ARGUMENT

Mi-am ales această temă ’’Pregatirea mijlocaşului în jocul de antrenamen’’, deoarece

postul de mijlocaş are o importana mai deosebită. Mijlocaşul reprezintă jucătorul care se
poziționează între atacanți și fundași. Sarcina sa principală este să recupereze mingea de la echipa
adversă, să mențină posesia acesteia și să o paseze atacanților și, de asemenea, să înscrie. Unii
mijlocași au un rol mai defensiv, în timp ce alții au mai multă libertate, ajungând în atacul
echipei, iar alţii stau mai mult la marginea terenului, având rolul de a centra, de a pasa decisiv
atacanţilor.Numărul de mijlocași dintr-o echipă variază de la un club la altul (deşi sunt între 5 şi 2
de obicei)și de la un meci la altul, depinzând de alcătuirea tactică și de rolul individual al fiecărui
jucător. Grupul de mijlocași dintr-o echipă se numește mijloc.
Fotbalul a devenit astăzi cel mai mare hobby al secolului XX, fără îndoială “sport al
tuturor sporturilor”, un “element de suprastuctură”, indiferent de locul pe glob unde se practică,
un sport în care pasiunile se îmbină cu munca ştiinţifică. Trecând ca orice activitate prin stadii de
dezvoltare, fotbalul a evoluat ca un proces activ, proces ce continuă şi în zilele noastre, ajungând
unul din sporturile cele mai populare din lume.
Fotbalul este un sport cu o enormă priză la public atât direct prin prezenţa mare a
spectatorilor pe stadioane, cât şi prin impactul pe care îl are acest sport în presă şi în televiziune.
Se observă, în ultima vreme, tendinţa de practicare a unui joc mai organizat, mai gândit.
În ultimii ani, componentă fizică şi componenta tehnică au fost trecute prin filtrul gândirii tactice,
al jocului calculat, renunţându-se la pregătirea empirică şi apelând la toate datele ştiinţelor.
Actualmente, fotbalul modern se caracterizează prin joc în mare viteză, execuţii tehnice
ireproşabile, o profundă gândire tactică, un solid suport moral-volitiv, grefate pe o mare
rezistenţă fizică.
Un post de mare importanţă în angrenajul echipei este acela de mijlocaş central, jucător
care trebuie să se pregătească în aşa mod, încât, să se încadreze în cerinţele menţionate anterior.
În această lucrare am evideniat anumite aspecte cu privire la importanţa şi dinamica
jocului de fotbal, motriciatea mijlocaşului dar şi metodele de anrenament.
4
 Am structurat lucrarea în trei capitole astfel :
În primul capitol am evidenţiat jocul mijlocaşului central din diferite poziţii, atât fixe cât şi în
deplasare. Am continuat în capitolul al-doilea cu calităţile motrice specifice jocului de fotbal,
conţinutul postului de mijlocaş . În capitolul III am menţionat cerinţele specifice antrenamentului
mijlocaşului central.
O obligaţie a tuturor fotbaliştilor este aceea de a adăuga la suportul talentului nativ o
neistovită muncă de desăvârşire a execuţiilor tehnice, de a-şi însuşi tot timpul cele mai noi
procedee tehnice. Nicăieri plafonarea nu constituie un pericol mai mare ca în fotbal, unde se
scoate repede din circuitul activ un jucător “imun” la nou.

5
 CAPITOLUL I
IMPORTANŢA ŞI DINAMICA LINIEI DE MIJLOC

Sistemul de joc cu patru fundaşi impune o aşezare funcţională a jucătorilor pe linii

(compartimente): fundaşi, mijlocaşi, atacanţi, iar în cadrul acestora existând posturi de bază:
fundaşi centrali şi fundaşi laterali, mijlocaşi centrali şi mijlocaşi laterali, atacanţi centrali şi
extreme (atacanţi laterali).
De asemenea sistemul de joc presupune şi anumite posturi speciale: fundaş central de marcaj,
libero, mijlocaş de acoperire, coordonator de joc. În cadrul sistemului de joc există o anumită
organizare şi coordonare a acţiunilor jucătorilor, aceştia având sarcini şi atribuţii specifice
compartimentului în care joacă. În îndeplinirea acestor sarcini, sistemul impune jucătorilor să
acţioneze individual şi colectiv, în baza unor principii, acţiunile şi circulaţia acestora
desfăşurându-se logic, organizat şi perfect sincronizat.
În lipsa acestor reglementări acţiunile jucătorilor şi colaborarea lor ar deveni haotice,
improvizate, jocul ar avea aglomerări nejustificate şi carenţe în atac şi apărare. Jocul în cadrul
unui sistem de joc valorifică cunoştinţele jucătorilor, elimină risipa de energie, avantajează
acţiunile de finalizare şi de apărare a propriei porţi.
În apărare, linia de mijloc asigură prin plasament echilibru defensiv, organizarea jocului de
apărare la centrul terenului, în vederea recuperării mingii sau a întârzierii atacului advers.
Prin presing şi marcaj strict, om la om, se caută recuperarea mingii cât mai rapid prin
deposedare, concomitent cu preocuparea de a acorda sprijin permanent liniei de fundaşi în scopul
rezolvării optime a sarcinilor de apărare.
În atac linia de mijlocaşi are următoarele sarcini:
- asigură legătura între linia de fundaşi şi linia atacanţilor, prin plasament adecvat sau prin
mişcare pe sau spre culoarele libere;
- participă la toate fazele de atac;
- creează superioritate numerică prin infiltrări sau depăşiri individuale;

