Duiliu Zamfirescu a fost fiul arendaului Lascr Zamfirescu.

Urmeaz clasele primare i gimnaziale la

Focani, iar liceul i Facultatea de Drept la Bucureti (liceniat n 1880), unde leag o strns prietenie
cu Duiliu Ioanin - Romanov, viitor magistrat.

n anul 1867 este iniiat n loja masonic ieean Steaua Romniei, iar la 18 noiembrie acela i an a
primit gradul de Companion n aceeai loj.[2] Este magistrat la Hrova i Trgovite, apoi avocat i
redactor la Romnia liber. n 1885, intr prin concurs la Ministerul de Externe, iar dup trei ani,
mbrind cariera diplomatic, este secretar de lega ie la Roma pn n 1906, cunoscnd perfect
italiana. Se cstorete acolo cu Henriette Allievi i are trei copii (Henrietta, Lascr i Alexandru), nscu i
i crescui n Italia celor 18 ani de stagiu diplomatic.

n 1906, revine n ar i este secretar general la Ministerul de Externe. Se retrage adesea n vila sa de la
Odobeti. Dup rzboi, a fost ministru de externe n Guvernul Averescu (13 martie - 13 iunie 1920).
S-a stins din via la Mnstirea Agapia.

A scris versuri, proz scurt, piese de teatru, dar cea mai important contribu ie a sa la literatura romn
o reprezint romanele sale din Ciclul Comnetenilor (Viaa la ar, Tnase Scatiu, n rzboi,
ndreptri i Anna). Acestea se constituie n primul ciclu din literatura romn, asemntor ciclului Les
Rougon-Macquart al lui Emile Zola. Cele cinci volume au fost scrise departe de ar, la Roma, cnd
autorul lucra la legaia romn din Italia. La acestea se adaug primul roman epistolar din literatura
noastr, Lydda. Prin intermediul familiei Comneteanu, reprezentant a vechii boierimi, opus
parveniilor de teapa odiosului personaj Tnase Scatiu, romancierul ne ofer imaginea complex a
societii romneti de la finele veacului al XIX-lea.

Via i conacul unde se retrgea erau n comuna Faraoanele, n apropiere de Odobeti. Casa exist
i astzi, fiind Cas Memorial. Scriitorul este nmormntat n Cimitirul din Focani (Sud).

Ce este n fond aceasta trzie si neconsacrata nfaptuire literara, sau mai degraba ce nu este ea? n primul
rnd nu este un roman cu aspiratii realiste si cu att mai putin un roman "poporan". H. Sanielevici l
socotea chiar un "galimatias filosofic"2. Sociabil n sensul clasicismului prin manevrarea epistolei,
orgolios tot n sens clasicist prin valorificarea jurnalului intim, Lydda este o confesiune si o analiza
machetata romantic, pe un triunghi tipologic ale carui vrfuri se topesc n simbol. 1

Catre Duiliu Zamfirescu, 25 sept. / 7 oct. 1898, n voi. Duiliu Zamfirescu si Titu Maiorescu n scrisori,
op. cit., p. 348.
2
Cf. H. Sanielevici, Duiliu Zamfirescu si poporanismul, n voi. Cercetari critice si filosofice, ed. a doua,
Ed. Cultura Nationala, Bucuresti, 1925, pp. 153-170.

Cea mai avansata ncercare de definire critica a acestui roman apartine lui G.C. Nicolescu si se
intituleaza Primul roman de idei romnesc: "Lydda" de Duiliu Zamfirescu, aparut n "Revista
Fundatiilor", 13, serie noua, nr. 4, aprilie 1946, pp. 772 - 784. "n felul acesta, Duiliu Zamfirescu este cel
care de dciia ori la scurt interval asaza romanul romnesc n ritmul romanului european - istoricul literar
socoteste Viata Ia tara un prim moment -, iar Lydda, cu toate defectele lui tehnice, prin ceea ce reprezinta
el nsusi ca naltime si frumusete de gndire, prin problematica ce o pune ca tip de roman si prin pozitia
ce o ocupa n cadrul epicii noastre, n care o simpla privire asupra perioadei contemporane operei
acesteia este edificatoare, merita sa fie considerat ca unul din cele mai nsemnate pietre de hotar." (loc.
cit., p. 784).

In cautarea genezei

Fara a merge la identificari1, vom spune ca romanul este finalul simbolic al dialogului cu Maiorescu.
"Vocile" apartin lui Mircea M., tnar aflat la instructie n patria lui Leopardi, care poarta o ncordata
corespondenta (Scrisorile romane), si batrnului filosof Filip A., aflat n pragul crizei spirituale.
Subiectul l formeaza fascinanta Lydda, o pictorita englezoaica. Fireste ca se poate opera pna foarte
departe cu detaliul "autobiografic".

Noi vom ramne n planul ideal plasmuit de prozator, traducnd idealitatea personajului feminin prin
nsusi simbolul artei, cu care cei doi, entuziastul Mircea si scepticul Filip, se confrunta succesiv printr-o
ravasitoare pasiune. Experienta erotica i desparte definitiv pe cei doi protagonisti. Tnarul va disparea n
plina traire a concertului "artistic", batrnul va esua n lumea abstracta a ideilor. Personajele Lyddei
fiinteaza chiar pe dimensiunea mpotriva careia scriitorul luptase toata viata: subiectivitatea. si nu orice
fel de subiectivitate, ci acea forma suprema de libertate launtrica, proclamata de Platon (pe care batrnul
Filip l citeaza ndelung si cu evlavie) - ideea. Tentativa eroilor lui Duiliu Zamfirescu nu era total lipsita
de precedent. Cele trei personaje reprezinta trei puncte de vedere diferite (realitatea - Mircea, arta -
Lydda, filosofia - batrnul Filip), care se confrunta cu absolutul (moartea), din una si aceeasi perspectiva
(echilibrul sufletesc). Autorul l constrnge pe supravietuitorul Filip la acele momente de cainta interioara
extrem de potrivite siesi. Legea care l face partas la esecul personajelor sale este timpul cu devenirea lui
implacabila. Sensurile romanului se concentreaza ntr-o reflectie a lui Filip: "O parte din viata mi-am
petrecut-o cautnd o explicare a lumii, care sa nu se schimbe; dar toate s-au schimbat si toate se vor
schimba, lasnd ntotdeauna viata nedomirita".

n zilele n care cuvintele personajului vad lumina tiparului, veacul al XX-lea ncepuse n realitate.
Ruptura dintre Duiliu Zamfirescu si

Cf. M. Gafita, Duiliu Zamfirescu, E.P.L., Bucuresti, 1969: "...insul din roman reprezinta o insurectie
mpotriva tipului uman maiorescian si chiar mpotriva celui reprezentat de scriitor nsusi, dupa modelul
maiorescian. E curios - se va uimi cu candoare Duiliu Zamfirescu, prima oara afirmnd deschis revolta sa
interioara continua - cum noi ne ntelegem n fond asupra tuturor impresiilor literare si cum n forma
adesea ne despartim. Romanul epistolar Lydda este expresia acestei despartiri informa, de un fond care
nu mai putea fi acum parasit, dar fata de care autorul era, cum se vede, nesatisfacut: un fond falsificat,
abatut de la albia prima - va demonstra romanul n substanta sa." (op. cit, pp. 579 si urm.).