Plopeanu Robert Andrei

Scoala Gimnaziala “Mihai Eminescu”

Prof. Iordache Ana Maria Carmen

Marii
matematicieni
 Ernest Abason

Ernest Abason (n. 1897 - 1942) a fost matematician și inginer constructor român, fost
profesor la Politehnica din București; a adus contribuții în domeniul funcțiilor periodice,
în mecanică și în electricitate.

Biografie

S-a născut la București într-o familie de evrei. El și-a efectuat studiile universitare în
orașul natal. În 1921 este licențiat în matematică, iar un an mai târziu în
domeniul ingineriei construcțiilor.
A avut ca profesor pe Traian Lalescu, sub îndrumarea căruia, în 1926, obține doctoratul
în matematică cu un subiect din domeniul ecuațiilor integrale.
În perioada 1923 - 1931, este asistent universitar și conferențiar la Școala Politehnică din
București, ca între 1928 și 1940 să fie subdirector al acestei școli.
A făcut parte din Direcția Generală a Apelor din MLP.
În 1922 devine membru al Societății "Gazeta Matematică". A fost profesor titular la Catedra
de Geometrie descriptivă pe lângă Școala Politehnică din București.
În 1940 a fost înlăturat din învățământ pe baza decretului lege rasial împotriva evreilor din
august 1940, din zilele dictaturii regale a lui Carol al II-lea și a guvernului Ion Gigurtu.
Contributii
Preocupările sale au vizat în special: ecuațiile integrale, seriile periodice, analiza
armonică a funcțiilor periodice, precum și aplicațiile analizei matematice în electricitate și
electromecanică.
A redactat manuale pentru învățământul secundar și superior și o serie de articole în diferite
publicații de specialitate.
Scrieri

 1925, 1926, 1931: Curs de matematici generale;

 Geometrie descriptivă pentru elevii Școlii Politehnice.
 1933: Elemente de mecanică.
 David Emmanuel

David Emmanuel (n. 31 ianuarie 1854, București - d. 4 februarie 1941, București) a

fost matematician român. Este considerat drept întemeietorul școlii matematice moderne din
România. A fost membru de onoare (din 1936) al Academiei Române.

Biografie

Tineretea

S-a născut într-o familie săracă și numeroasă, fără posibilități materiale. A efectuat
școala primară la Ploiești(1861 - 1864), ca în perioada 1865 - 1873 să parcurgă ciclul gimnazial
la Gh. Lazăr și Gh. Șincai. Încă din tinerețe și-a dovedit înclinația către matematică. Ca elev,
dădea meditații pentru a se putea întreține.
După nenumărate lipsuri și greutăți, reușește să plece la Paris pentru perioada 1873 - 1879.
Aici urmează cursurile de matematici superioare la Facultatea de Științeși la École Pratique des
Hautes Études. În anul 1879 își ia doctoratul la Sorbona cu teza Étude des intégrales
abéliennes de troisième espèce, devenind astfel al doilea român, după Spiru Haret, doctor în
matematici la Sorbona.
Activitatea pedagogica
În 1881, David Emmanuel devine profesor suplinitor la Catedra de Algebră și Geometrie
Analitică la Facultatea de Științe din București, apoi la Școala Specială de Artilerie și Geniu.
În 1882 intră ca profesor de algebră superioară și de teoria funcțiilor la facultatea de Știință
a Universității din București. Aici, în 1888, a ținut primele cursuri de teoria grupurilor și de teoria
lui Galois. Printre studenții săi se numără Gheorghe Țițeica, Traian Lalescu și Simion Stoilow.
A fost președintele primului congres de matematică desfășurat în România. Sedința de
deschidere a Congresului a avut loc în Aula Magna a Universității din Cluj, la data de 9
mai 1929.
Biroul Congresului l-a avut ca președinte de onoare pe profesorul David Emmanuel,
președinți: Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu și I. Ionescu, iar secretar general, Petru
Sergescu. Lucrările s-au desfășurat pe patru secțiuni: Algebră și Analiză (prezidată de Simion
Stoilow și Constantin Popoviciu), Geometrie (prezidată de Simion Sanielevici), Matematici
aplicate (prezidată de Em. Filipescu, Theodor Angheluță și A. Maior), Istoria și didactica
matematicii (prezidată de G. Bratu, G. Iuga și Octav Onicescu) [1].
David Emmanuel a avut un rol important în introducerea în România a studiului matematicilor
moderne și în abordarea riguroasă a acestora.
Printre studenții săi cei mai notabili se pot
enumera, Țițeica, Lalescu, Davidoglu, Pompeiu, Sanielevici, Myller, Onicescu, Moisil, Nicolescu,
Vâlcovici, Froda și alții.
 Activitate stiintifica
Cercetările sale au avut ca obiectiv principal teoria funcțiilor eliptice și a obținut diverse
rezultate originale în acest domeniu. A îmbinat ideile lui Weierstrass cu acelea ale lui Cauchy.
În cercetările sale a mai fost influențat de spiritul riguros al lui Cauchy, Puiseux, Briot, Bouquet.
Scrieri

