Undele

seismice
 Undele seismice

Energia eliberată brusc de focar în momentul producerii unui dezechilibru tectonic se

propagă în toate direcțiile sub forma unor unde elastice numite “unde seismice”.Pe masura
îndepărtării de locul perturbației inițiale energia se repartizează pe tot mai multe particule-
efectele seismului sunt tot mai mici la distanțe mai mari. Undele seismice sunt un 'amestec'
de unde longitudinale și transversale.
 Tipuri de unde seismice
• Unde de adâncime(de volum): se deplasează în partea interioară a Pământului, şi se pot
clasifica în:

1. Unde de tip longitudinal sau de dilataţie(numite şi unde primare şi notate P) sunt cele mai rapide
unde seismice, ele ajungând primele (prima vibraţie simţită în timpul seismelor). Ele se propagă cu o
viteză de aproximativ 1.6 până la 8 kilometri/secundă, depinzând de materialul prin care se deplasează.
Particulele materiale oscilează pe direcţia propagării undei. Undele P se pot propaga prin roci şi lichide.
Ele comprimă şi întind în mod succesiv materialul străbătut pe direcţia lor de propagare (într-un mod
similar celui în care sunetul se propagă prin aer). Amplitudinea acestor unde este direct proporţională cu
magnitudinea (energia cutremurului). Unda P nu este periculoasă pentru clădiri, deoarece conţine doar
aproximativ 20% din energia totală a cutremurului.
2. Unde de tip transversal sau de forfecare(numite unde secundare şi notate S) sunt mai lente ca undele
P şi sunt al doilea tip de undă/vibraţie resimţită în timpul seismului. Ele deplasează în afară particule de
rocă, împingându-le perpendicular pe calea undelor. Astfel rezultă prima perioadă de ondulare asociată
cutremurelor. Undele S se pot propaga doar prin mediu solid (tip rocă), nu şi prin mediu lichid.
 01

01 02
 Tipuri de unde seismice
• Unde superficiale (de suprafaţă) se deplasează la suprafaţa pământului. Uneori denumite unde lungi
sau mai simplu, unde L, undele superficiale sunt responsabile pentru cele mai multe pagube asociate
cutremurelor, deoarece cauzează cele mai intense vibraţii. Acestea se propagă din undele interioare
care ajung la suprafaţă. Undele superficiale sunt asemănătoare valurilor apărute într-o suprafaţă de
apă – ele mişcă suprafaţa pământului în sus şi în jos. Acest fapt cauzează de obicei cele mai mari
pagube, deoarece mişcarea undei zguduie temeliile edificiilor create de om. Ele se clasifică în:
1. Unde de tip Rayleigh(R): (denumite astfel dupa englezul John William Strutt, Lord Rayleigh, care a
intuit matematic existenţa acetui tip de unde in 1885) sunt unde care mişcă pământul şi în sus şi în
jos şi înainte şi înapoi în sensul de propagare, asemănător mişcării valurilor. Ele sunt resimţite
puternic în timpul seismului.
2. Unde de tip Love(Q) (denumite astfel după matematicianul englez A.E.H. Love, care a creat
modelul lor matematic în 1911). Ele sunt cele mai rapide unde de suprafaţă şi mişcă pământul
stânga-dreapta faţă de direcţia de propagare, producând doar o mişcare orizontală, care cauzează
numeroase pagube fundaţiei unui edificiu care nu este o construcţie paraseismică. Acestea se
propagă cu aprox. 4 km/s.
 01

01 02
 Cutremure: Producere şi Clasificare
Pământul, care se află într-o permanentă mişcare,
posedă o structură internă destul de complicată, dar care
schematic poate fi redusă la: suprafaţa liberă(scoarţă),
crusta continentelor(litosferă) 0-70 km, manta 70-2900 km,
nucleul exterior 2900-5000 km, nucleul interior central
5000-6320 km. În acest context, continentele se deplasează
continuu şi lent, producând modificări ale scoarţei terestre
în urma acumulărilor energetice în roci şi a erupţiilor
vulcanice. Aceste fenomene se manifestă periodic în crusta
terestră prin mişcări bruşte şi violente care sunt înregistrate
la suprafaţa liberă a terenului sub forma cutremurelor de
pământ.
Cu privire la sursa care generează cutremurele
puternice se admit două categorii principale de mecanisme
posibile de producere şi anume:
 Cutremure vulcanice, datorate erupţiilor vulcanice(7%)
 Cutremure tectonice, datorate unor modificări structurale
importante ale scoarţei terestre(90%) (însoţite de fenomene
de rupere sau de faliere)
Intensitatea cutremurelor

Pe baza observaţiilor cu privire la distrugerile provocate de cutremure clădirilor

şi modificările aduse reliefului regiunii afectate, numite efecte macroseismice,
se poate defini o scară de intensităţi macroseismice, asociindu-se un
număr(grad) diferiteşor efecte distructive ale cutremurului. Putem aminti astfel:

• Scala Richter, care exprimă logaritmic energia eliberată la o anumită distanţă

epicentrală, este o scală logaritmică ce se exprimă în numere zecimale cuprinse
între 1-9. Creşterea magnitudinii cu o unitate corespunde creşterii amplitudinii
maxime a undei de zece ori. Energia seismică ce se degajă în focar diferă de
amplitudinea seismului de la suprafaţa Pământului.
• Scala Mercalli modificată(cu 12 grade) care descrie intensitatea cutremurului
prin observarea efectelor sale în epicentru.
• Scala Rossi-Farel(cu 10 grade)
Magnitudinea cutremurelor
Utilizând pentru estimare exclusiv înregistrări instrumentale obiective se poate defini
magnitudinea sau, cum este numită uzual, intensitatea Richter. Se defineşte astfel încât
utilizând înregistrarea oricărei staţii seismice de pe glob, valoarea rezultată să fie
aceeaşi.
Magnitudinea dă măsura energiei undelor seismice care provin din focar. Noţiunea
şi metoda de estimae a fost pusă la punct de C.F.Richter(1923) care a utilizat datele
instrumentale provenite de la un grup de staţii seismice cu diferite amplasamente şi care
caracterizează o serie de seisme produse în California pe durata lunii ianuarie a anului
1923. Creşterea magnitudinii cu o unitate corespunde creşterii amplitudinii undei de 10
ori. Din punct de vedere matematic, scara magnitudinilor nu are o limită superioară, însă
practic limita ei superioară e determinată de rezistenţa rocilor. Cele mai puternice
cutremure care s-au produs în epoca măsurărilor instrumentale sunt cele de pe
continentul american: cutremurul din Chile, 1960 (magnitudinea 9,5) si din Alaska, 1964
(M = 9,2).
Energia seismică ce se degajă în focarul cutremurului diferă de energia seismului de la
suprafaţa Pământului. Spre deosebire de magnitudine, intensitatea seismului, exprimată
şi ea în grade, are la bază gradul de acţiune a oscilaţiilor subterane asupra diferitelor
construcţii şi obiecte, asupra oamenilor. De fapt, pentru oameni pericolul îl reprezintă nu
oscilaţiile seismice, ci urmările acestora: avarierea clădirilor, gazoductelor şi liniilor
electrice, deformarea suprafeţei terestre, alunecările de teren etc.