Sunteți pe pagina 1din 130

1. Aşezarea geografică şi vecinii.

Pentru Asia, imensitatea teritoriului său este un lucru fundamental. Cu o


suprafaţă de aproape 44 milioane de km2, cel mai întins continent al Pământului
ocupă aproape o treime din uscatul planetei. Continentul este aşezat în emisfera
nordică, de la Ecuator pănă aproape de Polul Nord. De la Marea Mediterană,
până la Oceanul Pacific, Asia ocupă aproape o emisferă.
Numele Asiei se trage de la cuvântul asirian Asu, care înseamnă răsărit,
utilizat în scrieri începând cu mileniul II î.H.. Se mai atribuie continentului şi
numele unei divinităţi din mitologia antică.
Extremitatea vestică este situată în Peninsula Asia Mică, în Capul Baba,
iar cea estică în Peninsula Ciukotska în Capul Dejnev. Spre nord, punctul extrem
al uscatului continental este capul Celiuskin din Peninsula Taimîr, iar spre sud
capul Bulus din Peninsula Malaca. Insulele din Oceanul Arctic depăşesc 800
lat.N (Insula Smidt din Arhipelagul Severnaia Zemlea), iar cele aparţinând
Arhipelagului Indonezia ajung la 120 lat.S (Insula Roti).
Asia se învecinează cu patru din continentele Globului, grupând în jurul
său cea mai mare parte a masei de uscat a lumii. Spre vest, împreună cu Europa
formează un mare ansamblu continental numit Eurasia. De Africa este despărţită
în sud-vest prin Marea Roşie şi Canalul Suez, dar Peninsula Arabia care aparţine
Asiei, este de fapt un fragment al monolitului african. Strâmtoarea Bering o
desparte de America de Nord în nord-est, iar insulele Indoneziei fac trecerea prin
sud-est spre Australia.
Asia este înconjurată pe trei părţi de vaste spaţii oceanice. ∨ărmul nordic,
însoţit de puţine insule şi peninsule este scăldat de apele reci ale Oceanului
Arctic. Spre est, Asia este mărginită de imensitatea Oceanului Pacific, având
două peninsule importante: Kamceatka şi Coreea. De-a lungul ţărmului estic se
deşiră două arhipelaguri, Japonia şi Filipine şi insula Taiwan. Estul continentului
este mărginit de cele mai adânci gropi abisale de pe Glob (Groapa Japoniei,
Groapa Filipinelor şi Groapa Marianelor ), iar raporturile dintre batimetrie şi
altimetrie sunt extreme. ∨ărmul sudic are desenul cel mai complicat, fiind
dantelat de trei mari peninsule: Arabia, India şi Indochina. În sud-est, cel mai
mare şi mai interesant arhipelag al planetei, Indonezia, face legătura printr-o
largă platformă continentală între Asia şi Australia.
Întinderea şi masivitatea blocului continental asiatic are consecinţe variate
şi importante asupra naturii, oamenilor şi economiei sale. Astfel, datorită
desfăşurării în latitudine, de la Ecuator la Polul Nord, în Asia se întălnesc toate
zonele naturale ale Pămăntului, de la pădurea ecuatorială veşnic verde, până la
pustiul arctic. În longitudine, de la vest la est, se înregistrează o diferenţă de 11
ore între Peninsula Asia Mică şi Peninsula Kamceatka. Distanţele între punctele
extreme sunt enorme: de la sud la nord, măsoară 10.000 de km, iar de la est la
vest 11.000 de km.
Asia nu este numai cel mai întins continent, ci şi cel mai masiv. Acest lucru
1
rezultă din raportul dintre părţile componente; astfel, blocul continental propriu-
zis reprezintă trei sferturi din suprafaţa sa, restul fiind format din peninsule şi
insule.
Cel mai vast continent al Pământului, Asia, este şi cel mai interesant din
punct de vedere geografic. Datorită întinderii şi varietăţii condiţiilor naturale este
continentul superlativelor şi al contrastelor geografice.
Astfel, pe teritoriul său se întâlnesc atât punctul culminant al lumii, Vârful
Everest (8872m) din Munţii Himalaya, cât şi cea mai joasă depresiune
continentală, ocupată de Marea Moartă, a cărui nivel este la -392m (sub nivelul
Oceanului Planetar, considerat cota 0).
Cel mai înalt podiş de pe glob, Podişul Pamir (Aacoperişul lumii@),
îmbrăcat în zăpezi veşnice şi gheţari se ridică la peste 7000m înălţime. Câmpia
Siberiei Occidentale, în bună parte mlăştinoasă şi inundată periodic de fluviul
Obi este cea mai întinsă din lume, dar şi una dintre cele mai puţin populate. Cel
mai mare arhipelag al Terrei, Indonezia, grupează peste 13.700 de insule.
În Asia s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din emisfera nordică,
de -730C, în localitatea Oimeakon din nord-estul Siberiei. În regiunile sudice, un
vânturi umede, componente ale circulaţiei musonice aduc dinspre Oceanul Indian
cele mai abundente ploi de pe glob, care în localitatea Cherapundji totalizează
aproape12.000mm/an, pentru fiecare metru pătrat.
Fluviul Huang-He din China este cel mai încărcat în aluviuni (140 kg/m3)
şi a primit numele de Fluviul Galben pentru că este în permanenţă foarte tulbure.
În Asia se află cel mai adânc lac, (Baikal,1640m), cel mai întins lac, (Marea
Caspică, 374.000km2) şi cel mai sărat lac de pe glob (Marea Moartă, 322 g/l).
Cel mai mare arhipelag al Terrei, Indonezia, are peste 13.700 de insule.
În munţii înalţi din partea centrală se găsesc cei mai numeroşi gheţari
montani din lume. Unii dintre aceştia prezintă lungimi de zeci de km, aşa cum
este gheţarul Fedcenko din Podişul Pamir (77km).
Partea nordică a continentului este acoperită de cea mai întinsă pădure de
conifere de pe glob, taigaua siberiană.
Asia este cel mai populat continent (3,5 miliarde de oameni), cuprinzând
peste 1/2 din populaţia globului, iar una din ţările sale, China, are cel mai mare
număr de locuitori de pe glob (1,25 miliarde). Primele oraşe din lume (Ur, Uruk-
Nippur) au apărut în Câmpia Mesopotamiei, acum 5000 de ani.

2
2. Progresul cunoaşterii continentului

Oamenii au fost întotdeauna preocupaţi de lărgirea continuă a orizontului


de cunoaştere şi a spaţiului geografic cunoscut. Imensul teritoriu al Asiei a fost
cunoscut progresiv, aproape în întregime. Munţii înalţi, deşerturile nesfârşite,
stepele întinse în zări fără de margini, ţinuturile îngheţate, au fost obstacole greu
de străbătut.
În antichitate, pe baza culturilor irigate, au apărut în Mesopotamia
civilizaţii prospere şi primele oraşe din lume. În India, Persia şi China s-au
format alte regate puternice. Schimburile comerciale şi extinderea imperiilor au
contribuit şi la cunoaşterea unor teritorii întinse. Campaniile lui Alexandru
Macedon, care s-au desfăşurat până în India, expansiunea imperiului chinez şi
construcţia Marelui Zid au adus noi informaţii geografice.
Influenţele culturii romane şi greceşti s-au extins şi asupra Asiei, iar
influenţele mongole şi arabe au pătruns în Europa. Celebrul ADrum al mătăsii@,
care lega China de Europa, nu a avut numai un rol comercial, ci a fost şi o
importantă axă de schimburi culturale.
Incursiunile războinice ale popoarelor nomade, sub conducerea unor
căpetenii puternice, precum Timur Lenk sau Ghinghis Han, au avut drept scop
cucerirea unor teritorii întinse, dar au adus şi contribuţii importante la
cunoaştrerea unor popoare şi spaţii geografice.
În evul mediu se adaugă noi momente importante în descoperirea Asiei.
Călătoriile veneţianului Marco Polo aduc informaţii inedite pentru acea vreme
despre India, China şi Oceanul Indian. Vasco da Gama deschide în 1498, prin
Oceanul Atlantic şi Oceanul Indian, prima rută maritimă spre India, eveniment de
seamă în istoria comerţului mondial cu mătăsuri şi mirodenii. Primul ocol al lumii
pe mare, întreprins de Fernando Magellan (1521-1522) a însemnat dovada că
Pământul este un glob şi a întregit cunoştinţele despre Oceanul Pacific, Filipine şi
Indonezia.
Descoperirea drumului maritim de nord -est, care să lege Europa de estul
Asiei prin Oceanul Arctic, este legată de numele unor exploratori îndrăzneţi:
Willem Barents ajunge în 1594 până în insula Novaia Zemlea, iar mai târziu,
S.I. Dejnev navighează de-a lungul ţărmului nordic până la Strâmtoarea Bering.
În timpul călătoriei sale (1633 - 1650), Dejnev explorează şi văile fluviilor Lena,
Kolîma şi Indighirka. ∨ărmul estic al continentului este cercetat de V. I. Bering
(1727), numele său fiind atribuit mării din nordul Pacificului şi strâmtorii care
desparte America de Asia.
Părţile centrale ale continentului au fost cunoscute progresiv prin
expediţiile militare ale cazacilor şi prin intermediul a numeroşi călători ruşi.
O etapă deosebit de importantă în cunoaşterea Siberiei şi a Chinei a
constituit-o călătoria lui Nicolae Milescu Spătarul efectuaută între anii1675 şi
1677. Îndeplinind o solie a ţarului Rusiei, Nicolae Milescu a trecut peste Munţii
Ural, a navigat pe Obi şi pe Enisei, a traversat Lacul Baikal şi Marele Zid
Chinezesc şi a ajuns în capitala Chinei, la Beijing. A făcut observaţii amănunţite
privitoare la regiunile siberiene, descriind natura şi populaţiile, cu obiceiurile şi
religiile lor şi a consemnat informaţii utile privind râurile, lacurile, munţii,
peşterile, oraşele şi templele de pe traseu, dar şi despre curtea împăratului chinez.
Expediţia siberiană condusă de A. F. Middendorf (1842 - 1845) aduce
contribuţii însemnate la cunoaşterea Peninsulei Taimîr, Munţilor Stanovoi şi a
fluviilor Lena şi Amur. Lacul Baikal, Munţii Saian şi fluviile din estul Siberiei au
fost cercetate de P. A. Kropotkin, iar Asia centrală face obiectul unor studii
efectuate de Alexander von Humboldt, asupra reliefului plantelor şi animalelor.
Între 1867 şi 1869, călătorul rus N. M. Prjevalski realizează o expediţie în
ţinutul Ussuri şi efectuează cercetări complexe asupra naturii şi oamenilor din
Extremul Orient. Prjevalski a lăsat descrieri inedite şi foarte interesante despre
plantele, animalele şi locuitorii acestor ţinuturi îndepărtate.
Insulele asiatice din arhipelagurile Pacificului au fost cercetate de corăbieri
spanioli, portughezi, englezi şi olandezi. Insulele Filipine au fost cunoscute mai
întâi de Magellan în 1522, (aici a fost primit cu ostilitate şi a fost ucis de
băştinaşi), iar cele japoneze de Abel Tasman în 1639. Olandezii, în căutare de
mirodenii, au întemeiat aşezări întărite în insulele Indoneziei, iar portughezii au
construit forturi şi oraşe pe ţărmurile Chinei.
Treptat, sudul Asiei a fost împărţit între marile puteri coloniale ale vremii.
Asfel India a devenit colonie britanică, Indochina a fost supusă de francezi, iar în
Indonezia s-au stabilit pe rănd olandezii şi portughezii. Extinderea coloniilor a
adus şi o serie de contribuţii importante la cunoaşterea unor vaste teritorii
continentale şi a unui mare număr de insule.
Exploratorii europeni, arabi şi chinezi, elimină progresiv o parte din
enigmele marelui continent, dar expediţiile organizate ştiinţific se derulează abia
în secolul XX.
Tainele munţilor înalţi, ale deşerturilor inospitaliere şi întinderilor îngheţate
au fost dezvăluite treptat şi cu multe sacrificii. În 1953, Edmund Hilary
cucereşte pentru prima dată punctul culminant al lumii, vf. Everest din Munţii
Himalaya.
Astăzi, imaginile satelitare acoperă întreaga planetă, dar unele zone
nelocuite din Asia sunt încă puţin cunoscute.

Construcţia geologică

Evoluţia îndelungată şi complexă a continentului a condus la apariţia a


două mari regiuni, cu alcătuire geologică diferită:
1. Platformele vechi, rigide, sedimentate prin transgresiuni marine şi
nivelate printr-o eroziune îndelungată.
2. Regiunile cutate în perioade diferite de timp.
Platformele vechi sunt ocupate în cea mai mare parte din podişuri şi
câmpii şi sunt alcătuite din roci metamorfice dure şi pe alocuri din roci vulcanice.
Platforma Siberiei din nord şi platforma chineză din est au aparţinut primului
mare continent nordic, Laurasia. Platforma Arabiei şi Platforma Indiei sunt
fragmente ale primului mare continent sudic, Gondwana. Acesta s-a dezmembrat,
iar platformele India şi Arabia au migrat prin procesele tectonice de translaţie
continentală şi s-au alipit la Asia. Sunt regiuni cu un relief tocit de o eroziune
desfăşurată neîntrerupt din paleozoic până în prezent.
Regiunile cutate cuprind munţi şi podişuri şi s-au format prin încreţirea
scoarţei terestre în perioade diferite de timp. În vestul continentului se găsesc
Munţii Ural, apăruţi în urma unei vechi orogeneze, hercinice, desfăşurate în
timpurile paleozoicului. Eroziunea îndelungată i-a tocit, i-a fragmentat şi le-a
redus treptat înălţimea.
În estul continentului orogeneza pacifică (yenshaniană), de vârstă
mezozoică, a înălţat alte lanţuri de munţi, dispuse de-a lungul meridianelor:
Munţii Verhoiansk, Cerski, Kolîma.
Partea centrală a continentului este străbătută de un lanţ de munţi tineri,
care aparţin sistemului alpino-carpato-himalayan. Orogeneza himalayană a
construit cel mai important sistem montan al lumii. Sunt munţi formaţi din roci
metamorfice, granite şi calcare şi se desfăşoară neîntrerupt din Asia Mică, până
în Indochina. Dintre munţii mai importanţi care aparţin acestui sistem, amintim
Munţii Caucaz, Zagros, Hindukush, Karakorum şi Himalaya. Inălţarea puternică
a Munţilor Himalaya se datorează mai ales raporturilor create între placa
tectonică indiană şi cea eurasiatică. Astfel, în deplasare spre nord, placa indiană
se subduce sub cea eurasiatică, determinînd înălţarea puternică a culmii
himalayene şi împingerea spre nord a ansamblului muntos.
În regiunea din jurul Lacului Baikal, munţii au fost regeneraţi de-a lungul
mai multor orogeneze şi au fost supuşi unor mişcări de înălţare sau scufundare.
S-a creat astfel un peisaj de munţi-bloc şi depresiuni, specific Munţilor Tian-
Shan, Altai, Saian ş.a.
În insulele din estul şi sudul continentului (Japonia, Filipine, Indonezia), la
contactul dintre placa tectonică pacifică şi cea eurasiatică, au apărut numeroşi
vulcani, care alcătuiesc Centura de Foc a Pacificului.
Asia dispune de imense resurse de subsol (minereuri, combustibili, săruri,
roci de construcţie) apărute în strânsă legătură cu formarea teritoriului.
Importante zăcăminte de petrol şi gaze naturale se găsesc în jurul Golfului
Persic (Arabia Saudită, Irak, Iran, Kuweit), în Siberia de Vest şi în Insulinda.
Rezerve mari de cărbuni sunt localizate în Siberia, China (cel mai mare
producător mondial) şi India.
Cantităţi importante de minereuri de fier se exploatează din China, Siberia
şi India, iar metalele neferoase din Indochina, Siberia, Caucaz, Asia Mică, etc.
Continentul dispune şi de rezerve însemnate de fosfaţi, săruri diferite, roci de
construcţie şi ape termale legate de acţiunea vulcanică din Centura de foc a
Pacificului.
Unele din aceste resurse au fost cunoscute şi valorificate încă din
antichitate. Astfel, chinezii foloseau cărbunele, metalele şi gazele naturale
transportate prin tije de bambus.

Asia - trăsături ale reliefului

Asia este masivă cu toate că este dantelată de cele trei mari peninsule care
prelungesc spre sud cel mai interesant ansamblu insular al lumii - Insulinda.
Continentul prezintă un relief contrastant, robust şi energic, în care se
întâlnesc atât punctul culminant al lumii - Everestul (8848,3m), cât şi depresiunea
cea mai joasă - nivelul M.Moarte (-392 m). (Profunzimile lacului Baikal sunt în
medie la -1150 m, adâncimea sa maximă este de 1620 m, iar suprafaţa la 454 m).
La est de Kamceatka, Japonia şi Filipine, se desfăşoară aliniamentul unora dintre
cele mai adânci fose oceanice: Groapa Kurile, Groapa Japoniei (prelungită cu
Groapa Marianelor) şi Groapa Filipinelor, cu diferenţe altimetrice foarte mari faţă
de relieful emers.
Una din trăsăturile dominante ale reliefului asiatic este opoziţia între
imensele suprafeţe plane sau puţin accidentate şi sistemele montane înalte şi
ramificate.
În urma ultimilor etape orogenetice s-au conturat treptele majore ale
reliefului: podişurile deţin 45,0%, dar datorită prezenţei ramei montane
înconjurătoare capătă adeseori aspect depresionar (Kashgaria, Djungaria). Munţii
reprezintă cca. o treime din teritoriul asiatic şi în cea mai mare parte au o
dispunere suprapusă peste paralele, creind zonalităţi latitudinale şi areale de
Aumbră pluviometrică@. Doar la extremităţile estice şi vestice, lanţurile
montane sunt dispuse de-a lungul meridianelor, creind baraje orografice locale.
Câmpiile, cu o participare procentuală de cca.25% din teritoriu, ocupă părţile
periferice ale Asiei, fiind localizate în arii de inflexiune care au suportat
aluvionări succesive ale marilor fluvii.
Altitudinea medie a continentului este de 950 m (locul II după Antarctica).
Altitudinea absolută creşte de la periferie spre interior, accentuând zonalitatea
verticală şi evidenţiind o serie de puternice noduri orografice (ex. Masivul
Armean şi Pamirul) sau depresiunile endoreice şi grabenele aflate sub nivelul
mării (Dep. Turfan - 134 m, M. Moartă - 392 m).
Câteva particularităţi ale morfostructurii şi a evoluţiei sale pun în evidenţă
specificul reliefului asiatic: continuarea activităţii geosinclinalului pacific,
existenţa mişcărilor epirogenetice pe suprafeţe importante, intensa activitate
vulcanică şi seismică, în special în aria geosinclinală pacifică, intensificarea
denudaţiei în regiunile înalte şi a acumulărilor în ariile depresionare (datorită
continuării înălţărilor din sistemul himalayan), accentuarea ariilor endoreice etc.
Analizând geneza marilor unităţi de relief din Asia se constată dependenţa
lor strânsă faţă de caracterele structural- tectonice ale continentului. Pe teritoriul
său se disting două mari grupe de unităţi structurale: a) platforme cristaline
vechi şi b) regiuni cutate sau regenerate de vârste diferite.
Majoritatea domeniilor de câmpie şi de podişuri corespund vechilor
platforme cristaline precambriene sau paleozoice, cu un ridicat grad de rigiditate.
Domeniile montane şi podişurile înalte corespund diverselor sisteme orografice
care s-au succedat în timp, determinând adesea regenerarea unor structuri mai
vechi, în cadrul unor orogeneze mai noi. Uneori în aceiaşi arie de ridicare sau
coborâre au fost antrenate structogenuri diferite ca vârstă şi stil tectonic,
complicând mult situaţia morfostructurală. Reprezentativă în acest sens este
înălţarea recentă a Asiei Centrale care a antrenat structogenuri paleozoice,
mezozoice şi terţiare. Diversitatea morfostructurală a continentului asiatic este
dată de prezenţa următoarelor unităţi: a) câmpii şi podişuri dezvoltate pe
platforme precambriene; b) câmpii şi podişuri dezvoltate pe platforma
epihercinică; c) podişurile Asiei Centrale dezvoltate pe structuri eterogene; d)
munţii regeneraţi în cadrul unor structogenuri diferite; e) munţii tineri.
a) Câmpiile şi podişurile dezvoltate pe platformele precambriene
În această categorie intră Podişul Siberiei Centrale, Platforma Arabia şi
Subcontinentul indian.
Relieful lor reflectă evoluţia îndelungată a unor platforme cristaline rigide,
care aflorează pe alocuri sau sunt acoperite de depozite sedimentare sau curgeri
de lave bazice (trappuri). Formele de relief dominante sunt cele denudaţionale
(platouri structurale şi câmpii de soclu). Sineclizele sau zonele de coborâre
periferică sunt acoperite de acumulări recente. Unele mişcări de basculare sau
bombare (tip antecliză) au dat naştere chiar unor înălţimi montane.
a1) Podişul Siberiei Centrale
Fundamentul cristalin al acestui bazin aflorează în Masivul Anabar, Pod.
Aldan şi Munţii Eniseinlui, sub forma unor vechi peneplene reîntinerite. Structura
monoclinală de la periferia Mas.Anabar şi a Pod.Aldan a generat apariţia unor
largi fronturi de cuestă, desfăşurate pe zeci de Km.
Un alt element caracteristic Pod. Siberiei Centrale îl constituie platourile
vulcanice formate în urma erupţiilor paleozoice şi mezozoice, răspândite mai ales
în Munţii Putorana, Pod. Tunguskai inferioare şi în bazinele superioare ale
râurilor Viliui şi Angara.
Există şi compartimente mai coborâte, depresionare, dar apar doar pe
suprafeţe restrânse, sub forma unor câmpii structurale în bazinul superior al
râului Kotui şi baz. mijlociu al râului Viliui, sau sub forma unor câmpii
acumulative.
a2) Platforma Arabiei
Considerată în ansamblu, Pen. Arabă este un imens soclu cristalin, uşor
înclinat spre NE. Marginea vestică şi sudică a suferit o tectonică accentuată prin
apariţia enormului graben al Mării.Roşii si Golfului.Aden (continuat spre nord cu
grabenul Iordanului), şi a unor munţi bloc, de tip horst. În SV, M.Yemen şi
Hadramaut, prezintă o structură mai complexă, fiind constituiţi din şisturi
cristaline, calcare şi gresii, varietate petrografică reflectată în trepte morfologice
complexe, descendente spre litoral. Parte componentă a Gonwanei şi apoi a
Africii, peninsula arabă s-a alipit la Asia în terţiar
Spre nord de Munţii Yemenului, sectorul vestic al Pen.Arabia este o vastă
peneplenă (poate pediplenă, mai corect), punctată de numeroase inselberguri.
Faţada mediteraneană este dominată de Munţii Liban şi Antiliban, de peste 3000
m altitudine, ce contrastează puternic cu grabenul iordanian.
În regiunile interioare şi de NE ale Peninsulei, pe gresii mezozoice şi
terţiare cu structură tabulară şi monoclinală, s-au format hamadele Deşertului
Siriei şi complexe de cueste (ca în Pod. Djebel Tuwaik). Marginea de NE,
antrenată în coborârea fosei premontane a Munţilor Zagros, a fost acoperită de
sedimente mezozoice, constituind astăzi Mesopotamia şi Câmpia litorală a
Golfului Persic. O singură notă discordantă în peisajul morfostructural al
peninsulei: Munţii Oman, ce aparţin structurilor alpine cutate din "iranidele" de
peste Golful Persic.
a3) Morfostructura Peninsulei India este mai simplă După dezmembrarea
Gondwanei în mezozoic, blocul indian a migrat si s-a alipit prin procese de
subducţie la continentul asiatic. Aceasta explică înalţarea accentuată a
ansamblului muntos al Himalayei. Şisturile cristaline ale scutului sunt doar parţial
acoperite de cuverturi sedimentare şi trappuri. În terţiar şi la începutul
cuaternarului, peninsula a suferit o ridicare generală şi o uşoară înclinare spre est.
(În prezent bascularea este inversă). Fondul general al înălţării a fost complicat
prin mişcări verticale locale. Importante coborâri s-au produs în nord, la
contactul cu structogenul himalayan, unde s-a format Câmpia Indo - gangetică.
Pe cele două aripi ale peninsulei s-au înălţat Gaţii de Vest şi Gaţii de Est.
Primii apar ca o culme unitară cu latura externă abruptă, ridicându-se cu peste
2000 m peste Coasta Malabar. Gaţii de Est sunt mai puţin unitari, fiind
fragmentaţi de râurile care se varsă în Golful Bengal.
Partea internă a Pen.India este ocupată de Pod.Deccan cu un relief de
suprafeţe relativ netede sculptate în cristalin sau în trappurile bazaltice.
Altitudinea sa este variabilă: suprafeţele superioare se menţin la cca 1000 m, în
timp ce unele sectoare formează adevărate câmpii depresionare joase (Ex:
câmpiile din bazinele mijlocii ale râurilor Krishna şi Godavari).
În nordul Pod.Deccan s-au înălţat sub formă de blocuri Munţii
Satpura,Vindhya şi Aravaly.

b) Relieful structurilor epihercinice


Morfostructura acestor forme de relief a fost condiţionată de consolidarea
structurilor hercinice, nivelarea şi apoi acoperirea lor cu depozite sedimentare
mezozoice şi neozoice, precum şi de jocul pe verticală al diverselor sale
compartimente. Diferenţierea spaţială a acestor factori morfogenetici permite
separarea a trei unităţi: Câmpia Siberiei de Vest, Câmpia Turanului şi Înălţimile
Kazahstanului.
b1) Câmpia Siberiei de Vest este un domeniu al interfluviilor largi, cu o
fragmentare destul de accentuată şi o formă generală concavă. Pe marginile de
est, sud şi vest se înşiră podişuri şi înălţimi deluroase, ce coboară spre partea
centrală unde sunt concentrate câmpiile (C.Obi Mijlociu şi Obi Inferior,
C.Purului, C.Baraba, C.Kulundei ş.a.). Formele majore ale reliefului sunt în
strânsă legătură cu structura, fie prin raporturi directe (ex. podişurile şi zonele
deluroase corespund unor largi bombări tectonice, iar câmpiile netede aluviale,
corespund unor zone de lăsare tectonică) fie prin raporturi inverse (Ex. partea
mijlocie a Colinelor Siberiei se suprapune unei adânci inflexiuni a
fundamentului).
b2) Câmpia Turanului are o morfostructură complexă, reprezentată prin
câmpii joase de acumulare, câmpii şi podişuri structurale şi chiar munţi joşi.
Câmpiile de acumulare se dezvoltă mai ales în depresiunile marginale (Ex:
Câmpia Ciului, C.Balhaşului).
Câmpiile structurale sunt larg răspândite în SE (Kizîl-Kum), iar podişurile
structurale în vest (Ustiurt). Morfogeneza acestora, desfăşurată în condiţii de
ariditate, explică alături de structură, netezimea suprafeţelor acestor forme de
relief. Un alt element geomorfologic caracteristic îl constituie prezenţa munţilor
mărunţi reziduali de tip inselberg, înhumaţi în mare parte sub depozite groase de
platformă. În această categorie intră M. Balhani şi munţii joşi ai Karakumului.
b3) Înălţimile Kazahstanului se înterpun între Cămpia Siberiei de Vest şi
CămpiaTuranului. La baza creării reliefului acestei unităţi stă o veche peneplenă
care s-a format prin nivelarea unei regiuni muntoase hercinice. Ulterior s-au
produs mişcări pe verticală, diferenţiate ca intensitate, care au compartimentat
zona.
În sectoarele joase a luat naştere un relief specific de `melcosopocinik@:
dealuri şi munţi reziduali de tip monadnock, modelaţi în roci dure (cuarţite),
separaţi de văi largi, modelate în roci mai moi. Compartimentele mai ridicate au
creat chiar un relief de munţi joşi, ex. Munţii Karakalinsk, M.Cenghiz-Tau. În
zonele mai coborâte au luat naştere depresiuni slab fragmentate, parţial acoperite
cu sedimente noi, de tip continental (Dep. Tenghiz).
c) Unităţile Asiei Centrale - dezvoltate pe structuri heterogene, includ
Depr. Tarim, Depr. Djungaria şi Podişul Mongol.
Sunt unităţi heterogene din punct de vedere tectonic, deoarece partea
sudică aparţine Platformei Chineze, iar partea nordică cutărilor paleozoice. Cu
toate diferenţierile structurale, Asia Centrală se prezintă morfologic destul de
omogen, datorită unor înălţări generale, monolitice, petrecute în neogen -
cuaternar. Totuşi îmbinarea celor doi factori, structurile vechi şi neotectonica, au
creat nişte diferenţieri morfostructurale. Astfel în sineclizele platformei chineze s-
au format podişuri structurale (P.Ordos), iar pe anteclize s-au format podişuri de
denudaţie (P.Alashan).
Neotectonica a jucat un rol deosebit în apariţia marilor depresiuni (Tarim,
Mongoliei, Djungariei). Aceste unităţi sunt considerate ca regiuni cu înălţare mai
lentă faţă de munţii alăturaţi, fapt ce a creat un decalaj de altitudine. Depresiunea
Tarimului se suprapune peste structuri heterogene, dar în relief aceste deosebiri
nu apar, deoarece grosimea depozitelor continentale, de origine fluvio - glaciară
şi eoliană, depăşeşte pe alocuri 10 000 m.
d) Munţii regeneraţi. Reprezintă cea mai complexă unitate
morfostructurală a Asiei cuprinzând teritorii disparate, ale căror morfostructuri se
suprapun peste structogenuri diferite. Spaţial sunt distribuiţi în trei zone diferite:
d1) - Munţii regeneraţi ai Asiei Interioare
d2) - Munţii regeneraţi ai Asiei Orientale
d3) - Munţii Ural
d1) Asia Interioară cuprinde: complexul montan al baikaliei, grupul
montan Altai-Saian şi M.Tianşhan.
d1.1) Baikalia este o regiune regenerată clasică, ce cuprinde munţi cutaţi,
grabene şi horsturi, într-o îmbinare mozaicată, determinată de boltirile şi jocurile
verticale în bloc mezozoice şi terţiare. Munţii Baikaliei s-au format pe bordura
sudică a Platformei Siberiei, la contactul acesteia cu aria cutărilor baikaliene şi
hercinice. Liniile orografice actuale nu mai corespund cu planurile structurale
vechi, iar mişcările noi au creat numeroase inversiuni de relief. Spre exemplu,
Munţii Kodar, Hamar-Daban, Udokan sunt sinclinale suspendate, iar grabenul
Lacului Baikal este situat chiar pe axul unui vechi anticlinal. Mişcările în bloc au
deformat vechile peneplene, astfel încât fragmente ale acestora sunt situate astăzi
la altitudini diferite.
Există indicii că în această zonă mişcările sunt încă active: deformări ale
teraselor fluviatile, seismicitate accentuată, remanieri ale reţelei hidrografice şi
existenţa a numeroase izvoare termale.
d.1.2.) Grupul montan Altai-Saian s-a format pe locul unei regiuni cutate
paleozoice, peneplenizată şi transformată ulterior într-un complex de grabene şi
horsturi. Amplitudinea ultimelor mişcări a atins 3000 - 3500 în Altai, Saian,
Altaiul Mongol şi Hangai. Mişcări de amplitudine mai mică s-au produs în zona
M.Salair şi Alatan Kuzneţk, care au fragmentare de munţi joşi şi mijlocii.
Se apreciază că mişcările tectonice au atins intensitatea maximă în pliocen-
cuaternar. Odată cu munţii s-au format podişuri structurale sau depresiuni (unele
depresiuni adăpostesc lacuri: Teleţk, Markarol, Hubsugul, Ubsu-Nur. Cea mai
importantă este depresiunea Tuvei.
d13) .Sistemul montan Tian Şhan a luat fiinţă în condiţii asemănătoare
grupului Altai- Saian. Jocurile de blocuri recente au prelucrat rocile masive
caledonice şi hercinice, încât nu se mai impun în structurile actuale.
Mişcările deosebit de intense au atins amplitudini de 6 - 7 Km, explicând
prezenţa Dep.Turfan la -154 m alături de masivul Bogdo-Ola de 5445 m. Lanţul
central al Tian-Shanului este rezultatul unei boltiri pronunţate, cu altitudini de
peste 7000 m, ceea ce a favorizat modelajul în regim glaciar, conferind peisajului
aspecte alpine. Din axul Tian - Shanului se desprind culmi laterale, separate prin
adânci depresiuni - graben. Dintre culmile secundare se remarcă marele `Z@ -
format din M. Borohoro, Alataul Djungariei şi Tarabagatai.
Depresiunea Zaisan, desparte Tian-Shanul de grupul Altai-Saian, iar
depresiunea Fergana de Pamir. Unele depresiuni adânci sunt situate chiar în
cadrul axului central al Tian-Shanului: Depr.Narin şi Depr. Işîk-Kul.
Datorită etapelor morfogenetice diferite, în Tian-Shan se remarcă existenţa
mai multor suprafeţe de eroziune, etajate la altitudini diferite, fie ca efect al unor
epoci succesive de nivelare, fie că fac parte dintr-o singură suprafaţă, dizlocată
prin mişcări disjunctive.
d2) Asia Orientală - cuprinde complexele montane ale Iakuţiei de Est,
Indochinei şi câmpiile şi munţii din cadrul Platformei Chineze.
d2.1.) Iakuţia estică se caracterizează prin prezenţa unor morfostructuri
complexe ce rezultă din prelucrarea unor sisteme cutate mezozoice. Acestea
includeau şi unele masive mediane rigide vechi, ce se impun astăzi în relief sub
forma unor podişuri înalte. Ex: Pod. Alazeia şi Pod.Iukaghir. Sistemele cutate
mezozoice, deci yenşaniene, formează lanţuri montane puternice (Verhoiansk,
Cerski, Kolîma, Anadîr), despărţite de o serie de depresiuni - grabene, umplute
cu depozite recente (D.Verhoiansk, D.Indighirka, D.Kolîma).
d2.2) Munţii Indochinei ocupă toată peninsula, la est de cordiliera terţiară
Patkai - Arakan. Mişcările mezozoice s-au mulat în jurul unui masiv median
vechi, precambrian, în limitele căruia s-au format Câmpia Thailandei şi a
Cambodgei. Formele de relief ce înconjură masivul median sunt de tip jurasian:
munţii se suprapun anticlinalelor, iar compartimentele mai joase sinclinalelor.
Mişcările neotectonice au reînălţat vechi catene sub forma unor munţi cutaţi şi de
blocuri (M.Tenasserim, M.Kerban, M.Anam).
d2.3) Platforma Chineză - caracterele morfostructurale de bază ale acestei
unităţi au fost stabilite de mişcările yenşaniene. Terţiarul şi cuaternarul nu au mai
adus modificări importante planului structural yenşanian, ele manifestându-se
doar prin jocuri pe verticală, la care s-au mai adăugat şi unele erupţii vulcanice.
Principalele unităţi morfostructurale ale acestei regiuni sunt constituite din
munţii joşi şi mijlocii şi din câmpii de acumulare. Orientarea lanţurilor montane
corespunde direcţiei cutărilor yenşaniene, respectiv SV - NE. În partea nordică a
platformei chineze sunt răspândiţi munţii cutaţi şi în blocuri: Hinganul Mare şi
Hinganul Mic, M.Bureii, M. Sihote - Alin, M.Quinling ş.a. Dislocările tectonice
recente se oglindesc în relief prin asimetria versanţilor (M.Hingan şi Quinling),
prin structuri în blocuri (cazul M.Hianşan) şi prin lanţuri de conuri vulcanice şi
planeze situate la marginea estică a platformei, la contactul cu zona de orogeneză
terţiară. Munţii din sudul Chinei estice sunt scunzi şi constituiţi din sedimente
epiplatformice (mai sunt cunoscuţi şi sub denumirea de Colinele Sîciuan şi
Colinele Chinei de sud-est). Câmpiile din China de est şi mai ales Marea Câmpie
Chineză s-au format pe sinclinale largi, ce aparţin platformei sinice. Ele sunt
constituite din depozite groase, friabile, au un relief plat, monoton şi se află într-o
subsidenţă activă, deschisă încă din Mezozoic.
d3) Munţii Ural, ce formează graniţa între Europa şi Asia pe o lungime ce
depăşeşte 2000 km, au o structură geografică deosebit de complexă, reprezentată
prin mari anticlinorii şi sinclinorii, dispuse pe direcţia N - S. În relieful actual,
aceste structuri se reflectă în mare parte prin adaptări nete (cazul M.Ural-Tan şi
Iaman-Tan) ce corespund unor anticlinorii, dar există şi cazuri de neadaptare, cu
formarea unor inversiuni de relief.
Munţii Ural au fost înălţaţi în orogeneza hercinică şi apoi au fost supuşi
unor îndelungate procese denudaţionale. După orogeneaza hercinică, Munţii Ural
au fost supuşi unei lungi etape de denudaţie. Abia spre sfârşitul oligocenului s-au
produs unele mişcări tectonice slabe, cu caracter intermediar între mişcările de
platformă şi cele de orogen. De aceea, Munţii Ural sunt consideraţi mai mult ca
forme de întinerire şi nu de regenerare. Ei apar ca munţi cutaţi şi de blocuri, cu
înălţime mică în sud şi mijlocie în nord. Podişurile din Novaia Zemlea sunt o
prelungire a lanţului Uralului.
e) Munţii tineri, care dau personalitate geografică peisajului asiatic, au
luat naştere în cadrul orogenezelor terţiare şi cuaternare. Tinereţea acestor
morfostructuri este dovedită prin gradul ridicat de adaptare la structură,
altitudinea ridicată şi pantele accentuate ale versanţilor, nerealizarea profilului de
echilibru al râurilor şi seismicitatea şi vulcanismul accentuat. Adaptarea este
aproape perfectă în zona pacifică, unde s-a produs şi orogeneza cea mai tânără.
Munţii tineri alcătuiesc o categorie morfostructurală care cuprinde zonele
muntoase din jumătatea sudică şi de pe bordura pacifică a Asiei, exceptând
Peninsula Arabia, Peninsula India şi parţial Peninsula Indochina. Ansamblul
muntos tibeto-himalaian se detaşează ca unitate aparte, deoarece a fost înălţată şi
prin evoluţia tectonicii în plăci.
Cea mai vastă zonă de munţi tineri este situată în Asia Anterioară,
cuprinzând ansamblul de lanţuri muntoase şi podişuri ce se extind de la ţărmul
mării Egee, până la Valea Indusului. În liniile cele mai generale se disting aici
două podişuri relativ netede, Podişul Anatoliei şi Podişul Iranului, înconjurate de
lanţuri periferice de munţi, orientate sublatitudinal sau chiar latitudinal.
Podişurile interne reprezintă nişte blocuri hercinice sau mai vechi,
cratogenizate. În timpul orogenezei himalaiene ele au funcţionat ca masive
mediane. Unele dizlocări tectonice, le-au scindat în compartimente distincte,
despărţite prin dorsale interne de munţi cutaţi şi de blocuri. În Podişul Anatoliei
există două compartimente de această natură. În Podişul Iranului dizlocările
tectonice au fost mai active şi în consecinţă compartimentarea este mai avansată,
iar jocurile pe verticală mai pronunţate, au marcat mai bine în relief unele
depresiuni interne.
Sistemele montane periferice sunt formate din catene şi masive înalte
uneori de peste 3.000m şi chiar mai mult şin sunt reprezentate de Munţii Taurus,
Antitaurus, Pontici, care înconjură Pod. Anatoliei. Munţii Caucaz, Armeniei şi
Elburs circumscriu Marea Caspică, iar Kopet-Dag, Hindukush, Zagros, Makran
şi Suleiman, înconură Pod. Iran. Morfostructura acestora nu este identică.
Lanţurile nordice moştenesc în mare parte structurile hercinice, fiind constituite în
bună măsură din roci cristaline. În lanţurile sudice (cu structuri `iranide@) se
întâlnesc multe trăsături asemănătoare dinaridelor din Europa. În special se
constată prezenţa unor pachete de calcare permo-carbonifere şi mezozoice,
groase de 1.000 - 1.500 m, care formează platouri carstice ce se întind pe
suprafeţe însemnate.
Pentru toate lanţurile periferice din Asia Anterioară sunt caracteristice
depresiunile tectonice longitudinale, numite `ova@, drenate de râuri importante.
Cea mai importantă este Depresiunea Refsindjean, situată între Munţii Zagros şi
Munţii Kuhrud.
Catenele marginale care înconjoară Podişul Anatoliei şi Podişul Iran se
apropie între ele în direcţia est şi respectiv vest, înmănunchindu-se în puternicul
nod orografic al Masivului Armean. Morfostructura acestuia este complicată de
curgerile liniare bazaltice şi de conurile de erupţie din cuaternar.
Între Marea Neagră şi cuveta Caspică se ridică în faţa Câmpiei Ruse
marele sistem montan al Caucazului. Acesta se compune din bariera înaltă a
Caucazului Mare (desfăşurată pe 1250 Km între Marea Neagră şi Marea
Caspică), depresiunile interioare şi puternicele masive vulcanice armene.
Marele Caucaz este un lanţ continuu care depăşeşte 2000 m altitudine de
la un capăt la celălalt. În partea sa centrală se ridică, pe mai bine de 200 Km, la
peste 4000 m altitudine. Vf.Elbrous, atinge între 5633 m în vest, iar în capătul
oriental Vf.Kazbek se ridică la 5047 m.
Caucazul este un lanţ tânăr, de stil alpin, în care se asociază o zonă axială
formată din roci vechi, paleozoice, cu pliurile sedimentare alcătuite din calcare şi
marne jurasice. Osatura Caucazului a fost individualizată prin mişcări alpine
succesive: o uvertură a cutărilor în cretacic, un paroxism în oligocen şi o fază
finală în miocen.
Vulcanismul s-a manifestat începând din cretacic, dar marile masive
vulcanice din sud sunt de dată mai recentă, sunt miocene.
Depresiunile interioare Colkida, Tbilissi şi Kura sunt de vârstă terţiară, şi
au apărut în urma unor scufundări ce s-au succedat de-a lungul întregului terţiar.
În est, în fosa Azerbaidjanului, aceste scufundări au permis acumularea mai
multor orizonturi petroliere, cu structuri deosebit de productive.
Masivele sudice sunt fie blocuri faliate datorită unei tectonici accentuate,
fie masive vulcanice puternice. Unii vulcani au apărut şi s-au înălţat în depresiuni
de scufundare, de exemplu vulcanul Alagoz, cu altitudinea de 4095 m.
Altitudinea Caucazului a permis acumularea zăpezilor permanente şi a
gheţarilor, mai ales în partea centrală a zidului nordic. Reprezentativ este gheţarul
Alibek, instalat într-o vale extrem de îngustă.
Spre deosebire de munţii Asiei Anterioare, munţii tineri ai Indochinei de
Vest sunt orientaţi pe direcţia meridianelor. Ei sunt reprezentanţi prin lanţuri
înguste de munţi cutaţi sau munţi cutaţi şi de blocuri, separate între ele prin
depresiuni - văi longitudinale, adânci şi înguste. Cele mai importante lanţuri de
munţi sunt: Patkai, Arakan-Yoma şi Pegu-Yoma, care corespund unor anticlinorii.
Anticlinoriul Arakan-Yoma se prelungeşte spre sud în Insulele Andaman şi
Nicobar. Dintre depresiunile longitudinale se remarcă valea cu sectoare
contrastante a fluviului Irawaddy, cu caracter de graben, pe fundul căreia s-a
format Câmpia Centrală a Birmaniei.
Munţii zonei pacifice sunt situaţi în estul şi sud-estul Asiei, întinzându-se
pe o distanţă enormă între Insula Sumatera şi Peninsula Kamceatka, sub forma
unor lanţuri de munţi, în cea mai mare parte submerse. Părţile lor superioare,
exondate, alcătuiesc ghirlandele de insule pacifice şi Peninsula Kamceatka. Ele
corespund unor anticlinale orientate în general N-S şi sunt despărţite de
jgheaburile sinclinale, care formează seria foselor de mare adâncime ale
Pacificului Occidental. Este adaptarea la structură cel mai puţin alterată din
întreaga Asie, ceea ce se explică prin caracterul recent şi actual al structogenului
pacific. Amplitudinea dintre culmile munţilor şi profunzimile foselor oceanice
vecine este de peste 10.000 m, dar înecarea acestei regiuni sub apele Pacificului
transferă munţii zonei pacifice în categoria munţilor joşi şi mijlocii.
Una dintre particularităţile acestor munţi este seismicitatea ridicată şi larga
dezvoltare a vulcanismului, reprezentat prin lanţuri şi masive de vulcani stinşi şi
activi. Unele insule, ca Jawa, Sondele Mici, Mindanao precum şi Peninsula
Kamceatka sunt alcătuite aproape exclusiv din lanţuri şi masive vulcanice.
În centrul Asiei este situată regiunea muntoasă Himalaya - Tibet care nu
poate fi încadrată nici în categoria munţilor tineri nici în cea a munţilor regeneraţi,
deoarece formează un corp montan tot unitar, o vastă ţară muntoasă - cea mai
înaltă nu numai din Asia, ci din întreaga lume - care include atât catene de munţi
tineri, cât şi catene sau masive de munţi regeneraţi, aparţinând diverselor sisteme
orogenetice mai vechi, înfrăţite prin aceiaşi ridicare generală foarte recentă.
Partea internă a acestei regiuni este ocupată de masivul median tibetan,
cristalin, adânc scufundat şi acoperit de depozite sedimentare ce aparţin
mezozoicului şi parţial paleogenului, Este fragmentat sub forma unor culmi largi,
cu orientare diferită (predominând orientarea V - E), separate de zone
depresionare de diferite forme şi dimensiuni. Unele depresiuni se întind pe areale
mari şi au contururi complicate, fiind parţial sau complet închise. Poziţia lor
internă a favorizat o acumulare intensă şi au devenit nişte câmpii de acumulare,
aşa numitele câmpii lacustre ale Tibetului.
Edificiile muntoase periferice se caracterizează în ansamblul lor printr-o
vădită asimetrie: versanţii interni, îndreptaţi spre Tibet sunt domoli, iar cei externi
sunt abrupţi. Aceste edificii corespund unor structogenuri diferite.
Munţii Kunlun şi ramura lor nord - estică Altîn-Tag - Nanşan s-au
format pe seama unor structuri cutate paleozoice. Partea lor centrală este
constituită din şisturi cristaline şi intruziuni granitice paleozoice, iar zonele
periferice din depozite sedimentare paleozoice cutate. În est, între terminaţia
estică a Kunlunului şi lanţul Altîn-Tag - Nanşan este situată vasta Depresiunii ∨
aidam, care a fost schiţată încă la sfârşitul paleozoicului şi colmatată cu
sedimente groase mezozoice şi cainozoice, pe care s-a dezvoltat un relief foarte
slab fragmentat. Pantele reduse şi impermeabilitatea unor straturi subiacente
argiloase au favorizat menţinerea excesului de umiditate la suprafaţă şi apariţia
unor vaste întinderi mlăştinoase.
Munţii Karakorum - Aceştia încep din Pamir şi se continuă pe cca. 400
km spre est, trecând în Transhimalaya. Altitudinea lor medie este în jur de
6000m, dar prezintă 16 vârfuri care trec de 8000m şi câteva zeci mai înalte de
7000 m. Munţii Karakorum s-au format pe seama structurilor cutate mezozoice
(yenşaniene) şi sunt constituiţi din şisturi cristaline vechi cu intruziuni granitice
mezozoice, care ocupă părţile sale centrale - axiale şi roci sedimentare paleozoic
superioare.În constituţia lor intră în principal gnaise, granite şi calcare jurasice şi
cretacice. Interesante sunt şi injecţiile pegmatitice, cu incluziuni de roci
magmatice tinere pe fondul faciesurilor litologice mai vechi.
Glaciaţia pleistocenă s-a imprimat evident în morfologie, iar cea actuală
este reprezentată de gheţari enormi (Baltoro- 66 Km, Biafo - 60 Km) cu limbi ce
coboară până la 3000 m altitudine pe versantul nordic. Karakorumul prezintă şi o
asimetrie climatică evidentă. Pe versantul sudic pădurile urcă la 3500m, iar
pajiştile la 4500 m şi în condiţii de adăpost chiar la 5000m altitudine. Spre
Kaşgaria, versanţii sunt stâncoşi, fară vegetaţie, uscaţi şi reci. Pe lângă
importanţa strategică şi spectaculozitatea peisajului, se remarcă şi prin
concentrarea unor importante resurse miniere: fier, cupru, mangan, aur, cărbuni,
grafit şi pietre preţioase. Pe vechiul "drum al mătăsii" a fost dată în folosinţă în
1980 AKarakorum Highway@, o şosea care înlesneşte comunicarea între
Kashmir şi Kaşgaria, legând lumea indiană de cea chineză.
Himalaya, în sanscrită `lăcaşul zăpezilor@, reprezintă o enormă boltire
anticlinală, care a antrenat atât formaţiunile cristaline mai vechi, cât şi structurile
cutate terţiare. Lanţul principal al Himalayei este constituit din şisturi cristaline.
Versantul nordic, ca şi lunga depresiune Tsangpo, ocupată de cursurile superioare
ale Indusului şi Brahmaputrei, corespund unui sinclinoriu alcătuit din serii groase
sedimentare paleozoice, mezozoice şi cainozoice. Culmea sudică, constituită din
Munţii Sivalik, este formată în limitele unei depresiuni marginale terţiare.
Înălţarea blocului himalayan este pusă şi pe seama deplasării şi a
raporturilor dintre plăcile tectonice. Astfel, după dezmembrarea Gondwanei,
placa indiană, în deplasarea ei spre nord, a suferit o mişcare de subducţie în
contact cu placa Angara. Această subducţie, care se continuă şi în prezent, a fost
însoţită de înălţarea accentuată a ansamblului tibeto - himalaian. Ridicarea unităţii
himalaiene, cu un ritm de câţiva milimetri pe an, se continuă şi în zilele noastre.
Cel mai grandios edificiu montan al lumii, se desfăşoară pe 2400 Km, între
cotul Indusului şi cel al Brahmaputrei, fluviile separându-l de Karakorum,
Transhimalaya şi Munţii Sino - tibetani. Zeci de vârfuri depăşesc 7000 m, iar 13
vârfuri se ridică la peste 8000 m. Constituiţi din roci diferite (metamorfice,
eruptive şi sedimentare) de diferite vârste, Munţii Hymalaya sunt încadraţi între
două blocuri rigide, Tibetul în nord şi Podişul Decan în sud. Se prezintă sub
forma unor masive şi culmi alungite, separate între ele de prin văi longitudinale şi
transversale, adânci şi cu caracter antecedent. Cutarea principală a întreg
ansamblului himalaian s-a produs în oligocen. Himalaya este o enormă masă
montană ce se desfăşoară pe mai bine de 350 Km între India şi Tibet. Pe latura
sudică, după zona prehimalayană Siwalik, apare un şir muntos intermediar,
Himalaya Mică, cu altitudini medii de 3500 - 4000 m, intens fragmentat, cutat şi
fracturat. Spre nord se găseşte un şir de depresiuni intramontane, mai importante
fiind Depresiunea Kaşmirului, la 1600 m altitudine şi Depresiunea Katmandu, la
1400 m. Dincolo de aceste depresiuni se află Himalaya Mare, o creastă alpină de
peste 6000 m înălţime, îngustă, din care se ridică cele mai înalte vârfuri de pe
glob: Everest, Nanga Parbat, Daulaghiri, Kutang, Anapurna, Kangkenjunga.
Versantul nordic este mai domol şi mai uşor de urcat, dar şi mai uscat (100
- 200 mm/an precipitaţii). Versantul sudic, mai abrupt, este mai bogat în vegetaţie
datorită precipitaţiilor abundente aduse de muson (800 - 3000 mm). Altitudinea
impune modificări în structura precipitaţiilor. Astfel, iarna de la 1800 m cad
zăpezi, iar de la 4000 m acestea cad tot timpul anului. Temperaturile scad treptat
spre înălţimi, înregistrând 6 - 7ΕC în ianuarie la 2000 m, 1°C la 3000 m şi scad
sub 0Ε la 4000 - 4500 m, unde apare şi limita zăpezilor permanente. Vara
izotermele urcă şi temperaturile negative se menţin de la 5000m în sus. Crestele
Himalayei sunt orientate în general pe direcţia est - vest, la fel ca şi enormele
mase de gheţari cu lungimi de zeci de km: Lhotse, Imja, Ambu, Nuptse, Kumbu
ş.a. Cei mai numeroşi sunt gheţarii de vale, dar nu au dimensiunile celor din
Karakorum: Zemu 25 km, Rangbuk 19 km. Peisajul geografic este deosebit de
complex, cu vegetaţie etajată, versanţi de munţi tineri, văi adânci, gheţari, lacuri
glaciare, creste masive, aproape totul acoperit în cea mai mare parte a anului de
ceţuri şi zăpezi.
Podişul Pamir reprezintă cel mai închegat nod orografic al Asiei, şi este
supranumit `acoperişul lumii@, datorită altitudinilor ridicate în ansamblu. Se află
la periferia teritoriului chinezesc, între Depr. Turanului şi Depr.Tarim, legând
sistemul Tian-Shan de Hindukush şi Karakorum. Versantul estic al Pamirului este
mai slab fragmentat, cu văi largi, căptuşite cu grohotişuri rezultate din
dezagregarea intensă a rocilor, cu gheţari formaţi cel mai frecvent între 5000 -
5500m şi cu deşerturi înalte, pe alocuri nisipoase. Cele mai mari altitudini sunt pe
teritoriul chinezesc în Munţii Kongur - 7719 m.
Tibetul. Cel mai vast podiş înalt de pe Glob, cu altitudini cuprinse între
4500 - 5200 mm, se desfăşoară pe cca. 2.000.000 km5. Este strâncos, golaş,
deşertic şi semideşertic, fiind încadrat de lanţuri montane înzăpezite: Karakorum,
Kun Lun, Himalaya şi Alpii Sîciuan. S-a dezvoltat pe un vechi scut precambian,
fragmentat de numeroase falii, marcate astăzi prin seismicitate şi izvoare termale.
Porţiuni netede, endoreice (şesuri ocupate de lacuri sărate) alternează cu cca 20
de lanţuri montane de 6000 - 7000 altitudine m, orientate aproape cu regularitate
de la vest la est. Aceşti munţi sunt acoperiţi pe versanţi de mase groase de
grohotişuri, neevacuate, trădând tinereţea orografică şi actualitatea proceselor
erozionale. Dintre culmile montane se remarcă Transhimalaya, o continuare a
Karakorumului, ce depăşeşte 7500 m, separată de Himalaya prin depresiunea
Tsangpo. Această depresiune drenată de cursul superior al Brahmaputrei,
adăpoşteşte oraşul Lhasa, situat la 3685 m, capitala spirituală a budiştilor
lamaişti. La periferia vestică a Tibetului este situat Podişul Pamir, iar spre est se
ridică lanţurile Munţilor Alpii Sîciuanului, orientate N-S, constituite din roci
cristaline şi sedimentare cu numeroase intruziuni granitice mezozoice.
Climatul periglaciar montan, aspru, prezintă amplitudini termice
accentuate, de la -35ΕC iarna, la +10ΕC vara şi precipitaţii reduse cantitativ, sub
250 mm, pe alocuri chiar sub 150 mm, subliniind caracterul de ariditate al
podişului. Zăpada nu formează un înveliş continuu, iar solul îngheaţă pe grosimi
mari în timpul iernii constituindu-se într-un pergelisol consistent.
În sud şi mai ales în est, sub influenţa musonului, temperaturile şi
umiditatea sunt ceva mai ridicate.
Regiunea tibeto - himalaiană înmănunchează blocuri mediane vechi şi
catene cutate în orogeneze cu mare decalaj de vârstă, de la orogeneza hercinică la
cea himalaiană (alpină), care au fost regenerate şi reunite într-un ansamblu unitar
prin mişcările generale de ridicare (într-o oarecare măsură diferenţiate) din
pliocen-cuaternar.
Morfosculptura
Morfosculptura Asiei este extrem de variată. Complexitatea
morfosculpturii sale rezidă, în primul rând, din faptul că Asia include toate zonele
geografice ale emisferei nordice, începând cu cea ecuatorială şi sfârşind cu cea
arctică. În al doilea rând, masivitatea enormă şi variaţiile morfostructurale
regionale complică şi diversifică eşalonarea factorilor morfogenetici zonali.
Prezenţa ţinuturilor montane şi a podişurilor înalte alături de zone depresionare
şi...

