Introducere În Misiologie: de Richard Cunningham

Introducere
în misiologie
de Richard Cunningham
Traducere: Elisabeta Chiriţă

CUPRINS:
PLAN DE CURS...........................................................................................3
Studiul planului lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor..................................5
Lecţia 1 - Misiunile din Vechiul Testament...................................................6
Lecţia 2 - Misiunile din Noul Testament.....................................................10
Lecţia 3 - Tipologia evanghelizării – şi viaţa lui Pavel................................15
Istoria misiunilor: 100-500 d.Hr. - Date importante...................................22
Lecţia 4 - Misiunile dintre anii 100 - 500 d.Hr.............................................24
500-1000 d.Hr.: Date istorice suplimentare de interes...............................28
Lecţia 5 – 500-1000 d.Hr.: Misiunile romane.............................................30
O scurtă trecere în revistă a istoriei misiunilor: 1000-1600 d.Hr................34
Lecţia 6 - Studiu despre sfârşitul misiunilor catolice şi misionarii moravieni41
Lecţia 7 - Anii 1600-1800 d.Hr.: "Marele secol" al misiunilor.....................46
Lecţia 8 - Dezvoltarea şi strategia misiologiei şi Revărsarea Pentecostului56
Lecţia 9 - Cei trei “AUTO” ai bisericii indigene...........................................61
Lecţia 10 - "Auto-teologizarea"...................................................................68
2
PLAN DE CURS
I. BIBLIOGRAFIE:
A. Biblia, versiunea Dumitru Cornilescu
B. From Jerusalem to Irian Jaya („De la Ierusalim până la Irian Jaya”) de Tucker, Zondervan
Publishing House, Grand Rapids, Michigan, 1983
C. Texte opţionale suplimentare
Peace Child (“Copilul păcii”) de Richardson, Life Publishers, 1980.
--sau--
For this cross I will kill you, (“Pentru această cruce vă voi omorî”) de Bruce Olsen,
VIDA
II. FILOZOFIA CURSULUI:

Introducere în misiologie reprezintă studiul despre bazele misiunilor, inclusiv motivele teologice, originea,
metodele folosite, dezvoltarea istorică şi principalele personalităţi implicate în misiuni. Poziţia centrală a
experienţei penticostale în lucrarea misionară va fi demonstrată de-a lungul Bibliei şi a istoriei.
III. OBIECTIVELE CURSULUI: Prin intermediul acestui curs, studentul ar trebui să fie în stare să înţeleagă
misiunile din patru perspective diferite:
A. Dintr-o perspectivă BIBLICĂ: El ar trebui să înţeleagă porunca biblică, aplicabilă la fiecare credincios,
inclusiv aceleaşi imperative care au fost date, iniţial, patriarhilor evrei.
1. Studentul, analizând Biblia în mod personal, va ajunge să înţeleagă importanţa misiunilor în planul
divin al lui Dumnezeu pentru omenire.
B. Dintr-o perspectivă BIOGRAFICĂ: Studentul trebuie să analizeze istoria misiunilor şi a poporului
deosebit pe care l-a folosit Dumnezeu, remarcând, în special, înţelegerea şi aplicarea de către
ei a diferitelor metode şi principii misionare.
C. Dintr-o perspectivă TEORETICĂ: Studentul ar trebui să cunoască principiile de bază ale metodei
„bisericii indigene” în ce priveşte misiunile, aşa cum se aplică la pregătirea şi îndeplinirea
lucrării misionare, ŞI cum să promoveze o strategie a misiunilor într-o biserică locală.
1. Studentul va ajunge să cunoască aspectele fundamentale ale modului în care factorii sociologici şi
antropologici influenţează lucrarea misionară.
D. Dintr-o perspectivă PRACTICĂ: Studentul ar trebui să se identifice cu misiunile prin intermediul:
dialogurilor din clasă; lectorilor invitaţi; unui proiect programat la sfârşitul cursului care va
demonstra asimilarea de către el a materialului.
1. Studentul va planifica un proiect de misiuni, începând cu înţelegerea iniţială a nevoii dintr-o zonă,
dezvoltând, pas cu pas, un plan misionar şi incluzând o analiză a rezultatelor planului.
IV. SISTEMUL DE NOTARE

A. Teme, participarea în clasă 30%
Participarea la curs este OBLIGATORIE. Trei întârzieri
sunt considerate o absenţă. Absentarea în procent de
peste 20% de la orele de clasă va echivala cu pierderea
a 20% din nota finală.
B. Proiect (vezi detaliile pe o pagină separată) 30%
C. EXAMENUL final 40%
Total 100%
V. CERINŢELE CURSULUI
A. Studierea temeinică a materialelor.
B. Pregătirea temelor înainte de fiecare oră de clasă.
C. Un examen final.
3
V. ÎMPĂRŢIREA CURSULUI: În total, vor fi 30 de ore de curs. Vei găsi mai jos tema fiecărei ore de
curs şi programarea temelor.
ORĂ DE CURS TEMA CARE TREBUIE EFECTUATĂ

Secţiunea 1: Biblia INAINTE DE CLAS Citesti si raspundeti la...
Din cele dou texturi Din Manual de curs Din Cartea de curs
De Intro la Misiune De Ierusalem la Irian
Java
Miercuri Introducere, cei patru „E” Faci p.1- 21 nimic
Ziua 1 Misiunile din V.T./ Misiunile din N.T.
Apostolul Pavel şi metodele sale misionare
Secţiunea 2&3: Biografii / Teoria
Joi Primele scecole, Catolici din Evul Mediu Faci p. 22-42 Citesti p. 3-43
Ziua 2 Catolicii din anii 500-1000, din 1100-1600
Vineri Luther, Calvin, Moravienii, anabaptistii Faci p. 33-44 Citesti p. 44-50
Zuia 3 Auto-conducerea, Auto-propagarea Citesti p. 57-61
Luni Elliot, Brainared, Carey, Judson, Martyn, Faci. p. 45-50 Citesti p.59-92
Zuia 4 Duff Citesti p. 62-63
Auto-finanțarea
Marti Moffat, Livingstone, Stanley, Taylor, Goforth Faci p. 50-53 Citesti p. 94-110
Zuia 5 Auto-teologizarea Citesti p. 64-68 Și p. 118-136
Miercui Chalmers, Moon, Mott, Thrasher Citesti p. 54-57 Citesti p. 133-146
Zuia 6 Pentecostalism
Joi Metodologii contemporane Prelegere
Zuia 7 Pluralismul şi efectele sale
Vatican II
Vineri Partineriat sau Impârăția Prelegere
Zuia 8 Cu cine devenim partineri
Rolul misionarul în ziua de ăstâzi
EXAMEN
Resursele pentru proiectul
Joshua project www.joshuaproject.net

US center for world missions www.uscwm.org
www.Operationworld.org
cia world fact book. Mii de fapturi, inclusiv religii
World Christian Database Foarte multe detailii
4
Studiul planului lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor
I. Un studiu biblic: Dorim, în primul rând, să observăm istoria planului lui Dumnezeu aşa cum se vede
în principiile biblice pe care le-a consemnat El pentru noi. Dumnezeu a avut întotdeauna un plan pentru
omenire. Dorinţa Sa cu privire la oameni nu s-a schimbat vreodată. (I Tim. 2:4)
Din acest motiv, dorim să studiem, ca primul nostru punct de interes, ce spune Biblia despre planul lui
Dumnezeu pentru omenire. Vom studia, mai întâi, ceea ce Dumnezeu a plănuit pentru poporul Său,
Israel. În al doilea rând, vom vedea ce spun Evangheliile despre planul Lui. Apoi, pentru a concluziona
concepţia noastră despre perspectiva biblică, vom studia, în detaliu, viaţa şi metodele lui Pavel, primul
misionar.
Vom învăţa că Dumnezeu ne-a poruncit TUTUROR, CA ŞI CREDINCIOŞI, să îndeplinim rolul de

misionari.
II. Un studiu biografic: Vom studia, în particular, figurile istorice pe care le-a folosit Dumnezeu, de la
Pavel până la penticostalii din secolul al XX-lea. Vom studia, cu atenţie, metodele şi teoriile misionare
pe care le-au dezvoltat ei, ca şi succesele şi eşecurile lor, care vor servi ca model pentru noi astăzi.
III. Un studiu teoretic: Vom studia principiile de bază ale misiunilor din două perspective:
A. Cum să pregăteşti şi să desfăşori activitatea misionară, în funcţie de principiul indigen. Vom
discuta conceptele auto-propagării, auto-conducerii, auto-susţinerii şi auto-
teologizării. Care sunt paşii ce ne vor ajuta să evităm greşelile paternalismului, dependenţei,
etc.?
B. Cum putem promova misiunea în biserica locală de astăzi? Care sunt primii paşi pe care noi,
ca păstori, ar trebui să-i facem pentru a-i stimula pe oameni să dea ofrande pentru misiuni?
Cum ar trebui să definim „misiunile” în contextul bisericii locale?
IV. Un studiu practic: Vom vedea câţi oameni ai lui Dumnezeu au pus în practică teoria misionară de-
a lungul istoriei. Ne vom pune în pielea unui misionar-pionier prin intermediul proiectului nostru.
PROIECTUL PENTRU INTRODUCERE ÎN MISIOLOGIE
1. Fiecare student va pregăti un proiect pentru evanghelizarea unui grup, care să îndeplinească
următoarele condiţii:
a. Grupul de oameni luat în considerare trebuie să fie cel puţin la nivelul „E-2” pentru student.
b. Proiectul trebuie să aibă minimum 10 pagini.
c. Acesta trebuie predat în ultima zi a cursului.
d. Acesta trebuie să includă o descriere amplă a grupului de oameni din punct de vedere
geografic, etnic, cultural.
e. Acesta trebuie să includă o istorie sumară a grupului de oameni ales.
f. Acesta trebuie să includă un profil al principalelor lor caracteristici, bazat pe cercetarea
personală şi interviurile personale (dacă este posibil).
g. *** FOARTE IMPORTANT*** Proiectul trebuie să includă câteva propuneri concrete de
metodologie pentru evanghelizarea grupului de oameni, pe baza informaţiilor prezentate în proiect.
5
Lecţia 1 - Misiunile din Vechiul Testament
Te rog să răspunzi la următoarele întrebări după ce ai citit, mai întâi, pasajul biblic sau paginile din
bibliografia indicată. Nu da răspunsuri concise. Gândeşte-te bine. „Da” sau “nu” nu constituie un răspuns
adecvat.
Istoria răscumpărării
1. Citeşte Ioan 3:16-18. Ce atribut divin constituie baza întregii istorii a răscumpărării?
Dragostea
a. Descrie cum atitudinea de mai sus se asociază cu Efeseni 2:8 şi 9.

Dumnezeu atât de mult ne-a iubit ca a ne-a dat darul mântuirii, nu prin cea ce facem noi si
doar prin har.
NOTĂ: Satana, potrivit cu Isa.14:14 şi Apoc. 12:4,7-9, a condus o mare răzvrătire împotriva autorităţii lui
Dumnezeu, iar din această cauză Dumnezeu l-a azvârlit din cer. Dumnezeu a delegat întotdeauna
autoritate fiinţelor responsabile pentru a-Şi vedea împlinite scopurile. Dar, ori de câte ori există o
răzvrătire făţişă împotriva autorităţii divine, trebuie să existe şi o judecată divină.
Când Dumnezeu l-a creat pe om, El i-a dat LIBERUL ARBITRU împreună cu autoritatea şi
responsabilitatea individuală, deoarece Dumnezeu a dorit tovărăşie şi părtăşie cu fiinţe care pot alege,
prin propria lor voinţă, să-L iubească şi să-L cunoască. El a clădit o relaţie cu omul pe fundamentul
DRAGOSTEI, nu al puterii. El i-a făcut părtaşi cu El în stăpânirea pământului. Singura ispită pentru om
a fost aceea a ascultării depline de voia lui Dumnezeu. Omul a eşuat, identificându-se, astfel, cu Satana.
Omul a devenit un rebel împotriva lui Dumnezeu. Păcatul a intrat în lume. URMAREA ISTORICĂ –
Există, acum, păcat în ceea ce Dumnezeu a creat pur.
2. a. În ce moment legat de crearea omului a decis Dumnezeu că Hristos va trebui să fie jertfit pentru
nevoia umană de mântuire? Citeşte Efeseni 1:4 şi I Pet. 1:19, 20.
Încă dinainte de întemeierea lumii.
d. Ce importanţă are această dată în ce priveşte crearea omului?

Înnainte ca omul să fi fost creat, Dumnezeu își dorea să aibe părtășie cu el.
c. Cum demonstrează Rom. 8:37 profunzimea şi puterea copleşitoare a dragostei lui Dumnezeu?
Dumnezeu este motivul pentru care noi suntem biruitori în încercări și ispite. Prin jertfa lui
de la cruce, noi am fost salvați și ni s-a dat putere asupra tuturor ispitelor.
PROTOEVANGHELIA
3. a. Citeşte Gen.3:14,15. Din ce motive sunt numite aceste versete “protoevanghelia”?
Pentru că este prima mențiune a veștii bune (Evanghelia) din Sfânta Scriptură care se
referă la Mesia.
b. Ce importanţă există în faptul că prima menţionare a lui Hristos Îl pune într-un contrast total şi
puternic cu Satana?
Putem vedea încă de la început ce urma să se întâmple la prima venire a lui Isus și cum
vrăjmașul urma să fie biruit.
PROMISIUNILE DIN GENESA

4. a. Ce promisiune i se repetă atât lui Adam cât şi lui Noe, ca parte a scopului original al lui Dumnezeu
pentru om? Citeşte Gen. 1:28 şi 9:1.
Faptul că omul trebuie să se îmulțească.
6
NOTĂ: Dumnezeu are o misiune – să-i încurajeze pe oameni să se pocăiască prin intermediul lucrării
realizate de Hristos. (Luca 19:10 şi 2 Pet. 3:9). De-a lungul istoriei, Dumnezeu S-a bizuit pe om, care
urma să-L slujească pentru a participa la misiune. Noe a construit arca, ce a devenit un mijloc de salvare
în ziua potopului. Mai târziu, Dumnezeu l-a chemat pe Israel să fie martorul Său înaintea popoarelor.
b. Enumeră cele patru promisiuni ale lui Dumnezeu făcute lui Avraam în Gen. 12:1-4.
- Te voi face o națiune mare
- Te voi binecuvânta
- Îți voi face un nume mare
- Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine
e. În ce sens constituie ultima promisiune MOTIVUL PRIMAR pentru care Dumnezeu l-a ales pe
Israel? Citeşte şi Gal. 3:8.
Israel urma să fie o binecuvântare pentru neamuri
d. Cum a constituit asta o metodă nouă într-un plan care era deja vechi?
Sa identificat cu un singur popor așa încât el sa devina cunoscut ca Dumnezeu lui
Israel ș astfel sa atragă la sine toate popoarele
Dumnezeu acţionează în istoria umană, declarându-Şi şi demonstrându-Şi scopurile şi voia. Dumnezeu

l-a binecuvântat pe Avraam ca el, la rândul lui, să poată fi o binecuvântare pentru alţii. Iehova i-a
eliberat pe israeliţi din robie, ca ei, la rândul lor, să poată fi o binecuvântare pentru alte naţiuni din jurul
lor. Astăzi, Domnul binecuvântează biserica cu puterea şi prezenţa Duhului Sfânt ca noi să putem fi o
binecuvântare “pentru toate neamurile pământului”.
Remarcă şi forma specială a promisiunilor… “Voi face” … “Vei fi”… Omul încearcă, adesea, să-I spună
lui Dumnezeu: “DACĂ FACI ASTA… Voi face (sau voi fi ca) asta”. Tot ce aşteaptă Dumnezeu de la om
depinde complet de CEEA CE EL A FĂCUT DEJA ÎN FAVOAREA OMULUI!
CHEMAREA LUI ISRAEL ÎN MISIUNEA LUI DUMNEZEU

5. a. Citeşte Exodul 19:3-6. Descrie cele trei promisiuni pe care Dumnezeu le face lui Israel în acest
pasaj.
1.veți fi ai Mei (o comoară) dintre toate popoarele, caci tot pământul este al meu
2. îmi veți fi o împărăție de preoți (mijlocitori între Dumnezeu și restul oamenilor)
3. un neam sfânt – pus deoparte pentru un scop special
b. Cu ce scop special l-a chemat Dumnezeu pe Israel?

***ACEASTA ESTE CHEIA ÎN ÎNŢELEGEREA SCOPULUI DIVIN PENTRU CARE
DUMNEZEU A CHEMAT ACEASTĂ NAŢIUNE.***
Pentru a fi o binecuvântare pentru alte națiuni.
c. Ce înseamnă să fii numit “sfânt”?

Pus deoparte.
Să fi ales, să fi pus deoparte de Dumnezeu
d. Care au fost singurele două cerinţe pentru ca un străin să fie inclus în poporul lui Israel?
(Exodul 12:48)
El și familia lui să fie tăiați împrejur (cei de parte bărbătească)
Să păzească Legea si sa o pună in practica in permanenta in viețile lor
7
e. Care a fost singura cerinţă pe care Dumnezeu i-a impus-o lui Israel pentru a dobândi aceste
promisiuni?
Ascultarea
f. Au reuşit ei să dobândească aceste promisiuni? Citeşte Marcu 12:1-12, Ioan 15:1-8. Romani
11:16-24. Explică.
Nu, ei au eșuat... și au fost considerați ca „vieri răi”
MISIUNEA LUI DUMNEZEU PENTRU ISRAEL, CONFORM PROROCILOR:

6. Descrie planul lui Dumnezeu pentru întreaga lume şi pentru Israel, din punctul de vedere al fiecărui
proroc enumerat mai jos:
a. Isa. 45:21-23
Dumnezeu vrea ca toate națiunile să vină și să-și plece genunchii înaintea Lui.
b. Is. 49:6
Dumnezeu vrea să se folosească de oameni pentru a duce mântuirea Lui până la marginile
pământului.
c. Ieremia 3:17
Toate națiunile vor veni la Ierusalim, în numele lui Iehova, iar ei nu vor mai urma
împietrirea din inimile lor rele.
f. Habacuc 2:14
Tot pământul îl va cunoaște pe Dumnezeu.
g. Zaharia 9:10
Isus va vesti națiunilor pacea și va stăpâni până la marginiile pământului.
h. Hagai 2:7
Isus este dorința tuturor națiunilor
i. Maleahi 1:11
Numele Domnului va fi lăudat printre națiuni.
Notă: În toate acestea, Israel a trebuit să fie o naţiune şi un popor cu o CULTURĂ UNICĂ, DIFERITĂ,
PUSĂ DEOPARTE. El a trebuit să fie un popor cu o identitate proprie, diferit de popoarele din jurul său,
un mijlocitor între Neamuri şi Dumnezeu.
8
Lecţia 2 - Misiunile din Noul Testament
adecvat.
DE CE ERA NECESAR UN “MESIA”? (definiţiile cuvântului "HRISTOS")

1. a. Citeşte Ioan 3:16, Mat. 1:21 şi Luca 2:9-11. Care a fost principalul motiv pentru care Hristos a
venit în această lume?
Ca să salveze întreaga lume de la păcat și să o mântuiască. Ca noi să nu pierim, ci să avem
viată veșnica
g. Ce a recunoscut Hristos Însuşi ca plan divin pentru viaţa Sa? Marcu 10:45
Isus a venit pentru a sluji si a Și da viată ca răscumpărare pentru mulți
NOTĂ: Neascultarea lui ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU: DEJA, DAR NU ÎNCĂ

Israel de-a lungul istoriei
V.T. l-a împiedicat
NOTĂ: Unul dintre să-şi
realizeze principale
punctele misiuneaale 2. Cu ce compară Isus această împărăţie în versetele care urmează?
interculturală
învăţăturii lui Hristos
faţă s-a de a. Mat. 13:47
restul naţiunilor.
referit la Împărăţia lui Ca un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de pești –
Dumnezeu. El a ceva folosit pentru a salva vieții..
Evreii nu şi-auaceastă
interpretat putut
imagina că înDumnezeu
Împărăţie DOUĂ b. Mat. 13:31,32
poate accepta
MODURI DIFERITE: naţiunile Ca un grăunte de muștar semănat în țarina sa – un bob de
păgânea.fără Caca, mai întâi, o muștar când este semănat este ceva foarte mic dra crește și devine
să le ceară ÎMPĂRĂŢIE să se puternic și mare
NOTĂ:
convertească Marcu
SPIRITUALĂ 1:14,15:
la iudaism. a
Mesajul
Chiar modul lui
lui Hristoscare pe
înDumnezeu au c. Mat. 13:33
scurt
fost – înÎmpărăţia aranjate lui
vieţile Cu un aluat pe care l-a luat o femeie și l-a pus în trei măsuri
Dumnezeu
componentele – acesta
credincioşilor a
templului afost de făină de grâu – o cantitate mică va avea un efect extraordinar
mesajul
stabilit bariereSăupe pământ.
de depentru la asupra întregii plămădeli
începutul lucrării
prozelitul Această
din Neamuri. Sale,
acesta
Argumentula fost mesajul
împărăţie
cel Său
mai aprins
exista d. Mat. 13:4-8
de
din la sfârşitul
întreaga DEJA.lucrării
Carte Sale
Faptele Cu sămânța unui semănător – o sămânță care creste de o
(Fapte 1:3)
Apostolilor,
Ca opentru împărăţie
care dată
evreii doreau
viitoare să-la ucidă lui
pe Pavel, Dumnezeu,a constituit în e. Care este tema principală a acestor versete raportată la natura
ideea care că Neamurile
cerul, bisericii?
puteau pământul
primi mântuirea şi toţi şi Expansiunea și creșterea Bisericii – adică ‚împărăția lui
plinătateaoamenii moştenirii
vor fi dumnezeu’. acesta este văzută ca o caracteristică
divine fără
reuniţi ca, mai întâi, sub fundamentala a naturii biserici.
să devină cârmuirea
evrei. directă
a lui Hristos pentru Biserica este noul Israel in planul lui Dumnezeu.
Dar această
a sedorinţăbucura divină
de
faţă deplinătatea
ÎNTREAGA lume
nu s-a schimbat
suveranităţii vreodată!
divine BISERICA ESTE NOUL ISRAEL ÎN PLANUL LUI DUMNEZEU
Dacă într-oIsraelul împărăţie nu-şi 3. a. Citeşte Mat. 5:13-15. În ce sens este biserica precum sarea?
îndeplineafizică.
mandatul Această
divin, Biserica vindecă lumea și ea dă un gust și un sens lumii – Într-
atunci Dumnezeu
împărăţie va găsi va un mod care sa afecteze lumea (s-o păstreze si s-o împiedice
un alt popor
exista,caredar să facăNU sa se descompună). Noi trebuie sa afectam lumea într-un
asta! Din ÎNCĂ.acest motiv, mod pozitiv.
Hristos a
Astfel, Hristos
venit să a predice
învăţat 9
despre ooîmpărăţie
împărăţieNOUĂ care
pe careDEJA,
exista Dumnezeu dar urmacare
s-o întemeieze.
ÎNCĂ NU există în
b. precum lumina?
Biserica luminează în întunericul lumii acesteia aducând lumină, slvare și reconciliere, ea
nu se ascunde ci luminează toate popoarele.
c. Citeşte Efeseni 3:2-6. Ce impact va produce acest pasaj în rândul credincioşilor evrei?
Dezbinare și neînțelegere în ce privește ideea circumciziei, sabatelor, în principal a faptului
ca neamuriile să fie și ele sub legea evreiască – neamurile sunt acum împreuna
moștenitori și mădulare ale aceluiași trup, coparticipanți la promisiunea lui Hristos.
Nu exista superioritate prin faptul de a fi evreu.
d. Citeşte Efeseni 3:10,11. Remarcă, în acest pasaj, ceea ce a înlocuit Israelul în lucrarea de
mijlocire a harului lui Dumnezeu pentru TOATE NAŢIUNILE. Care este noul mijlocitor şi
ce înseamnă această schimbare radicală pentru noi astăzi?
Noul mijlocitor este Isus. Această schimbare aduce posibilitatea ca și neamurile să fie
mântuite și ascultate de Dumnezeu – Biserica este intermediul Israelului
NOTĂ: EXISTĂ UN
CONTRAST PUTERNIC
ÎNTRE METODOLOGIA
PE CARE TREBUIA S-O
FOLOSEASCĂ ISRAEL
ŞI CEA PE CARE
TREBUIA S-O
FOLOSEASCĂ
BISERICA:
MISIUNE CENTRIPETĂ MISIUNE CENTRIFUGĂ
4. a. Citeşte Fapte 1:8. Descrie dezvoltarea misiunii bisericii conform acestei prorocii a lui Hristos.
Din centrul Ierusalimului,. Biserica se va extinde intru cerc din ce in ce mai larg pana când ea
va ajunge la marginile pământului. Planul divin al misiunilor se schimba de la centripet la
centrifug.
b. Putea biserica să împlinească această poruncă folosind metoda centripetă? Explică.
10
Nu, pentru că a fi martor într-un loc înseamnă a fi prezent în acel loc, nu există martor de la
distanța, nici măcar în viața normala, reală.
c. Citeşte Mat. 16:18. La ce tip de biserică se referă Isus aici--- la o clădire sau o
denominaţiune? Explică.
La o denominațiune, deoarece vorbele lui Isus erau metaforice și nimic fizic nu s-a zidit – se
referă la biserica universală – la toți credincioșii care-L vor urma de-a lungul veacurilor.
d. Totuşi, a crezut Hristos că biserica Sa va eşua, aşa cum a eşuat naţiunea evreiască în
îndeplinirea misiunii lor? Explică-ţi răspunsul.
NU, Satan nu poate opri biserica
MAREA ÎNSĂRCINARE ŞI ZIUA CINCIZECIMII

5. Ultima poruncă a lui Hristos este atât de importantă încât fiecare scriitor al Evangheliilor şi Luca, din
nou, în Cartea Faptele Apostolilor, ne prezintă, cu fermitate, detaliile sale. Caută fiecare dintre
citatele de mai jos şi enumeră detaliile importante care se evidenţiază în fiecare.
a. Mat. 28:18-20
Toată puterea este a lui Isus
 Duceți-vă și
 face-ți ucenici din TOATE neamurile
 Botezați
 Învățați să păzească tot ce v-am poruncit
 Și Isus este cu noi totdeauna
a. Marcu 16:15-19
Duceți-vă în TOATĂ lumea
și propovăduiți Evanghelia
Cine va crede și se va boteza va fi mântuit,
Semnele care vor însoți pe cei ce vor crede: în Numele Meu:
 vor scoate draci,
 vor vorbi în limbi noi,
 vor lua în mână șerpi,
 dacă vor bea ceva de moarte nu-i va vătama și
 își vor pune mâinile peste bolnavi și aceștia se vor însănătoși.
b. Luca 24:46-49
„A fost necesar ca Hristos să îndure moartea și să învie în cea de a trei-a zi, și
Ca în NUMELE SĂU
 SĂ SE PREDICE pocăința și iertarea păcatelor în toate națiunile, începând din Ierusalim
 Voi sunteți martori
 Voi trimite promisiunea Tatălui, Duhul Sfânt
c. Ioan 20:21
Dumnezeu L-a trimis pe Isus
Tot așa ne trimite și El pe noi.
d. Fapte 1:8
Noi vom primi o putere când se va pogorâ Duhul Sfânt
Vom fi martorii lui Isus în Ierusalim, în Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.
e. Care este relaţia dintre Botezul în Duhul Sfânt şi abilitatea credinciosului de a îndeplini Marea
Însărcinare? Gândeşte-te bine şi explică răspunsul!
11
Duhul Sfânt ne dăruiește putere și autoritate, este mângâietorul și îndrumătorul nostru,
fără El, care este Dumnezeu din Dumnezeu, lucrarea nu ar rezista nicicum tuturor
persecuțiilor și încercărilor. – există o relație intimă și necesară. Mandatul lui Hristos în
fapte 1:4-5. Botezul este esențial pentru lucrarea lor. Ei nu puteau predica evanghelia fără
plinătatea Duhului! O data ce au primit duhul, ei nu vor putea face altceva decât sa
predice!
g. Ce efect a avut Fapte 2:1-16 în împlinirea prorociei din 1:8? Gândeşte-te bine!
Când ucenicii au fost umpluți de puterea care venea de la Duhul Sfânt ei au putut să fie
martorii lui Isus la Cinzecime, în Ierusalim, propovăduind Evanghelia tuturor
oamenilor din toate neamuriile care erau acolo LA PESTE 15 NAT1IUNI și peste
3000 de oameni.
MISIUNEA BISERICII DIN CARTEA FAPTELE APOSTOLILOR (FĂRĂ PAVEL)

5. a. După ce ai citit, din nou, Fapte 1:8, citeşte, acum, 8:1-4. În ciuda a tot ceea ce prorocise Hristos,
ce a fost necesar ca biserica să fie impulsionată să împlinească prorocia din Fapte 1:8?
A fost necesară persecuția – până când n-a izbucnit persecuția, Evanghelia n-a fost
propovăduită în Ierusalim
b. În ce priveşte misiunile, cum se distinge incidentul din Fapte 8:5-8?

E prima data când Evanghelia este predicată la un popor care nu este evreu, ci păgân, și ei
primesc și se întorc la dumnezeu cu bucurie
c. Citeşte Fapte 10:28-35. În ce sens poate fi considerat o minune faptul că Petru urma să intre
chiar în casa unuia din rândul Neamurilor?
Pentru că, pentru evrei, neamuriile erau necurate/contaminare și intrarea în casele lor te
spurcau și pe tine și reprezenta o urâciune, astfel trebuia să fie curățiți în templu timp de 7 zile.la
Petru Domnul i-a vorbit de 3 ori ca să înțeleagă planul Lui.
h. Citeşte Fapte 10:44-47 şi 11:15-18. Cum a reprezentat botezul Neamurilor în Duhul Sfânt
drept o dovadă indiscutabilă că mântuirea în sine vine, pur şi simplu, prin HAR (şi că
Neamurile nu trebuie să devină, mai întâi, evrei)?
Pentru ca doar Isus dă botezul în Duhul Sfânt și, dacă El a găsit cu cale să boteze în
Duhul neamurile fără ca ele să devină mai întâi evrei, înseamnă că aceasta este voia Lui
pentru lume, iar aceasta este indiscutabilă – nimeni nu a putut nega ca Dumnezeu își
revărsase Duhul asupra neamurilor, fără sa le ceara sa fie tăiați împrejur sau sa
respecte întreaga lege iudaica.
i. Citeşte Fapte 11:19-26. În ce priveşte misiunile, ce este remarcabil la acest incident?

Cân noi vom începe să expunem evanghelia și celor care nu sunt creștini și nu cunosc
Adevărul, mult norod se va adăuga ”la Domnul” – pentru prima data când credincioșii
obișnuiți evanghelizează un popor grecesc – 100% neevreu. Acești credincioși erau
evrei eleniști cărora Dumnezeu le dăduse o viziune despre evanghelizare tuturor
neamurilor. Era prima biserică multiculturală.
f. Citeşte Fapte 13:1-3. Descrie natura acestei biserici. Aminteşte-ţi, cu claritate, ceea ce tocmai
am învăţat la întrebarea anterioară.
Prima biserică interetnică... creștini evrei și din ra2ndul Neamurilor. Unul dintre membrii
săi a fost chiar o persoană de importanță politică in cercurile romane
g. Din ce motive nu este surprinzător că această biserică va figura ca prima care trimite, în mod
oficial, misionari în întreaga lume?
Deoarece a fost prima biserică care a trimis misionarii la toate națiunile
12
Lecţia 3 - Tipologia evanghelizării – şi viaţa lui Pavel
Tipologia evanghelizării: Vorbind despre o “tipologie a evanghelizării”, ne referim la o formă de

clasificare a evanghelizării în funcţie de distanţa culturală ce există între misionar şi grupul de oameni pe
care încearcă să-l evanghelizeze.
EVANGHELIZARE E-0: Un efort evanghelistic unde nu există BARIERĂ CULTURALĂ. Nu există o

distanţă culturală între evanghelist şi cei care primesc mesajul lui. Aşa se
întâmplă când un creştin cu adevărat născut din nou câştigă creştini nominali,
oameni care sunt creştini doar cu numele. Nu există o barieră lingvistică şi
nici una religioasă sau culturală. Evanghelizarea de tip E-0 câştigă alţi oameni
ce frecventează biserica, dar care nu L-au acceptat vreodată pe Isus ca
Mântuitor şi Domn.
EVANGHELIZARE E-1: Câştigarea altor oameni din aceeaşi cultură cu cea a evanghelistului, care nu-
L cunosc deloc pe Hristos. Asta înseamnă evanghelizarea oamenilor care nu
sunt membri activi ai vreunei biserici, totuşi provenind din aceeaşi cultură cu
cea a evanghelistului. Aşa se întâmplă, de exemplu, când un creştin
penticostal câştigă un ateu care trăieşte în aceeaşi ţară. Cultura este identică,
dar religia este diferită.
EVANGHELIZARE E-2: Câştigarea la Hristos a oamenilor ce aparţin altei culturi, în ciuda culturii
similare cu cea a evanghelistului. Această cultură nouă nu este exact aceeaşi
cu cea a evanghelistului, cu toate că poate fi destul de similară, chiar până la
punctul în care limba maternă este aceeaşi. Aceasta este evanghelizarea
interculturală: atunci când bariera lingvistică sau cea culturală, ori ambele,
sunt suficient de mari pentru a impune nevoia întemeierii unei biserici distincte
pentru grupul de oameni evanghelizaţi. În Scriptură, cele mai multe exemple
de evanghelizare interculturală sunt de tipul E-2 al evanghelizării.
EVANGHELIZARE E-3: Câştigarea oamenilor dintr-o cultură extrem de diferită de cea a evanghelistului.
Asta nu presupune neapărat o distanţă geografică. Ea este pur culturală. În
acest caz, nu există o similaritate culturală între evanghelist şi grupul de
oameni pe care încearcă să-l evanghelizeze. Limba lor este foarte diferită de
a lui şi el trebuie să-şi rezerve timpul necesar ca să înveţe limba bine. Asta se
întâmplă, de exemplu, când un român merge într-o ţară arabă pentru a încerca
să-i câştige pe arabi la Isus. Aceasta este evanghelizarea E-3: evanghelizare
interculturală.
adecvat.
NOTĂ: În acest studiu,

vom fi interesaţi, în PRIMA CĂLĂTORIE MISIONARĂ A LUI PAVEL
special, de METODELE 1. a. Citeşte Fapte 13:1-3. Care a fost logica bisericii din Antiohia în
pe care le-a folosit Pavel. decizia de a-i trimite pe Pavel şi Barnaba ca misionari?
Pavel a făcut lucruri Dumnezeu i-a vorbit iar după ce au postit și s-au rugat, i-au lăsat să
radicale. Dacă îl imităm, plece – Duhul Sfânt fost acela care a stimulat biserica din Antiohia
noi ne vom schimba multe să acționeze. Acesta era ceva deja cunoscut de ei – Dumnezeu le
dintre propriile idei despre vorbise deja.
misiuni. Mulţi sugerează
că epoca în care a trăit b. Descrie planul lor de atac (adică metodologia lor) în acest prim
Pavel este mult diferită de efort misionar în Cipru (Fapte 13:4-7).
cea de astăzi, şi, astfel, ei Au predicat Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor..
gândesc că nu ne poate fi Au străbătut întreaga insula predicând in sinagogii,
de folos să studiem sate și cetății. O evanghelizare universală generală.
modelele de lucrare 13
misionară pe care le-a
folosit Pavel. Roland
Allen a sugerat cu ani în
c. Citește Fapte 13:14, 42-51. Descrie lucrarea lor din Antiohia din Pisidia.
Ei n-au mai predicat în fiecare cetate sau sătuc. Ei au trecut prin cetatea Pergam în drumul
lor spre Antiohia din Pisidia, care era o cetate ai mare si mai importanta. Începând
din aceasta zi ei nu sau mai oprit in fiecare sat, si in orașele mari.
d. Descrie misiunea lor din Iconia, Fapte 14:1-6.

