UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ JUSTINIAN PATRIARHUL

Lucrare de seminar la disciplina Dogmatică

Despre preoție

Student :

Bányai Rafael

Grupa 1

An III

Specializarea Teologie Pastorală

București, 2023
 I. INTRODUCERE

Una din cele Şapte Taine pe care Biserica Ortodoxă le are, şi care a fost instituită în mod
direct de Mântuitorul Iisus Hristos, prin cuvintele „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine
Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;
Cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 21-23),
este Taina Hirotoniei sau a Preoţiei.

Preoția, așa cum ne spune și Sfântul Nectarie de Eghina, este o “slujire aleasă” prin care
Domnul Hristos se aduce pe Sine jertfă lui Dumnezeu – Tatăl, “spre miros de bună mireasmă”
(Efeseni 5:2), stând ca liturghisitor al sfintelor și al cortului mărturiei, pe care Domnul l-a
întemeiat.1 Este numită Taină, datorită faptului că prin preoție cerul și pământul se unesc, iar
îngerii cu oamenii împreună Îl preamăresc pe Dumnezeu.2

Pentru că este diferită de celelalte taine prin faptul că aceasta se împărtășește

credincioșilor datorită harului dumnezeiesc prin preot, se pot săvârși toate celelalte Taine, iar cel
hirotonit este văzut ca un apostol al lui Hristos pe pământ, fiind considerat săvârșitorul tutuor
Tainelor. „Aşadar, Preoţia sau Hirotonia este Taina în care, prin punerea mâinilor episcopului şi
prin rugăciune, harul divin se pogoară asupra unui candidat anume pregătit, sfinţindu-l şi
aşezându-l într-o treaptă a ierarhiei bisericeşti, împărtăşindu-i acestuia puterea de a învăţa
cuvântul lui Dumnezeu, de a săvârşi lucrările sfinte şi de a-i conduce pe credincioşi pe calea
mântuirii. Precum se poate vedea, hirotonia e Taina prin care cel ce a primit-o este îndreptăţit să
continue în Biserică întreita slujire a Mântuitorului Hristos”3.

II. CUPRINS
II.1. Preoția în Vechiul și Noul Testament

Pentru a putea înțelege de unde a început Preoția, am să expun câteva elemente din
Vechiul și Noul Testament. În ceea ce privește Preoția din Vechiul testament, aceasta a fost

