Avarul - Moliere

 Compoziţie: Actul I - 5 scene; Actul II - 5 scene; Actul III - 9 scene; Actul IV

- 7 scene; Actul V - 6 scene

  Personaje:
 - Harpagon: tatăl lui Cleante şi al Elise, îndrăgostit de Mariane
 - Cleante : fiul lui Harpagon, iubitul Marianei
 - Elise: fiica lui Harpagon, iubita lui Valere
 - Valere: iubitul Elisei, fiul lui Anselme
 - Mariane: iubita lui Cleante şi cea pe care o iubeşte Harpagon
 - Anselme:  tatăl lui Valere şi al Marianei
 - Frosine: femeie peţitoare
 - Jupanul Simion: intermediar
 - Jupânul Jaques: bucătarul şi vizitiul lui Harpagon
 - La Flanche: valetul lui Cleante
 - Doamna Claude, Brindavoine, La Merluche: servitorii lui Harpagon
 - Comisarul şi Secretarul său.

 Rezumat:
Acţiunea se desfăşoară la Paris. Valere şi Elise erau îndrăgostiţi, însă erau nevoiţi
să se întâlnească în secret din pricina lui Harpagon. Cleante îi mărturisi surorii sale că şi
el este îndrăgostit de o fată oarecare dar din pricina faptului că era săracă, tatăl său nu ar
fi acceptat-o. Harpagon plănuieşte să-şi căsătorească fiica cu Anselme, pentru a-şi spori
averea. Anunţă şi că doreşte să se însoare din nou cu o fată tânără, care se dovedi a fi
exact iubita lui Cleante. La cină, Mariane apăru însoţită de Frosine, cu toate acestea cel
care îi face o impresie bună şi îi cucereşte inima este Cleante, admiratorul său, ce îşi
declară subtil dragostea. Frosine le oferă ajutorul, încercând să-l ispitească pe Harpagon
printr-o văduvă bogată, astfel să renunţe la Mariane. Jupânul Jacques se joacă cu
amândoi, spunându-le că celălalt a renunţat la Mariane, izbucnind o ceartă mai intensă
între ei. Banii îi sunt furaţi, Harpagon având o criză de nebunie. Cheamă comisarul şi
secretarul. Din cauza lui Jacques, Harpagon îl interoghează pe Valere, aflând într-un final
că era îndrăgostit de Elise. Cleante îi mărturiseşte că i-a furat banii, şi îi v-a înapoia doar
dacă i-o dă înapoi pe Mariane. Apare Anselme când Valere dezvăluie faptul că este fiul
lui Thomas d'Alburcy. Mariane se dovedi a fi fiica aceluia, iar Anselne însuşi tatăl lor,
toţi având o reuniune de familie fericită. Anselme îl convinge pe Harpagon să-i lase pe
copii să-şi urmeze inimile, plătind toate cheltuielile. În toată această atmosferă
grandioasă, veselă, Harpagon tot continua să ceară banii furaţi.

 Caracterizarea personajului principal:

Harpagon era un bărbat în vârstă de 60 de ani ce reprezintă tipul avarului absolut.

Încă de la început el este prezentat direct, prin intermediul personajelor ca fiind avar, de
aceea le era frică copiilor săi să fie sinceri cu el. De altfel această obsesie pentru bani se
observă şi în acţiunile sale, suspectându-i pe toţi de furt.
 La Flenche afirmă: „Dintre toţi oamenii, cel mai inuman om dintre toţi muritorii, cel mai
dur şi cel mai zgârcit muritor. Laude, stimă, vorbe binevoitoare şi amiciţie cât să vă
placă, dar bani câtuşi de puţin. Nu există nimic mai tăios şi mai uscat ca favorurile lui de
„a da”, este un cuvânt care îi provoacă atâta repulsie încât nu spune niciodată: „vă dau
bună ziua” ci „vă împrumut bună ziua”.
„E încăpăţânat, dar de o încăpăţânare care disperă pe toată lumea. Iubeşte banii mai mult
decât reputaţia, onoarea şi virtutea, iar dacă îi ceri, îl apucă pandaliile.”
Jacques spune: „Aţi dat în judecată pisica unui văr pentru că v-a mâncat un rest de pulpă
de oaie. ”
 Mariane la prima întâlnire cu el afirmă că este un om respingător.
 De altfel când îşi pierde banii, se pierde practic pe sine însuşi, acuzându-se chiar şi pe el
însuşi vinovat de furtul banilor.
 „Aşa voi nu mai pot trăi! Ăsta e, nu mai pot, mor, am murit, sunt îngropat! [...]Vreau să
spânzur pe  toată lumea; şi dacă nu-mi găsesc banii mă voi spânzura şi eu apoi!”
 La întâlnirea cu comisarul reiese faptul că nu avea încredere în absolut nimeni şi cât de
disperat era să îşi găsească averea.
 Nu îi păsa de nimic altceva înafară de bani, nici măcar de copii săi, cum îi considera doar
nişte afaceri de pe urma căreia putea profita. 

Impresii:
Spre deosebire de avarii pe care îi va zugrâvi realismul, personajul lui Molière nu
alunecă însă pe panta dezumanizării totale, păstrează o aparenţă de confort, chiar dacă de
o simplitate ridicolă, nu îşi tratează copiii cu brutalitate, iar atitudinea sa este receptată cu
umor, fară monstruozităţile care îl însoţesc pe Grandet sau, în literatura noastră, pe Hagi
Tudose. Comicul lui Molière este generat de complexitatea situaţiilor pe care el le
imaginează şi pentru a căror realizare ignoră de multe ori chiar regulile dramaturgiei
clasice, atât de preţuite în epocă. El aduce în scenă un număr mai mare de personaje,
îmbinând astfel principiile clasicismului antic, mai rigid, cu libertăţile farsei italiene şi
franceze. Pentru Molière, condiţia folosirii unor teorii dramatice este aceea ca ele să
producă râsul.
Comicul este unul de atmosferă şi conferă unitate piesei lui Molière. Chiar în
momentele cele mai grave, în care s-ar putea produce tensiune, atmosfera este degajată
printr-o scenă hilară, ca aceea a disputei dintre Harpagon şi Cléante, care nu se soldează
cu o ruptură dintre tată şi fiu, ci cu un duel verbal savuros şi plin de umor. Contrastul
dintre aparenţă şi esentă, sursă clasică a comediei, îi serveşte şi lui Molière în realizarea
scenei dialogului dintre avar şi Frosine, care, flatîndu-l, scoate în evidenţă tocmai
caracteristicile contrare ale bătrânului. Deşi prin dezumanizarea moderată a eroilor săi şi
prin zugrăvirea moravurilor vieţii de familie sau sociale, piesele lui Moliere se apropie de
latura tragicului, comicul rămâne modul de expresie natural al autorului clasic care, prin
realismul observaţiei şi prin depăşirea rigorilor epocii, este un spirit modern şi
întotdeauna actual.