Metodele de analiză a operei de artă-Iconografie, Iconologie

-Teme de parcurs-

Din toate timpurile analiza operei de artă a necesitat un studiu și o cercetare aparte pentru a fi
înțeleasă atât în contextul inițial al producerii ei, cât și ulterior acestui proces, respectiv în
contemporaneitate. În primul rând, ceea ce învățăm pe băncile școlii în analiza oricarei opere este
poziționarea acesteia în timp și spatiu. Acest lucru este e necesitate absolută pentru a înțelege și a
interpreta corect fundamentele oricarei lucrări de artă, fie ca e pictură, sculptură, grafică sau
arhitectură, bidimensională sau tridimensională. Intervine apoi studiul iconografic și iconologic
pentru aprofundarea și înțelegerea deplină a operei de artă.
Obiectul de studiu al referatului meu îl constituie capitolul din cartea “Arta și semnificație” a
lui Erwin Panofsky intitulat Iconografia și Iconologia: Introducere la studiul artei în Renaștere,
(1980), editura Meridiane, București.
O definiție pe care autorul o dă pentru iconografie ar pentru început că 1 : “aceasta este o
ramură a istoriei artei care se preocupă de tematica sau sensul operelor artistice, prin opoziție cu
forma”. Astfel, autorul ne dă de înțeles că ceea ce privim are atât un înveliș exterior cât și unul
interior care are o valoare subiectivă și intrisecă, care depinde de cultura și lumea din care
provine privitorul, de experiențele personale anterioare cât și bagajul informațional și cultural pe
care aceasta persoană îl deține.Iconografia este o descriere și o clasificare a operelor de artă care
poate fi comparată cu etnografia. Ca definiție aceasta din urmă ocupându-se cu clasificarea și
descrierea raselor umane2. Este un procedeu descriptiv și uneori statistic al analizei operei de artă.
Datele iconografice sunt extrem de utile în stabilirea datelor la care a fost realizată o lucrare, a
autorului acesteia și de multe ori chiar a autenticitații.
Distingem în iconografie trei ramuri importante care o compun : Tematica primară sau
naturală3, care se referă formele elementare, vizibile ale formelor și rapoartelor cromatice, a
succesiunii planurilor, a materialitătii operei de artă respectiv dacă este bronz, piatră, pictură etc,
dacă înfațișează animale, oameni sau obiecte, caracterul strict descriptiv al elementelor de limbaj
plastic pe care artistul le-a utilizat precum și atmosfera pe care o redă ( sumbră, primitoare,
1
Panofsky E,(1980), Arta si semnificatie, Ed. MERIDIANE, Bucuresti, p.57.
2
Panofsky E,(1980), Arta si semnificatie, Ed. MERIDIANE, Bucuresti, p.63.
3
Panofsky E,(1980), Arta si semnificatie, Ed. MERIDIANE, Bucuresti, p.60
anostă,etc). Această tematică redă înțelesuri elementare pe care orice privitor neavizat poate să le
recunoască.A doua tematică4 este cea secundară sau conventională care ne relevă caracterul
conceptual al lucrării și tematica aleasă. În funcție de poziționarea în timp și spațiu putem asocia
anumite convenții în redarea motivelor și atitudinilor personajelor sau obiectelor înfățișate. Putem
astfel distinge motivele alegorice ale imaginii. Panofsky spune, citez5 : „când vorbim în sens larg
despre tematică în opoziție cu forma ne referim în mod special la sfera tematicii secundare,
convenționale, la sfera temelor sau conceptelor specifice manifestate prin imagini, povestiri și
alegorii, ca opusă sferei tematicii naturale sau primare, manifestată prin motive artistice”. Cu alte
cuvinte ceea ce privim trecem prin prisma subiectivă a educației noastre, a valorilor cunoștințelor
și mediului social din care provenim. Un cetațean din Londra nu va înțelege niciodată de ce la
nuntă în România mireasa umblă cu bradul împodobit și oglinda în mână.
A treia ramură distinctă a iconografiei este înțelesul sau conținutul intrisec. Acesta se
manifestă prin prisma metodelor compoziționale și a semnificației iconografice. Respectiv de-a
lungul secolelor modul de reprezentare a ideilor sau a simbolurilor s-au schimbat în funcție de
ideologia timpurilor atât din punct de vedere religios, cât și profan. Simbolistica mesajelor ce
trebuiau cuprinse în imaginea plastică s-a schimbat de-a lungul timpului. Astfel, Panofsky(1980),
identifică spre exemplu în sec XIV-XV în lucrările de artă religioasă schimbarea poziționării
fecioarei Maria de la poziția orizontală așezată pe un pat la poziția îngenunchiată în adorație și
prin urmare s-a schimbat schema compozițională dreptunghiulară cu cea triunghiulară. Din punct
de vedere intrisec, putem observa la Michelangelo, de exemplu, preferința acestuia pentru piatră
în loc de bronz sau modul sau de a folosi hașuri în desene. Încercând să trecem la următorul pas
cel al înțelegerii simbolurilor exprimate în lucrări, trecem astfel la a doua metodă de analiză, din
punct de vedere iconologic. Citându-l pe Panofsky acesta definește iconologia 6 ca “fiind
descoperirea și interpretarea valorilor simbolice care adeseori sunt necunoscute artistului însuși și
s-ar putea chiar să difere substanțial de ceea ce a intenționat în mod deliberat să exprime”.
Iconologia studiază influența diverselor idei filosofice, religioase, politice asupra realizărilor
artistice și chiar asupra artiștilor din epoca respectivă. Relația artiștilor cu societatea și influența
acesteia asupra tematicilor abordate. De exemplu, Velazquez, artistul spaniol al curții regale ce a
pictat toate portretele familiei regale și al cărui succes răsunător nu poate să nu fie discutat și în
4
Panofsky E,(1980), Arta si semnificatie, Ed. MERIDIANE, Bucuresti, p.60.
5
Idem, p. 61.
6
Idem, p.65.
contextul relației acestuia cu familia regală. Astfel, în general tematicile abordate de artist se
învârt cu preponderența în jurul coroanei, a scenelor de gen și a vieții cotidiene de la palat, a
fiicelor și soțiilor de regi și bineînțeles, glorificarea altețelor regale. Iconologia ne ajută să
interpretăm și să contextualizăm lucrările de artă prin metoda care decurge din sinteză. Analiza
corectă a imaginilor, povestirilor și alegoriilor ne oferă o imagine iconologică, interpretativă, o
coroborare între teme și concepte specifice. Astfel, Panofsky, analizând lucrarea “Cei trei magi” a
lui Van der Waiden, subliniază faptul că, imaginea pruncului Isus înfățișat ca o viziune este
posibilă datorită faptului că, acesta este reprezentat plutind în aer fară nici un suport de sprijin
vizibil și fară aripi. Astfel, interpretarea pe care noi o dăm unor atribute dintr-o operă de artă este,
de asemenea, recontextualizată prin prisma bagajului informațional pe care îl avem prin prisma
experienței noastre empirice. Foarte frumos exemplul dat de Panofsky când vorbește despre
înțelegerea lucrării „Cina cea de taină” de către un aborigen, căruia i s-ar părea o petrecere
animată. De altfel este un semnal de alarmă spre a nu deveni noi înșine privitori aborigeni în fața
unor manifestări artistice pe care nu le înțelegem și trebuie să cercetăm contextul social, cultural
al apariției acesteia înainte de a transmite o opinie pertinentă.
Nu trebuie să facem abstracție în analiza operei de artă nici de factorul intuitiv al privitorului,
o capacitate intelectuală ce se poate dezvolta și la o persoană fară cunoștințe în domeniu. Dacă
analizăm, de exemplu, o lucrare numai prin prisma cunoștințelor noastre literare și filosofice
asupra timpului căruia îi alocăm lucrarea, putem să fim induși în eroare, fără această capacitate
numită de Panofsky și “intuiție sintetică”. De aceea trebuie să realizăm o coroborare între
cunoștintele noastre, educația noastră stilistică și „intuiția sintetică”. Informațiile noastre din
surse de specialitate trebuie corelate cu o pătrundere intuitivă a manierei în care, teme și concepte
specifice, au fost redate prin personaje, obiecte și acțiuni. Coroborând aceste lucruri se poate
analiza corect tendința timpurilor, simbolistica abordată de catre artiști, ceea ce reprezintă o
istorie a simptomelor culturale. Panofsky spune că 7 : „Istoricul de artă va trebui să coroboreze
ceea ce consideră a fi sensul intrisec al operei, sau al grupului de opere, asupra căruia își
concentrează atentia, cu ceea ce consideră a fi sensul intrisec a cât mai multe documente de
civilizație ce intră într-o relație istorică cu opera sau grupul de opere pe care le poate interpreta: a
unor documente care să ofere mărturii asupra tendințelor sociale, filosofice, religioase, poetice și
politice ale personalitații, perioadei sau țarii ce formează obiectul cercetării”.

