CĂLĂTORIE ÎN LUMEA VÂRSTNICILOR

Periodicul „Ateneul Sfântului Pantelimon” al parohiei bisericii Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc este publicat cu aprobarea Patriarhiei
Române nr. 7100/1941 de către Departamentul pentru copii şi tineret, coordonat de Pr. dr. Bogdan-Aurel Teleanu
nr. 64, anul XII - Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților
bisericești

CĂLĂTORIE ÎN LUMEA VĂRSTNICILOR

Ilustrația: Ana-Maria Chiriță (16 ani)

1
CĂLĂTORIE ÎN LUMEA VÂRSTNICILOR

Cateheza 1:
COLINDELE – perspective catehetice asupra caracterului lor milostiv
1. Pregătirea aperceptivă:
2023 este Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și
cântăreților bisericești, drept pentru care cea dintâi cateheză susținută în vederea participării la Concursul Naţional
Catehetic ediţia a XV-a „Tinerii şi vârstnicii să laude numele Domnului” se referă la gestul exemplar de a privi
colindatul drept un act de milostenie. Este vorba de o faptă concretă săvârșită în comunitatea noastră parohială -
compusă în cea mai mare parte din persoane vârstnice - cu prilejul concertului tradițional de colinde susținut în
data de 17 decembrie 2022 la parohia noastră de Corul psaltic Filomelos al Bisericii Voievodale din Borzești, jud.
Bacău. În vederea strângerii de fonduri necesare participării la noua ediție a Concursului Naţional Catehetic, cu
ocazia acestui concert parohial de colinde a fost lansată o campanie de strângere de fonduri pentru ajutorarea unei
familii care are nevoie de sprijin ca să închirieze o locuință.
2. Anunțarea temei
În această cateheză, care deschide programul nostru catehetic, vă invit să medităm împreună asupra unei
forme speciale de milostenie, așa cum este Colindul. Intenționăm să ne oprim în această etapă a programului nostru
catehetic asupra folosului, în special social-caritativ al practicării unui astfel de obicei tradițional românesc!
3. Tratarea
a. De unde provine sugestia noastră că milostenia poate îmbrăca haina colindelor tradiționale
românești?
Milostenia – ca reflecţie a curentului isihast atonit după modelul inspirat de psalmul 50 compus de regele
David - este caracteristica principal a bizanţului creştin românesc, domnitorii noştri fiind conştienţi că orice gest de
milostenie nu anulează identitatea persoanei, ci, dimpotrivă, o sprijnă printr-un gest matern în efortul ei de
eliberare din chingile neputinţei. Sub efectele „colindatului atonit după mile sau pomeni prin ţările noastre ”1,
domnitorii români au susţinut ideea construirii de biserici atât în ţară, cât şi în întreg spaţiul bizantin de odinioară,
fapt atestat prin dobândirea titlului de ctitor2. Privind la ctitoriile acestor domnitori, observăm că „ românii - după
cum concluziona Vasile V. Muntean - au ştiut să remodeleze ceea ce au primit de la Bizanţ ca arhetip fără a imita
servil, astfel încât au realizat sinteze în această zonă cu specific românesc”3. Astfel, se poate constata că specificul
românesc s-a pliat pe arhetipul bizantin, demonstrând, în duh isihast, o înţelegere a faptului că „raţiunea umană
credinciosă şi rugătoare este o raţiune deschisă, … o raţiune euharistică sau recunoscătoare faţă de Raţiunea divină
care a creat lumea… o raţiune rugătoare care consideră fiecare fiinţă umană ca fiind o icoană sau un chip al lui
Hristos”4, care contrastează radical cu raţiunea individuală autosuficientă a omului secularizat promovat de
iluminism începând cu secolul al XVIII-lea. Astfel, deducem că diferenţa esenţială între bizantinism şi secularism
determinată de faptul că în cultura bizantină religia era înţeleasă drept o parte a vieţii.
Chiar dacă Athos-ul a fost mereu ţinta principală a milei domnitorilor români5, după cum se exprimă părintele
prof Vasile Muntean, fără acest colindat după mile care avea rolul de a stimula practicarea virtuţii aferente în rândul

