Structura Mater Poligr Indr Lab 1

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI FACULTATEA
INDUSTRIE UŞOARĂ
CATEDRA DESIGN ŞI TEHNOLOGII POLIGRAFICE
STRUCTURA MATERIALELOR POLIGRAFICE
Îndrumar de laborator
Partea I
Chişinău
U.T.M.
2012
1
Prezentul îndrumar de laborator este destinat studenţilor
programului de formare 543.4 Design şi tehnologii poligrafice pentru
însuşirea disciplinei Structura materialelor poligrafice.
Autori: conf. uinv., dr. Viorica SCOBIOALĂ

lect. univ. Natalia ONICI
conf. univ., dr. Iurie SUBOTIN
lect. univ. Viorica NASTAS
Recenzent: conf. univ., dr. Constantin SPÎNU

Redactor responsabil: conf. univ., dr. Viorica SCOBIOALĂ
Tehnoredactare: conf. univ., dr. Viorica SCOBIOALĂ
lect. univ. Natalia ONICI
Redactor: Eugenia BALAN
Bun de tipar 16.05.12 Formatul hârtiei 60x84 1/16

Hârtie ofset. Tipar RISO Tirajul 100 ex.
Coli de tipar 7,0 Comanda nr.55
U.T.M., 2004, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168 Secţia

Redactare şi Editare a U.T.M.
2068, Chişinău, str. Studenţilor, 9/9
© U.T.M., 2012
CUPRINS
Scopul şi obiectivele 4
disciplinei………………………..
Competenţe şi finalităţi de 5
studii……………………….
Administrarea 6
disciplinei………………………………
Lucrarea de laborator nr. 1
1…………………………….. 0
2…………………………….. 9
3…………………………….. 0
3
SCOPUL ŞI OBIECTIVELE DISCIPLINEI
Structura materialelor poligrafice (hârtie, cerneluri, materiale

pentru copertare etc.) este o disciplină fundamentală care
reprezintă ştiinţa despre proprietăţile şi evaluarea calităţii
materialelor poligrafice.
Evoluţia accelerată a domeniului tehnic condiţionează
îmbunătăţiri în toate ramurile ce o determină, inclusiv în domeniul
materialelor poligrafice. Varietatea de materiale existente pe piaţă
impune necesitatea studierii acestora în vederea asigurării
compatibilităţii interdependenţei: produs proiectat-materiale-
tehnologie de fabricaţie. Cunoaşterea materialelor poligrafice din
punct de vedere chimic şi fizic va contribui la formarea abilităţilor
de alegere competentă a materialelor în raport cu predestinaţia
produselor, pornind de la necesităţile şi aşteptările utilizatorilor.
Obiectivele disciplinei Structura materialelor poligrafice
vizează:
- studierea caracteristicilor materialelor poligrafice;
- studierea metodelor şi mijloacelor de determinare a
proprietăţilor materialelor poligrafice;
- studierea interdependenţei dintre caracteristicile
materialelor;
- analiza implicaţiilor factorilor tehnologici şi de
mentenanţă asupra proprietăţilor materialelor poligrafice.
Disciplina Structura materialelor poligrafice presupune
aplicarea de către studenţi a cunoştinţelor şi abilităţilor formate în
cadrul disciplinelor Fizica, Chimia analitică, Fizica şi chimia
polimerilor, Chimia fizico-coloidală şi Poligrafie generală.
COMPETENŢE ŞI FINALITĂŢI DE STUDII
După studierea disciplinei Structura materialelor poligrafice

studenţii vor avea următoarele competenţe:
- la nivel de cunoaştere şi înţelegere:
să descrie materiile prime pentru industria produselor
poligrafice;
să clasifice materiile prime de bază şi materialele
auxiliare;
să definească noţiunea de calitate şi să interpreteze
structura ierarhică a proprietăţilor materialelor pentru
realizarea produselor poligrafice;
să identifice componentele structurii histologice şi
chimice a materialelor poligrafice şi influenţa acestora
asupra proprietăţilor produselor finite;
- la nivel de aplicare şi integrare:
să determine caracteristicile fizico–chimice ale
sortimentului de hârtie;
să aplice metodele de determinare a caracteristicilor
materialelor poligrafice;
să argumenteze aprobarea sau respingerea unui lot de
materii prime în baza rezultatelor stabilirii principalelor
caracteristici;
să elaboreze propuneri de îmbunătăţire a metodelor de
testare a materialelor poligrafice;
să stabilească influenţa caracteristicilor de structură,
proprietăţilor fizice şi mecanice ale materiilor prime
asupra proprietăţilor tehnologice, funcţionale, estetice
şi de fiabilitate a produselor poligrafice;
să utilizeze actele normative şi standardele în vigoare
privind materialele predestinate industriei poligrafice.
ADMINISTRAREA DISCIPLINEI
Numărul de ore Evaluarea
Co
Anu Se Lucr
dul ări Lucru Pun
l me Preleg Semin Exa
dis de l cte
predă - eri are men
ci- labora individ cre
rii str
pli tor ual dit
ul
nei
Învăţământ cu frecvenţă la zi
F.03.O.0 I 3 30 - 30 6 4 Exam
12 I 0 en
Învăţământ cu frecvenţă
redusă
F.03.O.0 I 3 10 - 10 1 4 Exam
12 I 0 en
0
CONŢINUTUL CURSULUI
N Prelege Lucrări de
r ri laborator
.
1 2 3
Capitolul I. Generalităţi L.1.Evaluarea condiţiilor
privind materialele de climat şi
poligrafice implicaţiile lor
T1. Materiale poligrafice – asupra
1
consideraţii generale caracteristicilor
1.1. Definirea şi clasificarea hârtiei
materialelor poligrafice
1.2. Sortimentul materiei prime de bază
1.3. Sortimentul materiei prime auxiliare
Capitolul II. Hârtia şi
cartonul T2. Elemente de
structură a L.2.Analiza
2 materialelor poligrafice. caracteristicilor
Consideraţii generale compoziţionale ale
2.1. Structura moleculară hârtiei
2.2. Structura supramoleculară
2.3. Structura morfologică
T3. Metode de
obţinere a
semifabricatelor
fibroase
3 3.1. Clasificarea metodelor de
obţinere a semifabricatelor
fibroase
3.2. Metoda sulfat
3.3. Metoda sulfit
3.4. Metoda alcalină
3.5. Metoda de obţinere a
semifabricatelor fibroase prin
macerare
Continuare
1 2 3
T4. Fabricarea pastei de hârtie
4.1. Etapele de fabricare a pastei de hârtie
4.2. Măcinarea
4.3. Încleierea
4 4.4. Umplerea
4.5. Nuanţarea şi colorarea hârtiei
4.6. Turnarea pastei de hârtie
4.7. Finisarea hârtiei
4.8. Turnarea cartonului şi mucavalei
L.3. Evaluarea
T5. Caracteristicile hârtiei. caracteristicilor
geometrice ale hârtiei
5.1. Clasificarea proprietăţilor
L.4. Analiza structurală a hârtiei
hârtiei şi cartonului
L.5. Aprecierea
5 5.2. Proprietăţile geometrice
proprietăţilor hârtiei
5.3. Proprietăţile fizice
L.6. Analiza caracteristicilor
5.4. Proprietăţile mecanice
fizice de
5.5. Proprietăţile tehnologice absorbţie/desorbţie ale
hârtiei
L.7. Evaluarea
proprietăţilor optice
ale hârtiei
Capitolul III. Cernelurile
poligrafice T6. Cerneluri
poligrafice. Structură şi compoziţie
6.1. Cernelurile poligrafice – scurt istoric
6.2. Structură şi compoziţie
6 6.3. Materiile prime utilizate la
fabricarea cernelurilor
6.4. Pigmenţii
6.5. Lianţii
6.6. Sicativii L.8.Analiza
6.7. Fabricarea cernelurilor poligrafice proprietăţilor
T7. Caracteristicile cernelurilor şi cernelurilor
metodele de determinare poligrafice
7.1. Clasificarea caracteristicilor
cernelurilor poligrafice
7 7.2. Proprietăţile fizice
7.3. Proprietăţile mecanice
7.4. Proprietăţile reologice
7.5. Metodele de
determinare a
proprietăţilor
cernelurilor
Continuare
1 2 3
Capitolul IV. Materialele
polimerice T8. Materialele
polimerice
8.1. Structura polimerilor
8 8.2. Clasificarea polimerilor
8.3. Proprietăţile polimerilor
8.4. Substanţe
macromoleculare/polimerice
obţinute prin polimerizare
8.5. Substanţe
macromoleculare/polimerice
obţinute prin policondensare
T9. Materialele plastice
9.1. Structura materialelor plastice
9 9.2. Clasificarea materialelor
plastice utilizate în poligrafie
9.3. Proprietăţile materialelor plastice
T10. Cauciucul. Structură şi
compoziţie
1 10.1. Clasificarea cauciucurilor
0 10.2. Structura cauciucului
10.3. Produse derivate ale cauciucului
10.4. Aplicaţii ale cauciucului în
poligrafie
Capitolul V. Metale şi
aliaje T11. Metalele
11.1. Structura metalelor
1
11.2. Clasificarea metalelor utilizate
1 în poligrafie
11.3. Caracteristicile metalelor
T12. Aliajele
12.1. Structura aliajelor
1 12.2. Clasificarea aliajelor utilizate
2 în poligrafie
12.3. Caracteristicile aliajelor
Capitolul VI. Materialele utilizate
în fotografiere
T13. Materialele fotografice L.9.Evaluarea caracteristicilor
1 13.1. Clasificarea materialelor fotografice specifice ale materialelor
13.2. Structura materialelor fotografice
3 fotografice 13.3.Caracteristicile
materialelor
fotografice
Continuare
1 2 3
Capitolul VII. Materiale pentru
forme de tipar.
T 14. Materiale pentru forme de tipar
14.1. Clasificarea materialelor
formelor pentru tipar L.10. Determinarea caracteristi-
1 14.2. Materialele pentru formele de cilor materialelor
4 tipar înalt. Caracteristici formelor pentru tipar
14.3. Materialele pentru formele de
tipar plan. Caracteristici
14.4. Materialele pentru formele de
tipar adânc. Caracteristici
Capitolul VIII. Materiale
pentru finisarea produselor
poligrafice T15. Lacurile
poligrafice
15.1. Lacurile poligrafice – scurt istoric L.11. Determinarea
1 15.2. Structură şi compoziţie caracteristicilor de
5 15.3. Materii prime utilizate la rezistenţă a lacurilor
fabricarea lacurilor
15.4. Uleiuri vegetale
15.5. Polimerii alchidici
15.6. Solvenţii volatili
15.7. Răşini şi bitumuri
T16. Materiale textile
16.1.Materiale textile aplicate în
industria poligrafică
1 16.2. Structura materialelor textile
6 16.3.Caracteristicile materialelor
textile utilizate în poligrafie L.12. Analiza
T17. Materiale din piele şi înlocuitori caracteristicilor
17.1. Materiale din piele şi
materialelor de
înlocuitori aplicate în copertare
1 industria poligrafică
7 17.2. Structura materialelor din
piele şi înlocuitori
17.3. Caracteristicile materialelor din
piele şi înlocuitori utilizate în
poligrafie
T18. Adezivii
L.13. Evaluarea
18.1. Clasificarea adezivilor
1 18.2. Compoziţia lor
caracteristicilor
8 18.3. Proprietăţile adezivilor adezivilor utilizaţi în
poligrafie
LUCRAREA DE LABORATOR NR. 1
TEMA: Evaluarea condiţiilor de climat şi implicaţiile lor asupra

caracteristicilor hârtiei
SCOPUL LUCRĂRII: Studierea metodelor şi mijloacelor de evaluare a

condiţiilor de climat în laborator şi în mediul de
fabricaţie, a cerinţelor ce urmează a fi respectate,
evaluarea implicaţiilor condiţiilor de climat asupra
caracteristicilor hârtiei.
📄 CONŢINUTUL ŞI ORDINEA DESFĂŞURĂRII LUCRĂRII
1.1. Analiza condiţiilor de climat în laborator.

1.2. Analiza condiţiilor de climat în mediul de păstrare a hârtiei
şi fabricaţie, a implicaţiilor lor asupra caracteristicilor
fizice ale hârtiei.
1.3. Studierea metodelor şi mijloacelor de măsurare a
condiţiilor de climat.
1.4. Determinarea şi evaluarea umidităţii relative şi
temperaturii aerului, a umidităţii hârtiei.
1.5. Aspecte generale privind luarea probelor de materiale
pentru efectuarea măsurărilor. Condiţionarea probelor.
!!! APARATE ŞI MATERIALE: mostre de hârtie (de la hârtii cu masa de 40g/m 2

până la 300g/m2), şabloane, cuţite/foarfece, plăci pentru decuparea epruvetelor,
psihrometru de aspiraţie, etuvă, balanţă .
🖉NOŢIUNI GENERALE
Condiţiile ce trebuie determinate în mediul pentru încercare a

materialelor, păstrare şi fabricaţie sunt temperatura, umiditatea relativă
a aerului, presiunea şi viteza curenţilor de aer.
Temperatura este o mărime de stare termică ce caracterizează
gradul de încălzire a corpurilor.
Pentru determinarea temperaturii se recurge la un corp termometric
ale cărui proprietăţi fizice variază cu temperatura.
Indicarea temperaturii se obţine prin stabilirea echilibrului
termodinamic dintre corpul a cărui temperatură se doreşte a fi
stabilită şi corpul termometric, stare în care, transferul de căldură
dintre acestea se anulează . Unitatea de temperatură este gradul
Celsius (oC), iar simbolul temperaturii este t sau θ.
Umiditatea relativă φ a aerului din mediul ambiant este definită
prin raportul dintre presiunea vaporilor de apă prezenţi în aer pa şi
presiunea vaporilor necesari pentru a satura atmosfera ps, %.
Presiunea în fizică şi tehnică este o mărime fizică derivată
scalară, definită prin raportul dintre forţă şi unitatea de suprafaţă,
forţa fiind aplicată în direcţie perpendiculară pe suprafaţa
considerată, exprimată în N/m2.
Viteza curenţilor de aer este un factor ce influenţează starea de
confort şi este caracterizat de distanţa parcursă de curenţii de aer într-o
unitate de timp, exprimată în m/s.
1.1. Analiza condiţiilor de climat în laborator

Încercarea materialelor prin probe de laborator în mediile de
măsurare/laborator impune respectarea parametrilor ce
caracterizează mediul ambiant. Sursele bibliografice de specialitate
recomandă asigurarea următoarelor condiţii:
temperatura de 20o±2oC;
umiditatea relativă de 50-
60%;
presiunea de 101325 N/m2 (760 mm coloană de mercur);
viteza curenţilor de aer: de la 10cm/s la 20cm/s.
Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO)
recomandă asigurarea în laboratoare a temperaturii de 20 C±2oC şi
o
umidităţii relative de 65%±2% [1].

Temperatura influenţează proprietăţile fizico-mecanice ale
materialelor poligrafice şi prelucrabilitatea acestora; din acest
motiv, măsurarea şi menţinerea ei în limite strict determinate
prezintă o deosebită importanţă pentru industria poligrafică .
Fizicienii au determinat pentru fiecare temperatură posibilă masa
maximă de vapori de apă care poate să se conţină într-un m 3 de aer.
Compararea masei reale conţinute cu această valoare permite
cunoaşterea umidităţii relative (adică a nivelului de umiditate a
aerului).
În Sistemul Internaţional de unităţi de măsură, pentru măsurarea
temperaturii corpurilor/materialelor, se utilizează scara de temperatură
termodinamică stabilită pe baza a şase temperaturi fixe reproductibile
definite de stările de echilibru ale unor materiale la presiunea normală
de 101325 Pa. În cadrul acestei scări, unitatea de temperatură
termodinamică este Kelvin (K) definit ca fracţiunea 1/273,16 din
temperatura termodinamică a punctului triplu al apei.
În afară de temperatura termodinamică (T), exprimată în Kelvin
(K), în Sistemul Internaţional de unităţi de măsură se foloseşte şi
temperatura exprimată în scara Celsius (t), (ca unitate de măsură
tolerată), între ele existând relaţia:
t T – 273,15 oC (1.1)
Pe lângă scara Celsius mai sunt utilizate scările Réaumur (R) şi
Fahrenheit (F). Scara Fahrenheit (F) este reprezentativă pentru
evaluarea temperaturii în SUA. Între ele coexistă relaţiile 1.1, 1.2 şi
cele prezentate în tabelul 1.1:
C/5 = R/4 = (F – 32)/9 (1.2)
1 °C = 1,8 °F (1.3)
Tabelul 1.1. Convertor temperaturi
Grade Grade Grade Grade
Temperatura Kelvin Celsius Fahrenheit Reaumur
°K (T) °C (t) °F (F) °R (R)
Grade Kelvin
°K T t+273,1 (5/9)·(F+459,6 R+218,52
5 7)
Grade Celsius
T-273,15 t (5/9)·(F-32) 5·R/4
°C
Grade
(9/5)·T - (9/5)·t+ F (9/4)·R +
Fahrenheit
459,67 32 32
°F
Grade R
Reaumur T-218,52 4·t/5 (4/9)·(F-32)
°R
Umiditatea relativă φ a aerului reprezintă o altă caracteristică a
mediului ambiant importantă definită prin raportul dintre presiunea
vaporilor de apă prezenţi în aer pa şi presiunea vaporilor necesari
pentru a satura atmosfera ps:
(1.4)
în care ψ reprezintă gradul de saturaţie, definit ca un raport între

cantitatea de vapori de apă ma dintr-un volum de aer şi corespondenţa
acestuia ms la saturaţie.
Pentru evaluarea umidităţii sunt folosite următoarele noţiuni:
✔ umiditatea absolută reflectă cantitatea de vapori de apă
prezentă efectiv într-un metru cub (m 3)/volum de aer în timpul
investigaţiei, la temperatura existentă la acel moment.
Umiditatea absolută variază în funcţie de condiţiile
atmosferice. La o anumită valoare a umidităţii absolute aerul
poate fi considerat umed sau uscat. Umiditatea absolută poate
creşte până la umiditatea maximă, în acest moment vaporii de
apă se vor condensa. Cel mai frecvent umiditatea absolută se
exprimă prin g/m3;
✔ umiditatea maximă – cantitatea maximală de apă (în grame)
ce se poate conţine într-un m3 de aer la temperatura dată.
Umiditatea maximă presupune saturarea cu vapori de apă a
aerului. Pentru aceeaşi temperatură, aerul este saturat cu
aceeaşi cantitate de vapori de apă;
✔ punctul de rouă este temperatura la care umiditatea absolută
prezentă ajunge la saturaţie, adică devine maximă;
✔ deficitul de saturaţie exprimă diferenţa dintre umiditatea
maximă la temperatura dată şi umiditatea absolută. Cu cât acest
deficit este mai mare cu atât aerul poate acumula mai mulţi
vapori de apă şi ajută la procesul de termoreglare;
✔ umiditatea relativă este valoarea calculată şi reprezentată de
raportul procentual dintre cantitatea de vapori de apă pe care o
conţine un volum de aer şi cantitatea de vapori de apă care ar
satura acelaşi volum de aer. Umiditatea maximă, în scopul
stabilirii umidităţii relative, se calculează la aceeaşi
temperatură, la care se determină umiditatea absolută.
Exprimată altfel, umiditatea relativă reprezintă raportul
exprimat în procente (%) dintre umiditatea absolută şi
umiditatea maximă la temperatura dată [15].
Noţiunea cu care se operează în evaluarea condiţiilor de climat este
umiditatea relativă. Umiditatea optimă relativă a aerului ce nu
influenţează negativ termoreglarea este de 40-65% ± 2%.
Presiunea este o mărime fizică scalară direct proporţională cu forţa
ce se exercită normal, pe toată suprafaţa corpului. Presiunea este egală
numeric cu raportul dintre forţă (F) şi suprafaţa (S) pe care se exercită
forţa respectivă (relaţia 1.5):
p = F/S (1.5)
În industrie presiunea este un parametru important pentru diferite
procese: chimice, hidraulice, pneumatice, mecanice etc., astfel încât
măsurarea şi verificarea ei devine obligatorie pentru supravegherea
desfăşurării acestor procese.
În funcţie de originea scării pe care se măsoară, există mai multe
tipuri de presiuni:
✔ presiunea barometrică (absolută), măsurată pe scara
barometrică în care reperul "0" corespunde vidului absolut;
✔ presiunea manometrică (relativă), măsurată pe scara
manometrică, unde reperul "0" corespunde presiunii
atmosferice. În acest caz, presiunea mai mare decât presiunea
atmosferică se numeşte suprapresiune, iar presiunea mai mică
decât presiunea atmosferică se numeşte depresiune sau vacuum
(denumit uneori şi vid tehnic);
✔ presiunea diferenţială, pd=p1 - p2, reprezintă diferenţa dintre
două presiuni. Aceste presiuni pot fi parametrii unor procese
diferite sau parametrii unor etape diferite ale aceluiaşi proces;
✔ presiunea hidrostatică, ph=ρ·g·h, reprezintă presiunea
exercitată de greutatea unei coloane de lichid.
În SI unitatea de măsură pentru presiune se numeşte ”pascal”, cu
simbolul "Pa", 1Pa = 1N/1 m2.
În tehnică mai sunt tolerate şi unele dintre vechile unităţi de măsură:
atmosfera fizică, kilogram forţa/cm2, bar, milimetru coloana de mercur
sau torr, milimetru coloana de apă, poundal per square inch [16].
Debitul şi viteza curenţilor de aer constituie parametrii de
funcţionare în instalaţiile de condiţionare şi de transport pneumatic al
materialului fibros al instalaţiilor de absorbţie a scamei, prafului,
deşeurilor de hârtie sau impurităţilor din întreprinderi. Buna
funcţionare a acestor instalaţii este caracterizată prin încadrarea
valorilor acestor parametri în limitele prescrise; depăşirea limitelor de
control se reflectă prin diminuarea randamentelor utilajelor, prin
creşterea frecvenţei şi duratei staţionărilor cu cauze tehnologice şi
diminuarea calităţii produselor realizate [6].
Încăperile pentru laborator trebuie să respecte următoarele condiţii
[1]:
- să fie luminoase şi curate;
- să fie amplasate în aşa fel
încât vibraţiile provenite de
la diferiţi factori perturbatori
(utilaje în funcţiune, trecerea
vehiculelor, curenţi de aer
sub presiune etc.) să nu
influenţeze rezultatele
măsurărilor;
- să fie izolate de surse de praf, de
vapori de apă şi de gaze;
- să aibă instalaţii de ventilaţie
şi de condiţionare impuse de
standardele în vigoare;
- să nu aibă conducte centrale
de abur, apă, canalizare şi
gaze, iar legăturile de la
aceste surse la aparate,
radiatoare etc. să se facă
numai din exterior.
Pentru buna funcţionare a aparatelor de
măsură şi control şi pentru
eliminarea surselor de erori se recomandă:
- aşezarea aparatelor pe fundaţii independente sau pe suporturi
care exclud vibraţiile;
- aşezarea aparatelor departe de sursele de încălzire;
- aşezarea aparatelor cu surse proprii de lumină în camere
obscure sau la distanţa mai mare faţă de ferestre;
- aşezarea aparatelor în aşa fel încât să se evite influenţa
negativă a câmpurilor magnetice şi electrice.
1.2. Analiza condiţiilor de climat în mediul de păstrare a hârtiei şi
fabricaţie, a implicaţiilor lor asupra caracteristicilor fizice ale
hârtiei
Constituirea structurală determină predispunerea sensibilă a hârtiei
la acţiunea condiţiilor de climat. Astfel, abilitatea fibrelor ce formează
hârtia, de a se modifica sub influenţa variaţiei umidităţii aerului datorită
absorbţiei sau desorbţiei poate crea diverse probleme ce vor atrage după
sine manifestarea defectelor şi neconformităţilor în procesul
de transformare a hârtiei în produse finite. Considerând faptul că
alimentarea maşinilor de tipar poate fi realizată fie cu hârtie în coli, fie cu
hârtie în rulou/sul, cele mai mari influenţe ale condiţiilor de climat sunt
exercitate asupra hârtiei în coli. Aceasta explică necesitatea cunoaşterii
modificării şi influenţei umidităţii aerului asupra hârtiei utilizată ca suport
de imprimare. Umiditatea şi temperatura aerului sunt caracteristici
interdependente.
Corelaţia dintre ele poate fi urmărită în figura 1.1.
Temperatura Umiditatea relativă, %
100 38 2
°C °C 4
95 35 2
8
90 32 3
2
85 29 3
8
80 27 4
5
75 24 5
2
70 21 6
2
65 18 7
4
60 16 8
8
56 13 1
0
0
Figura 1.1. Influenţa variaţiei temperaturii asupra umidităţii aerului
Exemplu. Dacă mediul de fabricaţie în departamentul de tipar este

