Sfanta Liturghie In Biserica Ortodoxa, savarsirea Sfintei Taine a Euharistiei - numita Mesa in Biserica latina este desemnata sub

numele de "dumnezeiasca Liturghie". Savarsirea acestei Taine are in primul rand un caracter duminical, caci, pe de-o parte, in Biserica Ortodoxa duminica si-a pastrat caracterul de celebrare saptamanala a Invierii, iar, pe de alta parte, dumnezeiasca Liturghie nu este centrata numai pe moartea jertfelnica a lui Hristos pe cruce, ci si asupra reactualizarii sacramentale a intregii Taine a mantuirii si, in chip deosebit, asupra Invierii. Datorita acestui fapt, dumnezeiasca Liturghie are un caracter ssentialmente festiv. Cum in decursul vremurilor, sarbatorile sfintilor s-au inmultit si au fost asimilate intr-o oarecare masura duminicii (deoarece sfintii se impartasesc in cer de slava lui Hristos Cel inviat), dumnezeiasca Liturghie poate fi savarsita acum aproape in toate zilele anului. Ea nu se savarseste totusi in zilele care au o puternica semnificatie penitentiala, cum sunt zilele de peste saptamana din Postul Mare (de luni pana vineri), zilele din Saptamana Patimilor (exceptand Joia Mare) si anumite zile din ajunul marilor sarbatori. Sfanta Liturghie - comemorare istorica In perioada primelor trei secole ale istoriei crestine nu existau texte fixe ale Sfintei Liturghii. Episcopul slujitor improviza, urmand o schema traditionala, identica in esenta sa in intreaga Biserica. Totusi, in mod treptat, in principalele centre ale crestinismului a aparut obiceiul de a se consemna in scris unele dintre aceste anaforale (sau canoane euharistice) improvizate, iar aceste texte au dat nastere marilor traditii liturgice ale Bisericii, indeosebi a celor din Roma, din Alexandria, din Ierusalim, apoi a celei din Constantinopol, oras care - in calitate de noua capitala a imperiului roman - a primit rangul al doilea, dupa Roma. In Biserica Ortodoxa sunt folosite astazi trei liturghii: cea a Sfantului Ioan Gura de Aur, cea a Sfantului Vasile cel Mare si cea a Sfantului Iacob, fratele Domnului. Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur este, fara indoiala, o veche liturghie originara din Antiohia, retusata de catre acest sfant, care a introdus-o la Constantinopol, pe cand era episcop al orasului. Liturghia Sfantului Vasile a fost compusa de catre acesta pe baza vechii liturghii din Capadocia, care provenea ea insasi din Antiohia. Liturghia Sfantului Iacob este legata de traditia crestina din Ierusalim. Pana in secolul XI, Liturghia Sfantului Vasile era folosita de obicei in sfera de influenta a Constantinopolului. Cea a Sfantului Ioan Gura de Aur, mai scurta, era doar un text de sprijin. Dar aceasta s-a impus in cele din urma ca text comun al Sfintei Liturghii. Cea a Sfantului Vasile nu mai este folosita decat de zece ori pe an, in cele cinci duminici din Postul Mare, in Joia si Sambata Patimilor, in ajunul Craciunului si al Bobotezei si la 1 ianuarie, la sarbatoarea Sfantului Vasile cel Mare. Liturghia Sfantului Iacob mai este inca savarsita in Bisericile grecesti la 23 octombrie, la sarbatoarea Sfantului Iacob, intaiul episcop al Ierusalimului. Miercurile si vinerile din Postul Mare, cand Sfanta Liturghie nu poate avea loc, se savarseste Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, care este o simpla slujba de impartasire, inclusa in slujba

vecerniei, cand se impart credinciosilor prezenti Sfintele Daruri sfintite dinainte (este sensul cuvintelor "mai inainte sfintite") in timpul unei Sfinte Liturghii. Sfanta Liturghie - Jertfa Noului Legamant Caracterul sacrificial al Sfintei Liturghii este clar afirmat de intreaga Traditie ortodoxa. In rugaciunile rostite de catre preot, gasim expresii precum: "ca un Stapan a toate, ne-ai dat slujba sfanta a acestei jertfe liturgice si fara de sange", sau "Tie-Ti aducem aceasta jertfa cuvantatoare si fara de sange". Insusi numele de "Altar" dat Sfintei Mese evoca dimensiunea de jertfa a Liturghiei. Jertfa lui Hristos, asa cum o intelege traditia ortodoxa, nu se reduce la patima si moartea Sa pe cruce. Ea include in mod nedespartit viata Sa pamanteasca, Patimile, Moartea, Invierea, inaltarea, sederea Sa de-a dreapta Tatalui si Cincizecimea, care este revarsarea asupra umanitatii a Sfantului Duh de care natura umana indumnezeita a lui Hristos este plina. Jertfa lui Hristos vesteste restaurarea definitiva a universului la sfarsitul veacurilor si o contine ca principiu. In jertfa, Hristos nu este, in umanitatea Sa, numai Cel jertfit, ci este in acelasi timp si Preotul, adica Cel care jertfeste. Trecerea de la conditia pamanteasca la cea de inviat, realizata deplin in Hristos prin Moartea si invierea. Sa, este in aceeasi masura o jertfa oferita si un prinos, o daruire totala de Sine Tatalui, printr-un act al vointei Sale omenesti. Acesta este sensul cuvintelor pe care Psalmul 39, 9 le punea pe buzele lui Mesia: "Jertfa si prinos n-ai voit, dar trup mi-ai intocmit, [...] atunci am zis: "Iata-ma, vin". Acesta este si sensul rugaciunii lui Hristos in gradina Ghetsimani (Matei 26, 39) si a marii Sale "rugaciuni arhieresti" din Ioan 17. In rugaciunea din timpul cantarii heruvimice, care precede Intrarea cea mare cu darurile euharistice, preotul evoca dubla conditie a lui Hristos, preot si victima a jertfei Sale; dupa ce a spus: "Binevoieste sa-Ti fie aduse darurile acestea prin mine, pacatosul si nevrednicul robul Tau", el adauga de indata: "Ca Tu esti Cel ce aduci si Cel ce Te aduci". Hristos este unicul Preot si unica Jertfa a Noului Legamant; slujitorul nu este decat icoana vie, semnul lucrator al prezentei sacramentale a lui Hristos - Preotul. In timpul Sfintei Liturghii, painea si vinul se prefac in Trupul si Sangele lui Hristos Cel inviat, facand prezenta in mod real pe Sfanta Masa realitatea ultima si vesnica a Jertfei lui Hristos. De aceea traditia ortodoxa vede in Sfanta Liturghie nu numai memorialul evenimentelor mantuitoare ce s-au petrecut odinioara, dar si prezenta "tainica" sub semnele sacramentale ale Liturghiei ceresti, evocate in cartea Apocalipsei Sfantului Ioan (cap. 4), unde putem vedea cum ingerii si sfintii, uniti cu Mielul, savarsesc cultul vesnic al Noului Legamant. Jertfa implica comuniunea. in jertfele Vechiului Testament, consumarea ofrandei aduse ca jertfa sau stropirea cu sangele ei constituiau modalitatea prin care poporul se impartasea de caracterul sacru dobandit de aceasta jertfa prin jertfirea-ofranda sa. in Sfanta Liturghie, participand sacramental la Trupul si Sangele lui Hristos, membrii adunarii devin "cotrupesti si cosangvini cu Hristos cel inviat si intre ei totodata", dupa expresia Parintilor Bisericii.