ETAPELE RUGĂCIUNII ÎN

GÂNDIREA SFÂNTULUI
IOAN CASIAN

PREZINTĂ

DIAC.DR. FLORIN
CIPRIAN PETRE

1
Fundamentele desăvârșirii monahului în opera Sfântului Ioan Casian:
Curățirea inimii și Contemplarea lui Dumnezeu

∙ Sfântul Ioan Casian (~360/365-435) trăiește la confluența :

∙ a două secole esențiale pentru istoria gândirii teologice și pentru dezvoltarea
monahismului;
∙ și la întrepătrunderea a două tradiții congruente:
 creștinismul oriental siriac și grecesc
 și cel latin.

2
 Sfântul Ioan Casian – „purtător de cuvânt” al tradiției
monahismului oriental

•Biografia sa rămâne chiar și astăzi o enigmă, spre deosebire de contemporanul său episcopul Hiponnei,

Fericitul Augustin (Confesiuni).

•Identificându-se cu „esenta vieții monahale”, a pledat pentru o totală discreție în ceea ce privește biografia
sa.

•Din cauza lipsei unui biograf, posteritatea nu a primit o posibilă Vita Cassiani
•singurele informații certificate istoric provenind din notițele sumare ale lui Ghenadie din Marsilia, «

Cassianus, natione Scytha », la câteva decenii după moartea Sfântului.

•o cronologie aproximativă a vieții Sf. Ioan Casian poate fi reconstituită plecând de la propriile remarci din
operele sale:

•Palestina (Bethleem) și deșertul egiptean, Constantinopol, Roma, Marsilia  3

 Opera Sfântului Ioan Casian

∙ Opera monahala scrisa la cererea – unui ep. De Apt, Castor si a superiorilor

mănăstirii Lerin, dar si a mai multor monahi din regiune
∙ Despre asezamintele cenobitilor si despre remediile celor opt păcate
principale (De institutis coenobiorum et octo uitiorum principalium
remediis) – 12 cărți – 417-418
∙ Convorbiri duhovnicesti (Conlationes)– 24 de conferințe sau convorbiri –
420-429
∙ Tratatul Despre Întrupare. Contra lui Nestorie (De Incarnatione Christi.
Contra Nestorium haereticum) – la cererea papei Celestin ca o analiza a
tezelor eretice ale lui Nestorie – un adevărat tratat de hristologie
4
 Ioan Casian monahul – gânditor de limbă greacă și creator de limbaj teologico-monastic latin

∙ Opera – influențată de :

∙ VT și NT - Sf. Ap. Pavel – rugăciunea neîncetată - I Tesaloniceni 5, 17
Vocabularul - Platon și Aristotel
Sf. Ioan Hrisostom, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Antonie cel Mare, Părinții pustiei,
Evagrie Ponticul
∙ Unul dintre aspectele profund originale ale gândirii și scriiturii casiniene
constă în adaptarea lingvistică
∙ Moștenire teologică și filolologică de origine greacă va fi adaptată și
dezvoltată pentru monahismul latin
∙ Convertirea vocabularului grec prin transliterare și prin crearea unui
vocabular duhovnicesc în latină
∙ Dezvoltarea și asimilarea lexicului spiritual evagrian
∙ utilizarea limbajului spiritual biblic și a simbolismului său sunt fără 5
 Cele două etape fundamentale ale progresului duhovnicesc

1. Πρακτική μέθοδος, πρακτικός - actualis vita – viața sau

disciplina ascetică – omul exterior – SKOPOS
-DESTINATIO

2. Θεολογική – contemplatio - scientia spiritalis- teologia- știința

(duhovniceasă)cunoașterii și a vederii lui Dumnezeu-
contemplarea – omul interior desăvărșit prin cea mai înaltă
formă de rugăciune – TELOS-FINIS