caracterizat de umiditatea relativă de 45% şi temperatura de 27°C în
timpul zilei de lucru, spre sfârşitul acesteea aerul se condiţionează, nu
iese din încăperea ce ulterior se închide. Dimineaţa temperatura în
încăpere constituie 18°C. Cantitatea absolută de vapori de apă în aer
rămâne aceeaşi, însă umiditatea relativă creşte până la 74°C. O astfel de
creştere a umidităţii poate cauza ondularea marginilor hârtiei
neprotejată.
În vederea evitării manifestării defectelor şi neconformităţilor sub
formă de deformări, ondulări, modificarea caracteristicilor fizice, este
necesară condiţionarea/aclimatizarea hârtiei. Hârtia atinge starea de
echilibru a umidităţii relative atunci când umiditatea ei se află în echilibru
cu umiditatea relativă a aerului.
Studiile în acest sens [8] au demonstrat că hârtia posedă cele mai
bune caracteristici atunci când umiditatea relativă a aerului se află în
limitele a 35-50%, astfel imprimarea pe hârtia alimentată în coli se
recomandă a fi realizată la temperatura de 21-29 °C în mediul de
fabricaţie şi umiditatea relativă de 35-50%. Umiditatea relativă de 40-
45% poate fi optimală pentru multe unităţi economice ce practică
imprimarea ofset cu alimentarea hârtiei în coli.
Mediile de fabricaţie în care este menţinută umiditatea relativă de
40- 50% şi temperatura de 21 -29°C sunt cele mai potrivite pentru
imprimarea cu cernelurile care se usucă în baza polimerizării de oxidare,
pentru că aceste tipuri de cerneluri se usucă mai repede la temperaturi
înalte şi umiditate relativ joasă.
Deci, umiditatea relativă a aerului influenţează direct umiditatea
hârtiei. Umiditatea hârtiei este determinată de cantitatea de umiditate ce
se conţine în ea. Unele surse de specialitate [8] indică drept optim
domeniul de variaţie a umidităţii hârtiei caracterizat de 2-6%, altele 4,5-
8% [9]. Valoarea la care umiditatea hârtiei se va afla în stare de echilibru
cu umiditatea relativă a aerului – condiţii ideale pentru imprimarea ofset
cu alimentarea hârtiei din coli – poate varia şi depinde de ti pul hârtiei,
compoziţia fibroasă şi minerală. Umiditatea relativă este acea
caracteristică utilă pentru evaluarea stării de echilibru dintre hârtie şi
anumite caracteristici ale mediului (condiţii de climat).
Hârtia fiind foarte higroscopică şi hidrofilă atrage puternic
moleculele de apă. La absorbţia picăturilor de apă, moleculele de apă
pătrund în structura fibrelor hârtiei, în zonele interfibrilare. O parte din
legăturile de hidrogen din structura hârtiei slăbesc şi se distrug,
condiţionând reducerea rezistenţei hârtiei (figura 1.2.). Acţionarea
umidităţii asupra legăturilor şi reducerea rezistenţei fac fibrele mai
flexibile în mişcare, îndoire şi smulgere, ceea ce conferă hârtiei
elasticitate şi predispunere spre deformare (tabelul 1.2 [9]).
Creşterea umidităţii va conduce la accelerarea procesului de
distrugere a legăturilor dintre fibre, condiţionând apariţia şi manifestarea
deformaţiilor plastice. Aceasta se remarcă în special la contracţie când
pericolul distrucţiei este redus.
Fibrele ce formează hârtia se supradimensionează atunci când
absorb apa şi se subdimensionează atunci când pierd din umiditate. La
solicitarea sub influenţa umidităţii, fibrele suportă modificări mai mari
pe diametru decât pe lungimea lor.
Tabelul 1.2. Implicaţiile umidităţii asupra caracteristicilor mecanice ale hârtiei

Modulul
Forţa de rupere, Alungirea, % întinderii,
N N/cm2
Umiditate
a, Direc Dire Dir Dire Dir Dire
% ţie cţie ecţi cţie ecţ cţie
longi tran e tran ie trans
tudi- sver lon sver lon ver-
nală - git - git sală
sală udi sală udi
- -
nal n
ă a
l
ă
5–6 45 18 0,9 1,5 5×1 1,2×1
05 05
12–13 28 11 1,4 2,8 2×1 0,4×1
05 05
Creşterea
valorilor
caracteristici
lor
Umiditatea relativă a aerului, %
Figura 1.2. Modificarea indicatorilor diferitelor caracteristici ale hârtiei sub

influenţa umidităţii relative a aerului
Figura 1.3. Modificarea caracteristicilor fibrelor la acţionarea
umidităţii
Datorită capacităţii de orientare a fibrelor şi tensionărilor

condiţionate în procesul de obţinere a hârtiei, modificările
semnificative pe diametrul fibrelor influenţează şi variaţia
dimensională (mai mare) a hârtiei pe direcţie transversală decât pe cea
conformă direcţiei de fabricaţie – longitudinală (figura 1.3).
Instabilitatea dimensională a hârtiei determinată de variaţiile umidităţii
favorizează manifestarea neconformităţilor sub formă de:
✔ umiditate sporită: margini ondulate, friabilitate, deformare,
reducerea tensionării benzii în rulou, atârnarea marginilor etc;
✔ umiditate redusă: margini răsucite, reducerea elasticităţii,
friabilitate, crearea cutelor, ondulaţiilor, răsucirilor,
necorespunderea culorii la imprimarea policromă şi
manifestarea electricităţii statice.
Mărimea modificărilor dimensionale sub influenţa unei anumite
valori a umidităţii depind de tipul hârtiei, compoziţia şi gradul de
umplere a ei. Unul din obiectivele de fabricaţie a hârtiei pentru tipar
ţine de conceperea unor astfel de produse ce ar asigura stabilitate
dimensională maximă posibilă cu îmbunătăţirea continuă concomitentă
şi a altor caracteristici ce o caracterizează.
Umiditatea relativă înaltă poate conduce la crearea şi manifestarea
efectului ”cojii de portocală” în hârtiile cretate la trecerea lor după
imprimare prin dispozitivul de uscare. În vederea evitării apariţiei acestui
defect se recurge la reducerea umidităţii relative în raport cu imprimarea
pe hârtie alimentată în coli, ceea ce conduce la sporirea porozităţii hârtiei
cretate. Când masa de bază a hârtiei cretate creşte, legăturile interioare
se reduc, solicitând reducerea umidităţii relative pentru evitarea formării
bulelor cu aer între straturi la trecerea prin dispozitivul de uscare.
Umiditatea sporită şi pH-ul redus al suprafeţei hârtiei pot influenţa
intensitatea uscării cernelurilor la imprimarea pe coli cu cerneluri pe bază
de uleiuri.
Umiditatea de echilibru a hârtiei depinde de compoziţia fibroasă şi
minerală, umiditatea relativă a mediului, de caracterul modificărilor din
mediul ambiant în care se află hârtia în cazul în care aceasta nu este
protejată. Substanţele de umplutură şi acoperire reduc din umiditate,
deoarece fie atrag puţin sau chiar deloc vaporii de apă (figura 1.4).
Datorită faptului că substanţele de umplutură sunt relativ impermeabile
la apă, acestea asigură stabilitate dimensională hârtiei proporţional
cantităţii în care se regăsesc în hârtie.
Figura 1.4. Umiditatea hârtiei în funcţie de proporţia materialului

de
umplutură
Hârtia care conţine masă lemnoasă, cum ar fi hârtia pentru ziare,

posedă umiditate de echilibru mai mare decât hârtia pură celulozică,
pentru că este constituită din componente hidrofile cum ar fi celuloza,
lignina, amidonul şi zahărul. Umiditatea de echilibru este acea umiditate
atmosferică care la acţionarea asupra hârtiei nu va atrage modificări ale
caracteristicilor dimensionale, a umidităţii hârtiei sau e umiditatea hârtiei
ce se află în echilibru cu umiditatea relativă a mediului (tabelul 1.3).
Modificarea umidităţii relative nu se va produce decât odată cu
modificarea umidităţii relative a aerului din mediul ambiant. Sporirea
umidităţii relative a aerului va conduce la absorbţia umidităţii de către
hârtie până se va atinge starea de echilibru din nou. La fel se întâmplă şi la
reducerea umidităţii relative a aerului.
Tabelul 1.3. Nivelul umidităţii echilibrate a hârtiei pentru imprimare [7]
Tipul hârtiei 4 5 60 70
0 0
Hârtia ofset 5 5 5,9 7,0
, ,
0 5
Hârtia cretată 3 4 5,4 6,5
, ,
6 2
Hârtia pentru tiparul 4 5 5,6 6,8
înalt , ,
4 0
În vederea asigurării umidităţii echilibrate este necesară respectarea

următoarelor recomandări pentru condiţionare:
1. Pentru hârtiile neimpregnate cu materiale de încleiere
(gramajul cărora nu depăşeşte 50g/m2) sunt suficient 4 ore.
2. Hârtiile impregnate cu materiale de încleiere cu gramajul
100g/m2 de la 8-10 ore.
3. Hârtiile cu masa de 100g/m2-12 ore.
4. Hârtiile impermeabile şi cartonul 24-48 ore.
Umiditatea echilibrată a hârtiei impregnate cu gramajul de la 70-
120g/m2 se obţine timp de 1 oră în cazul funcţionării aparatului de
condiţionare a aerului. Hârtia sau cartonul trebuie să se afle în încăpere
până la echilibrarea umidităţii, care se determină prin cântărirea probei
peste fiecare 30 min, până la stabilirea masei constante.
Umiditatea hârtiei este exprimată prin ponderea din propria masă.
De exemplu, hârtia cu umiditatea de 5% va pierde din greutatea sa 5%
la uscarea în etuvă.
Dacă umiditatea relativă se află în limitele a 20-65%, atunci
modificarea de 10% va condiţiona schimbarea umidităţii de echilibru a
hârtiei cu 1%. Variaţia doar a temperaturii nu influenţează semnificativ
umiditatea de echilibru când umiditatea relativă a aerului este
constantă (figura 1.5, tabelul 1.4).
Producătorii de hârtie fabrică produse a căror umiditate relativă nu
provoacă neconformităţi. Pentru realizarea produselor din hârtie fină se
recomandă asigurarea umidităţii relative a aerului în mediul de
fabricaţie de 45±2%. Cele mai pretenţioase condiţii sunt impuse, cum
se menţiona-se anterior, hârtiei în coli pentru accesul uşor al umidităţii
aerului la hârtie astfel încât umiditatea relativă a aerului să se afle în
limitele a 35-50%, iar temperatura 21-29°C. Pentru hârtia în rulouri
umiditatea este mai puţin critică decât pentru cea în coli, reieşind din
următoarele considerente:
Tabelul 1.4. Influenţa umidităţii şi temperaturii aerului asupra umidităţii
hârtiei
Umiditatea
10 2relativă
3 a4 6 7 9 11 1 17 2 2 3 38 4
aerului
0 % % % % % % % 4 % 1 6 1 % 6
% % % % % %
95 2 3 4 5 7 8 1 1 1 2 2 30 3 4
0 3 6 0 4 6 4
90 7 2 4 5 6 8 1 1 1 1 2 28 3 4
0 2 5 9 3 4 1
85 2 2 4 5 6 8 9 1 1 1 2 27 3 3
2 5 8 2 2 9
80 2 2 4 5 6 7 9 1 1 1 2 25 3 3
1 4 7 0 0 7
75 2 2 3 4 5 7 8 1 1 1 1 23 2 3
0 3 6 9 8 6
70 1 2 3 4 5 6 8 1 1 1 1 22 2 3
0 2 5 8 6 2
65 1 2 3 4 5 6 7 8 1 1 1 20 2 3
1 4 7 5 0
60 1 2 3 3 4 5 7 8 1 1 1 19 2 2
0 3 5 3 8
55 1 1 2 3 4 5 6 8 9 1 1 17 2 2
2 4 1 5
50 1 1 2 3 4 4 6 7 9 1 1 16 1 2
0 3 9 3
45 1 1 2 3 3 4 5 6 8 9 1 14 1 2
2 7 1
40 1 1 2 2 3 4 4 6 7 8 1 12 1 1
0 5 8
35 1 1 2 2 3 3 4 5 6 7 9 11 1 1
3 6
30 1 1 1 2 2 3 3 4 5 6 8 9 1 1
1 4
25 1 1 1 1 2 2 3 3 4 5 6 8 1 1
0 2
20 + 1 1 1 1 2 2 3 3 4 5 6 8 1
0
15 + + 1 1 1 1 2 2 3 3 4 5 6 7
10 + + + 1 1 1 1 1 2 2 3 3 4 5
5 + + + + + + 1 1 1 1 1 1 2 2
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
°F - - - 0 +5 + + + + + + + + +
2 1 5 1 1 2 2 3 3 4 4 5
0 0 0 5 0 5 0 5 0 5 0
°С - - - - - - - - -4 - + +4 + +
2 2 2 1 15 1 9 7 1 2 7 1
9 3 1 8 2 0
✔ aerul pătrunde mai puţin spre hârtia în rulou decât spre cea în coli
datorită rulării tensionate, lăsând neprotejate doar marginile;
✔ dat fiind faptul că, de cele mai frecvente ori hârtia din rulou trece
doar o singură dată prin maşina de tipar, ea nu este obiectul
deformărilor, al ondulărilor sau contractărilor marginilor care se pot
acutiza la multiple treceri;
✔ timpul potrivit pentru dezambalarea ruloului este nemijlocit
momentul exact înainte de lansarea imprimării. Deoarece, hârtia în
rulou trece prin maşina pentru tipar cu viteza de 2-4 ori mai
repede decât cea în coli, ea are timp puţin pentru a suporta
deformări ale marginilor, pierdere a umidităţii sau biezări. Aceste
defecte se vor manifesta doar în cazul în care rulourile au fost
incorect protejate în procesul de transportare sau păstrare, sau au
fost dezambalate cu mult timp înainte de procesul de imprimare;
✔ hârtia trece prin maşina de tipar fiind tensionată;
✔ trecând prin maşina de tipar cu viteză mare, hârtia nu are timp
pentru a se condiţiona umidităţii aerului din mediul de fabricaţie;
✔ hârtia ce trece prin mecanismul de uscare fierbinte va ieşi din
maşina de tipar cu umiditate redusă în raport cu cea iniţială;
✔ umiditatea hârtiilor cretate pentru imprimarea din rulou depinde de
necesitatea evitării barbotării.
Umidit
atea
hârtiei,
%
Figura 1.5. Modificarea umidităţii hârtiei sub influenţa

umidităţii relative a aerului [8] (histereza de sorbţie-
desorbţie)
1.3. Studierea metodelor şi mijloacelor de măsurare a condiţiilor de

climat
Metodele şi aparatele folosite pentru măsurarea temperaturii se
clasifică în funcţie de proprietatea fizică a corpului termometric
utilizată în acest scop.
Aparatele care servesc pentru măsurarea temperaturilor sub 660 oC
– se numesc termometre, iar cele utilizate peste 660 oC psihrometre.
Temperatura poate fi apreciată prin diverse mijloace de evaluare
prezentate în tabelul 1.5.
Tabelul 1.5. Mijloace de determinare a temperaturii

