Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ciprian Porumbescu se naste la 14 octombrie 1853, la Sipotele Sucevei, intr o casa modesta
de tara, ca fiu al Emiliei si al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor va utiliza la
inceput numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioada Golembiovski-Porumbescu si mai
apoi, Porumbescu.
Din cauza saraciei nu s-a putut bucura de o formare muzicala continua si completa. A inceput
studiul muzicii la Suceava si Cernauti, unde conduce corul Societatii Culturale "Arboroasa".
In anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Manastirii Putna, la festivitati, alaturi de
Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Trntjny eclu si altii, participa si tanarul
Ciprian Porumbescu, uimind asistenta cu minunatul sau cantec de vioara.
Apoi, cu ocazia unei burse, isi continua studiile la "Konservatorium fur Musik" din Viena,
unde dirijeaza corul Societatii Studentesti "Romania Juna". Aici va scoate, in anul 1880,
colectia de douazeci de piese corale si cantece la unison, reunite in "Colectiune de cantece
sociale pentru studentii romani" ( "Cantecul gintei latine", "Cantecul tricolorului", "Imnul
unirii - Pe-al nostru steag"), prima lucrare de acest gen din literatura noastra.
Dupa aceasta perioada, urmeaza cea mai frumoasa etapa a vietii sale artistice. La 11 martie
1882 are loc premiera operei sale "Crai nou", piesa in doua acte scrisa de Ciprian Porumbescu
pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului in
12 si 23 martie, pe aceeasi scena. In acelasi an, opereta este montata si la Oravita.
Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politica, timp in care a scris cele mai
bune piese. Printre lucrarile sale se numara "Rapsodia romana pentru orchestra", "Serenada",
"la malurile Prutului", "Altarul Manastirii Putna", "Inima de roman", "Gaudeamus Igitur",
"Oda ostasilor romani" si altele.
Mult prea devreme, la doar 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoza, Ciprian Porumbescu, se
stinge din viata, in casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu in onoarea marelui
compozitor, sub ochii tatalui sau si ai surorii sale, Marioara, la 6 iulie 1883.
Ciprian Porumbescu
Se naşte la 2/14 octombrie 1853, în Şipoptele Sucevei, ca fiu al Emiliei şi al preotuluii Iraclie
Golembiovschi (Golombiovschi). Numele de Porumbescu este folosit la început ca pseudonim
şi apoi ca nume oficial. Viitorul compozitor va utiliza la început numele de Golembiovschi,
apoi, pentru o perioadă de timp Golembiovschi – Porumbescu şi mai apoi Porumbescu.
Dotat cu o precoce sensibilitate muzicală, Ciprian Porumbescu începe în anul 1859, studiul
muzicii (teorie – solfegii) cu Carol Miculi, apoi vioara, la Ilişeşti, cu Simon Maier, continuând
la Gimnaziul din Suceava, cu Ştefan Nosievici (teorie) şi în particular cu Anton Valentin şi C.
Schlötzer (vioară).
Urmează Institutul Teologic din Cernăuţi (1873 – 1877), unde se formează mai mult ca
autodidact, primind noţiuni elementare de armonie şi dirijat coral de la Isidor Vorobchievici.
Pregătirea muzicală şi-o continuă şi la Braşov, luând lecţii de pian cu Hermann Geifrig (1805
–1886),dirijor şi organist la Biserica Negră.
La Cernăuţi conduce corul Societăţii culturale “Arboroasa” iar la Viena dirijează corul
Societăţii studenţeşti “România Jună“. În anul 1871 s-au aniversat 400 de ani de la zidirea
Mănăstirii Putna. La festivităţi, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol,
Nicolae Teclu ş. a., participă şi tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistenţa cu minunatul
său cântec la vioară.
Ciprian Porumbescu tipăreşte în anul 1880, la Viena, 20 de piese corale şi cântece la unison,
reunite în “Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români“. Între acestea: “Cântecul
gintei latine”, “Cântecul tricolorului”, şi “Imnul Unirii” (Pe-al nostru steag). Timpul petrecut
la Viena i-a adus lui Porumbescu adevăraţi prieteni braşoveni: Andrei Bârseanu, Gheorghe
Chelaru,Vasile Voinea, doctorul Băiulescu, Lazăr Nastasi ş.a. La îndemnul acestora, (aflând
că Gheorghe Dima a plecat la Sibiu), în vara anului 1881, Ciprian Porumbescu solicită postul
de profesor de muzică la Gimnaziul greco-ortodox român “Andrei Şaguna” din Braşov.
