Sunteți pe pagina 1din 5

Mediul din care provine personalitatea, rolul acestuia în formarea sa artistică

S-a născut la Iași, în familia boierilor moldoveni Kogălniceanu, fiind fiul Vornicului Ilie
Kogălniceanu și strănepotul lui Constantin Kogălniceanu (cunoscut pentru că a semnat în
anul 1749 documentul prin care a fost desființată iobăgia în Moldova, emis de
Prințul Constantin Mavrocordat).Mama lui Mihail, Catinca (născută Stavilla – sau
Stavillă), a fost, conform spuselor lui Kogălniceanu, „dintr-o familie românească
din Basarabia”. Deși Kogălniceanu a scris, la un moment dat, cu mândrie că „familia mea
nu și-a avut originile în oameni sau țări străine”, într-un discurs susținut cu ceva timp
înainte de moartea sa, Kogălniceanu a afirmat că mama sa Catinca Stavilla a fost
descendentă „a unei familii genoveze, stabilită de secole în colonia Genoveză a Cetății
Albe (Akerman), care s-a răspândit în toată Basarabia”.

În timpul vieții lui Mihail Kogălniceanu au existat confuzii în privința datei nașterii sale,
unele surse indicând anul 1806, drept an al nașterii, dar în discursul susținut în
fața Academiei Române, a indicat data exactă a nașterii sale așa cum a fost notată de tatăl
său în registrul familiei. Menționând, de asemenea, că nașa sa a fost Marghioala Calimach,
o boieroaică provenită din familia Callimachi, care s-a măritat cu un membru al familiei
Sturdza, și era mama lui Mihail Sturdza (care avea să-i fie lui Kogălniceanu protector, dar
și adversar).

Studii, formarea

Viitorul om politic primeşte o educaţie aleasă sub îndrumarea călugărului Gherman Vida,
apoi la pensionul lui Victor Cuenin din Iaşi şi la Institutul francez al lui Lincourt de la
Miroslava, lângă Iaşi. În această perioadă, este coleg cu Vasile Alecsandri şi Alexandru
Ioan Cuza. În vara anului 1834, Mihail este trimis să studieze în străinătate la Colegiul
Lunéville din Paris. Din anul următor trece la Universitatea din Berlin, unde devine
pasionat de istorie.

Unul dintre colegii săi a fost și viitorul filozof Grigore Sturdza, fiul domnitorului. Șederea
sa în Lunéville a fost întreruptă de intervenția oficialităților ruse, care implementaseră în
Moldova Regulamentul Organic și care considerau că, deși se afla sub influența lui
Lhommé (participant la Revoluția Franceză), studenții erau influențați de idei rebele.
Astfel toți studenții moldoveni, inclusiv fiii lui Sturdza și ai altor nobili, au fost retrași din
școlile franceze la sfârșitul anului 1835 și au fost înscriși la instituțiile de învățământ
din Prusia.

“Toată viaţa mea, şi tânăr şi în vârstă coaptă, am mărturisit în mai multe rânduri, că
culturii germane, că Universităţii din Berlin, că societăţii germane, bărbaţilor şi marilor
patrioţi, care au operat realizarea şi unitatea Germaniei, datoresc în mare parte tot ce am
devenit în ţara mea, şi că la focul patriotismului german s-a aprins făclia patriotismului
meu român!”

Cercul de prieteni

Analiza activității lui Mihail Kogălniceanu dezvăluie cercul de prietni și persoane


apropiate. „Cumpără tipografie și începu să editeze cărți. Scoase, începînd din 1842 la
„Cantora Foaiei Sătești”, foarte bune Almanahuri de învățătură și petrecere. Dar mai ales,
în 1840 cînd împreună cu V. Alecsandri și C. Negruzzi luase direcția Teatrului Național,
apăru inițiativa sa Dacia literară, întâia revistă literară oraganizată, care nu avu îngăduința
de a continua mai mult de un an. De aceea în 1844, împreună cu P. Balș și I. Ghica,
Kogălniceanu începu altă revistă, Propășirea, care suferi întâi suprimarea titlului,
rămânând doar o Foaie științifică și literară, apoi, după o mai lungă apariție, fu
suspendată.”

Opera

În 1837 la îndemnurile vestitului savant A. Humboldt pregăteşte şi tipăreşte la Berlin


primele sale lucrări ştiinţifice: Moldova şi Muntenia. Limba şi literatura română sau
valahă, Schiţă asupra istoriei, obiceiurilor şi limbii ţiganilor şi vol. 1 al Istoriei Valahiei,
a Moldovei şi a valahilor transdanubieni, cea dintâi în limba germană, iar celelalte două în
limba franceză.1 iulie 1838 de la această dată apare prima publicaţie periodică a lui
M. Kogălniceanu – o nouă serie, faţă de cea a lui Gh. Asachi, a “Alăutei româneşti”,
prima noastră revistă literară, editată ca supliment al ziarului “Albina românească“.
Revista a fost suspendată de către autorităţi după al cincilea număr din cauza publicării în
paginile ei a schiţei Filozofia vistului, operă satirică inspirată de Tratat despre vist de
scriitorul rus O. Senkovski.

