Marcel Breslașu

Poet român

Marcel Breslașu (Marcel Bresliska; n. 19 septembrie 1903, București – d. 29

septembrie 1966, București) a fost un poet român, de origine evreiască, cunoscut și
ca fabulist, compozitor și traducător.[1][2] În timpul regimului comunist a avut funcții de
conducere în instituții culturale și academice. Marcel Breslașu a fost membru al
Partidului Comunist din România din 1940.[3]
După absolvirea liceului Spiru Haret, Breslașu s-a înscris la Facultatea de Drept și în
paralel la Conservatorul din București. Și-a continuat studiile la Paris, unde a obținut
diploma de doctor în drept. În capitala Franței s-a perfecționat în compoziție la Schola
Cantorum, unde l-a avut profesor pe Vincent D'Indy.
Întors în România, a practicat o vreme avocatura, în timpul liber dedicându-se scrisului
și muzicii. Și-a început cariera literară cu versuri pentru copii, publicate în revista Copilul
evreu. În 1934 a scris textul și muzica la un oratoriu profan, inspirat din Biblie, Cântarea
cântărilor, care a fost reprezentat în 1938 pe scena Operei din București.
A mai scris poezii lirice și alegorice.
După război, a fost numit șef al departamentului pedagogic al Ministerului Artelor și
Științelor, profesor și rector al Institutului de teatru „Ion Luca Caragiale”.
În perioada 1961-1965, Marcel Breslașu a fost redactor-șef al revistei Secolul 20.[4]
În 1966, Marcel Breslașu a compus marșul pentru genericul serialului de televiziune
românesc Cosmin, fiul zimbrului.[5]
Breslașu a fost timp de mai mulți ani secretar al organizației de partid a Uniunii
Scriitorilor.

Volume publicate
 Grivița Roșie, Editura de Stat, 1949
 În tîrg la Iași, 66 pagini, Editura Tineretului, 1955
 Dialectica poeziei sau cântece despre cântec, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1957
 Cântec de leagăn al Doncăi, Editura Tineretului, 1957
 Poezii, 150 pagini, Editura Tineretului, 1959
 Valea Prahovei, 60 pagini, Editura Meridiane, 1961
 Dialectica poeziei și niște fabule, 310 pagini, Editura pentru Literatură, Biblioteca pentru toți nr.
146, 1962
 Bondocel își alege o meserie, cu ilustrații de Ligia Macovei, 72 pagini, Editura Tineretului, 1964
 Ce-o să fie Bondăcel? (poezie, beletristică), Editura Ion Creangă, 1971, 1980
 Zodiac (poezii), 282 pagini, Editura Cartea Românească, 1973
 Versuri, 221 pagini, Editura Minerva, 1973

Amintiri despre Marcel Breslașu

În cartea sa Între Capșa și Corso, Vlaicu Bârna povestește:[10]
Pe acel timp, făceau spume prin publicațiile oficiale niște foarte modeste fabule
de Marcel Breslașu. Individul cu acest nume intrase în lumea scriitorilor grație
prieteniei lui cu Mihai Beniuc, prietenie clădită la „focul sacru” al crezului
comunist. Întâi au locuit toți trei împreună, într-o garsonieră, pentru că uitam să
spun că Breslașu era însurat, iar mai târziu respectiva soție, prin bună înțelegere,
a trecut pe numele lui Beniuc. Înțelegerea a fost, de fapt, un troc: în schimbul
soției, fabulistul a primit un post gras la Fondul Literar.
Dinu Săraru își amintește de perioada când era redactor-șef adjunct la revista de
literatură universală Secolul XX:[11]
Redactor-șef era Marcel Breslașu, bătrân obosit, poet, pianist, cu un umor
fabulos, evreiesc, de mare clasă, dar nu se ocupa de revistă. O vedea doar când
apărea.

Apartenenta

Din orisice nor care trece

iti poti fauri un radvan –
sa-ti poarte spre setaua cea rece
fierbintele vis nazdravan.

Nu crede-n stihia-i domoala,

in pasnicii-i pasi de batran.
Furtuna duc norii in poala
si-ascund cate-un fulger in san.

... Din orisice dangat de clopot

iti poti face-o scara la cer.
Al sangelui repede ropot
e singurul tau temnicer.

E inima ta pamanteana
facuta sa bata aici;
spre-a cerului palida geana
doar ochii ti-e dat sa-i ridici.

... Din orice copac al padurii

se poate ciopli un catarg –
dar cruntul sarut al securii
e pretul plecarii spre larg.

In ranile vesnic deschise

mai galgaie sevele-adanci.
Alminteri, corabia cu vise
isi spulbera prora de stanci.