1. Pavel a intrat in sinagoga din Iconia și mulți au crezut
2. Necredincioșii au început să stârnească tulburări și dezordine, încât orașul era
dezbinat
3. Pavel și Barnaba au fugit atunci ca să-și salveze viată, de teama amenințării de
a fi ucișii cu pietre.
Metoda de evanghelizare „ADIDAS”
Intri intri-un oraș, predici fără teama și cât mai curând posibil, fugi ca să-ți salveze viată, pentru
că ei au de gând sa te omoare daca nu o faci
1. Ei au intrat într-o sinagoga deoarece acolo puteau găsi oameni receptivi, care
cunoșteau si respectai deja autoritatea VT.
2. Ei urmau sa fie respinși de mulți evrei si in același timp acceptați de câțiva
oameni din rândul neamurilor care se temeau de Dumnezeu. Ei voiau sa
slujească neamurilor si ca rezultat, întreaga cetate urma sa audă mesajul
evangheliei.
3. Urma sa existe manie in rândul evreilor, așa ca Pavel a început să-și schimbe
ținta si, in loc sa predice evreilor, el a început sa predice mai mult neamurilor.
4. Ei au fost izgoniți din cetate. Ei au fugit pentru a putea sa propovăduiască si in
alte cetății.
e. Descrie lucrarea lor din Listra şi urmările acesteia. Fapte 14:6-20

1. Ei au vindecat un olog intr-un loc public, fapt înțeles total greșit. Oamenii din cetate au
crezut ca ei sunt zei.
2. câțiva evrei geloși din cetățile Antiohia si Iconia s-au luat după ei, au iscat o revoltă și ei
au fost împroșcați cu pietre.
3.pavel a fost lăsat fără suflare si apoi Domnul la înviat din morții
f. Cât timp a petrecut Pavel în fiecare cetate (toate aflându-se în regiunea Galatia) menţionată
la întrebările c, d şi e?
De la minimum trei săptămâni la maximum 3 luni
g. Ce schimbare importantă există în metoda lucrării pe care au folosit-o ei odată ajunşi în

Galatia?
Au început să propovăduiască si neamurilor și au mers doar la orașele mari.
2. a. FII ATENT, ÎN SPECIAL, LA VERSETELE 14:21-23. Dacă înţelegem că această primă călătorie
misionară a durat cel mult doi ani, este, cu adevărat, remarcabil lucrul pe care-l descoperim că îl
face Pavel în aceste versete. Descrie, în detaliu, ce a făcut el aici.
1. ei s-au întors în fiecare dintre cetățile pe care le evanghelizaseră deja.
2. ei s-au întărit și ;-au încurajat pe ucenicii pe care i-au ga1sit acolo.
3. ei au ales prezbiteri i1n fiecare cetate.
4. ei au încredințat acești credincioși și aceste biserici în mâna Domnului. Asta reflectă o credință
extraordinară, întreaga călătorie durase probabil aproape doi ani, inclusiv traversarea insulei
Cipru. Ei au avut o încredere nespus de mare i1n Duhul Sfânt și în puterea Sa de a proteja
lucrarea pe care o începuseră ei. In 2 sau 3 luni, Pavel a rânduit prezbiteri in fiecare biserica.
b. Cât timp trebuie să treacă pentru ca un nou credincios să fie botezat în apă în biserica ta?
14
Cred că în jur de 3-4 luni.
c. Cât timp trebuie să treacă înainte ca un nou credincios să poată deveni membru în biserica ta?
Cred ca în jur de un an + cateheza și după ce e botezat e membru, dar acestea diferă de la caz la
caz.
CEA DE-A DOUA CĂLĂTORIE MISIONARĂ A LUI PAVEL

3. a. Care a fost primul pas în cea de-a doua călătorie misionară? Fapte 15:41, 16:4-9.
Pavel sa întors pentru a vizita toate bisericile pe care le-a întemeiat in prima sa călătorie și le-a
întărit credința lor.
b. Cum a primit Pavel călăuzire în ce priveşte direcţia în care ar trebui să meargă în această
călătorie?
Prin Duhul Sfânt. El i-a interzis să meargă spre răsărit, așa ca el a pornit spre nord, dar,
din nou, Duhul Sfânt i-a interzis să se îndrepte în acea direcție. Apoi, Pavel se
îndrepta deja spre nord-est când a primit vedenia direct de la Domnul de a merge in
Macedonia. Un lucru important este acela de a remarca faptul că Pavel se afla deja
pe drum încercând să dovedească voia și călăuzirea lui Dumnezeu atunci când a
aflat care era dorința lui Dumnezeu.
c. Descrie lucrarea lui Pavel în Filipi: Fapte 16:12-14, 39-40.

1. ei n-au intrat în sinagogă (era acolo vreo sinagogă?) ci. Mai degrabă, au predicat în ziua de
odihnă, lângă un râu, locul unde, de obicei, evreii se adunau pentru un timp de rugăciune.
2. exista o opoziție extraordinară din cauza minunii făcute în viața unei tinere roabe și, mai târziu,
ei au plecat in mare graba.
PREDICA TIPICĂ A LUI PAVEL ÎN MISIUNI

4. Capitolul 17 din Fapte se remarcă prin faptul că ne învaţă schiţa de bază a predicării şi metodologia
lui Pavel de a intra într-o cetate nouă în timpul călătoriei sale evanghelistice în Macedonia.
a. Potrivit cu 17:1 şi 2, care a fost planul tipic de atac al lui Pavel? (ACEASTA REPREZINTĂ
METODOLOGIA MISIONARĂ PAULINĂ ÎN FORMA SA CEA MAI PURĂ.)
Intra în sinagoga iudeilor în ziua de Sabat și vorbea cu ei din scripturi. Trei puncte de atac pe care
le-a folosit Pavel. 1. El intra in sinagoga in ziua de sabat
2. el petrecea trei zile de sabat acolo, discutând cu ei, propovăduind-L pe Domnul Isus Hristos
3. El fugea ca sa-si salveze viată când opoziția se răscolea.
b. Descrie cele trei puncte din schiţa predicii sale.

 El deschidea scripturile VT folosindu-le ca platforma a sa, învățând-i ceea ce profeții au
declarat despre Hristos.
 El dovedea din aceste scripturii ca atunci când Hristos va veni, el va trebui sa sufere si sa
învie din morții
 El a declarat: „acest Isus, despre care va predic acum, == este Hristosul”
c. De ce Pavel intra, ÎNTOTDEAUNA, mai întâi în sinagogă, ca prim pas în evanghelizarea unei
cetăţi noi?
Pavel a intrat întotdeauna într-o sinagoga deoarece știa că acolo va avea o audiență care aprecia
și recunoștea autoritatea scripturii. Acesta a fost un punct bun de plecare pentru explicarea
venirii lui Isus ca Hristosul.
d. Există lecţii pentru noi astăzi în ceea ce a făcut Pavel intrând în sinagogă pentru a predica
Evanghelia?
15
Poate că, dacă vizăm grupuri de oameni care recunosc deja, într-o oarecare măsura, autoritatea
scripturii, acest fapt ar putea servi sa ne ofere audiente foarte deschise in mesajul pe care-l
predicam.
e. Remarcă acuzaţia împotriva lui Pavel ce apare în 17:6. În ce sens este aceasta o mărturie
extraordinară?
Aceste cuvinte au fost rostite de dușmanii săi. Cea mai mare acuzație pe care au putut- face ei a
fost: „oamenii aceștia acare au răscolit lumea au venit si aici”
f.Remarcă versetele 17:10 şi 13. În ce sens este acest lucru de două ori tipic pentru metodologia
misionară a lui Pavel până în acest moment din lucrarea sa?
Ori de cate ori se confrunta cu opoziție si, posibil, tortura, Pavel urma sa fuga cat mai repede
posibil ca sa găsească un loc nou in care sa predice Evanghelia. Asta i-a făcut pe evreii geloși să-
l persecute și să-l urmărească de-a lungul călătoriei sale, căutându-l în permanență. El a fost
întotdeauna cu doar doi pași înaintea lor.
5. a. Cap. 17:16-34. NOTĂ: O SCHIMBARE RADICALĂ ÎN METODOLOGIA FOLOSITĂ ÎN ATENA:

CEA DE-A TREIA METODĂ MISIONARĂ:
Pavel foloseşte, pentru prima oară, elemente ale culturii şi filozofiei locale pentru a încerca să-i
evanghelizeze pe oamenii din acea regiune. El foloseşte filozofia greacă în predicarea din Atena,
citând, de fapt, de 6 ori din filozofii sau poeţii greci binecunoscuţi de auditoriul său. El nu citează
nici măcar o dată din Vechiul Testament.
În ce sens este aceasta o schimbare radicală în predica misionară tipică, aşa cum tocmai am
văzut în 17:3?
1. El n-a folosit VT. Atenienii n-au cunoscut autoritatea sa.
2. El a folosit filozofia sau poezia greaca de 6 ori in predica sa
3. Mai apropare nimeni n-a crezut.
b. Potrivit cu versetele 33 şi 34, care au fost urmările acestei predici?

Puțini au fost cei care au crezut
NOTĂ: Mulți misiologi

citează predica pe care c. Citeşte I Cor. 2:1-5. Cum interpretezi asta? Ar trebui să folosim
Pavel a propovăduit-o în cultura locală ca instrument de evanghelizare a celor pierduţi din
Atena ca MODELUL pe acea cultură? Sau ar trebui să propovăduim doar mesajul despre
care ar trebui să-l folosim „Hristos şi El răstignit”? Explică-ţi poziţia.
pentru a evangheliza Este foarte important să te identifici cu cultura în care slujești. Foarte
orice grup de oameni E-2 rar, vei obține un rezultat adecvat încercând sa folosești cultura
sau E-3. În lumea in locul cuvântului lui dumnezeu ca un instrument evangheliștii.
întreagă, se insistă pe
identificarea cu cultura
NOTĂ:
locală în timp ALTE ce
SCHIMBĂRI
predicăm. Sincer, după ce 7. a. Citeşte 18:1-5. Care a fost metoda lui Pavel din Corint?
a folositRADICALE
această metodăÎN o A 4-a metodă. Pentru prima oară, Pavel a lucrat pentru a se
METODOLOGIE
dată şi doar o singură întreține.
dată înAPAR Atena,ÎN TIMP
PavelCE o  De multe ori, el discuta cu oamenii despre domnul in ziua de
respinge PAVEL
total înSE Corint,
AFLĂ sabat. El a stat o perioada mai lunga in corint decât a stat
ÎN său CORINT.
următorul loc de vreodată într-o alta cetate.
Pentru
slujire. De fapt,prima
dacă oară,
citim
Pavel parelucrează
I Cor. 2:1-5, clar că b. Remarcă v. 5. A continuat Pavel să lucreze în tot timpul
Pavel pentru
A HOTĂRÂT a se
CA şederii lui în Corint? Explică.
întreţine
NICIODATĂ să nu mai financiar
ŞI el rămâne
folosească filozofiaîn 16
acelaşi loc
grecească în predicarea pentru
în faţa o perioadă
grecilor, din cauza mai
lungă: un
rezultatelor negative pe an şi
NU, deoarece când au venit Sila și Timotei din Macedonia Pavel s-a dedat totul
propovăduiri – a lucrat doar 6 lunii până când a sosit o colectă din Filip.
c. Citește Fapte 18:9-11. Ce impact a avut vedenia divină în decizia lui Pavel de a sta mai mult
timp în Corint?
In ziua in care mulți au crezut, a existat si posibilitatea mult mai mare de persecuție
îndreptata împotriva lui Pavel. Normal, el ar fi trebuit să fugă, în acest moment, ca
să-și salveze viata. Aici, totuși, Dumnezeu îi spune lui Pavel să rămână.
CEA DE-A TREIA CĂLĂTORIE MISIONARĂ A LUI PAVEL

8. a. Citeşte Fapte 18:23. Ce face aici Pavel pentru a treia oară?
Revizitează bisericile plantate întărind ucenicii de acolo.
NOTĂ: CEA DE-A b. Care a fost primul lui pas în Efes? Fapte19:8
CINCEA METODĂ Pavel a intrat în sinagogă unde vorbea cu îndrăzneală timp
MISIONARĂ A LUI de 3 luni.
PAVEL. Metoda
folosită de Pavel c. Ce schimbare în metodele lui Pavel, faţă de cele din călătoriile
în Efes reprezintă misionare anterioare, vedem în v. 9?
O ALTĂ El a deschis o scoală biblică în casa unuia numit Tira.
SCHIMBARE
RADICALĂ în d. Cât timp a făcut Pavel asta, potrivit versetului 10?
metodologia sa. Doi ani, zi de zi
Câteva lucruri ies
în evidenţă. e. Citeşte v.10-12. Cum a fost folosit Pavel pentru a înfăptui
minuni în Efes?
Pavel n-a făcut personal nici o minune ca urmare a faptului că a mers pe străzi predicând
Evanghelia. Mai degrabă, el s-a dedicat confecționării de corturi. Totuși, sorturile si hainele
asudate pe care le-a purtat el in timp ce lucra, erau cumva folosite de tinerii evangheliști atunci
când aceștia ieșeau si predicau. Aceste lucruri atinse de Pavel erau folosite pentru a ajuta la
încurajarea credinței pentru vindecare. Tinerii evangheliștii purtau aceste haine pe care Pavel le
atinsese si apoi in numele sau si in numele lui Isus se produceau vindecări.
f. Îl găsim pe Pavel predicând pe străzile din Efes?

NU
g. Atunci, unde era el? Remarcă, de asemenea, Fapte 20:34.

Lucra cu mâiniile lui pentru întreținera lui și a acelora ce erau cu el de la ora 6:00 la 12:00
pentru a întreținere nu numai pe el, cat si pe Timotei, Sila, Tit, Luca si mulți alții din grup.
Acolo se afla un întreg grup de tineri angajați tot timpul in propovăduirea Evangheliei.
h. De ce a considerat necesar Pavel să lucreze tot timpul cât a stat în Efes?

Pentru a susține financiar întreaga echipa de evanghelizare
i. Citeşte 20:19, 20. Te rog să sintetizezi întreaga lucrare a lui Pavel în cetatea Efes. În ce sens
a fost foarte diferită de lucrarea sa anterioară din alte locuri?
Cea de a 5-a metoda.
Stilul lui Pavel de lucrare in timpul șederii in Efes a fost următorul:
a. El a lucrat in fiecare zi de la orele 6 la 12
b. El mergea la scoală lui Tiran, unde preda de la 14:00 la 18:00
c. El predica în biserici in fiecare seară.
17
d. El na fost niciodată pe străzi ca sa propovăduiască evanghelia dar rezultatele, au
fost incredibile. Întreaga provincie a Asiei a auzit ca Isus este, într-adevăr,
Hristosul. Cuvântul a fost propovăduit în întreaga Asia, apoi s-a răspândit și a
devenit extrem de puternic.
e. Pavel a avut mai multe rezultate, aici, in acestea cetate si in aceasta întreaga
regiune a Asiei, folosind aceasta metoda, decât in oricare alt loc.
j. Citeşte 19:10 şi 17-20. Care au fost rezultatele lucrării lui Pavel din cetatea şi regiunea
Efesului?
Fără egal, întreaga regiune a Asiei a fost complet evanghelizata. Toate cele 7 biserici din
cartea apocalipsa, cap. 2 si 3, au fost întemeiate în timpul acestei treziri din
provincia Asia.
k. Citeşte 20:1 şi 2. Ce face Pavel aici şi de ce?

El dorește sa viziteze, din nou, toate bisericile pe care le întemeiase deja in Macedonia si Grecia
pentru a le încuraja.
CHEMAREA DIVINĂ A LUI PAVEL DE A FI MISIONAR

9. Citeşte Fapte 26:16-21.
a. Descrie, în particular, la ce lucrare l-a chemat Dumnezeu pe Pavel, potrivit acestor versete.
Dumnezeu l-a chemat slujitor și martor al lucruiriilor pe care le-a văzut și al lucruiilor pe
care le va vedea făcâduse prin Mâna Lui. Dumnezeu l-a trimis pe Pavel în mijlocul
Neamurilor ca să le deschidă ochii să se întoarcă la lumină și de la puterea Satanei
la puterea lui Dumnezeu ca să capete, prin credința in El, iertarea de păcate și
moștenirea cu cei sfinți.
El n-a fost chemat la mântuire, ci, mai degrabă, la slujire. Hristos i-a spus: „M-am arătat
ție”
a. Ca să te pun slujitor
b. Ca să te eliberez
c. Ca să fii folosit
d. Ca acești oameni să primească neprihănirea și moștenirea
b. Cum a fost viaţa sa o împlinire a v.1:8 din Fapte?

Pavel după ce a fost botezat în Duhul Sfânt a început să propovăduiască Evanghelia
începând din Damasc, apoi în Ierusalim, apoi în toată Iudea și mai apoi la Neamuri.
c. De ce a servit asta drept motiv ca evreii să dorească să-l ucidă pe Pavel?

Pe de o parte evrei nu credeau în moartea, învierea și în mesianitatea lui Isus și pe cealaltă
nu reușeau să conceapă faptul că Dumnezeu dorește ca și neamurile să fie
mântuite.
Aceste neamuri păgâne urmau să câștige o moștenire de la Dumnezeu fără să devină mai
întâi evrei.
6 metode folosite
de Pavel
ca
misionar:
1. Ev
an
gh
eli 18
zar
ea
Istoria misiunilor: 100-500 d.Hr. - Date importante
1. Prima biserică ce a fost cunoscută ca centrul lumii creştine şi al extinderii sale: Ierusalimul
2. Cea de-a doua biserică recunoscută ca centrul principal al creştinismului: Antiohia din Siria
a. În Antiohia, urmaşii lui Isus au fost numiţi, pentru prima dată, “creştini”
3. Cea de-a treia biserică recunoscută ca centrul lumii creştine: Roma
a. Nu se cunoaşte începutul exact al bisericii din Roma. Pavel a avut un rol important în
dezvoltarea sa. Petru, potrivit tradiţiei, a avut şi el un rol important în această biserică,
într-o etapă foarte timpurie din istoria sa. Creştinii din Roma din anii 64-65 d.Hr. au
demonstrat o credinţă incredibil de puternică ce le-a conferit respect pretutindeni (în
timpul domniei lui Nero).
b. Deja la începutul anului 166 d.Hr., existau mai mulţi creştini în Roma decât evrei... Biserica de
acolo număra cel puţin 30.000 de credincioşi.
PROGRESUL în evanghelizarea lumii
1. Franţa şi Spania:
a. Ireneu: A fost episcopul Lyonului în anul 175 d.Hr. A folosit atât limba celtică, precum şi cea
latină.
b. În Spania situaţia a fost mai dificilă dar, prin secolul al III-lea, existau deja multe biserici şi
mulţi episcopi.
2. Tertulian, binecunoscutul episcop al Africii de Nord (Tunisia şi Algeria de astăzi), un avocat, a condus
una din regiunile cele mai puternice ale Bisericii primare, în ce priveşte numărul bisericilor. În Africa de
Nord, a avut loc una din cele mai mari treziri din epocile timpurii. Această biserică a fost prima care a
folosit, în special, limba LATINĂ ca limbă a serviciilor sale divine.
3. Într-o scrisoare, Tertulian a declarat că, până în anul 208 d.Hr., Evanghelia ajunsese în Anglia; chiar
şi legiunile romane nu putuseră să pătrundă în această parte a lumii.
a. În anul 314, ştim că episcopii Londrei şi York-ului au participat la conciliul ţinut la Arles.
4. La o dată foarte timpurie, Evanghelia ajunsese în Egipt. Episcopii Clement (150-215) şi Origen (185-
254) au fost primii care au încercat să interpreteze Evanghelia în LUMINA unei filozofii curente… filozofia
greacă despre PHILO. [Pentru a TEOLOGIZA: a încerca să defineşti (sau să redefineşti) o teologie prin
intermediul unei perspective cultural-filozofice.]
a. Deja în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea, Evanghelia a fost tradusă în limba coptă
din Egipt.
6. Recapitulând, putem afirma că, pe la sfârşitul secolului al III-lea, nu exista vreo regiune din Imperiul
roman în care să nu fi pătruns cumva Evanghelia.
SCHIMBĂRI RADICALE
În primii douăzeci de ani ai secolului al IV-lea, Constantin a devenit din ce în ce mai tolerant faţă de
această religie nouă. În anul 313, el a acceptat-o ca religie oficială a statului. Ultimul act al vieţii sale a
fost botezul său.
Înainte de această perioadă, se credea că deja peste 10% din populaţia Imperiului roman era formată
din creştini adevăraţi. În această categorie erau incluşi oameni din orice nivel al societăţii: mulţi săraci,
mulţi robi. Ceea ce ieşea în evidenţă era caracterul şi calitatea credinţei lor. Ei au SUFERIT FOARTE
MULT din cauză că erau creştini.
19
Toată această situaţie s-a schimbat odată cu convertirea lui Constantin. Unii au sugerat că el s-a
convertit dintr-o necesitate politică, din cauză că şi-a văzut imperiul şi puterea politică diminuându-se.
Indiferent de motiv, dintr-odată, biserica a ieşit din obscuritate pentru a putea fi văzută ca o lumină
strălucitoare. Mulţimi de oameni s-au grăbit să se convertească. Devenise LA MODĂ să te converteşti.
Este probabil ca numărul „credincioşilor” să fi crescut de patru ori în cei 100 de ani de după domnia lui
Constantin.
Au existat, însă, câteva probleme serioase în această expansiune. Credinţa a devenit, adesea, un lucru
superficial. În acea vreme, credinţa a devenit echivalentă cu acceptarea învăţăturilor şi doctrinelor
dogmatice ale bisericii şi NU faptul de a-L accepta pe Isus ca Mântuitor personal. Pe măsură ce
bisericile deveneau bogate, slujba de episcop şi-a schimbat scopul: de la poziţia de slujire umilă s-a
ajuns la o poziţie pe care oamenii lacomi şi avizi de putere se luptau s-o obţină.
Cu toată această libertate, biserica putea merge să evanghelizeze lumea cu mare uşurinţă. Dar ceea ce
s-a întâmplat, de fapt, a fost că lumea a început să influenţeze biserica MAI MULT decât a reuşit biserica
să schimbe şi să influenţeze lumea.
20
Lecţia 4 - Misiunile dintre anii 100 - 500 d.Hr
adecvat.
UN PROGRES CARE NU POATE FI RESTRÂNS

1. a. Ce eveniment a avut loc în secolul al IV-lea care a afectat, în mod radical, râvna misionară de a-i
atinge pe cei pierduţi?
Impunerea de către Împăratul Constantin cel Mare a creștinismului ca religie de stat.
Convertirea lui Constantin
b. Cine a fost Grigore cel Mare şi prin ce fapte s-a remarcat el?
El a fost Papa la Roma începând din 590 până la moartea sa in 604.
c. În ce moduri s-a remarcat Carol cel Mare în istorie?

El a “creștinat” întreaga regiune saxonă cu pace.
A acordat ajutor militar creștinismului. El a fost remarcabil în dorința sa de a păstra și de a
trasmite Biblia.
d. Cum au fost considerate cruciadele ca “lucrare misionară”?

Biserica Catolică dorea dispariția islamului și instaurarea, în lumea arabă, a noi coloni
catolice.
e. Descrie diferitele efecte negative care au apărut în misiuni în Evul Mediu.

Se dorea mai bine o colonizare decât o misiune de evanghelizare din partea bisericii
Catolice.
1. Multe manuscrise biblice au fost distruse
2. A existat o putere crescând exercitata de papa, care, cu timpul, la
făcut pe acesta să înceapă sa abuzeze de poziția sa.
3. Creștinismul a început sa capete o forma politica. Viziunea politica a
părut sa fie cea mai importanta pentru biserica
4. A luat naștere o tradiție academica numita scolasticism. Aceasta
teologie noua a interpretat creștinismul conform filozofiei curente. De
acea, totul trebuia sa fie supus rațiunii umane, ca autoritate finala.
PRIMELE SECOLE: EVANGHELIZAREA IMPERIULUI ROMAN

2. a. După părerea lui Stephen Neill şi John Foxe, în ce moduri s-au remarcat creştinii din primii
200 de ani de după Hristos? Care a fost caracterul şi atitudinea lor tipică?
Acești primi creștini au fost martori, au răspândit Evanghelia pretutindeni în lume, nimic nu e mai
remarcabil decât anonimatul acestor misionari.
Urmarea botezului in Duhul sfânt:
1. fiecare creștin trebuia botezat
2. si devenea misionar
b. Descrie câţiva factori care au facilitat răspândirea Evangheliei în timpul Apostolilor.

Limba greacă ca limbă de circulație internațională, drumuriile roamane și existența unui
singur imperiu care era într-o stare de pace revativă..
1. o ușurința în deplasarea din loc in loc
2. pacea romana – libertate pentru a predica
3. întreagă lumea înțelegea greaca sau latina
4. existenta sinagogilor
c. Potrivit lui Tucker, prin ce mijloace a pătruns creştinismul în lumea romană?
21
Creștinizmul a pătruns în lumea romana prin cinci mari căi: propovăduirea și
învățătura evangheliștilor, mărturia personală a credincioșilor, fapte de bunătate și
milă, credința demonstrata în persecuție și moarte în raționamentul intelectual al
primilor apologeți.
d. Cum descrie Eusebiu metodologia evangheliştilor din secolul al II-lea?

Ei se mulțumeau doar să pună bazele credinței în mijlocul acestor popoare străine și apoi
numeau ei alți păstori și le încredănțau responsabilitatea zidirii celor pe care ei doar îi aduseseră
la credință. După mergeau în alte țări și națiuni cu ajutorul și harul lui Dumnezeu.
Eusebiu: mare istoric al biserici. – au vândut totul, au părăsit case – au devenit misionari
e. Ce efect pozitiv a avut persecuţia asupra Bisericii primare?

Focul persecuției a purificat biserica și curajul dovedit de victimele nevinovate a constituit un
spectacol pe care necredincioșii nu puteau să nu-l remarce, astfel biserica a crescut.
ii. Ce document serveşte ca fiind cea mai remarcabilă şi exactă descriere a efortului misionar
din vremea Apostolilor?
Faptele Apostolilor
3. a. Ce spune Roland Allen despre metodele pe care le-a folosit Pavel?

Este impresionant faptul că el a întemeiat așa multe bisericii într-un timp atât de scurt, cum nici
un misionar nu a mai făcut vreodată. Acest fapt nouă ni se pare aproape imposibil, privind la ce
vremurile care le trăim. El a întemeiat biserici independente, nu puncte de misiune. În peste 10
ani el a întemeiat bisericii in 4 provincii – Galatia, Macedonia, Ahaia si Asia
b. Care este diferența dintre o biserică independentă şi un punct de misiune

O biserică independentă poate să se auto susțină din punct de vedere spiritual, oamenii
locali cresc spiritual devenind ei însăși învățători, diaconi etc. Un punct de misiune este
locul de unde începe biserica și ea tot are nevoie de altcineva ca să o conducă.
4. a. Cine a fost numit “ateul” şi de ce?

Polycarp, fiindcă era foarte împotrivitor păgânismului încât a ajuns să distrugă toți zei oamenilor
din Asia Mică. El nu credea în zeii greci.
b. Descrie efectul martiriului lui Polycarp.

Moartea lui a pus capăt persecuției din Asia, netezind calea pentru ca cei nu atât de curajoși ca el
să-și poată declara public credința în Hristos. A fost ars de viu – a pus capăt persecuției în Asia.
c. Descrie efectul martiriului Perpetuei.

După moartea ei, au urmat 50 de ani de pace relativă în timpul ca1reia biserica a crescut în mod
constant. Mulți oameni au fost atrași de exemplul ei de credință care a demonstrat-o cu calm și
curaj.
5. Cum s-a schimbat întreaga perspectivă a misiunilor datorită convertirii lui Constantin?
Întregul imperiul roman a devenit creștin așa că misionari erau văzuți într-o lumină politică în
speranța că eforturile lor evanghelistice ar putea aduce regiuni îndepărtate sub sfera controlului
roman.
A fost o creștinare nominală
6. Descrie-l pe Ulfilas – educaţia şi chemarea sa, doctrinele şi metodele sale, precum şi cel mai
remarcabil lucru în ce privește lucrarea sa.
22
Ulfials a fost educat de către un predicator bine cunoscut și convingător contemporan cu el,
Arius care avea dispute teologice grave asupra divinității lui Hristos. Chiar dacă Ulfials era
adept acestor doctrine străine, la vârsta de 30 de ani a fost ordinat episcop și trimis la cei
la Nord de Dunăre, în afara granițelor imperiului. Obiectivul său primar era evanghelizarea,
dar cel mai mare sacrificiu al lui a fost traducerea Bibliei în limba lor maternă, o limbă
nescrisă pentru care el a trebuit să inventeze un alfabet. A fost un credincios arian, a
negat natura dublă a lui Hristos.
7. a. Descrie-l pe Patrick al Irlandei – originea, pregătirea, experienţa, chemarea sa, precum şi

metodele sale. A fost el penticostal? Explică.
Patrick al Irlandei s-a născut într-o familie creștină în provincia romană a Britaniei. El a fost fiu
de diacon si nepot de preot, dar pe când avea 15-16 ani a fost răpi și vândut ca sclav. În
timpul celor șase ani de captivitate el a început să își verifice starea lui spirituală și să vadă că
nu e în regulă. A început să se roage și să se adâncească să audă o voce înlăuntrul lui care îi
răspundea la rugăciuni. Aceeași voce i-a spus să fugă de la stăpânul său; s-a retras la o
mănăstire pentru un timp în insula St. Honorat iar dupăia s-a reîntors la familia sa. Într-o
noapte primește o chemare macedoneană de a merge la cei din Irlanda, lângă pădurea
Focluth. El a folosit evanghelizarea ca metodă și în unele cazuri ”confruntarea de puteri” prin
care le arăta druizilor că el este cel mai mare drud. El totdeauna a încercat să caute să-l
evanghelizeze mai întâi pe conducătorul politic. Patrick nu a fost penticostal dar în multe
aspecte s-a lăsat condus de Duhul Sfânt.
Metoda lui:
1. Sa câștige pe acest lider politic
2. A oferit daruri conducătorilor locali
3. A oferit noilor convertiți o pregătire intensiva i scriptura
4. A încurajat implicarea in lucrări, si femei
5. A întemeiat 200 de bisericii
c. De ce a fost canonizat el de către Biserica Romano-Catolică?