6
- în cazul nereuşitei finalizării mingea este scoasă la mijlocaşi, care devin linia de alimentare a
atacanţilor, prin reluarea atacului cu cele mai potrivite execuţii tehnice şi direcţii de pasăre;
- linia de mijlocaşi are şi sarcini legate de momentele fixe ale jocului;
- linia de mijloc realizează o infiltrare în atac gândită şi eficientă şi nu hazardată, care ar duce
nesiguranţă defensivă.
1.1. Analiza conţinutului jocului mijlocaşului central
Conţinutul jocului mijlocaşului central este constituit din acţiuni de joc.
Orice acţiune de joc, oricât de simplă cuprinde o multitudine de elemente componente:
- un complex de procedee tehnice înlănţuite;
- deplasări în scop tactic;
- efort fizic în regim de calităţi motrice combinate;
- efort psihic de concentrare, mobilizare psihică, voinţă, perseverenţă.

Fig.1.1. – Poziţionarea mijlocaşilor în meciul de fotbal

Acţiunile de joc se sistematizează astfel:

· A.acţiuni de joc specifice atacului;
· B.acţiuni de joc specifice apărării;
· C.acţiuni de joc la momentele fixe ale jocului;
· D.acţiuni de joc fără minge.
A.Elementele constitutive ale jocului în atac
Studiul jocului în atac scoate în evidenţă faptul că în orice moment al atacului numai un
singur jucător acţionează cu mingea, ceilalţi coechipieri acţionând fără minge. Purtătorul mingii
caută să rămână în posesia mângâi, să o transmită unui coechipier, sau în situaţii favorabile, să

7
finalizeze prin tras la poartă. Jucătorul poate realiza aceste acţiuni complexe prin efectuarea unor
procedee tehnico-tactice care solicită din partea lui efort fizic, concentrare şi mobilizare psihică,
voinţă, imaginaţie şi anticiparea unor acţiuni. În acest sens purtătorul mingii poate folosi în scop
tactic următoarele elemente şi procedee tehnice: preluarea mângâi, conducerea mângâi,
protejarea mângâi, mişcarea înşelătoare (în scopul menţinerii posesiei mângâi), lovirea mingii
cu piciorul şi cu capul (în scopul transmiterii mingii sau finalizării acţiunii).
Acţiunile de joc în atac pot fi sistematizate astfel:
a. acţiuni pregătitoare de atac
b. acţiuni de finalizare
c. acţiuni de atac la momentele fixe ale jocului
d. acţiuni de joc fără minge.
a.Acţiunile pregătitoare de atac au ca scop pregătirea atacului final putând fi efectuate de către
toţi componenţii echipei. Aceste acţiuni presupun colaborare şi sprijin reciproc, iar desfăşurarea
lor cere respectarea următoarelor condiţii:
- echipa să avanseze cât mai rapid în terenul advers şi pe direcţia porţii adverse;
- în drumul spre poartă să se elimine unul sau mai mulţi adversari;
- să se creeze condiţii favorabile pentru continuarea acţiunii, atât pentru purtătorul mângâi, cât
şi pentru cel ce o va primi;
- să se menţină posesia mingii până la acţiunea finală.
Acţiunile pregătitoare de atac se realizează prin acţiuni tactice individuale (demarcare,
depăşire individuală), şi prin acţiuni tactice colective (schimb de locuri, combinaţii tactice,
circulaţii tactice), precum şi prin utilizarea procedeelor tehnice în scop tactic.
b. Acţiunile de finalizare pot fi realizate de către un singur jucător prin acţiuni iniţiate,
continuate şi terminate de acelaşi jucător (acţiune individuală), sau prin acţiunile coroborate a
mai multor jucători, dintre care unul efectuează pasa decisivă, iar ultimul trage la poartă (acţiune
colectivă). Aceste acţiuni colective au la bază o serie de combinaţii tactice ce trebuiesc foarte
bine pregătite în procesul de antrenament.
Caracteristica acţiunilor de finalizare este efectuarea lor în mare viteză, în condiţiile
opoziţiei active ale adversarilor, solicitând jucătorilor mare viteză de reacţie şi execuţie, forţă şi
precizie de lovire a mângâi, simţ anticipativ, voinţă, dârzenie, perseverenţă, tehnică desăvârşită.
Acţiunile individuale de finalizare au la bază efectuarea unor procedee tehnice-tactice:

8
- tras la poartă fără preluare;
- şut la poartă cu preluare;
- preluare – fentă – şut;
- lovirea mingii cu capul de pe loc, din săritură, din alergare şi din plonjon.
c. Acţiunile de joc în atac la momentele fixe ale jocului se caracterizează prin: efort fizic redus,
timp suficient de execuţie şi plasament, îngrădirea opoziţiei adversarului prin obligativitatea
plasării lui la 9,15 m. de locul de executare a loviturii.
Aceste acţiuni de atac se realizează prin procedee tehnice şi acţiuni tactice individuale şi
colective: executarea loviturilor libere, combinaţii tactice, pase, demarcări, etc.
e. Acţiunile de joc fără minge se desfăşoară în scopul sprijinirii, protejării sau colaborării cu
posesorul mângâi, creându-i acestuia condiţii favorabile în acţiunile ofensive. Aceste acţiuni
de joc fără minge au la bază acţiuni de tactică individuală (demarcare) sau colectivă (schimb
de locuri), realizate prin elemente tehnice specifice: variante de alergare, alergări combinate
cu porniri şi opriri, sărituri, alergări cu schimbări de ritm şi de direcţie.

Fig.1.2. – Antrenament jucători

Acţiunile de joc fără minge se caracterizează prin:
- lipsa unei poziţii de plecare dinainte stabilite;
- permanentă schimbare a direcţiei de alergare,;
- ritmuri de alergare diferite însoţite de alte acţiuni fără minge: porniri, opriri bruşte, căderi,
ridicări, reechilibrări, tatonări, sărituri şi întoarceri.
B.Elementele constitutive ale jocului în apărare
În faza de apărare elementele constitutive ale jocului sunt:
a. acţiuni de organizare a apărării;
b. acţiuni de recuperare a mângâi;
c. acţiuni de apărare la momentele fixe ale jocului;
9
d. acţiuni de joc fără minge.
a.Acţiunile de organizare ale apărării au ca scop:
- împiedicarea adversarului de a se apropia de poartă,
- dezorganizarea atacului advers;
- canalizarea atacului advers spre marginile laterale ale terenului;
- închiderea culoarelor de pătrundere şi finalizare ale atacului advers.
Aceste acţiuni se realizează prin: elementele specifice ale jocului fără minge, acţiuni de
tactică individuală (marcaj, repliere, tatonare) şi prin acţiuni de tactică colectivă (dublaj,
schimburi de adversari, presing).
b. Acţiunile de recuperare a mingii urmăresc reintrarea în posesia mângâi, prin intercepţie sau
prin deposedare directă. Aceste acţiuni au la bază procedeele tehnice de deposedare la intercepţie,
deposedare pe momentul preluării, deposedarea prin contact direct cu adversarul şi deposedarea
prin alunecare.
Acţiunile de organizare a apărării şi de recuperare a mingii încep în momentul pierderii mângâi,
se desfăşoară pe tot terenul, angrenează toţi jucătorii, sunt influenţate de mişcările adversarilor şi
solicită jucătorilor echipei în apărare capacitatea de a-şi modifica spontan acţiunile în funcţie de
acţiunile adversarului.
c. Acţiunile de apărare la momentele fixe ale jocului au ca scop:
- prevenirea acţiunilor adversarilor;
- împiedicarea adversarului de a combină şi de a se apropia de poartă;
- evitarea primirii golului.
Modelul de organizare a apărării la momentele fixe depinde de locul unde se află mingea şi
de depărtarea mingii faţă de poartă.

10
 CAPITOLUL II
CONŢINUTUL JOCULUI MIJLOCAŞULUI CENTRAL PE FACTORII
ANTRENAMENTULUI

2.1. Factorul fizic

Pregătirea fizică este o componentă a antrenamentului sportiv care reprezintă o condiţie
esenţială pentru însuşirea tehnicii, a tacticii şi aplicarea lor în joc. Pregătirea fizică, are drept scop
creşterea capacităţii morfofuncţionale a organismului, dezvoltarea calităţilor motrice de bază şi
specifice şi îmbunătăţirea fondului motric de bază şi specific fotbalului. Rolul pregătirii fizice
este de a asigura capacitatea de rezistenţă a jucătorului cu indici de randament superior pe durata
întregii partide, ţinând cont de exigenţele activităţii competiţionale, de profilul morfo-funcţional
şi motric al jucătorului modern (atlet, dezvoltare fizică armonioasă, robust, cu viteză şi forţă
explozivă, cu fond motric bogat, îndemânatic, echilibrat psihic).

