Universitatea Tehnica a Moldovei

Facultatea Industrie Ușoară

Catedra Design Vestimentar Industrial

Referat
Disciplina: Stiluri în artă și design
Tema: Arta Romei antice

A elaborat: st.gr. DVI-161, Mandiș Alexandrina

A verificat: a.n Hâncul Liviu

Chișinău 2016
Arta Romei antice
Orașul Roma, născut în vremea regalității etrusce, în secolul al VIII-lea î. Hr., este cucerit și
subordonat autorității romane în secolul al VI-lea î. Hr. Istoria romană a secolelor VI. î. Hr. se definește ca
perioada republicană și ca epocă de treptate cuceriri și de extindere a teritoriilor stăpânite de romani. În
secolul al III-lea î. Hr., Roma devine hegemonul Peninsulei Italice, pentru ca în secolele II și I î. Hr. Să
cucerească toate teritoriile din jurul Mării Mediterane. Spre sfârșitul secolului I î. Hr. Roma ajunsese unul
dintre cele mai mari și mai puternice state ale lumii antice. Asasinarea lui Cezar la 44 î. Hr. a fost urmată de
instituirea principatului de către Octavian Augustus (27 î. Hr.). În secolul I î. Hr. și secolul I d. Hr., în perioada
domniei lui Augustus, care instaurează autoritatea Imperiului, cultura romană atinge apogeul. Această
perioada este considerate „epoca de aur" a artei literaturii romane.
In secolele I - III d. Hr. are loc întărirea Imperiului Roman și maxima sa extindere teritorială: din
Britania până în Arabia și din nordul Mării Negre până în nordul Africii, transformând Marea Mediterană
într-o mare interioară („Mare internum"). Acum a avut loc romanizarea provinciilor cucerite. În secolul al
III-lea, Imperiul Roman intră în criză. Împărații se succed, războaiele civile se desfășoară între pretendenți,
autoritatea senatului scade, crește însă rolul politic al armatei. Apar și, cu vremea, se accentuează
tendințele ruperii provinciilor din Imperiu. Totodată se produc răscoalele coloniilor și ale populațiilor
supuse.
Constantin cel Mare (306 - 337) va fi cel care va împărți Imperiul în patru prefecturi, va muta
capitala Imperiului la Constantinopol și va da edictul de toleranță (313) în favoarea creștinismului.
Theodosius (379 - 395) a fost împăratul care a încercat o ultimă centralizare a Imperiului, pentru ca, după
moartea lui, Imperiul să se împartă definitiv în Imperiul Roman de Apus și Imperiul Roman de Răsărit.
În anul 410 Roma va fi jefuită și ocupată de vizigoți, conduși de Alaric. În anul 476, ultimul împărat
roman, Romulus Augustulus, a fost detronat de Odoacru, comandantul mercenarilor germani, care a
constituit, pe teritoriul Italiei, primul regat „barbar". În răsărit, Imperiul Roman a continuat să existe până
în secolul al XV-lea, evoluând în stat feudal, numit Imperiul Bizantin .
RELIGIA
Față de Panteonul bine articulat al grecilor, romanii au asimilat, cu încetul, zeitățile grecești și
etrusce. Familiarizată cu zeii greci încă din secolul al VI-lea î. Hr., cînd era sub dominație etruscă, Roma a
aderat cu rapiditate la divinitățile grecești, la începutul Republicii.
Mitologia romană este înrudită sau suprapusă istoriei ei. Nașterea Romei, sub semnul legendar al
fratricidului (Remus sacrificat de Romulus), asigura viitorul fericit al orașului. Dar, în fiecare moment critic
al istoriei ei, Roma a crezut că simte apăsarea blestemului. 0 dată cu evenimentele istorice ale războaielor
punice, Roma a făcut apel la toți zeii, indiferent de originea lor, la sacrificii, ceremonii, procesiuni, ofrande.
Divinități asiatice, bacchanale, cultul lui Dionysos sunt integrate, în timp, Panteonului roman. Indiferența
romanilor față de metafizică imaginația mitologică redusă definesc spiritul religios roman prin Spiritul
realist, prin pragmatism și căutarea eficacității. Sacralizarea colectivităților organice: familia, ginta, patria; a
disciplinei, a fidelității față dă angajamente, a devotamentului față de stat dau măsura valorizărilor etice ale
gîndirii romanilor. Humanitas, ideea apartenenței la specia umană, fixează datoria solidarității, prieteniei,
respectului pentru membrii colectivului, înrudiți prin ideal și rigori.
Forumul din Roma. Templul lui Saturn

Forumul din Roma. Templul lui Castor

 Roma. Colosseum. Exterior

Caracterul social al religiozității romane și importanța acordată raporturilor cu celălalt sunt clar
exprimate prin termenul de pietas, care desenează respectarea scrupuloasă a riturilor, respectul față de
relațiile naturale dintre ființele umane.
Religia la romani prezida fiecare eveniment al vieții publice și particulare. În locuințele particulare
ardea constant focul sacru, iar în familie se celebra amintirea sufletelor celor morți.
Cultul se oficia în temple care imitau templele grecești sau etrusce și care uneori aveau formă
circulară (sanctuarele consacrate Vestei).

Marele teatru și amfiteatru. Pompei

Arhitectura
Monumentele numeroase, rămase din timpul civilizației romane, arată marea varietate de forme a
programului de construcții rămase. Proporțiile monumentale, impresionante dimensiuni ale bazilicilor, ale
termelor monumentelor funerare, noua tehnică constructivă a arcurilor și bolților, masiv folosită,
construcțiilor rezervoarelor, podurilor, apeductelor și viaductelor, ale șoselelor, arcurilor de triumf, într-un
cuvînt tot ce fecunda inventivitatea constructivă fac partea din arhitectura romană, de la Tabularium la
Palatul lui Dioclețian din Split, „o enciclopedie morfologică a arhitecturii”. Preluări și asimilări din
arhitectura greacă și arhitectura etruscă sunt împletite cu necesități tehnice și cu spiritul ingineresc al
romanilor. Realitățile construcțiilor romane vor ilustra măreția, grandoarea și și autoritatea republicii și a
Imperiului roman asupra lumii.
Arhitectura a oferit forme particulare de manifestare, impuse de cerințele vieții publice și de stat ale
societății Romei antice. Piețele publice, bazilicele, amfiteatrele, templele, locuințele particulare,
magazinele, atelierele ofereau ansambluri incluse în concepția urbanismului roman, care trasa, în ordine și
desăvîrșită logică, rețeaua străzilor și a artelor de circulație între zona centrală și zidurile de incintă.
Materialele de construcție folosite erau blocurile mari de piatră și travertinul, dar și cărămida
dearsă, lemnul, nisipul și mortarul. Betonul era materialul specific folosit de romani pregătit din pozzolana
(„praful de Puteoli”).
Materialele ieftine și masa turnată în cofraje erau preferate mai degrabă de romani decât
materialele nobile, cioplite și finisate, cum obișnuiau să practice grecii.
Practicarea pe scară largă a zidăriei cu umplutură de pietriș și mortar între două placaje era folosită
atît la zidurilor foarte groase cît și la coloane și stîlpi.
Arhitectura civilă
Forumul (forum romanum) era piața centrală, „inima” ordonatoare a vieții administrative, politice,
religioase și comerciale. Nucleul important al orașului, forumul, grupa instituțiile administrative, bazilicile,
bibliotecile, templele în amplul ansamblu urbanistic de formă rectangulară. La Roma au fost construite
numeroase forumuri de către împărații romani care le-au dat numele: Cezar, Augustus, Traian, Nerva,
Vespasian.
Dintre toate, ansamblul forumurilor imperiale din Roma rămîne cel mai reprezentativ ca amploare și
fast. În ansamblul acesta, se distinge ca cel mai impunător Forumul lui Traian. Construit la începutul
secolului al II-lea, Forumul lui Traian este alcătuit din două piețe cu arc de triumf, statuia lui Traian, templul
de cult al împăratului, bazilica Ulpia și Columna lui Traian. Amploarea respirației ansamblului Formului lui
Traian, numărul mare de edificii și viziunea grandioasă a scării proporțiilor mărturisesc azi despre puterea
și autoritatea civilizației Romei imperiale.
Forumuri au fost construite de romani pretutindeni, unde armatele victorioase au rămas și au trăit
ca forță de ocupație, din vestul pînă în estul continentului european, unde au supraviețuit vestigii, precum
cele din vechea Dacie, Ulpia Traiana sau în Asia Mică și Africa, pînă la hotarele Imperiului Roman, unde la
Timgad a fost înălțat grandiosul Forumu al lui Septimiu Sever.
Basilica (Basilica lui Maxențiu) în lumea romană era o construcție care servea ca tribunal, curte de
justiție sau bursă. Mari construcții cu vaste săli de reuniuni, avînd spațiile interioare împărțite prin coloane
și porticuri, bazilicele erau locul de întîlnire și tranzacții al bancherilor, negustorilor, oamenilor de afaceri,
cel mai aglomerat edificiu al orașului.
Senatul roman, asamblat bazilicii, avea o scară monumentală care servea accesului demnitarilor
sosiți la ședințele și întrunirile oficiale. Bazilica Emiliana, care era curte de justiție, sau Bazilica Giulia,
ridicată de Cezar, erau clădiri reprezentative pentru eleganță, bogate în coloane și sculpturi din marmură.
Făurite în Imperiul Roman - Templul lui Vespasian, Templul lui Castor si Polux, Templul Vestei, Casa
Vestalelor; Bazilica lui Maxențiu, Arcul de triumf al lui Titus, Palatul imperial, construit de Domițian, Domus
Flavia, Domus Augustana reședința particulară a împăraților, Casa Liviei sunt clădiri a căror înfățișare dă
dimensiunea grandorii particulare a societății romane a necesităților ei practice și spirituale.
Amfiteatrul Colosseum-ul, inaugurat în anul 80 (în vremea lui Titus Flavius), este numit amfieatrul
Flavian, după numele primului împărat al Flavienilor (Vespasian), care a întreprins construirea edificiului,
considerat ca cel mai mare amfiteatru roman. Construit de prizonieri evrei, Colosseum-ul avea arena de 86
m x 54 in. Subsolul arenei era ocupat de cabinele gladiatorilor, cuștile animalelor sălbatice și magazii. În
arenă aveau loc luptele oamenilor cu animalele, duelurile dintre gladiatori, cursele, simularea luptelor
navale. Cu o capacitate de 50000 de spectatori, clădirea putea fi evacuată în zece minute. Această operă
de arhitectură, cu cele 80 de arcade și cele trei ordine clasice folosite: doric, ionic și corintic, are zidurile
acoperite cu marmură. Dimensiunea uriașă expresia grandorii o fac cea mai cunoscuta construcție a Romei
antice. Ea simbolizează cantitatea istorică a vieții Romei, în traversarea secolelor. Se spunea, încă din
secolul al VII-lea, că „atîta vreme cît Colosseum-ul va trăi, Roma va trăi și lumea, de asemenea". Teatre și
amfiteatre, cum sînt: Teatrul lui Marcellus, Amfiteatrul Castrense, Amfiteatrul din Arles, Colosseum-
ul,circuri, rămase de la romani pe tot întinsul Imperiului, dau măsura măreției puterii politice și economice
romane, extinse în jurul Mediteranei.

