Mihail Kogălniceanu


Proiect realizat de Stăvaru Valentin
 Cuprins

 Pașoptismul
 Ce a creat pașoptismul?
 Mihail Kogălniceanu – prezentare generală
 Tânărul Mihail
 Epistolele tânărului Kogălniceanu
 Primele manifestări de patriotismul
 Dacia Litterara
 Opera literară
 M. Kogălniceanu – Istoric
 M. Kogălniceanu – Orator
 M. Kogălniceanu – Om politic
 Pașoptismul

Termen „pașoptism” desemnează o perioadă importantă în
istoria literaturii române, fiind provenit de la denumirea
hapologigă anului 1848.
Pașoptismul a fost o mișcare cu caracter revoluținar care s-
a manifestat prin dezvoltarea spiritului național și prin
emanciparea socială, culturală și politică. Perioada pașoptistă
a durat între anii 1830 și 1860.
Trăsatura principală a literaturii pasoptiste constă în
coexistența curentelor literare: iluminist, preromantism,
romantism, clasicism și realism.
 Ce a creat pașoptismul?

Pașoptismul a fost creat din necesitatea de afirmare și de recunoastere a
literaturii române, atât la nivel inter cât și extern.
Aceastea se putea înfăpui doar prin creare de scrieri, a șa cum îndeamnă
Ion Heliade Rădulescu:  „Scrieți, băieți, numai scrieți!”. În timpul
prepașoptismului, în România existau doar ziare franceze și grecești. Din
nevoia de a se transmite informații și a se împartășii creațiile, Heliade
îtemeiază Curierul Românesc, ziarul care dă startul mișcării, acesta fiind
urmat de Asachi și Barițiu.
Pașpoptismul își avea esența în dorința de unire a Principatelor, în orice
domeni, dar cei trei menționați mai sus nu puteau face asta, considera N.
Iorga, era necesar „ un om foarte cult, foarte harnic, cu un talent netăgăduit,
simpatic și cuceritor, un om tânar si plin de avânt […] un tipograf, un ziarist,
un editor, un librar”, Mihail Kogălniceanu avea să fie acel om, întregitorul
Daciei în literatură.
 Mihail Kogălniceanu –
prezentare generala

Mihail Kogălniceanu a fost un om politic, istoric,
scriitor, jurnalist, diplomat, membru fondator al Societăţii
Academice Române şi preşedinte al Academiei Române.
Încă de tânar acesta a dat dovadă de un patriotism
desăvârșit, toata viața sa dedicându-o cultivării
naționalitații. Aș putea spune că a fost omul potrivit la
momentul potrivit. El a fost cel care a coordonat
mișcarea pațoptistă, punând prima treaptă în unificare,
prin redactarea revistei „Dacia literara” ce a adus într-un
singur loc toți scriitorii vremii, din toate cele 3 parți ale
Daciei, atunci aflate desparțite.
 Tânărul Mihail

 Mihai se naște la Iași, în 6 septembrie 1817, părinții lui fiind vornicul
Ilie Kogălniceanu și Catinca Stavilă, care fusese crescută în familia
viitorului domn, Mihail Sturdza.
 Acesta primește o educație aparte de la călugărul Gherman Vida, și de
la scoala profesorilor Lincourt, Chefneu și Bagarre unde învață între
1831-1834.
 Kogălniceanu a avut în această perioada o „ tovarășă de învățătura,
de plimbări și de copilărească dragoste” numită Niceta, despre care va
scrie mai târziu în Iluzii pierdute, o nuvelă pe care o va publica în 1841.
 După terminarea studiilor în țară, premiat, pleacă alături de fiii lui
Sturdza la Luneville, în Franța. Domnitorul refuză idea de a-l trimite
în Paris, pentru că „ Parisul avea zgomotul și plăcerile lui, și aerul
democratic care stăpânea de la revoluția din 1830 până încoace”
 Epistolele tânărului
Kogălniceanu

