 Constructia colosseumului a fost inceputa de catre

imparatul Vespasian, in 72. Aceasta a fost incheiata in

80 la 1 an dupa moartea lui Vespasian.
 Amfiteatrul a fost construit în locul unui lac artificial, parte
din parcul construit de Nero în centrul Romei, care includea
Domus Aurea[2], și statuia Colossus. Această statuie a lui
Nero, de 36 de m înălțime, care îl prezenta pe împărat în chip
de zeu al soarelui a dat numele actual al construcției -
Colosseum. Statuia, amplasată lângă amfiteatru, a fost
demolată ulterior. Nu doar statuia, dar și amfiteatrul ofereau
o priveliște grandioasă. În formă de elipsă, cu axa mare de
186 m, axa mică de 150 m, avea un perimetru de 520 m si o
înălțime de 55 m, oferind locuri pentru aprox. 50.000
spectatori. Fundația pe care a fost construit avea 12 metri
grosime.
 Spre deosebire de amfiteatrele construite anterior între două
dealuri, Colosseumul este o structură autonomă, în întregime
construită. Planul său esteeliptic, având 189 m lungime și 156 m
lățime, aria sa fiind de 6 ha. Înălțimea zidului exterior este de 48
m. Perimetrul originar măsoară 545 m. Arena centrală este ovală,
având 86 m lungime și 156 m lățime, înconjurată de un zid de 4,5
m înălțime, care se ridică până la nivelul primelor rânduri pentru
spectatori.
 Se estimează că zidul exterior era construit din 100.000 m³
de travertin, nu zidit cu mortar, ci fixat cu scoabe de fier.
Ansamblul structurii a suferit pagube însemnate în decursul
veacurilor, prin prăbușirea unor părți mari, în urma
unor cutremure. S-a păstrat partea de nord a zidului de incintă.
În secolul al XIX-lea au fost adăugate la extremitățile sale rampe
de cărămidă pentru a-l consolida. Restul exteriorului actual al
Colosseumului este de fapt zidul interior de la origine.
 Partea păstrată a zidului exterior al fațadei monumentale se
compune din trei niveluri de arcade suprapuse, având
deasupra o platformă pe care se înalță un atic foarte înalt,
prevăzut cu ferestre la intervale regulate. Arcadele sunt
încadrate de semi-coloane dorice, ionice și corintice, în timp
ce aticul este împodobit cu pilaștri corintici. Fiecare arc de la
al doilea și al treilea etaj era ornat cu statui, probabil
reprezentând divinități și alte personaje ale mitologieigreco-
romane.
 În jurul părții de sus a aticului se aflau 240 de catarge
dispuse în corbel. Acestea susțineau un acoperiș retractabil,
ce se numea velarium, care ferea spectatorii de arșița
soarelui sau de ploaie. Era o pânză uriasa, susținută de o
plasă din frânghii, cu o gaură în mijloc. Acoperea două treimi
din arenă, în pantă către centru, pentru a capta vântul și a-l
dirija către spectatori. Velarium-ul era manevrat de marinari
înrolați în acest scop la sediul marinei din Misenum și cazați
la cazarma Castra Misenatium din apropierea
Colosseumului.
 Capacitatea enormă a Colosseumului necesita un sistem de
acces și de evacuare eficient, pentru care arhitecții au
conceput soluții similare celor care există la stadioanele
moderne. La parter existau 80 de intrări, dintre care 76 erau
destinate spectatorilor de rând. Fiecare intrare era
numerotată, precum și fiecare scară. N intrării principale era
rezervat împăratului și apropiaților săi, pe când celelalte trei
intrări axiale erau destinate elitei. Cele patru intrări axiale
erau bogat decorate cu picturi și reliefuri din stuc, dintre care
s-au păstrat unele fragmente. Un mare număr de intrări au
dispărut prin prăbușirea zidului exterior, dar intrările de la 23
la 54 mai există.
 Spectatorii primeau bilete sub formă de bucăți de ceramică,
pe care erau scrise prin numere secțiunea și rândul.
Ajungeau la locurile lor prin vomitoria care dădeau în
tribună. La sfârșitul jocurilor sau în caz de urgență,
evacuarea se putea face în câteva minute.
 Columna lui Traian este un monument antic
din Roma construit din ordinul împăratului Traian,
pentru comemorarea victoriei sale în Dacia, care s-a
păstrat până în zilele noastre. Monumentul se află
în Forumul lui Traian, în imediata apropiere - la N -
de Forumul roman. Terminată în 113, columna are
exteriorul prevăzut cu un faimos basorelief sculptat,
în formă de spirală, care reproduce artistic sub o
formă epică războaiele dintre romani și daci purtate
de Traian pentru cucerirea Daciei.
 Columna are o înălțime de aproximativ 30 de m și
conține 18 blocuri masive de marmură de Carrara,
fiecare cântărind 40 de t.
 În anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din
ruinele forumului lui Traian din ordinul Papei Paul
al III-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de
restaurarea lui, începând cu 1558. În 1589-1590, în
locul statuii lui Traian, aflată inițial în vârful
columnei, dar dispărută încă din antichitate, a fost
așezată o statuie a Sfântului Petru.
 Columna a fost ridicată atât pentru a comemora
victoriile lui Traian.
 O inscripție de la intrarea în interiorul columnei,
oarecum criptică, deoarece o parte a textului a
dispărut, are următorul cuprins:
 Senatus populusque Romanus imp. Caesari divi
Nervae f. Nervae Traiano Aug. Germ. Dacico pontif.
Maximo trib. pot. XVII imp. VI p.p. ad declarandum
quantae altitudinis mons et locus tant[is oper]ibus
sit egestus.[1]
 Înălțimea bazei:1,70 m[2]
 Înălțimea arborelui: 26,92 m
 Înălțimea blocurilor: 1,521 m
 Diametrul arborelui: 3,695 m
 Înălțimea statuii: 1,16 m
 Înălțimea totală a columnei: 29,78 m
 Înălțimea scărilor elicoidale: 29,68 m (aproximativ 100
de picioare romane)
 Înălțimea columnei, cu excepția plintei: 28,91 m
 Înălțimea piedestalului, inclusiv plinta: 6,16 m
 Înălțimea columnei deasupra solului: 35,07 m
 Basorelieful prezintă scene de luptă din campaniile
lui Traian împotriva dacilor din 101-102 (în partea
de sus a columnei) și 105-106 (în partea de jos).
Soldații romani și daci sunt prezentați în timpul
bătăliei.
 Atingând apogeul basoreliefului istoric roman, cele
124 de episoade care îmbracă în spirală trunchiul
coloanei și care ilustrează Comentariile lui Traian
despre războaiele dacice (De bello dacico), prin
caracterul lor de document istoric, constituie un
adevărat "act de naștere" al poporului român.
 Muzeul Național de Istorie a României are
un lapidarium, în cadrul căruia este expusă o copie
la scară naturală a bazei Columnei lui Traian și copii
de pe scenele reprezentate pe acest
monument.[3] Copia a fost executată în anii 1930,
dar a ajuns în România abia în 1967.
 Muzeul Național de Istorie a României are
un lapidarium, în cadrul căruia este expusă o copie
la scară naturală a bazei Columnei lui Traian și copii
de pe scenele reprezentate pe acest
monument.[3] Copia a fost executată în anii 1930,
dar a ajuns în România abia în 1967.
 Forumurile Imperiale sunt o serie de piețe monumentale
construite în decursul unui secol și jumătate (între anii 46
î.Hr. și 113) în centrul Romei de către Împărații romani.
 Dintre acestea însă nu face parte Forumul roman, vechea
piață republicană, care a fost construit în Secolul al VI-
lea.î.Hr. și care a fost timp de secole centrul politic, religios
și economic al orașului. În ciuda existenței a încă multor
clădiri și a reconstrucției celor mai vechi și în ciuda multor
monumente care îl înfrumusețau, Forumul Roman nu și-a
mai păstrat caracterul unitar. Sub Iulius
Caesar și Augustus au avut loc construcția Basilicii Iulia și
refacerea Basilicii Aemilia, care delimitau laturile lungi ale
pieței și îi dădeau o anume regularitate.
 Gaius Iulius Caesar a decis să costruiască o piață impunătoare care să
poarte numele său, Forumul lui Caesar, inaugurată în 46 î.Hr. (probabil
încă incompletă și terminată ulterior de Octavian Augustus).
 Spre deosebire de Forumul Roman era vorba de un proiect unitar: o piață
cu portici laterali lungi și în centru cu un templu dedicat Venerei
Genetrix, din care Iulius Caesar considera că descinde prin Iulus, fiul
lui Eneas,stramosul gintei Iulia. Caesar a plătit din proprii bani terenurile
pe care trebuia înălțat noul monument. În plus a dispus modificarea
orientării tradiționale și seculare a Curiei, sediul Senatului, care primise
sarcina de a îl reconstrui după distrugerea sa într-un incendiu, astfel incât
să se adapteze la aceea a noului Forum care îi purta numele.
