Despre scrieri

Eusebiu de Cezareea �n secolul IV clasifica scrierile dupa gradul lor de

autenticitate. Si nu era vorba de autenticitatea autorului c�t a concordantei
dintre evenimentele relatate si Traditia Bisericilor consacrate. Nu Eusebiu sau
alti parinti ai primelor veacuri au clasificat scrierile, c�t gradul de
credibilitate dat de comunitatile a caror sorginte merge p�na la Apostoli. E vorba
de Bisericile din orasele antice vechi, a caror �ntemeiere se leaga de
propovaduirea apostolica �n acele locuri. Ele erau niste comunitati ecleziale cu
autoritate, al carui crestinism mergea p�na �n secolul apostolic. Deci kerigma a
stat la baza �ntemeierii lor. Aceste comunitati vechi, protocrestine sunt cele care
au dat tonul la omologarea sau neomologarea anumitor evenimente din viata
M�ntuitorului. �nca din timpurile apostolilor circulau versiuni ale aceluiasi
eveniment, asta nu �nseamna ca evenimentul �n sine nu a fost real. �nsusi Sf.
Apostol Pavel relateaza ca �n timpul sau circulau mai multe Evanghelii, dar a pus
la �ndoiala seriozitatea unora. G�nditi-va ca �n atunci abia unul din 10 oameni
stia sa scrie, deci gradul de alfabetizare fiind redus, aceste surse despre viata
lui Hristos se transmiteau mai mult oral. Deci, data fiind aceasta oralitate
ridicata, si gradul de expunere la falsificari era unul mare. Oamenii care-si
transmit oral sau �ntr-o forma mai putin culta informatiile, amplificau mult mai
usor un eveniment. Un eveniment transmis oral este supus unei mai mari
flexibilitati morfologice dec�t unul �n scris. Unii dintre ei simteau nevoia chiar
sa dea proportii mitice (nu din rea vointa, ci chiar din piosenie) evenimentului
istoric Iisus Hristos. Dar odata ce mitizai un fapt real, �i confiscai si
credibilitatea �n posteritate. Cam asa arata fenomenul ce a cauzat scrierile
paralele, varitiile de Evanghelie.
�nsa toate mentioneaza un adevar, ca a existat real o Persoana Iisus Hristos, iar
de aici �ncepe divergenta. Unele texte aratau ca este Fiul lui Dumnezeu, altele nu.
Din unele texte se desprindea intentia de a demonstra dumnezeirea Fiului, altele
aveau o pozitie mai moderata, altele cautau s-o infirme. De fapt aceste evanghelii
nu sunt toate specii literare ale aceluiasi gen. Unele sunt biografii, adica
insista pe viata lui Hristos, altele demonstratii istorice ale unui fapt real, alte
texte sunt scrisori, cum este Evanghelia dupa Luca (a carui destinatar este
�Preaputernicul Teofil�; deci o scrisoare extinsa la biografia lui Hristos), altele
sunt poate simple constatari sau cronici ale timpului, asa cum se poate contura un
portret al lui Hristos si din scrierile lui Iosif Flavius. Unele redau unanim niste
evenimente, adica se aseamana (evanghelii sinoptice), altele redau fapte izolate,
singulare. Unele au autor cunoscut, altele autor incert, �n unele hermeneutii si
comentatorii au vazut discontinuitati flagrante de stil literar la acelasi autor,
deci autenticitatea lor este pusa la �ndoiala. Toate aceste lucruri fac ca aceste