 Mihai va ține legătura prin scrisori cu cele trei surori ale
lui și cu tatăl său, cât timp acesta va fi plecat din țară.
 Aceste scrisori și două scurte jurnale de drum, ce le
succed, reprezintă, după opinia lui Nicolae Manolescu, cea
mai împlinită literar operă a prozatorului. Manolescu
spune despre scrisori că: „ vom găsi în ele puține
elemente estetice, în sens critic, căci Kogălniceanu are
paletă săracă și e prea sigur pe sine, prea controlat, ca să se
lase vreodată în voia instinctului creator, nu e totuși mai
puțin adevărat că personajul pe care epistolele ne fac să-l
întrezărim este cu totul și cu totul uimitor”
 Mihail Kogălniceanu este supranumit „fenomenalul tânar” și „bătrânul de la
Luneville și Berlin” pentru arta lui de a scrie aceste scrisori.
Acesta își adapta tonul în funcție de destinatarii epistolelor. Fa ță de surori,
este răsfățat, copilăros, sfătos și pătruns de grija pentru educația lor. Le cere să-i
trimită rețete de prăjituri, poezii și cântece din reviste ca și tot soiul de nouta ți din
țară ( „car j’aime mieux les choses que les confitures”) ca în schimb el să le
procure cărți „franțuzesti” („Quant pour Aleco, le considerant comme militaire et
comme enfant, je lui envoi Les cris de Paris et Le nouvell alphabet militaire.” ).
Față de tată , registrul e diferit. Toate scrisorile către acesta sunt în limba română
și încep cu încâtătoare formulă: „ Cu fiască plecăciune sărut mâna dumitale,
băbacă” În aceste scrisori, Kogălniceanu știe să se prezinte cu devota țiunea filială
întruchipată: „ Crede, băbacă, că în viața mé voi urma sfaturile cele mai bune care
mi le faci prin scrisoare mé, căci văd că sunt pentru folosul meu, și de-a pururea
voi căuta a mă face vrednic de d-ta și de bunătatea Măriei Sale”. Mihail este
convins de faptul că Sturdza îi citeste scrisorile în permanen ță, fie că îi sunt
adresate lui, vornicului Ilie sau surorilor sale.

Dupa voința guvernului rusesc, Kogălniceanu și „beizadele”( așa cum îi numește

acesta pe fiii lui Sturdza) sunt luați de la Luneville și sunt du și în Berlin, „un ora ș
sever și rece, dar fierbând de o viață intelectuală deosebit de puternică, care va
aduce o viață mai linistită, instrucție mai adâncă […] ” ( scrisoare 6/18 iunie 1835
către tatăl). Aici Mihai Kogălniceanu își dezvoltă conceptele sale despre libertate
și patriotism.
Invată gimnastică, să călărească, limbi moderne, canto, pianul, vioara
( scrisorile din 4/16 octombrie 1835), și tot aici își studiază pasiunea
pentru istorie pe care o va afirma tot restul vieții sale.
În vara anului 1836 trimite o scrisoare tatălui sau în care spune: „ Un
an pretrcut în străinătate mi-a dat mai multa experiență decât
septesprezece petrecuți în Moldova... Nu mai sunt copil” ( scrs 3/15 nov
1836).
Deja în 1837 dorul de casă îl loveste inevitabil și cere să se întoarcă, să
se retragă undeva „la țară, căci slobozenia mi-i mai scumpă decât un rang
mare de bogăție”.
Atmosfera din Germania, interzicerea oricărui tip de distracție, presat
de severitatea pedagogului Hufeland și de umilirea pastorului Jonas, care
îi era gazdă, Mihai Kogălniceanu nu mai cere nimic altceva decât să se
întoarcă în țară: „ Nici nu vreau mai mult să trăiesc făra a câ știga ceva, în
țara mea”(scrisoare din 21 mai 1837)
În 1838, dorința îi este îndeplinită: Mihai Vodă se hotărește la
întoarcerea lor în țară.
 Primele manifestări de
patriotism

 Șederea în stăinatate nu-i plăcuse niciodată. Îi pria
numai libertatea ce se afla pretututindeni. El scria
despre Franța manifestându-și, pentru prima dată
evident, patriotismul: „ E o țară frumoasă, bogată,
civilizată, puternică, dar, nefiind francez, îmi place
mai bine țara mea, n-aș schimba săraca Moldova
pentru cel dintâi tron din lume […] Vom fi și noi un
norod slobod, ocârmuiți de Domnii nostri, neavând a
ne pleca sub jugul turcului”(scrs 6/18 1834).
 Dacia Litterara

 Rolul lui Mihai Kogălnicenu în dezvoltarea literaturii noastre din perioada
prerevoluționară este covărșitor. El a întemeiat cea mai importantă revista
literara de atunci: „ Dacia literara” unde s-a dus o activitate sustinută, critică, de
promovare a literaturii române originale, din toate provinciile. Kogălniceanu a
recomandat scriitorilor să se inspire din trecutul nostru si din realitatile sociale
contemporane.
 „Introducția” din „Dacia literară” constitue directia revistei si chiar a mi șcarii
pașoptiste: „ . Albina este prea moldovenească, Curierul, cu dreptate poate, nu
prea ne bagă în seamă, Foaia inimii, din pricina unor greutăți deosebite, nu este
în putință de a avea împărtășire de înaintirile intelectuale ce se fac în ambele
principaturi. O foaie, dar, care, părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu
literatura națională, o foaie care, făcând abnegație de loc, ar fi numai o foaie
românească și prin urmare s-ar îndeletnici cu produc țiile române ști, fie din orice
parte a Daciei, numai să fie bune, această foaie, zic, ar împlini o mare lipsă în
literatura noastră. O asemenea foaie ne vom sili ca să fie DACIA LITERARĂ”
 Dacia Litterara