de completat!!!

Clima

Extinderea continentului de la Ecuator la polul Nord şi marea diversitate a


formelor de relief au determinat apariţia unor climate diferite. În Asia se întâlnesc
toate zonele de climă ale globului, de la climatul ecuatorial cald, la cel polar
rece.
Numeroşi factori naturali (radiativi, dinamici şi geografici) determină şi
influenţează clima Asiei.
Energia termică, trimisă spre Pământ prin intermediul radiaţiei solare, este
distribuită în cantităţi din ce în ce mai mici de la Ecuator spre Polul Nord.
Unghiul sub care cad razele solare este din ce în ce mai ascuţit spre Pol şi din
această cauză puterea calorică descreşte, dând naştere unor zone de climă cu
temperaturi ce scad progersiv de la sud spre nord.
Factorii dinamici sunt reprezentaţi prin diferitele tipuri de circulaţie
atmosferică determinate de prezenţa unor centre cu presiune diferită a aerului.
Astfel, nordul Asiei este supus, mai ales iarna, unor invazii de aer rece datorate
unei circulaţii de origine arctică. În sudul şi sud-estul continentului, circulaţia
de tip musonic aduce vara mase de aer cald şi umed dinspre Oceanul Indian.
Iarna, continentul pompează aer uscat şi rece spre periferie. În vestul
continentului se simt influenţele vânturilor de vest, iar în zonele Indoneziei,
calmul ecuatorial se combină cu fluxul ecuatorial de vest
Factorii geografici sunt mult mai numeroşi. Comportamentul diferit al
mediului continental şi oceanic la acţiunea radiaţiei solare se reflectă în apariţia
unor diferenţe termice accentuate între cele două zone. Uscatul continental, masiv
şi întins se încălzeşte, dar se şi răceşte mai puternic decât apa oceanelor din jur.
Fortăreaţa montană din centrul continentului se comport ca un obstacol
greu de escaladat de masele de aer care provin dinspre sud sau dinspre nord. Din
această cauză, centrul continentului este arid, iar regiunile de la sud de Himalaya
nu cunosc gerul în timpul iernii.
Curenţii oceanici calzi (Kuro - Shiwo) aduc cantităţi suplimentare de
energie termică, în timp ce curenţii reci provoacă scăderi ale temperaturii aerului
în estul continentului.
Prezenţa pădurilor ecuatoriale atenuează temperaturile, măreşte umiditatea
aerului şi frânează viteza vânturilor. Lipsa vegetaţiei în deşerturi provoacă
creşteri importante ale temperaturii în timpul zilei şi scăderi termice accentuate în
timpul nopţii.
Masivitatea continentului şi orientarea lanţurilor montane, imprimă
climatelor unele trăsături continentale, iar lanţurile muntoase din sud şi est
împiedică pătrunderea aerului oceanic umed spre interiorul continentului.
Temperatura aerului descreşte în mod natural de la Ecuator la Polul Nord,
dar şi spre vârfurile înalte ale munţilor. Cele mai ridicate temperaturi se
înregistrează în deşerturile calde (Maxima absolută, +520 C la Bashra). Cele mai
scăzute temperaturi se întâlnesc iarna în Siberia (Minima absolută, -730 C la
Oimeakon) şi pe vârfurile veşnic îngheţate ale munţilor înalţi.
Vara temperatura aerului are o distribuţie ceva mai uniformă în teritoriu,
datorită încălzirii puternice a ansamblului continental. Astfel, se înregistrează în
iulie temperaturi de 25 °C şi la Singapore, la Ecuator şi la Iakutsk în inima
Siberiei.
Iarna diferenţele termice sunt mult mai accentuate între nordul şi sudul
continentului, datorită reducerii treptate a cantităţilor de energie termică spre
nord. La Singapore sunt 25 °C, iar pe ţărmul nordic - 35 °C.
Şi precipitaţiile cad în mod diferenţiat în teritoriu. Astfel în sud-vest şi
centru plouă foarte puţin şi rar, determinând apariţia marilor deşerturi ale Asiei.
În sud-est şi sud precipitaţiile abundente sunt aduse de musonul de vară.
De la Ecuator la Polul Nord pe teritoriul Asiei se deosebesc mai multe
zone de climă:
1. Zona climatului ecuatorial din Indonezia, este caldă tot timpul anului şi
primeşte ploi abundente aproape în fiecare zi.
2. Climatul subecuatorial are o extindere mai mare ca în alte continente şi
are un caracter musonic. Cuprinde peninsulele India şi Indochina aproape în
întregime. Musonul este un fenomen grandios. Vara uscatul asiatic se încinge,
presiunea scade şi atrage masele de aer oceanice. Vânturi umede bat dinspre
Oceanul Indian aducând ploi abundente până în amfiteatrul Munţilor Himalaya.
Aceste precipitaţii, care susţin culturile de orez, sunt uneori prea abundente.
Atunci fluviile se umflă, ies din albie şi inundă suprafeţe întinse din câmpii. Iarna
este fierbinte şi aridă, deoarece circulaţia aerului se face dinspre continent spre
ocean. 3. Zona climatului tropical este diferenţiată. În sud-vest climatul
tropical deşertic din Arabia, Iran şi vestul Indiei este fierbinte şi aproape lipsit de
ploi. În schimb, în sud-estul şi estul Asiei climatul tropical musonic are
precipitaţii bogate de vară şi este secetos iarna. Uneori se formează deasupra
Oceanului Pacific sau Indian cicloni tropicali, însoţiţi de vânturi violente şi
precipitaţii abundente, care provoacă mari pagube locuitorilor din zonele de ţărm.
4. În estul Mării Mediterane şi în sudul Mării Caspice se întîlneşte un
climat mediteranean, cu vară caldă şi uscată şi iarnă blîndă şi ploioasă.
5. Părţile centrale ale Asiei se află sub influenţa climatului temperat
continental. Masivul uscat asiatic se răceşte puternic în timpul iernii, iar vara se
încinge generând astfel contraste termice accentuate între anotimpuri. Aceste
diferenţe mari de temperatură imprimă caracterul continental al climatului
temperat. Regiunile din inima continentului, situate la adăpostul munţilor, primesc
foarte puţine precipitaţii. În aceste zone au apărut deşerturile temperate, cu vară
caldă şi iarnă rece.
6. În estul continentului ploile musonice ajung şi la latitudini temperate. În
climatul temperat musonic, vara este caldă şi umedă, în schimb iarna este
geroasă şi uscată.
7. Nordul continentului are un climat subpolar rece. Vara este scurtă cu 2-
3 luni răcoroase pe an şi iarna este lungă şi geroasă.
8. În insulele din Oceanul Arctic aflate în zona climatului polar iarna este
permanentă.
În zonele montane înalte din centrul continentului, temperaturile scad spre
înălţimi, precipitaţiile devin mai bogate. În felul acesta se creează etaje climatice
din ce în ce mai reci şi mai umede, cu căt creşte altitudinea reliefului. Vârfurile
cele mai înalte sunt acoperite de zăpezi veşnice şi gheţari.
Clima influenţează decisiv celelalte componente naturale. Astfel, eroziunea
reliefului este realizată de gheţarii în munţii înalţi, de vânturi şi contraste termice
în deşerturi şi de scurgerea apei în regiunile ploioase.
Şi răspândirea plantelor şi animalelor este determinată de climă. Astfel,
zona ecuatorială cresc păduri dense, în timp ce în deşerturi vegetaţia este săracă
şi foarte rară. Debitul râurilor este foarte bogat în climatul musonic, iar în
deşerturi văile au scurgere doar în timpul ploilor ocazionale.
Clima influenţează şi activitatea umană. Zonele musonice calde şi umede
sunt favorabile agriculturii şi sunt bine populate în timp ce, deşerturile şi zonele
reci din nord au o populaţie foarte rară.
Apele

Răurile Asiei sunt repartizate în funcţie de climă şi relief. Regiunile


centrale cu precipitaţii reduse sunt aproape lipsite de râuri şi lacuri. În schimb,
regiunile marginale, ploioase sunt străbătute de numeroase râuri mari. Marile
fluvii ale Asiei izvorăsc din munţii din părţile centrale şi se îndreaptă spre
oceanele învecinate. Se delimitează astfel mai multe bazine de scurgere.
În Asia nordică, în Bazinul Arctic, se scurg spre Oceanul Arctic trei fluvii
mari cu trăsături comune: Obi, Enisei şi Lena izvorăsc din munţii din centru, au
lungimi mari şi curg de la sud spre nord. Iarna, îngheaţă treptat de la vărsare spre
izvoare, iar dezgheţul se propagă invers. Din această cauză în cursurile inferioare
se produc inundaţii.
Bazinul Pacific din Asia estică şi sudică bine udată de ploile musonice
este străbătut de fluvii mari cu debite ridicate în timpul verii. În est, se remarcă
fluviile Huang-He şi Chang-Jiang din China şi Amur. Huang-He este fluviul
cel mai încărcat cu aluviuni din Asia şi din lume; fiind în permanenţă tulbure a
primit numele de Fluviul Galben.
Huang-He este marele fluviu al jumătăţii nordice a Chinei. Izvorăşte din
Tibet de la 4500 m altitudine şi are o lungime de 4845 km. În tot cursul superior
fluviul este încastrat într-o vale adîncă, cu aspect de defileu. În cursul mijlociu
străbate cea mai vastă regiune de loess a lumii, de unde se încarcă masiv în
aluviuni. Loess-ul este o rocă prăfoasă, foarte uşor de erodat. În zona de cîmpie,
prin depunerea aluviunilor, patul albiei s-a înalţat cu peste 10m şi fluviul curge
suspendat deasupra cîmpiei.Cu toate că a fost îndiguit pe 1800 de km, la ploile
musonice abundente a provocat inundaţii catastrofale în zone suprapopulate, unde
trăiesc aproape 400 de milioane de oameni. În decursul istoriei scrise, fluviul şi-a
schimbat albia şi gura de vărsare de 27 de ori.
Marea Cîmpie Chineză, formată prin depunerea aluviunilor fluviului, este
minuţios organizată şi valorificată. O fermă model cuprinde: canale de irigaţie,
orezării, iazuri pentru peşte, saivane pentru animale, complexe de creştere a
păsărilor, plantaţii de duzi pentru viermii de mătase şi mici întreprinderi de
valorificare a produselor agricole. Curentul electric este furnizat de
microhidrocentrale plasate în digurile de protecţie împotriva inundaţiilor.
Chinezii şi-au propus un plan ambiţios de stăpînire şi valorificare a
fluviului: 40 de baraje, irigarea a 7 milioane de ha, împădurirea şi reconstrucţia
ecologică a Podi;ului de Loess.
Pentru orice întrebare imposibilă, chinezii răspund: Acînd va curge rîul
limpede!@. Ceea ce nu se va întîmpla niciodată.
În sud, în Bazinul Indian, Gangele şi Brahmaputra formează la vărsarea
în Oceanul Indian cea mai mare deltă din lume. Tot în Oceanul Indian se varsă
Indus şi Mekong, fluvii cu văi bine populate. Fluviile musonice străbat regiuni
agricole cu populaţie densă şi civilizaţii milenare legate de cultura orezului. Şi în
Câmpia Mesopotamiei, Tigrul şi Eufratul au susţinut agricultura irigată încă din
antichitate.
Spre vestul continentului se îndreaptă puţine rîuri importante. Astfel, în
Lacul Aral se varsă fluviile Amu-Daria şi Sîr-Daria, intens utilizate pentru
irigaţii.
Fluviile Asiei sunt complex valorificate. Toate marile fluvii sunt navigabile,
iar apa lor este folosită pentru irigaţii sau pentru producerea de energie electrică.
Asia posedă numeroase lacuri interesante, diferite ca mărime şi origine.
Unele sunt foarte sărate (Marea Moartă), altele au rezerve mari de apă dulce
(Lacul Baikal).
În zonele care au suferit deformări prin scufundarea scoarţei terestre au
apărut lacuri tectonice. Printre cele mai importante se numără lacurile Baikal,
Aral şi Balhaş.
Lacul Baikal cu adâncimea cea mai mare de pe glob (1620m), are un
volum imens de apă dulce în care trăiesc specii interesante de animale.
Cu o suprafaţă de 31.500 km2 şi o adîncime de 1620 m, Lacul Baikal se
remarcă printr-o serie de trăsături particulare. A luat naştere într-o cuvetă formată
prin prăbuşiri tectonice ale scoarţei terestre.Este cel mai adînc, cel maivechi, cu
cel mai mare volum de apă dulce şi cu cele mai multe specii de plante şi animale
endemice din lume. Are un volum de apă egal cu al Mării Baltice, 800 de specii
de animale şi 250 de specii de plante care trăiesc numai aici. Pe ţărmurile sale
poate fi întîlnită chiar şi o specie de focă Iarna apa sa îngheaţă cu o lună de zile
mai tîrziu decît în zonele înconjurătoare şi se formează un pod de gheaţă gros,
care permite circulaţia autovehiculelor.Apa lacului este de o transparenţă
remarcabilă şi nefiind poluată este potabilă. Lacul Aral şi-a redus mult
suprafaţa ca urmare a folosirii apei afluenţilor pentru irigaţii.
Lacul Balhaş are apă dulce în jumătatea vestică şi sărată în cea estică.
Lacurile glaciare s-au format în scobiturile create de gheţarii în munţi sau
în regiunile care au fost acoperite de gheţuri continentale (lacul Taimîr din
Siberia).
În regiunile pacifice cu numeroşi vulcani sunt foarte răspândite lacurile
vulcanice formate mai cu seamă în cratere (Lacul Toba din Sumatera). În
ţinuturile calcaroase mai ales din Asia mică au apărut interesante lacuri carstice
(Lacul Kiuzoren din Turcia). Acestea s-au format prin dizolvarea calcarelor şi
crearea unor scobituri în care se adună apele din precipitaţii.
Regiunile cu exces de umiditate şi substrat impermeabil, din Siberia de
vest sau zonele musonice prezintă numeroase mlaştini.
Reţeaua hidrografică a Asiei prezintă o deosebită importanţă atît pentru
natură cît şi pentru om. În natură, rîurile şi lacurile constituie domenii de viaţă
importante pentru specii caracteristice de plante şi animele. Rîurile contribuie la
modificarea reliefului prin crearea văilor, a teraselor sau prin aluvionare, aşa cum
este cazul fluviilor din estul şi sudul Asiei. Revărsările contribuie la
împrospătarea solurilor din cîmpiile străbătute de marile fluvii musonice. Rîurile
sunt folosite pentru navigaţie, producerea de energie electrică, irigaţii,
aprovizionarea cu apă a zonelor populate, pescuit etc.
Trebuie menţionate şi lacurile făurite de om pe Chang Jiang, Huang-He
ş.a., pentru irigaţii, obţinerea de hidroenergie, alimentarea cu apă sau evitarea
inundaţiilor. Unele lacuri din Asia sunt foarte pitoreşti şi atrag numeroşi turişti,
altele au calităţi terapeutice.

Vegetaţia şi lumea animală a Asiei

Extinderea continentului în latitudine şi prezenţa tuturor zonelor de climă


imprimă vegetaţiei un caracter divers.
De la Ecuator la Polul Nord se succed diferite zone de vegetaţie. În nordul
şi sudul continentului se desfăşoară două fâşii de pădure în timp ce în pustiurile
din interiorul continentului vegetaţia aproape lipseşte. În zonele bine populate din
câmpiile musonice, vegetaţia naturală a fost modificată de om prin practicarea
agriculturii.
Din Asia provin multe din plantele folositoare cultivate astăzi: grâul,
orezul, meiul, orzul, mazărea, ceaiul, trestia de zahăr ş.a.
Benzile vegetale se desfăşoară pe suprafeţe întinse şi se modifică odată cu
altitudinea şi latitudinea.
În insulele din Oceanul Arctic nu este vegetaţie, dar trăiesc animale
adaptate la frig: ursul polar, vulpea polară, foca, morsa, balena.
Pe litoralul nordic, dincolo de cercul polar se dezvoltă tundra. Este o
pajişte formată din muşchi, licheni, unele ierburi şi mesteceni şi sălcii pitice.
Animalul caracteristic este renul.
Siberia este acoperită aproape în întregime de o întinsă pădure de conifere
numită taiga. Arborii cei mai răspânditi sunt molidul, apoi bradul şi dintre foioase
mesteacănul. Este o pădure monotonă, pe alocuri mlăştinoasă cu puţine animale
(râs, jder, veveriţă, hermelina, zibelina).
În Extremul Orient se întind păduri de foioase alcătuite din stejar, tei,
frasin în care trăiesc urşi, lupi, vulpu, tigri ş.a.
Părţile centrale ale continentului sunt acoperite în bună parte de stepe
formate din ierburi mărunte. În stepă trăiesc puţine animale mari (hiena, lupul,
gazela) dar sunt frecvente rozătoarele.
Vaste teritorii din Asia centrală şi de sud-vest sunt deşertice. Vegetaţia nu
lipseşte total dar este rară şi adaptată la condiţiile de uscăciune. Din loc în loc
apar ierburi sau tufişuri spinoase izolate. Puţine animale rezistă în aceste condiţii
şi doar reptilele şi insectele sunt mai bine reprezentate.
În India şi Indochina sunt răspândite pădurile musonice alcătuite din teck,
santal, bambus şi unii palmieri. Din cauza secetei din timpul iernii arborii îşi pierd
frunzele în acest anotimp. Savanele sunt puţin răspăndite în Asia. Se întâlnesc
mai ales în interiorul Indiei şi sunt formate din ierburi înalte şi arbori izolaţi. Asia
musonică este domeniul unei faune variate şi interesante: elefantul indian, tigrul,
rinocerul, bivolul, maimuţa, cobra, păunul etc.
În insulele calde şi umede din sudul Asiei se dezvoltă pădurea ecuatorială
veşnic verde. Arborii stratificaţi în etaje sunt împletiţi de un hăţiş de liane greu de
străbătut. Este o pădure densă, umedă şi întunecoasă, cu multe specii valoroase
de arbori: bambus, palmier, bananier, teck, santal, arbori de camfor, piper,
cuişoare etc. Şi animalele sunt interesante: rinocer, varan, piton, pantera,
urangutan, pasărea paradisului etc.
În munţii înalţi, vegetaţia se stratifică în etaje altitudinale, în funcţie de
scăderea temperaturii şi creşterea precipitaţiilor. La poalele munţilor se întâlnesc
păduri, urmează apoi etaje de tufişuri şi pajişti alpine, iar pe vârfurile cele mai
înalte vegetaţia lipseşte. Este un transfer al condiţiilor climatice de latitudine pe
înălţimi.
Vegetaţia şi fauna Asiei este valorificată diferenţiat. În pajiştile de tundră
sunt folositoare turmele de reni îmblănziţi, iar taigaua oferă lemn valoros pentru
construcţii şi mobilă şi animale cu blană preţioasă. Stepele sunt domenii pastorale
care au favorizat în trecut zootehnia nomadă iar în prezent agricultura cerealieră.
Deşerturile erau străbătute de caravane comerciale, dar în afara oazelor, oferta
naturală este foarte redusă. Pădurile dense din sud oferă lemn preţios, fructe
diverse, mirodenii şi animale valoroase.

Solurile

Solul este un corp natural format la suprafaţa scoarţei terestre prin


contribuţia celor patru învelişuri geografice. Este rezultatul prefacerilor suferită
de rocă sub acţiunea apei, aerului şi organismelor. De aceea, ele reflectă în mod
fidel condiţiile naturale ale unei regiuni geografice.
Repartiţia solurilor în Asia este în strânsă legătură cu zonele climatice şi de
vegetaţie. În tundră condiţiile de formare a solurilor sunt limitate. În general, sunt
soluri subţiri şi slab productive, iar în zonele mai umede se formează soluri
turboase. Pentru taiga sunt specifice podzolurile, nişte soluri cu fertilitate ridicată
dar bine utilizate silvic. Sub pajiştile de stepă s-au format cernoziomurile, soluri
negre cu o bună productivitate pentru cereale sau plante tehnice. În deşerturi,
uscăciunea şi absenţa unui înveliş vegetal continuu împiedică formarea solurilor.
Suprafeţe întinse sunt acoperite de nisipuri sau întinderi pietroase şi doar pe
alocuri apar soluri subţiri şi discontinui.
Marile câmpii din Asia musonică au fost acoperite de mâlurile aduse de
fluvii. Pe aceste depuneri s-au format soluri aluvionare, foarte roditoare,
cultivate de mii de ani. În sud, în zonele calde şi umede au apărut lateritele,
soluri roşii, profunde şi cu o bună fertilitate.
Productivitatea solurilor este îmbunătăţită prin irigaţii şi folosirea
îngrăşămintelor. Culturile irigate au fost practicate încă din antichitate, în
Mesopotamia, India şi China.
Marile zone naturale ale Asiei

Diferenţierile climatice vegetale şi ale activităţilor umane impun şi


diferenţieri ale zonelor geografice ale continentului.
1. Pustiul arctic se întinde pe marginile nordice şi insulele Oceanului
Arctic care au iarnă permanentă. Temperaturile sunt foarte scăzute, oceanul şi
pământul este îngheţat şi acoperit cu zăpezi veşnice sau gheţari. Vegetaţia
lipseşte dar nu şi animalele. Pe uscat trăieşte ursul polar, vulpea şi iepurele polar,
numeroase păsări iar în ape foca, morsa şi balena. Zona este locuită de grupuri de
eschimoşi, populaţie rară care trăieşte din vânat şi pescuit.
2. Tundra este o regiune cu iarnă lungă şi rece şi vară scurtă şi răcoroasă.
Nu cresc arbori, ci doar muşchi, licheni, ierburi şi arbori pitici. Pajiştile sale
umede, cu soluri turboase, sunt străbătute de turme de reni, animale foarte
folositoare pentru puţinii locuitori ai regiunii.
3. Taigaua siberiană este cea mai întinsă pădure de conifere de pe glob.
Molidişurile sau brădetele compacte şi monotone sunt rareori punctate de pâlcuri
de mesteceni. În locurile mai netede taigaua este adeseori mlăştinoasă, muşchii
cresc printre trunchiurile căzute, într-un amestec greu de străbătut. Taigaua este o
pădure tăcută şi liniştită pentru că animalele sunt rare, iar oamenii şi mai rari.
Este o regiune puţin valorificată deşi are rezerve mari de cărbune, petrol, metale
şi lemn.
4. Stepele Asiei oferă peisaje mai deschise. Pajişti alcătuite din ierburi
mărunte se întind spre orizonturile nesfârşite pe un relief uşor vălurat. Sunt
ţinuturile mongolilor nomazi care altădată se deplasau călare purtându-şi turmele
spre păşuni mai îmbelşugate. Pe şesurile umede din lungul râurilor se dezvoltă
păduri de luncă, înviorând peisajul. Tabloul stepei s-a modificat în zonele de
cultură irigată a cerealelor sau de creştere a animalelor în ferme mari. Bogăţiile
subsolice au susţinut dezvoltarea oraşelor şi a zonelor industriale modificând
puternic stepa.
5. Deşerturile apărute în regiunile uscate din centrul şi sud-vest ocupă
aproape o treime din suprafaţa continentului. În Peninsula Arabia şi vestul Indiei
sunt deşerturi calde cu temperaturi ce pot depăşi 500C vara. În Deşertul Takla
Makam sau Gobi sunt contraste termice accentuate între vară şi iarnă. Vara este
caldă, în timp ce iarna este rece, uscată, cu vânturi tăioase şi furtuni de nisip. Şi
peisajul deşertului este diferenţiat, unele zone sunt acoperite de acumulări de
nisipuri numite dune. Diferite ca formă şi dimensiuni, dunele ocupă mari întinderi
şi uneori înaintează sub acţiunea vântului. Alte deşerturi sunt stâncoase sau
formate din fragmente colţuroase rezultate prin desfacerea rocilor la schimbările
repetate ale temperaturii. În jurul izvoarelor rare apar oazele, spaţii verzi
întreţinute de irigaţii folosite ca binevenite locuri de popas pentru caravane.
Deşerturile au foarte puţin locuitori permanenţi instalaţi în oaze sau în
zonele cu bogăţii subsolice exploatate.
6. Caracteristicile regiunilor musonice, din sudul şi sud-estul Asiei, sunt
strâns legate de alternanţa anotimpurilor. Vara musonul aduce ploi bogate, iarna
este caldă şi secetoasă. Pădurile sunt verzi şi animate în timpul verii, dar îşi pierd
frunzele în sezonul uscat de iarnă.
Agricultura este dependentă şi organizată în funcţie de ploile musonice. În
câmpiile din India şi China străbătute de mari fluvii solul fertil se poate cultiva şi
iarna cu ajutorul irigaţiilor. Sunt zone cu o populaţie agricolă numeroasă, legată
de culturile de orez. Orezul este o plantă productivă, dar cere multă muncă şi
lucrători numeroşi. În condiţiile unei populaţii dense, terenurile agricole au
devenit insuficiente şi culturile s-au extins şi pe versanţi prin terasare. Satele
aglomerate, canalele de irigaţii, câmpurile de orez, iazurile şi terasele cultivate
creează un ansamblu specific Asiei musonice.
7. Asia ecuatorială ocupă ansamblul Insulindei şi are un singur anotimp,
vara. Temperaturile sunt aproape constante, iar ploile abundente. În aceste
condiţii se dezvoltă pădurea ecuatorială veşnic verde, densă, umedă şi
întunecoasă. Caracteristica de bază a acestei păduri este diversitatea şi este
constituită din numeroşi arbori utili: palmieri, bananieri, bambus, teck ş.a. Arborii
care dau mirodenii, au stat la baza unui comerţ activ în timpul navigaţiei cu
pânze. Din loc în loc apar conurile vulcanilor stinşi sau activi, acoperite de păduri
etajate.In insulele Jawa şi Sumatera populaţia este foarte densă, iar agricultura
diversificată. In afară de culturile specifice de orez au apărut plantaţii de palmieri,
arbori de cauciuc, ceai sau arbori pentru mirodenii.
8. Asia montană înaltă
Se deosebeşte de celelate regiuni naturale prin multe trăsături proprii. Este
o zonă care
s-a înălţat prin mişcări recente şi este constituită din lanţuri de munţi cu
înălţimi mari. Relieful este viguros, cu vârfuri şi creste ascuţite, cu văi înguste şi
versanţi abrupţi. Pe cele mai mari înălţimi sunt zăpezi permanente şi gheţari.
Altitudinea impune etajarea condiţiilor climatice, a învelişului vegetal şi de
soluri, realizîndu-se astfel dispunerea verticală a zonelor naturale. Astfel, în zona
înaltă a Asiei, învelişul vegetal este format dintr-o succesiune de benzi cu o
componenţă diferită. La poalele munţilor sunt pădurile zonale, apoi în altitudine
se desfăşoară tufişurile şi pajiştile de munte, după care urmează zăpezile veşnice
şi gheţarii.
In aceste condiţii puţin favorabile, aşezările umane sunt rare. Puţini
locuitori s-au instalat de-a lungul văilor şi în depresiuni, iar ocupaţiile cele mai
importante sunt zootehnia şi mineritul.
In schimb, peisajele sunt deosebit de pitoreşti şi atrag un număr crescînd
de turişti.

Elemente de geografie umană


Asia a fost încă din antichitate cel mai populat continent şi cota parte din
populaţia globului nu încetează să crească. Astăzi populaţia continentului
reprezintă 59% din populaţia globului, în cifre absolute cca. 3,7 mld.loc. O masă
umană imensă, care creşte anual cu peste 30 mil.de persoane. O maree umană
care probabil în viitor va exercita presiuni asupra spaţiului vital terestru, dacă se
va menţine ritmul de creştere. Densitatea medie de 125 loc/Km2 nu spune totul
despre realităţile demografice ale continentului deoarece nu ţine cont de
întinderea mediilor repulsive (Siberia, zonele înalte, zonele aride) şi nici de
ambuteiajul uman din zona musonică.
Această populaţie prezintă originalitatea de a fi esenţialmente rurală, cu
excepţia câtorva ţări dezvoltate (dragonii şi Israelul).
Asia numără mai mult de 100 de popoare. Strict antropologic, populaţia
continentului se împarte în: mongoloizi - peste 1,7 miliarde, localizaţi în nord,
est, şi sud - est; europoizi (caucasieni) preponderenţi în Asia occidentală şi sud-
occidentală, la care se adaugă şi grupul ainu din insula Hokkaido, negroizi,
diseminaţi în jungla malayesiană şi în zonele montane din Filipine şi dravidieni,
un grup cu trasaturi fizionomice asemănătoare europoizilor dar foarte închişi la
culoare, localizaţi în Sri Lanka şi sudul Indiei.
Toate aceste popoare au propriile limbi care se regăsesc şi se pot ataşa la
mai multe familii lingvistive: uraliene(în regiunea M.Ural), altaide (în centru),
paleo - asiatice (în Siberia orientală), indo - europene (în vest şi sud), sinice (în
China), anamite (în Vietnam), khmere( în Indochina), melano - polinesiene (în
sud - estul continentului), semitice ( în partea sud - vestică).
Asia este leagănul marilor religii.
Cea care domină este islamul, care a câştigat teren spre vest de Bengal şi
chiar în Indonezia. Hinduismul este preponderent în India şi este la originea unei
admirabile literaturi şi filozofii, fondate pe credinţa în reîncarnare. Budismul,
născut în India în sec.VI î.H, a pierdut mult teren în prezent, dar a avut o imensă
extindere: India, Sri Lanka, Indochina, Tibet, Jawa, Coreea, Japonia. Budismul
lamaic domină încă în Tibet, iar cel clasic în Indochina.
Chinezii au creat confucianismul, poate mai mult o filozofie decât o
religie, iar japonezii shintoismul.
Asia a fost leagănul unor civilizaţii superioare a căror influenţă asupra
lumii antice rămâne încă vie: Sumer, Babilon, Caldeea, Harappa (Pakistan),
Hitită, ca să nu mai vorbim de cea chineză.
Dinamica populaţiei Asiei
Asia a cunoscut o evoluţie geodemografică originală. Încă din antichitate,
numărul locuitorilor săi reprezenta jumătate din populaţia globului, adică
aproximativ 100 mil. de locuitori.
Primele înregistrări parţiale ale populaţiei s-au realizat în China în timpul
dinastiei Han, iar recensănintele efectuate consemnau cca 55 mil. de locuitori
(faţă de 48 mil. cât avea Imperiul Romanîn perioada de maximă extindere).
Dinamica populaţiei continentului a fost extrem de activă în anii de după cel de-al
doilea Război Mondial, cunoscând din plin fenomenul `exploziei demografice@.
Astfel, în 1950 Asia număra 1,37 mld. Ceea ce reprezenta 52% din
populaţia globului. Evoluţia ulterioară a fost fulminantă:1960 - 1,66 mld. = 55%,
1970 - 2,10 mld. = 56%, 1980 - 2,58 mld. = 57%, 1990 - 3,12 mld. = 58%, 2002
- 3,70 mld. = 59%
Din 1950 până în 1970, deci în două decenii, s-au adăugat 700 mil. de
oameni, iar din 1970 până în 1990 s-a adăugat un miliard. În prezent tendinţa este
de diminuare uşoară a ritmului de creştere. Sporul natural se menţine totuşi la
valori ridicate, fiind în prezent de 15 o/oo.
Natalitatea îşi menţine nişte valori mari în prezent, 2,2%, locul II pe glob
după Africa , dar aproape dublu cât valoarea europeană (1,2%). Natalitatea este
diferenţiată: 4,3% în Afganistan, 4,0% înYemen, 4,1% în Laos, 2,8% în
Bangladesh, 2,6% în India. La polul opus se situează: Japonia 10%., Coreea de
Sud 14%., Singapore 14%.
Valorile de ansamblu ale natalităţii asiatice s-au diminuat mult în ultimile
decenii:
1950 - 4,3%, 1970 - 3,5%, 1990 - 2,7%, 2002- 2,2%.
Unele state au impus măsuri limitative în privinţa natalităţii obţinând
rezultate bune. China este ţara cu cele mai spectaculoase reduceri: de la 4,4% în
1950, la 16%. în 2000. Indicele sintetic de fecunditate (numărul de copii pentru o
femeie aptă de procreere) este de 1,8 în China, (faţă de 3,2 în India) şi reflectă
intensitatea împiedicării mişcării naturale a populaţiei de către autorităţi. Sunt
stimulate famiile cu un singur copil şi sunt supuse presiunilor familiile cu peste 2
copii. Foarte mulţi copii, mai ales de sex feminin, nu sunt înregistraţi sau dispar la
naştere în mediul rural.
Există şi ţări în care comportamentul demografic natural a condus la o
reducere spontană a natalităţii: Singapore de la 4,4% în 1950 la 1,4%, în prezent,
Coreea de Sud de la 3,3% în 1950 la1,4%., Japonia de la 2,4% în 1950 la 1,0%
în 2000.
Natalitatea este dependentă de mai mulţi factori: starea de sănătate a
populaţiei, structura pe grupe de vârstă, standardul cultural şi material, politica
demografică, rolul familiei, tradiţiile etc. Iată de ce apar diferenţieri regionale sau
chiar în cadrul aceleiaşi ţări (în China sunt diferenţe mari între mediul urban îi cel
rural şi între sud şi nord.
o
/oo Semnul de copiat!!!!!

La nivelul continentului şi mortalitatea a cunoscut diminuări


spectaculoase: de la 2,4% în 1950, la 1,2% în 1970 şi la numai 0,8% în 2000.
Această diminuare este în corelaţie şi cu piramida de vârstă asiatică. Doar
8% din populaţia continentului are peste 60 ani, faţă de 19% în Europa, deci
predomină populaţia tânără. Apoi s-au îmbunătăţit condiţiile de asistenţă sanitară,
s-au eradicat unele maladii, s-a realizat în bună măsura igienizarea condiţiilor de
locuit şi îmbunătăţirea alimentaţiei.
Dar se constată şi la acest indice discrepanţe majore:Afganistan are o
mortalitate de 1,8%, (explicată prin convulsiile sociale perpetui), în timp ce în
Hong Kong se înregistrează 0,6%, în Israel 0,7%, Kuweit 0, 3%, Emiratele
ArabeUnite 0,3%.
Sporul natural pe ansamblul continentului se menţine la valori mari tocmai
datorită faptului că pe fondul unei natalităţi ridicate (2,2%) a scăzut foarte mult
mortalitatea (0,8%).
Totuşi, apar diferenţieri regionale: Asia de SV, S şi SE are valori de 2,0 -
2,5%, menţinute de religia musulmană, iar Asia estică sub 1,5%. Demografiilor
progresive din statele în curs de dezvoltare li se opun demografiile relaxate din
statele dezvoltate.
Deşi sporul natural este responsabil, în cea mai mare măsură, de creşterea
numerică a populaţiei, totuşi se observă în ultimile decenii şi o mişcare mecanică
masivă a populaţiei. De altminteri, Asia a fost încă din antichitate teatrul unor
migraţii masive de populaţii, determinate de condiţiile naturale, de stilul de viaţă
tradiţional nomad sau de spiritul războinic al unor popoare.
Fluxurile de imigrare se îndreaptă mai ales spre Asia de SV, pentru
muncă în domeniul petrolului, venind dinspre India, Pakistan, Africa, Europa de
Est. Astfel, Emiratele Arabe Unite au un procent foarte ridicat de emigranţi, de
cca 70%, Quatar - 60%, Kuweit - 53% ( cu fluctuaţii datorate Războiului din
Golf). O situaţie aparte a cunoscut-o Israelul, care, după crearea statului naţional
a primit un număr foarte mare de evrei din toată lumea (1,5 mil. până în 1972).
Alte fluxuri s-au îndreptat spre unele state dezvoltate, cum sunt Singapore,
Hong Kong, sau spre zone cu economie dinamică.
Fluxurile de emigrare s-au dirijat mai ales din fostele colonii spre fostele
metropole coloniale. Astfel, din India şi Pakistan mulţi emigranţi s-au îndreptat
spre Marea Britanie, din Vietnam spre Franţa, din Filipine spre S.U.A, etc. In
perioda de "boom economic" a Europei Occidentale, numeroşi asiatici au emigrat
în Germania, Franţa, Marea Britanie. Numeroşi locuitori de origine turcă sau
kurdă s-au stabilit în Germania unde au constituit comunităţi importante. Din
estul şi sud-estul Asiei, grupuri masive de emigranţi (chinezi, indieni,
pakhistanezi, coreeni, japonezi, etc) s-au îndreptat mai ales spre marile oraşe
americane unde au constituit chiar cartiere tradiţionale, cum este "China Town"
din New York sau San Francisco.Se apreciază că chinezii din diaspora formează
comunităţi ce depăşesc 25 mil. de reprezentanţi.
Asia a cunoscut din plin şi fenomenul exodului rural. Presiunea
demografică din unele regiuni cu densităţi mari, starea economică precară,
atracţia exercitată de oraşe, apariţia unor centre minere sau industriale noi, unele
condiţii naturale, au determinat deplasări definitive ale unor segmente importante
ale populaţiei rurale. Noii veniţi au contribuit din plin la hipertrofierea marilor
oraşe asiatice şi la crearea benzilor periferice semirurale.
Densitatea medie a populaţiei este superioară tuturor celorlalte continente
(134 loc/Km2), dar se înregistrează mari contraste de la o zonă la alta. Astfel,
densităţile oraşelor - stat depăşesc 10 000 loc./Km2 (Singapore, Hong Kong), iar
în unele state valorile medii sunt extrem de ridicate: 1014 loc./Km2 în Bahrein,
923 în Bangladesh, 495 în Coreea de Sud, 345 în Japonia 305 în India, 300 în
Sri Lanka. La polul opus se situează Arabia Saudită cu 10 loc/Km2, Emiratele
Arabe Unite cu 33 loc/Km2 , Oman 11 loc./Km2. Spaţiile repulsive au densităţi
regionale mici: deşerturile, zona montană înaltă, Siberia în ansamblu, pustiul
arctic, etc.
Evoluţia densităţii este în conformitate cu dinamica de excepţie a
populaţiei Asiei, valoarea medie cunoscând ceşteri spectaculoase în ultima
jumătate de secol, accentuându-se astfel contrastele regionale:
1950 1960 1970 1980 1994 2000
2 2 2 2 2
50 l/Km 60 l/Km 76 l/km 94 l/Km 115 l/km 134 l/Km2

Concentrările de populaţie în areale cu densităţi mari sunt de mai multe


tipuri. Astfel, densităţi agricole, legate în special de culturile intensive de orez se
întâlnesc în Marea Câmpie Chineză, Câmpia Chinei de N.E, Delta Gangelui şi
Brahmaputrei, Câmpia Gangelui, Câmpia Indusului, Coastele Malabar şi
Cormarandel, Câmpia Song Ha, Ins.Jawa, Mesopotamia. Densităţi industrial-
portuare sunt legate de dezvoltarea unor mari ansambluri portuare: Keihin Port
(Tokio, Yokohama, Kawasaki, Chiba), ansamblul Osaka - Kobe - Kyoto,
concentrările din jurul marilor metropole comerciale: Shanghai, Singapore,
Hong Kong, etc. De-a lungul căilor de comunicaţie importante sau a marilor fluvii
s-au format concentrări axiale: Transiberianul, văile fluviilor Gange, Chang
Jiang, Huang - He, etc. Există şi mari densităţi periurbane şi interurbane în
zonele conurbaţiilor: Beijing - Tian-jin, Shenyang - Fushun - Anshan, Osaka -
Kobe - Kyoto.
Structura pe grupe de vârstă
La nivelul continentului, în 1990 structura pe grupe de vârstă se prezentă
astfel:

0-4 5 - 14 15 - 24 25 - 59 > 60
12% 21% 21% 37% 9%

Cifrele indică o structură net favorabilă tineretului sub 24 ani.


Unele state, cu o dinamică naturală accentuată, depăşesc procentul
populaţiei tinere a continentului: India 56%, Bangladesh 64%, Afganistan 61%
Dar există şi state cu o piramidă mai echilibrată şi în care procentul populaţiei
adulte depăşeşte procentul populaţiei tinere: Japonia 49% adulţi şi 17% vârstnici,
Singapore 60% adulţi şi vârstnici, Israel 51% adulţi şi vârstnici.
Şi vârsta medie a populaţiei relevă în mod sintetic situaţia demografică a
Asiei: în Irak, Iran, Iordania, vârsta medie a populaţiei este de 17 ani, în
Bangladesh 18 ani. La polul opus se situează Japonia, 37 ani, Singapore, 32 ani.
Structura pe sexe - se caracterizează în general printr-un bun echilibru, cu
excepţia unor state în care predomină uşor populaţia masculină (China şi India),
datorită unei mortalităţi mai ridicate în rândul femeilor (situaţie opusă celei din
Europa şi America de Nord).
Structura pe medii evidenţiază preponderenţa populaţiei rurale, care
reprezintă cca. 2/3 din total. Este o situaţie cvasigeneralizată şi doar câteva ţări
au procentaj urban superior celui rural: Japonia 80%, Arabia Saudită 84%
(construcţii noi), Israel 91%, Singapore 100%, Hong Kong 93%, Kuweit 97%
Dar în majoritatea statelor musonice, procentajul este mult sub cel rural:
Bangladesh - 19%, Nepal - 11%, China - 32%, Thailanda - 23%.

