Arhitectura romană

1. Arhitectura civilă

Roma a lăsat moștenire posterității opere de artă de o valoare inestimabilă. Monumentele

numeroase, rămase din timpul civilizației romane, arată marea varietate de forme construcțiilor
romane.
Romanii au construit orașe foarte civilizate, de la zero, în jurul celor mai importante clădiri
publice și religioase, după planul taberelor militare. Aveau străzi pavate cu bolovani de râu sau cu
lespezi, canale de scurgere pentru apa murdară și conducte de piatră pentru apa de băut și de
spălat, adusă de la mari depărtări.
Pentru a aduce din munți apa curată necesară consumului de la orașe, arhitecții au construit
apeducte, un fel de jgheaburi mari de piatră, lungi de zeci de kilometri, susținute de stâlpi groși de
zid, legați între ei cu arcade, adesea în semicerc. Cunoscut este apeductul care aducea apa la
Roma, construit în timpul împăratului Claudius și apeductul Aquq Traiana, construit în timpul
împăratului Traian, care aducea apa din lacul Braciano și alimenta zilnic orașul cu peste 990.000
mc de apă.
Atât de solidele poduri romane, indispensabile imensei rețele de drumuri, erau perfect
calculate ca să reziste la presiunea apei. Adeseori podurile ce treceau peste apele unui râu sau
traversau o câmpie, funcționau ca suport al unor apeducte.
Forumul (forum romanum) era piața centrală care crea nucleul important al orașului,
„inima” vieții administrativ, politice, religioase și comerciale. De formă rectangulară, forumul era
ansamblul urbanistic care grupa instituțiile administrative, bazilicile, bibliotecile, templele.
 Fig. 1 – Hartă a Forumului Roman din Roma

La Roma au fost construite numeroase forumuri, de către împărații romani care le-au dat
numele: Cezar, Augustus, Traian, Nerva, Vespasian. Cel mai important dintre acestea este
Forumul lui Traian, conceput de arhitectul Apolodor din Damasc, construit la începutul sec. II
(anul 112), urmat apoi de terminarea Columnei un an mai târziu.
Bazilica în lumea romană era o construcție care servea ca tribunal, curte de justiție sau
bursă. Mari construcții cu vaste săli de reuniuni, având spațiile interioare împărțite prin coloane și
porticuri, bazilicile erau locul de întâlnire și tranzacție a bancherilor, negustorilor, oamenilor de
afaceri. Unele dintre cele mai cunoscute bazilici din Roma, sunt: bazilica lui Maxenţiu, Bazilica
Emiliană, care era curte de justiție, sau Bazilica Giulia, ridicată de Cezar.
Amfiteatrul – Colosseumul, considerată cea mai complexă construcție antică, a început a fi
construit sub conducerea împăratului Vespasian în anul 72 d. Hr. și a fost finalizată în anul 80
d.Hr. sub conducerea succesorului său Titus Flavius. Construit de prizonieri evrei, cu o arenă
imensă, avea subsolul ocupat de magazine, cuști cu animale sălbatice, cabine ale gladiatorilor. În
arenă aveau loc luptele oamenilor cu animale, dueluri între gladiatori, curse, etc. Cu o capacitate
de 50000 de oameni, clădirea putea fi totuși evacuată în zece minute. Colosseum-ul îmbină trei
ordine arhitectonice clasice: doric, ionic și corintic.
Colosseumul simbolizează continuitatea istorică a vieții Romei în decursul secolelor. Se
spunea, încă din sec. VII, că „atâta vreme cât Colosseumul va trăi, Roma va trăi de asemenea”.

1
 Fig. 2 – Colosseumul din Roma

Termele erau complexe, ansambluri arhitectonice, ample ca suprafață, ce acopereau mai