Teatrul lui Marcellus. Roma

Termele erau complexe ansambluri arhitectonice, ample ca suprafață, acoperind, mai mult de 11 ha,
cu băi publice, băi termale, piscine în aer liber, vestiare, săli spații rezervate sportului (palestre), biblioteci,
curți interioare, locuri de plimbare, de discuție, de așteptare, săli de conferințe, portice etc. Celebre ca
frumusețe, bogăție și eleganță, termele erau centrul existenței citadine în care societatea romană își
cinsuma, în mare parte, activitatea cotidiană.
Statuile, decorațiile rafinate, din marmură și mozaica împodobeau sălile și coridoarele. Capacitatea
celor mai spațioase ansambluride teme atinge între 1600 și 3000 de persoane. Dacă cele mai vechi și mai
luxoase sunt Termele lui Agripa (27 – 25 î. Hr. ), cele mai cunoscute la Roma sunt Termele lui Caracalla
(construite în anul 212), Termele lui Dioclețian și Termele lui Constantin.
În ruinele caldarium-ului (sala circulară cu diametrul de 34 m rezervată băilor calde) din Termele lui
Caracalla, de la Roma, au fost inițiate în secolul nostru, în timpul verilor, grandioase spectacole de operă.
 Construite la Chivitavecchia în timpul domniei împăraților Traian și Hadrian mai există două
ansambluri de terme imperiale care păstrează partea cea mai valoroasă „caldarium”, sala de băi calde.
Locuința particulară. Pompei și Herculanum, cele două localități acoperite de lava Vezuviului în anul
79, au început a fi sistematic excavate, descoperite și studiate, sub egida regelui Carol de Bourbon, la 1748.
Ansamblul de edificii revelă diferite probe ale civilizației grecești din secolul al VIII-lea î.Hr. etrusce,
începînd cu secolul al VII-lea î. Hr., romane din secolul V-IV î. Hr. Și, în final, din epoca elenismului.
În cele două orașe, ca și la Ostia, an fost exhumate case romane de diferite tipuri: mica locuință
burgheză, imobilul de închiriat cu mai multe etaje, magazine deschise la stradă, și, în sfîrșit, marea și
luxoasa locuință patriciană. Exteriorul zidurilor rareori cu ferestre, creează impresia modestiei. Interioarele
însă prin abundența decorării cu pictură, mozaic, sculpturi din marmură, uneori locuința marilor proprietari
avînd terme proprii.
La intrare exista adeseori un mozaic cu inscripția „cave canem" care invita vizitatorul să fie atent la
prezența câinelui. În diversele tipuri de locuință romană rezultată în excavările celor două orașe se disting:
micile locuințe burgheze, casele de închiriat cu mai multe etaje, mici magazine dînd spre stradă, în sfîrșit
locuințele mari și luxoase ale patricienilor. Planul simplu păstrează atriumul tradițional etrusc, de formă
dreptunghiulară, spațiul generos al sălii cu bazinul ( impluvium) așezat sub partea deschisă spre cer pentru
adunarea apei de ploaie. În jurul spațiului central dispunerea celorlalte încăperi asigura confortul banal al
cetățenilor obișnuiți. Pentru marii funcționari, comercianții bogați și noii îmbogățiți locuințele elegante
înconjurate de portice, cu grădini împodobite cu statui bazine pavate cu mozaicuri asigurau confortul
numeroaselor spații destinate primirilor de oaspeți, sălile de masă (triclinium), marele salon, (oecus),
camere de dormit, săli de baie și latrine, bucătării, depozite ale bucătăriilor. În sala de mîncare, canapele
erau dispuse pe trei părți ale mesei, a patra parte rămînînd liberă pentru serviciu.
Cele două orașe sunt, evident, complexe urbane a căror eleganță și bogăție artistică dau măsura
exigenței estetice și de confort ale locuitorilor privilegiați ai societății romane. Vilele construite și locuite de
cetățenii romani în anii secolului I impresionează prin spațiile largi și varietatea acestora. Curțile interioare
și încăperile elegante, decorate cu statui și ansambluri de picturi murale, vastele grădini a căror deschidere
oferă panorama împrejurimilor, băile particulare, jocurile de apă și plantele abundente din curțile
interioare, peristilurile cu splendide picturi, care acoperă pereții, sunt astăzi subiectul admirației
vizitatorilor de pretutindeni. Casa Faunului, Casa poetului tragic, Casa micilor amorași auriți, Casa Marii
Fântâni, Casa Vetti, Casa Venus, Villa Misterelor sunt printre vestitele și frumoasele locuințe pompeiene.
Arhitectura cu proporții nobile, pictura și mozaicurile de un înalt rafinament au făcut celebru Pompeiul.
Villa (vilae), locuința caracteristică aristocrației romane și familiilor bogate, poate fi studiate
îndeosebi la Pompei , în caracterele particulare ale încăperilor grupate după principiile casei etrusce și ale
celei grecești, mai exact prin alăturarea atrium-ului etrusc peristiluli elenistic. Pentru locuitorii săraci,
construcțiile specifice erau blocuri cu mai multe etaje numite insulae.
Un exemplar cu totul remarcabil ca amploare, eleganță și lux este Villa lui Hadrian (Villa Adriana),
ansamblu arhitectonic a cărui anvergură și gust estetic marchează și copleșesc spiritul. Construită între 125-
134, în vremea împăratului Hadrian, la Tivoli în apropierea Romei, arhitectura edificiilor imperiale
amplasate în frumusețea seducătoare a naturii i-au asigurat admirația, fiind considerată centrul
monumental cel mai bogat din Antichitate. Planul cuprindea printre numeroasele edificii: Palatul imperial,
Piazza d’Oro cu bibliotecile, Marele Bazin înconjurat de portice, Teatru maritim, Muzeul, Micile Therme și
Marile Therme, săli de lectură, mici temple, terase cu portice, toate aceste fiind ornamentate de sculptură,
pictură și mozaic după aprecierile și dorința împăratului al cărui gust estetic recunoscut avea ca ideal
sinteza artelor. Arhitectura ansamblului, realizată de numeroși arhitecți, sculptori și pictori, selectați de
împărat, a primit forma finală cîțiva ani înaintea morții lui Hadrian. Splendidul locaș al artei a fost
abandonat și lăsat în ruine, jefuit de operele de artă ale colecțiilor lui Hadrian, pînă în secolul al XIX-lea cînd
statul italian a decis întreprinderea explorării vilei astfel încît ansamblul să fie integrat circuitului turistic.
 Villa lui Hadrian. Trivoli