Fig.2.1. – Pregătirea fizică a jucătorilor

Pregătirea fizică specifică cuprinde exerciţii, mişcări, acte şi acţiuni motrice, care
încorporează în formă şi conţinutul lor părţi, faze, momente, laturi esenţiale foarte apropiate,
identice chiar, cu cele care apar în meci.
Ea are următoarele obiective:
- dezvoltarea calităţilor motrice cerute de specificul jocului de fotbal;
- perfecţionarea priceperilor şi deprinderilor tehnico-tactice;
11
 - dezvoltarea la nivel superior a indicilor morfo-funcţionali ai organismului.
Calităţile motrice constituie suportul de bază al efectuării actului motric ce se manifestă în
forme variate. Fiecare calitate motrică îşi are substratul ei morfo-funcţional, exerciţiile trebuind
să se adreseze substratului morfo-funcţional respectiv.
Acţiunea motrică simplă sau complexă este rezultatul multiplelor forme de combinare a
calităţilor motrice cu elemente de tehnică. Dezvoltarea calităţilor motrice duce la creşterea
capacităţii de efort a organismului.

2.2. Calităţile motrice specifice în jocul fotbal

Viteza
Viteza este capacitatea jucătorului de a se deplasa sau de a-şi deplasa un segment, în
minimum de timp. Viteza poate fi ciclică (sprint, accelerări) şi aciclică (execuţia diferitelor
acţiuni motrice).

Fig.2.2. – Sprint, accelerare

Formele de manifestare ale vitezei în jocul mijlocaşului de acoperire sunt:
- viteza de reacţie – timp de reacţie sau perioada latentă a reacţiei motrice elementare;
- viteza de repetiţie – prezentă în efectuarea unor acte motrice ciclice;
- viteza de execuţie a unor mişcări mai complexe sau a unor faze dintr-o mişcare complexă;
- viteza de deplasare (viteza integrală) – în cazul jucătorului pornit pe contraatac;
- viteza de opţiune (viteza de decizie) – alegerea rapidă a variantei optime de răspuns la
cerinţele şi solicitările fazei de joc;
- viteza de angrenare – capacitatea de a ajunge rapid la viteză maximă.
Mijlocaşul central trebuie să posede toate formele de manifestare ale vitezei, deoarece
complexitatea acţiunilor specificului acestui post solictă un jucător cu o bună viteză.

12
Îndemânarea
Îndemânarea este aptitudinea jucătorului de a-şi însuşi şi efectuă rapid activităţi motrice
cu grade diferite de dificultate, dirijând precis şi economic mişcările în timp şi spaţiu, cu viteza şi
încordarea necesară, în deplină concordanţă cu condiţiile impuse şi cu situaţiile ce apar pe
parcursul acţiunii. Îndemânarea este o calitate motrică perfectibilă, la baza ei stând coordonarea.
Specifice jocului mijlocaşului central sunt:
- îndemânarea membrelor inferioare;
- îndemânarea în regim de viteză;
-îndemânarea pe spaţii restrânse şi în condiţii de adversitate.
Această calitate motrică este foarte des solicitată în acţiunile mijlocaşului central şi
depinde de fondul motric general şi specific al jucătorului. Ea are o contribuţie esenţială în
realizarea acţiunilor de joc şi se dezvoltă prin dinamismul caracteristic şi necesar acţiunilor
tehnico-tactice şi aplicarea lor în joc în condiţii de încordare psihică. Îndemânarea, mai exact
valoarea îndemânării, este condiţionată de echilibru şi de bilateralitate.
Rezistenţa
Rezistenţa este calitatea motrică care permite menţinerea capacităţii de lucru în timpul
unor eforturi de lungă durată, prin învingerea fenomenului de oboseală, printr-un tempou ridicat
de restabilire a organismului după o activitate obositoare. Pe fondul rezistenţei se manifestă toate
celelalte calităţi motrice.
După modul solicitărilor, rezistenţa poate fi:
- rezistenţă generală şi specifică (după tipul de efort);
- rezistenţă aerobă şi anaerobă (după substratul energetic);
- rezistenţă de lungă, medie şi scurtă durată (după durata efortului depus).
În timpul jocului de fotbal, datorită specificului postului şi dinamismului jocului actual, în
jocul mijlocaşului central apar toate formele de manifestare ale rezistenţei mai sus menţionate.
Forţa
Forţa este capacitatea sistemului neuro-muscular de a învinge o rezistenţă internă sau
externă prin contracţie neuro-musculară.
Forţa poate fi clasificată astfel:
- forţa generală – care vizează toate grupele musculare;
- forţa specifică – care vizează grupele musculare solicitate în jocul de fotbal;

13
 - forţa statică – contracţii izometrice;
- forţa dinamică – contracţii izotonice.
În timpul jocului de fotbal, la mijlocaşul central apar următoarele forme specifice de
manifestare ale forţei:
- forţa cu care jucătorul îşi deplasează corpul pe verticală şi orizontală;
- forţa de lovire a mângâi;
- forţa de joc a fiecărui jucător (forţa de a executa un efort greu, forţa pentru învingerea
adversarului în luptă directă, forţa necesară pentru învingerea condiţiilor de mediu şi de
teren).