 Aceasta revista va fi publicată in 3 numere, fiind apoi
închisă de Sturdza, motivul fiind caracterul satiric al
operelor si îndemnurile nationaliste si liberale.
 Revista va colabora si va publica prozele si poeziile
urmatorilor scriitori: Ion Heliade Rădulescu,
Costache Negruzzi, Stamati, Alecu Donici, Vasile
Alecsandri, Grigore Alexandrescu
 Dacia Literară a fost publicaţia care a redresat literatura
română şi care a oferit impulsul necesar pentru
dezvoltarea unei adevărate literaturi naţionale.
 Opera literară

 Un pionier în tot ce a făcut, nu doar în programul Daciei literare, a fost Mihail Kogălniceanu. Proza
romantică află în el câteva capete de drum. Chiar mai înainte de 1840, îl descoperim pe Kogălniceanu
colaborând la publicaţiile lui Asachi cu traduceri şi prelucrări, ca toată lumea. Iorga a avut dreptate să
le numească „strălucite pagini de proză istorică”, de exemplu, pe cele din Adunări dănţuitoare, o
adaptare, cum s-a dovedit, după francezul Jacques.
 Măiestria e vădită, până la virtuozitate, în Iluzii pierdute, nuvelă care începe prin a imita glumeţ
procedeul balzacian al intrării în subiect („Intr-o seară de iarnă sau de primăvară, zău nu ţi-oi şti
spune...”)
 Kogălniceanu s-a remarcat în „Iluzii pierdute” printr-o înalt rafinată și întrucâtva emancipată
atitudine față de femei, despre al căror gen avea să scrie în 1841: „femeia, în lexiconul meu, înseamna o
ființă gingașă, slabă, drăgălașă, frumoasă, făcută din flori, din armonie și din razele curcubeului,
capricioasă, ră [rea] câteodată, bună mai multe ori, o ființă făcută pentru amor, menită a pune în
lanțuri pe eroii cei mai neînduplecați, care pentru un zâmbet te face de-ți vinzi via ța din astă lume […] ”
 Soirees dansantes - Adunari dantuitoare (1839)
Nou chip de a face curte
Iluzii pierdute. Un intai amor
Fiziologia provincialului in Iasi
Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu
Tainele inimii
 M. Kogălniceanu -
Istoric

 Dacă există un domeniu in care Kogăniceanu s-a
remarcat mai mult decat in literatura, atunci acel
domeniu este istoria.
 El isi arata pasiunea pentru istorie inca de cand a
ajuns în Franța, cerând cartea lui Petru Maior ,, Dicio
sîn Mărtin” cu scopul de a scrie o istorie a Moldovei.
 Dupa întoarcerea lui in țară, începe sa scrie cronici si
sa prelucreze Letopisețelor. În anul 1841 el publică
„Arhiva românească” si în 1845 ,,Letopisețe”, in trei
volume.
 M. Kogălniceanu -
Orator

 Mihai Kogălniceanu a dat o stălucire deosebita
oratoriei de catedra si politice prin ,,Cuvant
introductiv la cursul de istorue nationala” 1843 si
discursul pentru ,,Îmbunătățirea soartei
țăranilor”1862. Avântul patriotic, tendința
progresiva, spiritul reformator, caracterizarea acestei
cuvântări expuse intr-o forma academică, de
prestigiul cu referințe istorice.
 M. Kogălniceanu – om
politic

 Kogălniceanu a susținut prin propuneri legislative
eliminarea rangurilor boierești și secularizarea averilor mănăstire ști.
Eforturile sale pentru reforma agrară au dus la o moțiune de
cenzură, care a declanșat o criză politică care a culminat cu lovitura
de stat din mai 1864, provocată de Alexandru Ioan Cuza pentru
implementarea reformei. Cu toate acestea, Kogălniceanu a
demisionat în 1865, în urma conflictelor cu domnitorul. După un
deceniu, a pus bazele Partidului Național Liberal, dar mai înainte de
asta, a jucat un rol important în decizia României de a participa
la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, război care a dus la
recunoașterea independenței țării. În ultimii ani de via ță a fost o
figură politică proeminentă, președinte al Academiei Române și
reprezentant al României în relațiile cu Franța.
 Bibliografie

 N. Iorga- „ Istoria literaturii romanești în veacul al
XIX-lea”
 Al.Piru- „ Istoria literaturii romane de la început
până azi ”
 Nicolae Manolescu- „ Istoria critică a literatruii
române”