1 pr. prof. dr. Vasile V. Muntean, Istoria creştină generală, volumul II (1054 – până azi), Editura Institutului Biblic şi
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2008, p. 256.
2 Vasile V. Muntean, Byzantium and the Romanians. A comparative Research concerning the Organization of the

Monasteries, editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii, Bucureşti, 2009, p. 70-71: „În ceea ce priveşte
termenul ktitor” (a cărui derivaţie este ktitoria), câţiva cercetători afirmă că a intrat în uzul limbii române prin
secolele XIII-XIV, ceea ce este acceptabil. (…) În Bizanţ exista un dublet grafic 𝜿𝝉𝜾𝝉𝝎𝝔 - 𝜿𝝉𝜼𝝉𝝎𝝆 care a provocat la
începutul secolului XX o vie polemică între specialişti precum K. Krumbacher, A. Heisenberg, G. Chatzidakis, G.
Zolotas. De exemplu, Zolotas arată ă versiunea 𝜿𝝉𝜼𝝉𝝎𝝆 nu derivă din forma 𝜿𝝉𝜾𝜻𝝎 – a construi, a institui, care
poate produce doar forme precum 𝜿𝝉𝜾𝝈𝜿𝜼𝝇 – constructor, fondator, sau 𝜿𝝉𝜾𝝈𝝉𝝎𝝔, care înseamnă acelaşi lucru, în
timp ce varianta 𝜿𝝉𝜾𝝉𝝎𝝔 provine de la 𝜿𝝉𝜶𝝄𝝁𝜶𝜾 – a deţine, a avea, a poseda, susţinând astfel o contaminare
semantică care a condus la ideea că fondatorul se vroia a fi posesorul ctitoriei pe care o construia”.
3 Ibidem, p. 190.
4 Mitropolitul Daniel Ciobotea, Philosophie des lumiers et lumiere de la Philocalie, în Iluminism şi isihasm –
Documentele Simpozionului Internaţional Iluminism şi isihasm de la Durău (5-7 septembrie 2001), Colecţia
Colloquia trinitas, Trinitas, Iaşi, 2006,p. 53;
5 pr. prof. dr. Vasile V. Muntean, p. 257.