Ca o motivație de a aduce biserica celtă sub dominația romano-catolică.
8. a. Descrie metodele misionarilor celţi.
Metoda lor era acea de a vizita o anumită țară și dacă găseau oportun stabileau o bază de
misiune, unde construiau o biserica simplă din lemn, case pentru călugări și învățători. (un
sat misionar)
Ei învățau poporul, mai ales tinerii, fără să se amestece în politică și fără să atace religia
cealaltă. Ei susțineau o învățătură pentru credincioșii convertiți și amânau botezul până după
această perioadă. Ei au acceptat sfintele Scripturi ca fiind sursa de credință și viață și au
propovăduit îndreptățirea prin credință. Nu cereau ajutor de la stat.
b. Descrie-l pe Columba – – originea, pregătirea, experienţa, chemarea sa, doctrinele şi metodele

sale, precum şi cel mai remarcabil aspect în ce privește lucrarea sa
Un misionar celt născut într-o familie creștină de irlandezi în anul 521. A fost diacon și mai
târziu preot într-o mănăstire, ajungând să întemeieze multe biserici și mănăstiri în Irlanda.
la 42 de ani a părăsit țara lui pentru a merge în ținuturile străine în Britania din cauza a
unei excomunicări de către Sinod, iar după luptă, a fugit în Irlanda decis să convertească
tot atâtea suflete câte au căzut în conflictul cauzat de el (5000). Metodele lui au fost
întemeierea unei mănăstiri ce încuraja o viața monastică și furniza instruire pentru
evangheliști care erau apoi trimiși să propova1duiască evanghelia. El a folosit aceleași
metode ca predecesorii săi ce consta în confruntarea de puteri între druizi și puterii lui
Dumnezeu. teologia lui a fost la fel de mult o religie a minunilor ca și o etică, chiar mau
mult, decât niște crezuri formale. A fost misionar în Scoția.
23
500-1000 d.Hr.: Date istorice suplimentare de interes
Câmpia Europei centrale: "OFFICINA GENTIUM" - o „fabrică” de naţiuni. Barbarii au ameninţat Roma
câteva secole şi, în cele din urmă, au reuşit să-i înfrângă pe romani în anul 410 d.Hr.
Timp de 500 de ani, principala sarcină a Bisericii apusene a fost să lupte împotriva superficialităţii
convertirii popoarelor barbare. Adesea, ei s-a “convertit” nominal, de multe ori de convenienţă, dar au
părăsit rapid Biserica Catolică atunci când politica lor locală s-a schimbat.
În plus, în anul 622 d.Hr., Mohamed a început să predice că este profetul lui Allah. El a strâns un grup de
ucenici şi a început să unească triburile arabe războinice. Mohamed le-a dat un sens al misiunii divine,
inclusiv un ordin de a cuceri (forma lor de evanghelizare), ca mijloc de a obţine intrarea în cer. În numele
lui Allah, ei au cucerit Arabia, Persia, Ierusalimul, Siria, Egiptul şi Africa de Nord şi, aproape 100 de ani
mai târziu, cea mai mare parte a Spaniei se afla sub controlul lor.
Charles Martel, în anul 732, în Tours (Franţa), a primit onoruri pentru că a fost primul care a câştigat o
bătălie împotriva unei armate musulmane. Astfel, credinţa islamică n-a trecut niciodată de Pirinei. Dar
Roma şi Sicilia căzuseră deja în stăpânirea musulmanilor.
În răsărit, creştinii ortodocşi au luptat şi au rezistat cu succes asupritorilor până în anul 1453, când
Constantinopolul a căzut, în final, în stăpânirea turcilor.
Un detaliu important, în ciuda a ceea ce se crede, adesea, în cercurile creştine: au fost relativ puţine vieţi
pierdute în mâinile musulmanilor din cauza motivelor religioase. Un alt detaliu surprinzător este că
prăbuşirea civilizaţiei creştine s-a produs atât de uşor şi fără prea mare rezistenţă în multe locuri.
Musulmanii au folosit atunci presiuni economice şi sociale în loc să folosească violenţa sau ameninţarea
cu moartea pentru a-i converti pe creştinii rămaşi în noile lor teritorii.
Astfel, odată cu căderea Constantinopolului, centrul puterii Bisericii Ortodoxe, creştinismul a devenit
ceva aproape complet OCCIDENTAL şi ROMAN (în anul 1453).
Problemele cu care biserica s-a confruntat din cauza barbarilor erau cu mult diferite de cele pe care ea
le-a întâmpinat din cauza musulmanilor. În evanghelizarea barbarilor, a fost oarecum necesar să se dea
asigurări că noua lor credinţă le afecta vieţile într-un mod practic. Trei lucruri care au ajutat foarte mult
biserica din această epocă au fost:
1. Favorurile regale
2. Martirajul
3. Monasticismul
Diferenţele dintre călugării celţi şi călugării romani:

1. Călugării celţi au avut grijă să înţeleagă culturile străine mai bine decât romanii. Ei au folosit, totuşi,
latina ca limbă oficială liturgică, dar, încă de la început, au crezut că limbile indigene trebuie păstrate,
definite prin mijloace de alfabetizare şi, apoi, folosite pentru a scrie literatură pentru oameni. Aceştia
au constituit paşi importanţi în pregătirea unei unităţi în Europa medievală, cu limba latină ca mijloc de
bază, dar, în acelaşi timp, permiţând bogăţia limbilor regionale.
24
În contrast, misionarii romani au crezut că diferitele limbi barbare n-au nici o valoare şi trebuie respinse
complet. Din cauza acestui lucru, anumite regiuni din Franţa şi Britania şi-au pierdut complet limbile
celtice.
Carol cel Mare

Carol cel Mare a fost numit împărat al Imperiului roman sfânt de către Papa Leon. Deoarece i-a cucerit,
în întregime, pe saxoni, el a insistat pe convertirea lor ca un tribut pentru pace. El a “creştinat” întreaga
regiune saxonă.
BISERICA ORTODOXĂ:
Constantinopolul a reprezentat celălalt centru de influenţă creştină, rivalizând cu Roma pentru
supremaţie în timpul primilor 900 de ani. Deşi creştinismul ortodox a recunoscut că episcopul Romei
avea o putere mai mare decât alţi episcopi, acesta n-a fost considerat decât un simplu episcop între mulţi
alţii o perioadă foarte lungă. Între anii 850-900, Ortodoxia s-a separat definitiv de Roma, iar
Constantinopolul a devenit centrul acestei biserici până în anul 1453.
Între anii 850-860, la cererea împăratului cehoslovac, Biserica Ortodoxă a trimis misionari. Chiril (Constantin)
şi Metodiu, doi fii ai unei familii nobile, au fost aleşi de împărat să slujească drept misionari în Cehoslovacia.
Se pare că, din copilărie, ei cunoscuseră, într-o oarecare măsură, limba cehilor datorită sclavilor din casa lor.
Înainte de a-i trimite, împăratul a hotărât că este foarte important ca eforturile misionare în rândul acestor
sclavi să fie dezvoltate folosind limba locală a oamenilor.
Din acest motiv, prima slujbă a acestor misionari a fost crearea unui alfabet, pentru a putea începe să
scrie, pentru prima oară, sunetele acestei limbi. Chiril a început să creeze ceea ce astăzi numim scrierea
glagolítică (chirilică), baza tuturor alfabetelor slavice de astăzi (inclusiv cel rusesc).
În al doilea rând, Chiril a tradus porţiuni din Scriptură în limba slavă. Mai târziu, el a început traducerea
întregii liturghii ortodoxe.
Când au auzit ceea ce făceau Chiril şi Metodiu, cei de la Roma s-au împotrivit din răsputeri! Roma a
insistat ca întreaga liturghie să rămână în LATINĂ. Beneficiul, au argumentat ei, ar consta în
posibilitatea unirii întregii Europe prin intermediul unei singure limbi, cunoscută pretutindeni.
Problema a fost aceea că cei creştini nu înţelegeau mult (sau chiar DELOC) din ceea ce se petrecea în
timpul serviciului divin al Bisericii. Exista mult mister, dar puţină participare şi înţelegere.
Pentru ortodocşi, părea mult mai rezonabil să insişti ca fiecare naţiune să dezvolte o biserică folosind
limba locală şi chiar să includă cultura locală ca parte a mijlocului de închinare la Dumnezeu. În acest fel,
biserica locală a dobândit o oarecare independenţă, iar biserica-mamă din Constantinopol a fost foarte
respectată.
În anul 1000, Vladimir, Împăratul Rusiei, a trimit emisari să cerceteze toate religiile vecinilor săi. Lor nu
le-a plăcut islamismul. Iudaismul a părut contrar culturii lor ruseşti. Biserica Romano-Catolică le-a părut
prea simplă în ceremoniile sale. Dar când au ajuns la Constantinopol, ei au simţit că “ajunseseră în cer”.
Întreaga Rusie a început să fie evanghelizată de misionari greco-ruşi.
25
Lecţia 5 – 500-1000 d.Hr.: Misiunile romane
adecvat.
1. a. Descrie misiunile catolice, în general.

Încă de la început, misiunile romano-catolice au fost strâns legate de isprăvile militare, iar
convertirea în masă au constituit factorul major în creșterea bisericii. Erau căutați mai cu
seamă conducători care deveneau creștini nominali și supuși.
b. Descrie ce înseamnă “convertirea maselor”?

Este convertirea unui grup mare de oameni, determinată de puterea statului, forța militară,
forțați de presiunile externe
c. Ce crezi despre acest fel de convertire?

Acest fel de convertire este unul doar formal care nu implică o relație reală cu Dumnezeu
și astfel sunt pericole ca credința acestor oameni să țină până nu apare o forță
politică mai mare decât biserica Catolică
d. Ce lipseşte în astfel de convertiri în masă?

O relație autentică și personală cu Dumnezeu, ucenicizare personală – o consacrare spirituală
e. De ce s-a convertit Clovis?

Deoarece credea că Dumnezeul catolicilor era un dumnezeu mai mare care le va putea da
victorie în înfrângerea militară suferită. Astfel că după ce chiar a obținut victoria el s-a botezat
împreună cu alți 3000 de soldați. El a văzut că, dacă acceptă religia catolică, va fi singurul rege
germanic ortodox din Galia, și ca și campionul catolic, îi va fi mai ușor să obțină sprijin de la
galo-romani, de vreme ce începuse șirul cuceririlor sale.
f. Cine a reintrodus conceptul convertirii individuale?

Conceptul convertirii individuale a fost ‚metoda folosită de misiunile protestante și anabaptistă sub
mișcările evanghelice ale secolului XIX, cu o schimbare individuală a inimii.
2. a. Descrie cine a fost Grigore cel Mare şi de ce se remarcă el în istoria misiunilor.

Grigore cel mare a fost unul dintre cei mai capabili și influenți episcopi ai Romei în timpul întregii
perioade medievale. El a fost un misionar de prin rang, iar la îndemnul lui stăruitor a fost trimisă
prima echipă misionară oficială cu sprijin papal. El a fost și profund îngrijorat de trimiterea
mesajului dincolo de granițele imperiului.
b. Pe cine a trimis Grigore în Anglia? Au fost aceştia primii care au evanghelizat zona
respectivă?
În 596 l-a trimis pe Augustin în Anglia împreună cu un grup de călugări, fiind și primi care au
plantat Bisericii romano-catolicii în acea țară. Nu au fost primi care au fost dar atunci
creștinismul dispăruse din acea zonă
c. Cu ce probleme s-au confruntat Augustin și grupul său?

Cu probleme dificile legate de tradiții păgâne
Ei nu au vrut să meargă
d. Ce reguli a stabilit Grigore în consecinţă? (Aceasta este una dintre primele încercări de
contextualizare în strategia misionară.) Eşti de acord cu aceste reguli? Explică.
26
Templele păgâne nu trebuiau să mai fie distruse, doar idolii din ele, iar templele erau scoase
din lucrarea diavolului și puse în lucrarea lui Dumnezeu. Le-a dat oamenilor festivele pentru a
înjunghia multe vite și boi, și i-a învățat cum să le înjunghie ca jertfă pentru Dumnezeu, nu
pentru diavol, în cinstea Domnului și pentru propria lor hrană. El credea că astfel oameni se
vor bucura de superficialitățile astea și încet vor găsi calea spre bucuria interioară. Personal,
eu sunt de acord cu abordarea aceasta fiindcă oamenilor le este greu să renunțe dintr-o dată
la toată cultura lor și dacă o iau treptat, ei vor fi mai deschiși pentru a crede în Dumnezeu fără
să trebuiască să renunțe la identitatea lor.
3. a. Ce rol au jucat ordinele monastice în misiuni?

Prin aceste ordine religioase romano-catolici au câștigat o poziție avantajoasă în toate
continentele ajungând la un moment dat să domine scena religioasă în multe părți ale lumii.
b. Descrie Biserica nestoriană şi ce a făcut aceasta în misiuni.

Biserica nestoriană potrivit istoricilor a fost cea mai misionară biserică pe care o văzut-o lumea.
Ea a adus creștinismul până în locurile cele mai îndepărtate unde Evanghelia nu fusese încă
propovăduită cum ar fi China, Tibet, Afganistan etc. unde întemeiau centre creștine, biserici,
mănăstiri și încurajau tinerii să se implice într-o activitate evanghelistică deplină.
c. Cine a format "Propaganda" şi ce au făcut ei în istoria misiunilor?

Oficiali de la Vatican au consolidat activitatea misionară Propaganda pentru a slăbi controlul pe
care Spania și Portugalia îl exercitau asupra misiunilor din Lumea Nouă. Ei erau un comitet
compus din clerici catolici care erau însărcinați cu responsabilitatea de a răspândi credința.
4. a. Descrie educaţia, pregătirea şi chemarea lui Bonifaciu. Care a fost câmpul său de misiune?
Bonifaciu a fost numit cel mai mare misionar al Evului Întunecat. El s-a născut in Devonshire,
Anglia în ultimii ani al secolului al VII-lea, a intrat în viața monastică de tânăr iar la vârsta
de 30 de ani a fost ordinat preot. Deși având o poziție privilegiată inima lui Bonifaciu bătea
pentru oamenii păgâni necreștinați de pe continent. Deși prima lui călătorie nu a avut
succes din cauza opoziției politice și a tulburărilor, într-un final, după trei ani, el a decis să
meargă la Roma și să devină un emisar al ei însărcinat să stabilească autoritatea papală
asupra bisericii din Europa Centrală. Câmpul său de misiune au fost Tăriile de Jos pentru
trei ani, iar mai apoi Germania până la sfârșitul vieții sale.
b. Descrie greşelile lui.

El a crezut că oamenii vor fi atrași la Hristos prin doborârea copacilor sacri și sfărâmarea
altarelor. Astfel el a lovit chiar în inima credințelor păgânilor, fără să le explice
despre Dumnezeul suprem plin de dragoste, har și îndurare.
El a acordat mai multa importanța bisericii decât Domnului Isus Hristos.
c. Descrie metodele sale misionare. Ce se remarcă în lucrarea sa?

Bonifaciu văzând că creștinii amestecă păgânismul cu creștinismul a fost convins că era
nevoie de măsuri drastice, astfel că el a dat o lovitură puternică în inima păgânătății
tăind un copac sacru al zeului tunet. Astfel, văzând că această metodă este una
roditoare și bună, a început să distrugă temple, altare și pietre sacre păgâne. După
un timp de agresivitate el și-a dat seama că este nevoi să clădească o biserică
trainică și astfel a continuat conceptul misiunilor monastice prin construirea de
mănăstiri unde se țineau sesiuni de instruire pentru noii convertiți. Bonifaciu a
implicat și femeile în misiunea lui, iar în luptele cu musulmanii el a avut
însărcinarea de-ai proteja pe episcopi, clerici, călugări și călugărițe sub mandatul
de apărare a lui Charles Martel. Spre sfârșit lucrarea lui a fost acea de susținător a
bisericii Catolice și, după ce s-a retras din funcția administrativă, a mers ca
27
misionar frizelor din Olanda, loc unde a și murit asasinat de o bandă de păgâni
înarmați.
El a fost absolut convins cà trebuie sà se ia másuri extrem de severe: el a tàiat copacul sacru al
germanilor pentru a le aráta cà Hristos ar trebui vàzut ca find superior, in orice másurà,
zeilor págâni. El a distrus templele págâne, a dárâmat pietrele sacre.
Metoda sa de bazà a fost sã-i facà sà se indoiascà de zeii lor si, apoi, sä-i intrebe despre
convingerile lor si sá le arate cât de absurde sunt ele.
d. Cine a fost Carol cel Mare şi ce relaţie a avut el cu Bonifaciu?

Carol cel Mare a fost numit împărat al Imperiului roman sfânt de către Papa Leon. Deoarece i-a
cucerit, în întregime, pe saxoni, el a insistat pe convertirea lor ca un tribut pentru pace. El a
“creștinat” întreaga regiune saxonă. Bonifaciu a pregătit calea lui Carol cel mare pentru
convertirea saxonilor – a avut o victorie mare împotriva musulmanilor. Acesta a spus cã fârà
protectia printului francilor, "nu pot sá conduc poporul sau biserica, nici sã-i apàr pe preofi si clerici, pe
cälugari si pe câlugárite; nici nu pot impiedica practicarea ritualurilor págâne si , inchinarea profanatore
la idoli fãrà ordinele sale si teama inspiratà de numele sãu"
5. a. Cine a fost Anskar şi cum a pătruns politica în lucrarea sa?

„Apostolul Nordului” - era un misionar cu o viziune de a obține o cunună de martir. El a convertit
mulți oameni în Danemarca și Suedia, dar convertirile au fost aparent motivate politic.
Mulți convertiți căutau „ajutorul” unui dumnezeu, iar ei au ajuns la concluzia că
Dumnezeul creștinilor îi va ajuta dacă se convertesc.
b. Care este pericolul convertirilor motivate politic?

Convertirea lor nu este spirituală și doar una superficială, cea ce poate duce la întoarcerea
păgânismului.
Când puterile politice se schimbà sau conflictele militare uzeazà schimbarea directiei politice,
oamenii se vor intoarce aprope totdeauna la págânism.
6. a. Au fost cruciadele motivate de sentimentele faţă de misiuni?

Nu, aceasta nu a fost deloc o întreprindere misionară, scopul era acela de a extinde teritoriul
controlat de creștini și nu acela de-ai converti pe musulmani.
Cruciadele au fost motivate de o intensã dorintã expansionistà din partea Bisericii cu scopul
primar al ajutorárii teritoriilor crestine sá se dezvolte, nu prin convertirea musulmanilor.
b. De ce Francisc de Assisi a intrat în istoria misiunilor?

Deoarece el a fost primul care a propus ca musulmanii să fie câștigați prin dragoste și nu prin
forță militară. Chiar dacă nu se știe faptul că ar fi avut vreun convertit dintre musulmani, el a fost
acela care a pregătit calea ca alții să-i considere pe musulmani drept potențiali frați în Hristos.
Francisc de Assisi a fost un calugar crestin cu adevärat radical,
care a calatorii pentru a-i vizita pe musulmani. A mers sà-I vadã pe
Sultanul Egiptului pentru a incerca sã -i câstige pe musulmani prin
dragoste, in loc de urà.
7. a. Cine a fost Raymond Lull? Descrie educaţia şi pregătirea sa, viaţa sa de dinaintea chemării sale,
cum a fost numit el şi la ce s-a dedicat pentru a se pregăti să devină un misionar, etc.
Raymond Lull a fost născut într-o familie romano-catolică în 1232 în Majorca. El a slujit în Spania
la curtea regelui de Aragon, unde și-a petrecut viața în destrăbălării. Avea soție și copii dar
pe ascuns avea și o amantă. La vârsta de 30 de ani s-a reîntors în Majorca unde a fost
născut din nou. El a avut două vedenie care l-au determinat să se lepede de viața lui
destrăbălată și să trăiască o viață schimbată cu Isus. Inițial el a crezut că voia lui
Dumnezeu este de a deveni călugăr separat de lume, dar dintr-o viziune, el a înțeles că
trebuie să meargă să spună lumii despre Hristos. A petrecut 9 ani învățând limba arabă iar
28
la 40 de ani și-a început lucrarea misionară la musulmani. El a deschis o mănăstire cu
baza misologică în Majorca , iar mai apoi și altele prin Europa. El a reușit să adauge limba
arabă în universitățile europene, crezând că acestea este un pas care va deschide dialogul
dintre creștini și musulmani. El a provocat musulmanii cu conferințe în Africa, apărând
creștinismul. El a fost întemnițat în Bulgia, iar apoi alungat de la ei. La 80 de ani el s-a dus
în Tunis iar mai apoi s-a reîntors la Bulgia unde a fost lapidat de popor din cauza
îndrăzneli lui de a vesti adevărul.
b. Descrie cele trei obiective ale lui Lull.

Cele trei obiective ale lui Lull au fost în primul rând o înțelegere cuprinzătoare și perfectă a limbii
lor. În al doilea stadiu trebuie scrisă o carte în care adevărul despre credință să fie dovedit
conform rațiunii umane. Cea de-a treia condiție a fost accesa ca misionarul să dovedească o
mărturie credincioasă, plină de curaj, gata să-L mărturisească pe Hristos chiar dacă asta îl va
costa viața.
 Apologetica – sistem filozofic ca săi convingă pe necredincioșii
 Educativ – cunoștința limbii, bibliei etc
 Evanghelistic – a predicat despre misiuni altor oameni, a merge el însuși ca misionar
1.Apologetica pentru a dezvolta un sistem filozofic care sà-i convingà pe necredinciosi de
adevarul Evangeliei. El a scris peste 60 de cârti destinate clasei intelectuale a arabilor.
2. El a avut un obiectiv educativ. A infiintat mânástiri pentru pregátirea evangelistilor, dar a
deschis toate aceste mânástiri in propria sa farà, nu in târile arabe. El a manifestat un interes
extraordinar in studierea limbii arabe si in incenerea misiunilor indrentate sore arabi.
3.Obiectivul säu evanghelistic: a predica despre misiuni altor oameni, a merge el insusi, in
acelasi timp, ca misionar. Lulio a predicat in conferinte, a finut debateri formale cu grupul de
oameni care a inteles forte putin conceptul de a incerca sã-i câstige pe arabi prin dragostea
Domnului Isus Hristos.
c. Eşti de acord cu ele? Explică-ţi poziţia.

Poate, deoarece toate aceste cuprind responsabilitatea unui misionar. Este primordial să
învățăm limba, să avem argumente apologetice și o atitudine de slujitor până la moarte.
Personal, am o indoialà sincerà in ce priveste incercarea de a evangheliza un popor prin intermediul
filozofiei, desi poate pentru o clasà eruditã, aceasta este o metoda necesarã.
d. Ce dificultăți a întâmpinat el atunci când a mers pe câmpul de misiune pentru prima dată?
El a încercat să învețe limba arabă, cumpărând un sclav. Sclavul la un moment dat a râs de
dumnezeu și l-a blasfemiat iar Lull s-a mâniat și l-a lovit peste față. Sclavul l-a
împușcat atunci rănindu-l destul de grav, iar apoi s-a sinucis în temniță fiindcă se
gândea că îl aștepta o pedeapsă mai gravă.
Prima datà când Lulio a fost gata sã meargà pe câmpul de misiune, el a fost complet
îngrozit si a refuzat chiar sà se imbarce. Mai târziu, el s-a simtit forte vinovat si s-a
imbarcat pe urmatorul vapor care a plecat.
e. Descrie metoda pe care a folosit-o el pentru a-i evangheliza pe musulmani. Ce părere ai

despre ea?
Metoda de evanghelizare a musulmanilor pe care a folosit-o Lull a fost una apologetică, el a
adus înaintea intelectualilor meritele creștinismului lângă meritele islamului, arătând puterea
Adevărului. Metoda lui este una bună, dar porunca lui Hristos este să facem ucenici și să
propovăduim Evanghelia nu să apărăm creștinismul.
1. Să poarte discutr1ii cu clasa educata
2. Să învețe și să predice despre misiune în întreagă Europa pentru a atrage mai
mulți lucrători să meargă în țările musulmane
29
3. Mesajul din țările arabe a fost mai ofensiv provocând mânia ascultătorilor .
Exista tot la fel de multà urà impotriva sa ca atunci când ei s-au mâniat in
timpul cruciadelor, iar el a fost expulzat din färi, in repetate rânduri.
f. Descrie lucrarea sa din Europa.

El a petrecut câțiva ani în Napoli, mergând apoi în Franța. A ținut cursuri și a scris cărți despre a
sa „metodă nouă”, căutând mereu noi recruții care să se alăture misiunii sale.
1. Profesor de limba arabă s1i de misiuni-in Europa, principala sa lucrare a fost aceea
a unui profesor de limba araba si de ,isiuni.
2. A încercat sa schimbe atitudinea întregii clase erudite a Europei
3. A inițial programe de predare a limbii arabe in fiecare universitatea
4. A schimbat filozofia europeana de la aceea a uciderii arabilor la încercarea de a-i
câștiga pentru domnul Isus Hristos
g. Descrie moartea lui. A fost el un martir sau altceva? Explică.

El a murit ca martir, ucis cu pietre de poporul din Bulgia, fiindcă le-a spus cu îndrăzneală
adevărul – cuvântul lui Dumnezeu.
El a vrut să moară ca martir ca să scape de purgatoriu și să meargă direct în cer.
'Moartea sa urma sã-I facã un martir prin faptul cã i-a insultat, in mod radical, pe arabi in
conferinte in aer liber.
El i-a indemnat sã-lucidà, ¡ar martiriul a insemnat pentru el un mijloc de a scapa de purgatoriu
pentru a ajunge direct in cer.
30
O scurtă trecere în revistă a istoriei misiunilor: 1000-1600 d.Hr.
Anul 1000 d.Hr. a fost marcat de multă îngrijorare în întreaga lume creştină. Convingerea generală a fost
aceea că epoca bisericii nu va dura mai mult de 1.000 de ani, că aceasta aproape se terminase şi, astfel,
judecăţi îngrozitoare urmau să aibă loc. Mulţi credeau că unirea bisericii cu statul va aduce pe pământ
domnia fizică a lui Hristos şi mileniul profeţit de Scriptură.
Aceasta a fost o perioadă de progrese extraordinare în răspândirea creştinismului până la marginile

întregii Europe.
I. Expansiunea europeană
A. Scandinavia:
Naţiunile nordice cunoscute pentru războaie, atacurile asupra altor popoare, o cultură a războiului.
Aproape toate progresele din Danemarca, Norvegia şi Suedia au apărut ca urmare a botezurilor regilor
din aceste ţări. În Norvegia, în anul 995, Regele Olaf s-a remarcat prin decizia de a-şi creştina poporul
prin putere de convingere, linguşire, amăgire şi, când toate aceste mijloace au eşuat, prin folosirea
forţei… până la convertirile sub ameninţarea cu sabia.
Este important să înţelegem că, în Romano-Catolicism, a fi botezat echivala cu a fi convertit. Dacă o

persoană se supunea ritualului botezului, aceasta era considerată a fi creştină. Convertirea n-avea
nimic de-a face cu o credinţă sinceră, din inimă, în Isus Hristos.
În Islanda, s-a întâmplat ceva foarte diferit. Când Regele Olaf şi-a trimis emisarii să convertească acea
ţară, acolo exista deja un sistem democratic puternic de guvernare. Odată cu introducerea
creştinismului, se părea că va izbucni un război civil. Într-un congres convocat pentru a dezbate ce
trebuia făcut, ei au decis ca, în loc să lupte, să afle părerea celui mai înţelept om de pe insulă. Ei au fost
de acord că TOŢI vor accepta sfatul lui şi că acest lucru va deveni politica lor oficială. Omul înţelept a
deliberat mult timp şi a decis că noua religie era bună. Ei au votat, în mod democratic, ca toată lumea să
accepte creştinismul, cu câteva excepţii: infanticidul va fi permis şi vor exista doar pedepse mici pentru
continuarea sacrificării copilaşilor la idoli. AICI, PENTRU PRIMA OARĂ, VEDEM CONVERTIREA UNEI
NAŢIUNI ÎNTREGI PRINTR-UN VOT POPULAR!
În Suedia, într-o importantă campanie militară împotriva Finlandei, preţul păcii a fost ca întreg poporul
finlandez să fie botezat. Deci, prin anul 1200 d.Hr., aproape întreaga Europă era creştină nominal.
B. ORDINUL CAVALERILOR TEUTONI.

1. Ordinul Cavalerilor Teutoni a fost organizat în anul 1198 cu scopul de a câştiga mai mult teritoriu
pentru Biserică. S-a convenit ca aceşti cavaleri să poată anexa la teritoriile lor orice pământ păgân pe
care ar putea să-l cucerească. Singura cerinţă era ca ei să instruiască popoarele cucerite în creştinismul
Romano-Catolic. Istoricul Latourette spune:
– Tuturor popoarelor cucerite li s-a dat o perioadă de o lună ca să se boteze, altminteri
urmau a fi deportate. Dacă cineva se întorcea la păgânism, acesta era făcut sclav.
Popoarele cucerite trebuia să adopte practica monogamiei, trebuia să participe la
liturghie în fiecare săptămână, trebuia să acorde sprijin financiar preoţilor, trebuia să
respecte sărbătorile catolice şi să meargă la spovedanie cel puţin o dată pe an.
2. Întregul plan expansionist al bisericii era centrat pe FORŢA MILITARĂ şi pe campaniile militare.
Conceptul nevoii unei DECIZII PERSONALE de a accepta, în mod individual, domnia lui Hristos asupra
vieţii tale n-a fost nici măcar imaginat vreodată ca parte a cerinţelor pentru convertire. Toate convertirile
au fost ORDONATE de către biserică, sprijinită de armată. Din perioada domniei lui Clovis, în anul 496,
până astăzi, aceasta a constituit una dintre formele principale de expansiune pentru Biserica Catolică.
C. Cruciadele:
1. În Europa, existau multe naţiuni care, de ani de zile, se luptau între ele. Aceasta se datorează, în
parte, legilor care guvernau moştenirile din acea epocă. În mod normal, fiii nobililor care NU erau întâi-
31
născuţi nu primeau NICI o moştenire. Exista multă nemulţumire în sânul acestui grup. Ei aveau gusturi
extravagante, se năşteau în bogăţie, dar se trezeau fără o moştenire/bogăţie personală. Ei erau
întotdeauna gata şi dispuşi să meargă la război cu un regat străin cu scopul de a câştiga o avere şi un
titlu personal.
Papii au acţionat foarte înţelept pentru a direcţiona energiile acestor tineri din clasa aristocrată şi dorinţa
lor de a participa la războaie în afara graniţelor Europei… cu scopul „spiritual” de a “elibera” pământ
sfânt pentru Biserica creştină. Astfel, cei care erau ucişi în această încercare, primeau cinstea de a fi
martiri. Cei care erau victorioşi, dobândeau pământuri şi titluri.
DAR CRUCIADELE AU REPREZENTAT UNUL DIN CELE MAI MARI DEZASTRE DIN ÎNTREAGA
ISTORIE PENTRU CAUZA LUI HRISTOS – UN DEZASTRU CARE, PÂNĂ ÎN PREZENT, ESTE
IMPOSIBIL DE ÎNDREPTAT SAU DE SCUZAT. PENTRU LUMEA ARABĂ, ESTE CA ŞI CUM TOTUL
S-AR FI ÎNTÂMPLAT IERI!
1. Războinicii „creştini” i-au considerat pe musulmani ca şi cum ar fi creaturi ce n-au
dreptul să existe, pe care puteau să le ucidă fără pic de milă. Relaţiile dintre musulmani şi
creştini au fost distruse pentru totdeauna. Există ranchiună chiar şi astăzi! Lumea
musulmană vede Occidentul ca fiind cel mai mare agresor. Noi, ca şi creştini, încercăm
să ne apărăm spunând că acest lucru s-a întâmplat în trecut şi că, personal, n-avem nici o
vină. Dar acest argument nu influenţează, în vreun fel, lumea musulmană, deoarece ei
consideră cruciadele ca un eveniment al prezentului.
2. Cruciadele au degradat caracterul moral al creştinismului. Forţa militară a devenit

răspunsul ecleziastic la orice argument religios care apărea: de la modul în care să te
ocupi de păgâni, la cum să te ocupi de Americi, cum să te ocupi de „eretici” în timpul Marii
Inchiziţii.
D. Ordinele şi misiunile romano-catolice:

1. FRANCISCANII: Francisc d’Assisi a renunţat complet la una din ideile cele mai răspândite din
vremea sa. În loc să respingă posibilitatea convertirii personale a musulmanilor, el a sugerat că, dacă
ei nu-L acceptau pe Hristos, aceasta se întâmpla DIN CAUZĂ că nimeni nu le prezentase vreodată
mesajul în simplitatea şi frumuseţea sa.
Din acest motiv, el a întreprins, în mod personal, trei călătorii în ţările musulmane pentru a încerca să le
prezinte mesajul Evangheliei. Exemplul său l-a atras, câţiva ani mai târziu, pe Raymond Lull. Lull a
devenit catalizatorul ce a condus la o schimbare MAJORĂ în viziunea misionară a bisericii. El a propus
ca CEI PIERDUŢI să fie CÂŞTIGAŢI, convingându-i PERSONAL că au nevoie să aleagă să se
convertească, de bună voie, la creştinism. Asta a reprezentat o schimbare atât de radicală în filozofia
misionară a bisericii: a CONVINGE în loc de a CUCERI prin forţă.
Pe la sfârşitul secolului al XIII-lea, Franciscanii ajunseseră în cele mai îndepărtate regiuni ale lumii.
2. DOMINICANII: Dominic a depus eforturi pentru a stabili un ordin de oameni dispuşi să se dedice la
un studiu sârguincios, intelectualism şi la predicarea înaintea celor consideraţi eretici. Denumirea
oficială a ordinului său este „Ordinul predicatorilor”.
3. La începuturile lor, ambele ordine mai sus-menţionate au fost sincer motivate de râvna pentru misiuni.
II. ASIA
Hanul Mongoliei: începând din anul 1220 d.Hr., au existat mari migraţii ale mongolilor înspre răsărit. La
început, Occidentul a primit această veste cu bucurie, deoarece mongolii au fost primii care s-au
confruntat cu uriaşele hoarde musulmane. Unii conducători creştini au început chiar să presupună că
aceste două grupuri se vor anihila, în final, unul pe celălalt, permiţând creştinismului să aibă câştig de
cauză prin distrugerea lor reciprocă.
32
Ginghis Han, unul din cei mai mari cuceritori din întreaga istorie, a poruncit să fie practicată toleranţa cu
privire la diferitele religii existente în imperiul său. Incredibil, prin mijloace necunoscute, creştinismul s-a
infiltrat până în Asia Centrală. Chiar multe dintre prinţesele mongole s-au identificat ca fiind creştine.
Pentru un mongol, principalul duşman era musulmanul. Posibilitatea unei alianţe creştine cu Imperiul
mongol a existat, în mod evident.
Din aceste motive, diferiţi papi au trimis emisari din Roma la curtea Hanului pentru a investiga
posibilităţile unei asemenea alianţe. (Poate că asta n-ar trebui considerată ca efort „misionar”, dar a
constituit un pas important prin care Occidentul a început să cunoască mai multe despre lumea asiatică.)
Când aceşti emisari au descoperit că existau deja prinţese creştine la curtea împărătească a Hanului, ei
au fost extrem de surprinşi.
Războiul dintre mongoli şi musulmani a fost foarte important. Mongolii au cucerit Bagdadul, Damascul şi
chiar Egiptul. Lumea musulmană a fost aproape cucerită. Hanul a trimis Papei diferiţi emisari pentru a
investiga mai multe despre Occident. Marco Polo şi unchiul său au vizitat Orientul ca reacţie la vizita
emisarilor la Roma.
A fost una din cele mai mari tragedii din istorie faptul că, în răstimpul unui dialog de aproape 70 de ani,
Roma n-a trimis, nici măcar o dată, misionari. Aceasta a trimis doar emisari, oameni care au stat acolo
doar o scurtă vreme. Marele Kubla Khan a cerut să fie trimişi 100 de oameni, bine pregătiţi în credinţa
creştină, care puteau să-i convingă pe oamenii înţelepţi din imperiul lui cum credinţa creştină este
superioară tuturor celorlalte. Au fost mulţi ani de interes sincer din partea mongolilor, dar ROMA N-A
PROFITAT NICIODATĂ, în vreun fel, de această oportunitate. Ea n-a trimis decât doi oameni, dar acest
eveniment nu s-a produs decât cu 20 de ani mai târziu!
În final, în anul 1300, atât Franciscanii cât şi Dominicanii au mers în China. Roma le-a acordat nişte
privilegii importante în lucrarea lor misionară: ei se puteau îmbrăca la fel ca şi chinezii, ei nu trebuia să
poarte îmbrăcămintea monahală (de călugăr). Ei puteau să poarte bani asupra lor. Puteau să poarte
barbă. Deoarece mongolii erau nomazi, şi ei erau liberi să trăiască la fel ca nomazii.
O greşeală uriaşă pe care au făcut-o aceşti misionari a fost că, dintr-un anumit motiv, nu s-a făcut
VREUN EFORT pentru a constitui o preoţime indigenă. Totul depindea de misionarii latini. Unii se
întreabă dacă s-a făcut vreo încercare de traducere a Scripturii în limbile locale. Din aceste motive,
rezultatele n-au avut tendinţa de a rezista opoziţiei ce putea apărea şi n-au fost plantate biserici stabile şi
durabile.
Sfârşitul evanghelizării mongolilor a avut loc în anul 1370 când un nou han a respins creştinismul în
favoarea islamismului. Începând cu acea dată, mongolii au fost consideraţi parte a lumii musulmane.
III. PRIMA TEORIE MODERNĂ A MISIUNILOR:

Raymond Lull a fost un învăţat şi un filozof de primă clasă, care şi-a dedicat întreaga viaţă evanghelizării
musulmanilor. Ca profesor de misiuni, el a dezvoltat trei CONDIŢII INDISPENSABILE (PREMISE) pentru
evanghelizarea lumii musulmane.
CELE TREI CONDIŢII:

1. O înţelegere cuprinzătoare şi perfectă a limbii lor. Lull este probabil primul care a insistat
în studierea limbii grupului de oameni care se dorea a fi evanghelizat, ca o cerinţă în
realizarea lucrării de evanghelizare.
2. Scrierea unei cărţi în care adevărul despre credinţa creştină este dovedit conform raţiunii
umane. (Această carte a fost, în parte, motivată de scolasticismul din vremea sa şi, în
parte, de descoperirea de către el a faptului că teologia musulmană avea propria sa
şcoală de scolasticism.) Musulmanii erau încrezători în faptul că puteau dovedi adevărul
33
doctrinelor lor fără vreo posibilitate de eroare. (Se pune întrebarea dacă este posibil să
scrii o carte ce foloseşte RAŢIUNEA pentru a dovedi adevărul credinţei creştine.)
3. Cea de-a treia condiţie a fost ca misionarul să dovedească o mărturie credincioasă, plină
de curaj, gata să-L mărturisească pe Hristos chiar dacă asta îl va costa viaţa.
IV. EPOCA DESCOPERIRILOR: 1500-1600 d.Hr.