Aşezările rurale
Habitatul asiatic se caracterizează printr-o mare varietate de forme şi
printr-o continuă evoluţie. Este influenţat de nivelul de dezvoltare social -
economică al diferitelor grupuri de populaţie, de modul specific de valorificare a
valenţelor cadrului natural, de particularităţile tradiţionale de organizare a
diverselor societăţi.
Densitatea aşezărilor rurale este în conformitate cu repartiţia populaţiei,
evidenţiind presiunea asupra spaţiului vital din zonele Asiei musonice şi gradul
ridicat de dispersie a aşezărilor din zonele montane, platourile înalte, zonele aride
sau cele reci.
Majoritatea aşezărilor sunt stabile (în unele ţări în totalitate), dar există şi
un procent redus de nomazi în Afganistan, Arabia Saudită (procentul a scăzut de
la 27% în 1975, la 5% în prezent), Iran, Irak, China occidentală.
Morfologia reliefului, particularităţile climatice, tipurile de activităţi,
materialele de construcţie existente, impun diferenţieri majore în tipologia
aşezărilor rurale. Din punct de vedere morfologic, se disting două tipuri
principale de aşezări rurale: aglomerate şi dispersate, fiecare cu diverse variante.
Satele aglomerate sunt specifice Asiei musonice, litoralului mediteranean
sau văilor fertile. În China, domină aşezările de tip zhuan, formate din gospodării
adunate în jurul unei pieţe centrale. Densitatea locuinţelor este mare, iar
materialul de construcţie îl constituie în genere cărămida nearsă.
Foarte interesante sunt locuinţele troglodite din Podişul de loess,
avantajoase prin consumul redus de materiale de construcţie şi prin ambianţa
termică creată. Pe litoralul mediteranean al Asiei Mici şi în Pod. Anatoliei sunt
specifice satele de tip `ciflik@, cu locuinţe din piatră, cu densitate mare, străzi
înguste şi întortochiate. Sate aglomerate, dar de dimensiuni mici există şi în
zonele înalte ale Kurdistanului (casele au acoperiş conic) şi Kaşmirului, unde
locuinţele sunt împrejmuite cu ziduri de piatră, de pământ şi mai rar cu garduri.
Aglomerate sunt şi statele japoneze, dar aici predomină locuinţele uşoare
din lemn, cu structură internă modulată (lemnul rezistă mai bine la seisme).
În Liban şi Israel există sate aglomerate care amintesc de aşezările
europene (Libanul era Elveţia Levantului înainte de războiul civil). În Israel satele
sunt mai puţine, dar sunt bine dotate şi organizate. Multe sunt construite
standardizat, în preajma `kibutzurilor@.
Aşezările dispersate sunt mai rare, dar constituie elemente de habitat
specific pentru anumite regiuni. În Asia Mică sunt sate de păstori şi pomicultori
pe versanţii Munţilor Pontici şi Taurus. În Yemen, regiunea înaltă este acoperită
de numeroase gospodării izolate, cu case de piatră cu etaj, dispozitive de apărare,
fântână proprie (etajul este rezidenţial iar parterul adăposteşte animalele
domestice).
Aşezări risipite, tradiţionale, se întâlnesc şi în zonele înalte ale Podişului
Dekan, în MunţiiVindhia şi Satpura, dar locuinţele sunt în general sărăcăcioase.
În zona înaltă a Nepalului, locuită de populaţia `sherpa@ sau în Sikim,
fiecare gospodărie are în apropiere propriul teren de cultură, înconjurat de garduri
de piatră, iar pe versant livada şi păşunea pentru animale, realizând un fel de
`bocaj@ în valorificarea specializată a terenurilor. La altitudini mai mari dispar
culturile, locuitorii ocupându-se exclusiv cu zootehnia.
Tibetul prezintă pe platouri sate risipite, iar în regiunea muntoasă joasă a
Chinei de SE gospodăriile izolate apar între aşezările aglomerate de pe văi,
ocupând zone mai înalte, defrişate şi amenajate în timpuri mai recente în urma
creşterii densităţilor de populaţie. Fenomene de risipire pe versanţi apar şi în
Japonia (ţară predominant muntoasă), iar în Hokkaido, în micile câmpii ale
insulei, sunt ferme izolate, împrejmuite cu garduri vii.
Gospodării risipite sunt instalate şi printre parcelele cultivate cu orez din
Jawa şi Sumatera.
Între satele aglomerate şi cele dispersate există numeroase variante
intermediare. Spre exemplu, în Turcia sunt sate cu un vechi nucleu aglomerat,
înconjurat de locuinţe risipite apărute recent. Centrul civic se păstrează în nucleul
central care, de regulă, are o tramă stradală întortochiată. Asemenea sate sunt
prezente şi în Iran (unde se numesc kere) şi sunt destul de frecvente şi în Irak.
Destul de răspândite sunt satele răsfirate polinucleare, ca în Câmpia
Gangelui, unde există un nucleu în jurul pieţei centrale, locuit de agricultori,
înconjurat de cătune dependente, populate mai ales de meşteşugari specializaţi.
Asemenea tipuri morfologice sunt comune şi în provincia Sîciuan, în zonele de
contact între câmpiile chineze şi zona înaltă vestică, în lungul văilor din estul
Tibetului şi chiar în Insulinda.
În zonele de confluenţă sunt caracteristice satele tentaculare, dar este
vorba de confluenţe ale râurilor mai mici. Sunt specifice în Indochina şi în zona
montană joasă a Chinei de SE.
Satele liniare reprezintă un tip morfologic adaptat văilor înguste din
zonele montane ale Indochinei, Coreii, Japoniei, Filipinelor. De multe ori sunt
situate numai de o parte a văii (văi cu profil asimetric). Sate liniare apar însă şi în
câmpie, de-a lungul drumurilor, căilor ferate, în lungul grindurilor fluviale. Sunt
prezente în Marea Câmpie Chineză, în Utar Pradesh, Irak, coasta Coromandel
din India. În Siberia, satele sunt mici, cu locuinţe construite în principal din grinzi
îmbinate.
Foarte diversificate sunt şi materialele de construcţie utilizate în
gospodăriile rurale.
În Munţii Yemenului casele sunt construite din piatră, în Himalaya şi Tibet
sunt realizate din piatră şi lut. Case din cărămidă sunt specifice Coastei
Coromandel. În zona joasă a Yemenului, casele au un schelet de lemn, care este
completat cu frunze de palmier. În Insulinda cele mai multe case sunt făcute din
lemn şi lut, iar în zonele litorale şi în lungul râurilor frecvente sunt casele
construite pe piloţi - locuinţe palafite. Toate aceste aspecte se referă la sistemul
tradiţional de construcţie al locuinţelor, dar în foarte multe zone au apărut
locuinţe noi, construite după standardele moderne: ţările arabe exportatoare de
petrol, Turcia, Liban şi chiar China, ca să nu mai vorbim de Japonia.
Din punct de vedere al funcţiilor îndeplinite, majoritatea satelor sunt
aşezări agricole (viticultură, pomicultură, zootehnie), dar agricultura se împleteşte
cu meşteşugurile şi mica industrie casnică, ce valorifică de cele mai multe ori tot
produse agricole.
Există însă şi sate neagricole specializate: sate meşteşugăreşti (China) care
evoluează spre urbanizare, sate specializate în transporturi transmontane
(pop.Sherpa), sate specializate în transporturi, sate pescăreşti, sate cu funcţie
industrială, sate cu funcţie balneară sau turistică.
Aşezările urbane
Fenomenul urban s-a născut în Asia. Se apreciază că primele oraşe ale
lumii antice, înfiinţate acum 5 milenii, au fost Ur, Uruk, Kish, Nagpur, cărora le-
au urmat Harrapa, Mohenjo Daro, iar ceva mai târziu Ninive, Babilon, Buo, Wei
He, Fen He ş.a.
Multitudinea vestigiilor antice şi feudale relevă existenţa unei civilizaţii
urbane strălucitoare (monumente, palate, moschei, temple, incinte fortificate). Nu
mai puţin frapant este însă contrastul dintre aceste dovezi ale perenităţii urbane şi
realizările contemporane ale urbanismului din Japonia, Singapore şi mai recent
din statele arabe.
În Asia, o caracteristică la fel de frapantă este însă şi repartiţia geografică
foarte inegală a populaţiei urbane. În general, cu excepţia Japoniei, Chinei şi
Indiei, majoritatea populaţiei trăieşte în aşezări urbane mici. Totuşi, multe oraşe
din această parte a Terrei sunt printre cele mai mari din lume: Tokyo, Shanghai,
Calcutta, Beijing, Djakarta, Seul, Bangkok, Manila.
Urbanizarea este un fenomen în plină ascensiune în toate ţările Asiei,
indiferent de nivelul de dezvoltare şi structura economică. Oraşele exercită o
puternică atracţie pentru populaţia rurală prin posibilităţile de utilizare a forţei de
muncă şi prin condiţiile de viaţă superioare celor de la ţară. Afluxul de populaţie
rurală conduce frecvent la o hipertrofiere a cartierelor periferice, care capătă de
multe ori aspect semirural, accentuându-se contrastul dintre acestea şi cartierele
centrale, cu dotări edilitare superioare.
Creşterea urbană asiatică s-a realizat cu precădere prin hipertrofierea
metropolelor, ceea ce a creat probleme practic insolubile în ceea ce priveşte
capacitatea de asigurare a serviciilor şi a facilităţilor cu caracter strict urban (între
care mai ales lipsa de locuinţe şi apă curentă se resimte cel mai acut).
Dezvoltarea oraşelor s-a făcut de cele mai multe ori haotic, fără a avea asigurată
o infrastructură urbană adecvată: tramă stradală concepută pentru fluidizarea
traficului, canalizare, apă, gaz, electricitate, infrastructură sanitară, educaţională,
comercială.
În ultimele decenii creşterea urbană s-a realizat cu precădere în urma
sporului migratoriu (dar şi a sporului natural, în China şi India), rezultat al unei
industrializări recente.
Mediul construit devine astfel o `magmă urbană@ fără o structură
coerentă, determinând presiuni asupra terenurilor, prin implantarea habitatului în
mediul rural adiacent şi uneori generând o aglomerare de locuinţe şi pe versanţi.
Reţeaua de circulaţie existentă nu mai este sufucientă şi devine suprasolicitată.
Trasarea de noi axe de circulaţie devine dificilă, deoarece nu solicită numai
spaţiul pe care sunt construite, ci afectează un spaţiu mult mai larg, prin: diverse
construcţii, magazine, staţii de alimentare, spaţii de cazare, depozite şi ... poluare.
La Tokyo se practică o tezaurizare speculativă a terenurilor, astfel că în
acest oraş preţul unui m2 de teren este cel mai ridicat din lume. Uneori valoarea
terenului unei întreprinderi mici este mai mare decât valoarea întreprinderii.
Preţurile exacerbate ale spaţiilor de locuit au determinat o reconversie a acestora
în spaţii destinate serviciilor. Problema aceasta este foarte frecventă în Hong
Kong, Dacca, Manila, Tokyo.
În multe oraşe de litoral, distrugerea suprafeţelor împădurite şi a
mangrovelor pentru amenajări urbane a condus la accentuarea eroziunii solurilor
şi la creşterea pericolului de producere a inundaţiilor (sau a deschis cale liberă
acţiunii ciclonilor tropicali).
Dinamismul procesului de urbanizare al continentului asiatic poate fi
ilustrat şi prin câteva date statistice: astfel, între 1920 şi 1990, numărul absolut al
locuitorilor din oraşe a crescut de 9 ori. În China, există în prezent 350 de oraşe
de peste 100.000 de locuitori, din care 90 au depăşit 1 milion, iar 13 oraşe au
peste 4 mil. de locuitori. India are 220 oraşe cu peste 100.000 de locuitori, din
care 12 au depăşit 1 milion, Japonia are 216 oraşe cu peste 100.000 de locuitori
şi 11 peste 1 milion, Indonezia are 5 oraşe peste 1 milion. Tendinţa spre
gigantism apare clară.
Marile oraşe s-au transformat treptat în centre ale unor vaste aglomerări
urbane, care au depăşit 10 mil.loc: Tokyo 27 mil., Bombay 15, Shanghai - 13
milioane, Calcutta, peste 12 milioane, Beijing - 10 milioane.
Se conturează şi mari concentrări urbane de tip megalopolis: Tokyo,
Osaka-Kobe-Kyoto ( care va deveni un geopolis), Shenyang - Fushun - Anshan,
Shanghai - Nanjing.

Tipologia aşezărilor urbane asiatice


După poziţia geografică deosebim:
Oraşe de litoral - subîmpărţite în mai multe categorii:a) de golf - Tokyo,
Bangkok, Manila, Osaka; b) de front de mare - Madras, Bombay, Djakarta; c) de
deltă - Calcutta, Dacca, Rangoon, Ho Chi Minh; d) de strâmtori - Singapore,
Istanbul, Kitakyushu.
Evoluţia centrelor urbane portuare s-a accelerat odată cu penetraţia
elementelor economiei de piaţă din sec.XIX - XX, multe dintre ele adăugând
funcţiei comerciale şi o gamă complexă de funcţii urbane: industrie, finanţe,
administraţie, turism. Astfel, în Japonia, marile oraşe sunt porturi: Tokyo, Osaka,
Nagoya, Yokohama, Kobe, Kawasaki, Kitakyushu, Fukoka, Sendai etc.
Multe oraşe mari, mai ales în Asia de sud-est, îmbină funcţia portuară cu
cea administrativă: Djakarta, Manila, Bangkok, Singapore, Rangoon ş.a. În
China, cel mai mare oraş este port ( Shanghai); alte porturi mari chinezeşti sunt
Wuhan, Luda, Guangzhou, Hong Kong, Macao.
În Orientul Apropiat numărul oreşelor-porturi de talie mare este mai mic,
remarcându-se Izmir (1,5 mil.). Beirut (1,4 mil.) şi interurbaţia Tel-Aviv - Jaffa -
1 mil.loc.
În interiorul continentului, dezvoltarea unor oraşe mari a fost legată de
funcţia politică de capitală, funcţie care a reprezentat punctul de plecare pentru o
dezvoltare complexă: Beijing - 10 mil.loc., Seul - 10 mil., Teheran - 6 mil.,
Bagdad - 5 mil., Ankara - 2,5 mil., Damasc - 1,3 mil. şi Delhi - 5,6 mil.
Habitatul urban s-a localizat pe forme de relief diferite: văi: Xian, Kyoto,
oaze: Ar Riadh, Medina, depresiuni: L'hasa, Chengdu, Turfan, câmpie: Bagdad,
Kanpur, Hyderabad, Wuhan, Tianjin, platou: Delhi, Ankara, piemont: Teheran (la
poalele Demavendului), zone montane înalte: Katmandu
Unele capitale istorice au decăzut (Hue în Vietnam), dar altele s-au
dezvoltat chiar dacă şi-au pierdut funcţia de capitală (Kyoto - 1,6 mil.).
Foarte multe din oraşele capitală, concentrează într-o măsură exagerată
uneori, viaţa economică şi culturală a ţării. Ex: în Iran, aprox. 50% din pop.
ocupată în industria de transformare se află în capitală (unde şi venitul pe locuitor
este de 2,5 ori mai mare decât media pe ţară), Bangkok (10 mil.), Bagdad (4,6
mil.), Colombo (1,5 mil.).
Un fenomen urban specific Chinei este concentrarea activităţii economice
în centre de coordonare locală a unor unităţi geografice cu un grad înalt de
autonomie economică (bazine depresionare, văi) ex: Shenyang - 5 mil., Harbin -
3 mil., Tayiuan - 3 mil. în Shanxi, Xian - 3 mil. în Shenxi ş.a.
Dacă în oraşele mari se tinde spre o dezvoltare funcţională complexă, în
oreşele mici şi mijlocii s-au creat specializări, cu precădere industriale:
- petroliere: Mina-al-Ahmadi (Kuweit), Ras Tannurah (Arabia Saudită),
Abadan (Iran).
- metalurgie: Anşhan, Wakayama
- miniere - Kuzneţk, Karaganda
- ale energiei electrice: Bratsk, Krasnoiarsk
- chimice: Bashra, Chiba
- ind. textile: Osaka, Karachi.
Cele mai multe oraşe mici sunt centre agricole, ale producţiei
meşteşugăreşti sau oraşe comerciale, a căror economie este în strânsă legătură cu
valorificarea producţiei agricole a zonei pe care o deservesc.
Câteva aspecte socio-geografice ale Asiei contemporane

1) Pâinea noastră cea de toate zilele


Se întâmplă rar ca oamenii să cunoască foametea pentru că nu există
produse alimentare suficiente. Cel mai frecvent însă, se confruntă cu această
problemă deoarece ei nu pot dispune de partea de alimente - existentă - care ar
trebui să le revină sau pentru că le lipsesc mijloacele materiale sau culturale
pentru o nutriţie corectă.
Aceasta explică de ce oamenii mor de foame în ciuda unor recolte bune,
cum a fost cazul Bangladeshului în 1974, când sistemul normal de distribuţie
alimentară a fost blocat datorită unei ineficacităţi de conducere.
Uneori foametea a fost un fenomen derivat dintr-o politică inflexibilă.
Astfel în China, între 1958 - 1961, au murit de foame în jur de 30 milioane de
oameni, datorită orientării forţate a fondurilor spre industrializare. În India nu s-a
înregistrat nici o foamete majoră după 1947, dar câteva milioane de oameni mor
anual de foame sau boli provocate de malnutriţie, datorită sărăciei. Este un aspect
devenit obişnuit în această ţară suprapopulată şi mai ales săracă.
Malnutriţia cronică poate degenera în foamete prin acţiunea mai multor
variabile: variaţii bruşte ale producţiei (uneori generate de calamităţi naturale),
distribuţie defectuoasă, creşterea şomajului şi inflaţiei, apariţia unor războaie
(India, Afghanistan, Pakistan, Bangladesh, Sri Lanka), dezordine socială (lupte
religioase în India), schimbări în orientarea politicii guvernamentale ş.a.,
Există state în Asia în care proporţia copiilor subalimentaţi din numărul
total este alarmantă: peste 50% din copii sub cinci ani în Pakistan şi Bangladesh,
peste 30% în Birmania, Laos şi Cambodgea. Aceste state au un consum mediu de
calorii cu 10 - 20% sub cel necesar. Există şi state unde acest indicator este
depăşit: Arabia Saudită, Siria, Israel, Japonia, Mongolia.

2) Igienă şi sănătate
A trăi vârsta a treia nu înseamnă automat a trăi bine, dar prelungirea
duratei medii a vieţii relevă existenţa unui nivel ridicat de civilizaţie, bunăstare şi
asistenţă socială şi sanitară.
În Japonia, speranţa de viaţă a ajuns la cifre aproape uluitoare: 78 de ani la
bărbaţi şi 84 de ani la femei, în Israel 76 la bărbaţi şi 80 la femei, Singapore, 76
bărbaţi, 80 femei. La polul opus se situează: Afganistanul, 46 la bărbaţi, 45 la
femei, Laos, 53 la bărbaţi, 50 la femei, Cambodgea, 58 la bărbaţi, 54 la femei,
Nepal, 58 la bărbaţi, 57 la femei.
Un alt indicator sintetic este proporţia de populaţie care dispune de apă
potabilă. Unele state au rezolvat această problemă: Japonia, Israel, Malaysia.
Alte ţări îşi asigură doar 2/3 din necesar: ∨ările arabe din Orientul Mijlociu
şi Apropiat, Turcia, dar sunt state care beneficiază de cantităţi foarte mici de apă
potabilă, sub 1/3 din necesar, Birmania, Laos, Afganistan (doar 17%),
Cambodgea, Nepal. Chiar centrul Calcuttei suferă din cauza lipsei apei. Statelor
sărace practic nu apa le lipseşte, ci staţiile de pompare, de filtrare, de epurare, de
igienizare şi instalaţiile de distribuţie.
Legat de igienă şi sănătate, se pare că Asia este deocamdată cel mai puţin
afectată de SIDA. Virusul HIV este probabil cel mai atroce din cele care au
afectat specia umană. El poate rămâne în sânge mai mulţi ani, uneori chiar
decenii, până apare boala, dar victimele sale devin din ce în ce mai vulnerabile la
orice infecţie provocată de un alt virus, de o bacterie, ciupercă sau parazit.
Semnalată în 1981, boala s-a răspândit rapid atingând peste 157 de state.
Majoritatea ţărilor Asiei i-au semnalat prezenţa, dar au fost înregistraţi un număr
foarte mic de purtători ai HIV (în general sub 1 caz la 100.000 de locuitori). Doar
în Singapore, Hong Kong, Israel şi Liban au fost semnalate cel puţin 1 caz la
100.000 locuitori.
Şi tot în legătură cu problemele legate de sănătate, se cuvine să amintim şi
uzajul stupefiantelor. Numeroase şi pertinente voci pledează în prezent pentru
legalizarea consumului de droguri, argumentând că astfel se va rupe legătura între
drog şi criminalitate, adepţii vor fi mai reţinuţi, nu se va trece de la un drog la
altul, comerţul va putea fi controlat, taxat şi supus opiniei adversarilor. Dar
legalizarea nu este o soluţie în sine, aşa cum ne arată şi creşterea consumului
drogului cel mai răspândit: nicotina. Cel mai mare consum de tutun este în ţările
dezvoltate ale Asiei: Japonia, Singapore, Coreea de Sud, Israel şi Malaysia, iar
cel mai mic în ţările islamice.
În ceea ce priveşte producţia de droguri puternice, heroină şi cocaină, în
Asia există două din cele trei mari zone de producţie: "Triunghiul de aur":
Birmania, Thailanda, Laos şi "Semiluna de aur" (Iran, Pakistan, Afganistan).
Printre centrele de albire (spălare) a banilor murdari se numără: Singapore, Hong
Kong şi Abu Dhabi (E.A.U.). Însă consumul de droguri este încă restrâns la
câteva din ţările dezvoltate. Statele sărace nu sunt confruntate cu acest flagel
decât în mică măsură.
Un alt aspect asupra căruia ne oprim este calitate vieţii.
Este dificil de stabilit care sunt elementele constitutive ale fericirii sau
mizeriei umane. Au fost luaţi în considerare doi indicatori:
1) `Indicele dezvoltării umane@ - elaborat de Programul Naţiunilor Unite
pentru Dezvoltare, pleacă de la speranţa de viaţă la naştere, educaţie şi puterea
de cumpărare reală.
S-a stabilit un nivel minimal - 42 ani, 12% din populaţie alfabetizată şi
220$ şi un nivel de dorit (78 ani, 100%, 4861$), aproape de optim. Cu excepţia
statelor dezvpltate, s-a constatat că doar în puţine ţări asiatice acest indice al
dezvoltării umane a cunoscut o amelioarare reală. Este vorba de China, Malaysia,
Coreea de Sud şi ţările arabe exportatoare de petrol.
Legat de acest indice s-a constituit o scară a suferinţei umane. Există ţări în
care peste 3/4 din populaţie acuză o suferinţă (malnutriţie, boli, frică) -
Bangladesh, Yemen, Cambodgea, Nepal, iar recordul este deţinut de Afganistan
cu 88% din populaţie. Credem că în această ierarhie trebuie înscris şi Irakul, nu
numai din cauza războiului propriu-zis ci şi a urmărilor sale (Embargoul U.N.). În
India, Pakistanm Iran, Laos, Birmania, proporţii cuprinse între 50 şi 75% din
populaţie sunt înscrise pe scara suferinţei umane.
Educaţia. Şi în acest domeniu sunt relevate discrepanţe majore. Există
câteva state (Japonia, Thailanda, Israel), unde peste 90% din populaţia mai mare
de 15 ani ştie să scrie şi să citească. Dar ţările sărace au procente situate sub
30%. În Japonia se consumă mai mult de 60 kg de hârtie pentru o persoană (cărţi,
caiete), iar în Afganistan sub 6 g. Foarte mulţi copii abandonează şcoala înainte
de terminarea studiilor (91% în Afganistan, 86% în Bangladesh, peste 50% în
India). Cert este faptul că din 200 mil. de copii care sunt nevoiţi să lucreze în
lume, 100 mil. sunt în India (şi din aceştia cca 30 mil. nu au locuinţă). Şi aceasta
în condiţiile în care Declaraţia Naţiunilor Unite asupra drepturilor copiilor sună în
felul următor:
`Umanitatea trebuie să-i dea copilului ce are mai bun. Copilul va avea o
protecţie specială şi va trebui să beneficieze de toate oportunităţile şi facilităţile
care să-i permită să se dezvolte fizic şi intelectual în libertate şi demnitate.
Copilul va fi protejat contra tuturor formelor de neglijenţă, cruzime şi exploatare.
Punctele fierbinţi ale Asiei
Războiul rece a murit....trăiască războiul.
Prima misiune umanitară ajunsă în Irak după terminarea războiului din
Golf, în februarie 1991, a constatat că numărul copiilor bolnavi de disenterie s-a
înzecit, iar epidemia de holeră s-a declanşat fulgerător. Se poate trage concluzia
că nu este nevoie de arme bacteriologice pentru a duce un război bacteriologic,
iar războiul nu înseamnă numai linia frontului.
Asia este o zonă fierbinte. Nu facem un recensământ al războaielor.
Acestea sunt mai numeroase decât statele angajate în război. (India - Kaşmir,
Pungeab, Assam etc.). În Indonezia, Birmania, Filipine sunt mai multe puncte de
conflict. În Liban şi teritoriile ocupate de Israel tensiunea este perpetuă. Conflicte
există încă în Afganistan, Bangladesh, Birmania, Cambodgea şi Irak. Turcia are
probleme cu minoritatea kurdă. Statele Asiei Centrale aparţinând CSI au şi ele
probleme, ca să nu mai amintim pe cele caucaziene. Faliile religioase şi
intoleranţa islamului au condus la exacerbarea acţiunilor teroriste. Numeroase
acte criminale de tip terorist au condus la scăderea numărului de turişti şi a
investitorilor straini (Israel, Ins. Bali, India).
Poluarea. Ultimul deceniu marchează o uşoară încălzire a climatului
terestru, el înregistrând 6 din cei 10 ani consideraţi cei mai calzi decân sunt
înregistrări climatice. În 2030, temperatura va fi cu 2Ε mai mare decât în anii
preindustriali (gazele reţinute în atmosferă crează efectul de seră), iar în anul
2090 va fi cu 4Ε mai mare. Maldivele nu vor mai fi, iar întinse zone din
Bangladesh, India, China, Indonezia, vor fi inundate permanent. 16% din metanul
ajuns în atmosferă provine din orezăriile Asiei şi este responsabil alături de cloro-
fluorocarbon, de găurile apărute în pătura de ozon. Incendiile zăcămintelor de
petrol şi deversările care au infestat apele Golfului Persic în timpul războiului
Irak-restul lumii (de fapt 29 de naţiuni), sunt dovezi dintr-un lung şir de atrocităţi
umane comise împotriva naturii (atrocităţi voluntare).
Teheran, Manila, Seul, Tokyo, sunt cunoscute pentru atmosfera lor
irespirabilă (la Tokyo sunt cabine unde se plăteşte şi se poate respira aer curat
(pentru cetăţenii care ajung să facă o `criză de smog@).
Totuşi, în ansamblul său, Asia este un continent mai puţin poluat. Pe harta
ecologică a Asiei apar câteva `pete@ de culoare închisă: zonele industriale
japoneze, terenurile petrolifere ale Orientului Mijlociu şi rafinăriile gigantice,
oţelăriile chineze din arealul nordic ş.a.
Ameninţarea asupra florei şi faunei. Se cunoaşte faptul că pădurile
tropicale au un rol crucial în regularizarea climatului mondial. De altfel, ele
adăpostesc şi jumătate din speciile vii ale plantei. Exploatări intensive se practică
acum în Malaysia şi Indoezia, zonele defrişate extinzându-se rapid. Chiar dacă
sunt replantate ele nu se refac decât într-un secol, iar stadiul de climax îl ating
abia după 5 secole (climax - optim biologic). Exemplul pădurii Angkor din
Cambodgea care a fost tăiată acum 500 de ani, a fost lăsată să se refacă şi încă
nu a ajuns la stadiul unei păduri primare.
În China şi în India, întinse suprafeţe mlăştinoase au fost drenate, deşi
poate rolul lor în echilibrul ecologic general n-a fost încă bine stabilit.
Din învelişul forestier iniţial, original n-a mai rămas decât 4% în
Bangladesh, 14% în Pakistan şi doar 30% în India şi ţările Indochinei. După
estimările O.N.U., cca 800 de specii de mamifere, 11.000 specii de păsări, 530
specii de reptile şi 70 specii de amfibieni sunt ameninţate cu dispariţia. Se
apreciază că au mai rămas cca 2000 de urşi Panda şi cca 8000 de tigri, câteva
exemplare de rinocer de Jawa şi exemplele ar putea continua.

TURCIA
Are o poziţie geografică privilegiată, fiind situată pe două continente şi
deţinând două strâmtori de importanţă strategică deosebită: Bosfor şi Dardanele.
Ocupă în întregime Pen. Asia Mică şi este înconjurată de patru mări: Marea
Mediterană, Marea Neagră, Marea Egee şi Marea Marmara.
Suprafaţa sa este de 780.576 km2, din care 24.000km2 (3%) aparţin
Europei (Tracia), iar restul sunt localizaţi în Asia Mică. Această peninsulă a
cunoscut în antichitate şi în prima perioadă a Bizanţului o deosebită prosperitate
rurală. Grecii au înfiinţat colonii litorale contribuind la dezvoltarea unor civilizaţii
locale prospere, aşa cum au fost cele din Milet sau Efes. Regiuni ca Frigia, Lidia,
Licia, Pamfilia, Cilicia, Capadochia erau cunoscute de lumea antică şi au atras
interesul romanilor.
Invaziile arabe de după sec.VII-VIII nu au adus modificări teritoriale
importante. Mult mai importantă a fost însă penetraţia turcilor şi a mongolilor.
Expansiunea turcă va culmina prin cucerirea Constantinopolului (1453) şi apoi
Imperiul Otoman se va extinde şi va atinge apogeul sub Soliman Magnificul. În
acele timpuri imperiul cuprindea un teritoriu imens, incluzând Armenia,
Mesopotamia, Siria, Egiptul, Irakul, Iordania., Libanul, Palestina, Peninsula
Arabă, Libia, Tunisia, Algeria, Peninsula Balcanică şi o parte din Ungaria, (sec.
XVI). Urmează declinul, marcat de numeroase războaie şi de influenţa tot mai
puternică a Franţei şi Angliei. După primul război mondial capătă configuraţia
teritorială actuală, iar în 1923, Kemal Atatürk, devenit preşedinte, iniţiază o serie
de reforme vizând modernizarea vieţii sociale, politice şi economice a Turciei,
punând totodată bazele statului modern (abolirea sultanatului şi califatului,
separarea religiei de stat, adoptarea calendarului european etc).
Cadrul natural. Suprafaţa relativ mare a ţării cuprinde regiuni geografice
diferite, predominante fiind însă formele de relief înalte, de podişuri şi munţi. Se
disting trei unităţi majore: Munţii Pontici, Munţii Taurus şi Podişul Anatoliei,
marcate de falii puternice. Asia Mică este flancată de două falii costiere recente,
de unde şi valorile batimetrice mari şi lipsa câmpiilor litorale.
Munţii Pontici sunt formaţi din şisturi cristaline înconjurate de calcare
recifale, mase geologice injectate de nuclee intrusive post-paleozoice şi acoperite
în mare parte de un fliş şisto-grezos consistent. Metamorfozaţi în paleozoic
(şisturile cristaline aparţin hercinidelor) şi cutaţi în sistemul alpin terţiar,
M.Pontici comportă două sectoare diferite. Sunt joşi şi aeraţi, prin prezenţa unor
depresiuni longitudinale în vest, unde rar depăşesc 1500-2000m altitudine, în
timp ce, la est de Valea Isil Irmak, devin o unitate înaltă, cu o osatură de batolite
granitice, puternic disecate, cu aspect alpin, ce se constituie într-o barieră
orografică continuă, ce depăşeşte 4000m.
Sudul Anatoliei este mărginit de lanţul Munţilor Taurus. Zona lor
occidentală desenează un arc convex spre nord între Masivele Menderes şi
Kirshehir, sub influenţa probabilă a unei mase rigide meridionale înfundată în
Golful Antalya. În zona centrală, urmează o largă convexitate spre sud, apoi
lanţul se orientează spre nord-est, sub efectul ridicării blocului rigid arabo-sirian.
Munţii Taurus sunt formaţi din enorme mase de calcare jurasice şi
cretacice (de peste 1500m grosime), la care se asociază intruziuni bazice şi fliş
eocen care acoperă în mare parte aceste structuri, cutate în sistemul alpin.
Şi Munţii Taurus constituie o barieră continuă, formată din blocuri joase în
vest şi zone alpine înalte în est unde depăşesc 4000m (4168m - Vf.Cilo). Masele
calcaroase sunt străpunse de formaţiuni endocarstice, iar la suprafaţă au apărut
numeroase polii şi doline.
Cele două lanţuri plisate strâng între ele Podişul Anatoliei, o veritabilă
mesetă înaltă, aparţinând sistemului cutat alpin, dar aproape în întregime
peneplenizată şi ridicată în bloc prin mişcări epirogenetice recente.
În vest se remarcă Masivul Menderes, un soclu granitic cu o cuvertură
sedimentară prins în cutări recente şi Masivul Kirshehir, un imens element şariat
provenit din lanţul septentrional al Munţilor Taurus.
Bombări şi scufundări ale podişului au creat numeroase bazine interioare
separate de dorsale transversale şi longitudinale. Mai ales în vest s-a pus în
evidenţă o tectonică cu direcţii ortogonale, un veritabil cadrilaj tectonic, evident
în regiunea egeeană, unde se remarcă forme tipice scufundate, blocuri montane,
insule şi canale prinse între blocuri faliate.
În Anatolia orientală suprafaţa fundamentală a reliefului se ridică la 2000 -
2500m, fiind penetrată de conuri vulcanice: Suphan (4434m) şi Ararat (5165m),
care domină peisajul prin altitudine şi masivitate.
Clima. Prezenţa lanţurilor montane şi a mesetei anatoliene perturbează
schema normală a climatului mediteranean. Iarna platoul se răceşte considerabil
(mai ales în est unde pătrunde o apofiză a anticiclonului asiatic). Vara este
încorporat în masele de aer uscat, care acoperă Mediterana. Se disting astfel mai
multe tipuri de climă:
a) mediteranean, localizat pe faţada egeeană şi mediteraneană, cu veri
toride şi ierni călduţe, cu precipitaţii mai abundente de toamnă-iarnă.Temperatura
medie anuală este de 18,7ΕC la Adana şi17,5ΕC la Izmir. Pe litoralul
mediteranean este ceva mai cald (9ΕC în ianuarie şi 25ΕC în iulie la Adana),
decât pe cel egeean (7,8ΕC în ianuarie şi 24,5o C în iulie la Izmir).
Precipitaţiile medii anuale sunt destul de modeste, caracteristice pentru
climatul levantin: 620mm la Adana şi 682mm la Izmir.
b) climatul mediteranean de tranziţie ocupă o fâşie interioară, interpusă
în vest şi sud între climatul mediteranean şi cel continental-anatolian. Maximului
pluviometric de iarnă i se adaugă şi unul secundar de primăvară generat în
principal de fenomene de convecţie.
c) climatul temperat - anatolian se defineşte prin preponderenţa
maximului de primăvară al precipitaţiilor. Termic, nuanţa continentală se
accentuează treptat spre est:
Ankara, -1,3ΕC ianuarie; 24ΕC iulie; Kayseri (în centru), -7,4ΕC ianuarie,
23ΕC iulie; Kars (în NE), -13ΕC ianuarie şi 17,2ΕC iulie.
Se observă scăderea accentuată a temperaturii de iarnă spre est, însoţită de
creşterea amplitudinilor termice (25ΕC - Ankara, 30ΕC - Kars). Precipitaţiile sunt
mai bine repartizate anual, dar sunt reduse cantitativ (430mm la Ankara, 400mm
la Kayseri, 525mm la Kars).
d) climatul pontic beneficiază de aportul blând al foehnului în timpul
iernii, determinat de instalarea maximului anatolian şi a unei depresiuni barice în
Marea Neagră. Acest tip de climă este prezent pe versantul nordic, mai abrupt, al
Munţilor Pontici.
Pluviozitatea este mai ridicată pe ţărmul Mării Negre şi creşte cantitativ
spre est (3000mm), odată cu altitudinea M. Pontici. Cantitatea mai mare de
precipitaţii este legată de ciclogeneza activă de iarnă, când se înregistrează şi
maximul pluviometric. Termic este un climat blând: Trabzon (NE), 7ΕC în
ianuarie, 23ΕC în iulie şi 850mm precipitaţii.
Anatolia este o regiune mai uscată, local chiar semiaridă, înconjurată de un
brâu continuu de pluviozitate mai mare, fapt reflectat şi în dispunerea vegetaţiei.
Hidrografia. Ariditatea platoului se reflectă şi în mediocritatea alimentării
cursurilor de apă. Acestea au un regim complex, care traduce în fapt
complexitatea climatică.
Cursurile descendente din Munţii Taurus (Ceyhan, Seyhan, Ak) au un
maxim de iarnă-primăvară provenit din precipitaţii, la care se adaugă şi aportul
nival. Cursurile ce vin din Anatolia (Menderes, Işil Irmak, Kizil Irmak) au un
maxim al debitelor în primăvară.
Turcia posedă şi cursurile superioare ale fluviilor mesopotamiene, Tigrul şi
Eufratul, care îi furnizează un potenţial hidroenergetic esenţial, parţial valorificat.
Hidrologia Anatoliei este dominată de trăsăturile endoreice, dar şi de
prezenţa a două categorii de lacuri: tectonice şi carstice.
Lacurile tectonice au fost mai extinse în perioadele reci ale cuaternarului,
limitele vechi de ţărm putându-se urmări şi astăzi. Lacurile actuale nu sunt decât
nişte resturi. Se remarcă L.Sărat, L.Amar, L.Tuz, L.Van (închis într-o depresiune
tectonică prin baraj vulcanic). Au ape bogate în săruri: Van-2,2%., L.Amar-
10,1% ., L.Sărat-32,9%.
Lacurile carstice s-au format pe fundul poliilor inundate, având şi sorburi
subterane (Beysehir, Sugala). Sunt puţin adânci şi au ape dulci, fapt ce a condus
la crearea în jurul acestora a unor densităţi umane importante.
Vegetaţia. Două tipuri mari de formaţiuni vegetale se opun în această ţară
uscată cu faţade umede: stepa în interior şi pădurea pe bordurile montane şi cele
litorale. Dar pluviometria nu este singurul factor implicat în distribuţia spaţială a
faciesurilor vegetale. Continentalismul înaltului platou anatolian vine să
perturbeze repartiţia altitudinală ridicând limita etajelor de vegetaţie.
Astfel, în vest limita inferioară a pădurilor este la 1000 - 1100m, iar în est,
la poalele Araratului, este la 1700m (limite de ariditate). Limita superioară este în
vest la 2000-2100m, iar în est urcă la 2800m în Ararat.
În spaţiul astfel delimitat se disting două tipuri de pădure.
- pădurea umedă, pontică, constituită din pin silvestru, brad, molid, fag,
cu un etaj subarbustiv luxuriant (rododendron, viţă sălbatică, buxus, mirt, laur).
- pădurea mediteraneană - mai uscată şi mai rară, formată din pin de
Alep, pin negru, cedru, chiparos, castan, măslin, stejar, etc.
Stepele domină peisajul Anatoliei, dar sunt în mare parte stepe secundare
provenite din silvostepele defrişate în neolitic de vechile comunităţi agricole ale
zonei. Defrişările au continuat şi în perioada elenă şi romană, dar ritmul lor s-a
moderat sub apariţia populaţiilor nomade şi războinice.
Populaţia
Turcia are azi 65,5 mil. locuitori. Evoluţia populaţiei a fost extrem de
rapidă după reforme. Astfel, numărul locuitorilor s-a multiplicat exploziv în
ultimii 70 de ani (1930 - 11mil., 1970 - 35mil., 2000 - 65 mil).
Mişcarea naturală este extrem de dinamică: natalitate 3,5%, mortalitate
1,2%, spor natural consistent - 2,3%, Indicele de fertilitate este caracteristic lumii
musulmane: 3,7. Structura pe medii a devenit echilibrată prin creşterea ponderii
populaţiei urbane, care a ajuns la 51% din total.
Structura profesională este în curs de ameliorare, dar se menţine un
procentaj ridicat al populaţiei ocupate în sectorul primar: în agricultură lucrează
44% din total, în minerit 2%, în industrie 20%, iar în servicii 34%.
Religia islamică este astăzi generalizată cu 98% din totalul populaţiei
adepţi ai cultului musulman.
Alături de turci, care formează majoritatea populaţiei se mai întâlnesc
grupuri masive de kurzi în estul extrem, greci, armeni, arabi. Limba turcă aparţine
familiei de limbi uralo-altaice şi foloseşte în prezent alfabetul latin.
Mişcarea mecanică a populaţiei a fost marcată în secolul XX de imigrări,
emigrări şi transferuri de populaţie masive. Astfel în1922, în urma unui război cu
Grecia au fost repatriate 465.000 persoane. Anul1951 a cunoscut un exod masiv
al populaţiei de origine turcă din Bulgaria (cca. 115.000 oameni). Din Creta, din
Crimeea, din Caucaz, din Turkestanul chinez (un extraordinar exod rural de iarnă
peste Tibet în1951) au venit mii de persoane de origine turcă.
După colapsul socialismului, alte mii de turci din Bulgaria au plecat în
Turcia.
În anii de boom economic occidental peste 3 milioane de turci au emigrat
în Europa de vest, din care peste 1 mil. numai în Germania, unde foarte mulţi s-au
stabilit în Ruhr.
Densitatea medie a populaţiei este de 84,3 loc/km2. Peste 90% din
populaţie trăieşte în Asia Mică, dar densităţi mari sunt în Tracia (170 loc./km2 ) şi
pe litoralul vestic şi nordic al peninsulei. În interiorul podişului densităţile sunt
sub 20 loc/km2.
Capitala ţării este oraşul Ankara, care numără aproape 3 mil.loc., o
dovadă frapantă a urbanizării contemporane. Pe locul unui modest sat frigian,
situat la o încrucişare de drumuri, în timpul romanilor a luat fiinţă un oraş care s-a
extins de pe colinele intravilanului iniţial şi în câmpia înconjurătoare. Epoca
bizantină şi ulterior cea otomană a dus la restrângerea ariei urbane la colinele
iniţiale. Funcţia de nod comercial s-a diminuat sensibil în favoarea valorificării
`lânii de Angora@. La începutul sec.XX avea cca 30.000 loc., iar funcţia de
capitală a apărut în urma ocupării Istanbulului de către aliaţi în Primul Război
Mondial (1923). Cadenţa creşterii populaţiei a fost rapidă: 1mil.loc. -1967, 2mil.
-1980, 2,6mil.- 1993. Dar această dezvoltare nu răspunde unei baze economice
reale, industria este neglijabilă, funcţia principală fiind cea administrativă, la care
se adaugă funcţia financiară, culturală şi comercială. Cca 1/3 din populaţia activă
nu are o profesie bine definită.
Istanbul - 7,2mil.loc., aglomeraţie urbană născută din calitatea maritimă a
poziţiei sale în extremitatea nord-estică a platoului Traciei, unde un rias profund
(Cornul de Aur) se înfundă pe 7 km în interior, izolând o peninsulă stâncoasă care
îi conferă o poziţie de acropolă strategică dominantă asupra Bosforului. Este un
sité tipic pentru o colonie grecească, fondată în anul 658 î.H.sub numele de
Bizanţ. Romanii sesizează importanţa strategică şi avantajele poziţiei şi sub
Septimiu Sever (sec.II) oraşul se extinde. La contactul dintre regiuni economice
complementare (mediteraneene, păduri pontice, stepele Anatoliei şi Traciei),
oraşul asigura securitatea pasajului dintre Europa şi Asia. Împăratul Constantin îl
transformă în capitala imperiului roman în 324 şi oraşul prosperă atingând
600.000 loc. spre sfârşitul primului mileniu şi devine Constantinopol.
Perioada turcă, după 1453, a însemnat o profundă regresie urbană. Oraşul
a reculat, şi a preluat fizionomia anorganică a tramelor stradale islamice, habitatul
devine anarhic, conferindu-i un aspect hazardat. Încercări de sistematizare apar în
sec.XIX în urma incendiilor repetate, care distrugeau cartiere întregi.
Oraşul începe să se aerisească după al doilea Război Mondial, când, la
nord de Cornul de Aur apare un cartier de tip european.
Un amestec de populaţie caracteriza oraşul la înc.sec.XX, când atinsese
1mil.loc., din care jumătate musulmani şi jumătate creştini (greci, armeni) sau
israeliţi. Astăzi 95% sunt musulmani, deoarece mulţi creştini şi evrei au emigrat.
În ciuda pierderii rolului politic, Istanbulul rămâne capitale economică a
Turciei. Primul port, prin care se vehiculează peste 1/4 din traficul total, primul
centru industrial şi cultural al ţării şi centrul de redistribuire a producţiei
importate. De asemenea şi cel mai important punct turistic al ţării.
Alte oraşe importante sunt: Izmir (Smirna - 1mil.loc), Adana - 800.000
loc., Bursa - 615.000 loc., Gaziantep - 500.000 loc., Eskişehir, Konya, Kayseri,
Trabzon, Samsun. Turcia se caracterizează în prezent printr-un urbanism dinamic.
Economia
Turcia a cunoscut la începutul anilor 90 o creştere economică masivă, 5,3
% ritm anual, şi aceasta pe fondul unei inflaţii accelerate (70% în 1993).Crizele
politice s-au reflectat într-o recesiune economică brutală în 1994, când ritmul de
creştere economică a scăzut la 1,5%. Treptat economia şi-a recăpătat sănătatea,
atingând o creştere de 3% în 1995. Deschiderea actuală spre fostele componente
ale URSS şi spre ţările est-europene îi oferă un câmp larg de posibilităţi. Dar în
perioada 1998 - 2002, economia a cunoscut din nou perioade de recesiune,
marcate de oscilaţii ale inflaţiei şi de scăderea investiţiilor străine. Cutremurul din
17 august 1999 a avut urmări tragice şi a distrus numeroase obiective economice.
La acestea se adaugă criza kurdă, scăderea numărului de turişti şi o revigorare a
islamismului.
Dispune de resurse energetice şi de materii prime minerale importante,
care participă valoros la dezvoltarea economiei.
Industria se dezvoltă într-un ritm alert, în medie de 6% anual, dar este
încă puternic etatizată.
Industria extractivă a cunoscut o ascensiune rapidă. Astfel se remarcă
extracţia de lignit cu 54 mil t./1995, din bazine dispersate în vestul Anatoliei
(zona Tavşanei, Balya) şi est (Erzincan, Erzurum). Producţia de huilă este mai
modestă, 3,6mil.tone, în majoritate extrasă din bazinele Zonguldak şi Eregli.
Petrolul se găseşte în cantităţi mici. Se extrag 4,3mil.t din zona Ramandag
în bazinul Tigrului şi din zăcămintele de la Garzon. Un zăcământ mai modest se
găseşte pe litoralul Golfului Iskenderun (Alexandria). O conductă importantă
leagă zăcămintele de la Ramandag de portul Iskenderun.
Fier se exploatează în principal la Divrigi (la est de Ankara), pe ţărmul
egeean şi în alte puncte izolate din Podişul Anatoliei. Rezervele sunt mici, dar
minereurile sunt de bună calitate şi se extrag cca. 3,8 mil. tone. Dintre metalele
neferoase se remarcă cromul cu rezerve importante la Guleman (în est), Bursa şi
Fethiye (în sud-vest). Zăcăminte de cupru, mangan, aur, sulf, wolfram, zinc,
plumb se întâlnesc în puncte dispersate, legate mai ales de mineralizaţiile din
Munţii Taurus, dar şi din Munţii Pontici şi Podişul Anatoliei.
Industria energiei electrice realizează o producţie importantă, 110 mrd.
Kw/h, din care 39mrd. Kw/h pe filiera hidrocentralelor.
S-au construit noi hidrocentrale pe Eufrat (Atatürk şi Karakaya) alături de
cele mai vechi (Eufrat, Girlevik) sau Hirfanlar (Kizil Irmak), Durukasu (Işil
Irmak), Seyhan, Murgul ş.a.
Termocentralele sunt amplasate în oraşele mari şi în concentrările
industriale: Zonguldak, Batuman, Ramandag, Adana.
Siderurgia produce aproape 15 mil.t. oţel şi 5 mil.t. fontă la Kirikale şi
Irmak (ambele lângă Ankara) şi în cadrul unui areal mai vechi (Karabük-
Zonguldak). Metalurgia cuprului şi aluminiului este dispersată în combinatele din
Anatolia orientală şi de pe ţărmul egeean şi al Mării Marmara (Maden, Kirikale,
Murgul Bocka).
Construcţiile de maşini reprezintă o ramură în curs de organizare şi
dezvoltare.
La Istanbul şi Bursa se realizează montajul a cca. 350.000 autovehicule pe
an. Tractoare se produc la Ankara şi Izmir; iar locomotive la Sivas, Izmit,
Eskişehir. Montajul avioanelor se realizează la Kayseri, iar al navelor maritime la
Istambul şi Izmir. O ramură tânără este cea a produselor electronice şi
electrotehnice (calculatoare, televizoare, motoare electrice, generatoare)
localizată în marile oraşe. Pentru necesităţile interne Turcia produce şi maşini
agricole şi diverse utilaje industriale.
Industria chimică se remarcă în primul rând prin rafinarea petrolului, în
complexele petrochimice de la Kirikale, Mersin, Izmir, Batman, Izmit. Pentru
producerea îngrăşămintelor funcţionează uzinele de la Samsun, Elazig, Mersin,
Istambul, Iskenderun. Cantităţi importante de acizi se produc la Karabuk,
Murgul, Izmir, iar coloranţi la Izmir.
În cadrul industriei materialelor de construcţie s-a impus fabricarea
cimentului, stimulată mai ales de cererea masivă a investiţiilor din ultimile
decenii. Producţia anuală, de 36 mil t. acoperă consumul intern şi este realizată în
întreprinderi răspândite în toată ţara: Arslan, Kartal, Karabuk, Gaziantep, Adana,
Ankara, Elazig, ş.a.
Industria textilă este o ramură tradiţională în care capitalul intern
depăşeşte 50% din total. Principala subramură este prelucrarea bumbacului cu
numeroase întreprinderi: Istambul, Izmit, Adana, Mersin, Kayseri, Izmir, Eregli,
Tarso ş.a. Lâna, din producţia internă, este prelucrată mai mult în stil artizanal,
dar şi în întreprinderi la Ankara, Istanbul, Izmit, Kutahya, Bursa, Hereke ş.a..
Mult apreciate sunt produsele din lână de Angora, mohairul, covoarele şi
ţesăturile din mătase naturală realizate la Bursa.
Industria alimentară este diversificată şi disperastă în numeroase centre.
Turcia este o mare producătoare de zahăr (Amasya, Burdur, Konya, Erzinkan,
Kayseri, Eskişehir), ulei de măsline, băuturi, stafide şi tutun (prelucrat la
Istambul, Izmir, Adana, Samsun).
Agricultura - antrenează 44% din populaţia activă, dar este încă slab
productivă deşi autorităţile şi-au propus să creeze în Anatolia o a doua
`Californie@. Structuri moderne încep să impulsioneze agricultura acestei ţări, în
care se mai practică încă un stil tradiţional de prelucrare a pământului.
Randamentele au început să crească, suprafeţele irigate s-au extins, iar stilul
intensiv capătă o importanţă din ce în ce mai mare.
Modul de utilizare a terenului reflectă eforturile de amenajare a teritoriului
din ultimile decenii: arabil - 35% (procent bun dacă avem în vedere relieful),
păşuni şi fâneţe - 33%, fond forestier - 25%, alte terenuri - 7%.
Cerealele deţin cca. jumătate din suprafaţa cultivată, dar nu au randamente
bune decât în culturile intensive, irigate. Culturile realizate în sistemul dry
farming au o productivitate mediocră.
Grâul este cultivat mai ales în zona egeeană, în Anatolia centrală şi vestică
şi pe ţărmul mediteranean. Cu o producţie de aproape 20mil.t., Turcia a devenit al
VII-lea producător mondial, asigurându-şi cerinţele interne şi având şi un
disponibil pentru export. Se cultivă mai cu seamă soiuri americane, de mare
productivitate.
Alte cereale cu pondere importantă în culturile arabile sunt orzul,
porumbul, orezul şi secara. Pentru necesităţile interne se cultivă întinse suprafeţe
cu cartof, fasole, năut, linte, soia.
În cultura plantelor tehnice se remarcă floarea soarelui, sfecla de zahăr şi
bumbacul, cultivat pe suprafeţe mari în Câmpia Adana. Turcia a devenit unul din
producătorii mondiali importanţi de zahăr, melasă şi bumbac (locul VI).
Pe versanţii sudici, mai cu seamă pe ţărmul mediteranean, se întind livezi
de măslin (locul V pe glob la ulei de măsline), citrice, migdal, smochin, rodii,
curmal, cu producţii destinate în bună parte exportului. Remarcabile sunt culturile
de nuc şi alun, la care se află în fruntea producătorilor mondiali. Alunul creşte
mai ales pe litoralul pontic (260.000t. - 1/2 din producţia mondială).
Suprafeţe însemnate sunt ocupate de alte culturi specializate: pepeni, cais,
piersic, măr.
Pe solurile calcaroase din vest şi sud se cultivă viţa de vie, mai ales soiuri
de struguri de masă, utilizaţi în special pentru producerea stafidelor (este cel mai
mare producător mondial de stafide).
Şi sectorul legumelor este bine reprezentat, avănd producţii mari, care
situaeză ţara printe primele în lume: tomate, ardei (locul II), vinete (locul III),
castraveţi, ceapă. Alte culturi importante, mai ales pentru export sunt cele de
ceai, tutun (locul V), mac pentru opiu şi trandafir.
Condiţiile climatice oferă posibilitatea extinderii suprafeţelor agricole şi
diversificării structurii speciilor cultivate.
Zootehnia - are un pronunţat caracter extensiv. Păşunile ocupă suprafeţe
mari - 33% din terenurile agricole, dar sub raport calitativ necesită ameliorări.
Pentru Anatolia, regiunea de bază a zootehniei, se resimte uneori seceta şi lipsa
furajelor în timpul iernii.
Cea mai mare parte o şeptelului o formează cornutele mici. La ovine, cu un
şeptel de aproape 40mil., Turcia ocupă locul VII pe glob, fiind o mare
producătoare de lână fina (şi de covoare). Zonele cu cea mai mare pondere în
creşterea cornutelor mici sunt Anatolia centrală şi regiunile montane. Şi sectorul
caprinelor este bine reprezentat şi bine adaptat condiţiilor de stepă semiaridă. Din
efectivele de cca 18mil., renumite sunt caprele de Angora (5mil.), care dau o lână
fină, din care se produce mohairul destinat în bună parte pentru export.
Se cresc şi bovine (12mil.), dar laptele este transformat tradiţional mai ales
în iaurt şi brânzeturi, deoarece nu există încă o tradiţie de valorificare superioară.
Pentru transport local se folosesc încă asini (1,2mil.), cai (1mil.) şi cămile. În est
se mai perpetuează încă tradiţia nomadismului şi seminomadismului.
Transporturile sunt insuficient dezvoltate pentru teritoriul ţării. Cele mai
dense reţele de comunicaţii acoperă partea occidentală. În est, densităţile mai
slabe ale populaţiei şi relieful mai accidentat nu au favorizat dezvoltarea reţelei
de transport.
Căile ferate însumează cca 10 500km şi asigură legături cu toate regiunile
ţării. Unele magistrale feroviare se prelungesc şi în statele vecine. Cele mai
importante căi ferate sunt:
- Istanbul - Adana, cu prelungire până la Bagdad.
- Istambul - Ankara, continuată spre Tabriz şi Teheran (se trece peste
L.Van cu ferry-boat-ul).
- Ankara - Samsun, leagă capitala de Marea Neagră.
- Ankara - Erzurum, cu prelungire spre Tbilisi şi Erevan.
Şoselele sunt mai dense şi mai bine întreţinute în jumătatea vestică a ţării.
Din cei cca 60.000km de drumuri, cca 42.000km sunt asfaltaţi, iar autostrăzile
însumează 1300 de Km. Remarcabil este podul peste Str.Bosfor cu o lungime de
1km, suspendat la 70m deasupra apei, care face legătura între Europa şi Asia.
Cele mai importante aeroporturi sunt la Istambul, Ankara, Izmir şi Adana,
iar cele mai mari porturi sunt Mersin, Istambul, Izmir, Samsum, Iskendum şi
Trabzon.
Turismul a devenit o activitate deosebit de importantă şi rentabilă pentru
Turcia. Anual ţara este vizitată de peste 3mil. de turişti, în special din Europa.
Numeroase obiective turistice de excepţie au fost puse inteligent în valoare şi au
devenit atracţii universale. Astfel la Istambul se vizitează catedrala Sfânta Sofia,
Palatul Paleologilor, Palatul Topkapi, Moscheia Albă, apeductul lui Valens,
Cornul de Aur, bazarul etc. Deosebit de atractive sunt ruinele cetăţii Troia,
oraşele istorice Izmir, Pergam, Efes, Milet, Adana, Iskenderun (Alexandria),
Antochia (Antiochia) sau staţiunile de pe litoral. Şi natura este deosebit de
generoasă, oferind obiective de o mare spectaculozitate: complexul carstic de la
Pamukale, lacurile Van şi Tuz, Munţii Ararat ş.a. Turcia are posibilităţi pentru a
deveni una din principalele regiuni turistice din Orientul Apropiat.
INDONEZIA