Alţi prieteni, de care avea atâta nevoie, şi-i face la Braşov: Socaciu, Bălan, pictorul Mişşu Pop
(a realizat, în ulei, portretele lui Ciprian Porumbescu şi al Bertei Gorgon), Vincenţiu Babeş,
avocatul Sorescu, Onciu, Orghidan şi muzicianul Friedrich Böhme.
Pe lângă postul didactic solicitat, Porumbescu este numit dirijor al corului Bisericii greco-
ortodoxe “Sf. Nicolae” din Scheii Braşovului (14 noiembrie 1881) şi dirijor al Reuniunii
române de gimnastică şi cântări din Braşov.
La 27 februarie/11 martie 1882 are loc premiera cu spectacolul “Crai Nou“, operetă în două
acte, scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul piesei poetului Vasile Alecsandri. O placă
memorială, fixată pe zidul Colegiului Naţional “Andrei Şaguna”, consemnează evenimentul
care a avut loc în sala festivă a Gimnaziului român.
Distribuţia celor trei spectacole care s-au jucat cu opereta “Crai Nou”, în anul 1882, la
Braşov, a cuprins peste 6o de persoane, în rolurile principale fiind: Carolina Lenghel (Anica),
Cornelia Roman (Dochiţa), Andrei Bârseanu (Bujor), Vasile Voinea (Leonaş), G. Strâmbu
(Ispravnicul), Zosim Butnaru (Moş Corbu). Sufleur: Pandele Dima, fratele compozitorului G.
Dima. Regia artistică: Ioan Bucur Popp, negustor de frunte, care a suportat şi cheltuielile
punerii în scenă ale spectacolului.
La spectacol şi-a dat concursul orchestra Societăţii Filarmonice braşovene. Aici prim cornist
era Fr. Böhme, care, potrivit mărturiilor vremii, l-a ajutat pe Ciprian Porumbescu la
orchestrarea operetei. Manuscrisul, schiţă a partiturii generale, donaţie a lui Tiberiu
Brediceanu, aflat la Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Scheii Braşovului, nu pare a fi scris
de mâna compozitorului. Opinii (controversate) pe această temă exprimă şi Augustin Bena
sau Leca Morariu. Dacă Fr. Böhme a copiat doar, pentru bani, partitura operetei, rămâne de
cercetat.
În aceeaşi publicaţie, în numărul 27, din 5 / 17 martie 1882, apare o cronică de spectacol. Dr.
Aurel Mureşianu, directorul “Gazetei Transilvaniei”, publică materialul, conceput critic şi cu
anumite rezerve. I se reproşa compozitorului influenţa creaţiei vieneze de operetă (marşul,
valsul), cât şi a folclorului orăşenesc (romanţa), precum şi alăturarea acestora cu doina şi hora
românească.
“Şi dacă este vorba de vreun componist pe care l-am studiat şi-l studiez şi acum încă cu multă
diligenţă, atunci îmi permit a spune că componistul acesta este însuşi poporul nostru român,
carele stă peste Offenbach, Genée, Suppé etc. Cu privire la celelalte obiecţiuni din menţionata
recensiune, eu nu mă esprim mai departe, ci las să vorbească opul meu şi toţi aceia cari au mai
stat la reprezentaţiune şi ştiu să-l taxeze după adevărata lui valoare. “
În acelaşi număr în care publică scrisoarea lui Ciprian Porumbescu, redacţia “Gazetei
Transilvaniei” reia punctul său de vedere:
“Nu înţelegem ce vrea d. Porumbescu cu rândurile de mai sus. În critica făcută de noi nu am
zis, că d-sa n-ar cunoaşte alţi compozitori, decât Offenbach, Suppé, Strauss ş.a., ci am voit să
zicem numai, că muzica ce a compus-o pentru “Crai Nou” dovedeşte o mare afinitate cu
muzica din operetele numiţilor compozitori. Fraza despre “poporul român componist” nu se
prea potriveşte cu seriozitatea ce se cere de la un specialist în muzică. Ne îndoim foarte, că d.