Chinuit de vise grele

Chinuit de vise grele

nu-mi venea-ntr-o noapte somnul ...
Din pervazul unei stele
zis-a catre mine Domnul:

- Mesterindu-ti creatiunea,
nu lua pilda mea, copile,
daca vrei s-o faci CA LUMEA,
n-o poti face-n sapte zile!
Curriculum vitae

O frunza, cea din urma, s-a desprins

si-ncearca pe spirala ce coboara
sa-nvaluie-n rotitul ei cuprins
rotatul pom ce-a fost odinioara.

Dar nu-i mai afla fragedul chenar,

orbacaind prin vantul care-o poarta.
O mana care dibuie-n zadar
sa-si naluceasca Primavara moarta ...

Apoi, se-asterne, scurt, c-un ultim spasm ...

Va povesti, ca maine, radacinii
cum a pornit si cum s-a-ntors in basm
din marea aventura a luminii.

Da, esti batran ...

Da, esti batran ... Si totusi gusta

privelistea – atata cata-ncape
in ochii tai cu ostenite pleoape –
E drept, iti este zarea mai ingusta,
dar ti-e si cerul mai aproape.

Da, esti batran ... Si totusi canta

cura fetitei care te saruta,
cum ai cantat si-ai sarutat o suta,
batranule poet.
E drept ca sangele mai greu se infierbanta,
dar se si racoreste mai incet.

Da, esti batran ... Si totusi oare

nimica nu-ti mai poarta lira-n pantec?
Ti-a odraslit si cel din urma cantec?
Ti-a spus durerea pana-n varf si pana-n fund?
E drept, ti-e mana mai tremuratoare,
dar freamata si struna mai rotund.

Da, esti batran ... Si totusi, du-te

pe vechiul drum, la crasma de-altadata.
Iubeste, crede, canta si te-mbata
la nesfarsit, de la-nceput.
E drept, iluziile se pierd mai iute,
dar ai si mai putine de pierdut.

De ce te-ntorci, duioasa randunica?

De ce te-ntorci, duioasa randunica,

din tara-n care-i vesnic Mai ?
Cu ce-a pacatuit faptura-ti mica?
Ce straji de foc in urma-ti se ridica?
Ce zei te-au izgonit din rai ?

Ai tulburat cu veselele-ti chiote

ale rapusilor tihnite liote,
ori necuprinsul ai cercat sa-l masuri
cu miazanoaptecele tale pasuri?

Nu-ti jinduiesc, prietina, norocul

de-a fi putut aievea sa-ti dezmierzi
ravna si-aripa, cantecul si ciocul
in apa lacurilor pururi verzi –
dar ma intreb, cum de-ai gasit mijlocul
sa-ti afli paradisul - si sa-l pierzi?!

- Nu stii, poete, ce plictis

E sa traiesti in paradis,
s-adormi in vis, sa te trezesti in vis,
in cercu-nchis
si dinainte scris!
Din zori in zori, acelasi aer cald,
din zari in zari, nisipul fara-un fald,
si-n departari, desertul de smarald al marii ...
Sa zbori, sa zbori – si zborul tau rotund,
fara chenar si fara fund,
sa-ti para o icoana a nemiscarii,
cand umbra rastignita pe nisip
isi zugraveste chinuitul chip
ca pe o stearpa falfaire de stindarde
adanc infipte-n duna care arde ...

Atunci-atunci cazi prada deznadejdii

Si-ajungi sa cauti o oaza de primejdii:
un nor ce trece peste fruntea boltii
- mai pura dupa ce se despresoara –
un fulger care-o sfasie cu coltii
- dar, pravalindu-se, o si masoara!

Nu! Rai si iad sunt una, sunt totuna,

cand porti in pieptul viu un suflet mort,
cum una sunt seninul si furtuna,
cand nu te-asteapta-n zare nici un port.

Si-ntregul cer o stramta colivie,

cand nu il poti largi cu-aripa ta,
purtand din tarm in tarm solia vie,
vestind ca primavara va sa vie,
trezind ecoul care-o astepta!

In zbor pieptis m-a sagetat popasul,

tacerea mi-a rodit un cant mai cald ...
Mi-am regasit aripele si glasul
mladii-n oglinda marii de smarald,
in tandarita mare de smarald,
in framantata mare de smarald.

si ma intorc ... Pentru a mia oare

Acum – aici – Acasa – in valtoare!
Stante in marea primavara

“Ma plec sub cea mai grea dintre poveri:

o jumatate veac de primaveri ...”
dar nu ma dau pe-un tanar – draga Doamne! –
ce cara-n carca ... douazeci de toamne!

Valori in mars

Ce-i “clasic“ azi – a fost candva “romantic“.

Doar ce-a fost “strigat“ a ramas “ecou“.

Ce-i azi “modern” - va fi odata “antic”.

Daca ajunge “vechi”, nici n-a fost “nou”

Relativitate
Am lipsuri multe şi nu doar mărunte,
Dar să rămână înţeles:
Un fund de beci e tot mai sus la munte,
Decât un vârf de turn la şes!