7
Panofsky E,(1980), Arta si semnificatie, Ed. MERIDIANE, Bucuresti, p.72-73.
 Gombrich spune că: „Iconologia trebuie să facă ceea ce a făcut lingvistica pentru cuvânt” 8.
Respectiv o analiză a simbolisticii și înțelesurilor limbii specifice fiecarei nații în funcție de
bagajul istoric al fiecăreia. Am putea spune, cu alte cuvinte că iconografia se ocupă cu
investigarea operei de artă, iar iconologia este rezultatul acestei investigații trecută prin prisma
subiectivă și intrisecă a investigatorului. Iconologia este un studiu a ceea ce spunem despre
imagini în ceea ce privește descrierea și interpretarea, precum și un studiu a ceea ce spun
imaginile prin narațiunea, modalitățile de exprimare și simbolistica relevată.
Adeseori se face confuzie între cei doi termeni, iar de-a lungul istoriei au fost o mulțime de
controverse pe această temă, dar nu trebuie să uităm că iconografia se referă strict la imagine
vizuală, iar iconologia își găsește referințe și în literatură, filosofie și alte științe. Ele se
alimentează reciproc în practica istoriei artei. Hans Sedlmayr9, face distincția între iconologia
faptică/formală care se referă la semnificația generală a unei lucrări de artă sau ansamblu
monumental prin referire la ideile și conceptele care se modelează în acestea și iconologia
integrală care reflectă schimbările și dezvoltarea lor în reprezentări. Aceasta se folosește de
observația pre-iconografică pentru recunoașterea semnificațiilor reprezentate, și încearcă să le
pătrundă, în măsura în care acest lucru este posibil printr-o metodă sinoptică și exegetică.
În altă ordine de idei, datorită faptului că iconografia se referă la analiza imaginilor vizuale în
mod obișnuit, portretul este un aspect extrem de important în realizarea documentației, din punct
de vedere istoric. Studiul portretelor istorice ne creează o imagine extrem de fidelă a epocii în
care încadrăm lucrarea analizată, prin tipologia personajelor, expresivitatea figurii, anatomia
evidentiată.
Iconografia cât și iconologia, potrivit cercetatorului în domeniu Hoogewerff 10pot fi
considerate științe, datorită faptului că ele folosesc integrarea sistematică a unei cunoștințe
specifice, și a metodelor conform cărora această cunoștință poate fi dezvoltată, ele rămânând
subdiviziuni în cadrul istoriei artei.
Nu în ultimul rând trebuie să facem o analiză etimologică a celor doi termeni. Astfel cuvântul
iconologie derivă din (είκων) care în limba greacă înseamnă imagine și cuvântul (λόγος) care
8
E.H. Gombrich,(1987) Reflections on the History of Art: Views and Reviews, ed. Richard
Woodfield, Oxford, p.246.