Porumbescu ar fi studiat cele două valsuri şi cântecele în tempo de vals din opereta d-sale de
la poporul român, şi mai curând credem, că le-a studiat dacă nu de la tânărul Strauss apoi
negreşit de la Strauss cel bătrân. Dacă d. Porumbescu ne asigură, că studiază cu mare
diligenţă compoziţiunile poporului român, apoi îl felicităm, căci are talent şi poate să ajungă
departe. Dar noi nu l-am consilia să persiste pe cărarea, pe care a apucat cu prima sa operetă,
căci repetăm, muzica ce a făcut-o pentru versurile lui Alecsandri poate fi cât de frumosă, vie
şi plăcută, iar originalitatea îi lipseşte mai de tot. Apărând aserţiunea din critica noastră pe
care d. Porumbescu nu a putut-o rosturna, odată ne va fi mulţumitor pentru observaţiunile
noastre sincere. “
Evenimentul muzical legat de prezentarea operetei "Crai Nou" este consemnat cu probitate
profesională, şi în “Kronstädter Zeitung”, nr. 3 din 15 martie 1882.
La 8/20 septembrie 1882, corul plugarilor din Chizătău (15 km Lugoj), organiza un concurs
de coruri româneşti, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate, la care participă zece
formaţii corale ţărăneşti.
“Corurile lor sunt nişte instituţii pe baze solide, care pot servi în orice loc spre fala neamului
românesc. Când la urmă toate corurile – 300 de cântăreţi – au intonat , n-a rămas ochi
neînlăcrămat. Publicul, peste 2000 de oameni, stătea cu pălăria-n mână şi fiecare putea
să-şi spună, că un asemenea popor, plin de viaţă şi de inteligenţă nu poate să dispară
niciodată, ba mai mult, că lui îi aparţine viitorul. Dacă m-ar întreba cineva cu de-amănuntul
asupra părţii curat muzicale, aş spune următoarele: constat mai întâi frumuseţea vocilor.
Tenor curat şi bas puternic. Cântăreţii au rămas strict <în voce> … "
În 2/14 noiembrie 1882, apare în "Gazeta Transilvaniei” o cronică scrisă de doctorul medic
Gh. Băiulescu, violonist concertist diletant (“amator”), care îl îngrijea pe Ciprian Porumbescu,
cunoscându-i suferinţele. Observaţiile critice din articol nu l-au supărat pe Ciprian
Porumbescu. Cităm din cronica doctorului Băiulescu:
“Public atât de numeros şi ales din loc şi dimprejur nu ne aducem aminte să se fi întrunit de
mult ca în seara memorată. Sala de concert era aşa de ocupată, încât mulţi au trebuit să se
întoarcă, neavând loc. L-am consilia ca la soli (“solişti vocali”) să folosească mai puţin
cornetul şi să se servească mai mult de flaut, care se apropie mai mult de instrumentul nostru
tradiţional, de fluier… Să se ferească a da o extensiune prea mare compoziţiilor d-sale, spre a
evita în chipul acesta repetiţii … Dirijorul a ştiut, în câteva probe (“repetiţii”) să iniţieze nişte
muzicanţi străini în caracterul pieselor noastre naţionale. Ariile din < Crai Nou> au devenit la
noi poporale …, cu atât mai mult regretăm că opereta nu a fost cerută de Teatrul Naţional
Bucureşti … Orchestra a trebuit să repeteze o parte din rapsodie, iar compozitorul a fost
aclamat din toate părţile.“
Considerat, drept cea mai importantă manifestare artistică organizată sub patronajul său
spiritual la Braşov, după spectacolele cu , concertul a reprezentat o nouă contribuţie a
compozitorului şi dirijorului Ciprian Porumbescu la îmbogăţirea vieţii muzicale locale.
Toată această activitate de creaţie, de repetiţii şi spectacole îi agravează boala. Pentru odihnă
şi tratament la plămâni, sfătuit de prieteni, la 13/25 noiembrie 1882, pleacă în Italia, în
staţiunea Nervi.
Starea sănătăţii sale nu se ameliorează şi astfel, la sfârşitul lunii februarie 1883, se întoarce
acasă la Stupca (Suceava).
Notă: Citatele din “Gazeta Transilvaniei” şi din “Kronstädter Zeitung” sunt reproduse după
caietul lui Constantin Catrina, Ciprian Porumbescu, o sută douăzeci şi cinci de ani de la
naşterea compozitorului, Filarmonica de Stat "G. Dima “Braşov, 1978.