1
Sfântul Nectarie de Eghina, Despre Preoție, p. 9
2
Ibidem, p. 11
3
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, op., cit., p. 319
descrisă poporului evreu, evidențiind modul în care a fost organizată, dar și rolul preotului în
perioada vechitestamentară, în care este proorocită Preoția Mântuitorului în cărțile Vechiului
Testament, precum și scopul acestor profeții. 4 Preoția Noului Testament a fost abordată din
perspectiva Arhieriei Mântuitorului Hristos, ca prototip al preoției sacramentale, încercând o
dezvoltare a sacralității acestei Arhierii și descoperirea provenienței sale, subliniind, totodată,
superioritatea preoției celei noi față de cea veche. Preoțiile înfățișate în Vechiul Testament, trei la
număr („preoţia lui Melchisedec” care, fiind „preotul Dumnezeului celui Preaînalt” (Facerea 14,
18) , l-a primit pe Avraam cu pâine şi vin, după înfrângerea regelui Sodomei; „preoţia lui
Aaron”, realizată prin „sfânta ungere” (Ieșirea 30, 25), „din sângele de pe jertfelnic şi din
untdelemnul de ungere” (Ieşirea 29, 21), şi „preoţia împărătească” a poporului lui Israel, „neam
sfânt”( Ieşirea 19, 6)) sunt prefigurări ale celor trei preoţii pe care le descoperim în Noul
Testament: „Preoţia lui Hristos", „după rânduiala lui Melchisedec” (Evrei 5, 6; 6, 20; 7, 21),
„preoţia sacramentală”, dăruită de Mântuitorul Hristos Sfinţilor Apostoli, prin suflarea Duhului
Sfânt (Ioan 21-23), şi transmisă de ei ierarhiei bisericeşti prin hirotonie, şi preoţia împărătească,
universală sau de obște, care este dăruită creştinilor la Sfânta Taină a Botezului. 5 Între preoția din
Vechiul Testament și preoția din Noul Testament există diferite asemănări și deosebiri.
Asemănările fac referire la slujitorul care are obligația să fie cu inima curată și dăruită în
totalitate lui Dumnezeu. Așadar, slujitorul trebuie să devină un exemplu atât din punctul de
vedere al aspectului interior cât și al celui exterior. Deosebirea între cele două preoții fac referire
la caracterul de jertfă, prin care Mântuitorul Hristos aduce o perspectivă nouă asupra jertfei,
devenind El Însuși jertfa care cuprinde întreaga omenire 6. Vechiul Testament vorbește despre
cele trei slujiri ale Mântuitorului Hristos într-un mod subtil și pe măsura puterii de înțelegere pe
care o aveau evreii la momentul respectiv. Conținutul operei mântuitoare a omenirii îl
descoperim în Noul Testament, în care Hristos Se dezvăluie ca Dumnezeu și Mântuitor. 7
Dragostea devine indispensabilă legăturii dintre Dumnezeu și om, de vreme ce Mântuitorul
Hristos, prin exemplul Său, propovăduiește adevărata manifestare a iubirii. Această iubire nu
poate cuprinde doar o singură națiune sau neam, ci ea curprinde întreaga omenire și întreg
universul, fiind împreună părtinitori la lucrarea mântuirii și a unității lor în Trupul lui Hristos.8
4
Sfântul Nectarie de Eghina, Despre Preoție, p. 18
5
Ibidem
6
ibidem
7
Sfântul Nectarie al Pentapolei, Hristologia, p. 21
8
Sfântul Nectarie al Pentapolei, Hristologia, p. 22
 II.2. Despre lucrarea de căpătâi a preotului

Lucrarea de căpătâi a preotului este aceea de a ajuce jertfă Domnului pe sfântul jerfelnic
și începe prin momentul învestiturii sale de către arhiereu. Acest moment se săvărșește numai
prin predanie, folosind cuvintele : ”Primește odorul acesta și-l păstrează pe el până la a Doua
Venire a Domnului nostru Iisus Hristos, când iarăși se va cere de la tine!” 9 Odată cu hirotonia de
către episcop, preotului îi sunt rânduite și alte slujiri, iar acestea sunt : “a boteza și a unge cu
Sfântul și Marele Mir pe cei botezați, a săvărși Taina Nunții, a mărturisi și a ierta păcatele celor
ce se pocăiesc, a înmormânta morții, a mirui, a citi rugăciuni pentru cei aflați în neputințe, pentru
cei posedați și tulburați de duhuri necurate, a propovădui și a învăța turma.” 10 De asemenea,
preotului îi este încredințată propovăduirea, ca lucrare și vrednicie încredințată de către episcop.
Sfântul Ioan Gură de Aur alcătuia ca episcop și predica despre această încredințare a săvârșirii
botezului spunând că : “Vom încredința acum această lucrare celor mai simpli dintre preoți, iar
cuvântul învățăturii, celor mai înțelepți.”11 Astfel, lucrarea încredințată a preotului este asociată
cu jertfirea, adică aducerea jertfei lui Dumnezeu fără de sânge, prin care slujirile de mai sus îi
sunt încredințate de către arhiereu, pe măsura sfințeniei Tainelor slujite și pe măsura potrivirii
preoților cu sfințenia celor slujite.

Calitatea de organ sfințitor al vieții credincioșilor îi impune însă preotului să aibă o moralitate
ireproșabilă. „Trebuie ca frumusețea sufletului său să strălucească în toate împrejurările din viața
lui și în același timp să se poată bucura de lumina sufletelor celor care îl privesc” 12. Condiția
aceasta este cerută în primul rând de rolul său principal de părtaș la lucrarea sacramentală a
Mântuitorului Hristos. Această lucrare este considerată cea mai importantă latură a slujirii
preoțești. Ea „este dumnezeiască și mai mare decât oricare altă lucrare din lume” 13. Prin această
lucrare săvârșită, s-au unit cele de jos cu cele de sus, cele pământești cu cele cerești prin care s-a
dezlegat legătura vrajbei și Dumnezeu s-a împăcat cu oamenii încetând întreaga rătăcire
prăbușindu-se împărăția diavolilor, oamenii devenind asemenea îngerilor dar și fii ai lui