 Noua piață relua modelul porticilor costruite în interiorul templelor pe
care cei mai importanți și influenți oameni politici din ultimul secol al
Republicii le-au ridicat în zonă și avea scopul pur de propagandă
personală și de obținere a consensului. Dar evident că vecinătatea
vechiului centru politic sporea mult efectul.
 Augustus promisese un templu dedicat lui Marte cu
ocazia bătăliei de la Filippi din 42 î.Hr., în care împreună
cu Marcus Antonius îi învinsese pe ucigașii lui Caesar și, în
felul acesta, îi răzbunase moartea. Templul este inaugurat
doar după 40 de ani, în anul 2 î.Hr., fiind ridicat într-o altă
piață monumentală, Forumul lui Augustus.
 Față de Forumul lui Caesar, noul complex era dispus
ortogonal, iar templul se sprijinea de un zid foarte vechi,
conservat încă, care despărțea monumentul de
cartierul Suburra. În afară de aceasta porticile aflate pe
laturile lungi se deschideau în spații ample semicirculare
acoperite, destinate adăpostirii activității tribunalelor.
 Și în acest caz costrucția complexului a fost gândită cu scop
de propagandă și toată decorarea sa celebra noua eră a
aurului care se inaugura cu principatul lui Augustus.
 Sub împăratul Vespasian a fost costruită în anul 75 o altă piață mare,
separată de Forul lui August și cel al lui Cezar de către strada Argileto,
care punea în legătură Forul Roman cu Suburra, și aflată înspre Velia (în
direcția Coloseumului). Acest complex nu era considerat la început drept
un Forum Imperial, ci doar mult mai târziu și este cunoscut, de asemenea,
drept Templum Pacissau Forumul lui Vespasianus.
 Chiar și forma sa era diferită: era creată ca și un patrulater vast încercuit
de porticuri, cu timpul fiind inserat în porticul laturii din spate. Zona
centrală nu era de fapt pavată ca și o piață, ci era sistematizată ca o
grădină, cu vase de apă și piedestaluri pentru statui, care o făceau un
adevărat muzeu în aer liber.
 Monumentul era ridicat ca și o sărbătorire a cuceririi Ierusalimului. Într-
una dintre aule aflate în spatele porticilor a fost afișată Forma Urbis
Severiana, harta din marmoră a Romei antice, creată în epoca severiana
(începutul Secolului III) pe marmora care acoperea peretele, rămasă
parțial până acum.
 Domițian a decis să unească complexele precedente și în zona
neregulată rămasă liberă între Templul Păcii, Forumul lui Caesar și
al lui Augustus în anul 98 a ridicat o altă piață monumentală care
le lega pe toate între ele.
 Spațiul limitat, ocupat în parte de către Forumul lui Augustus și de
strada Argiletum, l-a costrâns să construiască portice laterale ca și
simple decorațiuni ale zidurilor înconjurătoare. Templul, dedicat
zeiței Minerva (protectoarea sa) a fost ridicat în exteriorul esedrei
Forumului lui Augustus, iar spațiul rămas a fost folosit pentru o
intrare monumentală (Porticus Absidata) pentru toate forumurile.
 Moartea lui Domițian datorită unei conspirații a făcut ca
complexul, acum aproape terminat, să fie inaugurat de succesorul
său Nerva de la care a luat numele de Forumul lui Nerva.
Mai este cunoscut și ca Forum Transitorium, din cauza funcției de
pasaj de trecere pe care o avea.
 Probabil că proiectele lui Domițian erau mai ambițioase și poate că
sub conducerea sa au început deja lucrările de îndepărtare a
înălțăturii care lega Colina Capitoliului de Colina Quirinal și
închidea valea Forumurilor în partea dinspre Câmpul lui Marte, în
direcția actualei Piețe Venețiene.
 Proiectul a fost reluat și terminat în anii 112-113 de Traian, prin
construirea Forului lui Traian, cu ocazia cuceririi Daciei și ale
cărui decorațiuni celebrau victoriile sale militare. Lucrările de
pregătire au fost foarte complicate: a fost îndepărtată șaua
muntuoasă, pentru a avea spațiul necesar noului complex, s-a
recostruit templul lui Venus în Forul lui Cezar și s-a construit Piața
lui Traian.
 Piața forumului era închisă în spate de Basilica Ulpia, cu Columna
lui Traian în spate. În fața bazilicii a fost ridicată a statuie ecvestră
colosală a împăratului. Ultimul dintre Foruri era totodată cel mai
mare și maiestuos.
 Lista monumentelor foarte importante ale Romei
antice include Forumul Roman, Domus Aurea,
Panteonul din Roma, Columna lui Traian, Piața lui
Traian, zonelecatacombelor, Circus Maximus, Băile
lui Caracalla, Castelul Sant'Angelo, Mausoleul lui
Augustus, Ara Pacis, Arcul lui Constantin, Piramida
lui Cestius și Bocca della Verità.
 Circus Maximus / CIRCVS MAXIMVS / („circul
cel mai mare”, în italiană Circo Massimo) era un
stadion roman destinat curselor cu cai, pentru
amuzamentul maselor din Roma. Este situat între
colinele Aventine și Palatine a fost primul stadion
pentru cursele de cai din Roma. Circul putea găzdui
aproximativ 250.000 de oameni (cca 1/4 din
populația Romei). Circul măsura 621 m în lungime
și 118 m în lățime.
 A fost folosit pentru prima oară de către regii etrusci ai
Romei. Prima versiune a acestuia a fost construită din
lemn. Se crede că primele jocuri romane (Ludi Romani)
au fost găzduite de Tarquinus Priscus, al V-lea rege al
Romei (au fost 7 regi). Izvoarele ne spun că ultimul rege
al Romei, Tarquinus Superbus, a ordonat construcția
băncilor în circ.
 Având în vedere dorința cetățenilor romani de distracții
și spectacole Iulius Caesar a extins circul in 50 î.Hr.,
lățindu-l cu aproximativ 30 m, putând primi acum
270.000 de oameni (poate chiar mai mulți, unii dintre ei
stând pe dealurile din apropiere).
 De-a lungul întregului secol I, Circus Maximus este în lucrări
de modernizare, dar și de reparații, ca urmare a distrugerilor
provocate de mai multe incendii. Pe la anul 10 d.Hr.,
împăratul Augustusa pus să se ridice
primul obelisc pe hipodrom. Acest obelisc al lui Ramses al
II-lea din Heliopolis (Egipt) se află reamplasat, în prezent,
în Piazza del Popolo.
 Pe la mijlocul secolului I d.Hr., împăratul Claudius a fost
primul care a pus să se construiască tribune de piatră. Nero a
protejat spectatorii, punând să se monteze o bară rotundă și
continuă de lemn, acoperită cu fildeș. În anul 64, marele
incendiu din Roma s-a declanșat în micile prăvălii palatine
ținând de Circ. A făcut ravagii în întreg circul, iar tribunele
au fost reconstruite în întregime din piatră și din marmură. În
anul 81 d.Hr., Senatul a decis construirea unui arc de
triumf triplu, în onoarea împăratului Titus. Mai
târziu, Domițian a conectat noul său palat de pe colina
Palatină cu Circul ca să poată vedea mai bine spectacolele.
 Împăratul Traian a adăugat mai târziu încă 5.000 de locuri și
a extins spațiul de vizionare a împăratului. În 140 d.Hr.
partea superioară a circului s-a prăbușit, ceea ce a dus la
moartea a 1.112 oameni. Cursele de care erau cele mai
importante evenimente din Circ. Pista putea ține 12 care, cele
două părți ale acesteia erau separate de o suprafata de pământ
numita spina. Diferite statui ale zeilor erau construite pe
aceasta, dar Augustus adăugase și un obelisc egiptean.
Pe spina erau construiți delfini metalici ce se roteau. La
capetele pistelor se aflau posturi de întoarcere numite meta;
aici se făceau întoarceri la viteze mari.
 În anul 354, după înmulțirea jocurilor (în latină ludi), la
Roma, erau rezervate 109 zile pe an consacrate jocurilor,
dintre care 62 de zile doar curselor de care; 20 până la 24 de
curse aveau loc, în fiecare zi.
 Cursele de care erau foarte periculoase provocând de
obicei moartea sau rănirea celui ce conducea carul.
Cursa se desfășura pe 6,5 km, iar primul ce reușea să
facă 7 ture câștiga. Circus Maximus era popular pentru
că a fost primul și cel mai mare circ din Roma, dar mai
existau și altele: Circus Flaminus (unde erau
organizate Ludii Plebeii), Circul lui Maxentius și Circul
lui Nero.