A. Columb:
1. Este clar, din punctul de vedere al TUTUROR documentelor istorice antice, că oamenii cu o viziune
extraordinară care au întreprins primele călătorii pentru a descoperi lumi noi au avut două obiective
clare:
a. Mai întâi, ei au dorit să aducă lumina Evangheliei naţiunilor care se aflau încă în întuneric.
b. În al doilea rând, ei au dorit să intre în contact cu bisericile existente în aceste regiuni, ca să se
poată alătura acestora împotriva ameninţării musulmane şi de a o elimina.
În particular, se remarcă viziunea misionară a lui Columb. Această viziune s-a schimbat, mai târziu, în
viaţa sa, când el a căutat mai mult bogăţii decât suflete. Dar ceea ce, mai întâi, l-a motivat să caute un
drum către Orient, a constituit o râvnă misionară extraordinară pentru evanghelizarea celor pierduţi.
B. IEZUIŢII:
În 1534, Ignaţiu de Loyola şi şase dintre însoţitorii săi (inclusiv Francis Xavier) s-au unit în facerea unor
jurăminte rigide de ascultare a Papei, dedicându-se convertirii păgânilor şi reconvertirii ereticilor. Ei se
numeau „soldaţii” Papei. În următorii 100 de ani, ei au pătruns în aproape orice ţară din lumea
cunoscută.
1. FRANCIS XAVIER: (Îl cunoaştem deja din studierea textului din cartea lui Tucker). În Japonia,
Xavier s-a confruntat cu o cultură ce părea foarte civilizată şi nobilă. Deşi a recunoscut că Evanghelia
TREBUIA să aducă schimbări majore în cultura japoneză, el a simţit că nu era necesar să respingă toate
elementele culturii ca fiind negative. În acest mod, el a introdus, pentru prima dată, conceptul de
ACOMODARE.
2. Alessandro Valignano, 1579: El a fost directorul tuturor misiunilor din Orient. El a făcut trei declaraţii:
a. El a insistat, în mod energic, că misionarii şi creştinii trebuie să se adapteze cât mai mult
posibil obiceiurilor şi prejudecăţilor locale, în special cu privire la lucrurile exterioare, ca de
pildă îmbrăcămintea şi etica.
b. El a decis ca un număr de japonezi să viziteze Roma pentru a cunoaşte biserica printr-o
experienţă la faţa locului.
c. El a considerat că sosise timpul să existe o preoţime japoneză.
3. M. Ricci: Misionar trimis la curtea regală a Chinei. El a pătruns acolo dăruind împăratului ceasuri.
Ricci, de meserie ceasornicar, a câştigat un loc permanent la curte prin talentele sale. El slujeşte în
studiul nostru, în special, ca exemplu de contextualizare:
a. N-a existat un echivalent adecvat pentru a traduce cuvântul “Dumnezeu” în limba chineză,
aşa că el a schimbat acest concept în “Domnul cerului”. El a comparat închinarea şi lauda
lui Dumnezeu cu închinarea acordată împăratului.
b. El le-a permis credincioşilor să continue practicarea închinării la strămoşii lor, declarând că
aceasta era, mai degrabă, o practică simbolică a respectului familial.
c. El le-a mai permis să continue să folosească şi să practice filozofiile lui Confucius,
integrându-le în propriile sale învăţături doctrinare. (Acomodare)
4. Metodologia misionară a tuturor acestor ordine a fost similară:

a. În includerea întemeierii unui oraş creştin. Un oraş urma să aibă o biserică, o şcoală, un
spital şi un orfelinat.
b. În mare măsură, oamenilor li s-a permis să-şi păstreze vechile obiceiuri şi stilul de viaţă.
34
5. PROPAGANDA: Această organizaţie catolică a luat naştere ca o reacţie împotriva controlului
exercitat de către Spania şi Portugalia asupra misiunilor din întreaga lume. Aceasta reafirma un accent
puternic pe conservarea caracteristicilor pozitive ale fiecărei culturi. Aceasta a mai observat nevoia
imperioasă a unei preoţimi indigene.
a. De-a lungul secolelor, una dintre dificultăţile principale cu care s-au confruntat catolicii atunci
când au sperat să vadă creată o biserică indigenă a fost doctrina CELIBATULUI. Pentru a
deveni un preot catolic, un tânăr trebuia să renunţe la posibilitatea unei relaţii sexuale. O altă
dificultate era că întreaga liturghie trebuia să se facă în latină.
D. AMERICILE
1. „ENCOMIENDAS”: Sistemul a acordat coloniştilor spanioli şi portughezi dreptul de a înrobi indieni ca
lucrători în schimbul instruirii lor în credinţa creştină.
2. Las Casas: Acest preot a contribuit la eliberarea indienilor şi la distrugerea sistemului „Encomiendas”.
El a fost un preot umanist care a pledat înaintea regelui Spaniei cauza de a scăpa Lumea Nouă de
robia indienilor. O remarcă tragică: pentru a obţine eliberarea indienilor, el a încuviinţat să fie aduşi
negri din Africa pentru a-i înlocui pe indieni ca lucrători. Mai târziu, el a regretat, când a văzut că
avusese un rol în introducerea comerţului cu sclavi africani în cele două Americi.
3. Metodologia misionară din cele două Americi:
a. A existat un efort sincer de învăţare a limbii locale.
b. A existat un efort de a oferi literatură creştină.
c. Au fost întemeiate şcoli.
d. În anumite regiuni, a existat o încercare de a întemeia un oraş, de a-i aduce laolaltă pe
indieni să trăiască într-un loc controlat de preoţi.
4. Greşeli importante:
a. Indienilor nu li s-a permis să participe la elementele esenţiale ale serviciilor (liturghia).
b. N-au existat eforturi de a forma o preoţime indigenă indiană până în anul 1772.
c. Cultura occidentală era considerată superioară şi indienii, precum şi cei de rase mixte,
erau consideraţi nevrednici să facă parte din preoţime.
V. REFORMA ŞI MISIUNILE:
1. În primele decenii ale mişcării protestante, s-au dat multe lupte extraordinare doar pentru
supravieţuire: mai întâi, cu catolicii şi, mai târziu, în cadrul diferitelor grupuri protestante. Dar, chiar
mai important, au existat probleme teologice extrem de grave încât, efectiv, au redus la tăcere vocea
lui Hristos şi porunca sa… Marea Însărcinare -- în măsura în care au fost implicaţi Reformatorii.
a. Un comentator catolic, Bellarmine, la sfârşitul secolului al XVI-lea, a scris despre lipsa
totală a unei viziuni misionare în rândul Reformatorilor. El a susţinut că asta a servit ca un
semn clar al stării lor de erezie.
2. Luther a recunoscut existenţa unei lumi necredincioase în jurul bisericii, dar găsim foarte puţină
viziune misionară în scrierile sale.
3. Un englez, Johann Gerhard (1637), a declarat că porunca lui Hristos de a propovădui Evanghelia
tuturor oamenilor a luat sfârşit odată cu vremea Apostolilor. Se presupunea că, în vremea Apostolilor,
mântuirea fusese făcută disponibilă lumii cunoscute. Din acest motiv, nu exista vreun scop de a vesti,
din nou, Evanghelia oamenilor care au respins-o deja.
ACEASTĂ DECLARAŢIE ŞI ACEST CONCEPT AU FOST REPETATE DE MULTE ORI.
4. CALVIN şi DOCTRINA PREDESTINĂRII:
Poate că nici o altă doctrină n-a fost mai şocantă pentru conceptul misiunilor decât doctrina cunoscută
drept calvinism. Această doctrină declară că Dumnezeu A PREDETERMINAT, înainte de întemeierea
lumii, cine va fi mântuit şi cine va fi pierdut. Cei pe care Dumnezeu NU i-a ales n-au absolut nici o
speranţă. Dumnezeu trebuie să Se descopere, în mod personal, fiecărui individ, astfel ca omul să
poată şti dacă se numără sau nu printre cei aleşi.
CONCLUZIA LOGICĂ A CALVINISMULUI
35
a. Concluzia acestui tip de logică este aceea că NU CONTEAZĂ CE FACE UN OM ÎN
MĂSURA ÎN CARE ESTE VORBA DE MÂNTUIREA SA PERSONALĂ. Astfel, ce
importanţă ar avea dacă mărturisim sau nu altora?
b. DACĂ DUMNEZEU A ALES UN OM, ACEL OM VA ŞTI CĂ ESTE ALES. DACĂ
DUMNEZEU NU L-A ALES, NIMIC DIN CEEA CE CREŞTINII AR FACE SAU AR LĂSA
NEFĂCUT N-AR AVEA VREO IMPORTANŢĂ.
c. Astfel, nu există un motiv pentru misiuni. Dumnezeu va face tot ceea ce doreşte EL.
Nimic nu depinde de om.
VI. PIETIŞTII:
A. N-a existat o viziune misionară în cadrul bisericilor NE-catolice până când a început mişcarea
pietistă, puţin după anul 1700 d.Hr. Pietismul a fost o mişcare autentică a Duhului lui Dumnezeu.
Aceasta n-a dat naştere la o nouă denominaţiune, ci i-a motivat pe creştinii din bisericile protestante să
se unească în preocuparea lor pentru propria mântuire şi pentru mântuirea întregii lumi.
Pietismul a determinat o căutare sinceră a mântuirii personale şi a sfinţeniei în stilul de viaţă. Ei au pus,
de asemenea, accentul pe nevoia de părtăşie, unindu-se pentru momente de rugăciune şi închinare,
precum şi pe nevoia ABSOLUTĂ ca cei creştini să mărturisească altora despre Hristos.
Ei aşteptau întoarcerea iminentă a Domnului Isus Hristos. Ei credeau că ÎNAINTE de venirea Sa, va
avea loc o revărsare puternică a Duhului Sfânt. Ei credeau că dedicarea personală în misiunile din
străinătate era o necesitate absolută.
Te rog… remarcă, în special, relaţia dintre o revărsare a Duhului şi o râvnă înnoită pentru
misiuni!!
1. Bartolomeu Ziegenbalg, un pietist luteran, a mers în India ca misionar în anul 1705.

Decizie după decizie, el a arătat o înţelepciune excepţională (divină ca sursă??) şi a servit drept exemplu
pentru fiecare misionar care l-a urmat. El a avut cinci principii misionare de bază:
CELE CINCI PRINCIPII PIETISTE DE MISIUNE:
a. Fiecare biserică trebuie să aibă o şcoală. Credincioşii trebuie să fie în stare să citească
Cuvântul lui Dumnezeu pentru ei înşişi.
b. Cuvântul lui Dumnezeu trebuia să fie tradus în limba locală şi făcut disponibil tuturor
credincioşilor.
c. Predicarea Evangheliei trebuia să se bazeze pe o bună înţelegere a gândirii grupului
local de oameni.
d. Scopul întregii propovăduiri trebuie să fie acela de a-l aduce pe ascultător la o convertire
personală şi deliberată.
e. De îndată ce ar fi posibil, trebuie dezvoltată o biserică indigenă, cu lideri locali.
2. Din cadrul mişcării pietiste s-a remarcat Contele Zinzendorf, fondatorul moravienilor. Crezul de bază
al moravienilor în timp ce aceştia plecau în locuri din întreaga lume a fost următorul:
O determinare fermă de a-L propovădui pe Isus Hristos şi pe El răstignit… deoarece o
experienţă autentică de convertire era mai importantă pentru mântuirea omului decât
crezurile şi ritualul botezului...
ASTA A REPREZENTAT O SCHIMBARE EXTRAORDINARĂ ÎN METODOLOGIA MISIUNILOR CARE A
DURAT PÂNĂ ASTĂZI!!!
36
Lecţia 6 - Studiu despre sfârşitul misiunilor catolice şi misionarii moravieni
adecvat.
1. Studiază bine materialul despre Las Casas. Descrie, pe scurt, educaţia, pregătirea şi viaţa sa.
Las Casas s-a născut în Spania în 1474. A absolvit dreptul la Universitatea Salamanca.
Evanghelizarea a fost o prioritate și, timp de câțiva ani, el a călătorit în America
Centrală făcând o lucrare de pionierat. Las Casas a fost numit Episcop de Chiapa, o
episcopie extrem de săracă în sudul Mexicului. În 1547, la vârsta de 73 de ani, el a plecat
cu o corabie din Lumea Nouă și nu s-a mai întors vreodată. Lupta sa pentru este încă amintit ca
drepturile omului a continuat în Spania până la moartea sa, aproape două decenii mai târziu, și el
fiind unul din cei mai mari misionari umanitari ai creștinătății
a. Care a fost obstacolul extrem de mare în misiunile din Lumea Nouă pe care Las Casas a
încercat să-l remedieze?
Cel mai mare obstacol pentru misiuni în Lumea Nouă l-au reprezentat
coloniștii înșiși și tratamentul lor nemilos fată de indienii băștinași.
b. Care a crezut Regina Isabela din Spania că este principala sa obligaţie în timp ce trimitea
oameni spre Lumea Nouă? Cum s-a asociat acest lucru cu Marea Inchiziţie din Spania?
A considerat evanghelizarea indienilor ca cea mai importantă justificare pentru expansiunea
colonială și a insistat ca preoții și călugării să fie printre primii care să se stabilească în
Lumea Nouă. Regina Isabela a Spaniei a crezut cà principalul sau motiv de a trimi oareni in Lumea
Nouà era evanghelizarea grupurilor bástinas de acolo.
Aceasta a fost justificarea principalà a expansiunii spaniole. Ereticii erau persecutati in Spania cu
aceeagi "fervoare crestina", conform celei mai pure definitii a crestinismului si a expansiunii sale.
c. Descrie metodele folosite de Las Casas în timp ce el a evanghelizat şi a încercat să repare

această nedreptate.
A pledat pentru cauza lor înaintea oficialilor guvernamentali și oricărei persoane dispuse să
asculte. Las Casas a intreprins vizite repetate la curtea regelui Spaniei, incercând sá punã capàt
sistemului "Encomiendas",
2. Descrie, pe scurt, educaţia, pregătirea şi viaţa lui Francis Xavier. Cine au fost iezuiţii şi cum s-a
implicat el în acest grup?
Francis a fost născut în 1506 într-o familie nobilă spaniolă și a crescut în castel. A fost
universitatea în Paris, cu interese de filozofie și teologie unde a început să petrecut mult
timp cu protestanți. Acolo l-a întâlnit pe Loyola, și a făcut un jurământ de sărăcie și celibat.
Xavier a fost un misionar iezuit, unul din cei 6 din cercul intim a lui Loyola și un membru
privilegiat al ordinului. Și-a început călătoria misionară în India în 1556. În 1542 a ajuns în
Gao unde a întâlnit o cultură europeană, și nu i-a plăcut- acolo i-a cerut regelui Portugaliei
să poruncească ca toți să fie convertiți la catolicism. Apoi el s-a dus în India unde a fost
întâmpinat de hinduși si musulmani, iar el punea o importanta mare pe botez. El s-a
considerat un deschizător de drumuri deci lucrarea lor a fost superficială, iar după 3 ani el
știa doar limba tamil și câteva din crezurile și tradițiile lor. În 1545 a părăsit India pentru
Extremul Orient, spre Malacca. În 1548 s-a reîntors în Gao unde a întâlnit pe un japonez și
s-a dus în Japonia în 1549. Acolo și-a dat seama că lucrarea a fost mai grea, mai ales din
cauza limbii. Din cauza mediului instabil al Japoniei, a putut să evanghelizeze și chiar
dupa1 el, aproape 300.000 de oameni s-au întors la Hristos. Apoi s-a întors la Gao din nou
ca apoi să meargă în China unde a și murit, de o febră.
37
b. Cum a fost mai mult văzut Xavier… ca misionar sau ca explorator? Explică.
Ca un explorator, fiindcă lucrarea lui era superficială și el mergea din loc în loc
c. Descrie metodele lui din India.

S-a concentrat pe lucrarea cu copii fiindcă credea că ei sunt mai ușor de influențat așa ca1 voia
ca ei să-i instruiască pentru a deveni lideri creștini eficienți.
d. De ce a dorit el să introducă Inchiziţia în Goa?

Fiindcă eforturile și îndemnurile lui au eșuat pentru a produce un impact asupra orașului.
e. Descrie metodele sale din Japonia.

A scris o cartea și oamenilor le-a plăcut să audă despre lucrurile lui Dumnezeu într-o limba care
o înțeleg.
e. Evaluează metodele sale. În ce anume a fost slab el? În ce anume a avut succes?
Nu au fost destul de suficiente în anumite locuri, fiindcă erau super fiale. În Japonia, metodele lui
au avut succes.
f. A durat lucrarea sa? De ce?

Nu, doar 10 ani fiindcă s-a îmbolnăvit de o febră și a murit în China
3. a. Descrie educaţia, pregătirea şi viaţa lui Matthew Ricci.

Matthew Ricci s-a născut in 1552, anul morții lui Xavier. El a fost trimis de tatăl său la Roma ca să
studieze dreptul, dar după trei ani decide să nu mai caute o slujbă seculară și să intre în
ordinul iezuzit continuând studiile la Colegiul roman, o școală iezuzită condusă de unul
dintre cei mai mari matematicieni ai vremii. Prima sarcină a lui Ricci a fost in Goa, unde
Xavier își începuse cariera. După patru ani în India el primise ordinul de plecare in China,
unde obiectivul său nu era acela de a aduce cultura occidentală ci Evanghelia, astfel el,
împreună cu colegul său s-au îmbrăcat ca un călugăr budist, trecând mai apoi la un
veșmânt confucianist. Marele respect pe care o avea Ricci pentru poporul chinez și dorința
lui de a împărtăși cunoștințele sale matematice i-au oferit oportunități neobișnuite care au
fost acordate la puțini străini. În ultimii 10 ani ai lui a lujit în Pekin, murind in 1611.
b. Cum a reuşit el să pătrundă la curtea imperială din China?

Deoarece el a avut un mare respect pentru poporul chinez și și-a dorit să împărtășească
cu el cunoștințele sale științifice.
Datorita cunoștințelor lui de matematica, astronomie, geografie și ceasornicărie. A luat cu
el aparatele mecanice, instrumente muzicale si hărți de navigare, trezind astfel un
mare interes în poporul chinez.
c. Ricci se remarcă pentru faptul că a introdus multe metode care sunt extrem de criticate chiar
şi astăzi. Descrie, în detaliu, metodologia sa.
Metoda lui de bază a fost să facă compatibil creștinismul cu confucianismul, dar în multe moduri
el a compromis principiile de bază ale creștinismului. El a folosit un alt nume pentru Dumnezeu și
îi lăsa pe ceilalți creștini să se închine în continuare strămoșilor lor prin rugăciuni și tămâieri. El a
argumentat că asemenea tradiții indicau doar un respect sănătos pentru membrii decedați din
familiile lor.
1. El s-a ras pe cap
2. S-a îmbrăcat ca un călugăr budist, iar apoi ca
un înțelept confucianism
3. A încercat să reducă confucianismul la o
filozofie, a să poată permite chinezilor să
38
continue să urmeze asta și totuși să se
convertească la creștinismul roman.
4. Le-a permis să continue sa participe la
ceremonii pentru a-și cinsti strămoșii morți
5. A folosit un nume nou „Domnul cerurilor”
d. Cum s-a străduit el să ADAPTEZE creştinismul în China? (Aceasta este contextualizarea.)
El a permis multe ritualuri păgâne in practici pentru a introduce forma practicării credinței
catolice in China
Aceasta metoda misionara este numita acomodare. Aceasta era tipicà pentru vremea sa. in
realitate, ea constituia foarte mult o parte a mijloacelor catolice de a ajunge n locuri noi, incepând
cu vremea in care a träit Constantin.
Mai întai, catolicismul a fost cunoscut pentru insistarea faptului ca latinitatea sà domine fiecare
loc unde patrundea; mai târziu, acomodarea a devenit una dintre metodologiile misionare de
bazá, lar romano-catolicismul a devenit un expert in asta (in Brazilia poti sã fii un practicant
woodoist si, totusi, sà râmai si un romano-catolic bun.)
e. Care dintre practicile sale au valoare? Pe care trebuie să le respingem? Explică-ţi părerea.
Cultura nu este nici pozitiva, nici negativă
Ea cuprinde ambele elemente. Ea nu este intru totul rea, iar noi si sa adaptam/adoptam ceea ce
este bun.
f. Cum a urmat Robert Nobili exemplul lui din India?

A dorit sa para un brahman pentru a putea evangheliza
Robert Nobili a dorit sa para un brahman pentru a incerca sa evanghelizeze acea casta din India.
g. Descrie doctrina „Tabula Rasa”. Eşti de acord cu ea? Explică.

A dorit sa para un brahman pentru a putea evangheliza
Robert Nobili a dorit sa para un brahman pentru a incerca sa evanghelizeze acea casta din India.
h. În ce abilitate a fost Ricci atât de competent încât chinezii n-au fost dispuşi să-l lase să plece
din China?
Întreținerea orologiului extravagant pe care Ricci îl dăruise împăratului i-a determinat sa nu
dorească plecarea lui. Ei nu aveau o persoană care sa-l înlocuiască
i. A rămas vreun rezultat astăzi din lucrarea lui Ricci în China?

Nu, a mai durat 200 de ani după
Se pare ca cai mai importanti conducatori chinezi au fost influentati de lucrarea lui Ricci inca 200 de ani
dupa aceea.
Reforma
4. Ce avantaje a avut Biserica Catolică, de care Biserica Protestantă nu s-a bucurat la început?
Explozia misiunilor romano-catolice care a avut loc în timpul contra-Reformei catolice n-a
avut egal în rândul protestanților. Protestanților le lipseau oportunitățile pentru
misiunile de peste mări, care erau la discreția romano-catolicilor, ce dominau scena
religioasă în cea mai mare parte a țărilor maritime. Protestanții nu au avut o forță
misionară gata pregătită ca ordinele monastice romano-catolice
Marile porturi si vapoare ale imperiului spaniol si ale celui portughez iau dat posibilitatea
să controleze întreaga mare.
a.Descrie, pe scurt, impactul misionar al Reformei Luterane.
El a pus accentul pe revenirea Domnului Isus, însă, credea că Apostolii și-au îndeplinit deja
misiunea de a merge cu Evanghelia până la marginile pământului, așa că nu era trebuință ca
credincioși să misioneze.
39
b. Descrie impactul lui Calvin asupra misiunilor şi doctrina sa despre predestinare.
Calvin a fost cel mai orientat către misiuni dintre toți Reformatorii. El nu numai că a trimis o
mulțime de evangheliști în țara sa natală. Franța, dar a și însărcinat 4 misionari, împreună cu un
număr de hughenoți francezi, să întemeieze o colonie și să-i evanghelizeze pe indienii din
Brazilia.
5.a. Caută într-un dicţionar cine au fost Pietiştii. Descrie doctrinele lor. Par ei, în vreun fel, similari cu
pentecostalii?
Caută într-un dicţionar cine au fost Pietiştii. Descrie doctrinele lor. Par ei, în vreun fel, similari
cu pentecostalii?
Pietiștii sunt acei care au dezvoltat pietismul, o doctrină ascetică penticostală apărută în
Germania în secolul al XVII-lea care susuține respecatrea riguroasă a practicilor religioase si
pietatea. Pietismul a apărut ca o reacție la tendința laicizantă a calvinismului și luteranismului,
susținând că trebuie să se pună mai mult accentul pe viața creștină decât pe doctrină, să existe
mai multă pietate decât știință, mai multă iubire între oameni prin participarea laicilor la operele
de binefacere și o mai bună cunoaștere a Bibliei, care trebuie să devină o lectură de fiecare zi. În
unele aspecte au fost un pic similari cu penticostalii dar nu se pare că ei aveau vreo legătură cu
manifestarea darurilor Duhului Sfânt.
b.Descrie rădăcinile şi cadrul spiritual al fraţilor moravieni
Moravienii au fost influențați de pietismul din Halle și au devenit foarte curând una dintre
cele mai mari bisericii misionare din istorie. Acest grup a fost impulsionat de
curajosul conte Zinzendorf. Obiectivul lor a fost acela de a răspândi Evanghelia
până la marginile pământului. Ei se auto-susțineau, mergeau prin toată lumea
vestind Cuvântul și în același timp își profesau și meseria, ajutând astfel și
economia locală. Odată cu creșterea influenței lor economice, a crescut și influența
lor spirituală, apărând, astfel, o biserică moraviană prosperă în acea țară.
c. Ce a fost mai important pentru ei: o doctrină bine predată sau experienţa? Explică.
Pe experiență căci scopul lor principal era acela de a răspândi Evanghelia până la marginile
pământului, o pasiune care era evidentă în proporția misionarilor față de laici.
Pentru ei, experienta e fost mult mai importanta decat doctrina. ...convertiri personale la Hristos si au
considerat ca aceast fapt mult mai important decat doctrinele sau crezurile.
d. Descrie, pe scurt, metodologia lor misionară.
Misionarii moravieni mergeau în țăriile în care nu era propovăduit creștinismul aducând cu

ei propiile meșteșuguri. Aceștia se auto finanțau prin ateliere sau comerț și în
aceelași timp răspândeau evanghelia enoriașilor zonei. Prin faptul că misionarii
moravieni aveau toți o slujbă a ajutat mult nu doar la creșterea spirituala a
oamenilor dar si la partea socială și economica, punând baza, în multe locuri, a
unor varietăți de meșteșuguri, cum ar fi croitorie, ceasornicărie și brutărie.
Contele Zinzerdorf a fost un administrator, cat si un motivator remarcabil. El a invatat ca:
40
1.Toti misionarii ar trebui sa se autointretina.
2.El a lucrat de la persoana la persoana cu oricine era un potential convertit.
3.Ei au marturisit atat prin cuvinte, cat si prin viata lor aratandu-se egali cu ceilalti oameni,
niciodata superiori.
4.Ei nu trebuie sa se implice in nici un fel in activitati politice sai in economia locala. Ei
trebuie sa aiba un stil de viata foarte simplu.
5.Ei au avut o mentalitate de a ramane necasatoriti.
6.Ei au renuntat la totul datorita dragostei pentru Hristos.
e. Ce efect a avut lucrarea lor chiar asupra economiei din locurile respective?
Ei au reușit să îmbunătățească economia locală fiindcă se autofinanțau. Ei își practicau

meseria în timp ce misionau în alte țări.
Ei nu trebuia doar sa predice evanghelia, ci aveau tendinta sa determine schimbari pozitive
remarcabile in economia locurilor unde mergeau ei.
6.Descrie, pe scurt, lucrarea Contelui Zinzendorf.
Zinzendorf a avut o inflenta puternica asupra crestinismului protestant, el a pus bazele

evanghelizarii ecumenice . a intemeitat biserica moraviana si a sceis mai multe imnuri, insa mai
presus el a lansat o miscare misiocara misionara mondiala care a pregatit terenul pentru William
Carey si „Marele secol” al misiunilor. Unul dintre cei mai mari misionari
Contele Zinzedorf a fost mai mult un administrator
S-a nascut in anul 1700 in bogatie ca fiul unui nobil dar a renuntat la viata sa de nobil
Crescut de bunici dupa moartea parintilor
A fost in principal misionari in tara sa dar a ajutat cu toata inima interprinderile misionare straine
Timp de 33 de ani a slujit ca si coordonator al unei retele mondiale de misionari
Misionarii lui au fost intruiti ca teologi si ca evanghelisti, metodele sale erau simple, practice si
trainice
a. Ce eveniment la 13 august 1727 a revoluţionat comunitatea de refugiaţi religioşi din Herrnhut?
O mare trezire care a marcat venirea Duhului Sfant in Herrut, exista un puterinc spirit de unitate si
o dependenta din ce in ce mai mare de Dumnezeu.
A inceput un priveghi de rugaciune care a continuat toata ziua, sapte zile din saptamana, fara
intrerupere, timp de peste 100 de ani.
A izbucnit o trezire extraordinara „Duhul Sfant a venit la Herrnhut”
b. Care a fost efectul acestui eveniment asupra misiunilor?
Acea noapte de trezire spiritula a adus o noua pasiune pentru misiuni, care a dovedit adevarata
caractieristica a miscarii moraviene. + puterinic spirit de unitate si o dependenta din ce in ce mai
mare de Dumnezeu, diferentele de doctrine nu mai erau o sursa de controversa, moravienii au
trimis mai multi misionari decat a trimis toti protestantii si anglicanii in cele doua secole.
Imediat, a aparut o ravna extraordinara pentru misiuni. Ei au plecat imediat sa propovaduiasca
Evanghelia. Intr-un an ei au ajuns pana in insulele Virgine...
7. Descrie lucrările lui Christian David şi Hans Egede din Groenlanda.

a. Care au fost metodele lui Egede şi punctele sale tari?
În vara lui 1718, Egede, împreună cu soţia şi cei patru copii ai lui, şi-a părăsit parohia din Nord şi
a navigat în sud spre portul Bergen, de unde a sperat să ajungă cu bine în Groenlanda. Tot aici a
avut parte de un accident, dar acest fapt nu l-a descurajat si el, a mers tot mai departe spre tinta
sa.
41
A sperat sa geseasca cat de cat o limba asimilara cu a sa, dar nu era. A incercat sa invete limba
locala, dar frazele numa ii aduceau mult chin in pronuntare. Credea ca va gasi macar o urma de
crestinism in acest loc, adusa de poporul lui. Dar aceasta aceasta speranta nu a avut nici un rod
bun.
- Cea mai eficientă metodă a lui Egede de a câştiga prietenia şi atenţia eschimoşilor în timpul
primilor săi ani în Groenlanda a fost prin intermediul muzicii. Potrivit biografului său, Louis Bobé,
“el le-a câştigat inimile cântându-le”. A facut un mare efort asupra copiilor, cu acordul parintilor
ia si botezat şi a început să-i înveţe adevărurile creştinismului, de îndată ce au putut înţelege
semnificaţia lui.
Metodele lui Edgede au fost:

1.dragoste
2.ajutor fizic pentru bolnavi
3.o familie puternica
4.catehism
5.un serviciu de inchinare foarte normal.
Pentru ei botezul a insemnat sa iti uiti complet viata din trecut.
b. Care au fost metodele lui David? De ce a fost metodologia sa mai uşor acceptată de către
oameni?
Evanghelia lor simpla plina de sentimentalism emotional, a starnit interesul oamenilor ale
caror superstitii mistice nu erau atat de indepartate de misticul moravienilor.
Metoda lui David a fost mult mai usor primit din cauza ca el a predicat Jertfa lui Isus
Hristos,
si Harul prin care suntem mantuiti. Dar Egede a predicat mai mult doctrina si aceasta a
fost
mai greu de inteles pentru eschimosi.
Pe de alta parte, David a fost mai cunoscut pentru sentimentele sale si pentru experienta
sa personala.
c. De ce au avut ei dificultăţi unul cu celălalt?
Problemele dintre moravienii nou-sosiţi şi veteranul misionar Hans Egede, cu personalitatea sa
dominatoare şi aspră, i-au jignit pe moravieni, care credeau într-o abordare mai delicată a
evanghelizării. Acesti noi sositi au comentat la ceea ce a indurat veteranul pe camp si acest fapt a
nascut intre ei neintelegeri. Dar peste un timp ei au inceput sa lucreze cot la cot, ba si inca cand
moravienii esrau bolnavi Egede a fost cel care ia vizitat si sa ingrijit de ei.
Edge a fost o persoana foarte dominanta si foarte dura. Moravienii au fost evanghelisti, dar mai
delicati in tratamentu lor. Noi misionari ii critica pe vechii misionari.
42
Lecţia 7 - Anii 1600-1800 d.Hr.: "Marele secol" al misiunilor
adecvat.
În acest studiu, vom observa mulţi misionari din secolele XVIII şi XIX şi vom ruga un student să ofere un
scurt raport despre viaţa lor, metodele lor, cum au fost chemaţi aceştia, precum şi orice detaliu care pare
să se remarce în lucrarea şi viaţa lor de familie. Din acest motiv, vă voi ruga pe toţi să citiţi şi să
răspundeţi la întrebările bazate pe introducerile de la fiecare secţiune.
1. a. Referitor la eforturile misionare în rândul indienilor din America de Nord, ce factor unic a
condus la faptul că puţine roade au rămas astăzi din aceste eforturi?
Unul dintre factori care au condus la putinele roade ramase pana astazi este razboiul
Regelui Filip si persecutia din partea colonistilor albi
b. Aceasta ne prezintă dilema dintre amestecul politicii şi al culturii cu evanghelizarea şi

misiunile. Descrie ce relaţie ar trebui să existe între misionar şi politică. (Atât politica locală,
cât şi politica ţării sale natale.)
O relatie care sa nu puna in pericol principile si valorile crestine
c. Cum a devenit “creştinarea” băştinaşilor o motivaţie puternică pentru colonizare?
Indieni din New Jersey doreau sa auda Evanghelia si astfel au fost influentate si coloniile sa
vina pentru a asculta Evanghelia. Ei calatoreau distante mari pentru al asculta predicand
d. Care au fost slăbiciunile eforturilor misionare în rândul americanilor băştinaşi? Descrie-le.
Lacomia a fost o slabiciune care au slabit eforturile misionare si astfel lucrarea de

Evanghelizare a ajuns sa fie dispretuita, care a dus la opozitia propriului popor
(În acest moment, vom împărţi clasa în echipe pentru a studia câţiva misionari. Faceţi doar studiile
stabilite pentru grupul vostru sau cele desemnate pentru “TOŢI” ca temă.)
2. Echipa A. Raport asupra vieţii lui John Elliot.
Unul dintre primii și, probabil, cel mai mare dintre toți misionarii dedicați indienilor americani,
denumit adesea ,,Apostolul indienilor”.
Însă, în ciuda măreției pe care a căpătat-o el ca misionar, vocația de bază a lui Elliot a fost
lucrarea sa de la biserica Roxbury. El a fost un lucrător congregațional- întemeietor al unei
biserici într-o colonie din Noua Anglie-nu un misionar în sensul cel mai strict al cuvântului. Cu
toate acestea, dedicarea sa față de sarcina de a aduce creștinismul indienilor îl face unul dintre
cei mai mari lideri misionari din întreaga istorie și multe din metodele sale conțin o calitate
veșnică.
John Elliot s-a născut în Anglia și a fost educat la Cambridge unde, după pregătirea pentru
lucrare, el a terminat în anul 1622. Deși a fost ordinat în Biserica Anglicană, el a fost un non-
conformist și, astfel, orice lucrare pe care el a căutat-o în Anglia ar fi fost nesigură și limitată în
scop. Astfel, după slujirea ca profesor de școală timp de câțiva ani sub îndrumarea marelui tată al
43
puritanismului, Thomas Hooker, el a navigat spre America, unde existau mai multe opțiuni în
lucrare. Noua Anglie părea îndepărtată și necivilizată, Elliot s-a simțit repede ca acasă.
Frații și surorile sale l-au urmat. După ce a petrecut un an în Boston ca pastor asistent, Elliot a
acceptat invitația bisericii din Roxbury.
Doar în 1644, pe vremea când avea 40 de ani, Elliot și-a început, în mod serios, lucrarea
misionară.
N-a existat vreo chemare macedoneană. N-a existat un angajament solemn. Exista pur și simplu o
nevoie, iar el era disponibil.
Primul său pas a fost studierea limbii-doi ani de angoasă mentală învățând dialectul
Massachusetts al limbii algonquin, o limbă nescrisă compusă din sunete guturale și inflexiuni ale
vocii.
În toamna lui 1646, Elliot și-a rostit prima predică în fața unui grup de indieni ce locuia în
apropiere. A fost primul test crucial al capacității lui de a comunica eficient și el a tânjit după
reușită. Nimeni nu l-a luat în seamă. După o lună, Elliot a predicat din nou, de această dată unui
grup mai mare de indieni care se adunaseră la wigwam-ul Waban. Reacția lor acum a fost mult
mai favorabilă.
Odată cu trecerea săptămânilor și a lunilor, câțiva indieni au fost convertiți și s-au observat
schimbări vizibile în viețile lor.
Una din primele preocupări ale indienilor, ca și a lui Elliot, a fost aceea de a avea un teren
special destinat indienilor creștini. Deși Elliot a investit timp și efort în chestiunile temporare,
preocuparea sa de bază a fost progresul spiritual al indienilor.
Elliot a fost interesat nu doar în declarații de credință. El a căutat maturitate spirituală în
convertiții săi indieni, iar acest lucru putea fi realizat numai dacă indienii știau să citească și să
studieze Biblia în propria lor limbă.
Odată cu trecerea anilor, când creștinii indieni au crescut spiritual, Elliot s-a concentrat din ce în
ce mai mult pe instruirea liderilor indieni.
Războiul Regelui Filip a izbucnit în vara lui 1675, după ce trei dintre vitejii căpeteniei au fost
spânzurați pentru uciderea unui indian pașnic care-l avertizase pe guvernatorul coloniei de planul
căpeteniei de a ataca.
Deși o mare parte a lucrării lui Elliot a fost distrusă de devastarea războiului, locul său ca
misionar de prim rang n-a fost dezonorat.
Trei caracteristici sunt de remarcat: optimismul său de neclintit, abilitatea sa de a apela la
ajutorul altora și siguranța sa absolută că Dumnezeu, și nu el, mântuia sufletele și rămânea în
control în vremuri rele, ca și în cele bune.
3.TOŢI. Raport asupra vieţii lui David Brainerd. Remarcaţi, în special, efectul pe care l-a avut el
asupra celor care l-au urmat.
Jurnalul sau a devenitclasi, exprimand marea sa dorinta de sfintenie. El a fost cu
adevarat un crestin devotat, cu dorinta de a-i castiga pe altii pentru Hristos.
Cea mai mare contributie a sa: el a fost important pentru SCRIERILE SALE, care au
avut un efect asupra multora.
El a avut in imppact extraordinar, in special. Asupra lui William Carey si Henry Martyn.
Atat boala cat si depresia l-au insotit, de-a lungul vietii. A predicat nonstop, a mers in 3
triburi diferite. Brainer a fost extrem de influentat de Marea Trezire. El a fost dat afara de
la Yale din cauza entuziasmului sai religios. El a fost un prieten bun cu un mare
evanghelist.
4.TOŢI. MARELE SECOL: De ce a fost numită această perioadă “Marele Secol”?