Cel mai mare şi mai interesant arhipelag al universului, cuprinde 13.677 de


insule, cu o suprafaţă de 1.904.569km2, situate între 7Ε07' lat. N şi 11Εlat. S.
Este un compartiment de legătură între Asia şi Australia, format din Sondele
Mari (Sumatera, Jawa, Kalimantan, Sulawesi), Sondele Mici (Bali, Lombok,
Sumbava, Sumba, Flores, Timor), Ins. Maluku (Halmahera, Morotai, Burn,
Seram, Obi) şi Irian Jaya.
Sondele Mari sunt situate pe un platou continental cu adâncimi mici (70 -
200m), presărat cu numeroşi atoli, dar mărginit înspre sud-vest şi vest de cea mai
mare adâncime a Oceanului Indian - Groapa Jawa de 7450m. Sondele Mici şi
Arhipelagul Maluku în schimb, sunt înconjurate de adâncimi mari (5000 -
6000m), fără un platou continental bine exprimat. Un arhipelag dantelat, cu
ţărmuri sinuoase, cu insule cu forme bizare, uneori asemănătoare (Ins.Sulawesi şi
Ins.Halmahera).
Sub raport fizico-geografic, Indonezia se pune în evidenţă printr-o
fragmentare accentuată a reliefului, prin asocierea structurilor tinere cu blocuri
vechi scufundate sau înălţate local şi prin mişcări neotectonice, vulcanism şi
seismicitate. Localizarea în zona ecuatorială se caracterizează prin predominarea
unor valori termice ridicate şi relativ constante, prin abundenţa umidităţii relative
şi a precipitaţiilor, prin marea extensiune a pădurilor ecuatoriale şi prezenţa unei
faune bogate şi în mare parte originale.
Relieful. Spaţiile marine adânci care flanchează arhipelagul contrastează
cu liniile cordilierelor care formează osatura orografică a fiecărei insule. Există
de altfel un raport direct între relieful subaerian şi cel subacvatic. Cele mai mici
adâncimi se găsesc în vestul Insulindei, în zona unde şelful leagă Pen.Malacca de
Ins. Sumatera, Jawa şi Kalimantan. Cele mai mari adâncimi se găsesc în vestul
Jawei şi în mările interioare, în gropile abisale Banda (7360m), Flores (5220m),
Sulu (5600m), Sulawesi (6967m). Amplitudinile dintre elementele batimetrice şi
orografice evidenţiază gradul foarte accentuat al mişcărilor verticale.
Liniile batimetrice şi orografice sunt în acelaşi timp şi linii tectonice şi
vulcanice. De fapt, Insulinda este situată în cea mai labilă zonă a globului, între
plăcile australiană, chineză şi filipineză.
Indonezia numără nu mai puţin de 104 vulcani activi între care amintim:
Bromo, Semeru, Merapi din Ins. Jawa, Dembo, Manidjan din Ins. Sumatera,
Tambora din Ins. Sumbawa şi Anak Krakatau, cel mai cunoscut, situat între Jawa
şi Sumatera.
Cea mai mare parte din Kalimatan a fost consolidată în jurasic. Celelalte
insule dispuse în arc de cerc în jurul ei au rezultat din plisările viguroase ale
terţiarului, şi anume: arcul extern în oligo-miocen şi cel intern în mio-pliocen.
Procesele vulcanice şi seismice continuă şi astăzi cu intensitate mare
(erupţia vulcanului Krakatau din 1883, a făcut 36.000 victime).
Câmpiile sunt mult mai restrânse în raport cu munţii şi ele apar mai mult ca
fâşii înguste de-a lungul râurilor (câmpii aluvionare) sau a tărmurilor (câmpii
fluvio-maritime).
Practic, fiecare insulă are o coloană vertebrală montană. În Kalimantan se
disting Munţii Kinabalu, cu altitudinea maximă din insulă (4101m). Insula Jawa
este dominată de 20 de vârfuri ce trec de 2500m, majoritatea fiind vulcani activi.
În Sumatera, un şir de conuri vulcanice flanchează ţărmul vestic, conferind
asimetrie reliefului. Dar insula cu cea mai mare pondere a reliefului muntos este
Sulawesi, în care fiecare tentaculă este de natură orotectonică sau vulcanică.
Altitudinea maximă se înregistrează în Irian Jaya, în Munţii Penunangan Maoke
(5031m).
În Indonezia predomină condiţiile climatice ecuatoriale şi subecuatoriale.
Influenţa altitudinii se face simţită abia de la 1500m în sus, dar nici în zonele
înalte temperatura nu scade sub 2ΕC.
Temperatura medie anuală oscilează între 23ΕC la Bandung (în vestul
Jawei) la 800m altitudine şi 27ΕC la Djakarta sau Surabaja. Amplitudini mici, 1Ε
C la Djakarta, 2ΕC la Surabaja. Umiditatea relativă a aerului este foarte ridicată
în pădurile din câmpii, atingând 95%. Precipitaţiile sunt bogate, aduse de alizeul
de NE, dar şi de musonul de vară.
Cantităţile medii anuale sunt cuprinse între 3800m la Padang (vestul
Sumaterei) şi 1500m la Surabaja (în estul Jawei). Precipitaţiile cad tot timpul
anului, dar în zonele influenţate de musonul ce vine dinspre Australia, se
înregistrează şi un sezon ceva mai uscat. Există deci diferenţieri de umiditate
între faţadele vestice şi estice ale insulelor mari, diferenţe marcate şi de prezenţa
sistemelor orografice. Diferenţe există şi în sens latitudinal, prin prezenţa
climatului subecuatorial spre marginile nordice ale insulelor, cu iarnă mai uscată,
dar nu atât de secetoasă ca în Africa.
În aceste condiţii de relief şi climă, pădurea ecuatorială urcă până la
1500m, fiind formată din specii de Tectona, Dipterocarpus, Albizzia, Cédrela,
Cinnamomum, Bambusa, Shorea robusta, Piper, Calamus. Defrişările mai vechi
pentru practicarea agriculturii itinerante de tip ladang şi cele recente pentru
valorificarea materialului lemnos, au condus la apariţia a numeroase ochiuri de
pădure secundară. Este o pădure heterogenă, densă, şi stratificată. Sub cupola
compactă a coronamentului temperatura şi umiditatea se menţin constant la valori
ridicate.
Mangrovele sunt şi ele prezente în zonele litorale afectate de maree,
formând asociaţii dense, cu specii de Bruguiera, Ceriops, Avicenia, Soneratia şi
Rizophora.
Savanele ocupă suprafeţe reduse, multe fiind în prezent domenii agricole
importante. Au specii de Terminalia, Loudetia, Acacia, Borasus, Bauhinia. În
urma defrişărilor au apărut neosavane (ca în India), dar acestea urcă mai ales în
altitudine.
Suprafeţe întinse din arealele climatului subecuatorial sunt ocupate cu
păduri luminoase (monsoon forest), dar nu au frunze căzătoare, deoarece
sezonul secetos este puţin marcat, doar o lună, două, cu precipitaţii reduse. (Sunt
conjugate efectele alizeului de NE şi a musonului de vară).
La peste 1500m altitudine apar păduri de stejar, formate din diverse specii
veşnic verzi. Doar la altitudini de peste 3000m, vegetaţia începe să se degradeze
treptat, spre pajişti de altitudine.
În faună se amestecă elemente cu afinităţi indo-malaysiene şi elemente
papuaşo-australiene. Este de o diversitate extraordinară. Reptile curioase, unele
adevărate fosile: varanul de Comodo, apoi şopârla zburătoare (Draco volans),
cobra (Naja tripudiamus), gavialul (Rhamphostoma), pitonul, broasca zburătoare
(Racophorus).
Păsări extrem de interesante: Buceros rinoceros, ţesătoarea (Ploceida),
pasărea argus (cu penaj asemănător cu păunul, cu două pene foarte lungi în
coadă), păunul (Pavo cristatus), pasărea liră (Menura superba), pasărea
paradisului (Paradisea opoda),ş.a.
O diversitate de mamifere: cerbul pătat (Cervus axis), rinocerul (Rinoceros
unicornis), rinocerul pitic (Didermoceros sumatrensis), tapirul (Tapirus indicus),
elefantul (Loxodonta), pangolinul (din ord. Pholidote - au solzi şi pe corp şi pe
coadă), babirusa - un porc sălbatic; bivolul capră (Anoa depressicornis). De
asemenea, se remarcă urangutanul (Simia satyrus), gibonul (Hylobates
leuciscus), maimuţa cu nas mare (Nasolis narvatus). Puţine carnivore: tigrul
(Felix tigris), pantera (Pantera pardos), câinele zburător (Pteropus edulis).
Fauna din Irian Jaya are şi unele elemente australiene : koala, furnicarul
(ord. Edentate), cangurul arboricol, bursucul marsupial, coleoptere mari, arahnide
gigantice, papagalul. O lume animală tot atât de bogată şi variată ca şi vegetaţia,
păstrată datorită legăturilor cu Asia şi Australia până în timpuri destul de recente.
Solurile reflectă şi ele diversitatea cadrului natural. Se întâlnesc feralsoluri
ortice şi rodice sub pădurile ecuatoriale şi savane. Andosolurile s-au format pe
platourile vulcanice şi pe versanţii conurilor, fiind soluri foarte fertile, intens
utilizate. Pe câmpiile din jurul vulcanilor, au apărut fluvisoluri andice formate
prin depunerea cenuşii şi a laharului (curgeri noroioase de material vulcanic).
Sunt soluri negre, cu montmorillonit, bogate în baze schimbabile, cu o bună
fertilitate.
Populaţia Indoneziei a cunoscut din plin fenomenul exploziei
demografice, având o evoluţie tipic sud-asiatică, cu o evidentă demografie
progresivă:
-1930 - 60,5 mil.
- 1950 - 76 mil.
- 1960 - 93,5 mil.
- 1970 - 121 mil.
- 1980 - 150 mil.
- 1990 - 190 mil.
- 2000 - 210 mil.
Se poate constata o accelerare recentă a dinamicii naturale, pe seama
scăderii mortalităţii şi menţinerii natalităţii la cote ridicate, reflectată într-o
triplare a numărului de locuitori în 60 de ani şi aproape o dublare în ultimii 30 de
ani. În ultimile două decenii s-a observat o diminuare a sporului natural pe seama
scăderii continue a natalităţii, tinzând spre procesul de tranziţie demografică.
Natalitate prezintă încă valori ridicate - 23o/oo, iar indicele de fecunditate
este 2,7. Mortalitatea a scăzut de la 17 o/oo în 1980 la 8o/oo în 1997. Dar
mortalitatea infantilă se menţine ridicată, 52o/oo. - 1996, dar are valori mult mai
mari în mediile rurale izolate, tradiţionale.
Spor natural este destul de consistent -15 o/oo., Indonezia fiind o ţară cu un
dinamism demografic viguros, fapt ce implică probleme de suprapopulare, mai
ales în Jawa şi Madura.
Structura profesională relevă situaţia unei ţări în curs de dezvoltare:
agricultură - 48%, mine - 5%, industrie - 15%, iar în servicii - 32%.
Structura profesională suferă o îmbunătăţire continuă, cu toate că rata
şomajului se menţine ridicată (12% din populaţia activă), ceea ce în cifre absolute
înseamnă destul de mult (aproape 15mil. oameni). De aici rezultă un disponibil de
forţă de muncă, care se dirijează spre alte ţări asiatice şi spre alte continente.
Populaţia urbană are încă o proporţie redusă (30%), dar dinamismul urban
este semnificativ şi acest indice va cunoaşte o creştere importantă.
Speranţa de viaţă la naştere este într-o continuă ameliorare (47 ani - 1970,
65 ani - 2000), datorită boom-ului economic, îmbunătăţirii randamentelor agricole
şi ameliorării condiţiilor sanitare.
O diversitate etnică şi lingvistică, pe măsura dispersiei arhipelagului.
Cea mai mare parte a populaţiei aparţine grupului malayo-polinesian, chiar
dacă papuaşii care locuiesc în Irian-Jaya, apar şi în Halmahera şi în Ins. Flores.
Există şi grupuri mai mici, dispersate şi izolate datorită condiţiilor naturale:
populaţiile Batak din Ins. Sumatera, Dayak din Ins. Kalimantan, Toraja din Ins.
Sulawesi ş.a..
Grupurile de populaţie se află în stadii diverse de dezvoltare socială,
puternic marcate însă de influenţa musulmană. Astfel, 90% sunt islamici, 5%
creştini, iar restul hinduişti, budişti, animişti ş.a.
Limba oficială este Bahasa Indonesia (din 1945) vorbită de majoritatea
populaţiei din Ins. Sonde. Este o limbă ce aparţine ramurii sud-vestice a familiei
lingvistice malayo-polinesiene, dar puternic influenţată de chineză, persană,
olandeză şi engleză, folosind o scriere bazată pe alfabetul latin.
Populaţia este extrem de concentrată în insulele Jawa, Madura şi Bali,
unde densităţile au valori foarte ridicate., În Sumatera densităţile cele mai mari se
înregistrează pe litoralel estic, unde alături de musulmanii majoritari se întîlnesc
şi grupuri de religie hindi. Populaţia malayisiană este puternic marcată de
islamism. Ins.Maluku sunt populate în cea mai mare parte din creştini (catolici de
influenţă portugheză şi calvinişti de influenţă olandeză).
Densitatea medie este de 111 loc/km2, dar există şi valori de 870loc/km2 în
Jawa - în medie - pentru că sunt zone şi cu 3000 loc/km2. În Jawa şi Madura
trăiesc aproape 2/3 din populaţie, pe 7,5% din suprafaţa ţării. Densităţi de peste
400loc/km2 sunt şi în Ins.Bali; sub media pe ţară se înscriu Ins. Malaku şi Irian
Jaya.
Conform unei politici de stat, peste 2 milioane de familii din insulele dens
populate au fost strămutate în insulele din Sondele Mici şi Malaku pentru
stimularea agriculturii şi descongestionarea demografică. Sub raport economic a
fost un succes, dar sub raport demografic, doar un paleativ.
Capitala, Djakarta, are 11 milioane de locuitori, fiind unul dintre cele mai
dinamice oraşe din emisfera sudică. La gura râului Chiliwong, în 1619, Compania
Olandeză a Indiilor Orientale fondează oraşul Batavia pe locul unei aşezări
indigene (Djakarta = cetate puternică). În 1945, oraşul îşi reia vechiul nume şi
devine cel mai purternic centru economic al Indoneziei. Concentrează marele
unităţi comerciale şi financiare ale ţării şi este un important nod de comunicaţii.
Are 6 universităţi, 20 institute de cercetare, Academia de Ştiinţe, muzee, palate,
moschei, Obeliscul naţional de 137m, Stadionul Senyan - 100.000 locuri, etc.
Este un oraş modern, cu un centru de tip occidental (CBD), dar şi cu o
serie de cartiere care păstrează stilul arhitectonic colonial sau sunt construite în
stil tradiţional.
Alte oraşe importante: Surabaja, Bandung, Semarang, Medan, Palembang,
Makasar, Malang, grupate mai ales în Jawa şi Sumatera. În Jawa sunt 12 oraşe
mari, situate pe un aliniament central sau pe litoral.
Economia susţinută de investiţii masive din Japonia, Hong Kong, Taiwan,
Coreea de Sud a cunoscut un progres economic continuu până în 1995, având o
creştere foarte puternică. O reuşită economică incontestabilă, bazată pe modelul
japonez. În ultimii ani însă, economia a fost marcată de probleme, creşterea
economică s-a diminuat, iar inflaţia şi şomajul s-au accentuat. Secetele, incendiile
şi inundaţiile au contribuit la rândul lor la accentuarea dificultăţilor. Tensiunile
sociale, de cele mai multe ori de natură religioasă, au indus o stare de
insecuritate, care s-a reflectat în diminuarea investiţiilor străine. Problemele din
Timorul de est au influenţat în mod negativ creşterea economică.
PNB total a crescut de la 90mrd $ în 1988 la 221mrd $ în 1997, dar în
anul 1998 a cunoscut o scădere de 16%. Inflaţia a fost stăpânită o lungă perioadă,
dar în 1998 s-a accelerat ajungând la 60%. Din anul 2000 se înregistrează o
uşoară redresare a economiei.
Industria extractivă. Indonezia este o ţară bogată, cu o activitate minieră
considerabilă, deoarece resursele subsolice sunt variate şi însemnate cantitativ.
Petrolul se găseşte în zăcăminte numeroase, dar dispersate. Cele mai
importante perimetre de extracţie se găsesc în Ins. Irian Jaya (Tarakan, Bunyu,
Attaka, Bandak, Samboja), Sumatera (Jambi, Limau, Raja, Minas, Duri, Lirik) şi
Jawa (Rembang, Yetibarang).Un segment important al producţiei este dat de
exploatările marine, mai ales din Marea Jawa. Cu peste 75 mil. tone de petrol
anual, Indonezia se înscrie printre marii producători şi exportatori mondiali. Şi
producţia de gaze naturale este importantă: 68 mrd. m3 în 1998.
Cărbunii superiori şi în special huila, se extrag din Ins. Sumatera (Umbilin)
şi Borneo (Lauf) în cantităţi mari (70 mil.t). Minereuri de fier se exploatează din
Ins Borneo (Lauf) şi Sulawesi (Tovati).
Indonezia dispune şi de importante rezerve de metale neferoase: staniu
(locul I), nichel (locul III), mangan, cupru şi bauxită. Remarcabile sunt şi
zăcămintele de aur, argint, diamante, sulf, fosfaţi şi sare.
Industria energetică s-a dezvoltat continuu, producţia cunoscând o
creştere semnificativă de la 3,2mrd.Kw/h în 1974 la 75mrd. Kw/h în 1998. O
serie de hidrocentrale construite recent (Saguling) au ridicat ponderea
hidroenergiei la 1/6 din producţia totală.
Industria constructoare de maşini este în curs de amenajare şi
dezvoltare. Se realizează montaj auto, motociclete, produse electrotehnice, utilaje
agricole, vase, diverse motoare în centrele de la Djakarta, Surabaja, Semarang,
Palembang ş.a. Este o ramură cu un dinamism recent.
Industria chimică are la bază materii prime diverse, fiind o ramură în
plină ascensiune. Petrochimia prelucrează cca. 30mil.t. de ţiţei în combinatele de
la Surabaja, Dumai, Balikpapan, Pladju. Gaz lichefiat se produce la Bontan,
cauciuc sintetic la Djakarta şi Bokor. Centre pentru producţia de îngrăşăminte,
produse clorosodice şi acizi sunt la Palembang, Surabaja, Djakarta, iar pentru
metanol la Bunyn.
Industria de prelucrarea lemnului - Indonezia este o mare producătoare
de lemn şi produse din lemn, exploatând anual cca. 175mil.m3, ocupând astfel
locul VII pe Glob. Sunt căutate mai ales esenţele valoroase de teck, santal,
abanos, bambus. În întreprinderile din ţară se realizează toată gama de produse
din lemn, dar se practică şi exportul de lemn brut, mai ales spre Japonia.
Industria materialelor de construcţie s-a dezvoltat pe baza cerinţelor
datorate creşterii economice. Se produce în primul rând ciment la Gresik (Ins.
Jawa) şi la Padang, producţia depăşind 15mil.t/an. Diferite sortimente de sticlă se
produc la Warn.
Industria alimentară are un grad ridicat de dispersie şi realizează o gamă
extrem de largă de produse. Se remarcă producţia de zahăr de trestie (2 mil.t.),
uleiuri de palmier (6 mil.t) şi de arahide în Ins. Jawa. Tutunul, copra, tapioca,
ceaiul sunt prelucrate în insulele Bali, Jawa, Sumatera.
Industria textilă se bazează pe materii prime diverse: bumbac, iută,
kapok, mătase naturală. Insula Jawa realizează cca 95 % din producţia textilă a
ţării.
Agricultura. Indonezia a devenit o mare putere agricolă a Asiei şi această
ramură se dezvoltă în prezent cu precădere în insulele orientale, graţie politicii de
colonizare şi valorificare a terenurilor existente aici, care oferă un potenţial agrar
remarcabil. Treptat agricultura itinerantă este înlocuită de o exploatare intensivă.
S-au executat masive lucrări de îmbunătaţiri funciare, în special terasări,
care au transformat versanţii în cascade de orezării, creând un peisaj total
antropizat în anumite zone.
În părţi mai izolate ale pădurii ecuatoriale se mai practică încă sistemul
Shifting cultivation denumit aici ladang. Este o tehnică agricolă care presupune
mai multe faze şi un mare volum de muncă: alegerea pădurii (după pantă, sol,
sursa de apă), împărţirea în parcele, defrişare comună, utilizarea lemnului,
arderea resturilor, plantare directă în cenuşă (fără arătură), paza percelei, secerat
şi treierat manual. Randamentul este slab, se cultivă câţiva ani, apoi terenul se
abandonează. Necesitatea de noi terenuri înseamnă reculul pădurii.
Dacă se hotărăsc pentru monoculturi destinate exportului, atunci sistemul
ladang este abandonat şi populaţia se sedentarizează. Dar penuria de teren agricol
a determinat intensivizarea agriculturii şi în special a culturii orezului. După
1981, Indonezia a reuşit o producţie de orez autosuficientă, graţie creşterii
randamentului din Jawa şi a introducerii în cultură de noi terenuri din Sondele
Mici şi Malaku. Indonezia se află într-o zonă de climă cu favorabilitate continuă
pentru agricultură. În 1992 a avut un excedent agricol de 5,4mrd.$. Suprafaţa
arabilă, plus plantaţiile, ocupă 20mil.ha, adică puţin peste 10% din suprafaţa ţării.
Orezul este cultura principală nu numai în Jawa, ci şi în celelalte insule.
Ocupă 50% din terenurile arabile. Producţia de 50mil.t plasează ţara pe locul III
pe Glob. Orezăriile ocupă suprafeţele cele mai însemnate în Jawa, Sumatera şi
Madura. Porumbul ocupă 15% din terenuri şi dă o producţie de 9 mil.t/an. Dintre
alimentele de bază, important este maniocul cultivat pe 7% din terenurile agrare.
Este o plantă foarte productivă, cu un randament ce poate ajunge la 100 t/ha. În
mod obişnuit se obţin 20 - 30t/ha, iar producţia totală anuală este de 18mil.t.
Suprafeţe importante sunt cultivate cu batate, soia şi arahide. Un loc deosebit de
important îl au plantaţiile de palmier de cocos şi de ulei, din estul ins. Jawa,
Flores, Sulu, Sumbava, Sulawesi, şi din sudul ins. Irian Jaya. Se obţin1,3mil.t de
copra, şi cantităţi însemnate de ulei (6 mil.t) şi fibre.
Arborele de cauciuc dă o producţie de 1,5mil.t (locul II pe Glob). Se
cultivă mai ales pe parcele mici în gospodăriile individuale. Mai mult de jumătate
din plantaţii sunt localizate în Jawa. Trestia de zahăr se obţine o producţie de 31
mil.t, fiind cultivată mai ales în regiunile colinare şi deluroase ale Jawei, unde
ocupă areale compacte. Alte culturi importante sunt cele de ceai (vestul ins.
Jawa, Madura, Sumatera - locul V - 166.000 tone), cafea (Jawa - locul III),
cacao (Irian Jaya).
Mirodeniile au avut o atenţie deosebită din cele mai vechi timpuri. Se
cultivă piper negru şi alb, în micile gospodării individuale, dar şi în plantaţii bine
organizate în Sulawesi, Sumatera şi Seram ( 25000 kg - locul II}. Vanilia este
prezentă în Halmahera, Burn, Seram şi Sulawesi, iar scorţişoara are condiţii
optime în regiunile. interioare ale Sumaterei. Coaja este culeasă când arborele are
8-9 ani; se mai cultivă arborele de chinină, cuişoare şi nucşoară.
Dintre plantele textile se cultivă în special cele cu fibre grosiere: abaca,
sisal, iuta, rozella, kapokul, dar şi bumbacul. Importanţă mai mare are kapokul,
plantă cu frunze tari şi fibre uşoare şi rezistente la apa de mare (locul I pe Glob).
Sericicultura se practică mai ales în Jawa şi Bali.
Tutunul ocupă suprafeţe mari în Bali, Lombok şi Jawa şi se preferă soiurile
superioare (160.000)t. Alte plantaţii importante, cu producţii destinate mai ales
exportului sunt cele de avocado, papaya, mango, citrice, bananieri, etc.
Zootehnia este mai slab dezvoltată datorită penuriei de terenuri de
păşunat. Se cresc bovine (13mil), porcine (4mil. - crescute mai ales de populaţia
de origine chineză), bivoli şi păsări.
Pentru mulţi locuitori ocupaţia de bază este pescuitul. Din mările interne,
Oc.Indian, iazuri, lacuri şi râuri se obţin peste 4mil.t.
Transporturile. Rolul principal în transporturi revine căilor maritime.
Principalele porturi sunt: Dumai, Palembang, Tanjung Priok, Surabaya şi
Belawan. Dumai este cel mai important port petrolier. Situat în Sumatera (vis-ŕ-
vis de Singapore), prin acest port se vehiculează peste 50mil.t. de ţiţei anual.
Tanjung Priok deserveşte capitala şi o parte a ins. Jawa.
Indonezia are peste 300 de porturi fiind favorizată de poziţia insulară.
Căile ferate însumează doar 9500km, jumătate fiind localizate în Jawa
(5000km),unde s-au construit două căi paralele cu axa mare a insulei şi o serie de
bretele de legătură. Alte linii ferate sunt în Madura, Sulawesi, Bangka şi
Sumatera. Nici căile rutiere rutiere nu au o densitate suficientă. Există cca
101.000 km de drumuri din care doar 30% sunt modernizate.
Aeroporturi principale sunt la Djakarta (Halim), Surabaja, Medan şi
Makasar.
Turismul este o activitate în plină expansiune. Anual cca.2 mil. de turişti
sunt atraşi de numeroase şi inedite obiective naturale şi antropice. În ins. Jawa se
vizitează capitala, Borobudur (sec.7 e.n., cel mai mare monument arhitectonic din
emisfera sudică), vulcanul Merapi ş.a. La
Prambanam există unul dintre cele mai mari complexe de temple hinduse,
iar în Bali turiştii sunt atraşi de folclor şi de vechile statui şi temple (Pejeng,
Tanahlot). Turismul este supus unor fluctuaţii de conjunctură, având momente de
recul, determinate de tensiuni sociale sau de acţiuni teroriste (aşa cum a fost anul
în 2002, când atentatul din Ins. Bali a dus la diminuarea numărului de turişti).
THAILANDA

Situat în inima Pen.Indochina, Siamul (înseamnă aur), devenit Thailanda


(adică ţara oamenilor liberi, thai) prezintă un contur neregulat al teritoriului
desfăşurat pe o suprafaţă de 514.000km2 . De la 5Ε la 21ΕN, ţara se întinde pe
mai bine de 1700km, de la frontiera malaeză la hotarele birmaneze şi laoţiene.
De la vest la est atinge 800km în zonele centrale, dar se reduce la mai puţin de
70km în Pen.Malaca, mai precis în istmul Kra (64km).
Populaţia Thai a venit din Yunan şi s-a stabilit în sec al XIII-lea în Câmpia
Menamului. În decursul timpului au avut abilitatea politică necesară menţinerii
unităţii, integrităţii şi democraţiei naţionale, între Birmania şi Cambodgea şi între
India britanică şi Indochina franceză (mai târziu). De fapt printr-o subtilă politică
de concesiuni economice şi comerciale, a jucat un rol de echilibru pentru cele
două superputeri coloniale şi a reuşit să-şi păstreze independenţa.
După ce a fost aliatul Japoniei în cel de-al II-lea Război Mondial, spre
sfârşitul conflictului, graţie aceleiaşi politici externe abile, de apropiere de SUA,
s-a autoconstituit
într-un dig anticomunist în SE Asiei. A fost însă singura ţară sud-est
asiatică ce nu a cunoscut colonialismul
Monarhie stabilă, dar instabilitate la nivelul executivului: între 1932 şi
1991 au fost nu mai puţin de 32 lovituri de stat (ultima, în 23 februarie 1991) şi
au fost experimentate mai multe constituţii.
Teritoriul thailandez este organizat în jurul bazinului fluviului Menam
cuprinzând 5 regiuni distincte: câmpia centrală a Menamului, cordiliera muntoasă
vestică şi nordică, platoul estic, colinele sud-estice şi Pen.Malaca cu istmul Kra.
1.Regiunea centrală constituită din bazinul Menamului şi al afluenţilor săi,
este o vastă câmpie aluvionară cu lăţimi de 100-150km şi lungime de cca 400km
pe direcţia N-S. Doar câteva coline de calcare vechi primare, rup monotonia
peisajului (de altfel minuţios organizat şi cu o mare densitate a populaţiei). În
jurul acestei câmpii se articulează celelalte regiuni (mai puţin populate şi cu o
participare mai redusă la economia ţării).
2. În nordul şi vestul ţării se desfăşoară o importantă zonă muntoasă, o
prelungire a masivelor tibeto-himalayene. Sunt munţi vechi, regeneraţi în
orogeneza alpină şi alcătuiţi în principal din elemente cristaline, dar şi calcare şi
orientaţi aproape în totalitate de la nord la sud. Tinereţea lor morfologică,
datorată plisărilor alpine, este relevată de pantele abrupte ale versanţilor şi
actualitatea proceselor erozionale . Sunt în genere munţi de altitudine mijlocie, cu
vârful culminant, Doi Inthanon, care are abia 2560m altitudine.
Culmi stâncoase sau împădurite formează în cea mai mare parte ţinuturi
sălbatice şi fără drumuri în care distanţele se măsoară în ore şi zile şi nu în km.
Lanţuri paralele sunt despărţite de râuri ce izvorăsc din masivul .Phipana -
`Spiritul celor 1000 de ape@. Văile înguste, montane, se deschid treptat spre
câmpia centrală prin evantae de conuri imense de dejecţie.
3. Estul ţării este format din vaste platouri grezoase delimitate la sud de
lanţuri colinare, iar la est de bucla Mekongului. Principalul exponent este platoul
Korat, cu un relief fragmentat prin eroziune fluvio-denudaţională. Este mai
degrabă o câmpie înaltă a cărei monotonie este întreruptă de apariţia unor dealuri
mici, dar robuste şi a unor lacuri create în urma inundaţiilor râului Mun.
4. În sud-est se află o regiune colinară formată din calcare primare, cu un
relief ce rareori depăşeşte 1000m. Sudul acestei regiuni este mărginit de un lanţ
de coline cu orientare est-vest, ce constituie un obstacol orografic. Pe pantele
sudice, precipitaţiile depăşesc 3500mm.
5. În extremul sud al ţării (în sectorul numit adeseori Malaezia siameză) se
regăsesc ultimile prelungiri ale masivului muntos din vest. Această lungă bandă
muntoasă de calcare primare, atinge pe alocuri 1500m altitudine, dar la sud de
istmul Kra se lărgeşte treptat şi pierde din altitudine, iar câmpiile costiere îşi
recapătă importanţa. Numeroase insule aparţinând arhipelagului Mergui sunt
diseminate şi în apele siameze. În vest, munţii se termină prin abrupturi în mare,
şi prezintă un relief carstic litoral de un pitoresc deosebit.
Date climatice. Thailanda, la fel ca toate ţările din Asia de SE este supusă
în întregime regimului musonic. Vânturi calde şi umede se propagă uşor până în
amfiteatrul montan nordic aducând ploi abundente din mai până în octombrie.
Precipitaţiile cele mai bogate cad în septembrie.
Diferenţierile regionale sunt totuşi sensibile. Efectul musonului se
diminuează uşor spre nord; partea meridională şi centrală a ţării sunt influenţate
mai puternic de ocean, în timp ce în nordul ţării se resimt uşoare caractere
continentale.
În sud precipitaţiile variază între 2000 şi 3000mm/an, dar în anumite zone
depăşesc 6000mm/an (reg. Rayong sau Chanthaguri). Aici sezonul uscat durează
mai puţin decât în nord, influenţele oceanice estompând şi diferenţele termice.
La Bangkok plouă 125 zile/an şi se înregistrează 1500mm/an, iar media
termică anuală este de 26,5ΕC.
Regiunea nordică, mai adăpostită, nu cunoaşte decât 100 de zile de ploaie
cu cca 1000mm/an. Temperaturile cunosc amplitudini mult mai mari. S-au
înregistrat şi 45ΕC în iulie şi 10ΕC în ianuarie. Media termică la Chiaang Mai
este de 24ΕC.
∨ara prezintă o puternică unitate în ceea ce priveşte hidrografia. În est
râurile Mun şi Chi udă platourile calcaroase şi debuşează în Mekong.
Majoritatea râurilor care vin din nord sunt afluenţi ai Menamului: Ping, Wang,
Yom şi Nam.
Menamul se despleteşte în mai multe braţe în aval de Chai Nat, braţe care
se reântâlnesc la Ayuthaya - formând o interesantă deltă interioară înainte de a
atinge Bangkokul şi G.Siamului.
(Numele complet al fluviului este Mae Nam Chao Praya, care înseamnă
mama apelor). Menamul are 1200km lungime şi este considerat `Nilul@
Siamului. Regimul fluviului este neregulat, cu creşteri de toamnă, în septembrie-
octombrie, dar care nu urmează un grafic identic în fiecare an. Un an din trei
Menamul are creşteri uşoare, dar un an din şase prezintă creşteri masive,
modificând reţeaua braţelor fluviului şi delta. Inundaţiile se fac simţite mai ales în
Delta Interioară, când prin aluvionări şi colmatări se modifică atât configuraţia
braţelor, cât şi a lacurilor, bălţilor şi grindurilor. De multe ori digurile de protecţie
şi orezăriile sunt distruse şi apar modificări şi în dispunerea loturilor individuale,
prin apariţia unor noi braţe sau lacuri.
În regiunea montană din nord predonină pădurile tropicale cu frunze
căzătoare (pierd frunzele în sezonul uscat), în care domină teckul. Cca. 62% din
teritoriu este acoperit cu păduri. În sezonul uscat pădurile cu frunze căzătoare
apar dezolante. Copacii goi şi masele de frunze căzute creează o monotonie gri-
galbenă în căldura tropicală sufocantă.
Teckul se dezvoltă până la 600-800m altitudine, are un trunchi viguros şi
poate atinge 50-60 m înălţime. Înainte de tăiere i se face o incizie în jurul
trunchiului şi se usucă în picioare. Altfel nu pluteşte. Uneori plutele formate în
nordul ţării ajung la Bangkok abia după un an. Pentru transport pe uscat se
folosesc bivoli şi elefanţi.
Există un mare număr de varietăţi de bambus, lemn care are utilizări
multiple: case, poduri, plute, garduri, mobilă, suporturi, instrumente muzicale,
cozi de unelte, în sport. Vlăstarele tinere sunt apreciate în bucătăria siameză.
Pădurile tropicale umede, semperviriscente sunt localizate în zonele
ploioase ale coastelor, în cordilierele ce mărginesc la sud şi est platoul Korat şi în
Pen.Malacca, unde jungla impenetrabilă se întinde pe suprafeţe apreciabile.
Caracteristica de bază a veritabilei păduri tropicale umede este
heterogenitatea şi aranjamentul abundentei şi diversificatei vegetaţii în etaje.
Nivelul superior include mai mult de 100 de varietăţi de Dyptherocarpus. Cel
mai viguros este yangul, înalt de 50-60m, cu un trunchi golaş până 40m şi o
coroană de frunze înguste şi tari ce pot atinge 15m lungime. Are un lemn semidur,
foarte apreciat. De altfel, producţia de yang a depăşit-o pe cea de teck. Alături
de yang creşte takyanul tot de 50-60m înălţime, cu lemn rezistent la acţiunea
apei şi care secretă o răşină (damar) folosită la fabricarea unor lacuri fine. În
număr mai restrâns, se întâlnesc exemplare de abanos şi santal.(Abanosul şi teck-
ul nu plutesc în stare verde din cauza densităţii lemnului).
Nivelul median este la rândul său alcătuit din arbori foarte diverşi.
Pandamus creşte pe rădăcini aeriene formând desişuri greu de pătruns, ipohul
are o sevă otrăvitoare, rotangul are tulpini lungi şi flexibile ş.a.
Parterul este format din muşchi, ferigi, liane, feluriţi arbuşti şi peste 500
specii de orhidee între care vestita Vanda corulaea, cu flori albastre neasemuit de
frumoase. Se mai întâlneşte kapokul(are frunze mari, palmate), jacaranda (cu
lemn apreciat pentru mobilă), tamarindul (cu fructe din care se produc diverse
băuturi), banianul (cu rădăcini aeriene), oleandrul, iasomnia, gardenia, lotusul
indian.
Dintre arborii cu utilitate alimentară amintim: bananierul, mango,
mangostenul (aproape necunoscut în Europa, care are un fruct ca un măr, cu un
miez alb care se topeşte ca îngheţata),
durianul - cu fructe delicioase, asemănătoare castanelor (de fapt sunt
seminţe), papaya ( numit şi arborele pepene, portocalul de China (cu fructe cu
o coajă foarte subţire), portocalul Som (cu fructul de culoare verde şi când e
copt), guava (asemănător mărului), cocotierul (util pentru lapte, miez crud,
copra, ulei de cocos, băuturi, oţet), arborele de cauciuc, ceai, coca etc.
Sunt plante întâlnite şi în stare sălbatică şi în plantaţii îngrijite.
Lumea animală este la rândul ei extrem de variată.
Elefantul este un simbol al Thailandei şi apare ca efigie pe bani, pe steme
şi pe drapel. (Foarte rar se întâlneşte elefantul alb, purtător de noroc). Sunt
prezenţi în junglele pen. Malaca şi în cordilierele vestice şi nordice. Elefanţii sunt
domesticiţi prin cursuri care durează 5-6 ani, timp de 9 luni pe an, iar din martie
până în mai intră în vacanţă; muncile sunt învăţate succesiv, de la simplu la
complex. Se consideră că abia între 16-38 de ani ajung la apogeul îndemânării.
La 61 de ani sunt pensionaţi şi sunt lăsaţi să colinde prin împrejurimile satului.
Se mai întâlnesc încă numeroase specii interesante de mamifere. Tapirul
este întâlnit în munte şi este un mamifer fricos care preferă întunericul. Cu o
frecvenţă din ce în ce mai redusă apar: tigrul, leopardul, pantera neagră, pisica
aurie, ursul de munte (foarte periculos), ursul malaezian (omnivor paşnic), porcul
bursuc (cu rât lung), lupul roşu, vidra, şacalul, mangusta (mănâncă şerpi),
mistreţul, capra pitică (20-30cm înălţime), căprioara lătrătoare, antilopa seram,
gaurul (bivolul sălbatic, care atinge 2m înălţime la nivelul umerilor),
gibonul, vulpea zburătoare, dragonul zburător.
Sunt foarte multe specii de păsări, peşti, insecte şi reptile (broasca
ţestoasă, două specii de crocodil, 180 specii de şerpi de uscat din care 35 foarte
otrăvitoare, 24 specii de şerpi de apă).
O biodiversitate extraordinară, pe măsura diversităţii ecosistemelor
naturale.
Populaţia.Thailanda a cunoscut o creştere demografică rapidă în ultimile
decenii:
1929 - 11,5mil., 1947 - 17,6mil., 1960 - 26mil., 1970 - 34mil., 1994 -
58,3mil., 2000 - 62 mil.
Adevărata explozie s-a produs între 1950 şi 1970 când pe fondul unei
natalităţi neschimbate, de cca 34%, mortalitatea a scăzut de la 17,3 la 7,5%., fapt
reflectat într-o piramidă a vârstelor consistentă la bază. În ultimii ani, natalitatea a
fost plafonată la cca 1,8%, iar mortalitatea la 0,7%. Rata fertilităţii se menţine la
2, în urma unui comportament demografic spontan.
Densitate medie este de 120 loc/km2. Regiunile cele mai populate ale
Thailandei sunt Câmpia Menamului, litoralul Bankokului, partea estică a
pen.Malacca şi platoul Korat. Aici densităţile depăşesc 150-200loc/km2, iar în
bazinul inferior al Menamului, chiar 500loc/km2. Pe coastă sunt şi densităţi de
1500loc/km2.
Zonele cu densităţi mai reduse sunt localizate în cordiliera vestică şi
nordică, unde şi posibilităţile de comunicaţie sunt mai reduse.
Speranţa de viaţă s-a ameliorat mult în ultima vreme ajungând la 70 de ani
pentru bărbaţi şi 75 de ani la femei. Populaţia urbană este încă într-un procentaj
redus, doar 22%, dar cu tendinţe de creştere rapidă. În structura profesională
domină încă populaţia ocupată în agricultură, cu 67% din total, în industrie sunt
doar 11%, iar în servicii 22% (segment în creştere). Structura etnică este destul
de unitară: thai - 80%, chinezi - 12%, malayezi - 4%, khmeri - 3%. Dintre
grupurile cu trăsături originale se remarcă padangii, numiţi oameni - girafă.
La Ban Chiang - în nord-est au fost descoperite vase din bronz a căror
vârstă a fost plasată la 5-6000 ani î.H., determinând oamenii de ştiinţă să emită
ipoteza existenţei unei civilizaţii a bronzului în zonă (înaintea celei din
Mesopotamia sau din China).
Limba thai utilizează un alfabet cu 44 consoane şi 24 vocale. Scrierea este
fără distincţie între literele mari şi mici şi fără pauză între cuvinte. Limba thai nu
are prefixe, sufixe, articole, genuri, plural, conjugări. Esenţială este poziţia
cuvântului în propoziţie. Este ca şi chineza, monosilabică.
Capitala este la Bangkok (supranumit şi Veneţia Orientului). De la
Ayuthaya (cetatea, sau oraşul oamenilor liberi), capitala regatului siamez a fost
mutată de regele Rama I în 1782 la Bangkok - oraşul îngerilor, pe locul unui sat
de pescari, care avea şi livezi cunoscute de măslini.
Construit după modelul vechii capitale, Bangkokul a fost multă vreme
străbătut den vast sistem de canale, denumite klong, drumurile de uscat fiind
puţine la sfârşitul secolului al XIX-lea. Soluţia canalelor a fost ingenioasă
deoarece oraşul, situat la nivelul mării, era supus mereu creşterilor de nivel ale
Menamului (preluate astfel de păienjenişul de canale). Deşi multe canale au fost
înlocuite prin străzi, acestea se mai păstrează încă la periferie, dând o notă de
pitoresc specific. Circulă şlepuri, bărci moderne, bărci case, bărci magazin, bărci
bar, etc.
Bangkokul are peste 300km2 şi o populaţie de 10 mil locuitori. Este un
mare centru comercial şi industrial, cu zgârie - nori, supermagazine, bulevarde
moderne şi un trafic extrem de aglomerat. Are şi cartiere specifice cu străzi
înguste, întortocheate, clădiri de trecere dintr-o stradă în alta etc. Este un amestec
de stiluri orientale şi occidentale care îi conferă un aer exotic.
Cartierul chinezesc (chinezii sunt 1/3 din populaţia oraşului) acoperă o
suprafaţă întinsă şi este greu de delimitat. Se practică un comerţ activ, cu tot ce
se poate imagina, dar există şi o specializare stradală. De exemplu pe Gold Street
se vând numai obiecte din aur.
Alte oraşe: Chiang Mai - 200.000 locuitori; Songkhla - 250.000 locuitori;
Nakon Rathkhasima - 270.000 locuitori.
Economia.
Dirijată de un guvern liberal, Thailanda a cunoscut în 1993 şi 1994 un ritm
de expansiune economică de 8%, printre cele mai ridicate din Asia. Recesiunea
din 1997 şi 1998 a fost depăşită, dar a redus investiţiile străine. Un succes al
democraţiei şi o creştere economică fără inflaţie a caracterizat economia ţării din
ultimii ani. Este în competiţie cu alte state sud-est asiatice - Malaysia şi
Indonezia (Tigrii economici care au preluat modelul japonez de dezvoltare).
PNB global a ajuns la 159mrd.$, iar pe locuitor se inregistrează 2740 $/loc.(la
Bangkok - 6000$/loc.).
Bangkokul şi-a propus să devină centrul dezvoltării Indochinei, al Regiunii
Marelui Mekong, dar Thailanda este înconjurată de ţări mai sărace: Myanmar,
Laos, Cambodgea, Vietnam.
Thailanda importă energie de la vecini: gaz din Myanmar, hidrocarburi din
Vietnam, energie electrică din Laos, Cambodgea şi Myanmar.
Un recent acord de cooperare cu ţările riverane Mekongului urmăreşte
valorificarea complexă a fluviului prin obţinerea de electricitate, prin navigaţie,
pescuit, irigaţii, turism.
Thailanda este una dintre ţările care nu au fost niciodată colonizate. Este o
putere agricolă regională. Prima cultură a ţării este orezul care acoperă 41% din
terenurile cultivate. La orez este al treilea producător mondial pe cap de locuitor
şi totodată şi cel mai mare exportator. Randamentele sunt însă insuficiente:
2840kg/ha, (media mondială = 3500kg/ha). Principalele zone de cultură sunt în
C.Menamului în zonele joase de pe litoralul pen.Malacca şi ţărmul G.Siam
(Thailandei). Cultura orezului este în strânsă legătură cu ploile musonice. În
C.Menamului sunt posibile 2 recolte pe an cu ajutorul irigaţiilor. Producţia totală
de orez depăşeşte 23 mil.t, ocupând locul VI pe glob. Porumbul ocupă 6% din
terenurile cultivate şi se obţin cca. 4mil.t/an, grosul producţiei fiind realizat în
Platoul Korat. Alte culturi importante sunt cele de trestie de zahăr, la care se
obţin cca. 53mil.t/an şi de iută, la cre deţine locul IV pe glob.
Plantaţiile arboricole ocupă suprafeţe importante, cu producţii
semnificative pe plan mondial: cauciuc natural - locul I pe Glob - 2,2 mil.t. 32,%,
nuci de cocos - 1,3mil.t. - locul V.
- bananieri - 1,6mil.t., arborele de cafea - 55.000t, grappefruit - locul V,
mango - locul IV, palmieri de ulei - locul V, etc.
Si producţia de lemn este însemnată, de cca 34 mil.m3 /an, dar există o
serie de programe de limitare a explatărilor şi de refacere a fondului forestier din
zonele nordice suprasolicitate.
Zootehnia este slab reprezentată. Se cresc bovine - 6mil., bivoli - 4,7mil.si
elefanţi.
Pescuitul aduce venituri anuale importante (3,6mil.t), mai ales prin
comercializarea creveţilor.
Thailanda beneficiază de resurse minerale variate, dar în cantităţi modeste.
Petrolul a fost descoperit recent şi rezervele nu sunt prea mari. Obţine 5
mil.t/an, insuficient pentru necesităţile ţării. Prima resursă minerală energetică o
constituie gazul metan la care obţine peste 17 mrd. m3/an. Se mai extrag cantităţi
însemnate de lignit (23 mil.t).
A scăzut de asemenea şi producţia de staniu, datorită epuizării unor
zăcăminte continentale. In prezent sunt tot mai importante exploatările submarine
de aluviuni ce conţin casiterit.
Thailanda face parte din grupul "tigrilor economici" din sud - estul Asiei,
cu rezultate notabile în dezvoltarea rapidă a industriei şi cu o bună adaptare la
mecanismele economiei de piaţă. Ramura cea mai dinamică este electronica, ce a
cunoscut o multiplicare a producţiei ultimilor ani. Se fabrică aparate de radio,
televizoare, diverse componente electronice, tehnică de calcul, calculatoare, etc.
In cadrul construcţiilor de maşini se remarcă producţia de vase maritime şi
fluviale, autovehicule, motociclete etc. Dinamismul industrial este susţinut şi prin
creşterea producţiei de ciment necesar noilor construcţii (cca. 23 mil.t).
Thailanda realizează cantităţi însemnate de produse din lemn, produse
textile şi alimentare. Industria este localizată mai ales în perimetrul din jurul
capitalei şi de-a lungul fluviului Menam.
Turismul este foarte bine dezvoltat. Pe lângă obiective naturale şi antropice
deosebit de valoroase, o serie de dotări turistice de excepţie, ca şi gradul ridicat
de securitate socială au făcut din Thailanda o destinaţie turistică foarte atractivă
şi accesibilă. Obiectivele turistice sunt greu de selectat. Totul este inedit. Totuşi,
se detaşează Marele Palat Regal, Templul de marmură, Pagoda Phra Prang,
aurită, care străluceşte orbitor în lumina soarelui, Pagoda `Muntele de aur@
care este ridicată pe un deal artificial şi are 78m înălţime, locuinţele palustre,
serbările şi dansurile. Pe lngă obiectivele din capitală se vizitează staţiunile de pe
litoral (Pattaya, Phuket, Koh Samui), vechea capitală de la Ayuthaya sau oraşul
Chiang Mai de pe Menam.