Fig 2.3 – Contracţiile musculare

Supleţea
Supleţea este capacitatea organismului de a efectua cu amplitudine mare acţiunile
motrice. Ea este dată de calitatea ligamentelor, tendoanelor şi fibrelor musculare, fiind o calitate
perfectibilă şi apare în multe acţiuni ale mijlocaşului central.
2.3. Calităţi motrice combinate
Îndemânarea în regim de viteză
Îndemânarea în regim de viteză este o calitate cerută de jocul modern, în care jucătorii
efectuează mişcări complexe în regim de viteză. Datorită jocului actual, care este foarte solicitant
din toate punctele de vedere (fizic, tehnic, tactic), confundându-se de multe ori cu jocul total,
mijlocaşul central execută marea majoritate a acţiunilor sale în maxim de viteză, trebuind să aibă
şi un foarte bun control al mângâi, pentru a duce la îndeplinire cu succes sarcinile sale din diferite
momente ale jocului. Dacă pe lângă acestea mai menţionăm faptul că aproape în permanenţă el se
14
află şi în duel direct, de multe ori corp la corp, cu adversarul, ne dăm seama că îndemânarea sa în
regim de viteză trebuie, să atingă cote foarte înalte, pentru a se putea achita de îndatoririle sale
din cadrul planului tactic al echipei.
Puterea
Puterea este o calitate complexă, rezultată din îmbinarea forţei şi a vitezei, pentru realizarea
mişcării cu viteză maximă. Detenta este o calitate motrică specifică, esenţială în bagajul fizic al
mijlocaşului central. Fără un grad ridicat de putere el nu reuşeşte să ducă la bun sfârşit
problemele de joc (marcajul, deposedarea, intercepţia, respingerea cu capul, finalizarea),
specifice postului.
În jocul mijlocaşului central se manifestă toate formele de manifestare ale puterii: puterea de
start, puterea de reacţie, puterea de accelerare şi de deccelerare, puterea de despridere, puterea de
aterizare.
Jocul mijlocaşului central necesită un eficace joc aerian, acest lucru necesitând o foarte
bună putere de desprindere, în corelaţie cu simţul ritmului de joc.
Rezistenţa în regim de viteză
Rezistenţa în regim de viteză este o calitate motrică combinată specifică mijlocaşului, care
trebuie să posede capacitatea de realizare în mare viteză, şi mai ales, capacitatea de a efectua pe
parcursul întregii partide acţiunile sale în maxim de viteză, fără a obosi şi a-şi diminua din
puterea sa de luptă, afectând astfel randamentul echipei.
Sarcinile defensive ale mijlocaşului (marcajul, schimbul de adversari, dublajul,
deposedarea), necesită o foarte bună pregătire fizică a acestuia, în special o bună rezistenţă în
regim de viteză. În fotbalul mondial actual, la nivel de vârf, acţiunile mijlocaşului central se fac
în proporţie de 70 – 80 % în maximum de viteză, aceasta solicitând la maxim rezistenţa în regim
de viteză a fotbalistului.
Rezistenţa în regim de îndemânare
Rezistenţa în regim de îndemânare constituie o calitate de bază a mijlocaşului central,
acesta fiind de multe ori factorul hotărâtor, determinant chiar, în obţinerea unui rezultat favorabil.
În contextul fotbalului actual, în care marcajul este necruţător şi posesia balonului a devenit un
factor esenţial, mijlocaşul central trebuie să aibă capacitatea de a păstra posesia mingii în cadrul
echipei, de a participa la construcţia ofensivă a jocului echipei, de a finaliza şi de a rămâne în
posesia mingii la atacurile adversarilor, aceste acţiuni contribuind de multe ori în proporţie