 În mai 357, împăratul Constanțiu al II-lea a pus să se
transporte un al doilea obelisc monolit de 33 de metri
înălțime (cel mai înalt dintre toate, cât un bloc de zece
etaje): obeliscul, adus de laKarnak, tăiat din granit roz
de Syena (Assuan) sub domnia lui Tutmes al IV-
lea (1401 î.Hr. - 1390 î.Hr.) a fost deplasat la Roma,
în 323: obeliscul de la Lateran. În 549, a avut loc ultima
cursă, organizată de către Totila, după care Circus
Maximus a fost abandonat și a căzut în ruină.
 În cursul Evul Mediu, pietrele și marmura tribunelor
au fost, în mod progresiv, refolosite la construirea
diferitelor biserici și palate. După Renaștere, n-a
mai rămas mai nimic din marea construcție.
 În 1587, obeliscul adus de Constanțiu al II-lea a fost
mutat. Spart în trei bucăți, a fost transportat și
reasamblat, în 1588, în Piața Sf. Ioan din Lateran;
obeliscul ridicat de Augustus a fost mutat, la rândul
său, în Piazza del Popolo, în 1589.
 Din edificiu, n-a mai rămas, astăzi, decât elemente de
zidărie (o mică parte din tribunele din colțul de sud-est
al circului) și o largă întindere care marchează întregul
amplasament al monumentului. Săpături
arheologice sunt în curs, în partea de sud, în scopul
degajării vestigiilor tribunelor descoperite recent.
 Circus Maximus rămâne, până în ziua de azi, cea mai
vastă incintă sportivă pe care a avut-o lumea vreodată.
 Cele două obeliscuri există și astăzi: în Piazza del
Popolo, obeliscul adus de Augustus, iar în piața Sfântul
Ioan din Lateran, obeliscul adus de Constanțiu al II-lea.
 Valea înierbată, unde altădată se afla Circus Maximus,
este folosită azi pentru mari evenimente: concerte (până
la 200.000 de spectatori), adunare a suporterilor echipei
de fotbal a Italiei, după victoria în Cupa Lumii la Fotbal,
în 2006 (1 milion de spectatori), proiecții de cinema pe
ecran uriaș, în aer liber, ș.a.m.d.
 În ajunul zilei de 1 mai 2011, când a avut
loc beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea (în seara zilei
de sâmbătă, 30 aprilie 2011), în Circus Maximus, a avut
loc o Veghe de rugăciune de pregătire pentru beatificare.
La acest eveniment, au participat peste 200.000 de
persoane.[1]
 Construirea lui a început în ultima perioadă de domnie a
împăratului roman Hadrian sub conducerea arhitectului
Demetrianus, și a fost terminat în anul 139 în timpul lui Antoninus
Pius. Edificiul era cunoscut în antichitate ca mormântul lui
Hadrian, iar azi este numit Muzeul Hadrian, un templu a lui
Hadrian de pe „Piazza di Pietra”. In mausoleu se află mormintele:
 împăratului roman Hadrian și soției lui Sabina
 împăratului roman Antoninus Pius și soției lui Faustina
 împăratului roman Lucius Verus
 împăratului roman Marc Aureliu
 împăratului roman Commodus
 împăratului roman Septimius Severus
 împăratului roman Marcus Aurelius Antoninus Bassianus
numit Caracalla.
 Mausoleul are formă circulară cu o înălțime de 20 m și cu un
diametru de 64 m. El este construit din peperin o rocă
vulcanică (tuf bazaltic) și opus caementitium (beton roman)
acoperit cu travertin (un calcar din Tivoli) și un soclu
dreptunghiular cu laturile de 84 - 89 m și înalt de 10–15 m
acoperit cumarmură. Partea superioară a construcției avea
probabil o grădină cu pini (Cupressus). In centru era probabil
un templu mic rotund. Pe vârf era quadriga(carul de luptă
tras de patru cai) pe care era Hadrian reprezentat ca zeul
soarelui. In centru se afla cavoul lui Hadrian cu inscripția:
 ANIMULA VAGULA BLANDULAHOSPES COMESQUE
CORPORISQUAE NUNC ABIBISIN LOCA PALLIDULA
RIGIDA NUDULANEC UT SOLES DABIS IOCAS.
 "Pasajul Borgo" (în italiană Passetto di Borgo) este un coridor
îngust, aflat deasupra unui zid înalt de piatră lung de cca 800 m,
care face legătura întreVatican și Castelul Sant'Angelo. Numele
vine de la cartierul Borgo, traversat de zid.
Comandat în anul 1277 de Papa Nicolae al III-lea, zidul cu
coridorul secret s-a dovedit a fi o cale eficientă de evadare, în caz
de asediu al Vaticanului, pentru unii papi care au urmat.
În anul 1494, Papa Alexandru al VI-lea l-a folosit pentru a scăpa
cu viață la invazia lui Carol al VIII-lea al Franței.
Papa Clement al VII-lea s-a refugiat cu succes în Castelul
Sant’Angelo, prin intermediul său, în 1527, în timpul "Asediului
Romei" (în italiană Sacco di Roma) de trupele dezlănțuite de
mercenari ale Sfântului Imperiu German, care au ignorat ordinele
împăratului Carol Quintul.
Papa Pius al VII-lea a fugit în anul 1808, în fața trupelor
lui Napoleon Bonaparte.
 Astăzi, Pasajul Borgo nu mai reprezintă un secret,
fiind deschis ocazional spre vizitare turiștilor. Cheile
coridorului se găsesc la Garda Elvețiană.
Cititorii cărților lui Dan Brown își amintesc că acest
coridor secret a jucat un rol important în romanul
său "Îngeri și Demoni".
 Castelul Sant'Angelo a primit denumirea de azi în anul
590 când a bântuit epidemia de pestă în Roma. După
legendă, papei Grigore cel Mare i-a apărut
aiciarhanghelul Mihail care a ordonat prin introducerea
sabiei în teacă, sfârșitul epidemiei, sabie care simboliza
mânia atotputernicului. Acest eveniment a fost
materializat prin statuia arhanghelui pe vârful
construcției. Între anii 1577–1753, era pe acel loc un
înger din marmură scuptat de „Guglielmo della Porta”
azi statuia din marmură se află în curtea interioară, fiind
înlocuită cu una din bronz, care este opera lui „Peter
Anton von Verschaffelt”.
 Ara Pacis Augustae (latină : Altarul Păcii Maiestoase;
prescurtarea comună este Ara Pacis) este un altar
dedicat păcii, văzută ca o zeiță romană. A fost comandat
de Senatul Roman pe 4 iulie, în anul 13 î.Hr., pentru a
onora întoarcerea triumfală din Hispania și Galia a
împăratului roman Augustus,[1], și a fost consacrat pe 30
ianuarie, în anul 9 î.Hr., de către Senatul Roman, pentru
a celebra pacea stabilită în imperiu după victoriile lui
Augustus.[2]Altarul trebuia să fie o viziune a religiei
civile romane. Căuta să înfățișeze pacea și prosperitatea
fertilă care au rezultat din Pax Augusta („Pacea
augustă”), cauzată de supremația militară a Imperiului
Roman.
 Piramida lui Cestius este un simbol al Romei
antice. Piramida a fost construită în 18 -12 Î.Hr. și
adăpostește mormântul lui Gaius Cestius
Epulo,magistrat, Tribun al Poporului. Construită
din cărămidă și acoperită cu marmură, piramida are
latura bazei de 22 m iar înălțimea de 27 m.
 "La Bocca della Verità" (în română Gura
Adevărului) este un monument care înfățișează fața
unui om, monument plasat lângă Biserica Sfintei
Maria din Roma. A apărut în filmul Roman
Holiday din 1953, cu Audrey Hepburn. În secolul al
XVII-lea "Gura Adevărului" avea rol de "detector de
minciuni". Astfel, se spunea că celor care băgau
mâna și spuneau o minciună li se tăia membrul.
 Apeductul din Segovia este unul dinte cele
mai semnificative si mai bine pastrate
monumente romane in Peninsula Iberica.
Apeductul roman din Segovia, construit
probabil in anul 50 î.H.
 Apeductul din Segovia este unul dinte cele mai
semnificative si mai bine pastrate monumente
romane in Peninsula Iberica. Apeductul roman
din Segovia, construit probabil in anul 50 i.Hr.,
este uimitor de bine pastrat. Aceste trasaturi fac
din aceasta constructie o capodopera de
inginerie din care 20 400 de blocuri de piatra
sunt unite prin beton, nu prin mortar.
 Apeductul roman din Segovia are aproximativ
899.16 metri lungime desi sectiunile in care
arcele sunt impartite in doua nivele este de
274.32 metri. Functionarea Apeductului
Segovia s-a prelungit cu 14 km peste un
complex urban, care a fost declarat patrimoniu
mondial UNESCO in 1985.
