Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Hasdeu Buzau
Clasa a XI-a J
Profesor Coordonator: Voinea Raluca
Seismele
~Bucur Alexandru
~Ţigănaşu Iuliana
Prezentare generală
Seism sau Cutremur sunt termenii folosiți pentru mișcările pământului, ce constau în vibrații
generate în zonele interne ale Terrei, propagate în formă de unde prin roci. Aceste vibrații
rezultă din mișcările plăcilor tectonice, fiind des cauzate de o activitate vulcanică.
Cuvântul cutremur este folosit doar pentru acele mișcări ale plăcilor tectonice care provoacă
daune majore, seism sau mișcări seismice pentru cele care trec neobservate și mișcări non-
seismice pentru cele provocate de om.
Elementele unui cutremur sunt:
• durata (fracțiuni de secundă sau secunde),
• intensitatea (microseisme, macroseisme),
• frecvența,
• adancimea.
După adâncimea hipocentrului, cutremurele sunt:
• superficiale (0 - 70 km),
• intermediare (50-70 pâna la 300 km),
• adânci (300 pâna la 700-800 km)
Știința care se ocupă cu studiul cutremurelor (mișcărilor seismice) se numește seismologie.
Cauzele producerii hazardului
1. Naturale:
• deplasarea plăcilor tectonice;
• erupţii vulcanice;
• impactul cu meteoriţi;
2. Antropice
• mijloacele de transport (produc minicutremure);
• explozii subterane antropice (de exemplu un test nuclear subteran);
• edificii care se surpă (mine abandonate de exemplu);
Anual se înregistrază circa 500.000 de mişcări seismice, însă doar 0,2% din ele pot provoca pagube.
Urmări ale mişcărilor seismice: energia eliberată declanşază avalanşe şi valuri seismice, produce
modificări ale mediului natural şi antropic în funcţie de intensitatea şi de modul de propagare a undelor,
cu pierderi umane şi economice.
Efectele
Energia care este eliberată odată cu producerea cutremurului afectează, deopotrivă, adâncurile Pământului,
dar și partea supercială a scoarţei terestre. Rocile, sedimentele sau alte materiale aate în aceste zone își pot
schimba comportamentul devenind instabile.
Sub acţiunea acestor forţe interne, inclusiv a cutremurelor, pot să apară anumite procese de instabilitate atât
în scoarţa terestră, cât și la suprafaţă.
• CUTELE (curburi ale stratelor geologice și au aspectul pliurilor unui covor)
• FALIILE: -falii normale (atunci când stratele de roci se îndepărtează, generând, în acest fel, o mișcare
verticală sub influenţa gravitaţiei)
-falii laterale (mișcarea se face în plan orizontal, compartimentele alunecând relativ unele faţă de
celelalte. Duc la o schimbare de poziţie)
• LICHEFIEREA SOLULUI (atunci când vibraţiile seismice trec într-un sol cu un conţinut ridicat de apă,
solul își pierde proprietăţile de solid, devenind semilichid, precum nisipurile mișcătoare )
• ALUNECĂRI DE TEREN
• TSUNAMI (val seismic marin provocat de un cutremur care are loc sub oceane și care traversează
oceanele, propagându-se foarte rapid spre ţărm, putând produce distrugeri însemnate localităţilor situate în
apropierea ţărmului )
Distribuţia cutremurelor
Harta seismicităţii evidenţiază teritoriile în care seismele se manifestă puternic şi frecvent:
• centura de foc a Pacificului, căreia îi revin circa 80% din cutremurele puternice globale şi 90% din toată
energia seismică anuală
• brâul Mediteranean-Himalaian, care cuprinde şi munţii Carpaţi cu zona seismogenă Vrancea
Celelalte zone seismice, Oceanul Atlantic, partea interioară a Oceanului Pacific, Riftul Est-African ş.a.
au o activitate seismică mai redusă.
Ţara cu cele mai frecvente cutremure este Japonia. Cele mai puternice cutremure din România îşi au
focarul în munţii Vrancei, fiind produse de mişcări ale scoarţei terestre.
Există şi zone unde cutremurele nu se produc. Aceste zone, numite aseismice sunt următoarele: scutul
baltic, canadian, brazilian, african, australian, platforma rusă, Groenlanda ş.a..