Arta si jocul

Ce-a mai frumoasa exprimare a gandurilor omului este arta. Inceputurile ei se pierd in negura
istoriei. In perioada actuala cunoastem toate etapele prin care a trecut arta. Stim ca oamenii
preistorici isi exprimau credintele, sentimenetele si isi descriau modul de viata si lasau o
mostenire urmasilor prin arta. O dovada clara a acestui lucru sunt picturile rupestre din pesteri
cum ar fi cea de la Lascaux din Franta, dar si micile statuiete sau grupurile statuare exempli
gratia Ganditorul de la Hamangia .

Mereu arta s-a aflat in stransa relatie cu tehnologia, amandoua au evoluat cam in acelasi timp.
Dupa perioada preistorica a urmat epoca infloritoare a antichitatii care a dat frau liber
sentimentelor artistilor. Acestia ca si inaintasii lor nu creau din cauza ca erau obligati. Le facea
placere acest lucru. Ii incanta faptul ca trebuie sa copieze natura care era si inca este foarte
frumoasa. Artistii de atunci ca si cei de azi intrau intr-o stare asemanatoare transei cand creau si
redeveneau pentru scurte momente copii fiind exact ca ei in momentele lor de joaca, atunci cand
se cred atotputernici si omiscienti peste taramul lor imaginar. Astfel exista o relatie stransa intre
arta si joc. Actul creator devenind modul derelaxare si dezvoltare gandirii creatorului, in acelasi
fel in care pentru un copil joaca in delecteaza dar il si invata lucruri noi in acelasi timp.

Cu cat lucreaza mai mult, artistul incepe sa-si iubeasca creatia,sa o divinizeze sau sa se
indragosteasca de ea intocmai ca Pigmalion.

In timp arta s-a diversificat avand astfel mai multe ramuri: pictura, sculptura, mozaicul,
arhitectura, literatura, muzica, teatrul si altele care au fost infloritoare in timpul antichitatii.
57941gpq54fio8n

Dar omeniarea a avut si perioade in care arta atat de necesara dezvoltarii omului a decazut.
Mileniul marilor migratii numit si mileniul intunecat, nu ne-a lasat capodopere demne de
predecesorii antici demonstrand dictonul latin sic transit gloria mundi(asa trece gloria mundi).
Oamenii din acea perioada au distrus aproape tot ce insemna arta. Nici scrieri de valoare literara
nu avem din epoca aceea, acest fapt contrastand cu mariile opere antice “Iliada”, “Odiseea”,
“Eneida”, “Epopeea lui Ghilgames”, “Ramayana si Mahabharata”.

Dar dupa perioada intunecata a urmat renascentismul marcat de umanism, perioada in care arta
prin toate ramurile ei s-a dedicat sufletului omenesc si naturii pentru a infrumusta viata tuturor
popoarelor dar si pentru ca naturalia non sunt turpia(cele naturale nu sunt rusinoase). Artistii din
acea epoca au lasat capodopere in toate domeniile: arhitectura (exempli gratia Capela Sixtina),
pictura (e.g.Gioconda de Leonardo da Vinci), literatura (e.g “Utopia” de Thomas Morus,
“Principele” de Nicolo Machiaveli, “Gargantua si Pantagruel” de Francoi Rablais, “Elogiul
nebuniei” de Erasmul din Rotterdam).

Dupa epoca renascentismului au urmat numeroase alte curente artistice care s-au manifestat in
toate ramuriele artei.

De la primele forme de arta menirea asrtistului a fost aceea de a se face util semenilor creand
pentru ei ceva frumos care sa le incante sufletul sau sa le explice ceva sa-i invete lucruri noi, sa
le fie de folos in viata, sa infrunte problemele mai usor. Oamenii de rand lipsiti de talent artistic
au apreciat atat creatiile cat si creatorul. Ei au realizat ca in strafundurile artei exista ceva
deosebit ce trebuie cercetat indelung si inteles. Acel mister al artei trebuie privit din mai multe
unghiuri si de multe ori trebuie explicat de artist pentru a intelge mesajul transmis.
pi941g7554fiio

Artistii intotdeauna ne-au uimit, deschizandu-ne orizonturi noi spre alte lumi si nu si-au renegat
creatiile chiar daca erau consideratii de unii fantezisti. Un exemplu elocvent este Jules Verne
care a scris despre submarine cu aproximativ 100 de ani inainte de inventarea lor.

