EXAMENUL NAȚIONAL DE BACALAUREAT. LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ.

TEST DE ANTRENAMENT. SUBIECTUL AL II-LEA (12)

SUBIECTUL al II-lea (10
puncte)

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul de mai

jos.
ACTUL I
Personajele:
Spirache, funcționar la prefectură, e un personaj compus din familie, slujbă ș
cumsecădenie. De 50 de ani ș mai bine.
Dacia, soția lui, cam de aceeaș vârstă, conservată însă bine, foarte voluntară, foarte
activă și foarte supusă mamei sale.
Chiriachița, soacra lui Spirache.
Sarmisegetusa, fiica lui Spirache, supranumită și prințesa familiei. 22 de ani.
Gena, fiica lui Spirache din prima căsătorie. Talentată la pictură.
Traian, băiatul cel mare al lui Spirache. A ajuns să strângă, până la 20 de ani, 3 clase de
liceu.
Decebal, băiatul cel mic al lui Spirache. 12 ani.

Scena I
Tablou familial, în amurg: Spirache, retras într-un colț, spre lumina ferestrei, citește ziarul;
Dacia deapănă un scul de lână roz ș Decebal „îi ține”; Chiriachița dă o pasență; în balansoar,
Sarmisegetuza (pe scurt Miza) îș lustruiește preocupată unghiile, cu „instrumentele” în poală; Traian
moțăie, cu o țigară lipită de buza inferioară, într-un colț de masă; Gena, la bufet, cu spatele spre
public, pregătește mașna de spirt ș ceștile pentru cafea. Afară e încă soare și liniște dulce de după-
amiază provincială. [...]
CHIRIACHIȚA: Ți-am mai spus eu… singura nădejde e tot frate-tău, Tache... dacă nu
cumva o avea ș ăla de gând să trăiască o sută de ani. (La auzul numelui lui Tache, toată familia
devine atentă.).
CHIRIACHIȚA: De! Numai să v-o lase vouă…
SPIRACHE: Păi n-are cui s-o lase… Singurul lui moștenitor eu sunt, ca frate al lui ș de
tată ș de mamă.
DACIA: Numai să nu facă testament în favoarea altuia…
SPIRACHE: N-are cui să-i facă... fiți liniștiți. Nouă o să ne rămâie. Vouă adică, că eu,
ori cu bani, ori fără bani… tot gazeta aia o s-o citesc…
CHIRIACHIȚA: Te-ai interesat la tribunal dacă nu cumva…
SPIRACHE (îi taie vorba): Nu… nu… nu… Până acum trei zile, când a plecat la
Ierusalim… mi-a spus el, cu gura lui, că n-a făcut testament… (Un timp.) Azi-noapte, trebuie
să se fi îmbarcat la Constanța pentru Constantinopole…
CHIRIACHIȚA: Da´ ce gust fistichiu, să se ducă la Ierusalim!
SPIRACHE: Vrea să se facă hagiu… era o veche dorință a lui…
CHIRIACHIȚA: Mai bine vă dădea vouă banii ăștia, pe care o să-i cheltuiască de
pomană… (Cu ochii-n tavan.) Eh! Da´, poate tot răul e spre bine!... O avea Dumnezeu milă ș
de voi ș l-o lua vreun curent pe vapor. Marea, de, e umedă, că e de apă ș trage din toate
părțile, că e deschisă vraiște…
 DACIA: Ți-ai găsit! Cumnatul Tache să răcească… Se păzește de răceală de e ș
enervant, parol… (Pe stradă începe să se audă o flașnetă care cântă Titanic vals. Treptat, cântecul se
aude mai distinct, toți ascultă ș Traian începe să fredoneze.)
CHIRIACHIȚA: Ce cântec e ăsta, Traiane, că parcă-l știu ș eu?
TRAIAN: Titanic vals (Cântă puțin cu vorbe.) „Pe-o mare gentilă, pe-un blestemat
ocean, se vede la o milă un pachebot titan (bis)… Căpitanu Roberto ș cu matrozii sare…”
DACIA: Aha! Valsul ăsta e de pe vremea când s-a ciocnit Titanicul cu ghețarii ș s-a
scufundat în ocean. (Pe gânduri.) Ăla zic ș eu naufragiu!
MIZA: Splendidă catastrofă! (Tudor Mușatescu, Titanic vals)

