Sunteți pe pagina 1din 13

Realismul

Realismul
-Citim fragmentul din Mara, de Ioan Slavici
„A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tânără şi
voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc.
Nu-i vorbă, Bârzovanu, răposatul, era, când a fost, mai mult cârpaci decât
cizmar şi şedea mai bucuros la birt decât acasă; tot le-au mai rămas însă
copiilor vreo două sute de pruni pe lunca Murăşului, viuţa din dealul despre
Păuliş şi casa, pe care muma lor o căpătase de zestre. Apoi, mare lucru pentru
o precupeaţă, Radna e Radna, Lipova e numai aci peste Murăş, iar la Arad te
duci în două ceasuri.
Marţi dimineaţa Mara-şi scoate şatra şi coşurile pline în piaţa de pe ţărmurele
drept al Murăşului, unde se adună la târg de săptămână murăşenii până de pe
la Sovârşin şi Soboteliu şi podgorenii până depe la Cuvin. Joi dimineaţa ea
trece Murăşul şi întinde şatra pe ţărmurele stâng, unde se adună bănăţenii până
de pe la Făget, Căpălnaş şi Sân-Miclăuş. Vineri noaptea, după cântatul
cocoşilor, ea pleacă la Arad, ca ziua s-o prindă cu şatra întinsă în piaţa cea
mare, unde lumease adună din şapte ţinuturi.”

-Cum vi se par toponimele?De ce?


-Cum este timpul din fragment?
Înmormântarea lui Ornans, de Gustave Courbet

-Ce reprezintă această imagine?


-Cum vi se pare această imagine? De ce?
Culegatoarele de spice, J.F. Millet

-Ce vedeți in această pictură?


-Vi se pare reală? De ce?
J.F. Millet -Care credeți că ar fi numele acestui tablou?
Realismul - curent literar apărut în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, ca reacţie la subiectivitatea, exaltarea,
excesul de reverie a spiritului romantic. Principiu fundametal al
realismului este redarea în manieră credibilă, veridică a
realităţii, cu obiectivitate şi spirit de observaţie, pe un ton
impersonal, neutru.

• apare în Franța la mijlocul sec al-XIX-lea, și se


manifestă prima dată în pictură(Gustave Courbet-
Înmormântarea lui Ornans);
• Manifest: primele discuţii despre realism se
cristalizează în Franţa, în jur de 1850, pornind de la
picturile lui Courbet şi datorită lui Jules Champfleury,
care publică în 1857 volumul de eseuri „Realismul”,
teoretizând astfel curentul-

• Părintele acestui curent este Honore de Balzac;


Reprezentanți ai realismului
• Honore de Balzac: Moș Goriot
• Stendhal: Roșu și Negru; Mănăstirea din Parma
• G. Flaubert: Doamna Bovary

• Lev Tolstoi: Anna Karenina


• Dostoevsky: Crimă și pedeapsă; Demonii

• Charles Dickens: David Copperfield


• J. Galsworthy: Forsyte saga
Trăsaturi
• Se prezintă în mod veridic societatea
contemporană autorului;
• În general critică societatea=moralist;
• Faptele trebuie să fie prezentate în mod
obiectiv, impersonal;
• Naratorul este obiectiv/ impersonal
/omniscient-omniprezent;
• Narațiunea se face la persoana a IIIa
iar focalizarea este zero;
• Personajul reprezintă o clasă socială,
este personaj tipic pus într-o situație
tipică;
• Personaj complex din punct de vedere
psihologic;
• Structură închisă-simetrie între incipit
și excipit;
• „Din soseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărăşind Someşul
când în dreapta, când în stânga, până la Cluj şi chiar mai
departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece
râul peste podul bătrân de lemn, acoperit cu şindrilă
mucegăită, spintecă satul Jidoviţa şi aleargă spre Bistriţa,
unde se pierde în cealaltă şosea naţională care coboară din
Bucovina prin trecătoarea Bârgăului. Lăsând Jidoviţa, drumul
urcă întâi anevoie până ce-şi face loc printre dealurile
strâmtorate, pe urmă însă înaintează vesel, neted, mai
ascunzându-se printre fagii tineri ai Pădurii Domneşti, şi
poposind puţin la Cişmeaua Mortului, unde picură veşnic apă
de izvor răcoritoare, apoi coteşte brusc pe sub Râpele
Dracului, ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântitură
de coline”
• „Drumul trece prin Jidovit,a, pe podul de lemn,
acoperit, de peste Somes, , s,i pe urmă se pierde în s,
oseaua cea mare s,i fără început...”
Liviu Rebreanu- Ion ”
„ Pentru torturi şi nugale fusese chemat anume un
cofetar din Yvetot.Cum el lucra pentru prima oară prin
locurile acelea, făcuse totul cu multă îngrijire, şi la sfârşitul
mesei aduse chiar el un tort gros, care stârni strigăte de
admiraţie. La temelia lui era mai întâi un pătrat de carton
albastru,care înfăţişa un templu cu portice, colonade, şi, jur-
împrejur, statuete de stuc în firide împodobite cu stele de
hârtie aurită; urma apoi, la etajul al doilea, un turn din
prăjitură de Savoia, înconjurat de mici fortificaţii din
angelică, migdale, stafide, felii de portocale; şi, în sfârşit,
pe platforma de sus, care era o pajişte verde custânci, cu
lacuri de dulceaţă şi corăbii din coji de alune, se vedea un
amoraş, care se da într-un scrânciob de ciocolată, ai cărui
stâlpi aveau în vârf, în locul capului rotunjit, doi boboci de
trandafir”(. Flaubert-Doamna Bovary)

-Tehnica detaliului- descriere


minuțioasă;
Recapitulare

• De ce realismul s-a
manifestat doar în
proză și dramaturgie?
Bibliografie
 L.Paicu, M Lupu, M Lazăr: „Literatura română-pregatire
individuală pentru proba scrisă-examenul de
bacalaureat”,edit. Art, 2009

 Guy Larroux-„Realismul”, edit.”Cartea Romanească”,


traducere de Valentina Falan, 1998

 Nicolae Manolescu-„Istoria critică a literataturii române-5


secole de literatură”,edit. Paralela 45, 2007

 Dicționarul explicativ al limbii române

S-ar putea să vă placă și