Anterio acestui seco, n-a fost clar daca crestinismul putea sau nu sa devina intra-devar o relogie
44
a. TOŢI. Descrieţi evenimentele internaţionale care au condus la naşterea misiunilor în această
perioadă.
b.
Rationalismul a fost inlocuit ca filozofie universala de baza de epoca Romantismul.Increderea in
abilitatea omului de a rationa a fost respinsa in favoarea
c. TOŢI. Ce învăţătură era deja considerată ca o eroare majoră, chiar dacă aceasta fusese
acceptată ca realitate începând din vremea lui Constantin?
Conceptul ca religie trebuie sa fie stabilit prin lege si sa castige aprobarea legala a
statului.
c. TOŢI. Ce efecte au avut trezirile lui Whitefield şi Wesley asupra misiunilor?
Ele i-au ajutat pe liderii crestini sa-si dea seama de responsabilitatea lor fata de
evanghelizarea lumii. ACEASTA ESTE O MARE SCHIMBARE CONSIDERATA CA
RESPONSABILITATEA STATULUI CI A CRESTINILOR LOCALI SI A BISERICILOR
LOCALE. Au luat nastere societati misionare, multi s-au simtitcalauziti de
Dumnezeu ca sa lucreze ca voluntari.
d. TOŢI. Ce impact a avut colonialismul asupra misiunilor? Explicaţi relaţia dintre misiuni şi
colonialism în această perioadă.
Colonialismul a fost facut in numele MISIUNILOR.Potrivit unor istorici, misionarii doar

urmau dreptul ca instrument ale iperialismului.
1. Adevárul - de multe ori, misionarii serveau sà ajute la întemeierea sistemelor de
conducere imperialistà si colonialà în tari sträine.. Ar fi mai corect sã spunem cà ei
au "aculturizat" popoarele în mijlocul carora träiau acum.
2.Altii- ca LIVINGSTONE, au precedat si au indrumat, mai tarziu,colonialismul.
3. Cu toate acestea, pe la 1900, majoritatea misionarilor nu lucrau in tári care era colonil
ale fáril lor natale.
4. Multe schimbári sociale de naturà pozitivà (ca de pilda încetarea robiei triburilor) au fost
provocate de misionari.
5. A existat mult progres social, misionari implicati in medierea conflictelor tribale n multe
locuri, infintarea de spitale, universitati, scoli... pregatirea natiunilor pentru intrarea
in democratie.
e. TOŢI. Care a fost preţul cultural al acestei relaţii dintre misiuni şi colonialism?
Introducere culturii occidentale ..ineori si cauzand o distrugere totala a distrugirii locale.

Problema: cultura traditionala trebuie schimbata in cultura locala.
f.TOŢI. Care este principala critică a antropologilor împotriva misiunilor din Africa?
45
Critica antropologilor este aceea ca misiunile au dristus cultura africana...prin legatura sa cu
colonialismul si exportarea culturii si civilizatiei europene.
g. TOŢI. Descrieţi filozofia misionară a lui Moffat şi a altora din generaţia sa.
Mottoul lui a fost: Biblia si Plugul
Comertul si crestinismul(motto-ul lui Livingston
5. TOŢI. a. Cine se crede că a iniţiat “Marele Secol”?

William Cary
b. TOŢI. Recapitulaţi viaţa lui William Carey, inclusiv educaţia, metodele sale care l-au
determinat să-şi dedice viaţa misiunilor, etc.
El este cunoscut c „parintele misiunii moderne” Carey a fost cizmar, un om simplu, de rând.
El a pástorit o bisericà baptist din Anglia când a devenit convins, citind despre cálätoriile
căpitanului Cook, cá
MISIUNILE REPREZINTÃ PRINCIPALA
RESPONSABILITATE A BISERICII:
Această idee a constituit ceva REVOLUTIONAR in vremea sa. Se obisnuia sã se creadã cã Marea
Însărcinare a fost ceva valabil doar pentru vremea Apostolilor, ceva de domeniul trecutului.
Carey s-a născut in 1761, a studiat scrierile lui John Elliot, |-a studiat pe David Brainerd... citind
despre pasiunea lui Brainerd despre evanghelizare,
Carey a început sã simtă că există o mare necesitate de a
"FACE» misiuni ca o activitate a bisericii din vremea sa.
El si-a scris cartea in 1792.
Carey a fost cizmar, un om simplu, de rând.

El a păstorit o biserică baptist din Anglia când a devenit convins, citind despre cálätoriile
căpitanului Cook, că MISIUNILE REPREZINTÃ PRINCIPALA RESPONSABILITATE A BISERICII:
Această idee a constituit ceva REVOLUTIONAR in vremea sa. Se obisnuia sã se creadã cã Marea
Însărcinare a fost ceva valabil doar pentru vremea Apostolilor, ceva de domeniul trecutului.
Carey s-a născut in 1761, a studiat scrierile lui John Elliot, |-a studiat pe David Brainerd... citind
despre pasiunea lui Brainerd despre evanghelizare, Carey a început sã simtã cá existã o mare
necesitate de a
"FACE» misiuni ca o activitate a bisericii din vremea sa, El si-a scris cartea in 1792.
TOŢI. Descrieţi cartea pe care a scris-o el. Împotriva cărei doctrine a luptat el în special? Cum a
reprezentat asta o îndepărtare radicală de la normele din vremea sa?
„un studiu despre obligatia crestinismilor de a folosi mijloace de convertire a paganilor”
El a insistat ca marea insarcinare de a predica evanghelia fiecare natiuni era la fel de valabila
pentru crestinii in viata , asa cum fusese pentru primii crestini.
„Asteapta lucruri mari sde la Dumnezeu si indrazneste lucruri mari pentru Dumnezeu.”
46
d. TOŢI. Descrieţi starea primei sale soţii. Descrieţi viaţa sa de familie.
Prima sa sofie NU a vrut sã-| insoteascã in India... ci l-a lâsat sã mearga singur. Când a
descoperit cá il lipsesc fonduri si scrisori de recomandare ca misionar, el a inteles cá trebuie sã
se intoarcã in Anglia pentru o vreme. Apoi, ea s-a hotarât sã-I insoteascã atunci când el s-a întors
n India, dar niciodatà nu s-a adaptat bine.
Moartea unui copil a fácut-o sã-si piarda mintile. Carey, de partea sa, n-a avut vreodatà timp
pentru copill säi... el a lucrat farà incetare.
e. TOŢI. Descrieţi, pe scurt, metodele sale misionare în timp ce acestea au fost dezvoltate în
Serampore.
1.LUCRAREA IN ECHIPA.
2.SA ORGANIZEZI SCOLI
3.SA INSTALEZE O TIPOGRAFIE
4. SA TRADUCI BIBLII
a. Carey a fost in stare sà traduca Biblia in limbile bengali, sanscrità si marathi.
b. El a tradus portiuni din NT in mai multe limbi.
c. Calitatea traducerii sale n-a fost perfect, dar a fost prima introducere a Cuvântului lui
Dumnezeu in aceste limbi.
CINCI PASI AI LUCRARII MISIONARE, POTRIVIT LUI CAREY

1.SA PREDICI PRETUTINDENI SI PRIN ORICE MIJLOC POSIBIL
2.SA SPRIJINI PROPOVADUIREA EVANGHELIEI PRIN DISTRIBUIREA BIBLIEI IN LIMBA
LOCALA.
3.CAT MAI CURAND POSIBIL, SA INTEMEIEZI o biserica
4.SA FACI UN STUDIU APROFUNDAT
f. TOŢI. Ce tragedie personală a suferit el?
Moartea fiului sau, conditia mentala a sotiei sale, precum si pierderea tuturortraducerilor
sale biblice intr-un tragic incident.
g. TOŢI. Este mai bine pentru o societate misionară să ia decizii din ţara natală sau ca astfel de
decizii să fie luate de punctul local de misiune?
1. O societate misionarà îndepàrtatà nu va cunoaste

2. VREODATÀ problemele existente intr-un câmp de misiune.
3. 2. in vremea lui Carey, ar fi durat ANI pentru orice fel de comunicare.
4. 3. in general, este forte pozitiv ca majoritatea deciziilor sa fie luate din locul unde se
desfäsoarã lucrarea misionara
6. TOŢI. Recitiţi vieţile lui Adoniram şi Nancy Judson.

a. Descrieţi pregătirea şi educaţia lor.
Sofii Judson au fost PRIMII misionari sträini trimisi din S.U.A. Ei au mers, mai intai, in India, au
descoperit cà sunt ingrâditi acolo, din cauza controlului exercitat de Compania East India.
Sofii Judson au fost fortati sá páráseascã India dupà gase luni si, astfel, ei au mers in Birmania.
Judson a fost un student extrem de talentat, a absolvit
Universitatea cánd avea doar 19 ani.
47
S-a inscris la Seminarul Andover unde, dupa ce a citit o predicà datà de un pastor baptist englez,
a jurat sã fie primul misionar nord-american. El a întâlnit-o pe Nancy Hasseltine - care simtise, de
asemenea, chemarea de a fi misionar in India. Ei s-au câsätorit si 13 zile mai târziu au plecat in
India. in timpul cursurilor de la Andover, -a infiingat o societate misionará, format din tineri...
numità "Comitetul american".
Judson dorise, mai intai, sà mearga in Birmania... dar fusese inspaimântat de rapoartele despre
tratamentul nemilos oferit sträinilor.
TOŢI. b. Descrieţi obstacolele cu care s-au confruntat ei ca să ajungă în Birmania.
1 1. Nu exista acolo comunitate de europeni sau americani.

2. Regimul politic la putere in Birmania era crud si tiranic.
3. Limba era extrem de dificilà, oamenii n-aveau nici un concept despre Dumnezeu.
4. Interesele lor misionare erau constant amenintate de represalii oficiale. Ei au suferit o
persecutie oficialã extraordinarã. Toleranta pentru prezenta misionarilor in tarà varia adesea.
5. Casa misionarà construità de ei a fost izolatà de birmanezi.
TOŢI. c. De ce au construit ei un zayat?
Un zayat este o coliba (baraca) acoperità de 6m/6m si inalta de aproape 1 m. Acesta era un loc
tipic birmanez, unde trecàtorii puteau intra pentru a se odihni, a discuta stirile zilei sau pentru a-i
asculta pe invatatorii budisti.
Era ceva TIPIC culturii birmaneze, pentru ca oamenilor de acolo sà nu le fie teamã sà intre.
Judson a devenit convins ca o asemenea clädire il va pune in contact cu birmanezii.
Scaunele si intreg interiorul au fost aranjate conform obiceiurilor locale...IAR ACESTA LUCRU A
PRODUS REZULTATE!
TOŢI. d. Descrieţi principalele metode ale lui Judson.
1. El a inceput prin invatarea limbii si traducerea unor párti

din Scriptura.
2. El a construit un zayat, o cladire care era acceptabila din punct de vedere cultural.
3. Inca de la inceput, credinciosii si-au asumat un rol activ in evanghelizare.
4. S-au infilntat scoli, au fost scrise si tipärite brosuri.
5. Intreg Noul Testament a fost tradus... in final, intreaga biblie.
TOŢI. e. Descrieţi experienţa sa din închisoare şi viaţa sa de familie.
Dearece Judson a incercat sã ajute un alt misionar pentru a fi prezentat impäratului

- si pentru cà era un räzboi intre Anglia si Birmania, Judson a fost intemnitat.
. El a stat intr-o celulá murdará si in lanturi. in fiecare noapte, el era spânzurat de tavanul
inchisorii.
El se astepta sà fie executat oricând.
Sotia lui a suferit la fel de mult ca el... sau chiar mai mult... implorându-i pe oficiali,
vizitändu-I zilnic.
Ea a descoperit cà este insarcinata.
• El a fost fortat sà meargà intr-un mars al morgii, multi au murit... picioarele sale erau
jupuite si însângerate.
Sotia lui s-a imbolnávit, -a mai putut s-o alãpteze pe noua lor filicã.
Judson a fost eliberat din închisoare ca sa ajute la negocierile pentru psce dintre Anglia si
Birmania.
48
Sotia a murit... si copilaçul a murit... in timp ce el era plecat in Rangoon incercând sá
finalizeze negocierile pentru pace.
Judson a intrat intr-o depresie severà... apoi, el a inceput activitatea misionarà cu o nouá
ardoare... a fost cunoscut pentru marea profunzime a Duhului in lucrarea sa.
Opt ani mai târziu, Judson s-a recäsätorit cu o tânarà vaduvà misionarà ce slujea intr-un
trib de lângà Rangoon. In urmatorii 10 ani, el au avut 8 copil (dintre care 2 au murit).
Noua sa sofie s-a imbolnävit, asa cà Judson s-a intors cu trei dintre copiii sai si
sofia sa in S.U.A. Ea a murit acolo.
El s-a recâsätorit, in timp ce se afla in S.U.A., cu o tânârà de 20 de ani. (El avea peste 50 de
ani la ace vreme.)
El si-a lásat cei trei copil ai sai in S.U.A. cu niste rude si nu i-a mai vázut vreodatà. Cei trei
care râmáseserà in Birmania nu si-au mai väzut mama.
TOŢI. f. Ce roade a avut suferinţa lui?
Prima traducere a bibliei in limba germana si o patrundere ferma intr-o cultura complet neatinsa
de puterea Evangheliei.
7. TOŢI: Recapitulaţi viaţa lui Henry Martyn.
Compania East India, care i-a silit pe sofii Judson sà parâseascà India, cáuta capelani in Anglia.
Henry Martyn (1781-1812), licentiat al Universitätii Cambridge , magna cum laude" in matematici.
in momentul mortii tatälui sãu si în timp ce citea jurnalul lui David Brainerd, vazând sacrificiul
acestuia,
si-a dedicat, pe deplin, viata lui Dumnezeu si a devenit pasionat de misiunile sträine.
Acesta a devenit singurul sau obiectiv.
El, ca si eroul säu, Brainerd, a petrecut, zilnic, multe ore in rugäciune si dedicare fat de
Dumnezeu.
• El a inceput sá practice jertfirea de sine, inclusiv o viafà de celibat... páná cánd a intâlnit-o pe
Lydia.
• Desi câsátoria devenise un vis pentru el, a decis cá trebuie sá meargá in India sã-L slujeasca pe
Dumnezeu, necâsätorit. Astfel, dupa ordinarea sa in 1805, a pleat (in acelasi an) in India, ca si
capelan pentru Compania East India.
• La sosirea sa, el l-a intâlnit pe William Carey, care, impresionat de inteligenta lui, I-a rugat sã-I
ajute la lucrarea de traducere.
• Martyn a fost folosit de Dumnezeu pentru a traduce Biblia in limbile hindustana (urdu), persana
si arabà (cele trei limbi majore ale lumii musulmane).
si ca evangelist (calätorind pâna in Iran).
Sanátatea sa a avut de suferit in timpul sederii sale in Persia si el a decis cá trebuie sá se
intoarca in Anglia, prin Turcia, ca sá se odihneasca, sã se recupereze si sà fie, din nou, cu Lydia.
Pe drum, insã, el a murit de tuberculozã la doar 31 de ani.
Pe lânga faptul cã a fost recunoscut pentru remarcabila sa lucrare de traducere, moartea
prematur a lui Martyn l-a transformat intr-un erou misionar si el a devenit o sursã de inspiratie
pentru misionarii care l-au urmat in Marele Secol.
Un om profund dedicat, el a läsat in urma un jurnal care a fost publicat in 1819.
El era cunoscut ca "apostolul bastinagilor". El a fost pastorul unei biserici de la frontiera cu

Massachusetts. El ave 40 de ani când a inceput sã-i evanghelizeze pe indieni. "Rugáciunea
si suferinta, prin credinta in Hristos, va rezolva totul!"
Metode:
a. Sã studiezi limba oamenilor ce urmeazã a fi evanghelizati - acesta este primul pas.
b. Sà propováduiesti Evanghelia si sà permiti ascultàtorilor sà punà intrebari.
1) Dar sá nu räspunzi la tot... "
Jasa-i sa flamânzeasca mai mult!»
49
c. Sã organizezi o clasa de catehism pentru copil...
d. Sa-i izolezi pe convertiti de ceilalti indieni... sà construiesti zone sau sate "crestine".
1) Sá construiesti un sat cu strãzi, bine proiectat.
2) Sã stabilesti legiîn conformitate cu viziunea oamenilor albi despre dreptate.
e. Sà traduci Scriptura in limba lor.
f. Sà incerci sà numesti lidleri din rândul bâstinasilor.
g. Sa construiesti si sà administrezi SCOLI. släbiciune: Nu numai sã schimbi inima
credinciosului, ci întregul lor stil de viaja si cultura lor... implementând cultura europeanã
în locul acesteia.
7. Echipa B: Recapitulaţi viaţa lui Alexander Duff.
Alexander Duff a fost un misionar excelent, nascut in Scotia si a fost la universitatea Sf.
Andrews. In anii 1820-1830 a avut loc o mare trezire in Scotia si l-a impactat si pe
Alexander Duff, iar la varsta de 23 de ani el a devenit primul misionar pentru strainatate al
Bisericii din Scotia. In anul 1830 el a plecat in India, Calcutta cu viziuni mari de misiune
impreuna cu sotia lui. Duff primea foarte multe critici din partea misionarilor si
invatatorilor indieni, insa avea doi sustinatori remarcabili: respectatul William Carey si
Ram Mohum Roy(brahman). Conceptul lui era de a preda in limba engleza artele
occidentale si stiintele elitei educate, la cateva lui dupa ce a venit in India el a deschis o
scoala proprie de educatie orientala, iar mai tarziu a deschis si o scoala pentru fete. Din
randul acestor cateva mii de studenti au existat doar 33 de convertiti in intreaga viata a lui
Duff, dar acesti convertiti proveneau din familii influente, si ei la randul lor au ajuns
misionari, lucratori spirituali si lideri crestini. Alexander Duff a fost un misionar deosebit,
lucrarea sa a fost viata sa, insa el a esuat ca tata, neglijandu-si copiii. Duff a fost descris
ca fiind „ cel mai elocvent orator misionar” al secolului sau si impactul sau asupra
misionarilor din strainatate a fost colosal. Conceptul sau de combinare a educatiei cu
evanghelizarea a fost copiat in intreaga lume, in ciuda controversei pe care metoda a
iscat-o in mod fregvent.
Alexander Duff a fost un misionar inovator

-
cu viziunea de a evangheliza
clasele dominante din India, oferindu-le o educatie secular.
• El a organizat o scoalã unde se predau cursuri de stiinte si arte occidentale in limba englezã.
Studentilor li se preda cultura occidentala si, in timp, Biblia a fost, de asemenea, inclusa
ca unul dintre subiecte.
• El a fost ajutat sã-si inceapà lucrarea de câtre William
Carey si un brahman liberal educat.
1. Dupà trei ani, el a botezat 4 din 300 de studenti. Scoala aproape s-a inchis, din cauza tumultului
care a urmat, dar, incetul cu incetul, studentii au inceput, din nou, sa frecenteze scoala.
2. Principala critica a metodologiei sale multi studenti erau interesati doar de educatia secular
oferità.
3. Duff a fost un orator misionar elocvent.
Sute de oameni din Anglia si S.U.A. au fost chemati in lucrarea misionarà prin predicarea lui.
Duff, ca multi dinaintea lui, si-a sacrificat familia pentru lucrarea sa. El si sofia lui si-au lásat cei
patru copii in Anglia, in anul 1839, cu o vâduva care s-a oferit sã aibà grija de ei, dar
acestia nu i-au mai vázut timp de 11 ani!
9. Echipa C: Recapitulaţi viaţa lui Robert şi Maria Moffat. EXAMEN
50
Moffat, un englez a fost evanghelist, traducator si profesor,diplomat si explorator.
El a fost patriarhul misiunilor din Africa.
El a afirmat ca, in Africa, crestinismul si cultura trebuie sá meargã mânã-n mâna. El a mers in Africa de
Sud pentru a evangheliza triburile de acolo - a lucrat acolo timp de trei ani, asteptând ca socrul lui
sà-i permità logodnicei sale sã vinã acolo pentru a se cásátori cu el.
in Africa de Sud, oficialii guvernamentali n-au dorit ca triburile sá progreseze in vreun fel. Moffat a fost
folosit de Dumnezeu pentru a cástiga un proscris de culoare foarte influent.
Când el a putut sà aducà la cunostintà schimbarea pe care Dumnezeu o facuse in acest om, oficialii au
inceput sã-| respecte pe Moffat ca
misionar.
Moffat s-a mutat in interiorul tarii. El a dezvoltat o grâdina care a devenit incredibil de faimoasà în Africa
de Sud.
Metodele :
1. Cel mai mare obstaco/ in lucrarea sa a fost necunoasterea limbli.
Doar dupà câtiva ani, a vázut el, in sfârsit, nevoia absolutà de a invate limba localã a triburilor pe care
incerca sá le evanghelizeze.
2. El a tradus Scriptura - si a descoperit cà tipografia nu dorea s-o tipáreascã.
3. El a organizat o scoalã si a väzut cá a inceput sà aibà loc o trezire autentica.
4. El a incercat sa-| inveje pe oameni arta grädinäritului, in paralel cu
Evanghelia.
5. El a fost convins ca, dacà triburile africane ar putea deveni independente din punct de vedere
economic, comerful cu sclavi, in care erau implicati ei, nu va mai fi o sursà bunã de venit pentru
acestia.
6. El a avut 10 copii, o forte buna viafã de familie, unul dintre fii sai a continuat lucrarea sa.
10. Echipa A: Recapitulaţi viaţa lui David Livingstone.
Nu a existat in analele misioare vreo persoana mai tratata ca o celebritate decat David
Livingstone.
El s-a nascut in Scotia, a crescut in conditii umile, Livingstone a lucrat de la varsta de 10 ani
multe ore pe zii la o filatura de bumbac, cu toate astea acontinuat anii dificil de stiudiu, a
crescut intr-o familie pioasa care mergea la biserica anglicana.
Livingstone a navigat spre africa in decembrie 1840, dupa ce petrecuse 13 samptamani in
studierea limbii. Cand a ajuns in africa, el a fost surpins sa gaseasca discordia dintre
misionarii din Kuruman.
El sa casatorit cu d-ra Moffat in ianuarie 1845 si au plecat impreuna la Mabosta, sedera a fost de
scurta durata, s-au iscat probleme cu sotii Edwards, ajunganduse imposibil ca cele doua
familii sa lucreze impreuna. Dupa un an, nasterea primul fiu sa mutat la Chonewane
Livingstone a avut 4 copii dupa care i-a trimis pe ei si pe sotia lui in Anglia, pentru ca el dupa 2
ani dupa multe febre si pierdera unui copil, ajunsese sa isi dea seama ca expediitiile
africane nu erau in siguranta pentru o mama si copilasii ei. Ea in anglia a cazut intr-un
intuneric spiritual traind la limita saraciei, in timp ce Livingstone perioada acea a fost de
euforie si succes. Trecand prin febra mortala a africana si amenintari din partea triburilor,
el nu a fost niciodata ispitit sa se intoarca. Sotia lui murise pe campul de misiune lasand
copii in Anglia si urmandusi sotul.
Trupul sau era chinuit de malnutritie si febra si adesea provizile erau furate de negustorii sclavi,
totusi, aveasta n-a fost o perioada din viata sa, odata cu trecerea timpului , africanii s-au
obisnuit cu batranul barbos fara dinti si tras la fata care le vorbea despre Mantuitorul Sau.
La un momentdat se auzise in mod periodic ca el murise. Stanley, un reporter a fost trimis
sa-l gaseasca mort sau viu.
51
El l-a gasit cu greu pe Livingstone, dar a fost o aparitie binevenita. EL a adus medicamente si
provizii de care Livingstone avea nevoie cu disperare. Cei doi au legat o prietenie stransa
Stanley a petrecut 4 luni si 4 zile in aceasi coliba sau in acelasi cort, si nu a descoprit nici un
defect la el, El s-a dus in africa plin de prejudecati impotriva religiei, ca cel mai rau pagan
din londra. Unui reporter ca el care avea de a face cu razboie, adunari politice etc.
chestiunile sentimentale nu era deloc domeniul lui . Insa acolo aa avut parte de un lung
timp de meditatie. Aflanduse departe de lumea seculara, l-a vazut pe acest batran solitar si
l-a intrebat „ce il tine acolo? Ce anume il inspira?” . Dupa acele luni el s-a descoperit
asculdandu-lsi privindul pe batran sounand”Lasa totul si urmeaza-ma” Insa incetul cu
incetul , vazand evlavia, blandetea , ravna, si seriozitatea a fost convertit de el, desi
Livingstone n-a incercat sa faca acest lucru
Lingingstone atrait putin mai mult dupa plecarea lui Stanley, slujitorii africani l-au gasit ,mort
ingenuncheat langa patul sau. Ei l-au iubit pe batran
Inima lui a fost ingropata la un copac, iar trupullui a fost lasat sa se usce sub soare iar apoi s-a
mumificat si a fost purtat 1500 de mile pana la tarm.
In anglia, Livingstone a avut parte de funeralii de stat la Westminster Abbey, unde au participat
demnitari din intreaga tara. A fost zi de doliu pentru copii sai, care nu il cunoscuse
niciodata cu adevarat.
El a fost facut eroul intregii Anglii de catre Regina Victoria. Faima sa i-a inspirat pe multi altii sa devina
misionari.El a avut un temperament fragil si foarte mari probleme familiale. Totusi, el a fost omul
pe care l-a chemat Dumnezeu si pe care la folosit pentru a atrage atentia lumii occidentale
asupra nevoilor Africil.
El a fost un doctor si un teolog... si foarte influentat de mentorul säu,
Robert Moffat.
Stanley, când I-a gäsit, in cele din urma, pe Livingstone in Tanganika Centralà, a afirmat: "Dr.
Livingstone, presupun.
Livingstone a fost mai mult un explorator decât un misionar.
Desi el n- incetat vreodatà sã fie preocupat de evangelizarea Africii, asa cum indicà textul, el a "plantat
sâmânta, dar alfii urmau sã culeaga roadele". El si-a trimis sofia si copiii in Anglia in 1852, unde,
far nici un prieten sau vreun adäpost, aproape ca au flämânzit.
Cinci ani mai tárziu, el s-a intors, in cele din urma, in Anglia, a petrecut trei zile cu ei, apoi a inceput un
tur al Angliei de un an pentru a tine prelegeri despre Africa.
El a scris o carte,
"Cälätorii misionare si cercetari stintifice", care a contribuit la fondarea unor noi societâti misionare in
intreaga Anglie.
El a dobândit o popularitate mondialà.
El a fost un puternic oponent al sclaviei. El a insistat cã Anglia are nevoie sà întreprindã cu africanii un
comert cu marfuri, nu cu fiinte umane.
Motto-ul sau a fost: "Comer si Hristos".
11. Echipa B: Recapitulaţi viaţa Mariei Slessor.
Mariei Slessor a fost o misionară curajoasă din Scoția, născută în 1848. Ea și-a pierdut tatăl și cei doi
frații ai ei, murind de pneumonia, și a făcut tot posibilul să își întrețină mama și surorile ei încă de
la o vârstă fragedă. Ea a aflat despre nevoia de evanghelizare în continentul Africii de la un
misionar care-i vizitase biserica, și atunci a luat inițiativă. A făcut școala pregătitoare în Edinburgh
și în 1876 a plecat spre Etiopia. La vârsta de 28 de ani ea a început să lucreze în regiunea
Calabar, Nigeria, cu oamenii Efik din regiune. Acolo ea a învățat limb lor și a predat limba
engleză și cultura occidentală. A adoptat mulți copii de care se îngrijea și iubea și a căpătat
încrederea localnicilor dezvoltând prietenii frumoase cu ei. A slujit acolo 3 ani după care s-a
52
îmbolnăvit de malarie și s-a întors în Scoția pentru a-și reveni. După aproximativ 16 luni ea s-a
re-întors în Nigeria și a slujit în Old Town 3 ani de zile, după care a intrat într-un concediu medical
de 3 ani, îngrijind de sora și mama ei (care erau bolnave) și vorbind în bisericii despre lucrarea
din Calabar. Când a revenit în slujire pentru a treia ei călătorie misionară, ea a aflat că mama și
sora ei murise și a fost copleșită de singurătate, însă și atunci și-a pus încrederea în Dumnezeu
și a afirmat „Raiul este de acum mai aproape de mine decât Mare Britanie”. Ea și-a continuat
slujirea printre triburile dimprejurul Calabariei, salvând mulți copii gemeni care au fost lăsați să
moară de foame sau mâncați de animale, ajutând pe cei bolnavi și oprind practica de a
determina nevinovăția prin băuturi otrăvitoare. Prin toate triburile ea vestea despre Isus Hristos
cu îndrăzneală și nu se lăsa intimidată de liderii triburilor sau de vrăjitorul lor. În anul 1888, Mariei
a călătorit spre Okoyong, un loc unde mulți misionari bărbați au fost uciși. A slujit acolo timp de
15 ani predând, rezolvând dispute, evanghelizând, încurajând comerțul și stabilind schimbări
sociale. Multe vieții de copii noi-născuți, și de părinți considerați vinovați, au fost salvate prin
dedicarea, curajul și dorința ei sinceră de a ajuta oamenii să-L cunoască pe Dumnezeul Suprem.
Schimbările ei au avut un impact atât de mare în localitatea Okoyong încât ea a fost renumită
vice-președinte a cortului lor nativă. Britanici la rândul lor i-a dat numele de „regina albă al
Okoyonului. Ea a murit în Calabar în anul 1915 suferind de febra Malariei
de nenumărate ori.Maria Slessor era scotiana, nascutà intr-o familie sàracã. Ea a mers intr-o
misiune in Calabar (Africa de Vest), dearece aceastá misiune accepta femei necasätorite.Ea ave
26 de ani când s-a aläturat unei echipe misionare în. Africa de Vest. Odatà sosità in centrul de
misiune, ea a devenit nefericità din cauza confortului de acolo.Ea dorea sã mearga sã lucreze
singurà intr-un loc unde nu erau prezenti alti misionari. Ea a inceput sã slujeasca intr-un trib cu o
lucrare de evangelizare a gemenilor (care erau, de obicei, omoráti) si a mamelor lor (care erau,
de obicei, exilate pentru cá avuseserá gemeni). Ea a invatat aceste femei, a avut grija de ele, a
devenit recunoscutà de câtre triburi si a slujit ca judecator intre triburi pentru aplanarea disputelor.
in acea regiune, existau multe rute comerciale si ea a devenit un judecator regional, mai târziu,
un vice-consul. Igiena n-a preocupat-o... de obicei, umbla descultã, sarâcâciosimbrâcata, fata ei
acoperità cu furnici... ea se imbrâca precum o femeie africaná tipicã.In urma eforturilor ei au
râmas putini crestini botezati, totusi,ea a fäcut multe pentru a pregáti calea pentru altii.
12. Echipa C: Recapitulaţi viaţa lui Robert Morrison şi Karl Gutzlaff.
GUTZLAFF: Cunoscut ca un sfânt, un vizionar, un adevärat pionier si un fanatic amágit. El era de

nationalitate germana, a mers în Thailanda.
Acolo, el s-a imbrâcat ca si thailandezii, a locuit in acelasi mod ca ei. Dumnezeu la folosit sá traduca
Biblia in siamezã si portiuni ale Bibliei in cambodgiana si laotianã. Sotia si fiica sa au murit.
El a parásit Thailanda si a calatorit de-a lungul coastei Chinei, predicând din oras în oras, distribuind
portiuni ale Scripturii.
El a pätruns in interiorul Chinei, stäpânind bine limba chinezã.
Planul sau: Din Hong Kong, el a
• pregätit evanghelisti chinezi si,
• apoi, i-a trimis in interiorul fárii sà predice Evanghelia.
• in sase ani, el a pregâtit mai mult de 300 de lucrätori, a primit si a trimis rapoarte fenomenale de
succes.
• Mil de oameni au fost convertifi. El a avut o credinta totalã in lucrätorii sai..
• totusi, ei l-au mintit. Ei au folosit banii dati de el pentru sprijinul lor financiar ca sá intre in comerjul cu
opiu. Toate rapoartele erau minciuni.
• Principalul sau rol - metodele si obiectivele sale au influentat, in mare masurà, un alt misionar
entuziast, pe nume Hudson Taylor.
Morrison a fost primul protestant care a intrat in China.
Ca englez, el a intrat in China prin intermediul Companiei East India, care interzicea evanghelizarea
chinezilor.
El a invatat, in secret, limba chineza. Un dictionar biblic i-a oferit pretextul de a începe sà slujeascà drept
translator.
53
El s-a casatorit, dar in China nu se permitea intrarea femeilor straine... asa cà el a petrecut sase luni cu
ea in Macao, apoi, a petrecut sase luni in China.
Sânatatea precarà a obligat-o sà se intoarcã, cu cei doi copii ai lor, in Anglia. Sase ani mai târziu, toti s-
au intors.
Apoi, el si-a trimis, din nou, copiii in Anglia, când ea a
murit.
El a tradus Biblia in limba chineza, si a fost un pioner
13. TOŢI: Recapitulaţi viaţa lui Hudson Taylor.