2
CĂLĂTORIE ÎN LUMEA VÂRSTNICILOR

binefăcătorilor, isihasmul nu ar fi putut deveni un veritabil „ curent al spritualităţii bizantine întins în Balcani şi pe
urmă în întreg Răsăritul ortodox”6 a cărui „chintesenţă monahicească o reprezintă Athosul internaţional ”7.
b. Ce conțin colindele?
Spre exemplu, una din aceste virtuţi, care este amplu dezvoltată în colindele - considerate sfinte datorită
conţinutui lor teologic - ce se cântă în cinstea acestei sărbători creştine, o reprezintă milostenia, înţeleasă ca
generozitate sau dărnicie şi al cărui simbol este de fapt imaginea lui Moş Crăciun.8
În acest caz particular, atunci când suntem întrebaţi de cei care ne colindă „ Primiţi colinda? Primiţi
colindătorii?”, înseamnă, de fapt, să-l primim pe acest Moş Crăciun care e Tatăl nostru şi Dumnezeul nostru în tinda
sufletelor noastre sau mai precis, aşa cum sugerează şi Părintele Patriarh Daniel, să „ primim taina iubirii lui
Dumnezeu pentru noi”9.
c. Cât de importantă este colinda pentru Biserică?
La acest răspuns putem răspunde remarcând caracterul apofatic al cunoaşterii pe care colindele o răspândesc
în lume. În acest sens, părintele Ştefan Buchiu o remarcă analizând opera părintelui Dumitru Stăniloae: „În acord cu
Christos Yanaras, Părintele Stăniloae susţine că teologia trebuie să folosească pentru interpretarea dogmelor mai
mult un limbaj propriu poeziei şi icoanelor decât unul al conceptelor teaoretice: Simţim nevoia de a exprima această
experienţă a lui Dumnezeu printr-un limbaj poetic şi simbolic, mai degrabă decât prin idei. Iubirea esre mai bine
exprimată printr-un poem, printr-o ograndă, prin gesturi, prin nume simbolice decât prin idei. Teologia nu este o
problemă de explicaţie sau demonstraţie, ci de comunicare, de comuniune. Avem nevoie de un limbaj care să ne facă
să ne cuminecăm de cunoaşterea lui Dumnezeu, care să păstreze misterul Său”.10 Acest tip de limbaj simbolic
mitologizant este cel specific cunoaşterii apofetice care-l regăsim inclusiv în explozia de colinde şi chiar piese de
treatru religioase cu ocazia Naşterii Domnului, dar pe care secularizarea caută să-l distrugă cu orice preţ. Analizând
universul simbolismului religios la Mircea Eliade, părintele profesor Nicolae Achimescu, face următoarea afirmaţie:
„Eliade are meritul incontestabil de a fi relegitimat raţiunea simbolică. Tema mitului, ca şi cea a simbolului, afirmă
J.M. Velasco, constituie domeniul privilegiat în care se pot verifica efectele nocive produse asupra minţii omeneşti
de către raţionalism şi pozitivism. Doar o lectură superficială a mitului a putut conduce la un proiect atât de şubred
şi irealist precum demitologizarea nu numai a creştinismului, ci şi a raţiunii în general ”11.
d. Care este folosul duhovnicesc al colndelor?
Concluzionând, putem spune că în felul acesta „mama sărbătorilor creştine” este, de fapt, prin excelenţă o
„sărbătoare a darurilor lui Dumnezeu ”12 a cărei întruchipare se regăseşte în Proscomidie sub forma pregătirii
Cinstitelor daruri care sunt prefăcute apoi, prin Taina Euharistiei, în Însuşi Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos.
Secularizarea înseamnă tot ceea ce se opune perihorezei persoanelor Sfintei Treimi în Biserică. Sfânta
Împărtăşanie face din creştin un fiu al luminii, în timp ce secularizarea face din oameni nişte fii ai întunericului.
Întruparea Fiului lui Dumnezeu prin naşterea din Fecioara Maria este arvuna luminoasă a Învierii umane – fapt ce
face din Mântuitorul Hristos „𝜶 şi 𝝎” (Apocalipsa 1, 8) - pe care duhul secularizarii se străduieşte din răsputeri să o
stingă prin ispita nerecunoştinţei autosuficiente. În acest sens părintele profesor Ştefan Buchiu afirmă:
„Mărturisirea comună pe care o fac credincioşii, de primire a „Duhului cel ceresc”, atestă realitatea faptului că

6 Ibidem, p. 40.
7 Ibidem, p. 37.
8 DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Semne de speranţă în vreme de suferinţă. Lucrarea Bisericii în

societate în anul 2012, Editura Basilica, Bucureşti, 2012, p. 348: „În această perioadă a sărbătorii Naşterii Domnului
auzim colinde multe şi frumoase despre Moş Crăciun, deşi, mai nou apare în societate şi un fel de Moş Crăciun
secularizat şi comercial, simbol al consumismului şi al materialismului individualist. Totuşi, adevăratul înţeles al lui
Moş Crăciun se află în iubirea părintească a lui Dumnezeu-Tatăl, iubirea care se arată în lume prin naşterea Fiului
Său Celui veşnic, Mântuitorul lumii. „Moş Crăciun e Tatăl vostru şi e Dumnezeul nostru”. ne spune un vechi colind
din tradiţia străbună românească (Colondul Sfântului Andrei)”.
9 DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Misiune pentru mântuire. Lucrarea Bisericii în societate în anl

2009, Editura Basilica, 2009, p. 557: „Colindele ne arată pe Dumnezeu ca fiind călător, pelerin. El ne caută şi ne cere
să-L primim. Iată de ce colindătorii merg din casă în casă, vin spre noi şi ne întreabă dacă îi primim: Primiţi colinda?
Primiţi colindătorii? Această întrebare însemnează de fapt: Primiţi taina iubirii lui Dumnezeu pentru voi? Într-
adevăr, atât trăim de intens cât iubim pe Dumnezeu şi pe semenii noştri”.
10 Preot profesor dr. Ştefan Buchiu, Cunoaşterea apofatică în gândirea Părintelui Stăniloae, Editura BASILICA,

Bucureşti, 2013, p. 26.

