Arta şi frumosul în estetica medievală

Umberto Eco

II. Sensibilitatea estetică medievală

3. Pasiunea de colecţionar

Pentru a înţelege mai bine gustul medieval, trebuie să ne întoarcem la un prototip al omului de
gust şi al iubitorului de artă din secolul al XII-lea, Suger, abate de Saint Denis, sufletul şi
animatorul celor mai mari creaţii figurative şi arhitectonice din l’ Île de France, om politic şi
umanist rafinat cf. Panofsky 1946, tazlor 1954, Assunto 1961. Ca profil psihologic şi moral,
Suger este opusul unui rigorist ca Sfântul Bernard: pentru abatele din Saint Denis casa lui
Dumnezeu trebuie să fie un receptacol de frumuseţe. Modelul său este însuşi Solomon, ctitorul
Templului, iar sentimentul care îl conduce este dilectio decoris domus Dei, dragostea pentru
frumuseţea casei lui Dumnezeu.
Tezaurul de la Saint Denis este plin de obiecte de artă şi de orfevrărie pe care Suger îl descrie
cu minuţie şi satisfacţie, ,,de teamă ca nu cumva Uitarea, geloasa rivală a adevărului, să se
strecoare şi să distrugă exemplul pentru o acţiune ulterioară”. p. 22
În faţa unor asemenea pagini, trebuie neîndoielnic să fii de acord cu Huizinga: Suger
apreciază înainte de toate materialele preţioase, nestematele, aurăriile; sentimentul dominant este
cel al uimitorului, nu al frumosului înţeles ca o calitate organică. În acest sens Suger se înrudeşte
cu ceilalţi colecţionari din Evul Mediu, care îşi ticseau fără alegere tezaurele cu opere de artă
veritabile şi cu cele mai absurde curiozităţi, aşa cum se vede din inventare, precum cel al
tezaurului ducelui du Berrz, care conţinea coarne de inorog, inelul de logodnă al Sfântului Iosif,
nuci de cocos, dinţi de balenă, cochilii din Şapte Mări Guiffrez 1894-96; Riché 1972. ... Însă
chiar în faţa unor liste nevinovate, în care Suger aproape că se bucură de termenii pe care-i
foloseşte pentru a înşira preţioasele materiale, ne dăm seama în ce fel sensibilitatea medievală
unea de fapt un gust nesofisticat pentru plăcerea spontană (chiar şi aceasta este o atitudine
estetică elementară), cu conştiinţa critică a valorii materialului în care subzistă opera de artă,
conştiinţă pentru care alegerea materialului pentru a alcătui ceva este deja un prim şi esenţial act
alcătuitor. Pp. 23-24