Muzică de teatru: ”Candidatul Linte” (Rigorosul teologic) (1877), comedie în două scene,
“Crai Nou” (1882), operetă în două acte;
Muzică de cameră: “Cvintet de coarde cu flaut” (1875), “Balada pentru vioară şi pian” (1880),
“Reverie pentru vioară şi pian” (1880);
Muzică corală: “Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români” (Cântecul gintei
latine; Imnul Unirei – Pe-al nostru steag; Cântecul tricolorului; Inimă de român; Hora;
Gaudeamus igitur; Nu-i viaţă mai plăcută; Leliţo de la Munteni; Hai să ciocnim ş.a.), “Odă
ostaşilor români”, “Serenada” (Dormi uşor), “Noapte de primăvară”, cantata (vals) “La
malurile Prutului“, “Altarul Mănăstirii Putna” cantată pentru solişti, cor bărbătesc şi pian;
Muzică vocală: “Te-ai dus, iubite”, “Cât te-am iubit”, “Dedicaţiune”, “Lăsaţi-mă să cânt“, “A
căzut o rază lină”;
Muzică religioasă: ”Cântările Sfintei Liturghii în do major”, cor bărbătesc, “Tatăl nostru “,
cor bărbătesc, “Adusu-mi-am aminte”, cor bărbătesc, “Priceasnă de Paşti”, cor mixt, “Axion
la Rusalii”, cor mixt, “Condacul Maicii Domnului “ cor bărbătesc;
Documentar întocmit de prof. Mihai – Gavril GORBONOV
Linkedin
Digg
Facebook
Mixx
MySpace
Yahoo! Buzz
6246 VIZUALIZARI | COMENTARII 2
Tinut de negraita frumusete, Bucovina este astazi una dintre cele mai cautate zone turistice,
atat de romani cat si de straini. In peisajul ei mirific licareste "Arhipelagul Manastirilor", cu
vestite ctitorii de voievozi si de mari boieri moldoveni, unele cu o culoare specifica: Voronet -
albastru, Humor - rosu, Sucevita - verde, Moldovita - galben, Arbore - combinatie de culori
s.a.m.d. Tot in Bucovina, la vremelnicul hotar dintre Nordul si Sudul acestui taram, se inalta
Putna, cea mai de seama manastire a lui stefan cel Mare si Sfant.
In Bucovina au visat si au lucrat oameni de cultura de prima marime, printre care: profesorul
Aron Pumnul, arheologul si cronicarul vietii stiintifice Dionisie D. Olinescu, istoricii Eudoxiu
Hurmuzachi si Dimitrie Onciul, scriitorul si istoricul Teodor Stefanelli, folcloristul Simion
Florea Marian, scriitorii Iraclie Porumbescu si Constantin Morariu, pictorul Epaminonda
Bucevschi si compozitorii Ciprian Porumbescu, Tudor Flondor, Eusebiu Mandicevschi. In
Bucovina, pe care a pomenit-o mereu cu o profunda iubire, a copilarit si a scris Mihai
Eminescu.
Politic, pana in anul 1848, bucovinenii aveau doar opt reprezentanti ai lor, deputati, in
Parlamentul de la Viena; ei aveau drepturi egale, participau la dezbateri, iar discursurile
celorlalti parlamentari le erau traduse in romaneste. La 13 februarie 1848, o delegatie a
bucovinenilor a inaintat un memorandum cerand mai multa autonomie, prin unirea sub
coroana Austriei
si crearea unui ducat romanesc, iar "imparatul sa poata purta si titlul de mare duce al
romanilor". Drept urmare, la 4 martie 1849 ei au obtinut un statut de autonomie a Bucovinei
in Imperiul Austro-Ungar, la titlurile imperiale ale imparatului Franz Josef adaugandu-se si
acela de mare duce al Bucovinei.
A fost creata Dieta Ducatului Bucovinei, intrunita pentru intaia oara la 6 aprilie 1861. In
aceasta erau reprezentate toate minoritatile, iar romanii detineau majoritatea. Astfel,
presedintele Dietei, Eudoxiu Hurmuzachi, a devenit maresal al Bucovinei. Prin rezolutia
imperiala din 26 august 1861, Bucovinei i se acorda dreptul de a avea drapel propriu, cu
culorile albastru si rosu, dispuse vertical, avand la mijloc stema cu capul de bour, precum si
toate drepturile adiacente statutului de Ducat al Imperiului Austriac.
La patru ani de la proclamarea Bucovinei ca ducat, adica in anul 1853, la 14 octombrie, intr-o
casa
modesta de tara, s-a nascut Ciprian Golembiovski, ca fiu al preotului ortodox Iraclie si al
Emiliei, la sipotele Sucevei, astazi pe actuala granita de Nord a Romaniei.