11 Pr. Prof. dr. Nicolae Achimescu, Universul religios în care trăim , Colecţia Media Christiana – Seria Lumina, Editura

TRINITAS a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2013, p. 11.

12 DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Credinţă pentru fapte bune. Lucrarea Bisericii în societate în anul

2010, Editura Basilica, Bucureşti, 2010, p. 348: „Crăciunul este în mod deosebit Sărbătoarea darurilor ca răspuns al
oamenilor la iubirea lui Dumnezeu arătată în Hristos, dar şi ca manifestare deplină a omului creat după chipul lui
Dumnezeu-Dăruitorul sau Milostivul”

3
CĂLĂTORIE ÎN LUMEA VÂRSTNICILOR

primirea Trupului şi Sângelui Mântuitorului a echivalat cu primirea puterii Duhului Sfânt, care se revarsă din Trupul
transfihurat al Domnului, ca lumină a învierii”13. Cu alte cuvinte omul creat de Dumnezeu Tatăl după chipul Fiului
Său devine chip al Bisericii Mântuitorului nostru Hristos, al cărui chip este Sfântul Duh, ceea ce face ca prin
Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Hristos creştinul să participe direct la perihoreza
(întrepătrunderea) persoanelor dumnezeieşti ale Sfintei Treimi. Acesta, cred, este sensul cuvintelor părintelui
Dumitru Stăniloae când zice: „Duhul Sfânt este Persoana – lumină Ce Se face intimă nouă, anticipând viaţa
eshatologică în noi. El Se introduce cu voia noastră ca Persoana-lumină supremă în persoana noastră, lumină şi ea,
dar lumină creată, devenită prin Hudul subiect al luminii necreate ”14. Şi cred, acesta este scopul celor încreştinaţi
în Biserica Mântuitorului nostru Hristos, adică să facă posibilă această perihoreză a persoanelor Sfintei Treimi în
fiinţa umană.
4. Fixarea
Am putut sublinia, în urma celor spuse până acum că milostenia este motivul principal al colindelor care au
la bază îmvățătura de credință creștină ortodoxă.
5. Asocierea
Desigur, Colindele pot fi asociate cu alte forme de ajutor concret acordat semenilor noștri aflați în suferință,
însă, în contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, credem că este cea mai potrivită cale de
apropiere de acestea.
6. Generalizarea
Privind la Colinde, nu credem că trebuie să ne scape din vedere faptul că orice faptă bună trebuie însoțită de
rugăciune pentru a nu degenera într-un act de mândrie de sine ulterioară care poate pricinui remușcări sau frustrări
majore. Făcută cu smerenie, cu responsabilitate, cu lumânarea aprinsă și uneori chiar în genunchi în fața icoanei,
Acatistul în sine reprezintă o misiune de salvare.
7. Aplicarea (Încheierea)
Patriarhia Română a declarat 2023 drept " Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul
comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești ".Un rezultat concret al acestei prime cateheze, îl reprezintă
provocarea adresată grupului de cateheză de la parohiei de a organiza o expoziție cu imagini de persoane vârstnice.
În acest mod, participanții vor încearca să atragă atenţia asupra chipului acestor persoane, iar evenimentul va fi
promovat prin intermediul reţelelor de socializare. Cei care doresc să se implice în acest proiect de promovare a
imaginii persoanelor vârstince din parohie, sunt aşteptaţi miercuri, 8 februarie 2023, ora 19.00, la slujba de Te
Deum dedicată persoanelor vârstnice din parohie.
____________________________________________________________________________________________________________________________

13Preot profesor dr. Ştefan Buchiu, Idem, p. 232.

14 Pr. Dumitru Stăniloae după preot profesor dr. Ştefan Buchiu, Cunoaşterea apofatică în gândirea Părintelui
Stăniloae…, p. 232.