REZUMAT

-Morometii – Volumul 1-

Marin Preda

Cu câţiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial, la începutul verii, familia lui, Ilie
Moromete, din satul Câmpia Dunării, Siliştea-Gumeşti, se întoarce de la câmp. Astfel, vedem că
băieţii fug să se odihnească, fetele se duc să se scalde, iar Mormete, tatăl, rămâne singur în
mijlocul bătăturii, iar apoi iese la drum cu ţigara în mână. Singura, mama este nevoită să se
îngrijească de treburi.

Niculae se întoarce cu oile de la păscut şi îşi ajută mama la muls. Vărsându-şi nervii pe
Bisisica, oaia buclucaşă, el îi mărturiseşte mamei sale că s-a săturat de oi şi că şi-ar dori să poată
merge la şcoală. Niculae o roagă să-l convingă pe tatăl său să dea oile la cioban şi pe el să-l lase
să înveţe.

Spre seară, Catrina Moromete îşi cheamă familia la masă. Astfel, cei opt membri ai familiei se
aşează la masă după fire şi neam. În timpul mesei, Achim aduce vorba despre plecarea lui la
Bucureşti cu oile, dar tatăl nu-i dă niciun răspuns. Catrina atrage atenţia asupra lui Niculae şi a
dorinţei lui, dar Moromete are alte gânduri.

Sfătuindu-se cu Nilă, Moromete se hotărăşte să-l lase pe Achim să plece cu oile la Bucureşti
pentru a face rost de bani. Cel mai fericit la auzul veştii este Niculae care va scăpa în sfârşit de
Bisisica. Totuşi, nici cei trei fiii nu-şi încap în piele de fericire şi se duc la mătuşa lor, Guica, cea
care, de fapt, a pus la cale tot planul, să-i dea vestea cea mare.

Întrucât se hotărâse plecarea lui Achim la Bucureşti, Moromete îşi dă seama că trebuie să li se
facă celor trei pe plac până la capăt şi deoarece nu puteau să mai vândă din oi, singurul lucru
din care mai puteau face bani era salcâmul. Astfel, într-un răsărit de zi, Moromete îl trezeşte pe
Nilă şi îl ia cu el în grădină pentru a tăia salcâmul mult dorit de Bălosu. Spre dimineaţă, ei
reuşesc să doboare salcâmul, a cărui cădere are ecou în tot satul.

Pe o ploaie torenţială, Achim ia drumul spre Bucureşti . Fiindcă fiul său avea să se întoarcă
abia la toamnă cu bani, iar Jupuitu avea să se întoarcă în câteva zile după bani, promiţându-i că
nu-l va mai ierta, Moromete se hotărăşte să se ducă să se împrumute de la primarul Aristide.

Paraschiv şi Nilă, îndemnaţi de Guica, vor să fugă şi ei de acasă cu tot cu cai, dar se întorc din
drum, simţindu-se vinovaţi. A doua zi, Guica se duce la Moromete acasă pentru a vedea cum va
reacţiona acesta.
 Gătit cu pălăria tatălui său şi cu un buchet de flori, Niculae se duce la serbarea şcolară. Acolo
vine şi tatăl său care află, cu mirare şi emoţie, că fiul său a luat premiul întâi la băieţi. Însă, în
timp ce îşi spune poezia, copilul este cuprins de friguri, iar tatăl este nevoit să-l ducă acasă in
brate.

Şi în acest an întreaga familie Moromete se duce la câmp, la seceriş. După ce au secerat

câtva timp, membri familiei se aşează la masă, Niculae aduce iar în discuţie planurile sale legate
de şcoală.

Scămosu, un negustor de găini venit de curând de la Bucureşti, îi adevereşte lui Moromete

bănuiala, spunându-i că fiii lui sunt înţeleşi între ei să fugă de acasă. Presat de perceptor,
Moromete este nevoit să ia din banii puşi deoparte pentru şcoala lui Niculaie şi să-şi plătească
taxele.

Odată ce îşi dă seama că fiii săi l-au trădat, tatăl intră într-o lungă criză. Pierzându-şi
răbdarea, Moromete pune mâna pe par şi începe să dea în Paraschiv şi Nilă.

După confruntarea finală, Moromete pleacă de acasă să se laude, şi se întoarce abia la

miezul nopţii. A doua zi, când se trezeşte, el află de la ceilalţi că băieţii săi au spart lada de
zestre a fetelor, au luat banii şi covoarele şi au fugit cu caii. Resemnat, el se îşi dă seama, totuşi,
că trebuie să-şi vadă mai departe de treabă, căci “timpul nu mai avea răbdare”. Astfel, în
aceeaşi zi, el îi vinde lui Bălosu o bucată din pământul familiei, iar din banii luaţi cumpără doi
cai, plăteşte fonciirea, rata la bancă, datoria la Aristide şi taxele de şcolarizare ale lui Niculaie.

Finalul prezintă drama paternităţii rănite, Moromete trebuind sa accepte plecarea fiilor şi
abandonarea statutului de ţăran, în ciuda eforturilor lui de a le insufla acelaşi sistem de valori ca
al lui. Cea mai ilustrativă scenă în acest sens apare în volumul al II-lea, când Ilie sapă un şanţ de
scurgere în ploaie, vorbind cu un interlocutor fictiv despre lipsa de fundament a noii orânduiri
sociale. Astfel, Moromete rămâne “cel din urmă ţăran” în acest roman al deruralizării satului, în
opinia lui Nicolae Manolescu, respective ultimul păstrător al valorilor patriarhale confruntat cu
noua ideologie politică.