Urbanismul
Principiile urbanismului roman aveau în atenție legătura logică a străzilor și artelor de circulație cu
Forumul și a acestuia cu zidul de incintă cu turnuri de pază și porți de intrare (Porta Maggiore). Străzile
trasate sistematic în rețea sau tablă de șah, cu pavimente de piatră, erau bordate cu trotuare. Porticurile
erau destinate a proteja pietonii contra ploii sau zăpezii iarna sau a soarelui în timpul verii. Dalajul tipic era
format din blocuri de piatră groasă, poligoane, de diverse forme și dimensiuni. Marile deschideri ale
construcțiilor erau tratate într-o manieră diferită. Astfel, piața Forumului civil avea pavimentul cu dale
dreptunghiulare regulate. Între un pavaj și altul, rămînea un spațiu drept pentru vehicule. Din loc în loc
existau gurile de canal pentru scurgerea apei de ploaie și, mai mult decît atît, erau plasate și blocuri de
piatră pentru traversarea de pe o parte pe alta, fără a se uda piciorul cînd apa de ploaie abundentă ocupa
șoseaua, lăsînd, totodată, spațiu de circulație și pentru vehicule. În fața intrării locuințelor îngrijite și a
micilor magazine, pe marginea trotuarului erau create cavități în care se fixau stîlpi de lemn pentru
susținerea copertinelor și perdelelor. Un exemplu îl oferă cele două orașe Pompei și Herculanum.
Ansamblurile urbanistice ale orașelor romane impresionează prin logica desăvîrșită a traseelor străzilor, a
arterelor de circulație, prin alinierea zidurilor caselor de stradă. Amplasarea necesară în centrul orașului a
forumului și a piețelor comerciale, a monumentelor și edificiilor administrative, politice, comerciale și
religioase impresionează, de asemenea, prin marea măiestrie a inginerilor, arhitecților și construcțiilor,
capabili să adapteze organizarea orașelor la condițiile reliefului natural.
 Stradă din Pompei. Tipuri pavimentare

Arhitectura cu caracter idilitar

Drumurile, șosele, poduri, apeducte, viaducte au rămas dovezi ale constructorilor romani,
înzestrați cu geniu.
Via Appia antica este primul drum roman, construit de Appius Claudius la 312 î. Hr. Pavat cu blocuri
de bazalt și bordat de trotuare, ajungea la Capua și, apoi, pînă la Brindis, devenind calea de comunicare cu
Orientul. Punctat pe ambele părți, din loc în loc, de morminte, mausolee, statui, Via Appia oferea un
spectacol estetic unic, acesta fiind destinată fie armatelor victorioase care se întorceau la Roma, fie
cortegiilor de regi sau regine (Cleopatra) care își expunea că Via Appia era cea mai frumoasă cale din lume,
în care, pe întreaga sa lungime, viii și morții fraternizau.
Printre realizările extraordinare pe care romanii le-au creat pe tot întinsul Imperiului, din Spania
(Segovia), Franța (Pont du Gard), pînă la Baalbek, apeductele, viaductele și podurile (Podul de pe Via
Aurelia din Roma) sunt probe ale științei savante a ingineriei construcțiilor.
În arhitectura hidraulică au fost construite porturi și canale, au fost desfășurate lucrări de asanare
și captări de ape. În unele orașe au fost zidite porți largi, monumentale, cu mai multe intrări, cum este
faimoasa Porta Nigra din Trier. Cele de la Nîmes, Autun, Reims, Besançon sunt adevărate arce de triumf.
Printre porțile renumite sunt Porta Maggiore din Roma și Porta Palatina din Torino.
Dintre toate orașele lumii latine, Roma a fost, fără îndoială, cea care a făcut faima orgoliului roman.
Capitală a imperiului, Roma a dat și numele acestuia. Grandoarea și majestatea orașului au crescut odată
cu epocile regalității, republicii și imperiului. În epoca lui Constantin (306-337), Roma era un oraș cu un
milion de locuitori, cu 11 apeducte, 11 terme, 1150 de fîntîni, 11 forumuri, 36 de arce de triumf, 28 de
biblioteci, două circuri, două amfiteatre, două piețe mari comerciale, 250 de mori și 190 de hambre.
Grădinile luxoase erau traversate de străzi pavate ale căror încrucișări erau ornamentate de nișe cu statui
de divintăți.
 Templul lui Apollon. Pompei

Casa Vetti. Peristil

Arhitectura cu caracter omagial

Arcele de triumf, columnele, trofeele alcătuiesc un capitol original al construcțiilor romane. Ele
erau construite fie pentru glorificarea puterii cuceritoare a Romei sau a păcii (Altarul păcii, numit Arca Pacis
Augustae), fie pentru comemorarea unor triumfuri ale generalilor sau împăraților romani. Columna lui
Aurelian, Columna lui Traian (40 m înălțime), Trofeul de la Adamclisi (Tropaeum Traiani), pentru victoria lui
Traian asupra dacilor, Arcul lui Titus cu înălțimea de cca 20 m și acoperit cu marmură, construit în onoarea
victoriilor obținute asupra evreilor și distrugerii templului de la Ierusalim, îa anul 70, sunt mărturii ale
sentimentului istoriei și ale orgoliului puterii Imperiului Roman.
Arcul lui Septimiu Sever, cu proporții armonioase (23m x 25 m), construit in anul 203, aparține epocii
de decadență a artei romane. Arcul lui Constantin, construit un veac după aceea, la 312-315, a fost ridicat
în onoarea împăratului care a autorizat creștinismul ca religie oficială.
În cadrul Imperiului au fost construite, pe toate teritoriile cucerite, arce de triumf. Se cunosc cca 125
de arce, dintre care în Italia, în afara celor din Roma, unde sunt cu o singură intrare ca cele de la Susa,
Aosta, Rimini și Ancora. În afara Italiei, există la Saint-Remy și în Africa, la Djemila. Arce mai ample cu trei
intrări în afara celor de la Roma, sunt la Orange și la Timgad. În general, erau decorate sobru cu reliefuri,
coloane adosate, frontoane, nișe, cornișe și statui.

Arcul de triumf al lui Constantin. Roma

 Arcul de triumf al lui Titus. Roma

Arcul de triumf al lui Traian. Roma

Arhitectura religioasă
Tipul de plan al templului grec este reluat în arhitectura romană religioasă. Panteonul, templului
destinat tuturor zeilor, aflat la Roma, construit de Agrippa în anul 27 î. Hr. și reconstruit de Hadrian, între
117 -125, este o rotondă. Are planul circular, iar zidurile de cărămidă au grosimea de 6,20 m. Exteriorul
este acoperit cu plăci de marmură. Cupola are deschiderea (diametrul) de 43 m și înălțimea de aproximativ
42 - 43 m. Soluția cupolei oferă în acest caz originala structură a calotei semisferice cu nervuri și casete,
menite să ușureze masivitatea și greutatea, care, la această deschidere mare, ar fi constituit un pericol
pentru clădire. Zidurile, sub forma unui tambur cilindric pe care stă cupola, sunt prevăzute cu două centuri
de întărire, care le înconjura, asigurându-le rezistența. Intrarea se face printr-un portic cu 16 coloane de
granit monolit, cu fronton triunghiular și cu inscripții provenite de la primul edificiu. Grandoarea și eleganța
clădirii precum și îndrăzneala soluției constructive fac din Panteon unul dintre reprezentativele edificii ale
antichității romane.
Templul rotund al zeiței Vesta, înconjurat de coloane, prin dimensiunile mici și grația proporțiilor,
este o excepția în ansamblul viziunii monumentale e romane.
Printre monumentele de dimensiuni colosale, un exemplar reprezentativ, ce se cuvine a fi citat, este
cel din Baalbek, Templul lui Jupiter Heliopolitanul.

Arhitectura funerara
Stelele funerare cu inscripții și reliefuri, cu portrete ale defuncților vor caracteriza manifestările
romanilor în omagierea celor dispăruți. Sarcofage cu reliefuri alegorice, cu medalioane, portrete, ghirlande
si cupidoni sunt prezente în toate teritoriile ocupate de romani.
O dată cu apariția creștinismului, o seamă de manifestări artistice sunt legate de cultul creștin. În
primele trei secole „Arta creștină veche” înregistrează manifestări cu caracter funerar. Morminte săpate în
pămînt, care puteau fi vizitate, cor crea primele cimitire creștine, aflate în subsolurile Romei (explorate aici,
doar 20 km), la Alexandria, Ierusalim, Siracuza, Napoli, Cirene, Sardinia. Catacombele de la Roma au fost
concepute cu galerii cu camere speciale (cubicule), avînd guri de aerisire (lucarne), în pereți existând nișe
(arcosolia), sau casete (loculi), pentru așezarea defuncților. Pereții sunt pictați cu fresce de influență
elenistică. Spațiile mai largi erau destinate slujbelor religioase.

