ARGUMENT:

Firul comun care străbate istoria recentă a poporului român, de la făuritorii

Marii Uniri până la victimele regimului comunist și martirii din decembrie 1989, îl
reprezintă revendicarea a ceea ce mitropolitul Ioan Mețianu, urmaşul Sfântului
Andrei Șaguna în scaunul ierarhic de la Sibiu, numea în mod vizionar ”drept la
existență”! Această viziune, Mețianu a deprins-o de la unchiul său Nicolae Baiul
(Coconu) din Zărnești (județul Brașov), cel care încă din anul 1823 cerea
introducerea oficială a alfabetului latin în Biserica Ortodoxă din Transilvania,
măsură adoptată mai târziu, în vremea mitropolitului Andrei Şaguna, de școlile
confesionale, presa religioasă şi oficierea serviciului divin.
Programul mitropolitului Andrei Şaguna de însușire a grafiei latine în
detrimentul celei chirilice aplicat în Transilvania i-a fost insuflat părintelui
Gheorghe Crețu, precursorul mișcării ”Ateneul Sfântului Pantelimon” prezent activ
la „marele act istoric” al Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918, de
camaradul său de arme din Primul Război, Silviu Meţianu. De notat că, în acest
răstimp, un al membru al familiei Mețianu (posibil chiar fiul mitropolitului!), dr.
Iancu (n. 1855 - 1927), semna telegrama de salut a Marii Adunări Naţionale de la
Alba Iulia din partea ardelenilor aflaţi în refugiu în Basarabia.
De remarcat că printre acești semnatari se număra și Onisifor Ghibu, care -
cu sprijinul lui Constantin Petrescu (aghiotantul-şef al marelui Cartier General din
Primul Război Mondial) - a instalat la Chişinău prima tipografie din această
provincie cu grafie latină în care s-au putut tipări primele manuale de şcoală
românească pentru cele 800 de şcoli primare. Printr-o coincidenţă proniatoare,
părintele Gheorghe Creţu avea să caute la Chişinău abecedarele (pentru şcoala de
adulţi) lui Onisfor Ghibu exact în ziua Unirii Basarabiei cu Ţara mamă (27 martie
1918). Fiind singurul preot din Regat prezent în acel moment acolo, colonelul I.
Mihăilescu, comandantul Brigăzii I Vânători, cât şi Comandantul Pieţei l-au
autorizat pe părintele Gheorghe Creţu să organizeze "Tedeum"-ul acestei Uniri. Ce
frumos pretext să fii nu doar martor, ci să şi organizezi un eveniment istoric de o
asemenea anvergură!
Pentru a ilustra modul în care părintele Gheorghe C. Creţu, confesorul
Regimentului 6 Vânători, a contribuit la introducerea grafiei latine în Basarabia
reproducem un fragment dintr-un raport adresat Marelui Cartier General al
Armatei Române: „Una din dorințele mele de când am pășit pe pământul frumoasei
Basarabii a fost ca să contribui și eu cu ceva la deșteptarea simțului național aici.
Pentru aceasta, pe lângă cuvântările pe care le-am rostit la orice ocazie prielnică, am
socotit că aș contribui mult mai eficace prin înființarea școlilor de adulți. Înfiinţarea a
cât mai multe şcoli de adulţi în Basarabia este unul din primele mijloace prin care
am putea face pătura cultă şi pe funcţionari ca să ne cunoască şi să nu li se pară
greu a se pune în serviciul nostru şi al neamului nostru (3 aprilie 1918). (...) Le-am
arătat originea noastră latină, modul cum s-a introdus apoi limba slavonă în Biserică
și administrație; cum a venit curentul românesc începând din timpul lui Matei
Basarab; cum s-a născut curentul latinist în Transilvania și apoi la noi.
Întoarcerea la litera latină, dar, a fost naturală, era întoarcerea fiului la sânul mamei
(5 martie 1918)”.
Deloc întâmplător, cel care ținut să sublinieze adânca prietenie şi preţuirea
avută de primul Mitropolit al Ardealului faţă de urmaşul în scaunul ierarhic de la
Sibiu, mitropolitul Mețianu, a fost istoricul Teodor V. Păcăţianu, directorul
publicaţiei „Telegraful Român”, care a publicat corespondenţa purtată de cei doi
ierarhi ardeleni.