 Legenda locala spune ca aceasta interesanta
creatie romana ar fi fost construita de catre
Diavol. Acesta a construit apeductul pentru o
tanara din cetate, care preferase sa isi vanda
sufletul decat sa aduca apa de la rau. Este
astazi cel mai important monument din
Segovia, prezent si pe blazonul orasului si cel
mai reusit exemplu al talentului inginerilor
romani, aducand apa de la Raul Frio.
 Nu se stie exact cand a fost construit apeductul,
cel mai probabil in secolul I DHr, cand Traian
stapanea temutul imperiu.Totul a fost atat de
bine proiectat si construit incat a rezistat sute
de ani. Poate de aceea vechi locuitori au
nascocit legenda, temandu-se ca apeductul este
supranatural.
 Marcus Ulpius Nerva Traianus (n. 18
septembrie 53, Italica Santiponce, d. 9
august 117 Selinus Cilicia), Împărat Roman între
(98 - 117) a fost al doilea dintre cei așa-ziși cinci
împărați buni ai Imperiului Roman (dinastia
Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți ai
acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la
întinderea teritorială maximă.
 Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR •
DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS •
NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS •
FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS •
DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.
 Traian a fost fiul lui M. Ulpius Traianus, un
proeminent senator și general dintr-o familie romană
faimoasă. Familia s-a stabilit în provincia Baetica,
înSpania de azi, cândva spre sfârșitul celui de-al
Doilea Război Punic, iar Traian a fost doar unul din
membrii familiei Ulpii, familie care a continuat și
după moartea sa.
 S-a născut pe 18 septembrie, 53 în orașul Italica, din
provincia romană Hispania. Tânăr fiind, a urcat în
ierarhia armatei romane, luptând în cea mai
periculoasă zonă a Imperiului Roman, în
zona Rinului. A luat parte la războaiele
lui Domițian împotriva germanilor și era unul dintre
cei mai mari comandanți militari ai imperiului când
Domițian a fost ucis în 96.
 Renumele său i-a servit în timpul succesorului lui
Domițian, Nerva, care era nepopular în cadrul
armatei și avea nevoie de cineva ca să obțină
sprijinul legiunilor. A obținut acest sprijin prin
numirea lui Traian ca fiu adoptiv al său și succesor,
în toamna anului 97 (27 octombrie). Viitorul
împărat Hadrian i-a adus vestea lui Traian despre
adopție, obținând astfel bunăvoința lui Traian pentru
restul vieții sale. La moartea lui Nerva pe 27
ianuarie 98, Traian i-a succedat fără nici un incident,
fiind respectat de supuși. Astfel primul roman ne-
italian a devenit împărat.
 Noul împărat a fost primit de oamenii din Roma cu
mare entuziasm, pe care el l-a justificat prin
guvernarea pașnică și fără vărsare de sânge, spre
deosebire de domnia lui Domițian. A eliberat
cetățenii romani care fuseseră închiși pe nedrept de
Domițian și a returnat proprietăți confiscate.
IstoriculDio Cassius susține că îi plăceau vinul și
băieții, dar că pederastia lui nu a făcut rău nimănui.
Popularitatea sa a ajuns la asemenea nivel
încât Senatul Roman i-a dat lui Traian titlul
de optimus, adică cel mai bun.
 Dar Traian a rămas în istorie și pentru luptele sale.
În 101, a lansat o expediție în regatul Dacia, aflat la
nord de Dunăre și l-a forțat un an mai târziu pe
regele Decebal să capituleze, după ce Traian a
asediat cu succes capitala Sarmizegetusa. Traian s-a
întors la Roma încununat cu succes și a primit titlul
de Dacicus Maximus.
 Totuși, la scurt timp, Decebal a adus iarăși probleme
Imperiului Roman, încercând să convingă regatele
vecine nord-dunărene să i se alăture. Traian se
hotărăște să atace din nou, inginerii săi construind
un imens pod peste Dunăre, și reușesc să cucerească
Dacia în 106, capitala dacilor, Sarmizegetusa fiind
distrusă. Decebal s-a sinucis, iar în locul capitalei
distruse Traian a construii un nou oraș, numit
Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica
Sarmizegetusa. A hotărât să colonizeze Dacia cu
romani și a anexat-o ca provincie romană.
 Cam în același timp, regele Nabateei a murit. El a
lăsat moștenire regatul său lui Traian, în timp
ce Dacia era cucerită, iar imperiul a câștigat astfel
ceea ce va deveni provincia Arabia
Petrea(sudul Iordaniei de azi și o mică parte din
Arabia Saudită).
În 113 s-a îmbarcat pentru ultima campanie, provocat
fiind de decizia Parției de a pune un rege pe
tronul Armeniei, un regat asupra căruia cele două
mari imperii au împărțit hegemonia încă de pe
timpul lui Nero. Traian a ajuns primul în Armenia, l-
a detronat pe regele existent și a anexat regatul la
Imperiul roman. Apoi și-a îndreptat atenția către
sud, către Parția, cucerind Babilonul, Seleucia și în
final Ctesiphon, capitala Ameniei, în 116. A
continuat să meargă către sud, către Golful Persic, a
declarat Mesopotamia drept nouă provincie a
imperiului, și s-a plâns că e prea bătrân pentru a-i
călca pe urme lui Alexandru cel Mare.
 Și totuși nu s-a oprit aici. Mai târziu, în anul 116, a
trecut munții Khuzestan din Persia și a cucerit
marele oraș Susa. L-a detronat pe regele
Parției Chrosoes și și-a urcat pe tron propria
marionetă, pe Parthamaspates. Imperiul roman nu va
mai înainta niciodată atât de mult spre est.
 La acest moment sorții războiului precum și propria-
i sănătate, l-au trădat. Cu orașul-fortăreață Hatra de
pe râul Tigru în spatele său, a continuat să reziste
atacurilor romane. Evreii s-au răsculat, la fel și
populația Mesopotamiei. Traian a fost astfel forțat
să-și retragă armatele pentru a înăbuși revoltele.
Traian vedea acest lucru ca pe un amănunt minor,
dar nu a mai apucat să conducă o armată pe câmpul
de bătălie.
 Târziu în 116, pe când se odihnea în
provincia Cilicia și plănuia încă un război împotriva
Parției, Traian s-a îmbolnăvit. Sănătatea i s-a
înrăutățit în primăvara și vara lui 117, până când la 9
august a murit. Pe patul de moarte l-a numit ca
succesor pe Hadrian. Acesta, devenind împărat, a
returnat Mesopotamia Parției. Toate celelalte
teritorii cucerite de Traian au fost păstrate.
 Cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la
baza columnei lui Traian (columnă ce fusese ridicată
atât pentru a comemora victoriile împăratului, fiind
o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a-i
servi ca mausoleu). O inscripție de la intrarea în
interiorul columnei, oarecum criptică, deoarece o
parte a textului a dispărut, are următorul cuprins:
 Senatus populusque Romanus imp. Caesari divi
Nervae f. Nervae Traiano Aug. Germ. Dacico
pontif. Maximo trib. pot. XVII imp. VI p.p. ad
declarandum quantae altitudinis mons et locus
tant[is oper]ibus sit egestus.[2]
 Pentru următoarea perioadă, oricărui împărat nou,
chiar și a celui al Imperiului Bizantin, i se ura în
Senat să fie felicitor Augusto, melior Traiano, adică
"mai fericit ca Augustus și mai bun ca Traian". Spre
deosbire de alți conducători din istorie, reputația lui
Traian a rămas nepătată timp de mai mult de 1900
de ani.
 Unii văd în Traian un exemplu al acceptării din
partea Romei a idealurilor de pe cuprinsul
imperiului, în timp ce alții consideră ascensiunea
unui spaniol la tronul Romei ca fiind începutul
sfârșitului adevăratei societăți romane antice.
 Gaius Flavius Valerius Aurelius
Constantinus (n. 27 februarie 272 – d. 22 mai 337),
cunoscut sub numele Constantin I sau Constantin
cel Mare, a fost Împărat Roman între 306 și 337.
 Numele sale de referință sunt: Imperator Caesar
Flauius Valerius Aurelius Constantinus Pius Felix
Inuictus Augustus, Germanicus Maximus,
Sarmaticus Maximus, Gothicus Maximus, Medicus
Maximus, Britannicus Maximus, Arabicus Maximus,
Adiabenicus Maximus, Persicus Maximus,
Armeniacus Maximus, Carpicus Maximus.
 Născut la Naissus, în provincia romană Moesia
Superior, ca fiu al generalului Constantinus
Chlorus (viitor împărat Constanțiu I) și al Helenei.