Cum se stie, dupa prabusirea monarhiei austro-ungare, Consiliul National al Bucovinei,
intrunit la 28 noiembrie 1918, a decis in majoritate unirea cu Romania. Unirea Bucovinei cu
Romania a fost recunoscuta oficial, in 1919, prin tratatul de la Saint Germain. In anul 1944,
sovieticii au impus arbitrara granita care desparte si astazi Sudul de Nordul Bucovinei.
Aceasta granita a taiat comuna sipotele Sucevei, unde s-a nascut viitorul mare compozitor, in
doua!
Incantecul copilariei
In poloneza, golemb inseamna porumbel. Desi, sub presiunea autoritatilor straine, a adoptat
numele Golembiovski, este exclus ca preotul ortodox Iraclie, tatal lui Ciprian, sa fi fost
polonez. Numele parintilor lui Iraclie erau romanesti neaose: Tanase si Varvara. Pe de alta
parte, in Nordul Moldovei este raspandit si astazi numele de familie Porumb, inclusiv derivate
ca Porumbescu, Porumbeanu, Porumboiu, Aporumboaie s.a.
Iraclie, care mai tarziu si-a "retradus" numele de familie in Porumbescu, a fost coleg de idei si
generatie cu pasoptisti ca Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Costache Negri, Gheorghe
Baritiu, Aron Pumnul etc. La sipotele Sucevei, sat frumos, cum sunt atatea in Bucovina, venea
spre a-si petrece verile in familia preotului compozitorul Carol Miculi, om foarte cultivat si cu
multiple preocupari, discipol al lui Fr. Chopin si dirijor al Conservatorului din Lemberg. De la
el a invatat Ciprian, la sase ani, notele muzicale, pregatindu-se apoi in particular cu
invatatorul violonist Simion Mayer. Pentru talentul deosebit al fiului sau, preotul Iraclie a
primit o vioara Amati, datand din anul 1626, de la un tigan batran, ca recunostinta pentru
hrana daruita lui si cetei sale de lautari in vremea secetei din 1866. Batranul tigan l-a invatat
pe fiul preotului sa cante si la alte instrumente din recuzita tarafului. Este de la sine inteles ca
micul Ciprian asista la toate horele din sat precum si la alte manifestari muzicale din partea
locului.
de la Teologie, a audiat si cursuri de filosofie. Aici a creat si intaia sa compozitie, "O dorinta",
pe versurile poetei Matilda Cugler. A organizat si a condus numeroase concerte corale si
instumentale, devenind repede
cunoscut, fiind indragit si solicitat de cultivatul public din Cernauti, oras artistic si muzical, in
care au poposit adesea instrumentisti vestiti din Viena.
Revolutionarul
In anul 1875, studentii romani din Bucovina au infiintat la Cernauti Societatea Arboroasa. In
scurta vreme, Ciprian Porumbescu, cel mai inflacarat fondator, a devenit presedintele
societatii, iar Zaharia Voronca - vicepresedinte. La cele mai multe sedinte aveau loc si
concerte. Ciprian a compus atunci lucrari valoroase, ca "Tabara Romanilor" si "Altarul
Manastirii Putna". El a creat si intaiul ansamblu coral al Societatii Arboroasa. Tot atunci a
initiat si un recensamant al tuturor studentilor romani, pentru a sti de ce forte dispun tinerii lui
compatrioti. Prin diferite conferinte culturale si artistice, s-a facut legatura cu alte asociatii
patriotice din Moldova, Tara Romaneasca, Ardeal, din Budapesta, Viena si Munchen.
In anul 1877, a absolvit Facultatea de Teologie, dar nu a fost niciodata preot, preferintile sale
fiind muzica, istoria nationala si universala, literatura romana
si limbile clasice.
Detinutul Habsburgilor
In octombrie 1877, la Iasi se comemorau 100 de ani de la decapitarea lui Grigore Ghica,
voievodul moldovean care se impotrivise turcilor la cedarea Bucovinei catre autrieci. La 12
octombrie 1877, la Cernauti, autoritatile habsburgice pregateau festivitatea dezvelirii
monumentului imparatesei Maria Tereza. Atunci, membrii Societatii Arboroasa au trimis o
telegrama de condoleante Primariei din Iasi, deranjand teribil autoritatile din Cernauti. In
acest sens, au fost arestati cinci membri ai Arboroasei, intre care si Ciprian Porumbescu, iar
societatea a fost desfiintata. Anul urmator, s-a desfasurat la Cernauti, vreme de trei zile,
intaiul proces politic al Bucovinei. Acuzatii au fost pusi in libertate, dar Ciprian Porumbescu
nu a mai obtinut o bursa de studii. Mai grav, mostenind o boala de familie, ftizia, cat timp a
stat in temnita, boala s-a agravat. Ca sa-si refaca sanatatea, s-a intors acasa, la Stupca, unde
tatal sau era preot, si a devenit invatator la scoala din sat.