 Étude des intégrales abeliennes de troisième espèce, teza de doctorat;

 1904: Sur les intégrales pseudoelliptiques;
 1913: Funcțiuni eliptice;
 1924 - 1927: Lecțiuni de teoria funcțiilor
 Studiul integralei abeliene de speța a treia.
 Gabriel Cramer

Gabriel Cramer (n. 31 iulie 1704 la Geneva - d. 4 ianuarie 1752 la Bagnols) a fost
un matematician și fizician elvețian.
Cariera
S-a născut la Geneva ca fiu al Annei Mallet Cramer și al fizicianului Jean Cramer. Încă
din tinerețe a dovedit reale înclinații spre matematică. La numai 18 ani și-a luat doctoratul, iar
doi ani mai târziu era adjunct la catedra din acest domeniu. În 1749 devine membru al Royal
Society.
A profesor de matematică și filozofie la Genf. În 1750 a fost numit profesor de filozofie
la Geneva.
A întreprins mai multe călătorii în străinătate, legând prietenie cu Jean Bernoulli și Nicolas
Bernoulli și a fost în relații de corespondență cu diferiți savanți.
Contributii
În 1728 propune o soluție pentru o celebră problemă de teoria probabilităților,
numită Paradoxul de la St. Petersburg.
În 1730 a creat determinanții, sub formă de algoritm matematic în legătură cu combinările și a
elaborat ceea ce ulterior s-a denumit "regula lui Cramer", fiind utilizată la rezolvarea sistemelor
de ecuații liniare.
La 40 de ani a scris lucrarea sa cel mai valoroasă, un tratat asupra curbelor
algebrice intitulat Introduction à l'analyse des lignes courbes algébriques, pe care a publicat-o în
1750. A prezentat printre primii matematicieni, teoria curbelor în toate detaliile lor, folosind în
mod foarte fecund triunghiul analitic în studiul fenomenelor diverselor ramuri ale unei curbe. Aici
se găsește cea mai veche demonstrație a propoziției conform căreia o curbă de gradul n este
determinată de n(n+3)/2 puncte ale acesteia aflate într-o poziție generală.
Cramer a editat operele a doi dintre frații Bernoulli. A tratat problema
formei sferoidale a planetelor și a deplasării în timp a apsidelor acestora. A continuat studiile
lui Newton asupra curbelor cubice.
O altă contribuție valoroasă care îi poartă numele este paradoxul lui Cramer (legat de
intersecția a două curbe de ordin superior).
Scrieri

 1750: Introduction à l'analyse des lignes courbes algébriques, tratat în care a rezumat,
completat și explicat, prin numeroase exemple, toate cercetările anterioare din domeniul
curbelor algebrice, studiind lucrările tuturor înaintașilor
 Commercium epistolicum Leibinizi et Bernoulli.
Pentru o lucrare privind studiul înclinării orbitelor planetelor, în 1731, Cramer a primit primul
premiu al Academiei de Științe din Paris