În271-272, sub împăratul Aurelian, a fost membru
al protectores (militari superiori în slujba
împăratului) în estul Imperiului Roman, iar ulterior
a ajuns tribun. În 284-285 a fost praeses (guvernator
de provincie subordonat unui consularis)
al Dalmației. A fost prefectul pretorian al
împăratului Maximian în288-293.
 La 1 martie 293, a fost promovat la rangul
de caesar. În 305, după abdicarea lui Dioclețian și
Maximian, se alătură tatălui său, în Apus. La
moartea lui Constanțiu I, la Eburacum,
în Britannia (25 iulie 306), este proclamat împărat
de către armată. În aceste împrejurări, Galerius,
personalitatea dominantă a celei de-a doua tetrarhii,
îl proclamă pe Flavius Severus augustus al
Occidentului și îl acceptă pe Constantin, caesar.
Pentru moment, Constantin a acceptat, dar pacea și a
treia tetrarhie nu aveau să dureze prea mult.
 La Roma, pe 28 octombrie 306, Maxentius, fiul lui
Maximian, a fost proclamat împărat, iar Maximian
care se retrăsese, se întoarce pentru a pretinde
puterea. În condițiile destrămării tetrarhiei, la
conferința de laCarnuntum (11 noiembrie 308),
Constantin este recunoscut oficial caesar în Apus,
iar Maxentius este declarat uzurpator.
 În înțelegere cu Licinius, noul augustus al
Occidentului, Constantin ocupă Spania (310), apoi
pătrunde cu armata în Italia, înfrânge forțele lui
Maxentius la Turin, Verona și în bătălia decisivă de
la Podul Milvius de lîngă Roma, în care Maxentius
își găsește moartea (312). Astfel, toate provinciile
occidentale ale imperiului sunt reunite sub
autoritatea sa.
 Imediat ce a venit la putere, Constantin a pus capăt
persecuțiilor creștinilor în teritoriile sale, impunând
nu numai toleranță, ci și restituirea bunurilor
creștinilor. Dar Constantin nu era pregătit să devină
creștin. Monedele bătute în această perioadă,
dovedesc devoțiunea sa față de Marte, apoi din ce în
ce mai mult față de Apollo, venerat ca Sol Invictus.
 La scurt timp după cucerirea Romei, Constantin le-a
trimis episcopului de Cartagina și proconsulului
Africii niște scrisori din care reieșea faptul că el
susținea religia creștină, subvenționa Biserica
creștină din fonduri publice, scutea clerul de
obligații publice și se considera slujitorul lui
Dumnezeu.
 În 312, Constantin "a trecut la credința creștină" și a
continuat să dețină funcția Pontifex Maximus funcție
care permitea conducerea religioasă, pe care o
avuseseră toți cei cărora li se atribuise titlul de
"Caesar", adică conducător al statului roman și al
religiei,- bineînțeles păgâne -, funcție deținuta de
toți Caesarii, inclusiv cei de dinainte de Christos .
 În urma întrevederii dintre Constantin și Licinius de
la Mediolanum (februarie-martie 313) este
promulgat „Edictul de la Milano”. Textul acestui
edict este dat de Lactanțiu în latină și de Eusebiu de
Cezareea îngreacă. De fapt, este o scrisoare adresată
de Licinius guvernatorilor provinciilor controlate de
el, prin care le cerea să înceteze orice persecuție
asupra creștinilor, iar proprietățile confiscate de la
aceștia să fie imediat returnate. Scrisoarea nu
consfințea creștinismul ca religie de stat și nici nu-l
angaja personal pe Licinius în credința creștină.
 Prin „Edictul de la Milano” (313) dat de
împăratul Constantin cel Mare și cu „Edictul de la
Tesalonic” (380) al împăratului Teodosie (346-395),
creștinismul a sfârșit prin a deveni o realitate mai întâi
tolerată, iar mai apoi constituțională a Imperiului Roman.
Tradiția a reușit să împământenească chiar și în cultura
laică ideea căEdictul de la Milano, proclamat de
Constantin și Licinius este actul prin care se instituie
toleranța față de cultul creștin, dar monografiile istorice
precizează că Galerius a emis un edict de toleranță în 311:
 „Tot atunci, situația creștinilor în Imperiu avea să
se schimbe cu totul, fără vreo intervenție în acest
sens din partea lui Constantin. Adevăratul edict de
toleranță a fost emis în 311, de Galerius. El
proclama recunoașterea creștinismului ca religie și
dădea creștinilor dreptul de a se întruni, sub
condiția de a nu tulbura ordinea publică; în schimb,
creștinii aveau datoria să se roage zeului lor pentru
prosperitatea împăratului și a statului roman.
 Explicația emiterii acestui edict, surprinzător dacă ne
gândim că mai înainte de anul 311, Galerius îi persecutase
cu asprime pe creștini, trebuie căutată, poate, în starea de
derută în care acesta se găsea în acel moment, atins fiind
de o boală necruțătoare, de pe urma căreia avea să și
moară în scurtă vreme: este de crezut, de asemenea, că
romanii începuseră să se sature de atâtea persecuții, vădit
zadarnice, împotriva creștinilor. Oricum, adevăratul edict
de toleranță este cel al lui Galerius, iar tradiția care
stăruie să-i transfere meritul asupra așa numitului - în
chip impropriu, cum vom vedea - «edict din Milan» nu este
conformă cu realitatea.[1]”—Paul Lemerle, Istoria
Bizanțului
 Relațiile dintre cei doi împărați au început să se tensioneze,
astfel, în 316, se declanșează un prim război civil. Constantin
obține o victorie în bătălia de la Cibalae (Pannonia).
Înțelegerea care s-a încheiat între cei doi prevedea
ca Licinius să-i cedeze lui Constantin toate provinciile sale est-
europene cu excepția Traciei, păstrându-și însă poziția
de augustus. Pe 1 martie 317, la Serdica (astazi, Sofia),
Constantin a anunțat numirea a trei caesari: fiul săuCrispus în
vârstă de 12 ani, fiul său Constantin, de 6 luni și fiul lui
Licinius, Licinianus, care avea 1 an și 8 luni. După 320,
Licinius sprijinit de cercuri păgâne din Orient, inițiază o
politică anticreștină, în timp ce Constantin se apropie tot mai
mult de pozițiile bisericii creștine. În noul război civil care
izbucnește în 324, Licinius este înfrânt în două mari bătălii,
la Adrianopol (3 iulie) și Chrysopolis în Asia Mică (26
septembrie), este capturat și executat anul următor la Tesalonic.
 Imperiul Roman este astfel reunificat și supus autorității
unui unic împărat, situație politică nemaiîntâlnită din
anul 285. Constantin, care se revendica drept, alesul pe
pământ al divinității unice, abandonează politeismul
tetrarhiei în favoarea monoteismului creștin. Principiul
adopțiunii viitorilor împărați este înlocuit cu cel al
eredității dinastice. Constantin a continuat și a desăvârșit
toate reformele inițiate de împăratul Dioclețian. Numărul
provinciilor romane este ridicat la 117, grupate în 14
dioceze și 4 prefecturi (Orient, Illyricum, Italia și Galia).
Prin crearea unei noi monede de aur (solidus-ul) este
abandonată politica economică a principatului - care era
bazată pe argint-, în favoarea aurului, care devine
baza sistemului monetar imperial roman.
 Armata se împarte acum definitiv în trupe de graniță
(limitanei) și trupe de campanie (comitatenses). Din
inițiativa lui Constantin este inaugurat în 328,
între Sucidava și Oescus, un pod peste Dunăre, care
reflectă importanța dobândită de regiunile nord-dunărene
pentru imperiu. Prin campaniile sale la frontiera Dunarii,
recuperează o parte din teritoriile Daciei (care fusese
părăsită de legiunile împăratului Aurelian). Acum
Constantin și-a adăugat și titlul de Dacicus Maximus.
 Pe plan religios, în 325, are loc la Niceea, primul conciliu
ecumenic al bisericii creștine, care pune bazele dogmatice
și canonice ale noii religii.
 Constantin a luat hotărârea de a restaura Byzantionul și de
a face din el capitala imperiului. În noiembrie 324, a
stabilit în mod oficial hotarele noului său oraș, mutându-le
cu circa 4 km în afară și mărind cam de 4 ori suprafața sa.
Noul oraș a devenit un centru al creștinismului, reședința
unui patriarh, comparabil ca dimensiuni
cu Roma, Alexandria sau Ierusalimul. „Noua Romă” a
moștenit instituțiile politice ale vechii Rome, dar și tradiții
culturale ale Răsăritului grec.
 La 11 mai 330 are loc inaugurarea oficială
a Constantinopolului ca noua capitală a Imperiului Roman.
Festivitățile au durat 40 de zile și s-au desfășurat pe
hipodrom. Monedele bătute în acel an anunțau lumii
evenimentul.