Hudson Taylor s-a născut la 21 mai 1832 în Barnsley, Anglia, ca fiu al unui farmacist. În
vârstă de aproape şaptesprezece ani s-a convertit la citirea unui tractat, în timp ce mama lui,
plecată la odihnă în depărtare, se ruga pentru el. Tânărul s-a pus la dispoziţia lui Dumnezeu fără
rezerve. „Atunci du-te pentru Mine în China!" suna însărcinarea lui Dumnezeu. Deşi până atunci
nu ştiuse nimic despre această ţară, a dat urmare acestei chemări şi a plecat în 1853 din
însărcinarea unei societăţi misionare de abia întemeiate. Trei ani mai târziu s-a despărţit de
această misiune, înainte de toate pentru că aceasta nu şi-a păstrat principiul de a nu face datorii,
ci din contră, se încărcase de datorii. Din această pricină a rezultat aproape inevitabil pentru
Taylor necesitatea de a înfiinţa o societate misionară proprie, ai cărei membri erau de acord să nu
ceară în nici o situaţie bani de la oameni, ci să se bazeze numai pe promisiunile şi ajutorul lui
Dumnezeu. Dumnezeu a binecuvântat munca acestui bărbat care a lucrat pentru Domnul lui fără
odihnă, mânat de o dragoste arzătoare pentru chinezi. Prin credinţă el a lansat o chemare pentru
conlucrare şi a găsit pretutindeni ascultare, mai întâi în Marea Britanie, apoi şi în celelalte ţări din
Europa, în America, în Australia, în Noua Zeelandă.Misionarii straini devenisera ceva obisnuit in
Shanghai, iar chinezii aproape ca ii ignorai. Taylor a descoperit ca oamenii erau mai interesati de
imbracamintea se de manierele sale decat de mesajul sau, asa ca exista o sigura solutie: sa
devina chinez, sa adopte imbracamintea si cultura chineza. Nu i-a fost prea usor el fiind roscat,
dar si-a vopsit parul, si purta haine chinezesti. Pe cat de impresionat era Taylor de noua sa
infatisare, pe atat de indiferenti erau colegii sai misionari. El reprezenta o stanjeneala pentru ei si,
curand el a devenit subiect de batjocora.
Impresionat de confortul acestor haine di de naturaletea cu care le purta Taylor, misionarul
veteran Wiliam Burns, tovarasul de calatorie a lui Taylor, a adoptat imbracamintea
chinezeasca. In anul 1858, pe 20 ianuarie, Hudston Taylor si Maria se casatoresc, dupa
multe impotriviri din partea mamei ei, sustinand ca Taylor nu are destule studii si ca,
purtarea lui este vulgara. Misiunea China Central a fost o societate misionarà unicà,
modelatà în jurul experientelor si personalitati lui Hudson Taylor. Aceasta a fost
nondenominational (laicã) si apela, in mare masurà, la clasele muncitoare. Taylor stia cã,
niciodatà, China nu va fi evanghelizat dacà el trebuia sà astepte pentru lucràtori cu studii
superioare, ordinati ca sã meargã acolo, si, astfel, el a cäutat bärbati si femei dedicate din
rândul claselor muncitoare din Anglia. Apelând la acest segment, el a evitat concurenta cu
alte comitete de misiuni, sporind, astfel, la maximum efortul misionar din China. in 1865, s-
au pus, oficial, bazele Misiunii China Centralã, iar, in anul urmator, Taylor a fost, inca o
data, pregâtit sa se imbarce pentru China. El era insofit de Maria, cei patru copil ai lor si
cincisprezece recruti lipsiti de experientã, inclusiv sapte femei necasâtorite, care erau gata
sà se alature celor opt recruti ce fuseserà trimisi mai inainte. Disconfortul initial al
imbracamintii si vopsirea parului, reprezentau o tortura destul de mare pentru misionari.
Stilul lui Taylor a fost din nou aspru criticat, si asta a facut sa fie un mare dezastru.( 1867)
Misiunea a fost salvata dar cu un pret prea mare, cand micuta Grace (8ani) s-a inbolnavit
si a murit.
in timp ce controversa international a continuat, cu violent, in jurul incidentului de la Yangchow,

lucrätori din Misiunea China Centralã s-au intors, in secret, in acel oras si si-au continuat
lucrarea. Curajul lor a fost o marturie înaintea chinezilor ce remarcasera modul brutal in
54
care au fost tratati ei de catre o minoritate de huligani, iar usa era, acum, deschisa pentru
o marturie eficienta. Criticile la adresa lui Taylor si a Misiunii China Centrala nu s-au sfârsit
odata cu controversa Yangchow. Editori de ziare si cetateni particulari au continuat sa-I
critice pâna când el a fost redus la täcere. Atât de mare a fost disperarea sa încât el si-a
pierdut dorinta de a-si continua lucrarea, cedând "tentației îngrozitoare... de a-si pune
capăt zilelor".înnoirea spirituala a lui Taylor s-a produs la timp pentru al întări într-o
perioada de crunte încercări personale. In anul 1870 cand eu au decis sa trimita cei 4copii
mai mari in Anglia pentru educația lor, pentru sammy trauma despartirii a fost prea mare,
si a murit la varsta de 5 ani.
Maria a avut un alt copilas dar care a murit dupa doar 2 saptamani, si la cateva zile dupa moartea
lui, a murit si ea, la varsta de 33 de ani. Fara Maria, Taylor a fost un barbat singuratic. El
se bizuise pe deplin pe sprijinul si buna ei judecata si lui ii lipsea afectiunea ei.
Un an mai tarziu el se recasatorest, impreuna cu Jennie Faulding. Merg in anglia si se casatoresc.
In timpul anului sau de premiere, el a organizat un consiliu pentru a preluia, sarcinile lui Bereger,
dupa care in 1872 impreuna cu Jenne s-au intors in china.IN 1877 cand a fost o foamete
devastatoare, au fost multi voluntari femei, dar nu aveau cine sa le conduca, asa ca Jenne
incurajata de sotul ei, am mers sa slujeasca. Ea a lasat acasa un sot bolnav si 7 copii, si
acum trebuia sa fie misionara. Misiunea China Centrala a läsat, cu adevârat, o amprentà
nepieritoare asupra Chinei. Pânà in 1882, Misiunea China Centralā pätrunsese in fiecare
provincie, iar in 1895, la 30 de ani de la intemeierea sa, aceasta numara peste 640 de
misionari care si-au investit vietile în China.
Potrivit marelui istoric al misiunilor, Kenneth Scott Latourette, "principalul scop al Misiunii China
Centrala era acela de a raspandi o cunostinta despre Evanghelia crestina in intregul imperiu.
Ostilitatea impotriva strainilor s-au dezlantuit in Rascoala boxerilor si prelluarea puterii de catre
comunisti. "Zilele negre" n-au intârziat sä aparà pentru Misiunea China Centralã.
Ultimii ani ai secolului al XIX-lea au fost ani de tensiune si främântare. Fortele modernizärii (si
occidentalizàri) se înclestau cu fortele traditiei si ostilitatii împotriva strainilor. Odatà cu trecerea
puterii imperiale de partea conservatorilor, pozitia occidentalilor a devenit mai precarà. Apoi, in
iunie 1900, un decret imperial de la Pekin a ordonat moartea tuturor sträinilor si exterminarea
crestinismului. A urmat cel mai mare holocaust din istoria misiunilor protestante. O sutà treizeci
si cinci de misionari si cincizeci si trei de copii de misionari au fost ucisi cu cruzime, iar cei care
au suferit cel mai mult au fost curajosii lucrätori din Misiunea China Centrala, îndeosebi femeile
celibatare. Numai in provincia Shansi, 91 de lucratori ai acestei misiuni au fost maceläriti färà
milã.
Pe atunci Taylor impreuna cu Jenne, erau in Elvetia, pentru recuperarea sa in urma unei severe
epuizari mentale si fizice, vestea aceasta a fost o lovitura ingrozitoare pentru el. in 1903.
Taylor se intoarce in China unde dupa o luna moare
IMPACTUL LUI TAYLOR ASUPRA MISIUNILOR CRESTINE A RIVALIZAT SAU CHIAR L-A DEPASIT
PE CEL A LUI William Carey
Nici un alt misionar n-a dezvoltat un plan mai sistematic de evanghelizare ca Hudtson Taylor. El a
fost un englez, cu daruri extraordinare de carisma si abilitate de organizare.
El a interesat "Misiunea China Centrală", care a ajuns să numere mai mult de 800 de misionari.
Aceasta a fost prima misiune de "CREDINTÀ"
- o lucrare care se bizuia total, pentru supraviețuirea sa economica, pe credința cá acel ajutor va
veni!
Stilul sau de viată?
55
Consacrarea sa fat de chemarea lui Dumnezeu este mai important decât dragostea pentru sofia
sa.
Nici un alt misionar n-a dezvoltat un plan mai sistematic de evanghelizare ca Hudson Taylor.
El a fost un englez, cu daruri extraordinare de carisma si abilitate de organizare.
El a intereiat "Misiunea China Centralä", care a ajuns sá numere mai mult de 800 de misionari.
Aceasta a fost prima misiune de "CREDINTÀ"
- o lucrare care se bizuia total, pentru supraviefuirea sa economica, pe credinta cá acel ajutor va
veni! Stilul sau de viată?
Consacrarea sa fata de chemarea lui Dumnezeu este mai important decât dragostea pentru sofia
sa.
1. El se îmbrăca precum un chinez, si nu ca un englez, cu o coada de pár negru (vopsit, dacà era
necesar).
El a insistat sà adopte îmbrăcămintea chinezeasca.
2. In China i-au murit un copil si douä sofi... astfel cà el si-a trimis copiii sà traiascã in Anglia.
Mai târziu, el si-a trimis cea de-a treia sofie singură in China, cu un ajutor umanitar in timpul unei
foamete.
3.PRINCIPALA SA STRATEGIE MISIONARA-DACA 1.00 DE EVANGHELISTI PUTEAU
EVANGHELIZA ANUAL 250 DE CHINEZI, TIMP DE TREI ANI, TOATA CHINA VA FI
EVANGHELIZATA.
4. Un plan extraordinar de RASPÂNDIRE a misionarilor... niciodată n-ar trebui concentrați
toți intra-un singur loc... ci răspândiți in întreaga Chinã.
5. Cea mai mare slăbiciune a sa - el n-a avut ca principal obiectiv echiparea lucrătorilor
naționali
6. si întemeierea de biserici locale.
14. Echipa B: Recapitulaţi viaţa lui Jonathan şi Rosalinda Goforth.
Conform lui J. Herbert Kane, Jonathan Goforth a fost cel mai remarcabil evanghelist al Chinei, si China
reprezenta „sediul” lucrării lui Gorforth, oriunde a mers el a urmat si o trezire. La vârsta de 18 ani
el s-a dedicat slujirii Domnului, dar mai târziu in urma apelului făcut de dr. George Mackay, el a
devenit un misionar strai. Pentru a se pregăti pentru lucrare, a urmat colegiu Knox. In anul 1885,
Gorfort a întâlnit-o pe Rosalind Smith, pentru e a fost dragoste la prima vedere, după care mai
târziu in anul acela s-au logodit. Pentru ca biserica din care ei făceau parte n-aveau nici o lucrare
in China Centrala, studenții prezbiterieni din Knox raliat cauzei lui si au strâns fonduri pentru al
trimite in China.
In anul 1888 soții Goforth au călătorit spre China, pentru a sluji in provincia Honan, ambii s-sau
îmbolnăvit destul de frecvent, si si-au văzut 5 din cei 11 copii murind prematur. Încă din primi săi
ani Goforth a fost un evanghelist remarcabil, vorbind câteodată, unor mulțimi de 25.000. Chiar
daca a fost sfătuit sa nu vorbească despre Isus de prima data, mesajul lui era simplu: “Isus
Hristos răstignit”. Ei au renunțat la intimitatea din căminul lor si l-au folosit in mod eficient, stilul lor
european era subiecte de mare curiozitate pentru chinezi, așa ca veneau vizitatori de la o mare
distanta, Goforth rostea un mesaj evangheliști înainte de turul case, așa ei legau prietenii după
care mai târziu, Goforth era invitat prin sate sa predice Evanghelii. Rascoala Boxerilor din 1900 a
întrerupt lucrarea misionara a lui Goforth, dar mai târziu el a venit cu un nou plan de
evanghelizare, dar care nu era cel mai bun pentru familia sa. Planul sau, sa închirieze un centru
mare, timp de o luna, sa evanghelizeze intens, după care v-or pleca in alta locație si in urma lor
sa lase un evanghelist, pe care ii învață si pe noi credincioși. Slujba itineranta pe care a început-o
Goforth in primii ani ai secolului xx, a condus la mari treziri. In 1907 el împreuna cu alt misionar
au cutreierat Coreea si ai inspirat mișcarea de trezire in scoli si in biserici. In timp ce el a călătorit
prin China si Manciuria, in anii care au urmat, lucrarea de trezire a lui Goforth s-a extins uimitor
de repede. Unele din momentele principale ale lucrării sale de trezire a fost in 1918, cand a ținut
o campanie de 2 săptămâni cu soldații chinezi sub comanda generalului Feng Yu-
Hsiang,raspunsul a fost copleșitor când la sfârșitul campaniei aproape 5.000 de soldați au luat
56
parte la Cina Sfanta. Pe lângă succesul sau, Goforth s-a confruntat cu obstacole, dintre care unul
a fost ca implicat propriul sau comitet de misiune, El a considerat „călăuzirea Duhului Sfânt” mai
presus de „regulile rigide” ale prezbiterienilor, făcând-l sa nu se înțeleagă prea bine cu aceștia.
Goforth nu cerea privilegii speciale pentru el, ci, mai degrabă a insistat ca fiecare misionar sa
aibă „libertatea de a-si desfășura lucrarea așa cum se simte călăuzit. Goforth la 73 de ani a
continuat sa slujească, chiar si după ce a fost lovit de orbire. La vârsta de 74 de ani , s-a întors in
Canada unde a vorbit la aproape 500 de întâlniri. El a lăsat in urma o mărturie remarcabila a
ceea ce un sigur om poate sa facă pentru Dumnezeu in mijlocul nenumăratelor milioane de
oameni din Orient.
După absolvirea Colegiului Knox, Goforth a înaintat o cerere la Misiunea China Centrală, deoarece
propria sa biserică, Biserica Prezbiteriana din Canada, n-avea nici o lucrarea misionară in China. in
1888, soții Goforth au călătorit spre China pentru a sluji in provincia Honan, unde au început o viața de
privațiuni si separări in singurătate. Ambii s-au îmbolnăvit frecvent si si-au văzut cinci din cei unsprezece
copii murind prematur. Incendii, inundații si jafuri au făcut ravagii asupra posesiunilor lor si, de câteva ori,
ei s-au confruntat cu situații care le-au pus viața in pericol. Cea mai înspăimântătoare încercare cu care
s-au confruntat a fost fuga lor îngrozitoare de o mie de mile pentru a scapă de nebunia din timpul
Răscoalei Boxerilor din anul 1900. Însă, după ce au trecut prin toate acestea, viziunea lor pentru
sufletele pierdute din China n-a slăbit
15. Echipa C: Recapitulaţi viaţa lui Henry Nott şi John Williams.
Henry Nott s-a născut la Broomsgrove, Anglia, in 1774, iar la vârsta de 24 de ani el a mers in
Tahiti, hotărât să-si investească viată în evanghelizare.
La început, el a fost unul dintre nenumărații misionari care s-a străduit sa aibă chiar si cel mai
mic impact asupra inimilor si minților oamenilor din acesta regiune a lumii (el a slujit timp
de 16 ani, fără vreun semn vizibil de reușită).
Acele timpuri erau forte dificile pentru misionari, dar Nott s-a abținut sá vorbească despre
retragere.
In timpul unei rebeliuni, toți misionarii au fugit din Tahiti, cu excepția lui Nott, care a refuzat sà
părăsească insula.
După ce revolta a luat sfârșit, Wott si-a continuat lucrarea de evanghelizare, chiar stăruind pe
lângă împăratul tahitian, Pomare, să se lepede de pácatele sale. In cele din urmă, Pomare
s-a lepădat, in mod public, de idolii săi păgâni. El a dorit chiar sã devina un creștin cu
drepturi depline, o cerere care a creat o dilemă reală in rândul misionarilor.
Botezul lui a avut loc în 1819 - la care au luat parte aproape 5.000 de oameni, iar acest eveniment
a pregătit terenul ca mulți dintre supușii lui Pomare sã-si declare credința in mod public.
Desi Pomare -a întors la păcatele sale, mari schimbări s-au petrecut in rândul băștinașilor
tahitieni.
Un nobil rus, care a vizitat insula, a fost uimit de absenta infanticidului, a canibalismului si a
războiului- toate aceste succese au fost atribuite misionarilor europeni. John Williams este
unul din cei mai inovatori si clarvăzători misionari din insulele Pacificului, fiind numit,
uneori, ca „Apostolul Márilor sudice “sau „Apostolul Polineziei", datorită influentei sale
extraordinare asupra
misiunilor din ace parte a lumii. El s-a născut în 1796.
in 1818, el si soția lui s-au stabilit pe insula Raiatea (in Pacificul de Sud), care va constitui baza lui
Williams pentru următorii treisprezece ani.
Odată ajuns acolo, prima prioritate a lui Williams a fost să schimbe ace cultură (idolatrie, sacrificii
umane - infanticid, promiscuitate).
El venise nu doar să aducă creștinismul, ci să aducă civilizație,
civilizația occidentala,
pe care
a
considerat-o indispensabila pentru plantarea de biserici si un aspect semnificativ al însărcinării
divine a misionarului:
57
"Pentru ca misionarul să nu devină un barbar, ci să-l educe pe păgân; nu să decadă la standardul
lor, ci să-l ridice la standardul lui".
Din fericire, accentul lui Williams asupra civilizației n-a diminuat râvna sa pentru evanghelizare.
El a încredințat ca mai mare parte a lucrării misionare convertiților băștinași, care, credea el,
puteau să-i atingă cu mesajul Evangheliei pe concetățenii lor mai eficient decât ar fi putut
el.
Un proiect abandonat de a construi un vapor a constituit atracția de care Williams (de meserie
fiind un negustor de fierărie) avea nevoie pentru a-si împlini visul de a călători cu ușurință
de la insula la alta.
El a cerut ajutorul altor misionari si, curând, vaporul a fost gata de lansare, un motiv de
sărbătoare in rândul misionarilor.
Dar directorii Comitetului de misiune din tara n-au reușit să recunoască necesitatea unui
transport mai bun si a unei comunicări mai bune pentru misionarii de pe insula, astfel că ei
s-au împotrivit acțiunii întreprinse de misionari.
In timp ce unii misionari au fost dispuși să accepte verdictul, Williams a refuzat sa se supună si a
continuat să se implice in aceasta afacere.
El a solicitat fonduri de la oameni de afaceri si a contribuit chiar cu bani săi pentru a cumpăra un
vapor pentru a extinde lucrarea de evanghelizare a misiunii, ca si pentru a transporta
mărfurile băștinașilor la târg. in cele din urma, parțial din cauza problemelor financiare,
Williams a decis, cu părere de rău, să renunțe la acest proiect.
Deplasarea lui Williams către alte insule a fost îngrădită, iar el a petrecut următorii ani zidindu-i
pe credincioși si traducând Scriptura.
Planul sau era acela de a trimite si de a transporta misionari locali către diferite insule si, apoi,
periodic, sa-i viziteze si să-i îndrume in lucrarea lor.
El a început să construiască un alt vapor si, după câteva luni, el a fost gata să-si înceapă lucrarea
itinerantă polineziană. in timp ce mulți misionari au fost recunoscători pentru comunicarea
si libertatea crescândă, determinate de existenta vaporului, alții au fost iritați de puterea
implicit si celebritatea pe care Williams o dobândea n lucrarea misionară.
Sub supravegherea sa, evangelizarea s-a realizat aproape in întregime de către invadatori locali,
dintre care cei mai mulți aveau o pregătire forte limitată si forte putina maturitate creștina pentru
a se confrunta cu obstacolele ce le stăteau in fată.
in 1834, el a decis să se întoarcă in Anglia pentru mai multe fonduri. Acolo, el a descoperit că are
o mare reputație. Cartea sa,
"O relatare despre întreprinderile misionare din
Märile sudice",
a stimulat sprijinul financiar solid de care ave nevoie lucrarea lui.
Cu aceste fonduri el a cumpărat un vapor. Întors in Pacificul de Sud, el s-a avântat in lucrare,
vizitând punctele de misiune de pe insule si a consolidat lucrarea misionarilor locali. in noiembrie
1839, el a fost cis pe o insula din Noile Hebride.
16. Echipa A: Recapitulaţi viaţa lui James şi Johnita Chalmers.
James Chalmers s-a născut în satul Ardrishaig, Argyll, Scoția, singurul fiu al unui pietrar aberdonian.
Familia s-a mutat în Inversară când James avea șapte ani. Acolo a mers la școala locală, iar apoi
la liceu timp de aproximativ un an când avea 13 ani. Apoi a fost angajat într-un birou de avocat la
Inveraray și înainte de a avea 20 de ani a decis să devină misionar. În 1861, sa alăturat Misiunii
din Glasgow City ca evanghelist. Aici l-a întâlnit pe misionarul samoan, George Turner, care i-a
sugerat să se înscrie ca candidat misionar. Opt luni mai târziu, Societatea Misionară din Londra l-
a trimis la Colegiul Cheshunt de lângă Londra pentru a-și continua studiile. A fost un student bun,
deși nu unul genial și deja dădea dovadă de capacități de conducere. De asemenea, era
întotdeauna pregătit pentru glume practice. La 17 octombrie 1865 a fost căsătorit cu Jane Hercus
58
și două zile mai târziu a fost hirotonit în slujirea creștină. Se hotărâse să plece pe insula
Rarotonga din Pacificul de Sud din Insulele Cook, deși sperase să lucreze în Africa.
La 4 ianuarie 1866, Chalmers a navigat cu nava misionară John Williams în Australia, unde a ajuns în
mai. După o ședere de trei luni, a plecat în Noile Hebride (acum Vanuatu). Nava a fugit pe o
stâncă ne cartografiată și a trebuit să se întoarcă la Sydney pentru a fi reparată. A navigat din
nou și a fost naufragiat în ianuarie, deși toți cei aflați la bord au fost salvați. A ajuns la Rarotonga
pe 20 mai 1867.
Chalmers a fost inițial dezamăgit să găsească insula parțial creștinată, dar în curând a constatat că era
mult de făcut în lupta împotriva beției și în direcționarea energiilor nativilor către practici mai
înțelepte. A învățat limba, a predat mult și a devenit personal popular. Numele lui Rarotongan era
Tamate. Chalmers a produs și un ziar lunar. A câștigat multă experiență, care urma să fie folosită
în lucrările sale ulterioare, dar a simțit un impuls puternic de a-și dedica viața bărbaților mai puțin
instruiți.
În 1877, Chalmers și-a îndeplinit dorința de a lucra de pionier și a fost trimis în Noua Guinee, pe atunci
un ținut aproape necunoscut. El și soția sa au sosit la Port Moresby pe 22 octombrie 1877. În
următorii nouă ani, a explorat o mare parte din sudul Noii Guinei în condiții periculoase și a fost
peste tot un făcător de pace. Un an de concediu în Marea Britanie (1886-1887) a generat mult
interes pentru munca sa.
După întoarcerea lui Chalmers în Noua Guinee, el a explorat mult și a dobândit cunoștințe detaliate
despre o mare parte a țării și a locuitorilor acesteia. Când Noua Guinee Britanică a devenit
colonie în 1888, Chalmers și colegul său misionar, reverendul William G. Lawes, le-au explicat
șefilor semnificația funcțiilor care au fost îndeplinite. Se hotărâse ca colonia să fie guvernată în
interesul băștinașilor. Fără îndoială, influența misionarilor a fost cea care a făcut ilegală atât
deportarea băștinașilor, cât și introducerea de substanțe toxice, arme de foc și explozibili. În
1893, Chalmers a explorat o parte a râului Fly într-o lansare cu aburi, dar i-a găsit pe nativi
extrem de ostili. A avut un alt concediu în 1894-1895 și a vorbit mult în Marea Britanie. Înapoi la
munca sa în 1896, Chalmers era nerăbdător să exploreze în continuare râul Fly și s-a stabilit de
ceva timp la Saguane, lângă delta râului Fly. Ultima lui stație a fost Daru. În aprilie 1900 i s-a
alăturat un tânăr misionar, Oliver Fellows Tomkins. Un an mai târziu, se afla pe o navă cu
Tomkins lângă insula Goaribari și a fost vizitat de băștinași care păreau să fie într-o dispoziție
periculoasă. Chalmers s-a hotărât să coboare la mal, iar Tomkins a insistat să meargă cu el.
Ambii bărbați au fost uciși și mâncați de băștinași la 8 aprilie 1901.
Prima soție a lui Chalmers a murit la 20 februarie 1879. În 1888 s-a căsătorit cu Sarah Elizabeth
Harrison, o văduvă din East Retford, care fusese prietenă din copilărie a primei sale soții.
Chalmers a ținut ultima sa predică în Marea Britanie la Biserica Congregațională Retford. „Lizzie”
a murit în 1900. Nu existau copii din nicio căsătorie.
17. TOŢI: Recapitulaţi viaţa Carlottei (Lottie) Diggs Moon.
Născută în județul Albermarle, Virginia, Moon a fost educată la Virginia Female Seminary (acum Hollins
College), lângă Roanoke, și la Albermale Female Institute din Charlottesville, unde a primit un
master în clasici în 1861. S-a întors acasă și a rămas acolo în timpul ultimii ani ai războiului civil;
apoi, timp de trei scurte perioade, a predat școala în Alabama, Kentucky și Georgia. Moon a fost
numit misionar în China în 1872, una dintre primele femei necăsătorite trimise de Consiliul pentru
Misiuni Străine a Convenției Baptiste de Sud. Întreaga ei carieră de 40 de ani a fost petrecută în
nordul Chinei, mai întâi în Tengchow și mai târziu în Pingtu. Nemulțumită să fie doar o profesoară
a copiilor chinezi, ea a devenit și o vanghelistă eficientă a femeilor chineze. Contribuțiile ei cele
mai vizibile au fost însă provocarea ei pentru femeile baptiste din sud de a-și forma propria
organizație misionară pentru sprijinirea și promovarea misiunilor străine și îndemnul ei adresat
tinerelor femei de a asculta chemarea Chinei. Fluxul ei constant de scrisori și articole care
59
atrăgeau pentru mai mulți recruți și sprijin financiar le-a determinat pe femeile baptiste din sud să
inițieze o ofertă anuală de Crăciun pentru misiuni străine în 1888 - o ofertă numită mai târziu
pentru Luna - care a crescut de la 3.000 de dolari inițiali la peste 82 de milioane de dolari în 1993.
Impactul ei asupra politicii consiliului de administrație a fost extraordinar și a inclus susținerea ei
pentru ca femeile să fie utilizate ca evangheliști misionari, pentru ca misionarii nou numiți să fie
implicați imediat în lucrarea misiunii (în loc să aștepte să termine studiul lingvistic) și pentru
stabilirea de concedii regulate pentru toți misionarii . Respectul ei profund și credința în
capacitatea poporului chinez erau în contrast puternic cu atitudinea unora dintre colegii ei. „Este
relativ ușor să te dai unei misiuni”, a spus ea odată, „dar nu este ușor să te dai unui popor
străin. Cu toate acestea, cea din urmă este o lucrare mult mai bună și mai adevărată decât
prima.”
Prima oportunitate a lui Lottie de a-i evangheliza pe bărbații chinezi a venit in 1887, când trei străini
dintr-un sat învecinat au apărut la ușa ei in P'ing-tu. Ei auziseră "noua doctrina", despre care
femeile vorbeau in șoaptă, si erau nerăbdători ca Lottie să le spună mai mult. Lottie a vizitat satul
lor si, acolo, ea a găsit "ceva ce nu mai văzuse vreodată in China. O râvna extraordinară de a
învață. „ Niște dorințe spirituale nemaipomenite!" Biserica a fost martoră la o creștere constantă si,
in mai puțin de două decenii, sub politica lui Lottie de a păstra “mișcarea liberă de amestecul
străin cât mai mult posibil", Li Shou Ting, un pastor chinez, botezase mai mult de o mie de
convertiți, iar P'ing-tu devenise"cel mai mare centru baptist sudist de evangelizare... din toată
China".
Moon a supraviețuit numeroaselor greutăți, inclusiv Rebeliunii Boxerului din 1900-1901, dar singurătatea
și crizele recurente de boală și depresie emoțională provocate de malnutriție în timpul unei
foamete naționale i-au determinat pe colegii săi să insiste să se întoarcă în Statele Unite. În
decembrie 1912, a fost transportată la bordul unei nave cu destinația America, dar a murit în
Ajunul Crăciunului, în timp ce nava era ancorată în portul Kobe, Japonia. Statura și impactul ei au
crescut de la moartea ei.
Ea le-a scris ferinelor baptiste rugându-le să aibă o contribuție in misiuni. A

reușit să înființeze grupuri de femei care militau pentru misiuni pe întreg
teritoriul S.U.A.
Ea a început să promoveze o colectă de Crăciun pentru misiuni pentru a-i ajuta
pe pastorii din China.
Ea a cerut mai mult ajutor după Răscoala Boxerilor, iar când
conducerea baptistă a decis să nu suplimenteze fondurile, Lottie
si-a donat toți banii pentru a-i ajuta pe pastorii locali. Ea nu mai avea
nici măcar bani de mâncare.
A murit de foame in Ajunul Crăciunului.
După moartea sa, a fost inițiată Colecta de Crăciun "Lottie Moon"
pentru misiuni in Bisericile baptiste din Sud.
De atunci, aceasta a devenit cea mai mare colectă pentru misiuni
din Biserica baptistă.
Lottie Moon reprezintă un exemplu extraordinar de egalitate a femeilor in evanghelizare.
18. TOŢI: Recapitulaţi viaţa lui Lillian Trasher.
Pe când era încă la sfârșitul adolescenței, Trasher a urmat o facultate biblică pentru un timp, apoi a
lucrat la Faith Orphanage din Carolina de Nord în 1908–1910, după ce nu a reușit să obțină un
job de jurnalist pe care și-l dorea. După ce s-a logodit pentru a se căsători cu ministrul Tom
Jordan, Trasher a auzit vorbind un misionar din India. Hotărând că misiunea ei este în Africa, ea
a rupt logodna cu zece zile înainte de nuntă, după ce viitorul ei soț nu i-a împărtășit apelul.
Trasher a predat și la o a doua școală biblică din Carolina de Sud, a păstorit o biserica
60
penticostală și a călătorit pentru scurt timp cu un evanghelist, dar mai târziu s-a întors din nou la
muncă la orfelinat.
În 1910, după ce l-a întâlnit pe pastorul Brelsford din Assiout, Egipt, la o conferință misionară, Trasher a
decis să sfideze dorințele familiei sale și să plece în acea țară. Inspirați și de deschiderea bibliei la Fapte
7:34, care se referea la Egipt, Lilian și sora ei Jennie au navigat în Africa cu mai puțin de 100 de dolari în
buzunare. Ajunsă în Assiout, (la aproximativ 230 de mile sud de Cairo), ea a întâlnit curând un bărbat
care a venit la casa misiunii căutând pe cineva care să îngrijească o femeie pe moarte din apropiere.
Lillian și o femeie mai în vârstă pe nume Sela au mers să o vadă pe femeie, care a murit la scurt timp
după sosirea lor, dar le-a lăsat fetița ei subnutrită, agățată de viață. Când au ajuns, traducătorul lor în
arabă i-a spus domnișoarei Trasher că bătrâna care ținea atunci copilul în brațe (bunica lui) plănuia să-l
arunce în marele râu Nil. La gândul la acest lucru, Lillian Trasher nu a putut părăsi copilul, pe care l-a
numit Fareida. Astfel, ea și-a sfidat organizația misiunii de atunci și a început un orfelinat.[4] Până la
sfârșitul anului 1918, familia ei de la orfelinat ajunsese la cincizeci de copii și opt văduve. Când Trasher
s-a întors pentru scurt timp în State în 1919 (Marea Britanie a expulzat străini în timpul tulburărilor civile)
și a văzut sprijinul financiar și de rugăciune care se găsește în Adunările lui Dumnezeu, Trasher s-a
alăturat mișcării orientate spre misiune. La întoarcerea în Egipt, ea și-a extins misiunea pentru a include
văduve și orbi.
Lillian Trasher a lucrat 50 de ani printre orfanii Egiptului și alți oameni uitați, din 1911 până în 1961, fără
concediu, inclusiv prin ocupația nazistă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Până a murit
în 1961, orfelinatul Lillian Trasher ajunsese la aproximativ 1200 de copii. Astăzi, instituția este în
întregime responsabilitatea Adunărilor lui Dumnezeu din Egipt, 85% din nevoile sale zilnice fiind
satisfăcute prin donații de la bisericile prezbiteriene din Egipt, Soul Salvation Society și alte
organisme bisericești egiptene.
„Mama” Lillian zace îngropată în cimitirul orfelinatului ei. În conformitate cu legea egipteană, a fost
înmormântată în aceeași zi în care a murit. Orfelinatul pe care l-a fondat îi ajută și astăzi pe
oameni.
"In 1910, eram o tânără femeie care n-avea nici măcar 23 de ani, plina de visuri despre lucrurile
minunate care urmau să se petreacă in viața mea. Cel mai important lucru era duzina de copii la
care speram.
M-am întrebat ce-as fi simit dacă s-ar fi ridicat cortina viitorului si m-as fi putut vedea in această
dimineață, 50 de ani mai târziu, aici, obosită, îmbătrânita, uitându-mi pe fereastră, nu cu cei 12
copii ai mei, ci cu 1.200'
Christine Carmichael a declarat după ce a vizitat orfelinatul din Assiout, Egipt, in 1946. "Prima
mea întâlnire cu d-ra Trasher a fost o experiența de neuitat. Ea era o femeie robustă, plăcută, cu
parul alb; zâmbetul ei era contagios; a fost atât de mândră să-mi arate familia ei" In timp ce
vorbea, cineva a bătut la us. Un bărbat stătea cu un bebeluș in brațe, îmbrăcat in niște zdrențos.
Copilașul era murdar, iar parul sau negru era încâlcit. Una dintre ajutoarele d-rei Trasher a
îmbăiat copilul si l-a îmbrăcat cu haine curate. Ce schimbare!
Încă o dat, 'Mama Nilului' își deschisese inima si salvase viața unui alt micuț.
Cu două săptămâni aninate de căsătoria ei, in anul 1910, ea l-a ascultat pe un misionar.
Dumnezeu i-a vorbit clar: "Vreau sa mergi in Africa".
Logodnicul ei, un pastor tânăr si plăcut, nu primise o astfel de chemare, dar Lillian a ascultat de
Dumnezeu, a rupt logodna si a rezervat un bilet pe un vapor care urma s-o ducă in Egipt. in 1919,
a izbucnit o mare răscoală arabă împotriva britanicilor.
Grupuri teroriste au încercat să atace si să distrugă clădirile, dar un taran din apropiere, care era
musulman, a protejat orfelinatul.
"Ce rușine" le-a strigat el atacatorilor.,
„Aceștia sunt copii egipteni,
pentru care această femeie si-a dedicat viața".
Toate casele din jur au fost jefuite si incendiate, dar nimeni nu s-a atins de orfelinat. "Sunt
sigura", a spus Lillian, că îngerul Domnului ne-a protejat"
61
Zeci dintre copiii ei au fost mântuiți, mulți au fost umpluți de Duhul Sfânt. Am vorbit cu copiii mai
mari care au părăsit orfelinatul si care locuiesc in vecinătate. Douăzeci si cinci si-au dăruit inima
Domnului atunci când ne-am rugat împreună.
19. Echipa B: Recapitulaţi viaţa lui Amy Carmichael şi Maude Cary.