N Element
r. Grupa Tipul e Variant
d mijloacel mijloacel constituen a
e or or te, constructi
o principiul vă
r de
d. funcţionare
1 2 3 4 5
Termometr a. l = Vα(t2 – t1)/A
e Termome
mecanice de tre de Diferenţa de dilatare:
contact sticlă cu lichid – capilar A
Lichide utilizate:
lichid mercur;
alcool; pentan; toluen l
Utilizare: termometre de
cameră, precizie
1 diviziune
a
.
b.Termome Δl = l1 – l2 = l(α1 – α2)(t2
tru cu – t1)
metal; lamă Diferenţa de dilatare:
bimetalică tijă- suport; metal- l
metal; Utilizare:
termometru industrial, 1
>
1 precizie 1 %
termograf, precizie 2%
.
b
.
c.Termomet Diferenţa de
re cu dilatare: lichid-vas
element de umplere
elastic şi Utilizare: l
lichid termometru
industrial, precizie 1
%
c
.
Tabelul 1.5. Continuare
1 2 3 4 5
Termomet a. Cu Sunt sensibile la
re electrice termoreziste variaţia temperaturii:
nţă Rt = R0(1 + α·t + β·t
2
). Construcţie: bobine
de bifilare din filamente de
contact Cu; Ni; Pt cu diametrul
de (0,1-0,2) mm,
care caracterizate prin valori
utilizează semnificative ale
drept coeficienţilor α şi β
elemente (exemplu:
sensibile: αPt = 0,385·10–2 grd –
1
traductoare ; αNi = 0,617·10–2 grd
–1
rezistente la );
temperatură Măsurarea
şi temperaturii presupune
termoelemen determinarea
te rezistenţei variabile Rt
cu ajutorul unui circuit
de
măsurare potenţiometric
b. Cu Tensiunea
termoelem termoelectro- motoare
ent depinde de structura
termocuplului şi este
determinată de
diferenţa de
temperatură, conform
relaţiei:
EΔt = a·Δt + b·Δt2 + c·Δt3
+...
în care: a, b, c sunt
constante de material.
Termocuplul
standardizat
corespunde
următoarelor domenii
de temperatură: Co-
constantant, t = –
200...+ 600 oC; Ni Cr-
Ni,
t = –200...+ 1200 oC; Pt
Rh -Pt, t = –100...+ 1600
o
C.
1 2 3 4 5
De Instalaţie de măsură cu
radiaţie termoelement.
totală Radiaţiile spectrului,
provenite de la obiectul
măsurării M, sunt
captate prin
intermediul lentilei Ob,
absorbite pe suprafaţa
corpului negru şi
transformate în semnal
tensiune de
termocuplul
T. Semnalul este
3 proporţional cu
temperatura
corpului radiant.
Cu Instalaţia de măsură
domeniul compară emitanţa
spectral sursei M, cu emitanţa
parţial variabilă a unei lămpi,
L
Imaginea corpului vizat

se suprapune pe
imaginea filamentului
încălzit (filtrul IR).
Domeniul de utilizare a principalelor aparate folosite pentru determinarea
temperaturii sunt prezentate în tabelul 1.6.
Tabelul 1.6. Domeniile de utilizare ale unor aparate de măsurat temperatura
Domeniul Aparat
de măsură Materi de
[ oC] ale măsur
at
1 2 3
- 30 ... + 30 Mercur
- 30 ... + 500 Mercur şi atmosfera de azot la 10
- 30 ... + 600 bar Idem la 20 bar
- 30 ... + 750 Idem la 70 bar Termometre
până la + 1000 Umplutura de galiu
- 60 ... + 100 Aliaj de mercur cu cu
- 70 ... + 110 taliu Umplutură de lichid
- 200 ... + 30 toluen
Umplutură de pentan tehnic
1 2 3
până la + 100 Umplutură de gaz lampant Termometre cu
până la + 350 Umplutură de mercur presiune de
lichid
- 70 ... + 30 Bioxid de carbon
+ 50 ... + 180 Eter Termometre
- 30 ... + 400 Hidrocarburi cu presiune de
vapori
+ 350 ... + 650 Mercur
+ 20 ... + 600 Invar cu conţinut de 36% Ni Termometre
până la + 150 Fier cu dilatarea
- 60 ... + 150 Nichel metalelor
- 50 ... + 150 Cupru
până la + 400 Wolfram Termorezistente
- 220 ... + 500 Platină
Pentru determinarea valorii mărimilor ce permit stabilirea gradului

de umiditate a aerului atmosferic la un anumit moment al zilei,
respectiv pentru înregistrarea modului în care variază umiditatea
relativă într-un anumit interval de timp, se utilizează metode şi
instrumente specifice de măsură (tabelul 1.7):
- instrumente pentru determinarea valorii umidităţii relative
(higrometre);
- instrumente pentru determinarea valorii actuale a presiunii
vaporilor din atmosferă (psihrometre);
- instrumente pentru înregistrarea variaţiilor umidităţii
relative (higrografe).
-
Tabelul 1.7. Clasificarea metodelor de determinare a umidităţii relative a aerului
Fenomenul Particularit Aplicabilita
Principiul
fizic de bază, ăţi ale te,
metodei
denumirea metodei precizie
1 2 3 4
Absorbţia apei din Măsurare Se utilizează substanţe de Metoda
atmosferă/gravimetri gravimetr mare etalon
ce ică higroscopicitate/organice foarte
sau anorganice. exactă;
Tabelul 1.7. (continuare)
1 2 3 4
Determinarea Cu celule Observarea momentului Metoda
punctului de foto- condensării pe suprafeţe exac- tă; se
rouă/higrometre electrice. Cu metalice răcite şi determinarea utilizea- ză
de condensare rezistenţă temperaturii corespunzătoare; in labora-
pe suprafaţă elec- trică la nivelul suprafeţei răcite are toarele de
de suprafaţă loc condensarea cu variaţia fizică
variabilă rezistenţei electrice de
suprafaţă.
Determinarea Măsura Diferenţa psihrometrică (Dt) Precizie
diferenţei psihro- rea este dată de intensitatea 1%;
metrice/psihrometre directă fenomenului necesită
de aspiraţie cu de evaporare la nivelul atenţie
aspira termometrului umed, în în
ţie mediul ambiant deservi
(rotati re.
v)
Modificarea Modificar Lungimea unei şuviţe de păr (L) Etalonare
caracteristicilor ea variază în urma sorbţiei; cu
fizice ca efect al dimensiun conductibilitatea electrică a psihromet
sorbţiei / ii unor substanţe higroscopice în re;
higrometre longitudin funcţie de umiditate; manevre
ale conductibilitatea termică a unor atente; se
Modificarea substanţe variază în funcţie de poate
conductibilită umiditate. utiliza
ţii industrial.
electrice/term
ice
Principiul de funcţionare a higrometrelor se bazează pe faptul că

un fir de păr, respectiv o membrană organică, îşi modifică dimensiunile
în funcţie de valoarea umidităţii relative. În figura 1.6 este prezentat un
higrometru cu fir de păr (lungimea acestuia creşte neliniar cu creşterea
umidităţii relative, fiind rotit astfel un ac indicator în dreptul scării
instrumentului, etalonat astfel încât să permită determinarea umidităţii
relative).
Figura 1.6. Higrometrul Koppe
Psihrometrele reprezintă două termometre (T1, T2) aşezate vertical
şi fixate pe un suport. Rezervorul unuia dintre aceste termometre este
înfăşurat într-un tifon ce poate fi umezit. În timpul evaporării, proces
ce se realizează cu absorbţie de căldură, temperatura acestui
termometru scade, citirea pe scara instrumentului efectuându-se în
momentul în care coloana de mercur a acestuia se stabilizează.
Scăderea de temperatură încetează atunci când datorită diferenţei dintre
temperatura corpului termometric şi a aerului din jur compensează
fluxul de căldură datorat evaporării. Viteza de evaporare, fiind
proporţională cu deficitul de saturaţie (p max - pv), iar căldura transferată
corpului termometric fiind proporţională cu diferenţa dintre
temperatura aerului atmosferic (indicată de termometrul neprevăzut cu
tifon pentru umezire) şi temperatura termometrului umezit, citirea
indicaţiilor celor două termometre, permite determinarea valorii
presiunii actuale a vaporilor din atmosferă.
Unele psihrometre sunt prevăzute cu un sistem de ventilare
(morişca de ventilare este introdusă într-un suport, M). Altele însă
funcţionează cu ventilare naturală.
Psihrometrul cu aspiraţie este prevăzut şi cu termometre pentru
determinarea valorilor maxime ale temperaturii aerului atmosferic într-
un interval de timp dat (figura 1.7).
Figura 1.7. Psihrometrul Assmann

Higrografele permit înregistrarea variaţiilor umidităţii relative pe
diagrame fixate pe un tambur ce se poate roti (prevăzut cu un
mecanism de ceasornic), fiind trasată curba acestei variaţii.
Principiul de funcţionare a acestor instrumente este asemănător
celui al higrometrelor, existând însă sisteme de pârghii ce transmit
braţului peniţei înregistratoare modificările dimensiunilor elementelor
sensibile la variaţiile umidităţii aerului atmosferic (figura 1.8).
Figura 1.8. Higrograf
Astăzi pot fi achiziţionate echipamente digitale (figura 1.9)
accesibile şi simplilor utilizatori, care încorporează senzori pentru
temperatură şi umiditate. Unele dintre acestea afişează şi elemente de
prognoză meteo, alături de valorile extreme ale temperaturii şi ale
umidităţii relative [8].
Figura 1.9. Termohigrometru cu staţie meteo
1.4. Determinarea şi evaluarea umidităţii relative şi a temperaturii

aerului, a umidităţii hârtiei
⌛ MODUL DE LUCRU-1
Aplicaţiile presupun parcurgerea următoarelor etape:
o Determinarea temperaturii şi umidităţii aerului
În vederea evaluării umidităţii relative şi temperaturii aerului în
laborator se va utiliza psihrometrul de aspiraţie.
Funcţionarea psihrometrului se bazează pe dependenţa indicaţiilor
termometrului uscat şi umezit şi pe umiditatea aerului (figura 1.10).
Psihrometrul (figura 1.10) este compus din: 2 termometre identice
(1, 2) fixate în ramă specială şi cap de aspiraţie (3), termometrul uscat
(2) indică temperatura aerului, bila termometrului umezit (1) este
învelită cu o stofă de bumbac care se umezeşte cu câteva picături de
apă distilată. Odată cu pornirea mecanismului (4) are loc evaporarea
umidităţii. Apa, evaporându-se răceşte termometrul (1), iar peste 3-5
min. se pot prelua datele iniţiale de pe termometrul umezit şi apoi de
pe cel uscat.
Diferenţa temperaturii termometrului uscat şi umezit se numeşte
diferenţa psihrometrică.
Psihrometrul se ţine în mână, cu braţul întins, fiind apucat de la
mijloc cu rezervoarele în afară.
Figura 1.10. Psihrometru de aspiraţie [9]

1 – termometru umed; 2 - termometru uscat; 3 – ramă şi cap de aspiraţie; 4 –
ventilator; 5 - pipetă pentru înmuierea tifonului pe termometru umed
1. Se umezeşte tifonul de pe termometrul din dreapta. Pentru
aceasta se reglează nivelul apei pentru umezire astfel încât să coincidă
cu linia circulară trasată pe tub. Tubul supus umezirii în poziţie
verticală, se introduce în ecranul interior al termometrului umed până
când proeminenţa tubului se opreşte pe marginea ecranului. După 10-
15 secunde tubul pentru umezire, vertical, se scoate cu grijă încât
pereţii interiori ai ecranului să nu fie umeziţi de vreo picătură de apă.
Picătura de apă de pe capătul de jos al ecranului se colectează în
tub NB. Aparatul cu aspiratorul în jos nu se răstoarnă pentru a se
„turna” apă în el.
2. Se întoarce arcul moriştii aspiratorului fără însă a fi forţat. În
timpul determinărilor, psihrometrul se ţine departe de corp şi se
urmăreşte mereu mercurul în termometrul umed până când temperatura
acestuia se stabilizează. Valoarea citită se înscrie în tabelul 1.9 şi
imediat se citeşte şi temperatura termometrului uscat. Determinarea se
repetă de 3 ori, notându-se şi presiunea atmosferică citită la barometru.
Studenţii urmează să preia datele de pe termometre, să stabilească
diferenţa psihrometrică ca ulterior, cu ajutorul tabelului cu indicaţii
psihrometrice (figura 1.11) sau a nomogramei (figura 1.12), să
evalueze umiditatea relativă a aerului din mediul de măsurare.
Cu cât aerul este mai uscat, cu atât mai mică este umiditatea lui
relativă, iar evaporarea apei va avea loc mai intens.
În tabelul 1.8 se înscriu mărimile măsurate şi calculate ale
umidităţii relative a aerului. Se vor face măsurători pentru
determinarea mărimilor aerului atmosferic (ambiant) în diferite locuri
din laborator cu psihrometrul Assmann şi în măsura timpului
disponibil chiar în afara clădirii.
Umiditatea relativă a aerului umed reprezintă raportul dintre
cantitatea de vapori existentă în aer şi cantitatea maximă de vapori de
apă pe care o poate absorbi aerul la acea temperatură şi se defineşte
prin relaţia 1.6:
p (1.6)
v
v
p
În practică se consideră . s
s
Umiditatea relativă a aerului se determină folosind relaţia 1.7 scrisă
sub forma:
p ps C pb
p (tus tum )
v
(1.7)
ps ps
în care:
ps –presiunea parţială a vaporilor de apă saturaţi conţinuţi de aer, la
temperatura tum;
ps – presiunea parţială a vaporilor de apă saturaţi conţinuţi de aer
însă la temperatura tus;
C – coeficient psihrometric, în bar/K;
pb = p este presiunea barometrică şi totodată şi presiunea totală a
aerului umed, în bari;
po= 1.01325 bar, este presiunea la starea normală fizică.
Tabelul 1.8. Determinarea temperaturii şi umidităţii relative a aerului (%)
Nr. Temperatura, °C Umiditatea
experien Termometrul Termometrul relativa a
uscat umed aerului , φ , %
ţei
1
2
3
4
5
Figura 1.11. Determinarea umidităţii relative utilizând psihrometrul cu

aspiraţie
Umiditatea relativă a aerului, φ, %
T
e
m
p
er
at
ur
a
te
r
m
o
m
et
ru
lu
i
u
sc
at
,
°
C
Temperatura termometrului umed, °C
Figura 1.12. Nomograma evaluării umidităţii relative a aerului [3]
o Determinarea umidităţii hârtiei

Umiditatea hârtiei poate fi determinată prin 2 metode: cu ajutorul
higrometrului sau psihrometrului August (figura 1.13) sau prin
determinarea masei de hârtie.
Figura 1.13. Psihrometru tip August al firmei

Rotronic
Determinarea umidităţii hârtiei cu ajutorul psihrometrului

presupune parcurgerea următoarelor etape:
o identificarea topului sau ruloului de hârtie supus evaluării;
o verificarea psihrometrului;
o măsurarea temperaturii mediului;
o dezambalarea topului/balotului în zona ce va fi supusă
evaluării umidităţii;
o în cazul ruloului: decuparea a 4-5 straturi de hârtie cu un
cuţit bine ascuţit la distanţa de 180-250 mm de la marginea
ruloului şi introducerea psihrometrului; În cazul topurilor,
psihrometrul se introduce între straturile de hârtie;
o menţinerea psihrometrului câteva minute, extragerea lui şi
preluarea datelor;
o reambalarea imediată a hârtiei în locul dezambalării;
o măsurarea analogică a umidităţii hârtiei în 5-6 locuri;
o introducerea rezultatelor în tabelul 1.9;
o interpretarea rezultatelor (figura 1.14);
o elaborarea concluziilor.
Tabelul 1.9. Evaluarea umidităţii hârtiei utilizând psihrometrul

Carac Umiditatea hârtiei, φ ,%
te-
N risticil Mas
e Tip
r. a φ φ φ φ φ φ
mediu ul
d hârti med
lui hârt 1 2 3 4 5
e ei,
te um iei
o gr/m
r m idit 2
d. p ate
e rel
r ati
a vă ,
%
-
t
u
r
a,
°
C
Determinarea umidităţii hârtiei prin masă presupune parcurgerea

următoarelor etape:
o determinarea temperaturii aerului;
o stabilirea umidităţii relative a aerului;
o verificarea balanţei pentru laborator;
o dezambalarea hârtiei;
o prelevarea a câte 5 probe de hârtie pentru laborator cu
dimensiunile 100 mm x100 mm pentru mediul tradiţional şi
mediul umed;
o cântărirea probelor menţinute în mediul tradiţional în
condiţii standard;
o cântărirea probelor menţinute în mediul umed;
o preluarea datelor;
o determinarea umidităţii hârtiei prin relaţia 1.8:
φ rel.= mum.- m0/m0 x100% (1.8)
o prelucrarea şi introducerea rezultatelor în tabelul 1.10;
o interpretarea rezultatelor (figura 1.14);
o elaborarea concluziilor.
Tabelul 1.10. Evaluarea umidităţii hârtiei prin evaluarea masei hârtiei

Carac
te- Masa hârtiei, gr/m2 Umiditatea hârtiei, φ
ristici %
N le Ti
r. medi p
d ului u
t,°C iniţia ume
e φ l lă, dă, φ φ φ φ φ
o h m0 mu φ
,
r â
d % r- m
e
. ti d
ei m m m m m m m m m m
01 02 u1
0 0 u u u u
0
3 5 2 3 5
4 4
y
%
i,
φ
,
rt
i
e
ah
â
ti
v
ă
re
l ,
a
te
a
di
t
a
m
i
U
0 U m it t
i a e
r t ă
e i
a l i %
e u ,
x
d a l v a r
a u φ
Figura 1.14. Dependenţa umidităţii hârtiei de umiditatea relativă a

aerului
✍ Concluzii
În concluzii studenţii vor sintetiza rezultatele obţinute, apreciindu-le
sub aspectul corespunderii lor cu cerinţele impuse condiţiilor de climat.
Se vor indica observaţiile, soluţiile de rezolvare a neconformităţii şi
măsurile ce urmează a fi întreprinse în vederea asigurării conformităţii.
1.5. Aspecte generale privind luarea probelor de materiale pentru

efectuarea măsurărilor. Condiţionarea probelor
Hârtia se deformează mai mult sau mai puţin sub acţiunea

umidităţii. Această caracteristică a hârtiei are o importanţă deosebită
pentru testarea hârtiei şi imprimarea policromă prin tiparul offset, unde
se foloseşte apa. Din cauza deformărilor, suprapunerile de culori de la
o imprimare la alta nu mai corespund. De aceea hârtiile, înainte de a fi
supuse încercărilor experimentale sau trecerii la imprimare, sunt
condiţionate, operaţie care constă în aducerea umidităţii hârtiei la cea
corespunzătoare în timpul imprimării [2].
Prelevarea probelor din hârtie şi carton se realizează conform
exigenţelor specificate în standardele: ISO 2859-1-89, ISO 2859-2-85,
ISO 2859-3-91, ISO 3951-89, GOST 8047-2001-Hârtia şi cartonul.
Prelevarea probelor pentru evaluarea calităţii.
Unitate de produs/Top Unitate de produs/Top Unitate de produs/Top
Coala pentru
Coală prelevarea probelor
Probe Probe pentru

încercări de
laborator
Figura 1.15. Prelevarea probelor din hârtie şi carton
Alegerea probelor se face aleator din loturile de materiale care
constituie unităţile elementare ale eşantionului global şi trebuie să se
realizeze astfel încât să se asigure o prelevare cu adevărat repartizată
întâmplător: de exemplu, prima bucată se preia la întâmplare, iar restul
peste un număr anumit de unităţi din lot (figura 1.15, tabelul 1.11).
Eşantionul global poate fi constituit din loturi cu topuri sau rulouri de
hârtie, carton, cerneală, peliculă pentru laminare, folie poligrafică, cutii
cu lacuri poligrafice, solvenţi etc.
Tabelul 1.11. Prelevarea lotului din unităţi de hârtie şi carton din eşantionul
global [5]
Numărul unităţilor de
produse extrase din
Numărul de unităţi
eşantionul global, Metoda de
de produse în
unităţi (volumul prelevare
eşantionul global,
eşantionului
unităţi pentru
testare)
De la 1 până 5 toate -
De la 6 până la 399 Aleator
400 şi mai mult 20 Aleator
Prelevarea lotului de produse. La constituirea lotului de produse ce

va fi supus testării din eşantionul global se vor considera următoarele:
la stabilirea numărului de unităţi de produse/lot ce urmează a fi
extras din eşantionul global soldul constituit din mai puţin de
20 de unităţi nu va fi luat în consideraţie;
mostrele prelevate pentru încercări de laborator trebuie să fie
lipsite de orice defecte vizibile;
la controlul de recepţie a calităţii materialelor furnizate se
admite reducerea numărului de unităţi de producţie
extrase/loturi prin acordul bilateral al ambelor părţi: furnizor-
client;
se admite preluarea probelor în unitatea economică
producătoare a materialului înainte de a fi ambalată;
dacă volumul eşantionului pentru încercare este caracterizat
din unităţi întregi şi zecimale, cele din urmă nu sunt
considerate.
Prelevarea colilor de hârtie/carton din lotul de topuri/rulouri
presupune parcurgerea următoarelor etape:
dezambalarea unităţii de produs nemijlocit preliminar preluării
probelor;
extragerea iniţială a colilor deteriorate, ulterior dacă unitatea de
produs nu este dimensionată în unităţi mai mici extragerea
conform recomandărilor din tabelul 1.12;
Tabelul 1.12. Prelevarea colilor de hârtie şi carton din topuri [5]
Numărul minimal de coli ce se
Numărul de coli în top, vor extrage din top,
unităţi unităţi
≤ 1000 1
0
1000÷50 1
00 5
≥ 5000 2
0
extragerea iniţială a primelor 3 straturi de hârtie deteriorate şi
nemijlocit a cel puţin un strat din cele neafectate a colilor dacă
unitatea de produs nu este constituită din top de hârtie, ci din
rulouri, ulterior extrăgându-se un număr identic de straturi de
pe fiecare rulou pentru testare. Din fiecare rulou, pe lăţimea sa,
se va extrage un strat cu grosimea de 10 mm dacă masa hârtiei
este de 20,0 gr/m2, 20 mm - 20÷50 gr/m2, 30 mm - ≥50
gr/m2, 50 mm – pentru carton;
marcarea direcţiei de fabricaţie (DF) pe coli daca aceasta este
cunoscută;
Pregătirea colii pentru probă:
stabilirea direcţiei de fabricaţie a colii dacă nu se cunoaşte;
decuparea a unui număr egal de probe cu dimensiunile
300(DT)x450(DF)mm, unde DT – direcţia transversală, DF –
direcţia de fabricaţie;
în cazul necunoaşterii direcţiei de fabricaţie în hârtie
dimensiunile probelor vor fi de 450(DT)x450(DF), astfel încât
toate probele să aibă suprafaţa de 0,100÷0,135 m 2;
colile pentru probă vor avea suprafaţa plană, fără cute, pliuri,
protejate de acţiunea diferiţilor factori;
marcarea rezistentă a fiecărei probe;
numărul de unităţi elementare prelevate pentru încercările de
laborator nu trebuie să fie mai mic de 3. Sursele de specialitate
recomandă în vederea asigurării reprezentativităţii rezultatelor
pregătirea a 5 unităţi elementare/probe din acelaşi material.
Pentru testare se prelevează eşantioane de laborator conform figurii
1.14 în funcţie de configuraţia semifabricatului.
Etichetarea şi marcarea probelor pentru laborator. Eşantionul
pentru încercările fizico-mecanice a materialelor (hârtie, carton, folie
poligrafică, peliculă pentru laminare, materiale de copertare etc.) în
laborator vor fi etichetate cu următoarele menţiuni:
1. Caracteristicile lotului:
numărul de bucăţi;
data parvenirii eşantionului în unitatea economică.
2. Caracteristicile eşantionului:
referire la eşantion;
tipul materialului, caracterizat prin destinaţia sa;
metoda de fabricaţie a materialului etc.
3. Scurt raport de eşantionare:
referire la standardul conform căreia se face testarea;
numele, prenumele celui ce testează;
data şi locul preluării probelor;
informaţia despre producţie şi prelevarea probelor;
numărul de unităţi de produse incluse în probă;
numărul de coli preluate pentru probă;
numărul de probe preluate din acelaşi material;
descrierea oricărei abateri faţă de metoda prescrisă etc. [11].
În cazul în care probele sunt transferate dintr-o zonă în alta, dintr-
un laborator în altul, într-un loc cu temperatură şi umiditate diferită, acestea
trebuie condiţionate la noua locaţie înainte de utilizare [16].
Condiţionarea presupune
✔ aducerea hârtiei la temperatura mediului de fabricaţie
(condiţionarea temperaturii)
✔ determinarea umidităţii relative a hârtiei şi a aerului din
mediul de fabricaţie
✔ condiţionarea umidităţii, adică aducerea umidităţii relative
a hârtiei în echilibru cu cea a mediului de fabricaţie
✔ protejarea hârtiei tot timpul cât nu se găseşte într-un
proces de prelucrare.
Pentru climatizarea probelor, materialele supuse încercărilor fizico-
mecanice trebuie să fie ţinute în mediul standard, până se stabileşte
starea de echilibru între moleculele de apă absorbite şi cele cedate.
Viteza cu care se realizează acest echilibru depinde de natura
materialului supus experimentării.
Se consideră că materialul a ajuns la echilibru cu mediul standard,
când două cântăriri succesive efectuate la interval de o oră nu prezintă
o diferenţă mai mare de 0,1 % faţă de prima cântărire.
Este indicat ca starea de echilibru să se atingă prin absorbţie şi nu
prin desorbţie. Din această cauză se recomandă uscarea materialului la
40...50°C şi 7...20% umiditate relativă, timp de o oră. Această operaţie
este cunoscută sub denumirea de preclimatizare/precondiţionare.
Condiţionarea probelor poate dura de la câteva minute, până la
câteva ore sau zile, în dependenţă de temperatura şi umiditatea aerului
în încăperii/laboratorului în care au fost expuse. Mostrele de hârtie,
carton sunt amplasate pe palete, stelaje, rafturi în dependenţă de
dimensiunile lor.
Timpul necesar condiţionării hârtiei în condiţiile mediului în care
este poziţionată poate fi determinat prin evaluarea diferenţei
temperaturii hârtiei în raport cu temperatura mediului în care este
instalată şi a volumului hârtiei. Temperatura hârtiei, după cum se
specificase anterior, poate fi determinată cu ajutorul termometrului ce
va fi introdus printr-o tăietură special realizată în acest sens, care
ulterior va fi acoperită după preluarea temperaturii. Volumul topului
poate fi determinat utilizând relaţiile 1.9-1.10, al ruloului prin relaţiile
1.11, 1.12 [8].
Volumul(ft3)=Lungimea×lăţime×Înălţime(inci)/1,728 (1.9)
Volumul(m3)=Lungimea×lăţime×Înălţime(cm)/1 000 000 (1.10)
Volumul(ft3)=diametrul×diametrul×Lungimea(inci)/2,200 (1.11)
Volumul(m3)= diametrul×diametrul×Lungimea(cm)/1273328 (1.12)