 În septembrie 307, la Colonia Augusta Trevorum, azi Trier,
Constantin s-a căsătorit cu fiica lui Maximian, Fausta,
renunțând la iubita sa Minervina, care îi dăruise primul lui
fiu, Crispus. Cu Fausta, Constantin a avut 5
copii: Constantin, Constanțiu, Constant, Constantina și
Helena.
 Reședința lui Constantin era orașul Trier, așa cum fusese și
pentru tatăl său, Constanțiu și, înaintea acestuia, pentru
împăratul Maximian. Aici, la Trier, Constantin a adus-o și
pe mama sa, Helena. La sfârșitul anului 311 sau începutul
lui 312, sora sa vitregă, Constanția se căsătorește cu
Licinius.
 Pe 8 noiembrie 324, Constantin și-a numit
fiul Constanțiu în functia de caesar și se pare că în aceeași
zi le-a oferit rangul de augusta soției sale Faustași mamei
sale, Helena.
 În anul 326, Constantin l-a ucis[2] pe fiul său mai mare,
Crispus, care a fost acuzat (pe nedrept) de adulter cu
Fausta[3][4][5]. Trebuie subliniat faptul că Crispus, ca și
Fausta, rămăsese păgân, fapt ce ar fi putut crea o dușmănie
între el și tatăl său. Execuția a fost săvârșită la Pietas Iulia,
în Istria.
 În același an, dându-și seama de greșala făcută, la scurt
timp după moartea lui Crispus, Constantin a omorât-o și pe
soția sa, Fausta, după o căsnicie de 19 ani, în baie[2]. Atât
Crispus cât și Fausta au primit damnatio memoriae, adică
numele lor au fost șterse din inscripțiile și înscrisurile
publice. Toate faptele sale au fost în concordanță cu legile
și practicile romane în acea epocă. Între 325 și 337,
Constantin a continuat să sprijine Biserica și să folosească
resursele statului pentru construirea de biserici.
 Micul regat Iberia (astăziGeorgia) din Caucaz a
adoptat creștinismul în timpul domniei lui Constantin.
În Armenia, regele Tiridate III a fost convertit la
creștinism, iar regatul său a devenit oficial creștin la
începutul secolului al IV-lea. La scurt timp
după Paștele din 337 (3 aprilie), Constantin a început să se
simtă rău; a dorit să fie botezat de către episcopul Eusebiu
de Cezareea[6], iar după botez a purtat numai veșminte albe
precum ale unui neofit creștin în locul veșmintelor
imperiale. În ziua de Rusalii, 22 mai, în anul 337,
Constantin a murit la Nicomedia, azi Izmit, în Turcia.
Trupul său a fost dus cu escortă la Constantinopol și expus
pe un catafalc de onoare în Palatul imperial. Abia pe 9
septembrie 337, Constantin II, Constanțiu II și Constant și-
au luat titlul de augustus, împărțind imperiul.
 Începând cu anul 324, se observă pe monedele lui
Constantin o noua imagine a chipului său. Privirea lui este
acum îndreptată în sus și în depărtare; aceasta reflectă
pretenția lui nu la divinitate, ci la misiunea și inspirația sa
divină. De asemenea, el renunță să mai poarte coroana de
lauri și adoptă diadema.
 La Metropolitan Museum of Art din New York poate fi
văzut un uriaș cap de marmură al lui Constantin, de trei ori
mărimea naturală.
 A fost datat 325/326. Cea mai cunoscută asemănare cu
Constantin o reprezintă uriașul cap de marmură din il
cortile în Palazzo dei Conservatori de pe
colina Capitoliu din Roma.
 Are o înălțime de 2,55 m și cântărește între 8 și 9 tone. Un
portret remarcabil al lui Constantin poate fi văzut la Muzeul
Național din Belgrad. Este un cap de bronz în mărime naturală
care provine de la Naissus, locul de naștere al împăratului. A
fost datat în circa 330. De menționat alte două statui ale lui
Constantin ambele datate în circa 320, în care împăratul apare
în veșminte militare. La moartea lui Constantin au fost bătute
patru tipuri diferite de monede omagiale. Prin botez, potrivit
religiei creștine, lui Constantin cel Mare i s-au șters atât păcatul
originar, moștenit de la protopărinții oamenilor, Adam și Eva,
cât și celelalte păcate săvârșite până la botez. Pentru meritele
deosebite pe care le-a avut în legalizarea, sprijinirea și
organizarea[9] Bisericii creștine, Constantin cel Mare este
venerat ca sfânt în Bisericile Ortodoxe, în Biserica Greco-
Catolică[10], la data de 21 mai, odată cu Sfânta Elena, mama sa,
precum și în Bisericile vechi orientale (necalcedoniene).
 Rodney Stark, sociolog al religiei, are însă o complet altă
evaluare a impactului lui Constantin asupra creștinismului:
 „Într-adevăr, lenea și corupția, împreună cu luptele pentru
putere și conformismul impus au devenit trăsăturile principale
ale mișcării creștine din secolul al IV-lea, aproape imediat
după ce ea a devenit biserica de stat oficială (Johnson 1976).
Astfel, spre exemplu, episcopii creștini nu mai erau liderii unei
secte stigmatizate, dar care creștea rapid, ci au fost «rapid
asimilați drept cvasi-funcționari civili printre mandarinii care
administrau imperiul» (Fletcher, 1997, 22). Bisericile din
casele oamenilor au fost înlocuite de splendide clădiri publice,
întreținute prin dărnicia imperială. Contrar a ceea ce se crede
îndeobște, convertirea lui Constantin nu a produs triumful
creștinismului. Mai degrabă, ea a fost primul și cel mai
important pas care i-a încetinit evoluția, i-a supt vlaga și i-a
alterat viziunea morală. Cele mai multe rele asociate cu
creștinismul european începând cu mijlocul secolului al IV-lea
pot fi identificate ca izvorând din oficializarea
creștinismului.[11]”—Rodney Stark, Secularization, R.I.P.
 Titus Flavius Domitianus (24 octombrie 51 – 18
septembrie 96), cunoscut ca Domițian, a
fost împărat roman al dinastiei Flaviilor din 81 până
în Proclamat împărat la 13 septembrie 81, fiul
lui Vespasian și al Domitillei și fratele lui Titus,
inaugurează o politică sensibil deosebită de cea a
primilor Flavi. Sprijinindu-se pe armată, pe garda
pretoriană, urmează o linie autocratică. Personalitate
orgolioasă, violentă, revendicând titlul de dominus
et deus se proclamă în 85 censor perpetuus (cenzor
pe viață) și intră în conflict cu aristocrația
senatorială.96.
 Victorios în campania întreprinsă în 83 la Rin împotriva
tribului germanic al chatilor, Domițian adoptă titlul
de Germanicus. O invazie a dacilor și a aliaților lor
în Moesia, soldată cu moartea guvernatorului, îl obligă
în 86 să intervină personal pe frontul de la Dunăre. Moesia
este împărțită acum în două provincii:Moesia Inferior (în a
cărui componență intră și Dobrogea) și Moesia Superior.
Campania inițiată în 87 la nordul Dunării împotriva
lui Decebal se încheie cu o înfrângere; în 88, ofensiva
romană marchează o victorie la Tapae și duce la încheierea
unei păci de compromis între Roma și Dacia (89). La 18
septembrie 96, Domițian, ultimul dintre Flavi, cade
victimă unei conjurații de palat, organizată de comandantul
gărzii palatului și de soția sa, Domitia Longina.
 Augustus Octavian Caesar (n. 23 septembrie 62
î.Hr., Roma — d. 19 august 14 d.Hr., Nola),
cunoscut anterior drept Octavian, a fost
primul Împărat Roman. Deși a păstrat
înfățișarea Republicii Romane, a condus ca un
dictator pentru mai mult de 40 de ani. A încheiat
un secol de războaie civile și a adus o eră de pace,
prosperitate și măreție imperială. Este cunoscut de
istorici cu titlul de "Augustus", pe care l-a luat în 27
î.Hr.
 Când Republica Romană (509 î.Hr. - 31 î.Hr.) a ajuns la
finalul său, Gaius Octavianus, nepot al lui Iulius Cezar, și-
a consolidat poziția prin înfrângerea rivalului său la
putere, Marcus Antonius, în bătălia de la Actium din anul
următor. Avea o muncă predefinită; anii de război civil au
lăsat Roma într-un stat al anarhiei. Mai mult, Roma nu era
pregătită să accepte controlul total al unui despot.
Octavianus (sau Octavian) era inteligent. Mai întâi, a
desființat armatele sale și a ținut alegeri. Octavian a fost
ales în funcția puternică de Consul.