India
Pentru un european, India evocă dintr-o dată mai multe noţiuni: yoga,
misticismul hindus, şefii spirituali (guru) şi o ţară suprapopulată şi săracă. O ţară
a mizeriei, în care vaca sacră opreşte circulaţia pe o stradă din Calcutta şi în care
organizaţia neoficială a castelor este simbolul neputinţei de a lua soarta în
propriile mâini. Mitologia şi logica deconcertantă a conceptelor filizofice ne pun
în faţa unui sistem ermetic, în care unitatea ansamblului se estompează în faţa
detaliului amplificat în `n@ faţete.
Subcontinentul indian ocupă o poziţie particulară în domeniul tropical. În
raport cu teritoriile analoge din Africa sau America, arealul tropical are o poziţie
mai septentrională din cauza climatului musonic, care împinge aerul de origine
ecuatorială la latitudini mai mari decât în alte zone ale globului. Este o unitate
geografică de mari dimensiuni (3,287.000 Km2), iar caracterele geografice
naturale particulare au impus detaşarea sa ca un subcontinent (de fapt este un
fragment din Gondwana, detaşat în Mezozoic şi sudat de Asia).
Din punct de vedere geostructural India este situată pe un vechi soclu
cristalin precambrian, izolat de aria himalayană prin câmpiile aluviale ale
Indusului şi Gangelui. Istoria precambriană a scutului este puţin cunoscută. Se
cunoaşte faptul că sistemul Satpura aparţine din punct de vedere geologic
Precambrianului superior, iar sistemul Vindhia Precambrianului terminal.
După carbonifer s-au depus serii continentale care formează Sistemul
Gondwana, serii care s-au sedimenatat până în cretacic. (De aici vine denumirea
supercontinentului sudic).
Relieful este constituit din trei mari unităţi: soclul peninsular, câmpiile
aluviale şi sistemul montan nordic.
Soclul peninsular. Forma dominantă este cea de platou erodat într-o
îndelungată perioadă de timp, cu o morfologie aplatizată. Totuşi în cursul
perioadelor geologice recente, uşoare mişcări au ridicat sau au scufundat anumite
zone, rezultând contraste altitudinale, contraste puse în valoare şi printr-o
viguroasă disecţie datorată eroziunii. Natura materialului geologic pune în
opoziţie platourile granitice sau gnaisele din centru, cu cele din nord - vest
formate din bazalte (trapp-uri) rezultate în urma efuziunilor vulcanice.
Pe platourile centrale, se detaşează masive izolate - inselberguri - formate
din roci dure şi apărute în urma efectelor climatelor contrastante, alternante.
Mişcările recente au basculat scutul spre NE, fapt dovedit de orientarea reţelei
hidrografice care izvorăşte de la câţiva km de ţărmul vestic şi se îndreaptă spre
Golful Bengal. Alte mişcări au avut efecte mai strict localizate. Basculările au
fost însoţite şi de falieri care au dat naştere unor abrupturi (`escarpements@)
impresionante: bordura vestică a Gaţilor de Vest, şi cele care mărginesc Munţii
Vindhia, Satpura şi Arawali. Câteva blocuri s-au înălţat mai viguros în sud (2000
- 3000m), conferindu-le un climat răcoros şi umed (Munţii Nilgiris şi Munţii
Cardamous). Bordura estică este străjuită de Gaţii Orientali, mult mai
fragmentaţi.
Pe coastele Malabar şi Coromandel, cămpiile litorale au fost sculptate prin
abraziune marină şi sedimentate parţial cu depozite continentale.
Câmpiile aluviale - se grupează în două ansambluri. În nord, în zona
subhimalayană, traversată de Indus şi Gange, un compartiment mai coborât a fost
umplut cu aluviuni scurse din Himalaya. Părţile mai înalte, neinundabile sunt
acoperite cu soluri slab productive, deoarece au fost levigate printr-o lungă
evoluţie în climat umed. Acestea sunt prezente mai ales în Piemontul Punjab din
nord - vestul ţării. Suprafeţele joase inundabile au cele mai bune soluri, deoarece
sunt periodic reîmprospătate cu noi aluviuni. Acestea sunt întâlnite mai ales în
Cămpia Gangelui.
Pe coastele vestică lipsesc deltele. Acestea sunt prezente însă pe litoralul
bengalez la vărsarea marilor fluvii: Gange şi Brahmaputra, Godavari, Krishna,
Mahamadi. Suprafeţele joase ale deltelor au un caracter amfibiu, foarte marcat de
afluxurile de apă marină. Deltele formează a doua grupare aluvială, după cea a
câmpiilor subhimalayene.
Zona montană nordică
Mai ales în nord - vest, teritoriul indian se înfundă adânc în aria montană.
Mai întâi se înalţă lanţurile strânse, dar joase ale M. Siwalik, apoi aliniamentul
Himalayei. Mai spre nord, Kashmirul înglobează valea îngustă a Indusului, uscată
şi izolată între culmile de peste 8000 m ale Karakorunului şi Himalayei.
Valea Indusului şi a afluenţilor săi oferă un model singular al evoluţiei
rapide a reliefului, modelat prin sisteme morfogenetice care s-au înlocuit reciproc
în timpul oscilaţiilor climatice cuaternare. Astfel, la altitudini subglaciare se
întâlnesc elemente ale eroziunii fazelor glaciare cuaternare, reprezentate prin văi
tipice, cu profil trapezoidal, versanţi abrupţi, cu striuri adânci şi depozite
morenaice consistente. Răuri actuale scurte, formate prin topirea gheţarilor şi
zăpezilor, formează la debuşeu conuri de dejecţie mixte, de natură fluvio-
glaciară. Morenelor din fruntea gheţarului care se topeşte, li se asociază
fragmente smulse prin eroziune fluvială, rezultând un material heterogen, format
din fragmente angulare şi subangulare, puţin rulate, înglobate într-o matrice fină
de "făină glaciară". Eroziunea fluvială, forţată şi exacerbată de înălţările actuale
ale ansamblului himalayan, este completată de intensele procese de dezagregare
fizică şi de procesele active de versant, rezultând conuri de dejecţie şi depozite
aluvionare de albie deosebit de consistente. Aluvionarul din valea superioară a
Indusului şi a afluenţilor săi şi din masivele conuri de dejecţie, atinge grosimi de
zeci şi uneori sute de metri. Sunt singurele terenuri din zonă potenţial amenajabile
pentru o culturi în agroterase.
Peisajul arid al văilor (precipitaţiile sunt sub 250 mm/an) este format dintr-
o succesiune de tronsoane încastrate, inutilizabile, cu versanţi abrupţi şi
nesolificaţi sau cu agroterase de con de dejecţie şi zone de albie largă, amenajată
în terenuri productive. Materialul grosier a fost îndepărtat, iar culturile se practică
în aluviunile crude, cu procese de solificare incipiente. Sisteme de irigaţii
ingenioase, cu pantă constantă, au fost tăiate în versanţii duri şi asigură un aport
suplimentar de apă pentru culturile de subzistenţă din oazele montane..
În NE Indiei, munţii prebirmanezi, din fundul sacului denumit Assam, se
detaşează printr-un climat umed şi o cuvertură forestieră densă. Pe versanţii
sudici ai Munţii Khassi, expuşi favorabil ploilor musonice, precipitaţiile ajung la
valori foarte mari, de peste 11 500 mm/an la Cherrapundji..
Clima. Aşezarea geografică şi circulaţia atmosferică determină un climat
tropical umed de tip musonic, influenţat şi nuanţat local de poziţia lanţurilor
orografice. Mai ales barajul himalayan se impune ca un obstacol climatic
deosebit de important. Himalaya împiedică şi pătrunderea maselor de aer rece
continental dinspre Asia centrală, fapt ce se reflectă în temperatura medie a
Indiei, mai ridicată cu 4 - 5Ε decât a altor regiuni aflate la latitudini similare.
Sistemele montane influenţează considerabil şi distribuţia precipitaţiilor.
Anotimpurile în India sunt diferenţiate pe criterii pluviometrice: unul
secetos şi unul ploios. Iarna, din decembrie până în martie se instalează pe
teritoriul subcontinentului un maxim barometric datorită căruia se formează
vânturi ce bat dinspre continent spre ocean. Din martie până în mai, când se
schimbă direcţia musonului, se produc perturbări în situaţia barică, fapt ce
determină apariţia furtunilor de praf ce fac aerul greu respirabil. Peninsula se
supraâncălzeşte şi funcţionează ca o arie de minimă presiune ce atrage masele
umede dinspre Oceanul Indian. De la începutul lunii iunie, mase de aer ce provin
din zona ecuatorială a Oceanului Indian abordează India pe direcţia SV - NE şi S
- N în două ramuri ale musonului. Ele udă mai întâi coastele sud - vestice ale
Pod.Deccan. Aerul saturat în umiditate deversează ploi importante pe coasta
Malabar şi pe versantul vestic al Gaţilor de Vest. Apoi fenomenul se dezvoltă şi
frontul musonului avansează spre nord şi invadează întreaga peninsulă.
Temperatura nu coboară sub 27Ε, iar cantităţile de precipitaţii depăşesc
6000 mm la Mahabaleshvar, pe versanţii vestic ai Gaţilor de Vest şi ajung la
11.500 mm la Cherapundji pe pantele Munţilor Khasi din Assam. Înregistrarea
unor valori record ale precipitaţiilor se explică prin dirijarea maselor musonice în
punga Asamului, flancată de cordilierele himalayene şi cele indochineze.
Întreaga activitate a Indiei depinde de regularitatea sistemului de producere
a mecanismului musonilor. Perturbaţiile ivite şi mai ales întârzierea musonului de
vară aduce mari prejudicii agriculturii şi în general economiei. În acelaşi timp,
căderea torenţială a ploilor provoacă, de asemenea, pierderi mari prin spălarea
versanţilor, distrugerea sistemelor de irigaţii sau inundarea terenurilor agricole. În
septembrie, după câteva ploi pe care le mai lasă pe Coasta Coromandel, musonul
se repliază făcând loc unei creşteri treptate a presiunii. Musonul este un fenomen
grandios care întrerupe desfăşurarea deşerturilor tropicale (Sahara - Arabia, Iran,
Thar). El nu atinge vestul extrem al Indiei, unde s-a instalat Deşertul Thar.
Temperaturile cresc dinspre litoral spre interiorul continental, iar valorile
de precipitaţii scad. Astfel la Mumbay, cad 2078 mm de precipitaţii (94% - vara)
şi se înregistrează 24ΕC în ianuarie, 30ΕC în mai şi 27ΕC în septembrie, când
aerul este răcorit de muson. La Alahabad, în Câmpia Gangelui, cad 1032 mm
(88% - vara) şi se înregistrează 16ΕC în ianuarie, 35o C în mai şi 30o C în
septembrie.
Vegetaţia. Flora Indiei cuprinde un număr important de specii, cca 21.000,
din care unele sunt caracteristice subcontinentului: cedrul de Himalaya (Cedrus
deodora), teckul (Tectona grandis), santalul alb (Santalus album).
În mare parte vegetaţia naturală a fost modificată sub presiunea umană,
apărând formaţiuni vegetale secundare, aşa cum sunt neosavanele.
Pădurea tropicală umedă (jungla propriu-zisă), ocupă areale din
Arhipelagurile Andaman şi Nicobar, versantul vestic al Gaţilor Occidentali,
platourile din Assam, zona montană Siwalik şi pantele joase ale Himalayei. Un
păienjeniş de liane se împleteşte printre arborii de sal (Shoreea robusta),
bambuşi, castani, mango, bananieri, palmieri etc.
Sundarban-urile - grinduri joase abia ieşite din apă - sunt acoperite de
mangrove cu Soneratia, Avicenia, Rizophora, Brugniera, Ceriops ş.a.
Munţii Satura şi Vindhia sunt acoperiţi cu păduri tropicale cu frunze
căzătoare, pe fondul unui climat cu un sezon secetos mai pronunţat. Esenţele
sunt heterogene, dar se remarcă arbori cu valoare economică: sal, santal, teck,
roşcovul, bambusul, ficusul şi palmierul.
Întinse suprafeţe din India sunt acoperite de savane, multe dintre ele fiind
neosavane, deci formaţiuni secundarizate. Componenţa floristică este relativ
diversificată în ceea ce priveşte structura ierburilor, însă arborii sunt puţin
numeroşi: Acacia, Dalbergia, Ziziphus, Calotropis, Prosopis. Trecerea spre
formaţiunile aride din deşertul Thar se realizează prin asociaţii de stepă cu
mărăcinişuri de tip scrub, în care apar diverse specii de Acacia.
Vegetaţia naturală a Deşertului Thar este relativ bogată cu specii de
arbuşti psamofili (Calligonum, Leptadenia, Hamada salicornia), ierburi rare,
adaptate la condiţiile de uscăciune (Elionurus, Panicum, Eleusine, Euforbia) ş.a.
Vegetaţia se stratifică şi în altitudine. Astfel în Himalaya, până la 2000 m,
domină pădurea tropicală umedă, densă, heterogenă. Între 2000 şi 3700 m apar
pădurile de climă temperată ce cuprind elemente comune şi altor zone (foioase),
dar şi elemente proprii: cedrul de Himalaya, Pinul argintiu, rhododendron şi
mesteacăn.
Versantul indian, cu expoziţie sudică are o vegetaţie mai bogată decît cel
chinezesc, situat într-o zonă de umbră pluviometrică şi deci cu precipitaţii mai
reduse.
Fauna Indiei este una dintre cele mai diversificate şi cuprinde peste 500 de
specii de mamifere, 550 specii de reptile, 2060 specii de păsări, 1400 specii de
coleoptere etc. Dintre mamifere se remarcă leul indian (în vest, în Gujarat), tigrul
bengalez (considerat animal naţional, efectivele sale au scăzut de la 40.000 în
1920, la 2000 în 1972 şi s-au refăcut uşor în prezent, ajungând la cca. 4000 de
exemplare), leopardul, leopardul de zăpadă, pantera, pisica sălbatică, hiena,
şacalul, lupul, vulpea, ursul brun, ursul negru himalayan, elefantul indian, 3 specii
de rinocer, porcul sălbatic, antilope, căprioare, gazele, gaurul (cel mai mare bou
sălbatic), bivolul sălbatic, maimuţe etc. Şi lumea păsărilor şi a reptilelor este bine
reprezentată: păunul, papagali, fazanul, cocori, raţe, gâşte, găini sălbatice,
crocodili, şopârle, cobra, pitonul, broasca ţestoasă etc.
Populaţia. India este a doua ţară de pe glob, după China, ca număr de
locuitori. Evoluţia numerică a populaţiei s-a accelerat în sec. XX, datorită
ameliorării producţiei agricole şi scăderii mortalităţii (1900 - 236mil., 1940 -
310mil., 1960 - 430mil., 1980 - 670mil., 1993 - 900mil.). În anul 2000 numărul
locuitorilor a ajuns la 1 miliard. Este o masă umană imensă, care creşte anual cu
cca. 15 mil. de oameni, iar presiunea demografică asupra anumitor teritorii
suprapopulate a devenit acută.
Densitatea medie este de 305 loc./km2. Zona cea mai populată a ţării este
Câmpia Indo-gangetică, cu mari concentrări în statele Uttar Prades, Bihar,
Bengal şi Assam, teritorii care deţin 45% din populaţia ţării. Densităţi mari au şi
cele două coaste maritime Malabar şi Coromandel, precum şi extremitatea sudică
a peninsulei. Aceste densităţi sunt de dată mai recentă.
Zonele cele mai slab populate sunt cele vestice, în teritoriile care aparţin
Deşertului Thar şi cele montane înalte (1 - 2 loc/km2). Densităţi mai reduse sunt
şi în partea înaltă a Pod.Decan în lanţurile montane, cu valori sub 40loc/km2.
Natalitatea se menţine la valori ridicate - 28o/oo, în schimb mortalitatea a
scăzut foarte mult mai ales datorită ameliorării condiţiilor sanitare şi de nutriţie,
ajungând în prezent la 9o/oo. Sporul natural rămâne la cote foarte ridicate, de
19o/oo, ceea ce asigură un adaos anual de cca. 15 mil. de oameni. Acest indice a
cunoscut totuşi o scădere continuă în ultimile decenii: 1950 - 30o/oo., 1980 -
22o/oo., 1998 - 19o/oo. Se menţine însă ridicată mortalitatea infantilă (72o/oo), mai
ales în mediul rural.
Indicele de fecunditate este printre cele mai mari din Asia: 3,4 (China 2,0).
Speranţa de viaţă la naştere este de 61 ani la femei şi 60 ani la bărbaţi. PNB -
extrem de redus, 370$ pe cap de locuitor, 357 miliarde $ în total.
Structura profesională relevă situaţia economică dificilă a ţării, având un
procent ridicat al populaţiei active ocupate în agricultură: 62%. În domeniul
mineritului lucrează 4%, în industrie 11%, iar în servicii 23% din populaţia
activă. Predomină, într-o proporţie ridicată (75%) populaţia rurală.
Piramida vârstelor este tipică pentru o ţară aflată încă în faza exploziei
demografice. O treime din numărul total al populaţiei îl reprezintă tinerii sub 14
ani, iar segmentul populaţiei vârstnice este foarte redus (7% peste 60 de ani).
Doar 60% din locuitori sunt alfabetizaţi.
Populaţia actuală este rezultatul a numeroase migraţii şi invazii.
Primii locuitori, adivas, erau diseminaţi pe întreg teritoriul. Prima mare
invazie a fost cea a dravidienilor, cu 2000 ani î.C., care au fost împinşi spre sud
de aryenii (1700 - 1500 î.C.) veniţi din nord-vest, din Podişul Iranului. Apoi,
între sec. VII - XIII, musulmanii veniţi din Orientul Apropiat au invadat India în
mai multe reprize şi au islamizat segmente importante ale populaţiei. În timpul
migraţiilor post coloniale, au fost strămutaţi 12mil. de indieni ca urmare a
disensiunilor religioase între musulmani şi hinduşi.
Probleme neobişnuite pune în India structura naţională. Este un stat
multinaţional, care înglobează comunităţi etnice foarte diferite ca limbă, tradiţii şi
cultură. Coexistă trei grupe lingvistice: indo-europeană, dravidiană şi sud - est
asiatică şi sunt recunoscute 14 limbi oficiale, dintre care una este impusă tuturor,
limba hindi, vorbită de 40% din populaţie. Paralel, se mai vorbeşte engleza, care
este recunoscută şi ca limbă oficială. În total se vorbesc aproximativ 800 de
dialecte locale. Cele mai reprezentative grupuri sunt: hinduşii, (de-a lungul
Gangelui şi în Podişul Deccan), bengalezii (pe cursurile inferioare al fluviilor
Gange şi Brahmaputra), gujaraţii şi rajahstanii (în vestul peninsulei), kaşmirii (în
nord-vest), asamii (în nord-est), malaialii (pe Coasta Malabar), tamilii (în sud-
estul Podişului Deccan), orisii (în estul peninsulei) etc.
Două aspecte majore caracterizează societatea indiană: religia şi castele.
Majoritatea populaţiei (cca. 83%) sunt adepţii religiei hinduse, care a câştigat
numeroşi adepţi în detrimentul budismului. Musulmanii (peste 80 mil.) sunt
localizaţi mai ales în nord-vestul ţării, unde au intrat adeseori în conflicte
religioase cu hinduşii. Budismul şi creştinismul au un număr redus de adepţi. În
structura pe caste, brahmanii sunt cei ce se consideră superiori în ierarhia
hinduşilor. Fiecare etnie are propriul său sistem de caste, cu o structură extrem de
rigidă şi reguli intangibile. În cazul hinduşilor, casta denumită "intangibilii", de la
nivelul inferior al ierarhiei, numără peste150 milioane şi sunt localizaţi mai ales în
mediul rural. Cu toate că a fost abolit în 1950, sistemul de caste blochează încă
evoluţia societăţii, care este inaptă de mutaţii sociale şi profesionale majore. Dar,
încetul cu încetul, India contemporană face eforturi pentru dezrădăcinarea acestui
sistem. Reuşita constă în urbanism şi educaţie.
Cea mai mare aglomerare urbană este Calcutta cu 14 mil. locuitori. Alte
metropole importante sunt Mumbay (13 mil.), Delhi (8,5 mil.), Madras,
Hyderabad, Kanpur, Bengalore, Allende Nagar, Agra, Alahabad. Exodul rural
masiv din ultimile decenii a condus la deteriorarea echilibrului pe structuri şi
sexe. În marile oraşe, procentul de masculinitate este foarte accentuat,
înregistrându-se un dezechilibru major între sexe:15 femei la 40 de bărbaţi.
Economia
Începând cu luna iulie a anului1991, India a demarat The New Economic
Project. După o serie de dificultăţi legate de măsurile de liberalizare economică şi
o creştere de 1,2% în 1992, măsurile luate şi-au dovedit eficienţa, având un ritm
de creştere economică de 3,5 % în 1993. Această ameliorare se datorează în
primul rând agriculturii. Musonul din 1993 a venit cu o uşoară întârziere, dar au
realizat recorduri în producţia agricolă. Aceasta a permis suprimarea importurilor
şi constituirea stocurilor de securitate alimentară şi chiar a creat mici
disponibilităţi pentru export (ex. zahăr).
Rezultatele au fost însă mai puţin strălucitoare pentru industrie. Între1991
şi 1993 s-a înregistrat un recul de 0,3%, dar s-a revenit cu o creştere de 3 % în
1993. S-a ameliorat producţia de energie, oţel, aluminiu, textile, produse chimice,
dar s-a diminuat cea auto şi cea electronică. Începând cu luna martie 1992, rupia
a intrat în circuitul convertibil, ceea ce a favorizat schimburile comerciale.
S-au făcut paşi importanţi pe linia privatizării 65% în domeniul
agriculturii., 28% în industrie, dar numai 10% în transport, care rămâne în
continuare un sector puternic etatizat..
Dar, ţara se confruntă cu probleme sociale crunte: distrugerea moscheilor
(6 dec. 1992) şi în replică a templelor budiste în Kashmir, a dus la apariţia unui
adevărat război civil. Ostilităţile au fost reluate la 4 ianuarie 1993 la Mumbay şi
au continuat cu manifestări sporadice până în prezent. Astăzi, tensiunile din
Kashmir riscă să degenereze în conflict armat cu Pakistanul.
Dacă la japonezi tradiţionalismul se împleteşte armonios cu modernismul,
la indieni tradiţionalismul se împleteşte cu ...tradiţionalismul. Sistemul religios şi
cel al castelor sunt mult mai rigide şi mai greu de dizlocat, dar încetul cu încetul,
India îşi pierde sufletul tradiţional datorită urbanismului.
India este un stat în curs de dezvoltare cu o economie bazată pe
agricultură, care antrenează încă 2/3 din populaţie.
Agricultura ţării se confruntă cu o serie de dificultăţi majore: lipsă de
capital, lipsa unei baze materiale, lipsa cadrelor calificate, diminuarea
aptitudinilor productive ale solurilor suprautilizate. Şi totuşi India avansează uşor
în domeniul agricol, mai ales datorită ameliorării progresive a randamentelor.
Producţia agricolă obţinută este mare, dar se împarte la un număr imens de
oameni.
Structura utilizării terenurilor indică o predominare clară a terenurile
arabile (170 mil. ha, mai mult de 2 din suprafaţa ţării), unele de folosinţă
milenară. Păşunile, localizate mai mult în zonele înalte, reprezintă cca 13mil. ha.
Chiar dacă beneficiază de suportul benefic al musonului, cca. 60% din terenurile
cultivate sunt irigate. Însă aportul milenar de săruri încorporate în sol prin irigaţii
a condus la salinizarea secundară a unor suprafeţe importante din nord-vestul
ţării.
O reuşită fundamentală pentru India este înregistrarea în ultimii ani a unei
balanţe agricole excedentare, fapt ce a rezolvat aproape în întregime problemele
alimentare ale populaţiei.
Se obţine o mare varietate de produse agricole.
Orezul se cultivă în Câmpia Indo - gangetică şi în câmpiile deltaice de pe
litoral, ocupând 25% din suprafaţa cultivată. Cu o producţie de cca.120 mil.t/an
de orez, India ocupă locul II pe glob, după China. În aceste teritorii se mai cultivă
şi iută, trestie de zahăr, bumbac (locul II pe glob). Jumătatea vestică a Cîmpiei
Indo - gangetice este ocupată mai ales de culturi de grâu, unde se realizează
producţii importante, de peste 60 mil.t/an. Ceai (locul I pe glob), cafea şi
mirodenii se cultivă mai mult în Assam şi pe versanţii Gaţilor Occidentali. Arborii
de cauciuc şi palmierii formează plantaţii întinse şi productive pe câmpiile litorale
ale coastelor Malabar şi Coromandel. Sunt plantaţii exploatate în sistemul
monoculturilor destinate exportului.
Dintre cereale se mai cultivă orz, mei, sorg şi porumb, dar cu randamente
slabe, sub media mondială. Se mai cultivă manioc, arahide, trestie de zahăr,
tutun, ananas, citrice etc.
În prezent, producţia agricolă se ameliorează, însă randamentele rămân
slabe (2500 kg/orez/an/ha, faţă de media mondială de 3651 kg).
Zootehnia este un sector foarte important prin efectivele de animale care
se cresc, dar cu o productivitate foarte redusă (980 l de lapte/vacă/an, în
comparaţie cu Franţa care are 5300l lapte/vacă/an).
India deţine cel mai mare septel de bovine de pe glob (209 mil.), dar fiind
considerate animale sacre, sacrificările sunt interzise. Aceste efective
impresionante ar fi rezolvat problemele alimentare ale ţării, dacă ar fi fost mai
bine exploatate şi valorificate. Se mai cresc bubaline (92 mil.), caprine (120 mil.),
ovine (56 mil.), porcine (16 mil.), asini (11 mil.).
O activitate tradiţională este sericicultura, unde se obţin producţii
importante (13.000 t mătase), care plasează ţara pe locul III pe glob. Şi la pescuit
India are producţii importante obţinând 5,3 mil.t, atât din apele oceanice cât şi
din apele interne.
India dispune de resurse subsolice importante
La extracţia de cărbune ocupă locul VI pe glob cu 350 mil.t. Principalele
exploatări sunt următoarele state: Bengal (Raniganj), Bihar (Jharia), Assam
(Nazira), Orissa (Damodar), Madhya Pradesh (Umaria) ş.a. Petrolul se găseşte în
cantităţi mult mai modeste, dar producţia a crescut simţitor în ultimile decenii de
la 10mil.t în1981 la 36mil. t în 1998 (consumă însă anual 42mil.t). Exploatările
sunt localizate în areale dispersate: în Assam, la N de Bombay, în Gujarat,
Nagaland şi pe litoralul statului Maharastra, din mare. Cantităţile de faze naturale
extrase s-au ridicat la 20 mld. m3 în1998.
Minereul de Fe se găseşte în cantităţi mari şi cu 44 mil.t minereu
exploatate mai ales din statele Nagpur şi Orissa, India ocupă locul IV pe glob. Se
mai extrage monazit, thoriu, uraniu, cu rezultate importante şi bauxită în Madhija
Pradesh.
Energia electrică a cunoscut salturi importante de producţie ajungând în
prezent la un total de 441 mld.KW/h, din care 83 mld.KW/h pe filiera hidro şi 11
mld.KW/h din atomocentrale. Potenţialul hidroenergetic este remarcabil (cca
41mil. KW), iar cele mai mari sisteme de producţie sunt instalate în Gaţii de Vest,
pe valea Indusului şi afluenţilor săi (râul Sutlej), pe valea Damodar ş.a. Centrale
atomoelectrice sunt instalate la Tarapur în Maharastra, şi Kalpakan în Tamil
Nadu.
Siderurgia a fost susţinută de zăcămintele bogate de cărbune şi minereu
de fier. Cele mai mari concentrări ale producţiei sunt în nord-estul ţării: în Orisasa
pe valea Damodar (Ruhrul indian), Jamşedpur, Rurkela, în Bihar la Bokaro,
Madhya Pradeşh la Bhilai, în Bengal la Durgapur. Producţia actuală a ajuns la
23mil.t de oţel, şi 20mil.t de fontă.
Meturgia neferoasă are uzine diseminate în mai multe state realizându-se
cantităţi mari de Cu, Pb, Zn şi Al.
Industria constructoare de maşini este o ramură nouă, dinamică, în
plină ascensiune.
Mecanica grea produce material rulant necesar refacerii infrastructurii
feroviare la Chittarajan, Varanasi Bihar, Madras ş.a., utilaj industrial la Mumbay,
Calcutta, Madras, Delhi, nave la Calcutta şi Mumbay, diverse maşini - unelte la
Delhi şi Mumbay. Au apărut şi ramuri noi, cu produse de înaltă tehnologie:
elecrotehnică şi electronică la Bengalore, Delhi, aeronautică la Bengalore,
construcţii de automobile la Mumbay, Bengalore, Calcutta (350.000 unităţi/an).
Industria chimică are largi perspective de dezvoltare având o multitudine
de materii prime: petrol, carbuni, gaze, sare, lemn, uleiuri etc. In cadrul
petrochimiei se remarcă o serie de rafinării şi combinate complexe în care se
produc fire şi fibre sintetice, mase plastice, cauciuc sintetic: Baroda (Gujarat),
Mumbay, Vishakapatma (N de Madras). Îngrăşămintele chimice sunt din ce în
ce mai solicitate în agricultura ţării şi se produc în numeroase centre: Sindri
(Bihar),
Rurkela (Orissa), Calcutta, Mumbay, Trombay. Produse farmaceutice se
realizează la Calcutta, unde se obţin şi cantităţi mari de hârtie.
Dinamica economică recentă impune cerinţe crescânde de materiale de
construcţii, şi în special de ciment unde s-a ajuns la o şproducţie de aproape 100
mil.t, cu mari centre la Madras şi Sindri, în Bihar. Si industria lemnului are
producţii mari (275 mil m3) realizate în foarte multe centre. S-a trecut la punerea
în aplicare a unor planuri de împăduriri masive şi în ultimile două decenii
suprafaţa forestieră a Indiei a crescut cu peste 4 mil. ha. Industria alimentară are
un grad ridicat de dispersie şi este dezvoltată în foarte multe centre de
valorificare a resurselor locale.
Infrastructura de transporturi este insufucient dezvoltată. Căile ferate,
deficitar întreţinute, aglomerate şi suprasolicitate au o lungime totală de 61.000
Km, din care 5000 Km sunt linii electrificate. Cele mai importante magistrale
sunt în nord-estul ţării şi pe litoral, dar reţeaua acoperă relativ uniform suprafaţa
ţării. Căile rutiere însumează peste 1,3 mil Km de drumuri, din care 50.000 km
sunt modernizaţi.Peste 10.000 km de căi navale interne asigură un comerţ activ
pe fluvii şi canale, iar flota Indiei depăşeşte 6 mil.t. Cele mai mari porturi sunt
Mambay, Madras, Calcutta, şi Vishakapatma. Aeroporturi internaţionale
funcţionează la Calcutta (Dum Dum), Mumbay, Delhi, Madras.
Turism este susţinut de numeroase obiective ale civilizaţiei hinduse şi
musulmane (palate, temple, moschei, cetăţi), dar şi de ineditul peisajelor de o
extraordinară diversitate. Se detaşează ca obiective: Taj Mahal, M. Himalaya,
Parcurile Naţionale, oraşele Calcutta, Mumbay, Delhi şi numeroasele staţiuni
litorale (Maldive).
Filipine

