PANTEONUL din Roma

Construit acum mai bine de 1800 de ani, minunata clădire a Panteonului încă
se ridică ca o amintire a măreției Imperiului Roman și reprezintă un important
obiectiv turistic din Roma. Domul clădirii, cu o înălțime de peste 43 de metri
este cel mai impresionant. A fost cel mai înalt dom din lume pana in anul 1436
când a fost construită Catedrala din Florenta, însă până în secolul al XX-lea,
Panteonul a fost cea mai mare construcție din beton existentă în lume.
Panteonul se afla lângă Piazza della Rotonda, o piața rectangulară cu o
fântână centrală și un obelisc. Este situată in centrul istoric al Romei, nu departe
de Piazza Navone, una dintre cele mai frumoase piețe ale Romei.
In vârful domului exista o deschizătură mare, numita oculus, care era singura
sursa de lumina a clădirii. Partea din față a impresionantei clădiri are trei rânduri
a câte 8 coloane, fiecare cu un diametru de 1.5 metri. Ușa masivă din bronz
asigură accesul în clădirea cilindrică. Diametrul său este egal cu înălțimea
interiorului de 43.3 metri.
Inițial un templu pentru zeii păgâni, Panteonul a fost transformat într-o
biserică în anul 609. Pereții Panteonului sunt plini de mormintele monumentale
ale unora dintre persoanele de seamă ale orașului. Printre acestea, cel al
artistului Rafaelo se afla in partea stângă a ușii de intrare. Vittorio Emanuele al
II-lea, primul rege al Italiei unite, si succesorul acestuia, Umberto I, sunt si ei
inmormantati aici.. Interiorul contrastează cu structura clădirii, dar podeaua de
marmura încă păstrează liniile originale din vremea romanilor.
Înainte ca actualul Panteon, doua alte clădiri au ocupat același loc. Prima, o
clădire în formă de T a fost construită in anul 27 Î. C. de împăratul Marcus
Agripa, ginere al împăratului Augustus. Templul a fost dedicat zeilor Marte si
Venus. A ars in anul 80 dar a fost reconstruit de împăratul Domițian. In anul 110
clădirea a fost lovită de trăznet si a ars iarăși din temelii. În anul 118 împăratul
Adrianus a plătit pentru construirea acestui Pantheon dar sub o formă total
diferită. De data aceasta Panteonul avea sa reziste mult mai multa vreme. S-a
crezut multă vreme că această clădire ar fi fost construită de către Agripa,
datorită inscripției de pe fațadă.
 Cea mai mare problema întâmpinată în timpul construcției Panteonului a
reprezentat-o greutatea imensă a acoperișului. Pentru ca aceasta sa poată fi
suportată fără alte întăriri, tipul betonului si grosimea domului diferă de la bază
la vârf. La bază au fost construite ziduri foarte groase de 6 metri. Pentru vârful
acoperișului, un tip mai ușor de beton a fost folosit iar spre deschizătura numita
oculus, grosimea este de numai 2.3 metri. Folosirea de cofraje si deschizătura
din vârf au ajutat și ele la reducerea greutății imense a domului.
Imensele coloane ce cântăresc 60 de tone au fost făcute in Egipt si au fost
transportate pana la Roma cu vapoare. Coloanele suportă un fronton care
atribuie Panteonul lui Marcus Agrippa deși acesta a fost ctitorit de Adrianus.
Modul neobişnuit în care este constuit Panteonul din Roma i-a intrigat pe
arheologi de-a lungul secolelor. Oamenii de ştiinţă cred că templul gigantic,
"echipat" cu o gaură (oculus) de 9,14 metri diametru în acoperiş, avea rolul de
cadran solar. Astfel, ei susţin că romanii au construit Panteonul, acum 2000 de
ani, astfel încât o rază de soare să ilumineze intrarea, exact în momentul în care
împăratul intra în templu.
Nu numai că raza de lumină bate fix deasupra intrării în templu, dar se şi
aliniază perfect cu un arc de cerc sculptat în aceeaşi zonă. Oculusul din vârful
Panteonului reprezintă singura sursă de lumină din interiorul acesteia şi permite
uneori ploii şi zăpezii să se infiltreze în dom. Lumina Soarelui transforma
împăraţii în zeităţi. Cercetătorii au descoperit că, în miezul zilei care marchează
echinocţiul de primăvară, lumina cade pe intrarea Panteonului. Similar, pe 21
aprilie, ziua în care romanii sărbătoreau ziua oraşului, lumina ajunge pe o
colonadă.
Construit din ordinele împăratului Hadrian şi terminat în anul 126 e.n,
Panteonul reprezenta clădirea unde locuitorii îşi arătau veneraţia pentru
conducători, pe care îi divinizau. Raza de lumină care ar fi căzut asupra
împăratului l-ar fi transformat pe acesta într-o creatură mitică, aproape ca o
zeitate.

Intensitatea luminii era similară celei a unui reflector de pe platourile de filmare.

Romanii credeau că relaţia dintre împărat şi cele cereşti era cea mai puternică la
echinocţiu. În aceste momente, puterea împăratului era glorificată.

STUDENT:
GHERGHEL MARIUS PETRIȘOR