texte sa fie clasificate �n credibile si mai putin credibile. Azi se �mpart �n
omologumena (carti canonice, a caror autenticitate este cel mai putin contestabila,
care pledeaza pentru dumnezeirea lui Hristos, si ale caror texte sunt utilizate �n
cult) si antilogumena (carti cu origine �ndoielnica, care au discontinuitati de
stil, care nu rezista unor aprecieri critice pertinente si care �n primul r�nd nu
dezvaluie nici macar implicit ideea dumnezeirii lui Hristos). Pentru ca Hristos sa
fie M�ntuitor este necesar ca sa fie considerat Dumnezeu �ntrupat, altfel, luat
doar ca simplu om, nu poate m�ntui. Aceasta este ideea fundamentala care a stat la
baza clasificarii scrierilor vechi, deci si ale evangheliilor.
Sigur ca izvoarele istorice ale textelor sacre se pot interpreta �n n feluri, asa
cum fac bunaoara canalele TV stiintifice, care ajung uneori la concluzii de o
monstruozitate uriasa, si pe care constiinta istorica a crestinismului de bun simt
nu le-a putut tolera vreodata. Exista doua feluri de istorii: una bineintentionata,
care cauta sa redea c�t mai fidel realitatea, sa �mpartaseasca o viziune c�t mai
aproape de adevar, aceasta este istoria fara un interes curent; si o istorie
confectionata, care cauta sa justifice o chestiune curenta pe o autoritate
istorica. Aceasta din urma voieste sa converteasca istoria �ntr-un argument care sa
omologheze o opinie actuala.
Spriritul �n care erau scrise acestea difera �n functie de atitudinea autorului
fata de marea controversa a antichitatii si apoi a lumii: a existat o persoana
numita Iisus, despre care toti c�ti marturisesc ca s-au �nt�lnit cu El au sustinut
apoi ca este �nsusi Dumnezeu �nomenit. Si ca a �nviat din morti.
Toate scrierile redau adevar, si cele omologumena si cele antilogumena. Dar primele
�ntr-o masura mai mare, mai apropiata de crezul unui for interior natural omului
(legea morala naturala de care vorbea Sf. Ap . Pavel), altele �ntr-o masura mai
mica, mai departe de el. Neadevar nu exista, exista doar Adevar fata de care te
situezi mai aproape sau mai departe, mai partas sau mai putin partas. Ca si
ortodoxia, care este g�ndita ca o forma, ca un morfem si mai putin ca un plasament
ontologic. Ea nu e o teorie c�t e o experienta. Cel mai ortodox este sf�ntul, el
situ�ndu-se �ntr-un grad mai mare de ortodoxie dec�t teoreticianul teologal
nonpracticant.
Astfel si criteriul de adevar al textelor vechi este dat de bunul simt al omului
sincer, bineintentionat, de concordanta cu firescul sadit de Dumnezeu �n el.
Adevarul se dezvaluie celui care-l cauta mai mult, iar cum Dumnezeu se gestioneaza
din interiorul nostru spre exterior, si nu invers, asa si cu scrierile. Validitatea
lor e data de cei care rezoneaza intuitiv cu adevarul ca Hristos este Dumnezeu
�nomenit pentru vesnicie, si sunt interesati de acest lucru. Iar intuitia este o
actiune inspirata, adica tine de lucrarea Duhului Sf�nt, de aceea Parintii spun ca
Duhul Sf�nt �valideaza� sau nu o scriere �n constiinta celor care cred, iar la
nivel colectiv, �n constiinta Bisericii.
Hristos a �nviat!