9
H. Sedlmayr,(1931), Toward a Rigorous Study of Art, Frankfurt, p. 7-8.

10
https://dictionaryofarthistorians.org/hoogewerffg.htm.
înseamnă rațiune și gândire. Termenul de iconografie derivă din aceași rădăcină dar are
terminația în sufixul (γράφω) a scrie11.
Prezint mai jos o structură sub formă de tabel sinoptic pe care Panofsky(1980) 12 îl propune în
analiza operei de artă din punct de vedere iconografic și iconologic.

Nr Obiectul interpretării Actul interpretării Dotarea necesară Principiul

Crt interpretării colectiv al
interpretării
(istoria tradiției)
1 Tematica primară sau Descrierea pre- Experiența empirică- Istoria stilului-
naturală-A-faptică, B- iconografică și analiza familiarizarea cu pătrunderea intuitivă
expresională- constituind pseudo-formală obiecte și evenimente a manierei în care, în
sfera motivelor artistice condiții istorice
variabile, obiectele și
evenimentele au fost
exprimate prin forme.
2 Tematica secundară sau Analiza iconografică Cunoașterea surselor Istoria tipurilor-
conventională, constituind literare-familiarizarea pătrunderea intuitivă
sfera imaginilor, cu teme și concepte a manierei în care, în
povestirilor și alegoriilor specifice condiții istorice
variabile, teme și
concepte specifice au
fost exprimate prin
obiecte și
evenimente.
3 Sensul sau conținutul Interpretarea Intuiția sintetică- Istoria simptomelor
intrisec, constituind sfera iconologică familiarizarea cu culturale sau a
valorilor simbolice. tendințele esențiale ale simbolurilor în
intelectului uman, general- pătrunderea
condiționate de intuitivă a manierei
psihologia individului în care, în condiții
și viziunea sa asupra istorice variabile,
lumii. tendințe esențiale ale

11
Panofsky E,(1980), Arta si semnificatie, Ed. MERIDIANE, Bucuresti, p.63.
12
Idem, p.74.
 intelectului uman au
fost exprimate prin
teme și concepte
specifice.

În încheiere trebuie menționat că atât analiza iconografică cât și cea iconologică se aplică cu
preponderență asupra imaginilor vizuale care au caracter figurativ. Panofsky le exemplifică
relevanța în studiul sau asupra artei medievale unde identifică mai multe opere cu conținut clasic
care au în fapt și un conținut de elemente stilistice clasice. Prin analiza iconologică el identifică
apartenența acestor opere la o perioadă neoclasică și uneori chiar creștină. Prin decodarea
imaginilor vizuale prin aceste doua procedee putem să contextualizam lucrările de artă înțelegând
sensurile profunde, substratul istoric și mentalitar nu numai procesul de execuție.
Rolul semnificativ pe care studierea lucrărilor de arta din punct de vedere iconologic și
iconografic îl are în disciplina Educație plastică/vizuală, este esențial, datorită formării la elevi a
unui limbaj specific, a aprecierii corecte a operelor de artă.

Bibliografie:

E.H. Gombrich,(1987) Reflections on the History of Art: Views and Reviews, ed. Richard
Woodfield, Oxford.

Panofsky E,(1980), Arta si semnificatie, Ed. MERIDIANE, Bucuresti,

H. Sedlmayr,(1931), Toward a Rigorous Study of Art, Frankfurt.