Functiile limbajului

Definitie: Functia limbajului desemneaza relatia intre o anumita forma lingvistica si situatia / contextul / pozitia
sociala sau interpersonala in care aceasta este utilizata.
Roman Jakobson este cel ce realizeaza o schema a functiei limbajului, in care propune o descriere completa atat a
factorilor care intrevin in procesul comunicarii, cat si a functiilor acestora→identifica sase factori participanti, carora le
corespunde cate o functie specifica.
Astfel, lingvistul constata ca in formularea unui enunt sunt necesari emitatorul, destinatarul, referentul comunicarii
(contextul), dar si un cod comun celor doi interlocutori, un contact psiho-fizic (direct sau mediat), pentru ca mesajul
transmis sa fie receptat. Functiile corespunzatoare acestor factori vor fi: 1.referentiala, care trimite la context (referent);
2.emotiva – la emitator; 3.conativa – la destinatar; 4.metalingvistica – clarifica codul; 5.fatica – mentine contactul intre
interlocutori; 6.poetica – este centrata asupra mesajului insusi.
Fiecarei functii ii corespund, in procesul comunicarii, forme lingvistice specifice.
Chiar daca un mesaj nu are o singura functie, una dintre ele predomina si impune un anumit uz al unitatilor
lingvistice in enunt.
Schema functiei limbajului are, in viziunea lui R. Jakobson, urmatoarea forma:

Context (Referent)
functia referentiala (denotativa)

Mesaj
functia poetica (estetica)

Emitator Destinatar
functia emotiva (expresiva) functia conativa (persuasiva)

Contact
functia fatica

Cod
functia metalingvistica

1. Functia referentiala ( denotativa / informativa ) – orientata spre referentul mesajului, este functia primordiala intr-
o mare parte a enunturilor, alături de care coexistă uneori alte functii; ii apartin enunturi neutru-informative ca:
Pisica este un animal domestic.
2. Functia emotiva ( expresiva / interjectionala ) – centrata asupra emitatorului, are ca scop exprimarea atitudinii
vorbitorului fata de continutul enuntului. Stratul pur emotiv al limbajului este alcatuit din interjectii; dincolo de
emotia pura, limba poseda si alte caracteristici formale menite sa marcheze participarea afectiva a vorbitorului la
enunt (persoana I la pronume si verb, intonatia interogativa / exclamativa, lungirea emfatica a sunetelor etc.): Vaaai,
ce tare ploua!
3. Functia conativa ( persuasiva / retorica ) – orienteaza enuntul catre destinatar (receptor). Expresia gramaticala a
functiei conative este marcata de persoana a II-a la pronume si verb, de vocativ la substantiv si de imperativ la verb;
intonatia exclamativa/interogativa caracterizeaza si ea enunturile a caror functie primordiala este centrata asupra
receptorului: Asculta-ma! De ce nu ma crezi?
4. Functia fatica asigura mentinerea contactului dintre vorbitor si interlocutor(i). Enuntul poate cuprinde fraze care
atrag atentia asupra destinatarului sau confirma faptul ca el ramane in continuare atent, atat in comunicarea directa,
cat si in cea mediata: Acum urmariti-ma cu atentie!; Alo, mai esti pe fir?
5. Functia metalingvistica este predominanta in frazele care apartin metalimbajului, deci care transmit informatii
despre un anumit cod, devenit el insusi obiect de descriere in enunt: Nu se spune „ei este”, „ei face”, ci „ei sunt”,
„ei fac”.; „Şuţ” inseamna „hot
6. Functia poetica ( estetica / literara ) este centrata asupra mesajului, constituind functia predominanta a artei verbale.
Ea nu apare izolat in text, ci se combina cu celelalte functii, de ex. in diverse genuri poetice: poezia epica, dominata
de enunturi expozitive formulate la persoana a III-a, implica o participare a functiei referentiale; poezia lirica,
dominata de persoana I, cuprinde enunturi in care intervine puternic functia emotiva, iar poezia liric-adresativa, cu
valori retorice, formulata la persoana a II-a (oda, epistola), implica in subsidiar functia conativa.