 În 27 î.Hr., a returnat în mod oficial
puterea Senatului Romei și s-a oferit să renunțe la propria
sa supremație militară peste Egipt. Nu numai că l-au
refuzat, dar Senatul i-a dat control
asupra Spaniei, Galiei și Siriei. Puțin mai târziu, Senatul i-
a dat titlul de Augustus (cel venerat). Octavian știa că
puterea necesară dictaturii absolute nu putea deriva din
funcția de Consul. În 23 î.Hr., a renunțat la această funcție,
în favoarea altor două mai puternice. În primul rând, i-a
fost garantată funcția de tribun, care îi permitea să
convoace Senatul după voința sa și să pună afacerile
înaintea sa. De vreme ce funcția de tribun era în mod
tradițional asociată cu plebeii, asta i-a consolidat poziția
pentru mai târziu.
 În al doilea rând, a primit o nouă competență sub forma
unei puteri "imperiale", care îi conferea autoritate supremă
în toate problemele legate de guvernarea teritorială. Se
spune că în 23 î.Hr. Augustus și-a asumat funcția de
Împărat al Romei. Totuși, el folosea adesea un titlu
civil, Princeps,sau "Primul Cetățean."Ca Împărat,
Augustus a organizat problemele publice ale imperiului cu
îndrăzneală; datorită geniului său, a durat Imperiul Roman
cât a durat. El a stabilit sisteme de monetărie
și impozite standardizate; a creat o structură pentru
serviciul militar civil ce consista din cavaleri și oameni
liberi (foști sclavi). S-a îngrijit și de beneficiile de
pensionare pentru soldați.
 Era un maestru al propagandei și patronatul său asupra
scriitorilor romani Horatius, Titus Livius și (în
special) Virgiliu i-a permis să-și cimenteze poziția prin
intermediul poeziei și a prozei. Folosirea jocurilor și a
ceremoniilor speciale, pentru a se celebra pe el însuși și pe
familia sa, i-au sporit popularitatea. Octavian a fondat de
asemenea și primul grup de pompieri din lume și a creat o
forță de poliție obișnuită pentru Roma.
 De fapt, controlul puterii lui Octavian pe întreg Imperiul
nu era discutabil, ceea ce i-a permis să-și numească
susccesorul, un obicei abandonat și ridiculizat de la
fondarea Republicii. La început, l-a indicat de Marcellus,
nepotul său de soră, care era căsătorit cu fiica sa, Iulia.
Între timp însă, acesta a murit din cauza otrăvirii mâncării
(23 î.Hr.). Relatările istoricilor de mai târziu, ce spuneau
că Marcellus ar fi fost otrăvit de soția lui Octavian, Livia
Drusilla, sunt neconcludente.
 După moartea lui Marcellus, Octavian și-a măritat fiica cu
"mâna sa dreaptă", Marcus Agrippa. Din această căsătorie
au rezultat trei copii, Gaius Caesar, Lucius
Caesar și Postumus Agrippa (numit în acest mod pentru că
s-a născut după moartea lui Marcus Agrippa). Intențiile lui
Octavian de a-i face pe primii doi copii moștenitorii săi, au
devenit aparente când acesta i-a adoptat ca proprii săi fii.
Octavian a arătat afecțiune și față de fii săi vitregi (copiii
Liviei din prima căsătorie), Nero Claudius Drusus
Germanicus și Tiberius Claudius, după ce aceștia au
cucerit o mare parte din Europa Centrală.
 Agrippa a murit în 12 î.Hr., urmând ca fiul Liviei, Tiberius, să
divorțeze și să se căsătorească cu văduva lui Agrippa. Tiberius
a lucrat ceva timp în puterile tribunice ale lui Augustus, dar la
scurt timp după aceasta s-a pensionat. Totuși, luând în
considerare moartea prematură a ambilor frați vitregi ai săi,
Gaius si Lucius, respectiv în 4 d.Hr. și 2 d.Hr., și a fratelui său
Drusus (9 î.Hr.), Tiberius a fost rechemat la Roma, unde a fost
adoptat de Octavian. Cea mai importantă înfrângere din timpul
domniei sale a fost cea suferită în bătălia din Pădurea
Teutoburgică.
 Pe 19 august 14, a murit Octavian. Ceva mai târziu, senatul l-a
votat în panteonul zeilor romani (sau l-a divinizat). Postumus
Agrippa și Tiberius au fost numiți co-moștenitori. Pe de altă
parte, Postumus a fost exilat și menționat ca mort în jurul
aceleași date. Cine i-a ordonat moartea este necunoscut, dar
drumul lui Tiberius era liber acum să-și asume aceleași puteri
ca și tatăl său vitreg.
 Dacia în timpul lui Burebista. În prima jumătate
a secolului I î.Hr. dezvoltarea societății geto-dacice,
întărirea aristocrației tribale militare și
transformarea ei în clasă politică au determinat
trecerea la organizarea de tip statal. Regele dac,
Burebista își începe domnia în anul 82 î.Hr.
Conform istoricului Iordanes, Burebista a moștenit o
puternică uniune tribală, care s-a transformat în stat
odată cu supunerea treptată a tuturor triburilor și
uniunilor de triburi geto-dace către autoritatea
centrală.
 La acest proces de unificare nu au contribuit numai factori
interni (aristocrația tribală și masa războinică, puterea și
iscusința lui Burebista), ci și cei externi (creșterea
amenințărilor celților și romanilor). Unificarea într-un regat a
triburilor geto-dace s-a realizat pe două căi: pe cale pașnică,
când șefii daci de trib acceptă supunerea față de Burebista de
bună voie, și pe cale războinică, când se dorește păstrarea
puterii tribale de către unii conducători locali (cetatea Tyras a
fost arsă din temelii). Desigur, creșterea puterii militare a lui
Burebista a determinat supunerea de bunăvoie a multor uniuni
tribale geto-dacice. Strabon scria că, ascultându-l pe Deceneu,
geto-dacii "s-au lăsat înduplecați să taie vița de vie și să
trăiască fără vin". Unificarea triburilor geto-dacice se termină
pe la 60 î.Hr.-59 î.Hr, când Burebista începe campania
împotriva celților de pe Dunărea Mijlocie, din Bazinul
Panonic. În munții Orăștiei va fi centrul statului dac format de
Burebista. Aici el formează cetăți de piatră, cele mai
importante fiind:Costești, Blidaru, Capalna si Sarmizegetusa,
ultima transformată, până la urmă, chiar în capitală a regatului.
 Pericolul cel mai apropiat de
centrul statului (regatului) geto-dac al lui Burebista era
reprezentat de celți care se extinseseră și în Bazinul
Panonic. În anul 60 î.Hr. sau 59 î.Hr., regele Daciei
pornește din spațiul carpatic o campanie fulgerătoare
împotriva boilor, tauriscilor, eraviscilor și anarților, pe
care-i distruge. Rezultatul a fost o masivă migrație
acelților spre vestul Europei. În teritoriile cucerite de
Burebista, pe malul stâng al Dunării Mijlocii au apărut
așezări geto-dace. În aceeași campanie geto-dacă au fost
zdrobiți foarte probabil șiscordiscii așezați mai la sud, la
gura Tisei. Hotarele Daciei s-au extins astfel până la
confluența râului Morava cu Dunărea Mijlocie.
 După campania împotriva celților, Burebista a acordat
mare atenție zonei istro-pontice, unde primejdia romană
era în creștere. În anii 73 î.Hr.-72 î.Hr. cetățile grecești
pontice sunt cucerite de generalul roman Marcus Terentius
Varro Lucullus. Cetățile se răscoală împotriva
guvernatorului Antonius Hybrida. Hybrida a organizat o
expediție, dar a fost înfrânt de greci, aliați cu bastarnii și
geții. Burebista hotărăște apoi să supuna cetățile de pe
litoralul Pontului Euxin (Marea Neagră). În 55 î.Hr.
cucerește orașul grecesc Olbia de la gurile Bugului,
apoi Tyras. Au urmat apoi Histria, Tomis, Mesembria.
Întregul litoral pontic și teritoriul până la
munții Haemus (Balcani) se afla sub stăpânirea lui
Burebista. De aici, Burebista a organizat expediții până
în Macedonia și Iliria. Devine astfel "cel dintâi și cel mai
mare dintre regii din Tracia", cum îl numește o inscripție
greacă contemporană.
 Cuceririle istro-pontice ale lui Burebista au pus statul dac
în conflict cu Roma. Aceasta n-a intervenit însă imediat
din cauza situației interne, care culminase cu războiul civil
dintre Cezar și Pompei (49 î.Hr.). În primăvara anului 48
î.Hr, când luptele dintre Cezar și Pompei se dădeau în
peninsula Balcanică, Burebista l-a trimis pe Acornion ca
delegat cu o misiune pe lângă Pompei. În schimbul
ajutorului militar, Pompei recunoștea vastele hotare
ale Daciei. Acesta este însă înfrânt la Pharsalos și se
refugiază în Egipt, unde este ucis. După această
victorie Cezar plănuia o campanie împotriva Daciei. Își
concentrase în anul 44 î.Hr. o mare armată pe malul de est
al Mării Adriaticei. Este însă asasinat în același an.
