"Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar." (M.

Eminescu)

Mihai Eminescu, simbol si ideal

Ganditorii din toate timpurile au fost preocupati de raportul dintre arta si natura (realitate). Inca din antichitate, Aristotel (Poetica) si, pe urmele lui, toti teoreticienii de factura clasica, au considerat arta drept mimesis, imitatie a naturii. Dimpotriva, pentru romantici - si indeosebi pentru Eminescu - poezia inseamna creatie (poiesis), iar rezultatul ei fiind un produs exclusiv al geniului artistic, un univers fictiv independent de realitatea reala. Actul creator este unul demiurgic, menit sa smulga formei lipsite de viata superba intrupare a ideii metafizice, si nicidecum sa produca un "decor" artificial, care sa imite natura: "Aceasta e menirea unui poet in lume? Pe valurile vremii, ca boabele de spume, Sa-nsire-ale lui vorbe, sa spuie verzi si-uscate, Cum luna se iveste, cum vantu-n codru bate? Dar oricate ar scrie si oricate ar spune Campii, padure, lanuri, fac asta de minune, O fac cu mult mai bine decat o spui in vers. Natura,-alaturata cu-acel desemn prea sters Din lirica moderna, e mult, mult mai presus" ("Icoana si privaz"). Respingand ideea artei ca mimesis sau ca rod al mestesugului, cerandu-i poetului traire autentica si credinta in ideal, conceptia poetica eminesciana se autodefineste drept una romantica. "Nu ma-ncantati nici cu clasici Nici cu stil curat si antic Toate-mi sunt deopotriva, Eu raman ce-am fost: romantic" ("Eu nu cred nici in Iehova"). Insa Eminescu nu este un romantic doar pentru ca s-a dorit astfel ci, in primul rand, pentru ca opera lui abordeaza teme si motive specifice romantismului,precum istoria, folclorul,visul,natura,iubirea sau conditia omului de geniu , exprimate intr-un limbaj de armonii lirice unic in literatura lumii. In ciuda acestui adevar, ultimul mare romantic din poezia universala nutreste nostalgia clasicismului. Conceptia sa despre poezie s-a conturat prin cunoasterea profunda a marilor creatii culturale ale omenirii. In orizontul intelectual al poetului se regasesc in mod egal disciplinele umaniste si cele stiintifice ale vremii sale; el i-a citit cu egal interes pe Platon si Aristotel, pe Kant si Schopenhauer, a avut lecturi temeinice din Upanisade si Vede,admira "Rig-Veda" si era initiat in miturile indiene si crestine,detinea informatii complete despre istoria

limbii si literaturii romana dar la fel de temeinice erau cunostintele de matematica, fizica, astronomie, nefiindu-i straine nici traditii ale ezoterismului simbologic, precum alchimia sau astrologia.Toate acestea au constituit pentu Eminescu un imbold al creatiei poetice,ideile stiintifice devenind poezie,in adevaratul sens al cuvantului : "La steaua care-a rasarit E-o cale atat de lunga Ca mii de ani i-au trebuit Luminii sa ajunga" "Icoana stelei ce-a murit Incet pe cer se suie Era pe cand nu s-a zarit Azi o vedem si nu e ." ("La steaua") Patruns pana in cele mai tainuite adancimi ale fiintei lui de sufletul ordinii elementare a Universului ,de vraja naturii eterne,Eminescu a creat imaginea unei naturi singulare("Mai am un singur dor") -mod de a exprima armonia si echilibrul universal ,ca o conceptie despre lume si viata ,despre moarte si eternitate.Natura reprezinta un element al comuniunii cu omul,un cadru prin care individul se intregeste ca fiinta,in acelasi timp ea intregindu-si ,prin om, dimensiunile ("Sara pe deal", "Lacul". "Dorinta", "Si daca").Totodata, natura este un mod de potentare a eului poetic ,dar si o expresie a spiritului generator al lumii ,in care omul poate fi- ca simbol al geniului creator- centrul Universului. "Uscativ asa cum este ,garbovit si de nimic Universul fara margini e in degetul lui mic Caci sub frunte-i viitorul si trecutul de incheaga Noaptea-adanca a veciniciei el in siruri o dezleaga." Conceputa pe doua dimensiuni ,terestra si cosmica ,natura eminesciana este cadrul fizic al omului, spatiul gesturilor fundamentale.La Eminescu , natura incadreaza si potenteaza un sentiment,o idee, o atitudine. Participarea la crearea unui spectacol poetic devine "paradis" in poezia erotica ( "Lacul" , "Dorinta" ," Floarealbastra"),personaj care face teoria spetelor vesnice( "Revedere") sau devine realitate metafizica("Mai am un singur dor"). Cantarea naturii (ilustrata de marii poeti ai lumii ca Shelley,Novalis,Leneau,Lamartine,Leopardi , Victor Hugo) apare la Eminescu ca o contemplare detasata ,cufundare in fiinta metafizica a naturii , consonanta a eului liric cu natura,evadare,consolare.Poetul canta codrul.izvoarele,lacul, cararile; ochiul cuprinde dealul,vaile inguste si abrupte sau "intunecata mare" peste care vegheaza luna,stelele , soarele, luceferii, codrul unde se aud apele murmurand sau plangand,iar florile de tei cad in parul indragostitilor, Exista in poezia naturii eminesciene o flora specifica, anumiti arbori,anumite flori, anumite ierburi : salcamul,teiul,floarea albastra,nufarul. Eminescu ramane eternul poeziei romanesti .

Bibliografie: 1.G.Calinescu- "Viata lui M.Eminescu"