Seismologie.

Unde seismice

1.Seismologie

Seismologia, derivată din termenul grecesc "seismos" (cutremur) și "logos"

(știința), reprezintă o disciplină a geologiei ce se concentrează asupra
cercetării științifice a fenomenului seismic. Aceasta analizează atât
cutremurele generate de forțe naturale, precum mișcarea plăcilor tectonice
și erupțiile vulcanice, cât și cele cauzate de intervenții umane, cum ar fi
exploziile subterane. Totodată, seismologia investighează modul în care
undele seismice se răspândesc în scoarța terestră.

2.Unde seismice

Undele seismice sunt unde elastice care pot traversa un mediu fără a se
modifica. Impulsul dat la plecare taie particulele elementare prezente în
acel mediu care vor împinge alte particule înainte să-și reia locul, se
produce după o reacție în lanț.

Vibrațiile unui seism se propagă în toate direcțiile. Se disting două tipuri de

unde, undele de volum care traversează Pământul și undele de suprafață
care se propagă la suprafața Pământului. Pe înregistrările seismografelor,
ele se succed sau se suprapun. Viteza lor de propagare și amplitudinea lor
sunt modificate de către structurile geologice pe care ele le traversează de
aceea, semnalele înregistrate sunt combinația de efecte legate la sursă, la
mijloacele traversate și la instrumente de măsură.

Tipuri de seisme

· Undele de volum
Ele se propagă în interiorul globului pământesc. Viteza lor de propagare
depinde de materialul pe care acestea îl traversează, și, de o cauza
generală, aceasta din urmă crește odată cu profunzimea, căci materia
traversată devine mai densă.

Distingem:

Undele P sau undele primare numite și unde de compresie sau unde

longitudinale. Deplasarea pământului care acompaniază trecerea lor se
face prin dilatații și compresii succesive. Ele se deplasează paralel cu
direcția de propagare a undei. Acestea sunt cele mai rapide (6 km/s
aproape de suprafață) și sunt primele înregistrate de seismografe. Ele sunt
responsabile de zgomotul pe care îl putem auzi la începutul unui cutremur.

Undele S sau undele secundare numite și undele de tăiere sau undele

transversale. La trecerea lor, mișcările solului se efectuează perpendicular
pe sensul de propagare al undei. Aceste unde nu se propagă în medii
lichide, ele sunt de obicei oprite de nucleul extern al Pământului. Viteza lor
este de 4,06 km/s. Ele apar pe locul al doilea pe seismograf.

Diferența de timp dintre venirea undelor P și S e mare, cunoscând viteza

lor se pot da indicații despre îndepărtarea seismului. Așa putem localiza
epicentrul cu ajutorul a trei seismografe.

Undele de volum se propagă asemănător cu razele de lumină: ele pot fi

reflectate sau refractate, adică deviate la fiecare schimbare a mediului. Ele
pot urma trasee foarte complexe în interiorul Pământului. Timpul lor de
parcurgere depinde de acest traseu, ele nu ajung toate în același timp sau
în același loc.

· Undele de suprafață
Acestea sunt undele ghidate de suprafața pământului. Efectul lor se poate
compara cu încrețiturile la suprafața unui lac. Ele sunt mai puțin rapide ca
undele de volum dar amplitudinea lor este de obicei mai mare.

Se pot distinge:

Unda lui Love: un englez care a descoperit existența ei în 1911. Mișcarea

ei se poate compara cu cea a undelor S fără mișcarea verticală. Undele lui
Love provoacă o clătinare orizontală care este cauza numeroaselor pagube
ale fundației unui edificiu care nu este o construcție paraseismică. Undele
lui Love se propagă cu viteza de aprox. 4km/s.

Unda lui Rayleigh: ea a fost descoperită de John William Strutt Rayleigh în

1885. Mișcarea ei este complexă, asemănătoare cu cea a unei pulbere
purtată de un val, constituind o mișcare verticală și una orizontală.

Lungimea de undă = λ(Lambda) = distanța parcursă de undă într-o

perioadă (în timpul unei oscilații complete).

Unde:

v = viteza undei

T = perioada undei

υ = frecvența undei

Observatie!
Hipocentrul unui cutremur reprezintă locul de declanșare a unui cutremur
(focar seismic) din adâncul scoarței pământului, acolo unde au avut loc
deplasări de straturi.
Epicentrul unui cutremur reprezintă proiecția pe suprafața terestră a
hipocentrului cutremurului.
· Cele mai puternice seisme:
9,5 grade - Valdivia, Chile - 22 mai 1960. Cel mai puternic cutremur
înregistrat vreodată în lume. A dus la moartea a aproximativ 6.000 de
oameni, iar pagubele au fost uriașe, nu atât de mult din cauza seismului,
cât datorită tsunamiului de 25 de metri produs ulterior.
9,2 grade – Alaska – 27 martie 1964. Cutremurul a provocat 139 de decese
și mai multe pagube materiale. Mișcarea telurică a seismului de 9,2 grade
a durat patru minute și treizeci și opt secunde fiind cel mai puternic
înregistrat în istoria Americii de Nord.
9,1 grade – Insulele Andaman, Sumatra – 26 decembrie 2004. Cutremurul
din Oceanul Indian, cu epicentrul pe coasta de vest a Sumatrei a fost cel
mai devastator din istorie. Valurile tsunami provocate de acesta au dus la
moartea a 230-280.000 de oameni din 14 țări. Indonezia a fost cea mai
afectată țară, urmată de Sri Lanka, India și Thailanda. A fost cutremurul cu
cea mai lungă durată înregistrată de seismologi între 8,3 și 10 minute și a
făcut ca întreaga planetă să se miște cel puțin un centimetru.
9,1 grade – Tōhoku, Japonia – 11 martie 2011. Cutremurul s-a produs în
apropierea orașului japonez Sendai, aflat pe coasta de est a Japoniei și a
provocat valuri tsunami de până la zece metri înălțime. Cutremurul este
considerat ca fiind cel mai mare din istoria Japoniei. În urma seismului a
fost declarată stare de urgență nucleară în Japonia din cauza unor
probleme la centralele nucleare Fukushima I și Fukushima II din Prefectura
Fukushima.
9,0 grade – Kamchatka, Russia – 4 noiembrie 1952. Acesta a fost primul
cutremur din istorie înregistrat de aparatura de specialitate și care a
provocat valuri tsunami de peste 13 metri. Din fericire nicio persoană nu a
murit în urma acestui seism, dar valurile au provocat daune în valoare de
un milion de dolari.