CE AM ÎNVĂȚAT DESPRE VIAȚĂ

DE LA MICUL PRINȚ
CE AM ÎNVaTAT DESPRE VIATa

DE LA

Micul print
© 2017 – Biblioteca Respiro
Toate drepturile rezervate.

Este permisă descărcarea liberă, cu titlu personal, a cărții în

acest format.

Distribuirea gratuită sau contra cost a cărții prin intermediul

altor platforme online, precum și modificarea textului fără
acordul prealabil, în scris, din partea Bibliotecii Respiro sunt
interzise.

Autorul textului a folosit ediția Micul prinț de Antoine de

Saint-Exupéry tradusă din limba franceză de Ileana Cantuniari
și publicată de Editura RAO în anul 2014.

Redactor: Florin Bică

Grafician: Vlad Mîndăianu
Sursă ilustrație copertă: www.dreamstime.com

Date de contact:
Biblioteca Respiro
Telefon: 0747 170 050
E-mail: contact@bibliotecarespiro.ro
Site: www.bibliotecarespiro.ro
 5

„Căci nu-mi place

ca această carte a mea
să fie citită superficial.”
Antoine de Saint-Exupéry

Micul prinț transmite, la prima vedere, un aer de

felicitare de Crăciun. „Nu poți vedea bine decât cu

inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.” Citind cu-

vintele acestea, prin intermediul cărora vulpea îi

destăinuie prințului secretul ei, sau chintesența în-

țelepciunii ei, ai senzația că le-ai mai citit undeva,

cândva..., poate într-o carte motivațională. Nimic mai

neadevărat. Povestea imaginată de Antoine de Saint-

Exupéry are adâncimi insondabile, în ciuda modului

simplu, recognoscibil, de a le exprima.

Exegeții continuă și azi, la mai bine de șapte de-

cenii de la prima publicare a cărții Micul prinț, să

 6

dezbată semnificațiile acesteia și intențiile autoru-

lui, îmbogățind permanent lista de sensuri ale minu-

natei parabole scrisă de poetul, jurnalistul și pilotul

francez.

„Nu poți vedea bine decât cu

inima. Esențialul e invizibil
pentru ochi.”

Folosesc rândurile de mai jos pentru a nota propri-

ile gânduri cu privire la ce am învățat despre viață de

la micul prinț. Sunt lecții simple, realiste și necesare.

La urma urmei, textul, considerat de unii carte pen-

tru copii, este o operă de artă care își propune, dacă

nu să descifreze, măcar să ne apropie de scopul exis-

tenței noastre, de „rețeta” unei vieți nerisipite. Mai

 7

mult decât ce a vrut să spună autorul, mă preocupă ce

i-a devenit limpede cititorului, adică mie.

Micul prinț, cu domiciul stabil pe îndepărtatul

asteroid B 612, aterizează pe Pământ, într-un deșert,

unde îl întâlnește pe autor, pilot de avion, prăbușit

în mijlocul pustietății și luptând contra cronometru

pentru propria supraviețuire. Prințul din ceruri va

înrâuri existența pământeanului, acesta din urmă

descoperind că viața trebuie să fie mai mult decât o

rămânere în viață. Întâlnirea se va dovedi revelatoare

nu doar pentru pilot, ci și pentru prinț (semn că nici

el nu le știe pe toate și că nu are toate răspunsurile) și,

în ultimă instanță, pentru mine, cititorul.

Viața, așa cum se vede în mulți dintre eroii cărții,

întâlniți de prinț pe diverse planete, dar și pe Pământ,

este un teribil și trist eșec. Crescând, copiii își pierd

curiozitatea și imaginația, devenind „oameni mari”.

 8

Saint-Exupéry nu folosește niciodată expresia „oa-

meni maturi” sau cuvântul „adulți”, mulțumindu-se

să-i numească „mari”. Au crescut într-adevăr în statu-

ră. Dar în maturitate? Prea puțin, sugerează autorul.

Tema aceasta este anunțată încă din motto-ul cărții:

„Toți oamenii mari au fost mai întâi copii. (Numai că

puțini dintre ei își mai amintesc.)”.

