INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN VASLUI ŞCOALA GIMNAZIALĂ

„VASILE ALECSANDRI”
SIMPOZIONUL NAȚIONAL „MARI PERSONALITĂȚI ALE CULTURII
ROMÂNEȘTI”

Prof. Gr. I Alina-Lăcrămioara Melinte

Şcoala Gimnazială Rădeni, jud. Iaşi

Constantin Noica
Personalitate marcantă a culturii româneşti

Constantin Noica este omul care a lucrat cel mai profund în sufletul şi spiritul
românesc, construind un sistem filosofic de adâncă respiraţie românească şi de autentică
deschidere universală, prin tratatul său de ontologie, Devenirea întru fiinţă, publicat în 1981,
şi cel de logică, Scrisori despre logica lui Hermes, apărut în 19861.
Constantin Noica este un mare om de cultură al secolului XX de origine aromână. S-
a născut la 12 iulie pe stil vechi în anul 1909 în comuna Vitănești județul Teleorman.
Primii ani de şcoală îi face în localitatea natală iar gimnaziul îl termină în București.
În perioada 1924-1928 urmează liceul „Spiru Haret”, unde îl are profesor de matematică pe
poetul, Ion Barbu (Dan Barbilian). Obține bacalaureatul în 1928 afirmându-se ca un elev
iminent şi cu vaste cunoştinţe generale.
1
Carmen-Maria Bolocan, Dimensiunea spirituală şi martirică în viaţa şi opera unor mari personalităţi
româneşti - încercare de sinteză, Editura „Astra Museum”, Sibiu, 2013, p. 251.
1
 Ca licean, debutează în revista liceului, Vlăstarul, în 1927 cu eseuri care au fost
publicate în anul 1934 în volumul „Mathesis sau bucuriile simple”.
Se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere din București, pe care o va absolvi în
1931 cu teza de licență Problema lucrului în sine la Kant. Timp de trei ani îl are ca profesor
pe filosoful Nae Ionescu.
Dornic în aprofundarea şi lărgirea cunoştinţelor filosofice frecventează în perioada
1932 – 1934 societatea culturală „Criterion”. Sub influența lui Nae Ionescu, toți prietenii lui
dintre care amintim pe Mihail Polihroniade, Haig Acterian, Mircea Eliade, vor deveni, mai
devreme sau mai târziu, legionari dar, fidel ideii că lupta culturală și nu cea politică este calea
pentru reînvierea culturală a României, refuză să intre în mișcarea legionară2.
În 1933, timp de un an de zile, urmează cursurile Facultății de Matematică iar în
primăvara anului 1938 pleacă la Paris cu o bursă a statului francez, unde va sta până în
primăvara anului 1939. În mai 1940 își susține la București doctoratul în filosofie, cu teza
Schiță pentru istoria lui „Cum e cu putință ceva nou?”. În luna august a aceluiași an face
primul gest gazetăresc de rezonanță legionară: scoate într-un singur număr revista „Adsum”
adică „Sunt aici, sunt de față”, pe care o scrie singur și o publică din bani proprii.
În octombrie 1940 pleacă la Berlin în calitate de referent de filosofie la Institutul
Româno-German. Va rămâne la Berlin până în 1944. Va participa de mai multe ori la
seminarul de filosofie a profesorului Martin Heidegger, unde a mai participat și un alt filosof
român, Alexandru Dragomir. În paralel, împreună cu Constantin Floru și Mircea Vulcănescu
editează patru din cursurile universtare ale lui Nae Ionescu și anuarul Isvoare de Filosofie.
În 1934, se căsătoreşte fulgerător cu o tânără englezoaică, iar în 1942 i se naşte
primul copil, Răzvan, iar după doi ani, fetiţa sa, Dina. În 1943, candidează la Universitatea
din Bucureşti pentru postul de conferenţiar la catedra de Filosofia şi Istoria Culturii3.
În perioada 1949 – 1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici, Noica
și-a căpătat ideea filosofică și totodată și-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de
mai tîrziu. În 1958 Noica este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu
confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la seminariile private
organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de „grupul Noica”.
Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964.
Din 1965 se stabilește în București, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică
al Academiei Române, având drept domiciliu un apartament cu două camere unde Noica va