evanghelii apocrife - numeroase (cca. 30) si cu texte fluctuante; sunt

atribuite, �n general, Apostolilor lui Christos sau altor apropiati ai Sai, dar, de
fapt, sunt opera unor medii mai mult sau mai putin eretice, de multe ori gnostice;
printre cele pomenite mai des: o Evanghelie ebraica, alta egipteana, citata de
Clement Alexandrinul, Evanghelia lui Petru, amintita de Eusebius, A doua
Evanghelie a lui Marcu, Protoevanghelia lui Iacob (secolul al II-lea) povestind
viata Fecioarei Maria si copilaria lui Isus, Evanghelia lui Bartolomeu, opera a
gnosticilor egipteni din secolul al III-lea, continand cuvintele atribuite lui Isus
Christos dupa inviere; altele (Evangheliile lui Filip, Barnaba, Andrei etc.) sunt
carti populare anonime, reluand fabulos biografiile mitice din textele canonice; de
pilda, Evanghelia lui Filip (secolul al II-lea) contine o cosmogonie influentata
de dualismul gnostic, in care aparitia lumii materiale e privita ca o eroare: �Caci
acela care a facut-o nazuia s-o faca astfel incat ea sa fie nestricata si vesnica.
Dar el a gresit si nu si-a ajuns tinta�; Evanghelia lui Petru a circulat mai ales
in provinciile rasaritene, fiind citata de Origenes si Iustinus si criticata de
episcopul Serapion din Antiohia (citat de Eusebius) cam in anul 200, ca fiind
compusa nu de Petru, ci de un grup de eretici; dintr-un fragment (descoperit in
Egipt, la Ahmim, in 1892) se deduce clar cauza, Isus Christos aparand in acel text
mult mai putin ca persoana divina; aici, Isus e judecat nu de Pontius Pilatus, ci
de regele Irod, dar in timpul supliciilor �el tacea ca si cum nu ar fi simtit nici
un fel de suferinta�, pentru ca, in cele din urma, sa exclame: �Puterea mea,
puterea mea, de ce m-ai parasit ?� (fata de versiunea canonica: Eli, eli, lama
sabakhtani? �Dumnezeul meu, dumnezeul meu, de ce m-ai parasit?�); cea mai
interesanta in contextul mitologiei crestine e insa Evanghelia lui Toma (prima
jumatate a secolului al II-lea); descoperit in 1946 la Nag-Hamadi (Egiptul de sus,
aproape de Luxor), textul ei in facsimil a fost pus la dispozitia cercetatorilor,
in 1947, de UNESCO si de Departamentul de Antichitati din Cairo, apoi a fost tradus
si publicat de Philippe de Suarez (L�Evangile selon Thomas, Ed. Metanoia, Marsanne,
Drome, 1975); dupa Suarez, �Christos din Evangheliile canonice cheama la credinta,
iar Isus al lui Toma cheama la cunoastere�; Evanghelia lui Toma, considerata de
majoritatea cercetatorilor de origine gnostica, e compusa din cca. 100 de rostiri
intelepte (logia), regasite partial in Evangheliile canonice, in Faptele
Apostolilor si in unele Epistole; textul cu 114 rostiri fiind o copie a unei
traduceri copte, exista presupunerea ca scrierea ar fi anterioara (dupa
specialistii americani nu mai veche decat textele canonice) secolului al II-lea;
cateva rostiri pot clarifica motivul invinuirii de erezie: �Isus le-a spus
ucenicilor sai: Asemuiti-ma, spuneti-mi cu cine seman. Simon Petru i-a grait: Tu
semeni cu un filosof intelept. Toma i-a grait: Doamne, gura mea nu va incuviinta sa
rosteasca vreodata cu cine semeni. Zise Isus: Eu sunt Domnul tau, caci tu ai baut
si te-ai imbatat din izvorul in clocot pe care chiar eu l-am masurat! Si l-a luat
El cu sine; si el s-a retras si i-a grait trei cuvinte. Iar Toma intorcandu-se la
tovarasii sai, acestia l-au intrebat: Ce ti-a spus tie Isus? Toma le-a raspuns: De
va voi spune un singur cuvant din cele ce mi le-a rostit, veti lua pietre si le
veti arunca in mine; si atunci un foc va iesi din pietre si va va arde pe voi�
(13); �Eu va voi da voua ceea ce ochiul nu a vazut si ceea ce urechea nu a auzit,
si ceea ce mana nu a atins si ceea ce nu a ajuns la inima omului� (17); �A grait
Isus: Fiti trecatori� (42); �Isus a zis: Eu sunt lumina care este asupra tuturora.
Eu sunt Totul. Totul a purces din mine si Totul la mine s-a intors. Despicati un
copac: eu sunt acolo; ridicati piatra si acolo ma veti gasi!� (77); �Cand faci din
doi Unul, ajungi Fiul Omului si daca rostesti: departeaza-te, munte! el se va
departa� (106); Evanghelia lui Toma pare, de fapt, o grefa gnostica pe fragmentele
unor mituri arhaice dintr-o arie mai larga (intre India si Egipt), in care se pot
distinge deopotriva si rezonante mai vagi din textele hermeneutice; presupusa ei
autenticitate crestina nu e decat autonomia fata de corpul evanghelic (canonic si
apocrif).