Când oamenii mari îl sfătuiesc pe autor (copil fi-

ind) să renunțe la a mai desena șerpi boa și să pună

mâna pe carte, învățând istorie, aritmetică și gra-

matică, ei separă astfel două lumi: lumea copilăriei,

a imaginației, a imposibilului și lumea pragmatis-

mului, a limitelor, a posibilului compromis. Prin ur-

mare, nu fără regret, copilul renunță la „o minunată

carieră de pictor” ca să-și dedice timpul lucrurilor

folositoare. Or, tocmai aceste lucruri folositoare sunt

puse sub semnul întrebării în carte. La ce ne folosesc

 9

ele de fapt, dacă transformă viața noastră într-un de-

șert din care nu mai putem ieși?

„Toți oamenii mari au fost mai

întâi copii. (Numai că puțini
dintre ei își mai amintesc.)”

Unii sunt reduși, prin decizie proprie, la stadiul

de simple funcții (conducători, afaceriști, cărturari)

sau de neclintire în metehne omenești (îngâmfare,

prostie, adicții). Interesant este că unii dintre ei au la

îndemână datele necesare, care i-ar face mai fericiți,

dar nu le folosesc. De pildă, regele obsedat de autori-

tate, constată la un moment dat că este mai greu să te

judeci pe tine însuți decât să îi judeci pe alții și că în-
 10

țelepciunea constă în a judeca drept. Înțelepte vorbe!

Și totuși, cel care le rostește pare să nu se fi judecat

pe sine însuși. Nu redarea unui principiu bun te face

mai bun, ne sugerează Saint-Exupéry, ci traducerea

lui în experiență practică.

În lupta nemiloasă cu Timpul, omul se rătăcește

de la drumul bun, ajungând nu doar corupt, ci și co-

rupător, el stricând lucrurile bune din jur, prin între-

buințarea lor greșită. Stelele pe care le numără afa-

ceristul întâlnit de prinț sunt niște creații minunate,

al căror scop este să lumineze și să bucure privirile.

Și totuși afaceristul le reduce la simple monede de

schimb — sau cel puțin asta crede el, deoarece nici

măcar nu este cu adevărat posesorul lor. El trăiește o

cumplită iluzie, risipindu-și timpul limitat și prețios

într-o alergare după himere. O greșeală des întâlnită.

Copiii, reprezentați în poveste de micul prinț, sunt

 11

într-un contrast vizibil cu oamenii mari, nu din per-

spectiva staturii, ci a atitudinii, a felului în care înțe-

leg lumea din jur, păstrându-și viu interesul față de

ce îi înconjoară. Chiar dacă nu știu totul — iar micul

prinț o dovedește prin întrebările repetate —, copiii

știu totuși destul de multe, având prioritățile corecte.

„...este mai greu să te judeci pe

tine însuți decât să îi judeci pe alții
și înțelepciunea constă
în a judeca drept.”

Oamenii mari rămân, din păcate, blocați în etape

de viață, în funcții și în păreri înalte despre ei înșiși.

 12

Sunt plini de prejudecăți și capabili să închidă ușa

în nasul adevărului (vezi cazul astronomului turc ale

cărui descoperiri sunt ignorate de oamenii de știință

nu din cauză că ar fi fost lipsite de temei, ci din ca-

uza ridicolului fapt că acesta purta haine orientale,

nu europenești), apreciind mai degrabă forma, decât

fondul.

Lumile vizitate de prinț sunt de fapt reprezentări

ale lumii în care trăim noi, cu derapajele noastre. Do-

rința de supremație, pofta după glorie, setea de bani,

orgoliul nejustificat, refugierea în adicții de tot felul

și îndeplinirea ritualică, pe negândite, a unor roluri

lipsite de scop — ei bine, da, acestea sunt ispitele care

se apropie de noi, cauzându-ne căderi din care mulți

nu-și mai revin vreodată.

Saint-Exupéry ne deschide în față două direcții și

nu s-ar putea spune că una este mai importantă decât

 13

alta sau că s-ar putea renunța cu ușurință la vreuna

dintre ele.

