Sunteți pe pagina 1din 4

Clasa a VI-a 11.01.

2021

Textul nonliterar
PROBA 1. CITESC
A.”Nu sunt pe cale Dar știm că ura
numai petale, și-a-ntins măsura,
ofrande pale vărsându-și zgura
de trandafiri... și pe Iisus!
Dar știm că spinul Și nu-i prea lesne,
și-a pus rubinul cu șerpi la glezne,
chiar și pe crinul cărări prin bezne
primei iubiri! a-ți netezi.
Nu ne-aduc anii Dar scris e doară
numai Betanii, că-ntâi e seară
dulci spovedanii și noapte-amară.
în vreun apus. Și-apoi e zi! ”
(Costache Ioanid- Nu sunt pe cale)
*Betania =sat lângă Ierusalim, unde a murit Lazăr.

B.”N-am cerut vieții nimic. Tot ce-am avut, i-am smuls. Și tot ce n-am avut, mi-a
furat.” Tudor Mușatescu
”Am fost întrebat, de multe ori, dacă personajele din Titanic Vals și subiectul piesei
au existat în realitate sau au vreo înrudire directă cu oameni și fapte petrecute aievea. Da,
au existat, și tot ce se întâmplă în Titanic Vals s-a întâmplat în realitate, și chiar la
Câmpulung. Firește, nu toate faptele s-au petrecut în cadrul aceleiași familii. Moștenirea lui
Tache Necșulescu- mort nu într-un naufragiu, ci de moarte bună- a rămas unei familii
sărace, un funcționar la prefectură, ca Spirache; dar dragostea Mizei cu locotenentul de
cavalerie s-a întâmplat în cu totul altă familie.”Tudor Mușatescu
S-a născut pe 22 februarie 1903 la Câmpulung Muscel, într-un mediu familial prielnic
dezvoltării aptitudinilor sale artistice timpurii. Tatăl, Alexandru Mușatescu- avocat și
profesor, pentru o vreme primar al Câmpulungului și prefect de Muscel, era un om de o
vastă cultură;mama, Elena (născută Vlădescu), dovedise întotdeauna înclinații artistice, în
vreme ce bunicului său îi era cunoscut un umor remarcabil.
Între primele sale încercări literare din vremea copilăriei se află ”Ghiocelul”, revistă
scrisă de mână și cuprinzând versuri, cronici rimate, schițe, o ”piesă”- ”Ardealul”,
concepută sub influența pieselor lui Șt.O.Iosif și Zaharia Bărsan, văzute la serbările școlare.
Tot din această vreme datează, după cum mărturisea scriitorul, ”o piesă în cinci mari acte,
un fel de feerie, care se numea Povestea violetelor. Piesa era în versuri, se juca în magazia
noastră de la Câmpulung, intrarea era ”pe nasturi”, iar autorul ei, care era și primul
interpret- Luceafăr Vodă- avea opt sau nouă ani.”
”Ia viața de piept. Nu ca s-o trântești, ci ca să-i auzi mai bine inima cum bate.”
În 1919 vine la București și se înscrie la Drept și Filozofie; trece apoi la Facultatea
de Litere, studiază franceza și latina și își ia licența cu ”Magna cum laudae” în 1924.
Gazetăria și literatura îl prinseseră iremediabil în mrejele lor, încă din 1919, colaborând
zilnic la Rampa cu articole sau poezii. În primii ani de după primul război mondial editează,
împreună cu Camil Petrescu, revista Săptămâna muncii intelectuale și artistice. Scrie la
1
Cetatea literară, Adevărul literar, în cea din urmă apărând versurile reunite ulterior în
volumul Vitrinele toamnei (1925). De-a lungul carierei sale literare, Mușatescu va mai
semna Mircea Boldur, Ion Freamăt, Lunettes Noires, Mat, Simeon Kiru, Mitică, Mouche,
Don Rodrigue, Dimitrie Taiga, Tam, B.Vrăbiuță, în colaborări la Adevărul literar și artistic,
Cetatea literară, Contemporanul, Epoca, Glasul țării, Gluma, Luceafărul, Mitică, Muguri,
Papagalul, Rampa, Scena etc.
Debutează în dramaturgie cu piesa Focurile de pe comori, scrisă în limba franceză și
reprezentată la Paris, în 1923. Câțiva ani mai târziu prezintă Asociației Criticilor Dramatici
piesa Panțarola, care a fost reprezentată în 1928 la Teatrul Mic. Urmează comedia Sosesc
deseară (1932), interpretată cu un succes răsunător de Compania Bulandra- Maximilian-
Storin- Iancovescu; cronicile dramatice înregistrează ”succesul de nesfârșită hilaritate” de
la premieră (Camil Petrescu în ”Argus”). Reluată în 1936 cu titlul Chestiuni de familie,
comedia își propune să amendeze mentalitatea provinciei și a personajelor impregnate de
acest spirit, dar dornice să pară altfel de cum sunt. Unul dintre personaje, Adelaida-
domnișoară bătrână, bătăioasă și autoritară- o anunță pe Chiriachița din Titanic Vals și pe
Miza Stamatescu din ...Escu.
(Internet)

ÎNȚELEG
A.1)Transcrie, din textul A, o structură care conține o enumerație.
Nu sunt pe cale
numai petale,
ofrande pale
de trandafiri...
2)Scrie motivul pentru care spinul/ și-a pus rubinul.
Motivul pentru care ”spinul”/ ”și-a pus rubinul” a fost ”crinul primei iubiri!”