15
covârşitoare la respectarea planului tactic al echipei şi, implicit, la obţinerea unui rezultat
favorabil.
Solicitările actuale ale jocului de fotbal, au demonstrat că mijlocaşul central, odată intrat
în posesia mângâi, trebuie să ştie ce, cât şi cum să facă, astfel încât acţiunea respectivă să aibă
randamentul maxim scontat.
Pentru a putea realiza o modelare cât mai eficientă a pregătirii mijlocaşului central din punct de
vedere fizic consider că este necesar să scot în evidenţă caracteristicile factorului fizic în jocul de
fotbal:
- mărimea densităţii motrice din joc exprimată prin număr ridicat de acţiuni;
- mare consum de energie, jocul angrenând o masă musculară mare;
- efort preponderent dinamic, cu execuţii de exerciţii ciclice combinate cu execuţii de exerciţii
aciclice;
- intensitatea efortului variază de la eforturi maximale şi submaximale la eforturi cu intensitate
medie şi mică, separate de pauze inegale;
- lupta pentru minge se desfăşoară în condiţii de încordări intense, pe o perioadă mare de timp,
în care se utilizează o gamă variată de priceperi şi deprinderi motrice complexe;
- procedeele tehnice se înlănţuiesc în acte motrice complexe;
- mişcarea în teren este discontinuă şi aciclică şi se realizează prin deplasări bruşte, variate ca
distanţă, ritm şi direcţie;
- eforturi mari şi foarte mari caracterizate prin succesiunea aciclică a fazelor aerobe cu faze
anaerobe;
- solicitarea permanentă a trenului inferior pentru suportarea greutăţii corpului, menţinerea
echilibrului, la care se adaugă acţiunile de manevrare a mângâi.
2.4. Factorul tehnic
Tehnica reprezintă ansamblul de deprinderi motrice, specifice ca formă şi conţinut, care
se desfăşoară după legile activităţii nervoase superioare, ale biomecanicii şi regulamentului,
folosită în scopul practicării eficace a jocului de fotbal.
Factorul tehnic, reprezintă ansamblul mijloacelor specifice, ca formă şi conţinut, prin
intermediul cărora mijlocaşul realizează pe de o parte acţiunile cu mingea (controlul, circulaţia
mngii), iar pe de altă parte manevrele cu şi fără minge necesare acţiunilor de joc şi cooperării
eficiente, raţionale, în vederea atingerii scopului urmărit.

16
 Elementele tehnice specifice postului de mijlocaş central sunt:
- elemente tehnice de intrare în posesia mingii – deposedare, preluare;
- elemente tehnice de menţinere a posesiei mingii – protejare, mişcări înşelătoare,
conducere;
- elemente tehnice de transmitere a mingii – lovirea mingii cu piciorul, lovirea mingii cu
capul şi uneori aruncarea de la margine.
Preluarea mingii
Mijlocaşul central poate efectua preluarea mingii prin procedeele tehnice bazate pe
contralovitură sau amortizare, cu orice parte a corpului – cu excepţia braţului – în funcţie de faza
respectivă şi de adversarul direct. El poate prelua cu partea interioară a piciorului, cu partea
exterioară a labei piciorului, cu şiretul plin, cu gamba, cu coapsă, cu abdomenul, cu pieptul şi cu
capul mingile venite cu diferite traiectorii. Acesta, se adaptează şi utilizează procedeul cel mai
indicat în funcţie de traiectoria mângâi, plasamentul adversarilor şi direcţia în care vrea să
continue acţiunea de joc. Caracteristic postului sunt preluările în viteză, din mişcare şi în condiţii
de adversitate şi preluările combinate.
Protejarea mingii
Se poate face de pe loc şi din deplasare, folosindu-se diferite segmente sau chiar tot
corpul. Caracteristic postului sunt protejările din conducere pentru a asigura cursivitatea jocului.
Conducerea mingii
Mijlocaşul central efectuează conducerea mingii în scop tactic, în general, folosind
interiorul labei piciorului, exteriorul acesteia, şiretul plin sau diferite combinaţii de conducere a
mingii în funcţie de condiţiile de viteză, spaţiu şi adversitate.
Mişcările înşelătoare
Fentele constituie o condiţie foarte importantă în jocul mijlocaşului central. Dacă în trecut
acestea erau neglijate în pregătirea bagajului tehnic al mijlocaşului central, astăzi, ele au devenit
o cerinţă imperioasă, datorită participării la mai multe şi mai diverse acţiuni care îi necesită un
bun control al mingii şi o tehnică corespunzătoare. Mişcările înşelătoare utilizate, pot fi bazate pe
schimbarea ritmului alergării şi execuţiei, pe trecerea greutăţii de pe un picior pe altul, pe acţiuni
înşelătoare cu diferite părţi ale corpului, pe înlănţuiri de mişcări înşelătoare, pe mişcări
înşelătoare combinate cu procedee tehnice.
Deposedarea adversarului

17
 Deposedarea adversarului de minge constituie elementul tehnic principal în bagajul
tehnic, fiind o cerinţă specifică jocului mijlocaşului central. Deposedarea adversarului de minge
se poate face prin mai multe procedee:

Fig.2.4. – Deposedarea adversarului

- deposedare prin intercepţie;
- deposedare în momentul preluării;
- deposedare în contact direct cu adversarul:
- deposedare prin alunecare.
Specificul postului necesită o perfecţionare corespunzătoare a tuturor procedeelor de
deposedare menţionate mai sus.
Lovirea mingii cu piciorul
Lovirea mingii cu piciorul se face cu şiretul plin, interior şi exterior, cu latul, cu
exteriorul, cu vârful, călcâiul, prin deviere sau cu şiretul interior său exterior, cu genunchiul,
lobarea mingii cu laba piciorului, lovirea din demi – vole (“drop”), lovirea din vole, lovirea prin
forfecare.
Mijlocaşul central trebuie să stăpâneasca la perfecţie toate aceste procedee de lovire a
mingii cu piciorul, în scopul integrării sale cât mai complete în sarcinile de joc ale echipei şi în
cerinţele de ordin tehnic ale postului. Lovirea mingii cu piciorul este elementul tehnic de bază în
realizarea unor sarcini importante specifice postului: pasărea şi finalizarea.