1843 24 noiembrie. Rosteşte renumitul său Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie
naţională la Academia Mihăileană, tipărit în acelaşi an la Iaşi. Acest discurs constituie una
dintre principalele scrieri în care M. Kogălniceanu şi-a expus concepţia cu privire la
istorie.

1872–1874 Sub titlul Cronicile României sau Letopiseţele Moldaviei şi Valahiei M.


Kogălniceanu tipăreşte la Bucureşti o nouă ediţie a operelor cronicarilor, în trei volume.

Contemporanii referinduse la Kogălniceanu

“Kogălniceanu în literatura istorică a României, spuse Hasdeu, și Alecsandri în


literatura noastră poporană joacă până la un punct rolul lui Columb în privința
geografică. Vor trece sute de ani, dar niciodată nu va răsuna numele unui Mihu Copilul,
Toma Alimo, Erculean, fără ca ecoul să vibreze (răspunzînd): Alecsandri.” B.P. Hașdeu

Viziunile, ideile pe care le-a promovat

Reîntors la Iaşi în 1849, noul domnitor Grigore Alexandru Ghica îl numeşte în importante
funcţii politico-administrative. Devine director al Departamentului Lucrărilor Publice
(noiembrie 1849 - aprilie 1850) şi al Departamentului de Interne (4 octombrie 1851 - 21
iulie 1852). În cele din urmă şi relaţiile cu Ghica se răcesc considerabil, astfel că viitorul
prim-ministru devine şi industriaş, având o fabrică de postav la Târgu-Neamţ. După
Războiul Crimeii, în noul context internaţional, când se prefigura un viitor luminos pentru
Principatele Române, Kogălniceanu desfăşoară o bogată activitate unionistă.

În octombrie 1855, înfiinţează ziarul „Steaua Dunării”, este printre iniţiatorii constituirii
Societăţii Unirea (25 mai 1856) şi este printre membrii cei mai activi ai Comitetului
Central al Unirii de la Iaşi, fondat la 7 februarie 1857. În Divanul ad-hoc a Moldovei,
Kogălniceanu este ales deputat de Dorohoi. În cadrul acestor şedinţe este remarcat pentru
calităţile sale deosebite de politician, fiind unul dintre cei mai fervenţi unionişti.
Maniera de a crea și specificul operei

Excelent observator, cu un spirit ager și cultivat, de un umor intelectual subtil și o ironie


distilată, Kogălniceanu vădeste o reală dezinvoltură în mânuirea lexicului si un gust literar
format prin studii si lectură. Datorită atracției funciare spre spiritul galic, in materie de
beletristica manifesta certe preferințe pentru francezi, de la autorii care i-au marcat
copilăria - Fenelon si Florian - pana la scriitorii zilei, V. Hugo si Lamartine. Unii dintre ei,
in frunte cu Balzac, devin zeii tutelari ai propriei creatii, caci, exceptand cateva texte,
Kogălniceanu este un scriitor prin excelenta livresc. Oricât de specifică apare
problematica, oricât de autentica imaginea spatiului nostru geografic, social și spiritual în
unele din prozele sale, ele tradeaza totuși un model sau o "rețetă" străina, revalorificate
însa cu o mare arta a localizării, în special prin limbă.

Artistul în viziunea posterităţii: exegeză, aprecieri, descoperiri

Citate de Mihail Kogălniceanu, care reflectă esența ideilor lui ca autor și om politic:

„O lege atunci poate fi mai respectată, când, ieşită din sânul naţiei, va avea deopotrivă
pentru toţi, aceeaşi măsură.„
„Cursurile însă de moral nu plac astăzi; de aceea moraliştii secolului nostru sunt siliţi ca
spiţerii a polei hapurile ce vroiesc a da bolnavilor.”
”Nu este în lumea aceasta totul deşertăciune, rămâne ceva statornic; rămân faptele mari,
care sunt nepieritoare.”
„N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întâiul tron din lume.”

„Unirea, Naţiunea a făcut-o!”


Bibliografie

 Garabet Ibrăileanu, Spiritul critic în cultura românească


 Garabet Ibrăileanu, Scriitorii români, Editura Litera, Chișinău, 1997
 Perpessicius, Mențiuni critice, Editura Litera
 Tudor Vianu, Scriitori români, Editura Minerva, București, 1970
 George Călinescu, Istoria literaturii române. Compendiu, Editura
Minerva,București,1983
 Ion Rotaru, Comentarii și analize literare, Editura Litera, 2001