Sunteți pe pagina 1din 11

https://www.rador.

ro/2021/05/06/portret-lucian-blaga-un-mare-ganditor-si-creator-de-cultura/

*****

Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895, la Lancrăm, în judeţul Alba, fiind al nouălea copil al
preotului Isidor Blaga și al Anei (născută Moga).

Primii ani din viaţă au stat sub semnul imposibilităţii de a comunica, Blaga neputând să
vorbească până la vârsta de patru ani.

Între anii 1902 – 1906, parcurge primele clase la Şcoala primară germană din Sebeş, apoi,
între anii 1906–1914, a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, unde preda unchiul său
Iosif Blaga, autorul primului tratat românesc de teoria dramei şi paroh al Bisericii „Sf.
Nicolae” din Brașov.

În anul şcolar 1909-1910, Blaga este ales preşedinte al Societăţii literare a liceului braşovean.
După moartea tatălui său, familia se va muta la Sebeş.

În anul 1910, a debutat în ziarul arădean „Tribuna”, cu poezia „Pe țărm”, în anul 1911, Blaga
va călători în Italia, unde își va petrece timpul în librării, căutând cărți de filosofie, și vizitând
vestigiile istorice ale acestei țări, iar în 1914, a publicat în „Românul”, studiul „Reflecții
asupra intuiției lui Bergson”.

A urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu, în perioada 1914–1916, pe care le-a
finalizat cu licență în 1917.

Între anii 1916-1920, a studiat filosofia și biologia la Universitatea din Viena, obținând titlul
de doctor în filosofie – cu teza ”Kultur und Erkenntnis” – , iar în perioada Marii Uniri, s-a
aflat în ţară, luând parte la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918.

În toamna anului 1918, Blaga a trimis un manuscris lui Sextil Puşcariu, care a publicat
succesiv poeziile în „Glasul Bucovinei”, şi a făcut şi o prezentare a manuscrisului în articolul
„Un poet: Lucian Blaga”, apărut în „Glasul Bucovinei” din 3/16 ianuarie 1919.

Mai târziu, în cursul anului, îi apare volumul de debut, placheta de versuri „Poemele luminii”
– care se deschide cu remracabila „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” – , volumul fiind
reeditat, în același an, la Editura Cartea Românească din București, precum și culegerea de
aforisme „Pietre pentru templul meu”, ambele fiind tipărite la Sibiu, de Biroul de Imprimare
„Cosânzeana”.

„Poemele luminii” au fost scrise pe durata unui an, în perioada în care poetul era student la
Viena, dar făcea naveta între capitala austriacă şi Sebeş, judeţul Alba.

La 16 decembrie 1920, se căsătoreşte, la Cluj, cu Cornelia Brediceanu, pe care o cunoscuse în


perioada liceului. Cornelia l-a sprijinit pe Lucian Blaga să-și facă o carieră diplomatică și tot
ea i-a trimis primele poezii lui Sextil Pușcariu la Cernăuți spre publicare.
Cei doi aveau să locuiască la Cluj până în anul 1926, apoi ea îşi va urma soţul în peregrinările
sale diplomatice, ajutându-l în munca de întocmire a rapoartelor, spre a-i lăsa cât mai mult
timp creației filosofice și literare.
În anul 1920 îi apare, în ziarul „Voința”, prima sa dramă, „Zamolxe”, reeditată, în volum, un
an mai târziu, la Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul” din Cluj. În 1921, Academia
Română îi decernează Premiul Adamachi pentru debut, iar în 1922, Universitatea din Cluj îl
premiază pentru piesa „Zamolxe”.

În acelaşi an i se tipăresc primele traduceri de poezie în limba germană în revista „Die


Brucke”.

Lucian Blaga este redactor la ziarele „Voința” și „Patria”, membru in comitetul de direcție al
revistei „Cultura” şi colaborator permanent la publicațiile „Gândirea”, „Aevărul literar și
artistic” și „Cuvântul”.

În anii 1924-1925, soţii Blaga vor locui la Lugoj, iar în anul 1926, Lucian Blaga va intra în
diplomație, ocupând succesiv posturi de atașat cultural.

Între anii 1926 – 1936, este atașat și consilier de presă la Legaţiile de la Varșovia, Praga,
Berna – aici venind pe lume, la 2 mai 1930, fiica celor doi, Ana Dorica Dorli.

Printre eseurile şi studii filosofice pe care şi-a pus semnătura, se află „Filosofia stilului”
(1924), ”Feţele unui veac” (1925), ”Daimonion” (1930), ”Despre personanţă” (1935),
”Cultura minoră şi cultura majoră” (1937).

A publicat volumele de versuri: ”În marea trecere” (1924), ”Lauda somnului” (1929), ”La
cumpăna apelor” (1933), ”La curţile dorului” (1938), ”Nebănuitele trepte” (1943).

Este autorul unor piese de teatru precum ”Tulburarea apelor” (1923), ”Daria” (1925), ”Fapta”
(1925), ”Învierea” (1925), ”Meşterul Manole” (1927), ”Cruciada copiilor” (1930), ”Avram
Iancu” (1934), ”Arca lui Noe”.