Evanghelia dupa National Geographic [1]

Gheorghe Fedorovici

"Ce era de la �nceput, ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am

privit si m�inile noastre au pipait despre Cuv�ntul vietii aceea va vestim."
(1 Ioan 1, 1)

Vineri, 14 aprilie 2006, postul de televiziune National Geographic a difuzat �n

premiera �n Rom�nia cu �ncepere de la orele 22 un documentar cu pretentii
stiintifice (va sa zica, "obiectiv"), al carui scop ar consta �n prezentarea
continutului si a �mprejurarilor descoperirii unei copii a textului gnostic [2]
numit "Evanghelia dupa Iuda".[3] Nu at�t tema �n sine, c�t felul �n care acest
material a fost pus �n scena este ceea ce a determinat aparitia r�ndurilor de fata.
�n cele ce urmeaza, voi sublinia trei aspecte care dezvaluie intentia vadit
polemica a autorilor documentarului fata de teologia crestina. �mi exprim speranta
ca interventia modesta a acestui raspuns va fi urmata de analiza competenta a unui
teolog care va identifica punctual inconsistentele majore ale filmului �n discutie,
care este reprezentativ de altfel pentru programul ideologic vadit anticrestin
manifestat de postul National Geographic �mpreuna cu Discovery si Animal Planet.

Iata deci care sunt problemele ce mi-au atras atentia:

1. Ambiguitatea subtil �ntretinuta prin modul �n care este �ntrebuintat termenul
"autentic"

Cea mai mare parte a filmului este dedicata procesului de autentificare a colectiei
de papirusuri (a codicelui) pe care a fost scrisa asa-zisa �evanghelie�. �n
subtext, se lasa sa se �nteleaga ca autenticitatea istorica a documentului coincide
cu autenticitatea lui teologica. Cu alte cuvinte, �ntruc�t vechimea istorica a
textului a fost confirmata de catre experti, se deduce �n mare graba ca este foarte
posibil ca acest document sa ne ofere amanunte revelatorii neasteptate �n privinta
relatiei adevarate dintre Iisus si Iuda Iscarioteanul, iar, la limita, adevarul
despre Iisus. Silogismul este asadar urmatorul: Iuda a fost unul din cei
doisprezece ucenici; suntem �n posesia unui document a carui vechime este
garantata; prin urmare, documentul trebuie sa consemneze informatii personale ale
celui mai blamat dintre ucenici; ergo, stim adevarul despre Iisus. Ceea ce,
evident, este fals �n mai multe privinte: noi nu suntem �n posesia �Evangheliei lui
Iuda�; faptul ca aflam lucruri noi despre Iisus dintr-un vechi document nu �nseamna
ca aflam neaparat si lucruri adevarate; cel mult, detinem un document antic
�ntitulat astfel si care este citat de Sf. Irineu de Lyon �ntr-o lucrare �ndreptata
�mpotriva ereziilor [4], unde venerabilul apologet a dovedit nu doar absurditatea
sistemelor gnostice, ci a oferit totodata niste criterii apte sa faca imposibila
confundarea ori asemuirea crestinismului cu vreun sistem gnostic, arat�nd
caracterul lor mitologic si anistoric. Asupra acestei probleme voi reveni la
punctul 3.
2. Problema validitatii ierarhiei si a canonicitatii textelor asimilate de Traditie