18
 Fig.2.5. –Pasarea mingiei
Lovirea mingii cu capul
Lovirea mingii cu capul se poate face de pe loc, cu un picior înainte sau cu ambele
picioare pe aceeaşi linie, precedată de săritură, din alergare, cu elan, cu desprindere de pe unul
sau ambele picioare, din plonjon de pe loc sau din alergare.
Mijlocaşul central modern trebuie să fie redutabil la jocul cu capul, el trebuind să se
achite de sarcinile sale ofensive şi defensive, de multe ori în propriul careu de 16 m., apelând la
jocul aerian şi participând la momentele fixe ale jocului (lovituri de colţ, lovituri libere) în careul
advers de 16 m., ajungând la finalizare de multe ori:
În jocul de fotbal factorul tehnic se caracterizează prin următoarele particularităţi:
- mare complexitate a actelor motrice specifice cu şi fără minge;
- dificultatea tehnicii determinată de manevrarea mingii cu piciorul, segment care este mai
puţin îndemânatic;
- procedeele tehnice se efectuează în condiţii de mediu şi de teren variate, în regim de calităţi
motrice şi în regim de opoziţie activă a adversarului;
- necesitatea adaptării executării procedeelor tehnice din mişcare şi cu indici de viteză
sporită;
- în joc au loc legări de elemente spontane, imprevizibile;
- necesitatea automatizării ridicate a diferitelor combinaţii de elemente şi procedee tehnice
pentru ca acestea să se desfăşoare cursiv, chiar dacă pe parcursul acţiunii intervin factori
perturbatori;
- tehnica actuală se caracterizează prin: precizie, supleţe, subtilitate, eficacitate,
spectaculozitate, varietate.

19
 CAPITOLUL III
METODE DE ANTRENAMENT EFICIENTE PENTRU
PERFECŢIONAREA JOCULUI MIJLOCAŞULUI CENTRAL

Principalele metode de antrenament dovedite de experienţa practică ca fiind eficiente în

procesul de pregătire al fotbaliştilor se pot sistematiza astfel:
A. Metode generale de instruire:
– metoda explicaţiei;
– metoda demonstraţiei;
– metoda exersării;
– metoda exersării;
– metoda observării;
– metoda dezvoltării şi perfecţionării calităţilor individuale;
– metoda corectării deprinderilor deficitare;
– metoda convorbirii;
B. Metode speciale de antrenament în jocul de fotbal:
1.metodele pregătirii fizice:
a.) metodele pregătirii fizice generale:
- metoda efortului de durată;
- metoda antrenamentului cu intervale;
- metoda folosirii exerciţiilor de dezvoltare generală;
- metoda dezvoltării musculaturii;
- metoda dezvoltării deprinderilor motrice de bază;
- metoda practicării sporturilor complementare;
b.) metodele pregătirii fizice specifice
- metoda alergărilor şi săriturilor specifice;
- metoda dezvoltării fizice specifice legată de efectuarea acţiunilor tehnico-tactice;
20
- metoda dezvoltării capacităţilor fizice în concordanţă cu specificul efortului din jocul de
fotbal;
c.) metodele generale şi specifice ale dezvoltării calităţilor motrice:
metodele dezvoltării vitezei:
- metoda alternativă;
- metoda exersării (repetării);
- metoda din mers;
- metoda cu handicap;
- metoda antrenamentului sub presiune;
- metoda antrenamentului celor 45 secunde adaptată la viteză;

Fig. 3.1. – Metode de dezvoltare a calitatilor motrice

metodele dezvoltării rezistenţei:
- metoda antrenamentului de durată;
- metoda antrenametului pe intervale,
- metoda antrenamentului celor 45 secunde;
- metoda Fartlek;
- metoda antrenametului cu ajutorul testului Cooper;
metodele dezvoltării forţei:
- metoda halterelor;
- metoda contracţiilor izometrice;
- metoda contracţiilor intermediare;
- metoda antrenamentului în circuit;
metodele dezvoltării calităţilor motrice combinate:

21
 - antrenamentul pliometric;
- metoda circuitelor combinate;
- metoda balistică;
- metoda exerciţiilor cu aparate şi obiecte ajutătoare.