Maude Cary a fost un misionar pionier in Maroc din 1901 pana in 1952. S-a născut in Kansas pe 19
noiembrie 1879, lui Jedediah si Sarah Cary, a căror ospitalitate fata de misionarii in vizita le-a
insuflat in fiica lor o pasiune pentru munca de misiune in străinătate. La 18 ani s-a înscris la
Institutul Biblic Gosple Missionary Union din Kansas, ca sa se pregătească pentru a fi misionar.
Caru s-a confruntat cu multe obstacole ca nou misionar. A fost criticata de unii in cadrul misiunii
sale pentru ca nu a menținut o dispoziție serioasa, ceea ce aproape a dus la trimiterea ei acasă.
Cary a suferit de asemenea, multe boli fizice, inclusiv dureri severe de cap si de spate. Cary s-a
logodit cu un coleg misionar, George Reed, dar din motive care nu sunt cunoscute pe deplin, ei
nu s-au căsătorit niciodată. Marocanii erau foarte rezistenți la noua religie predată de misionari si
așa a fost cu zeci de ani înainte ca Cary si echipa ei sa fi Văzut un singur convertit. Misionarii au
muncit din greu, oferind cursuri biblice si scoală copiilor, oferind îngrijiri medicale bolnavilor si
vizitarea oamenilor. Copiii o numeau „domnișoara Terri” dar in curând porecla a devenit un
sinonim pentru orice femeie misionar care slujea in regiune. Când al Doilea Razboi Mondial a
creat dificultăți pentru misionarii din Africa de Nord, aproape toți misionarii au fost evacuați. Cary
ai alte trei femei singure au rămas in urma , dar având mari dificultăți din cauza lipsei de provizii.
Timp de 6 ani tara a fost închisa pentru noi misionari, dar cele 4 femei au rămas si au păstrat cu
fidelitate mărturia Evangheliei in viața. In 1951, Cary s-a îmbolnăvit foarte tare si s-a întors in
Statele Unite pentru tratament. In Octombrie 1952, Cary a mers din nou in Morocco pentru
ultima data, si a slujit timp de 3 ani după care s-a retras. La 9 iunie 1955, ea si-a părăsit casa
adoptiva din Moracco.
Amy a fost misionară protestantă în India, slujind acolo timp de 55 de ani. Și-a început cariera misionară
în Japonia, unde a slujit timp de 15 luni, iar apoi, după o scurtă perioadă de implicare în Sri Lanka,
și-a găsit vocația în India. Multe dintre tinerele fete care erau forțate să se prostitueze pentru
câștigul preoților hinduși, au fost salvate prin slujirea ei. Astfel, Amy a înființat organizația
cunoscută sub numele de „Dohnavur Fellowship”. Prin această organizație a luat ființă și un
orfelinat care a devenit adăpost pentru mai bine de o mie de copii. Amy a arătat un respect
deosebit față de cultura indiană , s-a contextualizat prin îmbrăcăminte, își colora fața cu cafea
neagră și străbătea distanțe lungi pe jos pentru a salva chiar și un singur copil. În timpul slujirii din
India, Amy a fost întrebată ce înseamnă viața de misiune, iar răspunsul a fost: „Viața de misiune
este pur și simplu o șansă de a muri”. Amy a avut un impact puternic și prin intermediul paginii
tipărite. Ea a publicat 35 de cărți. A murit în India la vârsta de 83 de ani, în Tamil Nadu, după ce
timp de 20 de ani a suferit la pat, în urma unei căzături grave.
Ceea ce Lottie Moon a fost pentru femeile baptiste din sudul Americii, Amy Carmichael a fost
pentru femeile creste din toate denominațiunile din Marea Britanie. Cele treizeci si cinci de
cârti ale sale, care descriu in amănunțime cei 55 de ani petrecuți in India, au făcut-o una
dintre cele mai îndrăgite misionare din toate timpurile.
Ea s-a născut în 1867 într-o familie înstărită din nordul Irlandei.
Chemarea lui Amy in misiuni a fost una direct si personală, in opinia sa, ca oricare alta chemare
misionară. Ea si-a primit chemarea "macedoneană" in 1892, la vârsta de 24 de ani si, in anul
următor, ea a mers in Japonia.
După 15 luni petrecute acolo ca misionara, Amy a devenit convinsa că Japonia nu era locul in care
Dumnezeu dorea ca ea să fie, plecând, astfel, in India, unde a rămas mai bine de 55 de ani
fără să părăsească acea tara. Ea a întemeiat ordinul religios pentru femei necăsătorite
„Surorile vieții in comun".
62
Aceasta era o asociație voluntară, inițial format din Amy si șapte tinere indiene, care nu erau legate
de vreun jurământ matrimonial, dar care nu mai puteau rămâne in ordin dacă, ulterior,
decideau să se căsătorească.
Pentru Amy, acest ordin a fost, in parte, o alternativa spirituala si mistica la viața de căsnicie.
In urma unei căzături grave, ea a rămas invalida. in ultimii săi 20 de ani de viată, a continuat să
scrie cârti pentru a pleda cauza dragilor ei copii. Ea a murit la Dohnavur in 1951 la vârsta
de 83 de ani.
MAUDE CARY-După cel de-al doilea război mondial, in 1951, ea a organizat un institut biblic
pentru a-| instrui pe tinerii marocani. in 1955 ocupația franceza a Marocului a luat sfârșit si
a început o nouă era in care s-au diminuat restricțiile împotriva misionarilor.
Timp de 12 ani, misionarii s-au bucurat de libertatea de a sluji in rândul musulmanilor, iar
musulmanii au avut o reacție favorabilă. Aproape 30.000 dintre ei s-au înscris in cursuri
prin corespondenta, jar studiile biblice au cunoscut o largă răspândire.
Dar vremurile bune au luat sfârșit. in 1967, guvernul marocan a interzis orice misiune străină. in
același an,
Maude Cary s-a dus sã fie cu Domnul ei.
Lecţia 8 - Dezvoltarea şi strategia misologiei şi Revărsarea Pentecostului
În 1854, pentru prima dată, seminariile au început să dezvolte misiologia ca program de studii. Aceasta
a fost definită ca studiul modului în care trebuie să evanghelizăm lumea. Aceste programe au
insistat că misiologia era mai mult decât un simplu romantism de a merge în ţări care erau necivilizate.
Acestea puteau fi considerate, mai degrabă, ca un studiu detaliat al METODELOR şi PLANURILOR
DE ATAC ale bisericii pentru câştigarea sufletelor la Hristos.
HENRY VENN: Biserica autonomă

Henry Venn a fost primul preşedinte al Societăţii Misionare a Bisericilor din Londra. Ca lider al acestei
organizaţii, el a declarat că scopul misiunilor este acela de a întemeia biserici autonome. Cu alte
cuvinte, o biserică autonomă ar incorpora următorii trei „AUTO-”:
1. Ea ar trebui să se AUTO-conducă.
2. Ea ar trebui să se AUTO-propage.
3. Ea ar trebui să se AUTO-finanţeze.
De asemenea, Venn a propus ca scopul final al fiecărei misiuni să fie retragerea ei în momentul în care
apăreau astfel de biserici autonome în regiunea în care activa aceasta. Potrivit lui Venn, scopul
misiunilor este acela ca misionarul să lucreze într-un asemenea mod încât să fie întemeiată o biserică
naţională puternică, nemaifiind necesară, în acest mod, prezenţa unui misionar. (Cu alte cuvinte,
misionarul şi-a îndeplinit bine slujba, atunci când s-a retras din aceasta.)
Venn a insistat că scopul misionarului ar trebui să fie întemeierea unei biserici autonome, încă din
prima zi a sosirii sale ca misionar. Când lucrarea acestuia nu mai este necesară, atunci el a făcut o
slujbă bună ca misionar. Misionarul, într-un astfel de caz, este liber să meargă în alte locuri şi să predice
Evanghelia acolo. (Cu alte cuvinte, misionarul şi-a îndeplinit bine slujba, atunci când s-a retras din
aceasta.)
Stanley Mott: Conferinţa misionară de la Edinburgh

Un alt om care a avut o mare influenţă în dezvoltarea misiologiei a fost Stanley Mott. El a fost
preşedinte al YMCA [„Young Men’s Christian Association” – „Asociaţia Creştină a Tinerilor
Bărbaţi” - o asociaţie internaţională cu un accent pus pe sport). YMCA s-a născut în S.U.A şi a
început să se extindă în cea mai mare parte a Americii Latine. Sub conducerea lui Mott, YMCA a
încheiat nişte alianţe puternice cu Biserica Catolică din întreaga Americă Latină. Pentru a
63
întemeia asociaţii locale în ţările latine, Mott a recunoscut Biserica Catolică ca o expresie
adecvată a creştinismului şi a început să lucreze alături de ea, fără să conteste teologia şi
practicile sale.
De asemenea, d-l Mott a devenit liderul SVM („Student Volunteer Movement” – „Mişcarea voluntară
studenţească”). Acest grup îşi avea rădăcinile din cercurile erudite şi a promovat intrarea unei întregi
clase sociale noi în lucrarea misionară. Înainte de această zi, metoda lui Hudson Taylor a predominat ca
punct central al majorităţii grupurilor misionare. Taylor nu dorise să aştepte ca misionarii candidaţi să
termine o pregătire formală, ci, mai degrabă, să trimită candidaţi cât mai repede posibil pe câmpul de
misiune pentru a-i instrui la faţa locului. SVM insista, acum, că există o mare nevoie de oameni instruiţi
pe câmpul de misiune.
Pe vremea când Mott era tânăr, în timp ce-şi termina studiile la Universitatea din Princeton, s-a petrecut
o trezire spirituală care a afectat mulţi studenţi seminarişti. Mott a declarat personal: “Îmi propun, cu voia
lui Dumnezeu, să devin misionar.” Împreună cu alţi studenţi, el a întemeiat SVM. De la început, Mişcarea
voluntară studenţească a fost cunoscută ca o mişcare de intelectuali - bărbaţi şi femei – cu o educaţie
solidă, ce renunţaseră la bogăţii şi privilegii pentru a-L sluji pe Dumnezeu în locuri primitive.
Ca şi conducător al acestui grup, Mott a contribuit la organizarea unui consiliu ecumenic internaţional în
anul 1910. Cunoscută sub numele de Conferinţa misionară de la Edinburgh, organizatorii l-au rugat pe
Mott să prezideze această conferinţă. Tema a fost: "Evanghelizarea lumii în această generaţie".
Aceasta a devenit provocarea şi apelul conferinţei. Ideea ce stă în spatele acestei teme este că fiecare
generaţie de credincioşi are responsabilitatea, faţă de propria sa generaţie contemporană, să se asigure
că, în limita posibilităţilor sale, Evanghelia este predicată clar TUTUROR NECREDINCIOŞILOR din
generaţia sa.
Mott a fost personal răspunzător de iniţierea unui zel misionar ce a atins cea mai mare parte din S.U.A.,
extinzându-se în Anglia şi alte naţiuni. Multe denominaţiuni, grupuri şi biserici au participat la conferinţă.
Pentru prima dată în istorie, o conferinţă a avut ca scop să investigheze cea mai bună metodologie
posibilă pentru evanghelizarea lumii.
A existat, însă, un efect incredibil de negativ al acordurilor pe care Mott le-a încheiat cu romano-
catolicismul atâta timp cât a condus YMCA. Deoarece se apropiase atât de mult de romano-catolici, el a
decis ca ORICE ţară unde lucrau catolicii să fie recunoscută ca teritoriu deja ATINS de mesajul
Evangheliei. Astfel, aceste teritorii catolice NU TREBUIAU SĂ CONSTITUIE accentul sau viziunea
vreunui efort misionar… deoarece catolicii erau prezenţi, Mott a declarat că acestea fuseseră “atinse” cu
mesajul Evangheliei.
Rezultatul deciziei sale, în timpul desfăşurării Conferinţei de la Edinburgh, a fost acela că, pe de o parte,
Congresul a luat o direcţie mai mult ECUMENICĂ, incluzând, pe deplin, Biserica Catolică în toate
privinţele. Dar, în acelaşi timp, direcţia a constituit o tragedie incredibilă care a determinat
majoritatea agenţiilor misionare din întreaga lume să NU-ŞI CONCENTREZE vreo viziune sau
vreun efort în ţările catolice pentru următorii 30-40 de ani.
Un alt rezultat al acestei conferinţe a fost înfiinţarea Consiliului Misionar Internaţional, un consiliu
ecumenic interdenominaţional care a insistat ca TOATE MISIUNILE să coopereze, ÎN MOD
RECIPROC, într-un efort de a realiza scopul sau evanghelizarea întregii lumi într-o singură
generaţie. Ei s-au concentrat, în special, pe nevoia de a evangheliza ţări unde nu avusese loc
NICI UN FEL DE EVANGHELIZARE.
Rezultatul formării Consiliului Misionar Internaţional a fost acela că a existat o cooperare substanţială în
fiecare ţară cu un adevărat spirit ecumenic. Această dorinţă de cooperare A STIPULAT faptul că nu
trebuie să existe vreo competiţie între diferite misiuni dintr-o ţară. Pentru a evita competiţia dintre misiuni
au fost sugerate câteva PREVEDERI.
64
1. Dacă trei sau patru agenţii misionare lucrau deja într-o anumită ţară din Africa, Consiliul
Misionar Internaţional a sugerat că NICI O ALTĂ MISIUNE n-ar trebui să intre în acea
ţară cu scopul de a înfiinţa un punct de misiune.
2. În al doilea rând, s-a sugerat ca fiecare ţară evanghelizată să fie împărţită în ZONE,
desemnând anumite teritorii fiecărei agenţii misionare. Fiecare grup misionar deja
prezent ar trebui, de aceea, SĂ-ŞI LIMITEZE eforturile DOAR la acea zonă, ca să nu
existe vreo competiţie între organizaţii creştine în eforturile lor de a evangheliza
întreaga lume.
Mai târziu, acest Consiliu Misionar Internaţional s-a transformat în ceea ce numim, acum, Consiliul
Mondial al Bisericilor. În acest moment, a pătruns mult liberalism şi, curând, „Evanghelia” a fost definită,
mai degrabă, ca schimbare SOCIALĂ decât ca şi CONVERTIRE SPIRITUALĂ a indivizilor. Ceea ce a
început într-o conferinţă misionară ca o dorinţă de a evangheliza lumea într-o singură generaţie, s-a
transformat în ecumenism modern, aşa cum îl cunoaştem astăzi.
Deşi ecumenismul a devenit foarte popular astăzi, este absolut necesar să recunoaştem nevoia unui
efort misionar şi a unei evanghelizări în multe ţări nominal “creştine”. Există şi astăzi o nevoie mare ca
Dumnezeu să cheme indivizi pentru a merge şi a predica mesajul Evangheliei şi recunoaştem că EL
ÎNCĂ doreşte să vadă convertirea multor suflete în împărăţia Sa.
Pe la începutul anului 1920, multe dintre denominaţiunile tradiţionale şi-au pierdut pasiunea şi râvna
pentru misiuni. După cum vedem de-a lungul istoriei, când un grup îşi pierde râvna misionară,
Dumnezeu va căuta întotdeauna o altă voce, un alt grup, care va duce, cu credincioşie, CUVÂNTUL
SĂU lumii necredincioase.
Astfel, deoarece, în aceeaşi perioadă, multe biserici protestante tradiţionale şi-au pierdut râvna
misionară, Dumnezeu, în providenţa Sa divină, a trimis ceea ce numim astăzi „ploaia târzie, cea de-a
doua revărsare” a Duhului Sfânt. În anul 1906, în Topeka, Kansas, în timp ce o clasă de şcoală biblică
studia Cartea Faptele Apostolilor, studenţii au început să primească botezul în Duhul Sfânt, cu dovada
vorbirii în limbi necunoscute. Un an mai târziu, pe Strada Azuza din Los Angeles, California, a început
faimoasa trezire de pe Strada Azuza… şi a fost contagioasă… schimbând vieţi de pe întreg teritoriul
S.U.A., ajungând până în Suedia.
Atunci când mesajul Cincizecimii a schimbat o viaţă (adică, atunci când cineva a primit botezul în Duhul),
unul din rezultatele imediate a fost o pasiune de a spune altora despre Isus, ca şi despre puterea
Sa de a-i schimba pe oameni… O PASIUNE PENTRU MISIUNI a fost rezultatul firesc şi imediat al
primirii puterii Duhului Sfânt! De îndată ce oamenii erau umpluţi cu puterea lui Dumnezeu, ei
TREBUIAU SĂ MĂRTURISEASCĂ ÎNTREGII LUMI! Aşa cum a declarat cineva: „Poate că cel mai
important rezultat al revărsării Cincizecimii a fost un interes şi un accent nou pus pe misiuni”.
În 1914, existau multe biserici penticostale mici, independente. Ele erau adesea independente,
deoarece, pur şi simplu, fuseseră date afară din alte denominaţiuni pentru că primiseră şi
experimentaseră mesajul Cincizecimii. Aceste biserici independente tinere au avut o râvnă extraordinară
pentru misiuni şi s-au străduit să trimită misionari în toate colţurile lumii. Totuşi, ele au descoperit că, fiind
biserici mici şi independente, n-aveau capacitatea de a întreprinde un efort organizat ca să câştige
lumea pentru Isus.
Motivate de o râvnă extraordinară, ele au văzut că, în calitate de biserici independente, impactul
misiunilor era dificil… bisericile aveau nevoie să coopereze şi să se organizeze pentru a putea să
îndeplinească Marea Însărcinare. În 1914, în statul Arkansas din S.U.A., multe asemenea biserici
penticostale independente s-au unit şi toţi cei prezenţi au simţit o nevoie comună de a întemeia o nouă
părtăşie de biserici. Ei au declarat că există două nevoi care sunt necesare înfiinţării unei astfel de
organizaţii noi:
65
1. Să fie în stare să trimită misionari, în mod eficient, pentru a-i câştiga pe cei pierduţi
din această lume.
2. Nevoia unei părtăşii între biserici care au în comun caracteristici penticostale.
Principalul motiv în punerea temeliei acestei noi „părtăşii” a fost o râvnă extraordinară în rândul
credincioşilor penticostali de a trimite misionari în întreaga lume. Această părtăşie a fost numită
„Assemblies of God” („Adunările lui Dumnezeu”). Astăzi, doar din S.U.A., peste 2.600 de misionari au
fost trimişi în alte ţări. În prezent, mai mult de 69.000.000 de oameni de pe întreg globul Îl recunosc pe
Isus ca Mântuitorul lor şi sunt membri ai A/G, ca urmare a eforturilor misionare internaţionale! Astăzi,
există peste 1225 şcoli biblice în mai mult de 210 de ţări, ce pregătesc lucrători noi pentru secerişul
Evangheliei! O metodologie care se concentrează pe întemeierea de biserici indigene oriunde sunt
trimişi misionari a avut ca rezultat aceste biserici indigene noi, ce împărtăşesc, acum, aceeaşi viziune
misionară… şi care trimit misionari în teritorii noi! Din Brazilia, Argentina, Coreea, Nigeria şi o mulţime de
alte ţări, bisericile trimit misionari pentru a evangheliza dincolo de hotarele ţării lor!
În Orientul Îndepărtat, a luat fiinţă mişcarea AGORA, o asociaţie de misionari din bisericile A/G din Asia
pentru a trimite misionari asiatici în întreaga lume! Binecunoscuta biserică a lui Cho din Coreea de Sud
a trimis misionari în toate colţurile lumii.
În Africa, bisericile din Nigeria au văzut necesitatea ca cineva să meargă în Camerun (ţară cu care se
învecina la est). Misionarii argentinieni şi brazilieni se numără acum cu sutele… ajungând până în Rusia
şi România!
Rezultatul Cincizecimii este o viziune pentru o lume fără graniţe şi nevoia de a propovădui
mesajul lui Hristos, cu îndrăzneală, în toată lumea! Prin anul 1983, s-a estimat deja că sunt mai mult
de 120 de milioane de penticostali şi carismatici în lume şi, de atunci, acest număr s-a dublat probabil!
W.W. Simpson, misionar baptist în China, s-a simţit chemat în Tibet în timp ce citea Romani 15:20, unde
Pavel declară că trebuie să meargă să predice în locuri unde numele lui Isus n-a mai fost vestit. În acea
vreme, Tibetul era cunoscut ca „marea naţiune închisă”. Domnul l-a chemat să meargă în această ţară
închisă şi, la graniţa Tibetului, el a cumpărat un templu budist şi l-a transformat într-o sală de predicare a
Evangheliei. El şi soţia lui au avut trei copii. Toţi L-au acceptat pe Hristos şi au început să ajute la
evanghelizare.
Într-o zi, în timp ce-şi citea Biblia, d-l Simpson a devenit convins că planul lui Dumnezeu era ca ŞI astăzi
să lucreze prin semne şi minuni. El, deşi a început să creadă în astfel de semne, a aşteptat 16 ani fără
să vadă vreun semn vizibil manifestat în lucrarea lui. În 1908, el întemeiase deja 5 biserici şi a văzut 50
de oameni câştigaţi la Hristos.
În acest moment, s-a auzit vestea, ce a sosit din S.U.A., despre o nouă revărsare, GLOSSOLALIA
(vorbirea în limbi, după cum Duhul dă cuvinte unei persoane). Prima sa reacţie a fost negativă. El n-a
fost deloc interesat în astfel de lucruri şi nici n-a vrut să predea despre asta. În 1908, Simpson a
organizat o întâlnire a celor cinci biserici pentru o conferinţă cu tema “totala răstignire a unui stil de viaţă
egoist”.
Un credincios chinez pe nume Yong, a început deodată să tremure şi, căzând la podea, a început să
vorbească în alte limbi. În timp ce vorbea, el a strigat, în ENGLEZĂ, “Veşnicia este aproape”. Simpson
şi familia lui s-au întrebat ce putea să însemne asta. Ei au fost foarte uimiţi când, apoi, Domnul l-a folosit
pe acelaşi frate, Yong, pentru a vindeca un orb. Simpson a devenit convins că şi el avea nevoie de
acelaşi botez în Duhul Sfânt. În 1912, el a primit botezul şi, curând după aceea, fiecare membru din cele
5 biserici ale sale a experimentat botezul.
Simpson s-a întors în S.U.A., a părăsit biserica baptistă şi a intrat în Assemblies of God, S.U.A. În 1918,
el s-a întors în China. Cei trei fii ai săi deveniseră deja misionari. Unul dintre fiii săi, William, a simţit
66
chemarea lui Dumnezeu de a merge în interiorul Tibetului. El a murit ca un martir în timp ce slujea ca
misionar în această ţară. W.W. Simpson, tatăl, a rămas, în continuare, la frontiera Tibetului. El a început
să simtă o nevoie extraordinară de a vedea lucrători pregătiţi. A decis că cel mai mare efort pentru
evanghelizare ar trebui să depindă de fraţii chinezi şi nu de misionari.
Din acest motiv, Simpson a înfiinţat institute biblice în fiecare bază misionară şi a început să
călătorească în calitate de evanghelist. Oriunde călătorea, Dumnezeu confirma Cuvântul propovăduit cu
semne, vindecarea bolnavilor şi revărsarea Duhului peste credincioşi. Pe la 1949, peste 10.000 de
credincioşi au fost botezaţi în Duhul în zona de graniţă dintre China şi Tibet, acolo unde a slujit el.
În 1950, uşa deschisă Chinei a fost închisă din cauza comunismului. Dar, în ultimii ani, spre slava lui
Dumnezeu, a devenit, din nou, posibil să călătoreşti în China şi a fost descoperită o biserică entuziastă
de 50-80 de milioane de credincioşi! Cu toţii sunt PENTICOSTALI plini de Duhul!
67
Lecţia 9 - Cei trei “AUTO” ai bisericii indigene
INTRODUCERE: Cele trei elemente de bază care definesc o biserică indigenă sunt: auto-
conducerea, auto-propagarea şi auto-finanţarea. Dacă vreunul dintre aceste trei elemente
reprezintă misiunea într-o biserică, aceasta nu este, cu adevărat, indigenă.
I. Auto-conducerea
A. Auto-conducerea bisericii locale sau naţionale este cerinţa unei biserici mature.
1. Dacă un misionar eşuează aici, este posibil ca şi restul planului său misionar să eşueze.
2. Există o dorinţă legitimă de independenţă în rândul TUTUROR popoarelor. Dacă un misionar
nu recunoaşte asta, mai devreme sau mai târziu, va apărea nemulţumire în biserică.
3. Practica auto-conducerii trebuie să înceapă la nivel LOCAL, nu naţional.
B. Paşi în întemeierea unei biserici care se auto-conduce:

Primul pas este acela de a întemeia fiecare biserică locală într-un mod bine organizat, care-i
oferă autocontrolul destinului său. Modelul următoarelor plantări de biserici va fi modelul adoptat
în această primă biserică. Acest fundament al auto-conducerii trebuie aplicat încă de la
începuturile primei biserici plantate într-o ţară. Misionarul nu trebuie să permită vreodată
bisericii să înveţe să depindă de el pentru călăuzire.
Pasul 1. Odată ce misionarul a câştigat câţiva credincioşi, rolul său se schimbă de la

evanghelist la învăţător, pentru a-i învăţa cum să trăiască o viaţă creştină. O REGULĂ DE
CREDINŢĂ ŞI O DOCTRINĂ TREBUIE SĂ FIE PREDATE OAMENILOR. (Declaraţia
adevărurilor fundamentale ale A/G poate servi ca model pentru asta.) În cazul în care vor
exista întrebări, misionarul ar trebui să-i îndrume pe credincioşi într-un studiu al Scripturii şi
nu să-i lase să depindă de ceea ce sugerează el.
Pasul 2. Calitatea de membru: La început, permite-le credincioşilor să-şi evalueze propria

cultură şi să decidă ce-ar trebui să se aştepte de la un membru, conform Scripturii. În acest
mod, normele vor fi alese de ei înşişi, nu dintr-o altă cultură. Normele doctrinare şi regulile
de viaţă trebuie să exprime conceptul credincioşilor din acea cultură în ceea ce priveşte
stilul creştin de viaţă. (CONTEXTUALIZARE)
Pasul 3. Alegerea membrilor fondatori ai bisericii: alege un comitet de credincioşi care să-i
examineze pe candidaţi pentru a determina dacă viaţa lor manifestă o mărturie
credincioasă pentru experienţa creştină. „Pe cine acceptăm ca membri, conform regulilor
noastre?"
Dacă unii oameni nu sunt acceptaţi, pentru a evita ca ei să se simtă stânjeniţi, învaţă că ei
n-au fost respinşi în vreun fel, ci doar că ar trebui să mai aştepte puţin pentru a putea primi
mai multă învăţătură şi a creşte în Hristos.
Pasul 4. Botezul celor aprobaţi ca membri. Ar trebui misionarul să fie unul care să boteze?
Pavel a botezat foarte rar. De îndată ce vor fi recunoscuţi lucrători într-un anumit loc,
misionarul ar trebui să ofere acestora oportunitatea de a boteza. Pastorul local ar trebui să
boteze şi să servească Cina Domnului, nu misionarul.
Ar trebui să se organizeze clase de pregătire a candidaţilor pentru botez, în scopul învăţării,

cu claritate, a semnificaţiei botezului credinciosului.
Ar trebui botezată o persoană care nu îndeplineşte încă toate cerinţele pentru dobândirea
calităţii de membru în biserică? În unele culturi, există o mare grijă de a NU boteza o
persoană care nu intenţionează să îndeplinească cerinţele calităţii de membru. În acest fel,
68
procesul botezului pare a fi foarte lent, dar cu obiectivul de a-i ajuta pe creştini SĂ
ÎNŢELEAGĂ privilegiile şi responsabilităţile calităţii de membru în biserică.
Pasul 5. Odată cu înfiinţarea unei biserici, trebuie să fie numiţi nişte conducători.
a. Mai întâi, trebuie ales un pastor. Misionarul poate da o mână de ajutor în acest proces, dar
adunarea trebuie să-şi asume răspunderea pentru conducerea acestei biserici locale.
1) Dacă există un lucrător care a jucat deja un rol de bază în plantarea acestei
biserici noi, e posibil ca el să fie cel ales.
2) Ar putea fi un credincios local care este deja recunoscut ca lider spiritual de
către oameni. O asemenea persoană ar putea fi numită provizoriu până când se va găsi
altcineva mai matur sau până când această persoană se dezvoltă mai mult în lucrare şi
poate fi, pe deplin, recunoscut ca pastor.
b. Mai târziu, dar cât mai curând posibil, ar trebui aleşi diaconi. Misionarul ar trebui să predea, mai
întâi, cerinţele biblice pentru o persoană ce deţine această poziţie. E posibil să se formeze un
comitet pentru a căuta candidaţi posibili şi a-i prezenta întregii biserici.
c. Într-o lucrare nouă, poate fi dificil să găseşti bărbaţi (sau femei) cu calităţi adecvate să slujească
în calitate de diaconi. Chiar dacă nu pot fi numiţi diaconi, este, totuşi, necesară o anumită
formă de conducere locală. Poate fi înţelept, într-un asemenea caz, să numeşti un comitet de
„oameni responsabili” pentru a sluji provizoriu ca şi conducători, până când pot fi găsiţi candidaţi
maturi care să slujească în calitate de diaconi.
Pasul 6. Întâlnirile anuale (sau după caz) pentru problemele bisericii constituie un pas
important în stabilirea auto-conducerii.
Pasul 7. Disciplinarea membrilor este, de asemenea, un pas important pentru întreaga

biserică. Misionarul sau pastorul n-ar trebui VREODATĂ să acţioneze singur în
chestiuni de disciplină. Aceasta este responsabilitatea întregii biserici. Dacă lucrul
respectiv nu este tratat în acest mod, adesea, cazurile de disciplină vor deveni un conflict
între două personalităţi, iar persoana cu cea mai puternică influenţă va câştiga. Întreaga
biserică, în conformitate cu regulile sale stabilite în ce priveşte calitatea de membru, ar
trebui să administreze disciplinarea.
Chiar şi Pavel, atunci când a avut de-a face cu cazul din Corint, nu s-a considerat în stare
să acţioneze singur. El a îndemnat întreaga biserică să reacţioneze împotriva păcatului
comis. Când Pavel a pus toată responsabilitatea asupra bisericii pentru a administra
disciplina, el şi-a asumat riscul ca biserica să eşueze. Punându-şi încrederea în biserică
pentru rezolvarea acestei chestiuni, el a disciplinat, de fapt, întreaga biserică. De multe ori,
disciplinăm doar membri individuali.
Adeseori, fraţii din biserică vor fi mult mai severi în disciplinare decât misionarul.
Aproape întotdeauna, fraţii din biserică cunosc persoanele şi faptele respective mai bine
decât orice străin. Trebuie să riscăm permiţând bisericii să acţioneze în disciplinare!
C. Conceptul asigurării conducerii, CÂT MAI CURÂND POSIBIL, DIN RÂNDUL CREDINCIOŞILOR
LOCALI este total scriptural. Asta a făcut Pavel în eforturile sale misionare, încrezându-se, pe
deplin, în puterea Duhului Sfânt de a continua şi a menţine lucrarea pe care o începuse el.
Uneori, el a numit şi a lăsat în biserici conducători spirituali, după ce a petrecut mai puţin de o
lună într-un loc.
1. Pavel i-a încredinţat pe convertiţii săi călăuzirii şi grijii Duhului Sfânt. El şi-a pus încrederea
în harul divin pentru susţinerea lor spirituală. El n-a crezut că este necesar să rămână cu ei,
an după an, pentru a-i ajuta să evite căderea.
2. Dacă misionarul va conduce întotdeauna, va lua întotdeauna deciziile importante, va fi
întotdeauna predicatorul, atunci:
a. Mai curând sau mai târziu, biserica va începe să simtă resentimente faţă de el.
b. Oamenii nu vor fi vreodată satisfăcuţi cu cineva mai puţin pregătit decât el.
Misionarul ar trebui să se îndepărteze de rolul de pastor al grupului cât mai
69
curând posibil, pentru ca biserica să înveţe să se autoconducă în toate
privinţele.
II. Auto-propagarea: Un alt scop de bază al unei biserici noi este acela ca biserica să se auto-
propage. Acesta este obiectivul esenţial al tuturor eforturilor misionare. Dacă biserica nu se
auto-propagă, lucrarea va muri curând.
A. Unul dintre scopurile primordiale ale unei lucrări noi este ca aceasta să aibă o viziune
înflăcărată de a câştiga suflete pentru Hristos:
1. în scopul evanghelizării propriilor oameni şi
2. în scopul trimiterii de misionari pentru atingerea altor oameni şi culturi cu mesajul Evangheliei.
B. Frecvent, conducătorii locali le vor considera pe ambele ca fiind lucrarea misionarului, dar nu
vor asimila vreodată această lucrare ca fiind propria lor responsabilitate.
1. Nu este dezvoltată, în mod natural, o viziune evanghelistică şi misionară.
2. Misionarul trebuie să înveţe, dar şi să fie un model a ceea ce înseamnă să ai o viziune pentru
a-i câştiga pe alţii la Hristos.
C. Misionarul trebuie să aibă darul implicării credincioşilor în lucrarea de evanghelizare.