În anul 1930, a realizat, împreună cu poetul Hermann Hauswirth, o „Antologie de poezie


populară românească”.

În anii 1936-1937, este atașat și consilier de presă la Legaţia română din Viena,
În anul 1937, a fost ales membru al Academiei Române – discursul de recepție fiind intitulat
„Elogiul satului românesc” -, în anii 1937-1938, este numit subsecretar de stat la Ministerul
de Externe, iar în anii 1938–1939, este ministru plenipotențiar al României în Portugalia.

În anul 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj – catedră creată
special pentru el, cursurile fiind inaugurate cu prelegerea ”Despre plenitudinea istorică”.

În anul 1940, George Călinescu, critic şi istoric literar şi prozator, membru al Academiei
române, publică în Revista Fundaţiile Regale nr. 2, un studiu despre opera poetului Lucian
Blaga, iar Constantin Fîntînean publică cartea „Lucian Blaga şi gândirea mitică”.

În perioada 1940-1944, Blaga îşi va continua activitatea în cadrul Universităţii clujene, de la


Sibiu – unde va redacta, începând cu 1943, revista Saeculum, având şi un rol remarcabil în
formarea tinerilor care fac parte din Cercul literar de la Sibiu.

Acum va vedea lumina tiparului şi preţioasa sa trilogie filosofică, în 1943 – „Trilogia


cunoașterii” în trei volume: „Eonul dogmatic”, „Cunoașterea luciferică” şi „Cenzura
transcendentă”, în 1944 – „Trilogia culturii” în trei volume: „Orizont și stil”, „Spațiul
mioritic” şi „Geneza metaforei și sensul culturii”, iar în 1946 – „Trilogia valorilor”, adică
„Știință și creație”, „Gândire magică și religie” şi „Artă și valoare”.
Între anii 1946-1948, va continua să conferențieze la Facultatea de Litere și Filosofie din
Cluj.

În anul 1948, ca urmare a refuzului său de a conduce Partidul Național Popular, un satelit al
Partidului Comunist, Blaga este îndepărtat de la catedră, împreună cu conferențiarul și
discipolul său, Ion Desideriu Sârbu, și cu profesorii universitari Liviu Călin și Nicolae
Mărgineanu.

A continuat să lucreze la filiala din Cluj a Academiei Române, fiind pe rând, cercetător la
Institutul de Istorie și Filosofie (1949–1951), bibliotecar-șef (1951–1954) și director-adjunct
(1954–1959).

Multă vreme a existat informaţia că Lucian Blaga ar fi fost propus, în anul 1956, spre
nomiunalizare la Premiul Nobel pentru literatură, autorii propunerii fiind Rosa del Conte și
criticul Basil Munteanu, la inițiativa lui Mircea Eliade, însă peste ani, după ce propunerile vor
fi fost făcute publice, s-a descoperit că Blaga nu se afla între cei nominalizați.

Aceasta este şi perioada în care volumele lui Lucian Blaga primesc interzis la publicare,
activitatea sa din această perioadă fiind concentrată pe traduceri, mai ales din poeți germani
clasici și moderni – cum sunt „Faust” de Goethe, iar în 1958, îi apare traducerea primului
volum din „Opere” de G.E. Lessing.

Poeziile scrise acum, dar şi romanul cu tentă autobiografică „Luntrea lui Caron”, vor fi
publicate postum.
Lucian Blaga alături de fiica sa, Dorli
A colaborat, de asemenea, la realizarea volumelor ”Istoria filosofiei româneşti”, ”Dezvoltarea
gândirii româneşti din Ardeal în sec. XVI şi XVII” şi ”Gândirea românească în Transilvania
în sec. XVIII”.

La 30 noiembrie 1960, Lucian Blaga fiind bolnav, este internat la Clinica Medicală I din Cluj,
iar în februarie 1961, îi este pus diagnosticul de neoplasm vertebral.

Lucian Blaga moare la 6 mai 1961, la vârsta de 66 de ani, la Cluj, fiind înmormântat chiar în
ziua sa de naștere, 9 mai, în cimitirul bisericii din Lancrămul natal.

Blaga și-ar fi prefigurat propria înmormântare în „Luntrea lui Caron”, alegându-și locul și
direcția de așezare a mormântului, cu vedere spre „Râpa Roșie”, monument al naturii.

În anul 1962, poeziile sale nepublicate în timpul vieţii văd lumina tiparului, fiind grupate în
„Vârsta de fier”, „Corăbii cu cenuşă”, „Cântecul focului” şi „Ce aude unicornul”.

Numeroase instituţii din ţară, precum Biblioteca Centrală Universitară din Cluj sau
Universitatea din Sibiu, îi poartă numele.
În memoria sa, pe Aleea Clasicilor din Chișinău, a fost ridicat un bust din bronz care îl
înfăţişează pe Lucian Blaga.

Numeoroase localităţi din ţara noastră au dat numele lui Blaga unor străzi, iar poșta din
Republica Moldova a emis, în anul 1998, o marcă poștală cu portretul lui Lucian Blaga.

