Arta medievala reprezinta una dintre cele mai complexe arte din intreaga istorie,

avand in vedere ca se intinde pe o perioada de aproximativ 1000 de ani. Perioada

medievala care a caracterizat arta incepe in anul 300 si ia sfarsit la inceputul perioadei
renascentiste, mai exact in jurul anului 1400.
In aceasta perioada tumultoasa pentru intreaga omenire, arta s-a dezvoltat impreuna cu
umanitatea dupa anumite principii imbinand traditionalul cu noul. Cele mai multe
opere de arta ale acestei perioade sunt influentate de dogmele crestine, de
subiecte biblice, dar si de elemente care apartin mitologiei clasice.
!Avand in vedere ca arta medievala se intinde pe o perioada atat de mare, este de la
sine inteles ca, de-a lungul timpului, au existat numeroase curente artistice care difera
de la o perioada la alta, dar si de la o regiune la alta, una dintre cele mai bogate zone
din acest punct de vedere fiind Europa.
Daca din punct de vedere artistic epoca medievala este de-a dreptul fructuoasa, din
punct de vedere istoric Evul Mediu poate fi caracterizat printr-o descrestere a
prosperitatii, a stabilitatii, dar si a populatiei pana in anul 800, dupa care a urmat o
perioada bogata din toate punctele de vedere, care a durat pana in jurul anului 1350,
atunci cand Moartea Neagra, cea mai violenta pandemie de ciuma din intreaga lume, a
ucis cel putin o treime din intreaga populatie a Europei.
!La inceputul epocii medievale, cele mai multe opere de arta se concretizau in
obiecte foarte rare si bineinteles extrem de valoroase, obiecte care erau asociate
de cele mai multe ori religiei. Daca in anii de inceput ai acestei perioade atat de
interesante atat din punct de vedere istoric, cat si din punct de vedere cultural, operele
de arta erau realizate de catre calugari si se puteau regasi doar in biserici si manastiri,
spre sfarsitul Evului Mediu arta a primit noi acceptiuni, iar obiecte de arta puteau fi
gasite si in casele oamenilor obisnuiti.
Biserica a avut asadar un rol foarte important pentru intreaga perioada
medievala, iar acest lucru este demonstrat de faptul ca cele mai multe dintre operele
de arta care dateaza din acea perioada cultiva o puternica simbolistica religioasa.
Biserica reprezenta in acea perioada cea mai instarita insitutie si tocmai din acest
motiv investitiile in opere de arta au fost posibile. Chiar daca numeroase opere
caracteristice acestei perioade s-au pastrat, ideologia specifica Evului Mediu nu
presupunea spiritul conservator in ceea ce priveste arta, fapt pentru care multe obiecte
cu o valoare artistica imensa s-au pierdut. Rolul Bisericii era crucial, deoarece
intervenea in absolut toate domeniile, atat in politica si viata sociala, cat si in
cultura. Biserica Catolica a fost cea care in perioada medievala a finantat
numeroase proiecte culturale si tocmai din acest motiv cele mai multe opere de
arta care apartin acestei perioade au fost descoperite pe taramul vechiului
Imperiu Roman. Incepand cu anul 350, Biserica Catolica detinea doua mari centre de
unde isi putea exercita puterea: Roma in partea de vest, si Constantinopolul (capitala
Imperiului Bizantin) in partea estica.
Căderea Constatinopolului** in anul 1453 a insemnat sfarsitul Evului Mediu, atat
din punct de vedere istoric, cat si din punct de vedere cultural. Constantinopolul a
rămas capitala Imperiului Otoman până la destrămarea acestuia în 1922. În anul 1930,
după proclamarea Republicii Turcia, orașul a fost redenumit în Istanbul.

**= cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de forțele Imperiului Otoman.

Arta medievală europeană s-a dezvoltat pe baza moștenirii artistice a Imperiului

Roman și a influenței Bisericii creștine timpurii. Aceste surse, alături de viguroasa
cultură artistică „barbară” a Europei de Nord au condus înspre o remarcabilă cultură
artistică. Într-adevăr, istoria artei Evului Mediu poate fi privită ca o istorie a
mixturii dintre elementele artei clasice, a artei paleocreștine și a artei „păgâne”.

