Dostoevski

(1821 1881)
Feodor Mihailovici Dostoievski a fost unul din cei mai importani scriitori rui, ale crui opere au avut un efect
profund i de durat asupra ficiunii din secolul al XX-lea.
Adesea prezentnd personaje aflate n stri de contiin extreme sau frante, operele sale demonstreaz un talent
extraordinar pentru ptrunderea psihologiei umane i analiza politicii sociale i spirituale a societii din Rusia epocii
sale. Multe dintre operele sale au fost profetice i el a fost un precursor al unor idei moderne, spunandu-se despre el c
este printele existenialismului.
F. M. Dostoievski abordeaza in creatia sa teme de natura realista, prezentand tipuri umane, in situatii reale, chiar
daca asemenea situatii implica o parte urata, violenta. El coboara in abisurile cele mai profunde ale societatii, pentru a
surprinde viata in deplinatatea ei, dar, mai cu seama, pentru a suprinde omul in acele momente de viata, pentru ca intr-un
realism plenar trebuie sa gasesti in om omul (F. M. Dostoievski, Scrieri despre literatura si arta). Prin
introspectiile de mare finete facute personajelor sale, Dostoievski ne dezvaluie, in cele mai mici detalii, trairile lor
sufletesti.
Literatura dostoievskiana este atat de captivanta, incat impotriva dorintei noastre suntem atrasi inauntru, orbiti,
sufocati, si in acelasi timp cuprinsi de un extaz tulburator. Acesta este, probabil, motivul pentru care opera lui
Dostoievski a avut un asemenea succes la publicul de rand.
Desi, la fel ca majoritatea artistilor, adevarata lui valoare a fost cunoscuta abia dupa moartea sa, Dostoievski a
avut un oarecare succes la public, inca din timpul vietii (succes i-a asigurat, de altfel, in clipele cele mai grele din
punct de vedere financiar - cand era urmarit de creditori pentru datoriile la jocurile de noroc - un venit
minim). Critica literara va descoperi mai tarziu in creatia sa nu doar un simplu roman realist, captivant, ci si un
roman care deschide drumul catre descoperiri importante ale secolului douazeci, incluzand aici psihanaliza,
existentalismul, modernismul.
Dostoievski a debutat in literatura la varsta de 22 de ani, cu romanul Oameni sarmani. Manuscrisul romanului
este inmanat criticului literar Vissarion Bielinski in mai, 1845, iar in 15 ianuarie 1846, cartea vede lumina
tiparului. Romanul s-a bucurat de un adevarat succes, si il va face pe tanarul Dostoievski, la doar 24 de ani,
celebru peste noapte (literatura rusa nu cunoaste nici un exemplu de glorie atat de repede castigata ca
aceea a domnului Dostoievski - va scrie mai tarziu Bielinski). Se spune c dup publicarea lucrrii,
editorul Nicolai Nekrasov, a intrat n biroul criticului Vissarion Belinsky i a anunat c: Un nou Gogol a
aprut!. Celebritatea adusa de roman ii va deschide scriitorului usile marilor saloane, si va face posibila
intalnirea lui Dostoievski cu marii romancieri rusi ai acelor vremuri. Dar Dostoievski se va dovedi stangaci,
nervos, arogant in relatiile cu acesti oameni, si cu majoritatea persoanelor din jurul sau, ceea ce va duce la o
scadere rapida a interesului pentru el. Va ramane acelasi om agitat toata viata, osciland intre stari de liniste
profunda si de irascibilitate maladiva. La acestea se vor adauga viata dezordonata, nechibzuinta, crizele de
epilepsie, precum si viciul pentru jocurile de noroc. Dar acele momente de surescitare si de incordare nervoasa se
vor dovedi perioade faste creatiei. Dostoievski insusi declara ca, pentru a scrie, are nevoie de pulsul vietii, al
evenimentelor.
Sub raportul artistic, scriitorul elaboreaza naratiunea fara perspectiva, din maxima apropiere de erou si eveniment,
ce devine succinta si intrucatva abstracta in ultima perioada, intensifica dialogizarea interioara pana la limita
extrema, in conformitate cu structura polemica,.
Literatura dostoievskiana este, asadar, una de factura realista, in care se imbina in mod evident elemente
de psihanaliza, prin introspectiile facute personajelor sale, precum si elemente de existentialism si modernism.
Temele preponderente in creatiile sale sunt suferinta umana - si totodata, salvarea dobandita prin suferinta
acceptata, sicredinta sau necredinta in Dumnezeu, teme care l-au urmarit, de altfel, toata viata. Iata ce
afirma Dostoievski in legatura cu ultimul roman scris, Fratii Karamazov, considerat de critica literara drept cel
mai bun roman al sau: Chestiunea principala ce va fi urmarita in paginile acestei carti este cea care m-a
chinuit, constient sau inconstient, intreaga mea viata: existenta lui Dumnezeu.