mult de 11ha, cu băi publice, băi termale, piscine în aer liber, vestiare, săli și spații rezervate
sportului, dar și biblioteci, curți interioare, locuri de plimbare, săli de conferințe. Celebre ca
frumusețe bogăție și eleganță, termele erau centrul existenței citadine în care societatea romană își
consuma activitatea. Statuile și decorațiile rafinate din marmură și mozaic împodobeau sălile și
coridoarele. Capacitatea celor mai spațioase ansambluri de terme atingeau între 1600 și 3000 de
persoane. Dacă cele mai vechi și luxoase sunt Termele lui Agripa (27-25 î.d.Hr.), cele mai
cunoscute la Roma sunt Termele lui Caracalla, construite în anul 212, Termele lui Diocleţian și
Termele lui Constantin.
Villa (vilae), locuința caracteristică aristocrației romane și a familiilor bogate, poate fi
găsită îndeosebi la Pompei. Un exemplu cu totul remarcabil ca eleganță și lux este Villa lui
Hadrian, construită între anii 125-134 d. Hr., la Tivoli, în apropierea Romei.
Casele obișnuite sunt decorate adesea cu fresce şi cu mozaicuri, primele mai degrabă de
inspirație mitologică, în timp ce cele din urmă sunt decorate cu scene din viața cotidiană. Pentru
locuitorii săraci, construcțiile specifice erau blocuri cu multe etaje numite insulae.

2. Arhitectura religioasă
Romanii au știut să creeze tipuri arhitecturale pe măsura necesităților, deși multe sunt
considerate a fi împrumutate de la greci. Ceea ce deosebește însă fundamental arhitectura romană
clasică de cea grecească sunt câteva elemente arhitecturale, folosite frecvent de romani: arcul
roman, bolta și cupola. Acestea, împreună cu betonul pe care îl inventaseră, i-au ajutat pe romani

2
să construiască câteva din cele mai grandioase clădiri din Antichitate: Colosseumul (considerată
cea mai complexă construcție antică) și Panteonul (cea mai mare cupolă din beton nearmat din
lume) – ambele din Roma.

Fig. 3 – Panteonul din Roma

Templele romane se caracterizează printr-o mare diversitate de detalii, fiind, în principiu,

subordonate celor două tipuri tradiționale, cu plan rectangular sau circular. De la etrusci a fost
împrumutat podiumul înalt cu scară de acces de pe latura frontală, prevăzut, uneori, cu încăperi
subterane, unde era adăpostit tezaurul.
Templul nu este un edificiu în sine, el se integra într-un for sau într-o zonă sacră
frecventată de popor.
Spre sfârșitul secolului al VI-lea î.Hr. încep să se construiască temple care seamănă foarte
mult cu templele grecești, prin planul lor general, dar totodată se deosebesc prin unele trăsături
specifice:
 sanctuarul se ridica totdeauna pe o terasă înaltă (podium) la care se ajungea printr-o scară
care era așezată doar înaintea fațadei;
 templele sunt acoperite cu plăci de pământ ars, împodobite de reliefuri și pictate în culori
vii;
 piatra este folosită doar pentru coloane și pentru fundațiile podium-ului, zidurile fiind
făcute din cărămidă nearsă, iar lemnul era folosit pentru părțile înalte.
Doar după instaurarea Imperiului au apărut la Roma primele temple acoperite cu marmură.
Cu timpul, meșterii occidentali și italici, devin tot mai pricepuți în a lucra cu marmura, astfel că
arhitectura în arta sacră romană evoluează continuu, ajungând la o eleganță și finețe greu de egalat.

3
 Fig. 4 – Templul Maison Carrée situat în
orașul Nimes din sudul Franței

De la sfârșitul Republicii ia naștere o nouă tehnică de construire a templelor, cea a

„blocajului”. Astfel zidurile sunt construite din nisip, amestec de var și fragmente de piatră sau
cărămidă, acoperite de o parte și de cealaltă de un parament care avea doar rol ornamental.

3. Arhitectura funerară

O altă categorie de construcții o reprezintă monumentele funerare, care cuprinde mai multe
tipuri, printre care cavoul, edicula funerară, construcțiile comemorative.
Arheologia romană abundă în diverse tipuri de morminte, descoperite în tot spațiul
imperiului, toate răspunzând, într-o măsură mai mare sau mai mică, grijii pe care au manifestat-o
romanii față de defunct, cât și concepțiilor acestora privind viața de după moarte. Amenajările
funerare erau concepute a fi ultima locuință a mortului, de unde și asemănările cu locuințele
propriu-zis, în ceea ce privește distribuirea încăperilor și amenajarea interioarelor (pictura în
frescă, de exemplu). Cel mai răspândit era cavoul, o construcție subterană din piatră și/sau
cărămidă (uneori se prezintă sub forma unei nișe săpate în stâncă), cu una sau mai multe încăperi,
acoperit cu boltă. Sicriul sau urna funerară cu oase calcinate, se depuneairect pe podea. Deasupra
încăperii funerare se ridica o stelă, care ia în timp forma unei construcții paralelipipedice,
împodobită cu reliefuri și epitafuri.
Edicula funerară era un monument sub formă de casă în miniatură, cu înălțimea cuprinsă
între 2,5m și 3m, care pare să fi fost originară din provinciile orientale, de unde s-a răspândit în tot
imperiul. De obicei, construcția cuprindea un soclu, peste care se ridica nișa propriu-zisă,