S = 300.439 Km2
Chiar dacă este situată în centrul Asiei de SE şi a primit amprenta Indiei
sau a Chinei (ca majoritatea statelor din regiune) personalitatea sa poartă o
marcă spaniolă. Arh. a fost descoperit de Magellan în 1521.
Insulele Filipine au fost spaniole timp de trei secole şi jumătate (de la 1521
până în 1898). Înainte de venirea spaniolilor nu au avut nici un stat şi nici o
civilizaţie puternică. Spaniolilor li se datorează religia catolică aproape
omniprezentă (doar grupurile etnice Moros şi Sulu din Mindanao sunt
musulmane). (Biserica catolică are o poziţie foarte puternică în stat: peste 100 de
unităţi de învăţământ şi 15 spitale sunt patronate de biserică). Tot spaniolilor li se
datorează şi apariţia unor oraşe în această ţară (legătura cu Spania se realiza prin
Mexic, înainte de independenţă).
Între 1898 şi 1946 a fost epoca americană care a avut o mare influenţă mai
ales în viaţa urbană cotidiană.
Insulele Filipine aparţin pe de o parte Asiei de SE iar pe de altă parte lumii
pacifice. Un arhipelag mărunţit în 7081 insule, diseminate pe 2000 Km lungime şi
1300 Km lăţime. Doar aproximativ 900 de insule sunt locuite.
Situate în Cercul de Foc al pacificului, subiect permanent al seismelor
Pacificului de Vest, arhipelagul este baleiat anual de taifunuri. Pământ
binecuvântat şi în acelaşi timp `scuturat@ de natură, Filipinele constituie o
entitate inedită şi puţin cunoscută în ciuda potenţialului natural, uman şi în cuând,
economic.
Filipinele nu vor rămâne în afara boom-ului economic al Asiei de E - SE.
Cele mai mari insule ale arhipelagului sunt Luzon - 105.000 Km2 şi
Mindanao - 99.000Km2. Între acestea se află Ins. Visayas (insulele cele mai
importante din arhipelagul Visayas sunt: Mindoro, Panay, Negros, Samar), care
cuprind opt piese mai mari şi într-o mare dezordine câteva mii mai mici,
împrăştiate într-o mare puţin adâncă. Spre sud-vest se desfăşoară ins. Palawan şi
Sulu care formează două punţi spre Borneo.
Insulele sunt decupate în forme complicate, coastele lor reunind nu mai
puţin de 23.000 Km (aproape cât SUA). Nici un punct intern nu este la o
depărtare mai mare de 120 Km faţă de ţărm.
Arhipelagul este muntos. Câmpiile sunt rare şi mici, având cel mai adesea
sub 20 Km lăţime. Cea mai importantă este Câmpia Manilei sau Câmpia
Centrală. Alte câmpii importante sunt: C.Cagayan, C.Bicol în ??? şi Agresan şi
Valea Mindanao în ins. Mindanao.
Osatura arhipelagului este muntoasă şi a fost pusă în loc prin cutările
terţiare şi cuaternare care au avut focarul de plecare în insula Luzon şi sau
desfăşurat apoi pe direcţii circulare spre insulele Indoneziei. Astfel o ramură s-a
îndreptat spre Ins. Palawan iar o ramură spre Ins. Minadanao. Structura geologică
este complexă, fapt ce se reflectă în relieful deosebit de complicat.
Raporturile altimetric - batimetrice sunt exrtreme. Munţi de peste 2000m
sunt în apropierea uneia dintre cele mai adânci fose marine din lume: Groapa
Filipinelor, care atinge adâncimea de 10.497m. Principalii vulcani, acoperiţi cu
lave acide (care nu dau nişte soluri prea favorabile) sunt situaţi la sud de Câmpia
Manilei. Se remarcă în mod deosebit:
Apo - 2954m - înălţimea maximă din Filipine - situat în sudul I.Mindanao;
Mayon - 2421m - cu un con vulcanic perfect, care a erupt de 25 ori între
1800 şi 1900;
Taal - de dimensiuni mai modeste, dar care a avut o erupţie dezastruoasă
în 1965.
Pinatubo
Aceşti vulcani sunt instalaţi pe `pseudosoclul Sondelor@ - format din
calcare permiene şi carbonifere (care dau kagelkastrul - carst cu pitoane -
cuneiform) sau granite mezozoice. Cutările şi falierile - tectonică încă activă - au
generat denivelări masive. Formaţiuni coraligene pliocene au fost înălţate la peste
1900m în Luzon. Cea mai importantă este Falia Filipinelor cu o poziţie mediană
(pe meridian) în Luzon, care a generat apariţia unor structuri de tipul horsturilor
şi grabenelor. Mişcările tectonice actuale sunt reflectate şi în frecvenţa ridicată a
cutremurelor de pământ:
- 16 iulie 1990 - cutremur puternic - 1650 morţi
- iunie 1991 - vulcanul Pinatubo a făcut alte mii de victime - pe 30 Km în
jurul conului s-a depus un strat de cenuşă de 20 - 30 cm grosime. Vulcani
submarini activi sunt doar la N de Luzon.
Principalele lanţuri muntoase ale I.Luzon sunt orientate N - S:
- Sierra de Zambales şi Sierra Madre unde zonele montane sunt
munuţios amenajate în mii de agroterase care formează sisteme în cascadă;
- Cordillera Centrale care prezintă şi maximul de altitudine din Luzon
(Vf.Pulog -2930m).
În celelalte insule munţii capătă orientări diferite. Astfel, în Mindanao
câmpiile centrale sunt înconjurate de munţii dezvoltaţi pe direcţia meridianelor în
est şi centru şi pe direcţia SV - NE în nord. Un arhipelag cu o morfologie extrem
de complexă, în care mişcările plicative s-au asociat cu mişcările disjunctive şi cu
vulcanismul exacerbat. Peisaje complexe se succed cu rapiditate, fiind întrerupte
fie de apariţia unui ţărm înalt cu faleză abruptă sau munţi care plonjează în mare,
fie de apariţia unui con vulcanic sau a unor platouri de lavă disecate adânc de
eroziunea fluvială. Decupajul complicat al miilor de insule lasă impresia unui
imens labirint încadrat pe de o parte de groapa Filipinelor, iar de cealaltă parte de
adâncimile mari ale Mării Sulu (5576 m adâncime).
Arhipelagul este susţinut de două piese insulare importante, situate în N şi
S - Luzon şi Mindanao.
Contrafortul nordic - I.Luzon, cea mai populată, posedă şi relieful cel
mai îndrăzneţ. Cordilierele sunt dispuse pe direcţia nord - sud. În vest se
desfăşoară Sierra de Zambales, mărginită de Dep.PAMPANGA la est,
depresiune închisă la sud de Pen.Bataan şi Ins.Coregidor.
Spre nord - est de Dep.Pampanga sau C.Manilei, Cordiliera Centrală
reprezintă principalul nod orografic al ţării şi se înalţă la 2930 m în Vf.Pulog. În
NE, C.Cagayan este mărginită de Sierra Madre, lanţ montan, asimetric cu
versantul oriental abrupt şi relativ rectiliniu (deci mai puţin ospitalier), iar
versantul occidental, fracţionat în trepte de scară, cade în pante line spre câmpie.
Zona Cagayan străbătută de râul omonim este o câmpie aluvionară, deschisă spre
litoralul nordic.
În partea meridională a insulei vulcanismul este important. În sudul
I.Manilei, în mijlocul unui lac (probabil un vechi crater) se înalţă vulcanul Taal
cel care a avut mai multe erupţii în cursul sec.XX, cele mai importante fiind cele
din (1911 şi 1965).
Puţin mai spre nord se întinde Lagune de Bay, cel mai mare lac al
Filipinelor, tot de origine vulcanică (de baraj vulcanic). Spre sud - est, osatura
pen. Camarines este compusă din mai mulţi vulcani, între care se distinge
MAYON, considerat cel mai frumos, cel mai reprezentativ con vulcanic din lume
şi în acelaşi timp unul dintre cele mai active aparate vulcanice ale Cercului de
Foc al Pacificului (25 de erupţii în sec.XX).
Între Luzon şi Mindanao, Ins.Visayas se aliniază unele spre SV, altele spre
SE, după liniile orografice directoare. Doar Ins.Panay şi Megnos sunt în mare
parte formate din câmpii. Mindora Samar şi Bohol au un relief dominat de
platouri vulcanice şi munţi.
În Ins.Bohol - se înalţă enigmaticele şi faimoasele coline de ciocolată, a
căror origine nu a fost încă pe deplin elucidată de geologi şi geomorfologi. Sunt
forme de relief carstic realizate în climat subecuatorial umed - (dar nu este în
măsură să explice într-o manieră incontestabilă aceste forme curioase de relief).
Ins.Palawan formează un pod natural de 450 Km lungime (arteră
incompletă) între Mindoro şi Borneo. Fauna şi flora prezintă numeroase
similitudini cu cea din Borneo (Kalimantan). În plus, adâncimile submarine mici
permit presupunerea că în trecutul recent, Ins.Palawan şi Borneo au fost unite.
Insula nu a fost afectată de vulcanism, dar prezintă o creastă muntoasă
longitudinală care culminează în Vf.MANTALIGAYAN, la 2054m. De o parte şi
de alta a scheletului montan se desfăşoară câmpii costiere, bine împădurite şi bine
udate.
Contrafortul sudic, Ins.Mindanao, prezintă trăsături morfologice la fel
de variate. Orografia este discontinuă. Fragmente de cordilieră şi vulcani par să
corespundă unor insule distincte care au existat altădată.
Munţii Diwata formează un lanţ paralel cu coasta orientală şi au mai
multe vârfuri peste 2500m. În centru, o altă cordilieră orientată N - S, poartă şi
maximul de altitudine al Ins.Mindanao.
Vulcanul Apo - 2954m. În sud - vest, în jurul L.lazon, se înalţă masive
vulcanice trunchiate (mai vechi), dispuse în arc de cerc. Două câmpii centrale,
Agusan şi Mindanao sunt drenate de râurile omonime şi prezintă numeroase
lacuri şi mlaştini. Un program de desecare a zonelor cu exces de umiditate a adus
agriculturii insulei peste 100.000ha de teren arabil.
Arhipelagul se desfăşoară între 5Ε şi 19Ε lat.N, în plină zonă tropicală
avînd, în esenţă, un climat cald şi umed cu ploi de vară şi în perioada de iarnă o
relativă secetă. Poziţia insulară introduce câteva modoficări importante, mai ales
în perioada de iarnă.
Amplitudinile termice sunt mai slabe ca pe continent (la aceeaşi altitudine
în climat musonic - Indochina). Temperaturile medii oscilează în jurul valorii de
27ΕC în câmpii.
Manila: - 27ΕC ian.; 28ΕC iul.
Cebu: - 27,2 C ian.; 27,7ΕC iul.
Zamboanga: - 26,9ΕC ian.; 26,2ΕC iul.
La nivelul mării nu coboară niciodată sub 16ΕC.
Precipitaţiile sunt în general abundente, dar relieful crează diferenţieri
importante: loc.BAGUIO - în sudul Cordilierei Centrale primeşte 4600mm. (S-au
înregistrat şi valori excepţionale ale torenţialităţii - 1160mm/24 ore ??? pare
incredibil -Jean Delvert - Geographie regionale - Enciclopedie de la Pleiade.
În schimb în Valea Cagayan (fluviu Luzon), în zone adăpostite - cad doar
1600mm iar la Dadingas - sudul I.Mindanao - doar 1100mm/an.
În Luzon - media - 2700mm, în Visayas şi Mindanao - 2400mm
Sezoanele sunt din ce în ce mai puţin diferenţiate spre sud, unde climatul
seamănă cu cel indonezian, precipitaţiile fiind repartizate mai uniform.
Taifunuri - Arhipelagul este lovit adesea de ciclonii şi furtunile tropicale,
mai ales pe coasta estică. Din cele 19 cicloane foarte puternice care au afectat
arhipelagul între 1976 - 1981, 17 s-au resimţit pe terenurile estice. Direcţia lor
predominantă de deplasare este ESE - VNV, dar lovesc preferenţial insula Luzon
(16 în Luzon, 3 în celelalte insule).
Alte zone - S-ul Japoniei - 12 est - 6 vest
Aceeşi perioadă - Madagascar - 10 est, 3 vest - taifunuri cu forţă > 12
- Australia - 7 est, 4 NV
- America Centrală - 19 est, 9 vest
În general - circulaţie vestică cu precipitaţii, cu mai mare stabilitate barică
- circulaţie instabilă, de est, cu cicloni şi furtuni tropicale puternice
- Există o scară Beaufort pentru forţa vântului
0 - calm - oglindă
2 - briză uşoară - 0,2 - 0,3 - val
6 - briză puternică - 3 - 4m - valuri
10 - furtuni - 9m valuri
12 - taifun, hurrican - 14 şi peste 14m valuri
Zona Filipinelor este afectată în medie de 3 cicloni tropicali anual, numiţi
baguios şi în jur de 14 furtuni tropicale (forţa 9 - 10 - scara Beaufort).
De multe ori aceste perturbaţii barice puternice afectează arhipelagul
filipinez apoi se îndreaptă spre Ins.Taiwan sau coastele sud - estice ale Chinei.
Ele se produc mai ales în anotimpul de vară - iul. - nov. şi în perioadele de
răsturnare a direcţiei de circulaţie a musonului (sept. - oct).
Frecvenţa şi violenţa lor au împiedicat oamenii să se instaleze pe versantul
oriental al M.Sierra Madre, care este practic nelocuit.
Relativa uniformitate a climatului cald şi umed al arhipelagului şi slabele
diferenţieri termice nord - sud, explică şi uniformitatea relativă a peisajului
vegetal care nu se diferenţiază decât în altitudine.
Pădurile ocupă suprafeţe însemnate (60% din teritoriu) dar numai jumătate
din aceste spaţii au păduri primare. Acestea ocupă o mare parte din Luzon, partea
centrală a Ins.Mindoro şi Negros, aproape în totalitate Ins.Palawan şi zonele
înalte din Mindanao.
Vegetaţia, exuberantă, este etajată.
La nivelul mării - paleturieri, apoi Lycopodiaceae şi arbuşti cu frunze mari
împart spaţiul cu Pandanus, cocotieri şi palmieri nipa şi ipil - utilizaţi în
construcţii. De la 200m apare Hybiscus, Dypteroacarsus, Abaca (cânepa de
Manila) şi Mahonul filipinez. De la 750m palmierii aproape dispar şi fac loc
leguminoaselor şi epifitelor (orhidee). De la 1000m la 2000m cele mai numeroase
sunt coniferele, după care, mai sus, s-a instalat un etaj alpin cu arbuşti cu
trunchiuri contorsionate şi noduroase. Vârfurile vulcanice sunt aproape lipsite de
vegetaţie.
- mamifere puţine: căprioara, bivolul timaru, pisica sălbatică, maimuţe,
lilieci, mnguste;
- 760 specii de păsări;
- reptile, amfibieni, insecte, peşti, corali etc.
Populaţia, de rasă mongoloidă, cuprinde neoindonezieni (malaesieni) şi
paleoindonezieni (punan). În zonele marginale au supraveţuit grupuri de negritos
şi alte triburi primitive.
Originea populaţiei indoneziene a făcut obiectul a numeroase speculaţii.
Recentele descoperiri din grotele Tabon au permis stabilirea datei primelor urme
de locuire cu cca 30.000 ani în urmă. Nu se cunoaşte cu exactitate ordinea
migrărilor, dar se ştie că populaţiile actuale sunt urmaşe ale unor grupuri de
chinezi, indochinezi şi indonezieni.
Fragmentarea teritoriului într-o mulţime de insule şi obstacole naturale, au
menţinut numeroase grupuri etnice în stadii de dezvoltare diferite şi într-o
cvasiizolare.
Populaţiile Negritos - sunt nişte pigmei - înălţimea lor rar depăşeşte
1,50cm, ten închis, păr creţ.
Locuiesc în Luzon, Panay şi Negros.
În centrul insulei Luzon se întâlnesc mai multe grupuri etnice reunite sub
numele de IGOROT. În cadrul lor se remarcă grupul IFUAGOS prin nivelul înalt
al tehnologiei, tradiţiile orale şi locuinţele palustre.
În Mindoro - populaţia TAGBANUAS - cunoşteau scrisul
În Mindanao - grupurile SUBABUNS, BAGOBOS, MANOBOS şI
MARANAOS. Ultimii au fost islamizaţi.
Numeroase alte grupuri umane mai mici au fost înregistrate în ins. Sulu,
Palawan şi în sudul Ins. Mindanao. Acestea practică încă o activă contrabandă
între Kalimantan şi Filipine.
Există şi o comunitate chineză, deosebit de activă în plan comercial care
numără peste. 500.000 oameni.
Populaţia actuală a arhipelagului este rezultatul unui extraordinar metisaj.
În ciuda diversităţii de origine, populaţia Filipinelor este relativ omogenă,
exceptând cele câteva comunităţi arhaice şi nu există clivaje rasiale.
Problemele care apar sunt de natură lingvistică. Se vorbesc 55 de limbi şi
142 dialecte. A fost impusă ca oficială limba TAGALOG - vorbită în zona
Manilei. Se utilizează mai ales engleza (vorbită de mai bine de jumătate din
populaţie) şi mult mai puţin spaniola (care şi-a păstrat titulatura de limbă
oficială).
Evoluţia populaţiei
- 2,1 mil. - 1940
- 7 mil. - 1903
- 13 mil. - 1930
- 37 mil. - 1970
- 65 mil. - 1993
- 75 mil. - 2000
N = 49%. - 1950 -> 29%. - 1998 - se menţine la valori ridicate încă.
M - a scăzut considerabil după război, după eradicarea malariei
19%. în 1930 , 7%. după război şi se menţine şi în prezent la această
valoare
Sn - 22%. - ridicat - creştere masivă a populaţiei. Apare o dublare în
ultimile 3 decenii.
I. fertilitate - 4
Vârsta: 0 - 14 - 40% Agr. - 41%
15 - 59 - 55% Mine. - 2%
+ 60 - 5% Ind. - 16%
Serv. - 41%
Speranţa de viaţă - 66 B - 70 F
Urban - 40%
Grad de alfabetizare - 90%
Densitate - 250 loc/Km2
Regiuni cu densităţi ridicate: Luzon 250loc/Km2, central şi sud -
>500loc/Km2, Mindanao - 200loc./km2, Cebu, Negros, Bohol > 250loc./Km2.

Densităţile au fost modificate şi prin mişcări vulcanice interne. Astfel


Ins.Mindanao avea 1 mil.loc. 1910 şi a ajuns la 8 mil. 1970.
- 51 oraşe - peste 100.000 locuitori
- Manila - 2 mil. 1970 -> 11 mil. în 1993
Beneficiază de o poziţie geografică privilegiată în sudul câmpiei omonime.
Este singura metropolă, singurul oraş de importanţă naţională din ţară.
În perioada colonizării spaniole a fost un oraş fortificat, închis, protejat. Şi
astăzi există o zonă denumită INTRAMUROS (în care o parte din clădiri şi din
ziduri pot fi admirate).
Cartiere noi, clădiri moderne (nu chiar zgârie nori)
Posedă o veche universitate - SANTO TOMAS - înfiinţată în 1611 de către
dominicani.
Uzinele au fost deplasate traptat spre periferie.
- cauciuc, electronică, utilaj electric, prod.farmaceutice
- prod.alimentare, tabac, încălţăminte, textile. Port
- În apropiere Quenzon City - fostă capitală (1948 ->)
- nu a avut un plan general riguros - s-a dezvoltat anarhic
- cartiere administrative, cartiere de lux, 1,5 mil.

Cebu - un oraş care păstrează încă o atmosferă colonială


- prima bază permanentă a spaniolilor
350.000 - 1970 -> 600.000/1993; 1 mil./1998 Manâna Town - un oraş de
viitor
Davao - sud - est Mindanao - într-o provincie agricolă bogată -> un oraş în
plină ascensiune
400.000 - 1970; 800.000/1993
Iloilo - 300.000
Zambopanga
Manila - 11 mil. loc./1993 - una din metropolele asiatice cu o creştere
masivă a populaţiei, mai ales pe seama exodului rural

După o perioadă de stagnare economică în anii '70 - '80, accentuată şi de


criza din Golf, începând cu 1993, s-a observat o creştere economică, timidă la
început, dar consistentă în viitor.
În 1993 - ritm de 4,2%, 1990 - inflaţie 15%, 1993 - 7%
Acest fapt se datorează promovării unei politici liberale:
- abandonarea taxelor de import
- facilitarea investiţiilor străine
- liberalizarea schimburilor comerciale
Eforturile actuale îndreptate spre înscrierea pe linia dezvoltării de
ansamblu a regiunii Asiei de SE.
Poziţia geografică în plin centrul Asiei de SE îi oferă o şansă deosebită de
valorificare a mâinii de lucru ieftine din ţară.
Este însă dependentă de importul de energie, 80% din energia consumată
provenind din import.
Resursele energetice minerale sunt modeste:
- petrol - 0,5 mil.t
- cărbune puţin - 1,3 mil.t
Singurele energii primare sunt hidroenergia şi energia geotermică, surse
care au frumoase perspective de viitor.
Prod. de energie electrică, 34 mld.Kw/h - 1998, din care:
- 6 mld.Kw/h - hidroenergie - centrale: Angat, Marikiva, Agno - Luzon,
Maria Cristina - Mindanao
- 5,7 mld.Kw/h - geotermică
Filipinele prezintă şi particularitatea rară de a refuza (ca şi Austria) de a
pune în exploatare o centrală nucleară gata să funcţioneze, centrala BATAAN,
din raţiuni de securitate ecologică.
Alte surse:
- cupru - Luzon Cebu - 182.000 t
- aur - Valea Cagayan - 37 t
- crom - Sierra de Zambales
- nichel -
Reprezintă un exemplu de amenajare şi valorificare a terenurilor agricole.
Densităţile ridicate, spaţiul agrar restrâns, au condus la o organizare extrem de
minuţioasă a teritoriului. Terenurile arabile ocupă 27% din teritoriu şi o bună
parte din acestea au rezultat prin terasări. (Mai multe reforme agrare).
Solurile vulcanice, din Luzon în special, amendate pentru combaterea
acidităţii, pot da chiar şi 3 recolte de orez/an. Dar randamentele sunt în general
slabe: 2800 Kg/ha (faţă de 3571 Kg/ha - media).
Orezul ocupă 41% din terenurile cultivate. Culturile din câmpiile joase se
pot preta la mecanizare şi se pot obţine peste 3500 Kg/ha. În schimb, orezăriile
instalate pe agroterasele inundate, dau randamente mai mici, deşi volumul de
muncă este mai mare. Populaţia rurală este în expansiune şi lipsa terenurilor este
neliniştitoare.
Prod.: 10 mil.t - 1993 - locul 10
În Luzon se cultivă în special în C.Manilei şi C.Cagayan.
În Mindanao - C.Mindanao şi V.Agusari. Alte culturi importante în Panay,
Negros, Samar.
Ameliorarea producţiei de orez s-a realizat odată cu introducerea după
1962 a `orezului miracol@, o specie productivă şi rezistentă la boli.
Porumbul - deşi ocupă 40% din terenurile arabile, dă randamente slabe,
1350 Kg/ha faţă de 3980 media mondială. Cultura porumbului s-a extins foarte
mult în Cebu, Negros şi cele 2 insule mari, Luzon şi Mindanao.
Prod.: 5mil.t/1993
Culturi destinate exportului
Cafea - 130.000 t, tutun - în V.Cagayan - foi, Visayos, în asolamente cu
orezul şi porumbul.
Trestie de zahăr - 27 mil.t - câmpia de Manila (Abaca) - 300.000ha. A
fost neglijată de spanioli (aveau plantaţii bune în America). Sub administraţie
americană, cultura s-a extins foarte mult, mai ales în ins. Negros.
Cocotierul - primul producător mondial de copra, 2,2 mil.t/de pe 2 mil.ha
şi ulei de cocos.
Luzon, Mindanao, Palawan.
Rand. < Malaesia (doar 30 nuci/arbore faţă de 60 în Malaysia)
- bananieri, ananas, citrice, ceai, arborele de cauciuc
Hevea - Sulu, Mindanao
Pentru consumul intern: manioc (Sulu), batate (centru Luzon), iguane,
cartof, fasole.
bbc. - 65.000 t - modestă
Abaca sau câmpia de Manila, furnizată de plante Musa textilis, era
cultivată înainte de război aproape exclisiv în Filipine (monopol asupra acestei
culturi).
Astăzi, principalele zone de cultură sunt în Bicol, Samar şi Leyte -
producţia se cifrează la cca 300.000 t.
Zootehnia este puţin dezvoltată - penurie de păşuni.
5 milioane de bovine şi bubaline.
10 milioane de porcine
Proteinele animale sunt asigurate şi prin pescuit: 2,5 mil.t - activitate
importantă
lemn - 38mil.m3/an - esenţe tropicale
Industria
Sosirea americanilor, adepţi ai liberalismului economic, a determinat
mutaţii importante în viaţa economică şi socială a ţării.
- introducerea unor metode şi tehnologii moderne în agricultură.
- dezvoltarea culturilor comerciale, terasări masive ale versanţilor (stab.
prod.)
- ajutor financiar american şi japonez (datorii de război) care au adus un
suflu nou în industrie şi agricultură.
- Resurse - o mare varietate de bogăţii subterane: Cu, Fe, Cr, Mn, Au, Ag.
- Au - Luzon (Baguio) şi Visayos
- Cu - Mindano, Luzon - export SUA şi Japonia
- Mn - Bohol, Negros, Pelawan
- Pb, Zn, Mg - cantităţi apreciabile
- cărbuni - peste tot - Cebu
- petrol - există, dar este puţin exploatat (baz. Hido - Palawan, Valea
Cagayan)
- hidroenergie - numeroase hidrocentrale - AMBLUKOA - baraj de pământ
- ANGAT
- geotermie (locul II pe glob) - Leyte, Ins.Luzon, (prov.Laguna)
Ind. încă slab dezvoltată
- metalurgia - sid. Iligan - Mindanao
- Cagayan
- Manila
- chimie - îngr. - Q. City, Manila, Bangui
- ciment - Cebu, Panay, Bohal
- textilă - iută, bbc, abaka
- alim. - decorticare orez, zahăr (Ins. Negos, Luzon); conserve, tutun
Transporturile
- maritime - Manila, Iloila, Batangos, Dawao
- căi ferate - 1000 Km
- rutiere - 120.000 Km - Luzon mai ales
Turism - relaţii dezvoltate cu americanii şi japonezii
- Manila - plaje Raxas
- vulcanii
- izv. termale
- peisaje tropicale etc.
Dragonii
Evoluţia economică actuală cunoaşte fenomene deosebit de complexe,
uneori chiar contradictorii.
Unul dintre fenomenele actuale este tripolizarea.
1) - un pol Europa V
2) - economie mondială bipolară Europa V şi SUA
3) - tripolizare (Europa V, SUA, Japonia şi Dragonii)
- Dacă până nu demult, acum câteva decenii, factorii naturali (resurse,
climă, sol) şi umani erau preponderenţi, în prezent factorii care determină
dezvoltarea economică sunt cei politici şi financiari.
- Colapsul socialismului - factor politic - recesiune - pe fondul lipsei
banilor.
- Acumulările de capital - petrodolari - Arabia Saudită
- Factorul uman - Japonia, Dragonii, China
- Zair ] Africa de Sud
- India ] Australia
- Pluripolizare financiară: Eurpoa, SUA, Japonia, Golful (Arabia S - 6
mld.$ - război), Asia de SE
- Concentrări industriale şi financiare:
- Mitsubishi (M.Bank, M.motor, M.electric, M.steel Corp)
- Sony (Michael Jackson - 5 mld.$)
- Apariţia unor societăţi comerciale mamut:
Itochu - 147 mld.$
Marubeni
Mitsubishi - 136 mld.$
Mitsui - 144 mld.$
Samsung - 11 mld.$
Hyunday - 9 mld.$
Daewoo - 7,5 mld.$
Hong Kong - 5 mld.$
Goldstar - 4 mld.$

- Poziţia Americii faţă de China - pe care au înconjurat-o cu state puternic


dezvoltate...
- dar dezvoltarea Americii, Europei - export de tehnologie - care permite
dezvoltarea economică a altor state - Japonia - copiator de tehnologie pe care au
perfecţionat-o
- Dezvoltare - centrale atomo (Austria, Filipine)
- Războaie - fracturi între civilizaţii
- Hong Kong - atelier

Dragonii economiei Asiei de Sud - Est


Alături de Japonia, numele unor ţări mici (Hong Kong, Coreea de Sud,
Singapore, Taiwan, Macao) au devenit simbolice pentru succesul lor economic
contemporan şi au primit apelativul de `dragoni economici@.
Pe o suprafaţă însumată de numai 136.333 Km2 (aproximativ 1/2 din
România) trăiesc 80.000.000 de locuitori, care realizează împreună peste 830
mld.$, PNB (CS - 485, Taiwan - 284, HK - 163, S - 101, M - 10 - 1993), adică
aproape dublu cât Africa (431 mld.$ în 1993 din care 115 mld.$ - Africa de Sud).
Sunt ţări mici, devenite remarcabile puteri economice, financiare şi
comerciale. 9% din comerţul mondial , 7% Japonia.
Dezvoltarea lor economică s-a bazat pe un ritm foarte înalt al creşterii
producţiei industriale într-un timp foarte scurt.
Cauzele care au favorizat progresele economice rapide sunt multiple:
- o poziţie geografică privilegiată - toate sunt pe rutele comerciale spre
Japonia, China SUA şi Australia
- unele au poziţie strategică - Singapore
- infrastructurile create în anii '60
- un ajutor financiar şi tehnologic consistent din partea SUA
- politica economică transparentă
- politica fiscală extrem de avantajoasă
- forţa de muncă ieftină, disciplinată, conştiincioasă, calificată sau cu
posibilităţi de calificare
- orientarea prod. ind. spre export (Acesta a devenit aproape un scop în
sine)
- accesul liber pe piaţa SUA şi apoi vest - europeană
- investiţii masive din partea Japoniei, SUA, ţărilor arabe exp. petrol,
cercetare, învăţământ
- Statul - facilităţi, imp., terenuri, CTC-dur, Dumping, orientare spre
produse noi, integrarea societăţilor DEC, Daewoo
Modelul dezvoltării economice a fost preluat de la japonezi, mizând pe
investiţii masive şi tehnologice de vârf şi pe calificarea forţei de muncă.
Conducerile acestor ţări au sprijinit masiv formarea cadrelor calificate şi a
specialiştilor şi în primul rând au lichidat analfabetismul. Salturile realizate spre
exemplu în Coreea de Sud în decursul mai multor generaţii sunt uluitoare (96%
din populaţia adultă este alfabetizată).
Având de guvernat popoare al căror respect tradiţional pentru muncă şi
educaţie constituie un avantaj esenţial, guvernanţii acestor ţări au alocat ponderi
foarte mari din PNB pentru învăţământ şi cercetare în anii '60 - '70.
O reflectare a creşterii standardului cultural este ilustrată de scăderea
masivă a natalităţii, mortalităţii, a mortalităţii infantile şi creşterea duratei medii a
vieţii.

CS

N 32 15%.
%. în în 1990
1950

M 30 6%.
%.

M 1 21%.
i 15%.

Sp 46 68 -
eranţa - 49 ani 74 ani

T
aiwan

N 45 17%.
%.

M 10 5%.
%.

M 34 6%.
i %.

Sp 39 69 -
eranţa - 42 ani 73 ani

Ho
ng Kong

N 38 12%.
%.

M 9% 6%.
.

M 79 6%.
i %.

Sp 57 75 -
eranţa - 65 ani 80 ani

Piramida
CS 61% 47% <
< 25 ani 25 ani

Taiw 63% 47%


an

H 53% 37%
ong Kong
13% > 60 ani
O evoluţie demografică de tip occidental.
Dacă alte ţări sud - est asiatice au o demografie progresivă, aceste state,
care au făcut salturi importante pe linia civilizaţiei, tind spre un echilibru
demografic. Deci tranziţia a fost încheiată.
Hong Kong

Teritoriu minuscul - 1045Km2 - 7 mil.loc, compus din două părţi: Ins. Hong
Kong şi partea continentală Kowloon - legate prin două tunele submarine.
Densităţi mari: 6500 loc./Km2
- 72,3% servicii
- 26% ind.
- 0,7% agr.
În aceste condiţii şi-au permis amenajarea unui parc naţional.
Ocupat de britanici la 30 iunie 1898, teritoriul a cunoscut un început
economic prosper, graţie poziţiei geostrategice excepţionale, rolului de avanpost
chinez în relaţiile cu restul lumii şi nu în ultimul rând spiritului riguros al
britanicilor.
- 25 dec. 1941/30 august 1945 - ocupaţia japoneză - colaps economic
După război şi-a reluat rolul de bază militară strategică britanică şi de port
liber deosebit de important. La 1 iulie 1997 a fost retrocedat Chinei.
Investiţii de capital american, englez, japonez (favorizate de o politică
financiară şi fiscală extrem de avantajoasă - poate mai bine zis de lipsa unei
politici fiscale) ] au condus la apariţia unuia dintre focarele expansiunii
economice asiatice.
Dezvoltare rapidă a următoarelor ramuri:
- textilă - locul IV pe glob
- ciment
- reparaţii nave
- produse chimice
- montaj auto
- bunuri de larg consum
- electronică şi electrotehnică
Acestea au fost implantate cu precădere în arealul continental TSUEN
WAN.
Industrie extrem de activă, necontrolată, nemăsurată. Nu e o dezvoltare
haotică, ci una de conjunctură comercială - Se produce ceea ce se cere. Este o
adaptare extraordinară la mecanismele ec0nomiei de piaţă. Forţa financiară
permite rapid asimilarea de produse noi. Industria este concentrată în proporţie
de 2/3 în întreprinderi mici. 67% din întreprinderi au sub 10 muncitori - după
L.Monde.
După un uşor relanti între 1989 - 1991, economia acestui stat - atelier a
reintrat într-o perioadă nouă de creştere, 5 - 6%/an, datorată între altele şi
strânselor legături cu zona liberă SHENZEN (China sudică).
În zonele libere chineze salariul mediu este de 75$, faţă de 400$ în Hong
Kong şi 1600$ în Franţa (fără greve şi revendicări).
Simbioza economică cu aceste zone libere este profundă: 60% din
investiţiile Hong Kong-ului în afară sunt în China. Reciproca este de acelaşi rang.
China este primul investitor în prezent în Hong Kong = 12 mld.$ în 1992.
Locul 10 în comerţul mondial cu 3,3% din exporturile mondiale.
Producţii industriale însemnate.
- Bumbac fire - 250.000 t
- Energie electrică - 35 mld.Kw/H
- Automobile - 0,5 mil. buc.
- Ciment - 2,5 mil. t
- Ceasuri - 400 mil. - Quartz, electro
- Aparate radio - 50 mil. buc. (locul I)
- Singapore II
- China III
- Japonia IV
- Televizoare - 3 mil. bucăţi - cât Franţa
- Confecţii - textile - cel mai mare producător de confecţii
Total într.: 9677 într. confecţii - 1996
5365 într. textile
2160 într. electronice
A treia piaţă mondială a aurului
Hong Kong - deţine o enormă putere financiară. După unele statistici ar fi
a treia mare piaţă financiară.
- 400 de aşezăminte financiare
- 140 bănci
- 4 burse - cea mai importantă bursă ocupă locul III pe glob ca volum al
tranzacţiilor
- 6 mil. turişti/an
- primul loc la traficul containerizat
- al doilea aeroport al Asiei (după cel de la Kansai - Tokyo)
- în Kowlong - pe o insulă artificială - CHEK LAP KOK - 35 mil./1998
- cel de pe insulă nu mai face faţă
Raporturi extrem de strânse cu China (de fapt 98% din pop. chinezi)
Anual - 12 mil. Hong Kong ] China
- 1 mil. China ] Hong Kong
Relaţiile cu China au la bază complementaritatea:
Hong Kong oferă capital, management, reţele de marketing
China oferă: teren pentru construcţii, forţă de muncă şi facilităţi de
producţie
Integrarea economică este utilă de ambele părţi.
Rămâne de văzut cum va fi întegrarea politică a celor două state după 1
iulie 1997.
China - forţează nota - manevre militare în apropierea Taiwanului
- demonstraţie de forţă
Coreea de Sud

De la statutul de colonie a Japoniei a ajuns a unsprezecea putere


economică şi a treisprezecea putere comercială a lumii.
1910 - 1945 - perioada neagră a colonizării japoneze
1950 - 1953 - războiul nimicitor între C.N. şi C.S.
27 iulie 1953 - armistiţiul de la Panmunjon - încă în vigoare
S - 98.484 Km2 - relief muntos, dar densităţile de populaţie au valorile
printre cele mai ridicate din lume: 472 loc./Km2(Atlas eco.)
Pop. - 47 mil.loc.
Între 1990 şi 1998 - PNB a crescut cu peste 200 mld.$
237 mld.$ -> 485 mld.$ 1998 - perioadă în care a depăşit India, Mexicul,
Olanda şi Rusia (5500 $/loc. -> 10500 $/loc. - 1993)
Rusia a scăzut din 1990 de la 528 mld.$ -> 394 mld.$ în 1998/dar pe
fondul unei slabe dezvoltări economice şi a unei inflaţii fulminante.
- Volumul comerţului exterior este de aprox. 280 mld.$, 141 mld.$ -
export; 138 mld.$ - import.
Modelul economic sud-corean (un alt miracol economic sud - est asiatic)
se pare că a fost copiat după cel japonez şi presupune o coordonare foarte
precisă între stat - finanţe şi activitatea economică şi socială.
Dezvoltarea economică a început prin apariţia unor mari conglomerate de
firme care şi-au concentrat atenţia asupra exporturilor. Au început prin lucrări
de construcţii în străinătate şi au ajuns în prezent la un rafinament în domeniul
aparaturii electronice şi automobilelor.
Firmele mari au penetrat agresiv pieţele externe, ajungând să-i concureze
pe japonezi pe piaţa americană şi vest - europeană.
Concurenţa cu Japonia a devenit acerbă. Alături de SUA, Coreea de Sud
este vocea cea mai vehementă care pledează pentru deschiderea pieţelor
japoneze pentru produse de import. Pe de altă parte, piaţa lor internă este bine
protejată şi tot după model japonez sunt impuse restricţii la importuri, invocndu-
se protecţia mediului înconjurător. Deschiderea pieţei pentru importurile de orez
a stârnit protestele agricultorilor şi studenţilor.
Un rol deosebit de important l-a avut în stimularea producţiei ajutorul
financiar american, ca şi prezenţa bazelor şi soldaţilor americani (care au stimulat
cererea şi producţia de bunuri de larg consum şi servicii).
Astăzi cererea internă este foarte ridicată şi o parte din producţia destinată
altădată exportului este dirijată spre piaţa internă.
În mare parte, capitalul sud - corean este plasat prin investiţii în străinătate:
- China - zonele libere, Indonezia, Malaysia, Thailanda
- ţările est - europene (România - peste 50 mil.$ în telecomunicaţii, firma
Daewoo. În Europa, în 4 ani (1992 - 1995) - a investit 540 mil.$
- peste tot unde există oportunităţi de investiţii
S-au creat 10 zone libere - cu 1631 întreprinderi - 0,5 mil.angajaţi
S-au dezvoltat firme şi întreprinderi foarte puternice, cu activităţi
diversificate.
Dintre primele 500 de mari întreprinderi din lume, 25 sunt sud - coreene.
- Samsung este mai important în prezent decât Renault. Au 9 uzine în
Europa Centru - Londra
- Auto - 2,3 mil. - locul 6 (a devansat Rusia) - Daewoo, Hyunday, Kya
- modelele auto noi se succed la 2 - 3 ani.
- Hyunday va produce 1,2 mil. în cea mai mare uzină de pe glob, la
ULSAN
- Firme - oţel - Posca - 1,6 mil.t 40 mil. t total.
- locul II la constr. navale - 6 mil.t/1994 (trb)
- electronică - Samsung, în 2000 va produce 0,5 mil.auto la Pusan,
Goldstar - 30% din valoarea exportului, Asia metropolitană.
- concentrarea ind. electronice Seul - Kyongi - 75% prod. (nord)
- Textile - locul III pe glob - 59 mld.$ în 1994 la export.
- Bbc - fire 550.000
- orez - 7 mil.t
- peşte - 2,6 mil.t
- energie - 215 mld.Kw/h
- fontă - 23 mil.t
- oţel - 40 mil.t
- ciment - 60 mil.t
Taiwan
Mica Chină - o insulă (Formosa) de 36.000 Km2 - cât Belgia sau Elveţia.
Despărţită de China continentală prin Str.Formosa - 150 Km. 60% din teritoriu
este muntos.
Terenurile arabile nu reprezintă decât 25% din teritoriu.
Pop. 22 mil.loc.
Dens. 612 loc/Km2
PNB - 285 mld.$, 13.100/loc.
Ocupat de Japonia la sf.sec.XIX, Taiwanul a fost retrocedat Chinei în
1945. În 1949 - Chang Kai Shi împreună cu naţionaliştii anticomunişti s-au
refugiat în insulă şi de atunci coexistă două state chinezeşti.
Chiar dacă nu a fost recunoscută şi nu a întreţinut relaţii diplomatice cu
majoritatea statelor lumii, a avut o inserţie crescândă în marile fluxuri comerciale
mondiale, fapt ce i-a permis contacte strânse cu un mare număr de ţări
industrializate sau în curs de dezvoltare.
Agricultura a fost motorul dezvoltării Taiwanului. Ocupaţia japoneză a
orientat economia spre o agricultură diversă şi de înaltă productivitate pentru a
satisface cererea crescândă de produse alimentare a Imperiului nipon. Au creat
vaste sisteme de irigaţii, uzine pentru producerea de îngrăşăminte, centrale
electrice, o infrastrcutură rutieră şi o industrie agro - alimentară.
Între 1952 şi 1984, producţia agricolă a crescut cu 300%
De la jumătatea anilor 50, activitatea economică a fost relansată prin
promovarea exporturilor. O sumă de măsuri speciale au încurajat producţia
destinată exportului; împrumuturi preferenţiale, taxele vamale obţinute din
importuri, au fost destinate susţinerii exportului, privatizarea întreprinderilor,
devalorizarea monedei naţionale, pentru o mai bună liberalizare a cursului de
schimb.
În acelaşi timp structura comerţului exterior a fost substanţial modificată.
În 1952 - produsele ind. reprezentau doar 10% din exporturi
În prezent - acestea reprezintă peste 90%
Investiţii străine:
SUA - 41,4%
Japonia - 20,4%
Europa - 16,6%
Chinezi din alte ţări (Hong Kong, Singapore) - 7,1%
Alte inv. - 14,5%
Pentru investitorii străini au fost amenajate perimetre speciale, privilegiate:
zona KAOSHIUNG în SV, NANTZE şi TAICHUNG.
După 1980 - a fost creat parcul ştiinţific HSINCHU - cu directive
principale în domeniul industriilor de vârf:
- electronică
- maşini unelte de înaltă tehnicitate
- aparate de precizie
- chimie fină - farmaceutică
- metale rare
- energetică nucleară
- aeronautică
Ritmuri de creştere globală: 60 - 65 - +8,5
70 - 75 - +10,2
80 - 85 - 6%
Producţia industrială a crescut, în schimb, în ritmuri mai alerte.
1963 - 1972 - 18,5% - extraordinar
Statul este la originea a jumătate din investiţii.
Pentru Taiwan - ajutorul american a fost piatra de temelie a dezvoltării.
S-a ajuns în prezent la situaţia că Taiwanul deţine 5% din piaţa americană,
ceea ce înseamnă un excedent comercial de peste 10 mld.$. (50% din exporturi
se îndreaptă spre SUA).
Producţii - 142 mld.Kw/h (din care 36 mld. - nucleară).
- oţel - 16 mil.t
- auto - 0,5mil.
- nave - 1 mil.t/an
- textile sintetice - 3,2 mil.t
- ciment - 19 mil.t
- hârtie - 1mil.t
Singapore
S = 581 Km2
PNB = 101 mil.
P = 4 mil.
Insulă - 1867 - 1965 - colonie britanică (1963 - intră în Fed. Malaieză şi
iese după doi ani).
Situat într-o poziţie geografică şi strategică cu totul deosebită, la
confluenţa spaţiului asiatic cu cel pacific, la încrucişarea unor importante drumuri
comerciale mondiale. Influenţa între Occident şi Orient.
Dezv. sa economică se bazează pe ind. prelucrătoare şi pe servicii şi
constituie una din plăcile turnante ale comerţului internaţional şi în acelaşi timp
unul din marile antreprize ale Asiei. Portul său ocupă locul 2 pe glob ca volum al
mărfurilor tranzitate: 314 mil.t./1993 (169 - desc.; 145 - încărc.)
Ind. prelucrătoare se remarcă prin rafinarea petrolului din import, posedă
al III-lea mare complex petrochimic al lumii, cu o capacitate de 55 mil.t/an.
Ind. electronică - radio, TV, componente tehnică de calcul
- tehnică de telecomunicaţii
Activ centru financiar, bancar, de transport, telecomunicaţii, reparaţii
navale şi service de escală: Prod. electricitate: 26 mld. Kw/h.
-Turism extrem de activ: Singapore Air Lines - 16 mil. pasageri - 1993; 5
milioane/an - 4 mld.$ venituri.
- Centru al cumpărătorilor (Acum - preţuri mai abordabile (Thailanda,
Indonezia).
Valoarea comerţului exterior - 205 mld.$ (la un PNB de 101 mld.)
Atragerea investiţiilor străine a fost atât de puternică încât s-a depăşit
capacitatea spaţială şi umană oferită de statul singaporez. Au fost transferate
astfel învestiţii în domenii de vârf tehnologic în unele insule din statele vecine în
nord - în Malaysia - ins. JOHOR, în sud Indonezia, insulele RIAU şi BATAM -
acestea constituie `triunghiul creşterii@.
Creşterea economică a fost de 10% pe an în 1993 şi 1994.
- Valorile confucianismului - peste 3/4 din pop. - origine chineză
a) societatea înaintea individului
b) cultul familiei
c) educaţie înainte de toate
d) cultul muncii
e) încrederea totală în şefi
Computerizare totală a acativităţii economice şi financiare.
- circulaţie extrem de rapidă a informaţiei.
- probabil pe primul loc/glob în această privinţă.
Noile regiuni economice din sudul Chinei
- 5 regiuni economice (Zhenzhen, Zhuhai, Shanten, Xiamen, Hainan)
- 14 oraşe porturi - între care (Dalian, Tianjin, Guangzhou, Shanghai)
- Au fost create în 1986.
- Practic este o nouă Chină în aceste zone cu un extraordinar dinamism
economic. Creşterea este de ordinul a 10%/an - 20% an în Guandong.
Această zonă cuprinde şi Hong Kong, Macao şi Taiwan - pentru aportul de
capital. Prov. Guandong - în jurul H.K.) - energie electrică, extr. petrol, cărbune,
textile, expl. forest., băuturi, tutun, confecţii, încălţăminte, cherestea, mobilă,
hârtie poligrafică, rafinării petroliere, chimie, fibre, cauciuc, mase plastice,
mat.constr., metale, maşini-unelte, auto, echipament electric şi electronic,
instrumente de precizie, echip.transp., conserve, uleiuri, agricultură.
60 de milioane de oameni din China continentală sunt angajaţi într-o
economie socialistă de piaţă, plasată într-o zonă răvnită de ceilalţi chinezi (Deja
sunt probleme cu exodul populaţiei spre aceste zone).
Această zonă sud - est asiatică va deveni atât de competitivă încât va
angaja o bulversare economică, financiară şi comercială la scară planetară. De
fapt se vorbeşte deja despre un nou pol economic al secolului XXI. Vor fi
antrenate şi alte state.
- Indonezia, Malaysia, Thailanda - într-o primă fază (tigrii)
- Filipine - Vietnam, în a doua fază.
- China - forţă economică, creştere 12% (1994) dar 20% în sud, în
Guangdong - superputerea sec. XXI - forţă de muncă inepuizabilă şi ieftină +
resurse + tehnologie + inventică
- creşterea PNB/loc - o piaţă imensă (a V-a parte din pieţele lumii)
Azi producţii la China:
locul II - 1,1 mld.Kw/h/1998 (al doilea ITAIPU - zona celor 3
canioane),
- 1,2 mld. t cărbune - 1/4 din prod.mond. I-huilă, lignit + 100.000.000
t)
- 150 mil. t petrol - Yurmen, G.Bohai - probabil bazinele de inflexiune
vestice.
- 5 mil. t bumbac - 1/4 din prod. mond. - I; 5,1 mil.t fibre - locul I.
- cereale - locul I - 400 mil.t
- porci - locul I - 485 mil. capete
- pescuit - locul I - 19 mil.t (12 mil./1990) - salt extraordinar
- oţel - locul I, 114 mil.t; fontă locul I -118 mil.t.
- TV - locul I - 36 mil.buc. (Franţa 3 mil.)
Locul II ( după CEE), la export textile şi obiecte de îmbrăcăminte din
textile.
- 1,5 mil.buc. auto
Iran
Republică islamică situată în Asia de SV, cu o dublă faţadă maritimă, la
enclava formată de G.Persic şi G.Oman şi la M.Caspică şi ocupă o suprafaţă de
1.648.000 Km2.
O istorie puternic influenţată de civilizaţia mesopotamiană (mil.III î.H.) şi
ulterior marcată de constituirea statului perşilor care atinge apogeul puterii sale
sub Darius I (522 - 486 î.H.), întinzându-se de la Indus până în Egipt şi în Tracia,
ulterior în veşnică rivalitate cu imperiul roman. Cucerit de arabi (650 d.H.),
adoptă islamismul. Este pustiit de o invazie mongolă (1258), iar în sec. XVI se
pun bazele statului iranian centralizat. În războaiele cu Rusia, pierde Gruzia,
Azerbaidjanul şi Armenia (1828). Influenţa rusă şi britanică devin predominante.
În 1906 se instituie monarhia constituţională. În 1967 este încoronat şahul
M.R.P.A. care instituie o serie de reforme ce nemulţumesc pe fundamentaliştii
islamici şi au loc greve şi demonstraţii în 1978. Un an mai târziu, şahul părăseşte
ţara, iar puterea este preluată de Ayatolahul Khomeiny. 1980 - 1988 - război cu
Irak, frontierele rămânând în final cele stabilite în 1975, împărţind Shatt -el -
Arab.
Iranul a avut o poziţie neutră în războiul din Golf, de pe urma căruia a
câştigat foarte mult prin mărirea producţiei de ţiţei.
Specificul reliefului iranian constă în prezenţa lanţurilor montane
marginale, care converg spre extremităţi (nodul armean şi M.Hindukuş - spre
Nordul Pamirului) şi închid între ele spaţii largi ocupate de podişuri interioare
brăzdate de alte culmi muntoase.
Sub aspect tectonic, acest complex aparţine sistemului alpin, fiind cutat în
două faze: mezozoică în interior şi terţiară pe margini.

Relief
Elburs
Arcul muntos septentrional flanchează Caspica având o largă convexitate.
Spre sud este dominat de Vf.Demavend, 5678 m (un imens con vulcanic izolat) şi
masivul granitic ALAM KOUH (4840 m). Elbursul este prelungit spre est de
arcul M. KHORASAN de altitudine mai redusă, cu o convexitate inversă, arc ce
adăposteşte mai multe bazine longitudinale.
Elbursul este un lanţ cu o dublă deversare spre cele două margini, fiind
situat la bordura nordică a `Mesetei iraniene@. Formele structurale sunt
dominante şi sunt marcate de tectonismul brutal din pliocen şi cuaternar care a
produs înălţări substanţiale, atât pe rama nordică a Mesetei cât şi în sud
(M.Zagros). Conul Damavendului a fost calificat după sfârşitul pliocenului, fiind
constituit din strate succesive, suprapuse, de lavă.
M.Khorasan (KOPEN - DAG) reprezintă un pliu marginal al platformei
ruse, fiind constituiţi în principal din roci cristaline.
Meseta iraniană corespunde, din punct de vedere structural, unei mase
rigide vechi, inserată între cele două ramuri ale centurii plisate de tip alpin (Elbus
- Zagros). Este constituită din granite şi sisteme cristaline, acoperită cu depozite
mezozoice şi chiar o manta aluvială recentă, din care aflorează forme de relief
rezidual. A fost recunoscută chiar o linie de cutări hercinice (linia uraliană
prelungită spre sud), care separă Deşerturile Kavir şi Lut.
Deşerturile
Landşafturile aride ale Pod.Iran sunt reprezentate prin două deşerturi: Lut
- în cea mai mare parte nisipos şi Kevir - un deşert de solonceacuri. Ele sunt
înconjurate de trepte structurale, nişte şesuri vaste cu aluviuni orizontale
rezistente la deflaţie. Relieful de tip acumulativ este situat în depresiunile centrale
interioare, endoreice, în care sunt concentrate depozite de râu, cuaternare sau
depozite lacustre şi proluviale.
Deşertul Kavir - ocupă un vast teritoriu la sud de M.Elburs şi Khorasan.
Este o zonă înaltă, cu altitudini de peste 800 m, având un aspect de şes
monoclinal, cu pantă uşoară dinspre munţi spre centrul depresionar. Pe alocuri,
apar munţii insulari, lipsiţi de vegetaţie.
Deşertul Lut - este alcătuit din nisip şi piatră şi se desfăşoară pe cca 1100
Km. Albiile secate ale râurilor sunt prezente peste tot, dovedind existenţa unor
climate mai umede în trecut. Se întâlnesc şi suprafeţe vaste pietroase, greu de
străbătut. Procesele de dezagregare sunt foarte puternice, în zonele ocupate de
munţi reziduali, dând naştere la forme de eroziune ciudate.
Arcul meridional cuprinde M.Zagros, de 1800 Km lungime, se desfăşoară
de la frontiera turcă până în dreptul Str. Ornuz. Este un lanţ cu zone structurale
longitudinale care racordează sistemele sud - anatoliene cu Himalaya (prin
Belucistan şi M.Suleiman (Pakistan). În cadrul M.Zagos se disting cutele - solzi
ale Iranidelor, cu serii intrusive groase, cu cicatrice eruptive care separă aceste
structuri de sudul central iranian. Iranidele au fost puse în evidenţă în eocen, dar
cutări importante s-au desfăşurat şi în pliocen. Relieful lor este dominat de
formele structurale, de crestele prelungi, paralele cu direcţia generală de plisare.
Spre est M. Zagros se continuă cu munţii MAKRAN, puternic fragmentaţi
şi erodaţi.
Deşertul Lut este flancat de M.Iranului de Est, un lanţ exaltat la capete,
care separă deşertul de Dep. SISTAN (în parte şi în Afghanistan). Câmpiile ocupă
zone puternice înguste. Câmpia litorală caspică este umedă şi fertilă, iar Câmpia
Khuzistanului (parte din Mesopotamia) este extrem de aridă. Este o câmpie
aluvionară, productivă în regim irigat, deoarece precipitaţiile sunt neînsemnate
cantitativ (150mm/an la Abadan). Un trotuar litoral îngust se află şi pe ţărmul G.
Persic, în condiţii climatice la fel de aride. Zonă labilă seismic; 21 iunie 1990 -
55.000 victive; 7,3 - zona Gilan - M. Caspică -epicentrul.

