Constantin Noica 

(n. 12 iulie 1909, Vităneşti în judeţul Teleorman - d. 4

decembrie 1987, Păltiniş în judeţul Sibiu) a fost un filosof, eseist,
publicist şi scriitor român, membru post-mortem al Academiei Române

Constantin Noica s-a născut în casa familiei de aromâni Grigore şi

Clementa Noica din satul Vităneşti, reşedinţa comunei omonime din
judeţul Teleorman. A urmat gimnaziul la liceul „Dimitrie Cantemir”, iar
clasele liceale la liceul „Spiru Haret” din Bucureşti. În timpul studiilor a
locuit la casa din Capitală a familiei.

A debutat în 1927 în revista liceului, Vlăstarul, cu eseuri care au fost

publicate în 1934 în volumul Mathesis sau bucuriile simple. În timpul anilor
de liceu l-a avut ca profesor de matematică pe poetul Ion Barbu, o
autoritate certă în domeniul literar.

După terminarea liceului, Constantin Noica s-a înscris la Facultatea de

Filosofie şi Litere din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1931 cu teza de
licenţă Problema lucrului în sine la Kant. La facultate l-a întâlnit pe
profesorul Nae Ionescu care a adunat în jurul său şi a elevat o pleiadă de
membri ai tinerei generaţii interbelice a literaturii şi gândirii româneşti
ca Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran.

După facultate, între 1931 şi 1932, s-a înrolat şi a satisfăcut stagiul militar

la Batalionul de Vânători de Munte din Sinaia, apoi s-a angajat ca
bibliotecar şi a înfiinţat societatea culturală „Criterion”, la ale cărei întruniri
a participat timp de aproape doi ani.

A urmat timp de un an cursurile Facultăţii de Matematică pe care mai apoi

le-a întrerupt la sugestia profesorului său de matematică din liceu, Ion
Barbu, care i-a spus că nu este construit pentru asta.

În 1934 s-a căsătorit cu Wendy Muston, o englezoaică pe care a cunoscut-

o întâmplător într-o excursie, dând astfel peste cap planurile tatălui său,
care dorea să-l însoare cu tânăra Cesianu, care provenea dintr-o familie
bună. S-a mutat la Sinaia unde a început să traducă romanele poliţiste ale
lui Edgar Wallace pentru editura Hertz. În anul următor s-a îmbolnăvit de
tuberculoză, a fost operat şi a rămas cu un singur rinichi. În primăvara
anului 1938 a plecat la Paris cu o bursă pe un an din partea statului
francez.
Printr-o scrisoare trimisă de la Paris, Noica şi-a anunţat adeziunea la
mişcarea legionară, determinat fiind de asasinatul lui Corneliu Zelea
Codreanu. În 1940 şi-a susţinut la Bucureşti lucrarea de doctorat şi a
participat şi la alte acţiuni legionare, în presă prin revista „Adsum”, pe
care a scris-o toată singur şi a publicat-o din bani proprii. Tot în acest an,
Noica s-a dezis de mişcarea legionară ca urmare a asasinatului lui Nicolae
Iorga şi a plecat la Berlin în calitate de referent de filosofie la Institutul
Româno-German, unde i s-a cerut să scrie o istorie a filosofiei româneşti.
Rămâne aici până în 1944, timp în care participă de mai multe ori la
seminarul de filosofie a renumitului profesor Martin Heidegger. În
perioada 1949 - 1958, are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel, iar
în 1958 Constantin Noica este arestat, anchetat şi condamnat la 25 de ani
de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Execută la Jilava 6 din cei
25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964.

Din 1965 se stabileşte în Bucureşti, unde va lucra ca cercetător la Centrul

de Logică. Din această perioadă, Constantin Noica începe să organizeze
seminarii private de filosofie la care participă o serie de colegi cercetători
mai tineri, precum Sorin Vieru, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. Din 1975,
se retrage la Păltiniş, în judeţul Sibiu, unde continuă dezbaterile în cercuri
filosofice atrăgându-şi o serie de discipoli cunoscuţi sub denumirea de
„Şcoala de la Păltiniş”. Se stinge din viaţă la 4 decembrie 1987, la vârsta
de 78 de ani. Constantin Noica a fost înmormântat două zile mai târziu la
Schitul Păltiniş, după dorinţa sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoţi
în frunte cu Î.P.S. Mitropolitul Antonie al Ardealului.
Lucrări filosofice
Opere antume

 Mathesis sau bucuriile simple (1934)

 Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz şi Kant (1936)

 De caelo (1937)

 Schiţă pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou (1940)

 Două introduceri şi o trecere spre idealism. Cu traducerea primei introduceri kantiene a

Criticei Judecării (1943)

 Pagini despre sufletul românesc (1944)

 Jurnal filosofic (1944)

 Fenomenologia spiritului de GWF Hegel istorisită de Constantin Noica (1962)

 Douăzeci şi şapte de trepte ale realului (1969)

 Platon: Lysis (cu un eseu despre înţelesul grec al dragostei de oameni şi lucruri) (1969)
  Rostirea filozofică românească (1970)

 Creaţie şi frumos în rostirea românească (1973)

 Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti (1975)

 Despărţirea de Goethe (1975)

 Sentimentul românesc al fiinţei (1978)

 Spiritul românesc la cumpătul vremii. Şase maladii ale spiritului contemporan. (1978)

 Povestiri despre om, după o carte a lui Hegel: Fenomenologia spiritului (1980)

 Devenirea întru fiinţă, vol. I: Încercarea asupra filozofiei tradiţionale; vol. II: Tratat de

ontologie (1981)

 Trei introduceri la devenirea întru fiinţă  (1984)

 Scrisori despre logica lui Hermes (1986)

Opere postume

 De Dignitate Europae (1988)

 Jurnal de idei (1990)

 Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru (1990)

 Simple introduceri la bunătatea timpului nostru (1992)

 Introducere la miracolul eminescian (1992)

 Manuscrisele de la Cîmpulung (1997)

 Echilibrul spiritual. Studii şi eseuri (1929-1947) (1998)

Publicistică

 Semnele Minervei, volumul I, ediţie de Marin Bucur (1994)

 Între suflet şi spirit, volumul II, ediţie de Marin Bucur (1996)

 Moartea omului de mâine, volumul III, ediţie de Marin Bucur (2003)

 Despre lăutărism (2007)