1. Mulţi eşuează aici. Ei insistă să supravegheze totul, în mod personal. Ei nu îndrăznesc să
lanseze noi convertiţi în lucrare.
2. Este necesar să fim atenţi să NU descurajăm entuziasmul noului convertit. Încurajează-l să
mărturisească schimbarea din viaţa sa. Există multe relatări despre comunităţi întregi câştigate
prin râvna mărturiei unui nou convertit.
D. Conceptul “holdelor albe”: acestea sunt puncte de misiune (biserici plantate), NU ale
misionarului. Ci ale bisericii locale. Biserica îşi asumă responsabilitatea pentru evanghelizarea
teritoriului din imediata vechinătate (ca în Cartea Faptele Apostolilor). SAU un anume membru
al bisericii locale simte o povară sau biserica numeşte o persoană responsabilă de
supravegherea punctului de misiune.
1. Uneori, o persoană este numită provizoriu sau pentru o anumită perioadă de timp.
2. NU există o remuneraţie bănească – credinciosul face asta ca o lucrare pentru Domnul.
3. Pe măsură ce nou-convertiţii primesc învăţătură doctrinară în punctul de misiune, puţin câte
puţin, ei sunt pregătiţi pentru calitatea de membru şi organizarea acestui punct de misiune ca o
biserică nouă.
4. Frecvent, când grupul este gata să se formeze într-o biserică nouă, lucrătorul local va începe,
de asemenea, să simtă chemarea lui Dumnezeu de a se pregăti să slujească în calitate de
pastor (conducător permanent al noii biserici).
5. În acest fel, au fost plantate biserici în fiecare zonă din El Salvador, în America Centrală.
a. O singură biserică locală a fost folosită de Dumnezeu să lanseze 26 de lucrători şi
evanghelişti care fuseseră mântuiţi şi instruiţi de ea în lucrarea de evanghelizare. Şi toate
acestea s-au întâmplat fără ca vreun misionar să fie prezent! O CONTRIBUŢIE însemnată
a avut-o un pastor local cu o capacitate uriaşă de a-i motiva pe convertiţi să se
implice activ în slujirea DOMNULUI. El şi-a organizat biserica şi, mai târziu, i-a stimulat
pe alţii în înfiinţarea şi organizarea mai multor puncte de misiune.
E. Paşi în plantarea unei biserici care se auto-propagă

Pasul 1. Mai întâi, misionarul trebuie să se considere ca un PLANTATOR DE BISERICI, un
evanghelist. El nu poate sluji ca pastor, ci, mai degrabă, el trebuie să planteze o biserică
cu viziunea de a o lăsa în mâinile altuia şi, apoi, să caute un alt câmp de misiune, unde
poate planta o altă biserică. El trebuie să respingă tentaţia de a rămâne prea mult într-un
singur loc.
Pasul 2. Când vizitează locuri noi, el trebuie să fie însoţit de un frate din părţile locului, să nu
meargă să caute singur câmpuri noi de misiune.
70
a. Procedând astfel, el îi poate inspira pe lucrătorii potenţiali într-un mod mai puternic decât ar
putea s-o facă la o oră de curs.
b. Lucrătorul potenţial vede, la faţa locului, nevoile şi oportunităţile de lucrare din
propria sa ţară. În acest fel, el poate primi şi inspiraţia de a avea râvna evanghelistică
necesară pentru a răspunde chemării divine din viaţa sa.
c. Noii convertiţi se obişnuiesc şi cu un frate băştinaş, pe lângă misionar.
d. Însăşi prezenţa fraţilor locali care-l însoţesc pe misionar serveşte să inspire încredere în
inimile ascultătorilor.
Pasul 3. Când apare momentul de a avea un grup de nou-convertiţi, rolul misionarului se schimbă
de la evanghelist la învăţător.
a. El îi va învăţa doctrina creştină şi despre viaţa în Hristos.
b. El îi va încuraja să vestească mesajul Evangheliei oriunde vor merge, învăţându-i cum să
întemeieze biserici şi puncte de misiune.
Pasul 4. Un pas important în învăţarea auto-propagării este pregătirea evangheliştilor locali.
a. De multe ori, evangheliştii locali vor cunoaşte nevoile şi problemele locale particulare,
referitoare la receptarea Evangheliei, mult mai bine decât orice străin.
F. Importanţa conducerii naţionale: Scopul nostru este acela de a-L vedea pe Dumnezeu
producând o biserică indigenă în fiecare naţiune şi grup etnic. Nu încercăm să producem
puncte de misiune, ci biserici. Nu dorim să producem ajutoare pentru misionari, ci
conducători pentru biserica locală. Pastorul local este darul pe termen lung al lui
Dumnezeu pentru biserică, nu misionarul.
1. Tinerii (potenţiali conducători de biserici) care cresc într-un punct de misiune nu ajung vreodată
în poziţia de a putea fi independenţi faţă de misionar.
2. Acest lucru este, în special, adevărat atunci când misionarul i-a sprijinit financiar o perioadă
lungă din viaţa lor.
3. E posibil ca ei să nu fie vreodată în stare să devină conducători, de drept, în biserica naţională.
Biserica nu-i va accepta ca lideri spirituali. Biserica va apela întotdeauna la ajutor din partea
misionarului, fără să recunoască vreodată rolul fratelui local ca pastor.
4. E posibil ca acestor oameni să le lipsească iniţiativa. Ei speră că misionarul îi va călăuzi în tot
ceea ce vor face, chiar şi când să evanghelizeze, etc.
5. E posibil să fie dificil pentru ei să se adapteze la o viaţă într-o comunitate care trăieşte în condiţii
mai umile (într-o mare sărăcie), în comparaţie cu viaţa pe care au cunoscut-o în punctul de
misiune sau în seminar.
6. Poate că ei vor continua să depindă de misionar pentru susţinerea lor financiară, precum şi
pentru proiectele lor, fără să înveţe vreodată să se încreadă în puterea lui Dumnezeu.
7. E posibil chiar ca faptul că ei au trăit ani de zile sub influenţa misionarului să-i facă să pară
parţial străini pentru proprii lor concetăţeni.
G. De multe ori, este mai bine să cauţi oameni mai în vârstă de prin părţile locului ca să slujească
în calitate de conducători ai unei lucrări noi. Pavel aproape că a folosit întotdeauna oameni din
mijlocului grupului de nou-convertiţi pentru a sluji ca lideri ai noii lucrări. Ei erau numiţi
„bătrâni”, din cauza maturităţii lor ca vârstă şi experienţă.
1. Acesta este modelul biblic.
2. Aceşti oameni sunt DEJA recunoscuţi ca înţelepţi de către oamenii din jurul lor, iar ei sunt lideri
înnăscuţi.
3. Ei îi cunosc foarte bine pe oamenii din jurul lor, precum şi cultura locală.
4. Dezvoltarea în abilităţile de lucrare pentru un prezbiter de acest fel va fi ceva firesc şi nu impus
sau forţat.
5. El trebuie să aibă o profesie prin care să-şi câştige existenţa. Nimeni, nici măcar misionarul,
nu trebuie să-l susţină financiar.
6. Acest tip de lider va introduce un element de maturitate în administrarea problemelor
bisericii.
71
III. Auto-finanţarea
A. Bazarea, în permanenţă, pe fondurile din străinătate pentru susţinerea financiară a bisericii
creează o dependenţă nesănătoasă care împiedică dezvoltarea (creşterea) şi maturizarea
spirituală în biserică.
1. Există programe care constituie viziunea unui misionar ca o biserică locală să nu fie vreodată în
stare să se susţină financiar şi care, uneori, nu constituie NICI MĂCAR ceva adecvat din punct
de vedere cultural.
2. Biserica locală va dori, în mod normal, să susţină doar programe indigene.
3. Este păcat că, adesea, banii oferiţi de misionar unei biserici au slujit mai mult să FACĂ
RĂU acesteia sau s-o SLĂBEASCĂ decât s-o întărească.
4. În mod normal, este mai bine pentru un misionar să sufere din cauza LIPSEI de fonduri decât să
dispună de PREA MULTE fonduri: dacă şi el suferă din cauza lipsei fondurilor, atunci TOŢI
trebuie să se bizuiască mai mult pe Dumnezeu şi pe sacrificiul fraţilor locali.
5. Există multe lucrări indigene în prezent datorită faptului că un misionar n-a avut destui bani
pentru a oferi ajutor economic lucrătorilor locali.
6. Este sigur că au existat mai multe neînţelegeri şi probleme în rândul misionarilor şi al fraţilor
locali, cauzate de modul în care un misionar foloseşte fondurile, decât din orice alt motiv.
7. Este o greşeală MAJORĂ din partea misionarului să ajungă să fie văzut ca o sursă de fonduri.
B. Biserica de pe câmpul de misiune TREBUIE să se auto-finanţeze din diferite motive:

1. Acesta este planul biblic: Nu există NICI MĂCAR UN SINGUR exemplu în Cartea Faptele
Apostolilor despre o biserică neevreiască susţinută financiar de bisericile din Ierusalim sau
Antiohia. S-a întâmplat exact contrariul. Bisericile „fiice” au oferit ajutor bisericii „mame” din
Ierusalim. Ce contrast faţă de ceea ce practicăm astăzi!
a. În bisericile din S.U.A., s-a predicat întotdeauna despre ZECIUIALĂ şi OFRANDE ca fiind
PLANUL LUI DUMNEZEU pentru biserică. Credem şi faptul că cei care predică Evanghelia
TREBUIE SĂ FIE ÎN STARE să trăiască din Evanghelie. Acelaşi principiu trebuie aplicat în
întreaga lume.
2. Acesta este un plan logic. Chiar şi într-o comunitate săracă, o biserică cu 10 familii poate
susţine un pastor, în conformitate cu nivelul vieţii locale, dacă TOŢI vor da zeciuială.
a. Ideea că ei sunt prea săraci n-are nici o valoare. Înainte de a deveni creştini, ei au fost în
stare să-l susţină financiar pe preotul lor sau pe vraciul lor.
b. Nu există motiv pentru care 10 familii care practică zeciuiala să nu-şi poată susţine
pastorul. Dacă permitem să se întâmple altceva, noi învăţăm biserica să fie „alăptată”
(dădăcită) şi dependentă în decursul existenţei sale. Oamenii nu vor învăţa vreodată să-şi
asume responsabilitatea pentru lucrarea Domnului.
3. Însăşi bunăstarea spirituală a bisericii cere ca aceasta să se auto-susţină financiar.
a. Să înveţe că responsabilitatea economică aduce binecuvântări spirituale!
b. Dacă biserica NU învaţă ce înseamnă să DĂRUIEŞTI şi să aduci OFRANDE pentru ca
lucrarea lui Dumnezeu să continue, în biserica respectivă nu vor exista decât creştini slabi.
c. Exemplu: misiunea a furnizat TOATE fondurile pentru construirea unei biserici. Deşi biserica
s-a bucurat de folosirea clădirii mai bine de 20 de ani, fraţii locali continuă să ceară ajutor
chiar şi pentru cele mai simple şi mai ieftine reparaţii. În minţile lor, clădirea bisericii
aparţine misiunii, nu le aparţine lor.
d. Sugerez că ar fi mai bine ca o biserică să se întâlnească într-o cameră PENTRU CARE a
învăţat să se încreadă în purtarea de grijă a lui Dumnezeu decât ca biserica să se
întâlnească într-o clădire mare şi frumoasă pentru care oamenii săi n-au învăţat vreodată
să se sacrifice individual ca s-o obţină.
e. Pastorul local trebuie să se simtă responsabil faţă de biserica locală şi NU faţă de
misiune. Dacă misiunea îl susţine financiar, el se va simţi obligat să satisfacă pe
misionar şi nu biserica sa. Dacă pastorul învaţă că, pentru a-şi mări venitul, biserica
trebuie să crească numeric şi în responsabilitate, va rezulta o interdependenţă foarte
pozitivă.
72
f. POATE CEL MAI IMPORTANT LUCRU: Dacă un spirit de credinţă şi sacrificiu este cerut
din partea unui lucrător local, se poate dezvolta o lucrare spirituală viguroasă. Este
foarte sănătos să depinzi total de Dumnezeu!
g. În general, lucrătorului îi este mai bine din punct de vedere economic FĂRĂ ajutorul unui
misionar. Dacă el primeşte o parte din salariul său de la misiune, biserica va deveni
indolentă şi nu va învăţa vreodată să-şi asume responsabilitatea necesară. De multe ori,
aceasta va avea, de fapt, ca rezultat un venit mai mic decât acela pe care el l-ar fi primit
doar de la biserică.
h. AUTO-FINANŢAREA îl plasează pe lucrător în contextul cel mai bun posibil cu concetăţenii
săi. Lucrătorii susţinuţi financiar de o misiune ajung, adesea, să fie văzuţi ca agenţi ai unei
puteri străine. În unele locuri, ei ajung chiar să fie consideraţi ca spioni străini… iar unii
chiar şi-au pierdut viaţa din acest motiv.
i. Auto-finanţarea deschide uşa unei expansiuni FĂRĂ LIMITE a Evangheliei. Dacă lucrarea
depinde întotdeauna de ajutorul din afară, aceasta va fi limitată în creşterea ofrandelor
primite. Dacă aceasta învaţă să se încreadă în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, prin
sacrificiul credincioşilor locali, nu vor exista vreodată teritorii ce nu pot fi evanghelizate!
C. Paşi necesari pentru întemeierea unei biserici care se auto-finanţează:

1. Este important să punem o temelie solidă încă de la începutul bisericii. Ceea ce este funcţional
pentru doar 2 sau 3 membri va deveni modelul pentru tot ceea ce va urma. Una dintre primele
învăţături trebuie să fie despre obligaţiile noastre financiare faţă de lucrarea Domnului. Învaţă-i
pe oameni să dea zeciuială ÎNAINTE ca ei să devină membri.
a. De multe ori, ne va surprinde entuziasmul cu care convertiţii răspund la o nevoie! Spiritul
dăruirii din sacrificiu este extraordinar.
2. Într-o lucrare de pionierat, dacă evanghelistul local nu primeşte ajutor de la bisericile din
vecinătate, poate că va fi necesar ca el să-şi găsească o slujbă seculară. O persoană care se
susţine financiar având o slujbă este mai bine acceptată de oameni decât una care primeşte
ajutor din surse străine.
3. În acelaşi timp, el trebuie să aibă grijă să nu devină PREA confortabil din cauza veniturilor sale
seculare… până la punctul în care el nu mai este dispus să lucreze ca pastor cu normă
întreagă, atunci când biserica îl poate susţine financiar, într-un mod adecvat. Biserica trebuie
să devină o slujbă de normă întreagă pentru pastor!
73
Lecţia 10 - "Auto-teologizarea"
I. Contextualizare:
Contextualizarea se referă la căutarea modului în care putem aplica mesajul pe care-l avem la o cultură
care nu-l cunoaşte. În mod categoric, NU DORIM să introducem o cultură străină. Dimpotrivă,
dorim să căutăm cele mai importante elemente ale unei culturi, dintr-un punct foarte obiectiv, să
respingem acele lucruri care sunt total nebiblice (la care Biblia se opune cu claritate) şi, în acelaşi
timp, SĂ REŢINEM TOATE ELEMENTELE POSIBILE… exprimând Evanghelia cât mai mult
posibil într-un mod pe care acea cultură să-l înţeleagă cu uşurinţă.
A. Definiţia unei “culturi”:
1. O cultură reprezintă un sistem de norme sociologice recunoscute, în comun, de un
popor pentru rezolvarea problemelor lor interpersonale.
2. O cultură include ritualuri ciclice, sărbători şi etica prin care se defineşte un grup de
oameni.
a. Ritualurile ciclice se referă la acele evenimente care sunt celebrate atunci când
o persoană trece de la un nivel sau un stadiu social la altul (ca de pildă,
ritualul care este celebrat pentru a recunoaşte momentul când un copil
DEVINE adult.)
b. De multe ori, aceste ritualuri exprimă cele mai profunde adevăruri despre viaţa
umană şi convingerile cele mai intime ale unui popor. Cum ar trebui să
reacţionăm faţă de aceste ritualuri ca şi creştini?
B. Privind culturile din punct de vedere biblic:
1. Culturile sunt inspirate şi dezvoltate de către oameni. Astfel, ceea ce a început ca fiind
„BUN” în Grădina Edenului a cunoscut păcatul. Acest lucru este valabil pentru
TOATE CULTURILE.
2. Din acest motiv, toate culturile cuprind un oarecare păcat în practicile pe care le
îngăduie. Dar, în acelaşi timp, toate culturile cuprind şi elemente bune – uneori,
elemente care sunt FOARTE POZITIVE.
3. În Scriptură, vedem că Pavel NU a respins NICI o cultură… evreiască, grecească,
sclavagistă, etc. El s-a străduit să se identifice cu fiecare cultură cât mai mult
posibil pentru a câştiga suflete din fiecare cultură.
I Cor 9:19-23 “Căci, cu toate că sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor,
ca să câştig pe cei mai mulţi. Cu Iudeii, m-am făcut ca un Iudeu, ca să câştig pe
Iudei; cu cei ce sunt sub Lege, m-am făcut ca şi când aş fi fost sub Lege (măcar
că nu sunt sub Lege), ca să câştig pe cei ce sunt sub Lege; cu cei ce sunt fără
Lege, m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui
Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos), ca să câştig pe cei fără lege. Fac totul
pentru Evanghelie…”
II. Cele trei reacţii tipice ale misionarului atunci când se confruntă cu o cultură nouă.
A. Respingerea contextualizării: Misionarul începe să creadă că noua cultură cuprinde ATÂTA
păgânism, idolatrie, atât de multe lucruri care sunt periculoase, încât el RESPINGE
TOTAL NOUA CULTURĂ. El învaţă că, pentru a fi creştin, un convertit trebuie să respingă
şi cultura sa de dinainte.
1. Uneori, din acest motiv, se va forma o nouă comunitate, izolată de vechea cultură,
pentru ca oamenii să nu mai fie „contaminaţi” de o astfel de cultură păcătoasă.
2. Alteori, se porunceşte celor credincioşi SĂ NU MAI PARTICIPE la VREUN eveniment
cultural; altfel, ei sunt consideraţi păcătoşi.
B. Acomodarea (sau contextualizarea non-critică): Alţi misionari sunt dispuşi să accepte ORICE
practică sau eveniment cultural, fără excepţie. Ei se străduiesc să integreze întreaga
cultură locală în credinţa pe care o predică.
1. Ei consideră vechile practici culturale ca având, în esenţă, o natură „bună”. Puţine
schimbări, dacă este cazul, sunt necesare ca o persoană să devină credincioasă.
74
2. Aceştia recunosc că una din cele mai mari bariere pentru Evanghelie este faptul că ea
a fost considerată ca ceva „străin”.
3. Dar ei nu recunosc că există unele elemente culturale care au o natură PĂCĂTOASĂ
(un rău colectiv), iar un creştin autentic trebuie să i se împotrivească dacă doreşte
să rămână credincios învăţăturilor Scripturii.
4. Rezultatul este, adesea, un amestec de creştinism cu forme păgâne, care serveşte,
efectiv, doar la stabilirea unei noi varietăţi de păgânism. EI NU SUNT CREŞTINI
ÎN PRACTICĂ SAU ÎN REALITATE.
Atât acomodarea la o cultură, cât şi respingerea ei, va slăbi lucrarea misionară. Noi
trebuie să găsim o altă cale.
C. Contextualizarea critică: În această metodă, obiceiurile culturale NU vor fi respinse, NICI

acceptate, fără o evaluare şi o cercetare sinceră în lumina Scripturii.
1. Mai întâi, vom examina fiecare eveniment, fiecare ritual, fiecare festival important şi
vom cerceta etica culturii în sine pentru a învăţa despre semnificaţiile şi locurile pe
care le deţine fiecare ritual din punct de vedere cultural. APOI, VOM VEDEA CEEA
CE SPUNE SCRIPTURA DESPRE FIECARE PRACTICĂ CULTURALĂ.
a) Dacă Biblia respinge total practica, atunci şi noi o vom respinge.
b) Dar, dacă Biblia este indiferentă în privinţa ei, atunci vom adopta aceeaşi
atitudine.
2. Trebuie să ne ocupăm de orice sferă a vieţii, în conformitate cu învăţătura clară a
Bibliei.
3. Trebuie să cercetăm fiecare obicei dintr-un punct de vedere TOTAL OBIECTIV şi
fără nici o părtinire. Prejudecăţile culturale NU POT avea vreo influenţă
asupra acestui proces!
4. Astfel, misionarul/grupul de oameni trebuie să cerceteze, cu sârguinţă, Scriptura
pentru a vedea:
---DACĂ ESTE POSIBIL sau
---DACĂ NU ESTE POSIBIL sau
----ÎN CE MĂSURĂ poate fi posibil
să adaptezi obiceiul la mesajul biblic.
5. În final, adunarea/grupul de oameni trebuie să-şi evalueze obiceiurile străvechi în
lumina Evangheliei şi să determine dacă pot sau nu să continue să le practice.
GRUPUL LOCAL DE OAMENI TREBUIE SĂ DETERMINE ASTA, NU
MISIONARUL. ACEASTA TREBUIE SĂ FIE DECIZIA LOR.
D. Contextualizarea TREBUIE să însemne comunicarea Evangheliei prin folosirea
MIJLOACELOR şi FORMELOR pe care oamenii locali le pot înţelege, dar în acelaşi
timp, în forme care-i provoacă, în mod colectiv şi personal, pe oameni să se lepede
şi să renunţe la toate practicile păcătoase.
1. Exemplu:
 --Hristos a folosit elemente ale Praznicului Paştelui, dar a schimbat radical
semnificaţia lor pentru a ne da Cina Domnului. Aceasta a fost contextualizarea
radicală… luând cultura cunoscută şi transformând-o, în mod evanghelic,
proclamând suferinţa şi moartea Lui.
 -- Biserica primară a folosit sinagoga şi stilul serviciului de închinare practicat acolo,
modificând serviciul conform noilor sale convingeri.
 -- Biserica primară a folosit sărbători păgâne, ca un timp pentru adunarea laolaltă şi
sărbătorirea naşterii lui Hristos.
 -- Creştinii au păstrat vestigiile religioase păgâne, secularizându-le ca obiecte de
artă (de exemplu, arta grecească).
2. Toţi creştinii trăiesc cu DOUĂ TRADIŢII: cultura naţională şi cultura creştină.
75
3. Efectiv, noi recunoaştem că DORIM să schimbăm însăşi cultura unui popor: noi dorim
ca aceasta să abandoneze păcatul şi să devină o cultură creştină.
4. Dar aceasta nu indică neapărat faptul că trebuie să eliminăm orice practică dintr-o
cultură pentru ca un individ să devină credincios. Noi dorim să TRANSFORMĂM
cultura, nu s-o înlocuim cu o cultură străină.
III. Cel de-al patrulea “AUTO-”: Auto-teologizarea. Are fiecare cultură dreptul sau obligaţia de a
citi şi a interpreta Biblia?
A. Noi nu susţinem pluralismul religios aici!
1. Pluralismul religios: Vatican II (doctrina oficială romano-catolică): Afirmă că toţi
oamenii vor ajunge, în cele din urmă, în cer. Ei pot ajunge acolo prin islamism,
budism sau protestantism -- nu contează, cu adevărat, ceea ce crede o persoană
atâta timp cât aceasta este SINCERĂ în ceea ce crede.
2. Trebuie să ne opunem pluralismului! Creştinismul este UN MESAJ
EXCLUSIV. Evanghelia cere ca noi să recunoaştem că NU EXISTĂ O ALTĂ
CALE la Dumnezeu decât prin Isus Hristos. Dar nu suntem, în nici un fel, aroganţi
în declararea acestui fapt.
a. Adevăratul creştinism este UNIC deoarece n-a fost creat de oameni, ci prin
descoperire divină. Dumnezeu a devenit om, Emanuel. Mesajul Bibliei este că
Dumnezeu doreşte să-i răscumpere pe păcătoşi prin SINGURA CALE, Isus
Hristos.
B. În acelaşi timp, trebuie să admitem şi să recunoaştem că TOŢI suntem FOARTE AFECTAŢI
DE CULTURA NOASTRĂ ÎN FELUL CUM INTERPRETĂM BIBLIA.
1. Trebuie să distingem între Biblie şi teologia pe care o extragem din Biblie.
2. Biblia este descoperirea lui Dumnezeu Însuşi înaintea omului, un document istoric care
este infailibil şi care nu conţine vreo eroare.
3. Teologia, totuşi, este explicaţia omului în ce priveşte adevărurile biblice. Ea este
sistematică şi istorică, dar nu este NICI INFAILIBILĂ, NICI LIPSITĂ DE ERORI.
4. CULTURA persoanei care a interpretat această EXPLICAŢIE a Bibliei va SFÂRŞI
ÎNTOTDEAUNA în nuanţarea interpretării acesteia.
C. Definiţia TEOLOGIEI şi a teologiei.
1. TEOLOGIA = CEEA CE DUMNEZEU ÎNSUŞI A DESCOPERIT ÎN

(MAJUSCULE) CUVÂNTUL SĂU.
CEEA CE A INTENŢIONAT INIŢIAL DUMNEZEU SĂ
COMUNICE OMULUI.
Cu alte cuvinte:
TEOLOGIA (CU MAJUSCULE) = BIBLIA.
2. teologia = interpretarea de către om a Bibliei

(litere mici) explicarea de către om a adevărurilor divine, din perspectivă
culturală şi istorică
explicaţia omului, care interpretează ceea ce a descoperit
Dumnezeu!
Cu alte cuvinte:
teologie (litere mici) = doctrine pe care omul le dezvoltă
pe măsură ce interpretează Biblia
3. Trebuie să recunoaştem că, în cel mai bun caz, vedem ca „într-o oglindă, în chip
întunecos” (I Cor 13:10-12).
76
a. Simplul fapt că ne exprimăm teologiile în limbi omeneşti determină pătrunderea
prejudecăţilor culturale, deoarece NU EXISTĂ VREO LIMBĂ care să nu
conţină prejudecăţi culturale şi teologice.
b. Ne deranjează când recunoaştem că întreaga teologie umană este influenţată
de cultură.
c. Totuşi, istoria teologiei arată clar cum perspectiva teologică a omului s-a
modificat de fiecare dată când a existat o schimbare majoră în curentul
filozofic ce a dominat cultura seculară a vremii.
4. Dar faptul că vedem în chip întunecos sau neclar NU înseamnă că nu vedem NIMIC.
a. Trebuie să facem o exegeză completă şi atentă a Cuvântului lui Dumnezeu.
b. De asemenea, trebuie să studiem cadrul nostru istoric şi cultural, ÎN
PROFUNZIME, pentru a încerca să descoperim modul în care contextul
nostru cultural a afectat interpretarea Bibliei de către noi. UNEORI, ASTA
POATE PROVOCA SUFERINŢĂ!
c. În cele din urmă, avem nevoie de o HERMENEUTICĂ adecvată ca să putem
RAPORTA mesajul biblic, care a fost dat ca parte a unui anumit timp istoric
şi a unui context, la un climat şi la un context cultural, cu care ne
confruntăm, astăzi, în fiecare grup etnic şi naţiune.
IV. Trei teste ale teologiei noastre. Cum putem testa adevărul teologiei noastre? Cum putem
evita pluralismul teologic?
A. Primul test este BIBLIA ÎNSĂŞI: Primul test al teologiei noastre este s-o examinăm
direct în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.
1. Trebuie să insistăm pe o exegeză aprofundată a fiecărui pas, pe măsură ce ne
alcătuim teologia.
2. Biblia este descoperirea lui Dumnezeu Însuşi. Adevărurile sublime ale lui
Dumnezeu pot fi descoperite în ea! De aceea, trebuie să ne testăm teologiile în
lumina Bibliei, ca prim test important.
3. Biblia este punctul în care începem să studiem adevărul teologiei noastre.
B. Puterea Duhului Sfânt: Lucrarea SA este să ne călăuzească în tot adevărul.
1. Trebuie să păstrăm un duh smerit şi deschis la călăuzirea lui Dumnezeu în studierea
Scripturii.
2. Trebuie să ne dezvoltăm teologia pe genunchi, plecându-ne înaintea Lui pentru a
căuta voia şi adevărul Lui.
C. Cel de-al treilea test este trupul de credincioşi ca întreg. Dumnezeu ne-a făcut un neam
de preoţi. Ca preoţi, TOŢI avem dreptul să interpretăm Scriptura. Interpretarea
corectă a Scripturii este sarcina încredinţată de Dumnezeu bisericii, ca şi
comunitate a lui Hristos, împuternicită cu Darul de descoperire.
V. Ca misionari, suntem agenţi profesionişti în schimbarea culturilor. Nu există o altă cale de a

întemeia biserica Sa decât printr-o transformare radicală a culturii. Dar asta nu înseamnă
introducerea formelor străine într-o cultură existentă. Fiecare om trebuie să fie transformat
într-o “făptură nouă”. Conţinutul de bază al Evangheliei NU SE POATE schimba.
A. Dar în „auto-teologizare” recunoaştem că fiecare cultură TREBUIE să dezvolte o teologie
culturală specifică, contribuind la clarificarea mesajului Bibliei în contextul particular al
acelei culturi.
B. Asta nu ne oferă libertatea de a introduce schimbări radicale. Evanghelia lui Hristos
transcede culturile! Totuşi, trebuie să dialogăm cu TRUPUL INTERCULTURAL al lui
Hristos.
C. Scopul acestui dialog este dezvoltarea unei teologii TRANSCULTURALE care caută
adevăruri universale ce pot fi aplicate, în egală măsură, la toate situaţiile culturale.
D. Un străin poate întotdeauna să vadă o cultură mai obiectiv decât o persoană care trăieşte în
cadrul acelei culturi. Dacă am compara teologiile din punct de vedere intercultural,
77
rezultatul va fi o teologie mai pură decât oricare alta dezvoltată specific din punct de
vedere cultural.
E. Trebuie să depindem complet de călăuzirea Duhului Sfânt.
F. DE CE AVEM NEVOIE DE O TEOLOGIE TRANSCULTURALĂ?
1. Pentru a stabili o părtăşie universală a credincioşilor.
2. Pentru ca TOŢI să putem împărtăşi misiunea universală a bisericii.
3. Pentru a ne putea vedea mai clar propriile prejudecăţi culturale. În acest fel,
putem contextualiza, în mod critic, fără să ajungem la punctul de acomodare.
78

Introducere În Misiologie: de Richard Cunningham

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Introducere În Misiologie: de Richard Cunningham

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Introducere

Traducere: Elisabeta Chiriţă

Studiul planului lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor..................................5

Lecţia 1 - Misiunile din Vechiul Testament...................................................6

Lecţia 2 - Misiunile din Noul Testament.....................................................10

Lecţia 3 - Tipologia evanghelizării – şi viaţa lui Pavel................................15

Istoria misiunilor: 100-500 d.Hr. - Date importante...................................22

Lecţia 4 - Misiunile dintre anii 100 - 500 d.Hr.............................................24

500-1000 d.Hr.: Date istorice suplimentare de interes...............................28

Lecţia 5 – 500-1000 d.Hr.: Misiunile romane.............................................30

O scurtă trecere în revistă a istoriei misiunilor: 1000-1600 d.Hr................34

Lecţia 6 - Studiu despre sfârşitul misiunilor catolice şi misionarii moravieni41

Lecţia 7 - Anii 1600-1800 d.Hr.: "Marele secol" al misiunilor.....................46

Lecţia 8 - Dezvoltarea şi strategia misiologiei şi Revărsarea Pentecostului56

Lecţia 9 - Cei trei “AUTO” ai bisericii indigene...........................................61

II. FILOZOFIA CURSULUI:

IV. SISTEMUL DE NOTARE

ORĂ DE CURS TEMA CARE TREBUIE EFECTUATĂ

Resursele pentru proiectul

Joshua project www.joshuaproject.net

Vom învăţa că Dumnezeu ne-a poruncit TUTUROR, CA ŞI CREDINCIOŞI, să îndeplinim rolul de

PROIECTUL PENTRU INTRODUCERE ÎN MISIOLOGIE

a. Descrie cum atitudinea de mai sus se asociază cu Efeseni 2:8 şi 9.

d. Ce importanţă are această dată în ce priveşte crearea omului?

PROMISIUNILE DIN GENESA

Dumnezeu acţionează în istoria umană, declarându-Şi şi demonstrându-Şi scopurile şi voia. Dumnezeu

CHEMAREA LUI ISRAEL ÎN MISIUNEA LUI DUMNEZEU

b. Cu ce scop special l-a chemat Dumnezeu pe Israel?

c. Ce înseamnă să fii numit “sfânt”?

MISIUNEA LUI DUMNEZEU PENTRU ISRAEL, CONFORM PROROCILOR:

DE CE ERA NECESAR UN “MESIA”? (definiţiile cuvântului "HRISTOS")

NOTĂ: Neascultarea lui ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU: DEJA, DAR NU ÎNCĂ

MISIUNE CENTRIPETĂ MISIUNE CENTRIFUGĂ

b. Putea biserica să împlinească această poruncă folosind metoda centripetă? Explică.

MAREA ÎNSĂRCINARE ŞI ZIUA CINCIZECIMII

MISIUNEA BISERICII DIN CARTEA FAPTELE APOSTOLILOR (FĂRĂ PAVEL)

b. În ce priveşte misiunile, cum se distinge incidentul din Fapte 8:5-8?

i. Citeşte Fapte 11:19-26. În ce priveşte misiunile, ce este remarcabil la acest incident?

Tipologia evanghelizării: Vorbind despre o “tipologie a evanghelizării”, ne referim la o formă de

EVANGHELIZARE E-0: Un efort evanghelistic unde nu există BARIERĂ CULTURALĂ. Nu există o

NOTĂ: În acest studiu,

d. Descrie misiunea lor din Iconia, Fapte 14:1-6.

e. Descrie lucrarea lor din Listra şi urmările acesteia. Fapte 14:6-20

g. Ce schimbare importantă există în metoda lucrării pe care au folosit-o ei odată ajunşi în

CEA DE-A DOUA CĂLĂTORIE MISIONARĂ A LUI PAVEL

c. Descrie lucrarea lui Pavel în Filipi: Fapte 16:12-14, 39-40.

PREDICA TIPICĂ A LUI PAVEL ÎN MISIUNI

b. Descrie cele trei puncte din schiţa predicii sale.

5. a. Cap. 17:16-34. NOTĂ: O SCHIMBARE RADICALĂ ÎN METODOLOGIA FOLOSITĂ ÎN ATENA:

b. Potrivit cu versetele 33 şi 34, care au fost urmările acestei predici?

NOTĂ: Mulți misiologi

CEA DE-A TREIA CĂLĂTORIE MISIONARĂ A LUI PAVEL

f. Îl găsim pe Pavel predicând pe străzile din Efes?

g. Atunci, unde era el? Remarcă, de asemenea, Fapte 20:34.

h. De ce a considerat necesar Pavel să lucreze tot timpul cât a stat în Efes?

k. Citeşte 20:1 şi 2. Ce face Pavel aici şi de ce?

CHEMAREA DIVINĂ A LUI PAVEL DE A FI MISIONAR

b. Cum a fost viaţa sa o împlinire a v.1:8 din Fapte?

c. De ce a servit asta drept motiv ca evreii să dorească să-l ucidă pe Pavel?

PROGRESUL în evanghelizarea lumii

UN PROGRES CARE NU POATE FI RESTRÂNS

c. În ce moduri s-a remarcat Carol cel Mare în istorie?

d. Cum au fost considerate cruciadele ca “lucrare misionară”?