Exemplu. Determinarea timpului necesar condiţionării pentru
hârtia de formatul 620x940 mm, înălţimea topului – 1200 mm,
temperatura hârtiei fiind de 5°C, iar temperatura mediului de fabricaţie
de 21°C.
✔ stabilirea volumului hârtiei în top:
V=62x94x120 cm/1 000 000=0,75 m3
✔ determinarea diferenţei temperaturii hârtiei şi a aerului:
∆t=th-tm=21°C-5°C=16°C;
✔ identificarea tipului necesar pentru condiţionare prin
metoda grafică, utilizând reprezentările grafice din figura
1.16 şi 1.17.
În figura 1.17. se va identifica linia de bază ce corespunde
diferenţei de temperatură de16°C, trasându-se imaginar o
verticală până la intersecţia cu curba ce corespunde
volumului unităţii de produs de 0,7 m 3. De la intersecţia
acestor axe se va trasa o orizontală la axa y de pe care se va
prelua indicaţia ce va denota timpul necesar de
condiţionare, a lotului analizat.
Figura 1.16. Reprezentarea grafică pentru stabilirea timpului de

condiţionare a hârtiei exprimată în unităţi de măsură aplicate în SUA
[8]
Figura 1.17. Reprezentarea grafică pentru stabilirea timpului de
condiţionare a hârtiei exprimată în unităţi de măsură a sistemului metric
[8]
Condiţionarea probelor în condiţii de laborator se execută

diferenţiat, prin exicatoare (probe mici) şi prin termohigrostate (probe
mari) (tabelul 1.13):
Tabelul 1.13. Valori de umiditate relativă a aerului menţinute cu soluţiile unor
săruri la T = 200C
Form Form φ
Substanţa φ, Substanţa
ula ula ,
%
chimi chimi %
că că
Clorura de Sulfat acid
magneziu Mg 0 de sodiu* NaHSO4· 5
Clorura de Cl2 , Azotat de H2O 2
calciu Ca 5 amoniu Clorit NO2(NH4) 6
Hidroxid de Cl2 2 de sodiu NaClO3 5
sodiu Hidroxid Na . Clorura de NH4Cl 7
5
de potasiu OH 3 amoniu KBr 5
Clorura de zinc KO 7 Bromura de ZnSO4.7H 8
Clorura de H 1 potasiu 2O 0
litiu* Clorura ZnCl2 0 Sulfat zinc, Pb(NO3)2 8
de calciu* LiCl2·H2O 1 hidrat* K2SO4 4
Azotat de zinc* CaCl2·6H2O 5 Azotat de 9
Zn(NO3)2· 3 plumb Sulfat 1
6H2O 2 de potasiu 9
4 8
8 9
9
În vederea asigurării condiţiilor de climat din mediul de măsurare,
de păstrare sau fabricaţie, umiditatea aerului este produsă prin
pulverizarea apei – reglată cu relee prin intermediul unui higrometru,
iar temperatura obţinută prin intermediul unor baterii de încălzire este
menţinută la valoare constantă prin intermediul instalaţiilor de răcire.
În vederea evitării manifestării defectelor hârtiei la imprimare,
sursele de specialitate [8] recomandă:
evitarea pauzelor între tirajele de imprimare cum ar fi
vacanţele şi zilele de odihnă;
amânarea imprimării până când umiditatea relativă a
aerului din mediul de fabricaţie nu se va echilibra cu
umiditatea hârtiei utilizate;
daca umiditatea relativă a aerului din secţia de tipar este
înaltă, se va recurge la conectarea sistemului de încălzire
pentru a creşte temperatura şi a reduce umiditatea relativă;
dacă umiditatea relativă a aerului din mediu este joasă, se
recurge la saturarea mediului cu vapori de apă prin
pulverizare sau cu aburi, închizând toate intrările în secţie
şi reducându-se temperatura în vederea evitării pierderilor
de umiditate;
trecerea încetinită a hârtiei prin maşina pentru tipar fără a fi
tipărită în vederea asigurării stării de echilibru a hârtiei cu
umiditatea relativă a aerului şi ambalarea imediată a ei;
instalarea mijloacelor de condiţionat-încălzit sau a lămpilor
infraroşii dacă colile au marginile ondulate.
⌛ MODUL DE LUCRU-2
Partea a II-a aplicativă a lucrării are ca obiectiv formarea
deprinderilor de stabilire a timpului necesar pentru condiţionarea
hârtiei sau a cartonului prin metoda grafică de către fiecare student
pentru sarcina sa ce coincide cu numărul de ordine de înregistrare în
registrul academic, cunoscând:
1. Formatul – 620x940 mm, înălţimea topului – 1200 mm. Temperatura
hârtiei – 5°C, iar temperatura mediului de fabricaţie – 21°C.
2. Formatul – 840×1000 mm, înălţimea topului – 1350 mm. Temperatura
10.Formatul – 840×1000 mm, înălţimea topului – 1190 mm. Temperatura
11.Formatul – 700x1000 mm, înălţimea topului – 1120 mm. Temperatura
🗐 CONŢINUTUL ŞI FORMA PREZENTĂRII LUCRĂRII

Lucrarea va fi prezentă pe coli formatul A4, va corespunde
exigenţelor de elaborare a documentaţiei tehnice fiecare pagină având
chenar şi indicator şi va cuprinde:
1. Tema şi scopul lucrării.
2. Prezentarea conţinutului şi ordinii desfăşurării lucrării
3. Specificarea aspectelor generale cu referinţă la condiţiile de
climat în mediul de măsurare, fabricaţie.
4. Descrierea metodelor de evaluare a condiţiilor de climat din
mediul de măsurare şi a umidităţii hârtiei utilizate în cadrul
prezentei lucrări.
5. Prezentarea rezultatelor evaluării condiţiilor de climat şi a
umidităţii hârtiei, interpretărilor şi concluziilor.
6. Prezentarea rezultatelor identificării timpului necesar pentru
condiţionarea hârtiei prin metoda grafică pentru sarcina
individuală.
7. Prezentarea răspunsurilor la subiectele pentru verificarea
cunoştinţelor.
8. Specificarea surselor bibliografice utilizate în
vederea efectuării lucrării de laborator.
??? SUBIECTE PENTRU VERIFICAREA CUNOŞTINŢELOR

1. Descrieţi caracteristicile mediului ce trebuie determinate în
încăperile de laborator?
2. Definiţi noţiunea de temperatură.
3. Definiţi noţiunea de umiditate relativă a aerului.
4. Descifraţi noţiunea de umiditate a hârtiei.
5. Explicaţi noţiunea de umiditate de echilibru.
6. Indicaţi condiţiile impuse încăperilor de laborator.
7. Definiţi noţiunea de diferenţă psihrometrică.
8. Specificaţi condiţiile ce sunt impuse mediului de fabricaţie în
cazul utilizării în calitate de suport de imprimare a hârtiei.
9. Descrieţi implicaţiile umidităţii relative a aerului (înaltă) asupra
hârtiei.
10. Cum s-ar putea asigura condiţii optime de păstrare a hârtiei?
11. Nominalizaţi implicaţiile umidităţii relative joase a aerului asupra
hârtiei.
12. Specificaţi măsurile necesare în vederea condiţionării condiţiilor
de climat.
13. Indicaţi cu ajutorul căror mijloace pot fi determinate condiţiile
climaterice în încăperile de laborator.
14. Descrieţi mijloacele ce pot fi utilizate în vederea evaluării
temperaturii.
15. Descrieţi mijloacele ce pot fi utilizate în vederea evaluării
umidităţii.
16. Specificaţi ce reprezintă psihrometrul de aspiraţie.
17. Descrieţi metodologia de prelevare a probelor de hârtie şi carton.
18. Expuneţi metodologia de condiţionare a mediului de fabricaţie cu
utilizarea hârtiei sau cartonului.
🕮 BIBLIOGRAFIE:
1. Preda, C., Preda, C. Metode şi aparate pentru controlul calităţii
materialelor textile destinate confecţionării produselor de
îmbrăcăminte. Editura BIT, Iaşi, 1995.
2. Rădescu, Th. Materiale poligrafice. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1967.
3. Manualul inginerului textilist, vol.III.
4. Бузов, Б. А. Лабораторный практикум по материало-ведению
швейного производства, Издательство «Книга», Москва.
5. ГОСТ 8047-2001(ИСО 186-94). БУМАГА И КАРТОН
Отбор проб для определения среднего качества
Paper and board. Sampling to determine average quality.
6. Гудкова, Т. И., Загаринская, Л. А. Полиграфические материалы.
Издательство «Книга», Москва, 1982.
7. Сидоров, А. В. Лаборатория полиграфического предприятия.
Издательство «Книга», Москва, 1973.
8. Вилсон, Л. Что полиграфист должен знать о бумаге. Издательство
Принт-медиа центр, Москва, 2005, ISBN 5-98951-005-5
9. Тягунов, С А., Воробьев, Г..А., Арапова, С.П. Материаловедение.
Лабораторный практикум. Учебное электронное текстовое
издание. Научный редактор: доц., к. т. н. И.В. Троицкий. ГОУ ВПО
УГТУ− УПИ, Екатеринбург, 2009.
10. www.afaceri-poligrafice.ro
11. http://www.termo.utcluj.ro/termoluc/Lucr01/L1.html
12. http://isbm.3dn.ru/_ld/0/1_Lab_1.pdf
13. http://staticlb.didactic.ro/uploads/material/116/20/15//masurare_umidita
t e_relativa.pdf
14. http://snowcave.ru/mcrgo/books/put_pod_zemley/glava12.htm
15. http://www.scritube.com/management/RECEPTIA
MARFURILOR72553.
16. http://www.xerox.ro/_uploads/Informatii_utile_despre_hartie_RO.pdf
17. http://www.scritube.com/tehnica-mecanica/MASURAREA-
PRESIUNILOR 92171.php
TEMA: Analiza caracteristicilor compoziţionale ale hârtiei
SCOPUL LUCRĂRII: studierea structurii şi a procesului de obţinere a hârtiei,

simularea obţinerii hârtiei, formarea abilităţilor de
evaluare a conţinutului de cenuşă în hârtie şi de
apreciere a direcţiei de fabricaţie a hârtiei.

2.1. Studierea structurii compoziţionale a hârtiei.
2.2. Studierea procesului de obţinere a hârtiei.
2.3. Simularea obţinerii hârtiei.
2.4. Analiza conţinutului de materiale de umplere a hârtiei.
2.5. Stabilirea direcţiei de fabricaţie a hârtiei.
2.6. Metode şi tehnici de evaluare a caracteristicilor
compoziţionale ale hârtiei şi cartonului.
2.7. Aplicaţii privind evaluarea caracteristicilor compoziţionale
ale hârtiei şi cartonului.
!!! APARATE ŞI MATERIALE: mostre de hârtie de diferit tip, carton (de la hârtii cu
masa de 40 g/m2 până la 300 g/m2), cuţite, plăci pentru decuparea epruvetelor,
etuvă, balanţă, mijloc pentru mărunţirea deşeurilor din hârtie, balanţă analitică,
vas pentru arderea hârtiei.
🖉 NOŢIUNI GENERALE
2.1. Studierea structurii compoziţionale a hârtiei
Hârtia este un material plan şi subţire, elementul esenţial al căreia
fiind reprezentat de suprafaţa sa pe care se poate scrie ale cărei
dimensiuni sunt mult mai mari decât grosimea sa. Hârtia este alcătuită
din material fibros, material de umplere, de încleiere, pigmenţi şi apă.
Compoziţia hârtiei exprimă felul materialului fibros: fibre de celuloză,
pastă mecanică, pastă din maculatură, pastă semichimică/
semicelulozică care se menţin împreună fără un alt liant cu excepţia
legăturilor de hidrogen şi a împletirii fibrelor (figura 2.1, figura 2.2) şi
proporţia diferitelor altor tipuri de fibre din compoziţia hârtiei.
Tehnologia obţinerii hârtiei
Înnobilarea
Prepararea hârtiei în
semifabricatelor Turnarea pastei de hârtie
procesul de
fibroase Prepararea pastei pe maşini de fabricat
finisare
hârtie
de hârtie
Figura 2.1. Procesul de fabricaţie a hârtiei
Semifabricate fibroase
pentru hârtie
Celul Pastă Pastă Pastă

oza meca din semichi
nică macula mică
tură
Figura 2.2. Semifabricatele fibroase utilizate pentru obţinerea hârtiei
Deşi cele mai căutate materiale celulozice pentru fabricarea hârtiei

este pulpa lemnoasă a unor specii de arbori de esenţă moale (figura
2.3), în special cea a coniferelor, datorită existenţei fibrelor de celuloză
în structura multor plante, de la ierburi până la arbori, se pot folosi şi
multe alte fibre, aşa cum ar fi cele ale plantelor de bumbac, in, cânepă
sau orez [3].
a) b)
Figura 2.3. Fibre din pulpa lemnoasă [3]
a – moale; b – dură.
Celuloza (franc. cellulose, lat. cellula – cameră, celulă) este o
substanţă organică de origine vegetală, fiind constituentul principal al
membranei celulare. În afară de celuloza vegetală, există şi celuloza
animală şi bacteriană. Celuloza animală - tunicina - se găseşte în tunica
membranelor crustaceelor şi melcilor. Ea este identică cu celuloza
vegetală.
Cea mai curată celuloză se găseşte în puful ce înconjură seminţele
de bumbac. În celelalte plante şi arbori, celuloza este însoţită de mai
multe substanţe (lignină, hemiceluloză, săruri, grăsimi etc.), care sunt
denumite în comun incrustanţi sau incruste (tabelul 2.1).
Tabelul 2.1. Compoziţia chimică a lemnului unor specii de arbori

Denumi Hem Grăsi Substa
Celulo Ligni Răşi
rea i- mi nţe
ză nă ni
lemnului celul cerur minera
oză i le
Molid
48 21,2 28 1 0 0
Pi
,8 19,1 27 , , ,
n 49 ,0 1 5 4
23,8
Pl 53 21 3 1 0
op ,4 , 0 ,
- 5 , 4
tremurător 1 4 0
,
3
Celuloza este produsul polimerizării glucozei care ia naştere în
frunză în urma unei reacţii de fotosinteză:
soa
6 CO 2 6 H 2 O re C 6 .2
clor 12
Formarea moleculelor mari are locofilprin asocierea mai multor
ă 6
molecule de glucoză şi legarea lor prin pierdere de apă:
nC 6H12O6 nH 2O (C6H10O5 )n.
Polimerizarea glucozei are loc sub influenţa fermenţilor sau a
catalizatorilor, având caracter reversibil. Structura macromoleculei de
celuloză este prezentată în figura 2.4:
Figura 2.4. Structura macromoleculei de celuloză [2]
Resturile glucozice sunt ciclizate şi aşezate filiform, numărul lor -n
- având valori variabile (tabelul 2.2).
Tabelul 2.2. Valorile greutăţilor moleculare şi ale gradului de polimerizare a

unor celuloze [2]
Dimensiun
Natu Greutat Gradul ile
moleculelo Observaţi
ra ea de rA i
celulo molecul polimeriz
zei ară are Lungime Lăţime
a a
Bum 1 750 10 800 10 1 Celuloză
bac 000 7 300 700 8, obţinută
In 5 900 4 000 8 9 din lemn
Moli 000 3 100 100 1 prin
d 600 000 - 8, fierbere
Celulo 500 000 3 1
ză 500 -
sulfit 1
6,
1
Numărul n exprimă gradul de polimerizare şi de valoarea lui
depind unele caracteristici ale celulozei. Prin hidrolizare, celuloza se
descompune în molecule mai mici, până la glucoză, penultima treaptă
fiind celobioza – un dizaharid. Hidroliza se produce prin acţiunea
fermenţilor care se petrece în tubul digestiv al erbivorilor sau în
prezenţa acizilor. În urma studiului structurii moleculare a celulozei
efectuat cu ajutorul razelor X, s-a constatat dispunerea filiformă a
resturilor glucozice, ca şi suprapunerea longitudinală a
macromoleculelor de celuloză. Din această suprapunere, apar fibrele,
caracterizate prin rezistenţă, elasticitate, higroscopicitate. Fibrele sunt
unităţi rezistente datorită forţelor moleculare de atracţie (forţe van der
Waals, legături de hidrogen) (0,02-0,05 mm) lungimea cărora este de
100-1000 ori mai mare decât grosimea. Fibrele se suprapun sau se
înfăşoară reciproc, alcătuind fibra de celuloză. Lungimea fibrei este
variabilă, depinzând de originea ei (tabelul 2.3) [2].
Tabelul 2.3. Lungimea fibrelor de celuloză după provenienţă [2]

Denumirea Lungimea Denumirea Lungimea
fibrei medie, fibrei medie,
celulozice mm celulozice mm
Mol 3,7 Fag 1,
id 3,10 Plat 71
Bra 4,39 an 1,
d 2,59 Mesteac 5
Pin 1,65 ăn 1,
Lari Salcie 3
ce Stuf 1
Plo 1,
p 85
Pornind de la cele specificate, analiza compoziţională a hârtiei şi
cartonului va avea ca puncte de reper caracteristicile prezentate în figura
2.5.
CARACTERISTICI
FIZICE
De compozţie
Co Prez Prez
C D
mpo enţa enţa A
o i
ziţia subst com l
n r
fibro anţel pone t
ţ e
asă or de ntelo e
i c
de umpl r
n ţ
bază utură antis
u i
Figura 2.5. Caracteristicile de compoziţie ale hârtiei şi cartonului
2.2. Studierea procesului de obţinere a hârtiei