2
Sorin Lavric, Noica și mișcarea legionară, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007, p. 13.
3
Carmen-Maria Bolocan, op. cit., p. 252.
2
ține seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene. Printre
participanți se numără mai tinerii săi colegi de la Centrul de Logică, Sorin Vieru sau de la
Institutul de Istoria Artei, Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu.
În 1976, Constantin Noica îl întâlneşte, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-
Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru și al scriitorilor în general.
Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăbovește 3 zile.
Cadrul natural și biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită
să îi povestească lui Nicolae Steinhardt despre cele văzute la Rohia, știind gândul acestuia de
a se retrage într-o mănăstire.
Ultimii ani din viață începând cu anul 1975, Constantin Noica și i-a petrecut la
Păltiniș lângă Sibiu, locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog de tip socratic pentru
admiratorii și discipolii săi situaţie consemnată în lucrarea Jurnalul de la Păltiniș scris
de Gabriel Liiceanu4.
Se stinge din viață la 4 decembrie 1987. A fost înmormîntat pe 6 decembrie 1987, la
Schitul Păltiniș, după dorința sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS
Mitropolit Antonie al Ardealului, Crișanei și Maramureșului. După 1989, Gabriel Liiceanu s-a
ocupat de reeditarea integrală a cărților lui Noica.

Caracteristica operei

Cărţile rămase de la el sunt toate străbătute de o empatie fără limite pentru spiritul
românesc, de înţelepciune şi de o veneraţie cvasi-religioasă pentru cultura de performanţă şi
pentru lumea marilor idei. Şi ne gândim în primul rând la Pagini despre sufletul românesc,
la Jurnalul de idei, la Cartea de înţelepciune, la Şase maladii ale spiritului contemporan şi
la Despre lăutărism5.
Scrisul lui Noica este unul care aparţine prin tradiţie eseului filosofic interbelic la
care se adaugă, fără îndoială, stilul inconfundabil al filosofului.
Dintre operele mai importante scrise şi publicate în timpul vieţii amintim:
1934 - Mathesis sau bucuriile simple
1936 - Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz şi Kant
1940 - Schiţă pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou

4
Cf. Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniș, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996.
5
Carmen-Maria Bolocan, op. cit., p. 253.
3
 1943 - Două introduceri şi o trecere spre idealism. Cu traducerea primei introduceri
kantiene a Criticei Judecării
1944 - Pagini despre sufletul românesc
1944 - Jurnal filosofic
1975 - Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti
1975 – Despărţirea de Goethe
1978 - Sentimentul românesc al fiinţei
1978 - Spiritul românesc la cumpătul vremii. Şase maladii ale spiritului
contemporan.
1980 - Povestiri despre om, dupa o carte a lui Hegel: Fenomenologia spiritului

După moarte au fost publicate şi alte scrieri cu bogat conţinut filosofic şi critic în
care se observă deosebita valoare şi bogăţia spirituală a omului de cultură Constantin Noica.
Dintre acestea amintim:
1990 - Jurnal de idei
1990 - Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru
1992 - Simple introduceri la bunătatea timpului nostru
1992 - Introducere la miracolul eminescian
1997 - Manuscrisele de la Câmpulung
1998 - Echilibrul spiritual. Studii şi eseuri (1929-1947)

Bibliografie:

1. Bolocan, Carmen-Maria, Dimensiunea spirituală şi martirică în viaţa şi opera unor

mari personalităţi româneşti - încercare de sinteză, Editura „Astra Museum”, Sibiu,
2013.

2. Lavric, Sorin, Noica și mișcarea legionară, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007.

3. Liiceanu, Gabriel, Jurnalul de la Păltiniș, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996.