Relativităţi
Vinul vechi şi-o glumă nouă
Fac pereche amândouă.
Vinul nou şi-o glumă veche
Fac de-asemenea pereche...
Drum
Ce falnic stejar poţi să creşti
Dacă scapi şi nu te mănâncă
Un porc (prea mistreţ!) cât mai eşti
O fragedă ghindă încă...

Rămăşiţe (supra)pământeşti
Apar volume-n care, ca "Postume"
Găseşti poeme nepuse la punct,
Scrise când bardul mai era pe lume
Şi doar talentul lui - de mult - defunct.

Încă în paradis
Adam cânta întâiu-i cânt. Şi-i fapt notoriu;
Un altul mai dotat ca el nici nu era!
Eva-ar fi fost un excelent auditoriu,
Dar şarpele - întâiul critic - fluiera!

Meandre
Ce-i dragostea? Un joc de nenoroc!
De-a baba oarba-n prima jumătate,
De-a v-aţi ascunselea, către mijloc,
Şi la sfârşit, de-a leapşa pe furate!
Simplu şi dublu
Doar la beţie - stare minunată! -
Dintr-o "ochire" (cam încrucişată)
C-un singur glonţ din mâna tremurată,
Poţi împuşca doi iepuri dintr-odată!

După folclor
Cine ţi-a zis lume, lume,
Rău te-a potrivit la nume!
Să-ţi fi pus numele floare,
Că eşti tare trecătoare...

O, bietul bard
O, bietul bard! Cu fiecare tom,
Gândind că scrie poezie,
(Întocmai ca burghezul gentilom)
El face proză - fără ca să ştie.

Epigrama
Proporţiile unei epigrame
Nu sunt o scuză, ci o exigenţă!
Pe terezie trage două grame...
Dar gramele acelea sunt esenţă!
Este-o chestie
Este-o chestie ciudată!
Vezi anume autori
Ce devin nemuritori...
Făr-a fi trăit vreodată!

Unui epigramist
Urechea-ncearcă să priceapă
Un zvon ce umblă prin văzduh:
Că ghimpii tăi nu prea înţeapă
Şi florile - nu prea au duh!

Negativism
Sperăm ca-n viitorii timpi
Să crească roze fără ghimpi.
Dar ghimpii fără trandafiri
Nu-i stau în fire-acestei firi!

Pe ambele cărări
Pe "ambele cărări", bălăbănit,
Îmi dibui drumul veşniciei... Ele
Sunt cele două linii paralele
Pe care mă-ntâlnesc - în Infinit.
Intermediu
Aşa sunt eu - când intră cariul
Tristeţii-n ceea ce iubesc,
Găsesc contrastul şi contrariul
Şi râd - când nu pot să zâmbesc.

Doctorului R. M.
Recunoştinţă, cinste, admiraţie!
Tu, internist, ai izbutit o trepanaţie:
În mai puţin de două săptămâni,
Mi-ai scos... din cap, o boală de plămâni...

La apariţia unei cărţi

Ai publicat o carte epocală
Şi de valoare internaţională -
Va fi tradusă-n multe limbi, fireşte...
Şi pân la urmă - chiar în româneşte!

Iar s-a aşternut

Iar s-a aşternut pe stradă
Feciorelnică zăpadă...
Iar vor trece paşi greoi
Prefăcând-o în noroi...
Marcel Breslașu

Ariciul c-un picior scrantit

Mare o mar fi ariciul
Daca n-ar avea un viciu:
prea se vede insemnat
prea se crede imparat
si prea umbla intepat
.Trece-alaiul lui pe uliti
strajuit de mii de suliti.

Si pe cine-l intalneste,
hait! il ia la 3 pazeste:
- Da-te-ncolo si fa-mi loc,
ca acuma ma fac foc
si-ai sa zici ca n-ai noroc!

S-a-nvatat lumea cu el,

ca e rautacios de fel…
E destul sa-l vezi in zareca
s-apuci alta carare.

Sa va spun o intamplare
care nu-i intamplatoare:
Un arici, mai an, pe vara,
isi scrantise un picior,
si acum, tragea sa moara
sub o tufa de mohor.

- Of, ma doare! Vai, ma doare!

Si ce sete! Si ce soare!
La o apa curgatoare
cum s-ajung in 3 picioare?
Fratilor, sariti, va rog!
Nu vedeti ca sunt olog?
Dau un dinte, dau o teapa
pentru un pahar cu apa!

Geaba plangi, geaba bocesti,

nimeni nu-ti adduce apa
Toti se tem ca-i tragi in teapa
chiar asa bolnav cum esti!
Stai sit u acum pe ace!
Nu-ti prea place?
N-am ce-ti face