LAUDA SOMNULUI – LUCIAN BLAGA

ANDREI MARIAN
NEGRU CRISTIAN
Personalitate reprezentativă a spiritualității românești și universale din secolul al
XX-lea, Lucian Blaga s-a născut în Lancrăm, la 9 mai 1895 și a murit la Cluj, în
ziua de 6 mai 1961, fiind înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Lancrăm. A
excelat în poezie – fiind numit „poetul luminii”, „poetul seminței roditoare”, și a
fost un filosof al primăverii desăvârșit – „Trilogia cunoașterii” („Eonul
dogmatic”, „Cunoașterea luciferică”, „Cenzura transcendentă”), „Trilogia
culturii” („Orizont și stil”, „Spațiul mioritic”, „Geneza metaforei și sensul
culturii”), „Trilogia valorilor” („Știință și creație”, „Despre gândirea magică”,
„Religie și spirit”, „Artă și valoare”). Cea de-a patra, „Trilogia cosmologică”, a
rămas în stadiu de proiect. Din ea autorul a publicat un singur
volum, „Diferențialele divine”, primul din această ultimă trilogie.
Lucian Blaga a fost și un traducător pe deplin dedicat tălmăcirilor, lui
datorându-i-se traducerea celebrei drame „Faust” de J. W. Goethe.
Dramaturg, diplomat, cadru universitar, spirit plenar și demn de un respect
profund, Lucian Blaga a părăsit această lume în zorii zilei de 6 mai 1961.
Pentru a-i cinsti memoria, Municipiul Sebeș organizează anual, începând
din 1981, Festivalul Internațional „Lucian Blaga”. La Lancrăm, localitate
aparținătoare Municipiului Sebeș, poate fi vizitată Casa Memorială „Lucian
Blaga”, un reper unic pe harta turismului cultural românesc, care oferă celor
ce ajung la „curțile dorului” o oază de autenticitate, o fărâmă din eternitate
născută la sat și o cale de visare dincolo de „nebănuitele trepte”.     
LAUDA SOMNULUI — Volum de poezii al lui Lucian Blaga,
publicat in 1929(Bucuresti, Editura „Cartea Romaneasca"). Scrise in
perioada 1924-1928, poemele auaparut mai intai, cu o singura
exceptie, in revista Gandirea.In poezia blagiana, Lauda somnului
detine o pozitie centrala. Volumul prelungeste, pe deo parte, dandu-le
o cristalizare definitiva, cateva din marile teme lirice ale cartii
imediat precedente, in marea trecere (1924).
In acest sens, sentimentul, dominant acolo, al "tristetii metafizice", cunoaste o noua
afirmare (o poezie este intitulata chiar Tristete metafizica), ca expresie a alienarii
fiintei umane de marele Tot cosmic, a agravarii nelinistilor constiintei interogative a
omului problematic. Un numar de texte reprezentative reiau, sub semnul unei
tensiuni agravate, ipostaza eului sfasiat de intrebarile insolubile, dezorientat in fata
universului plin de semne indescifrabile, a carui instanta metafizica ordonatoare se
refuza (ca altadata, in Psalm) comunicarii, generand nesiguranta si angoasa.