Pe de o parte, găsim calea explorării sinelui. Pare

că, tot mai mult, omul de azi alunecă pe panta igno-

rării propriului sine, a propriilor simțiri și gânduri, a

propriei conștiințe.

Ce altceva ne sugerează lampagiul care își îndepli-

nește mai departe slujba, fără să se oprească pentru

a constata că nu mai are niciun rost ceea ce face, că

lumea lui s-a schimbat și că ar trebui să-și caute un

drum nou?

Pe de altă parte, găsim în Micul prinț imbolduri

tainice pentru cercetarea lumii exterioare. Nu am

fi niciodată compleți dacă ne-am rupe de ceea ce ne

înconjoară, preferând o sihăstrie concentrată asupra

propriei persoane ori asupra preferințelor noastre.

 14

Există totuși în textul lui Saint-Exupéry o fărâmă

de speranță și anume că în oamenii mari, chiar pier-

duți în lumea lor, subzistă încă o sclipire de inocență

și de umanitate, doar că acestora le este teamă să o

lase să revină la suprafață, fiindu-le mai comod să se

prefacă, să joace roluri sociale, de ființe reci, indife-

rente.

Micul prinț îi învață pe copii și pe tineri cum să fie

ca adulți sau, eventual, cum să nu fie ca adulți. Iar pe

cititorii adulți îi poate învăța să fie copii din nou și

nu, nu este vorba ca adulții să se comporte copilăreș-

te, ci să privească viața cu o anumită candoare, gă-

sind bucurie nu în numărat de stele (a se citi „iluzii”),

ci în parfumul unui trandafir, în relații construite pe

sinceritate și respect reciproc, în mărunțișurile care

compun de fapt existența noastră.

 15

„Nu am fi niciodată compleți dacă

ne-am rupe de ceea ce ne înconjoară,
preferând o sihăstrie concentrată asupra
propriei persoane ori asupra
preferințelor noastre.”

Sugestia de a ne face asemenea unor copii pare

ruptă din Evanghelie. Nu că Saint-Exupéry s-ar fi

inspirat din cuvintele lui Isus (deși nimeni nu poate

dovedi nici contrariul), însă ideea că salvarea omului

mare, a adultului adică, ar depinde de o „naștere din

nou”, respectiv de gestul de a se face asemenea unui

copil este similară cu aceea exprimată în anumite

versete biblice. Ca și Hristos, Dumnezeul poposit din

transcendent pe Pământ, prin întrupare, micul prinț

sosește în lumea noastră ca să ne reamintească esen-

țialul — pentru ce ne-a fost dată viața.
 16

Cunoașterea adevărată, temeinică, este una din-

tre temele majore ale cărții. Spre deosebire de aface-

ristul care numără milioane de stele, fără a se opri

vreo clipă să le cunoască și să le dea nume, prințul își

cunoaște bine micuța planetă, îi știe numele, îi știe

ritmul și chiar și metehnele. Contrastul este evident

între o viață trăită în goană, fără a te apropia de-ade-

văratelea de ceva, și o viață trăită în simplitate, în

care îți faci timp pentru a te bucura de lucruri minu-

nate, precum apusurile de soare. Apusurile acestea

nu trebuie luate ad literam. Pentru fiecare dintre noi,

ele se pot traduce în cu totul altceva. Esența mesaju-

lui rămâne însă aceeași. Ar trebui, în viață, să căutăm

frumosul.

Citind povestea micului prinț, m-am întrebat care

era problema vitală a pilotului: că era pierdut în de-

șert, cu resurse de apă pentru doar opt zile, sau că

 17

era pierdut în viață, fără să aibă cu cine să vorbească

de-adevăratelea, pe cineva care să-i stea alături pentru

a privi împreună elefantul din burta șarpelui boa?

Când copilul îi cere pilotului să-i deseneze o oaie,

acesta încearcă, cu oarecare stângăcie, să-i împlineas-

că dorința, însă oile desenate de el nu se potrivesc cu

oaia visată de prinț. Copilul dorește o anumită oaie și

nu se lasă până când nu obține exact ceea ce dorește.

„Ar trebui, în viață,

să căutăm frumosul.””