6
 Curățirea inimii (apatheia, puritas cordis) - skopos-destinatio
Contemplarea (contemplatio) lui Dumnezeu- telos-finis

• Cu toate acestea, exemplul cel mai concret de convertire și adaptare lingvistică și

teologică îl întâlnim în maniera de a exprima noțiunea evagriană de apatheia (nepătimire),
prin intermediul unui limbaj propriu, mai larg și mai divers decât cel al predecesorului
său.
• Sfântul Ioan Casian va defini, așadar, curăția inimii prin noțiunea de puritas cordis sau
prin expresia mentis nostrae puritas tranquillitasque (curatia si linistea mintii (inimii)
noastre , (Conférences 1, 7, Sources chrétiennes 42, p. 85) .
• Această curățire și liniștire a minții (mens) și a inimii (cor) devine principalul scop sau ținta
imediată (skopos) a vieții duhovnicești prin care monahul are acces spre destina ția finală
(telos), contemplarea lui Dumnezeu în împărația cerurilor:
• „Este adevărat că sfârșitul (telos, finis) profesiei noastre (monahale) este reprezentat de
Împărația lui Dumnezeu sau împărația cerurilor, însă scopul (skopos, destinatio) nostru
este curăția inimii (puritas cordis), fără de care este imposibil ca cineva să ajungă la acest
sfârșit” (Conférences … 1, 4, Sources chrétiennes 42, pp. 80-81).
7
 Curățirea inimii (apatheia, puritas cordis) - skopos-destinatio
Contemplarea (contemplatio) lui Dumnezeu- telos-finis

• Pentru a ajunge la atingerea acestui prim deziderat, Sfântul explică cum toată suferin ța vie ții ascetice trebuie
îndreptată către aceasta:

• „Curația inimii (puritas cordis) va fi deci scopul permanent al faptelor și dorințelor noastre. Pentru aceasta
noi trebuie să îmbrățișăm singurătatea, să suferim posturi, priveghere, muncă, goliciune, să ne aplecăm spre
citirea Sfintelor Scripturi și spre practicarea celorlalte virtuți. Prin acestea ne putem pregăti și păstra inima
neatinsă de patimi vătămătoare, și, urcând pe aceste trepte, să ne înălțăm la desăvâr șirea dragostei […]. Se
cuvine, așadar, să practicăm aceste lucruri secundare: postul, privegherea, singurătatea, medita ția asupra
Sfintelor Scripturi, pentru scopul nostru principal, adică pentru curăția inimii, care este dragostea”
(Conférences … 1, 7, Sources chrétiennes 42, pp. 83-84).

• Fragment al primei convorbiri cu avva Moise din deșertul Sketisului - ne descoperă o realitate duhovnicească
structurală a gândirii Sfântului Ioan Casian - relația sinergică dintre viața ascetică și cea contemplativă,
deoarece prin asceză se ajunge la curăția inimii, care, la rândul ei, face posibilă, încă din viața aceasta, o
pregustare a ceea ce va însemna contemplarea lui Dumnezeu în veșnicia împărăției Sale, așa cum ne-o descoperă
în continuare un alt text al acestei convorbiri: „[…] și ardoarea noastră în practicarea privegherilor, a
posturilor și a rugăciunii are ca scop de a desăvârși mintea (inima), pentru ca ea să piardă gustul plăcerilor
8
pământești și de a dori numai contemplarea celor cerești” (Convorbiri 1, 17, Sources chrétiennes 42, pp. 98-99).
 ETAPELE RUGĂCIUNII ÎN GÂNDIREA SFÂNTULUI IOAN CASIAN

 Metoda monologică prin formula pietas Psalm 69,1 – „Dumnezeule, spre

ajutorul meu ia aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte-Te!” -
 Repetiția neîncetată - se fundamentează pe - I Tes. 5, 17 – „Rugați-vă
neîncetat”
 I Tim 2,1 - „Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni,
mijlociri, mulţumiri…”
 Tatăl nostru
 Rugăciunea de foc

9
 I Timotei 2,1 – cele patru forme ale rugaciunii în acceptiunea Sf Ioan Casian

•I Timotei 2,1 : „ Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi
oamenii…”

•Convorbirea Intâi despre rugaciune cu avva Isaac 9, 9-15 (PSB p. 459-462)