Deoarece artistii creaza din placere actul creatiei poate si considerat un joc. Ii seama foarte mult
deoarece creatorul daca nu picteaza, nu scrie sau nu sculpteaza se simte ca un copil caruia i s-a
interzis jocul, caruia i s-au inchis orizonturile si prin urmare devine un om trist fara pofta de
viata si aproape mort. Jocul artistilor este sugerat in multe moduri, cateodata direct( un tablou
care descrie un joc de copii este un dublu joc-amintirile poetului din copilarie si jocul creatiei;
cartile descriu jocuri de orice feluri: de copii, de razboi, de cuvinte, jocuri pentru oameni mari.
Uneori artistii isi descriu insasi jocul lor)

Artistii ca si copii isi vad “joaca” precum ceva serios, care trebuie pus inaintea altor lucruri. De
multe ori ei ne sugereaza jocul lor prin anumite simboluri, prin cuvinte cheie in operele literare
care ne fac sa ne gandim ore intregi la intelesul unei fraze anume, astfel, creatorul jucandu-se cu
gandirea noastra.

O deosebire importanta intre om si animal este arta. Specia umana are arta in sange. Prin aceasta
filiera copilul isi exprima mai bine sentimentele, gandurile si totodata isi dezvolta simtul pentru
frumos. Copii picteaza, desenaza, construiesc castele din nisip sau din pamant, modeleaza
diferite figurine din plastilina sau din lut, incercand astfel sa se exprime si sa imite natura. Din
aceasta cauza copii sunt incurajati sa isi dezvolte talentul la gradinita si apoi in scoala primara si
in gimnaziu. Daca ei, copii isi descopera o vocatie in arta pot imbratisa mai departe meseria de
pictor, scriitor, arhitect, sculptor. Dar exista si persoane fara talent dupa cum spuneau latinii non
omnia possum omnes(nu toate le putem toti) care isi cauta o meserie cu profil realist.

La prima vedere diferenta dintre ludic si matur este precum cea de la cer la pamant pentru ca
oamenii ajunsi la maturite uita sa se joace, adica uita sa se deconecteze de problemele vietii.
Acesti “oameni maturi” isi uita defapt originile astfel devenind in anumite cazuri mult mai
vulnerabili decat copii ei dispretuiesc pe homo ludens(omul care se joaca) considerandu-l
inapoiat. Ei nu vad defapt ca jocul este ceva necesar. Prin joc ei inteleg ceea ce fac copii nu vor
sa vada ca aceasta joaca poate evolua si se poate adapta la diferite varste. Prin urmare diferenta
dintre ludic nu este chiar asa de mare, noi suntem aceia care dam in mintea noastra o definitie
denaturata jocului. Astfel chiar daca se joaca ei nu recunosc acest lucru si din motive sociale dau
alte nume jocurilor.

Concluzia este ca arta si jocul desi nu sunt sinonime sunt inrudite si se intrepatrund. Desi nu
vrem sa recunoastem, acestea doua au ajutat foarte mult la progresul omenirii de-alungul miilor
de ani. Si datorita lor oamenii au un simt dezvoltat al frumosului.

Într-un sens larg, termenul artă desemnează orice activitate, care se bazează pe cunoștințe,