Oamenii ar trebui să știe ce vor de la viață, nu să

se mulțumească cu ceea ce le este la îndemână. Chiar

dacă ceea ce este la îndemână seamănă cu ceea ce do-
 18

resc, nu este suficient. Împotriva acestui compromis

— al lui „merge și-așa” — se ridică Saint-Exupéry, și

anume împotriva tendinței oamenilor mari de a re-

nunța treptat la standardele, valorile, așteptările și

visurile lor.

Planeta sau, mai degrabă spus, asteroidul micului

prinț se aseamănă cu lumea noastră și din perspecti-

va semințelor care dau roade diferite, fie flori, fie ba-

obabi. Pentru micuțul asteroid, prezența baobabilor

imenși ar fi devastatoare. Tocmai de aceea, prințul

trebuie să fie vigilent, asigurându-se că semințele ba-

obabilor nu încolțesc. „Copii! Fiți atenți la baobabi!”

avertizează autorul, adăugând un pic mai încolo că

aceasta este „o problemă de disciplină”. Soluția este

simplă: smulge lăstarii înainte ca aceștia să devină

copaci puternici, dificil sau chiar imposibil de înlătu-

rat. Fericirea vieții depinde de o anumită disciplinare

 19

a sinelui. Nu poți trăi o viață împlinită câtă vreme nu

ții hățurile propriei existențe.

Lecția este evidentă. Sunt lucruri în viață de care

trebuie să ne ocupăm din timp. Amânarea nu face

decât să complice lucrurile și, într-un final, se poate

ajunge la punctul de unde nu mai există întoarcere

sau de unde întoarcerea s-ar face cu mari sacrificii.

Ideal este să rezolvăm problemele cu care ne confrun-

tăm înainte ca acestea să prindă rădăcini adânci și să

devină „baobabi” puternici, stricând „lumea” noastră,

asteroidul nostru cel de toate zilele.

Micul prinț ne vorbește despre trezirea spirituală a

oamenilor mecanici, adică a noastră, a celor care ne-am

deconectat de la viața reală pentru a trăi într-o iluzie

de tip Matrix. „Trăiește!” pare să ne încurajeze Saint-

Exupéry. „Gustă viața! Învață din experiență! Pune în-

trebări!” Întrebările sunt modul prințului de a merge

 20

mai departe, satisfăcându-și astfel curiozitatea copi-

lărească și găsind sens. Chiar dacă uneori insistența

lui asupra unei întrebări poate părea lipsă de poli-

tețe, acesta este de fapt singurul fel de a cunoaște și

de a înțelege lumea. Când prințul întreabă: „Ghimpii

la ce sunt buni?”, pilotul se mulțumește să răspun-

dă sec: „Nu știu”. El nu știe sau, poate, n-are timp să

știe, să caute răspunsul. „Vorbești la fel ca oamenii

mari!” îi reproșează copilul, vrând să spună, proba-

bil, că oamenii mari evită întrebările, acceptând cu

prea mare ușurință să nu înțeleagă. Prințul iubește

floarea, dar iubește și oaia. Și totuși una dintre cele

două o pune în pericol pe cealaltă. Copilul n-ar vrea

însă să renunțe la vreuna. Găsim în această dilemă o

descriere a vieții ca luptă constantă pentru păstrarea

unui echilibru fragil între elemente care se exclud. În

plus, relația prințului cu floarea este, cum s-ar zice pe

Facebook, complicată.
 21

Floarea are toanele ei. Prințul, care așteptase cu

atâta nerăbdare apariția florii în viața lui, ajunge

„Fericirea vieții depinde

de o anumită disciplinare
a sinelui”.

să-și spună în sine că „floarea asta e cam complica-

tă...” Mai apoi, ajunge la concluzia că ar fi trebuit să

judece floarea după fapte, nu după cuvintele rostite.

Aceasta este o greșeală des întâlnită între oameni. Ju-

decăm pripit. Punem etichete doar în temeiul unor

cuvinte, fără să analizăm cu atenție comportamen-

tul. Relația lor amintește de relațiile noastre — ba

nu suntem atenți la cuvintele pe care le rostim, ba
 22

„Gustă viața!
Învață din experiență!
Pune întrebări!”

suntem prea sensibili la cuvintele altora. Evident, ar

trebui să citim cu atenție parabola lui Saint-Exupéry

și să învățăm să trăim altfel, mai înțelept.