9
Sfântul Nectarie de Eghina, Despre Preoție, p. 26
10
Sfântul Nectarie de Eghina, Despre Preoție, p. 27
11
Sfântul Nectarie de Eghina, Despre Preoție, p. 27-28
12
Sf. Ioan Gură de Aur, Despre preoție, cartea a III- a, cap.10, în trad. rom. cit., p. 72
13
ibidem, p. 73
Dumnezeu și chiar dumnezei care s-au făcut prin har. Aceștia sunt lucrătorii tainei, slujitorii și
săvârșitorii acestui mare mister, purtând în ei înșiși chipul lui Dumnezeu” 14, deoarece preotul este
chipul preoției lui Hristos. „El este lucrătorul şi dătătorul Sfintelor Taine și de aceea Se și
numește el săvârșitor”15, adică instrument al lucrării mântuitoare a lui Hristos în lume, vânător de
oameni, chivernisitor al tainelor dumnezeiști, propovăduitor al adevărului revelat, mijlocitor între
Dumnezeu și om, slujitor al Acestuia. De aceea, preoția, prin originea, conținutul și specificul
misiunii ei, este o lucrare divină. „Preoția zboară de pe pământ la cer, ducând lui Dumnezeu cu
foarte mare grabă cererile noastre. Preoția mijlocește pentru robi pe lângă Stăpân.16

În timpul oficierii Sfintei Liturghii, preotul îl reprezintă pe Hristos, devenind un „alter

Christus”, pentru că îl invocă pe Sfântul Duh să prefacă elementele naturale ale pâinii și vinului
în Trupul și Sângele lui Hristos 17
, pentru a le oferi credincioșilor această merindă
duhovnicească, spre iertarea păcatelor și moștenirea vieții veșnice. Pentru că se face părtaș și
slujitor al jertfei lui Hristos și vine în contact nemijlocit cu El, Îl consumă și se unește cu El prin
Sfânta Euharistie, apoi Îl poartă în mâini și Îl împărtășește credincioșilor ca hrană spirituală,
slujirea sa sacerdotală covârșește mintea omenească și depășind orice misiune și dregătorie din
lumea aceasta, întrecând în demnitate și sublimitate chiar și pe cea a îngerilor.18

Înălțat la această vrednicie și investit cu un noian întreg de daruri dumnezeiești, preotul

devine „cale și îndrumător altora spre lumină”, „heruvim” care „vede prin mijlocirea tainelor în
întregime pe Cel ce vede toate”, „serafim purtător de foc și țiitorul cărbunelui celui viu”, „scaun,
pentru că întru el se odihnește – prin săvârșirea și împărtășirea cu Sfintele Taine – Cel ce este
pretutindeni prezent”, „înger pentru că slujește și liturghisește lui Dumnezeu...”, „pentru că nu
slujește unei închipuiri, ci aceluiași Stăpân care este înconjurat sus în ceruri de către cele fără de
trupuri puteri. Întocmai precum slujesc netrupeștile puteri sus în ceruri așa săvârșește el jos pe
pământ aceeași slujbă, pentru că Ziditorul tuturor a rânduit să se săvârșească aceeași Liturghie
atât sus în cer cât și jos pe pământ”19.