Procesul de obţinere a hârtiei presupune parcurgerea
obţinerea semifabricatelor fibroase pentru hârtie (figura 2.6,
2.7, tabelul 2.6);
prepararea pastei de hârtie (figura 2.8, tabelul 2.4);
turnarea pastei de hârtie pe maşinile de fabricat hârtie (figura
2.8);
înnobilarea hârtiei (figura 2.8).
Tabelul 2.4. Tipuri de paste de hârtie şi particularităţile lor
Tipuri de paste
de hârtie Caracteristi
ci
1 2
Pastă de hârtie
mecanică
Pastă semialbită Gradul de alb max. 79%
Pastă albită Gradul de alb min. 80%
Pastă mecanică Pastă obţinută prin metode exclusiv mecanice
Pastă mecanică albă Pastă mecanică obţinută din lemn cojit şi alb
1 2
Pastă de hârtie
semichimică
Pastă semichimică Pastă obţinută printr-un tratament chimic
moderat al materiei fibroase, în vederea
eliminării parţiale a
incrustelor, asociată cu un tratament mecanic
pentru individualizarea fibrelor
Pastă mecanico-chimică Pastă semichimică obţinută prin tratarea
concomitentă mecanică şi chimică a materiei
fibroase, acţiunea chimică rezumându-se numai la
slăbirea legăturilor
dintre fibre, în vederea uşurării acţiunii mecanice
Pastă chimico-mecanică Pastă semichimică obţinută prin tratament chimic
urmat de acţiunea mecanică
Pastă chimico-mecanică Pastă semichimică obţinută prin defibrarea lemnului
brună fiert sau aburit în prealabil
Pastă chimică (celuloză) Pastă obţinută prin tratarea chimică a materiei prime
fibroase, în vederea eliminării incrustelor, în
urma căreia fibrele se separă fără intervenţie
mecanică
Pastă de hârtie din celuloză
Celuloză sulfit Pastă chimică obţinută prin fierbere cu o soluţie
bisulfită
Celuloză sulfat Pastă chimică obţinută prin fierbere cu o soluţie
de hidroxid de sodiu şi sulfură de sodiu
Celuloză sodă-sulf Pastă chimică obţinută prin fierberea materiei
prime fibroase cu soluţie de sodă caustică cu un
adaos de
sulf direct în fierbător
Celuloză natron Pastă chimică obţinută prin fierbere cu hidroxid de
sodiu (sodă caustică)
Celuloză SNS Pastă chimică obţinută prin fierbere cu o soluţie
neutră
de sulfit de sodiu în prezenţa bicarbonatului de sodiu
Celuloză sodă-clor Pastă chimică obţinută prin fierbere cu alcalii şi clor
Pentru a se asigura o bună imprimare în condiţii tehnologice normale,
hârtia - indiferent de tipul tiparului - trebuie să satisfacă următoarele condiţii:
să fie netedă;
să posede un grad ridicat de alb sau nuanţa cerută de
beneficiar; să aibă culoare uniformă;
să nu aibă pete şi nici inserţii peste numărul stabilit de standardele
în vigoare;
să absoarbă cerneala;
să fie opacă, adică să poată fi tipărită pe ambele
feţe; să posede rezistenţă la lumină şi la apă;
să dispună de rezistenţă mecanică suficientă pentru a nu se rupe pe
maşină;
Obţinerea
semifabricatelor
fibroase
Celuloza
Compon Fabricarea
ente Celulozei
Pregătirea
Celuloză materiei prime
Hemicelu Tocarea Procedeul

loză sulfit sau
Sortarea acid
Lignină Desprăfuirea
Procedeul
Gră materialului
sulfat sau
simi tocat
alcalin
Ră Procedeul
Fierberea
şi clor-
ni Spălarea alcalin/sod
Ce Clorur ă
Procedeul cu
nuş area Sortarea sulfit de
ă lignin Albirea
Trat
ei are sodiu şi
a cu Deshidrat carbonat de
NaOCl area sodiu
2
Figura 2.6. Procesul de obţinere a celulozei
să nu fie abrazivă şi să nu prăfuiască;

să fie bine calibrată, adică să posede o grosime uniformă;
să posede o structură uniformă, adică să fie lipsită de nebulozităţi;
sulurile să fie corect înfăşurate, iar colile să aibă un format riguros
dreptunghiular;
umiditatea să fie în limitele recomandate de standarde [2].
Obţinerea semifabricatelor fibroase
pentru hârtie
Fabricarea pastei Fabricare Fabrica

mecanice
a pastei din rea pastei
Alimentarea cu lemn Curăţarea
brut a instalaţiei de Dezinfec
maculaturii de
tăiat buşteni impurităţi:
tare
sârme,capse etc
Tăierea buştenilor Desprăfuirea Desprăf
Cojirea buştenilor Defibrarea uire

tăiaţi maculaturii
Sortarea în vederea
Sortare
Mărunţirea
îndepărtării aglomerării
buştenilor cojiţi de fibre Tocare
Defibrarea aşchiilor Despră

Decernilizarea
de lemn
maculaturii
fuire
Reţinerea particulelor Obţinerea pastei din Fier
mari din maculatură bere
Spălare
Destrăm
are/
defibrilar
e
Albire
pasta de lemn
Deshidratare
Reţinerea particulelor mici (sortate)

din pasta de lemn M
ă
r
u
n
ţ
i
r
e
a p
a
p r
a a
r t
t e
i
c (
u r
l a
e f
l i
o n
r a
r
s e
e )
Deshidratarea
(îngroşarea pastei
de lemn)
Albirea pastei de
lemn
(facultativ)
Obţinerea pastei de
lemn
(înălbirea)
Figura 2.7. Procesul de fabricaţie a semifabricatelor fibroase

Procesul de fabricaţie a hârtiei
Fabricarea pastei de Turnarea pastei de hârtie pe

Înnobilarea
hârtie maşini de fabricat hârtie
hârtiei în
procesul de
Măcinarea materialelor finisare
fibroase Turnarea pastei de hârtie pe o
sită fără sfârşit cu ajutorul unor
dispozitive
speciale sârme, capse Umezirea şi
Umplerea pastei de condiţionarea
hârtie hârtiei
Satinarea
hârtiei
sau
Tăierea hârtiei în coli Tăierea şi
Scurgerea continuă a preînfăşurare
Încleierea
pastei de hârtie din a hârtiei în
pastei de sită bobine
hârtie Îndepărtarea colilor
defecte
Eliminarea parţială a Controlul
Nuanţarea apei din pasta de hârtiei în
şi hârtie prin dispozitive Numărarea colilor transparenţă
colorarea speciale de absorbţie
hârtiei Eliminarea
Stivuirea colilor
Formarea benzii de porţiunilor
hârtie,datorită cu defecte
împâslirii materialelor
conţinute de hârtie pe Lipirea benzii
măsura pierderii apei în porţiunile
rupte
”refacerea
hârtiei
r d
D e e
e a h
s b â
hi e r
d n ti
ra zi e
ta p
ri h
n Toparea colilor stivuite
p âr
r Ambalarea topului
e
s ti Etichetarea opului
ar Ambalarea balotului
e ei
şi
în Bobinarea Depozitarea balotului
c hârtiei pesul
ăl
zi
r
e
et
ez
ir
âr
ti
ei
ăi
er
a
Bobinarea sulurilor
definitivă
Depozitarea sulurilor de
Etichetarea hârtie
Ambalarea sulurilor
Figura 2.8. Procesul de fabricaţie a hârtiei

2.3. Simularea obţinerii hârtiei
Prin fabricaţie sau "proces de producţie" se înţelege transformarea
fizică sau chimică a materialelor, substanţelor sau componentelor în
noi produse sau componente, printr-o serie de procese. Materialele,
substanţele sau componentele sunt materii prime care pot fi produse ale
altor activităţi de fabricaţie sau sunt produse ale agriculturii,
silviculturii, pescuitului, mineritului şi industriei extractive etc. [3].
Procesul de fabricare a hârtiei trece prin mai multe etape atât fizice,
cât şi chimice. Pentru început se aduce lemnul, acesta se prelucrează
luând forma unor mici pastile. Pastilele se transportă pe o bandă
rulantă la fabrica de hârtie, unde sunt transformate în praf fin peste
care se adaugă pigment alb. Procesul se urmăreşte dintr-o altă încăpere,
numită camera de control. Într-un tub se amestecă compuşii chimici,
după care pasta este transportată într-un uscător, supusă unor
temperaturi ridicate pentru a reduce din umiditate. Din uscător iese
hârtia mată peste care se adaugă latex, amidon şi apă pentru a avea un
aspect lucios.
După aceste etape, hârtia din nou trebuie uscată, dar de data aceasta
cu ajutorul unor role încălzite (figura 2.9). Apoi hârtia este adunată pe
nişte role imense [8].
Figura 2.9. Maşină de fabricat hârtie [8]

Multe materiale pentru ambalare, hârtie de ziar, şerveţele sunt
realizate integral sau în parte din fibră de hârtie reciclabilă.
Spre deosebire de plastic, hârtia este o invenţie străveche a omului,
dar cu toate acestea a devenit ieftină şi uşor de procurat abia după ce
revoluţia industrială a făcut posibilă fabricarea hârtiei pe scară largă.
Există trei tipuri de hârtie care pot fi reciclate direct: hârtia de
calitate (caietele de şcoală, hârtia pentru copiator, plicuri, hârtia pentru
dactilografiere, hârtia pentru imprimare digitală), hârtia de ziar şi
cartonul. Hârtia de calitate nu conţine hârtie colorată pentru a schimba
culoarea noii hârtii obţinute prin reciclare.
Cu tehnologiile actuale, hârtia poate fi reciclată de cel mult patru
ori.
Beneficiile aduse naturii prin reciclarea deşeurilor de hârtie sunt
foarte importante, reducându-se anumite costuri ca:
apa industrială cu aproximativ 60%;
poluarea aerului cu aproximativ 75%;
energia electrică cu aproximativ 45%;
poluarea apei cu aproape 45%;
reducerea cantităţii de material lemnos exploatat [9].
Reciclarea hârtiei poate fi realizată şi prin metoda manuală, ceea ce
permite obţinerea unor coli subţiri, de diverse formate, culoare, precum
şi textură. Principiul de realizare constă în următoarele etape:
1. Înmuierea hârtiei pentru reciclat.
2. Măcinarea/tocarea hârtiei (figura 2.10).
Figura 2.10. Măcinarea hârtiei pentru reciclat

3. Stocarea pastei obţinute într-un vas (figura 2.11).
Figura 2.11. Pasta de hârtie mărunţita stocată în vas

4. Umplerea sitei pentru formarea şi scurgerea colii de hârtie cu pastă
de hârtie şi scurgerea ei (figura 2.12).
Figura 2.12. Formarea unei coli de hârtie

5. Preluarea colii şi plasarea ei pentru uscarea preliminară şi
presarea pe un suport textil (figura 2.13).
Figura 2.13. Uscarea preliminară şi presarea colii de hârtie pe suport

textil
6. Uscarea finală (figura 2.14) [8]:
Figura 2.14. Uscarea foii de hârtie

Procedeul chimic de fabricare a hârtiei utilizat astăzi pe scară largă
este reprezentat de un complex de tratări chimice numite Procesul
Kraft. Obiectivul tratării chimice ţine de eliminarea structurii ligninei
(din pulpa supusă procesului), care este liantul organic ce menţine
fibrele împreună, prin folosirea unui amestec care o dizolvă. După
eliminarea acesteia, fibrele rămase pot fi folosite pentru obţinerea unei
hârtii de culoare maroniu nedefinit, nefinisată, utilizată la realizarea de
pungi de hârtie sau a cutiilor din carton (figura 2.15). Materialul brut
astfel obţinut poate fi folosit în continuare, printr-o purificare
accentuată a ligninei rămase, la obţinerea pulpei de calitate superioară,
pentru hârtie albă de scris şi tipărit [11].
Figura 2.15. Fabricarea hârtiei prin metoda manuală [11]

Analiza materialelor implicate în studiu. Produsele papetare
reprezintă o grupă importantă de mărfuri industriale ce cuprinde
produse indispensabile activităţilor zilnice din orice domeniu de
activitate. Ele sunt obţinute din lemn prelucrat prin procedee chimice.
S-a constatat că la nivel mondial cca 50% din cantitatea de lemn
industrializată este utilizată pentru obţinerea hârtiei, cartonului şi
ambalajelor (figura 2.16).
Figura 2.16. Procesul de reciclare a hârtiei [12]
2.4. Analiza conţinutului de materiale de umplere a hârtiei

Hârtia reprezentată de materialul subţire format din fibre vegetale
împletite şi fixate conţine, după cum se remarcase anterior, pe lângă
acestea diferite substanţe de umplutură, pigmenţi şi adaosuri speciale.
Materialele de umplere influenţează calitatea produsului. Gradul de
umplere este determinat prin calcinare, deoarece umplerea se
efectuează cu ajutorul substanţelor minerale care lasă cenuşă la
calcinare. Astfel, timp de o oră în cuptoare electrice speciale, la 800°C,
se obţine un reziduu sub formă de cenuşă. Ţinând seama de umiditatea
materialului, cantitatea de materiale de umplere conţinute într-un
anumit tip de hârtie sau carton se exprimă prin relaţia 2.1:
m1 100100,
C% (2.1)
m 100
în care:
U
C = cantitatea materialului de umplere
în % ; obţinut prin calcinare
m = masa materialului cântărit pentru (cenuşă) (g); U =
probă (g); umiditatea produsului
m1 = masa reziduului analizat, %.
Fără a lua în calcul umiditatea hârtiei, conţinutul materialelor de
umplere ce se conţin în hârtie poate fi determinat prin relaţia 2.2:
g2
C 100%, (2.2)
în care: g1
g1 – greutatea probei;
g2 – greutatea cenuşii.
Conţinutul componenţilor de umplutură se determină după
conţinutul de cenuşă ce se formează la arderea şi calcinarea hârtiei.
Substanţele fibroase sunt formate din compuşi organici, de aceea ard
practic complet. Compuşii ce formează umplutura sunt de natură
anorganică, nu ard şi formează cenuşa, cantitatea căreia şi
caracterizează conţinutul de compuşi de umplutură în hârtie.
Unii componenţi de umplutură la calcinare se descompun. Astfel,
caolinul elimină apa de cristalizare, creta se descompune în CaO cu
eliminare de CO2. De aceea, la determinarea conţinutului
componenţilor de umplutură, este necesar a lua în consideraţie
pierderile de masă la calcinare [2].
2.5. Stabilirea direcţiei de fabricaţie a hârtiei

Direcţia de fabricaţie este direcţia de deplasare a benzii de hârtie
sau carton pe maşina de fabricat şi, în general, corespunde cu latura
mare a acesteia. Determinarea direcţiei longitudinale şi transversale are
o deosebită importanţă practică, deoarece rezistenţa mecanică şi
deformaţia sub acţiunea apei sunt diferite în cele două direcţii. Aceste
diferenţe au o mare importanţă la imprimarea ofset, la broşarea cărţilor,
la lipirea hărţilor geografice, la caşerarea hârtiilor şi cartoanelor etc.
(figura 2.17-2.19). Prin determinarea celor două direcţii se află dacă
hârtia este fabricată pe maşină sau manual. La hârtia fabricată manual
nu se diferenţiază cele două direcţii [1]: direcţia longitudinală, care este
direcţia paralelă cu direcţia fabricării hârtiei la maşina de fabricaţie şi
direcţia transversală, care este direcţia perpendiculară pe direcţia
fabricării hârtiei la maşina de fabricaţie.
Figura 2.17. Ondularea scoarţelor

[1]:
a - în cazul unui carton tăiat
transversal; b - în cazul unui carton
tăiat longitudinal.
Figura 2.18. Ondularea foilor

în cărţi cu hârtie tăiată pe
direcţia transversală [1]:
a - ondularea părţii frontale a
foilor dinspre partea şnitului
anterior;
b - ondularea părţii frontale a
foilor din partea tăieturii de
cap (care nu apare aproape
niciodată.
Figura 2.19. Influenţa direcţiei hârtiei asupra

modului de deschidere a cărţilor[1]:
a - în cazul unei hârtii
transversale; b - în cazul unei
hârtii longitudinale.
Pentru stabilirea direcţiei de fabricaţie a hârtiei, în conformitate cu

cerinţele stipulate în standardele STAS3976—53 [1] şi ГОСТ 7585.1-
94 [4], se recomandă aplicarea următoarelor metode:
2.5.1. Metoda expertizei organoleptice după particularităţile
structurale exterioare. Evaluarea se realizează analizându-se minuţios
suprafaţa hârtiei, urmărind identificarea prezenţei şi orientării fibrelor
din compoziţia hârtiei. Direcţia de orientare a majorităţii fibrelor din
hârtie indică conformitatea cu direcţia de fabricaţie a hârtiei. În carton,
direcţia de fabricaţie poate fi stabilită după urmele (linii, benzi) lăsate
de sita pe care a fost fabricată.
2.5.2. Metoda benzilor prin rigiditatea materialelor. Evaluarea
presupune decuparea a câte o bandă din hârtie cu dimensiunile de
15x150 mm după STAS3976—53 sau 15x250 mm după ГОСТ
7585.1-94 după cele două direcţii. Benzile sunt suprapuse una peste
alta, preluându-se strâns de un capăt între două degete, supunându-le
unor mişcări la stânga şi la dreapta (figura 2.20). Dacă ambele benzi
stau alăturat (figura 2.20, poziţia a), banda de dedesubt indică direcţia
longitudinală; dacă benzile sunt desfăcute, banda de dedesubt indică
direcţia transversală (figura 2.20, poziţia b). Această diferenţă de
poziţie se datorează diferenţei de rigiditate a hârtiei după cele două
direcţii. Din cauza orientării fibrelor în direcţia de mişcare a sitei,
hârtia este mai rigidă pe direcţia de fabricaţie (direcţia longitudinală).
Figura 2.20. Determinarea direcţiilor

longitudinale şi transversale ale hârtiei. Metoda
benzilor [1]:
a - banda de dedesubt este tăiată pe direcţia de
fabricaţie; b - banda de deasupra este tăiată pe
direcţia de fabricaţie.
În vederea stabilirii direcţiei de fabricaţie în carton prin rigiditate se

vor decupa probe din carton caracterizate dimensional de 300x300 mm
ce vor fi supuse îndoirii (flexiunii) manuale pe ambele direcţii. Acea
direcţie pe care revenirea probei este imediată, unghiul de flexionare
mai mare, datorită rigidităţii sporite, corespunde direcţiei de fabricaţie
a cartonului.
2.5.3. Metoda plutirii după răsucirea axială a probei. Pentru
hârtiile bine încleiate (prin utilizarea în compoziţia lor a materialelor
de încleiere) se recomandă aplicarea metodei plutirii discurilor.
Probele pentru încercare sunt reprezentate de discuri din hârtie sau
pătrate, cu diametrul de 100 mm după STAS3976—53 sau 50 mm
după ГОСТ 7585.1-94, pe care preliminar testării se marchează
direcţiile colii. Ulterior, probele circulare se plasează pe apa dintr-un
vas. Pe măsura absorbţiei apei, discurile vor începe să se răsucească,
formând un tub a cărui axă ab indică direcţia longitudinală (figura
2.21). Răsucirea se datorează umflării neegale a fibrelor pe cele două
direcţii, şi anume, fibrele se umflă mai mult pe direcţia transversală.
a a
b b
a b) c)
)
Figura 2.21. Determinarea direcţiilor
longitudinale şi transversale ale hârtiei. Metoda
plutirii [1, 2, 3]
a - poziţionarea probelor de hârtie;
b - conformitate cu direcţia de fabricaţie;
c - conformitate cu direcţia transversală.
2.5.4. Evaluarea direcţiei de fabricaţie după deformarea marginilor

probei. Probele cu dimensiunile de 150x150 mm se cufundă rând pe
rând într-un vas cu apă la adâncimea de 10 mm timp de 1 min. După
extragerea probelor din apă se examinează caracterul deformaţiilor ce
se produc după înmuiere. Latura caracterizată de deformaţie mai puţin
proeminentă şi ondulată corespunde direcţiei de fabricaţie
(longitudinală) a hârtiei, cealaltă latură caracterizată de ondulări este
conformă direcţiei transversale a hârtiei.
2.5.5. Stabilirea direcţiei de fabricaţie după efortul de rupere.
Probele de hârtie cu dimensiunile de 15,0±0,1x250 mm sau carton cu
dimensiunile de 50,0±0,2x250 mm sunt testate pentru rezistenţa la
rupere după GOST 13525.1 [6]. Probele ce au presupus implicarea unui
efort/forţe de rupere mai mare denotă corespunderea direcţiei de
solicitare cu direcţia de fabricaţie [5].
2.5.6. Analiza direcţiei de fabricaţie după traiectoria (linia de bază)
ruperii probei la presare. Încercarea se desfăşoară conform
prescripţiilor standardului GOST 13525.8 [7], probele fiind extrase din
cleşti se examinează traiectoria ruperii. Daca aceasta este ondulată,
atunci ea corespunde direcţiei transversale, dacă este mai puţin
ondulată, atunci corespunde direcţiei de fabricaţie a hârtiei sau
cartonului [5].
2.6. Metode şi tehnici de evaluare a

caracteristicilor compoziţionale ale hârtiei şi
cartonului
Caracteristicile compoziţionale ale hârtiei şi cartonului la nivel
macrostructural pot fi evaluate utilizând metodele şi tehnicile de
microscopie.
Analiza microscopică face parte din categoria metodelor de
măsurare prin numărare, metodă în care fiecare particulă este
observată şi măsurată. Alături de mărimea particulelor, analiza
microscopică poate oferi informaţii despre forma particulelor,
starea suprafeţei particulelor şi starea lor de
aglomerare, utilizând mijloacele microscopice
adecvate (tabelul 2.5, figura 2.22-2.26). Pe Tabelul 2.5. Dispozitive,
aparate şi instalaţii pentru studiul microscopic [3]
Denumirea aparatului Ilumina Receptor Utilizare
re
Lupă Ochiul Vizualizare;
măsurare
Microscop optic, MO DIA, Ochiul Vizualizare;
EPI măsurare
MO cu receptor obiectiv DIA, Fotodiodă Prelucrare;
EPI fotometrică
Micrometru obiectiv DIA; Ochiul Vizualizare
EPI
Micrometru ocular DIA; Ochiul Vizare, măsurare
EPI
Microproiector DIA Ochiul Vizare, măsurare
Microscop electronic TEM, DIA; Terminal Monitorizare;
SEM EPI PC; document
camera
foto
Instalaţie MO- CV- PC DIA; Terminale Monitorizare;
(automatizat) EPI PC procesare
imagine
lângă acestea, costul mic al măsurătorilor şi manipularea uşoară a
probelor constituie avantaje ale metodei. Dezavantajele metodei
sunt legate de procesul îndelungat de lucru datorită necesităţii
măsurării unui număr foarte mare de particule care poate ajunge la
câteva mii, elaborarea greoaie a probelor şi erorii de măsurare
datorită suprapunerii sau aglomerării particulelor [18].
Lupa. Lupa este cel mai simplu aparat optic întâlnit. La formarea
imaginii prin lupă a obiectului vizionat, acesta trebuie poziţionat între
centrul optic şi focarul obiect. Lupa este un sistem optic simplu alcătuit
din una sau mai multe lentile convergente cu distanta focala relativ
mica (de la 2 la 10 cm), comparativ cu raza de curbură şi dimensiunile
lentilei. Lupele folosite curent au grosismentul cuprins între 2,5 şi 25.
Puterea optica a lupei este egală cu convergenţa ei. Aceasta nu
depăşeşte 100 de dioptrii. Lupa, o lentilă convergentă (sau un sistem
convergent), formează imaginea virtuala, mărită şi dreaptă a obiectului
(figura 2.22). Actualmente sunt produse o mare diversitate de lupe, de
la cele mai simple la cele mai complexe ca sistem, forme şi aplicaţii,
dotate cu diverse elemente ajutătoare. De exemplu, lupele textile
pliabile ce au gradul de mărire de la 5x oferă vizualizare fără
distorsiuni, folosind ca bază un instrument de măsurare (rigla) cu
liniile marcate clar, în câteva unităţi de măsură (inci şi milimetri)
(figura 2.23, a) şi pot fi dotate şi cu lentile duble.
Figura 2.22. Construcţii de imagini prin lupă