Sf�ntul Irineu de Lyon, unul din cei mai straluciti aparatori ai crestinismului si
care nu a ezitat sa-si dea viata pentru adevarul Evangheliei, este prezentat ca un
batr�nel ridicol si nevricos, reprezentantul unei ierarhii crestine speriate de
extinderea comunitatilor gnostice �n care ar fi vazut o amenintare la adresa unor
privilegii si a unei puteri de care aceasta ierarhie nu ar mai fi voit, chipurile,
sa se desparta. Sa lasam la o parte faptul ca p�na la Edictul �mparatului
Constantin din 313 singurul privilegiu pentru un crestin, si cu at�t mai mult
pentru un cleric, era sa moara fie sub tortura, fie sub coltii fiarelor.
Inadvertenta este una cu mult mai grava. Caci, �n acelasi timp �n care demonizeaza
ierarhia crestina din secolele II-III, documentarul prezentat devine contradictoriu
de-a dreptul atunci c�nd afirma ca �n primele trei secole nu ar fi existat propriu-
zis o biserica crestina, ci ca fiecare credincios se considera crestin indiferent
de gruparea din care facea parte. Iata �nsa ce spune Sf. Ap. Pavel la doua decenii
de la �nvierea lui Hristos (deci cu un secol �naintea proliferarii gnosticilor):
�Si spun aceasta, ca fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al
lui Apollo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos! Oare s-a �mpartit
Hristos? Nu cumva s-a rastignit Pavel pentru voi? Sau fost-ati botezati �n numele
lui Pavel?� (1Cor. 1, 12-13) Pasajul subliniaza cel putin doua aspecte esentiale:
�nceputurile Bisericii sunt departe de a fi caracterizate de o unitate formala;
aceasta tendinta a comunitatilor crestine primare de a se separa �n acord cu
profilul reprezentantului de marca este aspru criticata de catre Pavel. Aceasta
�nseamna ca straduinta ierarhiei crestine a fost dintotdeauna aceea de a pazi si a
veghea asupra unitatii Bisericii, precum si de a identifica ceea ce este strain
marturisirii ei de credinta. Incoerenta logica a documentarului si ignoranta �n
materie de teologie si istorie a realizatorilor lui sunt at�t de grave �nc�t la un
moment dat se pierde sirul contradictiilor, precum �n cazul realizatorilor unui
serial politist britanic care au pierdut la un moment dat sirul victimelor. Pentru
a le sublinia �nsa doar pe cele mai flagrante, precizez ca nu vad cum pot fi
sustinute �n acelasi timp urmatoarele afirmatii: ca nu exista o anumita omogenitate
si unitate �n organizarea Bisericii primare (de vreme ce, potrivit autorilor
filmului, existau miscari spirituale extrem de diverse), ca �n ciuda acestei
diversitati, toti credinciosii exprimau unitatea acestei noi religii numindu-se
crestini si, totodata, ca exista o ierarhie care veghea zelos la unitatea
Bisericii!

Existenta unei ierarhii presupune �n mod necesar o unitate specifica universului �n

care ierarhia respectiva �si exercita autoritatea. Aceasta unitate este asigurata
de acordul membrilor care alcatuiesc ordinea respectiva. �n plan crestin, este
vorba de o unitate �n care marturisirea de credinta se �mpleteste cu experienta de
viata (1 Ioan 1, 1-3), ambele verific�ndu-se reciproc �n lumina Duhului, izvorul
fiecareia dintre cele doua. Or tocmai asupra acestui punct s-a concentrat cea mai
puternica ofensiva a documentarului: cum putem sti noi care marturisire este cea
adevarata? Astfel, Sf. Irineu si, �mpreuna cu el, �ntreaga traditie, au fost expusi
metodic suspiciunii de frauda, afirm�ndu-se explicit sau implicit ca textele care
au intrat �n compozitia Noului Testament au fost alese �n mod arbitrar. Cu alte
cuvinte, potrivit autorilor filmului, se pare ca Sf. Irineu nu ar fi avut nici un
fel de criterii pentru stabilirea canonicitatii textelor Evangheliilor, ced�nd �n
aceasta privinta fie presiunii gustului majoritatii (!), fie fanteziilor de moment,
gasind de pilda �n numarul celor patru Evanghelii o superficiala corespondenta cu
cele patru puncte cardinale sau cu cele patru v�nturi, etc. [5] Aici �nsa Sf.
Irineu nu face dec�t sa vorbeasca �n limbajul alegoric propriu culturii epocii,
adica �n aceeasi limba (dar cu o alta �ntelegere) pe care o vorbeau si gnosticii,
�ncerc�nd sa explice de ce sunt patru Evanghelii dar un singur mesaj. Dupa cum
arata C. Badilita �n studiul citat, �criteriile teologice dupa care s-a instituit
canonul au fost enuntate �nca de la sf�rsitul secolului I, dar ele n-au fost
valorificate dec�t spre finalul secolului al II-lea. Acestea sunt:

1. apostolicitatea textelor si
2. universalitatea lor, adica acceptarea acestor texte de catre toate
comunitatile crestine. [6]

�n concluzie, textele care au fost admise drept canonice nu au fost identificate

astfel la �nt�mplare, �n defavoarea multor altora [7], ci �n acord cu:

1. o cheie hermeneutica hristologica care se gasea deja �n epistolele pauline

(anterioare fenomenului gnostic),
2. o marturisire de credinta transmisa deja din perioada apostolica si
3. o experiere a Sfintei Treimi �n practica sacramentala cotidiana.

3. Deturnarea gnostica a semnificatiei �ntruparii

Asa numita �Evanghelie dupa Iuda� pretinde ca Iuda ar fi fost ucenicul preferat,
singurul care ar fi �nteles misiunea lui Iisus, respectiv a �eliberarii� omului de
ignoranta si de materie, ce este considerata drept sursa raului. Astfel, Iuda apare
ca cel care l-ar fi ajutat pe Iisus sa-si �mplineasca misiunea d�ndu-l mortii,
adica eliberarii. Textul reia astfel temele gnostice specifice: m�ntuirea depinde
de cunoastere (cu c�t mai secreta, cu at�t mai �adevarata�); negarea firii umane a
lui Iisus (adica a realitatii �ntruparii); �n fine, prin privilegierea lui Iuda �n
raport cu ceilalti ucenici se regaseste o alta tema tipic gnostica: respingerea
totala sau partiala a celorlalte scrieri din Vechiul si Noul Testament �mpreuna cu
respingerea totala a autoritatii Bisericii si a traditiei ei, ceea ce arata din
capul locului incompatibilitatea radicala dintre sistemele gnostice filozofico-
religioase si crestinism. Aceasta incompatibilitate subliniaza �nca o eroare, at�t
de evidenta �nc�t nu poate fi explicata dec�t prin faptul ca realizatorii
documentarului au ignorat-o cu buna stiinta. Caci nu se poate vorbi despre
�gnostici crestini� at�ta vreme c�t una din dogmele fundamentale ale crestinismului
este �nvierea trupurilor, adica tocmai ceea ce pentru gnostici reprezinta suprema
absurditate! �n plus, gnosticismul nu este caracterizat doar printr-un dualism
absolut; el este �n egala masura sectar (�mpartind lumea �n �alesi� sau �iluminati�
si �condamnati� la ignoranta si �ntuneric vesnic) si sincretist, combin�nd elemente
diverse �mprumutate din cultele elenistice de mistere, cabala iudaica, dualismul
iranian, mitologia babiloniana si egipteana. Din crestinism, sistemele gnostice
preiau c�te ceva din ritual si din Scripturi, reinterpret�nd �nsa totul potrivit
schemei de g�ndire specifice fiecarui curent gnostic. [8] �n contextul unui astfel
de amalgam, venirea lui Hristos este oarecum de prisos, av�nd cel mult rostul de a
confirma ceea ce �marii initiati� au crezut si cred ca stiu dintotdeauna: ca lumea
materiala a aparut printr-un accident, ca trupul e rau iar �m�ntuirea� ar consta �n
sublimarea trupului si �n desprinderea de materie. Astfel, toata miza �ntruparii si
toata noutatea crestinismului dispar, de vreme ce este anulata �nsasi jertfa Fiului
�ntrupat; caci ce nevoie mai este de jertfa daca omul nu mai are nevoie de
m�ntuire? Felul mortii lui Iuda demonstreaza �nsa contrariul.