚουκουζXλους, 3πλ τερον κ×ρ $ΙωVννου λαµπαδαρ\ου τοØ Κλαδâ, τÎ λεγóµενον καÂ

164

καλλωπισµXνον, 3πλ τερον εœς 3πλ, τÎ λεγóµενον ¦θνικÎν κα µαργαρ\της , πο\ηµα κ×ρ

166v

$ΙωVννου τοØ ΚουκουζXλους τοØ αÛτοØ, φθορικÎς τερεντισµóς, 4πλ

168v

τερος κα ¦τοbτος φθορικÎς τερεντισµóς, ποιηθ¥ν παρ $ΙωVννου

170

λαµπαδαρ\ου τοØ Κλαδâ, 4πλ τερα κρατZµατα πXρσικα εÎτε χαρµóσυνα, τÎ παρÎν δ¥ κυρ\ου

171v

$ΙωVννου τοØ Κλαδâ, 1α τερον τοØ Κορfνη, πXρσικον, 1α

172v

τερον κ×ρ Μανου¬λ τοØ ΧρυσVφου, 1α

174

τερον τοØ ΚουκουζXλη, 1α

175v

τερον ποιηθ¥ν παρ τοØ ¦ξ $ΑγχιVλου, 1α

177

τερον κρVτηµα ¦θνικóν, τÎ καλοbµενον νV< µεταβληθèν εœς τ¬ν τäν

180

φωνäν τXχνην καθõς ψVλλεται κα καλλωπισθ¥ν παρ Κωνσταντ\νου πρωτοψVλτου τοØ ¦ξ $ΑγχιVλου 1πλ $Αρχ¬ σ×ν Θεè γκα τäν κατ’ Êχον θεοτοκ\ων ποιηθXντων παρ

181v

διαφóρων ποιητäν, τÎ παρÎν ποιηθ¥ν παρ $ΙωVννου τοØ ΚουκουζXλη, ψVλλεται εœς τ¬ν ρτοκλασ\αν 1α Κεχαριτωµενη χαιρε µετα σου ο κυριος τερον εœς τÎν αÛτÎν Êχον, πο\ηµα κυρ\ου $ΙωVννου τοØ Κλαδâ

182v

Τη αειπαρθενω και µητρι του θεου τερον τοØ Κορfνους κα καλλωπισθ¥ν παρ Κωνσταντ\νου

πρωτοψVλτου τοØ ¦ξ

$Αγχιαλου, 1α Ποιαν σοι επαξιον ωδην

184

τερον τοØ αÛτοØ, τεροι λXγουν τοØ µαjστορος 1α Σε µεγαλυνοµεν την οντως θεοτοκον

185

τερον εœς Êχον δXυτερον, ποιηθ¥ν παρ κ×ρ Μανου¬λ κα ΧρυσVφη

τ¬ν κλσιν, 2α Την πασαν ελπιδα µου εις σε

187

τερον κ×ρ Νικιφóρου τοØ $ΗθικοØ, 2α Εν λυπαις σε παρακλησιν εχω θεογεννητορ

188

τοØ Κορfνους , εœς παρVκλησιν, 2α ∆ιασωσον απο κυνδυνων τους δουλους

189

τερον δογµατικÎν εœς Êχον τρ\τον, πονηθ¥ν παρ κυρ\ου Μανου¬λ τοØ ΧρυσVφη, 3α Μεγιστον θαυµα παρθενος τεκουσα

191

τοØ αÛτοØ,

Την ωραιοτητα της παρθενιας σου

193

τερον τοØ Κορfνους ¦καλλωπ\σθη κα παρ Κωνσταντ\νου

πρωτοψVλτου τοØ ¦ξ $ΑγχιVλου,

Εν σιναιω τω ορει

194v

τερον τοØ ΚουκουζXλους,

Την οντως θεοτοκον σε µεγαλυνοµεν

196

τερον κùρ Μανου¬λ τοØ ΧρυσVφου, 4α Σε το καθαρωτατον του βασιλεως παλατιον

198

τερον θεοτοκ\ον ποιηθèν παρ Κωνσταντ\νου πρωτοψVλτου τοØ ¦ξ $ΑγχιVλου, 4α Εσεισθησαν λαοι εταραχθησαν εθνη

200

τερον δογµατικÎν τοØ ΧρυσVφου, απειρογαµου νυµφης

1πλ Εν τη ερυθρα θαλασση της

202

τερον τοØ Κλαδâ κα λαµπαδαρ\ου,

1πλ Ησαια χορευε η παρθενος

203v

εσχε τερον εœς 2πλ, οÊ µèν λóγοι Θεοδfρου τοØ Στουδ\του τÎ δè µXλος

κυρ\ου Μανου¬λ τοØ ΧρυσVφου, παναχραντε

2πλ Το θαυµα τουτο εκπληττει µε

205v

τερον τοØ αÛτοØ,

2πλ Της ευσπλαγχνιας την πυλην ανοιξον

207

τερον εœς Êχον βαρùν τοØ ΚουκουζXλους,

3πλ Ανωθεν οι προφηται

208

τερον §ντεχνον, κùρ $ΙωVννου τοØ Κλαδâ,

3πλ Ανωθεν οι προφηται

210v

τερον θεοτοκ\ον, πο\ηµα τοØ ΧρυσVφου, οÊ λóγοι κα τÎ µXλος

212v

4πλ Ψαλµοις και υµνοις σε υµνω παρθενοµητορ κορη τερον πο\ηµα τοØ αÛτοØ, 4πλ ∆εσποινα προσδεξαι τας δεησεις των

214v

δουλων $ΑρκτXον δè κα τινäν κατανυκτικäν ¦κλελεγµXνων, τÎ µèν ποιηθèν

216

παρ $ΙωVννου λαµπαδαρ\ου τοØ Κλαδâ, 1α Ποια του βιου τρυφη διαµενει λυπης τερον εœς τÎν αÛτÎν Êχον, πο\ηµα Μανου¬λ τοØ ΧρυσVφου

217v

Θρηνον θρηνησεις φοβερον ψυχη µου τερον κùρ $ΙωVννου λαµπαδαρ\ου τοØ Κλαδâ

219

Πολλακις την υµνωδιαν εκτελον ευρεθην την αµαρτια τερον κùρ Μανου¬λ τοØ ΧρυσVφου, 4α Ηθελον δακρυσιν εξαλειψαι