Lupele sunt structurate astfel:
lupe textile (figura 2.23 a));
lupe tradiţionale;
lupe pentru măsurat;
lupe telecentrice;
lupe zoom;
lupe anastigmatice (figura 2.23 b));
lupe speciale.
a b)
)
Figura 2.23. Lupe utilizate în domeniul poligrafic:
a) 10x;
b) 22x.
Microscopul. Aparat utilizat pentru studierea obiectelor de mărimi

extrem de reduse care nu pot fi observate nici cu lupa.
Microscopul optic este un aparat optic de mărit care utilizează ca
sursă de radiaţie fotonul (lumina albă). Calitatea cea mai importantă a
unui microscop este puterea de separare sau rezoluţia aparatului (cea
mai mică distanţă la care două puncte pot fi văzute distinct). Aparatul
optic dă o imagine inversată şi mult mărită, virtuală sau reală a
obiectelor prelucrate.
Microscopul este alcătuit din două sisteme optice centrate, plasate
la o distanţă relativ mare în comparaţie cu distanţele focale ale
componentelor (fig. 2.24); cele două sisteme sunt convergente şi se
caracterizează prin distanţe focale mici:
– sistemul L1 (obiectiv), orientat spre obiect, cu distanţa focală de
ordinul milimetrilor;
– sistemul L2 (ocular), prin care se priveşte, cu distanţa focală de
ordinul centimetrilor.
Prin intermediul obiectivului se obţine imaginea reală y1, mărită şi
răsturnată, a obiectului y plasat la distanţa f1 faţă de Lob; imaginea reală
y1 este privită prin ocularul Loc care funcţionează ca o lupă cu
mărire liniară mare şi formează o imagine virtuală y2, mărită şi
răsturnată faţă de obiect (figura 2.25) [3].
Figura 2.24. Microscop optic
Figura 2.25. Principiul formării imaginii microscopice

[3]
Utilizarea tehnicilor de microscopie presupune:

– modificări parţiale ale principiului constructiv;
– echiparea cu dispozitive specifice pentru:
tehnici de micrometrie optică (micrometre obiective şi oculare;
dispozitive de microfotografiere; dispozitive pentru analiza
fotometrică a imagini; automatizarea deservirii microscopului);
mărirea rezoluţiei şi a puterii separatoare: prin modificarea
echipamentului/utilizarea obiectivelor de imersie;
tehnica de iluminare a obiectului studiat: lumină polarizată;
fluorescentă; contrast de fază; tehnici de studiu în câmp
întunecat [3].
Figura 2.26. Microscoape optice utilizate în domeniul

poligrafic,
100x, scara 0,02 mm
Microscoapele sunt structurate astfel:

microscoape optice;
microscoape electronice;
microscoape ionice;
microscoape acustice;
microscoape cu unde ultrascurte.
2.7. Aplicaţii privind evaluarea caracteristicilor compoziţionale ale
⌛ MODUL DE LUCRU
2.7.1. Simularea procesului de obţinere a hârtiei
Identificarea materiilor prime utile în obţinerea pastei de
hârtie. În vederea simulării procesului de fabricare prin metoda
manuală, în cadrul prezentei lucrări se vor utiliza diverse mostre de
hârtie şi/sau carton ce pot fi utilizate pentru reciclare. În vederea
asigurării rezistenţei hârtiei în pasta de hârtie poate fi adăugat adeziv
în stare lichidă. La fel, poate fi obţinută şi hârtia cu textură, decor şi
culoare prin adăugarea unor elemente de decor sau pigmenţi.
Descrierea caracteristicilor materialelor implicate în procesul de
fabricaţie a hârtiei vor fi expuse după modelul prezentat în
tabelul 2.6.
Tabelul 2.6. Materiile prime implicate în procesul de fabricare a hârtiei
N Materiale Mostră Cantita Destinaţia
r. te
1 Hârtie de xerox 5 foi A4 Obţinerea pastei de hârtie
2 Adeziv PVA 1ml Asigurarea rezistenţei hârtiei
3 Guaş sau ….g Diversificarea cromatică
pigment
Conform
4 Plante uscate necesităţi Pentru decorare
i
Modelarea procesului tehnologic de obţinere a hârtiei prin
metoda manuală.
Mărunţirea materiilor prime.
Completarea pastei cu substanţele suplimentare.
Apa este principalul solvent în procesul de fabricare a hârtiei, care
la rândul ei ajută la orientarea fibrelor în direcţia de fabricaţie, la
spălarea pastei de hârtie, curăţirea ei de alte impurităţi. Pentru sporirea
gradului de alb, în masa hârtiei se introduc substanţe adăugătoare (praf
de cretă, guaş etc.). Rezistenţa hârtiei fabricată manual poate fi
asigurată prin adăugarea câtorva grame de adeziv în stare lichidă sau
prin adăugarea câtorva grame de făină de grâu. `
Stocarea pastei de hârtie într-un vas.
Preluarea pastei cu sita, distribuirea uniformă şi scurgerea
apei.
Plasarea colii de hârtie pe un suport textil pentru presare şi
scurgere.
Uscarea colilor.
Evaluarea caracteristicilor reprezentative ale hârtiei obţinute:
caracterul suprafeţei inclusiv aplicând metodele şi tehnicile
microscopice (neted, reliefat), soluţionarea cromatică, gradul
de alb, gramajul, netezimea suprafeţei, grosimea hârtiei,
densitatea de suprafaţă. Rezultatele evaluării caracteristicilor
hârtiei obţinute se introduc în tabelul 2.7.
Tabelul 2.7. Caracteristicile hârtiei obţinută manual
Denu S N Um …
Ca Den G
mirea o e idit …
ra sit r
comer l t ate ..
cte ate o
cială a a s u e a
hârtiei ru
l de i ţ z
, m i i
su su
mostr e o m
pr pr
a de a n e
af af
hârtie a a
eţe aţ
i ă r s
e u
a p
r
c a
r f
o e
m ţ
a e
t i
i
c
ă
Interpretarea
rezultatelor. Concluzii şi
recomandăr.
2.7.2. Evaluarea conţinutului de materiale de umplere ce se conţin

în hârtie şi carton.
• Identificarea tipurilor de materiale pentru care se va
evalua conţinutul de materiale de umplutură: 3 tipuri de
hârtii şi 3 tipuri de carton.
• Pregătirea pentru experimentare, decuparea probelor cu
dimensiunile de 100x100 mm, a câte 5 probe din acelaşi
material.
• Determinarea masei hârtiei până la experimentare prin
cântărire (rezultatele se introduc în tabelul 2.8, col.4).
• Determinarea masei vasului în care va fi plasată proba
pentru calcinare (rezultatele se introduc în tabelul 2.8,
col.6).
• Plasarea probei în vasul pentru calcinare.
• Calcinarea hârtiei sau cartonului într-un creuzet de
porţelan, cuarţ sau platină, adus la greutate constantă.
Calcinarea are loc într-un cuptor electric la 750-800oC.
• Determinarea masei vasului cu conţinutul de cenuşă
(tabelul 2.8, col.5).
• Evaluarea conţinutului de cenuşă prin diferenţierea masei
conţinutului până la calcinare şi după calcinare prin
relaţia 2.3 (tabelul 2.8, col.7).
Tabelul 2.8. Determinarea continutului de cenuşă a hârtiei
Ma Mas M Ma
N Nr sa a sa Conţi
Tip as nu-
r . hârti vasu a hârt tul de
ul
. măsu ei lui va iei cenuş
hârt
d ră până cu su- dup ă, Cş
iei -
e la cenu lui a %
o rilor arde şă arde
re, , re,
r mvc
g1, ,g mv , g2,
d g g
g
1 2 3 4 5 6 7 8
m1,
g
m2,
g
1 m3,
g
m4,
g
m5,
g
Med
ia,
M
m1,
g
m2,
g
2 m3,
g
m4,
g
m5,
g
Med
ia,
M
n
în care: probei; g2 –
g1 – greutatea greutatea
cenuşii. g2
C% , (2.3)
g1
în care:
mvc – greutatea probei; mv –
greutatea cenuşii.
g2=mvc-mv, (2.4)
• Stabilirea procentajului de conţinut de cenuşă din masa
totală a hârtiei (tabelul 2.7, col.8).
• Analiza rezultatelor obţinute (figura 2.27).
• Compararea rezultatelor obţinute cu cel de referinţă
(tabelul 2.9).
• Concluzii.
• Recomandări.
Tabelul 2.9. Compararea rezultatelor obţinute a conţinutului de cenuşă reglementat

teoretic şi a conţinutului de cenuşă obţinut experimental
N Conţinutul de Conţinutul de
r. Tipul de cenuşă cenuşă obţinut
d hârtie reglementat experimental,
e teoretic, Cşt. Cşexp.
o
r
d.
1 Hârtie de calc 2-6%
2 Hârtie de ziar 5%
3 Hârtie cretată de la 23%
4 Carton 2-6%
n
y
,
e
x
p
,
C
ș
ș
ă
ce
nu
d
e
ut
ul
ț
in
o
n
C
0 Ms h i i ,
a a â e ,
x
r m g
t
Figura 2.27. Analiza conţinutului de cenuşă în masa iniţială a hârtiei

2.7.3. Determinarea direcţiei longitudinale şi a celei transversale
în hârtie şi carton ca aplicaţie în cadrul lucrării presupune parcurgerea
alegerea a 2-3 metode de evaluare a direcţiilor de
fabricaţie şi longitudinale;
pregătirea probelor de 3 tipuri de hârtie şi 3 tipuri de
carton prin decuparea lor;
supunerea probelor testării;
constatarea rezultatelor (tabelul
2.10); analiza rezultatelor obţinute;
concluzii;
recomandări.
Tabelul 2.10. Evaluarea direcţiilor ce caracterizează constituirea structurală a
Denumirea Metoda prin Mostra cu Mostra cu
comercială a care sunt constatare constatare
a a
materialului, evaluate direcţiei direcţiei
mostra direcţiile longitudin transvers
ale ale
Mostra 1
Mostra 2
Mostra 3
Mostra 4
Mostra 5
Mostra
…….
În concluzii studentul va sintetiza rezultatele obţinute la nivelul
fiecărui tip de determinare, apreciindu-le din aspectul conformităţii
lor cu specificaţiile teoretice. Se vor indica recomandări, sugestii,
soluţii şi argumente.

Lucrarea va fi prezentată pe coli formatul A4, va corespunde
exigenţelor de elaborare a documentaţiei tehnice fiecare pagină având
2. Prezentarea conţinutului şi ordinii desfăşurării lucrării.
3. Specificarea aspectelor generale cu referinţă la structura
compoziţională, procesul de obţinere a hârtiei şi direcţiile ce
caracterizează hârtia/cartonul.
4. Prezentarea rezultatelor simulării procesului de obţinere a
hârtiei şi a caracteristicilor produsului papetar obţinut.
5. Prezentarea rezultatelor evaluării conţinutului materialelor de
umplere ce se conţin în tipurile de materiale analizate.
6. Prezentarea rezultatelor evaluării direcţiei longitudinale şi
transversale în probele din hârtie şi carton şi argumentarea
metodelor alese pentru determinare.
cunoştinţelor.
8. Specificarea surselor bibliografice utilizate în vederea realizării
lucrării de laborator.

1. Specificaţi noţiunea de hârtie.
2. Enumeraţi principalele etape de obţinere a hârtiei.
3. Specificaţi semifabricatele fibroase ce se utilizează la
obţinerea hârtiei.
4. Nominalizaţi fibrele celulozice ce se utilizează la obţinerea
hârtiei.
5. Indicaţi componentele hârtiei.
6. Care fibre mai pot fi utilizate la obţinerea suporturilor
papetare şi ce caracteristici speciale ar asigura hârtiei
obţinute din acestea?
7. Cum ar influenţa utilizarea altor fibre celulozice asupra
caracteristicilor estetice, de suprafaţă ale hârtiei?
8. Cum aţi putea utiliza fibre de diversă provenienţă în
semifabricatele fibroase ale hârtiei în vederea diversificării
decorative a suprafeţei hârtiilor?
9. Argumentaţi avantajele şi dezavantajele semifabricatelor
fibroase tradiţional utilizate la obţinerea hârtiei.
10. Ce alte componente mai pot fi utilizate la fabricarea hârtiei
şi ce calităţi speciale ar conferi acesteia?
11. Motivaţi necesitatea implicării în compoziţia hârtiei a altor
componente decât semifabricatele fibroase.
12. Specificaţi ce reprezintă conţinutul de cenuşă.
13. Cum credeţi de ce este influenţat conţinutul de cenuşă?
14. Motivaţi necesitatea cunoaşterii direcţiilor longitudinale şi
transversale în hârtie şi carton.
15. Nominalizaţi metodele de evaluare a direcţiei de fabricaţie a
hârtiei.
16. Specificaţi de ce este motivată recomandarea respectării
direcţiei de fabricaţie a hârtiei la realizarea produselor
17. Cu ce mijloc aţi evaluat microscopic constituirea
compoziţională şi direcţia de fabricaţie a hârtiei şi
cartonului?
18. Indicaţi elementele constituente ale mijlocului aplicat în
vederea evaluării microscopice a materialelor examinate.
🕮 BIBLIOGRAFIE
1. Afaceri poligrafice. Buletin informativ, nr 4/11.04.2006

2. Rădescu, Th. Materiale poligrafice. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1967.
3. Manualul inginerului textilist, vol.III.
4. Вилсон Л. Что полиграфист должен знать о бумаге. Издательство
Принт-медиа центр, Москва, 2005, ISBN 5-98951-005-5
5. ГОСТ 7585.1-94. Бумага и картон. Определение машинного
направления и сеточной стороны. Часть 1. Методы определения
машинного направления.
6. ГОСТ 13525.1-79. Полуфабрикаты волокнистые, бумага и картон.
Методы определения прочности на разрыв и удлинения при
растяжении.
7. ГОСТ 13525.8-86. Полуфабрикаты волокнистые, бумага и картон.
Метод определения сопротивления продавливанию.
8. http://ro.wikipedia.org/wiki/Hârtie
9. http://ro.wikipedia.org/wiki/Fabricaţie
10. http://www.termo.utcluj.ro/termoluc/Lucr01/L1.html
11. http://moaradehartie.ro/2009/05/24/cum-se-fabrica-hartia-manual/
12. http://sandorovidiu.blogspot.com/2009/11/fabricarea-hartiei.
13. http://www.naturalist.ro/stiinta-si-tehnologie/reciclarea-hartiei/
14. http://ro.wikipedia.org/wiki/Hârtie
15. http://romanian.cri.cn/272/2010/05/24/1s108803.htm
16. http://www.scritube.com/economie/comert/Activitatea-de-productie-si-
co41546.php
17. http://www.sanatatea.com/art/mediu/658-umiditatea-aerului
18. http://www.scribd.com/doc/53951280/17/METODA-
MICROSCOPIC%C4%82
TEMA: Evaluarea caracteristicilor geometrice ale hârtiei
SCOPUL LUCRĂRII: studiul metodelor şi mijloacelor de determinare a

caracteristicilor geometrice ale hârtiei şi cartonului,
formarea abilităţilor de evaluare a lor.
3.1. Analiza caracteristicilor geometrice ale hârtiei.

3.2. Studiul metodelor şi mijloacelor de evaluare a grosimii hârtiei.
3.3. Iniţierea în metodele şi mijloacele de evaluare a masei şi
gramajului hârtiei.
3.4. Analiza tehnicilor de evaluare a formatelor.
3.5. Aplicaţii privind evaluarea caracteristicilor geometrice ale
hârtiei şi cartonului.
!!! APARATE ŞI MATERIALE: mostre de hârtie şi carton de diferit tip (de la hârtii
cu masa de 40 g/m2 până la 300 g/m2), şabloane, cuţite, foarfece, plăci pentru
decuparea epruvetelor, balanţă, şubler, micrometru, comparator, riglă.
🖉NOŢIUNI GENERALE
3.1. Analiza caracteristicilor geometrice ale hârtiei
Caracteristicile geometrice (figura 3.1) ale hârtiei sunt reprezentate

de caracteristicile dimensionale ce vizează grosimea, masa, gramajul şi
formatul (figura 3.2).
Figura 3.1. Caracteristicile fizice ale hârtiei
CARACTERISTICI
FIZICE
Geometrice
rosime
G F
M
r o
a
a r
Figura 3.2. Caracteristicile geometrice reprezentative ale hârtiei
Aceste proprietăţi au o strânsă legătură cu capacitatea de

tipărire şi finisare a produselor poligrafice.
Grosimea hârtiei este proprietatea caracterizată de distanţa dintre
cele două feţe ale unei coli de hârtie măsurată perpendicular exprimată
în mm sau μm.
Masa reprezintă o mărime fizică scalară ce măsoară proprietatea
materiei de a fi inertă şi de a produce câmp gravitaţional . În SUA, cu
aplicaţii în domeniul hârtiei, sunt utilizate noţiunile de masă de bază şi
mărime de bază, noţiuni care nu sunt aplicate în Europa. Sistemul
metric utilizează drept substituenţi ai aceştor termeni, noţiunea de masă
a unui m2 sau gramaj.
Masa de bază reprezintă masa unui top de hârtie tăiat după
formatul ei de bază în inci, ce constituie masa acelei unităţi de
suprafaţă. În unele cazuri se utilizează topul standard de 500 coli. Masa
de bază uneori se stabileşte după topul ce conţine 1000 de coli.
Gramajul este greutatea hârtiei, cartonului, mucavalei raportată la
metru pătrat şi este exprimată în g/m2.
Formatul şi oblicitatea – se determină prin măsurarea celor
două dimensiuni perpendiculare ale colilor sau lăţimea sulurilor şi
latura obţinută la suprapunerea exactă a celor două colţuri.
3.2. Studiul metodelor şi mijloacelor de evaluare a grosimii hârtiei
Grosimea, fiind o caracteristică principală a hârtiei, influenţează
alte proprietăţi ale hârtiei cum ar fi de exemplu: creşterea rezistenţei
hârtiei şi reducerea transparenţei ei la sporirea grosimii.
Grosimea hârtiei influenţează asupra volumului şi masei ediţiilor,
respectiv asupra grosimii cotorului lor şi în acelaşi timp asupra
indicilor economici. Cu cât hârtia este mai subţire cu atât blocul de
carte este mai compact şi respectiv cheltuielile materialelor pentru
copertare sunt mai mici [9].
După cum se remarca-se anterior, grosimea hârtiei/cartonului se
măsoară ca distanţa perpendiculară între cele două feţe ale colii de
hârtie, exprimată în mm sau μm. Măsurarea se face cu micrometru
(figura 3.3) căruia i se aplică o presiune de 1 kg/cm 2.
hm
Figura 3.3. Măsurarea grosimii hârtiei

1 - elementele mijlocului de măsurat; 2 -
hârtia; h - mărimea convenţională
măsurată;
hm - media mărimii măsurate, grosimea medie a
hârtiei.
Evaluarea grosimii hârtiei şi cartonului este utilă pentru alegerea

corectă a hârtiei pentru imprimare sau a cartonului fie pentru scoarţe,
fie pentru cotor sau alte lucrări [14]. Uniformitatea grosimii este o
proprietate la fel de importantă pentru asigurarea calităţii tipăririi.
Hârtia utilizată în domeniul poligrafic are grosimea cuprinsă între 0,03
– 0,25 mm. Cel mai frecvent hârtia pentru imprimare are grosimea
cuprinsă între 0,07 – 0,1 mm [1].
Grosimea hârtiei şi a cartonului poate fi apreciată, aplicând metode
de măsurare cu utilizarea:
instrumentelor de măsurare cu scară gradată şi vernier - şublere
(tabelul 3.1);
aparatelor micrometrice (tabelul 3.2);
aparatelor comparatoare mecanice (tabelul 3.3);
calibrelor (figura 3.4);
aparatelor digitale pentru măsurarea grosimii (tabelul 3.2; 3.3);
aparatelor cu ultrasunete pentru măsurarea grosimilor (figura
3.5); aparatelor optoelectronice pentru grosimi (figura 3.6 ).
Tabelul 3.1. Clasificarea şi componentele instrumentelor de măsurare cu
scară gradată
Şublere
cu şurub cu autoblocare
clasic cu ceas
INSTRUM de digital
ENT E DE
MĂSURAR
adâncime
E CU Clasificarea
SCARĂ
GRADATĂ
şublerelor
ŞI După limita După valoarea După tipul de
VERNIER superioară diviziunii interpolator:
de măsurare: vernierului:
150; Cu valoarea Cu
200; diviziunii de 0,1 vernier ;
300; mm; Cu
500; Cu valoarea cadran;
800; diviziunii de 0,05 Digital.
1000; mm;
1500;
2000. Cu valoarea
diviziunii de 0,02
mm.
Elemente componente:
1, 2 – ciocuri;
3- tija de
adâncime; 4 –
rigla gradată;
5 – vernier;
6 – şurub de
fixare
(blocare);
7–
suprafeţe de
măsurare.
Tabelul 3.2. Clasificarea şi componentele micrometrelor
Micrometre
de exterior de exterior digital
APARA
TE
MICRO
ME-
TRICE
de interior de
adâncime
pentru filete pentru roţi dinţate