Clima
Înaltul platou iranian este marcat printr-o ariditate pronunţată,
caracteristică ce se explică prin condiţiile generale ale circulaţiei atmosferice.
Iarna, masa platoului este încorporată presiunilor ridicate asiatice, iar arcurile
montane reprezintă un obstacol serios în calea deplasării depresiunilor de origine
mediteraneană. Acestea sunt dirijate spre sud, spre G. Persic sau spre nord, spre
Caspica. Aceste deperesiuni sunt totuşi active pe versantul vestic al M. Zagos şi
în nord. Vara, mişcarea generală este supusă unui flux generat de Anticiclonul
Azorelor, dirijat spre zonele de joasă presiune central asiatice. Acest flux vestic
determină ploi de primăvară, din ce în ce mai neînsemnate spre interiorul
podişului.
Distribuţia ploilor este dirijată de obstacolele orografice. Cu excepţia
câtorva zone din Zagos şi a litoralului caspic, (versantul nordic al M.Elbus)
celelalte regiuni primesc sub 500 mm/an.
Ploile cele mai abundente sunt înregistrate în extremitatea vestică a
versantului nordic al M. Elburs (1517 mm/an la Pahlavi). Ele diminuează pe
acelaşi versant până la 620 mm/an la ASTERBAD.
Spre interior precipitaţiile diminuează foarte mult: TABRIZ - 282 mm,
TEHERAN - 244 mm, ISPAHAN - 150 mm şi sub 100 mm în cuvetele centrale
ocupate de deşerturile Kavir şi Lut.
Există un puternic contrast termic de iarnă între platoul intern cu trăsături
de continentalism şi zonele litorale. (Diferenţieri termice există şi între cele 2
litorale).
Astfel, iarna, pe litoralul G.Persic - în ian. = 11,9Ε la DJASR şi 3Ε la
TEHERAN. Pe litoralul nordic, la PAHLAVI = 7,5Ε.
Vara, temperaturile sunt distribuite ceva mai uniform: Tabiz - 24Ε, Pahlavi
- 25Ε, dar 35,8Ε la Abadan, pe litoralul G.Persic şi 33Ε la Yazd (la 1200 m
altitudine). Amplitudinile termice sunt mai accentuate tot în platoul interior (26Ε,
t. medie la Teheran).
Se deosebesc mai multe tipuri de climă:
- tropical - uscată - pe litoralul G.Persic
- subtropical uscată - în platoul interior
- semideşertică montană - pe versanţii interni
- subtropical umedă - litoralul nordic şi versanţii V. ai M.Zagros
- semideşertică în cuvetele centrale
Opoziţia între regiunile umede şi cele uscate determină o diviziune între
zonele denumite `sardsir@ - pământuri reci şi uscate şi `garmsir@ - pământuri
calde şi umede care reglează organizarea nomadismului între platourile înalte şi
franjele litorale. Această separare are şi o semnificaţie biogeografică, deosebind
formaţiunile arborescente de stepă şi semideşerturi sau deşerturi.
Pădurile oromediteraneene (vers. M.Elburs), se caracterizează printr-o
structură compozită, cu multe specii tropicale care au rezistat glaciaţiunilor
cuaternare. Un facies de bază, format din: Parotia persica, Glaeditia caspica,
Quercus castanaepholia, Carpinus, Ulmuss, Tilia, viţă sălbatică.
De la 300 - 400 m până la 1800 m - fag + carpen, peste 1800 m, apar
stejari mai rezistenţi (toleranţi) la frig (Q.macranthera). Remarcabilă este absenţa
aproape totală a coniferelor.
Pe versantul sudic al M.Zagros se remarcă un etaj inferior cu accacia şi
palmieri pitici şi un etaj superior cu ziziphus şi mirt, iar pe versanţii interiori
stejărete.
În deşerturi: saxalul (Haloxylon), Suaeda, Khagi, Zilla, Tamarix.
Stepele bune pentru păşunat ocupă suprafeţe relativ mici, doar 6% din
suprafaţa ţării (11 mil. ha). Dominantă este vegetaţia semideşertică. Acest tablou
vegetal rămâne însă oarecum în donmeniul teoreticului. Dacă pădurea caspică
mai acoperă încă jumătate din teritoriile de altădată, stejărişurile din Zagros au
fost în cea mai mare parte defrişate. Se pare că defrişarea s-a realizat în două
etape: în antichitate în epoca parţilor şi sarsamizilor, perioadă de mare
prosperitate, cu presiuni urbane şi rurale asupra pădurii. Acestei epoci i-a
succedat o perioadă de încetinire a acestei acţiuni în evul mediu pentru că o
populaţie nomadă a înlocuit sedentarii distructivi ai covorului vegetal.
Cea de-a doua etapă este cea contemporană care desăvârşeşte dispariţia şi
a resturilor de pădure care au mai rămas, şi care acoperă doar 11% din suprafaţa
ţării.
- yermosoluri, xerosoluri, castanosoluri, fluvisoluri, soloneţuri şi
solonceacuri, andosoluri, calcosoluri (terra rosa) şi soluri etajate în altitudine.
Populaţia
Popoare vorbind limbi indo - iraniene, s-au naturalizat în P.Iranului
începând cu mileniul II î.H., practicând o agricultură savantă şi minuţioasă ale
cărei tehnici s-au păstrat până astăzi în oazele şi văile fertile. Ei au dat numele
ţării, Iran, după numele lor: Aryeni - `poporul oamenilor superiori, virtuoşi@ - a
căror persistenţă de-a lungul a 4000 ani exprimă o continuitate umană
extraordinară. Ei au inventat agricultura irigată cu `qanatul@, combinată cu o
îngrăşare intensivă a solului.
Această civilizaţie a fost bulversată de invaziile nomazilor, care au distrus
lucrările funciare şi viaţa sedentară aproape că a dispărut. Remanierile etnice au
fost considerabile. Au apărut turcii, turkmenii, azerii, uzbecii, kirghistanii, arabii,
care au beduinizat în mare parte viaţa socială a acestor teritorii. Populaţia
sedentară (în faţa ruinelor satelor şi a instalaţiilor de irigare) s-a convertit la
nomadismul războinic. Au supraveţuit totuşi câteva celule de sedentarism cum
sunt cele de pe litoralul caspic şi din oazele mai mari (Ispahan, Yazd etc). Abia în
sec. XX s-au făcut încercări de sedentarizare (1930, 1947, sub dinastia Pahlavi),
dar au dus la diminuarea şeptelului. Totuşi nomadismul a reculat foarte mult,
astfel încât în prezent este un fenomen socio - economic minor.
Numărul locuitorilor a crescut enorm în ultimile decenii, de la 33,5 mil. în
1976, la 66 - milioane în 1999, graţie unui spor natural extrem de ridicat: 32%. în
1976, diminuat uşor la 18%. în 1999, ceea ce corespunde unei natalităţi actuale
de 24%. şi unei mortalităţi foarte scăzute, 6%.
Speranţa de viaţă este de 68 ani la bărbaţi şi 71 ani la femei.
Tineretul sub 25 de ani deţine o pondere considerabilă din totalul
populaţiei, 65%, fapt ce implică o serie de probleme socio - economice
deosebite. Sunt necesare investiţii crescânde pentru o morfostructură
corespunzătoare: şcoli, locuinţe, spitale, căi de comunicaţie, alimentare cu apă şi
energie etc. Mortalitatea infantilă a scăzut foarte mult: 140%. în 1970; 26%. în
1999.
Repartiţia geografică a populaţiei este însă extrem de diferenţiată, existând
contraste puternice între regiunile interioare şi estice şi cele nordice şi vestice.
Densitatea medie este de 40 loc./Km2. Însă cele mai concentrate grupări se
întâlnesc în Câmpia Caspică (peste 100 loc./Km2), în jurul ariei metropolitane a
Teheranului, şi de-a lungul văilor din M.Zagros. Aceste zone grupează cca 2/3
din populaţia Iranului, în contrast cu regiunile centrale şi estice care au sub 10
loc/Km2.
Sub raport etnic, potrivit criteriului lingvistic, se pot deosebi 3 mari grupări
de popoare:
1 - indo - iranienii - 2/3 din total, din care mai fac parte kurzii, belucii, lurii
şi ghilarii. Kurzii ocupă un areal compact în nord vestul ţării şi revendică în
permanenţă autonomia teritoriului lor.
2 - popoarele turce: turci, afgani, caşcaiţi.
3 - popoarele semitice - arabi, evrei
Urban - 60% din pop.
Str. profesională - agr. - 30%, ind. - 26%, servicii - 44%.

Teheranul - 11 mil.loc./1993 cu aria metropolitană (A.eco.). Situat în N


ţării, la 1200 - 1700 m alt., la 100 Km sud de M.Caspică, dominat de
Vf.Demavend. A fost fondat în sec.XII şi se impune în sec.XV - XVI ca un
important centru comercial. După 1788 devine capitala Persiei şi se impune ca un
nod de transporturi, iar ulterior ca centru industrial, dând 50% din producţia
naţională a industriei constructoare de maşini, apoi ciment, textile, produse
chimice, pielărie, încălţăminte, alimente.
Are numeroase palate şi moschei, edificii moderne şi cel mai mare bazar
din lume.
Alte oraşe - Mashhad - 2 mil.
Isfahan, Shiraz, Tabiz - peste 1 mil.
Ahwaz - 700.000
Progresele însemnate ale Iranului din ultimii ani se datorează politicii
înţelepte promovate de preşedintele Rafsanjani, de deschidere spre exterior, în
opoziţie cu rigiditatea fundamentaliştilor islamici, conduşi de Ali Khameney (care
reprezintă totuşi 93% din populaţie). Un articol din constituţia iraniană interzice
intervenţiile străine în Iran (urmare a naţionalizărilor şi ridicării bruşte a preţului
la petrol din 1973, promovate de şahul M.R.P.A.).
În acest climat puţin propice şi ajutat de exporturile de petrol, puterea
încearcă să modernizeze o economie aflată sub semnul fundamentalismului.
Iranul are nevoie de investiţii străine pentru construirea de pipe-line-uri
care să acopere producţia suplimentară de petrol şi pentru a cumpăra piese de
schimb pentru economie. Este gajul preşedintelui Rafsanjani dat
fundamentaliştilor pe planul conduitei sociale şi a afacerilor străine (vezi
scriitorul Rushdie) pentru a le smulge libertăţile utile pe plan economic - vezi
privatizarea în curs.
Creşterea economică se datorează împrumuturilor externe (cifrele n-au fost
date publicităţii) cu toate că antrenează o inflaţie mascată de statisticile oficiale,
şi cu toate că politica actuală de schimb este forţată şi deprimă agregatele macro-
economice.
Planurile economice ambiţioase n-au putut fi aduse la îndeplinire datorită
războiului cu Irakul (încheiat în 1988). Cheltuielile militare au devansat costurile
creşterii economice.

Industria extractivă
Iranul este marele câştigător al Războiului din Golf. Diminuarea drastică a
producţiei petroliere a Irakului (embargo pe vânzări şi limitarea lor doar pentru
procurarea de medicamente şi produse de primă necesitate) şi anularea producţiei
Kuweitului în timpul războiului, a determinat o producţie suplimentară a Iranului
care a înregistrat 187 mil.t în 1998, clasând ţara pe locul IV pe glob.
Producţia iraniană a înregistrat vârfuri în anii 70, când a depăşit 300 mil.t,
apoi a limitat extracţiile pentru prelungirea timpului de exploatare a rezervelor
(evaluate la peste 12 mld.t).
Principalele perimetre de exploatare sunt: AGHA JARI, LALI, GACH,
SARAN, MASJED SOLEMAN, din bordura externă a M.Zagros, apoi din
Ins.Kharg şi din perimetrul NAFT-I-SHAN (în vest, la frontiera cu Irakul), şi în
sud - est.
Dispune de asemenea de însemnate rezerve de gaze naturale. Rezervele
sunt mari, apreciate la peste 20.000mld.m3. Pentru transportul gazelor s-a
construit o reţea importantă de conducte, între care Transiranianul care leagă
zăcămintele de la Agha - pe litoralul caspic. O altă conductă importantă leagă
zăcământul de la Gach Saran cu oraşul Shiraz şi cu portul Abadan. Prod. de 50
mld.m3/1992. Peste 2000 Km de pipe-line-uri leagă perimetrele petroliere de
capitală şi de porturile pentru export: Abadan şi Kharg Therminal sau de rafinării.
Spre Ins. Kharg converg 6 conducte petroliere şi de gaze. Pot acosta petroliere
gigantice.
Dispune de asemenea de minereuri de Fe (Yazd, Shamasabad), minereuri
complexe (Cu, Pb, Zn) - Kurdistan, zona nord - estică (Mashad) şi în Deş.Lut, de
unde se mai exploatează şi Mn şi Cr. Aproximativ din aceleaşi perimetre, Iranul
extrage şi huilă, peste 1 milion de tone.
Noutăţi de ultimă oră: un imens zăcământ - zona Lamard - 80/12 Km -
petrol

Industria prelucrătoare
Petrochimia - Iranul şi-a dezvoltat o bază proprie de rafinare a petrolului,
construind rafinării moderne în care prelucrează peste 75 mil.t de petrol. Cele mai
importante uzine sunt la Abadan (are 25 mil.t capacitate, cea mai mare din
lume..., azi este depăşită), Kharg, Teheran, Masjed, Shiraz, Tabiz, Isfahan, unde
se realizează şi produse rafinate şi produse finite petrochimice.
Industria chimică mai produce îngrăşăminte, acizi, produse clorosodice la
Teheran şi Mashad. Producţia de îngrăşăminte a depăşit 500.000t (N.P.K)
Siderurgia reprezentată prin oţelăriile de la Isfahan şi Azna, iar metalurgia
neferoasă prin uzinele de la Arak (aluminiu), Isfahan (neferoase concentrate, Pb,
Cu, Zn).
Succese importante s-au obţinut şi în cadrul construcţiilor de maşini, unde
se produc tractoare, autoturisme, autocare, maşini agricole, maşini unelte precum
şi aparate de radio, TV (300.000), frigidere, produse electronice, în centrele de la
Teheran, Tabriz şi Isfahan.
Celelalte ramuri industriale au începuturi bune: ciment: 15mil.t, cherestea,
mobilă, încălţăminte, fiind concentrate în marile oraşe: Teheran, Shiraz, Isfahan,
Tabiz, Mashad.
Iranul este un producător important de lână şi produse din lână, stofe,
ţesături, covoare persane: Tabriz, Shiraz, Isfahan, ....etc.
Agricultura ocupă prin terenurile arabile doar 8,6% din suprafaţa ţării.
- grâu - 12 mil.t
- mei, orez, sorg, orz
- trestie de zahăr, bumbac, iută, floarea soarelui
- citrice - locul 8
- curmali - locul 2
- ceai, soia, migdali, pepeni (locul 6), tutun
Zootehnie - bovine - 8 mil., ovine - 53 mil.
Agricultura iraniană îşi ameliorează treptat rezultatele, 1980 - 10 mil. t
cereale; 1990 - 15 mil.t şi situaţia se îmbunătăţeşte permanent prin creşterea
suprafeţei arabile. (Terenuri utilizate: 8,6% ar., păşuni - 27,4%, păduri - 11%, alte
- 53%).
Transporturi - 6000 Km căi ferate
- 55.000 Km şosele (1500 modernizaţi)
- pipe-line-uri
Turism - Persepolis, Isfahan, Tebriz, Mashad, Yezd, Elburs, litoralul
caspic, Teheran, Zagros.
Israel
Enclavă ce constituie un element profund original în inima Orientului
Apropiat, format printr-o imigrare masivă, Israelul constituie o expresie a unui
înalt grad de organizare şi activitate susţinut printr-o politică de investiţii
puternice.
Statul Israel ia fiinţă la 14 mai 1948, pe baza hotărârii Adunării Generale a
O.N.U., care prevedea împărţirea Palestinei (aflată sub mandat britanic) în două
state: arab şi israelian. Are loc primul război islamo - arab.
1956 - al doilea război
1967 - al treilea război (războiul transmisiunilor, sau războiul celor 6 zile).
1973 - al patrulea război
1975 - pace separată cu Egiptul Anwar El Sadat şi Menahem Begin)
1982 - al cincilea conflict, cu intrarea trupelor israeliene în Liban
1988 - Debutul războiului pietrelor - Intifada
1988 - Yaser Arafat - recunoaşte statul Israel
1991 - războiul Golfului
1992 - expulzarea a 417 palestinieni în Liban
1993 - debutul negocierilor directe dintre O.E.P. şi Israel la sfârşitul anului.
1994 - 28 februarie - întreruperea negocierilor în urma unui atac terorist
Israelul a instalat în teritoriile ocupate - Gaza - în SV, Cisiordania şi
Înălţimile Golan în N - la graniţa cu Libanul, o administraţie militară cu puteri
nelimitate şi a promovat o politică de implantare de colonişti.
Israelul este de o sută de ori mai mic decât Arabia Saudită. Are doar
20.700 Km2, cu faţadă mediteraneană şi un colţ sprijinit pe Golful Akaba.
Relieful este diferenţiat în patru sectoare.
1) Câmpia litorală - constituie un trotuar mediteranean de 30 - 50 Km în
sud şi lăţimi mult mai mici în nord. Are un ţărm drept, un relief neted şi comunică
prin văile transversale cu munţii din est.
2) Zona piemontană Shefela şi Colinele Iudeii, are un relief deluros, cu
altitudini cuprinse între 500 şi 1200 m şi se constituie ca o treaptă dominantă
peste şesul litoral.
3) Grabenul Akaba - El Ghar este un şanţ tectonic îngust şi adânc ce se
desfăşoară până la poalele Munţilor Taurus. În jurul Mării Moarte are caracter
endoreic. Iordanul vine din nord, se varsă în Lacul Tiberiada situat la -208m,
după care se îndreaptă spre Marea Moartă -392m (fundul mării este la -793m).
Dinspre sud se varsă în M.Moartă uedul El.Akaba. În zonele joase grabenul este
mai neted, cu aspect de câmpii. M.Moartă a pierdut 20% din suprafaţă în 10 ani,
între 1972 şi 1981.
4) Deşrtul Neguev din sud, este ca relief un platou cu altitudini ce cresc
spre sud - vest, format din coline - Ramon - (1036 m) şi depresiuni - Beersheba.
Este din ce în ce mai uscat spre sud.

Clima - mediteraneană, cu ierni blânde. Ierusalim = 11,9ΕC, Tel Aviv =


15,5ΕC în ianuarie şi veri calde şi uscate: Tel Aviv = 25ΕC iulie, Beersheba =
24,8ΕC.
Precipitaţiile scad spre sud. Ierusalim 517 mm, Beersheba 47 mm şi Eilat 8
mm (comparabile cu cele ale Egiptului). Seceta de vară este accentuată de
vigoarea şi uneori sălbăticia vânturilor: Khamsânul (vântul celor 50 de zile).
Precipitaţiile sunt suficiente pentru dry-farming doar în Colinele Edileii.

Vegetaţia - Pe versanţi apar păduri de pin de Alep, stejar, arţar, platan,


chiparos, iar pe văi tufişuri de tip maquis sau garriga. Vegetaţia se degradează
treptat spre sud, spre Neguev, unde capătă accente xerofitice.

1948 - 770.000
1950 - 1,2 mil.
1960 - 2,1 mil.
1970 - 2,8 mil. - dublare în 20 de ani.

Populaţia - 6.100.000 loc. în 1995, cu o densitate de 290 loc./km2.


N = 21%., M =6,2%. - spor natural considerabil 15%. dar populaţia creşte
mai mult pe seama aportului migratoriu.
Cu teritoriile ocupate populaţia numără peste 6,5 mil. locuitori. Indicele de
fecunditate pentru musulmani 7, pentru evrei 2,9.
Musulmanii din Israel sunt în număr de 635.000, formaţi în principal din
palestinieni. Cca. 1/3 din populaţie se concentrează în arealul urbanizat Tel Aviv
(5800 loc./Km2). Alte zone de concentrare: Ierusalim şi Haifa.
Structura profesională: Agr. 4%, Ind. 22%, Servicii 74%,
Culte 87% iudaic, musulman, creştin).
În 1990, 1991 şi 1992, au sosit 450.000 de evrei ruşi şi au mai sosit încă
pe atâţia în 1994 şi 1995. Deci o creştere actuală masivă, cu 20% în 5 ani. Acest
aport demografic poate fi factor de creştere, dar şi de derapare a inflaţiei şi
şomajului. Capitala a fost mutată de la Tel Aviv (1,8 mil.loc.) la Ierusalim, în
zona occidentală a oraşului. Oraşul vechi, Ierusalimul de est, este partea
înconjurată de ziduri de către Soliman Magnificul, dar multe obiective istorice
sunt în afara zidului (templul lui David). Oraşul este sfânt pentru trei religii
monoteiste: creştini - Hristos a fost răstignit şi a înviat aici; musulmani - pentru ei
este Al Qods - casa sfântă, al doilea loc sacru după Mecca. Moscheia Al Aqsa
este situată deasupra zidului plângerii (este una dintre cele mai vechi din lume).
- evrei - este locul unde a fost construit templul lui Solomon, din care a mai
rămas doar Zidul Plângerii.
Alte oraşe: Haifa, Jaffra - face parte din aglomeraţia Tel Avivului, Holon,
Beersheba, Eilat - construcţie nouă.

Economia
Sectorul industrial este foarte activ. Lipsa resurselor şi existenţa unei FDM
foarte cultivată, a incitat guvernul să privatizeze sectoarele cu mare valoare şi
tehnologie avansată: armament, aeronautică, electronică şi informatică.
Industria israeliană este puternic etatizată.
Politica economică este de fapt o combinaţie între două curente: `The new
deale@, israelian, care urmăreşte dezvoltarea agriculturii şi a infrastructurilor
pentru noi locuri de muncă, şi în acelaşi timp o politică liberală care lasă o marjă
largă iniţiativei particulare.
Această politică liberală se agaţă de spiritul comunitar, colectivist pe care
este fondată societatea israeliană şi alături de F.M.I. critică o economie supusă
prea mult controlului statului.
Această politică liberală, promovată de opoziţie, doreşte suprimarea
noţiunii de salariu minim vital şi doreşte privatizarea băncilor.
Se estimează că un israelian din 3 lucrează în administraţie sau în una din
cele 170 de întreprinderi publice. Imixtiunea statului este probată mai ales de
faptul că terenul agricol nu aparţine particularilor. Se pare că în acest deceniu
această stare de lucruri se va schimba. 30% din producţia industrială aparţine
statului. Şi în acest domeniu se prevăd schimbări. PNB/loc. = 16.100 $/1991 -
ţară bogată.
Puternic marcată de incertitudinile politice şi de apariţia noilor valuri de
emigrări (etiopieni - tradiţii uşor diferite) şi mai ales ruşi, economia Israelului
rămâne una dintre cele mai dezvoltate din Asia.
Este o economie modernă, bine echipată tehnologic, bazată pe resurse
proprii dar şi pe importuri.
Exploatarea resurselor interne are în vedere zăcămintele de petrol de la:
KOKAV şi HELEZ (nordul Deşertului Neguev).Petrolul este transportat prin
conducte la centrul de prelucrare de la ASHKALON . Industria israeliană este
susţinută şi prin importul anual de cca 5 mil.t petrol, în mare parte transportat
prin conducta Eilat - Haifa.
Producţia de gaze naturale (zăcămintele de la Rash Zohar) este în scădere
(33 milioane m3). Alte resurse importante pentru economie sunt: Cu, la TIMMA
(Eilat); săruri de potasiu (SEDOM) în sudul M.Moarte (1 mil.t.), fosfaţi naturali
în Neghev (ORON şi MITSPE RAMON) - 2,5 mil.t.; sare gemă, brom,
magneziu.
Produce o cantitate însemnată de energie electrică, 35 mld.Kw/h/an,
exclusiv pe filiera termocentralelor, cantitate suficientă pentru necesităţile interne.
Israelul s-a orientat spre ramuri industriale de vârf: tehnică de calcul,
produse electrice şi electrotehnice: Tel Aviv, Haifa, constr. de maşini (motoare
electrice - Ramla), motoare de avioane (Bet Shemesh), echipament industrial,
nave, automobile (Tel Aviv -Haifa). siderurgie - Akko şi Ashkelon.
Ciment - numeroase centre: Haifa, Ramla, Bet Shemesh - 3 mil.t.
Industria chimică - produce îngrăşăminte, fibre sintetice, acid sulfuric,
medicamente, hârtie etc: Tel Aviv, Jaffam Haifa.
Industria uşoară este reprezentată prin filaturi, confecţii, produse
alimentare, concentrate mai ales în ??? ind. Tel Aviv - Jaffa şi Jerusalim.
O ramură extrem de importantă, cu pondere mare la export este şlefuirea
diamantelor, meşteşug adus de emigranţi din Olanda şi localizat în oraşul
Natanya (peste 10.000 de specialişti), dând 30% din valoarea exportului (locul II
pe glob după Olanda).
- Ind. dinţilor artificiali.
Agricultura constituie un exemplu excepţional de activitate intensivă, de
un înalt nivel al eficienţei şi organizării, care se apropie de esenţialul agriculturii
vest-europene.
O extraordinară grijă pentru pământ, (spaţiu restrâns şi cu favorabilitate
redusă) dublată de agrotehnici superioare, au făcut posibilă extinderea culturilor
specializate.
Organizarea agriculturii comportă două direcţii: considerarea agriculturii
`un mod de viaţă@ şi cea de-a doua - înflorirea deşertului.
Sisteme complicate de irigaţii, conduc apa din râul Iordan şi din râul
YARKON spre deşertul Neguev. Sunt valorificate cele mai mici surse de apă
(Napoleon - Nil). Sunt irigate 1/2 din cele 500.000 ha agricole. Recent,
urmărindu-se imagini satelitare, au fost repuse în funcţiune sisteme de irigaţii
antice, sisteme cu qanat, care funcţionează şi în prezent foarte eficient. M.U.T. -
arabil - 21%; păşuni - 40%; păduri - 6%; alte terenuri -33% Este o agricultură
puternic socializată, organizată în sistem `moshav@ sau `kibutz@.
Moshavul este o cooperativă de ferme identice exploatate familial.
Comparativ, oferă credite, îngrăsăminte, maşini şi debuşeu pentru desfacere.
Kibutzul este o întreprindere colectivă bazată pe principiul punerii în
comun a resurselor, sarcinilor şi veniturilor, fără salarii însă.
Cele două sisteme sunt organizate pe mici colectivităţi rurale, grupând 4 -
6 sate în care au fost implantaţi evrei de aceeaşi origine (ruşi, polonezi, români,
germani). Ele se bucură încă de popularitate, dar rentabilitatea lor este încă
subvenţionată de stat.

Culturi specializate
- citrice - în special portocale şi grepfruit - 95% pentru export; 2,5% din
producţia mondială - 1,2 mil.t
- cereale - grâu, porumb, orz
- bumbac, arahide, cereale, banane
- sfeclă de zahăr, viţă de vie, măslin
- zootehnie sedentară, piscicultura în rezervoarele pentru irigaţii, creşterea
industrială a păsărilor, cu un înalt grad de productivitate pe spaţii restrânse.
Creşterea bovinelor reprezintă sectorul principal - stil olendez, cu productivitate
mare (unt, lapte).
Dispune de un sistem de transporturi bine pus la punct, caracterizat prin
fluiditate şi flexibilitate.
- feroviar - cca. 1000 Km
- rutier - 12.000 Km - aproape în întregime modernizat
- porturi: Tel Aviv, Jaffa, Haifa, Eilat, Ashdod - peste 15 mil. t total anual
mărfuri.
- turism - peste 1 mil./an - Ierusalim, M.Moartă, Tel Aviv; staţiuni:
Natanya, Ramala.
Arabia Saudită
Cu o suprafaţă de 2.248.000 Km2, este cel mai mare stat al Asiei de SV şi
ocupă aproape întreaga peninsulă a Arabiei.
Este esenţialmente construită dintr-un soclu cristalin, metamorfozat în
precambrian, înălţat spre Marea Roşie pe care o domină printr-un abrupt faliat în
trepte şi înclinat uşor spre nord, nord - est şi est unde este acoperit de o serie
sedimentară mezozoică şi terţiară.
Parte componentă a Gondwanei, apoi a Africii, peninsula s-a rupt de Africa
în terţiar, în urma apariţiei acestei imense cicatrici a Riftului Mării Roşii şi
Golfului Aden. Riftul se continuă cu grabenul Mării Moarte, despicătură adâncă
situată sub nivelul mării la -392 m. În Depresiunea Afar riftul are caracterul unei
dorsale oceanice emerse,unde se poate urmări pe viu mecanismul expansiunii
fundului oceanic.
Prin urmare, limita Africii cu Asia ar putea fi împinsă până la bordura
Podişului Iran. De fapt, nici elementele de peisaj deşertic nu diferă prea mult între
Sahara şi deşerturile Arabiei.
Soclul s-a consolidat în precambrian şi a avut o evoluţie comună cu a
Gondwanei, până în mezozoic, când supercontinentul sudic s-a dezmembrat prin
deschiderea rifturilor oceanice şi deriva continentelor. (Africa a migrat puţin mai
la nord, Antarctica şi Australia au migrat în direcţii diferite, Madagascarul s-a
separat prin Canalul Mozambic de Africa, India s-a lipit de Asia, iar Africa s-a
sudat şi ea de Asia.
În paleozoic, soclul a evoluat mai mult în regim aerian, în schimb în
mezozoic au existat mai multe serii sedimentare. Riftul Mării Roşii a început se
se schiţeze încă de la sfârşitul cretacicului, dar separarea propriu-zisă a avut loc
în terţiar, astfel că în miocen era deja stabilită comunicarea cu Oceanul Indian.
În vest, soclul mărginit de o câmpie litorală, Câmpia Tehama, de15 - 20
Km lărgime, care separă peste tot marea de frontul abruptului. Acest front montan
vestic este exaltat spre extremităţile de nord (Munţii Hedjaz) şi sud (Munţii Asir).
Munţii Omanului fac notă discordantă cu structurile platformice fiind un
pliu al cutărilor alpine, metamorfozat odată cu iranidele de peste Golful Persic.
Sunt alcătuiţi predominant din calcare, fapt pentru care fenomenele carstice
capătă o largă extensiune şi sunt favorizate şi de precipitaţiile orografice, ceva
mai bogate (400 - 450 mm/an).
Partea centrală a soclului este deşertică. Morfosculptura aridă este tipică în
Marele Nefud şi Rub-al-Khali.
Între Munţii Asir şi Munţii Oman se desfăşoară Munţii Hadramaut, ca o
ramă sudică înălţată a platformei arabe. Este în fond un podiş înălţat, fragmentat
adânc în centru de uedul omonim, un podiş stratificat, format din depozite
jurasice, cretatice şi terţiare.
Regiunea centrală, zona cea mai întinsă a peninsulei, se individualizează
prin lipsa unei hidrografii permanente şi prin predominarea deşerturilor tropicale.
În partea centrală bombările au dat naştere unor munţi detaşaţi ca masive
reziduale. Shamar (constituit din serii cristaline, Daryis - masiv eruptiv şi
Tuwaig (format din gresii cretacice cu structură monoclinală care dau un relief
specific de cueste). Uedurile adânci (Ruma, Sirra) au fragmentat puternic această
zonă mai înaltă. Partea internă a soclului este în fond un vast podiş străbătut de
ueduri şi împărţit în trei sectoare: P. Ruala (în nord), P. Najd (în centru) şi P.
Dahna (în sud). Aceste podişuri s-au deşertificat prin aridizarea climei,
formându-se deşertul pietros sirian în nord, Marele şi Micul Nefud în centru şi
Rub-al-Khali în sud (care nu se suprapune perfect peste podişurile amintite).
Deşertul sirian este din punct de vedere geostructural un podiş de vârstă
cretacică şi terţiară, cu altitudini medii între 500 - 800 m. Pe alocuri, depozitele
de calcare de suprafaţă sunt acoperite de cuverturi de bazalte (Harra) şi numai în
partea apuseană (siriană) este acoperit de nisipuri. Sunt larg răspândite
depresiunile de origine carstică. Predomină hamadele, El Hamad, un amestec de
piatră nesolificată, pietriş cu galeţi colţuroşi şi de-a lungul uedurilor depozite de
albie, numite reguri.
Deşertul Nefud este prin excelenţă un deşert de nisip, cu o largă
răspândire a aglomerărilor de barcane. Munţii reziduali sunt înconjuraţi de mase
de grohotişuri nesolificate, lipsite de vegetaţie, străbătute de ueduri. Nisipurile
din această zonă au culoare roşiatică, provenind din gresii roşii cretacice şi sub
acţiunea vânturilor se adună în depresiuni care au forma unor amprente de copită
denumite `Falak@. Lanţurile de dune paralele se numesc `Uruk@ în Peninsula
Arabia.
Rub-al-Khali este însă deşertul cu cea mai mare suprafaţă. Are 1000 Km
de la E-V şi de la N-S. Ocupă o imensă depresiune tectonică între lanţurile
reziduale centrale şi marginea muntoasă sudică. Este unit cu Deşertul Nefud prin
câteva ueduei mari umplute cu nisip. Rocile de bază sunt calcarele cretacice şi
eocene acoperite cu depozite groase de nisipuri de provenienţă aluvială, care
alternează cu şesuri de pietriş - reguri. Formele de relief ale nisipurilor mobile
sunt foarte variate, de la barcanele răzleţe până la aglomerările longitudinale
(irik), sau la masivele nisipoase izolate (kaidauri), de formă piramidală.
Majoritatea uedurilor care străbat deşertul au caracter asemănător văilor,
cu profil în `V@ în cursul superior, în `U@ în cursul mijlociu şi cu un profil
transversal slab exprimat în cursul inferior, unde albiile sunt divagante şi îşi
schimbă direcţia după fiecare ploaie.
Clima Peninsulei Arabe este subtropicală şi tropicală, cu ierni calde şi
precipitaţii puţine, superaridă în est şi aridă în rest. În interior, continentalismul se
accentuează, fiind exprimat mai ales prin amplitudinile termice. Ariditatea este
accentuată şi de barierele montane. La Aden cad doar 41 mm, la Al-Riadh 75
mm; în general se înregistrează sub 100 mm (cu excepţia munţilor).
Între nord şi sud diferenţele termice sunt exprimate mai ales iarna, pentru
că vara se uniformizează temperaturile. În jumătatea sudică a peninsulei, iarna,
diferenţele sunt puţin schiţate: Aden = 31ΕC-iulie, 24ΕC-ianuarie, la Djedah
(coasta M.Roşii) - 31,5ΕC şi 24,8ΕC.
În sud, pe relieful muntos al Arabiei meridionale apare un sezon ploios
estival, legat de fluxul de aer maritim provenit din zonele de presiune ridicată
tropical sudică. Este un fel de muson redus la scară, determinând 400 - 500 mm
în Oman şi Hadramaut, zonă numită Arabia Felix.
Dacă reţeaua de suprafaţă este practic inexistentă, redusă la ueduri, în
schimb apele freatice sunt ceva mai consistente, constituind elementul
hidrografic important al vieţii cotidiene. Fântânile, izvoarele şi gropile de apă
sunt puncte nodale ale deşertului, bine cunoscute, căutate şi apreciate,
determinând direcţionarea caravenelor sau a nomazilor. Multe din gropile de apă
sunt rezultate în urma prăbuşirilor carstice şi dacă au avut dimensiuni mai mari au
dat naştere oazelor.
Vegetaţia este condiţionată de caracterul depozitelor de suprafaţă. Un
număr redus de plante perene, dar un număr considerabil de plante anuale şi
efemere. Pentru jumătatea nordică, proprii nisipurilor sunt: Caligonum comosum,
Artemisia monosperma, Monsonia nikea, Scrophularia deserti, Panicum
turgidum, Haloxilon persicum, Astragalus spinosus, Atriplex.
Dintre efemeride apar: Plantago, Gagea, Heurada, Aristida,
Heliantemum, Stipa. Pe nisipurile aluviale şi proluviale apar: Hamada
salicornia, Zilla spinoza, Lycium persicum, Artemisia herba-alba.
În partea sudică, pe lângă o parte din speciile amintite sunt răspândiţi şi
arbori singuratici de Acacia albida, Acacia tortilis, Populus euphratica, Tamarix
aphyla.
Populaţia - Triburi arabe întemeiază mici regate efemere încă din mil.I
î.H., regate care vor fi unificate de Mahomed, întemeietorul islamismului, la 635
d.H., devenind pentru scurt timp centrul Imperiului Arab. State feudale mici intră
sub suzeranitatea Imperiului Otoman în sec.XVI, apoi în 1932, Ibn Saud uneşte
cea mai mare parte a triburilor peninsulei şi ia titlul de rege, întemeind dinastia
Saud. În 1933 încep primele exploatări de ţiţei, în 1945 ia fiinţă ARAMCO, iar în
1973 se stipulează participarea statului la toate societăţile petroliere care
acţionează pe teritoriul saudit. În 1980 ARAMCO este naţionalizată complet.
Arabia Saudită a fost gazda aliaţilor în războiul din Golf, unde a jucat un
rol esenţial, dar şi costisitor.
Numărul populaţiei (21 milioane locuitori) este redus în comparaţie cu
imensitatea teritoriului, având o densitate de numai10 loc./km2.
Natalitatea este foarte ridicată, de 26o/oo, tipic islamică, cu un indice de
fecunditate de 4 şi o mortaliate foarte scăzută, de numai 5 o/oo (o mare parte din
populaţaia activă este constituită din imigranţi).
Populaţia este concentrată pe litoral (mai populat cel al M.Roşii) şi în
oazele interioare. Islamismul este omniprezent cuprinzând 98% din populaţie.
În agricultură sunt antrenaţi 48% din activi, în industrie 14%, iar în servicii
37%. (Doar 20% din populaţia activă sunt saudiţi. Restul sunt imigranţi proveniţi
în cea mai mare parte din ţările arabe mai sărace).
Cu toate transformările economice şi modernizările sociale, în platourile
centrale încă se mai practică nomadismul care antrenează 15% din populaţie.
Însăşi termenul de `arab@ desemnează păstori beduini în veşnică mişcare cu
turmele de cămile şi cornute mici.
Dar, treptat, atributele vieţii moderne încep să pătrundă, coexistând
aspecte tradiţionale cu elemente ale civilizaţiei avansate. Oraşele în schimb, şi-au
schimbat totalmente înfăţişarea, afişând un modernism opulent.
Er-Riadh - 2,6 milioane de locuitori - a devenit capitala financiară a lumii
arabe, concentrând capitaluri imense. Băncile saudite şi bursa din Riadh au
început să stăpânească şi să controleze activitatea OPEC şi preţurile petrolului.
De la o cetate cu 20.000 loc., în 1930, înconjurată de ziduri în mijlocul
unei oaze de curmali, atmosfera urbană s-a transformat total. Este un oraş
înfloritor, ca de altfel toate oraşele saudite.
Djedah are 1 mil. loc., Mecca 600.000 loc., Medina 300.000 loc., Taif
300.000 loc.
Mecca prezintă o fizionomie urbană originală, o structură oarecum diferită
de a altor oraşe islamice. Are lungi bulevarde, adaptate circulaţiei mulţimii de
pelerini şi numeroase imobile colective pentru cazare. Rămâne însă
tradiţionalismul de fond care n-a fost transformat radical ca în cazul capitalei.
Economia
Cel mai mare exportator de petrol (având şi cele mai mari rezerve
cunoscute), Arabia Saudită cunoaşte un adevărat `boom@ al investiţiilor şi
construcţiilor. Are o economie sănătoasă, care a obţinut 45 miliarde de $ din
vânzările de petrol în 1992. Şi-a permis să cheltuiască 50 sau 60 miliarde de $ în
timpul războiului din Golf şi s-a văzut nevoită să apeleze pentru un an la
împrumuturi. Dar industria este în plină creştere.
Extrage 443 mil.t petrol (1998), locul I pe glob (după ce fosta URSS a fost
decupată în republici). Rezervele exploatabile sunt apreciate la 35 mld.t ,
adâncimea medie a zăcămintelor este de 2500-3200 m, considerată bună.
Produce de asemenea şi 46 mld.m3 gaze naturale din rezerve estimate la 4100
mld.m3.
Cele mai importante areale petroliere sunt: Ghawar - 2 mld.t - cel mai mare
de pe glob, Haradh, Abkaia, Safaniah, Abu Hadryah, Ain Dar, Nanifa, Rub-al-
Khali. Din câmpurile petroliere pleacă numeroase conducte spre Saida (Liban),
Yanbu (M.Roşie), Ras Tanurah şi
Dharhran (G. Persic). Extracţia ţiţeiului este extrem de avantajoasă:
1$/baril, faţă de 15$/baril în Marea Nordului (2 foraje din 3 relevă structuri
productive).
Petrochimia este localizată la Ras Tanurah, Dharhran (una dintrele cele mai
mari din lume), Yanbu, Jubail, Al-Riadh, Djedah. Se mai produce metanol,
etilenă, uree, amoniac, îngrăşăminte.
A doua industrie saudită este cea a desalinizării apei de mare în cadrul
căreia se produc peste 100 mil.m3/an, utilizată pentru industria costieră şi
aprovizionarea populaţiei din zona industrială estică.
Pentru agricultură şi aprovizionarea zonelor interioare se folosesc însă cca.
95.000 milioane m3/an din pânzele freatice relativ bogate.
Producţia de electricitate este de 93 mld.Kw/h realizată exclusiv pe filiera
termocentralelor, suficientă pentru necesităţile ţării. Mai produce ciment (Djedah,
Al Hufuf),
oţel (Djedah) şi diverse produse alimentare.
Utilizarea terenurilor este limitată de condiţiile de ariditate extremă: arabil
0,5%, păşuni: 39,5%, păduri: 0,8%, alte terenuri: 59,2%.
Agricultura păstrează încă un caracter dualist. Pe de o parte cea a
nomazilor, cu productivitate şi capitalizare slabă şi pe de altă parte instalaţiile
moderne realizate prin investiţii masive. Agricultura utilizează 95% din apa
consumată în ţară şi este aproape în întregime irigată (430.000 ha irigate).
Sistemul dry farming este utilizat doar pe coastele Munţilor Asir şi Hedjez în
Arabia Felix, unde cad 400 mm/an.
Politica agricolă a statului este de a plăti foarte scump cerealele naţionale,
de 3 ori mai mult decât preţul mondial (deşi preţul de producţie este de 5 ori mai
mare).
S-a dezvoltat un sector agricol înalt specializat şi mecanizat, dar exploatat
în principal de muncitori imigranţi. În ciuda condiţiilor naturale extrem de
defavorabile, bogăţia petrolieră a permis dezvoltare agriculturii, aşa fel încât în
prezent Arabia Saudită exportă grâu. Importă alte produse alimentare în schimb.
Pentru a spori securitatea alimentară s-a investit într-o agricultură intensivă
de tip industrial: în parcele se cresc vite pentru lapte (în sistem american) şi s-au
realizat sisteme industriale de creştere a păsărilor, ferme de carne intensive, sere
irigate, culturi hidroponice.
Obţine 4,5 mil.t cereale cu un randament foarte bun (4206 Kg/ha - faţă de
2.830 - media mondială).Se mai cultivă curmal, citrice, bumbac, cafea, legume.
Se cresc 230.000 bovine, 422.000 cămile, care susţin încă nomadismul
intern, 8 mil. ovine şi 4 mil. caprine
Dar succesele agricole au suscitat şi critici. Se consideră că rezervele
subterane de apă sunt de fapt fosile şi s-ar putea epuiza rapid. Ar fi mult mai
rentabil să importe cereale decât să cheltuie de 5 ori mai mult pentru producţie.
Dar regele vrea o Arabie Saudită modernă şi sedentară.
Transporturile modernizate sunt cele rutiere şi aeriene; căile ferate sunt
puţine (Riad - Ras Tanurah şi Tubuk - Medina - Mecca). Au fost construite recent
numeroase şosele şi autostrăzi în zona petrolieră şi pe litoral.
Cele mai importante aeroporturi sunt la Al-Riad, Djedah, Dharhran şi
Medina.
Turismul. Este o ţară închisă turismului internaţional. Este acceptat doar
pelerinajul la Mecca, unde se află Moscheea Ka'ba, cu piatra sfântă a
musulmanilor şi Medina, locul de refugiu al lui Mahomed. Pe vremuri pelerinajul
antrena şi sclavajul.
China

I. Imensitatea şi diversitatea spaţiului geografic chinezesc

Cu cca 9.597.000 km2, China deţine al treilea teritoriu ca mărime din lume.
În nord-est până la 53ΕN (latitudinea Hamburgului), iar în sud, insula Hainan este
alungită până la a 18° N (latitudinea oraşului Nouakchot - Mauritania). De la
vest (Xinjiang - aproape de frontiera cu Turkmenistanul) la est pe litoral, distanţa
este de 4600 Km.
Geografia fizică a Chinei, opune net vestul şi interiorul, cu relief de
altitudine, marcat de ariditate, Chinei Orientale, litorale şi sublitorale, cu relief
de câmpii, văi şi coline, în general umede.
Relieful. Se disting în spaţiul geografic chinez mai multe unităţi de
relief: lanţurile montane înalte şi podişurile aferente (unitatea pamiro - tibetană),
zona platourilor nordice, zona blocurilor înălţate, zona câmpiilor estice şi zona
colinelor sudice.

1. Arealul Pamiro - tibetan


Această unitate constituie un sistem orografic unic în lume, axat pe Tibet,
care iese în evidenţă prin altitudine şi prin desfăşurarea de-a lungul paralelelor,
fiind cel mai vast podiş înalt al lumii. Dacă orografia este relativ unitară,
condiţiile climatice se schimbă din Pamir spre sudul Himalayei sau spre munţii
Sino - tibetani.
1.a. Podişul Pamir - Cel mai închegat nod orografic al Asiei, `acoperişul
lumii@, se află la periferia teritoriului chinezesc, între Depr. Turanului şi
Depr.Tarim, legând sistemul Tian-Shan de Hindukush şi Karakorum din care se
desprinde lanţul Kun Lun.
Versantul estic al Pamirului este mai slab fragmentat, cu văi largi, căptuşite
cu grohotişuri rezultate din dezagregarea intensă a rocilor, cu gheţari formaţi cel
mai frecvent între 5000 - 5500m şi cu deşerturi înalte, pe alocuri nisipoase. Cele
mai mari altitudini sunt pe teritoriul chinezesc în Munţii Kongur - 7719 m.
1.b. Munţii Karakorum - Aceştia încep din Pamir şi se continuă pe cca
400Km spre est, trecând în Transhimalaya. Altitudinea medie este în jur de
6000m, dar prezintă 16 vârfuri care trec de 8000m şi câteva zeci mai înalte de
7000 m. În constituţia lor intră în principal gnaise, granite şi calcare jurasice şi
cretacice. Interesante sunt şi injecţiile pegmatitice, cu incluziuni de roci
magmatice tinere pe fondul faciesurilor litologice vechi.
Glaciaţia pleistocenă s-a imprimat evident în morfologie, iar cea actuală
este reprezentată de gheţari enormi (Baltoro- 66 Km, Biafo - 60 Km) cu limbi ce
coboară până la 3000 m altitudine pe versantul nordic. Karakorumul prezintă şi o
asimetrie climatică evidentă. Pe versantul sudic pădurile şi pajiştile urcă la
3500 m, iar spre Kaşgaria, versanţii sunt stâncoşi, fară vegetaţie, uscaţi şi reci. Pe
lângă importanţa strategică şi spectaculozitatea peisajului, se remarcă şi prin
concentrarea unor importante resurse miniere:fier, cupru, mangan, aur, cărbuni,
grafit. Pe vechiul drum al mătăsii a fost dată în folosinţă în 1980 AKarakorum
Highway@, o şosea care înlesneşte comunicarea între Kashmir şi Kaşgaria,
legănd lumea indiană de cea chineză.
1.c. Himalaya - Cel mai grandios edificiu montan al lumii, se desfăşoară
pe 2400 Km, între cotul Indusului şi cel al Brahmaputrei, fluviile separându-l de
Karakorum, Transhilvanya şi Munţii Sino - tibetani. Zeci de vârfuri depăşesc
7000 m, iar 13 vârfuri se ridică la peste 8000 m. Constituiţi din roci diferite
(metamorfice, eruptive şi sedimentare) de diferite vârste, Munţii Hymalaya sunt
încadraţi între două blocuri rigide, Tibetul în nord şi Podişul Decan în sud şi se
prezintă sub forma unor masive şi culmi alungite, separate între ele de prin văi
longitudinale şi transversale, adânci şi cu caracter antecedent.
Pe latura sudică, după zona prehimalayană Siwalic, apare un şir muntos
intermediar, Himalaya Mică, cu altitudini medii de 3500 - 4000 m, intens
fragmentat, cutat şi fracturat.
Spre nord se găseşte un şir de depresiuni intramontane, mai importante
fiind Depresiunea Kaşmirului, la 1600 m altitudine şi Depresiunea Katmandu, la
1400 m. Dincolo de aceste depresiuni se află Himalaya Mare, o creastă alpină de
peste 6000 m înălţime, îngustă, din care se ridică cele mai înalte vârfuri de pe
Glob: Everestul, Nanga Parbat, Daulagiri, Kutang, Anapurna, Kangkenjanga.
Versantul nordic este mai domol şi mai uşor de urcat, dar şi mai uscat (100
- 200 mm precipitaţii). Versantul sudic, mai abrupt, este mai bogat în vegetaţie
datorită precipitaţiilor abundente aduse de muson (800 - 3000 mm). Altitudinea
impune modificări în structura precipitaţiilor. Astfel iarna de la 1800 m cad
zăpezi, iar de la 4000 m acestea cad tot timpul anului. Temperaturile scad treptat
spre înălţimi, înregistrând 6 - 7ΕC în ianuarie la 2000 m, 1°C la 3000 m şi scad
sub 0Ε la 4000 - 4500 m, unde apare şi limita zăpezilor permanente. Cei mai
numeroşi sunt gheţarii de vale, dar nu au dimensiunile celor din Karakorum:
Zemu 25 km, Rangbuk 19 km. Peisajul geografic este deosebit de complex, cu
vegetaţie etajată, versanţi de munţi tineri, văi adânci, gheţari, lacuri alpine, creste
masive, aproape totul acoperit în cea mai mare parte a anului de ceţuri şi zăpezi.
Pe lângă teoria geosinclinalelor, exacerbarea înălţării edificiului himalayan
este pusă şi pe sema tectonicii. Deplasarea plăcii indiene spre nord şi subducţia
acesteia sub placa eurasiatică a fost însoţită şi de o puternică ridicare a lanţului
himalayan, ridicare activă şi în prezent.
1.d. Munţii Sino - tibetani (Alpiii Sicinan) îmbină culmile Kun Lun şi
Himalayei, formând `marea curbură montană@ a laturii estice a Tibetului. Sunt
culmi arcuite, cu convexitatea spre nord - est, separate de Iang-tzi, Mekong,
Menan, Salween şi care capătă un paralelism accentuat îndreptându-se spre sud.
Unori depăşesc 7000 m, având caractere asemănătoare Tibetului.
1.e. Munţii Kun Lun. Rama nordică a Tibetului începe cu Munţii Kun
Lun, o şuviţă îngustă în SE Pamirului, care se lărgeşte mult spre izvoarele
Fluviului Galben. Este unul din cele mai lungi lanţuri montane asiatice, care
adăposteşte şi o serie de depresiuni intramontane, între care cea mai importantă
este Tsaidam. Spre est altitudinea lor scade mult, într-un pinten ce pătrunde în
China de est: Munţii Qinlingh (7107 m). Spre nord Depresiunea Tsaidam este
străjuită de două culmi montane puternice, Altîntag şi Nanşan, cu altitudini ce
depăşesc 5000 m. Ariditatea este accentuată fiind situaţi în umbra pluviometrică a
Himalayei ;i Tibetului.
1.f. Tibetul. Cel mai vast podiş înalt de pe Glob, cu altitudini cuprinse
între 4500 - 5200 mm, se desfăşoară pe cca. 2.000.000 km5. Este strâncos,
golaş, deşertic şi semideşertic, fiind încadrat de lanţuri montane înzăpezite:
Karakorum, Kun Lun, Himalaya şi Alpii Sîciuan. S-a dezvoltat pe un vechi scut
precambian, fragmentat de numeroase falii, marcate astăzi prin seismicitate şi
izvoare termale. Porţiuni netede, endoreice (şesuri ocupate de lacuri sărate)
alternează cu cca 20 de lanţuri montane de 6000 - 7000 altitudine m, orientate
aproape cu regularitate de la vest la est. Aceşti munţi sunt acoperiţi pe versanţi de
mase groase de grohotişuri, neevacuate, trădând tinereţea orografică şi
actualitatea proceselor erozionale. Dintre culmile montane se remarcă
Transhimalaya, o continuare a Karakorumului, ce depăşeşte 7500 m, separată de
Himalaya prin depresiunea Tsangpo. Această depresiune drenată de cursul
superior al Brahmaputrei, adăpoşteşte oraşul Lhasa, situat la 3685 m, capitala
spirituală a budiştilor şi sediul lui Dalai Lama.
Climatul periglaciar montan, aspru, prezintă amplitudini termice
accentuate, de -35ΕC iarna, şi+10ΕC vara şi precipitaţii reduse cantitativ, sub
250 mm, pe alocuri chiar sub 150 mm subliniind caracterul de ariditate al
podişului. Zăpada nu formează un înveliş continuu, iar solul îngheaţă pe grosimi
mari în timpul iernii constituindu-se într-un pergelisol consistent.
În sud şi mai ales în est, sub influenţa musonului, temperaturile şi
umiditatea sunt ceva mai ridicate.
2. Zona platourilor nordice cuprinde depresiunile inalte Kaşgaria şi
Tsungaria şi Platoul Gobi.
2.a. Kaşgaria este o câmpie înaltă, intramontană, cu acumulări eoliene de
nisipuri şi loess peste care se suprapune parţial deşertul Takla Makan. Tranziţia
spre zonele montane se face printr-un aliniament de dealuri piemontane. Kaşgaria
se dezvoltă pe fondul tectonic al unui graben încadrat de horsturile Tian-Shan şi
Kun Lun. Amplitudinile termice cunosc valori deosebite, de la medii de +24ΕC în
iulie la -25ΕC în ianuarie.
2.b. Tsungaria cuprinsă între Altai şi Tian - Shan, este tot o câmpie de
graben, cu altitudini cuprinse între 200 - 1000 m, acoperită cu nisipuri şi
grohotişuri, formate prin intense procese de dezagregare. La contactul cu munţii,
relieful piemontan este fragmentat sub formă de dealuri de către râurile cu
scurgere temporară.
2.c. Platoul Gobi se desfăşoară de la poalele Munţilor Tian - Shan până la
Munţii Hinganul Mare, dar ocupă suprafeţe mai restrânse pe teritoriul Chinei.
Partea sudică a acestuia, Podişul Alaşan reprezintă o asociaţie de munţi scunzi,
aplatizaţi şi depresiuni aride.