„Florile sunt atât de contradictorii!” ne spune auto-

rul prin vocea personajului său. Dar și oamenii sunt

atât de contradictorii! Inima omului este înșelătoare,

iar relațiile interumane sunt atât de subțiri și fragi-

le, acum părând să se afle pe pisc, pentru ca, în scurt

timp, să se transforme în cenușă și pulbere.

 23

În deșert, micul prinț întâlnește diverse făpturi.

Șarpele este o creatură misterioasă, cu o anumită

cunoaștere despre lume și o doză bună de lucidita-

te. Când prințul observă că e cam singur în deșert,

șarpele îi răspunde că te poți simți singur și printre

oameni, acesta fiind un mare adevăr. Pentru copil,

șarpele acela este o ființă fragilă, de grosimea unui

deget, dar șarpele ascunde în dinții lui un pericol te-

ribil. Încă una dintre nenumăratele lecții incluse de

autor printre rânduri: aparențele pot fi înșelătoare;

cei pe care îi considerăm slabi, pot fi de fapt puter-

nici, iar cei care apar în ochii noștri drept puternici,

s-ar putea dovedi slabi.

Floarea întâlnită în deșert nu știe să-i spună prin-

țului prea multe despre oameni, singurele informații

despre ei bazându-se pe o caravană văzută cu ani în

urmă. Faptul că știi ceva, nu înseamnă că știi totul.

 24

Or, neștiind totul sau măcar suficient, concluziile

tale pot fi greșite sau incomplete. Și totuși, floarea

deșertului face o remarcă de substanță: oamenii nu

au rădăcini, fiind purtați de vânt când încoace, când

încolo. Aceeași concluzie desprinde prințul și din în-

tâlnirea cu acarul care îi vorbește despre trenuri și

oameni ce aleargă în toate direcțiile, fără a urmări

un scop anume sau a-și găsi mulțumirea în vreun loc.

Citesc, privesc în juru-mi și observ: așa e lumea.

„Citesc, privesc în juru-mi

și observ: așa e lumea. Oare sunt
și eu tot așa?”

Antoine de Saint-Exupéry ne spune de fapt că via-

ța este un pustiu în care fie poți muri de sete, fie te

 25

poți salva dacă ai suficientă credință încât să cauți

Fântâna. Până la urmă, nu se reduce oare totul la pro-

priile alegeri?

Am citit de multe ori, de-a lungul timpului, Micul

prinț. Și de fiecare dată am rămas cu aceeași impre-

sie. Că alergăm în direcția greșită. Că ratăm esenția-

lul din această viață. Că, odată cu copilăria, pierdem

ceva esențial din ființa noastră. Și tot de fiecare dată

am înțeles că există speranță, că alegerea ne aparține.

Noi decidem dacă vrem să fim lampagii sau prinți.

Și-mi spun în sinea mea că nu-mi place ca această

viață a mea să fie trăită superficial. Tu dar ce zici?

Sfârșit
Ce am învățat despre viață de la Micul prinț este o provocare pentru
oricine să (re)descopere povestea imaginată de francezul Antoine de
Saint-Exupéry și să o descifreze pentru „uz personal”. Scurtul eseu din
carte atrage atenția, prin intermediul personajelor simbolice din cele-
brul text, că viața nu trebuie să fie un eșec, iar lucrul acesta depinde în
ultimă instanță de alegerile noastre.

Micul prinț ne așteaptă pe toți să învățăm împreună să trăim frumos.

Florin Bică are un master în comunicare și relații publice și studii

postuniversitare de biblioteconomie și știința informării. Are o expe-
riență diversă de bibliotecar, secretar de redacție, redactor, traducător,
cronicar de film, autor de cărți pentru copii etc. În cadrul proiectului
Biblioteca Respiro, a publicat Alege să alegi! și ONLINE. A treia planetă
de la soare (e-book).