Clasificarea micrometrelor
După precizie: După limitele de După destinaţie:
măsurare:
micrometre cu limita inferioară 0 şi micrometre de
cu precizia cea superioară 25 mm; exterior; micrometre
de 0,01 mm; cu limita inferioară pentru adâncime;
micrometre 25 şi cea superioară micrometre de
cu precizia de 50 mm; interior; micrometre
0,002 mm; speciale: pentru
limitele cresc din 25 hârtie, pentru filete,
micrometre în 25 mm, astfel că pentru roţi dinţate,
cu precizia de există micrometre pentru
0,001 mm. până la 475- 500 sârme; pentru
mm.
ţevi, pentru
Nota: indiferent de limitele de tablă;
măsurare domeniul de măsurare al micrometre cu
micrometrelor este de 25 mm.
pârghie;
micrometre
digitale.
Elemente
componente:
1 – potcoavă;
2 – braţ
cilindric; 3 –
nicovală;
4 – tija
şurubului
micrometri
c;
5 – tambur;
6 – dispozitiv de
fixare; 7- dispozitiv
de
limitare a
apăsării.
Micrometrul, numit neoficial şi micron, este un submultiplu al
metrului, unitate de măsură pentru lungime în Sistemul
Internaţional. Între anii 1879 şi 1967 s-au folosit în mod oficial
ambele denumiri. În 1968, denumirea de micron a fost exclusă din
Sistemul Internaţional. În notaţiile ştiinţifice este scris: 1×10 −6 m
sau 1/1000000 m [15].
Micrometrul este un instrument de mare precizie, cu care se
măsoară dimensiuni mici, gradat, adaptat la ocularul unui
microscop sau al unui alt aparat optic pentru a măsura
dimensiunile obiectelor observate [13].
Tabelul 3.3. Clasificarea şi componentele aparatelor comparatoare
Aparate comparatoare mecanice
cu cadran circular cu cadran circular şi

scară
ajustabilă
APARAT
E
COMPA
RA TOA-
RE:
MECANI
CE,
DIGITA
LE cu cadran, de comparator universal de
buzunar buzunar
cu cadran circular pentru evaluarea grosimii hârtiei şi cartonului

cu cadran circular pentru evaluarea grosimii foliilor, filmelor
comparatoare cu măsurare comparator cu pârghie, clape

interioară
comparator digital cu comparator digital cu

măsurare măsurare
exterioară interioară
comparator digital pentru grosimi, marca TesT-GmbH -510
Clasificarea aparatelor comparatoare

După După În funcţie de După modul
modul precizia tipul de
construc de palpatorulu măsurare
tiv măsurare i
mecanice comparator cu tijă; comparatoar
; optice; mecanic ele de
cu pârghie.
electrice; obişnuit măsurare
pneumati precizia 0,01 interioară;
ce; mm; minimetru, comparatoar
digitale. ortotest precizia ele de
0,001 mm; măsurare
pasametru exterioară.
precizia 0,02
mm.
După
După
După modul După tipul sistemul de
valoarea
de fixare scalei gradate deplasare
diviziunii/in
a
cre
palpatorul
mentului
ui/
pârghiei
pe cu scală în unităţi cu
parte completă(36 metrice cremalieră şi
cilindri 0°) şi cu (de la pinioane
că; cadran 0,0001 la pretensionat
suplimentar 0,01mm); e;
cu
consolă pentru în unităţi cu arc lamelar.
(ureche indicarea britanice(d
); numărului de e la 0.0001
cu coadă ture; la
de cu scală 0.005in).
rândunic parţială,
ă. pentru
măsurări de
precizie.
Elemente
componente:
Figura 3.4. Calibre pentru Figura 3.5. Aparat cu ultrasunet

măsurarea grosimii pentru măsurat grosimi
Figura 3.6. Sisteme de măsurat optoelectronice 2D şi 3D

a) în 3 coordonate Excel 650;
b) în 3 coordonate Excel 1200x1500x500;
c) în 3 coordonate Vertex 200x150x150.
3.3. Iniţierea în metodele şi mijloacele de evaluare a masei şi
gramajului hârtiei
Masa este o proprietate fizică fundamentală ce exprimă - la
modul cel mai general - cantitatea de materie conţinută de un corp
(figura 3.7) [18].
Unitatea fundamentală în sistemul SI pentru masă
este kilogramul cu simbolul kg.
Masa de 1 kg este materializată în prototipul internaţional din
platină iridată (90% platină şi 10% iridiu), de formă cilindrică, cu
diametrul egal cu înălţimea (aprox. 39 mm) şi muchiile rotunjite,
păstrat la Biroul International de Măsuri şi Greutăţi din Sevres,
Franţa. Acesta a fost aprobat de Conferinţa Generală de Măsuri şi
Greutăţi în anul 1889. Multiplii şi submultiplii kilogramului sunt
prezentaţi în tabelul 3.4.
Tabelul 3.4. Multiplii şi submultiplii kilogramului
Denumirea Valoar Simbol
ea ul
Tonă 1000 kg t
Quintal 100 kg q
Decakilogram 10 kg dakg
Kilogram 1 kg kg
Hectogram 0,1 kg hg
Decagram 0,01 kg dag
Gram 0,001 kg g
Decigram 0,0001 kg dg
Centigram 0,00001 kg cg
Miligram 0,000001 kg mg
Masa pe unitate de lungime,

kg/m
Masa pe unitate de suprafaţă,
Proprietăţi derivate din kg/m2
masă Masa pe unitate de volum, kg/m3
Masa comercială, Mc
Masa netă, Mn
Masa specifică/densitatea, d
Figura 3.7. Proprietăţi derivate din masă
În vederea evaluării masei hârtiei şi cartonului sunt utilizate
proprietăţile derivate din masă prezentate în figura 3.8.
Masa unui metru pătrat sau gramajul este un indice indirect al
grosimii, reprezentând greutatea pe unitatea de suprafaţă. În
poligrafie se utilizează hârtia cu gramaj de la 25 – 250 g/m2 şi
carton cu masa până la 800 g/m2. Aceasta poate fi exprimat în
grame pe metru pătrat (g/m2) sau kilograme pe top (500 coli).
Este deosebit de important să se aibă în vedere gramajul, când
se alege suportul pentru tipărire, această proprietate având impact
direct asupra tuturor celorlalte caracteristici ale hârtiei.
Fluctuaţiile gradului de umiditate ale hârtiei pot influenţa
gramajul [9].
Masa pe unitate de
suprafaţă/ gramajul, kg/m2
Proprietăţi derivate din masă utilizate
la evaluarea hârtiei şi cartonului
Masa de bază, inch
Masa nominală , Mnom
Masa specifică/densitatea, d
Figura 3.8. Proprietăţi derivate din masă utilizate la evaluarea

Masa de bază şi caracteristicile dimensionale de bază/formatul

de bază sunt proprietăţile utilizate în sistemul tipografic american
neaplicat în Europa. În locul acestor termeni în sistemul metric se
utilizează noţiunea de masă a unui m2 sau gramajul. Uzual, deseori
acestea sunt înlocuite cu termenul densitate, deşi acesta
presupune o altă semnificaţie decât cea avută în vedere la
evaluarea gramajului hârtiei sau cartonului.
Masa/greutatea de bază/fundamentală exprimă greutatea în
funţi a unui top de hârtie tăiat după caracteristicile de bază în inch.
Aceasta reprezintă masa de bază pentru o unitate de suprafaţă. Cu
unele mici excepţii, topul standard conţine de regulă 500 coli de
hârtie. Formatul de bază este reprezentat de caracteristicile
dimensionale ale colii de hârtie evaluate în inch care a fost
conformat pe parcursul experienţei şi necesităţilor în fabricaţie. Cel
mai frecvent utilizate formate de bază sunt cele prezentate în
tabelul 3.5.
În unele cazuri greutatea de bază corespunde unui top
constituit din 1000coli de hârtie. Hârtia predestinată ediţiilor de
carte ce are greutatea de bază de 50funţi este marcată cu
atributele 25x38-50 pe topurile ce conţin 500coli şi 25x38-100M-pe
cele ce conţin
1000 coli.
Tabelul 3.5. Formatele şi masa de bază utilizate în sistemul tipografic american
Formatul Formatul în
de bază, sistemul metric, Funţi Tipul hârtiei
inch mm pătraţi
Hârtie de
17x 432x5 1300 valoare şi
22 59 uzuală pentru
scris
20x 508x6 1805 Pentru coperte
26 60
Hârtie pentru
24x 610x9 3000 ziare şi
36 14 ambalaje
Hârtie pentru
25x 635x9 3300 ediţiile de
38 65 carte
Termenul masa/greutatea de bază în unele cazuri este înlocuit

cu termenul ”substanţă” sau ”număr al substanţei” pentru
marcarea hârtiilor de valoare şi a unor tipuri de hârtie pentru scris.
Astfel, hârtia cu valoare de 20 funţi (75 g/m 2) poate fi marcată
”substanţa 20”. Greutatea cartonului se exprimă în funţi/1000
funţi2.
Masa nominală exprimă masa de bază a hârtiilor speciale
produse la solicitări individuale. Masa nominală poate varia ca
rezultat al abaterilor procesului de fabricaţie al hârtiei.
Masa specifică/densitatea reprezintă o caracteristică ce
caracterizează structural hârtia şi cartonul, aceasta condiţionând
prezentarea ei în cadrul lucrării de laborator nr. 4.
Pentru a stabili masa unui corp, se recurge la compararea
acestuia cu unitatea de masă. Compararea se face prin cântărire cu
dispozitive denumite aparate de cântărit (tabelul 3.6).
Unităţile de masă sunt materializate sub formă de greutăţi etalon
şi greutăţi de lucru.
Tabelul 3.6. Clasificarea şi componentele aparatelor de evaluare a masei
Aparate de
cântărit
Aparate de cântărit manuale
a) Balanţe simple
de eta
lucru/tehnice lon
APARATE
DE
EVALUAR b) Balanţe compuse c) Balanţe romane
EA
MASEI
de masă transportabilă
d) Bascule romane
Aparate de cântărit semiautomate
a) aparat de cântărit semiautomate cu cadran

b)aparate de cântărit semiautomate pentru preambalat
c)aparate de cântărit semiautomate pentru dozat
d)aparate de cântărit semiautomate analitice

Aparate de cântărit automate
a)balanţe automate b) bascule automate

Aparate de cântărit speciale
a)bazate pe c) electrice şi electronice-balanţe electronice

principiul analit
pârghiilor ice
b)cu element d) de măsurat masa cu surse radioactive
elastic
Clasificarea aparatelor de cântărit
După modul de
După modul de efectuare După modul
măsurare a a de
masei; cântăririlor/participar instalare:
ea operatorului la
cântărire:
manuale, la care fixe;
aparate care transportab
măsoară direct toate operaţiile ile.
masa – aparate cu sunt realizate de După tipul
pârghii: aparatelor
operator (aşezarea de cântărire:
 balanţe; obiectului pe masa
 bascule. balan
de cântărit, ţe;
aparate care aşezarea greutăţi- basc
măsoară indirect lor şi ridicarea de ule;
masa, prin pe aparat);
aparate de cântărit;
măsurarea greutăţii semiautomate, la aparate de
ei:
care o serie de cântărit
 aparate de
cântărit cu operaţii se execută electronice.
elementul de automat; După predestinaţie:
măsurare elastic; automate, la aplicaţie
 aparate de
cântărit cu
care toate generală/industrială;
hidraulice; operaţiile se tehnologice;
 aparate de execută de laborator;
cântărit automat;
electrice şi speciale,
electronice.
metrologice;
speciale.
După construcţia
După numărul de dispozitivului care
arată poziţia de După tipul balanţei:
pârghii
echilibru:
utilizate:
Instrumente cu o aparate cu poziţia balanţe etalon;
pârghie, numite de echilibru balanţe
balanţe, care pot fi constantă; analitice;
cu braţe egale sau aparate cu poziţia balanţe
inegale; Instrumente tehnice;
de echilibru
cu mai multe balanţe
variabilă.
pârghii, numite compuse.
bascule, la care
braţele
pârghiilor
sunt, în
general
inegale.
Elemente
componente:
Balanţe
analitice: a)
1 – suport;
2 – talere;
3 – coloană de
susţinere a
pârghiei; 4 –
pârghie;
5 – manetă;
6,7 –
limbi/cadrane
gradate;
8 – indicator;
9–
săgeată
indicato
are;
10 – amortizator;
a)
11 – scară;
12 – picior cu
înălţime reglabilă;
13 – dispozitiv
de izolare.
b)
1– pârghie;
2 – coloană de
susţinere a
pârghiei; 3 – ac
indicator;
4 – scară
gradată; 5 –
scară
micrometrică;
b) 6 – dispozitiv
de izolare;
7 – amortizoare;
8 – talere;
9 – piuliţe de
reglare a poziţiei
de echilibru; 10 –
greutăţi adiţionale;
11 – tambur de
acţionare a
greutăţilor; 12 –
paftale;
13 – sistem
cuţit- perniţă;
14 – carcasă;
15 – picioare
cu
înălţime reglabilă.
Ca principiu de funcţionare, toate aparatele de cântărit se bazează
pe acelaşi fenomen: compararea a două mase dintre care una este
cunoscută.
Principalele tipuri de aparate de cântărit sunt:
✔ balanţe;
✔ bascule;
✔ aparate de cântărit;
✔ aparate de cântărit electronice.
Cea mai uzuală clasificare a mijloacelor de evaluare a masei
conform tipului lor ce structurează balanţele în [6, 19]:
balanţe - etalon;
balanţe
analitice;
balanţe tehnice;
balanţe
compuse.
Balanţele - etalon se folosesc la transmiterea unităţii de masă şi la
verificarea greutăţilor de lucru.
Balanţele analitice sunt balanţe simple cu precizie înaltă. Se
folosesc în laboratoare, în activitatea didactica şi în cercetare. Gama de
măsurare este cuprinsă între 2 şi 200 grame.
Balanţele tehnice se folosesc la cântăriri de precizie mai redusă
desfăşurate în depozite, ateliere.
Balanţele compuse au talerele plasate deasupra pârghiilor şi
sprijinite pe 3 cuţite. Sarcinile maxime care pot fi cântărite cu balanţele
compuse sunt de 2, 5, 10 şi 20 kg [6].
Determinarea masei hârtiei şi a cartonului este reglementată de
standardul GOST 13199-88. ”Semifabricate fibroase. Hârtie şi carton.
Metodă de evaluare a masei unei unităţi de suprafaţă m 2”.
3.4. Analiza tehnicilor de evaluare a formatelor

Formatele tuturor produselor papetare sunt standardizate în funcţie
de suprafeţele active ale utilajelor de imprimare. Cele mai utilizate
formate pentru hârtii şi cartoane sunt: 700x1000 mm; 610x860 mm;
540x840 mm; 840x1080 mm etc.
Formatele finite ale colilor de hârtie şi carton sunt cuprinse în serii
normale şi speciale, astfel alese ca dimensiuni, încât să se încadreze cât
mai economic în lăţimile de lucru ale maşinilor de fabricat hârtie [2].
Proprietăţile hârtiei care asigură desfăşurarea bună a proceselor
tehnologice (imprimare, broşare, finisare a producţiei imprimate) se
referă la:
- regularitatea şi netezimea suprafeţei ce asigură contactul
hârtiei cu forma;
- muabilitatea, adică posibilitatea hârtiei de a se îndrepta sub
presiune;
- proprietăţi de absorbţie, proprietăţi care permit petrecerea şi
fixarea cernelii pe coala imprimată;
- proprietăţi mecanice (de rezistenţă şi deformare) datorită
cărora hârtia suportă diferite acţiuni în procesele
tehnologice;
- caracteristici optice (albeaţa, transparenţa, luciul) – ce
determină contrastul şi obţinerea exactă a imaginii [1].
Există trei serii normale de formate: A, B, C, şi trei serii speciale:
X, Y, Z. Fiecare serie se împarte în formate numerotate succesiv cu
cifre de la 0 la 8. Formatele succesive, indiferent de serie, se obţin prin
înjumătăţirea celui imediat superior sau prin dublarea celui inferior
(figura 3.9; 3.10).
Figura 3.9. Formatele succesive de coli din seria A [4]
Figura 3.10. Înjumătăţirea formatelor de hârtie [4]

Pentru ca procesul de imprimare să decurgă în condiţii bune trebuie
să se asigure o suprapunere perfectă a imaginilor pe cele două feţe ale
colilor de hârtie. Astfel, este necesar ca formatul suportului de
imprimare (hârtie, carton) să fie corect, adică cele patru laturi ale colii
să fie, perpendiculare. Deoarece tăierea colilor nu se face foarte precis,
se admite o abatere a formatului de maxim 0,4%, numită oblicitate.
Oblicitatea O, a unui format se determină prin îndoirea la jumătate
a colii şi suprapunerea celor patru colţuri (figura 3.11). De fapt, două
colţuri ale colii se aştern perfect unul peste altul (colţul A şi B).
Figura 3.11. Oblicitatea formatului [4]

a - coală neîndoită; b - coală îndoită
Distanţa X rămasă între colţurile C şi D indică oblicitatea
formatului care se exprimă procentual prin formula 3.1:
O% (3.1)
X
Forma (orientarea) este determinată de dimensiunile laturilor. Cel
100% curente este formatul înalt
mai uzual format predestinat lucrărilor
AB
(format francez, portrait), cu 1 < h, ca la majoritatea cărţilor. A doua
alternativă, este cea a formatului culcat (format italian, landscape,
album), cu 1 > h, se mai folosesc formate pătrate, sau înguste (figura
3.12).
Figura 3.12. Forma şi orientarea formatului de pagină [3 ]

a - format înalt (portrait); b - format album (landscape)
În ţările CSI formatul ediţiei se exprimă prin formatul colii de
hârtie, precizându-se fracţiunea de coală (de ex. 60x90/16) [3] .
Tabelul 3.7. Formate utilizate pentru ediţiile de carte [3]