Piesa de teatru „Titanic vals”, de Tudor Mușatescu, este o comedie de moravuri, în

care autorul satirizează preocupările și aspirațiile mărunte al unei lumi provinciale, care
aspiră la o viață mai bună. Fiind o operă dramatică, mesajul se transmite în mod indirect,
prin intermediul jocului actorilor pe scenă, care rostesc replici semnificative și au gestică,
mimică mișcare și joc scenic ca mijloace nonverbale de comunicare.
Această operă dramatică are un titlu semnificativ, ce se referă la o catastrofă navală
tragică și spectaculoasă, și o structură a textului adecvată acestui gen literar, împărțită în acte
și scene, prin respectarea unității de timp și de acțiune în acest tip de scriere.
Scena 1 din actul I, cu rol de expozițiune și de intrigă, surprinde un tablou de
familie, prilej de a prezenta, prin didascalii externe detaliate, personajele implicate și mediul
în care se desfășoară acțiunea. Scriitorul insistă asupra decorului, redat prin indicații scenice
(didascalii) amănunțite, semnificative pentru starea socială a familiei. Acțiunea se petrece
într-un „fel de salon sufragerie, cu mobilier amestecat și uzat“, cu șevalet și balansoar, „masa
de mâncare“, „bufet cu geamuri“, „o canapea cu scaune desperecheate“, pe măsura
veniturilor modeste ale personajului principal, „funcționar de prefectură, cu leafă mică, copii
mari și soacră prevăzută, de ea însăși, în actul dotal“.
Incipitul piesei surprinde un „tablou familial, în amurg“, cu roluri bine distribuite
ale personajelor: Spirache, într-un colț, citește ziarul, Dacia deapănă un scul de lână, ajutată
de copilul cel mic, Decebal, Chiriachița ghicește în cărți, Miza își lustruiește unghiile, Traian,
fiul cel mare, moțăie cu țigara în gură într-un colț de masă, Gena, fata lui Spirache din prima
căsătorie, pregătește cafelele. E o atmosferă liniștită, de după-amiază provincială, în care
dialogul personajelor evoluează lent către o intrigă specifică vremii, dobândirea unei
moșteniri: „CHIRIACHIȚA: Ți-am mai spus eu… singura nădejde e tot frate-tău, Tache...
dacă nu cumva o avea și ăla de gând să trăiască o sută de ani. (La auzul numelui lui Tache,
toată familia devine atentă.)“. Odată acest subiect deschis, se aproximează că Tache ar avea
„exact șaptezeci și ceva de ani în cap… Cam pe-aici…“, iar „milioane tot cam pe-atâtea“. În
perspectiva acestei fabuloase moșteniri, aproape toate personajele cad în visare, având totuși
neliniști și îndoieli:
„CHIRIACHIȚA: De! Numai să v-o lase vouă… […]
SPIRACHE (îi taie vorba): Nu… nu… nu… Până acum trei zile, când a plecat la
Ierusalim… mi-a spus el, cu gura lui, că n-a făcut testament… (Un timp.) Azi-noapte, trebuie
să se fi îmbarcat la Constanța pentru Constantinopole…“.
Din acest punct, discuția dobândește un ton aluziv și cinic: Chiriachița crede că
„poate tot răul e spre bine“, căci „o avea Dumnezeu milă și de voi și i-o lua vreun curent pe
vapor“, iar Miza consideră că „pe vapor se pot întâmpla multe“. Totodată, în stradă o
flașnetă începe să cânte, premonitoriu, „Titanic vals“, amintind de „vremea când s-a ciocnit
«Titanicul» cu ghețarii și s-a scufundat în ocean“. Personajele intră într-o stare de speranță și
de totală admirație față de o posibilă întâmplare similară, fiecare exprimându-și deschis și
cinic punctul de vedere și dorințele. Dacia o spune deschis, „Ăla zic și eu naufragiu!“, Miza o
consideră „splendidă catastrofă“, iar Chiriachița, „ca omul cu prevedere“, întreabă dacă pe
Marea Neagră sunt ghețari, temându-se deja că timpul ar putea fi frumos și i-ar strica toată
această iluzorie perspectivă. Este asigurată însă de Traian că toate barometrele din oraș
„arată furtună… vânturi mari dinspre sud...“.
Scena se încheie într-o atmosferă de visare, în care Spirache, cutremurat de aceste
gânduri spuse cu voce tare, punându-și „pleașca“ de pălărie pe cap, stârnind hazul tuturor,
se ridică și pleacă să-și citească ziarul în liniște, în grădina publică.

Profesor doctor Hadrian SOARE,

Colegiul Național Zinca Golescu, Pitești

Rolul notațiilor autorului din fragment  este acela de a fixa decorul și reperele spațio-
temporale. Notațiile autorului au rol și de caracterizare a personajelor implicate