exercițiu, percepție, imaginație și intuiție. Într-un sens mai strict, se adaugă la cele de sus lipsa de
funcționalitate (practică), cunoaștere, estetică.
Britannica Online definește arta ca "îndemânare și imaginație în creația de obiecte, medii
ambiante sau experiențe estetice care pot fi împărtășite" (the use of skill and imagination in the
creation of aesthetic objects, environments, or experiences that can be shared with others.)[1]
Definiția și evaluarea artei a devenit problematică mai ales de la începutul secolului 20. Richard
Wollheim face distincție între trei moduri de acces: realist, unde calitatea estetică este o valoare
independentă de orice punct de vedere uman; obiectivist, unde calitatea estetică este deasemeni o
valoare absolută, dar dependentă de experiență umană generală; și pozitia relativistă, în care
calitatea estetică nu este o valoare absolută, dar depinde de, și variază cu experiența umană a
diferiților indivizi.[2] Un obiect poate fi caracterizat în funcție de intenție, sau lipsa acesteia, a
creatorului său, indiferent de scopul sau funcțiunea lui. De exemplu o ceașcă, care poate folosită
ca un simplu recipient, poate fi considerat obiect de artă, dacă e intenționată obiect estetic. De
asemenea, o pictură poate fi considerată obiect de meșteșug (deci nu obiect de artă), dacă este un
produs de masă.
Natura artei a fost descrisă de Richard Wollheim ca "unul din termenii cei mai elusivi (care se
eschivează) ale problemelor tradiționale de cultură umană" (one of the most elusive of the
traditional problems of human culture).[3]. A fost definită ca vehicol pentru expresia sau
comunicația de emoții și idei, un mijloc pentru explorarea și aprecierea elementelor
formale pentru sine, și ca mimesis sau reprezentație.[4] Leo Tolstoi a identificat arta ca un mijloc
indirect de a comunica între persoane.[4] Benedetto Croce și R.G. Collingwood au avansat
ideea idealistă că arta exprimă emoții și că opera de artă, așadar, există esențialmente în mintea
creatorului.[5]
Teoria artei își are rădăcinile în filozofia lui Immanuel Kant și a fost dezvoltată în secolul 20.
[4]
 Arta ca mimesis are rădăcini adânci în filozofia lui Aristotel.[4]

Într-un sens larg, termenul artă desemnează orice activitate, care se bazează pe cunoștințe,

exercițiu, percepție, imaginație și intuiție. Într-un sens mai strict, se adaugă la cele de sus lipsa de
funcționalitate (practică), cunoaștere, estetică.
Britannica Online definește arta ca "îndemânare și imaginație în creația de obiecte, medii
ambiante sau experiențe estetice care pot fi împărtășite" (the use of skill and imagination in the
creation of aesthetic objects, environments, or experiences that can be shared with others.)[1]
Definiția și evaluarea artei a devenit problematică mai ales de la începutul secolului 20. Richard
Wollheim face distincție între trei moduri de acces: realist, unde calitatea estetică este o valoare
independentă de orice punct de vedere uman; obiectivist, unde calitatea estetică este deasemeni o
valoare absolută, dar dependentă de experiență umană generală; și pozitia relativistă, în care
calitatea estetică nu este o valoare absolută, dar depinde de, și variază cu experiența umană a
diferiților indivizi.[2] Un obiect poate fi caracterizat în funcție de intenție, sau lipsa acesteia, a
creatorului său, indiferent de scopul sau funcțiunea lui. De exemplu o ceașcă, care poate folosită
ca un simplu recipient, poate fi considerat obiect de artă, dacă e intenționată obiect estetic. De
asemenea, o pictură poate fi considerată obiect de meșteșug (deci nu obiect de artă), dacă este un
produs de masă.
Natura artei a fost descrisă de Richard Wollheim ca "unul din termenii cei mai elusivi (care se
eschivează) ale problemelor tradiționale de cultură umană" (one of the most elusive of the
traditional problems of human culture).[3]. A fost definită ca vehicol pentru expresia sau
comunicația de emoții și idei, un mijloc pentru explorarea și aprecierea elementelor
formale pentru sine, și ca mimesis sau reprezentație.[4] Leo Tolstoi a identificat arta ca un mijloc
indirect de a comunica între persoane.[4] Benedetto Croce și R.G. Collingwood au avansat
ideea idealistă că arta exprimă emoții și că opera de artă, așadar, există esențialmente în mintea
creatorului.[5]
Teoria artei își are rădăcinile în filozofia lui Immanuel Kant și a fost dezvoltată în secolul 20.
[4]
 Arta ca mimesis are rădăcini adânci în filozofia lui Aristotel.[4]