La maisson cerée. Templul din Nîmes

 Panteonul. Roma

Sculptura
În cadrul sculpturii romane, cele două specii, ronde-bosse și relief, vor primi în aceeași măsură o
dezvoltare deosebit de bogată, ambele, datorită nevoii de împodobire a ansamblurilor arhitectonice,
destinate unor diverse funcții. Nevoia de fast și eleganță a romanilor, crearea ambianței bogate și fastuoase
a societății au dirijat destinul artelor către lux. Orientul și Occidentul și-au adus contribuția în universul
culturii romane atât de armonios ca în nici o altă artă sau epocă.
Statuara monumentală
Ronde-bosse-ul în sculptură a fost specia care a permis romanelor crearea ansamblurilor
programate expunerii în spații largi, în forumuri și în locuri publice. Operele remarcabile aparțin statuarei
monumentale, dedicate senatorilor, oratorilor, oamenilor politici, oamenilor de cultură, împăraților. Printre
reprezentativele monumente ale statuarei romane este statuia numită Augustus della Prima Porta, a cărei
interpretare realizată în secolul I, impune, deopotrivă, expresia autoritară a chipului și ținuta prestigioasă a
lui Octavian Augustus. Statuara ecvestră păstrează primul exemplar din istoria sculpturii al acestui capitol
important. Statuia în bronz aurit a lui Marc Aureliu (161 - 180), realizată în secolul al II-lea, îl prezintă pe
împăratul-filosof, fără emfază, în atitudine relaxata, mai degrabă cu expresia gînditorului decît a
imperatorului. Aflat în Piața Campidoglio (proiectata de Michelangelo, în timpul Renașterii), monumentul
lui Marc Aureliu din Roma a înrâurit mai tîrziu soluțiile compoziționale ale tuturor sculptorilor creatori de
ecvestre.
Portretul a cunoscut o mare dezvoltare printre genurile sculpturii, artiștii romani excelând în
abordarea fizionomiei umane. Tratînd asemănarea cu fizionomiile modelelor cu un puternic respect față de
realitatea naturală, interpretările nu au depășit decât rareori condiția mimemis-ului. Măiestria sculptorilor
romani urmărește tradiția măștilor funerare etrusce, fixarea detaliilor chipurilor, vîrsta. Portretele înscriu la
fiecare capitol al genului (cap, bust, bust compozițional sau figura întreagă) un impresionant de mare
număr de opere, dintre care pot fi citate ca reprezentative: portretul lui Cezar, portretului lui Caracalla,
portretul lui Brutus, bustul lui Traian, bustul lui Commodus, statuia Agripinei („Agrippina capitolina").
Trăsăturile fizionomice, foarte particulare, observarea lor atentă, distincțiile caracterologice,
sublinierea tipologiilor asigură forța celor mai reprezentative dintre numeroasele portrete romane.
Fizionomia nuanțată face din fiecare portret o sculptură aptă să fixeze asemănarea cu modelul, nu doar
prin recognoscibilitatea trăsăturilor, ci prin descifrarea caracterului psihologic, care nu poate fi ascuns
spiritului de observație, atât de pătrunzător, al sculptorului latin. Ceea ce pentru greci, în legătura cu un
chip, însemna generalizare și detașare de biologic și particular, la romani însemna observare, redare a
fizionomicului și particularului.

Augustus della Prima Porta. Roma

Relieful este bogat reprezentat în sculptura romani, în funcție de destinația pe care urma sa o aibă.
Reliefurile istorice și reliefurile alegorice împodobeau columne sau arcuri de triumf, cum sunt Columna lui
Traian, Columna lui Aurelian, Arcul lui Titus, Arcul lui Constantin, Arcul lui Septimiu Sever.
Reliefurile cu caracter istoric ca cele de pe Columna lui Traian înfățișează cucerirea Daciei de către
romani, în timpul împăratului Traian. Cele 2 500 de scene ale episoadelor războaielor lui Traian cu dacii,
cucerirea si ocuparea Daciei de către romani reprezintă capodopera neegalata de altă sculptură romană în
ceea ce privește respectarea adevărului istoric, caracterul documentar mai ales, expresia de viață autentic.
Modalitățile plastice evoluate servesc compozițiilor savante, pline de nerv și de dinamica expresivă.
Grupurile sunt articulate armonios, au tensiune, definesc tipologii, semnalează observații etnice.
Reliefurile de pe Arcul de Triumf al împăratului Titus cu tema Cucerirea lerusalimului au un puternic
caracter documentar. Cele cu caracter alegoric, reliefurile de pe Altarul păcii sau de pe Columna aureliană
urmează interpretarea mai libera din punct de vedere artistic, recurgînd la folosirea alegoriei și simbolului.
Reliefurile ornamentale, fără semnificație oficială, realizate pe mobilier sau pe sarcofage, au
evidente influențe etrusce și elenistice. Grația și nota de eleganță a acestora, arabescurile formelor sunt
caracteristice pentru o întreagă categorie a artelor decorative ale Romei antice (gliptică, sticlărie, podoabe,
toreutică, monede), care au excelat prin înaltul rafinament estetic.

Gliptica
Cuarțurile, de toate felurile, au constituit principalul material al glipticii antice. Gravarea în
adâncime sau în relief a pietrelor cu duritate medie și mare, în scopuri sigilografice ori de efectuare a
podoabelor, adeseori, a dat capodopere în arta egipteană, a Orientului Apropiat și în arta greacă, iar în arta
romană, mai mult ca oriunde, a atins gloria cea mai strălucită.
 Amuleta ce deținuse supremația în Egipt până la sfârșitul Imperiului roman își continuă destinul
pînă la invaziile arabe. Scarabeul, cea mai răspândită formă de amuletă egipteană, a fost folosit cu
continuitate și ca sigiliu.
Sigiliile de fildeș cretane, sigiliile inelare din aur ale micenienilor, gemele insulare egeene din
steatită (incizații manual) cu himere si grifoni, lei înaripați și centauri precum și gemele grecești, a căror
gravare a cunoscut o mare diversitate de subiecte, au asigurat în timp o istorie a tradiției artizanale și o tot
mai perfecționată măiestrie tehnică și artistică.
În bogatele inventare funerare etrusce, produsele gliptice ale întregii Mediterane și-au dat întâlnire
în chip spectaculos. Campaniile lui Alexandru cel Mare au umplut piața greacă de pietre semiprețioase și
prețioase puse în valoare în epoca elenistică prin montarea și prelucrarea lor artistică de gemmarii greci.
Cucerirea Greciei Ii stăpânirea absolută a Mediteranei de către romani au asigurat îmbogățirea Romei cu
marile temple și sanctuare latine, dar și nașterea marilor pasiuni ale bogătașilor pentru operele de artă,
pentru podoabe și colecții de obiecte de arta.
Polisarea, operațiune la fel de importantă ca și gravarea pietrelor se realiza într-o lungă perioada de
timp. Așa-numita, Marea Camee a Franței, faimoasă pentru frumusețea și știința gravării, a fost terminate
după aproximativ două decenii de efort asiduu. Litografii, tot mai căutați și prețuiți, își vor semna operele.
Gliptica romană va fi asigurată, în mare parte, de gravorii greci. Numele, faima și calitatea lui Pyrgoteles,
litograful oficial al lui Alexandru, alături de sculptorul oficial Lisip și de pictorul oficial Apelles sunt atestate
de Plinius si de Cicero.
Sigiliile cu chipurile nobililor romani, cupele de aur bătute cu geme, colierele de aur cu
medalioane, cameele cu capetele împăraților romani și ale membrilor familiilor dinastice, acvilele vor fi
solicitate de clientela oficială sau de aristrocrația de lux a cercului puterii.
Gemma Augustea de la Viena Marea Camee a Franței, cele mai celebre ca virtuozitate tehnică și
artistică, probează nivelul savant al gemmarilor din vremea lui Augustus.
Tehnica prelucrării sticlei, tăierea marilor nuclee de roci dure pentru a scoate din ele vase au
cunoscut, de asemenea, o mare dezvoltare datorită interesului crescut al clientelei. Confecționarea pastei
monocrome sau bicolore cu două straturi cromatice meșteșugul suflării vaselor uzuale decorative din
sticlă puritatea pastei dusă la cristalinitate strălucire, prelucrarea sticlei în relief, în maniera camee, au
cunoscut maxima apreciere în societatea romană.
Cameele monumentale au fost înlocuite în perioada de la începutul veacului I î. Hr. până în secolele
, III - IV de busturi-camee, capete ronde-bosse, din rocă semiprețioasă și din sticlă pentru ca în vremea lui
Constantin cel Mare, în arta romană târzie, gliptica monumentala oficială să reînvie și să ocupe un rol
important în cadrul artelor decorative.
 Marc Aureliu. Statuie ecvestră. Roma