•Cap 9: „După cele spuse despre calitatea rugăciunilor nu in măsura pe care o cere măreţia subiectului, ci in aceea
impusă de limita timpului şi, mai ales, de modestele mele puteri, mă aşteaptă acum o greutate şi mai mare, aceea de a
vorbi pe rind despre fiecare fel de rugăcine Apostolul le-a impărţit in patru grupe, spunind astfel: ≪Vă indemn deci
inainte de toate să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, acţiuni de mulţumire ≫. Fără indoială că nu in deşert apostolul le-
a impărţit aşa. Dar mai intii trebuie să vedem ce inseamnă fiecare din ele, adică cererea, rugăciunea,mijlocirea
acţiunea de mulţumire. Apoi trebuie să cercetăm dacă aceste patru chipuri trebuiesc folosite toate odată de către cel ce
se roagă, adică dacă intr-o singură rugăciune se unesc toate in acelaşi timp, sau dacă trebuiesc inălţate pe rind cite
una, adică o dată cererile, altă dată rugăciunile, altă dată mijlocirile altă dată acţiunile de mulţumire, sau, de bună
seamă, unul trebuie să-I adreseze lui Dumnezeu cereri, altul rugăciuni, altul mijlociri, altul acţiuni de mulţumire,
fiecare adică după măsura virstei sale, după cum il ajută mintea şi priceperea sa” .
  10
 I Timotei 2,1 – cele patru forme ale rugaciunii în acceptiunea Sf Ioan Casian

∙ Cap 10 „ Aşadar, trebuiesc mai intii cercetate insuşirile lor, după numele pe care-
l au. să vedem adică ce deosebire este intre rugăciune, cerere, mijlocire, apoi
trebuie lămurit dacă trebuiesc folosite cite una sau toate odată şi, in al treilea
rind, trebuie cercetat dacă insăşi ordinea in care le-a arătat apostolul inseamnă
ceva pentru cel ce le aude, sau dacă această inşirare este intimplătoare şi ele pot
fi luate şi altfel decit au fost date. Accepţia aceasta din urmă mi se pare fără
noimă. Nu trebuie să credem că Duhul Sfint a vorbit prin apostol in treacăt şi
fără socoteală. De aceea vom vorbi despre fiecare in aceeaşi ordine in care le-a
dăruit Domnul”.
 
11
 Convorbirea Intai despre rugăciune cu avva Isaac 9, 9-15

• Cap. 9 și 10 organizate ca un plan de lucru exegetic (analitic) prin care anunta ce va

trata in urmatoarele 6 capitole
• Are ca model maniera de lucru a lui Origen De oratione, care manifesta de asemenea un
interes aparte pentru textul paulin
• Sf. Ioan Casian va explica valoarea si semnificatia fiecarui termen in parte
• Sf. Ioan Casian înțelege acești termeni ca trepte al unui urcus duhovnicesc in practica
rugaciunii
• 9,15 – O reexplicare si aprofundare a termenilor intr o cheie monahala

12
 „Vă indemn deci, întâi de toate să faceţi cereri”.

• a) Obsecrationes / δεήσις - cap 11 – sub forma unei def. concise ne explica :

• „Cererea este exprimarea unei dorinţe, sau o rugăminte prin care cineva cere iertare
pentru păcatele sale prezente şi trecute”.
• Obsecratio / δέησις - cerere – în trad. SC – fiica pocaintei .
• În 9,15 – „ Prima se pare că se referă in chip special la incepători, oare simt boldurile
inţepătoare ale remuşcării cind şi-amintesc de viciile lor”.
• dacapentru Origen aceasta este rugăciune de cerere cu insistenta pentrut ce avem
nevoie
• Sf. Ioan Casian o atribuie începatorilor sau debutantilor – adaptare in cheie monahala
13
 „Rugăciunile sunt cele prin care dăruim sau făgăduim ceva lui
Dumnezeu, ceea ce in greceşte se spune εὐχή, adică făgăduinţă”