4
suprapusă de un acoperiș orizontal sau în demi-boltă. Interiorul, iar uneori și exteriorul, era bogat
decorat cu reliefuri, motivele compoziționale regăsindu-se în scene cotidiene sau mitologice. De
fiecare dată era reprezentat și defunctul, fie în întregime, fie numai bustul.
La romani, comemorarea unui important eveniment militar sau civil, s-a materializat într-o
categorie aparte de monumente, așa-numitele monumente triumfale. În afară de coloane, atât la
Roma, cât și în provincii au fost ridicate arce de triumf, iar pe locul marilor bătălii victorioase –
monumente asemănătoare mausoleului.
Arcurile de triumf au fost opere de artă arhitecturală care celebrau o victorie, sau mai multe
victorii ale aceleiași personalități. Un arc se compunea din unul sau mai multe treceri printr-o
zidărie masivă peste care se întindea un antablament și un atic. Totdeauna un arc purta și o
dedicație în partea superioară.
Acest fel de lucrări au fost inaugurate în Roma antică. Fiecare arc era dedicat unui general
victorios sau unui împărat. In general arcurile erau plasate la intrarea în oraș, cu excepția arcurilor
din Roma plasate în inima orașului, în mijlocul piețelor, al forumurilor, pentru susținerea unui
apeduct, sau ca porți ale zidului servian și aurelian.
În Roma s-au păstrat mai multe arce de triumf, în Forul roman şi în zonele adiacente. Cea
mai bine conservată construcţie din antichitate Arcul lui Constantin, care a fost construit în anul
312 pentru a celebra victoria împăratului Constantin asupra lui Maxentius. Arcul lui Julius Caesar
Drusus construit în anul 23, Arcul lui Titus și Vespasianus construit în anul 81, Arcul lui
Septimius Severus construit în anul 203, Arcul lui Marcus Aurelius construit în anul 176 și multe
altele.
Mausoleul reprezintă o construcție impunătoare, bogat decorată, pe care o întâlnim pentru
prima dată în Orient, de unde, de altfel, vine și termenul de mausoleu. Printre cele șapte minuni ale
lumii se numără și mormântul lui Mausolos, rege din Caria, înălțat la Halicarnas.
În plan constructiv, mausoleul reproduce din piatră forma piramidală a tumulului funerar,
cu baza circulară (ex.: mausoleul lui Lucilius, cel al lui Augustus, mausoleul lui Hadrian, cunoscut
astăzi cu numele de Sant Angelo), dreptunghiulară sau trapezoidală, imitând forma unei case sau a
unui templu. În unele cazuri, se recurgea la îmbinarea tipurilor: pentru a conferi construcției mai
multă monumentalitate, peste fundamentul dreptunghiular se ridica un edificiu circular. Decorarea
mausoleului urmărea principiile caracteristice templelor greco-romane: scări monumentale, fațada
sprijinită de coloane, friza decorativă.

5
 Lista figurilor
Fig. 1 – Hartă a Forumului Roman din Roma.................................................................................3
Fig. 2 - Colosseumul din Roma.......................................................................................................4
Fig.3 - Panteonul din Roma.............................................................................................................5
Fig. 4 - Templul Maison Carrée situat în orașul Nimes din sudul Franței......................................6

Bibliografie
Brillant, R. (1979). Arta romană de la Republică la Constantin. București: Meridiane.
Gramatopol, M. (1984). Arta romană a epocii lui Traian. București: Meridiane.
Grimal, P. (1973). Civilizația romană. Bucureșri: Minerva.