Pictura
Sinteze greco-romane
Pompei și Herculanum oferă azi posibilitatea studierii picturii realizate în timpul Republicii și
Imperiului Roman de către artiștii locuitori ai zonelor ocupate și administrate de romani. Grecii din Grecia
Mare, din Sicilia, din Peninsula Balcanică ori de pe Coastele Asiei Mici sau aflați pe litoralul Mării Negre și în
nordul Africii sunt cei care asigurau în mare parte creația artistică a societății romane. În ceea ce privește
mozaicul și pictura în frescă. Grecii și etruscii au realizat continuitatea experiențelor seculare a tehnicilor
de atelier. În pictura pe vase, mozaic sau frescă, arta greaca elenistică a atins expresia maturității și
virtuozității măiestriei în primele secole d. Hr. Capodoperele frescelor de la Pompei sau mozaicurilor de la
Piazza Armerina uimesc și azi prin armonie și sinteză, splendoare și fast. Din interferarea culturilor locale,
grecești și romane, a rezultat măiestria înaltă a compoziției, atât în pictura pe vase, cât și în mozaic și
pictura murală, la care s-a ajuns în epoca elenistică și în secolele următoare.
Pictura de Ia Pompei impresionează astăzi atât prin știința compoziției și organizarea spațiului, prin
arta savantă a grupării personajelor, formelor, ritmurilor și atitudinilor, cît și prin expresia artistică înaltă.
Știința perspectivei geometrice și a perspectivei cromatice, efectele de trompe l'oeil, știința acordurilor
cromatice, a raporturilor calorice, a valorației și a tentei plate, a desenului cu virtuozități de raccourci sunt
tot atâtea motive să ne șocheze sensibilitatea și să ne provoace admirația. Picturalul și decorativul se
îmbină, tușa spontană, alertă și evidentă alăturată plajei à plat urmează necesitățile plastice și expresive.
Roșul pompeian abundă cu sonorități ample și somptuozități princiare. Galbenul și violetul, albastrurile
fluide și verdele turqoise transparent sugerează prețiozități de cristal.
Naturile statice cu perspective inverse, jocurile decorative ale perspectivelor geometrice cromatice,
care creează spații iluzorii cu efecte de apropiere și adâncime, sunt demonstrații ale marilor cunoașteri și
experiențe ale pictorilor din școlile locale. Ei sunt cei care în timpul ocupației romane au creat opere
solicitate de gustul și exigențele estetice oficiale și asimilate astfel noii culturi.

Portretul lui Vespasius Portretul lui Hadrian

CONCLUZII. ARTA ROMEI ANTICE

Popor de cuceritori, dotat cu spirit militar și cu orgoliul autorității, romanii au fost dublați de
sentimentul grandorii. Respectul pentru normele organizate ale existenței urbane, pentru rigorile
disciplinei igienei, implantate de către romani în conștiința popoarelor europene au asigurat lumii modern
un mod superior de existență.
Civilizația și cultura romană, cu asimilările vechilor civilizații mediteraneene, ale experiențelor
ingineriei etrusce în construcții, tehnici materiale ca și ale Asiei Mici și ale tradițiilor culturii grecești au
impus lumii antice reperele evaluate ale unei civilizații unitare.
Roma a lăsat moștenire Europei nu numai limba și gândirea latină, nu numai rigorile conviețuirii
urbane, structurile agrare, economice, sociale, politice, militare, juridice și mentale, ci, mai ales, spiritul
activ, spiritul rațional, practic, concepția de „homo faber" în cadrul societății urbane.
 Termele lui Caracalla. Roma