• b) Orationes / προσευχαί – cap. 12 ne descoperă a doua specie, care ia forma unei promisiuni sau vot :
• „Rugăciunile sint cele prin care dăruim sau făgăduim ceva lui Dumnezeu, ceea ce in greceşte se spune
εὐ χή, adică făgăduinţă. Cind se spune in g re a c ă : « τ ὰ ς ε ὐ χ ὰ ς μου τ ῷ Κυρί ῳ ἀ ποδώσω », in latină
se trad u c e : Vota mea Domino reddam (Voi indeplini făgăduinţele mele către Dumnezeu), ceea ce,
cuvint cu cuvint, se poate exprima aşa : ≪Voi face rugăciunile mele făgăduite lui Dumnezeu”.
• Lat. Oratio – rugăciune- iar Sf. Ioan Casian crează o sinonimie cu gr εὐ χή care semnifica – un act
voluntar de a oferi ceva lui Dumnezeu
• Sf. Ioan Casian marcheaza aici o adaptare a termenului lat oratio pentru mediul monastic dandu i
sensul termenului grecesc
• Cateva randuri mai jos Sf. Ioan Casian afirma explicit ca este vorba de un
vot oferit de calugar in
momentul renuntarii la lume pentru a se consacra de o maniera toatala vietii monahale-
fundamenteaza pe Eccl. 5,3 :
• „ Dacă ai făcut un jurământ lui Dumnezeu, nu pierde din vedere să-l împlineşti, că nebunii nu au nici o
trecere; tu însă împlineşte ce ai făgăduit”.
14
 „În al treilea rind sint arătate mijlocirile”

• c) Postulationes / ἐντεύξεις
• 9,13 - „in al treilea rind sint arătate mijlocirile, pe care de obicei le folosim pentru alţii, cind sintem
incălziţi sufleteşte, rugindu-ne adică fie pentru cei dragi ai noştri, fie pentru pacea intregii lumi, sau,
ca să mă exorim chiar prin cuvintele apostolului, cind ne rugăm pentru toţi oamenii, pentru cirmuitori
şi pentru toţi cei ce sint in inalte dregătorii”.
• Lat postulatio care corespunde grecescului ἐντεύξεις – se fondeaza pe dragostea pentru ceilalti sau
cum spune Pavel pentru umanitatea intreaga
• 9,15 - din mijlociri vine ardoarea milei (de postulatione quae de caritatis ardore procedit) – Ardor caritatis
Conf. 1 unde avva Moise indentifica cu puritas cordis
• 9,15- „A treia ii cuprinde pe aceia care, indeplinindu-şi făgăduinţele prin faptele lor; se simt indemnaţi să
intervină şi pentru alţii, din milă (caritas) pentru slăbiciunea lor”. – al 3 lea nivel = cei Înbunătățiți

15
 „În al patrulea loc vin acţiunile de mulţumire”
•d) Gratiarum actiones/ εὐχαριστίαι
•- 9,14- „in sfirşit, in al patrulea loc vin acţiunile de mulţumire, pe care mintea le
adresează lui Dumnezeu cu o inflăcărare de nespus, cind işi aminteşte de binefacerile
primite in trecut de la Dumnezeu, sau cind le priveşte pe cele prezente, sau cind se
gindeşte la cite a pregătit Dumnezeu pentru viitor celor ce-L iubesc pe El. Uneori
rugăciunile sint rostite cu si mai mare revărsare de suflet (per ineffabilles excessus),
cind acesta priveşte cu cei mai curaţi ochi (purissimis oculis intuendo= mens) către
acele recompense care sint rezervate sfinţilor in viaţa viitoare. Atunci duhul nostru se
simte indemnat să aducă lui Dumnezeu ca nemăsurată bucurie mulţumiri pe care
cuvintele nu sint in stare să le exprime”.
• - intelege prin gratiarum actiones ( actiunile de multumire) – contemplarea lui Dumnezeu
contemplatio
• - manifestarile 4 forma in trei grade:
•1) actiunea de a rememora in duhul sau cele trecute si simultan contempla pe cele prezente ( contemplor)
•2) contemplarea este descrisa ca pe o infinita recompensa viitoare 16
 „În al patrulea loc vin acţiunile de mulţumire”