Formatul ediţiei,
mm
Formatul 1 1/ 1/
colii de / 1 3
hârtie 8 6 2
Pân D Pân D Pân D
ă la up ă la up ă la up
tăie ă tăie ă tăie ă
re tăi re tăi re tăi
ere ere ere
84x1 270x4 265x4 210x2 205x26 135х21 130x20
08 20 10 70 0 0 0
70x1 270x3 265x3 175x2 170x26 135x17 130x16
08 50 40 70 0 5 5
70x1 250x3 245x3 175x2 170x24 125x17 120x16
00 50 40 50 0 5 5
75x9 - - 187x2 182x21 112x18 107x17
0 25 5 7 7
70x9 - - 175x2 170x21 112x17 107x16
0 25 5 5 5
6090 225x3 220x2 150x2 145x2 112x15 107x14
00 90 25 15 0 0
60x8 210x3 205x2 150x2 145x20 105x15 100x14
4 00 90 10 0 0 0
Fiecare coală are denumirea sa, cea de bază fiind coala Quad
(figura 3.13).
Octa
Folio
vo
Quarto
Dou
ble
Broadside
Figura 3.13. Fracţionarea formatului Quad
Proporţiile formatului depind de raportul dimensiunilor (lxh), de

coala de tipar şi de viziunea artistică a beneficiarului (editor, autor).
Aceste proporţii trebuie corelate riguros cu cele ale formatului de text
preconizat [3].
3.6. Aplicaţii privind evaluarea caracteristicilor geometrice ale
⌛ MODUL DE LUCRU
3.5.1. Determinarea grosimii hârtiei
Determinarea grosimii hârtiei se va determina în conformitate cu
stipulările standardului GOST 27015-86 ”Hârtie şi carton. Metode de
determinare a grosimii, gramajului/densităţii de suprafaţă şi a
volumului specific” [7], parcurgând următoarele etape:
• Identificarea tipurilor de materiale pentru care se va evalua
grosimea.
• Prelevarea probelor. Se realizează conform standardului 8047-
2001 (vezi lucrarea nr. 2, p.2.5) [5].
• Pregătirea probelor către experimentare. Se decupează probe
cu dimensiunile (200±0,5)x(250±0,5) mm din hârtia în coli şi
pentru hârtia preluată din rulou:
⮚ 40 mostre a câte 2 din fiecare coală supusă experimentării –
cu o grosime minimă a hârtiei de 0,015 mm;
⮚ 20 mostre a câte una din fiecare coală supusă experimentării
– cu o grosime a hârtiei cuprinsă între limitele 0,015 – 0,05
mm;
⮚ 10 mostre a câte una din 10 coli diferite supuse
experimentării – cu o grosime a hârtiei mai mare de 0,05
mm.
Se admite ca, la utilizarea hârtiei şi/sau cartonului cu o
grosime mai mare de 0,05 mm probele să fie decupate cu alte
dimensiuni: (60±0,5)x(60±0,5) mm, în număr de 20 mostre
câte una din fiecare coală de probă, iar pentru carton -
(100±0,5)x(100±0,5) mm, în număr de 10 mostre câte una din
fiecare coală de probă.
Pentru determinarea grosimii hârtiei din rulou cu o lăţime
mai mică de 250 mm, mostrele se decupează din diverse locuri
ale ruloului pe o lungime de 200 mm, precum este descris mai
sus.
Mostrele trebuie să fie fără îndoituri, cute, riduri sau alte
defecte vizibile.
În cazul limitării resurselor materiale pentru probare se vor
decupa câte 5 probe din fiecare tip de material.
• Condiţionarea probelor conform standardului GOST 13523-
78, la umiditatea şi temperatura aerului recomandată, în
limitele normelor tehnice prevăzute în dependenţă de produs
[6]:
⮚ umiditatea relativă a aerului (50±2)%, temperatura aerului
(23±1)°C;
⮚ umiditatea relativă a aerului (65±2)%, temperatura aerului
(27±1)°C, pentru produsele din regiunile cu climă tropicală.
• Marcarea punctelor de măsurare a grosimii conform figurii
3.14-3.15;
• Pregătirea mijloacelor de măsurare pentru evaluarea grosimii.
Măsurarea grosimii hârtiei sau cartonului se va efectua cu
ajutorul unui micrometru sau comparator (vezi punctul 2.1) a
cărei scară de măsurare are diviziuni de 0,001 mm pentru
materiale cu grosimea mai mică de 0,3 mm şi cu diviziuni de
0,01mm pentru materiale cu grosimea mai mare de 0,3 mm.
Tipul mijlocului de măsurare, marca, elementele componente şi
principiul de funcţionare se va prezenta în raportul lucrării.
• Desfăşurarea măsurărilor grosimii conform marcajelor
realizate (figura 3.14, 3.15). Măsurarea grosimii mostrelor se
face în 5 puncte marcate, după cum este prezentat în figura
3.14, 3.15.
Figura 3.14. Mostră din hârtie Figura 3.15. Mostră din hârtie în
în rulou
coli pregătită pentru măsurare pregătită pentru măsurare
Pe mostrele cu dimensiunile de 60x60 mm se va realiza câte o

singură măsurare, iar pe cele cu dimensiunea de 100x100 mm câte
două.
Pentru hârtia în rulou cu lăţimea mai mică de 250 mm, măsurarea se
efectuaează pe lungimea mostrei în 5 puncte marcate la o distanţă nu
mai mică de 20 mm de la marginile mostrei (figura 3.15).
Proba experimentată se
instalează între suportul imobil
de jos şi cel mobil de sus.
Ridicarea plăcii de sus se
efectuează prin apăsarea
pârghiei. Deplasarea suportului
de sus se transmite
indicatorului, care este dotat cu
scări indicatoare, cea mare cu
Figura 3.16. Comparator
eroarea până la 0,01 mm (figura
pentru grosimi: 1 – clapă; 2 –
indicator cu 3.16).
zecimi; 3 – indicator cu sutimi; 4 – Mostrele din top se aranjează
măsuţă mobilă; 5 – măsuţă fixă.
astfel încât reversul cu urmele
reţelei pe care a fost realizată a fiecărei probe ulterioare să se

lipească de partea de sus a probei anterioare.
• Preluarea măsurărilor şi introducerea lor în tabelul 3.8.
Tabelul 3.8. Rezultatele evaluării grosimii hârtiei şi cartonului
N Grosimea, mm/µm
Tipul
r.
hârtiei/cartonu g g g g g g ∆
d
lui 1 2 3 4 5 g
e
o
r
d
.
1
2
n
…
Grosimea hârtiei sau cartonului (g), în mm sau μm, se determină ca

media aritmetică a tuturor măsurărilor conform relaţiei 3.2
gh
g n1 n2 n3
, (3.2)
unde: gh – grosimea topului sau suma grosimii mostrelor în punctele de
măsurare, mm sau μm;
n1 – numărul de probe în top;
n2 – numărul de măsurări în top sau ale unei probe;
n3 – numărul de măsurări suplimentare ale topului sau probei.
Rezultatele obţinute pot fi aproximate:
⮚ până la 0,0001 mm – pentru hârtia cu o grosime de 0,03
mm inclusiv;
⮚ până la 0,001 mm – pentru hârtia cu o grosime mai
mare de 0,03 mm până la 0,10 mm inclusiv şi pentru
hârtia cu o grosime mai mare de 0,10 mm cu abateri de
grosime nu mai mari de 0,01 mm;
⮚ până la 0,01 mm – pentru hârtia cu o grosime mai mare
de 0,10 mm cu abateri de grosime mai mari de 0,01
mm la fel şi pentru carton.
În lipsa unor indicaţii de acest gen, în documentaţia tehnico-
normativă drept rezultate vor fi considerate valorile maxime şi
minime ale grosimii măsurate în punctele marcate. Marja de
eroare a valorilor medii în urma determinării grosimii nu
trebuie să depăşească ± 7,5% cu probabilitatea de 0,95 [5].
• Evaluarea uniformităţii grosimii hârtiei. Se realizează
comparând valoarea maximală şi minimală măsurată, ∆g=g max.-
gmin. În cazul în care ∆g nu depăşeşte 0,005 mm, hârtia
respectivă se consideră a avea o grosime uniformă a suprafeţei
sale.
• Interpretarea rezultatelor, inclusiv interpretarea grafică
(figura 3.17).
• Concluzii.
• Recomandări.
3.5.2. Evaluarea masei/gramajului hârtiei

Evaluarea gramajului hârtiei şi cartonului se va desfăşura în
conformitate cu stipulările standardului GOST 13199-88 ”Semifabricate
fibroase, hârtie şi carton. Metodă de determinare a masei produselor
cu suprafaţa unui m2” [8] şi presupune parcurgerea următoarelor
etape:
• Selectarea materialelor pentru evaluarea gramajului.
• Prelevarea probelor pentru experimentare. Se va realiza
conform exigenţelor standardului GOST 8047-2001 [5].
•Pregătirea probelor către experimentare cu decuparea a câte
cel puţin 5 probe din acelaşi tip de material cu dimensiunile
(200±0,5)x(250±0,5) mm pentru hârtia în coli şi pentru hârtia
preluată din rulou, probe de formă pătrată cu suprafaţa nu mai
puţin de 500 cm2 sau decuparea probelor cu dimensiunile
(100±0,5)x(100±0,5) mm (rezultatele înmulţite la 100 vor
exprima masa suprafeţei unui m 2). Se va evita decuparea
probelor din zonele cu cute, biezări, alte deteriorări.
• Determinarea mijloacelor de măsurare. Mijloacele de
măsurare se vor selecta astfel, încât eroarea de măsurare să nu
depăşească 0,5%. La selectarea balanţei de laborator se va
considera admiterea erorii absolute nu mai mult de:
⮚ 0,001 g pentru cazul când masa hârtiei unui m 2 este
mai mică de 25 g;
⮚ 0,01 g când masa hârtiei unui m2 variază de la 25 g
la 100 g inclusiv;
⮚ 0,05 g când masa hârtiei sau cartonului unui m2 este
mai mare de 100 g.
La selectarea balanţei tehnice se va considera admiterea erorii
absolute nu mai mult de:
⮚ 0,1 g/m2 pentru cazul în care masa unui m2 variază
între 20-50 g;
între 50-100 g;
între 100-200 g;
⮚ 1 g/m2 pentru cazul în care masa unui m2 este mai
mare de 200 g.
• Condiţionarea probelor în caz de necesitate. Se realizează
conform standardului GOST 13523-78, la umiditatea şi
temperatura aerului recomandată în limitele normelor
tehnice prevăzute în dependenţă de produs [6].
• Pregătirea mijloacelor de măsurare pentru evaluarea
gramajului. În vederea asigurării pregătirii mijloacelor
pentru măsurare se vor verifica condiţiile pe care trebuie să
le asigure balanţa tehnică, recurgând la desfăşurarea
următoarelor operaţii:
⮚ verificarea aşezării pârghiei pe cuţitele sale;
⮚ verificarea verticalităţii cu ajutorul firului de plumb
(sau cu bula cu aer);
⮚ verificarea nivelului zero al balanţei (se deblochează
balanţa şi se urmăreşte ca oscilaţiile la dreapta să fie
echivalente cu cele din stânga lui zero pe scară).
Talerele balanţei nu se vor încărca şi descărca decât cu
balanţa blocată, pentru a nu se dezechilibra;
⮚ verificarea justeţei. Mostra de probă se aşează pe un
taler, iar pe celălalt – etaloanele de masă, până se
echilibrează balanţa, apoi le inversăm cu locurile,
urmărind pârghia. Dacă indicatorul revine la zero,
balanţa este corectă, dacă nu, se corectează prin
adăugarea sau extragerea unor etaloane mici. Ulterior
se evaluează corecţia;
⮚ verificarea sensibilităţii relative. Încărcarea talerelor cu
un etalon de masa m1 = 100g şi aducerea balanţei în
stare de repaus. Adăugarea treptată a etaloanelor cu
mase foarte mici, pe unul din talere, până la o
dezechilibrare uşoară. Notarea acestei mase cu ∆m 1.
Repetarea operaţiei pentru masele m 2 = 200 g, m3 = 500
g şi m4 = 1000 g. Stabilirea valorilor ∆m 2,
∆m3, ∆m4. Sensibilitatea relativă se calculează prin
relaţia (3.3):
Sr = ∆m/ m (3.3)
Rezultatele obţinute se introduc în tabelul 3.9.

Tabelul 3.9. Rezultatele verificării sensibilităţii balanţei
m m m m ∆ ∆ ∆ ∆ S S S S Sr
r r2 r3 r4 mediu
1 2 3 4 m m2 m3 m4 1
1
Pentru o etalonare corectă se aplică metoda dublei cântăriri.

Cântărirea prin această metodă decurge astfel: plasarea mostrei pe unul
din talere şi echilibrarea cu etaloanele de masă, apoi se ridică corpul şi
se reechilibrează balanţa, plasând în locul lui etaloane cu masa egală cu
cea ridicată [9]. Structura şi principiul de funcţionare a balanţei se va
prezenta în lucrare.
În cazul utilizării balanţei analitice electronice se vor studia
elementele componente şi caracteristicile tehnice ale acesteia,
prezentându-se în raportul lucrării.
Figura 3.17. Balanţă
analitică
electronică
1) tasta ON/OFF;
2) tasta T (tare);
3) citire digitală a greutăţii cu detector
de stabilitate;
4) tasta MODE;
5) nivel de control al orizontalităţii;
6) taler de cântărire;
7) şuruburi de reglare a orizontalităţii.
Caracteristicile tehnice ale balanţei analitice:

• greutatea maximă măsurată: 122 g
• readaptibilitatea: 0,1 mg
• reproductibilitatea: ≤± 0,1 mg
• liniaritatea: ≤± 0,1 mg
• timpul de răspuns: 5s
• temperatura de lucru: 0 ÷ 400C.
• Desfăşurarea măsurărilor propriu-zise. Probele pregătite
sunt supuse măsurărilor privind evaluarea gramajului lor.
• Preluarea măsurărilor. Rezultatele preluate în cazul
utilizării probelor cu dimensiunile 100x100 mm se
înmulţesc cu 100 şi se introduc în tabelul 3.10
Tabelul 3.10. Evaluarea masei hârtiei şi cartonului

N Gramajul, G, g/m2
Tipul
r.
hârtiei/cartonu G1 G G G4 G G ∆
d
lui 2 3 5 G
e
o
r
d
.
1
2
n
…
• Interpretarea rezultatelor inclusiv interpretarea grafică (figura
3.18).
y
m
/
µ
m
m
,
g
,
im
ea
r
o
s
G
0 Ms h e m g
a a â i ,
x
rt ,
i
Figura 3.18. Analiza interdependenţei: grosime-masă a hârtiei
• Concluzii.
• Recomandări.
3.5.3 Evaluarea formatelor.

Formatul hârtiei se va determina cu ajutorul riglei pe o latură,
apoi pe cealaltă (în cazul în care nu este indicat formatul hârtiei
conform tabelului 3.7).

Lucrarea va fi prezentată pe coli formatul A4, va corespunde
exigenţelor de elaborare a documentaţiei tehnice, fiecare pagină având
2. Prezentarea conţinutului şi ordinii desfăşurării lucrării
3. Specificarea aspectelor generale cu referinţă la structurarea
caracteristicilor geometrice ale hârtiei şi cartonului, definirea
lor.
4. Prezentarea metodelor şi mijloacelor de evaluare a grosimii
hârtiei şi cartonului. Descrierea metodei şi mijlocului ales
privind evaluarea grosimii materialelor pregătite pentru testare.
Prezentarea materialelor utilizate în studiu şi a rezultatelor
măsurărilor.
5. Descrierea metodelor şi mijloacelor de evaluare a masei,
gramajului hârtiei şi cartonului. Descrierea metodei şi
mijlocului ales privind evaluarea masei materialelor pregătite
pentru testare. Prezentarea materialelor implicate în studiu şi a
rezultatelor măsurărilor.
6. Prezentarea formatelor şi caracteristicilor lor. Argumentarea
recomandării formatelor în funcţie de predestinaţia lor.
cunoştinţelor.
8. Specificarea surselor bibliografice utilizate în vederea realizării
lucrării de laborator.

1. Clasificaţi caracteristicile geometrice ale hârtiei.
2. Definiţi caracteristicile geometrice ale hârtiei.
3. Care dintre caracteristicile geometrice fac parte din categoria
proprietăţilor fundamentale?
4. Enumeraţi mijloacele folosite la determinarea caracteristicilor
geometrice ale hârtiei.
5. Definiţi noţiunea de grosime a hârtiei.
6. Decideţi care sunt cele mai indicate mijloace de măsurare a
grosimii hârtiei şi cartonului
7. Cum influenţează grosimea hârtiei sau a cartonului asupra
proprietăţilor produselor poligrafice finite: ediţii de carte,
ambalaje, produse publicitare?
8. Explicaţi necesitatea evaluării uniformităţii grosimii hârtiei şi
cartonului.
9. Definiţi noţiunea de masă a hârtiei.
10. Care dintre măsurile derivate din masă sunt cele aplicate la
evaluarea hârtiei şi cartonului?
11. Care dintre mijloacele de evaluare a grosimii sunt cele conforme
evaluării grosimii hârtiei şi cartonului?
12. Specificaţi principiul care stă la baza evaluării gramajului hârtiei.
13. Definiţi noţiunea de format al hârtiei.
14. Cum apreciaţi semnificaţia formatelor pentru hârtia predestinată
utilizării în procesul de tipar?
🕮 BIBLIOGRAFIE:
1. Stănescu, P., Constantin, A. Materiale poligrafice. Bucureşti, Editura
Didactică şi pedagogică, 1965.
2. Scobioală, V., Buciuceanu, M. Procese de broşare-copertare. Note de
curs. Chişinău. UTM 2006.
3. Scobioală, V., Nastas V. Procese editoriale. Note de curs. Partea I-a.
UTM, Chişinău, 2008.
4. Revista Afaceri poligrafice, nr. 4, 11.04.2006, pag. 2-16.
5. ГОСТ 8047-2001. Бумага и картон. Отбор проб для определения
среднего качества
6. ГОСТ 13523-78. Полуфабрикаты волокнистые, бумага и картон.
Метод кондиционирования образцов.
7. ГОСТ 27015-86. Бумага и картон. Методы определения толщины,
плотности и удельного объема.
8. ГОСТ 13199-88. Полуфабрикаты волокнистые, бумага и картон.
Метод определения массы продукции площадью 1 м кв.
9. http://www.scritube.com/stiinta/fizica/MASURAREA-MASEI-Lucrare-
de-lab113181114.php
10. http://www.mgolovanov.houa.org/articles/thickness.html
11. http://www.compuart.ru/article.aspx?id=14526&iid=689
12. http://www.abc-
pack.com/ro/product_info.php/cPath/1_4/products_id/250?
13. http://ro.wikipedia.org/wiki/Densitate
14. http://www.mase-plastice.ro/downloads/Densitatea-materialelor.pdf
15. http://www.print-magazin.ro/article/2009/04/15/coordonatele-hartiei-
i.html
16. http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=MICROMETRU
17. http://www.mgolovanov.houa.org/articles/thickness.html
18. http://ro.wikipedia.org/wiki/Micrometru_(unitate)
19. http://www.micrometru.ro/
20. http://broadcasting.ru/wiki/index.php?title=%D0%9E
%D1%81%D0%B D%
21. http://www.scrigroup.com/diverse/Caracterizarea-principalelor-
t94185.php
22. http://www.scribd.com/doc/77875413/2/M%C4%83surarea-maselor
23. http://lvs.by/catalog/266.html

Structura Mater Poligr Indr Lab 1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Structura Mater Poligr Indr Lab 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI FACULTATEA

CATEDRA DESIGN ŞI TEHNOLOGII POLIGRAFICE

STRUCTURA MATERIALELOR POLIGRAFICE

Autori: conf. uinv., dr. Viorica SCOBIOALĂ

Recenzent: conf. univ., dr. Constantin SPÎNU

Redactor: Eugenia BALAN

Bun de tipar 16.05.12 Formatul hârtiei 60x84 1/16

U.T.M., 2004, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168 Secţia

Structura materialelor poligrafice (hârtie, cerneluri, materiale

După studierea disciplinei Structura materialelor poligrafice

TEMA: Evaluarea condiţiilor de climat şi implicaţiile lor asupra

SCOPUL LUCRĂRII: Studierea metodelor şi mijloacelor de evaluare a

📄 CONŢINUTUL ŞI ORDINEA DESFĂŞURĂRII LUCRĂRII

1.1. Analiza condiţiilor de climat în laborator.

!!! APARATE ŞI MATERIALE: mostre de hârtie (de la hârtii cu masa de 40g/m 2

Condiţiile ce trebuie determinate în mediul pentru încercare a

1.1. Analiza condiţiilor de climat în laborator

umidităţii relative de 65%±2% [1].

în care ψ reprezintă gradul de saturaţie, definit ca un raport între

Exemplu. Dacă mediul de fabricaţie în departamentul de tipar este

Tabelul 1.2. Implicaţiile umidităţii asupra caracteristicilor mecanice ale hârtiei

Umiditatea relativă a aerului, %

Figura 1.2. Modificarea indicatorilor diferitelor caracteristici ale hârtiei sub

Datorită capacităţii de orientare a fibrelor şi tensionărilor

Figura 1.4. Umiditatea hârtiei în funcţie de proporţia materialului

Hârtia care conţine masă lemnoasă, cum ar fi hârtia pentru ziare,

În vederea asigurării umidităţii echilibrate este necesară respectarea

Umiditatea relativă a aerului, %

Figura 1.5. Modificarea umidităţii hârtiei sub influenţa

1.3. Studierea metodelor şi mijloacelor de măsurare a condiţiilor de

Tabelul 1.5. Mijloace de determinare a temperaturii

Imaginea corpului vizat

Pentru determinarea valorii mărimilor ce permit stabilirea gradului

Principiul de funcţionare a higrometrelor se bazează pe faptul că

Figura 1.7. Psihrometrul Assmann

Figura 1.9. Termohigrometru cu staţie meteo

1.4. Determinarea şi evaluarea umidităţii relative şi a temperaturii

Figura 1.10. Psihrometru de aspiraţie [9]

Figura 1.11. Determinarea umidităţii relative utilizând psihrometrul cu

Figura 1.12. Nomograma evaluării umidităţii relative a aerului [3]

o Determinarea umidităţii hârtiei

Figura 1.13. Psihrometru tip August al firmei

Determinarea umidităţii hârtiei cu ajutorul psihrometrului

Tabelul 1.9. Evaluarea umidităţii hârtiei utilizând psihrometrul

Determinarea umidităţii hârtiei prin masă presupune parcurgerea

Tabelul 1.10. Evaluarea umidităţii hârtiei prin evaluarea masei hârtiei

Figura 1.14. Dependenţa umidităţii hârtiei de umiditatea relativă a

1.5. Aspecte generale privind luarea probelor de materiale pentru

Hârtia se deformează mai mult sau mai puţin sub acţiunea

Unitate de produs/Top Unitate de produs/Top Unitate de produs/Top

Probe Probe pentru

Prelevarea lotului de produse. La constituirea lotului de produse ce

Volumul(m3)=Lungimea×lăţime×Înălţime(cm)/1 000 000 (1.10)

Volumul(m3)= diametrul×diametrul×Lungimea(cm)/1273328 (1.12)

Figura 1.16. Reprezentarea grafică pentru stabilirea timpului de

Condiţionarea probelor în condiţii de laborator se execută

🗐 CONŢINUTUL ŞI FORMA PREZENTĂRII LUCRĂRII

??? SUBIECTE PENTRU VERIFICAREA CUNOŞTINŢELOR

TEMA: Analiza caracteristicilor compoziţionale ale hârtiei

SCOPUL LUCRĂRII: studierea structurii şi a procesului de obţinere a hârtiei,

📄 CONŢINUTUL ŞI ORDINEA DESFĂŞURĂRII LUCRĂRII

Figura 2.1. Procesul de fabricaţie a hârtiei

Celul Pastă Pastă Pastă