PRINCIPALELE MIȘCĂRI ARTISTICE

Arta paleocreștină este cuprinsă cu aproximație între anul 200 (înainte de care nu se

cunoaște nici o formă de manifestare artistică a creștinismului) și anul 500, la
inaugurarea unui stil pur bizantin. De-a lungul acestei perioade, artiștii au adoptat
subiecte și metode specifice artei romane în pictură, mozaic și sculptură.
Arta bizantină se naște din ceea ce numim arta paleocreștină în jurul anului 500. În
timpul crizei iconoclaste (730-843) marea majoritate a icoanelor au fost distruse, astfel
încât, pentru un studiu efectiv al acestei arte în zilele noastre orice nouă descoperire
ascunde o mai bună înțelegere a acesteia. După reluarea producției de icoane, din 843
și până în 1453, arta bizantină a suferit foarte puține adăugiri, în ciuda sau poate
tocmai din cauza declinului lent al Imperiului. Cu centrul artistic în Constantinopol,
arta bizantină este deseori identificată după calitatea materialului folosit și a măiestriei
artistului. Această artă a atins apogeul prin
monumentalele fresce și mozaicuri realizate în biserici sub formă de dom, (marea
majoritate a acestora fiind pierdută, fie din cauza dezastrelor naturale, fie din cauza
transformării bisericilor în moschee).
Arta celtică a Evului Mediu descrie arta popoarelor celtice din Irlanda și Marea
Britanie din secolul al V-lea, odată cu retragerea administrației romane și până
în secolul al XII-lea la instaurarea artei romanice. Secolul al V-lea și secolul al VII-
lea au fost în principal o continuarea a artei culturii La Tène cu câteva adăugiri
romane, în timp ce secolul al VIII-lea a marcat fuziunea tradițiilor germanice cu
cultura anglo-saxonă, născându-se astfel ceea ce se numește stilul hiberno-saxon sau
arta insulară. Mult mai târziu, în Irlanda pot fi observate și anumite influențe vikinge.
Arta popoarelor migratoare descrie arta populațiilor migratoare de neam germanic și
a celor din estul Europei între anii 300-900, în această perioadă fiind inclusă și arta
hiberno-saxonă. Acest stil artistic a interacționat atât cu arta creștină, cât și cu
stilul zoomorf și cu cel policromatic.
Arta preromanică definește arta dezvoltată de la încoronarea lui Carol cel Mare în
anul 800 și până la începuturile artei romanice în secolul al XI-lea. Ea cuprinde arta
carolingiană, arta ottoniană, arta anglo-saxonă, precum și arta Franței, Italiei și
Spaniei. De-a lungul acestei perioade, își fac simțită prezența influențele artei romane
clasice, iar arta carolingiană devine sămânța din care mai târziu se vor dezvolta arta
romanică și arta gotică.
Arta romanică se referă la perioada dintre anul 1000 și nașterea artei gotice în secolul
al XII-lea. Acestă artă s-a dezvoltat odată cu nașterea monarhiilor Europei de vest
(Franța mai ales), dar a cuprins și Spania creștină, Anglia, Flandra, Germania, Italia și
alte regiuni. Arhitectura ei este dominată de pereți groși, structuri joase și îndesate și
arcuri și ferestre cu capăt rotunjit. Denumirea acestui curent a fost dată de istoricii artei
din secolul al XIX-lea și este influențată de faptul că doar în această perioadă mai sunt
folosite formele arhitecturale moștenite din Roma antică.
Arta gotică este un termen variabil în funcție de opera de artă, loc și timp. El își are
originea odată cu nașterea arhitecturii gotice în anul 1140, deși pictura de stil gotic nu
a apărut decât în jurul anului 1200, când s-a desprins total de stilul romanic. Sculptura
gotică s-a născut în Franța în 1144 odată cu renovarea abației Saint-Denis și s-a
răspândit în Europa devenind, în secolul al XIII-lea un stil internațional care înlocuia
stilul romanic. Goticul internațional descrie arta gotică dintre anii 1360 și 1430, după
care aceasta se va transforma, în momente diferite și în timpuri diferite în artă
renascentistă.
Arta islamică a Evului Mediu este reprezentată de o varietate de lucrări precum
manuscrise ilustrate, textile, ceramică și sticlă. Ea se referă la arta popoarelor
musulmane din Orientul Apropiat, a Spaniei islamice și a celor din nordul Africii. Arta
islamică a trecut printr-o perioadă inițială de formare între anii 600-900 și s-a dezvoltat
în diverse regiuni după anul 900.