Civilizația și cultura Romană pe teritoriul Daciei

Mileniul I î. Hr., în zona nord carpatică-istropontică, este caracterizat de procesul etnogenezei
dacilor. Descoperirile tot mai numeroase atestă unitatea culturală fundamentală a geto-dacilor pe toată
aria lor etnică, din Carpaţii nordici până la zona pre-balcanică, şi din Câmpia Tisei până la limitele Podişului
Moldovenesc. Epoca fierului, în prima etapă, corespunde desprinderii geto-dacilor din masa tracilor.
Influenţa tracilor şi sciţilor, ca şi civilizaţia Greciei sclavagiste, fixată în coloniile de la Pontus Euxinus, vor
avea un rol pozitiv în dezvoltarea artei daco-geţilor.
ARTA DACO -GEŢILOR
Herodot. Cele mai vechi ştiri despre daci (geți), datate din secohd al V-lea î. Hr.
Pentru rezistenţa opusă lui Darius I (regele perşilor) de către daci, în timpul campaniei acestuia
impotriva sciţilor (514 - 513), Herodot (484 - 425) i-a numit „cei mai viteji şi mai cinstiţi dintre traci".
Acestea sunt cele mai vechi ştiri despre daci (geţi).
Prima formaţie politică cu tendinţe unificatoare formulează premisele-statului getic sub
Dromichaites, în secolul al III-lea î. Hr., religia avându-l ca zeu suprem pe Zamolxis. Despre localităţile dace
ale antichităţii se păstrează numele lor sau ale unor râuri, ca Mureş (Maris), Olt (Alutus), Someş (Samus),
Criş (Crisius), Timiş (Tibisis), Argeș (Ordessos), Prut (Porata, Pyretus), Dunăre (Donaris). În izvoare, printre
conducătorii dacilor din prirna jumătate a secolului I este pomenit Burebista, iar din a doua jumătate a
secolului I, Decebal. Unificarea statală şi etnică a dacilor sub Burebista, în secolul I, coincide cu fixarea
graniţelor până la Balcani şi până la Dunărea mijlocie.
Acornion din Dionysopolis si Strabo. Menţiuni despre Burebista
În inscripţia lui Acornion din Dionysopolis, Burebista este menţionat ca „cel dintâi şi cel mai
puternic dintre regii din Tracia". Ecoul surprizei oferite de dezvoltarea politică a geto-dacilor îl găsim şi la
Strabo: „Ajungând în fruntea neamului său care era istovit de războaie dese, getul Burebista i-a înălţat atât
de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât în câţiva ani a făurit Un stat
puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut și de
romani". La sfîrşitul secolului I d. Hr., Decebal a fost regele în timpul căruia statul dac a devenit deosebit de
puternic. În epoca în care Decebal îşi extinsese autoritatea asupra tuturor părţilor Daciei, nucleul statului l-
a constituit regiunea Munţilor Orăştie. Încă din vremea lui Burebista statul-nucleu din sud-vestul
Transilvaniei era cel mai puternic dintre formaţiunile statale.
Faza culturii regatului dacic. Viziunea omogenă a culturii dacice şi subcultura aulică
Faza culturii regatului dacic începe din secolul I î. Hr. şi durează până la cucerirea romană. În această
etapă de civilizație apare viziunea omogenă a culturii dacice şi în cadrul acesteia o subcultură aulică,
manifestată în monumentele somptuoase şi cultice care a avut ca centru Sarmizegetusa Basileion
construită la Grădiştea Muncelului.
ARHITECTURA DACO-GEŢILOR
După cum o dovedesc vestigiile descoperite precum şi informaţiile date de Columna lui Traian, dacii
practicau construcţia din piatră, piatră de talie şi bolovani. Arhitectura daco-geţilor cunoaşte mai multe
tipuri de construcţii şi de tehnici: construcţii militare (cetăți, turnuri de pază, fortificaţii „oppida"),
arhitectură de cult (sanctuare, vetre, altare) şi arhitectură (locuinţe, şi amenajări în legătură cu producţia,
depozite).
Cetatea, cel mai impresionant tip arhitectural, avea planul neregulat cu tendinţa formei poligonale,
cu curtine de zid cu turnuri la colţuri şi una sau mai multe porţi-turn. Columna lui Traian prezintă această
etapă a cetăţilor întărite. Sarmizegetusa Basileion ca şi alte cetăţi de munte, construite în zone puţin
populate, erau probabil concepute ca aşezări fortificate, nuclee militare, de apărare şi rezistentă, în
eventuale agresiuni.
Din cetăţile fortificate daco-getice au rămas vestigii la Costești, Blidaru, Piatra Roşie, Sarmizegetusa
Regia sau Basileion (Grădiştea Muncelului). Turnurile locuinţă se aflau în interiorul cetăţii. Aşa este cel de la
Costeşti. Dacii practicau construcţiile cu temelii de bolovani, cu suprastructuri de lemn, cu pereţi din lemn,
aşa cum sunt amintite pe Columna lui Traian.
Arhitectura în lemn (din bârne încheiatesau cu scheletul din Iemn) s-a regăsit în forma de
construcţie ţărănească cea mai des întâlnită: bordeiul, în vechea tehnică local.
Arhitectura sacră din Munţii Orăştiei a lăsat printre vestigii tipul de sanctuar circular consta din
aliniamente formate din şiruri de discuri din piatră, cu incinta de stâlpi din lemn având în centru o
construcţie în formă de absidă. Sanctuarul demonstrează existenţa unui tip de concepţie arhitectonică
bazată pe un anumit program constructiv, tehnic şi artistic evoluat.
Arhitectura funerară a dat la iveală morminte regale, monumente cu bolţi semicilindrice și cu un
bogat inventar.
Tezaurele funerare traco-getice de la Agighiol, Craiova, Porțile de Fier au vase de ceremonie, arme,
garnituri de costume şi harnaşament lucrate artistic.
Tezaurele de influenţă scitică cu obiecte din argint, aplice cu capete zoomorfe de cerb sau de cal, a
căror stilizare aminteşte de interpretarea miceniană a Vaselor de la Vafio. La Porțile de Fier a fost
descoperit Coiful tracic din argint. Coiful are o formă ciudată, cu viziera decorată cu ochi apotropaici, cu
stilizarea puternică a elementelor decorative. Asemenea acestora este şi decorarea de pe paharul din
argint descoperit în acelaşi loc. Relieful acestuia prezintă o procesiune de cerbi şi păsări de pradă. Ambele
amintesc de viziunea miceniană prin interesul pentru zoomorfie şi stilizarea inciziei puternice.
Tezaure cu obiecte din aur de ifluență scitică sunt prezente la Poroina Mare, Poiana Coțofeneşti,
Cucuteni, Baiceni, dar şi în alte zone şi centre cu tradiție.
 Tezaurul de la Pietroasa, lucrat în atelierele pontice, datează din epoca migraţiunilor şi este atribuit
vizigoţilor conduşi de Alaric despre care se presupune că a îngropat piesele garniturii în anul 376, când
vizigoţii au fost înfrânţi de huni. Tezaurul cuprinde forme a căror impresionantă măiestrie tehnică este
dublată de remarcabilă fantezie artistică şi stilizare decorativă. Compus iniţial din 22 de piese din aur masiv
împodobite cu pietre preţioase-un taler mare, o cană, o pateră, 3 colane, 2 vase poligonale şi 4 fibule în
formă de păsări, tezaurul a fost numi „Cloşca cu pui".
În acceaşi epocă apare stela de cult mitraică infăţişând pe zeul Mitras sacrificând taurul. Imaginea
Cavalerul trac, cu o anumită influenţă rovenind din Asia Mică, defineşte un tip de morfologie a cărui
simbolică exprima idealul eroic al acelei epoci transfigurat în mit.
Ceramica dacă, pictată, ceramică de lux descoperită în cetăţile dacice din Munţii Orăştiei era
realizată din pastă fină, cu pereţii exteriori acoperiți cu un strat de culoare deschisă şi decoraţi cu motive
vegetale: viță de vie, palmete sau motive geometrice, iar, mai rar, motive zoomorfe pictate cu culoare
roșie.
Ceramica, răspândită în toată Dacia, este de două feluri: ceramică grosolană (urne şi căniţa cu
toartă) și ceramica fină (fructiera cu picior, cana, ceaşca, paharul, strecurătoarea). Există variaţii de la o
regiune la alta, determinate de influenţe externe, cum sunt cele greceşti întâlnite în Dobrogea. Cultură de
tradiţie veche, arta geto-dacă a înglobat elemente de origine sudică clasică, elemente de circulaţie
europeană largă precum şi elemente celtice şi scite, iar mai tărziu sarmatice.
În toreutica dacă sunt cunoscute: vase, aplici şi garnituri din argint şi din bronz, fibule, coliere şi
brăţări din aceleaşi metale şi aliaje, garnituri din fier pentru scuturi. Podoabele dacice masive din argint
apar în secolui I î. Hr. după ce Burebista pusese stăpânire pe minele de argint ale triburilor celtice situate în
nordul Daciei şi în Boemia. Se presupune că cele mai însemnate piese au fost luate ca pradă de impăratul
Traian în urma victoriilor repurtate asupra dacilor.
CULTURA GREACĂIN DACIA
Influenţe şi imprumuturi din cultura greacă in cultura dacilor. Histria, Tomis şi Callatis
Relaţii cu vechii greci sunt semnalate încă din secolul al VII-lea î. Hr. Litoralul de Vest al Mării Negre
(Pontus Euxinus) a fost presărat cu colonii greceşti, influenţele şi împrumuturile dacilor de la cultura elenă
fiind puternice.
Poziţia deosebit de avantajoasă a aşezărilor geto-dacice din zona localităţii Adamclisi, aflate pe unul
din drumurile comerciale importante ce uneau Callatisul cu Dunărea, a determinat intense schimburi între
autohtoni şi greci. Cele trei oraşe: Histria, Tomis şi Callatis, cu monumentele descoperite, cu cele trei
temple de la Histria, fundaţiile zidurilor incintei și aşa-numitul zid din valul III, de la Histria ilustrează
prezența vieţii sociale, religioase şi economice greceşti pe teritoriul ţării noastre. Un fragment de tors
arhaic, cîteva reliefuri, o stelă, o friză de dimensiuni mici din epoca clasică (sec. V î. Hr.), fragmente de
sculptură elenistică (sec. III - I), statuete arhaice de terra cota, statuete de tip Tanagra produse la Callatis,
stele funerare, bijuterii din aur, morminte cu urne sunt doar câteva dintre numeroasele probe rămase
această epocă. Ceramică arhaică greacă, cu figuri negre sau cu figuri roşii, din secolele al V-lea, şi al IV-lea î.
Hr. precum și multă ceramică elenistică s-a găsit, de asemenea, în zona litoralului.
În necropola Tomisului, pe lângă marele număr de forme ceramice din pastă albă, au fost
descoperite, mai ales numeroase monede. Diferite tipuri monetare tradiţionale, adaptate la monedele
histriene, tomitane şi callatiene cu reprezentări ale vulturului cu peştele în gheare, ale Dioscurilor, ale
Demetrei cu spicul, ale lui Dionysos au existat din abundenţă la nivelul populației locale. În aceeaşi perioadă
influenţa greacă asupra arhitecturii locale nu se face simţită.
 ROMANIZAREA DACIEI
Dacia Felix. Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Dacia Ripensis şi Dacia
Mediterraneea
În urma războaielor cu romanii (86 - 87 - 88), primul război încheiat cu înfrângerea dacilor la Tapaé
a fost urmat de pacea din anul 89, Decebal devenind rege clientelar al Romei. Dacia îşi pierde astfel
reputaţia și titlul de Dacia Felix. Decebal, pregătind un nou război, va provoca conflictul capital cu Roma.
La 101 - 102 şi 105 - 106, cele două războaie conduse de Traian împotriva dacilor vor zdrobi
rezistenţa dacă și Dacia va fi transformată în provincie romană. Colonizarea romană în Dacia a avut drept
rezultat romanizarea zonei, organizarea economică şi socială, vorbirea limbii latine. Cât timp a durat
stăpânirea romană, din 106 până la 271, când Dacia a fost părăsită, provincia romană Dacia cuprindea
Transilvania și Banatul, Oltenia fiind ataşată Moesiei. Retragerea aureliană a stabilit în sudul Dunării
organizarea zonei Dacia Ripensis şi Dacia Mediterraneea.
ARTA ROMANĂ ÎN DACIA sinteza daco-romană
Cucerirea romană a marcat o etapă nouă în istoria Daciei. Cultura şi civilizaţia romană, de tip
provincial, se vor suprapune culturii și civilizației dace, rezultatul acestui proces istoric fiind cunoscut ca:
sinteza daco-romană, şi constituie una dintre principalele etape ale procesului de etnogeneză a poporului
român.
S-ar putea spune că arta provincială romană a Daciei face tranziţia între arta de tradiţie elenistică
greacă a provinciilor de la sud de Dunăre şi arta de tradiție italică a provinciilor central europene. Aceste
două curente sunt întîlnite în Dacia şi în Sciţia Mică.
Dezvoltările urbane din Dacia şi Sciția Minor s-au născut în urma colonizării. Sistematica
desfăşurare a oraşului, pe baza celor două axe perpendiculare, avea în centru edificiile şi clădirile vieţii
publice. Cartierele compacte de locuințe erau cuprinse în incinta oraşului. În afara zidurilor se afla
necropola. Tot în afara oraşului se aflau morminte cu caracter particular care impuneau situarea lor în
exterior.
De asemenea, în afara orașului se aflau așezări permanente sau folosite sezonier, „villae
suburbane”. Ulpia Traiana Dacica, întemeiată de împăratul Traian pe teritoriul comunei de azi
Sarmizegetusa, a fost construită conform acestui tip de concepție urbanistică între anii 108-110. În timpul
împăratului Hadrian i s-a adăugat epitetul de Sarmizegetusa, iar sub Alexandru Sever (222 – 235) i s-a dat
titlul de metropolis și până la anul 276 a rămas metropola politică, religioasă și culturală a provinciei.
Numele complet al localităţii aşa cum apare el din documentele epigrafice era Colonia Ulpia Traiana
Augusta Dacica Sarmizegetusa.
Castrul
Un tip de aşezare cu caracter deosebit este castrul. Acesta avea ca elemente specifice: incinta
patrulateră, două străzi întretăiate în unghi drept în centru. În mijloc se afla pretoriul, iar în lateral,
locuinţele ofiţerilor, depozite de alimente şi magazii. Zonele de locuire şi cazărmile soldaţilor completau
elementele specifice ale castrului.
ARHITECTURA
În cadrul arhitecturii civile au rămas vestigii ale diferitelor tipuri de monumente romane
caracteristice: palatul, teatrul, termele, bazilica, Iocuinţa particulară (villa şi construcția utilitară). În cadrul
arhitecturii civile, la Sarmizegetusa romană, devenită capitală a noii provincii, se păstrează ți azi ruinele
Palatului augustalilor și ale amfiteatrului.
 Palatul augustalilor este unul dintre monumentele care impresionează prin dimensiunile mari
caracteristice arhitecturii romane. Urmele sălilor spațioase şi ale camerei pentru tezaur mărturisesc despre
măreția şi orgoliul Imperiului Roman.
Amfiteatrul vast, construit la Sarmizegetusa romană (în secolul al II-lea) din piatră, avea zidurile
înalte de 3 – 4 m şi o capacitate de 8 000 de locuri.
Basilica, edificiu utilizat în scopuri laice, pentru nevoi administrative, economice şi juridice, se
numărau printre diferitele tipuri de monumente cu caracter civil, descoperit în forum, în centrul cetății
Tropaeum Traiani (Adamclisi). Basilica forensis, datează din secolul al IV-lea, după ce vechea construcţie a
fost refăcută în secolul al IV-lea, în vremea lui Constantin cel Mare.
Locuințele particulare, de tipul casei pretențioase, villa, aveau rareori proporții mari, cum s-a
constatat în jurul marilor orașe din Transilvania. Tipul de locuinţă, frecvent răspândit, este cel al
construcției utilitare, lipsită uneori chiar de un anumit confort. Dezvoltarea agriculturii a adus necesitatea
construirii unui număr mare de proprietăţi rurale – villae rusticae – posesiuni ale senatorilor rornani.