 Burebista este înlăturat și ucis de aristocrația nemulțumită
de creșterea puterii acestuia. Moartea lui Burebista a
provocat mari transformări și tulburări. Regatul dac se
destramă în 4, mai apoi în 5 state. Centrul
din Transilvania va fi condus după moartea lui Burebista
de marele preot Deceneu.
 Moartea lui Burebista a avut drept efect destrămarea
regatului său, ale cărui limite fuseseră: în nord: Carpații
Păduroși, în est: Pontul Euxin, în sud: munții Haemus, în
vest: confluența râului Morava cu Dunărea Mijlocie. După
moartea lui Burebista continuitatea vieții politice se
menține în Sud-Vestul Transilvaniei, în zona fortificată a
Sarmisegetuzei. Puterea în stat a fost preluată de Deceneu.
Acesta era rege, mare preot și judecător suprem. Sub
Deceneu, statul dac are un caracter teocratic (religios).
 Statul centralizat dac s-a aflat la apogeul puterii sale sub
regele Decebal. Deși mai restrâns ca arie geografică
decât teritoriul stăpânit de regeleBurebista (82-44 î.Hr.)
- cuprinzând Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul și
sudul Moldovei, noul stat era mai puternic și mai bine
organizat. Limitele statului dac in timpul lui Burebista
(82-44 î.Hr.) au fost: în nord, Carpații Păduroși; în
est, Pontul Euxin; în sud, munții Haemus (Munții
Balcani); în vest, Dunărea Mijlocie. Progresele
înregistrate în acest timp de societatea dacică erau
multiple și importante: o populație numeroasă și grupată
în jurul multor davae în care pulsa o vie activitate
economică, legături comerciale cu lumea greco-romană,
o cultură înfloritoare cu puternice elemente originale.
 Regele Decebal a avut mai multe războaie cu romanii, care
îi vor recunoaște abilitățile militare și politice. La
începutul secolului III, la aproape 150 de ani de la
afirmarea lui Decebal, istoricul roman Dio
Cassius făcea regelui dac următorul portret elogios:
 Era foarte priceput în ale războiului și iscusit la faptă,
știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și a se
retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă,
știind a se folosi cu dibăcie de o victorie și a scăpa cu bine
dintr-o înfrângere, pentru care lucruri el a fost mult timp
un potrivnic de temut al romanilor.
 Pe un vas funerar descoperit la Sarmizegetusa Regia se
poate citi textul "DECEBALVS PER SCORILO". Unele
interpretări îl consideră în limba dacă, posibilul sens fiind
de Decebal fiul lui Scorilo, altele în latină, traducerea
fiind Decebal prin Scorilo. Alții cred că e vorba de o
simplă marcă de olar.
 Încă din primul an de domnie, din anul 87, Decebal este
confruntat cu o situație dificilă. Roma organizează prima
campanie în inima Daciei. Împăratul Domițian, pentru a-l
pedepsi pe Decebal, trimite o armată comandată de
prefectul Gărzii Pretoriene, Cornelius Fuscus, să
treacă Dunărea. Într-un defileu carpatic, Decebal atrage forțele
romane într-o cursă. Comandantul roman cade în luptă, iar
Decebal duce în Munții Orăștiei prada de război: prizonieri,
trofee și stindardul legiunii a V-a. Marea bătălie are loc
laTapae.
 La un an de la victorie, în 88, o armată romană condusă de
Tettius Iulianus atacă din nou regatul lui Decebal, pătrunzând
în Dacia prin Banat. Decebal așteaptă în defilelul de la Tapae.
Confruntarea se încheie cu victoria romană. Deși înfrânt de
romani, din cauza dificultăților întâmpinate de armatele
imperiale în Pannonia în lupta cu quazii și marcomanii, care-l
sprijiniseră pe regele dac, Decebal încheie o pace avantajoasă
cu împăratul Domițian în anul 89. Decebal era numit client al
Romei, iar regatul său, regat clientelar, primea meșteri
constructori, instructori militari etc.
 În schimbul unor subvenții în bani și ingineri, Decebal se
recunoaște rege clientelar al Romei și continuă, în
următorii 12 ani de pace, să-și consolideze puterea și
statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat,
armata este echipată și instruită. Se inițiază un vast
program de construcții civile și militare, îndeosebi în
regiunea Munților Orăștie. Încearcă să stabilească relații
cu popoare și state inamice Romei.
 Confruntările dintre daci și romani au reînceput în timpul
împăratului Traian. La începutul anului 101, armata romană,
condusă chiar de împărat, după ambele pregătiri de aproape 3
ani, a atacat Dacia cu 13-14 legiuni și alte unități auxiliare (în
total c. 150.000 de soldați). La 25 martie 101 împăratul
părăsește Roma, traversează Dunărea pe poduri de vase la
Lederata (Ramna) și Dierna (Orșova) pătrunzând în Dacia prin
Banat. Dio Cassius menționează episodul în
care burii germanici cu aliații lor îi trimit lui Traian o ciupercă
uriașă pe care era scris un mesaj prin care romanii sunt sfătuiți
pentru binele lor să se întoarcă la Roma. Are loc bătălia de la
Tapae, în vara anului 101, iar Decebal încearcă să oprească
înaintarea romană. Bătălia se încheie însă cu victoria romană.
 În iarna și primăvara anului 102, Decebal este înfrânt
la Nicopolis ad Istrum și în Dobrogea la Adamclissi. În toamna
anului 102, Decebal este silit să încheie o pace zdrobitoare
pentru Dacia: regele dac trebuia să dărâme zidurile cetăților, să
cedeze o serie de teritorii și să renunțe la orice independență în
politica externă.
 Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit
inginer al epocii, înalță, între Drobeta și Pontes, în anii 103-
105, un pod peste Dunăre, pe care legiunile romane îl trec în
vara anului 105, inițiind cel de-al doilea război dacic.
 Abandonat de aliați, atacat prin Banat, Valea
Oltului și Moldova, constrâns continuu la defensivă, Decebal
se retrage în citadela din Munții Orăștiei. După cucerirea
puternicelor cetăți care păzeau accesul spre
capitală: Blidaru, Costești, Piatra
Roșie, Bănița, Căpâlna, Tilișca, legiunile romane încep
asediul Sarmizegetusei.
 În ciuda rezistenței, cetatea este cucerită și distrusă din temelii.
Decebal, împreună cu câteva căpetenii, reușește să părăsească
cetatea încercând să continue rezistența împotriva romanilor în
interiorul țării. Este urmărit de cavaleria romană și pentru a nu
cădea viu în mâinile dușmanului, Decebal s-a sinucis, ceea ce
este atestat de stela funerară de la Grammeni a lui Tiberius
Claudius Maximus, exploratorul care a adus împăratului Traian
capul și mâna dreaptă a lui Decebal, la Ranisstorum.
 O mare parte a teritoriului statului dac (Transilvania, Banatul și Oltenia) a
fost transformată în vara anului 106 în provincie romană numita Dacia Felix,
cu capitala situată la 40 de km de vechea capitală (incendiată în războiul dac
din 105-106), purtând numele de Ulpia Traiana Dacica Augusta
Sarmisegetusa. Muntenia si sudul Moldovei au fost încorporate în
provincia Moesia Inferior. După înfrângerea dacilor, Traian a organizat
la Roma o festivitate mare și costisitoare, de 123 de zile. Zeci de mii de daci
au fost duși în sclavie la Roma, alte zeci de mii de daci au fugit din Dacia
Romană pentru a evita sclavia. Detaliile celor două conflicte, grele și
sângeroase au fost relatate de istoricul roman Dio Cassius, dar cele mai bune
comentarii sunt basoreliefurile de pe Columna lui Traian, construită în Roma
de Apolodor din Damasc (în 113), precum și de pe monumentul triumfal de
la Adamclissi, din Dobrogea.
 Cu ajutorul foarte bogatului tezaur al regatului dac și cu aurul extras din
minele de aur de la Roșia Montana, Imperiul Roman se va redresa financiar.
Astfel, deși capitala provinciei romane(coloniei) era Ulpia
Traiana Sarmisegetusa, cel mai important oraș din teritoriu era Apullum
(Alba Iulia), oraș prin care trecea aproape întreaga cantitate de aur ce lua
drumul vestic. Tot Dacia va mai oferi Imperiului mai multe legiuni
militare alcătuite exclusiv din daci care vor lupta în multe colțuri ale Europei.
Hudema Andrei va multumeste pentru
atentie.
 ro.wikipedia.org
 www.directbooking.ro