3. Din zona blocurilor înălţate se disting Podişul Ordos, Podişul de loess


şi Munţii Hingan.
3.a. Podişul Ordos este situat în bucla mare a fluviului Huang-He şi
format dintr-o alternanţă de depresiuni şi podişuri deluroase, parţial acoperite cu
loess.
Relieful predominant este cel de eroziune, format într-o fază predeşertică
când reţeaua hidrografică era bine reprezentată, fapt evidenţiat de văile adânci
care au străpuns munţii, creând o fragmentare accentuată. Nu lipsesc nici
depresiunile eoliene şi dunele.
3.b. Podişul de loess este o unitate fizico - geografică cu totul aparte, unde
loessul atinge 150 - 300 m grosime, cu un microrelief specific. În altitudine
ajunge până la 2000 m, iar remaniat, loessul acoperă Marea Câmpie Chineză
până în peninsula Shandong. Canioane, văi înguste, clastocarst, turnuri, piramide,
meandre sunt formele de relief caracteristice rezultate pe seama friabilităţii cu
totul deosebite a acestui tip de depozit, Prada de eroziune este imensă, mai mare
de 10.000 t/ha/an, ceea ce conduce la o evoluţie foarte rapidă a reliefului.
3.c. Munţii Hingan reprezintă două lanţuri cu orientări diferite (nord-est -
sud-vest Hinganul Mare şi nord-vest - sud-est Hinganul Mic), separate prin
dimensiuni şi altitudini. Sunt munţi joşi, intens fragmentaţi şi uşor de străbătut
care aparţin unor blocuri reânălţate prin jocuri tectonice recente care au însoţit
ultimile faze ale mişcărilor alpine.

4. Zona câmpiilor estice. Una din cele mai vaste regiuni subsidente ale
globului, situată între Golful Liaoning şi Golful Sanghai, este drenată de Huang
He şi Chang Jiang. Altitudinea câmpiei este cuprinsă între 0 şi 200 m prezentând
numeroase albii părăsite, lacuri, şi mlaştini. Nivelul freatic este aproape de
suprafaţă, doar în zonele cele mai joase. Este un areal aluvionar cu structuri
loessoide remaniate.
Importante lucrări hidrotehnice încearcă stăvilirea celei mai mari calamităţi
care se abate asupra câmpiei: inundaţiile. Exponentul acestor amenajări antropice
este Marele Canal, lung de 1700 km, a cărui construcţie a început în secolul VII.
Câmpia drenată de Hunag He este mai joasă şi mai netedă, constituind un
cadru propice divagării fluviului. Câmpia udată de Chang Jiang se detaşează ca o
subregiune aparte care face tranziţia spre zona colinară şi muntoasă din sud, fiind
constituită din două subunităţi: câmpia intramontană sub forma unor bazine
largi,cu desfăşurare tentaculară şi câmpia tabulară din cursul inferior, din care
fluviul se despleteşte, iar la vărsare formează delta unde este situat oraşul
Shanghai.
În câmpiile chineze se remarcă un peisaj rural extrem de judicios organizat
şi valorificat. Au apărut sisteme agricole integrate cu sericicultură, culturi de duzi,
orezării, iazuri, ferme de animale domestice sau pentru blană, crescătorii de
păsări cu valorificare şi a subproduselor şi deşeurilor, constituind o integrare în
sistem cascadă.

5. Regiunea colinar-muntoasă a Chinei de sud


Este regiunea situată la sud de Chiang Jiang, opusă câmpiilor estice.
Altitudinea munţilor din acestă zonă nu depăşeşte decât rareori 2000 m,
fragmentarea este accentuată, iar văile sunt largi şi adânci, înscrise mai ales pe
aliniamente de falii. Sistemele munţilor joşi şi mijlocii, Nanlin şi Sitziang închid
câteva depresiuni, formând una din cele mai mari zone cu relief appalachian din
lume. Terasările actuale au schimbat peisajul în mare măsură.

Trăsături bio-pedo-climatice sunt marcate de ariditate în vest şi de


musoni în est.

China - aspecte geodemografice

Populaţia Chinei nu este inventariată cu exactitate perfectă şi nu este sigur


că recensământul din 1990 a furnizat cifre incontestabile.
În 1990, 7 milioane de oameni au fost angajaţi în cea mai mare acţiune de
recenzare a populaţiei întreprinsă vreodată şi în acelaşi timp în cea mai dificilă.
În afara dificultăţilor obişnuite de contabilizare a indivizilor izolaţi, ostili
sau ilegali, antisociali sau asociali, sau a celor care preferă să trăiască în
anonimat, agenţii de recenzare s-au lovit de probleme specific chineze: este dificil
să numeri o populaţie de cca 50 milioane de flotanţi plecaţi în oraşe pentru
muncă, dar care nu întreprind nimic pentru a se face remarcaţi de autorităţi. Cum
să regăseşti urmele acelor bebeluşi clandestini, neînregistraţi de părinţi care au
încercat eludarea legii copilului unic pe familie.
Pentru 1994 s-au estimat 1,185 miliarde oameni, iar pentru 1998
estimările au depăşit 1,2 miliarde de locuitori, cifră care reprezintă cca o cincime
din populaţia globului.
China a fost cel mai populat teritoriu încă din antichitate. În timpul lui
Cezar când imperiul roman avea o populaţie de cca 48 milioane de locuitori,
China avea 55 de milioane. În perioada medievală numărul locuitorilor a crescut
foarte lent datorită instabilităţii politice , războaielor cu mongolii, molimelor şi
inundaţiilor. După o creştere accentuată în sec. XVIII, a urmat un secol XIX la
relanti, apoi o creştere masivă în prima jumătate a sec. XX, de la 275 milioane în
1910 la 583 milioane în 1953. Numărul locuitorilor s-a dublat în următorii 40 ani,
înregistrându-se din plin fenomenul exploziei populaţiei.
Creşterea numărului populaţiei este legată în primul rând de declinul
mortalităţii. De la 20l în 1950, acest indicator s-a diminuat la 10l în 1976 şi a
ajuns la numai 7l în 1994. Scăderea mortalităţii este reflexul unei ameliorări
incontestabile a situaţiei sociale a populaţiei: sfârşirul războaielor, ameliorarea
situaţiei alimentare, eficacitatea sistemului medical şi de igienă.
Rata natalităţii era foarte ridicată în anii '50, atingănd 40l. Ea nu depăşeşte
astăzi 18l. Această rată ridicată totuşi, se explică încă prin greutatea moralei
familiale bazată pe confucianism şi prin credinţa în reâncarnare prin copii.
Declinul natalităţii se explică şi prin ameliorarea situaţiei sociale şi prin controlul
creşterii demografice (din ce în ce mai insistent).
Politica antinatalistă s-a derualat în etape. O primă etapă ,după 1957, era
bazată pe slogane şi expoziţii educative. A doua etapă s-a derulat după 1961 când
a fost stabilită vârsta permisă pentu mariaj (25 ani pentru femei, 26 pentru
bărbaţi), a fost încurajat avortul şi s-au difuzat mijloace contraceptive. Cea de a
treia etapă după 1972 a recurs şi la mijloace de constrângere prin planificarea
comportamentului demografic familial, limitând la doi numărul de copii per
familie, atât în mediul urban cât şi rural, vizând atingerea creşterii zero în anul
2000. De asemenea a fost pus la punct un întreg arsenal de sancţiuni pentru cei
care nu respectau politica demografică: carieră compromisă pentru cadre, sistarea
creşterii raţiilor alimentare sau a extensiunii spaţiului de locuit. În acelaşi timp
erau stimulate familiile cu copil unic: alocaţii lunare, priorităţi în repartizarea
locuinţei, în şcolarizare, asistenţă medicală, mărirea lotului individual de folosinţă
la ţară, etc.
Politica restrictivă a natalităţii este încă departe de a-şi proba eficacitatea.
Dacă în mediul urban intervenţia autorităţilor este mai eficientă, dispunând de
mijloace mai active de control, în mediul rural, natalist prin tradiţie şi interes
economic, acest fapt se realizează mult mai greu. Urgenţa acestei politici este
stringentă, întrucât China are peste 250 mililoane de femei de vârstă aptă pentru
procreere şi dacă fiecare dă naştere la 2 - 3 copii, în secolul XXI se va depăşi
cifra de 2 miliarde de locuitori.
Autorităţile încearcă în prezent şi o reducere a mâinii de lucru din
agricultură, urmărind ca cca 1/3 din ţărani să fie integraţi în munci industriale în
oraşele învecinate. Agricultorii vor avea sarcina să hrănească o populaţie citadină
în plină expansiune într-un cadru care anunţă cel mai masiv exod rural din lume.
În ceea ce priveşte structura populaţiei ocuapate, China se prezintă astfel:
Agricultură 63% - 31% PNB
Mine 4% - 9% PNB
Industrie 17% - 47% PNB
Servicii 16% - 20% PNB
Tendinţa actuală este cea de deplasare a populaţiei active din agricultură
spre industrie şi servicii.
Structura pe sexe relevă o uşoară preponderenţă a populaţiei masculine,
înregistrându-se106,6 bărbaţi la 100 femei, ceea ce arată o practică voluntaristă
de favorizare a populaţiei masculine.
Chinezii veritabili sunt cei aparţinând poporului Han, constituind cca. 92%
din populaţie. Omogenitatea poporului Han provine din continuitatea civilizaţiei
atât în domeniul tehnicilor agricole, cât şi în cadrul administrativ, din permanenţa
tradiţiilor morale şi familiale, din utilizarea scrierii pe bază de ideograme (mult
simplificată astăzi), care menţine unitatea limbii în faţa dialectelor regionale.
Diferenţierile nord-sud corespund unor nuanţe ale modului de viaţă şi tipurilor
morfologice (chinezii din nord sunt mai înalţi).
Minorităţile sunt puţin importante ca număr de locuitori. Cele 59 de
minorităţi recunoscute oficial, ocupă 60% din teritoriul ţării şi sunt diseminate în
insule izolate în mai multe provincii.
Cele mai importante grupuri sunt situate în regiunile Tibetului, Mongoliei
interioare, Kaşgariei şi Djungariei. În aceste regiuni au fost create administratăţii
autonome: 5 regiuni autonome, 29 departamente autonome şi 69 districte
autonome. Ele permit administraţia internă, formarea cadrelor responsabile
locale, dezvoltarea limbii şi culturii proprii. Totuşi există un accent de integrare,
căruia îi rezistă bine personalitatea unor grupuri etnice ca mongolii, uigurii (prov.
Sinkiang), tibetanii, populaţia Miao din Yunan (sud) sau Zhuang (din Guangxi -
sud).
În privinţa densităţii populaţiei se remarcă evidente disparităţi regionale.
Densitatea brută de 127 locuitori/km5 nu are prea multă semnificaţie. Densitatea
Tibetului (1,4 loc/km5) sau Sinkiangului (7) nu are nimic comun cu cea din
Shandong (500) sau din unele zone ale câmpiei, unde depăşeşte 1000 loc/km5
(densităţi rurale).
Chinei Occidentale subpopulată i se opune China Orientală a câmpiilor
unde trăiesc 9 din 10 locuitori ai ţării.
Regiunile cu densitate ridicată: câmpiile, deltele, văile fertile, litoralul sud-
estic şi sudul în general care cunoaşte o presiune demografică accentuată în urma
decretării zonelor libere cu economie Asocialistă de piaţă@.
Regiunile cu densităţi reduse sunt situate în vestul ţării: Tibetul, Kaşgaria,
Djungaria, Mongolia, Himalaya, Tian Shan.
Există tentative de punere în valoare a spaţiilor dotate cu resurse din vest şi
deci de creştere a densităţilor. Aceste fronturi pionere se concentrează în jurul
unor exploatări miniere, a unor oraşe noi sau halte feroviare. Marea majoritate a
populaţiei trăieşte în mediul rural (79%) şi creşterea populaţiei urbane a fost strict
controlată până în 1977, limitănd cu stricteţe migraţiile rural - urban.
Supravegherea mişcărilor populaţiei era controlată printr-un sistem de paşapoarte
interne, prin registre de înscriere a deplasărilor şi tichete alimentare. Mai mult,
există o transfuzie a popuţaiei urbane spre mediul rural prin trimiteri de cadre la
`munca de jos@, cu sarcini de producţie, prin exilul provizoriu sau definitiv al
tinerilor licenţiaţi pentru învăţământul secundar rural. Această ultimă măsură a
fost prost primită şi mulţi tineri reveneau clandestin în oraşe.
Creşterea urbană a fost relansată după 1977 când au fost abrogate
măsurile restrictive de stabilire în oraşe. Dar ritmul creării de noi locuri de muncă
a fost inferior celui de creştere a populaţiei, ceea ce a condus la proliferarea
şomajului urban.
China are mai mult de 2000 oraşe, din care : 334 cu peste 100.000 loc.,
81 cu peste 1.000.000 loc., 13 cu peste 4.000.000 loc.
Oraşele sunt răspândite în lungul litoralului, pe văile mijlocii şi inferioare
ale marilor fluvii, la intersecţii de drumuri, în puncte de schimb comercial, în
puncte de interes administrativ, în oaze, în zone în care a apărut industria, etc.
Oraşele vechi chinezeşti aveau de obicei o formă rotundă, în centrul lor
aflându-se piaţa şi clădirile publice. Astăzi, oraşul vechi este înconjurat de
cartiere noi, monotone, creind peisajulurban dezolant, deprimantşi trist al
construcţiilor standardizate, fără fantezie arhitectonică şi subdimensionate din
punct de vedere al confortului.
După mărime 13 oraşe sunt metropole, 90 sunt foarte mari, 334 sunt mari,
peste 200 sunt mijlocii şi peste 1400 sunt mici.
Pentru China este specifică şi concentrarea în mari metropole (Shanghai,
Beijing, Tianjin, Wuhan, Luda, etc.). S-au conturat şi conurbaţii cum este cea a
Sheninagului şi sunt pe cale de formare megalopolisuri, Shanghai - Nanking şi
Beijing - Tianjin.
Cele mai mari oraşe ale Chinei sunt: Shanghai - 18 mil loc., Beijing - 12
mil. loc.,Tianjin - 8 mil. loc., Ghuangzhou - 7 mil. loc., Wuhan - 8 mil. loc., Luda
- 5 mil. loc. Sheniang - 4,5 mil. loc.
Beijing. Situată în provincia Hebei, municipalitatea Beijingului are
17.000 km5 şi 12 mil de locuitori, din care 8 mil. aparţin oraşului propriu-zis.
Este încadrat de înălţimi montane şi de coline (Colinele parfumate sunt situate în
apropierea Palatului de vară).
Beijingul a fost capitala Chinei (cu unele mici întreruperi) începând cu anul
927 în timpul dinastiei Liao. Pe un plan riguros, Beijingul reuneşte 3 oraşe
înconjurate de ziduri: oraşul interzis - zona Palatului imperial; oraşul mongol şi
oraşul chinezesc propriu-zis la exterior. Periferia oraşului s-a mutat continuu,
odată cu expansiunea spaţială a capitalei şi zidurile exterioare au fost demolate,
rămânând doar câteva porţi păstrate ca monumente istorice. Pe lângă funcţia
administrativă şi culturală, capitala se impune şi printr-o industrie activă şi
diversificată: siderurgie, automobile, locomotive, textile, chimie, electronică,
optică
sticlă, mecanică fină, produse farmaceutice, produse de artizanat
Oraşul a fost mult transformat prin apariţia unor construcţii noi dintre care
amintim bulevardul Zhanguan sau piaţa Tien An Men (care are 40 ha şi poate
cuprinde peste 1 mil. oameni), ca exponenţi ai tendinţelor megacentriste din
concepţiile arhitecturale comuniste. În prezent numeroase zone interzise şi palate
au fost deschise pentru turism.

Economia Chinei
După

- 3 - 4 iunie 1989 - piaţa Tien An Men - noaptea sângeroasă a Chinei


comuniste.
- Răzb.Golf - a regăsit locul în concertul naţional.
- 1990 - s-a deschis prima bursă - Shanghai.
- doreşte reluarea progr. dinainte de 4 ianuarie 1989.
- Între 1980 -1990 producţia agricolă a crescut ci 100%, iar industria cu
330% -> 500%
- S-ua creat 50.000 întreprinderi.
- s-a remarcat prin succese în domeniul nuclear, electronic, informatic,
educativ.
- s-a trecut la reforma rurală - un sistem de expl. familiale.
- deschiderea spre exterior prin realizări speciale (5 zone economice).
- 14 oreşe de coastă - Economia `socialistă@ de piaţă.
- 1995 - PNB a crescut cu 11%
- prod. agr. cu 8,9%
- prod. ind. cu 8,6%
- prod. de cereale a depăşit 420 mil.t - locul I
- deficitul comerţului extern a dispărut.
- dificultăţi - subvenţii pentru întreprinderile deficitare, str. căilor de
comunicaţie şi a mijloacelor de transport.
- De la 1.01.1994 - Introducerea TVA şi liberalizarea cursului de schimb,
însoţită de devalorizarea yonanului. Măsură ce nu masele care văd în
liberalizarea cursului de schimb o recrudescenţă a inflaţiei.
Investiţii 35 mil.$ anual (din 1994).
Astăzi experţii în economie încearcă atenţionarea Chinea în privinţa
ritmului foarte rapid de creştere economică.
- 1993 - a fost anul cu cea mai masivă creştere (13% a crescut PNB
global).
- Inflaţie 14% - 1993
- Datoria externă - 85 mrd.$
- Superputere creată cu ajutor extern (Hong Kong, Singapore, Macao,
Taiwan şi recent Coreea de S şi Japonia).

Industria

I. Energie şi resurse minerale

Bogăţia Chinei în cărbune este considerabilă: s-au evaluat rezervele la


cantităţi exploatabile de aproape 1000 mrd. de tone, iar producţia statului a
depăşit 1,2 mrd.t./1993 deţinând locul I în ierarhia producătorilor mondiali.
Cărbunele acoperă 3/4 din consumul energetic al ţării, fiind utilizat în
îndustria chimică (1/2), transport feroviar şi naval, termoficare şi încălzire
domestică.
Prod. cea mai însemnată o dau baxinele clasice: SHANXI, LIAONING
(Fushem, Benxi, Ansham), Shandong, Sîciuan, Yunan ş.a. 3 mil. mineri, peste
20.000 mine. Zăcăminte noi sunt în curs de echipare prin investiţii masive care
urmăresc să doteze fiecare mare provincie cu o bază carboniferă. A fost pusă la
punct şi o ind. a echipamentului minier pentru ameliorarea productivităţii.
Producţia petrolieră a înregistrat progrese notabile în ultimii ani.
Prospecţiunile din dec. 6 n-au pus în evidenţă structuri bogate, dar cu ajutor
america, francez şi japonez au fost descoperite rezerve însemnate începând cu
anii 60 (6% din...). Producţia a înregistrat o creştere aproape exponenţială:
5 mil.t./1960, 30mil.t./1970 şi 150 mil.t./1996. Principalele regiuni producătoare:
Dunbei (nord-est), G.Bohai, Yumen (Centru-nord) şi Sîciuan (mai ales pentru
gaze). Petrolul este transportat pe calea apelor şi prin camioane cisternă,
conductele fiind insuficiente iar căile ferate suprasolicitate.
Rafinăriile nu fac faţă creşterii producţiei iar o parte din petrolul brut este
exportat. S-au făcut amenajări portuare pentru petroliere-gigant (Luda).
Rafinăriile sunt localizate în maniera clasică: porturi (Tianjin, Shanghai), în
marile oraşe ( Beijing, Nanjing), sau în apropierea zăcămintelor: Daquing (nord-
est).
Energia electrică. În 1993, China a produs 984mrd.KWh, din care
168 mrd. pe filiera hidro (din potenţialul total amenajabil de 2100 mrd.KWh/an),
trecând pe locul al patrulea pe Glob (SUA - 3200 mrd., Rusia - 1000 mrd.,
japonia - 983 mrd.), devansând Germania, Franţa, Anglia. Este totuşi puţin pentru
1,2 mrd. de oameni. Balanţa energiei electrice se prezintă astfel: 60%
termocentrale, 15% hidrocentrale, 15% atomocentrale (6 grupuri productive în
1990). Ponderea hidroenergiei va creşte considerabil prin amenajările de pe
Chang Jiang - zona `celor 3 defilee@ şi de pe Huang He - unde sunt prevăzute
un număr de cca 50 de baraje, mai ales în zona marelui cot.
Termoenergia este susţinută de industria carboniferă care alimentează
cvasitotalitatea termocentralelor ţării.
Hidroenergia este diferită de amenajările de pe cele două mari fluvii şi de o
multitudine de micro-centrale plasate pe cursurile mici pentru a răspunde
necesităţilor zonelor învecinate, dar nu poate acoperi întru totul necesităţile
regiunilor rurale. Marile baraje sunt puţine deocamdată pentru că ridică
numeroase probleme: colmatare, împiedicarea fluidzării transportului fluvial,
riscuri de inundaţii laterale lacurilor şi nu în ultimul rând problema investiţiilor.
Centrale mici pe diguri. Vestul Chinei oferă bune perspective de valorificare a
energiei solare şi geotermice,

Metalurgia fierului
China dispune de zăcăminte importante de minereu de Fe, la Anshan, în
mongolia interioară (Boatan), în bazinul roşu, de-a lungul fluviului Changjiang, în
Yunan. Pe baza acestui minereu 250 mil.t./1993, 20% din prod. mond.), locul II,
s-a dezvoltat o siderurgie puternică: Anshan, Shenyang, Baoton, Beijing, Wuhan,
Luda, Chongquing (Bazinul roşu), Baoshan (lângă Shanghai - cel mai modern) P
(82 mil.T. - fontă, 85 mil.t. - oţel (locul IV). Neferatele sunt cantonate în sud, în
centura polimetalică de unde se exploatează bauxită (reg. Guangxi), Cu (Yunan,
Guangxi), Sn (Yunan, Guangdong, Hunan), W (primul producător mondial) -
Jiangxi, Hunan, Pb, Zn (Hunan, Gnangdong). În această zonă au fost plasate
două mari combinate (Gejiu şi Shuikushang). Alte uzine sunt la Shanghai şi
Sheniyang. Pentru producerea aluminiului funcţionează un mare combinat la
Xiang (la aluminiu 1 mil.t./1993, locul 8) apoi Langzou.
ICM utilaj industrial - feroviar - Beijing, Chongquing, Anshan, datong,
Wuhan
- chimic, petrolier, minier - Shanghai, Fushun; turbine (Xian, Beijing,
harbin).
- auto (1,2 mil., locul II) - Changcun (în NE), Shanghai, Shenyang,
Luayang (pe Hang He), Beijing.
- electronică (30 mil., locul TV) - Xian, Shanghai, Beijing, Chengdu,
Chongquing, Tianjin, Shenyang
- nave - Shanghai, Luda, Quingdao (Shandong), Tianjin, Wuhan

Industria chimică: Guangzhon, Nanjing, Shanghai, Xian, Chengdu,


Tayunan - produc îngrăşăminte.
- prod. petrochimică - fire - Shanghai, Tianjin
- mase plastice - Shanghai (locul V)
- cauciuc sintetic (locul IV)
- H2SO4, clorosodice, coloranţi - Beijing, Shanghai
- medicamente - foarte apreciate la export: Shanghai, Sheniang, Beijing
Industria materialelor de construcţii: în special ciment: 300mil.t./1993 -
foarte multe uzine în NE (Anshan, Harbin), Quingdao (Sandong), Nanjing,
Chengdu
- porţelanuri - serie şi artizanal.

Industria lemnului - Pădurile Chinei cuprind 2800 specii din care peste
1000 sunt esenţe de largă utilitate. Pădurile sunt răspândite mai ales în jumătatea
vestică a ţării. Centrele principale ale imd. lemnului sunt: Liuzhou (în sud), Benxi
(nord), Vanţin (nord), Jiliu (nord).
pentru hârtie, se folosesc în afară de lemn, trestia, paie de orez şi grâu,
bumbac, iarba de mare. Se fabrică câteva sute de tipuri de hârtie şi carton la:
Jiliu, Tienjin, Shanghai, Quingdao, Wuhan, Guangzhou. Producţia de hârtie a
atins deja 18 mil.t./1993 - locul III.

Industria uşoară şi alimentară se sprijină pe producţia vegetală şi


zootehnică internă (puţin import). Ind. textilă - are tradiţii foarte vechi, dând
produse mult căutate pe pieţele externe: mătasea şi prod. din bumbac. Pentru ind.
bumbacului, 4/5 din materia primă este produsă pe plan intern, China fiind cea
mai mare producătoare mondială (23% din bbc lumii - 5,6 mil.t./1990). centrele
de prelucrare sunt amplasate mai ales în jumătatea estică şi sudică a ţării:
Shanghai, Wuhan, Beijing, Guanghzhon (Canton) ş.a. Pentru prod. de lână au fost
amplasate unităţi în nordul şi centrul Chinei: Harsu, Tianjin, Beijing, Lhasa.
O subramură cu tradiţii foarte îndelungate este cea a mătăsii
naturale.Încădin mileniul II î.C. era cunoscută tehnuca producerii, vopsirii,
apretării şi ţeserii mătăsii. Zone de sericiculutră împortante sunt în Liaoning
(stejar pentru Bombyx), dar mai ales în împrejurimile Shanghaiului, apoi
Nanking, în Szîciuan şi Hubei (Wuhan). Cel mai vechi centru al mătăsii era oraşul
Xian, de unde plecau două drumuri ale mătăsii - unul pe KKH şi unul prin
Turkestanul chinez prin nord.
Principalele centre de producţie şi prelucrare a mătăsii naturale sunt:
Shanghai, Nanking, Tianjin şi Chengdu. Cu o producţie de 72.000 t/1993, China
este de departe primul producător mondial de mătase naturală, asigurând
aproximativ 60% din producţia mondială.
Nu este de neglijat nici producţia manufacturieră în domeniu (ţesături dar
şi goblenuri, dantele, umbrele, evantaie etc).

Industria alimentară - are o largă răspândire şi cunoaşte şi unele


specializări. În NE se prelucrează grâu, sfeclă de zahăr, soia. În sud: orez, trestie
de zahăr, ceai, citrice, anason; pe litoral se prelucrează peştele iar în Mongolia
interioară şi în vest şi carnea.
Producţia de zahăr cunoaşte uneori fluctuaţii (3,6mil.t. - 1980 < 4,8mil.t. -
1977) datorate condiţiilor climatice.
Zahăr - 6,4 mil.t./1990, locul V pe Glob (3/4 din trestie).
Alte produse alimentare: - ulei de palmier: 175.000 t
- carne: 25 mil.t. - locul II/Glob
- lapte: 6,5 mil.t. - locul I
- peşte: 13,7 mil.t. - locul I
- tutun: > 1 mil.t. - locul I
Meşteşugurile - foarte diverse, implantate peste yot - prod. importante
(export).

Agricultura

Agricultura chineză este încă subproductivă şi în cadrul ei se manifestă


acut lipsa terenurilor arabile.
Anul 1991 a cunoscut inundaţii puternice care au afectat cca 1/5 din
terenurile arabile, cu repercursiuni majore asupra producţiei (scăderi de 4 mil.t. la
grâu şi 6 mil.t. la orez) faţă de anul precedent (Atlas ECO).
Terenurile arabile acoperă 96 mil.ha în China (faţă de 190mil.ha India).
Din 1957 - 1990 ţara a pierdut 17 mil.ha cultivate în timp ce producţia aproape că
s-a dublat în această perioadă.
Producţia vegetală este caracterizată prin dominanţa a trei cereale: orez,
grâu şi porumb.
Orezul ocupă 34% din terenurile din terenurile cultivate, dând 38% din
producţia mondială. In 1993 s-au obţinut 181 mil.t., evident locul I pe Glob.
Randamentul este excelent: 5700 kg/ha, faţă de 3557 kg media mondială.
Există două modalităţi de cultivare: una prin semănare în sol uscat şi apoi
inundare, cu randament scăzut - 2000 kg/ha şi metoda cea mai productivă, prin
răsădire în mediu inundat, care oferă şi densitatea optimă şi care dă randamente
foarte bune.
Orezul este o plantă de mare productivitate, dar necesită o forţă de muncă
numeroasă şi un timp relativ îndelungat pentru maturizare: 110-180 zile.
Pregătirea terenului, construire de diguri, implantare, repicaj, întreţinerea
nivelului apei, recoltare, decorticare, degajarea terenurilor, aplicarea de
îngrăşăminte sau amendamente etc. - iată muncile pe care le reclamă orezul.
Grâul ocupă 31% din terenurile cultivate dând 17% din producţia
mondială (tot locul I) şi având randamente superioare mediei mondiale:
3180kg/ha faţă de 2570 - media mondială. Producţia în 1993 - 103 mil.t. - locul I.
Porumbul ocupă 21% din terenurile cultivate şi cu 94 mil.t/1993, China
deţine locul II pe Glob.
Prin urmare, această ţară devine cea mai mare producătoare de cereale de
pe Glob, după 1984 - 420 mil.t; balanţa agricolă, care înregistra un deficit de
4mrd. $ în 1981, aproape că a reuşit să echilibreze şi prin ameliorarea continuă a
randamentelor şi măsurile demografice restrictive probabil că în curând se vor
înregistra excedente.
Alte culturi:
- trestie de zahăr: 75 mil.t/1991 - locul IV, cultivată cu precădere în sud.
- bumbac: 5,6 mil.t - tot în sud.
- cartofi: 32mil.t - locul III.
- soia: 10mil.t - locul III.
- ceai: 570.000 t - locul II - ocupă tradiţional colinele sudice.
- arahide: 5,8mil.t - locul II - în reg. Snangzhon.
- sfecla de zahăr: 10mil.t.
- citrice: 4mil.t - locul IV.
- tutun - locul I.
- repiţă
- gaoliang
- kapokul

Principalele culturi agricole ale Chinei se succed latitudinal, existând cinci


regiuni cerealiere (în primul rând).
1) În zona tropicală sudică, pe colinele terasate şi câmpiile joase litorale se
obţin 2 recolte de orez/an şi se cultivă citrice, ananas, palmieri şi bananieri, care
completează peisajul.
2) Un vast domeniu care se întinde din bazinul Roşu până la mare,
cuprinzând teritorii ce depăşesc Chang Jiang, preponderentă este cultura orezului
irigat, dar cu o singură recoltă, la sfârşitul verii.
3) Un spaţiu de tranziţie de vreo 300 km lăţime permite culturi în
asolament: orez-vara -> grâu de toamnă-iarna (semănat în noiembrie şi recoltat în
mai_.
4) De la latitudinea Pen.Shandong - până la Sheniang se cultivă grâu de
toamnă, asociat cu gaoliang (o specie de sorg).
5) Câmpiile nord-estice sunt domeniul grâului de primăvară, deoarece
frigul iernii exclude alte cereale (doar meiul mai rezistă). Acestor cereale li se mai
asociază soia.

Zootehnia
Producţia animală este dominată de un şeptel considerabil de porcine -
390mil./1991 - 41% din totalul mondial - Rang 1.
În schimb, numărul de bovine nu clasează China decât pe locul V cu
84mil.t/1993, la care trebuie adăugate şi cele 19 milioane de bivoli.
Şi numărul ovinelor este considerabil: 113 mil./1991 - locul III pe Glob. La
acestea se mai adaugă 11 mil. caprine, 12 mil. de asini.
În China orientală culturile agricole lasă foarte puţin loc pentru zootehnie.
Bovinele sunt puţin numeroase în această zonă şi sunt utilizate pentru tracţiune şi
munca terenului. (Dar nici obiceiurile alimentare nu cuprind decât foarte puţină
carne şi practic laptele nu este consumat). Porcul, în schimb, este omniprezent,
furnizând şi îngrăşăminte naturale (mici uzine cu patru picioare). Se cresc de
asemenea un număr impresionant de gâşte, raţe şi găini, fie în gospodăriile
individuale, fie în întreprinderi de talie mare.
Pescuitul în lacuri, râuri, apele litorale şi oceanice, furnizează aproape
13mil.t de peşte, plasând China pe locul I (Image ec. du monde). Peştele este un
adaos foarte important în raţia de proteine a chinezilor.
Aproximativ 1/3 din peşte provine din acvacultură. Această producţie este
de multe ori legată de alte activităţi. În anumite regiuni din sud se populează cu
puiet de peşte orezăriile, după răsădire. (Peştele consumă insectele dăunătoare).
Piscicultura se mai asociază cu sericicultura şi avicultura, reciclând deşeurile. O
fermă integrată completă cuprinde: orezării, plantaţii de dud, sericicultură,
avicultură, creşterea oilor, porcine, piscicultură.
Canal->sat->saivan->plantaţie->iaz->orezării. Toate elementele sunt
interdependente.
În China Occidentală, numită şi `exterioară@, care nu oferă decât nişte
păşuni de slabă productivitate se mai practică încă nomadismul, dar la o scară
mult redusă, deoarece văile şi zonele depresionare au fost populate cu chinezi
Han, sedentari, care au deschis pieţe de desfacere a produselor nomazilor,
silindu-i pe mulţi să încerce o viaţă sedentară. În ultimul deceniu această regiune
a Chinei tinde să-şi regăsească rolul tradiţional de zonă specializată în producţia
de carne (rol pe care şi l-a pierdut după revoluţia din 1949).

Transporturile

Componentă de bază al infrastructurii economice chineze, reţeaua de


transporturi încearcă să facă faţă unui flux crescând de mărfuri şi pasageri,
contribuind la asigurarea legăturilor intra şi interregionale şi la atragerea în
circuitul economic a resurselor din vastul teritoriu chinezesc.
Primele forme organizate de transporturi au folosit calea apelor şi
drumurile interne, realizându-se cu mijloace tradiţionale: caravane sau forţa
umană (întotdeauna abundentă în China), apoi carul chinezesc, ricşa, palanchinul
etc.
Sistemul transporturilor chineze a evoluat lent, cunoscând o dezvoltare mai
accentuată abia în secolul XX, dar nici în prezent nu satisfac în suficientă măsură
cerinţele. Există disproporţii regionale însemnate în ceea ce priveşte densitatea
lor şi răspândirea geografică, neputând asigura o unitate şi fluiditate pe măsura
disponibilului uman şi material de transportat.
Căile ferate joacă un rol major în traficul intern şi sunt supra solicitate.
Prima cale ferată - 1876 - Shanghai - 19Km. Până la jumătate secolului nostru
aproape toate căile ferate (din 26.000 Km) erau în China estică (spre exemplu în
N-E pe 15% din teritoriu, erau 70% din calea ferată).
Ulterior s-au construit şi alte linii, însumând în prezent 53.000 Km. Dintre
axele mai importante se remarcă:
- Beijing - Urumki (păşuni bune)
- Beijing - Erenhot (graniţa cu Mongolia)
- Beijing - Shanghai
- Beijing - Wuhan - Gonangzhon
- Marbin - Sheniang - Luda
- Baoji (Baotou) - Xian - Chengdu
- Xian - Shanghai
Deci direcţii axate N-S şi E-V, dar nici o cale ferată nu pătrunde în Tibet.
Transportul feroviar este asigura în cea mai mare parte de locomotive cu
abur (indigene), dar au început să capete importanţă şi cele Diesel sau electrice.
Căile rutiere au jucat un rol important în industria Chinei dar numai o
mică parte erau amenajate. se practica transportul pe poteci (în China înaltă chiar
pe scări), cu caravane (cai, asini, cămile),carul, ricşa şi palanchinul. Erau de
asemenea mult utilizaţi hamalii (culi, pentru distanţe scurte). Aveau un sistem de
curieri foarte bine pus la punct.
Transporturile rutiere s-au extins continuu, având rolul de a completa pe
cele feroviare şi a asigura accesibilitatea în zonele accidentate sau înalte din cest.
Căile modernizate însumează peste 250.000 Km (din totalul de aproape 1 milion
Km) şi au densitatea cea mai mare în China estică. Există şi câteva şosele care
penetrează Tibetul (Yaan (Sîciuan) - Lhasa) sau asigură legătura dintre Far Westul
chinezesc (kaşgaria - K.K.H - Pakistan) şi zonele mai umanizate.
Transporturile navale prezintă o mare însemnătate economică, înlesnind
comunicaţiile interne şi legăturile externe. China posedă 160.000 Km de căi
navigabile interne, permiţând mai ales un trafic est-vest. Cea mai importantă
arteră este Chang-Jiang, cu 3000 Km navigabili (până la Wuhan pătrund vase de
10.000 t). Pe Huang He, navigaţia mai importantă se practică mai ales în zona
câmpiei. Legăturile nord-sud se realizează prin marele Canal - operă hidrotehnică
remarcabilă - începută în sec.II î.H. şi are 1782 Km - între Beijing şi Hangzhon.
În prezent a fost modernizat, având o utilizare complexă.
navigaţia internă este uneori stânjenită de praguri dure sau de bancuri
aluvionare (Hung Ho). Pe râurile mai mici sunt folosite bărcile, joncile şi
şamparul (barcă cu fundul plat cu coviltir - locuinţă pentru săraci).
Navigaţia maritimă - este înlesnită de cei 14.000 Km de ţărm şi de
prezenţa numeroaselor articulaţii favorabile amplasării porturilor. Traficul portuar
şi cabotajul este foarte activ, China având câteva porturi de talie mondială:
Shanghai (90mil.t), Luda, Guangzhon, Tianjin, Quingdao.
Transporturile aeriene - au o importanţă mai redusă în ansamblul
transporturilor chineze. Au debutat după primul război mondial, iar în 1926 o
companie germană a înfiinţat primele linii interne (9000 Km). deschiderea actuală
a Chinei a propulsat acest sistem de transport, realizându-se în prezent legături cu
toate continentele lumii. Pe lângă aeroporturile mari, Beibing, Shanghai,
Guangzhon, au fost deschise altele noi, deservind atât interiorul cât mai ales
exteriorul Chinei.
Schimburile comerciale ale Chinei cunosc în prezent o dinamică
deosebită şi o serie de schimbări structurale. Piaţa esternă s-a lărgit continuu iar
`perestroika@ rusă i-a permis chiar penetrarea în C.S.I.
Exportă: textile, ceai, aparatură electronică, hârtie, petrol, conserve,
porţelan, artizanat, jucării, produse de uz şcolar, toate aceste articole
remarcându-se prin garanţia calităţii şi fiabilităţii. Importă: maşini, utilaje,
autovehicole, zahăr, cafea, lână, cauciuc, îngrăşăminte etc.

Turismul
Transparenţa actuală a Chinei a însemnat propulsarea turismului ca o
activitate extrem de importantă, având în vedere potenţialul turistic extrem de
bogat şi diversificat al acestei ţări.
Numărul turiştilor a crescut în ultimul deceniu de 3 ori, depăşind în prezent
3 milioane şi aceasta datorită deschiderii unui număr tot mai mare de oreşe şi
regiuni pentru turismul internaţional şi accesului din diaspora (America, Hong
Kong, Taiwan) -aduc $.

Principalele zone turistice

China de Nord - Marele Zid, Taynan - sculpturi antice, Grote Yun-gang


care adăpostesc 52.000 statui ale lui Buda, Pod. de loess (troglodiţi).
China de NE - Dalian - staţiune balneară, Shenyang - palate,
peisajele naturale ale M.Hingan.
China de Est - Jingdezen - oraşul porţelanului, Nanjing - capitala se sud,
cu vechiul pot peste Chang-Jiang, Quingdao - staţiune, Yangzhon - oraş antic,
Beijing - oraşul interzis, Shanghai - centrul
China de sud-vest - Chengdan - oraşul vechi, pădurea împietrită din prov.
Yunan, Lhasa - palatul Potola, Everestul, Leshan - localitatea unde se află un
Buda de 71 m.
China de sud - staţiuni, oraşuele Guangzhon, Guilin - cu peisaje pitoreşti
în jur.
China de NV - Urumqui şi Jinquan - monumente pe drumul mătăsii,
Xian - vechi oraş cultural.
China centrală - Wuhan, Kaifeng - cu cea mai veche pagodă din lemn.

China este purtătoarea unei strălucite civilizaţii umane, începută încă din
mileniul 3 î.C., continuată prin tradiţii şi o filisofie proprie. O civilizaţie care se
va impune la începutul acestui mileniu şi îşi va lua locul între superputerile
mondiale. Există toate premisele pentru acest fapt: potenţial uman, intelectual,
resurse minerale diverse şi în mari cantităţi, infrastructură tehnologică şi
ştiinţifică

JAPONIA

Megastar economic, Japonia continuă să reţină atenţia lumii întregi prin


dezvoltarea economică fenomenală din ultimile decenii, dar şi prin soluţiile
ingenioase de ieşire din crizele economice conjuncturale. Chiar dacă în ultimii ani
a cunoscut perioade de recesiune economică, Japonia rămăne "numărul II" în
ierarhia mondială şi se impune în continuare ca o superputere economică.
Ieşită din secole de izolare de restul lumii, industrializată rapid, victorioasă
în toate războaiele pănă la ultima conflagraţie mondială în care a fost înfrântă
necondiţionat, Japonia s-a refăcut foarte rapid, înregistrând în perioada postbelică
o dezvoltare catalogată de analiştii economici drept "miraculoasă".
Intr-un cadru natural izolat, deşirat şi fragmentat, supus în permanenţă
ameninţării seismice, Japonia şi-a clădit puterea pe o strategie industrială şi
comercială pe termen lung, adaptată în permanenţă fluctuaţiilor pieţii mondiale şi
susţinută de o puternică coeziune socială.
Etimologia numelui ţării are două variante: Gi = soare, pen = origine, gua
= ţară, de unde a derivat cuvântul Cipangu, devnit apoi Giapan, iar în engleză
Japan. Acelaşi înţeles se dă şi cuvintelor Ni = soare şi hon = origine, de unde s-a
format numele actual al ţării, Nihon koku.
Civilizaţia japoneză are rădăcini multimilenare. Perioada neolitică Jomon
se instalează începând din mileniul VII î.H. şi se continuă până în mileniul III
î.H., când apare din Coreea o cultură mai avansată, Yayoi, care introduce
rizicultura irigată, olăritul perfecţionat şi metalurgia fierului şi a bronzului.
Incepând cu sec. III d.H. statul Yamoto domină o societate organizată în clanuri,
introduce scrierea chineză şi budismul, iar prin reformele lui Shotoku Taishi se
jalonează centralizarea statului feudal japonez sub conducerea împăratului şi se
instalează prima capitală stabilă la Nara. Sec XII marchează instalarea perioadei
"shogunilor" care atinge apogeul sub dinastia Tokugawa, în sec. XVII - XVIII,
când împăratul era marginalizat la nivelul unui simbol.
Intre 1868 şi 1912 Japonia traversează "epoca luminată Meiji" când
împăratul Mutsushito introduce o serie de reforme care vor deschide politica
japoneză spre lumea ezterioară şi vor pune bazele industrializării ţării. Treptat se
conturează o ascensiune a politicii militariste, care va culmina cu invazia unor
teritorii vaste din zona Asia - Pacific. Invinsă pentru prima dată în istoria sa,
Japonia a ieşit din război profund traumatizată. O criză economică generalizată a
paralizat ţara şi doar politica înţeleaptă a generalului MacArthur, comandantul
forţelor de ocupaţie, a creat premisele statului modern şi a unei economii extrem
de dinamice.
Treptat, Japonia se impune pe plan mondial, mai ales în domeniul
industriei şi a tehnicilor de vârf, câştigând progresiv importante segmente ale
pieţii mondiale.

Japonia este un arhipelag muntos format din 3 992 insule arcuite în vestul
Oceanului Pacific pe o lungime de peste 3000 km, de la NE spre SV, între 450 46'
lat. N (ins. Hokkaido) şi 200 20' lat. N (Ins. Hateruma Shima). Arhipelagul este
articulat în jurul a patru insule principale: Honshu (230 400 km2), Hokkaido (78
500 km 2), Kyushu (42 000 km2), Shikoku (18 800 km2).
In Sv se adaugă şiragul insulelor Ryukyu, prelungite pînă aproape de
Taiwan. Intre marile insule sudice se află Marea Interioară, în fapt o strâmtoare
puţin adâncă, presărată cu o mulţime de insule de mici dimensiuni.
Insulele japoneze însumează o suprafaţă de 372 824 km2, relativ restrînsă
în comparaţie cu numărul locuitorilor.