Fig. 3.2. - Metoda contracţiilor intermediare

2. metodele pregătirii tehnice:
- metoda predării analitice a tehnicii;
- metoda exersării acţiunilor tehnice;
- metoda exersării acţiunilor tehnico-tactice;
- metoda analogiei;
- metoda modelării tehnicii la conţinutul şi structura jocului;
- metoda antrenamentului în careuri;
3. metodele pregătirii tactice:
- metoda explicativ-demonstrativă;
- metoda exersării analitice;
- metoda acţiunilor joc;
- metoda jocurilor tactice;
- metoda jocurilor cu temă;
- metoda jocurilor cu număr redus şi inegal de jucători;

22
 CONCLUZII

În concluzie , mijlocașul este jucătorul care se poziționează între atacanți și fundași.

Sarcina sa principală este să recupereze mingea de la echipa adversă, să mențină posesia
acesteia și să o paseze atacanților și, de asemenea, să înscrie. Unii mijlocași au un rol mai
defensiv, în timp ce alții au mai multă libertate, ajungând în atacul echipei, iar alţii stau mai
mult la marginea terenului, având rolul de a centra, de a pasa decisiv atacanţilor.Numărul de
mijlocași dintr-o echipă variază de la un club la altul (deşi sunt între 5 şi 2 de obicei)și de la un
meci la altul, depinzând de alcătuirea tactică și de rolul individual al fiecărui jucător. Grupul de
mijlocași dintr-o echipă se numește mijloc.
Mijlocașul defensiv are rolul de a proteja echipa de atacurile adverse. Locul lor este în
fața fundașilor. În cazul în care fundașii centrali sau laterali urcă în atac, el poate primi sarcina
de a le suplini poziția.[4][5] Mijlocașul defensiv Sergio Busquets a declarat că: „Antrenorul știe că
sunt un jucător disciplinat căruia îi place să ajute, și dacă trebuie să alerg până în bandă pentru a
acoperi poziția cuiva, e în regulă.”
Mijlocașul ofensiv, care se află între mijlocașii defensivi și atacanți, are rolul de a furniza

baloane și pase decisive atacanților.Același rol îl au și mijlocașii laterali .

Fotbalul este un sport cu o enormă priză la public atât direct prin prezenţa mare a
spectatorilor pe stadioane, cât şi prin impactul pe care îl are acest sport în presă şi în televiziune.
Se observă, în ultima vreme, tendinţa de practicare a unui joc mai organizat, mai gândit.
În ultimii ani, componentă fizică şi componenta tehnică au fost trecute prin filtrul gândirii tactice,
al jocului calculat, renunţându-se la pregătirea empirică şi apelând la toate datele ştiinţelor.

23
 BIBLIOGRAFIE

1. Apolzan D., Fotbal 2010 – Ed. F.R.F. Buc. 1998

2. Cernăianu C., Fotbal. Manualul antrenorului profesionist – Ed. Roteck Buc. 2000
3. Cojocaru V., Jocul de fotbal Elemente de strategie şi tactică – Ed. Topaz Buc. 1995
4. Comucci N., Manualul antrenorului de fotbal –Ed. C.N.E.F.S. Buc. 1978
5. Comucci N., Manualul antrenorului profesionist – Ed. Setorro techinico Roma 1988
6. Constantinescu D., Fotbal. Teoria jocului –Ed. Cantes Iaşi 2004
7. Dragnea A., Antrenamentul sporti – Ed. Didactică şi Pedagogică Buc. – 1996
8. Economu V. – “Probleme de tactică în jocul modern” – Ed. UCFS Bucureşti – 1966
9. Ionescu I., Dinu C., Tactica azi – Ed. Sport Turism Buc. 1977
10. Ionescu I., Dinu C., Fotbal. Concepţia de joc – Ed. Sport Turism Buc. 1982
11. Motroc I. – “Fotbalul la copii şi juniori” – Ed. Didactică şi Pedagogică Buc. 1995
12. Motroc I., Fotbal de la teorie la practică – Ed. Rodos Buc. 1994
13. Nicu A. – “Antrenamentul sportiv modern” – Ed. Editis Bucureşti – 1993
14. Nicu A. – “Studii privind pregătirea copiilor şi juniorilor” – Ed. Stadion Bucureşti – 1970
15. Oancea V. – “Aspecte de antrenament în fotbal” – Ed. Astra Braşov – 1995
16. Rădulescu M. – “Aspecte actuale ale pregătirii juniorilor” – Ed. Sport-Turism – Bucureşti –
1984
17. Roşculeţ N. – “Curs de fotbal” – Ed. Stadion Bucureşti – 1965
18. Roşculeţ N. – “Fotbal. Probleme de joc şi antrenament” – Ed. Stadion Bucureşti – 1965
19.Stănculescu V. – “Ghidul antrenorului de fotbal” – Ed. Sport-Turism Bucureşti – 1982

24