ARHITECTURA EDILITARĂ ŞI MILITARĂ

Termele. De mari dimensiuni, termele romane situate în vestul şi sudul Daciei, datează din secole d.
Hr. la Băile Herculane și la Histria.
Băile Herculane, având patron pe Hercule (eroul legendar grec), era una dintre celebrele localități
balneoclimaterice prețuite de romani. Bogatele izvoare sulfuroase termale, radioactive, vindecătoare de
dureri de oase şi răni au fost captate de romani în amenajările monumentale ale termelor. S-au păstrat
patru dintre bazinele romane cu sălile înalte boltite, cu pavimente de marmură, reliefuri și sculpturi în
ronde-bosse. Deschiderile generoase ale spațiilor, îndrăznețele soluţii inginereşti, decizia
compartimentărilor cu funcţii utilitare vădesc tradiţia lucrărilor de acest tip ale inginerilor latini şi mai ales
hotărâta atitudine a romanilor de a evalua şi profita de toate condiţiile favorabile oferite de teritoriile
colonizate de ei. Trăinicia soluţiilor constructive a dovedit-o rezistenţă milenară a acestor terme utilizate
milenar de către localnici până la mijlocul secolului al XX-lea aşa după cum în alte părţi ale imperiului,
lucrările hidraulice precum sunt cele de la Segovia, apeductul roman deservind încă populaţia actuală a
oraşului.
Termele de la Histria, localitate cu tradiţie culturală greacă seculară, cuprind sala mare cu logii,
vestibule şi încăperi de baie, bazine cu apă. Bolţile, placajele şi pavajele cu mozaic şi marmură, cu
ancadramente de calcar la uşi etalează probele luxului şi monumentalităţii termelor romane pe teritoriul
Daciei. Dintre drumurile, şoselele şi podurile lăsate de romani cu ocazia cuceririi şi locuirii lor în Dacia,
amintim pentru celebritatea în epocă Podul de Ia Drobeta-Turnu-Severin care traversa Dunărea.
Capetele podului de la Dunăre au fost construite dc arhitectul grec Apolodor din Damasc, în anul
101, pentru războaiele lui Traian. Concepţia grandioasei construcţii este demonstrativă pentru îndrăzneala,
cunoștinţele şi anvergura proiectelor şi realizărilor romane. Fragmente de apeducte demonstrează
importanţa pe care romanii o acordau procurării şi transportării apei.
În secolul al III-lea, când castrul a evoluat în aşezare fortificată, au rămas vestigii de cazări masive.
Deşi stereotipă, aşezarea fortificată a castrului militar nu era lipsită de monumentalitate.

Arhitectura omagială
În urma războiului din 101, Traian a construit la Adamclisi monumentul cu caracter omagial
Tropaeum Traiani. Înălţarea monumentului triumfal pentru comemorarea victoriei lui Traian a avut ca scop
construirea unui mausoleu care să adăpostească rămăşiţele unui înalt ofiţer sau poate a mai multor
conducători ai armatei romane precum şi ridicarea unui altar pe ai cărui pereţi au fost săpate numele a
peste 3800 de soldaţi ai Romei precum şi următorul text: „În cinstea şi amintirea celor mai viteji bărbaţi
care au murit năpraznic luptând pentru patrie".
Construcţia înaltă de 40 m, cu un diametru la bază egal cu înălţimea, avea forma unui uriaş cilindru
din blocuri de piatră, acoperit de un trunchi de con încununat de un soclu prismatic pe care sc afla o
enormă statuie - Tropaeum - simbolul victoriilor romane. Reconstituirea monumentului presupune
prezenţa iniţială a unui număr de 54 de metope din piatră, dispuse circular, decorate cu sculpturi în relief,
dintre care cele mai multe prezintă câte un personaj sau două, în ţinută de luptă sau în captivitate. Deşi
realizarea artistică a reliefurilor fixează observaţii care au valoare documentară, modalităţile plastice sunt
modeste în comparaţie cu reliefurile realizate pe Columna Traian. Stângăcii în ceea ce priveşte sugerarea
anatomiei, mişcării, atitudinii nu reuşesc să urce calitatea detaliilor şi ansamblului reliefului la condiţia
înaltă a operei de artă. Monumentul este impresionant prin îndrăzneala soluţiei inginereşti, prin
dimensiune şi respiraţie a grandorii imperiale. Monumente cu caracter omagial care cinstesc memoria
cetăţenilor de vază cu funcţii în conducerea oraşului au fost ridicate şi în alte locuri cum sunt, de pildă, în
forumul din Ulpia Traiana.

Arhitectura sacră
Arhitectura sacră romană în Dacia este reprezentată prin urmele rămase la Sarmizegetusa Ulpia
Traiana, respectiv, urmele sanctuarului cu numeroase coloane aflat lângă Palatul augustalilor precum şi
cele ale Templului zeiței Nemesis. Printre cele mai vechi monumente de cult din Scythia Minor este Basilica
cimiterială de la Tropaeum Traiani, construcţie atribuită împăratului Constantin cel Mare (306 - 337). În
acceaşi Civitas Trapaeensium existau două basilici cu baptisteriurm, o basilică denumită „de marmură" alte
câţeva, printre care unele cu criptă care au fost găsite schelete de martiri.
Monumentele epigrafice, altarele numeroase dedicate zeilor (Jupiter, Junona, Aesculap şi Hygia)
descoperite la Ulpia Traiana Sarmizegetusa arunca lumina asupra credinţelor religioase practicate de
locuitorii oraşului, asupra numelui originii divinităţilor respective a practicilor rituale şi, mai ales, ajută la
stabilirea etnicităţii populaţiei şi aderenţei ei la tipurile de credinţă. Monumentele funerare-mormintele şi
mausoleele aflate la Ulpia Traiana, ca şi stelele funerare şi sarcofagele arată apartenența familiilor la
originea romană. Printre impresionantele sarcofage descoperite este aşa-numitul „sarcofag mare" din rocă
de andezit. Dimensiunea şi masivitatea celor două blocuri – capul şi capacul – trădează influenţa orientală,
sarcofagul fiind printre cele mai mari cunoscute până în prezent.