• 9,15: „Iar a patra este a celor ce, după ce şi-au smuls spinii păcatului din conştiinţa şi
inima (cordis) lor, liniştiţi (securus, tranquilitas), răspunzind cu minte fără prihană
(mente purissima) la binefacerile Domnului şi la mila pe care au avut-o de la El in trecut,
pe care le-o acordă şi in prezent şi le-o pregăteşte pentru viitor, cu inima lor foarte
fierbinte sint răpiţi către acea rugăciune aprinsă (orationem feruentissimo corde
raptantur), pe care n-o poate nici cuprinde, nici exprima glasul oamenilor”.
• A IV a forma species deschide expunerea lui despre - „oratio ignita”
• Este cel mai complet nivel in care aceasta rugaciune este un fel de recapitulatio si
preparatio pentru toate binefacerile trecute, prezente si viitoare care vin de la Dumnezeu
când inima (cordis) se inflacareaza în această rugăciune inefabilă, inexprimabilă.
 
17
 Tatăl nostru in viziunea teologică a Sf. Ioan Casian : 9, 18 - 24

• Sf. Ioan Casian se inscrie intr o traditie bogat dezvoltata de Parintii dinaintea lui.
• Voir TERTULLIEN, De oratione, 1-8 (PL 1, coll. 1251A-1268A) ; CYPRIEN DE CARTHAGE, De oratione dominica, 1-27 (PL 4, coll. 537A-562A) ; ORIGENE, De oratione, 18-30 (PG 11, coll. 474B-550A) ; CYRILLE
DE JERUSALEM, Mystagogica V, 11-18 (PG 33, coll. 1118B-1123A) ; GREGOIRE DE NYSSE, De oratione dominica, Oratio II-V (PG 44, coll. 1135D-1194A) ; AMBROISE DE MILAN, De sacramentis V, 4, 18-30 (PL
16, col. 469C-474A) ; JEAN CHRYSOSTOME, De angusta porta et in orationem dominicam, 3-5 (PG 51, coll. 41-48) ; AUGUSTIN, Sermo 56-59 (PL 38, coll. 377-402). Voir également D. VIGNE éd., Lire le Notre Père
avec les Pères, éd. Parole et Silence, Toulouse, 2009.

• utilizeaza aproape exclusiv versiune Mt. 6, 9-13, si se refera o sg data Lc. 11, 2-4 
• Specificitatea casiniană=> situarea Pater in cadrul ierarhizării pe care o face plecând de la I Tim. 2, 1.
• Pater = cea mai intimă familiaritate cu Dieu intr o dragoste arzatoare (caritatis ardor). – cea mai înaltă
stare de rugăciune verbalizată

• Scopul acesteia = de a ne conduce către „un nivel mail sublim (sublimior status) ” care consistă în
rugăciunea de contemplare exclusivă a lui Dumnezeu – rugăciunea de foc (ignita oratio)

18
 Rugăciunea de foc- ignita oratio

• Conf. 9, 25 : „ Dar deși această rugăciune pare a cuprinde toată deplinătatea desăvăr șirii (vb. despre
Tatăl nostru), ca una care a fost începută și hotărâtă de însă și autoritatea Domnului, ea ridică totu și
pe slujitorii ei la aceea stare cu totul deosebită despre care am amintit mai înainte, și-i conduce pe o
treaptă și mai înaltă, la aceea rugăciune de foc, cunoscută și practicată de foarte puțini, de neexprimat
prin cuvinte, dacă pot spune astfel. Această rugăciune, mai presus de orice sim țire omenească, nu se
poate arăta prin niciun sunet al vocii, prin nicio mi șcare a limbii și prin nicio rostire de cuvinte, ci
numai mintea luminată de strălucirile cele cerești ( mens infusione caelestis illius luminis inlustrata )
o spune nu prin vorbe înguste și omenești, ci prin toate sim țirile. [...] Această stare ne-a arătat-o și
Domnul nostru prin forma acelor rugăciuni pe care, cum este scris, El le-a revărsat, când s-a urcat pe
munte, sau când, în agonie, a vărsat chiar picături de sânge, rugându-se în tăcere, ca sublim exemplu
de rugăciune, pe care numai El îl poate da”.
• Această ultimă treaptă a rugăciunii = pregustare a unirii în iubirea lui Dumnezeu
• Semnele disctintive ale rugăciunii extatice = străpungerea inimii și darul acrimilor
19