Pe propriile cheltuieli, tatal si-a trimis fiul la Viena, unde acesta s-a inscris la Facultatea de
Filosofie si la Conservator, luand legatura si cu studentii de la Societatea Romania Juna, atent
monitorizata de spionii habsburgici. Atentie: din aceasta societate facea parte si Mihai
Eminescu!
Din noiembrie 1881 a fost profesor de muzica la Brasov, unde i s-a oferit si conducerea
corului Sfantul Nicolae din Schei. In acest oras a desavarsit opereta "Crai Nou", pe textul lui
Vasile Alecsandri. Brasovenii si multi altii il socoteau atunci pe Ciprian Porumbescu cel mai
mare muzician roman in viata. Din pricina bolii, a fost nevoit sa plece din Brasov la Nervi, in
Italia. Foarte bolnav, s-a intors la Stupca, unde s-a stins din viata la 9 iunie 1883.
Comuna Stupca, unde e inmormantat compozitorul si unde se afla si casa memoriala si un
muzeu memorial, se numeste astazi Ciprian Porumbescu. Am trecut de curand pe acolo.
O biografie romantica
Pe la inceputul anilor ‘50 ai secolului XIX, aparea o carte al carei mare succes a dus la deasa
ei reeditare. Este vorba de volumul "Canta la Stupca o vioara" de C. Ghiban, cu biografia lui
Ciprian Porumbescu, foarte documentata. Pe deplin romantica, inclusiv cu o dragoste
imposibila intre un baiat si o fata de confesiuni diferite, viata marelui muzician ucis de ftizie,
boala secolului sau, nici nu a mai trebuit sa fie romantata, ca sa se bucure de interesul
publicului larg. Dupa aceasta carte s-a realizat si filmul "Ciprian Porumbescu", de asemenea
cu mare succes de public.
Vreme de 10 ani, el a scris peste 200 de lucrari muzicale, din toate genurile. Cea mai
cunoscuta si cea mai gustata de public este "Balada pentru vioara si pian". Aceasta se bucura
de o mare popularitate si in tari straine, indeosebi in Japonia, interpretata in multe concerte si
in mari orase ale lumii de una dintre cele mai mari violoniste nipone, Atsuko Temma. Tot in
Japonia a aparut o carte biografica purtand numele compozitorului, ce contine si o parte din
"jurnalul intim" tinut de Ciprian Porumbescu la Viena. Autoarea acestei carti este pianista si
scriitoarea Shoko Tacheuki. Amandoua artistele nipone au imprimat cate un C.D. cu
"Balada".
Ne-am fi asteptat ca, dupa o asemenea viata si opera, Ciprian Porumbescu sa se bucure acum
de o binemeritata glorie. Destinul sau post-mortem ramane insa destul de ciudat. Astfel,
muzica vestitului sau cantec patriotic, "Pe-al nostru steag e scris Unire", a fost preluata si de
catre Albania, pentru imnul national "Hymni i Flamurit", cantat si astazi. Pe de alta parte,
textul frumosului cantec "Trei culori" a fost modificat pana la blasfemie de catre comunisti,
fiind impus ca imnul de stat al R.S.R.
Posturile romanesti nationale de radio si televiziune ii difuzeaza cantecele rarisim, cele
particulare - deloc. Sa zicem ca marsurile lui patriotice nu prea suna a "corectitudine politica".
Dar celelalte cantece, dar mai ales "Balada"?
De la mit la realitate
În mai puţin de un sfert de veac dupa moartea sa, Ciprian Porumbescu nu mai era doar al
Bucovinei, ci al Daciei întregi – confirmându-se viziunea marii întregiri ulterioare, pe care a
avut-o la Putna, la vârsta de 18 ani, prin cele rostite atunci tatalui sau: „Tata, am cântat Daciei
întregi!”... Multe şi felurite sunt cauzele popularitaţii şi dragostei de care s-a bucurat el ca
exponent ideal nu numai al generaţiei sale, dar şi al celor urmatoare. (Nina Cionca)