Sculptura. Sculptura cu caracter aulic de import şi sculptura cu caracter local

Sculpturile în relief ale Monumentului de la Adamclisi (Tropaeum Traiant) au o redusă valoare
artistică şi mai mult un caracter documentar. Ceea ce a rămas din epoca romană ca sculptură poate fi
grupat în două orientări: o creaţie cu caracter aulic de import şi o alta cu caracter local. Caracterul aulic
este reprezentat atât de copiile statuilor imperiale, executate după originalele lucrate la Roma şi înscrise în
propaganda imperială, în provincii, cât şi la reprezentările divinităţilor principale, înscrise în sfera cultului
de stat. În afara acestora, există sculpturi cu pregnantă preocupare pentru portret, statui ale cetăţenilor
municipiilor, onorați pentru meritele lor. Rigiditatea şi convenţionalitatea tratării fizionomiei acestora,
anatomici şi vestimentaţiei lor, rareori ies însă din banal.
Sculptura religioasă şi funerară greco-romană
Sculpturi păstrate pe altare, sarcofage, stele şi medalioane impun portretistica şi imaginile figurative
ale banchetului funerar.
Tahletele votive sau liturgice, legate de cultul lui Mitras, al lui Hercule, al cavalerului trac sunt alto-
reliefuri sau chiar sculpturi în ronde-bosse.
 Şarpele Glykon
Un remarcabil exemplar de realizare artistică eIenistică este Şarpele Glykon, găsit în vechiul Tomis şi
aflat, azi, la Muzeul Arheologic din Constanţa. Șarpele, simbol de presupusă reincarnare a zeului Asclepios,
al cărui cult a fost practicat în Dacia şi Moesia, este o operă stranie. Amestec de elemente zoomorfe cu
antropomorfe, Șarpele Glykon degajă caracterul păgân și misterios al operelor destinate practicilor magice.
Încordarea siluetei, încolăcită pe suportul circular, răsucirea complexă a formelor sunt demonstraţii ale
savantei ştiințe a compoziției. Tensiunea interioară aminteşte de opera elenistică Grupul Laocoon.

Fortuna și Pontor
Grupul statuar, Fortuna și Pontor- zeii protectori ai portului Tomis - , operă găsită la Tomis și datând
din secolul al II-lea, ilustrează continuitatea artei și civilizației greceşti elenistice pe teritoriul Daciei sub
ocupația romană. Frumuseţea formelor și eleganța augustă a atitudinii, măiestria cioplirii și finisării
marmurei, ştiinţa savantă a folosirii instrumentarului specific sculpturii sunt convingătoare nu numai în
ceea ce privește mâna care a poposit asupra materialului și i-a dat viață și expresie, armonie şi organicitate,
ci şi pentru punctarea elenismului, ca vârstă istorică a operei, etapă evoluată a cunoaşterilor artei şi ştiinţei
sculpturii. Statuia aflată la Muzeul Arheologic din Constanţa se numără cu evidenţă printre capodoperele
elenismului grec persistente în epoca romană.
Teritoriu expus agresiunilor, devastat în timp de numeroasele treceri ale evenimentelor istoriei,
litoralul Daciei antice a păstrat puţine dintre vestigiile valoroaselor manifestări ale culturilor autohtone,
greceşti şi romane. Valurile vechiului Pontus Euxinus continuă să aducă astăzi fragmente de amfore, de
statuete de Tanagra, monede, fragmente de statui, dezvăluiri ale vechilor civilizatii desfăşurate în
localităţile antice menţionate de istorie.
Fragmente ale unor statui greceşti din Şcoala scopasiană, aflate pe litoralul Pontului Euxin,
demonstrează vechimea centrelor de civilizaţie greacă precum şi continuarea existenţei acestora în cadrul
culturii romane, creştine şi a influenţelor bizantine. Probe ale atelierelor locale, sculpturi în ronde-bosse şi
relief, statuete din bronz şi din bronz aurit sau din lut ars prezintă divinităţi sau personaje romane, reliefuri
cu Cavalerul trac, scene cu simbolica orientală sau creștină cu strînsul și culegerea viilor sau cu „păunii
vieţii".
În afara acestora, obiectele de uz decorate, opaiţele, vasele ceramice precum și monedele imperiale
romane din bronz sau argint sunt dovezi ale preocupărilor artistice și artizanale din secolul II – III, dar şi din
secolul al IV-lea, în perioada retragerii aureliene. Fibula mare de aur cu gradene, patera, pandantivele cu
camee, coloanele din aur, bijuteriile elegante şi somptuoase, care au fost găsite atestă condiţia
pretenţioasă a societăţii romane al cărei lux era asigurat de către marile ateliere şi magazine ale vestitelor
centre artistice din Imperiu.
 Tropaeum Traiani. Monumentul de la Adamclisi

Mozaicurile de la Tomis
Mozaicurile din marile edificii de la Tomis mărturisesc despre viaţa economică şi comercială intensă
a romanilor desfăşurată în portul cu veche tradiţie greacă. Dimensiunile impresionante ale edificiului, şi ale
suprafeţelor decorate cu mozaic, amintesc, întrucâtva, ca respiraţie, de mozaicurile de la Piazza Armerina
din Sicilia. Fantezia stilizărilor decorative ale elementelor geometrice şi vegetale, măiestria ritmurilor
compoziţionale, graţia acoladelor şi curbelor, viaţa formei ilustrează cultul frumosului şi armoniei
caracteristice geniului artistic grec, prezent în atelierele artistice şi artizanale ale tradiţiei seculare
persistente în zonele sudului şi ale litoralului Daciei.

Artele decorative
Artele decorative, dezvoltate în atelierele de gliptică, toreutică, ceramică, sticlărie de artă, mobilier
şi podoabe, ca şi în atelierele de prelucrare a bronzului au fost descoperite pe tot întinsul Daciei. Bronzul şi
sticlăria au continuat a fi tehnici care au asigurat podoabele oraşeIor de pe litoral şi în epoca romană.
Tezaurele monetare descoperite la: Herăstrău, Bugiuleşti, Vârteju, Răduleşti, Tulgheş, Sălaşu de Sus
sunt probe ale atelierelor locale sau ale interferenţelor culturale aflate pe teritoriul Daciei în perioada
ocupaţiei romane. Drumuri, poduri, şosele sunt contemporane cu teatre, amfiteatre, odeoane, cu bazilici,
biblioteci, forumuri şi terme. Vestigii răspândite în numeroasele centre urbane ilustrează dimensiunea
amplă a orizontului evoluat al civilizaţiei, existenţei sociale şi manifestărilor cotidiene ca şi al necesităţilor
de confort spiritual al romanilor pe teritoriul Daciei.
 Vas din tezaurul vizigotic de la Pietroasa

CONCLUZII ARTA GETO-DACILOR

Din Galia, Hispania şi Britania până în Dacia, pe durata celor cca 160 de ani ai pasajului istoric
desfăşurat între cuceririle lui Cezar şi cele ale lui Traian, popoarele din vestul până în estul continentului au
fost unite pentru întâia dată sub semnul aceleiaşi forţe civilizatoare. Europa de azi se sprijină şi este
datoare, în mare parte, mentalităţilor şi modalităţilor de viaţă ale civilizației latine care au impregnat lumii
antice a continentului rigori, asimilate şi păstrate în tradiţia spirituală a societăţilor modeme.
Interferările culturilor locale, greceşti şi romane, nivelarea diferenţelor în cadrul provinciei romane,
cât şi difuzarea pe întreg teritoriul provinciei, inclusiv teritoriul dacilor liberi, ale acestei noi culturi, relativ
unitare, poate fi numită arta daco-romană. În aceste coordonate, în cadrul Imperiului Roman va putea fi
urmărit fenomenul ivirii şi răspândirii creştinismului care, începând cu secolul al IV-lea, este declarat religie
de stat a Imperiului. Teritoriile de influenţă ale civilizaţiei şi culturii Imperiului Roman de Răsărit au fost
printre primele care au asimilat caracterul creştin în artă. În Dacia, ca şi în alte zone ale Imperiului, s-a făcut
prezentă estetica şi ideologia creştină, atât în forma şi decorarea obiectelor, cât şi în monumentele şi
inscripţiile timpului.
Columna lui Traian. Reliefuri