De asemenea, Banca Națională a României a emis, în 1998, o bancnotă, cu valoarea nominală


de 5.000 de lei (ROL), pe aversul căreia a fost reprezentat portretul lui Lucian Blaga, la
bătrânețe, iar în 2006, tot Banca naţională a gravat pe aversul bancnotei cu valoare nominală
de 200 de lei (RON), chipul lui Lucian Blaga.

Festivalul internațional Lucian Blaga a luat naștere la inițiativa Societății Culturale Lucian
Blaga, fondată în noiembrie 1990, la Cluj. Membrii fondatori ai societății, scriitori și oameni
de cultură clujeni, au dorit să construiască un loc pe care să-l recunoască toată lumea drept
cel mai potrivit pentru a găzdui și coordona exegeza blagiană națională și internațională.
Organizarea Festivalului Internațional Lucian Blaga a venit ca un pas firesc. Prima ediție a
Festivalului a avut loc un an mai târziu, respectiv în 1991.

La 12 mai 2003, fiica poetului, filosofului şi diplomatului Lucian Blaga, Dorli Blaga a
devenit membră de onoare a Societăţii „Lucian Blaga”, cu ocazia deschiderii, la Cluj-Napoca,
a celei de-a XIII-a ediţii a festivalului ce poartă numele părintelui său.

La 17 august 2017, Dorli Blaga, a devenit cetăţean de onoare al municipiului Sebeş, titlu
conferit în deschiderea oficială a „Zilelor oraşului”.
Ana-Dorica Bugnariu, cunoscută ca Dorli Blaga, a fost împuternicită prin testament de către
tatăl său să îi administreze opera. Este deţinătoarea drepturilor de autor asupra operei lui
Lucian Blaga, ea implicându-se în special în perioada de după 1990 în munca de recuperare şi
valorificare a operei poetului. Dorli Blaga şi-a dedicat întreaga viaţă administrării şi
valorificării patrimoniului filosofic, literar şi teatral lăsat de tatăl său şi şi-a orientat eforturile
în sensul editării şi publicării monumentalei opere a acestuia. A desfăşurat o prodigioasă
activitate ştiinţifică materializată în articolele publicate în revistele de specialitate şi este
autoarea volumului de memorii intitulat „Tatăl meu, Lucian Blaga”, apărut în 2012 la Editura
Humanitas. Volumul reprezintă un efort de recuperare a unui trecut şi a unei însemnate
personalităţi a culturii române, iar detaliul biografic plin de farmec, evocarea copilăriei
cosmopolite şi a călătoriilor făcute la maturitate, dezvăluirea delicat-discretă a unor adevăruri
mai puţin cunoscute îndulcesc gravitatea şocului prin care a trecut Dorli Blaga cercetând cu
tenacitate dosarele de la Securitate ale tatălui său.

Pe uliţa Veche, în Lancrăm, la nr. 234, se află casa părintească a lui Lucian Blaga, devenită
muzeu după anul 1995 când, cu ocazia centenarului naşterii poetului, statul român cumpără
proprietatea pentru a o integra în circuitul turistic şi în patrimoniul naţional. Casa memorială
“Lucian Blaga” este deschisă publicului începând cu anul 1998.

În perioada în care era interzis, Lucian Blaga a fost înregistrat pe bandă în primăvara anului
1954, de către redactorul Radiodifuziunii, Pop Simion. Pentru îndrăzneala sa, reporterul a fost
retrogradat pe şase luni şi i s-a retras dreptul de semnătură pe trei luni. Cu toate acestea,
banda s-a păstrat, Lucian Blaga putând fi ascultat şi astăzi cum recită din traducerile sale de
poezie universală.

Audio Player
00:00
00:00
Use Up/Down Arrow keys to increase or decrease volume.
În anul 1957, în care i-a apărut volumul de traduceri şi tălmăcirea sa a operei lui Goehte,
„Faust”, Blaga fost intervievat la Radio despre acestea şi despre semnificaţia pe care o acordă
cunoaşterii creaţiilor de frunte ale literaturii universale.

În primăvara anului 1960, Blaga a fost înregistrat de către familie recitând 116 poezii ale sale,
cu puţin timp înainte de a se stinge. O parte dintre acestea au fost dăruite Fonotecii de Aur a
Radiodifuziunii, altele au apărut pe un disc „Electrecord”.

În aprilie 1960, Blaga a realizat ultima sa înregistrare în studiourile Radioului, citindu-şi


articolul „Probleme şi perspective literare”.

Nu în ultimul rând, Teatrul Naţional Radiofonic a pus în undă spectacole adaptate după
piesele de teatru scrise de Lucian Blaga, precum „Tulburarea apelor, înregistrare din anul
1991, adaptarea radiofonică şi regia artistică: Constantin Dinischiotu, „Daria”, înregistrare
din 24 iunie 1992, adaptarea de Eugen Comarnescu, regia artistică: Constantin Dinischiotu,
sau „Zamolxe”, înregistrare din anul 2011, adaptarea radiofonică şi regia artistică: Cezarina
Udrescu.

S-ar putea să vă placă și