14
Sf Simeon al Tesalonicului, Cuvânt despre preoție, în trad. rom. cit., p. 704.
15
Ibidem.
16
Sf. Efrem Sirul, în trad. rom. cit., pp. 226,227.
17
Sf. Ioan Gură de Aur, Despre preoție, cartea a III-a, cap. 4, p. 59
18
Ibidem, cartea a VI-a, cap. 4, p. 127.
19
Sf. Simeon al Tesalonicului, Cuvânt despre preoție, în trad. rom. cit., p. 699.
 Conștient de măreția și sublimitatea misiunii sale și de marea sa responsabilitate de păstor
de suflete, preotul trebuie să se străduiască să devină „înger trupesc și om ceresc, model de
curăție duhovnicescă și sfințenie, prin care să cucerească pentru viața în Hristos pe credincioșii
săi”20. Viața sa trebuie „să fie sfântă și sfințitoare” 21, pentru ca să devină compatibilă cu sfințenia
Tainelor și să se ridice la vrednicia înaltei sale chemări. Un sfânt părinte îl avertizează pe preot
să-și păstreze curăția sufletească și să nu cadă în osânda păcatului, pentru că nu trebuie să
devimă piatră de credincioșilor și înstrăinat de la fața lui Dumnezeu. El spune că „ trebuie să
vegheze și să nu intre în rolul de păstor înainte de a fi dobândit ca prieten adevărat pe Păstorul
cel Bun, căci nu a câștigat nimic altceva din aceasta, dar trebuie să dea socoteală lui Dumnezeu,
nu numai de nevrednicia sa proprie, ci și de oile pe care le va fi pierdut prin lipsa de experiență
dar și prin patimile sale”22.

Putem spune astfel, că cele sfinte trebuie să fie purtate și săvârșite de cei sfinți. Sfinții au
atins acest ideal prin nevoință și luptă necurmată împotriva patimilor. Ei „au trăit asemenea
îngerilor și au realizat în viața lor pământească curăția acestora pentru că au înţeles frumusețea și
înălțimea preoției. Ei se sfiau și se cutremurau în fața acestor taine și după cât era posibil refuzau
primirea ei. Unii chiar au fugit uneori de preoție. Dacă însă se învredniceau, odată cu această
taină, o cinsteau, şi, prin faptele lor, ne-au arătat limpede cum trebuie să trăim și cum să ne
purtăm în viață”23, pentru ca preoții, prin consecventa lucrare a binelui moral și prin practicarea
virtuților creștinești, să constituie un punct de reper pentru credincioși, un far călăuzitor pe
drumul mântuirii, pentru ca urmând exemplul acestora, ca oamenii să-și poată orienta viața către
Hristos, să-L descopere pe Dumnezeu și să se apropie de El. „Suntem datori deci să ne îngrijim
arătându-ne vrednici de înălțimea tainei, așa precum se cuvine celor ce au meritat să aibă aici pe
pământ și darul lui Dumnezeu. Trebuie să viețuim în așa fel încât să fim de folos nu numai nouă,
ci să dăm exemplul cel mai bun posibil tuturor celor ce ne privesc pe noi și aceasta s-o facem
până la sfârșitul vieții noastre, întocmai precum a făcut Iisus Hristos”24, Cel ce „a pătimit pentru
noi, lăsându-ne pildă ca să pășim pe urmele Sale (I Petru II, 21).

20
. Sfântul Nectarie de Eghina, Despre Preoție, p. 51
21
Ibidem, p. 53
22
.ibidem, p. 54
23
Ibidem, p. 57
24
Ibidem, p. 60
 III. CONCLUZII

Sfânta Taină a Hirotoniei fiind una din cele Şapte Taine pe care Biserica le-a primit în
mod direct sau indirect de la Mântuitorul Iisus Hristos, trebuie să fie săvârşită cu o mare
responsabilitate şi cu foarte multă seriozitate. Atât candidatul la preoţie cât și cel care primeşte
această taină trebuie să fie cu băgare de seamă. Episcopii trebuie să cerceteze de asemenea, cu
atenţie viaţa candidatului la preoţie pentru a putea da un verdict final: este sau nu pregătit pentru
a primii hirotonia sau cel mai important, este responsabil pentru sufletele pe care le primeşte în
grijă. Sfințenia vieții preotului este factorul primordial de care depinde succesul întregii activități
pastorale pe care el o desfășoară în mijlocul turmei sale. Credincioșii îl cinstesc, în general, pe
preot, însă pe cel ce are o viață pilduitoare și sfântă îl stimează și îl iubesc, îi urmează exemplul
și se identifică cu sfaturile lui, pentru că recunosc în el pe păstorul cel bun și adevărat.