3)Scrie părerea ta, în 4-5 rânduri, despre mesajul textului: Dar știm că ura/ și-a-ntins
măsura,/ vărsându-și zgura/ și pe Iisus.
4)Scrie trei trăsături ale genului liric identificate în textul A.
5)Scrie ce crezi despre faptul că greutățile vieții sunt metaforic transformate în șerpi
legați de glezne.
6)Expresia din text, nu aduc anii/ numai Betanii, exprimă ideea:
a.viața este plină de greutăți;
b.oamenii nu se îngrijesc să facă numai fapte bune totdeauna;
c.păcatul pândește la tot pasul.
7)Scrie care este tema textului A.
8)Rescrie cuvintele prin care autorul reușește să sugereze starea de optimism.

B. 1)Ce declară Tudor Mușatescu celor care întreabă dacă personajele din piesa Titanic Vals
au existat în realitate?
2)Cum se numea piesa în versuri, feeria, cum îi spunea scriitorul, unde se juca și cum
se plătea intrarea?
3)Câți ani avea autorul piesei în versuri și ce personaj interpreta acesta?
4)Ce facultate a terminat Tudor Mușatescu și cu ce rezultat?
5)Rescrie cinci pseudonime sub care semnează articole în diverse ziare.
2
6)Când s-a născut Tudor Mușatescu și unde?
7)Prezintă în trei rânduri familia scriitorului din Câmpulung.
8)Rescrie unul dintre citatele din scrierile lui Mușatescu din textul B, pe care să-l poți
folosi drept motto pentru o compunere.

FOLOSESC
1)Rescrie două cuvinte din textul A din câmpul lexical al florilor și completează cu alți
cinci termeni.
2)Rescrie două propoziții negative. Transformă-le în propoziții afirmative.
3)Desparte în silabe cuvintele următoare: chestiuni, iremediabil, mentalitatea,
aptitudini, gazetăria, impregnate.
4)Subliniază doar vocalele din cuvintele de mai jos: dulci, spovedanii, reluată,
provinciilor.
5)Scrie cinci verbe din textul A și precizează conjugarea lor.
6)Alcătuiește câte două enunțuri în care cuvintele acte și leneș să fie omonime.
7)Rescrie, din textele citate, cinci cuvinte care conțin diftong.
8)Scrie câte un sinonim pentru fiecare dintre cuvintele: mrejele, hilaritate, impregnat,
mentalitate.

MOMENTUL ORTOGRAFIC
1)Scrie pe spațiile punctate cuvintele potrivite aflate între paranteze (la, l-a, sau, s-au,
sa, s-a, l-au, ia, i-a):
Țăranii.........pregătit pentru a merge........spânzurătoare cu leneșul.
Carul......îndreptat spre locul stabilit. Oamenii..........întâlnit pe drum cu o trăsură.
Cocoana...........văzut de departe. Cu toții au spus că trebuie să.........o decizie salvatoare.
Leneșul nu a vrut să muncească.........să roadă singur posmagii.
2)Completează următoarele proverbe cu substantivele comune potrivite:
............................harnic, muncitor, de.....................nu duce dor.
...........................blândă zgârie rău.
Cu o.................................nu se face..................................
..........................are..........................

SCRIEREA IMAGINATIVĂ
Scrie o compunere, de 20-25 de rânduri, în care să îți imaginezi că ești un personaj
dintr-un basm. În realizarea compunerii, îți vei alege o poveste, apoi te vei metamorfoza
într-unul dintre personajele ei și vei schimba acțiunea în funcție de propria ta imaginație.
În compunerea realizată de tine, vei avea în vedere următoarele cerințe:
 Vei folosi povestirea și dialogul;
 Vei prezenta faptele într-o ordine firească;
 Vei utiliza o exprimare corectă și frumoasă;
 Vei respecta regulile de scriere corectă a cuvintelor, a semnelor de punctuație și de
ortografie, de așezare în pagină.
Poți să-ți stabilești acum un plan de idei.

BIBLIOGRAFIE: Hoagea Adriana, ”Labirintul textului. Nivel avansat. Auxiliar didactic


3
pentru ora de lectură. Conform noului curriculum. Texte pentru lectură. Fișe de lucru
pentru înțelegerea textului literar sau nonliterar. Exerciții de literatură și gramatică pentru
consolidarea sau evaluarea cunoștințelor”, Editura Juventus Press, Pitești, 2012, pag.99-104

S-ar putea să vă placă și